joi, martie 28, 2024

Despre iepuri fiscali si impredictibilitate legislativa

Poate și influențați de vremea de afară (la București bate un vânt rece) avem tendința să vedem doar coduri roșii în față. E drept că frontul de instabilitate globală nu are cum să ne ocolească. La Londra, primul ministru tocmai a transformat codul de chihlimbar (așa îi spun englezii codului portocaliu) în unul roșu pentru hard Brexit. La Washington, codurile care au tot fost transmise pe Twitter de președintele-ales Trump se pot transfoma de poimâine în acțiune, de îți vine să inventezi un nou cod de culori pentru ce va urma (din categoria to be continued).

Dacă peste această instabilitate exogenă (care vine de la ei) mai strecurăm și una endogenă (neaoșă, de-a noastră) suntem în mod clar blocați în impredictibilitate, suntem, cum ar spune englezul, într-un moment Michael Fish dacă ai vrea să-ți faci o minimă prognoză pentru afacerea/bugetul tău personal (voi explica la sfârșit despre ce e vorba cu momentul Michael Fish).

Cred că percepția de impredicbilitate pe care o resimțim în ultimul timp vine din nerezonabilul cu care ne întâlnim. Când îți spui că n-ar avea sens să se întâmple asta și totuși se întâmplă, atunci lumea ta se dă peste cap.

Spre exemplu, oricât am întoarce pe toate fețele eliminarea plafonării la cinci salarii pentru CAS (nu mai vorbesc de neintroducerea plafonării pentru CASS), două sume mi se par nerezonabile, puse una lângă alta – 1,4 miliarde de lei, câștigul bugetar estimat al măsurii,  vs. ”undeva la 30.000 de angajați” (23.478 arată o estimare de ultimă oră) care sunt înregistrați cu salarii de cel puțin cinci ori peste nivelul mediu. Cine sunt aceștia? Poate doar niște contribuabili care, deși și-ar pute permite apelarea la diverse formule de a nu-și înregistra toate veniturile salariale, uite că, dintr-un motiv sau altul nu o fac, se conformează fiscal. Eu zic că îți trebuie un motiv foarte consistent să descurajezi acestă corectitudine, în orice caz nu numai 1,4 miliarde de lei, bani pe care i-ai face fără costuri prea mari, doar din îmbunătățirea absorbției fondurilor europene și o ușoară accelerarea a creșterii economice (apropo, atenție la codul galben spre portocaliu dat de neîncasările din TVA în ultimele luni).

Aceasta nu înseamnă că aș fi împotriva corectării dezechilibrelor fantastice din economie (când motorul principal funcționează cu salarii de 200 de euro nu poți urca prea sus) – în mod rezonabil nu ai cum să te opui, când efectiv tot mapamondul își pune problema regândirii modului în care se redistribuie plăcinta (profiturile) economiei. Dar încă o dată, miza celor 1,4 miliarde de lei este nerezonabilă, meschin de mică raportat la costuri.

Măsuri rezonabile – asta așteaptă investitorul, managerul, ba chiar și salariatul de azi. Ținem cont de contextul extraordinar, dar niciodată să nu abandonăm ca rezultatul să justifice costurile.

Avem, desigur, parte și de o promisiune că ”numărul de taxe din România nu va fi mai mare de 50” (de ce nu 20?), dar cred că toată suflarea de contribuabil s-ar bucura mai degrabă să știe că, într-adevăr,  va veni  acea ”Lege a prevenţiei care înseamnă  că un  agent economic nu va  mai putea fi  sancționat sub nicio formă, dacă  el  nu  a  fost  înainte  îndrumat  și  apoi  prevenit.  Practic,  scoatem  cartonașul  roșu acordat direct și îl înlocuim cu două cartonașe galbene”. Aceasta lege a preventiei este corectă, pentru ca este rezonabilă această succesiune a cartonașelor într-o relație eficientă contribuabil-Fisc. E fezabilă, de-abia așteptăm să vedem că se și întâmplă!

Dar una caldă, alta rece. Înțelegem că din 2018 se renunță la cota zisă așa zis unică de 16%: 0% pentru cei care au venituri sub 2.000 de lei, în principal salariați – și aici s-ar încadra 70% din truditorii acestei economii low cost. Dacă economia, bună-rea așa cum o avem, funcționează în acest moment cu astfel de cifre, cât de sustenabil va fi ca grosul angajaților să nu mai plătescă niciun impozit pe salariu? Și cum va ajuta aceasta economia să creeze noi locuri de muncă mai bine plătite? Cât de rezonabil este să credem că bugetul va putea rezista sănătos doar cu 10% de la o treime din salariați? Autoritatile vor sa punem pariu ca la scurt timp aceste cote progresive se vor modifica din nou cu efecte totul impredictibile? Indiferent cine va castiga pariul acesta, o economie obisnuita cu cota unica va avea de pierdut.

Haideți, înainte să fie prea târziu, să nu uităm principiul de bază – tăiem, adăugăm, introducem chestii noi, dar să analizăm, să știm de ce o facem și cu ce costuri vs. rezultate. Să zdruncini din temelii un sistem care funcționează de mai bine de 10 ani nu e imposibil, dar poate fi o greseala pe care economia sa nu si-o permita.

Suntem încă în căutarea acelor măsurilor-wow care să ne facă să credem că da, din 2018, se vor alinia planetele pentru economia românească! Se pare doar că din 2018 vom fi ca americanii (great again, probabil) cum sună misterios un alt paragraf din programul de guvernare: ”după 1 decembrie 2018, pe modelul din SUA, fiecare român  va  beneficia  de  suportul  unui  consultant fiscal și se vor elimina ghișeele pentru persoane fizice din țară, din cadrul tuturor instituțiilor publice”.

Nu știu de ce, dar sună a simplificare forțată, cu astfel de consultanți care te ajută să treci strada fie că vrei-nu vrei.

Chiar nu știu cum e pe la americani, chiar nu știu cum o să fie la noi după 2018 (a devenit  un orizont foarte îndepărtat când nu știi ce va urma nici mâine), dar, dacă tot vorbim de noua prietenie a Fiscului, de ce nu începem cu măsurile concrete și extrem de rezonabile care așteaptă pe masa, sub ochii autorităților de mai bine de un an?

Avem în aceste zile la București o nouă delegație FMI care probabil că, după ce se va uita prin cifrele de la Finanțe, va avea o întrebare rezonabilă – și, ce-ați mai făcut cu măsurile de care care vă ziceam (ma refer la raportul FMI din august 2016), cele referitor la schimbarea abordării Fiscului față de contribuabil, mai ales marile companii. Ultima dată, păreau încă departe abordări extrem de rezonabile precum „reducerea presiunii pe contribuabilul corect, prin creșterea presiunii pe ceilalți, odată cu îmbunătățirea analizei de risc”.

Ce să mai vorbim de propunerea din raport ca Fiscul să poată încheia înțelegeri pentru a închide litigii costisitoare, spre exemplu acolo unde sunt acuzații de transfer de profituri. ”Negocierea este o parte integrantă a avansării pe calea metode­lor moderne bazate pe risc de administrate a conformării contribuabilului”, spune FMI. Și se întâmplă în toată lumea: anul trecut, pe vremea asta vorbem de negocierea Fiscului britanic cu cei de la Google pe un caz de prețuri de transfer. Anul acesta, a venit rândul italienilor să finalizeze o înțelegere, care să dea câștig de cauză bugetului public, dar, în același timp, nici să nu obstrucționeze afacerea din țară a acestui gigant global.

Că e mare, că e mic, în ochii unui investitor strain nu e nerezonabil că autoritățile române urmează mișcarea globală de a se concentra pe tranzacțiile intra-grup, așa-numitele prețuri de transfer prin care s-ar putea afecta plăcinta profiturilor. Dar e nerezonabil pentru acel investitor să audă că ”Această chestiune a impozitării companiilor multinaționale este rezolvată la nivel european, dă soluția impozitării la locul unde se face profitul, se va implementa în acest an și la noi, dar nu știm când”.

Da, teoretic, aceasta este soluția, dar să crezi că, în practică, deja funcționează, atunci … nu ai o imagine realistă asupra fenomenului (tocmai pomeneam de negocieri individuale, mai sus!) Însăși Comisia Europeană admite că e vorba de un proces extrem de complex, de sensibil, care are în centru controversata CCCTB, baza comună consolidate de impozitare, pasul decisiv spre unificarea politicii fiscale europene, subiect pe care tot evităm să-l punem pe agenda publică, în ciuda impactului pe care îl vom resimți cu toții. Or, un simplu copy-paste al unei directive tehnice nu schimbă nimic, în lipsa acelei noi abordări față de contribuabil.

Nu-mi voi încheia pledoaria pentru rezonabilitate fără a aminti că este rezonabil că s-a renunțat la acel formular de tristă faimă 088. A arătat că guvernul a înțeles că e vorba de o măsură birocratică obstrucționistă, sancționată și în raportul Doing Business 2017 al Băncii Mondiale (pag 183). Dar, iarăși, investitorii se pot aștepta ca, dat fiind gap-ul (gaura) TVA în România (care e record European,  38%, după ultimele date), statul să nu renunțe, totuși, la a avea informțiile din 088. Dar cum se va face aceasta, cu ce costuri? Nu e mai rezonabil să existe înainte o discuție, o dezbatere reală cu mediul de afaceri, mai ales pe chestiunile sensibile?

„Discuții, consultări încă din primele faze, explicații, ghiduri de îndrumare, verificarea atentă a implementării, a efectelor vs. Costuri” – am cules aceste recomandări dintr-un raport ”Bugete mai bune, o politică fiscal mai bună” publicat recent la Londra de câteva organizații non-guvernamentale. Recomandări pentru Guvernul britanic, care și el umblă cu diverși ”iepuri fiscali, adică atunci când nu-și atinge țintele, scapă în tentația surprizelor pentru contribuabili, mai mult sau mai puțin … bine pregătite.

Și dacă astfel de recomandări sunt valabile la Londra eu zic că e rezonabil să se țină cont de ele și la București. Altminteri e încurajator să citesti in programul de guvernare că ”guvernarea noastră va renunța la acel complex pe care multe guvernări în România l-au avut, și anume că sunt unele lucruri care nu se pot face în țara noastră, deși foarte multe state le-au făcut cu mult înainte și cu rezultate foarte bune”. Rezon.

PS.  Așadar, cine e acel Michael Fish de care vorbeam la început? ”E corect să se spună că prognozele economice sunt în criză, faptul că nu am prevăzut dimensiunea crizei din 2008 a fost momentul Michael Fish al economiștilor”, spunea zilele trecute economistul-șef al Băncii Angliei (Banca Centrală Britanică).

Puțină istorie – suntem într-o zi de joi 15 octombrie 1987, după prânz. Lumea era agitată și pe-atunci, iar în America, indicele Dow Jones se pregătește să-și continue căderile din ultimele zile – doar peste câteva zile avea să vină… Lunea Neagră a burselor ( ca un amănunt, astăzi DJIA este de 10 ori mai mare decât acum 30 de ani!). Oricum, brokerii englezi n-au mai apucat să se ocupe de broblema burselor, că interesul general era acaparat de de starea vremii. ”O doamnă a sunat azi la redacție să ne-ntrebe dacă o să avem un uragan. Stați liniștită doamnă, nu o să vedeți așa ceva la noi. Va fi ceva vânt (windy), dar prin Spania”, spune vedeta rubricii meteo, Michael Fish, la știrile BBC de la ora 13. Doar că în acea noapte sudul Angliei, cu tot cu regiunea Londrei, este lovit de un fenomen care, într-adevăr nu se vede prea des, cam o dată la … 200 de ani: o furtună (e corect, nu sunt uragane în zonă) cu rafale la 200 km/h, din acelea care iau copacii pe sus (se pare că au fost dezrădăcinați vreo 15 milioane). În final, victime și pagube de 2 miliarde de lire (în banii de acum 30 de ani). Dl. Fish, un specialist respectat în breasla sa, regretă până în ziua de azi că a inventat (cum avea să povestească mai târziu) nevinovatul artificiu de marketing, cu acel apel al unei telespectatoare …

Revenind la zilele noastre, economistul-șef al Băncii Angliei trăgea de fapt semnalul de cod roșu privind impredictibilitatea unei economii (națională/globală) care stă sub semnul dezechilibrului major al ”împărțirii plăcintei” (sunt cuvintele lui)  pornind de la extraordinara discrepanță a productivității dintre companii. Aceste sunt problemele reale la ei, dar și la noi, dar dacă vom încerca să le dregem peste noapte cu măsuri heirupiste, mă tem că vom mai avea și alte probleme în afară de impredictibilitate.

Distribuie acest articol

5 COMENTARII

  1. „[…] niște contribuabili […] se conformează fiscal. Eu zic că îți trebuie un motiv foarte consistent să descurajezi acestă corectitudine…”

    Se poate oare ințelege din text că recomandarea de a fi respectată legea [și a fi plătite dările, așa cum o fac eu, spre exemplu] este descurajantă? Dacă taxele sunt plătite doar în cazul în care sunt foarte mici, atunci, la limită, pentru incurajarea achitării lor, eu zic să le micșorăm și mai mult, astfel încât, eventual eliminându-le, toată lumea să fie dispusă să le plătească.

    Dincolo de partea hazlie, este, cred, necesar să remarcăm că nimeni nu a făcut un studiu de impact al măsurilor adoptate.

    • @ Constantin

      Ce ati spus dumneavoastra nu e deloc o gluma. In opinia mea e piatra de temelia a unei fiscalitati robuste. Taxele trebuie sa fie suficient de jos ca plata lor sa fie mai ieftina decat evaziunea fiscala sau eschivarea de la plata lor prin mijloace legale. E pru si simplu ilogic ca cineva sa creada ca un functionar de stat platit cu o leafa modesta are cea mai mica sansa sa fie mai destept ca si corporatia multinationala ce are sute de oameni platiti regeste ca sa gaseasca cele mai elaborate cai de optimizare fiscala si reducere a costurilor. In acest fel, marii jucatori reusesc de fiecare data sa se eschiveze de la plati in timp ce mictri contribuabili sunt cocosati constant ca sa acopere gaura.

      Mare parte a guvernelor lumii au niste note de plata pentru cheltuieli curente ce depasesc binisor castigurile. In loc sa-si duca cheltuielile la nivelul castigurilor, incearca sa stoarca si mai mult din piatra seaca si se imprumuta pentru diferenta in speranta ca cineva va plati datoriile aiurea. Ca si cum cineva castiga 2000 de lei si cheltuie constant 2200 de lei, imprumutandu-se pentru diferenta de 200 de lei. Daca din diferenta aia macar si-ar construi ceva petnru viitor care sa aduca castig ar fi OK. Problema e ca diferenta merge pe consum, iar despre plata, spera sa castige la loto :P

      • Mi-am permis o abordare ceva mai lejeră a textului și sper să nu fi supărat pe nimeni. Există modele cu privire la optimizarea politicilor fiscale, iar cel al lui Arthur Laffer este probabil unul dintre cele mai bine cunoscute. De fapt am dorit să subliniez lipsa unor analize economice temeinice inaintea adoptării de măsuri cu caracter fiscal (și nu numai).

        Sunt de acord cu ceea ce spuneți dumneavoastră, cu mențiunea ca politicile fiscale au si un important rol stabilizator în economie (după cum arată Samuelson). Prin urmare, fără o analiză serioasă a impactului, nu aș condamna, ori aproba creșterea taxelor (inclusiv în domeniul asigurărilor sociale), în contextul altor măsuri cu efecte în același domeniu, dar în sens contrar, precum creșterea salariilor, reducerea TVA șamd. Aceasta ar putea avea rol de contrabalansare/ stabilizare, într-o perioadă de expansiune economică. Doar că, așa cum ziceam, lipsește argumentația din partea guvernului în favoarea măsurilor adoptate.

  2. Felicitari pentru articol. Este primul articol pe care il citesc si care pune in discutie calculul sumelor suplimentare la buget obtinute din eliminarea plafonarii CAS. L-am vazut intr-o emisiune pe Sorin Cimpeanu explicand cum „specialistii” noului guvern au calculat cele 1.4 miliarde la care s-a facut referire. Calculul era ceva de genul: salariul mediu brut al acestor 36000 persoane era de aproximativ. 25000 RON. Depasirea medie a nivelului de 5 salarii medii era de aproximativ. 12000 RON. 12000 RON x 36000 persoane x 12 luni x (10.5% + 15.8%) = 1.4 miliarde lei.
    Problemele sunt insa: 1) salariul mediu brut de 25000 RON luat in calcul pare extrem de mare, fiind aproape dublul fata de nivelul minim al intervalului 2) calculul e facut luand in calcul atata contributiile angajatului (10.5%) cat si cele ale angajatorului (15.8%). Ori contributiile angajatorului erau plafonate doar teoretic, plafonarea se aplica doar in situatia in care salariul mediu pe societate depasea nivelul de 5 salarii brute, ceea ce in realitate se intampla foarte rar; deci practic contributiile de 15.8% erau plafonate doar pe hartie, iar bugetul nu va castiga nimic din eliminarea plafonarii acestora 3) din castigul obtinut din eliminarea plafonarii doar 5.4% se duc la buget, restul de 5.1% se directioneaza catre fondurile de pensii (pilonul 2).
    Un calcul mai realist ar fi 5000 RON x 36000 persoane x 12 luni x 5.4% = aproximativ 100 milioane lei, adica doar 7% din suma mentionata de Primul Ministru. Chiar presupunand ca intr-adevar salariul mediu al acestor persoane era de 25000 RON, suma totala suplimentara ar fi de aproximativ 270 milioane, deci tot mult saub cele 1.4 miliarde mentionate.
    Este incredibil cate incompetenta se ascunde in acesti oameni.

  3. Putem avea o singura taxa sau 20 sau 50 sau 1000, legi de mii de pagini, norme de aplicare si scrisori de clarificare, samd. Aplicarea legilor este ceea ce nu merge in Romania. Avem functionari care trebuie sa le aplice, care sunt angajati pe pile sau dand spaga echivalentul salariului lor mizer pe 3 ani inainte. De ce?
    Conribuabilii care „se conformeaza” (oribil suna) sunt cei pe care functionarii ii freaca, de ce si-ar bate capul cu ceilalti „neconformi”? „Neconformii” sunt o sursa de venit de care trebuie sa ai grija, ca doar nu o sa omori gaina cu oua de aur.
    UE ne-a spus la un moment dat, in contextul refuzului de a ne primi in Schengen, ca salariile mici ale celor care trebuie sa controleze frontierele ii face vulnerabili la coruptie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Adrian Luca
Adrian Luca
Adrian Luca, 44 de ani, este unul din primii specialiști din România în domeniul prețurilor de transfer, participant la introducerea în legislația națională a standardelor OCDE în materie. Este Prim-vicepresedinte al Camerei Consultantilor Fiscali si unul dintre cei cinci membri propusi de Romania in Comisia europeana de arbitraj pentru eliminarea dublei impuneri in relatia dintre partile afiliate. Mai multe detalii pe transferpricing.ro

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro