Home » Analize »Economie »Financiar »Global / Europa » Citesti:

Despre revoluția fiscală europeană: cum vor mai fi atrase investițiile in economia romanească?

Adrian Luca septembrie 28, 2016 Analize, Economie, Financiar, Global / Europa
27 comentarii 2,903 Vizualizari

”Cineva din fundul sălii a strigat lunea trecută, în timpul inaugurării unei unei fabrici de componente auto la Râmnicu Vâlcea – 200 de euro salariu?” Și știrea hotnews.ro a adunat până acum 25.000 de vizualizări plus 150 de comentarii. O reacție care vorbește despre o anume stare de spirit, fără îndoială. Suntem într-o țară care în câteva luni va aniversa 10 ani de la intrarea în UE dar, iată, încă nu simțim că suntem în Europa în ceea ce priveste remunerarea muncii și implicit standardul de viață. Explicația economică pentru acest salariu net de 200 de euro – că încă ne bazăm foarte mult pe salariul minum brut de 276 de euro pentru atragerea investitorilor – nu ține insă de foame, de cald, de educație, de rate, de concediu, nici nu imbunătațesc starea de spririt care l-a determinat pe acel om să întrebe de ce se duce acasă doar cu acel salariu.

Starea de spririt pe care o aduc în discuție a devenit o variabilă economică importantă a vremurilor noastre. Despre starea de spririt a vorbit zilele trecute și Comisarul european pe probleme economice și monetare, Pierre Moscovici, francezul de stânga cu origini românești care este astăzi principala voce a revoluției fiscale care se pregătește la nivel de UE.

Avem acum un activ puternic pe care nu-l aveam acum cinci ani – starea de spririt din rândul opiniei publice, toate aceste scandaluri care ne-au dat putere. În mod clar, astăzi publicul nu mai tolerează că multinaționalele nu-și plătesc corect partea lor de taxe, așa cum fac cetățenii obișnuiți, contribuind la reducerea deficitelor”, a spus comisarul Moscovici într-un interviu cu mari grupuri de presă europene. Cu aceste vorbe, el a anunțat că la ”sfârșitul lui octombrie – începutul lui noiembrie” vine … CCCTB.

Deci, în sfârșit: Baza Comună Consolidată de Impozitare a Companiilor (Common Consolidated Corporate Tax Base sau CCCTB) vine pe cai mari și furioși și nu mai are cum să dea înapoi! Despre ce este acest CCCTB caut să vorbesc ori de câte ori am ocazia, și asta încă din iunie anul trecut, de când Bruxelles-ul venea cu un filmuleț de un minut și 10 secunde care fixa reperele unei Europe cu cetățeni extrem de supărați, pentru că „o companie care face tranzacții transfrontaliere ajunge să plătească cu 30% mai puține taxe decât dacă ar sta doar în țara sa. Pentru căoricât ar vrea un stat european să câștige mai mult din taxarea profiturilor companiilor, ajunge la concluzia că profiturile se mută în altă parte”. Iata de cedin 100 de europeni, 88 vor înăsprirea măsurilor împotriva fenomenului de evitare a plății taxelor și împotriva paradisurilor fiscale”. Și, pentru că vor asta, e clar că vor (a se citi nu se vor opune) CCCTB-ul, astfel incat multinaționalele europene vor găsi peste tot în statele membre unde au filiale același mod de calcul al profitului, profit care se va aduna la nivel de grup după care, pe baza unui algoritm, o sa fie distribuit pe fiecare stat unde a fost obținut – vezi articol aici.

Și asta va face ca oamenii să nu mai fie supărați, ba chiar mulțumiți, au gândit, incântați de ingeniozitatea lor, strategii de la Bruxelles. Dar să fie oare așa de simplu?

Supărarea  pleacă în esență de la faptul că – surpriză?! – toată lumea are nevoie de bani (bugetele de stat, dar si bugetele/ buzunarele private), ca să-l citez pe șeful OECD care a sintetizat filozofia noilor revoluții fiscale. Revoluțiile in cauză au fost alimentate de revelații, scurgeri de infomații (din Luxemburg, din Panama, acum și din Bahamas) si anchete (unele pe multe miliarde de euro, cum e deja celebrul caz Apple). Toate acestea au creat acel nivel critic al stării de spririt care reclamă să se facă ceva.

Asa s-a făcut că – dupa doi ani de discutii pe forma finala – planul BEPS (împotriva erodării bazei de impozitare și a mutării profiturilor) a ajuns acum in faza de implementare. Planul urmăreste creșterea transparenței afacerilor la nivel global, prin raportări detaliate privind afacerile grupurilor din fiecare tara unde activeaza. CCCTB vrea mai mult, vrea să schimbe chiar … afacerile, modelul lor. De aceea nu întâmplător se discută (oficial) despre CCCTB de 16 ani încoace (era considerat o prioritate a Comisiei Barroso II), si nu e greu de inteles de ce statele membre nu au apreciat  CCCTB-ul – sau ”cea mai ambițioasă reformă fiscală realizată vreodată” conform comisarului Moscovici – ca fiind  ”adevăratul premiu pentru mediul de afaceri”, tot aprecierea comisarului Moscovici. Deci nu e atat de simplu.

In timp ce statele mari isi fac probleme in legătură cu algoritmul CCCTB de alocare a profiturilor, pentru celelalte state, până la consolidare si alocarea profiturilor, se pune problema bazei comune de impozitare. Tari ca Romania nu vor mai putea utiliza argumente de felul ”suntem mai atractivi, pentru că avem amortizare accelerată”, iar ”avem o rată mai mică de impozit” își va pierde practic substanța!

Are legătură asta cu salariul de 200 de euro? Are și încă una foarte mare! Când un investitor va găsi același mediu fiscal și în Ratzeburg, și la Râmnicu-Vâlcea, care vor fi argumentele noastre?…

În decembrie anul trecut, la instalarea actualului guvern format din oameni care știu ce înseamnă Bruxelles-ul, mă gândeam că o să mâncăm Europa pe pâine. Nu așteptam să crească salariul minim la 400 de euro, ca-n Croația, să spunem (vezi aici statisticile pe UE) dacă economia nu poate să susțină un asemenea nivel. Dar acest guvern trebuia și putea să să înceapă racordarea cu marile teme europene – să pună Europa pe agenda publică internă!

Intre timp, această revoluție fiscala se va face, și nu datorită ambiției comisarilor europeni: dacă drumul azi este spre mai multă Europă, aceasta nu are cum să se facă fără o politică fiscală comună. Așa că nu-mi imaginez că am putea, ca stat, să ne punem în calea inevitabilului (ar fi și contraproductiv). Dar îmi imaginez că, in ciuda absenței de pe agenda publica interna, cel puțin la nivel de minister de finanțe, ducem și noi o luptă pe algoritm,  pe fracțiuni de procente, căutăm acel compromis european care să țină cont și de situația și nevoile de dezvoltare ale economiei noastre. Si in acelasi timp, imi imaginez că suntem in căutare de alte argumente in locul celor vechi! Cum ar fi sa putem spune investitorilor: ”puteți să bateți toată Europa, dar Fisc mai prietenos cu mediul de afaceri, mai clar în proceduri și-n controale nu o să găsiți ca în România”? Ar fi frumos, intr-adevar . . .

Închei la fel de convins ca pana acum că, dincolo de problemele noastre de zi cu zi, prezentul, dar mai ales viitorul ni se joacă și la Bruxelles. ”Noi cum mai jucăm în Europa?” e o întrebare cu atât mai actuală cu cât avem atâția și atâția oameni nevoiți să se descurce cu 200 de euro în mână, pe o întreagă lună.

P.S. Vorbind despre argumente pentru incurajarea investitiilor: la sfârșitul săptămânii trecute, italienii au aprobat ”Piano Nazionale Industria 4.0”, un plan pentru dezvoltarea industriei bazate pe noua tehnologie. Nimic spectaculos (toate statele vestice au așa ceva), în afară de stimulentele fiscale propuse în bugetul pe anul viitor. Remarcabile sunt procentele vehiculate, dar mai ales imaginația combinării pârghiilor. Spre exemplu, se propune,o hiperamortizarea de 250% pentru companiile care investesc în tehnologie, agrifood, echipamente care îmbunătățesc eficiența energetică; se extinde cu un an super-amortizarea de 140% pentru investiții în bunuri de capital altele mijloace de transport (super și hiper amortizările pot funcționa până la jumătatea lui 2018), credit fiscal de 50% (anterior 25%) pentru cheltuielile R&D care depășesc media cheltuielilor de acest tip realizate de companie în ultimii trei ani, scutiri fiscale de 30% pentru investiții până la un million de euro în IMM-uri innovative și posibiltatea ca pierderile star-up-ului să fie absorbite de compania ”sponsor” timp de 4 ani de activitate. Chiar dacă Ferrari-ul italian e cam obosit, poate a mai și ruginit (atenție – datoria publică e de 130% din PIB!), printr-o abilă pilotare fiscală mai poți să ai o șansă să treci în noua economie, nivelul 4.0. Altfel, rămâi cel mult cu șansa de a face, în continuare, tapițeria pentru Ferrari. Bună și aceasta dar … ”salariu 200 de euro?”

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "27 comments" on this Article:

  1. Harald spune:

    Fiscalitatea în Uniunea Europeană este deja prea mare, așa că multe afaceri vor prefera să plătească taxe vamale și se vor reloca în afara UE: Turcia, Maroc, Algeria etc

    Când deschiderea de noi afaceri (SRL-debutant și altele asemenea) ajunge să fie finanțată din taxe și impozite, e clar că taxele și impozitele sunt exagerate, dacă există bani disponibili pentru așa ceva..

    TVA-ul este deja imens, dar toată lumea discută despre impozitul pe profit de parcă asta ar fi singura taxă. Se poate admite o oarecare doză de socialsim european (finanțarea școlilor, de exemplu) dar finanțarea afacerilor private din bani publici este absolut inadmisibilă.

  2. Adrian spune:

    Salariul acela va fi istorie când prețul alimentelor se va normaliza. Un l de lapte “la sursă” este șaptezeci de cenți în Germania. În România, șaptezeci de bani. Sau poate explicați dumneavoastră în locul nepeului (nepensionabilului) de ce un euro valorează patru lei și jumătate.

  3. Un_Oarecare spune:

    Deci, soluţia cea ma convenabilă pare a fi voluntariatul pentru lucrători şi taxe 0 (zero) pentru companii.

    • Josef Svejk spune:

      Soluția dragă domnule, este o reducere drastica a fiscalității, respectiv reduceri drastice de cheltuieli sociale, pe măsura încasărilor. Azi România risipește peste 70% di bugetul său pe pomeni sociale: pesnii și lefuri de stat. E ceva nesustenabil. Punct.

      • Ion Adrian spune:

        Saracia maxima combinata si cauzata in mare masura si de coruptie impune pomana.cersetorul primeste pomana.

    • Adrian B spune:

      Daca ati incercat sa fiti ironic, ati esuat. Un laureat al premiului Nobel pentru economie Milton Friedman) a explicat de ce taxele pe profit pentru companii nu au nici un rost, fara ele nu ar fi cu nimic mai rau.

      • Un_Oarecare spune:

        Intr-un sistem inchis, i.e. globalizare, insusi profitul e un nonsens. Suma e zero, profitul unuia inseamna pierderea altuia. Dv. reusiti sa va imaginati ce ar insemna daca fiecare fiinta de pe planeta asta ar pune deoparte lunar inca 10% din hrana pe care o consuma? In scurt timp pamantul ar deveni un bolovan sterp.

        • Harald spune:

          @Un_Oarecare – asta cu “profitul unuia inseamna pierderea altuia” e o lipsă totală de înțelegere a economiei sau o formă de marxism crâncen. Dacă ați avea o activitate economică oarecare, ați avea ocazia să descoperiți că o creștere a productivității de 20% nu vă mai face să invidiați profitul obținut de producătorul utilajului care v-a permis să obțineți această creștere. La modul teoretic, dacă protitul lui ar fi fost zero și dacă diferența s-ar fi concretizat prin reducerea prețului de vânzare, poate că ați fi obținut o creștere de productivitate de 20.8%, adică o diferență nesemnificativă.

          Dar cum nu aveți o activitate economică, o asemenea discuție e superfluă, puteți să credeți liniștit mai departe că ”profitul unuia inseamna pierderea altuia”.

          • Un_Oarecare spune:

            De crezut cred doar in Dumnezeu, orice altceva trebuie sa fie demonstrat (matematic).
            Pe mine productivitatea ma lasa rece. Ca fiinta umana am doar trei nevoi: hrana, imbracaminte si un acoperis deasupra capului.
            Nu imi trebuie nici masini si iahturi de lux nici excursii in locuri exotice. Am lucrat ani buni in industria luxului si singura amintire a contactului cu multimilionari, majoritatea cu averi facute din “inginerii financiare”, este sentimentul de greata. Multi dintre ei se comportau infantil dar cand era vorba de bani se transformau precum Hulk. De la ei am inteles ca noi, paduchii, ar trebui sa avem bunul simt sa lucram gratis. Ca nu pricepem noi cate taxe platesc bietii de ei.
            De aici vine postarea mea initiala.
            A, uitasem, parintii mei nefiind cu “origine sociala sanatoasa” nu si-au lasat gumarii in bariera orasului ca sa se faca “boieri” la targ asa ca as fi ultima persoana care sa creada in balivernele socialismului, fie el si cu fata umana. In schimb, calicii satelor, deveniti “cadre de nadejde”, au intuit principiul economiei viitoare, “greed is good”, nu?
            Superfluu… in ’48 bunicul murea la 36 de ani lasand o vaduva de 34 de ani, 7 copii (fara 35.000 de euro alocatie) si doua case (prima distrusa de bombardamente sovietice in ’44) iar astazi, in 2016, sotia a trebuit sa isi ia si a doua slujba pentru a putea plati un apartament de “dezvoltator”, de doua camere, cu polistiren pe afara si rigips inauntru.

        • Harald spune:

          @Un_Oarecare – ideile marxiste nu trebuie să provină neapărat de la cursurile de socialism științific, unii le au în mod natural. De altfel, proletariatul exista dinainte de Marx. Însă ideile proletare sunt adesea tot la nivel de credință, iar cineva care crede nu prea e sensibil la argumente raționale.

          Nu e nimic rău a crede în Dumnezeu, însă imaginea credincioșilor despre Dumnezeu e adesea nemapomenit de naivă, cam la fel de naivă ca și ideile proletare. Productivitatea muncii nu e valabilă doar în economie, e la fel de valabilă și în propria gospodărie, iar mulți oameni țin în mod natural seama de ea, chiar dacă nu știu ei să o numească ”productivitatea muncii”. Dar ”asta devine după facultăți”, ar fi zis Moromete.

        • Ion Adrian spune:

          Proprietarul unei activitati o face doar pentru profit si asa este corect. Problema este procentul acestuia.

  4. Radu spune:

    păi, dacă va fi aceeași bază de impozitare – clar că nu exact aceeași peste tot, dar „mai egală” ca până acum – înseamnă că lefurile mici din RO, și mai ales menținerea lor mici, va fi un criteriu cu atât mai important. greșesc?

  5. George Gafencu spune:

    O sa fac un comentariu la “numai 200 de euro”.

    Romania nu are cum sa iasa din zodia salariilor mici daca nu iese din sfera productiei fara valoare adaugata foarte mare.

    In momentul in care salariile din Romania trec de o anumita limita, productia pentru altii o sa se mute mai prin alte parti, la sud de Europa sau la est.

    Singurele produse care pot ridica nivelul de trai in Romania sunt cele cu valoare ridicata mare.

    Dovezile se vad clar in firmele IT, unde nivelul salariilor este mult peste media nationala.

    Asa se mentin tarile vestice cu standarde de viata inalta. Franta are un Airbus, un Citroien, un Peugot, etc.

    Ce are Romania ca produs de tehnologie inalta? Mai nimic zilele asta, si investitiile in cercetare sunt imense. Domeniile de varf in ziua de azi sunt cercetari medicale, farmaceutice, genetice, aerospatiale, etc. Ele cer miliarde de euro in unele cazuri si nimeni nu va investi banii astia in Romania.

    Pana cand paradigma cercetarii tehnologice de nivel inalt nu se rezolva in Romania, nici nivelul salariilor nu vor creste mai departe de anumite nise, cum sunt IT.

    • Adrian B spune:

      Si atunci ajungem la problema educatiei, ca nu inveti IT in scoala facand 12 ani de religie si alte materii utile gen latina. Ori vreti religie, ori salarii mari, ambele nu se impaca – fabricarea de lumanari nu are valoare adaugata mare.

      • Paul_ spune:

        @Adrian B

        Problema nu este religia (care este optionala :) ) sau latina, care o invata numai cei de la umana, ci parintii. Conform legii actuale, cam 20% dintre ore sunt optionale. Este loc de 4-5 ore de programare/matematica in plus pe saptamana. Daca parintii ar cere scolii, in clasa a V-a, 2 ore de programare pentru clasa a VI-a, s-ar putea sa obtina. Spun din clasa a V-a pentru ca o sa li se spuna ca nu se mai poate, pentru ca concursurile si detasarile s-au facut deja.

        PS: Tin minte ca o parte dintre parintii fratelui meu nu au vrut rusa (era in ’95), ci engleza. Nu a fost o discutie prea prietenoasa cu conducerea scolii, a trebuit sa gaseasca un profesor de engleza (si Tg.Neamt nu este un oras cu prea multi profesori de engleza in ’95) si s-a rezolvat.

        • Adrian B spune:

          Da, se poate obtine o ora saptamanal de “calculatoare”; stiu pe cineva care in 3 ani (clasele 5,6,7) de facut “calculatoare” cu o “profesoara” tot ce au invatat e sa faca foldere in Windows Explorer si sa mute fisiere din unul in altul. “Profesoara” respectiva era perfect incompetenta din moment ce lucra pe 1200 de lei lunar intr-un oras in care orice profesionist decent in IT pleaca de la 2500 de lei in sus.

          Deci, ce pot face parintii?

  6. Josef Svejk spune:

    Hmmmm… Ca sa fiu incorect politic imi amintesc ca Moscovici al’ batranu’ (Serghei) a fost mare comunist si a pus umarul la instaurarea stalinismului in Romania, respectiv la distrugerea economica, sociala si nu numai, a tarii care i-a primit pe parintii sai scapandu-i de progromurile muscalesti. Se adevereste inca odata vorba ca pe cine nu lasi sa moara, nu te lasa sa traiesti :D Cand si-a dat seama ce se intampla in paradisul comunist romanesc a tuns-o la Paris. Dupa el potopu’ . Fii-su’ Pierre Moscovici (adica komissaru’ bruxelez pentru biruri si peschesuri, fost trotkist, actual socialist) a zis ca-i momentul sa-l depaseasca pe tac’su. Dezastrul romanesc e un biet spectacol de mahala. Asta micu’ o pune de o prabusirea epica a intregii Europe. Pai ce ne jucam?!…

  7. Adrian B spune:

    Deci, avem deficite facute de guvernanti iresponsabili – cum altfel se poate explica de ce tarile cheltuie sensibil mai mult decat incaseaza?
    Si avem taxe care de la notiunea de a acoperi cheltuielile statului au ajuns sa alimenteze o pusculita din care guvernantii fac tot ce au chef, indiferent de opinia platitorilor de taxe.
    Si mai nou vom avea un nivel de taxare care va face ca Romania sa fie mult mai putin atractiva.

    Si va intrebati de ce ar mai investi cineva in Romania? Eu m-as intreba de ce romanii ar mai vrea sa stea in UE pentru 200 de euro lunar sau, in cazul in care sunt calificati pentru mai mult, de ce mai stau in Romania cand ar putea castiga cu calificarea lor inalta de X ori mai mult in alta parte.

    Salariul minim de 200 de euro spune ceva, socialistii inteleg ce vor ei, realistii doar observa ce se intampla. Cand utopia devine daydreaming te intrebi doar cat va dura pana va veni trezirea, nu daca va veni.

    Deci, intrebari pentru autor:
    1. cat merita lucratorii cu salariu de 200 de euro? daca merita mai mult, de ce lucreaza pe 200 de euro?
    2. de ce ar munci si locui cineva in Romania? pentru serviciile grozave, infrastructura impecabila, nivelul de trai faimos?
    3. ce viitor vedeti pentru noul URSS european numit UE?

    • Harald spune:

      @Adrian B – situația de ansamblu e ceva mai complexă. Nu toată lumea se lasă păcălită de socialism, pentru unii chiar funcționează.

      1.în zonele rurale și în orășelele de 20 – 50.000 de locuitori, mulți oameni dispun de locuință proprie și de o gospodărie care produce o parte din alimente, așa că acceptă să lucreze și pentru 200 de euro, dacă în zonă nu sunt alte opțiuni. Am mers prin sate aflate la 100 km de București unde practic nu lucrează nimeni ca angajat. Se descurcă doar cu gospodăria proprie, cu pensii de handicap și cu lucrări ocazionale: mai sapă un șanț pentru canalizarea la o vilă nou construită, mai construiesc un gard la altă vilă etc.

      Prin acele sate se găsește oricând de lucru pentru femei la 700 lei bani în mână, iar pentru bărbați la 1.200 de lei. Dar pur și simplu nu merită, iar omul simplu nu e neapărat ușor de păcălit: avantajele socialismului pot fi folosite, dacă se ivește ocazia, dar contribuțiile la respectivul socialism pot fi evitate, iar la capitolul ăsta antrenamentul de pe vremea lui Ceaușescu dă roade și azi. Un meșter, un om care știe să facă ceva concret, acceptă lucrări ocazionale pentru 150 de lei pe zi.

      2. Cei mai mulți dintre oamenii care muncesc în România o fac pentru că acolo s-au născut. Orice țară care a mai cunoscut migrații masive în trecut s-a regenerat exact în modul ăsta.

      3. Viitorul UE e strâns legat de viitorul Germaniei, iar înclinația spre socialism a UE provine din socialismul Franței și Germaniei, de fapt. O mulțime de oameni nu cunosc altceva exact în baza aceluiași motiv de mai sus: pentru că acolo s-au născut. Rațiunea și principiile au valoarea lor, dar experiența de zi cu zi e adesea pe primul plan pentru cetățeanul obișnuit.

      După 1990, Germania a funcționat foarte bine transferând diverse capacități de producție în China, iar mai recent transferarea lor în Europa de Est a funcționat încă și mai bine. Noi avem tendința să ne gândim la autarhia lui Ceaușescu atunci când vorbim despre socialism, dar în Germania și Franța socialismul e internaționalist prin excelență: producția se poate realiza și în țări cu mână de lucru mai ieftină, astfel încât acele țări să contribuie la finanțarea socialismului german și francez, deci și al UE.

    • Harald spune:

      @Adrian B – partea cu “pusculita din care guvernantii fac tot ce au chef, indiferent de opinia platitorilor de taxe” e foarte reală și e mult mai gravă decât înclinațiile socialiste.

      ”Antreprenoriatul” model Tăriceanu, care în 1997 dotase Poșta Română și Romtelecom-ul cu Citroen Berlingo sau ”antreprenoriatul” model Sebastian Vlădescu și Sebastian Ghiță este mult mai dăunător societății decât un socialism prost înțeles, dar cinstit.

      Politicienii de carieră sunt incompetenți pin definiție și ajung votați pentru tot felul de motive fără nicio legătură cu competențele de care ar trebui să dea dovadă în exercitarea funcției. Klaus Wowereit a ajuns primar al Berlinului pe baza orientării sale sexuale (”sunt homosexual și e bine așa”) la fel cum ”femeia cu barbă” a câștigat Eurovision-ul. Pentru că electoratul lipsit de inteligență votează ca să demonstreze ceva, nu fiindcă înțelege ceva.

      Urmarea alegerii lui Klaus Wowereit a fost destul de dură prin implicațiile ei bugetare: a decis că aeroportul Berlin-Brandenburg nu va mai fi un proiect privat, ci va fi realizat din bani publici, s-au cheltuit miliarde de euro fără ca aeroportul să fie operațional nici acum, după 5 ani de întârziere, iar fumul tot nu vrea să coboare pe sub podea, așa cum e prevăzut în proiect.

      Este greu să ne imaginăm că o investiție privată ar fi pornit vreodată de la un proiect care să prevadă coborârea fumului pe sub podeaua clădirii aeroportului. Dar dacă principala calitate a acelui primar a fost homosexualitatea, evident că lui nu i s-a părut nimic anormal ca și fumul să coboare în loc să urce :P În prezent nu mai e primar, a demisionat, dar miliardele de euro rămân cheltuite și aeroportul tot nu e operațional. Pentru că pusculița despre care vorbiți e fără fund.

  8. Dan Plesoianu spune:

    Intr-adevar, cel care a vorbit despre valoarea adaugata are dreptate. Pina cind in Romania nu se vor putea produce bunuri care sa le concureze pe cele de aiurea, nu se va putea vorbi de crestere de salarii. Trebuie sa se inteleaga, o data pentru totdeauna, ca lumea (si natiunile) se afla intr-o concurenta continua, si pina cind nu vom putea priduce marfuri care sa se poata vinde peste tot (deci calitate mai buna si / sau pret mai mic), nu vom putea avea pretentia sa avem salarii mai mari, pentru ca acesti bani nu au de unde sa vina. Sintem la ani lumina de Italia (care, iata, are si ea probleme), care face acel Ferrari de zeci de ani de zile, face avioane militare, face vapoare de croaziera, si cite si mai cite.
    Deci, pina ce Romania nu va putea avea in oferta produse si servicii de acest fel nu trebuie sa discutam de salarii mari. Iar publicul trebuie sa inteleaga acest lucru. Iar aceste produse si servicii pot fi obtinute cu ajutorul investitorilor straini (mai usor, si mai repede, dar cu valoare adaugata mai mica), sau cu forte proprii (cu valoare adaugata maxima, dar mai greu, din cauza inapoierii stiintifice, educationale si industriale prezente si de viitor imediat).

  9. Josef Svejk spune:

    Când am plecat din România, la începutul deceniului trecut, patria recunoscătoare îmi umfla la fiecare $5 plătiți de angajatorul meu câte $4. La fiecare sfârșit de an fiscal primeam câte un email în care erau detalite toate plățile. Per ansamblu plăteam biruri semnificativ mai mari ca Adrian Năstase, Pe bune! Și stăteam în chirie, n-aveam 7 case :P ca proaspătul premier. Probabil că ăsta a fost cel mai puternic motiv ca sa-mi vină mintea la cap și să plec. Pe atunci mai aveam încă gărgăuni de genul: „Păi dacă plecăm cu toții ce se alege din țara asta?!” Slavă Domnului că mi-a trecut…

    Azi situația s-a mai îmbunătățit. După ultimele analize pe care le-am văzut costul muncii în România e doar cu ceva sub $4la fiecre $5 plătiți de angajator. Ceva mai prost ca Grecia :D și dublu față de Polonia care e cea ma performantă țară europeană. Evident că în condițiile astea leafa de 250€ începe să aibă sens. Înțeleg cercul vicios în care se află România, dar ceva trebuie totuși făcut pentru evita colapsul. Undeva sub 2.7 milioane de români plătesc mai multe taxe statului decât banii pe care-i încasează de la stat. Ăștia duc în cârcâ restul țării: Adică familiile lor + 1.3 milioane de bugetari + 5.4 milioane de pensionari + aproape 2 milioane de diferiți asistați sociali + nenumărații oameni ce lucrează la negru. E ceva cutremurător.

    O unificare a fiscaiității în UE ar face ca până și cei 250€ să devină ceva de neatins li ar ruina complet economia românească. Pentru că desigur cota de impozitare va deveni progresivă și mult peste cei 16%, contributiile sociale de toate soiurle vor crește și ele spre a compensa scăderea bazei de impozitare, iar restul de peste 300 de biruri diferite vor rămâne tot acolo, eventual vor mai crește și ele…

  10. Omics spune:

    Simplificând ce s-a mai spus, salariul mare se obține acolo unde capitalul pe salariat și competențele sunt înalte.

    Capitalul se obține prin acumulare, întreprinderile eficiente sunt cumpărate de capitalul străin. Și astfel avem investiții străine. Spiritul antreprenorial este o cale de stimulare a investiților mult mai importantă decât impozitele și salariile mici. România are mari probleme să concureze pe salarii cu Marocul, de exemplu, pentru că Marocul nu are prețuri așa mari, europene. Impozitele și salariile mici sunt la dispoziția oricărei țări sărace. Spiritul antreprenorial – nu este.

    “Dacia” este dată ca exemplu de un profesor de management din Paris, cum spiritul antreprenorial românesc a acționat chiar împotriva managementului Renault.

    • Adrian B spune:

      Dupa zeci de ani de comunism in care statul iti spunea ce ai voie sa faci, de unde spirit antreprenorial? Astepti in continuare ca tatucul stat sa iti faca si astepti sa moara generatiile distruse de comunism ca sa poti face ceva, pentru ca generatiile alea voteaza si voteaza impotriva a tot ce inseamna spirit antreprenorial. Cum dreptul de vot nu il ia nimeni, solutia e cimitirul.

      • George Coman spune:

        @ Adrian B
        Daca presupunem ca mentalitatea fanariot-comunista, hotia si incompetenta sunt printre problemele care afecteaza cel mai mult Romania, cred ca peste 20-30 de ani va incepe sa dispara doar mentalitatea comunista. Altfel spus, greu de crezut ca solutia “cimitirul” va limita coruptia sau lipsa competentelor.

  11. Laurentiu spune:

    Eu sta si ma intreb…cum naiba reuseste Croatia sa aiba un salariu mediu net de 2x cat Romania? Asta in conditiile in care GDP-ul lor per capita este aproape identic cu cel al Romaniei….Ceva nu se leaga.

    • Harald spune:

      Distanța față de Frankfurt face diferența :P
      Știu că sună a glumă, dar dacă doriți putem detalia.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Adrian Luca


Adrian Luca

Adrian Luca, 38 de ani, este unul din primii specialiști din România în domeniul prețurilor de transfer, participant la introducerea în legislația națională a standardelor ... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)