Home » Economie »Macro » Citesti:

Despre Italia, cu optimism…

Radu Oniga noiembrie 22, 2011 Economie, Macro
1 comentariu 711 Vizualizari

Situaţia din Italia a captat atenţia (nedorită) a pieţelor financiare în ultima săptămână şi a condus la demisia premierului Silvio Berlusconi, urmată de instalarea tehnocratului Mario Monti (fost comisar european pentru piaţa internă şi concurenţă). Mai problematic, costurile ridicate solicitate de investitori pentru refinanţarea datoriei publice au atins niveluri într-adevăr nesustenabile, care adaugă miliarde de euro la serviciul datoriei publice. Niveluri similare ale dobânzilor au forţat Grecia, Irlanda şi Portugalia să solicite asistenţa UE şi FMI, de unde se trage concluzia nevoii unui demers similar al Romei, cu toate implicaţiile aferente pentru zona euro şi chiar economia globală.

Într-adevăr, situaţia generală din Europa este complicată de înrăutăţirea perspectivelor de creştere, în ciuda evoluţiei pozitive din trimestrul III. Au fost înregistrate efecte de contagiune inclusiv în cazul unor state precum Olanda şi Finlanda.

Dar să nu ne grăbim cu pesimismul. Vorbind despre Italia, această ţară nu stă deloc aşa de rău precum o arată “evaluările” pieţelor.

Într-adevăr datoria publică totală este ridicată – 120% din PIB, adică circa 1,9 mld. euro, din care 200 mld. are nevoie de refinanţare până în aprilie 2012. Dar aceasta este deţinută într-o proporţie importantă la nivel intern, de instituţii bancare italiene. Mai mult, gospodăriile din peninsulă deţin active financiare nete de aproape 3 mld. euro. Aşadar, Italia are o capacitatea net superioară de a rezista pieţelor pe termen scurt datorită resurselor interne, comparativ cu Grecia, Portugalia, Irlanda, Spania şi chiar alte membre ale zonei euro.

Tot la atuuri contabilizăm balanţe comercială şi de cont curent doar uşor deficitare, un stoc de investiţii externe net pozitiv, dar şi o importantă rezervă de aur. Mai mult, Italia are un buget primar relativ echilibrat, deficitul său provenind în mare parte tocmai din cheltuielile cu dobânzile ridicate aferente datoriei publice. De asemenea, sistemul bancar se menţine stabil, nefiind înregistrat (deocamdată) niciun fenomen de “fugă a depozitelor”. La acestea se adaugă avantajele unei economii diversificate, cu o puternică reţea de întreprinderi mici si mijlocii, dinamice, cu o rentabilitate ridicată şi care rămâne, în ciuda dificultăţilor, un mare exportator global.

Desigur, ţara are şi importante probleme structurale, mai ales în privinţa pieţei muncii şi a serviciilor publice. Doar că argumentul e valabil, cu diferenţele de rigoare, pentru toate statele dezvoltate, cu economii mari şi diversificate. Şi nu numai. O economie politică e un ansamblu complex de structuri economico-sociale cu interese diverse şi care sunt inevitabil “conservatoare”, adică urmăresc menţinerea cât mai mult posibil a “reţetelor” care le-au adus prosperitatea. Probleme structurale au şi SUA, Japonia, Franţa şi chiar, de ce nu, Germania.

Revenind la actualitate, pachetul legislativ de consolidare şi reforme a fost adoptat (deşi mai sunt necesare multe alte măsuri suplimentare), iar Mario Monti s-a mutat la Palazzo Chigi. Monitorizarea Comisiei Europene şi a FMI va ajuta şi ea în eforturile de recredibilizare. Deşi reacţia pozitivă iniţială a investitorilor nu a durat prea mult, Italia are, cum am spus mai sus, suficient spaţiu de manevră, dacă îşi “joacă bine cărţile”.

Două lucruri sunt importante în următoarea perioadă:

În primul rând, noul prim-ministru (de fapt preşedinte al Consiliului de Miniştri) trebui să obţină un sprijin politic (şi sindical) efectiv în implementarea priorităţilor mandatului său, pe care îl doreşte până în 2013, finalul actualei legislaturi. Cel puţin deocamdată, preşedintele G. Napolitano are şi el în vedere evitarea alegerilor anticipate, care ar abate atenţia de la priorităţi şi chiar Berlusconi a indicat disponibilitatea partidului său pentru acest scenariu.

Fragmentarea scenei politice italiene (nimic nou aici) nu e un avantaj, dar nici un pericol grav. O veste bună este sprijinul acordat lui Monti din partea tuturor partidelor importante din parlament, cu excepţia notabilă a Ligii Nordului. Oricum, componenţa noului guvern urmează să fie anunţată miercuri, 16 noiembrie.

Rămân de luat decizii importante care vor afecta interese puternic înrădăcinate în societatea şi politica italiană. De notat aici şi intervenţia recentă a preşedintelui republicii, G. Napolitano, care a argumentat nevoia vitală a promovării unei societăţi meritocratice, care să reducă fenomenele de favoritism, cu oportunităţi crescute pentru cei tineri, dar a vorbit şi despre rolul important pe care imigranţii îl au în viitorul ţării.

Dar dincolo de toate acestea, provocarea majoră a viitorului executiv este obţinerea sprijinului şi cooperării populaţiei. Trebuie spus că “italienii de rând” au un rol semnificativ mai important în contextul demersurilor de stabilizare, spre deosebire de greci, portughezi, irlandezi sau spanioli. Rezervele pe care le deţin şi gradul redus de îndatorare fac din gospodăriile italiene cel mai bun potenţial aliat al guvernului. Mobilizarea acestora reprezintă o alternativă serioasă, pe termen scurt şi mediu la problemele de sustenabilitate a datoriei şi pot oferi spaţiul de manevră necesar reformelor.

Pe de altă parte, există riscul alienări populaţiei datorită efectelor contestate ale măsurilor de reformă, de aici dilema noilor guvernanţi. Acest risc este întrucâtva redus de existenţa unui factor mobilizator important la nivel societăţii – un număr din ce în ce mai mare de persoane tinere, profund nemulţumite de perspectivele lor şi dornice de schimbare. Spre exemplu, rigiditatea pieţei muncii determină mulţi angajatori să utilizeze personal cu contracte limitate ca durată, dar şi să evite angajarea (şi formarea profesională) a tinerilor.

Italia are mai puţin nevoie de austeritate şi mai mult de reforme care să pună în valoare potenţialul său economic şi social. Trebuie abordate serios domeniile educaţiei, pieţei muncii şi al serviciilor publice.

Ar fi multe de spus aici, dar până la urmă italienii ar trebui să se gândească unde ar vrea să îşi petreacă restul vieţii şi să acţioneze în consecinţă. Iar pentru marea majoritate dintre ei răspunsul este relativ simplu, rămâne doar de asumat. În ciuda clişeelor şi a diviziunilor inerente, societatea din peninsulă este suficient de puternică, are în spate o istorie care se cere onorată şi are resurse umane şi de inventivitate relativ uşor accesible (inclusiv vreun milion de conaţionali de ai noştri).

Glumind pe jumătate, putem spune că un lucru este asigurat – indiferent de evoluţiile globale, Italia se va putea baza şi în următoarele decenii pe turişti, fie ei din Europa, America sau Asia. Silvio Berlusconi obişnuia să spună frecvent că Italia este cea mai frumoasă ţară din lume cu oameni care ştiu să trăiască viaţa. Măcar aici cred că se va menţine consensul…

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there is "1 comment" on this Article:

  1. Ștefan A. spune:

    Ziua buna domnule Oniga
    Va atrag atentia ca turismul desi a ramas la cote ridicate a scazut dramatic in numere absolute si mai ales in sumele de bani cheltuile in Italia .
    In alta ordine de idei , Italia sufera de o puternica dezindustrializare care a redus mult competivitatea internationala a acestei natiuni . Suficient ca exemplu cazul Fiat care pe arena internationala e in un declin constant . Desi italienii detin serioase rezerve finciare bancare , indatorarea excesiva a statului strins legata cu cresterea ( practic dublarea in doar 2 ani ) a datoriilor marilor firme si companii italiene ( ajunsa la 900 miliarde euro doar pentru firmele mari cotate in bursa ) au “consumat ” enorm din capacitatea bancara de a sustine o datorie publica ridicata . Inclusiv in ultimul buletin al bancii centrale italiene se scrie clar ca pina la o dobinda de max. 8 % la datoria publica italiana , nu sint groase probleme de finantare . Cresterea peste acesta cifra a dobinzii deschide scenarii extrem de sumbre .
    Inamicul principal al Italiei este chiar clasa politica italiana la toate nivelurile . Aceleasi persoane de mai bine de 20 de ani (unii chiar din 1947 ) , aceleasi privilegii si crestere constanta a cheltuielilor politice (Confindustria ,asociatia industrialilor italieni in un studiu recunoscut optimist calculeaza in cel putin 20 miliarde euro cheltuielile directe cu politica si politicienii ) , dorinta enorma de putere a unor partide fara membri cotizanti dar finantate ocult prin coruptie ( destul de citit zilnic ziarele din peninsula ) , lipsa de vointa pentru a reduce masiv din privilegii ( salarii de 14.000 euro / net pe luna la un parlamentar , contributii pentru pensie de doar 8 % din venit cind salariul unui amarit de muncitor de 900 euro impune patronului plata a 33 % contributii doar pentru pensi ) au impiedicat si vor impiedica orice reforma credibila italiana . Gerontocratia italiana care ocupa masiv scena politica si fotolile multor firme de stat va impiedica mereu o reforma adevarata . Domnul Monti , fiind un tehnic fara un partid propriu , va avea o viata extrem de dificila in a realiza ceva credibil si de durata . Votul castei politice cramponate de putere si privilegii va impiedica mult oricare masura de reforma bazata pe sacrificii . Mai precis , sacrificile vor fi facute de altii in detrimentul celor care au umflat datoria publica italiana prin zeci de ani de politici iresponsabile si care stau bine mersi si azi in fotolile politicii. Altii fosti politicieni , sint beneficiari de pensi de stat de mii de euro lunar si iar altii ajung chiar la 29.000 euro net lunar pensie . Majoritatea beneficiaza de aceste privilegii prin legi speciale adoptate de ei pentru ei .



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Radu Oniga


Radu Oniga

Lucreaza in Ministerul de Externe, expert la Direcţia Reglementare a Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, pana in 2007 Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

Că incompetența și corupția sînt legate, merg mînă în mînă, stau la aceeași masă, etc., ...

de: vintila mihailescu

la "Corupție sau incompetență?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)