Decembrie 2012, o stradă din inima Londrei, Conduit Street de lângă celebra arteră de shopping Regent Street. Un grup foarte vehement, format în special din tineri, ia cu asalt cafeneaua Starbucks, cerând nu o ceașcă fierbinte să-i învioreze (nu energia părea să le lipsească), ci pur și simplu bani. Banii pe taxe. ”Pay your taxes” strigau din stradă, evident nu către angajații speriați din cafenea, ci către corporație. O corporație văzută la modul general, pentru că începea să se vorbească pe la colț de stradă de zeci de companii grele care, „fac ele cum fac să evite să plătească impozite, transferând profiturile afară din țară.”
În Parlamentul de pe Tamisa tocmai se făcuse o statistică mai tare decât o cafea fără zahăr – lanțul multinațional de cafenele nu plătise nicio taxă pe profit după 2008 în UK, iar în cei 14 ani de la intrarea pe piața britanică, virase la buget doar 8,6 milioane de lire la venituri de peste 3 miliarde. Compania nu era incriminată din punct de vedere legal, pentru că acționase în limita prevederilor fiscale. Poate doar ”la limita” acestor prevederi și, după un termen care începea să intre în vocabularul curent, pentru evitarea plății taxelor (tax avoidance).
Dar, pentru corporație, problema nu era atât în Parlament, cât în stradă. Publicul părea să spună – ”nu ne pasă că e legal, e incorect”. Și printre altele, începe să boicoteze cafenelele Starbucks (nu mai intră în cafenea sau intră și nu consumă). Este o situație de coșmar pentru orice comerciant, astfel că, până în decembrie, Starbucks avea să facă un pas neobișnuit – plata voluntară a unor sume către Fisc (20 de milioane de lire). Mult?, puțin?, cine poate spune, important e că era o sumă pe care, aplicând normele în vigoare, nu o datora Fiscului. Dar nici un astfel de act de ”reconciliere” nu a putut împiedica un episod precum cel de care vă vorbeam de pe strada Conduit (un fel de Apeductului, în orice caz o ironică trimitere la mijloacele de transfer. Desigur, nu transferul banilor lichizi).
Au trecut de atunci doi ani. Între timp, Starbucks a mai făcut un pas spre îmbunarea opiniei publice și a anunțat că își mută sediul european din Olanda în UK și astfel vor fi plătite taxe mai mari britanicilor!
Ieri, în Parlamentul britanic, un alt episod care are legătură cu cel de la cafenea: Ministrul de Finanțe, George Osborne, a anunțat în cadrul Raportului de toamnă (Autumn statement) că introduce ”o taxă de 25% pe profiturile generate de multinaționale din activitatea desfășurată aici, în UK, profituri pe care apoi le mută în mod artificial în afara țării”. Taxa pe profiturile redirecționate ar trebui să aducă în jur de 1 miliard de lire în următorii cinci ani. Osborne s-a referit din nou ”la unele din cele mai mari companii din lume, inclusiv cele din IT, care folosesc structuri eleborate pentru a evita plata taxelor”, o formulă deja consacrată, cu ținte cunoscute așa că toată lumea numește acum acestă taxă ca fiind ”taxa Google” .
Cred că nu e surprinzător însă că ministrul nu a venit cu niciun detaliu care să arate cum va funcționa efectiv acestă taxă. Mulți spun deja că nu prea are cum să funcționeze – conform informatiilor publica, Google (ca să rămânem la acest exemplu, dar situația e generalizată), își derulează afacerile de pe piața britanică prin divizii înregistrate în … Irlanda și apoi în paradisuri fiscale.
Dacă, astăzi, Google plătește un impozit oficial de 21% pe profitul înregistrat pe divizia britanică (o sumă modică, e adevărat), ce se va putea întâmpla din aprile 2015, de când va intra în vigoare noua taxă? Fiscul britanic va vrea să pună 25% pe niște profituri care, ca și până acum, va trebui să demonstreze că sunt mai britanice decât altele.
Au apărut opinii că statul ar trebui să impună ca afacerile britanice să se deruleze doar prin întreprinderi înregistrate în UK. O nebunie, au replicat alții, așa ceva e pur și simplu în contradicție cu principiul de piață unică europeană.
Discuțiile sunt serioase, dar nu cred că, totuși, aici e fondul problemei. După anunțul de ieri, Marea Britanie este acum primul stat din G20 care anunță o măsură de penalizare concretă a companilor acuzate de BEPS – erodarea bazei de impozitare și mutarea articială a profiturilor. Cu aceeași ocazie, ministrul Osborne s-a referit explicit la legislația care va obliga grupul multinațional să raporteze la fisc, cu lux de amănunte, despre activitățile, alocarea profiturilor și taxele pe care le plătește în fiecare țară unde are filiale.
A vorbit apoi de începerea consultărilor pentru reglementarea schemelor de finanțare hibride, care, iarăși, pot fi mijloace de evitare a taxelor. Altfel spus, acest plan anti-BEPS de care vorbește o lume întreagă începe să se miște. Greoi, neclar, dar se mișcă – la Londra, apoi la Washington, la Bruxelles, deci și la … București. Nu o să urmeze reglementări neapărat clare (nota bene – nu sunt ele clare pe Tamisa!), dar important e mesajul. Și nu cred că vreo companie, oricât de mare, își va permite să ignore un mesaj pe care, în definitiv piața îl dă. Nu contează dacă acum faci lucrurile legal, important este că acest legal nu mai este, politic vorbind, dezirabil.
Pe de altă parte, cred că ne putem aștepta ca, și din partea celor mari, să avem o reacție. Nu va fi de contestare a mesajului, dar, evident, nici de plata benevolă a unor sume (la urma urmei, e treaba Fiscului și a legiuitorului să descopere portițele și să le închidă). Reacția ar putea fi – ”cel puțin să fie un cadru corect pentru toată lumea, și mari, dar și mici”.
Și aici mă întorc la o întâmplare petrecută tot ieri în Parlamentul nostru, de data asta. Se pare că proiectul de lege pentru introducrea impozitului forfetar (impozitul specific, cum a fost redenumit în Senat) pentru structuri de cazare, restaurante, precum și unități de întreținere și repararea autovehiculelor are șanse să pice la votul din Camera Deputaților, după ce a primit aviz negativ de la Comisia de Buget. Cred că ar fi un semnal negativ pentru climatul economic respingerea acestui act.
De ce? Faceți un mic exercițiu de imaginație – ce credeți că ar face tinerii britanici care acum doi ani protestau în fața multinaționalei dacă, într-un sejur la o pensiune de la munte, ar plăti fără să primească în schimb nicio amărâtă de chitanță de mână? Credeți că ar accepta să iasă dintr-o vulcanizare fără o chitanță care să ateste că acea întreprindere și-a plătit și ea taxele? Sau poate ca loteria bonurilor fiscale recenr adusa in dsicutie ar putea schimba ceva?
Aș mai adăuga doar câteva cifre. Căutând în grupul celor mai mari 10.000 de companii din economie (cu o cifră de afaceri de minimum 2 milioane de euro) găsim doar 111 companii care răspund codurilor vizate de legea forfetarului – hoteluri, alte servicii de cazare, restaurante, catering, baruri, alte servcii de alimentație (de remarcat că în cele 111 găsite nu e niciuna din domeniul ”cazare pentru vacanțe și perioade de scurtă durată”, în general pensiunile). Nu comentăm asupra numărului și mergem mai departe – 82 din aceste întreprinderi au raportat și profit în 2013. O proporție de 74% onorabilă, am putea zice. Dar, din cele 82, aproape jumătate raportează o rată a profitului (profitul raportat la cifra de afaceri) de sub 3%. Probabil din categoria ”să nu se spună că nu avem”?. Situația este apropiată și pe segmentul întreținerea și repararea autovehiculelelor – din eșantionul de 10.000, găsim 55 de întreprinderi cu acestă activitate, din care 44 sunt cu profit, iar 18 au o rată a profitului de sub 3%.
Pe total economie însă – găsim, cu ajutorul Google, în expunerea de motive de la proiectul de lege – sunt 10.000 de întreprinderi care se ocupă cu această activitate, din care în jur de un sfert raportează și profit la Fisc.
Veți fi de acord că ne aflăm în fața unei probleme politice. Credeti ca putem sa-i cerem celui „mare” să nu mai evite plata taxelor, prin orice mijloace, atâta timp cât și cel mic la rândul lui, caută sa „evite” prin orice mijloace? Credeți că există altă variantă în afara generalizării corectitudinii, fie ea doar fiscală? Noi, strada, putem sa facem si aceasta schimbare? Comentariile voastre sunt binevenite!
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Trebuie tinut cont de diferenta fundamentala de perceptie (fundamentata de realitatea concreta si trista), intre publicul britanic si cel roman, referitoare la bugetul national, de diferenta de raportare la statul protector si la statul opresor.
Bugetul, in Romania, este receptat de publicul larg ca fiind acea mare suma de bani, stransa de la cei multi pentru a fi tocata de catre cei putini, dar privilegiati.
Britanicul este informat si chiar simte pe ce se duc banii pe care i-a dat la stat. La noi… Cele mai la indemana exemple: sanatatea si invatamantul. Mai exista loc de comparatie?
Ce orizont ingust au protestatarii starbucks, in loc sa ceara acelasi tratament, taxe mai mici pentru toata lumea ei protesteaza ca reusesc doar unii, avem nevoie de guverne minimale cu costuri cat mai mici nu mamutii de acum care inghit peste jumatate din venituri, suntem un fel de iobagi cel putin jumatate din ce producem dam la stat.
Nimic mai adevarat, in opinia mea, decat cuvintele urmatoare:
“A democracy cannot exist as a permanent form of government. It can only exist until the people discover they can vote themselves largess out of the public treasury. From that moment on, the majority always votes for the canidate promising the most benefits from the public treasury, with the result that democracy always collapses over a loose fiscal policy–to be followed by a dictatorship.”
― Alexander Fraser Tytler
Ce ne spuneti, ca se naste un soi de „justitiarism” fata de cei care, legal, cauta sa plateasca cat mai putine taxe? Pai asta este un semn ca se apropie urmatoarea dictatura, care tocmai pe asemenea revoltati confuzi isi bazeaza ascensiunea.
Well, „următoarea dictatură” va fi cam greu de găsit în Anglia, pentru că nu prea se poate spune care o fi fost cea dinaintea ei :P
Anglia nu e Germania, nu are un trecut totalitar pe care să-l putem compara nici cu vremea lui Bismarck, nici cu vremea lui Hitler. Anglia a fost invadată ultima dată de către o putere străină în urmă cu aproape o mie de ani (1066) și nici despre regimuri totalitare nu s-a auzit pe la ei.
Osborne și Cameron sunt niște politcieni lipsiți de orice viziune, tot ce fac ei se limitează la a încerca să mai smulgă niște voturi de la UKIP. Însă metodele lor sunt complet greșite, nu poți să spui publicului că UKIP are dreptate, fiindcă atunci publicul va vota în și mai mare măsură cu UKIP, nu cu conservatorii.
Nu e nicio presiune publică, sunt niște tineri în căutare de un scop în viață, dintre cei care au băut o noapte întreagă de bucurie, la moartea lui Margaret Thatcher. Atitudinea lor ține de anti-corporatism, nu de grija fiscalității.
Iar citatul atribuit lui Tytler e cel mai probabil un fals. Nu există nicăieri în original, ci doar sub formă de pretins citat la diverși autori, dintre care unii îl atribuie lui Tocqueville, nu lui Tytler.
Nu sunt economist dar ma straduiesc sa inteleg cum functioneaza treburile pentru ca este un domeniu fascinant. Nu pot sa fiu de acord cu dumneavoastra. Orice noua taxa este o piedica impotriva dezvoltarii economiei si nici intr-un caz nu e binevenita. Din cate imi amintesc, atunci cand Guvernul Boc in disperare dupa doloresi a introdus aceasta taxa nenorocita, a reusit sa gatuie dintr-un foc cateva mii de mici afaceri, care sunt pana la urma motorul unei economii sanatoase. Dupa cunostintele mele spre exemplu, economia germana se bizuie in proportie de 50 – 55% pe astfel de afaceri mici, de familie. Daca vi si-i pui inca un impozit unuia care vulcanizeaza 10 roti pe saptamana de pe urma caruia abia isi plateste energia electrica si alte facturi, l-ai terminat definitiv. Un astfel de bir „generalist” e periculos pentru ca ii atinge – pe langa pe cei care cu adevarat il merita – si pe cei „nevinovati”… Si ei sunt multi…
Intamplarea face sa fi savurat – nu o data – cafea pe Conduit Street sau prin zona (nu la Starbucks pentru ca au o porcarie de cafea). In London cel putin – si e valabil si-n alte locuri pe unde am mai umblat prin restul Britaniei, emiterea bonului de casa e ceva intrat in sange. Am cumparat o cutie de chibrite si mi s-a remis bon de casa! E intr-adevar uluitor dar mai degraba cred ca tine de educatie (care, nu-i asa s-a mai facut uneori, de-a lungul istoriei si cu biciul…) si indubitabil, de felul (genetic vorbind) de a fi al acestui maret popor.
Toate cele bune.
Un impozit in plus nu poate fi decat o frana.
Ar trebui facuta o distinctie intre o multinationala si o afacere mica care abia isi duce zilele. In general aia mici platesc tot, ei sunt cei amendati, controlati si rasverificati. Cred ca trebuie vazut cum „traieste” fiecare (cat isi permite sa cheltuiasca din venituri), indiferent ca e companie privata sau de statsau persoana fizica si apoi pus impozit. E foarte simplu, insa e necesar mai mult bun simt! Si mai trebuie redus drastic la noi in tara numarul salariatilor la stat si numarul asistatilor social, adica incurajata munca productiva, nu traiul din ajutoare si aici includ unele salarii date de stat.
Domnule Luca, mă tem că provocați o disonanță cognitivă răvășitoare cititorului majoritar Contributors.
De 15 ani, cele mai ”luminate” minți ale dreptei politice românești au înghesuit în mințile oamenilor ideea că plata impozitelor este un viciu, iar ocolirea lor este o virtute. Că interesul general este o prostie neocomunistă, numai interesul personal – atins cu orice mijloace și pe orice cale! – fiind miezul luminos al Binelui.
Se schimbă iar Balanța lumii? Se pune capăt epocii tălharilor? Ce dureros.
Cred ca sarcasmul din comentariul dvs. nu aduce nici o valoare discutiei. Sa inteleg ca de fapt nu aveti argumente si atacati cititorii pentru a va afla in treaba?
@casandra – nu amestecați impozitele neplătite de persoane fizice care dispun de averi de zeci de milioane de euro cu impozitele pe profit neplătite în mod legal de companiile care creează locuri de muncă, plătesc TVA și accize etc. etc.
Când Gigi Becali sau Costel Cășuneanu își fac palate, societatea nu obține nimic din asta. Când companiile evită doar niște impozite pe profit, dar plătesc milioane de salariați, societatea obține acele milioane de locuri de muncă, salariile și taxele aferente.
E adevărat, societatea românească nu le obține, pentru că acolo fiscalitatea e furibundă. Însă în UK nu e așa, fiscalitatea e rezonabilă și locurile de muncă există realmente. Cu sau fără taxa Google.
Domnule Luca, daca pretindeti ca sunteti economist (poate ca sunteti, nu stiu) atunci de ce nu vedeti ca pana si taxele sunt o piata? Statele cer taxe diferite, drept pentru care exista o oferta din care „cumparatorul” (platitorul de taxe care are de ales) is alege, e o competitie in care unele state castiga iar unele pierd. Castiga cele care cer taxe mici si pierd cele cu taxe mari, iar in limbaj politic asta se numeste nu „necompetitivitate” sau „frana in piata comuna”, ci „transferul profiturilor”.
Cand s-a infiintat piata comuna prin care orice companie din orice tara poate sa faca afaceri in orice tara si sa plateasca impozite in tara in care le inregistreaza contabil nu si-a dat seama nimeni ca diferentele de taxare vor face ca profiturile sa fie inregistrate si taxate in tarile cu taxe mai mici? Daca asta implica existenta unei piete comune si a competitivitatii (sau lipsei de competitivitate) statelor, de ce nu aveti bunul simt sa clarificati situatia si sugerati ca exista probleme morale, daca nu legale („la limita legii” e expresia folosita) de catre companii?
E nevoie de putin bun simt in discutiile despre aceasta situatie, nu de atacuri prin invaluire.
Mărturisesc că sînt foarte parțial în ce privește Starbucks, dat fiind că în multe ocazii este pentru mine singura alternativă la cafeaua de cazan și espresso la ceaun (trăiesc într-o zonă semi-rurală). În SUA, imaginea corporației este destul de bună- e drept, e criticată de stânga pentru că se opune sindicalizării, sau pentru că nu vinde îndeajuns de multe produse provenite din cultura cafelei care oferă producătorilor un preț „just” (cam 10% din cifra de afaceri).
Este criticată și de dreapta pentru că a încurajat clienții să-și savureze latte-le lăsând armele acasă, sau din cauza unor luări de poziție în ce privește căsătoria cuplurilor homosexuale. Oferă însă față de multe alte companii cu un profil similar un pachet de beneficii ceva mai generos (în fine, totul e relativ), deci ar avea un profil să-i zicem centrist-progresist.
Acum, sincer- dacă pe toate formularele de impozite ar exista o taxă cu mențiunea „facultativ”, nu cred că mulți ar plăti-o dintr-un spirit civic elevat (poate în Danemarca :)). Dar problema „localizării” corporațiilor în ce privește atât cuantumul impozitelor cât și destinația lui geografică, a devenit din ce în ce mai acută. Practic, e o paralelă la mobilitatea locurilor de muncă, sau globalizare dacă vreți. Curtea Supremă a SUA a decis că o corporație poate fi definită drept persoană juridică- de aici și până la „bunul cetățean”, calea e lungă. Cert este că imaginea publică a unei corporații este o preocupare a unei categorii de consumatori care a depășit stadiul de moft- iar aceasta, în opinia mea, este un lucru bun. Rămâne realitatea unor corporații care sînt mai puțin preocupate de imagine, dat fiind că nu afectează modelul economic după care funcționează: Walmart ar fi un exemplu nu dintre cele mai mărunte.
Nu cred nici că impozitarea aberantă poate aduce o bunăstare universală, după cum nici abolirea taxelor nu va duce la o îmbogățire cu aceeași arie de răspândire- sînt însă convins că după teama de DNA, bine venită în ce privește „domesticirea” vârfurilor, o anumită „aprehensiune” față de fisc nu dăunează, indiferent de calibrul contribuabilului.
Mai înainte de a obţine corectitudinea plătirii taxelor, statul ar trebui să obţină corectitudinea cheltuirii lor. Cetăţeanul trebuie asigurat în primul rând că banii colectaţi nu ajung, prin metode dubioase, în buzunare ale unor funcţionari, apoi că sunt administraţi în interesul cetăţeanului.
Cu google e mai complicat dar cu cafenelele e simplu. Fiecare cafenea sa plateasca taxa comerciala pe profit si se termina toata harababura
Dle. Luca, demersul dvs. este laudabil, totusi simt ca gresiti intr-un aspect fundamental. Puneti egal intre evaziunea fiscala multinationala „institutionalizata”, si cea a micilor intreprinderi. Desi ambele evita plata taxelor, mecanismele sunt fundamental diferite.
Legea impozitului forfetar, cel putin cum a fost ea propusa initial, favorizeaza companiile MARI in detrimentul celor mici! Asta pentru ca ea propune taxarea nu a profitului sau a cifrei de afaceri, ci a „potentialului” de profit (suprafata de productie, numar de camere de cazare, etc.). De exemplu, un restaurant „de succes” ar putea fi taxat chiar mai putin decat e taxat acum (teoretic, daca si-ar plati impozitele). In schimb, un restaurant de aceleasi dimensiuni, cu mai putin „dever”, dar mai corect la plata impozitelor, va trebui sa plateasca mai mult conform cu noua schema. Cineva care se lupta in prezent sa fie profitabil va fi definitiv scos din business de o asemenea taxa. In timp, asta duce la consolidarea capitalului companiilor mari, cu efecte nocive de lunga durata in societate.
Deci, aparent paradoxal, argumentul dvs. prin care folositi impozitul forfetar ca exemplu de mecanism prin care companiile devin mai responsabile (adevarat in cazul Starbucks), la noi este un contra-argument.
Articolul dumneavoastră este foarte bine venit. Nu-mi dă linişte ceea ce am citit în septembrie despre evaziune fiscală făcută de Lukoil şi văd că nu se mai aminteşte de această poveste în presă. Este exact acceaşi schemă de exportare a profiturilor făcută de această companie de la preluarea rafinăriei. Dar în cazul acesta sumele sunt astronomice. Vă invit să faceţi un calcil cât a pierdut România.