vineri, martie 29, 2024

Despre Romania mediatica, nationalismul economic si Dorian Gray

Nationalismul economic

Aparent, Romania pare se urmeze anumite tendinte de pe alte meridiane, unde efervescenta nationalismului economic (“resource nationalism”) revine in forta. Aspiratia de a concentra forta economica bazata pe resurse naturale in mainile unor elite politice (vezi America de Sud si Asia Centrala, inclusiv Rusia, constituite exemple pregnante), desi risca serios sa afecteze democratiile proaspete din asemenea state, reprezinta, pare-se, pana la proba contrara, un exercitiu politic destul de pragmatic si subtil al acestor guverne. Un exemplu elocvent sunt Argentina si Venezuela care, in pofida aclamarii “suverantitatii” asupra resurselor, a retragerii din mecanismele internationale de arbitraj ale Bancii Mondiale – ceea ce schimba pozitionarea in ecuatia litigiilor dintre aceste state si companiile petroliere internationale, sau al unor nationalizari circumstantiate politic, continua sa invite companiile petroliere internationale (International Oil Companies – IOC) la formarea de parteneriate pentru exploatarea hidrocarburilor. De ce pragmatic? Fiindca politicile energetice ale acestor state se bazeaza, in buna parte, pe resurse dovedite/estimate si nu probabile (vezi Centura Orinoco si bazinul de gaze din sisturi Vaca Muerta). De ce subtil? In pofida discursurilor nationaliste si, pe ici pe colo, a unor nationalizari urmate de reconsiderari de pozitie, in ultima instanta, se dovedeste ca punerea in valoare a resurselor energetice in aceste state se realizeaza tot cu sprijinul companiilor petroliere internationale, indiferent de regimul juridic ales pentru aceste cooperari (licentiere sau impartire a productiei-“production sharing”). De ce acest deznodamant? Pentru simplul si vesnicul motiv ca IOC sunt singurele ce detin capacitatea tehnologica si financiara pentru a suporta riscurile asociate exploatarii resurselor de hidrocarburi.

Am spus ca Romania urmeaza asemenea tendinte in mod aparent. De ce aparent? Daca este sa vorbim despre gazele din sisturi, o parte a societatii civile si politice din Romania s-a lansat déjà pe coordonatele nationalismului economic, fara insa a avea certitudinea unor resurse de acest tip (din contra, resursele conventionale de hidrocarburi ale Romaniei se afla intr-o accelerata depletizare). A te opune “explorarii” acestui tip de resursa – adica operatiunea care este de natura sa infirme sau sa confirme existenta unor resurse (care, in mod cert, nu presupune folosirea mult contestatei tehnologii a fracturarii hidraulice)-, este extrem de straniu. Straniu, ilar, “trendy” sau dovada a unor predictii si calcule strategice ce merita o atentie deosebita.

Din perspectiva istorica, activismul ecologic intens din Romania ultimilor 2 ani circumscris tematicii gazelor din sisturi poate fi privit cu destula circumspectie: nicicand Romania nu a mai asistat la demonstratii de factura ecologica ca cele de acum, nici macar in ceea ce priveste marii poluatori lasati mostenire de economia socialista, sau, de pilda, activitatea centralei nucleare de la Cernavoda. Nu s-au inregistrat, de pilda, proteste similare cu cele din Europa declansate ca urmare a dezastrului de la Fukushima, nici legate de constructia celor peste 150.000 de sonde de exploatare titei si gaze si aproximativ 20.000 de sonde de explorare-cercetare de pe teritoriul Romaniei sau, scuzati cinimsul, de pericolul ecologic pe care l-ar fi prezentat traseul conductei Nabucco Vest prin Romania (consfintit prin lege).

