Home » Economie »Energie »Interviu » Citesti:

Dialoguri ”la cald” (VI) – Valentina Ivan (Enercap). Ar fi investitorii interesați de piața de termoficare din România?

Otilia Nutu octombrie 14, 2019 Economie, Energie, Interviu
11 comentarii 1,308 Vizualizari

În ultimii ani, sectorul de termoficare în România se află într-un declin accelerat, așa că se pune întrebarea: mai are încălzirea centralizată sens din punct de vedere economic? Cel mai simplu ar fi să ne uităm dacă există posibili investitori privați în acest sector.

Am discutat cu Valentina Ivan, Energy Policy Director al fondului de investiții EnerCap Capital Partners, care a investit în Europa peste 600 milioane Euro în proiecte de energie regenerabilă, și care vrea să investească în România și în sectorul de cogenerare de înaltă eficiență (centrale ce ar putea înlocui CET-urile existente).

____________________________________________________________________

SEMNEAZĂ PETIȚIA AICI - AVEM DREPTUL LA ÎNCĂLZIRE. ASUMAȚI-VĂ RĂSPUNDEREA!

____________________________________________________________________

Ați colaborat de-a lungul anilor cu mai mulți investitori străini care erau interesați de o eventuală investiție în sisteme de termoficare în România?

Încă din 2007, în calitate de consultant în sectorul de energie, am consiliat companii mari din sectorul de energie (în special cele nordice) care își doreau să intre pe piața din România. Interes a existat dintotdeauna pentru retehnologizarea sau construirea de noi unități de producție a energiei termice în marile orașe. Aceste noi capacități de înaltă eficiență, bazate pe tehnologii mai ecologice, cu emisii reduse de CO2 și consum redus de combustibil sunt în măsură să livreze un preț al gigacaloriei mai mic decât prețul de producție al CETurilor existente. Există companii care încă urmăresc ce se întâmplă cu aceste sisteme și care sunt mirate că  decidenții nu iau decizii de reformă și de salvare a acestor sisteme.  Mai mult, la acest moment în Europa există foarte mulți bani disponibili, ceea ce se numește supralichiditate. Companiile au bani cu dobândă mică, alocate de fondurile de pensii și infrastructură, ca să investească în proiecte de energie. Bănci precum Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, Banca Europeană de Investiții sau Banca Mondială, precum și bănci comerciale sunt dispuse să finanțeze datoria la dobânzi mici pentru investițiile în sectorul de energie.

Există companii care încă urmăresc ce se întâmplă cu sistemele de încălzire centralizată și care sunt mirate că  decidenții nu iau decizii de reformă și de salvare a acestor sisteme.

Din 2015, în calitate de Energy Policy Director al fondului de investiții EnerCap Capital Partners am vizitat mai multe sisteme de alimentare centralizată cu energie termică, am evaluat activele deținute de acestea, am estimat consumul de energie temică în viitorul apropiat și am evaluat fezabilitatea de a construi și finanța noi centrale în cogenerare.

Unele sisteme care încă servesc cetățenii și industria  mai pot fi încă reformate, bineinteles, dacă ar exista demersuri din partea decidenților în acestă privință.

Care sunt principalele aspecte la care se ”uită” un investitor privat când evaluează oportunitatea unei investiții într-un sistem de termoficare?

Atunci când evaluăm fezabilitatea unei investiții în sisteme de înaltă eficiență, de cogenerare, ne uităm la cei trei piloni care alcătuiesc veniturile unei astfel de centrale.

În primul rând, avem veniturile provenind din comercializarea agentului termic (apă caldă, abur industrial). Pentru a livra servicii de calitate, de încredere cetățenilor și consumatorilor industriali este important ca sistemele de transport și distribuție să nu mai fie supradimensionate, aflate la kilometri distanță de locurile de consum astfel încât să nu se mai înregistreze pierderile care sunt acum pe rețea. Degeaba vine un investitor și finanțează o bijuterie de centrală, de înaltă eficiență, cu emisii reduse dacă produsul acestei centrale este injectat într-o rețea cu mari pierderi. Cetățeanul-client nu va fi mulțumit de un astfel de serviciu (plătind mai mult pentru produsul achiziționat din cauza pierderilor în rețea). Investitorul și băncile care finanțează datoria își doresc ca odată ce această centrală va fi construită, aceasta să aducă venituri pe un termen lung. Pentru acest confort este important ca cele două părți (investitorul și muncipalitatea) să intre intr-o relație contractuală pe termen lung (un fel de contract bilateral pe termen lung foarte întâlnit pe piețele de energie europene), prin care ambele părți își asumă anumite responsabilități (investitorul de a livra un serviciu de calitate, neîntrerupt, la un anumit preț; iar municipalitatea de a achizitiona energia termică livrată de această centrală pe termen lung, oferind chiar garanții de încasare). Din discuțiile avute cu diverse primării din România, preferința acestora ar fi ca investitorii interesați să preia și sistemele de transport și distribuție pentru a deține întreg lanțul de distribuție. Primăriile sunt însă cele care pot atrage (nu investitorii privați sunt cei eligibili!) fonduri nerambursabile pentru modernizarea rețelei (de exemplu, pe Programul de Infrastructură Mare care va aloca fonduri – de ordinul sutelor de milioane de euro în perioada 2014-2020 pentru aceste rețele, nicio primărie nu a demarat lucrările de modernizare și doar câteva sunt aproape de acest moment). Bineînțeles, și în acest sector suntem deficitari în a atrage fondurile nerambursabile care ar da posibilitatea ca aceste sisteme să fie salvate.

Pentru investiția în energie electrică este nevoie de posibilitatea de a încheia contracte bilaterale pe termen lung; un model de piață modern; și depolitizarea sectorului energiei

În al doilea rând, o centrală în cogenerare produce și energie electrică care va fi comercializată pe piața de energie din România. Având în vedere situația sistemului energetic din România (capacități de producere învechite, neeficiente, unele bazate pe tehnologii poluante care au costuri ridicate de producere, importurile din ce în ce mai mari pentru a satisface cererea) care în ultimul timp transmite semnale îngrijorătoare (ignorate însă de decidenți), orice nouă capacitate de producere este binevenită. Pentru ca un investitor (și băncile finanțatoare) să aiba confortul de a comercializa energie electrică în România este nevoie însă de următoarele:

I.            posibilitatea de a încheia contracte bilaterale pe termen lung (în adevăratul sens al cuvântului, adică 2 parteneri se pun la aceeași masă pentru a negocia în mod liber un contract, și nu obligația de a încheia un contract în mod semi-anonim pe o platformă pe care nu îți poți evalua partenerul din punct de vedere al solvabilității sau pe care nu poți negocia garanții). Dacă autoritățile continuă să împiedice acest lucru, mai ales pentru proiectele noi în energie, atunci să își asume faptul că impiedică noi construcții, că sunt direct responsabile de prețurile mari la energie (mai mari decât pe celelalte piețe europene). As spera chiar ca de data aceasta autoritățile să ne scutească de mesajele populiste menite a portretiza procesul de liberalizare a piețelor de energie și invesitorii străini precum ‘lupul cel rău’ care prăduiește resursele țării luând pielea de pe cetățean prin prețurile mari la energie. Există o relație directă, dovedită: mai multe capacități de producere aflate în proprietate diversă (atât deținute de stat, cât și în mâinile mai multor privați), administrate eficient cresc competitivitatea, acest fapt ducând la reducerea prețurilor! Din cauza unor ‘uscături din pădurea – sectorul energetic românesc’ toți participanții pe piață suferă din 2012 din cauza imposibilității de a încheia contracte bilaterale pe termen lung. Poate simpla soluție este a monitoriza mai atent (de preferat!) sau a menține această imposibilitate doar pentru ’uscături’ – companiile cu capital majoritar de stat care se află în riscul de a încheia contracte păguboase pentru interesul personal (sau de partid) al managementului (așa cum s-a întâmplat în trecut). Subliniez că nu toate companiile cu capital majoritar de stat se află în acest risc, că multe sunt administrate în mod eficient și că s-ar crea o concurență neloială pe piață dacă doar o parte din participanții pe piață ar avea acestă interdicție. De aceea, consider că o monitorizare atentă a tuturor participanților, care au obligația de a respect prevederile impuse de Directiva Europeană cu privire la Regulile de Transparență și Integritate pe piața Angro de Energie (REMIT) și posibilitatea de a permite contractele bilaterale pentru toți participanții reprezintă soluția pentru a debloca situația.

II.            existența unui model de piață, cu piețe lichide, platforme transparente de comercializare a electricității și fără prețuri artificiale transmite semnalele corecte unui investitor cu privire la ‘prețul corect‘ al electricității, îi permit unui investitor să își facă estimări realiste cu privire la veniturile aduse de comercializarea electricității.

III.            predictibilitate cu privire la cadrul de reglementare și neimplicarea factorului politic în sectorul de energie (care până acum a arătat că intervine prin decizii precum acordarea de subvenții unora dintre participanții pe piață, impunerea de prețuri artificiale care nu au vreo legatură cu realitatea, sau obligația de a nu încheia contracte bilaterale).

Este nevoie de o nouă schemă pentru bonusul de cogenerare, care nu se mai oferă pentru nicio investiție nouă după anul 2016, deși este disponibil pentru centrale vechi și ineficiente

În al treilea rând, o parte din venituri vin din acordarea bonusului de cogenerare. Acesta a fost introdus în 2009 (în vigoare din 2011) pentru a susține centralele în cogenerare de înaltă eficiență și este o schemă de ajutor de stat (aprobată de Comisia Europeană) destinată să promoveze centralele mai puțin poluante, folosind tehnologii mai ecologice, cu emisii reduse de CO2 și consum redus de combustibil. Acesta a avut un rol important în viabilitatea economică a centralelor de cogenerare beneficiare (existente și noi) prin diminuarea diferenței dintre costurile de funcționare și venituri, sprijinind un cost mediu ponderat al capitalului (în termeni reali, înainte de impozitare) până la 9%. Ca să înțelegem ce înseamnă costul mediu ponderat al capitalului, acesta reprezintă cât se așteaptă toți cei care bagă bani într-un proiect, ca investiție sau împrumut, să recupereze, adică  profiturile obținute să fie sub 9%. Cu toate acestea, a dus și la disfuncționalități supracompensând centrale ineficiente, cu emisii de CO2 mari și consum ineficient de combustibil (până și centralele pe cărbune, instalate acum 40 de ani au fost considerate centrale de înaltă eficiență). Această schemă de promovare a cogenerării nu mai este aplicată din decembrie 2016 și, prin urmare, de atunci nu au mai fost racordate la sistem noi capacități de producție în cogenerare de înaltă eficiență care să deservească cererea de energie termică în sistem centralizat. În lipsa unui astfel de sprijin astfel de centrale nu vor fi construite. Este nevoie de un nou cadru de reglementare cu privire la această schemă.

Ce nu a mers în planurile de a investi în sectorul termoficării? De ce nu au putut fi demarate investițiile?

Motivele pentru care investițiile nu au fost demarate sunt diverse, însă țin în mare parte de relația cu municipalitățile care au arătat o mare lipsă de interes pentru a începe un dialog constructiv pentru retehnologizarea sistemului sau construirea de noi capacități de producere. Am organizat, de exemplu, întâlniri cu primării în care factorul de decizie (primar) a anulat întâlnirea (pentru care mobilizasem o delegație de 10 oameni din 3 țări – mari companii nordice) în ultimul moment pentru că primarul are ședință foto pentru revista primăriei. Am participat la întâlniri în care primaria sau un minister își manifesta intenția de a continua dialogul și dacă solicitam o a 2-a întâlnire nu mai primeam niciun răspuns; întâlniri la care mi se spunea că arderea gunoiului menajer pentru producerea de electricitate sau cogenerarea / trigenererarea (ce include și componenta răcire) e prea nouă și neaplicabilă, cu toate că arătam experiența companiilor în chiar acest lucru pe alte piețe europene. Toate acestea se finalizau în faptul că decidenții nu voiau să își asume un contract pe termen lung pentru preluarea agentului termic. Mai mult, nu voiau să își asume responsabilitatea pentru o rețea deficitară de transport și distribuție, nefăcând eforturi pentru atragerea fondurilor nerambursabile disponibile pentru modernizare. Prin urmare, nu te poti baza ca investitor pe unul dintre pilonii principali care aduc venit.

Dezinteresul primăriilor și al guvernului descurajează investițiile

Avem apoi un bonus de cogenerare care se acordă centralelor existente (unele dintre acestea nemeritorii) și care, pentru noile capacități este suspendat de la sfârșitul lui 2016. Prin urmare, mai dispare o sursă a venitului pentru a face un astfel de proiect fezabil. Mai mult, România a dovedit că nu este de încredere în acordarea schemelor de suport, schimbând regulile jocului în timpul jocului (cum este cazul sprijinul acordat energiilor regenerabile), fapt ce a dus la scăderea încrederii în investițiile în această țară percepută a fi într-o categorie de risc.

Până și veniturile din producerea de electricitate pot fi percepute ca fiind sub risc atunci când se impun prețuri artificiale ce distorsionează piața și transmit mesaje nepotrivite investitorilor, când platformele de tranzacționare nu sunt lichide, funcționale, neoferind produse flexibile sau când nu se permite încheierea contractelor bilaterale în mod liber, când nu ai predictibilitate legislativă (inclusiv sectorul fiscal, taxare, tarife, scheme de bonus) și transparență (reguli clare, acces la documentele relevante, consultare, continuitate, monitorizarea mai bună a sectorului). Toate acestea, pentru un investitor care are experiența altor piețe de energie europene sunt doar reguli de bun-simț. Se pare că educația ‘celor 7 ani de acasă’ lipsește în România și în sectorul energetic și asta, în detrimentul consumatorului căruia i se livrează un produs de o calitate slabă (existând avarii sau apă caldă livrată la o temperatură mai mică, diminuând confortul), la un preț ridicat (deoarece pierderile pe rețea trebuie acoperite iar centralele sunt învechite și ineficiente), un consumator care este împovărat în factura de electricitate și de contribuția pentru bonusul de cogenerare (acordat unor centrale dovedite a fi nemeritorii) și care se află sub riscul de a plăti facturi crescute la electricitate în anii ce vin dacă autoritățile nu sprijină construirea de noi capacități de producere.

Vezi dialogurile anterioare pe subiect:

Dialoguri ”la cald” (V) – Claudiu Crețu, ELCEN. Vom mai avea căldură la iarnă în București?

Dialoguri ”la cald” (IV) – Dr. Ing. Ioan Bitir-Istrate (UPB – Energetică). Debranșarea în masă de la termoficare și conectarea la gaze ar fi imposibilă pe termen scurt

Dialoguri “la cald” (III) – Eugenia Gușilov (ROEC). Termoficarea eficientă e soluția spre care se îndreaptă UE

Dialoguri ”la cald” (II) – Liviu Popa (RADET Constanța). Cum poate fi redresat un sistem de termoficare în picaj?

Dialoguri ”la cald” (I) – Ana Maria Icătoiu. Cum ne încălzim la iarnă?

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , , , , , , ,



Currently there are "11 comments" on this Article:

  1. Josef Svejk spune:

    Ce CET-uri și alte prostii?! Astea-s lucrături ale capitalului mondial!

    Vine fraților încălzirea globală! O să stea miticu’ cu burta la soare în Ianuarie să-și soarbă berea la PET la umbra palmierului…

  2. Harald spune:

    Toate combinațiile de acest gen se bazează pe bani publici, asta ar fi marea problemă. Nicio municipalitate n-o să aloce bani publici dacă factorilor de decizie nu le iese nimic. Iar banii europeni sunt tot bani publici. După cum spunea cineva în Germania: ”există corupție și aici, dar începe de la 1 milion de euro, de asta nu afectează cetățeanul obișnuit”. Iar la noul aeroport din Berlin s-a dovedit că merge și dincolo de 1 miliard de euro.

    • Josef Svejk spune:

      Plus ca mai e o chestie. Cu timpul uniii dintre abonati (apoi tot mai multi) vor incepe sa priceapa ceva aritmetica. Adica vor fi tentati sa se debranseze de la sistemul centralizat. Cum va functiona treaba asta? Li se va interzice sa o faca? Vor da noile CET-uri eco faliment?

      • ion spune:

        Daca esti in unele tari mai la nord vest, cand cumperi un apartament, exista un regulament. Nu te vor lasa usa de alta culoare sau model sa pui, nu numai sa te debransezi. Fiindca apartament inseamna o participatie in locuinta colectiva.

        Ce se va intampla cu aceste blocuri, este ca preturile pe apartamente vor scadea drastic, pana cand vor deveni ghetouri. Sau locatarii toti hotarasc sa puna o centrala de bloc si sa o intretina.

        Am vazut apartamente cu cheltuieli comune lunare intre 50-250 euro/luna, si foarte putine blocuri cu cheltuieli comune 0. Asa ca sa mai pui acolo 100 euro/luna la caldura nu este critic.

      • Mihai Badici Mihai Badici spune:

        Păi cam așa s-a procedat până acum. Nu s-a interzis, că nu prea se poate, dar s-au introdus tot felul de condiții în așa fel încât să nu îți convină, inclusiv să plătești pentru căldura generată de țevile de trecere și de vecini, când de fapt tu îi încălzești pe ei… Plus acord de la asociație și tot felul de alte aprobări. Cam așa era și în comunism, nu era interzis să îți faci un magazin…

        • ion spune:

          Asa e si in capitalism, inclusiv in america. Fiindca apartamentul e proprietate comuna intr-un bloc.

          Apartamentul nu e locuinta izolata, privata cum e o casa. E o participatie intr-un bloc, in care sunt reguli, sunt cheltuieli comune cu blocul, trebuie sa te intelegi bine cu vecinii. In unele blocuri in capitalism, vecinii aproba noul locatar, daca nu il aproba el nu intra acolo.

          Daca comparam cu tarile capitaliste observam ca blocurile nu sunt asa de multe, majoritatea traiesc in case. De ce insistam noi pe aceste blocuri cu sute de apartamente?

          • Josef Svejk spune:

            În America eu n-am văzut instalții de încălzire comune pe bloc și în mod cert nici CET-uri. Toate instalațiile de încălzire, A/C sau de încălzire a apei unt întotdeauna la nivelul casei, aparmtemntului sau townhome-ului. Niciodată la comun. Mde, individualiști :)

        • Josef Svejk spune:

          Interesant…

          În vara dinainte să plcecăm din România le-am cumpărat părinților soției mele o centrală de apartament cu tot cu instalare. Pe artunci stăteau la Bistrița. Dacă îmi amintesc corect distracția a costat în lei echivale ntul a undeva spre $1000 și a durat vreo 2-3 zile cu tot cu instalare de calorifere și tevi prin pereți. În iarna precedentă avuseseră tot soiul de probleme cu apa caldă și căldura de la sistemul comun. A fost o decizie intempestivă a soției mele (era la puțin timp după prima naștere – perioadă când e extrem de pătimașă și irascibilă :)), după ce am ajuns acolo obosiți și transpirați și două zile n-a fost apă caldă că era nu știu ce chestie cu CET-ul. Nu mai rețin exact ce formalități au trebuit îndeplinite (s-au ocupat oricum părinții ei de asta) dar în orice caz am stat acolo vreo două săptămâni și în ultimele zile totul funcționa perfect. Deci pînă la urmă n-a fost cine știe ce chestie. Sigur pe atunci suma aia am simțit-o la pungă, dar n-am avut de ales. În primele 8-9 luni după fiecare naștere nu se poate negocia nimic cu ea :)

          • Mihai Badici Mihai Badici spune:

            Eu mi-am pus primul aer condiționat în circumstanțe asemănătoare :)
            Doar în București sunt “mofturile” astea la debranșare, ceea ce mă face să realizez amploarea “plăcintei”. Am văzut și reversul medaliei, în Galați, de unde e consoarta mea, anul trecut- dacă îmi amintesc bine anul – au hotărât că nu mai pot întreține termoficarea, au dat chiar și o subvenție pentru achiziționarea de centrale de apartament ( și asta vara, de bun simț :) ) , au închis-o și bună pace. Culmea, tot oraș PSD, dar uite că se putu :) N-am văzut pe nimeni asfixiat, că am fost săptămâna trecută și aerul era curat :)

  3. Stiutor De Treburi spune:

    “… ambele părți își asumă anumite responsabilități (investitorul de a livra un serviciu de calitate, neîntrerupt, la un anumit preț; iar municipalitatea de a achizitiona energia termică livrată de această centrală pe termen lung, oferind chiar garanții de încasare).”

    Cum ofera municipalitatea garantii de incasare?
    Interzicand debransarile – adica lovind in propriul electorat.

    Legea care interzice debransarile incalca nu stiu cate reglementari europene privind dreptul unui cetatean de a-si alege furnizorii de servicii.
    Au fost procese in care cetatenii au castigat dreptul la debransare (vai, am ajuns in anul 2019 sa ne luptam pentru acest drept!) – deci exista cai juridice prin care procesul de debransare nu poate fi oprit.

    Pe de alta parte exista si fenomenul “debransarii de facto” prin inchiderea robinetelor caloriferelor (cu acelasi rezultat in privinta consumului de caldura).

    Iar ideea ca un cetatean care a reusit in lupta cu sistemul si s-a debransat si si-a montat o centrala de apartament, asadar un cetatean independent energetic ar mai dori sa revina in sistemul centralizat (asa zisa rebransare) e o utopie, dupa o investitie de circa 7.500 – 8.000 lei in centrala proprie.
    Rebransarile, cate se mai inregistreaza pe ici pe colo, sunt de fapt la apartamente debransate si pastrate in conservare fara nici o sursa de incalzire – nu am auzit ca vreun proprietar sa isi demonteze centrala proprie pentru a se rebransa.

    • ion spune:

      Asociatia de locatari si normele de poluare vor face sa se rebranseze rapid.

      Primaria ar trebui sa creeze un cadru de concurenta si sa sparga monopoluri. Vezi cum functioneaza infrastructura in vest, unde poti sa-ti alegi intre X furnizori de energie, tevile, cablurile sunt sparte pe sectoare si e un operator care raspunde de sectorul lui.

      Dar cel mai bine este sa nu se creeze blocuri cu sute de apartamente, fiindca ei devin captivi. Mai bine mai multe case de maxim 10 apartamente, si fiecare casa sa poata alege cum se incalzeste si ce regulament are.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Otilia Nutu


Otilia Nutu

Ana Otilia Nuţu este analist de politici publice in energie si infrastructura la Expert Forum. Citeste mai departe


Lansare carte

Sâmbătă, 23 noiembrie, se lansează noul volum al profesorului Constantin Crânganu. Amanunte, aici.

E randul tau

Salut acest articol, și îl felicit pe autor. Problema prezentată de dânsul este cum nu se poate ...

de: Bradut Bolos

la "De ce legislația din România încă lasă mult de dorit?"

Carti recomandate de Contributors.ro

DEMOCRAȚIA SUB ASEDIU ROMÂNIA ÎN CONTEXT REGIONAL

Carte recomandată de contributors.ro

Cauta articole

decembrie 2019
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)