Home » Analize »Economie »Societate/Life » Citesti:

Despre timpurile când supermarketurile dominau România

Tiberiu Cazacioc august 8, 2016 Analize, Economie, Societate/Life
43 comentarii 4,909 Vizualizari

„[...] Practicile comerciale neloiale reprezintă o problemă gravă.[...]„[...] Producătorii muncesc uneori în pierdere ca urmare a negocierilor nefavorabile cu alți actori din cadrul lanțului de aprovizionare cu alimente.” „[..] Este imposibil să se oprească producția agricolă odată ce procesul agricol a fost declanșat și având în vedere natura perisabilă a produselor astfel obținute, producătorii agricoli sunt deosebit de vulnerabili [...].”[i] Ceea ce urmează este o analiză subiectivă și incompletă despre Legea nr. 321 din 15 octombrie 2009 (*actualizată*) privind comercializarea produselor alimentare. Dezbaterea privind cota de 51% produse alimentare provenite din lanțul scurt de aprovizionare, a generat mult fum și scrum. Poate o masă rotundă și ceva negocieri serioase ar fi adus și interesele consumatorului pe agenda beligeranților. Ca un detaliu de coloratură, un reproș generic, deși eticheta de “tomată românească” este peste tot afișată la piață, cu siguranță că ne-am certa mult și bine pentru a defini românitatea ei. Asistăm, în marja Legii 321 actualizate prin Legea 150, la zbuciumul local al deglobalizării sau la disperarea non-competitivității? Este retailul modern balaurul cu șapte capete? Este expresia răului? Este revelatorul care ne arată slăbiciunile sociale, politice, culturale? Ori este dinozaurul care a fost luat prin surprindere de marea catastrofă? Supermarketul este o cutie de rezonanță. Este pianistul (nu trageți în pianist!). Cu cine să ții și cu cine să nu ții? Este posibil să fii doar de o parte ? Haideți în să explorăm arborele cunoașterii acestei probleme atât de fierbinți: a fi sau a nu fi produs alimentar de-aici, local?

De-globalizare

Exagerând și dându-i proporții epice, Legea 321 are legătură cu Brexit, cu noul guvern conservator al Poloniei, cu modelul iliberal de guvernare din Ungaria, cu pretențiile supremaționiste ale Federației Ruse, cu excesul de putere al lui Recep Tayip Erdogan, cu zbaterile socialiste al Venezuelei sau cu revolta în genunchi a Greciei. Ori cu afirmarea lui Donald Trump. Tehnologia avansează în lumea contemporană, desființează locuri de muncă, le mută, de câteva decenii, în alte regiuni ale lumii. Sistemele sociale și politice europene precum și politicile lor publice, sunt cu un pas în urmă. Alienarea se manifestă pregnant. Pentru că trăim într-o ruptură dramatică care dizlocă locuri de muncă, subminează deja de mult timp statul bunăstării sociale și scoate lumea în stradă contra modelului capitalist. O parte din opinia publică își caută, vrea să își regăsească identitatea în cultura locală. Într-o cultură mai participativă și mai democratică. Este doar o parte a problemei. Parte dintr-un proces care se numește de-globalizare, reîntoarcerea la național, la local. Și astfel ajungem la conotația identitară, culturală și economică din dezbaterea privind accesul cu produse al furnizorilor locali în retailul modern din România.

Unfair Trading Practices

Bine-ați venit în clubul care se luptă cu globalizarea, cu efectele secundare ale libertății de mișcare a mărfurilor. Până să ajungem la nivelul local, să zăbovim un pic la nivel european. Pentru că nu am înțelege ce se întâmplă în țară la noi fără să completăm cu ceea ce se petrece la Comisie, la Parlamentul European. De destul de mulți ani. Să nu ne prefacem, problema dezechilibrului de forțe de-a lungul lanțului de aprovizionare este o problemă europeană, pe agenda europeană. Lupta dintre grupurile legitime de interese, în parlament, în comisii, prin presă și în magazine, este efectul unei crize care s-a născut din funcționarea lanțului de aprovizionare.

UTP. Dezechilibrul în raport de forțe dintre participanții la lanțul de aprovizionare, este numit la nivel european, Unfair Trading Practices. Sau practici comerciale neloiale. PCN.

Conform Avizului Comisiei PE pentru agricultură și dezvoltare rurală(*) (2.3.2016) destinat Comisiei PE pentru piața internă și protecția consumatorilor referitor la practicile comerciale neloiale în cadrul lanțului de aprovizionare cu produse alimentare,

“Începând cu 2009, Parlamentul European a adoptat cinci rezoluții referitoare la problemele din lanțul de distribuție din UE, trei dintre acestea abordând în mod special dezechilibrele și abuzurile din cadrul lanțului de aprovizionare cu produse alimentare; remarcă, de asemenea, că în aceeași perioadă, Comisia Europeană a elaborat trei comunicări și o carte verde și a comandat două rapoarte finale referitoare la subiecte similare; declară, așadar, că și mai multe analize privind situația lanțului de aprovizionare cu produse alimentare nu vor face decât să întârzie nevoia presantă de acțiune pentru a ajuta fermierii să combată practicile comerciale neloiale.”

Iată câteva din problemele de funcționare actuale ale lanțului de aprovizionare, sesizate ]n avizul menționat, probleme despre care s-a vorbit și în România:

-        modificări unilaterale și retroactive ale contractelor;

-        perceperea de către companii a unor taxe fixe pentru furnizori ca o condiție pentru a se regăsi pe o listă de furnizori („plătește pentru a rămâne”);

-        întârzierea plăților cu până la 120 de zile, mult peste limita de 60 de zile („te plătesc mai târziu”);

-        reduceri arbitrare pe care și le acordă firmele mari pentru plata anticipată sau la timp;

-        reduceri retrospective pentru banii neîncasați datorați unui furnizor;

-        comercianți cu amănuntul care forțează furnizorii să colaboreze cu anumiți producători terți de ambalaje, care le plătesc supermarketurilor o taxă pentru afacerea pe care o primesc.

UTP pun în pericol “[…] micii fermieri și fermele familiale, care au potențialul de a crea locuri de muncă și de a sprijini ocuparea forței de muncă în regiuni izolate, îndepărtate și montane.”

Să nu ne facem surzi și orbi și să pretindem că lanțul de aprovizionare furnizori-retail modern funcționează corect. Rezolvarea unei probleme înseamnă recunoașterea ei și apoi căutarea unei soluții de compromis. Negarea este demult exclusă de pe listă.

Produs românesc?

Cum îl definește Legea nr. 321 privind comercializarea produselor alimentare din 15 octombrie 2009, actualizată prin Legea 150 din iulie 2016?

“Produs obţinut pe teritoriul naţional din materii prime de bază provenite în proporţie de 100% din fermele din România; produsul are la bază interesul acordat de producători comercianţilor în sensul asigurării siguranţei şi securităţii alimentare.”

Clasificarea “produs românesc” nu este echivalentă cu clasificarea “Produs în România”, pe care o găsiți deja pe diverse produse. Aceasta din urmă este o clasificare privată, voluntară, pentru care furnizorul, producătorul, retailerul nu oferă nicio garanție independentă și verificabilă, este doar o poziționare de marketing.

Ce soluții sunt posibile, pentru că nu poate orice furnizor să meargă la retailer să spună că are produs românesc că așa spune și declară?

Va trebui creată o Asociație a Furnizorilor de Produse Alimentare Românești, care să aibă un regulament de folosire a mărcii “produs românesc” și atribuția de a verifica și valida aplicarea etichetei “produs românesc”. De dorit este ca organizarea și finanțare a operațiunii, să nu fie pusă în sarcina administrației și a bugetului public. De altfel, furnizorii care îndeplinesc condiția legală ar fi putut să fie deja organizați într-o asociație, așa cum am descris-o mai sus. Această asociație va trebui să folosească pentru scopuri de marketing un logo înregistrat ca marcă colectivă, la OSIM.

Mai poate fi creat și un alt model de protejare a consumatorilor, împotriva fraudelor prin marketing prin crearea unui sistem de certificare. Ca la ISO 2001 sau ca la agricultura ecologică sau ca la schemele de calitate pentru indicații geografice. Furnizorii locali precum și viitoarele organisme de certificare, vor trebui să instrumentalizeze și să funcționalizeze un mecanism care să îl asigure pe consumator că atât poziționarea cât și atașarea unui logo, au un spate un mecanism de verificare și certificare. Cât despre logo, trebuie spus că se putea va merge spre o marcă colectivă, susținută de o asociație a producătorilor, furnizorilor de produse românești.

Să nu uităm că există produse sub mărcile private proprii. Este bine că astfel consumatorii au acces la diversitate și calitate, la un preț competitiv, dar retailul modern devine și comerciant și competitor cu furnizorii.

Lanțul alimentar scurt?

Tot în Legea 321 actualizată privind comerțul cu produse agroalimentare, se mai introduc două definiții. Lanțul alimentar scurt și ce tipuri de produse trebuie să provin 51% din acest lanț.

Cum este definit lanțul alimentar scurt? Este un

“[…] lanţ de aprovizionare care implică un număr limitat de operatori economici angajaţi în activităţi de cooperare şi de dezvoltare economică locală, precum şi relaţii geografice şi sociale strânse între producători, procesatori şi consumatori.”

Ce înseamnă limitat? Aici legiuitorul a lăsat pentru mai târziu definirea numărului limitat, pentru că vor urma norme de aplicare. Și va fi o bătaie de cap majoră, lupte fratricide. Un intermediar, doi intermediari, trei intermediari? De care fel și cum?

În acest timp MADR, prin Programul Național pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, finanțat din Politica Agricolă Comună, a prelungit cu încă o lună, pâna la sfârșitul lui august, sesiunea de depunere de proiecte tocmai pentru crearea lanțurilor de aprovizionare, nu pentru că este vacanță, presupunem, ci pentru că nu se bate nimeni pe această agregare pe verticală a furnizorilor. Fondurile disponibile pentru Submăsura 16.4 „Sprijin pentru cooperarea orizontală și verticală între actorii din lanțul de aprovizionare în sectorul agricol” sunt de 7.000.000 euro. Fondurile disponibile pentru Submăsura 16.4a „Sprijin pentru cooperarea orizontală și verticală între actorii din lanțul de aprovizionare în sectorul pomicol” sunt de 3.500.000 euro.

Consumatorii au răbdare? Metodologia de desfăşurare a acţiunilor privind lanţul scurt de aprovizionare se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

Ce produse?

Carne, ouă, legume, fructe, miere de albine, produse lactate şi de panificaţie. Acestea sunt produsele pe care comercianții cu cifra de afaceri până în 2.000.000 euro, ar trebui să le asigure în proporție de 51%, din lanțul scurt de aprovizonare, evident și prin alocarea unei suprafețe fizice de 51% pentru expunerea produselor.

Cred că este necesar ca toate părțile interesate să investească corespunzător în transparența privind proveniența produselor, a materiilor prime, astfel ca lanțul de aprovizionare să fie reflectat în poziționarea produsului. Denumirile de marketing, dacă au conotații de indicație geografică, să exprime trasabilitatea produsului față de originea sa.

Un corn al abundenței?

Depinde. Retailul modern s-a dezvoltat în România și a acaparat piața precum un “cancer” benign. Fiind vorba de o economie slabă, a devenit vârful de lance al globalizării. Un conveior, o bandă rulantă care absoarbe din alte piețe naționale, produse alimentare și bunuri de folosință îndelungată și le aruncă în piață, către consumatorii români.

Conform unui raport elaborat de Consiliul Concurenței, „Evoluția concurenței în sectoare cheie 2015” (pp. 76) avem de-a face cu:

“[…] -magazine de proximitate (suprafața mai mică de 400 mp) – care comercializează o gamă restrânsă de produse;

-supermarketuri (suprafața între 400 și 2500 mp)

-hypermarketuri (suprafața de peste 2500 mp)

-discounteri (în general, suprafețe echivalente cu cele ale supermarketurilor)

-cash and carry (suprafețe mari, de peste 5000 mp) […]”

Pe baza unui raport GfK, folosit în aceeași analiză, aflăm de la Consiliul Concurenței că în aproape șapte ani, în perioada 2008-trimestrul I al anului 2015, comerțul tradițional a scăzut de la 59% la 43%. Iar comerțul modern a luat amploare, segmentele care au crescut au fost hypermarketurile cu 10% (de la 18 la 28%), supermarketurile cu 2% ( de la 14 la 16%), discounterele cu 5% (de la 6 la 11%) iar magazinele de proximitate moderne au răbufnit în 2014 și 2015 cu 2%.

Cum vede asta Consiliul Concurenței?

“În cazul comerțului modern, structura pieței se apropie, din punct de vedere al caracteristicilor, de un oligopol de tip Bertrand. Acest tip specific de oligopol apare în cazul în care diferențierea este greu de realizat, sau produsele chiar sunt omogene.”

Consiliul Concurenței aplică prevederile cadrului de reglementare european privind piața internă și competiția. Are mânile curate. Dar tot Comisia PE pentru agricultură și dezvoltare rurală ne spune în documentul citat, că […] legislația antitrust este neadecvată pentru eliminarea PCN, întrucât cerințele tehnice pentru o „poziție dominantă” sunt rareori îndeplinite, deși comercianții cu amănuntul ar putea să dețină, în practică, o poziție dominantă într-o anumită situație de piață.

Dar să revenim și la cifre. Spre surprinderea noastră, extragerea de rentă nu prea merge bine în partea aceasta de Europă. Aflăm cu interes dintr-un alt studiu de piață al GfK că sectorul retailului modern performează slab, sub 2.500 euro/m.p. de suprafață de retail, în toate statele europene centrale și răsăritene, Polonia,  Ucraina, Ungaria, România, Bulgaria. Maximul de performanță este de 6.000 euro generați pe m.p. în țări precum Marea Britanie, Norvegia și Elveția.

Cauzele pozitive ale expansiunii

Retailul modern este un instrument de lăudat și adecvat, cu anumite limite, dacă este privit din perspectiva consumatorului. Supermarketul este dihania care a fost născută, treptat-treptat, de procesul de urbanizare. Este “tovarășul de drum” al acestuia. Un proces firesc pentru că lumea în care nu vom apuca să trăim, într-un viitor destul de îndepărtat, va fi exprimată de orașe, megapolis-uri. Ruptura dintre oraș și mediul rural, industrializarea, crearea ocupațiilor de linie de fabricație, industrailizarea serviciilor, a determinat o nevoie: mâncare pentru orășeni, femei și/sau bărbați, familii sau single. Urbanizarea s-a afirmat ca o întârire a unor divizuni sociale cât și o amenințare. Dacă în modelul rural țăranul, micul fermier este atât producător cât și consumator, viețuind în limitele sale sociale și culturale locale, trecerea oamenilor la oraș a creat oportunități dar și vulnerabilități.

Mutarea forței de muncă în industrie și servicii, cu baza rezidențială la oraș, a creat resurse financiare pentru consumul de produse și servicii de folosință personală. Orășenii nu mai puteau, nu mai voiau să cultive și să producă alimente. Nu și-au mai produs fibre și apoi țesături pentru a–și confecționa haine. Angajații aveau salariu (sau retribuție) de cheltuit și îl investeau în bunuri de consum și de folosință îndelungată.

Una din consecințe? Asistăm la felul cum s-au dezvoltat comportamente dominate de cecitate consumeristă. Avem noi generații de indivizi născuți la oraș, deprivați de metode și mijloace de supraviețuire alimentară. Dacă nu au un magazin în apropiere, în caz de calamitate, sunt un subiect la știri căruia i se pune întrebarea, “Și v-au ajutat autoritățile, aveți apă, pâine?”. Asta în timp ce o familie de țărani nedesprinsă de vechiul model economic, are ceva mălai în gospodărie, borcane cu gemuri și murături, brânză la păstrare și ceva carne la congelator. Deși și asta este ceva uimitor.

Prin această prismă, un alt efect interesant al globalizării și al brațului său înarmat cu demâncare și de toate, retailul modern, este că noile generații tinere, din ce în ce mai mult desprinse de mediul rural, pur și simplu nu mai au în bagajul lor de cunoștințe, cunoașterea a ceea ce înseamnă mediul rural. Fără acea cunoaștere, nu au în memoria olfactivă mirosul de pâine de la țară, ci mirosul de pâine de la supermarket, nu mai știu nimic despre sezonalitate și pentru ei roșia românească este aceea pe care a cărei etichetă scrie așa, indiferente de anotimp. Noile generații nu mai au cunoașterea de referință pentru a evalua autenticitatea unui produs sau altuia. Pentru noile generații, produsele sunt denumiri generice, nu produse. Asta vine în ajutorul major al retailului modern și al industriei alimentare. Pentră că dacă nu există repere culturale și de consum, poți accepta la raft ca pe orice produs să scrie “miere” fără ca acesta să fie miere.

Se poate spune că retailul modern „mână în mână” cu industria alimentară locală, fie ea autohtonă sau multinațională, au democratizat accesul la alimente. Costuri mai scăzute de acces la mâncare. Dar la ce fel de mâncare?

Retailul modern în forma sa agregată a apărut acum câteva decenii. Nu vi se pare paradoxal că până la apariția lui (simplific, pentru că există diferențe între modelul de dezvoltare capitalist și cel comunist), consumatorii nu aveau nevoie de supermarket? Nu era nevoie de frigider? De fapt răspunsul la acuza pe care o aduce supermarketul, furnizorilor locali, că nu ar oferi produse alimentare indiferente de sezonalitate, este tocmai acesta, că omenirea a trăit conform sezonalității naturale, sute de ani, mii de ani. Conservarea a apărut ca metodă de prelucrare tocmai ca răspuns la sezonalitatea producției alimentare. Prin abordarea sa, retailul modern vrea să ne spună că nu există alt model viabil decât cel prin care există el. Este fals. Retailul modern a devenit o instituție rigidă. Care este indecvată noului proces care s-a manifestat începând din anul 2008. De-globalizarea.

Frigiderul din fiecare gospodărie, mai înstărită sau mai săracă, este un extras, un cropping de supermarket. Când mergem la cumpărături extragem un coș de produse de acolo și le transferăm acasă. De fapt nu luăm de mâncare, ci ne asigurăm confortabilitatea și resursele de timp pentru a face altceva.

Comerțul modern braț la braț cu industria alimentară și cu agricultura industrială au izvorât și din modernizarea societății, pentru că odată cu emanciparea femeii, care a însemnat adesea dublarea obligațiilor sale economice, aproape a dispărut gătitul acasă. Femeia modernă a primit aceste avantaje, hrana procesată și semipreparată.

Ce am pierdut noi, ca indivizi? Valoarea socială și culturală a gătitului acasă, a familiei reunite în jurul mesei, prilej de conversație, discuție, transfer de tradiții. Reclamele pe care le absorbiți azi, ne arată adesea familii fericite în jurul unei mese cu produse din industria alimentară. Până într-acolo încât una din recentele reclame ne spune că (este normal, publicitarii tineri sunt din generația alienată) preparatul alimentar la conservă este caracteristic familiei moderne. Ce? Acum 30-40 de ani, mâncare la conservă era apanajul celor ce munceau pe șantierele patriei.

Globalizarea a adus beneficii celor ce locuiesc la țară. Dar și nenorociri. Acum când mergi la țară, ai parte de pâine de la magazin, ouăle sunt aduse de la oraș, vinul, mezelurile, până și găinile de găteală, o mare parte din hrană, vin de la magazin.

Aceasta arată vulnerabilitatea economică a României de azi și atrage atenția asupra faptului că deși am trecut printr-o modernizare forțată și la galop în perioada 1946-1990, țesătura creată a fost slabă.

România a fost o piață ușor de penetrat, slabă din punct de vedere cultural.

Supermarketul este, ca format de comercializare , o formă de expresie pentru piețele libere, pentru viitorul TTIP. Este o modalitate de a aduce convenabil mărfuri la cei ce au bani să le cumpere. Este o unealtă perfectă pentru comerțul intracomunitar dar și pentru importuri. Este o modalitate subtilă de a face din economia slabă a unei țări o economie de tip lohn, piață de desfacere, o economie necompetitivă. Când programele de televiziune sunt dominate de reclame pentru produse de import sau ale unor multinaționale, de la cele mai benigne precum pasta de dinți și cremvurștii până la autoturisme, te întrebi, și nu retoric, ce anume mai oferă țara asta.

Am identificat cu interes în presa de specialitate dar și în dezbateri, binomul comerț modern-comerț tradițional. De o parte, domină multinaționale, cu puține pete de culoare locală. De cealaltă parte zecile de mii de magazine mici.

Comerțul tradițional acoperă ca suprafață de desfacere, mediul urban, deși conviețuiește cu comerțul tradițional. Iar comerțul tradițional este dominant în mediul rural.

Pentru unii concetățeni, comerțul modern, privit cu superficialitate, este o formă avansată (de cucerire, dar nu se spune asta), opusă vechiului tip de comerț, numit tradițional, învechit, prea răspândit, nedotat cu forme moderne de încasare. Comerțul modern este progresul, cum ar spune un personaj din lumea lui Caragiale. Ca atare, comerțul tradiționale este privit cu dispreț, ceva din istorie, care o să dispară cât de curând.

Ce uită apologeții comerțului modern, ca și apologeții industrializării, pentru că nu duc logica până la capăt, este corelația cu locurile de muncă create și susținute de fiecare dintre modele. Comerțul industrial, care funcționează ca un fel de linie de asamblare fordistă, oferă câteva mii de locuri de muncă. Comerțul tradițional oferă câteva zeci de mii de locuri. Așa se întâmplă și cu agricultura extensivă, de semi-subzistență și cea familială, dau de muncă și oferă de mâncare mai multor milioane de persoane, pe când agricultura industrială folosește doar câteva zeci de mii de locuri de muncă. Cu alte cuvinte, dacă privim în mod direct efectul social, este loc pentru toată lumea. România nu are capacitatea, cum nici o economie liberă, să genereze zeci de mii de locuri de muncă, darmite milioane, dacă ar face din retailul modern și agricultura industrială, fetișuri.

Așadar nici să nu preamărim, să hiperbolizăm retailul modern, nici să nu ironizăm comerțul tradițional. Nu cred că avem de-a face cu bad și evil.

Problema raporturilor de forțe dintre comerțul modern și cel tradițional trebuie privită prin prisma structurii ofertei lor de produse alimentare, legume și fructe, produse de folosință îndelungată. Nu prin prisma suprafeței de comercializare și a elementelor de definire a formatelor. Să ne uităm la structura ofertei ca să înțelegem cât anume vine de la furnizorii din economia locală, cât anume din comerțul intracomunitar, cât anume din import.

Din acest punct de vedere trebuie spus că se încearcă, prin omisiune, falsificarea percepției privind magazinele mici. Ele sunt, până la urmă, forme de expresie disimulată ale retailului modern. În fapt sortimentele de produse pe care le oferă provin din rețeaua de comerț modern, de la cash and carry. Un procent semnificativ din ceea ce oferă este adus de acolo. Oriunde ai intra într-un magazin care nu este parte a unei rețele internaționale, ai senzația de deja vu.

Supermarketul este un dinozaur și asta nu este o critică. Ci o definire zoomorfă necesară pentru a înțelege dificultățile sale de a răspunde cererilor tot mai frecvente din ultimii ani, în spațiul public din România, de a absorbi tot mai multă marfă agro-industrială de la furnizorii locali.

Deși consumatorii nu au cerut niciodată, supermarketul din România, funcționează 24/7, consumă resurse umane și financiare adecvate acestui model, este un malaxor care înghite resurse de oriunde este posibil, cu costuri cât mai reduse, pentru a supraviețui. De fapt supermarketul este o ființă care are el nevoie de noi pentru a supraviețui. Când i se cere să își reducă programul de lucru, intră în panică. Când i se cere să nu depindă de furnizori care oferă marfă oricînd-de-oriunde, intră în panică. Când i se cere responsabilitate față de mediul local în termeni de mediu, educarea consumatorilor, reducerea risipei alimentare, intră în panică. Pentru că nu are capacitate de adaptare la schimbările politice  și culturale.

Furnizorii locali

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale are o Strategie pentru dezvoltarea sectorului agroalimentar pe termen mediu si lung orizont 2020 – 2030, actualizată în decembrie 2015. Menirea unei strategii este să dea o viziune privind atingerea unor obiective.

Am răsfoit-o și am găsit informația care mă interesa. Iată.

Obiectivul strategic 2: Creșterea gradului de acoperire a consumului de alimente din producția internă și redobândirea statutului de exportator  agroalimentar net, în concordanţă cu potenţialul de producţie sectorial şi ca răspuns la cererea crescândă de alimente la nivel mondial.”

Prima remarcă este că abordarea asta a fost elaborată tardiv, chiar dacă în 2013, în preambulul noului ciclu financiar al UE. Conform documentului, Banca Mondială a asistat MADR în elaborarea viziunii pentru dezvoltarea sectorului agroalimentar pe termen mediu și lung – orizont 2020/2030.

Și după cum se vede in dinamică, retailul modern a progresat în perioada 2008-2015. Întrebarea este, puteam fi anticipativi sau măcar ne puteam trezi mai devreme că vom avea o problemă cu producția locală? Doar privind la procesele prin care au trecut lanțurile de aprovizionare din alte state membre, în alte perioade, ne puteam da seama că vom ajunge în situația fierbinte de azi.

Analiza SWOT din Strategie, pune un pic punctul pe I, acolo unde punctul pe I l-ar putea pune și marele rețele de retail modern. Unele din punctele slabe al furnizorilor locali sunt mai jos, dar esențial este că soluția a fost adoptarea unei legi. Un fel de dopaj a la Rio. Consolidarea naturală a lanțului de aprovizionare, nu poate fi înlocuită cu lanțuri de aprovizionare create artificial.

Puncte slabe

-        Lanţ de aprovizionare neorganizat (distanţă mare de la fermă la piaţă);

-        Lipsa infrastructurii de marketing şi de prelucrare care conduce la un nivel scăzut al veniturilor;

-        Canale de marketing nepotrivite pentru fermele mici; [...]

Conform consultărilor publice pentru Strategie, în vederea îmbunătăţirii competitivităţii trebuie avute în vedere:

-        Produsele cu specific regional (19,5%);

-        Îmbunătăţirea lanţului agro-alimentar – în principal prin dezvoltarea formelor asociative

-        (asociaţii şi organizaţii de piaţă) 14,1% şi

-        Intensificarea producției, acordând o atenţie deosebită zootehniei (10,6%).

Din nou revin ca soluții asocierea și organizațiile de piață. Ceea ce după 27 de ani și după 7 ani de stat membru, furnizorii locali au făcut foarte puțin. Aruncarea vinei întotdeauna pe ceilalți, consumatori, retail, administrație, oricine altcineva, nu mai este demult în cărțile de management al unui business.

La asta să mai adăugăm că există forme de organizare pe filiere, din unirea unor organizații profesionale, numite OIPA – Organizații Interprofesionale. Procesul de organizare pe filiere a început încă din 2008, vedeți la secțiunea Note. Practic, ca stat membru am fost obligați să creem cadrul necesar ca organizațiile de producători, de exemplu din filiera legume-fructe să se reunească într-o OIPA. Ce atribuții avea și are OIPA Prodcom Legume și Fructe România? Și de ce nu se vorbește de rolul OIPA în relațiile de piață între furnizori și retailul modern? Iată paleta de obiective ale OIPA așa cum este prezentată în documentul de referință:

a) contributia la buna functionare a pietelor, prin promovarea unor produse adaptate cerintelor pietei din punct de vedere cantitativ si calitativ;

b) asigurarea transparentei necesare în functionarea corecta a organizarii comune a pietelor agricole;

c) realizarea contractelor standard compatibile cu reglementarile comunitare;

d) contributia la aplicarea, în sistem descentralizat, a politicilor agricole nationale si comunitare;

e) întarirea sigurantei alimentare, în special prin asigurarea trasabilitatii produselor, actionând în interesul utilizatorilor si al consumatorilor;

f) îmbunatatirea sistemului informational privind cererea si oferta, concentrarea si coordonarea ofertei si comercializarea produselor membrilor producatori;

g) realizarea unei mai bune valorificari a produselor, în special prin actiuni de marketing si cercetare de piata, urmarind promovarea acestora pe piata interna si externa;

h) participarea organizatiilor profesionale membre la elaborarea strategiilor si programelor de dezvoltare din sectorul pe care îl reprezinta;

i) realizarea de proiecte de cercetare si studii cu privire la metodele noi de productie, procesare, distributie si la evolutia pietei;

j) dezvoltarea metodelor si a instrumentelor necesare îmbunatatirii calitatii produselor pe parcursul etapelor de productie si procesare;

k) promovarea unor practici si tehnologii de productie integrate si ecologice, care sa asigure protectia mediului înconjurator;

l) punerea în valoare si protej area agriculturii biologice si a denumirilor de origine, a etichetelor de calitate si a indicatiilor geografice;

m) furnizarea de servicii de consultanta si instruire destinate organizatiilor profesionale membre si apararea intereselor acestora în relatiile acestora cu organisme guvernamentale  si ale administratiei de stat, precum si solutionarea pe cale amiabila a neîntelegerilor dintre organizatiile profesionale membre;

n) legatura si conlucrarea cu organismele finantatoare din tara sau din strainatate pentru contractarea de credite si implementarea unor programe care sa asigure dezvoltarea unor unitati de productie viabile si competitive.

Cu adevărat,

Reforma politicii agricole comune (PAC) și noua organizare comună unică a piețelor au introdus o serie de măsuri care urmăresc să reducă diferențele dintre puterea de negociere a fermierilor, a comercianților cu amănuntul, a comercianților cu ridicata și a IMM-urilor din lanțul de aprovizionare cu produse alimentare, prin sprijinirea mai ales a creării și dezvoltării organizațiilor producătorilor (OP)”.

Știm că

Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 prevede înființarea de organizații ale producătorilor (OP), este susținut de stimulente financiare în baza celui de-al doilea pilon al PAC. Cadrul juridic extinde posibilitatea negocierilor colective (în unele sectoare) și a contractelor de livrare (pentru toate sectoarele) și la organizațiile de producători, la asociațiile de OP (AOP) și la organizațiile interprofesionale”.

Deci, ce fac organizațiile când nu este campanie în Parlament?

Final fără consumatori dar și cu soluții

Lipsește partenerul tăcut din disputa, de altfel constructivă dintre retail și furnizorii locali. Consumatorul. Trebuia și poate interveni aici Asociația pentru Protecția Consumatorilor din România Pro-Consumator (nu ANPC).

Lipsesc consumatorii. Nu știm dacă modelul ideal propus de Legea 321 va ajunge să aibă efecte în practică. Toată energia consumată în luptele politice de pe marginea legii se vor dovedi în van dacă consumatorii, cu care aproape nimeni nu “vorbește” vor reacționa slab la oferta de produse românești din lanțul scurt de aprovizionare. Susțin cu tărie consumul de produse locale, legume, fructe, conserve, produse alimentare, cu două condiții: să nu intre în frigiderul meu cu forța, ci să mă convingă. Și asta, cu încă o condiție, să fie produse de calitate, nutritive, care păstrează elemente de patrimoniu cultural.

Pe  bună dreptate, nereglementarea în domeniul PCN, poate avea ca rezultate, pentru consumatori, [...] o reducere a diversității produselor, a patrimoniului cultural și a punctelor de vânzare cu amănuntul.”, conform Propunerii de rezoluție a Parlamentului European referitoare la practicile comerciale neloiale în cadrul lanțului de aprovizionare cu produse alimentare (2015/2065(INI).

Lupta pentru supermarket, care a făcut din acesta un fel de cetate asediată, este absurdă pe termen lung.  Această formă de comerț nu va deveni niciodată predominantă pentru că nimic din ceea ce au creat oamenii nu poate fi singurul răspuns la o nevoie. Ar trebui ca producătorii locali să creeze canale alternative de distribuție, către o paletă cât mai diversă de consumatori, nu numai consumatori finali persoane fizice, și consumatori colectivi, și producători industriali, dar și pieța intracomunitară.

Politicienii ar trebui să creeze, ca în Franța, o legislație privind doar lanțul alimentar scurt, care să pună bazele pentru achizițiile publice din producția locală. Să trateze problema lanțului într-un fel mai coerent și consecvent.

Cota de 51% țintită de Legea 321 este de fapt o luptă pentru o cotă cât mai mare din valoarea repartizată pe lanțul de producție, procesare, aprovizionare, desfacere. Să nu ne mințim că produs românesc egal produs pe bază de rețete autentice, materii prime locale, soiuri autohtone. Mai este mult până acolo. Este o luptă pentru supraviețuire a unor furnizori locali care nu s-au asociat, nu și-au făcut lanțuri logistice în comun, nu sunt competitivi pe bază de calitate, nu sunt atenți cu consumatorul român decât în parte, nu și-au creat o forță de negociere comună, nu și-au creat magazine alternative de distribuție. Cea mai păguboasă atitudine este să închizi ochii la slăbiciunile operatorilor români.

Ceea ce mă face să mă întreb, vom avea noi consumatorii, un „produs românesc” egal „produs de calitate”? Vom avea garanția accesului la un cârnat cabanos românesc este mai bun decât cabanosul polonez? Tomatele ce vor fi livrate din România mai multe decât în prezent, vor fi soiuri autohtone sau doar vom înlocui tomata din Turcia cu tomata românească, de același soi cu coaja tare din plastic, fără zeamă?

În altă ordine de idei, România s-ar putea gândi să creeze o agenție publică responsabilă de punerea în aplicare a acțiunilor privind combaterea practicilor neloiale din lanțul de aprovizionare cu alimente. Marea Britanie are un astfel de organism, Groceries Code Adjudicator.

Concluzia

Viitorul spre care ne îndreptăm, toți (lanțul de aprovizionare plus consamatori) ca să justificăm și titlul, îl descrie proiectul de Rezoluție a Parlamentului European:

“[…] Este nevoie de acțiuni ferme și consecvente pentru a elimina definitiv practicile comerciale neloiale din lanțul de aprovizionare cu alimente din UE. Dată fiind amploarea problemei, este nevoie să se adopte la nivelul UE dispoziții care să asigure buna funcționare a piețelor și relații echitabile și transparente între toate părțile implicate în lanțul de aprovizionare cu alimente. Practicile comerciale neloiale ar trebui să fie clar definite și ar trebui să se prevadă sancțiuni clare pentru oricine aplică astfel de practici, iar agențiile naționale ar trebui să fie responsabile de punerea în execuție a normelor și ar trebui să fie în măsură să deschidă anchete din proprie inițiativă și să trateze plângeri anonime.[...]”

NOTE DE LUCRU

Oriunde am folosit “supermarket” m-am referit la oricare formă de retail modern ce funcționează în România, doar pentru faptul că a devenit sinonim și interșanjabil cu sintagma menționată, deși nu este decât unul din formatele de comerț modern.

Pentru o prezentare exhaustivă a problematicii PCN, recomand Proiectul de rezoluție a Parlamentului European, care face trimitere la numeroase analize, studii.

LEGE nr. 321 din 15 octombrie 2009 (*actualizată*)privind comercializarea produselor alimentare, sursa portalul Ministerului Justiției, http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/112411

Anunț de prelungire a sesiunii de primire a proiectelor pentru sM 16.4 si 16.4a, „Sprijin pentru cooperarea orizontală  și verticală între actorii din lanțul de aprovizionare în sectorul agricol”, „Sprijin pentru cooperarea orizontală și verticală între actorii din lanțul de aprovizionare în sectorul pomicol” http://goo.gl/d36Z9M

Strategia pentru dezvoltarea sectorului agroalimentar pe termen mediu si lung orizont 2020 – 2030 http://www.madr.ro/docs/agricultura/strategia-agroalimentara-2020-2030.pdf

ORDIN nr. 269 din 29 noiembrie 2011 privind recunoaşterea Organizaţiei Interprofesionale Naţionale Prodcom Legume-Fructe din România ca organizaţie interprofesională pe filiera “legume şi fructe proaspete şi procesate” http://old.madr.ro/pages/arhiva_legislativa/ordin-296-din-29-noiembrie-2011.pdf

ORDONANTA DE URGENTA nr. 103 din 3 septembrie 2008 privind înfiintarea organizatiilor interprofesionale pentru produsele agroalimentare http://old.madr.ro/pages/arhiva_legislativa/ordonanta-de-urgenta-103-din-3-septembrie-2008.pdf

Legislatie OIPA http://www.madr.ro/comitet-oipa/legislatie-oipa.html

GfK European retail in 2016: Slow but real-value growth

http://www.gfk.com/insights/press-release/european-retail-in-2016/

Aviz al Comisiei pentru agricultură și dezvoltare rurală(*) (2.3.2016) http://www.europarl.europa.eu/sides/getDoc.do?pubRef=-//EP//TEXT+REPORT+A8-2016-0173+0+DOC+XML+V0//RO#title2

Propunerea de rezoluție a Parlamentului European referitoare la practicile comerciale neloiale în cadrul lanțului de aprovizionare cu produse alimentare (2015/2065(INI) http://www.europarl.europa.eu/sides/getDoc.do?pubRef=-//EP//TEXT+REPORT+A8-2016-0173+0+DOC+XML+V0//RO#title1

Cartea verde a Comisiei din 31 ianuarie 2013 privind „Practicile comerciale neloiale din cadrul lanțului de aprovizionare între întreprinderi cu produse alimentare și nealimentare în Europa” (COM(2013)0037) http://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX:52013DC0037

Groceries Code Adjudicator, UK https://www.gov.uk/government/organisations/groceries-code-adjudicator

NOTE_____________


[i] Propunerea de rezoluție a Parlamentului European referitoare la practicile comerciale neloiale în cadrul lanțului de aprovizionare cu produse alimentare (2015/2065(INI) http://www.europarl.europa.eu/sides/getDoc.do?pubRef=-//EP//TEXT+REPORT+A8-2016-0173+0+DOC+XML+V0//RO#title1

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "43 comments" on this Article:

  1. Valentin Mircea Valentin Mircea spune:

    Legea cererii si ofertei nu poate fi contrazisa de nicio reglementare iar legea celor 51% produse romanesti exact asta face.
    Este la fel cum ai incerca sa contrazici legea gravitatiei si nu este suficient sa scrii intr-un act normativ ca poti sa plutesti. Trebuie sa si fii in stare sa o faci.
    Legea celor 51% produse romanesti este atat nefunctionala cat si expresia perfecta a unui lobby – cel al unor producatori romani care refuza sau nu pot sa se modernizeze. Nu este prima incercare in acest sens – precedenta e esuat lamentabil, acum cativa ani. Cum spuneam, legile economiei de piata nu pot fi infrante, nicaieri in lume.

    • Josef Svejk spune:

      Ei tocmai asta-i fatalitatea. Legil pieței pot fi înfrânte fir și măcare pe timp limitat. Au fost sugrumate cu succes în socialismul est-european și se întâmplă azi același lucru în Venezuela. Ce este înfiorător nu e atât sgrumarea lor lor, cât consecințele priocesului de asfixiere :P

    • Dan Nicolescu spune:

      Nu este universal valabil, in timp si spatiu.
      In diverse zone geografice si in diferite vremuri, au existat si vor exista egi rotectioniste bcare incearca ( si daca sint bine gindite si aplicate ) si reusesc sa corecteze /diminueze temporar actiunea legii cererii si ofertei, fara a i9ncerca sa o anuleze, atunci cind s-au creat dezechilbre majore.

      • victor L spune:

        Daaaa,
        le-am prins, le-am trait (dvoastra nu?).
        Eu ma refer la Romania ante `89; dvoastra unde ati intilnit/trait ceea ce ne descrieti?

      • Harald spune:

        N-ar fi mai bine să mai stea România încă o generație în afara pieței comune? Să facă echipă cu Rusia, cu Turcia și cu Belarus, acolo unde îi este locul. Iar când cei născuți după 1990 vor ajunge să conducă societatea românească, peste vreo 20-30 de ani, se mai poate discuta și despre piața comună.

  2. Constantin spune:

    Regret de fiecare data cand vad cum esueaza cate un demers ce ar fi putut fi in sprijinul producatorilor romani. Legea 51% este deopotriva in defavoarea consumatorilor. Nu sunt stimulate performanta, inovatia, investitiile. Dimpotriva, este o masura interventionista, de tipul unei bariere comerciale netarifare la import. Asemenea tuturor barierelor comerciale, induce o distorsiune in piata, generand, printre consecinte, cresterea preturilor si scaderea calitatii produselor vizate. Din motive de coerenta logica, intreb de ce actiunile protectioniste se limiteaza la produsele alimentare ?!

  3. Dedalus spune:

    Nu s-ar mai pune aceasta problema daca am avea consumatori suficient de educati sa stie ce cumpara.

    Si daca am avea prioducatori suficient de cunoscatori ai marketingului si publicitatii si -s-o spuneam pe aia dreapta – suficient de luptatori pentru a-si impune singuri produsele. De fapt, prin supermarket este doar mai simplu – scapi de grija promovarii produsului.

    Dar pana la educatia consumatorilor, un lucru muuult mai simplu ar fi impunerea unor caractere mai mari pe etichetele produselor. Nu toata lumea umbla cu lupa inb buzunar.

    Cand vorbesc despre “educatia consumatorilor” ma refer la gradul general de cultura individuala. Nu degeaba cu cat nivelul de cunoastere individual e mai mare, cu atat creste consumul de produse ecologice, organice sau de buna calitate.

    Evident, aceasta legatura poate fi pusa si pe seama veniturilor mai mari ale celor mai bine educati, dar stim suficiente exemple in care venituri mari ale persoanelor needucate le-au distrus de fapt sanatatea si au condus chiar la decese premature.

    Practicile neloiale sunt posibile pentru ca sunt acceptate de consumatori. Si sunt acceptate din necunoastere, din exacerbarea criteriului “pret” in alegere.

    Exista chiar o lege (nu stiu daca mai e in vigoare) care prevedea instituirea unui web-site unde toti consuamtorii sa poata compara preturile. De genul “ce magazin vinde cel mai ieftin ulei?”

    Aceasta lege (chiar daca nu o mai fi in vigoare) spune mult despre incultura romaneasca in materie de comert. Este valabila intrebarea pentru produse care nu se pot deosebi intre ele (indiferent de marcaq/producator) cum spune si Consiliul concurentei, dar cate astfel de produse exista?!

    Iar in cazul in care intr-adevar uleiul e mai scump in magazinul y, in schimb zaharul e mai ieftin, cum s-ar putea orienta consumatorul? Adaugat costul drumului, sarcinile paralele samd. devine clar ca web-site-ul respectiv e un mare fas.

    • Josef Svejk spune:

      Așa-i domnule! Clientul român e needucat. Nu-l duce mintea cum să-și cheltuie banu’ așa că trebuie sîvină statul să-ș învețe cum să cumpere scump da’ prost. Iar dacă nu vrea să învețe hai să-l forțăm. Mama lui de obscurantis! :P

      Nu va trecut nicio o clipă printre urechi ideea că e treba lui ce cumpără și cum trăiește și nicidecum nu-i a dumneavoastră. N-așa?!

      • Dedalus spune:

        Nu de educatia aia vorbeam. Sunt 2 lucruri diferite:
        a) cultura generala, nivelul general de cunoastere -scazut evident in ROmania
        b) necesitatea de a avea capacittea de a allege, indifferent de cata cultura are- statul nu trebuie sa aleaga pentru cetatean.

        Despre b) vezi mai jos comentariul meu despre caracterul fascist al interventiei statului caer stie mai bine decat cetatenaul ce trebuie el sa aleaga.

        Nivelul scazut de cunoastere NU justifica interventia statului – asta spun.

        Statul ar trebui sa ia masurile necesre pentru a infiinta o data sistemul ala national de educatie, pe care il pastram cu mare grija in acelasi registru totalitar, care lipseste individual de posibilitatea de a alege – intre altele.

  4. eu spune:

    Cel mai bun iaurt, cea mai bună smântână, cel mai bun unt, cele mai bune roșii, le iau de la supermarket. Și nu sunt de pe lanțul scurt ci unul lung, sunt de prin Germania și Franța.
    Au miros și gust ca ălea de la bunica. Nu, nu găsesc la producătorii noștri nimic echivalent, inclusiv la ăia care se laudă că vând direct de la turmă sau de pe nu știu ce câmp bio.
    Dacă cineva are un produs adevărat de calitate și știe să facă afeceri va vinde. Vezi succesul Topoloveni. Dacă nu, nu. E simplu. Nu dați vina pe supermarketuri. Ele asigură un loc de muncă decent, cu taxele plătite și drept de pensie pentru o mulțime de oameni care altfel nu prea ar avea de lucru.
    Dacă guvernul ar dori să promoveze micii producători locali ar putea să reducă birocrația cretină, de genul că țăranul care vinde în poartă are nevoie de autorizație, și să gonească concurența distribuitorilor de produse de supermarket din piețe. Piețele sunt pentru producătorii locali nu supermarketul. Dar cum politicienii sunt mână în mână cu evazioniștii din care folosesc piețele pentru comerțul lor ilegal, au găsit soluția perfect populistă, obligăm supermaketurile să se prefacă în piețe. Bineînțeles vor profita aceiași șmecheri de partid și de stat care vor face rost de hârtiile necesare că vând produse din lanțul scurt, și vor umple rafturile cu marfa lor scumpă și proastă.

    • si eu spune:

      Daca cele mai bune rosii le iei din supermarket m-am lamurit cine esti si ce valoare ai. Sa stii ca daca unui copil ii dai sa manance prima data la varsta de 5-6 ani sa zicem supa facuta dintr-o pasare crecuta la curte, dupa ce pana atunci a mancat doar facuta cu pui din supermarket va refuza, spunand ca nu este buna, ca grasimea aceea galbena este gretoasa si nu are miros placut. Dar daca esti platit sa spui ca cele ai bune produse (agricole) sunt cele din import (iar aici nu vorbim doar de Germania si Franta – desi si de acolo ajung produse de calitate indoielnica la comun cu cele bune) asta spui si cu timpul ajungi sa si crezi ceea ce spui. De cate ori nu ati aruncat JUMATATE din cartofii de import iar ce a ramas au ramas nefierti, s-au s-au facut apa cand au fost fierti? In timp ce producatorii romani de cartofi sunt obligati sa vanda cu 0.2 lei kg sau sa dea la porci productia? Stiti cat de multi producatori romani de cartofi cultiva acum soia, pe acele terenuri fertile pentru cartofi, doar pentru ca pretul pe kg este de cateva ori mai mare iar productia este similara la ha? Va urez sa mancati numai rosii din supermarket toata viata si lapte si smantana cu euri din Germania si Franta, sa nu va atingeti de acele produse traditionale romanesti ca nu sunt bune!

      • Harald spune:

        @si eu – domnu’ român verde, în lipsa supermarketului consumatorul român nu are acces la ce cultivă țăranul în grădină pentru consum propriu. Consumatorul român are acces la produse încă și mai proaste, tratate după ureche de producător. Până și în urmă cu 40 de ani, babele tot puneau făină în smântâna pe care o vindeau în piață, iar după 1990 toți au devenit experți în cultivat roșii cât pumnul.

        ”Produsele tradiționale românești” există doar în mintea nostalgicilor, nu și în piețe.

      • Constantin spune:

        “Stiti cat de multi producatori romani de cartofi cultiva acum soia…”_ Si mai multi cultiva rapita, pentru biocombustibil. Este bine, ori rau, din punct de vedere social? Depinde de costurile de oportunitate si, in cele din urma, de piata. Agrostar si Agricover, au inventat “Tara mea” si “Dor de gust” etc. Se vor gasi si alte metode de a ocoli prevederile unei legi inepte, de care Shop&Go, bunaoara, nu este vizat, dar costurile superioare ale tranzactiilor vor fi suportate de mine, consumatorul.

      • eu spune:

        Cine a vizitat o piata din Italia sau din Franta cand vine in Romania in piata ii vine sa fuga. Produsele din pietele noastre sunt la ani lumina departe de un produs de calitate din pietele franceze sau italiene.

        Daca nu ai timp de piete, fa o vizita la un Lafayette Gourmet (un supermarket) ca sa intelegi ce inseamna fructe, legume sau lactate de calitate.

      • Liviu spune:

        Ha! Ha! Esti glumet banuiesc, ca altfel ai fi de plans. Deci rosiile cumparate de la tarani in Ianuarie sunt mai bune decat cele de la supermarket! si de unde cumperi supa facuta din gaina crescuta in curte si hranita natural?

      • CetateanulRoman spune:

        ma gindesc ca nu prea faci cumparaturi in piete din strainatate; piete nu supermaket! De asemenea si supermarket-urile lor iti sint straine cu adevarat.
        Produsele “traditionale” se obtin cu azotat la greu, agent de coacere, insecticide date necontrolat. Poti sa verifici ca in orice sat exista 1-2 chioscuri care vind ORICUI tot felul de chimicale cu aplicatie in agricultura. Acum ceva ani o faimoasa fabrica de lactate din Romania a capotat in momentul in care a fost identificat in laptele de la tarani (furnizorii lor) alfa-lindan, un produs din procesul de obtinere al gama-lindan-ului dar care nu se foloseste din cauza toxicitatii crescute. Comunistii il ingropau in depozite subterane in ideea ca or sa descopere o metoda de neutralizare. Un asemenea depozit a fost decopertat la constructia autostrazii Transilvania si restul e piata libera, cerere si oferta! Poti lua produse “bio crescute traditional” din orice piata si o sa fi socat de continutul in otravuri. Cele care se vind in supermarket respecta o norma de calitate – e adevarat in Romania mai putin decit in alte state, chiar si aici se mai inchid ochii. Te asigur ca mierea cumparata in hipermaket afara are analizele facute, cea de pe marginea drumului….nu stie nimeni cite pesticide, fungicide si antibiotice contine.
        Micul producator nu are cum sa concureze cu productia industriala. Ce vezi in piete sint minciuni; e marfa de import sau crescuta fortat cu chimicale. Prima rosie din curte, in solar, s-a copt 6 saptamini mai tirziu dupa ce au aparut cele “naturale” romanesti. Discutam cu unul din vinzatorii din piata care se jura ca are “sera incalzita”! Ok, am spus, dar Soare de unde? Ai avut cald, cum ai rezolvat insa cu lumin asolara? cum ai reusit sa le coci “natural” in conditiile in care saorele anul asta s-a lasat greu asteptat?? Aproape sa faca apoplexie! mi-au sarit toti taranii din piata in cap. Cei care vindeau “de import” rideau minzeste. Era limpede ca au dat cu agent de coacere.
        Stiti cum rezista “laptele”proaspat pe marginea drumului? Cu o picatura de formol la galeata de lapte! Poate rezista si trei zile – PROASPAT!!!!! Cancerigen dar proaspat.
        Daca statul voia sa faca ceva trebuia sa inceapa altfel. Trebuia sa limiteze vinzarile de chimicale si cele vindute sa fie NUMAI pe baza de reteta/scrisoare semnata de un agronom sau de un medic veterinar. Trebuie facute controale in piete, exista teste rapide, si acolo unde produsele prezinta valori crescute de poluanti sa fie distruse profesional pe cheltuiala “producatorului”. In momentul ala produsele traditionale ar capata valoare. Nu ar trebui nimeni sa ne forteze sa le cumparam. Ne-am aseza noi la coada. Si, da, evident preturile ar fi absolut de lux!
        PS: si produsele industriale internationale au retete usor modificate pentru pietele din Est mai putin protejate……. puteti lesne compara exact aceleasi produse cumparate din exact aceleasi lanturi. Unii or sa va surprinda placut oferind acelasi lucru, alti…….Mai ales acolo unde produsul respectiv se face sub licenta intr-o firma locala

        Pofta buna

  5. Dedalus spune:

    Viziunea guvernului nostru este primitiva, fiind bazata pe input, pe costuri.

    Daca schimbam perspectiva, iese cam asa: Supermarketurile au aceasta politica de vanzari, pentru ca ea corespunde cererii clientilor. Acestia sunt dispusi sa renunte la calitate daca au un pret mic si doresc sa aiba cat mai multe categorii de produse grupate.

    Acest comportament favorizeaza supermarketurile si ele si-au adaptat politica de vanzari al ele.

    Acum, guvernul vine si spune ca stie el mai bine decat cetateanul ce e bine pentru el. Ca stie mai bine decat producatorul unde sa vanda acestea produsele si mai bine decat comerciantul de unde trebuie sa le ia.

    Guvernul considera ca romanul este incapabil sa-si aleaga singur ce e bine pentru el. Sau ca daca alege, alege prost. Guvernul vrea ca romanul sa aleaga produse romanesti, pentru ca asa crede el. Guvernuul, ca e bine.

    Cand spun “Guvern” nu ma refer la un partid anume, ci la toate partidele.

    Nu discut daca e bine sau nu sa ai 51% produse romanesti pe raft.

    Ceea ce ma indispune este ca obiectivul acesta este atins cu o interventie directa in piata si, mai ales, pe ideea aceasta sinistra ca romanul nu-i capabil sa stie ce e bine pentru el.

    Ma indispune pentru ca imi aduce aminte de caracteristicile economice ale fascismului sau, intr-un registru mai bland, de ideea sinistrea a “ingineriei sociale” – birocratii Guvernului trebuie sa aiba grija de cetateni, pentru ca ei – cetatenii – nu sunt capabili sa-si cunoasca propriile interese si mai ales, nu trebuie sa fie lasati sa actioneze impotriva binelui comun. Pe care, evident, tot Guvernul este singurul in masura sa il cunoasca, si, in virtutea uui drept divin (!) este si tinut sa il impuna.

    • Harald spune:

      @Dedalus – bănuiți în mod nejustificat guvernul de prea multă logică și rațiune :)

      În realitate lucrurile sunt mult mai simple și mult mai deprimante: e vorba de niște oameni proști, dar literalmente proști (*) care au însă capacitatea de a-și transpune propria voință în reglementări legale. Exact așa era și Ceaușescu, prost și încăpățânat, dar având puterea de a-și transpune propria voință în acte legislative.

      (*) a fi prost, în opinia subsemnatului, înseamnă a aprecia sau a evalua greșit diverse evenimente, persoane sau situații și a acționa cu obstinație pe baza acelor aprecieri greșite. Oricine s-a aflat în diverse momente în situația de a face aprecieri greșite, dar cei mai mulți dintre noi sunt capabili să-și identifice erorile și să le corijeze.

      • Dedalus spune:

        Ati pus o alta eticheta pe acelasi ibric… :-)

        Rationamentul guvernului, fie rezultat al unei logici perfide fie, dimpotriva, a unei logici incadrate la “prostie” ramane acelasi : “Eu stiu mai bine decat clientii ce trebuie ei sa consume si le voi impune asta!”.

        Iar asta ma ingrijoreaza data fiind apropierea de gandirea “ingineriei sociale”.

        Scuza prostiei (inteleasa in definitia data) nu ma incalzeste.

        ===
        Revin si la ideea neincrederii in capacitatea de a alege a consumatorului. In genreal – in capacitatea cetateanului de a alege.

        Aceasta idee a neincredere denota o impotrivire la capitalism. Ori, din pacate, nu imi pot imagina o societate ne-capitalista, dar democratica… Poate doar anarhismul, in forma sa cea mai pura (si cea mai utopica, evident).

        Am tot comentat la supermarketurile astea nu pentru ca problema in sine (care o fi aia, tot nu am inteles …:-)) mi s-ar parea semnificativa, ci pentru ca legea respectiva are rezonanta unui simptom…

  6. RazvanM spune:

    Cele mai bune rosii, cei mai buni castraveti, cel mai bun lapte, cele mai bune oua, cea mai buna carne – toate acestea le obtin de la tara, de la rude, vecini sau prieteni ce folosesc metode romanesti pentru a le produce. Nu exista comparatie intre o rosie romaneasca, imperfecta la forma, dar excelenta la gust si o “tomata” adusa din Turcia, Olanda, Spania etc. Rosiile “cherry” care sunt vandute ca fiind ceva deosebit cresc si la noi in gradina din seminte de la rosiile din sezonul precedent, ramase pe camp.

    Globalizarea nu este un scop in sine. Globalizarea fara limite distruge comunitati locale – pt. ca banii sunt neutri dpv. al protectiei comunitatilor locale sau mediului. Capitalului nu-i pasa in ce fel este maximizata marja de profit.

    In momentul de fata avem state nationale si suverane, cu structuri specifice de cheltuieli, taxe si obiceiuri. Productia de marfuri, pe de alta parte, este libera – asa cum tot libera este si resedinta fiscala (exista metode nenumarate de a o face libera). Apare evident un conflict aici intre statul suveran si productie, mai ales ca este extrem de usor ca productia sa fie relocata.

    Este o realitate ca productia de tot felul de obiecte, inclusiv hi-tech, a fost mutata intai incet, apoi accelerat, dinspre State spre restul lumii – si mai ales spre Asia. Clasa medie din State este sub presiunea concurentei muncitorilor chinezi care lucreaza pe 100$ pe luna in roluri care in State sunt platite cu 3000$ pe luna. Promisiunea clasei conducatoare din Vest a fost ca toata lumea se va ridica prin globalizare, dar adevarul este ca asistam la un proces de durata ce implica transformari de durata si cu efecte devastatoare in tarile care cedeaza si efecte benefice in tarile care primesc. Singurii cu adevarat castigati in State sunt brokerii globalizarii si in special familiile cu bani foarte multi – oligarhii din Vest.

    Legea care vrea sa protejeze productia interna de legume si fructe poate avea efecte locale benefice, dar energia necesara punerii ei in practica este foarte mare. Daca legea asta duce la aparitia de centre de recoltare a productiei micilor agricultori, atunci ea este buna. Daca legea asta vine la pachet cu sprijin pentru micii agricultori a.i. acestia sa vrea sa produca romaneste (fara chimicale, fara hormoni de crestere etc.), atunci ea este buna.

    • Harald spune:

      Producția internă nu înseamnă automat calitate, înseamnă producție internă și atât. Și de preferat, proprietarul terenului tre’să fie român, right? :P

  7. omul_de_la_butoane spune:

    Legea 51% e o prostie din tipicul prostii nostri care ne conduc sunt la fel de idioti ca si cei de afara (vezi brexit).
    Pe bune in conditiile in care magazine se duc pe net din cauza de costuri tu masori suprafata lor?
    BTW ai vazut foarte bine ca noi cumparam timp si nu produse. In curand o sa cumparam si mai mult timp direct de pe internet.
    O info asa de prin interior: cresterea MULT MAI mai mare decat cea organica o au magazinele online din cadrul marilor lanturi. Si mai mult decat atat in curand lanturile vor sa isi lanseze separat contabil companiile de online. Asa cu bolta.

  8. Mihai Badici Mihai Badici spune:

    O scutire de impozite pentru infiintarea de centre de colectare in zonele agricole traditionale probabil ar fi rezolvat problema fără să se opună legilor pieţei, cu beneficii pentru toată lumea. Aşa avem o lege populistă care nu va rezolva nimic, eventual va permite ceva tranzactii formale intre firme cu sediul in afară şi altele cu sediul în ţară, pentru a “autohtoniza” produsele.

    • Harald spune:

      Și acele centre de colectare nu ar deveni mult-blamatul intermediar care spoliază țăranul de roadele muncii lui? :P

      Românul verde ignoră existența tuturor reglementărilor, a tuturor taxelor și a tuturor costurilor de transport, iar evaluarea pe care o face el e simplă: țăranul ar trebui să obțină la el la poartă exact prețul de vânzare din supermarket. Iar o asemenea logică nu o puteți combate :)

      Sigur că în realitate colectarea e un proces natural, țăranul care nu poate merge săptămâna asta cu struguri în piață îi face vecinului un discount (deși nu îl numește astfel) pentru ca vecinul care se duce cu struguri în piața din oraș să ia și o parte din strugurii celui care nu se duce. Dar românul verde nu are nici timpul și nici capacitatea să înțeleagă relațiile reale de producție, pe el îl irită supermarketurile, că sunt ale străinilor. Restul e circ.

      • Mihai Badici Mihai Badici spune:

        Românul care chiar face agricultură ştie asta. Sigur, cateodata productia e atat de mică încât s-ar putea să îl încânte acel 50% sau cât ar fi profit (brut) dacă se duce la piaţă, din care net probabil ii ramane un 20% , exceptand timpul pierdut, pe care il suplineste el cumva. Problema e că românul care face legislaţie nu a pus niciodată mâna pe sapă şi nu are de unde să cunoască situaţia din teren. El vrea folclor, nu agricultură, olteni cu cobiliţa în piaţă :)
        Vă invit în satul meu natal (oltenesc) când se scot cartofii şi o să vă convingeţi. Nici urmă de cobiliţă însă :)

      • donquijote spune:

        Mai mult decat atat, poti avea surpriza sa cumperi din poarta de la ciobanii din satele din Sibiu branza la pret mai mare sau cel putin egal cu pretul din piata de la taraba, cue xplicatia ca aicie proaspata si garantata (intr-adevar poate sa aiba mai mult zer).

        Poti sa crezi explicatia asta tot asa cum poti sa crezi ca legumele pe care le cumperi de pe marginea drumului, sa zicem de la Cosereni, sunt direct din gradina gospodarului nu aduse cu tir-ul de cine stie unde…
        Pretul este de regula, mai mare dintr-un motiv mult mai simplu: oricine, daca a oprit masina sa vada, pana la urma cumpara, n-o sa plece fara sa ia chiar nimic. Deci, pret reglat de cerere si oferta, nu?

    • Dedalus spune:

      O scutire de impozit ar fi insemnat tot o abordare anti-capitalista. Cat timp discutia se poarta pe teritoriul cheltuielilor pentru produs sau serviciu – unde intra si cheltuielile cu taxe si impozite.

      Reducerea de taxe sau impozite nu inseamna corectarea functionarii pietei, ci un act de impotrivire la functionarea pietei, este tot o masura anticoncurentiala.

      Alternativa ar fi asa:

      Clientii nu cumpara produse romanesti pentru ca nu ii intreseaza acest lucru. Ii intereseaza pretul mai mult decat originea sau calitatea.

      Cat timp clientii vor dori produse ieftine, indiferent de calitate, furnizarea acestor produse ieftine va continua. Pentru ca astea se vand.

      Daca insa clientul al dori sa cumpere produse de calitate poate ca ar cauta si produse romanesti. Dar nici asa nu este sigur, asertiunea swe bazeaza pe supozitia ca produsele romanesti sunt mai bune decat cele straine. Sunteti de acord cu aceastea supozitie?

      ===

      Se produce ceea ce se cumpara. Asa e in capitalism.

      Iar leguitorul considera ca stie mai bine decat clientul roman ce ar trebui el sa cumpere.

      Reducand impozitele la producator, am avea de fapt o subventie. Aceasta subventie ar promova produsele romanesti, nu produsele de calitate. Rezultatul ar fi ca produsele romanesti ar avea un avantaj competitiv fata de cele de alta origine.

      ===

      Oricum, problema nu este a acestei legi doar.

      Intreaga abordare a Romaniei denota prevalenta ingineriei sociale in politici, adica a convingerii nestramutate ca birocratia guvernamentala are dreptul de a dicta individului ce e bine pentru el.

      Un functionar de la Ministerul Agriculturii decide ca e mai bine pentru romani sa cumpere produse agricole romanesti. El ii crede incapabili pe romani sa aleaga. Functionarul dicteaza costul produsului si cum anume sa se vanda.

      Nu e vorba aici de a corecta piata. Ci de a face orice e posibil pentru a o inlocui cu preturi controlate si, mai ales, de a minimiza fortele pietei, dintre care cea mai importanta este fix capacitatea de a alege: capacitatea clientului de a alge ce sa cumpere, a producatorului ce sa produca, a comerciantului ce sa cumpere si sa vanda.

      Fara alegere nu exista piata, iar fara piata nu exista capitalism.

      Romania e capitalista doar cu numele si chiar si asa, doar pentru ca nu are incotro….

      • Mihai Badici Mihai Badici spune:

        Da, să zicem că ar fi anti-capitalist, deşi favorizarea coagulării unor astfel de instituţii nu e chiar anti-capitalistă, e intervenţionism cu pârghii economice, acum n-o să o dăm chiar în capitalism sălbatic :) . Principala problemă a supermarketurilor, cel putin la nivel de declaratii, e faptul că nu pot să aibă o cantitate suficientă la o calitate relativ constantă. Un intermediar care să colecteze de la micul producător şi care ar face si o sortare primară ar rezolva fix acest lucru. Bineînţeles că lucrurile astea s-au întâmplat de mult în ţările unde nu a existat socialism, deci favorizarea acestui sector mi se pare dimpotrivă, o restabilire a situaţiei de concurenţa loială. Evident că aşa cum e legea, cei care vor profita vor fi marii producători – români, eventual marii ţepari , cei care vor cumpăra pătrăgele din Turcia şi vor aplica etichete cu “made în Bolintin” pe ele . Aş paria pe a doua categorie ….

        • Dedalus spune:

          Subiectul se preteaza analizei modului in care legiuitorul vede societatea, de-asta tot comentez.

          A obliga un comerciant sa vanda anumite produse denota exact dorinta de a inlocui piata, nu de a o corecta. Daca ar fi vrut sa o corecteze, s-ar fi intrebat de ce anume consumatorul nu are la indemana ceea ce doreste sa cumpere. Sau, mai bine spus, daca intr-adevar consumatorul doreste sa cumpere produse romanesti. Apoi, convions fiind (macar 75%) ca asa este (ca odoreste sa cumpere ceva si vanzatorul NU POATE sa ii ofere ceeea ce doreste din cauza unor deficiente ale pietei) ar fi urmat identificarea obstacolului si inlaturarea lui.

          Dar din pacate nu a fost asa. Leguitorul a dorit sa stimuleze vanzarea produselor romanesti – pe ideea ca sunt de mai buna calitate si ca ar trebui sprijiniti producatorii romani.

          Asa ca de fapt nu a fost corectata piata, nici macar nu a fost asigurata o concurenta mai buna.

          Este pur si simplu un diktat, nu-i nici macar o masura interventionista (care s-ar fi bazat macar partial pe legile concurentei).

          Cineva si-ar pune intrebarea; “De ce numai alimentele?” – “Nu ar trebui sa stimulam producatorii romani de haine, producatorii romani de mobila samd.?”

          ====
          Desigur, protectionismul isi poate gasi locul in capitalism (exista si acum intre cele doua mari piete ale lumii SUA si UE – de unde si TTIP-ul….).

          Dar cand este vizat asa, cand e clar ca e protectionism.

          In cazul Romaniei insa e mai mult decat protectonism, e expresia unui nationalism la limita acceptarii. Limita asta e definita de instrumentarul interventionismului: daca legile concurentei, piata in sine sunt respectate si corectate – e in ordine. Dar cand impui vanzara produselor alimentare romanesti pe motivul – pueril si nefundamentat -ca sunt “mai bune” sau pe motivul – bizar intr-un stat membru al UE- ca “producatorii romani nu fac fata concurentei” – nu mai e in ordine deloc.

          In cazul dat ar trebui sa recunoastem ca economia Romaniei nu face fata concurentei- ori asta a fost un criteriu pentru a carui indeplinire am fost primiti in UE!!!

          Sau sa recunoastem ca dorinta politicienilor romani nu este de fapt de a corecta piata, ci de a o lasa cat mai lipsita de eficienta, de a dicta ce, cum, unde sa se vanda si sa se cumpere. Asta, pe motivul (nedeclarat dar evident) ca romanii nu stiu ce sa faca, nu stiu sa aleaga….

          ===
          Bunul simt ne-ar spune ca daca ai 10 rosii pe raft, din care 2 sunt romanesti si le vinzi in 5 minute pe alea romanesti si in 2 zile pe alea din alta parte, inseamna ca data viitore vei aduce pe raft 8 rosii romanesti si 2 din alta parte. Ca doar vrei sa vinzi repede si scump, nu?

          OK, presupui ca ai adus 10 rosii straine – pret redus, calitate redusa si le-ai vandut repede si scump. De ce ar trebui sa aduci rosii romanesti cu pret mai mare pe ideea de calitate (presupusa)?

          Nu ai de ce sa o faci. Vine insa legea si te obliga sa o faci. Intrebarea ta (legitima) este “De ce?”

          “Daca as fi castigat din asta, o faceam singur, nu? Din moment ce nu am facut-o e clar ca nu am avut de ce sa o fac, nu am nicio justificare economica!”.

          ===

          OK, scuze pentru postul lung.

          Inca o data, nu e vorba aici de supermarketuri de fapt. E vorba de ce fel de politica economica avem. Din cele expuse, rezulta ca mergem pe ideea “ingineriei sociale” – adica a dreptului Guvernului de a alege in locul cetatenilor. Asta e mult mai grav decat pare, mai ales pentru ca gandirea respectiva nu apartine unui anume partid, ci tuturor….

    • Constantin spune:

      „O scutire de impozite pentru infiintarea de centre de colectare in zonele agricole traditionale probabil ar fi rezolvat problema”_Partial. Parcurgerea textului legii conduce la concluzia ca micii producatori agricoli isi vor vinde ceapa si branza tot pe trotuare si margini de drum,fugariti de politia locala. Carevasazica, nu capata niciun sprijin. Supermarketurile nu sunt favorizate in vreun fel. Consumatorii sunt cei mai pagubiti. Bine, atunci apare intrebarea, pe cine favorizeaza legea asta, din moment ce este sustinuta de catre unii cu atat de multa fervoare?! Raspunsul este simplu: pe marii producatori agricoli. Pe cei care au contracte cu statul pentru silozuri, centre de colectare si depozite. Daca se doresc nume de persoane, pot fi cautati actionarii marilor explatatii agricole. Micii producatori nu vor avea niciodata posibilitatea incheierii de contracte cu marile lanturi comerciale. Pe langa stimularea infiintarii centrelor de colectare (cu masuri de ordin fiscal, precum spuneti, prin acordarea de garantii pentru credite, prin oferirea de consultanta in afaceri, ori in vederea atragerii fondurilor europene etc.) micii agricultori au nevoie de sprijin in vederea organizarii (asocierii) in entitati economice competitive, ajutor in vederea atragerii de investitii (in primul rand in productie, apoi pentru colectare si depozitare, iar in cele din urma pentru prelucrarea si valorificarea produselor agricole). Legea 51% nu-i ajuta pe micii producatori sa fie mai eficienti, mai competitivi in concurenta cu producatorii de pe alte meleaguri, ci favorizeaza un aranjament intre retaileri si marii producatori carora legea le spune „sunteti obligati sa cumparati de la ei”. Si asta se intampla…

      • Dedalus spune:

        Micii producatori vand oricum. Problema lor e ca au nevoie de un cadru organizat – pe asta nu il au!

        E foarte simplu: din moment ce micii produicatori vand pe marginea drumului (ilegal!) inseamna ca stiu si vor sa vanda.

        Atunci de ce oare nu le dam voie sa o faca?!

        De ce pur si simplu nu le oferim dreptul de a o face, de a vinde de pe marginea drumului sau din curte? (Evident nu includ aici produsele din carne si carnea, si astea s-ar putea, dar e nevoie de ceva mai multe reglementari).

        Daca oemanii VOR sa cumpere de pe marginea drumului si taranii VOR sa o faca si chestia asta nu deranjeaza de fapt pe nimeni, de ce nu ii lasam sa o faca?! De ce pur si simplu nu le cream cadrul legal si fizic pentru asta?!

        Raspunsul rezida probabil in obsesia noastra maladiva pentru interdictii si control social. Suntem pur si simplu bolnavi de “interdictionita”. VREM sa vedem peste tot doar interziceri, obligatii si controale.

        Daca spun ca ar trebui creat un drept de a vinde pe marginea drumului sigur se gasesc zeci de critici ai acestei idei, pe tot felul de motive. Dar aproape sigur nu se va gasi nimeni sa spuna : “Da, in ordine, sa incercam! Eu cred ca ar trebui asa si asa si asa….”.

        ====

        Asa s-a intimplat si in educatia nationala – in loc sa cream un cadru permisiv, divers si variat – ne-am caznit ani de zile sa reglementam, sa controlam, sa interzicem, sa uniformizam, sa standardizam.

        ===

        Eu spun asa : sa le dam oamenilor un cadru organizat pentru ceea ce ei isi doresc, nu sa ii obligam sa faca ce vrem noi!

        Nu am nici un motiv sa cred ca permanentizarea abordarii “ingineriei sociale” la care asistam si care a stat la baza fascismului si socialismului (comunismului ?) duce la ceva bun. De revazut istoria.

        • Constantin spune:

          „Atunci de ce oare nu le dam voie sa o faca?!”_Pai, pentru ca este ilegal. Nu ar fi respectate standardele de calitate, conditiile igienico-sanitare si Codul fiscal, nu se ofera garantie etc. Eu, consumatorul, doresc in primul rand sa nu-mi fie pusa in pericol sanatatea, sa folosesc produse sigure, verificate, indiferent de unde le cumpar. Micii producatori (de alimente ori de carlige de rufe) NU vand, exersati va rog dialogul cu ei. Principalul efect al legii 51% (asa cum este acum, fara norme de aplicare) este ca retailerii sunt „indrumati” sa renunte la unele marfuri alimentare de import si sa achizitioneze in conditii nefavorabile, impuse (de exemplu cu plata la 7 zile etc.), produsele marilor intreprinderi romanesti, singurele care pot satisface conditiile unor acte comerciale de acest fel (care presupun resurse relativ ample logistice, de capital, umane samd). Actionarii marilor exploatatii agricole, cei in interesul carora functioneaza Lg 51%, sunt binecunoscuti politicieni, rude ori apropiati de-ai alor. Pentru ca treaba sa mearga „unsa”, s-au creat asocieri ale retailerilor cu mari firme agricole si produc alimente sub marci proprii (am oferit exemple mai sus). Altfel spus, o firma romaneasca a unor politicieni, care realiza produse agricole atat de proaste incat nu le cumapara nici dreaq’, ma va obliga sa mananc in temeiul legii 51% porcariile lor, la un pret superior. Cine vorbea despre statul mafiot?

  9. micucapitalist spune:

    sa fiu supermarket, la cat de mici sunt costurile (pamant, munca etc.), as cumpara pamant in draci (sau as participa la cumpararea lui) si as cultiva pe el (sau as rula importurile ca sa para cultivate pe el). lantul de distributie e minim, costurile minime, profitul chiar si mai ok deoarece am preturi previzibile, investitie minima. o asemenea lege precum cea 51% pe langa faptul ca este aproape legionara/national-comunista (mici diferente aici) mai poate oferi si imbolduri pentru acumulare de capital (unde dai si unde crapa… ).

    PS: un articol lung, greu de citit, confuz si fara nici un mesaj coerent. referintele bibliografice=material de propaganda.

  10. Dedalus spune:

    Eu as fi vazut solutia cam asa (trecand peste faptul ca iertat sa imi fie, dar nu vad la ce problema s-a dorit legea asta a fi solutia…. :-) ).

    a) Etichetarea obligatorie a rafturilor cu produse locale (adica separarea rafturilor cu produse locale de celelalte)

    Sigur, cat anume produse locale ar aduce fiecare supermarket pe raft, asta ar fi ramas la latitudinea fiecaruia, obligatorie ar fi fost insa gruparea pe acelasi raft si etichetarea- asta ar raspunde la o treaba ce tine de protectia consumatorului – este absolut imposibil sa citesti etichetele alea, ma mir ca nimeni nu a luat nici o masura pana acum…

    b) Un program guvernamental de “rulote locale” – prin care sa se vand produsele garantat ca locale – asta ar fi trebuit sa fie lasat foarte simplu la latitudinea primariilor de origine – in definitiv ele stiu cel mai bine ce fermieri sunt in localitate

    S-ar fi finantat doar rulotele ca atarte si salariul unui vanzator pe un an.

    c) Sprijinirea cercetarii de soiuri, rase si varietati locale – asta pentru ca nimeni nu are bani sa faca asa ceva, nu exista nici interes.

    d) Finantarea unor programe TV la televiziunea nationala care sa promoveze calitatea alimentatiei, dar asta nu in genul Telescoala sau Viata satului – ci cam cum au fost emisiunile din UK dedicate gatitului (Jamie)

    ===

    Asemenea masuri oricum nu ar fi rezolvat decat partial problema (oricare o fi fost aia…:-)). Este nevoie de o viziune politica clara, bazata doctrinar privind dezvoltarea economico-sociala a Romaniei, nu de carpeli jalnice.

    Deocamdata nu avem asa ceva: partidele sunt toate fractiuni ale aceleiasi miscari interventioniste de tip “inginerie sociala”, programele de tara sunt niste colectii de dorinte, actiuni si propuneri incoerente iar educatia nationala – furnizoarea oamenilor capabili sa faca asa ceva – a fost declarata moarta.

    • donquijote spune:

      Explicatia pentru ” (trecand peste faptul ca iertat sa imi fie, dar nu vad la ce problema s-a dorit legea asta a fi solutia…. :-) ).” este de genul acesta: unul care nu are ce face, se scarpina undeva pana isi face rana, apoi se duce la medic sa se trateze. Eventual medicul il trateaza la cap, daca i-l gaseste…

      Explicatiile din articol ma duc la concluzia ca aplicarea benefica a acestei legi se va putea face implicand o sumedenie de “organe” si organisme ale statului, inclusiv infiintarea unor noi sau ingrosarea consistenta a unora deja existente. Despre costuri si rezultatul final nu putem spune nimic; omul stie cand pleaca nu stie cand (daca) ajunge undeva.
      Calatoria este scopul. :(

      • Dedalus spune:

        Da, multumesc! Bine punctat!

        Imi spuneti de fapt ca avem de-a face cu simpatica problema a gasirii unui pisici negre noaptea intr-o camera unde nu exista nici o pisica… :-)

        Desi nu ma pot opri sa gandesc o combinatie intre reflexul interventionist fascistoid si obtinerea de capital electoral… Dar .. “Honi soit…”

  11. Rares spune:

    Domnule Tiberiu,
    In primul rand intrebarea care se pune este cine ti-a dat voie sa scrii pe site-ul asta, care de altfel e unul respectabil?

    “Comerțul industrial, care funcționează ca un fel de linie de asamblare fordistă, oferă câteva mii de locuri de muncă. Comerțul tradițional oferă câteva zeci de mii de locuri. Așa se întâmplă și cu agricultura extensivă, de semi-subzistență și cea familială, dau de muncă și oferă de mâncare mai multor milioane de persoane, pe când agricultura industrială folosește doar câteva zeci de mii de locuri de muncă”.
    Da-mi voie sa-ti spun o anecdota veche de aprox 10 ani. Pe un santier din China se duce un inginer american si ii intreaba pe cei de acolo de ce folosesc lopeti si tarnacoape pentru a construi un drum, si nu exacavatoare si alte utilaje moderne. I se raspunde de catre seful de santier ca e mai bine asa… ca sa dea de munca la mai multi oameni, sa nu aiba someri multi, etc… La care inginerul intreaba retoric: Bine, si atunci de ce nu sapati cu furculitele?
    Economics 101: Cresterea productivitatii muncii creeaza bunastare.

    “Când programele de televiziune sunt dominate de reclame pentru produse de import sau ale unor multinaționale, de la cele mai benigne precum pasta de dinți și cremvurștii până la autoturisme, te întrebi, și nu retoric, ce anume mai oferă țara asta”.

    In ultimii 10 ani, exportul si importul au crescut fiecare de 4-5 ori iar PIB-ul s-a majorat cu vreo 20%. Cred ca e lesne de inteles ca, desi vedem mai multe produse din import in jurul nostru, si producatorii romani isi extind afacerile la extern beneficiand de piata unica europeana. Asa ca intrebarea ta retorica nu isi are rostul.

    • Constantin spune:

      “In ultimii 10 ani, exportul si importul au crescut fiecare de 4-5 ori iar PIB-ul s-a majorat cu vreo 20%”_ Datele World Bank indica pentru Romania o crestere a PIB in perioada 2005-20015 cu 78% (de la aprox. 100 mld current$ la 178 mld$), a importurilor cu 72% (de la 43 mld$ la 74 mld$) si a exporturilor cu 120% (de la 33 mld$ la 73 mld$). In China, ori aiurea, se folosesc lopeti in locul excavatoarelor (acolo unde acest lucru eset posibil) atat timp cat costul cu excavatoarele este mai mare decat cel al fortei de munca cu lopata si tarnacopul. Pe masura ce vor creste salariile, va fi mai eficient sa se foloseasca masinile si utilajele pentru o activitate cu un rezultat similar.

  12. euNuke spune:

    Despre vremurile cand dihaniile calareau Romania sau cum a ajuns teoria conspiratiei temei pentru legi…

  13. Radu spune:

    Din pacate aceasta lege este doar un al exemplu de lipsa de viziune si discernamant din partea legiuitorului (si, as putea adauga, si a celor ce o sustin). Dincolo de bunele intentii manifestate si de elanul patriotic ce o motiveaza, primele victime vor fi exact micii producatori agricoli, cei care isi vand marfa in piete si in mici magazine de cartier (si nu ma refer aici la speculanti) si care sunt prea mici pentru a putea intra in relatii comerciale cu supermarketurile. Exact ei vor fi cei abandonati de catre infocatii sustinatori ai acestei legi in momentul in care produsele “romanesti” la care viseaza se vor gasi in cantitate suficienta in hipermarketuri.
    Un alt aspect e faptul ca mult laudatul lant scurt de aprovizionare va favoriza de fapt doar pe cei cativa mari producatori agricoli din Romania (si care nu sunte neaparat firme romanesti). In plus, nu ar fi de mirare ca prin adoptarea acestei legi hipermarketurile sa constate ca pentru a o respecta le renteaza sa cumpere acesti producatori locali. Ceea ce as zice ca e exactinversul a ce se doreste.
    O abordare rationala si mai eficienta ar fi fost gandirea si adoptarea unui pachet legislativ care sa incurajeze asocierea producatorilor agricoli locali si sa simplifice accesul la finantari (europene sau bancare) pentru modernizarea modului in care se face agricultura. Dar asta ar produce rezultate in 5-10 ani si ar implica multa munca, asa ca nu e probabil interesant.

  14. Dedalus spune:

    As adauga ceva ce vad ca tot scapa: productia interna de alimente este o chestiune de siguranta nationala.

    Din aceasta perspectiva, ea este necesara.

    ===
    Produsele ecologice de obicei se consuma local, nu se depoziteaza timp indelungat si nici nu se transporta (prea departe sau prea mult timp).

    ===

    Rezulta ca sprijinirea productiei ecologice ar rezolva atat problema de siguranta nationala cat si pe cea a sprijinirii producatorilor locali.

    In principiu, productia ecologica este si mai putin dependenta de input-uri, adica asigura o rezistenta mai ridicata la presiuni de tipul dezastrelor sau razboaielor, comparativ cu productia moderna.

    Exista chiar si o intersectie intre productia traditionala si cea ecologica (nu se suprapun intodeauna si nici in mod necesar, dar putem sa ne bazam pe ea).

    Se inceraca prin sprijinul european o sprijinire a micilor ferme, in conditile indeplinirii unor standarde de mediu, exista denumirea de produs montan si sprijin pentru afacerile la sat.

    OK, atunci ce nu e in ordine?

    Nu e in ordine exact lucrul pe care il tot amintesc: functionarii si politicienii sa straduiesc sa ii faca pe tarani sa se comporte cum doresc ei, daca se poate in cele mai mici detalii. Unii numesc asta “micromangment” (si e “de rau” !). Eu as indrazni sa o includ tot in ingineria sociala de care tot vorbesc.

    Nu mai avem CAP si IAS, dar ne comportam ca si cum ne-am dori sa le avem. De-aia taranul cumpara oua si pui de la magazin, de-aia merge in oras la munca. Politica noastra nu ii da taranului ceea ce el stie ca trebuie si poate face, ci il obliga sa faca intr-un fel pe care nu il poate urma.

    Ca orice om, taranul stie ce poate si ce vrea. Guvernul il considera insa tampit si ii spune ca trebuie sa faca cum vrea el, Guvernul (ma refer la TOATE guvernele, din toate partidele, toate guvernele formate de-a lungul vremii, nu la unul anume sau la un partid anume).

    Guvernul vrea sa il oblige pe taran sa fie eficient (!). Ii spune el cum, nici o grija….

    - Vrei sa produci de toate in gradina ta? Nu! Nu e bine! Asociaza-te, ca asa vreem noi!
    - Vrei sa ai o parcela de teren pe care sa o cultivi cum vrei tu? Nu! Iti spunem noi ce sa cultivi!
    - Vrei sa vinzi unde stii tu ca se cumpara? Nu! Iti spunem noi unde sa vinzi (in supermarket… :-) ).

    Nu, nu, nu….Si-ti spunem noi ce sa faci.

    Eh, si apoi ne miram de ce nu face cum vrem noi… Noi ii vrem binele, nu-i asa? Ne trezim in fiecare dimineata iluminati de Zei, de Divinitate si stim cel mai bine ce trebuie sa faca taranul. El e recalcitrant, nu vrea. Lasa ca il obligam noi. Supermarketul nu-i cumpara produsele?! Lasa ca ii venim noi de hac si astuia! Toata lumea sa faca cum vrem noi, Guvernul e Divin si a te impotrivi Lui e o blasfemie.

    “Il Govierno ha sempre ragione!”

    • Harald spune:

      Se exagerează cu siguranța asta națională până la completa demonetizare. Dar se menține cu mare succes înapoierea țării, pentru că domeniul agriculturii nu e tocmai vârf de lance în materie de tehnologie.

      La structurile actuale de securitate de pe continent, dacă NATO și UE nu vor fi capabile să protejeze România, atunci garantat nu va reuși să se protejeze nici singură de nimic. Există o chestiune de siguranță națională, dar asta se referă la a nu intoxica sau contamina populația prin intermediul produselor alimentare. Nu la a cultiva roșii ”românești”, asta chiar n-are nimic de-a face cu siguranța națională.

  15. AC spune:

    Mi se pare absurd ca politicienii sa isi bage coada in sfera economica ce mergea bine, ca sa protejeze niste interese speciale (adica baronii locali ai agriculturii), in loc sa se ocupe de reducerea deficitului, de curatarea statului de gauri negre si de coruptie si birocratie asfixianta… Altfel spus nu isi fac treaba pentru care sunt trimisi acolo, dar strica si alte domenii care mergeau bine. Toti comentacii nationalisti s-au ghiftuit de la supermarket, dar invidia si ideologia prosteste Romania.

    Ieri am luat de la un magazin de cartier stil vechi o guma de mestecat cu 2.5 lei, care costa 1.5 lei la supermarket. Deci calculati la 1000 de lei faci practic o economie de 300-400 de lei. Asta e prosperitatea oferita de supermarket-uri.

    Romanii trebuie sa puna presiune pe stat sa nu ne mai consume banii, nervii si viata. In rest rebuie sa aplice legea lui Dabija.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Tiberiu Cazacioc


Tiberiu Cazacioc

Tiberiu Cazacioc este activist Slow Food, blogger, expert în politici privind agricultura sustenabilă și schemele europene de calitate privind hrana, dezvoltarea comunitară, de... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)