Deunazi am asistat la sustinerea lucrarii de doctorat in stiinte politice – axata pe geopolitica si securitate energetica – , a unui bun prieten. Sper ca lucrarea sa (consistenta si extrem de valoroasa, cu greutate stiintifica si strategica, prima de gen din Romania), sa vada lumina tiparului cat mai curand. Interesant este ca asemenea exercitii si “produse” academice care abordeaza coerent si fundamentat, uneori cu incursiuni filosofice, geopolitica energetica, raportul dintre securitate energetica si interesul national, rolul “energiei ca accelerator istoric” si provocarile Romaniei ca “stat de frontiera”, nu vad lumina reflectoarelor in studiourile televiziunilor de stiri sau pe forumurile activiste. In schimb, orice personaj de vodevil cotidian sau “analist” (auto)declarat care se asociaza opozitiei fata de exploatarea resurselor naturale merita, pe deplin, intregul spectru de frecventa sau spatiu digital….

Opozitia din Romania fata de explorarea si exploatarea gazelor din sisturi, fie pornita din considerente ecologice, fie pur economico-competitive, fie geopolitice, fie o combinatie a acestora, a fost incurajata, fara echivoc, de factorul politic dominat, regretabil, in buna parte, de ignoranta si mesaje electorale paupere in substanta si viziune strategica. Nu este de mirare ca o buna parte din opozitia “gazelor de sist” isi gaseste astazi explicatia si alimentarea in oscilatia si inconsecventa politicienilor fata de acest subiect. Nu poti sa instigi in campania electorala din anul 2012 ca populatia sa demonstreze impotriva “gazelor de sist”, ca apoi, o data ce perspectiva strategica a provocarilor energetice nationale, regionale si globale ti se deschide subit in fata ochilor, sa te declari un sustinator al exploatarii resurselor nationale. Poate, daca la nivel strategic asemenea oscilatii politice sunt tolerate in plan extern, pe termen scurt, la nivelul micro-social, inteligent-naiv, prizonier al politicianismului de televizor si victima a subdezvoltarii economice, un mediu unde “baronii locali” si o parte a clerului traseaza agenda economica comunitara, asemenea “politici” incep sa fie respinse de comunitati, pe buna dreptate, cu determinare.

Romania mediatica

O parte a mass mediei continua sa induca presiune pe temática gazelor din sisturi, in pofida unor evolutii legale si faptice certe, cum ar fi: lipsa obtinerii sprijinului popular prin referendumuri nevalidate solicitate de diverse consilii locale, anularea unor decizii ale consiliilor locale de interzicere a explorarii si exploatarii gazelor din sisturi in instantele de contencios administrativ, recenta decizie a forurilor politice ale UE de a lasa decizia privind exploatarea gazelor din sisturi la deplina discretie a fiecarui stat membru (vezi rapoartele ITRE si ENVI, precum si Rezolutia Parlamentului European din 21.11.2012), iar, la nivel global, largirea listei statelor ce sunt in favoarea acestor exploatari (SUA, Canada, Marea Britanie, Turcia, China, Argentina, Mexico, Danemarca, Irlanda, Suedia, Polonia, Ungaria, Ucraina, India, parti din Germania), spre deosebire de cazurile “consacrate” ale Frantei, Bulgariei si, in SUA, statele Vermont, Maryland si Pennsylvania.

Ce atrage insa atentia in aceasta dezbatere a problematicii gazelor de sist?

Inainte de toate este vorba despre dezechilibrul dintre promovarea mediatica a argumentelor pro si contra, intr-o maniera documentata. Daca este sa ne raportam la fenomenul mediatic asociat proiectului Rosia Montana, am asistat la o campanie continua pe parcursul mai multor ani a detinatorului de licenta si, in consecinta, de o promovare a intereselor acestei companii in zona mass-media. Desigur, s-au facut auzite si argumentele contra, insa intr-un mod disproportionat si oscilant. Abia recent, prin amploarea miscarilor de strada, vocea opozantilor s-a facut auzita si in mass media. In cazul problematicii gazelor din sisturi, in afara declaratiilor sumare ale unor politicieni plasate sub comandamentul “independentei energetice”, este evident pentru toata lumea ca activistii opozanti domina zona mediatica. In conditiile in care obiectivitatea presei din Romania este de multe ori pusa serios la indoiala, putem intelege fie ca activismul ecologic dispune de capacitati solide in a isi promova pozitiile, ori ca industria mass media (aflata intr-o perioada sensibila din punct de vedere financiar) aloca spatiu acestora in speranta ocuparii unui spatiu consistent, in contrabalans, de promovare si a pozitiei sustinatorilor “gazelor de sist”. Sau, pur si simplu, activismul ecologic potrivnic explotarii gazelor din sisturi asociat cu deja evidenta “lehamite” populara fata de orice initiativa guvernamentala (oricare ar fi acest guvern) reprezinta material editorial suficient pentru canalizarea energiilor unei societati ignorate si tot mai neincrezatoare.

Nu dispunem de spatiu pentru a analiza in detaliu, metodic, argumentele pro si contra in materia gazelor din sisturi. O vom face, negresit, in materiale viitoare. Ceea ce insa ne determina sa criticam dezbaterile din spatiul public pe aceasta tema este ca acestea sunt dominate de o superficialitate extrema. Incepand cu semantica tipului de resursa (termenul corect este “gaze din sisturi” si nu ”gaze de sist”), si continuand cu absenta oricarei explicatii sau dezbateri fundamentate privind riscurile invocate asociate fracturarii hidraulice, argumentele fiind sustinute aproape exclusiv de pelicula “Gasland” a lui Josh Fox, luata ca un datum, dar, de fapt, un cliseu absorbit cu usurinta oricarui film Hollywoodian (de pilda, nimic nu s-a spus despre productia independenta “Frack Nation” creata de Phelim McAleer and Ann McElhinney, care provoaca in mod serios credibilitatea “Gasland”, sau despre concluziile raportului Agentiei de Mediu a SUA din mai 2012 care concluziona, urmare a 61 de teste efectuate in camine din orasul Dimock, Pennsylvania – locul investigatiiloir lui Josh Fox – ca “nu sunt prezenti factori de contaminare a apei care sa necesite o actiune suplimentara din partea Agentiei”), si mergand pana la intrebari puerile care ar trebui puse si la care ar trebui raspuns: – de pilda, cum se explica oare ca nu asistam la fenomene apocaliptice – cutremure, ape otravite, emisii CO2, rauri secate – in Statele Unite datorate existentei celor aproape 400.000 de sonde de exploatare a gazelor din sisturi, operatiuni demarate inca din 1970? Sau, de pilda, atunci cand se argumenteaza privarea “poporului” de rersursele de gaz, nu se mentioneaza angajamentele Romaniei, ca membru UE, de a contribui la piata energetica integrata (i.e. de a asigura “reverse flow” al gazelor, in scopul securitatii energetice comunitare).

Pe langa jocul cu clisee conceptuale lipsite de continut, ceea ce lipseste intregului spectacol al “dezbaterii publice” circumscrise gazelor din sisturi este virilitatea necesara unei dezbateri serioase in privinta paradigmei securitate energetica vs securitate de mediu si reflectii in replica, perceptibile mediatic, din partea celor care se situeaza de cealalta parte a argumentatiei sau poate chiar a celor neutri.

De ce am alocat atata spatiu elementului mediatic ce insoteste problema gazelor din sisturi? Din simplul motiv ca atata timp cat guvernarea si “politikos” (termenul originar grec de “actiune pentru oameni” pare a fi complet strain intentiilor multor politicieni romani) – si “educatia” populatiei din Romania sunt incarcerate in “celula” ecranului televizoarelor, asemeni dramei lui Dorian Gray, (nu insist pe implicatiile acestui fenomen asupra dezvoltarii si securitatii Romaniei pe termen lung), factorul mediatic se pare ca va continua sa detina un rol important in coagularea de curente de opinie si pozitii politice si in conturarea evolutiei si viitorului acestei tari, inclusiv in ce priveste optiunile energetice.

Ceea ce pare sa nu fi fost inteles in discursul politic bazat pe resurectia nationalismului economic romanesc este ca originea resurselor energetice ale unui stat (si cine este proprietarul acestora in situ sau ex situ) nu este de o relevanta primordiala in aceasta ecuatie, atata timp cat este asigurata securitatea sa energetica, o dezvoltare economica si sociala sustenabila si nu este compromisa securitatea sa geopolitica. De asemenea, este de prisos sa detii “independenta energetica” (i.e. sa detii resursele necesare acoperirii necesarului intern) daca preturile de desfacere sunt prohibitive. De asemenea, in acest context, constatam ca sunt putine vocile care discuta despre dilema pretului gazelor racordat la pretul petrolului (promovat prin contractele pe termen lung ce constituie practica relatiilor Gazprom cu statele europene vs. preturi de tip “hub”, respectiv, ca o creatie a fortelor pietei). Mult mai importante in ecuatia securitatii energetice sunt masurile politice, economice si legislative cu viziune, transparenta si competitivitatea pietei, mentinerea echilibrului ecologic, securitatea infrastructurii energetice si respectarea angajamentelor internationale.

Precizam anterior ca recentele evolutii vor determina, probabil, o redimensionare a discursului politic, a activismului ecologic si nationalismului economic romanesc in ceea ce priveste soarta exploatarii gazelor din sisturi.

Astfel, pe siajul manifestatiilor de strada generate de proiectul Rosia Montana si de nemultumirile populare legitime fata de “sistemul politic si institutional” existent, deja sunt evidente tendintele de asociere a acestor fenomene sociale cu problematica exploatarii gazelor din sisturi (desi, in realitate, cele doua “proiecte nationale” se deosebesc fundamental). Presiunea demonstratiilor si a mesajului mediatic cu tinta electorala pot deveni un fundament de justificare a oricaror demersuri normative sau institutionale menite sa blocheze procesele de explorare a acestor resurse. De asemenea, o decizie a Guvernului roman de sistare/suspendare a proiectului aurifer va constitui un precedent suficient pentru orice incercare de replicare a unor politici prohibitive fata de gazele din sisturi. In acest context, incercari de plasare a problematicii gazelor din sisturi in sfera temelor ce tin de “interesul national” vor deveni inevitabile (speram ca in orice dezbatere pe tema substantei conceptului de interes national, participantii sa rezoneze si cu teoriile unor autori consacrati; deosebit de interesanta in acest context este si lucrarea Prof. Radu Dudau “National Interest and Foreign Policy Decision Making-Energy Security in the Wider Black Sea Region”, septembrie 2013).

Probabil ca dezbaterea va continua sa fie centrata si pe coordonatele normative, probabil cu ceva mai multa insistenta, fie prin initiative de interzicere, prin lege, a explorarii si exploatarii “gazelor de sist prin metoda fracturarii hidraulice” (suntem curiosi in privinta notelor de fundamentare a unor asemenea initiative care trebuie sa demonstreze fara echivoc pericolul prezentat de acest tip de resursa), fie prin atacarea legalitatii concesiunilor petroliere care ofera posibilitatea unor asemenea operatiuni sau sustinerea lipsei reglementarii acestui tip de hidrocarburi (desi este clar pentru oricine are curiozitatea sa parcurga Legea Petrolului nr. 238/2004 ca legea nu distinge asupra formei in care substantele minerale combustibile – titei si gaze – se gasesc in “scoarta terestra”, inclusiv in sisturi bituminoase, ci face distinctia doar pentru momentul cand aceste substante se “afla la suprafata”, respectiv, in forma lichida sau gazoasa. Deci, in baza principiului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus (Unde legea nu distinge, nici noi nu trebuie sa distingem), reglementarea acestora nu poate fi negata).

De asemenea, contextul intentiei Guvernului de rediscutare a modelului de redevente sau chiar a celui de acordare de drepturi de explotare a hidrocarburilor va oferi prilej de perpetuare a “nationalismului economic”. Iar seria de litigii intentate operatorilor petrolieri pe diverse motive va continua, amplificand, prin trecerea timpului, vulnerabilitatile Romaniei in materie de asigurare a securitatii energetice.

In plan mediatic, s-au putut observa in ultimele zile si incercari ridicole de a asocia fenomenele seismice din judetul Galati cu existenta unor “sonde” in zona. Pe asemenea linie de gandire, probabil ca orice seism pe care il vom trai in viitor va fi asociat (in mass media) operatiunilor petroliere. Probabil ca argumentatiile fundamentate pe pelicula Gasland vor continua in spatiul mediatic cu aceeasi lipsa de discernamant stiintific, marjand pe starea generala de neincredere a unei populatii prizoniera si tinta a unui discurs specific perioadelor de protectionism economic ce anuntau cea de-a doua conflagratie mondiala.

Orice activitati industriale, inclusiv extractia hidrocarbuilor, implica riscuri, iar autoritatile de reglementare si cele de monitorizare ale statului detin un rol fundamental in directionarea acestora si asigurarea comandamentelor de securitate energetica si ecologica (in ceea ce priveste eventuale incidente de mediu, nu se remarca eforturi in efectuarea unor analize de drept comparat pe paralela SUA – Romania care, intre altele, ar putea demonstra ca, in ceea ce priveste factorul de risc esential in aceste operatiuni – i.e. cimentarea sondelor – spre deosebire de SUA, in Romania exista normative clare in acest sens). Insa, intr-un stat precum Romania, prin contributia elementului politic si mediatic, o asemenea sarcina a autoritatilor devine extrem de dificila, in conditiile in care celui mai important destinatar al acestor comandamente de securitate, cetateanul, nu ii ramane decat sa contemple, precum Dorian Grey, hidosenia si hedonismul portretat subiectului numit Romania.

Distribuie acest articol

15 COMENTARII

  1. Domnule Pachiu,

    In ceea ce ma priveste, opozitia fata de exploatarea gazelor din sisturi nu este determinata de inexistenta (sau insuficienta) reglementarilor privind securitatea ecologica ci de quasi-certitudinea ca acestea nu vor fi aplicate: un simplu calcul al raportului cost/beneficii arata ca in Romania este mai rentabil sa oferi spaga pentru a obtine „pe sest” (era sa scriu „pe sist”) o derogare sub forma de OG decat sa faci lucrarile necesare.

    • Problema esentiala nu pleaca de la a fi sau a nu fi gaze de sisturi, a fi sau a nu fi aur la RM, a exploata sau nu resursele naturale din cauza ecologiei, ci mai degraba buba provine de la oamenii decindenti. Intrebarea reala este ce se va intampla cu bogatiile patriei dupa ce vor fi extrase ? Va beneficia poporul de ele in mare masura sau vor fi risipite prin buzunarele unor bogatasi externi ? Romania ar avea nevoie de aceste resurse, dar cand prada se va afla in batatura romanii vor mai avea loc la ospat de ulii infometati ? Deasemenea economia romaneasca este pregatita sa absoarba si sa demareze in tromba catre viitor pe baza acestor noi resurse ? Sau nu cumva vom avea closca cu ouale de aur in batatura si nu vom stii sa o gestionam in cazul ca nu ne va fi furata ? Este pregatita Romania pentru asa ceva ? Oare nu e nevoie de o pregatire a economiei noastre timp de mai multi ani pe baze serioase si sanatoase dupa care abia apoi sa beneficiem eficient de resurse ? As vrea sa vad la televizor cum guvernele noastre pregatesc terenul propice dezvoltarii Romaniei pe baza noilor resurse, altfel e preferabil ca aceste resurse sa ramana ingropate pana ce ne rezolvam problemele de fond care tin de educatie, de civilizatie morala in primul rand. Pericolul ar fi ca pana se desteapta romanul sa nu vina altii mai puternici care sa reinstaureze un fel de comunism si sa ia resursele noastre cu japca. Pana la urma imnul nostru ar trebui completat cam asa : Desteapta-te romane odata si nu mai dormi pe tine.

    • Domnule Iosip,
      sentimentul de neincredere a devenit intr-adevar dureros atunci cand vorbim despre orice proiect care are de-a face cu statul. nu cred insa ca este sanatos sa aplicam coruptia ca premiza la orice proiect care, la scara larga, poate sa aduca beneficii si, in ultima instanta, sa contribuie la diminuarea sentimentului de neincredere. pe latura de coruptie este esential ca aparatul judiciar sa isi faca datoria.
      va multumesc pentru comentariu

  2. Domnule Pachiu,

    Oscar Wilde a creat un personaj care se numeşte Dorian Gray şi nu Grey, with all respect due!

    Nota editor: Multumim pentru corectura.

  3. Ieri am participat la un seminar care a demontat cateva din miturile legate de gazele de sisturi, astazi citesc acest articol, si asa ajung sa-mi formulez o parere pe aceasta tema controversata despre care nu stiam decat legende. Este incredibil dezinteresul presei in a se documenta inainte de a emite pareri si a influenta publicul in privinta unui subiect atat de important pentru viitorul Romaniei. Si pentru ca e incredibil, tind se cred ca, pe linga plauzibila lipsa de profesionalism, poate fi vorba despre alte interese, venind dinspre Est, in spatele acestor campanii de (dez)informare. Atunci cand insasi biserica intervine pentru a influenta publicul ceva e foarte, foarte putred. Poate ca nu suntem pregatiti inca pentru acest subiect, dar pe masura ce astfel de exploatari se vor extinde vom ajunge sa ne reconsideram pozitia. Intre timp, e nevoie de oameni ca dumneavoastra care sa spuna lucrurilor pe nume.

    • Stimata doamna,

      va multumesc.
      sunt de acord cu dvs. Daca insa publicul larg, si mai ales o parte din politic, ar avea ceva mai mult discernamant in analiza si cautarea informatiilor pertinente, atunci si mass media ar trebui sa devina mai profesionista, respectiv, promotorii dezinformarii sa munceasca un pic mai mult pentru a slefui si „stiliza” putin mesajele:) atata timp insa cat cel mai bun prieten al romanului a devenit televiziunea (datorita subdezvoltarii, comoditatii si lipsei factorilor care sa stimuleze o educatie reala), iar politicienii (cei ce poarta raspunderea) isi petrec jumatate din zi pe posturi, guvernarea/administrarea tarii tinde sa se faca prin si pentru „televizor”. Energia este un joc strategic ce reclama si implica capacitati deosebite, fiind in joc soarta unor natiuni intregi (de fapt, exista multi autori care masoara evolutia umanitatii in „gradul de consum energetic”). desigur ca factorii concurentiali (fie statali sau non-statali) joaca un rol primordial in a favoriza sau impiedica anumite contexte/evolutii economice.Un academic si strateg cu greutate din strainatate imi spunea recent ca intr-un regim economic democratic devine aproape imposibil ca statele sa mai detina controlul fizic al resurselor naturale datorita costurilor si riscurilor implicite. ceea ce este insa important, spunea respectivul, este cat de puternic devine acel stat o data ce resursele sale sunt „aduse la suprafata” de companiile petroliere.

  4. Care e pozitia statelor UE in aceasta privinta? Parca Franta a interzis pina si explorarea, UK si Germania au zis ca se mai gindesc. De ce noi credem ca stim mai bine? Oare toti sunt prosti si noi destepti?

    • Domnule Emil,

      multumesc. astfel cum aratam si in articol, de departe, numarul statelor care promoveaza exploatarea acestui tip de resursa este substantial mai mare decat cel al statelor care au interzis operatiunile de acest tip. In Franta exista un lobby puternic al industriei energiei electrice (indeosebi sectorul atomic) care ar putea fi serios afectata in cazul in care gazele din sist ar intra pe piata. UK a dat verde la exploatari. Germania se afla in faza discutarii unor reglementari mai detaliate, insa o data cu decizia renuntarii la energia nucleara, a incetinirii procesului de transfer al bazei energetice catre energia verde si dependenta aproape totala de gazele din Rusia si Norvegia, probabil ca va trebui sa isi considere serios optiunile pe gazele din sisturi. Tocmai ieri Parlamentul European a emis o rezolutie care implicit permite exploatarea acestui tip de hidrocabruri, recomandand elaborarea de legislatie comunitara care sa stabileasca obligativitatea unor studii de impact asupra mediului a activitatilor de exploatare si extractie pentru hidrocarburile neconventionale. de precizat ca legislatia romana nu necesita vreo modificare din aceasta perspectiva, aceasta cerinta fiind explicita.

  5. mie, tocmai, ca mi s-a parut invers in cazul Rosia Montana. Ca vocile mai auzite au fost cele ale opozantilor. Au apelat mult la emotii in detrimentul argumentelor logice si datorita faptului ca s-au strans la Bucuresti, au fost mai usor vizibili in media. Pe cand vocea motilor a fost anemica, din cauza distantei Alba-Capitala. Doar la protestul extrem din mina s-a auzit vocea lor si bine ca s-a aflat si parerea localnicilor, a adevaratilor localnici, mineri care traiesc, cum pot, intr-o zona saraca si poluata

  6. Cred ca articolul pierde din vedere agresivitatea cu care firmele de prospectiuni/explorari pretind ca isi fac treaba, in lipsa unui minim respect al dreptului de proprietate al fermierilor mici, dar probabil cu acceptul (cointeresat?) au unor autoritati locale, sigure ca autoritatea lor se poate extinde si asupra proprietatilor altora. Este si acesta un aspect deloc de neglijat al inca unei surse de nemultumire ce genereaza respingerea tentativelor de exploatare a gazelor de sist.
    SUA abia dupa mai bine de 20 de ani si-au pus problema reglementarii mai stricte a acestei activitati – si sigur nu aveau nici atunci de ce sa si-o puna daca nu ar fi existat probleme reale, poate exagerat prezentate in Gasland, dar sigur nu fara un fundament real – or tocmai acest lucru legitimeaza retinerile (prin interzicere sau moratorii) altor state.
    De ce am risca noi sa fim mai catolici decat papa in privinta asta? Nu pleaca gazele acelea nicaieri de acolo pana cand va fi dezvoltata si verificata o tehnologie sigura de exploatare. Sau tocmai ca noi ar trebui sa fim cei (pe) care sa (se) „verifice”?

    • Stimate domn,

      multumesc pentru comentariu. nu au existat pana in prezent explorari sau exploatari de gaze din sisturi pe teritoriul Romaniei, deci nu vad cum companiile petroliere ar fi putut sa afecteze proprietatea fermierilor. este vorba si de multa emotie in aceasta dezbatere (intretinuta subliminal de mass media). in domeniul petrolier de la noi lucrurile stau astfel: compania petroliera ce detine o concesiune petroliera, de regula, inchiriaza terenul din perimteru, care, astfel devine exclusiv destinat operatiunilor petroliere (deci, fermierul nu mai are ce sa cultive acolo, primeste, in schimb bani). o data inchise operatiunile petroliere exista obligatia operatorului petrolier de a „aduce terenul la starea initiala”. Ceea ce s-a intamplat in SUA (devenite numarul 1 mondial in productia de gaze, surclasand astfel Rusia) tine de siguranta in exploatare si nu de tehnologia (fracturare hidraulica) inadecvata. Cum altfel s-ar explica ca din 20.000 de puturi de extractie a gazelor din sist studiate intre 2005-2009, numai 20 au cauzat contaminarea apelor freatice – adica o rata de unu la mie. In privinta observatiei dvs ca sa asteptam o tehnologie „mai sigura”, trebuie sa subliniez ca in domeniul energetic si geopolitic vitezele istorice sunt mult accelerate. orice intarziere poate afecta securitatea unui stat si a cetatenilor sai pe termen lung. si fracturarea hidraulica este o tehnologie relativ noua (de fapt, deja veche de aproape jumatate de secol) si uitati ce dezbatere a nascut. sunt sigur ca se vor gasi critici si pentru orice noua tehnologie. criticile pot insa masca interesul ca aceste resurse sa nu fie accesate.

