Home » Economie »Energie »Interviu » Citesti:

Dialoguri “la cald” (I) – Ana Maria Icătoiu. Cum ne încălzim la iarnă?

Otilia Nutu octombrie 2, 2019 Economie, Energie, Interviu
8 comentarii 1,869 Vizualizari

Iarna nu-i ca vara, iar apa caldă și căldura încep să ne preocupe din nou – mai ales că vechile probleme, lipsa investițiilor, incertitudinile privind gazul natural, ineficiența rețelelor de termoficare și a centralelor de producere a energiei termice, subvențiile din banii noștri, rămân la fel de actuale ca și până acum. Încălzirea este serviciu public, la fel ca apa curentă, iar autoritățile trebuie să-și asume răspunderea – semnați petiția noastră pe care vrem s-o transmitem decidenților pe 22 octombrie.


Până atunci, am încercat să cer opiniile unor adevărați experți în domeniul încălzirii, care pot explica argumentat
problemele sistemului de încălzire centralizat și ale centralelor de apartament, dar au și soluții. Azi, mi-a răspuns doamna Ana-Maria Icătoiu, managing partner al Avisso Consulting Services (firmă de consultanță în atragerea de finanțări nerambursabile), care are o experiență de 15 ani în domeniul termoficării centralizate (în mediul privat).

__________________________________________

SEMNEAZĂ PETIȚIA AICI - AVEM DREPTUL LA ÎNCĂLZIRE. ASUMAȚI-VĂ RĂSPUNDEREA!

__________________________________________


1. Ce soluții de încălzire există pentru orașele mari din România ?

Caracteristicile zonei de temperatură în care se află țara noastră fac în așa fel încât aglomerările urbane, indiferent de mărime, să depindă de termoficarea centralizată. așa cum se întâmplă în țări cu clima asemănătoare cu a noastră (Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria, Bulgaria), sistemele centralizate reprezintă soluția optimă pentru alimentarea cu apă caldă și căldură la un nivel ridicat de calitate și la un preț corect.

În România, pare că asistăm la efectele unei acțiuni concertate de falimentare a termoficării centralizate

În România, din păcate, pare că asistăm la efectele unei acțiuni concertate de falimentare a termoficării centralizate: mai puțin de jumătate dintre românii ce foloseau sistemul centralizat în urmă cu 30 de ani mai sunt clienții acestuia astăzi. S-a ajuns aici din motive numeroase, unele mai cunoscute decât altele. În primul rand, faptul că încălzirea centralizată este, pe hartie, coordonată de câteva instituții centrale face ca, în realitate, nimeni să nu își asume raspunderea privitor la acest „cartof fierbinte”. În urmă cu ani de zile, la începutul acestei crize, guvernul a transferat majoritatea centralelor de producție către autoritățile locale (primării sau consilii județene) fără ca, în paralel, să le pună la dispoziție instrumente cu ajutorul cărora să facă investițiile necesare. Vorbim despre conformarea la noile standarde de mediu, despre eficientizarea centralelor de producție, despre înlocuirea rețelelor de termoficare pentru a scădea pierderile de apă și de energie. Primăriile s-au bucurat, probabil, la început, considerând că vor reuși să gestioneze lucrurile mai bine fiind totul pe plan local. Însă realitatea ne-a arătat că lucrurile au stat tocmai invers.

Serviciul public de termoficare este unul extrem de complex, iar cunoștințele de natura tehnică nu sunt nici pe departe suficiente. Iar o primarie nu are – sau nu ar trebui neapărat să aibă – veleități de expert în termoenergetică în interiorul instituției.

Pe de altă parte, lipsa de cunoștințe (și mai ales de interes) în ceea ce privește atragerea de fonduri europene nerambursabile pentru reabilitarea și eficientizarea sistemelor de termoficare a făcut în așa fel încât doar o mână de orașe să fi accesat astfel de finanțări pe vechiul POS Mediu și pe actualul POIM.

Lipsa de relație directă cu consumatorii finali – locatarii apartamentelor racordate, celelalte tipuri de clienți – a făcut în așa fel încât gradul de incasare a facturilor să fie, în unele cazuri, de sub 20%, ceea ce nu poate permite funcționarea unui serviciu public, indiferent care ar fi acesta.

La care se adaugă modul populist în care mulți dintre primari au abordat subiectul încălzirii în prag de iarnă în special în perioade de campanie electorală: dacă un operator de termoficare sista temporar furnizarea căldurii pentru a reuși să mai încaseze ceva, un simplu telefon de la primar anula această acțiune, iar populației i se transmitea, direct sau indirect, mesajul că oricum va avea căldură, chiar dacă nu plătește întreținerea. Așa că, de ce să plătești dacă poți să stai la bloc gratis (sau aproape) ?

Nici nu mai vorbim despre faptul că, în general, operatorii de termoficare din România nu sunt interesați de conectarea de noi clienți, care să ajute din punct de vedere al sănătății financiare.

Ca să nu amintim despre modul (sau momentul) în care s-au realizat unele achiziții de combustibil: în prag de iarnă, când prețurile erau mult mai mari, de obicei când veneau niște bani din fondul de rezervă al guvernului.

Toate acestea sunt completate de lipsa unor programe coerente de mentenanță preventivă, care să reducă numărul avariilor, și, uneori, de lipsa completă a banilor pentru reparațiile de urgență. Mass-media prezintă în fiecare iarnă cazul a cartiere întregi care stau în frig pentru că operatorul de termoficare nu are bani de utilaje, echipamente, șamd.

Peste tot – în Europa și în lume, de la Varșovia la Viena și de la Barcelona la New York – sistemul centralizat de termoficare este considerat soluția cea mai potrivită pentru orașe și aglomerări urbane.

Tot acest tablou poate parea sumbru, însă nu este deloc unul fără speranță. Peste tot – în Europa și în lume, de la Varșovia la Viena și de la Barcelona la New York – sistemul centralizat de termoficare este considerat soluția cea mai potrivită pentru orașe și aglomerări urbane nu doar din punct de vedere tehnic și economic, dar în special pe parte a protecției mediului înconjurător. Un sistem centralizat bazat pe cogenerarea de înaltă eficiență (în termeni simpliști: cu aceeași cantitate de combustibil produce și energie termică, și electricitate) și complet reabilitat (centrala de producție, conductele de transport al energiei termice, punctele sau modulele termice, rețelele de distribuție a energiei termice către clienți, partea de contorizare) însă care are o relație directă bazată pe corectitudine și transparență cu clienții săi nu poate decât să fie o alegere excelentă.

Odată ce sistemul este modernizat și crește eficiența acestuia, scad în mod direct costurile operaționale ale operatorului, cu impact direct în tariful la energia termică. Este evident că este de preferat modernizarea sistemelor centralizate care să ducă la scăderea pierderilor, la creșterea randamentelor tehnice și la creșterea gradului de mulțumire a clienților față de serviciile pe care le primesc. Iar clienți mulțumiți înseamnă clienți ce rămân în sistem (și nu se mai gândesc la deconectare și la alegerea unei alte surse de încălzire), și înseamnă clienți nou aduși în sistem (ori prin rebranșare, dacă au fost în trecut conectați și au renunțat la termoficare; ori complet noi, dacă au folosit întotdeauna o altă sursă).

Toate aceste efecte duc în mod direct la scăderea graduală a tarifului și la diminuarea (până la dispariție) a subvenției de la bugetul local.

Nu poți păstra clienții dacă pierderile de energie se văd cu ochiul liber la fiecare intersecție, dacă nimeni nu răspunde cu lunile la reclamațiile făcute, dacă aștepți jumătate de oră să curgă apa la robinet până se încălzește.

Este evident că niciun sistem centralizat de termoficare nu poate avea pretenția de a-și păstra clienții sau de a-i readuce pe cei plecați dacă pierderile de energie se văd cu ochiul liber la fiecare intersecție, dacă aparatele de măsură de la subsolul blocurilor înregistrează cantități astronomice, dacă în casă sunt 26 de grade când afară sunt peste 20 de grade (fiind desigur vorba despre o supraîncălzire), dacă nimeni nu răspunde cu lunile la reclamațiile făcute, dacă aștepți jumătate de oră să curgă apa la robinet până se încălzește sau dacă nu ai apă caldă și căldură din cauza catorva vecini care nu și-au plătit întreținerea.

Soluții există, și nici măcar nu sunt atât de dificil de pus în practică. Sunt esențiale, însă, două elemente majore:

  • Voința politică: odată ce o autoritate locală își propune să facă ceva bun cu termoficarea centralizată, trebuie lucrată o „foaie de parcurs” și mers până la capăt. Lucrurile ce au fost distruse timp de 30 de ani nu se vor rezolva de azi pe mâine, însă se pot rezolva. Există – în România și în lume – expertiza suficientă de care să ne servim atunci când este nevoie – vorba aceea, nu trebuie să reinventăm apa caldă. Trebuie doar să vrem să vedem exemplele de buna practică și să le ajustam la contextele locale de la noi din țară.

Și, dincolo de politică, ar trebui să vorbim despre un moratoriu între toți actorii politici dintr-o anumită comunitate în ceea ce  privește alimentarea cu apa caldă și căldură a cetățenilor care i-au votat și pe care ii reprezintă.

  • Expertiză și competență în domeniu, atât pe parte tehnică, cât și în ceea ce privește relația cu clienții și cu ceilalți stakeholderi (societatea civilă, autoritățile locale și centrale).

Dacă nu se schimbă lucrurile, vom vedea înrăutățindu-se și multiplicându-se imaginile ce sunt vizibile cu ochiul liber de ani de zile: orașe întregi unde peste o treime dintre apartamente nu au nicio sursă de încălzire, locatari care se încălzesc prin pereți, de la vecini, fațade de blocuri străpunse de coșurile de fum ale centralelor individuale de apartament, poluarea majoră pe care acestea o cauzează (vizibilă pentru oricine în special în zilele cu presiunea atmosferică scazută), problemele de sănătate ale locatarilor din blocurile cu număr mare de centrale individuale pe gaz (toxicitatea sângelui).

Dacă nu se schimbă lucrurile, vedem orașe întregi unde peste o treime dintre apartamente nu au nicio sursă de încălzire, locatari care se încălzesc prin pereți, de la vecini, fațade de blocuri străpunse de coșurile de fum ale centralelor individuale de apartament, poluarea majoră, problemele de sănătate ale locatarilor din blocurile cu număr mare de centrale individuale pe gaz

Să ne imaginăm o „lume perfectă”,

  • cu centrale de producție modernizate (sau noi), în perfect respect al standardelor de mediu,
  • cu rețele subterane sau supraterane ce nu pierd căldura și care au intactă izolația termică,
  • cu puncte / module termice automatizate, ce furnizează căldură doar atunci când temperatura exterioară o cere,
  • cu aparate de măsură (contoare) corect dimensionate, cu citire radio,
  • cu contorizarea individuala a tuturor apartamentelor atat pe apă caldă cat și pe căldură (contorul de energie termica să fie pe holul blocului),
  • cu inlocuirea completa a vechilor conducte de energie termica din blocuri și configurarea pe orizontală a acestora în interiorul apartamentelor, în așa fel încât fiecare locatar să își poata porni căldura atunci când doreste – fara a mai depinde de vecini – și să știe în orice moment câte gigacalorii a consumat în luna respectivă;
  • cu recircularea apei calde pentru ca locatarul să aibă apa caldă la temperatura corectă la orice oră din zi sau din noapte;
  • cu posibilitatea pentru asociația de proprietari de a sista alimentarea cu energie termică doar către locatarii cu datorii foarte mari ce nu doresc să le eșaloneze.

Finanțare există: fonduri europene, programul național Termoficare, investiții private, investițiile locatarilor cu scutiri de impozite locale

Sigur, este nevoie de bani, de sume enorme. Însă acestea pot fi obținute:

  • Fondurile europene: România trebuie să negocieze, pentru viitorul cadru financiar, o axă pe viitorul POR (Program Operațional Regional), care va avea focus major pe finanțarea măsurilor de combatere a schimbărilor climatice și de producere a energiei din resurse regenerabile, axă dedicată localităților ce încă au sau nu (mai) au, dar își doresc, sisteme centralizate de termoficare. Fonduri care să fie utilizate pentru creșterea eficienței, scăderea pierderilor, diminuarea emisiilor de gaze cu efect de seră. Toate acestea ducând la creșterea calității serviciilor oferite și la consolidarea și la creșterea portofoliului de clienți. Cu impact direct în scăderea tarifului și, evident, a subvenției de la bugetul local.
  • Fondurile guvernamentale: prin noul Program „Termoficare”, ce trebuie eficientizat în special în ceea ce  privește termenele de aprobare și cele de cheltuire a banilor (degeaba aprobă guvernul un proiect în luna septembrie sau octombrie, fiindcă nicio primărie nu poate cheltui banii în anul respectiv dacă respectă legislația privind achizițiile publice);
  • Investițiile private atrase: prin diverse mecanisme, montaje și instrumente financiare la care s-ar putea ajunge în mod personalizat cu sprijinul unor consultanți cu expertiză în mari proiecte de infrastructură (Banca Mondială, BERD, BEI, șamd);
  • Investițiile făcute chiar de către locatari: scutirea de la plata impozitului pe proprietate un anumit număr de ani dacă proprietarul face investiții în creșterea eficienței energetice a apartamentului, ce vor duce la scăderea consumului de energie și, în mod direct, a emisiilor de gaze cu efect de seră aferente respectivei locuințe si, de asemenea, la economii de costuri pentru locatar (investiții cum ar fi: înlocuirea ferestrelor, anveloparea pe exterior, înlocuirea instalațiilor interioare de apă caldă și căldură, înlocuirea becurilor cu unele eficiente, montarea de robinete termostatate, instalarea de repartitoare de costuri cu citire radio, montarea de contoare individuale de apă caldă și căldură asociate contorizarii individuale cu distribuția instalațiilor pe orizontală, șamd).

E nevoie de claritate legislativă și a reglementărilor, pentru ca ministerele, reglementatorul și primăriile să nu-și mai paseze problema de la unii la alții

Și, dincolo de bani, este nevoie de claritate legislativă și de reglementare, de predictibilitate legislativă și reglementară cel puțin pe termen mediu (daca vrem să avem și investiții private în domeniu) și de renunțarea la „pasarea” problemei termoficării de la un minister la altul, de la un reglementator la altul, doar pentru a avea scuza că „nu noi trebuia să facem”, cu speranța că „a mai trecut o iarnă și lumea va uita”.

2. Există în România orașe care au planuri bune pentru încălzirea gospodăriilor ? Dacă da, în ce constă succesul lor ?

Aș mentiona aici două exemple diferite, însă, în acelasi timp, asemănătoare ca abordare de bază:

  • Oradea: Primăria a ales gestiunea directă, printr-un operator local de termoficare însă, în paralel, a aplicat pentru obtinerea de fonduri europene nerambursabile (POS Mediu și POIM) și pentru atragerea de fonduri naționale nerambursabile (prin Programul Termoficare). Pe scurt, Primaria Oradea investește masiv în creșterea eficienței sistemului pe toate componentele sale (producție, transport, distribuție, furnizare) dar și în îmbunătățirea relației cu clienții, fapt ce se traduce prin scăderea majoră sau chiar eliminarea debranșărilor de la sistem și prin câștigarea de noi clienți (conform directivei europene privind eficiența energetică, orice nouă construcție care se află în raza de activitate a unui sistem centralizat eficient trebuie să se conecteze la acesta atât timp cât se respectă criteriile tehnico-economice – fiindcă termoficarea centralizată este clar cea mai eficientă pe parte de impact asupra mediului înconjurător – iar această regulă chiar se respectă la Oradea). Rezultatul este un sistem cu eficiență globală crescută, cu impact mult diminuat asupra mediului înconjurător, cu grad ridicat de încasare a facturilor și cu clienți mai mulți și mai mulțumiți.

Oradea și Iași, două modele de bună practică

  • Iași: Primaria a ales gestiunea delegată, prin concesionarea sistemului către un operator privat, în urma unei licitații internaționale. Totul se desfășoară pe baza unui contract de rezultat, cu indicatori clari de performanță, transparenți și usor de monitorizat de către municipalitate. Investițiile vin din mai multe surse: pe de o parte, fondurile europene (POS Mediu și POIM, atât pentru centralele de producție, cât și pentru rețele și punctele termice), pe de alta parte fonduri naționale (prin Programul Termoficare) și fondurile operatorului (prin obligațiile de investiții directe în sistem asumate în cadrul contractului de delegare a acestui serviciu public). Câștigurile pentru comunitate se traduc prin creșterea eficienței tehnice și scăderea emisiilor poluante cu efect direct în creșterea calității aerului și a vietii ieșenilor, prin diminuarea treptată a deconectărilor de la sistem și rebranșări realizate în special prin contorizarea individuală la nivel de apartament, și prin viitoarea racordare a două cartiere din oraș ce nu au avut niciodată termoficare centralizată.

As spune că, în ambele cazuri, cheia succesului are trei valențe: o colaborare corectă între operator și autoritatea locală, atragerea de finanțări nerambursabile pentru acest serviciu public (europene și naționale) și o mare atenție acordată relației directe cu clienții finali (locatarii apartamentelor deservite).

3. Bucureștiul are cel mai mare sistem de termoficare din România. Mai poate fi el salvat ? Ce ar trebui făcut în București și cum putem iesi din blocajul instituțional de azi ?

Sigur că termoficarea centralizată din București poate fi salvată! Dacă nu mă înșel, Bucureștiul are al cincilea sistem centralizat din lume, că mărime, și nu se pune problema implementării unor soluții care să nu aibă la bază termoficarea centralizată. Un oraș de marimea capitalei noastre, cu tipul de clădiri rezidențiale ce există aici, nu poate gândi că își poate încălzi populația doar cu soluții individuale: în primul rând, am avea zeci sau sute de mii de coșuri de fum ce străpung fațadele blocurilor și, prin urmare, o poluare majoră, cu efecte devastatoare, chiar în interiorul orașului; în al doilea rand, rețelele de gaz sau de electricitate nu ar putea prelua niciodată această nouă cerere.

Bucureștiul are al cincilea sistem centralizat din lume, că mărime, și nu se pune problema implementării unor soluții care să nu aibă la bază termoficarea centralizată

Soluții există. Bucureștiul se găsește astazi în situația în care era Chișinăul în urmă cu trei sau patru ani: sistemul era în colaps fiindcă distribuitorul de energie termica (subordonat primăriei) avea datorii foarte mari față de producător (subordonat guvernului) cauzate de neplata la timp a subvenției de la bugetul local.

La acel moment, în urma unui act de voință politică asumată până la capăt, s-a elaborat o „foaie de parcurs” cu ajutorul experților de la Banca Mondială ce a dus la salvarea și, în prezent, chiar la dezvoltarea sistemului centralizat. Cei doi operatori au fuzionat într-o singură societate, cu management performant, selectat pe baza unor criterii profesionale transparente. Statul moldovean de la toate nivelurile sale (guvern, primărie, alte instituții publice) s-a angajat să racordeze la sistemul centralizat de termoficare toate clădirile publice pentru care acest lucru era posibil din punct de vedere tehnic. Banca Mondială a acordat un grant nerambursabil pentru realizarea de investiții tehnice, dar și pentru conectarea noilor clienți. Iar operatorul a schimbat complet abordarea relației cu clienții, mergând pe teren, „la firul ierbii”, la discuții cu clienții finali despre problemele tehnice și soluțiile la acestea. Ceea ce s-a tradus în conectarea individuală a blocurilor de locuințe cu module termice care permit pornirea căldurii în funcție de nevoile clienților, în montarea de contoare individuale la fiecare apartament, care dau locatarilor independență totală față de vecini, și în creșterea gradului de încasare a facturilor.

Sigur că dimensiunea sistemului centralizat de termoficare din București nu se poate compara cu cea a termoficării din Chișinău. Însă este clar că soluțiile personalizate sunt cheia pentru ieșirea din această situație de criză, indiferent de modul de gestiune a acestui serviciu public pe care îl va alege municipalitatea (în mod obligatoriu în urma unei dezbateri publice reale):

  • voință politică și angajamente ferme din partea autorităților implicate;
  • expertiză din partea unor entități cu credibilitate în domeniu pentru identificarea soluțiilor optime pe fiecare palier;
  • atragerea de finanțări (în special nerambursabile – de fapt, cheltuirea banilor ce există deja dedicați Bucureștiului pe Programul Operațional de Infrastructură Mare);
  • respectarea angajamentelor asumate (și față de finanțatori, și față de clienții finali);
  • crearea de stimulente financiare pentru locatarii ce investesc în eficiența energetică a propriului apartament.

Rezultatul – pe termen mediu și lung – nu poate fi decât un București eficient din punct de vedere energetic, cu o amprentă ecologică mai mică decât cea de astăzi, cu un aer mult mai curat și cu o calitate a vieții mult superioară celei din 2019.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , , , , , , , , , ,



Currently there are "8 comments" on this Article:

  1. Stihl spune:

    Am semnat :)

  2. victor L spune:

    Ar put5ea fi de un zimbet: unii sint isterizati de incalzirea globala, iar altii speriati de frigul ce-o sa vina.
    (In orasul meu, de vreo 40.000 de locuitori, nu mai exista incalzire centralizata. Centralele de apartament sint baza.)

    • ion spune:

      Si in orasul meu lafel; imi pare rau ca sunt doar 8 ani de cand am inchis sistemul centralizat! Trebuia sa-l inchidem mult mai devreme! Mai mult….. Decat fusese modernizat…. cu centrale cu 3-4 centrale de cartier! Le-au taiat anul trecut la fier vechi. Nu merge la comun…. N-are cum sa functioneze, la comun nu plateste lumea. Acum platesc mai putin in suma nominala decat in 2010 si mult mai putin in termeni reali. Am 24 de grade in casa. Nu stiu pe nimeni fara centrala. Cand am pus eu instalatie si centrala m-a costat sub 2000 euro. Pensionarilor le-au pus in rate. Daca ar fi dupa mine ar trebui sa ne punem hidrofor si sa ne deconectam si de la reteaua de apa. Dar e complicat…

  3. Mihai Badici Mihai Badici spune:

    Specialiștii spun ( și au dreptate) că randamentul încălzirii centralizate e mai bun. Doar că e vorba de un calcul teoretic. Un sistem centralizat de mărimea Bucureștiului nu va funcționa, statistic vorbind , la randamentul teoretic niciodată. Până montezi toate țevile primele deja sunt vechi. Deci în primul rând trebuie “spart” în unități care să poată fi cu adevărat administrate. RADET nu poate fi administrat, tehnic vorbind, din cauza dimensiunii.
    Adevărata problemă e însă monopolul natural care apare în cazul acestei “măgăoi”, care e mai fără speranță chiar decât cel la electricitate sau la gaze. Acest monopol face ca în realitate nici să nu putem spune cu siguranță dacă firma e bine sau prost administrată. Dacă ar fi câteva măcar am putea face o comparație (” Berceniul are 2 lei pe Gcalorie iar Drumul Taberei 4lei, e ceva ciudat în Drumul Taberei”) . Practic RADET consumă tot ce primește. Oricâte fonduri i s-ar aloca, le va “dovedi” cumva, precum Flămânzilă din poveste ( este evident și din faptul că iarna, cu centrala mea nesubvenționată, consum la fel ca prietenii din București care chipurile sunt subvenționați, și la suprafață mai mare de încălzit, într-o localitate unde temperatura medie e mai mică decât în metropolă) . Problema nu e deci tehnică ci de fapt administrativă. Eu personal nu îmi pot imagina o formulă care să oblige RADET să fie eficientă. Tot ce se poate face e ca printr-o administrare decentă să existe niște criterii economice în așa fel încât să se limiteze pierderile. Dar n-o văd posibilă în următorii 10-15 ani, pentru că necesită o implicare mult mai mare a societății în viața politică a orașului, respectiv interes pentru genul ăsta de subtilități atunci când se merge la vot…

  4. ion spune:

    Eu vreau dereglementare pe cat posibil. Peste 10-15 ani ma vad trecand de pe gaz pe electricitate. Acum m-ar costa cred ca de vreo 3 ori mai mult adica la un apartament mic, cu ferestrele pe sud, izolat, in regie proprie, fara nici un fel de autorizari(toti am facut asa!) Factura mea la gaz nu sare de 200 lei in ianuarie-februarie(23,5 grade constant). Cei ce stau pe la parter pe la etajul patru, cu ferestrele pe nord, platesc ceva mai mult. Durerea cea mai mare cu sistemul centralizat era ca unii credeau ca iarna are doar 3-4 luni; pentru mine are 7 luni. Ideea e ca nimeni nu sta in frig in orasul meu de niste zeci de mii pentru ca se acorda subventii de la primarie. Gazul il vad foarte important, nu stiu din ce sursa dar ar trebui sa lucram in draci la diversificare, inclusiv cu terminal la Constanta, fracturare, exloatare maritima, etc. Macar pentru putere de negociere cu rusii. Gazul e ieftin si ofera flexibilitate si investitii mai mici. Poti sa faci curent si cu turbine vechi de MIG-uri! Cu poluarea produsa de centralele de apratament…..hai sa fim seriosi! Daca ar vedea Gretuta, vegana, ce fumega gratarele ar face atac de panica! Glumesc…Ideea e ca nu mai vreau la “colectiv” la “global”! Nu mai vreau! Oricum stau linistit ca la noi in oras s-a ras tot in materie de instalatii si tevi.

  5. Adrian Popescu spune:

    Sistemele centralizate si subventionate = caruselul furturilor .

    Cine nu pricepe sa stea conectat la asa ceva . In fond , ce ar fi lumea fara inconstienti , iresponsabili si naivi ?!

  6. Stiutor De Treburi spune:

    Minciuni prin omisiune:

    La Oradea termoficarea merge asa de bine pentru ca o buna parte din agentul termic livrat este APA GEOTERMALA.
    Cu ce castiga primaria la apa geotermala (care ar face o gigacalorie de circa 80 lei) acopera ce pierde la CET si cu interzicerea debransarilor (care se practica mai strict la Oradea decat in alte orase) –
    iata “model de succes”.

    Ah, am uitat sa precizez:
    “modelul de succes” de la Oradea functioneaza si el cu SUBVENTII, adica pe “pierdere planificata” – o sintagma folosita inainte de 1989.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Otilia Nutu


Otilia Nutu

Ana Otilia Nuţu este analist de politici publice in energie si infrastructura la Expert Forum. Citeste mai departe


Lansare carte

Sâmbătă, 23 noiembrie, se lansează noul volum al profesorului Constantin Crânganu. Amanunte, aici.

E randul tau

Salut acest articol, și îl felicit pe autor. Problema prezentată de dânsul este cum nu se poate ...

de: Bradut Bolos

la "De ce legislația din România încă lasă mult de dorit?"

Carti recomandate de Contributors.ro

DEMOCRAȚIA SUB ASEDIU ROMÂNIA ÎN CONTEXT REGIONAL

Carte recomandată de contributors.ro

Cauta articole

decembrie 2019
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)