Home » Economie »Opinie » Citesti:

De ce e periculos cazul Cipru?

Cristian Paun martie 20, 2013 Economie, Opinie
25 comentarii 1,609 Vizualizari

Cazul Cipru este încă un exemplu (din multe altele) în care politicienii (europeni sau nu) ne arată că, la nevoie, nu dau doi bani pe proprietatea noastră și că sunt în stare să meargă foarte departe cu ”intervenționismul” (a se citi haiducia instituționalizată). Este pentru mine un exemplu clar de marxism monetar. Marx este cel care a construit o pseudo-teorie, utopică din punct de vedere economic, care arunca la gunoi ideea de capital, de acumulare de resurse. Obsesia lui Marx era pentru munca poporului și atât. Capitalul și capitaliștii erau adevărați asupritori ai claselor de muncitori, niște ticăloși și un element inutil pentru economie. În același spirit asistăm în momentul de față la politici monetare obsedate de manipulare artificială a dobânzilor care să tindă neapărat către 0%. Cum putem interpreta o astfel de obsesie decât în spiritul aceleași ”viziuni” marxiste… Nu există nimic gratuit în economie.

Acești marxiști monetari, care nu dau doi bani pe economisirile private, nu înțeleg că bunurile de capital nu pot apărea din neant. Capitalul este consecința unui comportament vital pentru economie: unii preferă să consume mai degrabă mai târziu (furnizorii de capital) în timp ce alții preferă să consume mai degrabă acum (beneficiarii finanțării). Prin economisire și cu ajutorul pieței de capital se mută putere de cumpărare viitoare în prezent și invers. Dobânda este prețul pe care cei care își amână consumul îl percep pentru preferința de timp mai mică (preferă mai târziu). Toți preferăm de fapt mai degrabă acum decât mai târziu. Dar contra unui preț (nenul – dobânda) vom accepta să ne amânăm consumul. Atunci când dobânda crește (și este mult peste zero) de fapt asistăm la o penurie de capital, adică foarte mulți care preferă mai degrabă acum decât în viitor. E un semnal vital pentru economie care va genera o schimbare de comportament și va duce către un nou preț de echilibru. Manipularea dobânzii este, deci, foarte problematică și bulversează pe toți cei care economisesc și pe cei care se decid să acceseze capitaluri acum. Capitalul, ca orice resursă, are și el o raritate similară oricărei resurse economice (muncă, materii prime etc.)Prețul rarității capitalului este DOBÂNDA și nici o teorie economică corectă nu poate milita pentru a o face egală cu zero. Acești marxiști monetari aruncă la gunoi această preferință de timp, incriminând pe toți cei care pun departe capitaluri, le investesc în activități productive care să le aducă resurse viitoare mai mari. Consecința acestui marxism monetar este prăbușirea economisirilor pe majoritatea piețelor dezvoltate (SUA, Marea Britanie, EU 27):

A existat o mare bucurie anul trecut când Banca Centrală Europeană a lui Mario Draghi a pompat în piața europeană o cantitate impresionantă de Euro care a prăbușit semnificativ dobânzile. Bucuria era mare pentru că a scăzut semnificativ costul pentru finanțarea guvernelor europene. A apărut repede și nota de plată. Cineva trebuie să plătească pentru aceste cadouri otrăvite pe care (și) le fac antreprenorii monetari (politici) poporului votant. Acum a venit momentul să plătească deponenții privați din Cipru din depozitele lor un procent consistent – 6% pentru cei cu depozite sub 100.000 Euro și 9% pentru cei cu depozite peste 100.000 Euro. această intervenție e cu atât mai problematică cu cât Italiei, Spaniei sau Greciei (care au fost salvate cu sume mult mai mari decât avea nevoie Cipru) nu li s-au cerut astfel de măsuri abuzive. Mai mult, sunt și alte paradisuri fiscale în Europa care nu sunt vizate (încă) de asemenea măsuri disperate (Andora, Luxemburg).

Ce consecințe va avea o astfel de situație:

1. Erodarea încrederii în sectorul bancar în general la nivelul Uniunii Europene prin crearea acestui precedent periculos. După ce că depozitele (economisirile) beneficiază de o dobândă tot mai scăzută (real negativă în multe țări europene), mai nou există și această perspectivă de supra-taxare a lor de către guvernele supra-îndatorate, incapabile de a-și reduce costurile cu care operează. Tot mai mulți se vor gândi de două ori în a mai duce banii la bancă. Cu siguranță nu îi vor consuma. Vor găsi alte metode de plasament mai lichide și mai certe;

2. Exemplul din Cipru arată cât de lipsiți de lichiditate sunt banii depuși într-o bancă. Dacă vrei să îți transferi / lichidezi un cont nu poți să faci acest lucru. Băncile pot face ce vor cu proprietatea noastră, având sprijinul total al statului în a abuza de agoniseala noastră. Chiar dacă aparent nu pare așa, devine tot mai incert să îți ții toată agoniseala într-o bancă, în mai multe bănci, în sectorul bancar în general;

3. Economisirile vor scădea și mai mult în perioada următoare la nivelul UE27. Pe piață capitalul va deveni și mai rar, deci mai scump. Rata naturală a dobânzii se va depărta și mai mult de rata monetară a dobânzii (cea manipulată de banca centrală și dusă obsesiv către zero). Diferența tot mai mare între această rată naturală și rată monetară e sursă de eroare imensă, va produce o criză de proporții și o mutație și mai pronunțată a resurselor dinspre piață spre economia etatizată. Dependența de stat și de intervenționismul politic în economie va crește semnificativ;

4. Vor exista retrageri masive de capitaluri din Cipru care în final va deveni o economie și mai dependentă de alocările de la Uniunea Europeană (Grecia). Dacă până acum țara trăia din capitaluri adăpostite pe insulă (nici nu prea avea din ce să trăiască altfel, fiind o insulă puternic încercată de un război civil, divizată în două, sub pază ONU, cu o industrie problematică, dependentă de turism), acum va trebui să facă apel și mai mult la alocări de la centru. Dintr-o țară care se descurca cât de cât, va deveni și mai mult o țară de asistați. În realitate, germanii și englezii vor plăti și mai mult din impozitele lor transferate ”cu grijă” de europeni către această țară.

5. Să nu uităm că Cipru e în Zona Euro. Cipru folosește moneda Euro. Chiar dacă e o țară mică poate avea un rol de ”buturugă mică”. Poate declanșa niște efecte adverse și ostilități periculoase din partea investitorilor din afara Uniunii Europene (Rusia, Orientul Mijlociu). Prin comparație, țări ca Turcia încep să devină o țintă tot mai atractivă pentru investiții care inițial erau localizate în Grecia, Italia, Cipru. În final, Zona Euro va slăbi și mai mult. Riscul sistemic al Zonei Euro nu e îmbunătățit de ceea ce se întâmplă acum în Cipru ci, dimpotrivă.

Cipru îmi sună mai degrabă a experiment diabolic, pus la punct de foarte multă vreme cu multă minuțiozitate (sunt unii care spun că știau de câteva luni de problemă). Uniunea Europeană inovează în căutarea de soluții (stupide) de ieșire din criză. Atunci când vrei să vezi ce se întâmplă începi cu o țară mică și apoi, dacă experimentul merge, îl aplici pe o țară mai mare (Grecia, Italia etc.).Mai mult, problema din Cipru e un semnal foarte serios dat celor care doresc să treacă cât mai repede la moneda unică Euro, considerând-o o monedă mai puțin politică decât leul (ambele sunt politice). Dacă până acum leul a fost mai inflaționist decât Euro, s-ar putea ca în perioada următoare leul să fie mai puțin inflaționist. Cu toate acestea, nu putem remarca faptul că, stând deoparte de Euro, vom importa destul de multă inflație de acolo (vrem un curs stabil). Dacă suma dintre inflația importată și cea creată intern (a se vedea câți lei a creat BNR-ul în 2012!!?) va fi mai mică decât inflația creată în Zona Euro merită să intrăm mai repede în Euro. Dacă nu, e bine să mai stăm deoparte. Cum multe țări din Zona Euro au probleme mai mari decât România acum (deficite mai mari, datorii mai mari), e foarte probabil să merite să ”pariem pe leu”. Oricum, argumente economice în favoarea unei monede politice (leu sau euro) pot fi găsite cu mare dificultate. Deci opțiunea (euro / leu) are un mare grad de eroare. În final nu vom înlocui decât o monedă politică cu o altă monedă politică.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "25 comments" on this Article:

  1. cititor9 spune:

    Nu ati pomenit nimic despre motivele celor care au luat aceasta decizie. Noi parca avem destui “investitori” din Cipru care de fapt sunt bani negri din Romania. Se supara cineva daca SOV e impozitat cu 10% in Cipru dat fiind ca in Romania ar fi tebuit impozitat cu 16% pentru aceiasi bani?
    De ce altfel s-ar duce un roman sau un rus sa-si depuna banii in Cipru? Din pacate sunt si victime colaterale. Cel mai bine ar fi fost sa aiba si un plafon minim.

    • chishtocu verde spune:

      Ca si cetatean LIBER al UE; de ce nu s-ar duce unde vrea “muschiu” lui? De unde invidia asta cu ce face altu cu banii lui? Categoria “capra vecinului”…

  2. George C spune:

    In mod normal, _toate_ depozitele de sub 100mii EUR sunt garantate, conform legislatiei UE. Modul in care Cipru ar evita problema e impunerea unei taxe, un prerogativ al oricarui stat. Bancile sunt mentinute solvabile pe hartie, deci nu se incalca legislatia europeana.

    Un alt aspect pe care ma bucur ca l-ati punctat: orice emisiunea monetara e o taxa.

  3. Cristian Paun Paun Cristian spune:

    @ George C

    Am inteles ca astazi Parlamentul lor a respins prin vot ideea acestei taxe. E interesant ca votul de respingere a unei taxe a avut suportul Partidului Comunist din Cipru si Partidului Verzilor.

    Mai mult, respingerea prin vot arata un lucru evident:

    - Inflatia nu are nevoie de sprijin popular (de vot democratic). Cum ei sunt in Euro raman la mana BCE sa tipareasca cele 10 miliarde si sa le dea neconditionat tarii (cum ar fi facut daca aveau banca centrala). Ar spune unii ca inflatia e mai buna din punctul acesta de vedere. Eu zic ca e discutabil: inflatia nu are efectele taxei, ea creaza putere de cumparare din nimic nu muta putere de cumparare intre buzunarele contribuabililor. Inflatia e aplicabila oricui (nu poti face evaziune) dar nu e aplicabila depozitelor nerezidentilor (acei presupusi oligarhi rusi).

    - Taxarea, orice forma ar avea a are nevoie de vot in Parlament. Si poate sa fie si respinsa, dupa cum s-a intamplat de fapt.

    Am tinut sa vin si cu aceste completari.

  4. chishtocu verde spune:

    Foarte bun articol. Felicitari!

    Cateva comentarii:
    *) Conluzia pe care o putem trage este ca UE este o organizatie (la varf) comunista. De fapt eu afirm asta de ani buni pe baza a ceva mult mai simplu: cota de lapte, subventiile din agricultura…
    *) Intotdeauna masuri de genul asta sunt luate sub amenintare; nu faceti astea nu va dam bani.
    *) Intotdeauna masuri de genul asta sunt justificate cu ceva sperietoare (de multe ori falsa – vezi invazia Irakului) – in cazul asta bani negrii. Daca sunt bani negrii de ce nu-i confisca? Dupa atatea si atatea masuri de compatere a spalarii banilor… Raspunsul este ca majoritatea banilor a fost depusi legal acolo (ca este moral nu stiu, dar asta este alta discutia despre legalitate vs moralitate)
    *) Sunt prea multi prosti si saraci sa poti argumenta cu proprietatea privata. Prostii si saracii vor proprietatea privata a “bogatiilor”. Ce conteaza ca sunt loviti oameni de rand care au lucrat o viata si si-au sacrificat viata personala si de familie sa lase ceva in lume, dupa ei… Greu de argumentat populatiei care se zbate cu pita de zi cu zi si cu medicamentele.
    *) Masura asta este un experiment; daca reuseste urmeaza si “bogatii” din alte tari
    *) Ca sa intelegeti de ce este Ungaria oaia neagra in UE, contrastati masura asta cu masura pe care a luat-o Ungaria. Si dupa asta comparati doua aspecte: care este morala si care respecta proprietatea privata (vs profitul companiilor – care nu este un drept garantat).
    *) Credeti ca ideea e cumva noua? da masura guvernului Ponta cu impozit de 80% pe castigul din tranzactii cu case nationalizate? si este doar inceputul…

    • iosiP spune:

      “Si dupa asta comparati doua aspecte: care este morala si care respecta proprietatea privata (vs profitul companiilor – care nu este un drept garantat).”

      Profitul companiilor este proprietatea privata a patronilor/actionarilor acestora, la fel cum salariul este proprietatea privata a salariatului iar veniturile obtinute din activitati independente sunt proprietatea privata a persoanei fizice “autorizate”.

      • chishtocu verde spune:

        Dividendele sunt proprietate privata. Nu profitul; iar pana la profit sunt multe taxe de platit…

        Si nu mi se pare ca este o masura buna, doar una de criza; dar legala si morala.

  5. In Cipru, masurile de criza ale UE, dovedesc odata in plus,ca nu avem de a face cu o ,,uniune economica” ci cu una ,,birocratica”, care ignora principiile economice fundamentale, fiind gata de orice masuri birocratice – fara sa o intereseze prea mult, consecintele lor finaciar-economice negative, pe termen lung.
    De asemenea, dovada inexistentei unei ,,uniuni economice” o face si lipsa oricarei viziuni sau proiect economic de ,,accelerare” a industrializarii tarilor slab dezvoltate, ceeace determina o evolutie imprevizibila a ,,sudului” si un parcurs (general) spre dezintegrare si faliment economic..

  6. iosiP spune:

    Domnule profesor, cu scuze pentru off-topic: ce se intampla cu blogul dumneavoastra de pe Finantare.ro?

    • Cristian Paun Paun Cristian spune:

      Se muta blogul pe un server mai puternic si mai sigur de catre echipa finantare.ro. Mi-au zis ca mai dureaza cateva ore.

  7. euNuke spune:

    Excelent articol. O singură menţiune asupra a ceea numiţi “haiducie instituționalizată”. Spre deosebire de haiducia “tradiţională”, in versiunea modernă dezvoltată de socialişti, haiducii [închipuiţi] ajung să ia de la săraci şi să dea tot la bogaţi, iar pe termen lung -deja atins in UE- haiducii îi spoliază pe cei săraci doar pentru a împărţi prada intre ei. Orice regim socialist, democratic sau totalitar, sfârşeşte prin a genera o clasă de prădători blindaţi cu norme fiscale adoptate discreţionar, o tagmă ce acţionează şi perpetuează raptul instituţionalizat prin mecanismele de socializare a riscurilor, pierderilor, profiturilor dintr-o economie şi care caută să-şi menţină victimele in starea de dependenţă şi complicitate prin intermediul unor agenţii de distribuire a firimiturilor rămase in urma marelui festin. Nu numai riscurile şi pierderile sunt socializate in astfel de regimuri, ci şi culpa, şi vedem astăzi cum un întreg popor este învinuit pentru gravele erori de guvernare/management ale elitei politice/financiare. Aceste derapaje colectiviste ale elitelor socialiste nu sunt deloc inedite, diferă doar raportarea acestor birocraţi la actele de forţă întreprinse: asemănarea ar fi recursul la Cauză pentru justificarea fărădelegii, insă diferenţa semnificativă dintre aceşti nanodictatori ai prezentului luminos şi Stalin întunericitul este că acesta din urmă nu pretindea atunci cînd spărgea bănci in Georgia că ar acţiunile sale tâlhăreşti ar avea drept finalitate salvarea băncilor atacate. Prin urmare, Tupeul haiducilor contemporani a atins cote halucinante: ne jefuiesc pe faţă şi proclamă că o fac spre binele nostru, ca să ne salveze, pe noi, cetăţenii Europei, şi deopotrivă băncile falite [care oricum nu merită şi nu trebuie să fie salvate, ci lăsate să moară sau reorganizate, scoase la mezat şi deparazitate, eventual printr-un program paneuropean care să-şi propună temporizarea procesului de lichidare a băncilor cangrenate].

  8. @ D-le euNuke,
    Daca bancile ar avea in administrare doar averea proprie, logica dvs. de a le lasa sa falimenteze ar fi acceptabila economic.
    Avind in vedere, ca ele au capitalul propriu relativ limitat si opereaza mai ales cu banii ,,depusi” ai diversilor depunatori(persoane fizice si juridice), lipsa de sustinere in caz de crize care le produc pierderi, ar insemna si pierderea banilor depunatorilor!
    Daca statele n-ar sustine bancile cu probleme si banii depusi s-ar pierde in intregime, cine ar mai depune vreodata banii la banci?
    Daca statele nu ar aloca bani pentru refacerea capitalului banesc detinut de banci, intreprinderile ar mai putea fi obligate sa-si desfasoare relatiile comerciale si economice de plata, prin banci?
    Aceste doua motive,sint deja suficiente, pentru ca bancile sa fie sustinute de stat, pentru a garanta siguranta si continuitatea proceselor economice.Evident, ca vorbim de o ,,siguranta”, cita este posibila in lumea in care traim…de la o criza la alta.

    • euNuke spune:

      Domnule CALIMAN EUGEN, băncile NU au in administrare averea dumneavoastră. NU administrarea avuţiei este produsul tradiţional al băncilor, ci serviciile de creditare/depozitare a capitalului. Orice bancă sănătoasă la cap îşi calculează singură preţul serviciilor in aşa fel incât să existe tot timpul un echilibru intre masa depozitelor şi capitalul aflat in mişcare.

      Oricine îşi încredinţează banii unei bănci trebuie să ştie că se expune unui risc. Această disponibilitate de asumare a riscului este plătită de bancă sub forma dobânzii. Statele moderne, pentru a preveni colapsurile sistemice, au inventat şi implementat un sistem de garantare a depozitelor, insă, aşa cum probabil cunoaşteţi, depozitele nu sunt nicăieri asigurate in integralitatea lor. Tocmai de aceea capitalul de imagine este cel mai important capital de care poate dispune o bancă. Problema apare atunci când acest capital de imagine este întreţinut pe nedrept, prin metode oculte, cu aportul mai mult sau mai puţin interesat al statelor. Când o bancă se află in stare de faliment, iar autorităţile nu-i permit declararea insolvenţei şi reorganizarea judiciară, ba chiar se şi ascunde starea reală a afacerii, cetăţeanul client este înşelat şi momit să-şi păstreze banii intr-o instituţie care este incapabilă de redresare şi funcţionează ca o gaură neagră. Cînd un stat se implică programatic in menţinerea pe linia de plutire a acestor epave concurenţa este distorsionată şi piaţa liberă practic anihilată. Pentru băncile sănătoase dispare motivaţia naturală a căutării profitului prin administrarea judicioasă, prudentă, onestă a afacerii şi încep a râvni toate la perfuziile statului. Dumneata presupui că dacă falimentul nu-i declarat sau recunoscut de către autorităţile statului, acesta nu există, insă, in realitate in acest moment avem câteva duzini de pacienţi financiari in comă şi incă vreo duzină in moarte clinică. Costurile aparaturii sofisticate prin care aceste cadavre ambulante sunt zilnic resuscitate sunt suportate de către toţi cetăţenii UE. Pentru că motivaţia competiţiei a dispărut, toate băncile visează să zacă intr-un salon luxos de spital finanţat de către state şi să-şi simuleze viaţa economică prin absorţia stârvurilor foştilor colegi de salon…din categoria “prea mic ca să fie salvat”.

      Pentru că statele au intervenit atât de frecvent pe această piaţă, cangrena s-a întins până la punctul in care pentru clientul obişnuit -cetăţean persoană fizică sau o entitate privată- a devenit imposibil să acceseze un credit pe căile ordinare, tradiţionale, iar pentru cei economi atractivitatea contractului de depozit este aproape de zero. Deci, in pofida ajutorului permanentizat al statelor, băncile au ajuns să fie excluse din activitatea economică, iar clienţii lor se reorientează către cămătari, case de amanet, fonduri private, investiţii offshore, agenţii imobiliare, tranzacţii cu aur/neferoase/pietre preţioase. Şi cu cât băncile primesc mai multe ajutoare şi perfuzii cu atât forţele de pe piaţă le resping şi evită orice colaborare, chiar şi banalele transferuri bancare. Astăzi oamenii îşi transferă sume importante pînă şi prin intermediul benzinăriilor, atât de ridicat este nivelul de circumspecţie a cetăţeanului faţă de mediul bancar oficial. Şi atunci…de ce să mai tolerăm salvările statelor ce circulă între muribunzii financiari ai Europei chiar in timp ce alte sectoare economice, sigur mai tinere şi probabil la fel de vitale, se află in dificultate şi întâmpină deseori blocaje datorate chiar sistemului bancar putred şi falit? Nu cumva colapsul iminent şi generalizat al acestui cartel ne va costa cu mult mai mult decât permiterea unei sângerări periodice care să elimine băncile cele mai slabe şi mai prost conduse şi deopotrivă să favorizeze apariţia unor entităţi comerciale noi pe o piaţă paralizată de rutina vicioasă a contractelor cu statul şi băncile centrale?

    • iosiP spune:

      “Avind in vedere, ca ele au capitalul propriu relativ limitat si opereaza mai ales cu banii ,,depusi” ai diversilor depunatori(persoane fizice si juridice), lipsa de sustinere in caz de crize care le produc pierderi, ar insemna si pierderea banilor depunatorilor!”
      Iar daca le sustine statul inseamna transferul pierderii spre buzunarele tuturor. Vedeti vreun motiv logic ca toata populatia sa plateasca riscurile asumate de catre depunatori (las’ ca am facut-o deja pentru cei tepuiti in cazul FNI)?

      “Daca statele n-ar sustine bancile cu probleme si banii depusi s-ar pierde in intregime, cine ar mai depune vreodata banii la banci?”
      Nimeni! Sau mai precis, nu in bancile care pastreaza rezerve fractionare. Si care ar fi problema?

      “Daca statele nu ar aloca bani pentru refacerea capitalului banesc detinut de banci, intreprinderile ar mai putea fi obligate sa-si desfasoare relatiile comerciale si economice de plata, prin banci?”
      Desigur ca nu, ceea ce ar fi un lucru pozitiv, asa cum este abolirea oricarei obligatii abuzive impuse de catre stat!

  9. Emil spune:

    S-a vorbit la un moment dat de nu ştiu ce sifonare, de către miliardarii ruşi cu depozite în Cipru, a nu ştiu ce fonduri primite de la centru, sifonare asupra căreia ar fi atras atenţia serviciile secrete germane. Abureală, manipulare din partea unor Cold Warriors, pretext pentru a implementa aceste măsuri?

  10. MF spune:

    Wrong, economisirea in UK si US a crescut de la criza incoace, in ciudaa dobanzilor mici. “Deleveraging” suna cunoscut?

    • Cristian Paun Paun Cristian spune:

      @ MF

      Ia dați un ochi pe acest material, pagina 26:

      http://www.mckinsey.com/insights/global_capital_markets/farewell_cheap_capital

      E drept că datele sunt până în 2010 dar eu cred că tendința nu s-a modificat semnificativ. Băncile au primit ajutoare masive de la stat. De ce ar fi ele tentate să se streseze pentru depozitele oamenilor? Mai mult, la ce le-ar trebui economisiri în plus când oricum creditarea e la pământ peste tot în lume și oricum pentru ce au ele nevoie primesc Euro cu 0.25% pe an.

      Si paginile de dinaintea lui sunt interesante, fac referire la dobanzile in prabusire pe piețele financiare. Rata monetara a dobanzii. Cea naturală nu mai avem nici un habar pe unde ar fi.

      Când dobânzile se prăbușesc artificial concluzia ar fi (dacă ne-am uita doar la piața de capital) că oamenii prefera mai degrabă mai târziu decât acum. Că tendința e de a economisi și de a amâna consumul pe mai târziu. Și atunci antreprenorii încep să se pregătească pentru acel ”mai târziu” cu investiții în mijloace de producție. Dar această decizie e eronată pentru că se bazează pe o rată de dobândă manipulate.

      În plus, cu dobânzi în prăbușire cine să mai economisească și de ce?

  11. Sorin Muncaciu spune:

    Domnule Paun, dumneavoastra nominalizati marxistii monetari pe cei 17 ministrii de finante ai zonei euro cate au luat hotararea in cazul bancilir cipriote. Deasemeni, dumneavoastra acuzati bancile centrale respectiv domnii Bernake de la Federal Reserve si domnul Draghi de la BCE care mentin rate de interes extrem de scazute( chiar astazi the open market committee a lasat rata de interes 0,25% neschimbata) ca nu inteleg ” nevoia” de a pune un pret pe capital, o dobanda ce este refuzata celor care au (salvat) capital si doresc sa-l utilizeze in scopul lucrativ al obtinerii unei dobanzi viitoare. Mai mult, dumneavoastra afirmati ca prin scaderea dobanzilor s-a favorizat scaderea costului ” finantarii guvernelor”.
    Domnule Paun, cei 17 ministrii de finante , domnii Bernake si Draghi reprezinta varfurile neoliberalismului , fosti studenti la MIT, tehnocrati pusi in functii sa reprezinte interesele oligarhiei financiare , oligarhie care a preluat suprematia in Europa occidentala , America de Nord si Japonia . Astia nu sunt marxisti astia sunt reprezentantii marii finante care a acaparat toate sectoarele vietii economice si care, prin intermediul dictaturii capitalului au inlocuit capitalismul industrial cu capitalismul financiar. Aici nu mai discutam de capitalul acumulat prin productie si schimb pe piata , aici discutam de capital acumulat de sectorul bancar deregulat care prin sisteme Ponzi creeate special in asset markets , buble in piata derivativelor, actiunilor la bursa si piata bondurilor , sisteme zic ,care au fortat datoria sectorului privat , si ca o consecinta si cel public, la valori la care deleveraging datoriilor a declasat criza financiara si economica globala.
    In acest moment, blocajul creditului, criza de lichiditati au fortat bancile centrale sa ” injecteze” capital din burta( FR : q1,q2′q3 total 11 triloane$, BCE 1trilion euro, interventia masiva pe piata bondurilor din sept 2012) fara de care sistemul financiar fraudulos speculativ sustinut de bancile centrale ,in folosul oligarhiei, s-ar fi prabusit total. Sistemul bancar necesita ” infuzie ” de capital
    deoarece expunerea la ” credite neperformante” dupa prabusirea pietelor de realestate este in domeniul trilioanelor de dolari.Primele patru banci americane au o expunere egala cu PIB -ul mondial, fiecare din ele (PIB mondial aprox 70 triloane dolari).
    Europa este in recesiune, experienta Islandei a aratat ca oligarhia , investitorii institutionali pot pierde prin colapsul bancilor comerciale, atunci cand , guvernele refuza sa ” socializeze ” pierderile. Din acest motiv, ” cei 17″ cauta solutii care sa protejeze interesele oligarhiei in defavoarea popoarelor. Deoarece bancile comerciale sunt intreprinderi particulare , falimentul lor ar afecta interesul oligarhiei , din acest motiv au fost introduse ” organismele financiare internationale ” FMI, BM , Troica , organisme care negociaza direct cu statele democratice si Parlamentele nationale. Actualmente bancile cipriote sunt blocate iar ” negocierea ” are loc direct cu executivul , Parlamentul si – a spus cuvantul!
    In cea ce priveste ” finantarea guvernelor” prin rate de interes joase , va reamintesc ca : in conformitate cu Tratatul de la Lisabona , articolul 123 , BCE nu poate finanta guvernele zonei euro. Cu alte cuvinte, capitalul ( generat de state prin bancile centrale nationale) fara dobanda , care s-a aflat la finantarea tuturor sistemelor de infrastructura ale statelor occidentale a fost abolit prin acest articol, statele zonei euro devenind astfel prizonierele capitalului generat de bancile comerciale cu dobanda, in acest mod oligarhia a ” financializat” toate sectoarele vietii economice inclusiv sectorul de stat. Cealalta alternativa de finantare a guvernelor, piata bondurilor , se afla deasemenea pe mana oligarhiei, aduceti-va aminte de manipularile bondurilor germane sau ratele de interes odioase impuse Italiei, Greciei, Spaniei, Irlandei, toate imprumuturile de pe piata bondurilor insemnand camata pentru oligarhi ! Pe aceasta piata a intervenit decisiv domnul Draghi in septembrie 2012 , cand a inceput achizitionarea bondurilor natiunilor mediteraneene devenid, ” the lender of last resort” , altfel zona monetara euro s-ar fi prabusit!! Guvernele zonei euro nu au nevoie de emitere de bonduri “cu dobanda” daca nu ar fi cedat suveranitatea politicii monetare unei entitati ” independente” BCE , aflata in mana oligarhiilor reprezentate de “tehnocrati” de tipul domnului Draghi pe care , dumneavoastra il incadrati ca fiind marxist monetar !,
    Atata timp cat oligarhii nu renunta la nici un cent pierdere , nu exista solutie fezabila datoriei enorme acumulate din sectorul privat si al statelor suverane, vor fi ” crize” in verigile slabe ale zonei dar, solutie finala nu va exista oricate intruniri si oricati specialisti ” finantisti” vor incerca o solutie. Experienta Japoniei a aratat ca eliminarea datoriilor din sistem necesita 20 de ani de stagnare si regres economic. De fapt , ne aflam intr- o situatie nemaintalnita in istoria economiei mondiale, s-ar putea sa fie si mai rau !!

    • Cristian Paun Paun Cristian spune:

      Acapararea banului e făcută DE STAT și CU AJUTORUL (APĂRAREA) STATULUI. Oligarhiile de care vorbiți (acei ”capitaliști”) sunt de fapt niște socialiști care în loc să caute prosperitatea în piață ca toți oamenii obișnuiți folosesc aparatul de stat pentru a prospera. Inventează legi și instituții contra pieței, monopolizează banii (nu acceptă concurența monetară).

      Faceți o mare greșeală să confundați capitalismul cu ce se întâmplă acum în așa zisa piață a capitalurilor. Manipularea banilor, dobânzilor, cursului de schimb sunt de fapt forme de interventionism etatic în economie. Nu e nimic de piață acolo. Nu mai cădeți în astfel de erori. Banul se tipărește de stat sau se expandează de băncile comerciale privilegiate de stat (nu de piață).

      Se poate face ruperea acestei oligarhii de la robinetul cu bani:
      1. Limitarea / controlarea drastică a emisiunilor monetare (dacă nu chiar blocarea lor definitiva pentru o perioadă îndelungată de timp). Putem discuta reluarea legăturii cu aurul a banilor (nu cu PIB-ul sau cu alte variabile greu de calculat sau ușor de manipulat);
      2. Interzicerea rezervei fracționare: băncile comerciale să nu mai de cu împrumut aceeași bani (cei din depozitele la vedere) mai multor persoane deodată, inclusiv titularul depozitului initial păstrându-și acest drept;
      3. Interzicerea retragerilor depozitelor la termen înainte de termenul lor. Depozitul la termen trebuie să funcționeze ca orice împrumut dat în piață.

      Sunt doar 3 măsuri care ar rezolva problema acelor ”pseudo-capitaliști” care la umbra statului și beneficiind de apărarea lui (coerciția) prosper, sunt salvați mereu pe costul tuturor celorlalți. Acesta nu e capitalism. Dacă toți am fi salvați de la faliment unde am ajunge?

      Măsurile propuse de Stiglitz sau Krugman nu au în vedere ceea ce am spus eu mai sus. Ei nici nu vor să audă de rezervă 100%. O dau înainte cu controlul mai bun în bănci, cu reducerea primelor, cu hazardul moral, buna guvernanță în bănci. Să fim serioși…

      • Isailă Brătfălean spune:

        Marxiștii spun că statul este acaparat de clasa capitalistă, de oligarhia financiară. Sunteți diferit de ei doar prin soluții: statul să treacă la dispoziția antreprenorilor adevărați (gen secol XIX) sau statul să treacă în mâinile proletarilor. Superficialitatea este însă identică la ambele soluții.

  12. Sorin Muncaciu spune:

    Domnule Paun, prin actul de constituire a Federal Reserve , SUA a cedat politica monetara unui cartel de banci particulare la care JPMorgan &Co au fost actionarii principali, cu alte cuvinte oligarhia bancara americana si internationala au pus mana pe ” masina de tiparit dolari” in 1913.
    Apoi dupa tratatul de la Bretton Woods din 1945 , dolarul a devenit moneda de rezerva mondiala a sistemului monetar international. ” Independenta” politica a bancii centrale americane a fost copiata de celelalte banci centrale nationale , nu pentru izolarea de factorul politic al deciziilor economice si monetare ci pentru ca se afla in mana oligarhiei financiare, acestia se comporta ca un politbureau , deoarece odata politica monetara pe mana lor , chiar ca nu conteaza deciziile statelor democratice!! Astia au acaparat politica monetara si acum dicteaza statelor ce au de facut!! Este exact discutia noastra anterioara, cand v-am explicat ca in realitate , nu exista piata libera care se autoregleaza, mana invizibila din Adam Smith, ci o mana de escroci care acapareaza piata si , mai mult, care se substituie statului deoarece au acaparat politica monetara !!
    Solutiile dumneavoastra sund de orientare libertariana, Mises, o teorie economica inghetata in realitatile inceputului secolului XX, problemele sunt mult mai complicate acum la inceputul secolului XXI.

    • Cristian Paun Paun Cristian spune:

      Domnule Muncaciu,

      Mi se pare mie că dumneavoastră vedeți STATUL ca pe un automatom providential. Ca pe o constructie independenta de oamenii sai. Total gresit. Statul este o grupare de oameni. Acei oameni, functionari publici, au guri de hranit. Ei partizaneaza tot timpul cu cineva. Ei nu sunt independenti niciodata. Nici politic si nici economic. Faptul ca niste gasti au pus mana pe aur, l-au închis in Fort Knox și apoi au decretat ca numai ce spun ei e BAN e de fapt coercitie similara cu orice tip de interventionism al statului. Deci ce face acum statul (și gașca din spate) cu banii e identic cu cel care pune borduri de granit pe malul Dâmboviței tot cu ajutorul statului (culmea, acest lucru e chiar adevărat, au schimbat borduri de piatră cu o margine de granit săptămânile trecute). Mai mult, fără gașca ce manipulează banii nu e posibilă gașca ce manipulează borduri.

      Sunt într-adevăr unii care încearcă să îi numească greșit capitaliști pe acești oligarhi doar că acționează în ”piața capitalurilor” sau cu ”capital”. În realitate ei manipulează bani nu capitaluri. Nu sunt capitaliști. Capitaliști sunt doar acei antreprenori reali care trăiesc din a vinde ceva real către piață. Și doar acela care folosește PIAȚA LIBERĂ pentru a prospera și nu coerciția sau monopolul.

      Corectați-vă așadar conceptele:
      - capitalist = cel care prospera din antreprenoriat (aici intra si investitiile pe piata de capital) în piața liberă (și aici includ și obținerea capitalului prin economisire nu prin tiparire)
      - capital = o resursa pe care cineva a economisit-o în prealabil. Nu a tipărit-o și nu a creat-o din nimic
      - ban = mijloc de schimb care poate fi legal (impus prin coerciție) sau natural (marfă ca oricare alta, exemplu aur).

  13. Ioane Gheghi spune:

    O Bună Seară Tuturor
    Vă scriu în treacăt. Se pare că și Slovenia este pe urmele Ciprului. Rezumând multe articole scrise despre € și Uniunea Europeană cred că ar fi exact spus că TRUFIA TREBUIE PLĂTITĂ. Toți trebuie să-și plătească facturile. Încep să cadă mituri ale statului Bunăstări Sociale în tot vestul european.
    Salve

    • Cristian Paun Paun Cristian spune:

      Așa e…

      Slovacia stă foarte prost și ea. La fel și Slovenia. Sunt țări mici dependente de un număr restrains de industrii.

      Mare necaz cu criza asta. Așa e când tipărești bani în neștire și îl asculți pe Keynes care teoretiza plin de emfază: BANII SUNT NEUTRALI ÎN ECONOMIE!!!

      Ei bine, tiparnița nu rămâne fără impact economic. Nu e deloc neutrala. Prețurile nu sunt deloc rigide, cel puțin pe termen lung. Iar acum termenul lung a cam devenit scurt.

      E un pericol și la noi pentru că BNR merge pe aceleași teorii keynesiste și nu are de gând să fie temperata in producția de bani (lei). Riscul de hiperinflație e cam peste tot în Europa în perioada următoare. Și în SUA. Și în Japonia. Ia uitați-vă ce datorii pe PIB au SUA, Japonia accumulate. Enorme și de neplătit. Cine le va șterge? Și cum? Dacă le șterg prin tiparniță produc inflație. Dacă le șterg de la creditori produc prăbușirea sistemului bancar. A naibii dilema prizonierului.

  14. Alexandru Jecua spune:

    Am cateva nedumeriri iscate de imperativele unor argumentatii pe care le banuiesc construite pe credinta intr-o STIINTA exacta, cea economica. Daca impozitarea depozitelor bancare in Cipru este o actiune care contrazice principiile si perturba mecanismul economic, cum ramane cu cedarea voluntara de capital a cetatenilor coreeni de acum cativa ani? Nu suntem in datele unui acelasi etern fenomen economic? Ce participatie are spiritul antreprenorial in succesul economic chinezesc in contextul unei POLITICI economice la nivel de stat, pare-se, nu tocmai conforme teoriei economice clasice europene? Incep din ce in ce mai mult sa cred ca viata economica are o componenta psihologica si culturala foarte importanta, cea care constituie fundamentul abordarilor POLITICE ale fenomenului, care ignorate duc la caducitate si deriziune toate discutiile si masurile care vizeaza numai parametrii si principii devenite fetisuri pentru ECONOMISTII DE PROFESIE. Inclin, din ce in ce mai mult, sa includ profesia de economist printre negustoriile de sperante alaturi de medicina, avocatura, serviciul pastoral si politica.Cu seninatate.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Cristian Paun


Cristian Paun

Este doctor în economie, conferențiar în cadrul Facultății de Relații Economice Internaționale a Academiei de Studii Economice din București, Director executiv al Societă... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)