      • Domnule Pachiu,

        Revin cu o precizare la afirmatia anterioara privind neincrederea in deciziile factorilor politici, corelata cu afirmatiile din comentariul domnului LM: „legea speciala” privind exploatarea de la Rosia Montana incalca grav legislatia in domeniul proprietatii private (inclusiv Constitutia).
        In acest context, care sunt garantiile privind respectarea (de jure sau de facto) a dreptului de proprietate al proprietarilor din zona adiacenta facilitatilor de explorare/exploatare a gazelor din sisturi?

        • Domnule Iosip, multumesc ca ati revenit. Din intrebarea dvs rezulta in mod evident naturaletea cu care rosia montana risca sa fie asociata cu exploatarea resurselor de hidrocarburi, desi la fel de evident, sunt cazuri complet diferite. Daca exploatarea unui zacamant aurifer poate avea anumite efecte financiare pozitive, in cazul resurselor energetice vorbim de implicatii vaste, asigurarea mijloacelor de „subzistenta” economica, geopolitica si securitate nationala. Nu am dispus de timpul necesar analizarii aprofundate a proiectului de act normativ privind rosia montana. Inteleg insa, daca nu ma insel, ca se prevede un mecanism de expropriere similar celui aplicat proiectelor de infrastructura (care se aplica in prezent si care a trecut de filtrul curtii constitutionale), adica, o data expropriat, cetateanul nu mai poate decat sa conteste suma despagubirilor si atat. Exproprierea era oricum prevazuta de legea minelor ca o modalitate de dobandire a drepturilor de utilizare a terenurilor din perimetrul de explorare/exploatare (similar legii petrolului). Iar exproprierea este prevazuta in constitutie.
          Introcandu-ma la intrebarea dvs, garantiile de jure privind drepturile proprietarilor adiacenti exploatarilor de hidrocarburi (conventionale sau neconventionale) sunt aceleasi ca in cazul oricaror activitati industriale, poate chiar mai stricte din perspectiva legislatiei de mediu. Ele exista in numeroase acte normative, incepand cu constitutia, codul civil si legile speciale.incepand chiar cu modul de trecere a operatorului petrolier prin terenurile adiacente (drept de servitute care trebuie negociat cu proprietarul, iar in cazul lipsei unui acord, lucrurile se transeaza de catre instanta de judecata) se poate observa ca legsilatia romana ofera garantii in acest sens. In sens de facto, desigur, nimeni nu poate garanta ceva. Nimanui nu ii convine cand este inundat de vecin, insa apeland la instanta de judecata obtii satisfactie juridica. Daca ne pierdem increderea in legi, in sistemul institutional si judiciar suntem practic pierduti. Recunosc ca increderea (pierduta) in politicieni este o tema reala, insa pentru a o dezbate trebuie sa avem o abordare mult mai filosofica asupra viabilitatii sistemelor democratice din ziua de azi (din lume). Recunosc de asemenea ca ne confruntam deseori cu „produse” legislative sau judiciare uimitoare care adauga sentimentului de neincredere. In asemenea situatii, activismul social (obiectiv si documentat) este benefic si are sanse de reusita atata timp cat nu este exploatat politic sau pe coordonate geopolitice sau de intelligence. Va doresc un weekend placut

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Laurentiu Pachiu
Laurentiu Pachiu
Laurentiu Pachiu este Managing Partner, coordonator al grupului de practica Oil & Gas al firmei de avocatura Pachiu si Asociatii si membru al think-thank-ului Energy Policy Group, avand peste 22 de ani de experienta in avocatura de business, mediul academic si diplomatie. Este absolvent al Academiei Diplomatice a Ministerului de Afaceri Externe din Germania si a fost diplomat in cadrul Ministerului de Afaceri Externe al Romaniei.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro