joi, martie 28, 2024

Da, statul poate să facă mai mulți bani cu Google! Doar să dea click-ul corect!

Era pur și simplu inevitabil că o să se ajungă aici – s-a întîmplat în Marea Britanie, în SUA, în India…. E în tendința să ne întrebăm și noi de ce ”Google declară doar 1 din 7 euro încasați în România, cum suna titlul unei știri de săptămâna trecută (ziaristul constata că Google Bucharest SRL a raportat pe 2013 venituri de doar 3 milioane de euro, în condițiile în care agențiile de publicitate bagă mâna în foc că au plecat de la clienții din România vreo 20 de milioane de euro pentru serviciile de publicitate Adwords ale gigantului IT).

Dacă vreți un răspuns, dați o căutare! Pe Google, evident. ”Mr Brittin, (vice-președinte Google vânzări operațiuni Europa Centrală șide Nord), a accentuat că oricine din Europa care cumpără publicitate de la Google o face prin Google Irlanda. El mai arătat că nimeni din Google Ltd UK nu a vândut produse Google și din cei 1.300 de angajați ai Google UK, în jur de 700 lucrează în marketing și consultanță digitală pentru clienți, dar nu în vânzări”. (sursa: ”Google – evitarea taxelor (taxavoidance)” – raport al Camerei Comunelor, iunie 2013). Deci, înlocuiți UK (Marea Britanie) cu România și țineți cont că obiectul de activitate sub care e înregistrată Google Bucharest SRL – o firmă cu 11 angajați – este ”activități de consultanță în tehnologia informației”. Acesta este modelul de afaceri al grupului.

Am spus ”dacă vreți un răspuns”, pentru că încep să cred că tot mai puțini vor cu adevărat să asculte și punctul de vedere al companiei/companiilor. Pe fondul căutării disperate de bani pentru redresarea bugetelor, opinia publică și politicul din toată lumea întrețin starea de spirit că ”marile companii plătesc foarte puțin impozit pe profit acolo unde desfășoară efectiv afacerea” (citat din aceeași sursă).

Este tocmai retorica care, de doi ani încoace, este cunoscută sub acronimul BEPS (de la ”erodarea bazei de impozitare și mutarea profiturilor”) și care naște un plan de măsuri la nivelul organizațiilor internaționale privind taxarea tranzacțiilor intra-grup. Și încep să se întâmple lucruri. Bunăoară, pe 11 iunie 2014, Comisia Europeană a ieșit cu un comunicat surpinzător numit, nici mai mult, nici mai puțin – ”Ajutor de stat: Comisia investighează schemele de transfer pricing ale Apple (Irlanda), Starbucks (Olanda) și Fiat Financiar (Luxemburg)”. Bruxelles-ul își suflecă mânecile în primul rând împotriva… schemelor de transfer pricing. Cine, ce sunt aceste scheme – păi n-aveți decât să vă conectați la internet (eventual cu un device Apple, având alături o cafea tare Starbucks, dintr-o mașină cumpărată cu finanțare de la Fiat ) și să dați o căutare. Pe Google, evident! (interesant este cu Bruxelles-ul și-a pregătit terenul, lansând cu câteva zile înainte un ghid cu răspunsuri la cele mai frecvente întrebări privind, ați ghicit, transfer pricing).

Textul comunicatului bruxellez nu aduce lămuriri. Suntem lăsați să înțelegem că e vorba de chestii complicate de fiscalitate, de înțelegeri ascunse… mai bine să reținem că ”în contextul actual, caracterizat de mari constrângeri bugetare, este deosebit de important ca marile multinaționale să-și plătească corect partea lor de impozite” – cum arată vice-președintele Comisiei însărcinat cu politica de competiție, Joaquín Almunia.

Sigur, corect ar fi fost să ni se spună și ce înseamnă ”corect”, dar asta e o altă poveste.

Dar de ajuns cu citatele! Acum cred că ar trebui să privim puțin ”la rece” problema:

  1. De vreo 20 de ani de când statele au început să se ocupe serios de prețurile de transfer – prețurile între care se realizează tranzacțiile în interiorul grupurilor de firme (generic spus, tranzacții între părțile afiliate) – nimeni nu a spus că stabilirea acestor prețuri este un subiect simplu de fiscalitate. Dar de aici până la a demoniza ”schemele”, cum pare că se întâmplă de la marea-nouă criză încoace, e un drum lung, în care se omite un fapt esențial – aceste scheme de optimizare fiscală sunt proiectate și funcționează în cadrul legal existent, cadrul inventat chiar de statele respective.
  2. Incriminând schemele, trecem ușor peste faptul că acestea fac parte din modelul de afaceri prin care compania respectivă ne oferă bunurile/ serviciile de care ne bucurăm și, de bine, de rău, face ca economia să se învârtească, contribuabilii să aibă locuri de muncă, iar politicienii, răgaz să facă declarații. Iată o știre cu o doză de umor englezesc: Fiscul britanic, HMRC, se conectează la Street View pentru a vâna evazioniștii: cine și-a mai făcut o aripă de vilă, cine și-a mai luat o limuzină, cine și-a mai pus un anunț cu ”de închiriat” în fața casei și chiar cine mai are bani de școli private (au putut să-și dea seama văzând însemne ale școlilor postate în grădinile familiilor respective). Evident, Street View este un serviciu oferit de … Google. Gratuit.
  3. Companiile nu trebuie să se aștepte însă că vor fi cauționate doar pentru că dau produse/servicii populare, că sunt mari, iubite, au tradiție etc. S-au dus vremurile romantice!

Starbucks, celebra rețea de cafenele, a fost lovită la începutul anului trecut de boicotul consumatorilor britanici. După ce s-au ocupat de giganții din IT, senatorii americani au trecut recent la una din companii-simbol tradiționale – Caterpillar, întrebând-o de ”schema elvețiană”. Pe culoarele investigatorilor se vorbește tot mai mult că vine la rând industria farmaceutică. Ideea e că nu vor mai exista domenii tabu, odată tăvălugul pornit.

Deci, companii, mari, dar și mici, nu vă rămâne decât un lucru de făcut – explicați, explicați și, când simțiți că ați obosit, explicați din nou! Aduceți dovezi despre cum funcționează modelul de afaceri (cine, ce, cum și când face) și despre cum ”schemele” au substanță economică și servesc modelului respectiv. Explicații documentate, pentru Fisc, clare, pentru politicieni (da, reamintiți-le de cadrul legal pe care tot ei l-au aprobat!), prietenoase, pentru consumatorul vostru final!

Acestea fiind spuse, nici noi, micii contribuabili, nu trebuie să ne amăgim că doar arătând cu degetul și strângând mai tare șurubul la companii se umplu bugetele publice sau bugetele individuale. Cred că acest lucru e evident pentru orice om rațional.

Aș reveni la corporația care ”declară 1 din 7 euro obținuți în România”. Până să vedem minunile BEPS, vă propun o temă mai lucrativă. Ce-ar fi să ne întrebăm de ce corporația are doar 11 (unsprezece) angajați în România? De ce în Cehia, spre exemplu, sunt de trei ori mai mulți? Ce ar trebui să facem (prin stat, ca reprezentant al nostru) ca această corporație să fie interesată să-și stabilească aici o bază cu sute de angajați. Și, în general, cum să facem să crească investițiile producătoare de locuri de muncă și bani pentru plata taxelor și contribuțiilor.

Acum că avem întrebările, mai rămâne să găsim și motorul de căutare spre soluțiile care, mai mult ca sigur, există.

Distribuie acest articol

15 COMENTARII

  1. Mda…numaid espre cum sa taxam mai mult, mai eficient. Nimic despre cum ar trebui eficientizat sistemul, cum sa platim mai putini bugetari, cum sa facem lucrurile cu plus valoare. NU…sa luam de la cei care fac plus valoare sa dam la retardarime. Deh, Europa socialista…

  2. Haideţi să analizăm mai pe îndelete, cu roboţii capitalismului porniţi, această sentinţă cioplită in limba de MDF cu secera şi ciocanul Uniunii Europene: ”Ajutor de stat: Comisia investighează”

    1. sintagma „ajutor de stat”. In concepţia politrucilor-komisari o fiscalitate redusă faţă de media statelor membre ale Uniunii constituie un ajutor de stat, mai exact, o formă ascunsă cu iz de corupţie de participare a statului respectiv la o activitate infracţională transfrontalieră organizată. Acuzaţia formulată ritos înainte de a apariţia vreunui proces este gestul elocvent pentru spiritul totalitarist ce a năpădit eurocraţia după Tratatatul de la Maastricht. Justiţia este încălecată la cel mai înalt nivel. Nimeni nu a investigat nimic, nicio instanţă de drept nu a fost implicată printr-o procedură legală, dar Komisarii ştiu dinainte şi anunţă cu ukazul ameninţător: ajutor de stat! Ei bine, să nu uităm că, până una-alta, Uniunea Europeană este cea care oferă pe bandă rulantă „ajutoare de stat”, desigur, din banii altora, ai cetăţenilor europeni. Noi -cetăţenii productivi ai Europei, burghejii şi chiaburii- suntem cei ce oferim ajutoare de stat, şi nu numai statului ai cărui cetăţeni suntem, ci şi celorlalte state ale Uniunii şi, dacă echipa de Komisari are chef, oricărui alt stat din lumea asta aflat pasămite la ananghie, de pildă Egiptului şi …Palestinei [entitate care nici măcar nu a dobândit personalitate juridică deplină, ca şi Uniunea cea generoasă]. Cine investighează ajutorul de stat oferit de komisarii uzurpatori entităţii Palestina?

    2. Moneda fiat = naţionalizarea capitalurilor. Banii noştri sunt utilizaţi fără drept de apel de tot soiul de autorităţi statale şi suprastatale. Sunt ajutoare de stat impuse. Nu insă şi in opinia Komisarilor. Aceştia sunt convinşi că firmele prelucrează banii statului, că nu există capital privat, ci doar ban public, şi că orice intreprindere ce reuşeşte să păstreze un profit pentru sine este suspectă din start…de furt din bugetul de stat. Aberant este că, de data asta, eurocraţii pretind mai mult decât profitul firmelor. Asta spune subtextul ukazului: că alegerea de a plăti impozit intr-o anumită ţară nu mai poate fi liberă, la latitudinea managerilor companiilor private. Vor să supună firmele aşa-zis multinaţionale unui rapt colectiv distrugător: să plătească impozitul pe profit in toate cele 28 de state membre ale Uniunii, chiar dacă sediul firmei este Unul, intr-o singură ţară. După mintea lor de birocraţi aerieni o multinaţională este acea entitate comercială capabilă de dedublare, de multiplicare, ce poate vinde acelaşi produs in acelaşi timp pe mai multe pieţe. Dacă o firmă cu sediul social in UK vinde ceva unei firme cu sediul social in Franţa eurocraţii au impresia că tranzacţia ar trebui cumva impozitată şi in UK şi in Franţa şi că tranzacţia nu a fost una singură, ci două, una de vânzare-cumpărare in uk şi alta de cumpărare-vânzare in Franţa. . Dacă o companie vinde un bun sau un serviciu in 27 de ţări atunci e musai să plătească de 27 de ori impozit pe profit, 27 de taxe de licenţiere şi de 27 de ori TVA. Desigur, mai există nişte răuvoitori care pretind că aşa-ceva ar fi imposibil, că nicio companie nu ar rezista, că s-ar putea ca aceste companii suprataxate pentru meritul de a reuşi să intre pe alte pieţe -„au devenit multinaţionale”- să părăsească la un moment dat pieţele europene. Dar direktiva merge înainte! Banii publici trebuie să se întoarcă la stăpânul lor, la bugetul public.

    3. Statele şi-au pierdut definitiv autonomia fiscală. Rezultă clar din ukaz că guvernele ce menţin un regim relaxat al fiscalităţii poartă o culpă in transferul capitalului privat fără acordul autorităţilor centrale ale UE. Iată ce iute a ieşit la iveală că discursul eurocrat in jurul competitivităţii nu era altceva decât demagogie pură. Pactul pentru competitivitate – o aiureală ipocrită. In fapt guvernele statelor membre nu mai au voie să fixeze de capul lor nivelul taxării. In alte epoci, acest fenomen ar fi fost caracterizat drept uzurparea unei puteri de drept de către o forţă politică arbitrară. Bugetul public nu mai este public, al statului respectiv, ci instrumentul unui cartel de birocraţi ce decid unilateral asupra modului de utilizare „corectă” a banului public. Şi nu există nicio barietă in calea abuzurilor şi niciun control asupra actelor săvârşite de Kartelul Komisarilor. Nimeni nu poate chestiona politicile de instituţionalizare a raptului financiar şi de redistribuire a prăzilor decise de Centrala europeană.

    4. „Comisia investighează”. Aşa cum ne-a obişnuit, Komisia este in acelaşi administrator şi regulator al pieţelor europene, executiv, legislativ, organ de anchetă şi putere judiciară. Poate iniţia o anchetă şi apoi o judecată de capul ei in care poate implica -fără nicio plângere prealabilă- orice persoană juridică societate comercială, iar in cadrul judecăţii se comportă ca un veritabil Tribunal al Poporului ce suprapune simulacrul de proces unei campanii denigratoare la adresa duşmanului capitalist al poporului, iar in final diktează sentinţele in locul instanţelor de drept, sentinţe ce merg până la jefuirea firmei vinovate prin intermediul unor amenzi de sute de milioane de euro. Când întâlnesc vreo nucă tare -ce refuză să se spargă cu una cu două- Komisarii ies in public şi înfierează direct capitaliştii lacomi şi corupţi ce atentează la bunăstarea poporului. Google este o astfel de nucă. De la şantaj subteran sau prin intermediari naţionali au fost nevoiţi să treacă la ameninţări făţişe, convinşi in scrânteala lor că balivernele şi minciunile lor incă mai prind la popor şi că acesta se va ralia imediat iniţiativei Komisariatului de Feţi-Frumoşi-şi-Mântuitori. Dar agresiunile zogomotoase ale Komisariatului eurosovietic la adresa capitalului privat nu fac altceva decât să-i grăbească sfârşitul. Suntem sătui până peste cap de clica asta de bandiţi cu aere puturoase cum nu s-au mai pomenit in istoria Europei de la Ludovicii risipitori ai Franţei.

    • Total de acord. Cu 2 mentiuni:
      1. sunt 28 si nu 27 de state UE (vezi ultima intrata- Croatia) si
      2. Sfarsitul nu cred ca va veni prea curand, precum nici sfarsitul iliescienilor, comunistoizilor si secoristilor s-ar putea sa nu apara in „our life time”. Din pacate astfel de lucruri iau mult prea mult timp si se tot regleaza mereu, doar doar n-or disparea.

  3. Pai hai sa o luam asa.
    Google firma americana cu sediul in Delware.
    Google SRL. firma romaneasca. Firma romaneasca trebuie sa plateasca impozit pe profit odata la 3 luni. Daca intr-un semestru iese pe minus, statul nu-i calculeaza impozitul pe profit pe an. Asa ca e mai convenabil pentru Google sa incaseze banii in firma din USA sau Irlanda sau whatever unde ii se calculeaza impozitul pe an.
    Nu e ca si cum Google nu plateste taxe. Doar ca plateste taxele acolo unde state nu incearca sa tepuiasca contribuabili.
    Nu mi se pare imoral ce face Google. Mi se pare imoral ce fac politicieni romani care aduna voturi dand ajutoare de stat. Cand ei o sa inceteze sa oblige Google sa plateasca pentru voturile lor atunci probabil ca lucrurile o sa fie decente pentru toata lumea.

    P.S. Google este un exemplu, nu am idee ce face in realitate si nu sunt afiliat cu Google in vre’un fel.

  4. Sen. Carl Levin was aghast.

    Before his committee sat, unapologetic and uncontrite, Apple CEO Tim Cook, whose company had paid no U.S. corporate income taxes on the $74 billion it had earned abroad in recent years.

    “Apple has sought the Holy Grail of tax avoidance,” said Levin. “Apple has exploited an absurdity.”

    Actually, Apple had done nothing wrong, except hire some crack accountants who chose Ireland’s County Cork as the headquarters of their international division. Thus Apple paid on profits earned outside the U.S.A. nothing but a 2 percent tax imposed by the Irish government.

    Far from being condemned, Apple’s CPAs ought to be inducted into the Accountants Hall of Fame.

    It is no more immoral for Apple to move its headquarters for foreign sales to Ireland than for Big Apple residents to move to Florida to escape the 12 percent combined state and city income tax.

    Restul articolului, aici:
    Abolish the Corporate Income Tax!

    • Autorul acelui articol nu are mai multă înțelegere a economiei decât Viktor Orban. Care ”foreigners” vor fi taxați cu 10%, când firmele americane își produc în China frigiderele, mașinile de spălat și cam orice altceva? Iar textilele și încălțămintea destinată americanilor se produc în Vietnam și Thailanda, China deja se ocupă doar cu high-tech :)
      Dar tot firmele americane vor plăti cei 10%, nu ”foreigners”, cum crede autorul acelui articol.

      • Pat Buchanan, autorul acelui articol, este un conservator (paleoconservator) foarte cunoscut in America. A fost senior advisor al presedintilor Richard Nixon, Gerald Ford si Ronald Reagan, iar in 2000 a intrat in cursa pentru Casa Alba sustinut de Reform Party.

        Viktor Orbán e un politician apreciat si votat de mult peste 50% din cetatenii Ungariei. Faptul ca e demonizat de eurosocialisti e un mare plus pentru el. In Romania e detestat fiindca Ungariei ii merge foarte bine de cind e el in fruntea guvernului. Iar atunci cind Ungariei ii merge bine si Romaniei (ca de obicei) rau, politicienii dimboviteni de ambe sexe incep sa intre in fibrilatie si repeta, tremurind de indignare, ce au invatat ei din manualele de istorie: ca „Transilvania e pamint romanesc”.

        Astia sint, foarte pe scurt, Buchanan si Orban.

        Dv cine sinteti?

        • Un tip capabil să deosebească adevărul de minciună, asta sunt :P

          Spre deosebire de tine, nu am nevoie de idoli la care să mă închin și nu folosesc apelul la autoritate pe post de argument. Dacă ești capabil să contești problema cu taxarea ”străinilor”, așa cum am expus-o eu, contest-o. Dacă nu, la revedere, drum bun! :P

        • Sau hai să încercăm și pe bază de apel la autoritate, cum ești tu obișnuit: dacă Pat Buchanan și Viktor Orban îl contestă pe Adam Smith, eu o să-i dau dreptate lui Adam Smith. Mulțumit? :)

  5. Ma uit la colectia de muzica, din care vreo 75% au fost cumparate de pe Amazon.com si stiu ca statul a incasat „praful de pe toba” in taxe si impozite.

    Imi mai aprind o tigare („For duty frre only”), ma gandesc la cele doua pachete fumate zilnic (trei, daca adaug tigarile sotiei) si stiu ca statul a incasat „praful de pe toba” in taxe si impozite.

    Dupa ce-mi termin treburile este posibil sa-mi torn un deget de single malt (Laphroaigh) cumparat „din portbagaj” si stiu ca statul a incasat „praful de pe toba” in taxe si impozite.

    Maine (adica astazi, daca ma uit la ceas) imi voi incepe ziua cu branza si rosii (de la producatori), o voi continua cu o vrabioara in sange (din aceeasi sursa) si o voi incheia cu un file de sturion la gratar, „prefatat” cu ceva icre rosii (aduse din delta). Desigur, totul udat cu o palinca respectabila si un vin pe masura, ambele cumparate de la sursa. Si stiu ca statul a incasat „praful de pe toba” in taxe si impozite.

    Si va veni seara, moment in care ma voi relaxa cu o muzica buna, reprodusa (aproape) perfect de un sistem audio achiztionat fara factura. Si da, placerea auditiei va fi sporita de faptul ca stiu ca statul a incasat „praful de pe toba” in taxe si impozite.

    A, da, economiile mele sunt plasate in aur si bitcoin, de care BNR-ul nu se poate atinge. Deci iarasi, statul va incasa „praful de pe toba” in taxe si impozite.

    Nu-i asa ca viata este frumoasa, daca stii sa ti-o organizezi?

    • Când vreo trei sferturi dintre români or să înțeleagă chestiile astea și funcționarii publici vor descoperi că nu pot să-și plătească salarii unii altora, ci mai e nevoie și de oameni care să producă bani reali, guvernul va lua în calcul reducerea taxelor la un nivel rezonabil. Dar mai e până atunci.

      • Cred ca esti pesimist. Pe vremea cand am adoptat doctrina „statului, cat mai putine taxe” era mult mai greu sa evit TVA-ul, accizele si alte magarii: pur si simplu nu exista infrastructura necesara acoperirii cererii de bunuri si servicii netaxate. Acum, multumita actiunilor abuzive ale statului, comertul la negru a inflorit astfel incat gasesti toate produsele necesare cu un minim efort suplimentar fata de achizitia din surse fiscalizate.
        Culmea este ca pana si firmele straine au inceput sa inteleaga cum sta treaba in Romania: o renumita firma japoneza m-a intrebat daca doresc sa-mi trimita cutitele comandate in trei transe, astfel incat sa pot evita taxele vamale, iar de curand am primit un „stiletto” Frank Beltrane (lama din otel damasc, plasele din corn de cerb) intr-o cutie marcata „Tool Box”.

        Deci nu cred ca va fi necesar sa se ajunga la 75%, cand vom atinge 30% vom beneficia deja de o infrastructura adecvata, propice dezvoltarii, si de sustinerea firmelor straine care doresc sa faca afaceri in Romania.

        • Nu e nicio noutate, se întâmplă de ani buni. Statele Unite au pretenția, dacă ești cetățean american și trăiești într-o țară unde taxele sunt mai mici, să plătești diferența în State. Mie ăsta mi se pare fascism în toată regula, adică cetățeanul american este proprietatea statului unde a avut ghinionul să se nască :P

          Și dacă renunți la cetățenia americană, te amenință că n-ai s-o mai poți primi înapoi niciodată (?!) de parcă Statele Unite ar fi Pământul Făgăduinței, iar Canada, Elveția și țările vest-europene ar fi în Epoca de Piatră :)

    • A, da, economiile mele sunt plasate in aur si bitcoin, de care BNR-ul nu se poate atinge:)))
      … ma tem ca va urma … “praful de pe toba”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Adrian Luca
Adrian Luca
Adrian Luca, 44 de ani, este unul din primii specialiști din România în domeniul prețurilor de transfer, participant la introducerea în legislația națională a standardelor OCDE în materie. Este Prim-vicepresedinte al Camerei Consultantilor Fiscali si unul dintre cei cinci membri propusi de Romania in Comisia europeana de arbitraj pentru eliminarea dublei impuneri in relatia dintre partile afiliate. Mai multe detalii pe transferpricing.ro

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro