Home » Economie » Citesti:

De-abia astept sa vad la lucru un guvern de tehnocrati

Dragos Damian noiembrie 9, 2015 Economie
15 comentarii 2,749 Vizualizari

In 2012 Guvernul Ungureanu a creat un Comitet Consulativ al Oamenilor de Afaceri, in care circa 20 de specialisti din mai multe domenii trebuiau sa vina cu solutii legislative din zona economicului care sa sprjine actul de guvernare. Dar nu au guvernat propriu zis.

In ultimii doi ani Guvernul Ponta a utilizat ca platforma de dialog pentru modificari legislative Coalitia pentru Dezvoltarea Romaniei, o initiativa care grupa cele mai reprezentative asociatii profesionale, care a venit cu propuneri pentru esenta noului Cod Fiscal, un vis pentru mediul de afaceri (in prima varianta). Dar CDR nu a fost implicata in actul de zi de zi de guvernare.

Un guvern de tehnocrati, daca se va merge pe aceasta formula, va trebui sa guverneze.

Adica oameni de stiinta sau de afaceri sau economisti sau consultanti neinregimentati politic isi vor trimite CV-urile de candidati, vor pleca din locurile in care lucreaza (cei care pleaca din multinationale s-ar putea sa nu mai fie lasati sa se intoarca), vor fi audiati de comisii parlamentare, vor fi votati de Parlament, isi vor depune declaratia de avere, vor fi radiografiati de presa, serviciile secrete, DNA, de competitorii lor, vor depune juramantul si vor deveni Ministrii. Si se vor pune pe treaba la Palatul Victoria.

Ce vor face? Foarte tehnic vorbind, vor transpune in acte legislative si politici publice lunga si indreptatita lista de revendicari a societatii civile din strada respectand toate acordurile si angajamantele luate fata de toti partenerii interni si externi creand in acelasi timp cadrul de aplicare a respectivelor legi si politic. In conditiile in care un lucru este sigur, economia merge binisor si oamenii de afaceri prind incredere.

Dar in conditiile in care exista multe alte prioritati, toate de nivel zero.

Coruptie endemica.

Birocratie si supradimensionare administrativa.

Cam 1000 de kilometri de autostrazi lipsa.

Munca la negru si evaziune fiscala.

Saracia Romaniei rurale.

Sistem sanitar lipsit de medici si sperante.

Invatamant deconectat de nevoile pietei muncii.

Probleme grave de natalitate.

3 milioane de romani nu se mai intorc. Copiii lor nu se mai intorc.

Iar cele de mai sus, fara a fi intr-o ordine de prioritati, nu cuprind problemele internationale.

Si totusi, iata ca sa iveste o sansa incredibila sa faci ceva pentru tara ta, sa pui in folosul ei toata competenta si pregatirea ta, sa fi responsabil pentru viitorul ei. Asa ca, astept cu nerabdare sa vad la lucru un guvern de tehnocrati, atunci cand si daca Presedintele Klaus Johannis le va spune kommt mittendrin, statt nur dabei bleiben.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "15 comments" on this Article:

  1. Paul_ spune:

    Un guvern, chiar si de tehnocrati, care sa rezolve toate cele de mai sus este o utopie.

    Problema autostrazilor ar putea fi rezolvata.

    Cea a birocratie numai daca se renunta la jumatate din legi, iar supradimensionare administrativa daca s-ar numarul angajatilor din administratie (la nivelul dinainte de ’89 de exemplu).

    Restul problemelor, s-ar putea rezolva daca guvernul si-ar recunoaste incapacitatea de a administra situatia.

  2. Mircea Lutic spune:

    Clasa politica din Romania are nevoie de informatia cuprinsa in aceasta serie de video-uri (le-as numi scoala pentru politicieni):
    http://www.commonsensecapitalism.com/p/free-to-choose.html

  3. Harald spune:

    Ceva de genul ăsta a făcut Stolojan, a condus România de la mineriada din septembrie 1991 până la alegerile din 1992. Rezultatele guvernării au fost bune, însă asta a ajutat PDSR-ul.să câștige acele alegeri și au urnat 4 ani cu Văcăroiu. În timp ce lui Stolojan i se impută și azi ”confiscarea valutei”, deși mulți dintre criticii săi erau la grădiniță sau în școala primară pe vremea aceea.

    Ce vă face să credeți că de data asta va fi altfel? Cu un guvern de tehnocrați, PSD-ul va câștiga alegerile din 2016, iar premierul acelui guvern de tehnocrați nu va mai avea niciodată acces la o funcție importantă. Tocmai pentru că în cursul exercitării funcției a făcut ceea ce era necesar pentru țară, nu ceea ce ar fi dorit o tabără sau alta.

    • Josef Svejk spune:

      Nu e deloc același lucru. Stolojan a venit la putere după răsturnarea aripii mai puțin fetide a FSN ce guverna în 1991. Aripa cea mai fetidă a FSN (FDSN, din care a răsărit PSD) era pe deplin intersată ca Stolojan să nu eșueze și să demonstreze că răsturnarea guvernului Roman din septembrie 1991 a fost benefică. În plus guvernul Stolojan nu a luat nici un fel de măsuri de reformă radicale. Pur și simplu a menținut România pe linia de plutire.

      Guvernul tehnocrat 2015 e într-o situație complet diferită. El apare în urma prăbușirii guvernului PSD. Așteptărle de la acest guvern sunt imense. El nu poate pur și simplu să se limiteze la a gestiona treburile curente așa cum a făcut-o Stolojan în 1991-1992. Pentru ca PSD să aibă succes la alegerile din 2016, acest guvern trebuie să eșueze. Și va eșua a grande :)

      • silicon_v spune:

        “Pentru ca PSD să aibă succes la alegerile din 2016, acest guvern trebuie să eșueze. Și va eșua a grande :)

        Depinde si de felul cum un astfel de guvern isi joaca negocierea initiala. De exemplu, daca obtine acordul asumat public de catre PSD si PNL ca se renunta la votul primarilor dintr-un tur, se pot produce pagube neasteptate pentru partidele care voteaza altfel in parlament.

        Adica esecul nu va fi perceput ca un esec al guvernului.

        Dar, sa nu fiu inteles gresit: mersul asta pe sarma cu guvern technocrat, fara sprijin direct si asumat in parlament,nu poate rezista decat pe termen foarte scurt. Nu e deloc o solutie ca eventualii ministrii tehnocrati sa sa negocieze la nesfarsit cu sefii de grupuri parlamentare, personaje unse cu toate alifiile, de altfel. Or sa piada partida mai devreme sau mai tarziu.

        Ca sa nu mai punem la socoteala televiziunile “prietene” PSD, care or sa ii manance cu fulgi cu tot la cea mai mica ocazie. Si chiar si fara ocazie :)

        • Josef Svejk spune:

          Ma tem ca gresiti. Tocmai asta e frumusetea guvernului de tehnocrati fara sustinere politica. Ca nu prea negociaza nimeni cu el si chiar daca negociaza, nu exista nici un fel de represalii daca partidele nu-si tin partea lor din intelegere. Ce se va intampla daca ambele partide mari refuza sa respecte intelegerea?! O sa le trimita tehnocratii la colt sau o sa le puna sa scrie de 100 de ori pe tabla ca: “nu-i frumos sa minti” ?! :-) :-) :-)

          Apoi in perceptia romanului mediu esecul e INTOTDEAUNA al guvernarii. De la Motoc incoace :-) . De asta toata politichia romaneasca e extaziata de ideea guvernului de tehnocrati in locul anticipatelor. Adica partidele vor sta pe margine si vor injura si faulta copios guvernul oferind tot felul de sfaturi pe cat de “intelepte” peatat de inaplicabile dar pe gustul prostimii.

          Singura chestie pe care o poate face guvernul de tehnocrati (dar sunt convins 100% ca nu o va face) e aceea de a guverna prin asumarea raspunderii guvernamentale. Si asta incepand cu taierea drastica a privilegiilor nesmitite ale parlamentului. Asta ar forta parlamentarii fie sa inghita galusca (varianta cea mai fericita pentru toata lumea) , fie sa rastoarne guvernul ceea ce i-ar da lui Iohannis in mana cheia anticipatelor.

          • Dragos spune:

            Nu luati in calcul un lucru esential: acest guvern de tehnocrati, daca va avea
            o comunicare publica eficienta si profesionista, asa cum sper sa se intample,
            va avea in spate “strada”. Si sper ca actuala clasa politica a inteles ca nu mai
            e de joaca, iar daca nu a inteles va fi cu adevarat maturata, la propriu de data
            asta. Iar daca actualii parlamentari vor incerca sa puna bete in roate, politic,
            guvernului, cred ca la viitoarele alegeri vor plati un urias pret politic.

            Alegerile anticipate nu erau o solutie in acest moment, un guvern de meritocrati
            este unl care ne poate pune pe fagasul corect. Sper sa si reuseasca.

  4. Decebal spune:

    Am tot auzit, din ’90 incoace, sintagma “guvern de tehnocrati”. E goala de continut, dupa parerea mea. Orice guvern trebuie sa aiba sustinerea parlamentului, asa ca tehnocratii trebuie sa fie cel putin agreati (daca nu chiar sustinuti) de partidele politice. Acesti tehnocrati, daca nu sunt agreati de partide, nu ajung pe lista scurta si nu au sanse sa faca parte din guvern.
    Judecand la rece, “tehnocratii” astia, chiar daca nu sunt membrii vreunui partid, pot avea diverse orientari: mai de stanga, mai de dreapta, mai pe centru… Asa ca un guvern de tehnocrati poate avea si o oarecare orientare politica subtila.
    Dar, tragand linie, as zice ca un guvern ceva mai tehnocrat (decat unul 100% politic) poate fi un pas inainte. Oricat de mic ar fi pasul asta, ar putea fi un pas inainte.

  5. Josef Svejk spune:

    Ce va face guvernul de tehnocrați? Va eșua lamentabil, indiferent cât de capabili, onești și bineintentționați vor fi miniștrii săi. Cateva motive să cred asta:

    1 Să zicem că se găsește rapid o formulă. Ea va trece prin parlament ca gâsca prin apă. Prima chestie va fi bugetul. Indiferent cât de înțelept va fi acel buget, el va fi amendat în parlament cu pomeni nesfârșite până ce i se va pierde sensul și va deveni nesustenabil. E un an electoral și spre bucuria generală nici un partid nu mai e responsabil de guvernare. La faza asta tot ce pot face tehnocrații e să-și dea demisiile sau să guverneze cu un buget nesustenabil. Eu zic că se vor chinui să guverneze cu un buget prost și vor eșua în mod penibil.

    2 Orice încercări de curățare a aparatului administrativ vor fi rapid blocate în parlament. Eventualele hotărâri de guvern pot fi rapid castrate de legislație toxică adoptată cu viteza fulgerului.

    3 Orice inițiative legislative ale guvernului vizând simplificarea și curățirea legislației haotice vor fi blocate în parlament.

    4 Orice cereri de ridicare a imunității parlamentare vor fi blocate mai dihai ca până acum.

    5 Parlamentul va trece la adoptarea legislației toxice a cărei adoptare a eșuat in extremis în marțea neagră.

    6 Singura șansă a guvernulu de tehnocrați e să mai curețe legislația și să poată respira e recurgerea constantă la asumarea răspunderii guvernamentale. Prima chestie ar trebui să fie tocmai schimbarea regulamentelor camerelor și anularea pensiilor speciale ale parlamentarilor precum și creșterile nesustenabile de lefuri din aministrația centrală. Ceva îmi spune însă că nu vor avea sânge să facă asta…

    7 Chiar dacă câteva asumări ale răspunderii trec fără prăbușirea guvernului tehnocrat, efectele lor benefice nu vor fi vizibile înainte de alegeri.

    8 Orice acțiuni ale guvernului vor fi atcate violent și răstălmăcite de propaganda de partid din media, până într-acolo încât albul va deveni negru.

    În toamna 2016 cei ce sunt în plină efervescență acum cerând în stradă o țară curată se vor pleoști în urma eșecurilor și dezamăgirilor în lanț ale guvernului tehnocrat în care își vor fi pus atâtea peranțe deșarte și vor boicota prostește alegerile. Ca să-i „pedepsească” pe politicieni. :-) PSD va reveni pe cai mari, însoțit de de niște scursori și mai fetide ca cele din 2012. Asta e. S-a ratat șansa istorică de a arunca afară din parlament cele mai putrede gunoaie prin alegeri anticipate. Pe cine nu lași să moară, nu te lasaă să trăiești. Ir tâmpenia se plătește întotdeauna cu vârf și îndesat.

    • nikolai spune:

      INDIFERENT de ce vor face, nu va indrazni nimeni sa ii rastoarne, deoarece asta inseamna taierea cracii Parlamentului.
      Vor parlamentarii acest lucru ? Acum ? In ultimul an de mandat?

      Va fi un jaf cu ciucuri, surle, trambite si zurgalai, deoarece nimeni nu va vrea sa dispara …
      De acum incolo va incepe nebunia

      • Josef Svejk spune:

        Asta nu o stim. Lui Basescu n-ar fi indraznit sa i-o faca, dar Iohannis e destul de molau si e posibil sa o muste.

        In situatia in care guvernul tehnocrat pica la cateva luni de la inaugurare, unul ca Basescu ar fi avut ouale suficient de robuste ca sa trimita in fata parlamentului exact acelasi prim ministru si exact acelasi guvern (asa cum a facut-o in iarna 2009-2010), stiind ca parlamentul cel las nu va indrazni sa-l respinga a doua oara de teama dizolvarii sale. Iohannis insa pare suficient de prostanac ca sa o muste si sa numeasca un alt premier “tehnocrat” care sa fie ceva mai “flexibil”.

        In rest de acord cu dumneavoastra. De abia acum incepe circul…

  6. victor L spune:

    Votul meu (stiu ca-i insignifiant, dar e un vot): NU guvernului de tehnocrati.
    Daca ar fi, ceea ce aud ca cer unii, “inlocuirea sistemului”, care inseamna alt presedinte, alt Parlament, alta Constitutie, poate si iesirea din UE ori NATO, atunci poate ca ar fi valabil un guvern de tehnocrati care sa pregateasca alegerile sa ne arate Sistemul de urmat.
    Atita timp cit avem o Constitutie, un presedinte ales, la fel si un parlament, nu sistemul trebuie inlocuit, ci oamenii din sistem.
    Guvern politic sau alegeri anticipate.
    Votul meu :P

  7. silicon_v spune:

    Sincer, nu inteleg daca articolul e in nota ironica sau nu. Poate am citit eu superficial. Dar pare chiar in nota ironica.

    Da, si mie mi se pare evident ca visam unicorni cu un guvern de tehnocrati.

    Poate ar putea sa realizeze ceva daca vine cu un mandat clar si cu obiective foarte limitate: asigurarea guvernarii pana la urmatoarele alegeri, anumite obiective privind bugetul de stat pe 2016 si cateve lucruri strict punctuale priving agenda legislativa, care sa aiba acordul SCRIS si asumat public al tuturor partidelor din parlament.

    Mai mult de atat, nu cred ca se poate. Cred ca si asa sunt mult prea optimist.

    Si ma uit la lista aia de prioritati privind politica interna si tare ma intristez..

  8. ion adrian spune:

    Nu prea se intelege clar ce inseamna un guvern tehnocrat.
    Adica un prim ministru propus, alege un guvern propriu din persoane calificate dar declarate ca fiind fara partid?
    Hai sa o luam invers adica ce inseamna un guvern politic? Adica un PM numit de presedinte si acceptat de partide cu sau fara partid negociaza programul si cabinetul cu partidele dispuse sa-l sustna. Daca numeste el pe cine vrea chiar si dintre membrii partidelor pe criteriile pe care le are ca PM atunci cred ca nu este un guvern politic, chiar daca ministri care vor fi fiind si dintrun anume partid ar putea fi sprijiniti dear nu este obligatoriu de acel partid.

    Tehnocrat inseamna capabil tehnic pe postul respectiv si cred ca si un ministru politic trebuie sa fie in acelasi timp si competent, caci de unde pana unde este o lege tacita ca politica face casa buna doar cu incompetenta? :)

    Asta ar avea sa zicem un Ciolos la dispozitie sa incerce.

  9. carp spune:

    tehnocratii exista by default, nu trebuie decat sa-i consulti; sa-i pui ministrii e fuga clara de responsabilitate, e un gen de ‘he-he-hee.. pai daca nici el n-a putut, cum as fi putut eu?’, povestea nespusa a politicului incurajand pe fata tehnocratii si dandu-le la gioale pe la spate in protejarea propriilor interese. s-a mai dat si argumentul cu stolojan, numai ca ala a mai fost si seful liberalilor un pic. toata ciorba asta-i vax albina bbc..



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Dragos Damian


Dragos Damian

Presedinte Asociatia Producatorilor de Medicamente Generice din Romania Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)