joi, martie 28, 2024

Despre Grecia…”and some”

De curând am văzut un documentar produs în Grecia în legătură cu alegerile prezidențiale avînd ca subiect dezastrul din acea țară. Spre surpriza mea, programul a fost prezentat pe canalul B1 (Et tu Brutus?) Încerc să vă dau o idee despre această propagandă comunistă primitivă, căci altfel nu o pot numi, și poate singurul fapt cu care pot să o compar ar fi un articol tipic care comenta sistemul capitalist dintr-o Scînteie din anii 50.

Mă simt personal insultat și îndemnat ca într-o formă mult mai redusă să arunc o privire critică asupra acestei josnicii. Dar nu vă speriați. Deși este un articol depsre probleme economice, care de fapt reflectă existența noastră, nu va fi o prezentare plicticoasă care excelează în termeni tehnici. Nu vrem să eliminăm automat un cititor care nu consideră economia un subiect atractiv dacă nu este prezentat în termeni mai populari, mai accesibili. Pe de altă parte aș încerca să respect exigențele unor economiști, și spun unor, fiindcă se știe că dacă avem cinci economiști într-o cameră vom găsi șase păreri diferite. În consecință sper ca în modalitatea de a trata subiectul să folosesc termeni simpli, accesibili ca bunul simț și logica de bază. Și acum…la atac!

Duelul era in curs: Grecia împotriva Germaniei. Momentul era intens, participanții păreau de neînduplecat. Și deodată… pe  nemți i-au lăsat nervii. Au clipit. Și astfel ministrul de finanțe al Germaniei ce părea o stâncă de neclintit a făcut o întoarcere de 180 grade și aproape plângând a admis ca Greciei  îi este prea greu și ca ar trebui să avem mila și înțelegere pentru bieții greci. Stau și mă întreb de ce nu au făcut-o cu două zile înainte și de ce au pierdut atâta timp mimând negocieri de pe poziții de neclintit? Să fi pus Putin o vorbă bună? Căci altfel nu îmi explic. Oricum grecii, bineînțeles au făcut promisiuni solemne ca vor face schimbări. Nemaipomenit? Tocmai aceste schimbări de austeritate ii forțaseră pe greci sa se retragă din acordurile mai vechi . Iar altfel de schimburi care sa dea rezultate nu vad. se  menține astfel o atmosfera vaga si confuza iar promisiunile care se fac acuma suna cu ceea ce spui când nu ai nimic de spus. Vom elimina corupția!! Cum de nu m-am gândit eu la asta întâi? Vom reduce evaziunea fiscal[. Numai că în gura unui marxist acest îndemn suna foarte periculos și amenințător. Sa nu uitam ce spune Marx de cei care fac un profit care poate repede deveni imoral  si ilegal.

Acestea fiind zise sunt sigur ca în patru luni ( timpul acordat pentru refacere)suntem ” back to square one” cu alte scuze evident. Așa ca am socotit ca acest articol care a fost conceput înaintea înțelegerii dintre UE și Grecia va fi extrem de actual și în următoarele patru luni.

Responsabilitate

Acum doi ani și jumătate când m-am întors în Romînia dupa 42 de ani de America, am constatat cu stupoare de dispariția unui cuvînt din lexiconul romînesc: cuvîntul responsabil, ca în „îmi asum responsabilitatea.”

Dar din fericire sau nefericire, punctul de vedere diferă am observat că nu suntem unici în această parte a lumii. Ceea ce ne aduce la tema zilei:Grecia.

Grecia

Înainte de toate: Dacă în lucrările pe care le citiți sau discursurile pe care le urmăriți veți auzi termenii de tipul „problema e complexă” sau „chestiunea e extrem de complicată” să știți că aveți de a face cu un nod gardian căci în spatele acestor cuvinte se ascund adevăruri mult mai triviale, ca de exemplu: nu știu despre ce e vorba sau de fapt n-am nici o părere.

Deci, Grecia, o țară care nu excelează ca o forță economică și-a permis în timp să obțină datorii de 270 de miliarde de euro cînd PIB-ul lor era în jur de 150 de miliarde de euro. Fără să intrăm în detalii de ce Grecia a avut nevoie de această sumă imensă. Sînt unele păreri că au încercat să-și mențină un nivel de trai nerealist excelînd în „cadouri de tip social” fără să aibă capacitatea de a produce în mod corespunzător.

Nu putem să nu remarcăm și nebunia acelora care au facilitat împrumuturile și, acționînd ca un fel de traficanți de droguri, le-au menținut o stare de euforie iluzorie.

Indiferent, nu există decît o singură concluzie: acești bani trebuiesc plătiți înapoi. Există mai multe variante dar nici una nu e banală și pe deasupra este extrem de dureroasă și cere sacrificii. Dar adevărul rămîne. Banii trebuie plătiți. Nu există nici un fel de subterfugiu. În acest moment sper că sîntem de acord cu cititorul, căci altfel restul articolului nu ar avea nici un sens.

Dacă ai împrumutat bani trebuie să-i restitui. E o regulă de bun simț, pe care l-am menționat la începutul articolului. Sau într-un mod mai puțin intelectual, nu te întinde mai mult decît ți-e plapuma.

Odată ce am stabilit acest adevăr, cu care am fii în deplin acord cu dna Merkel și ministrul ei de finanțe, ajungem la întrebarea fundamentală: Dar cum?

Mocirla financiară

Evident că momentan au fost încercate soluțiile de austeritate care sînt greu de acceptat. Sînt dureroase și stîrnesc mila și compasiunea. Însă neajunsul cel mare este că nu rezolvă problema în sine. Nu creează bogăția unei națiuni.

Pe de o parte este adevărat că niște disciplină fianciară și sobrietate față de această exuberanță fiscală se impunea. Aceasta ar fi urmat să aducă o prea generoasă Grecie în rîndul economiilor europene, chiar cu cele cu regimuri socialiste. Totuși există o reacție negativă la cele mai importante detalii. Una din cerințele creditorilor era să se mențină recuperarea folosing 4,5% din PIB în timp ce noul ministru nu oferea decît 2%, evident insuficient. Intervin acum niște detalii care prezintă intențiile noului prim mininistru într-o lumină diferită.

După cum a anunțat în planurile sale, domnul Alexis Tsiparas intenționează să naționalizeze o bună parte din economia Greciei. Scuzați-mi curiozitatea: Cu ce bani? Doar dacă a naționaliza se traduce în grecește prin a confisca. Dar poate că cei șase comuniști marxiști pe care s-a grăbit să-i numească în guvern, istoric vorbind, sînt mai familiari cu această tema. Și din penuria aceasta financiară prima reacție a fost să mărească beneficiile sociale. Se știe că și-a numit unul din copii dupa numele eroului său, Che Guevara. Cred că văzîndu-l cum acționează, Che ar fi mîndru de el.

Colacul de salvare

Acum este momentul să ne referim la elementul care a constituit scopul acestui articol. După cum am menționat, pe lîngă această generozitate Grecia nu produce. Are o economie unde principalii performeri sînt telemeaua – feta cheese pentru export și Acropole, adică industria de turism.

În consecință să preluăm o idee exprimată într-un editorial din Wall Street Journal care afirmă că ceea ce are nevoie Grecia e o doză de „supply side” în economie. Sau în termeni mai populari Grecia trebuie să găsească o formulă de a atrage investitori care să creeze o renaștere economică și implicit creeare a numeroase noi slujbe. Și mă refer la investitori privați, nu la ideea care e la modă că statul e cel care trebuie să investească și care va creea în înțelepciunea și simțul său responsabil aceste noi întreprinderi și slujbe.

Ca termen de comparație, în luna Noiembrie în Statele Unite au fost creeate 360 000 de joburi un număr record pentru această lună în ultimii șase ani. Interesant e de observat cîte din ele au fost creeate direct de stat: 1000. End of story.

Dar din nefericire în Europa aceasta este soluția recomandată cu ușurință de orice politician în special de stînga. Statul știe, statul face. De parcă n-am suferit patruzeci și cinci de ani în urma acestei mentalități.

Piața liberă? Oferta

Cred în varianta în care piața liberă își asumă riscurile și responsabilitățile financiare și, de ce nu, obține un profit.

Producătorul este ca o floare rară și fragilă care trebuie să fie sprijinit să i se ofere toate condițiile și încurajat, nu hulit, denigrat și disprețuit. Aceasta este în cîteva cuvinte esența termenului „supply side economics”. Este redus la un format elementar pe înțelesul tuturor, adică a celor care sînt interesați.

Cerința

Opusul acestei teorii este de „demand side”, economie a cărui părinte a fost economistul englez John Maynard Keynes. Esența acestei teorii se referă la acțiunile statului de a arunca bani pe piață prin diferite proiecte ca ei să  creeze o activitate economică în creștere. Mai popular spus, este să arunce în societate banii statului (vă atrag atenția că aceștia sînt banii poporului, ca să mă exprim într-o manieră stîngistă) și ce o să se întîmple, așa să se întîmple.

Așa s-a născut în America recent Q.E.(quantitative easing) cu copiii săi QE2, QE3 în speranța că se va rezolva stagnarea economică. Iar dacă nu se va întîmpla birocrații care coordonează operațiunea vor spune cu un zîmbet trist: n-am avut noroc! Oricum nu erau banii lui.

Ceea ce este interesant de remarcat este că dacă birocratul nostru ar fi avut întradevăr o idee genială realistă de care ar fi fost foarte convins de ea, ar renunța la poziția guvernării, și-ar asuma riscul și ar găsi niște investitori cu care să creeze o întreprindere viabilă profitabilă și care l-ar remunera cu un profit mult mai mare decît un salariu guvernamental. Este adevărat că trebuie ca întradevăr să fie convins de ideile lui și eventual să ignore că va fi considerat egoist, avar într-un cuvînt capitalist.

În ceea ce privește creearea locurilor de muncă de către stat, renumitul economist Milton Friedman menționează o poveste amuzantă întîmplată la una din primele lui vizite în China care era la începutul privatizării parțiale în economie. A observat o mare oameni săpînd cu lopata fundamentul unei construcții. Cînd i-a întrebat pe constructorii chinezi de ce nu folosesc excavatoare care sînt mult mai eficiente ei au răspuns că în felul acesta au înzecit locurile de muncă. La care Friedman le-a sugerat: „De ce nu îi puneți să sape cu lingura în felul acesta veți însuti locurile de muncă.”

Concluzie (În sfârșit)

În concluzie, Grecia are nevoie de o strategie „supply side” economics ca să-și revină economic. Adică o formulă care să atragă investitori străini care să creeze o bunăstare generală și mai multe locuri de muncă.

Există un repertoriu bogat de măsuri ce se pot implementa ca în primul rînd reducerile de taxe corporate private, eliminarea regulațiilor excesive, reducerea activității birocratice care încetinește orice activitate și cîte și mai cîte. Și pentru a-ți afișa bunele intenții chiar un panou pe care ar scrie „Greece is open for business. We welcome the businessmen”.

Aplicate în numeroase țări USA, Chile, Irlanda și alte țări au dat rezultatele scontate și au creeat creșteri spectaculoase. Prin creearea acestor condiții atractive pentru investitori i-au convins că pot face un profit, ticăloșii! și în cadrul acestei acțiuni egoiste să scoată țara din hazna.

Fraza de final „Și din această dilemă nu puteți ieși” se pare că a mai fost folosită cu succes așa că o voi adopta și eu.

P.S. 1

Evident că toate aceste activități economice trebuiesc efectuate într-un cadru strict legal unde mita, nepotismul și furtul să fie complet eliminate.

P.S. 2

Dacă în timpul acestei prezentări ați auzit niște zgomote ciudate erau emise de o șa bătută puternic, pentru ca iepele locale să perceapă mesajul arhaic.

P.S. 3

Pentru ocaziile în care limbajul era cam direct îmi cer scuze, dar vă asigur că calitatea ideilor nu a fost compromisă cel puțin dintr-un punct de vedere a unui economist conservative libertarian – adică eu.

Distribuie acest articol

20 COMENTARII

  1. Doua completari:

    – cei cinci economisti vor putea fi ascoiati cu sase pareri diferite doar in cazul in care se intampla sa fie de acord. Daca nu sunt de acord intre ei, atunci numarul de pareri va fi cel putin 24.

    – Che Guevara ar fi intr-adevar foarte multumit, Grecia ar ajunge un fel de Cuba, unde cam toti cetatenii sunt milionari in dolari, fara a o sti cu adevarat: masinile pe care le conduc acestia nu se mai fabrica de cateva decade bune si orice casa de licitatii ar putea plasa asemenea masini de epoca pentru sume mirobolante. Pana una-alta, grija cea mare a „milionarilor” nostri cubanezi ramane cea lumeasca: ce punem pe masa diseara. Norocul lor ca s-au nascut in zone calde, un climat de Alaska sau de Siberie este tot ce le-ar mai fi lipsit.

  2. Cauza milenară a săpatului cu lingura o găsiți în Fernand Braudel (Editura Meridiane Structurile cotidianului, 2 vol., 1984 și Jocurile schimbului, 2 vol. 1985 – nu mai știu care din ele dar merită citite integral): unul din motivele stagnării tehnologice chinezești (în ciuda multiplelor invenții-inovații) a fost mîna de lucru abundentă și ieftină. Spre exemplu admirabilul mare canal dintre fluviile Huang-He și Yangtze avea o grămadă de ecluze – bravo inginerilor locali ! Dar și numeroase denivelări unde navele erau ridicate și coborîte prin forța brațelor. (ambasada Macartney la Beijing 1793, inclusiv imagini).

    Problema esențială a Greciei – și a multor țări oriental-sudice – este perfect condensată în următoarele citate:

    ELIAS CANETTI LIMBA SALVATĂ – istoria unei tinereți Editura Dacia 1984 Pag.42
    „Părinţii au simţit că încerca să mă influenţeze împotriva Angliei şi, pentru a contracara, îmi povesteau cît de minunat o să fie acolo. «Acolo toţi oamenii sînt cinstiţi», spunea tata, «dacă un bărbat spune ceva atunci şi face. Nu trebuie să baţi palma cu el.»”

    ILF ȘI PETROV America fără etaje pag.512 Polirom 2012
    Dacă într-o discuție un american a spus, fie și în treacăt, „O să fac lucrul acesta”, nu mai e nevoie să-i amintești. Îl va face cu siguranță. A-ți ține cuvîntul cu orice preț este calitatea cea mai importantă pe care trebuie s-o deprindem de la oamenii de afaceri americani.

    Parcă și în România ne împleticim în asemenea ”detalii”.

    • Buna ziua,

      Bune observatii, si nu ma indoiesc catusi de putin de valoarea lor de adevar. Intamplarea face ca, de curand, sa am o discutie similara cu cineva care a locuit in America Latina despre oamenii de acolo. Concluzia lui a fost, in mare: „oameni surazatori, petrecareti si imbietori, dar pe spusele carora nu poti pune niciodata baza”.

      M-am hazardat, in discutia respectiva, sa conchid ca un astfel de comportament (calificabil ca lipsa de seriozitate) este cauza, si nu efectul nivelului scazut de trai. Iar asertiunea mi-am sprijinit-o pe urmatorul rationament: pentru o economie puternica, ai nevoie de proiecte mari; pentru a realiza proiecte mari, este nevoie de asocieri de oameni; pentru ca o asociere de oameni (corporatie) sa functioneze, este nevoie ca membrii sai sa colaboreze in mod fiabil; fiabilitatea colaborarii inseamna in primul rand responsabilitate si seriozitate; de unde, prin negare, lipsa de seriozitate nu permite decat o economie slaba.

      Pe forum aici am curajul sa ma hazardez si la o concluzie ceva mai sumbra: legatura cu cruzimea si rautatea (daca cititi despre crimele mafiei mexicane, va veti ingrozi de cruzimea lor). Caci acestea sunt un simptom al desconsiderarii celorlalti (ar putea cineva tortura un om pe care il respecta ca fiinta umana?). Or, lipsa de seriozitate, adica inselarea fara „états d’âme” a celuilalt, este expresia unui dispret pentru cel din urma.

      • @alex, n-am prea inteles mesajul, sa trimita troica niste camatari „adevarati” (mexicani) sa recupereze odata banii?
        sau sa dea grecii faliment serios si pe bune (end of story) si sa se apuce iar de filozofat si sa se distreze liber ca in grecia antica (doar acum scapata de sclavagism), ca de altceva oricum nu-s in stare?

        • ce nu pot eu intelege este atitudinea asta a grecilor care cereau ajutor si de la slovaci (membri ai zonei EURO), in conditiile in care pensiile grecilor erau duble decat cele ale slovacilor.

          cu alte cuvinte, dezmat de nerusinare.

          poate dvs intelegeti.

        • ce nu intelegeti dvs din ce am spus eu: ca orgoliul, nesimtirea, nemernicia si infumurarea pot constitui baze pentru violenta, in niciun caz pentru prosperitate.

          se vede cam prin toate tarile citate de preopinentul meu, eu am extins si la cateva de la ceva mai mare departare.

          tarile care au reusit atat de bine economic au facut-o tocmai pentru ca le lipsesc astfel de „calitati”.

  3. Concluzia că respectivii bani trebuie neapărat și integral plătiți înapoi este greșită. Nu așa funcționează mintea și societatea umană, iar americanii au înțeles asta după WWII, astfel încât nu au mai fost repetate greșelile de după WWI.

    Sigur că Grecia nu e după război, dar nu veți convinge nicio societate umană să muncească gratis timp de zeci de ani, doar pentru a avea conștiința împăcată că-și plătesc datoriile. Și orice psiholog vă va confirma că o asemenea atitudine este corectă, supraviețuirea este mai importantă decât o conștiință liniștită.

    Nu puteți face din Grecia un lagăr în care să-i puneți la muncă forțată, grecii vor pleca exact cum au plecat italienii din țară la vremea lor. Sau cum pleacă românii astăzi în Spania și Italia (sau UK, al dvs.sincer :P ). Deci există o soluție de bun simț, aceea de a le permite să trăiască decent în țara lor, fără a mai face alte datorii și plătind cât se va putea din cele vechi (20-25% deja ar fi excelent). Sau există o soluție lipsită de bun simț, aceea de a-i forța să plece din țara lor, caz în care datoriile vor rămâne oricum neplătite.

    Orice economist sănătos la cap vă poate explica faptul că unele datorii pot ajunge pur și simplu prea mari ca să mai poată fi plătite. Așa s-a inventat insolvența modernă, înainte de asta oamenii stăteau cu zecile de ani în închisoarea datornicilor, însă datoriile tot rămâneau neplătite. Predicile moralizatoare despre responsabilitate sunt lipsite de sens când fata e însărcinată în luna a 7-a, da? :P

    • Numai un exemplu din relatii intre state . Cat a inapoiat USA din datoria catre Franta facuta in timpul revolutiei, se pune bineinteles problema imprumutului nu ajutorului ? Din cate am citit nimic . In schimb pentru o suma derizorie a cumparat de la Napoleon Louisiana

      • Si cum ar fi aparat Napoleon Louisiana de britanici? Decat sa o piarda gratis, macar a luat ceva pe ea. Idem cu Alaska cea cumparata de la rusi, tot de catre americani, pe un pret considerat de unii prea mic.

        Valoarea unui lucru este dat de context, indiferent ca ne convine sau nu. Acelasi pahar cu apa nu valoreaza mare lucru langa un lac, dar in mijlocul desertului da.

    • Pentru creditori, in speta Germania, nu cred ca recuperarea datoriilor ar fi o problema in sine, cat mentinerea iluziei acestora. Cat timp nu se distruge fragilul echilibru contabil, nemtii pot munci linistiti mai departe.. cu gandul la pensia (pe care le-au papat-o grecii) ce o vor primi oricum, pentru ca BCE poate tipari hartie si o va face.
      Nici falimentul Greciei (nimic nou.. a mai falimentat de vreo 3 ori in ultimul secol) nu ar lasa bietii nemti muritori de foame, dar atunci nu ar mai fi suficient sa se arate cu degetul catre lenesii greci, ci poporul german ar cauta cativa tapi ispasitori si prin propria clasa politica. De aici probabil avem si rezistenta la aceasta solutie.

      • Cea mai simpla solutie pentru toata lumea ar fi fost ca in 2010, in loc sa indatoreze si mai mult Grecia, sa se procedeze la o restructurare a datoriei de atunci a acesteia. Doar ca asta ar fi insemnat sa aiba de suferit bancile care au tot acordat credite Greciei, aflata deja in pragul falimentului inca de dinainte de 2008, adica acelea care au acordat credite unui debitor insolvabil. Solutia a fost sa se acorde si mai multe credte. Asa cum ai face cu un debitor care are o scurta problema de lipsa de lichiditati, nu unui debitor insolvabil. What?
        Pai da, pentru ca mare parte din banii care au venit in Grecia din imprumuturile de dupa 2010 si din cei pe care Grecia I-a economisit in perioada asta s-au dus in primul rand la acei creditori nesabuiti, nu in economie. Sigur ca acum Grecia e in situatia de a-si vinde bancile si ceea ce tine de domeniul public (plaje, porturi, sistem energetic etc.) pe doi lei coruptilor locali si/sau „marilor actori economici internationali”. In Portugalia e cam la fel.

      • De ce nu s-au dat bani direct acelor bănci care au acționat iresponsabil (în fata unui guvern grec la fel de iresponsabil) în 2010 și s-a ales sa fie împrumutat statul grec? Pai pentru ca dna Merkel + BCE nu putea sa le spună germanilor ca dau banii respectivi (nu putini) ca sa salveze niște bancheri inconștienți, ci ca trebuie sa strângă cureaua ca sa ajute o țară europeană aflata la ananghie. Si ca dacă Grecia nu poate sa ramburseze suma (ceea ce era evident încă de pe atunci) e din cauza ca grecii, spre deosebire de germani, sunt un popor de leneși și de smecheri. Chiar și FMI-ul a fost reticent și a trebuit sa-si schimbe regulile de creditare de la o zi la alta ca sa poată fi de acord cu un asemenea împrumut non-sensic.

  4. articol bun. felicitari.
    imi permit citeva observatii
    cum s a ajuns aici ? inversarea valorilor si auto proclamata elita (parazitara) care in afara de a extrage rente necuvenite n are nici un merit.
    as zice ca „statul” este doar o victima colaterala sau ciomagul din mina escrocului. orice prost platit regeste va executa ordinele fara cricnire.
    ce ratiune permite unei banci centrala (privata sau de stat) sa tipareasca bani ? asta reprezinta cea mai grava forma de a distorsiona o piata libera (pe scurt, furt prin inflatie).
    sa presupunem ca munca dvs onesta cuantificata in bani s a transformat intr o banca. ati acorda credit cu buletinul ? sau cuiva care v ar folosi banul sa si cumpere o masina sau un televizor mai mare ? fara a i investi intr o activitate creatoare de plus valoare.

  5. Autorul pare să fie un reaganist super-diehard, ceea ce îi scuză, sa zicem, omisiunea efectelor deregulării sălbatice (i.e, criza care s-a declanșat și continuă bine merci din 2008).
    Tot așa omite să spună că rețeta lui Keynes era pe termen foarte scurt, altfel, ca orice lucru bun pe care îl abuzezi, dă rateuri.
    Și în fine, problema mai gravă e că niște potențiali investitori nu ar avea ce să stimuleze orea mult, fiindca piețele in special de consum sunt supra saturate, iar the next big thing, care să revoluționeze economia (ca în anii 80 calculatoarele) încă nu s-a descoperit.

  6. Keynes nu spune sa arunci bani publici in economie oricum si oricand. Dar in recesiune/stagnare cand privatii nu vor sa cheltuiasca, singura posibilitate de a redresa economia este cheltuirea banilor publici. Fundamental este sa intelegeti ca „cheltuiala mea este venitul tau si cheltuiala ta este venitul meu”.

    Acum in UE cerera este deficitara si investitorii nu se vor ingramadi pentru ca nu cred ca cineva le va cumpara produsele. Supply side sau demand side economics nu se aplica dogmatic. Depinde de context.

    Parerea mea, domunle Petrescu, este sa incercati alte domenii, ocoliti economia pentru binele Dvs si a citittorilor.

    • Si de unde are statul „bani publici”? Dacă tot vă dați cunoscător în treburile economice domnule Mocearov spuneți-ne nouă de unde are statul generos și salvator resurse? Văd că sunteți tot mai activ pe platforma asta… Nu credeți că ar fi mai bine să rămâneți în cloaca de pe Critic Atac și să vă hrăniți din utopiile cu iz ideologic / politic repetate mecanic în articole cu valoare zero?

      Statul are banii săi din banii noștri. Adică taxând sau tipărind bani își obține ”veniturile” sale pe care apoi le împarte arbitrar și fără eficiență prea mare. În ambele situații se mută putere de cumpărare dintr-un buzunar (cei taxați) în alt buzunar (beneficiarii fondurilor publice). Cei taxați (excesiv, prin inflație cum spune Keynes cand e criză) nu mai consumă și consumul se mută în consumul beneficiarilor.

      Adică ce relansăm acolo? Relansăm un consum al unora cu prețul sacrificării consumului altora? Acesta este efectul nul al intervenționismului, fie că se face prin taxe, fie că se face prin inflație. Inflația nu produce nici creștere economică și nici relansarea consumului. Îmi pare rău de dumneavoastră. Are efecte contrare. Reduce puterea de cumpărare, accentuează sărăcia și inegalitatea. Pledând pentru un stat care în criză să apeleze la taxe mai mari sau la tiparniță mai expansionistă nu faceți decât să pledați pentru îmbogățirea celor care se află în imediata vecinătate a mâinii care redistribuie, prin sărăcirea sistematică a celor (mulți) aflați la mare depărtare de această mână. Și fiscalitatea are același efect. Dacă mai punem în discuție și calitatea cheltuielilor publice (risipa, inutilitatea, grandomania etc.) tabloul devine grotesc de-a dreptul. Statul ne înfundă sistematic în criză nu ne scoate din ea.

      Aveți un comentariu tipic de marxist care înțelege economie exact atât cât au înțeles Marx și, ulterior, discipolul său mai soft – Keynes (iar mai nou, Mankiw, Stiglitz, Krugman, Roubini și… m-am plictisit).

      • V-as da un sfat: sa va hotarati daca vreti sa-l trimiteti pe dl. Mocearov (are si nume rusesc, nu stiu daca ati remarcat) sa comenteze in alta parte sau daca vreti sa va raspunda la comentariu. Nu de alta, dar altfel comentariul dumneavoastra ar putea fi interpretat ca un fel de „tu cand vorbesti cu mine sa taci” (sau sa vorbesti in alta parte :) ).
        Va urez o zi calma si productiva.

    • va auto-orbiti, domnule Moncearov, si nici macar nu vreti sa admiteti asta pentru ca v-ar pune la indoiala propriul orgoliu.

      sunt multe feluri de a-si camufla cineva invidia si doprinta de a face rau, si cel mai adesea se face dupa perdeaua unei dogme: rasiale, politice, religioase etc.

      in esenta, nu visati decat la o justificare „culta” pentru a lovi in ceilalti. si izvorul este exact acesta, anume ca nu av puteti impaca sau, mai precis, orgoliul dvs nu poate admite, diferenta majora intre cum va reprezentati in fanteziile dvs si rezultatele pe care le obtineti in mod concret.

      si, bineinteles, vinovati trebuie sa fie ceilalti, nu asa va sopteste propriul orgoliu? ca doar nu se va fi punand pe sine in cauza…

      cautati ceva „sabotori” sa le faceti un „proces”?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Camil Aurelian Petrescu
Camil Aurelian Petrescu
În 1970, la vârsta de 23 ani, am emigrat în Statele Unite și m-am stabilit în New York unde am locuit pentru următorii 42 de ani. Din 2012 m-am reîntors în România. Interesul meu pentru problemele economice l-am avut de tânăr, fiind atras de gândirea libertariană. În 1990 am reușit să public în România Liberă, în două numere, un interviu cu economistul Milton Friedman despre modalitățile de trecere de la o economie comunistă la o economie de piață. Contactul cu poziția libertariană l-am păstrat în continuare fiind un membru activ al asociației libertariene Junto. La întoarcere în România am devenit membru asociat activ al Institutului Murray Rothbard din cadrul Universității Româno-Americană din București.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro