Home » Analize »Economie »Macro »Opinie » Citesti:

Dimensiunea morală a economiei de piaţă

Silviu Cerna noiembrie 9, 2018 Analize, Economie, Macro, Opinie
67 comentarii 1,940 Vizualizari

Oamenii care interacţionează în economia de piaţă intră în relaţii ce au o puternică încărcătură morală. Dimensiunea morală a acestor relaţii este inerentă elementelor constitutive ale economiei de piaţă – proprietate privată, liberă întreprindere, schimburi efectuate în mod voluntar la preţuri formate în funcţie de cerere şi ofertă –, indiferent de profitul pe care îl realizează întreprinzătorii, care nu este luat de la nimeni şi care, de aceea, le aparţine în mod legitim.

Contrar numeroaselor critici[1], economia de piaţă (sistem de piaţă, sistem de liberă întreprindere, concurenţă, laissez-faire, capitalism etc.) este morală. Această dimenisiune morală provine din faptul că activităţile productive şi comerciale care se desfășoară în acest sistem economic respectă drepturile şi libertăţile individuale, care, după revoluţia papală din secolele XI-XIII, sunt considerate sacre de către civilizaţia occidentală.[2]

În literatura economică actuală, se subliniază adesea că economia de piaţă a evoluat spre o formă în care în centrul deciziilor şi acţiunilor întreprinderilor se află mai degrabă societatea decât profitul.[3] Justificarea morală a acestui sistem economic nu rezidă însă în efectele sale sociale, care sunt, într-adevăr, impresionante:

Din secolul al Vl-lea, când  începe istoria europeană, până în anul 1800 — adică de-a lungul a douăsprezece secole —, Europa n-a reuşit să depăşească cifra de o sută optzeci de milioane de locuitori. Or, între 1800 şi 1914, adică într-un secol şi ceva, populaţia  Europei se ridică de la 180 de milioane la 460 de milioane! Bănuiesc că diferenţa dintre cele două cifre nu mai lasă nici o îndoială asupra vocaţiei prolifice a ultimului veac. În trei generaţii,  Europa a produs „pastă umană” în cantităţi uriaşe, care, lansându-se ca un torent în spaţiul istoriei, 1-a inundat.  Acest fapt, repet, ar fi de ajuns pentru a înţelege triumful maselor şi tot ceea ce se reflectă şi se anunţă prin el. Pe de altă parte, acest fapt trebuie considerat ca unul dintre factorii cei mai concreţi ai creşterii vieţii, pe care am subliniat-o mai sus.[4]

Justificarea morală a economiei de piaţă constă în faptul că, în cadrul acestui tip de economie, viaţa economică se desfăşoară cu respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale fiinţei umane: proprietate privată, liberă întreprindere, schimburi efectuate în mod voluntar la preţuri formate în funcţie de cerere şi ofertă. Aceste drepturi îşi au originea în instituţiile legale şi concepţiile produse de revoluţia papală din sec. XI-XIII, prin care biserica catolică şi-a constituit unitatea politică şi legală şi independenţa faţă de împăraţi, regi şi stăpâni feudali. Din această revoluţie, a apărut ideea occidentală a supremaţiei legii, dezvoltată apoi conştient pe parcursul mai multor generaţii şi secole. După cum explică V. Roman:

Imediat după Marea Schismă, în sec. 11-13, Revoluţia papală a pus bazele civilizaţiei occidentale actuale prin santificarea raţiunii: raţio, ştiinţa şi şcoala de la greci; dreptul, individualitatea şi proprietatea privată de la romani; ambele puse apoi în slujba escatoligiei şi eticii Bibliei. Sinteză străină ortodoxiei.[5]

Piaţa nu este un mijloc pentru îndeplinirea unui scop – moral sau de alt gen -, ci întruchiparea instituţională a proceselor de schimb voluntar la care participă indivizii cu calităţile şi defectele lor multiple. Atâta tot. Însă, comportamentul de schimb al indivizilor într-o structură preexistentă cu drepturi de proprietate, reguli ale contractelor şi mecanisme de aplicare a acestora generează spontan o ordine economică superioară din toate punctele de vedere celei create, de exemplu, prin planificarea centralizată.[6] Este un proces continuu, cu reguli, nu haos – aşa cum susţine economia politică marxistă predată o jumătate de secol în facultăţile economice din România, din care, se pare, se inspiră şi în prezent unii economişti români care nu contenesc să vorbească despre ,,eşecurile pieţei’’.[7]

Ideea că piaţa este ordine, nu haos, a fost demonstrată strălucit de L. von Mises. El a numit ştiinţa care studiază ordinea pieţei „catalactică”.[8] Acest proces de auto-organizare constituie una din problemele fundamentale ale ştiinţei economice, deoarece face ca sistemele economice să fie rezultate ale acţiunii umane, nu ale unui proiect uman. De aceea, procesul respectiv i-a preocupat în permanenţă pe marii economişti de la A. Smith la L. Walras, L. Mises şi F. Hayek. După cum demonstrează acesta din urmă, proprietăţile emergente ale unei economii (preţuri, structură, creştere etc.) sunt rezultatele scopurilor diverse şi disparate ale indivizilor dintr-o anumită comunitate.[9] În general, în spatele tuturor fenomenelor sociale nu stă un individ sau un grup social, ci o totalitate de acţiuni care au loc în cadrul unui sistem extrem de complex.[10] În acest cadru, Hayek a propus termenul de „catalaxie” ca alternativă la cel de „ştiinţă economică”.

În ceea ce priveşte capacitatea autoreglatoare a economiei de piaţă, Hayek arată:

Se poate ca aceste ajustări să nu fie întotdeauna ,,perfecte’’ în sensul utilizat de economişti în analiza modelului de echilibru. Însă, mă tem că obiceiul nostru de a aborda problema bazându-ne pe supoziţia că, practic, toţi ne bazăm pe o cunoaştere mai mult sau mai puţin perfectă ne-a împiedicat să sesizăm adevărata funcţie a mecanismului preţurilor şi ne-a determinat să folosim standarde inadecvate pentru a-i aprecia eficienţa.[11]

Piața nu recompensează, deci, un merit ipotetic. Ea nu are o funcţie morală, ci una economică: piaţa face ca produsele să ajungă în mâinile celor care doresc să le aibă şi au posibilitatea să le plătească, oferind în schimb bani, ori alte bunuri sau servicii. Mecanismul prin care piaţa îndeplineşte acest rol este efectuarea liberă de tranzacţii cu bunuri sau servicii: aceste tranzacţii constituie modalitatea prin care un individ se arată capabil să ofere altor indivizi un bun sau un serviciu pe care aceştia din urmă îl consideră suficient de util astfel încât să fie dispuşi să plătească vânzătorului un anumit preț pentru a dobândi bunul sau serviciul respectiv.

Existenţa unui asemenea mecanism este esenţială pentru o societate mare, deoarece, într-o asemenea societate, spre deosebire de comunităţile umane mici, nu există nici o modalitate ,,obiectivă’’ sau ,,ştiinţifică’’ de măsurare a “adevăratului merit”, “adevăratei valori” sau “adevăratei nevoi” a unui individ sau a anumitor grupuri de indivizi. Toate aceste elemente sunt rezultatul aprecierii personale a fiecărui membru al societăţii. Or, indiferent de preocuparea sa faţă de soarta semenilor, mintea unui om nu este, evident, atât de ”mare” pentru a recepta şi înţelege tot ceea ce poate exista într-o comunitate umană de zeci, sute, mii şi milioane de indivizi, ale căror universuri mentale – tot atât de numeroase şi de îndepărtate unele de altele ca stelele din univers – reprezintă o lume de gânduri care scapă complet înţelegerii şi memoriei unui singur om. În aceste condiţii, ceea ce contează din punct de vedere social şi economic este ca un individ care are nevoie de un bun sau serviciu să ştie dacă bunul sau serviciul care îi este oferit pe piaţă este prea scump sau prea ieftin pentru a-l cumpăra, deoarece intenţionează să-l
folosească pentru producţia sau consumul său, ori dacă un bun sau serviciu se vinde pe piaţă
la un preţ suficient de mare pentru ca el să fie interesat să-l producă. Această idee este
exprimată de Hayek prin afirmaţia că informaţia transmisă prin preţul format pe piaţa liberă
este una ”codificată”, dar în aşa fel încât toţi cei intersaţi ştiu să o decodifice.[12]

În acest cadru, dimensiunea morală a economiei de piaţă derivă esenţialmente din faptul că tranzacţiile de pe piaţă sunt voluntare şi repetitive. Aceste trăsături sunt pe departe mai puţin pregnante în relaţiile politice, acţiunile militare etc., deşi poate nu în activităţile religioase. Deoarece tranzacţiile de pe piaţă sunt voluntare, aceste tranzacţii trebuie să fie benefice cel puţin uneia din părţi şi să nu o prejudicieze pe cealaltă. Fiind repetitive, ele fac (de obicei) ca înşelăciunea şi neîndeplinirea promisiunii să nu fie profitabilă. Reputaţia de cinste şi responsabilitate constituie astfel un ”activ comercial”, care, în bilanţul întreprinderii, intră în ceea ce se numeşte ,,capitalul social’’.

Comportamentul economic impus de legile pieţei duce, deci, la încetăţenirea unor valori morale, cum ar fi: onestitatea, sinceritatea, încrederea, respectarea avutului altuia, corectitudinea, cooperarea, perseverenţa, respectarea promisiunilor, mândria muncii, răbdare, capacitate de a face concesii etc. După cum arată A. Marshall:

Ocaziile de a face excrocherii sunt, cu siguranţă, mai numeroase decât în trecut; nu mai există însă motive ca oamenii să se folosească pe scară largă de asemenea ocazii pentru a le face. Dimpotrivă, metodele moderne de comerţ implică obiceiul de a spune adevărul, pe de o parte, şi puterea de a rezista ispitei de a fi necinstit, pe de altă parte, care nu există la un popor înapoiat.[13]

Acest comportament duce, de asemenea, la formarea unor obiceiuri care favorizează eficienţa economică: economisirea (i.e. reducerea consumurilor de factori de producţie), evitarea risipei, austeritatea etc.,  pe care civilizaţia occidentală le consideră valori morale.[14]

O şi mai puternică şi mult mai timpurie dezvoltare a aceluiaşi argument aparţine lui A. Smith:

Ori de câte ori comerţul este introdus într-o anumită ţară, probitatea şi punctualitatea îl însoţesc de fiecare dată. Aceste virtuţi sunt aproape necunoscute într-o ţară primitivă şi barbară. Dintre toate naţiunile Europei, olandezii, poporul cel mai comercial, sunt şi cei mai de cuvânt. Englezii sunt mai de cuvânt decât scoţienii, dar sunt mult inferiori olandezilor, iar în zonele mai îndepărtate ale Angliei sunt mai puţin (de cuvânt) decât în regiunile comerciale. Acest lucru nu se datorează caracterului naţional, cum pretind unii. Acest caracter nu conţine nici un motiv natural pentru care un englez sau un scoţian să fie mai puţin punctual decât un olandez în îndeplinirea angajamentelor asumate. Este vorba despre interesul propriu ca principiu general care reglează acţiunile fiecărui om, care face ca oamenii să acţioneze într-un mod avantajos pentru ei şi care este le fel de adânc implantat într-un englez ca într-un olandez. Un negustor se teme să piardă acest caracter şi, de aceea, este scrupulos în respectare oricărui angajament. Atunci când un om încheie 20 de contracte pe zi, el nu are de câştigat prea mult prin încercarea de a se impune vecinilor săi şi însăşi apariţia unei înşelăciuni îi provoacă pierderi. Acolo unde oamenii au rar de a face unii cu alţii, vom constata că unii sunt oarecum dispuşi să înşele, deoarece câştigă mai mult printr-un truc inteligent, decât pierd prin (dezvăluirea) caracterul(ui) lor. Acei indivizi pe care îi numim politicieni nu sunt printre cei mai remarcabili oameni din lume pentru probitatea şi punctualitatea lor. Ambasadorii diverselor naţiuni sunt încă şi mai puţin: totuşi, aceştia sunt lăudaţi pentru orice mic avantaj pe care îl obţin şi se face mare caz de gradul lor de rafinament. Motivul este că naţiunile tratează una cu alta nu mai mult de două – trei ori pe secol şi că ele pot câştiga mai mult prin înşelăciune, decât (pierd) prin caracter. Franţa a avut acest caracter (urât) cu noi încă de pe vremea lui Ludovic al XIV-lea şi nu a fost deloc atinsă niciodată în interesul sau splendoarea sa.[15]

Este greu de spus dacă, în realitate, participanţii la tranzacţiile comerciale se comportă mai onest decât participanţii la negocierile diplomatice sau la schimburile în natură primitive, însă, cu siguranţă, nici Marshall și Smith nu ştiau acest lucru atunci când au scris rândurile de mai sus – indiferent ce au mai aflat după aceea. Totuşi, este sigur că cei doi, precum şi cei mai mulţi economişti moderni acceptă esenţa poziţiei amintite cu privire la etica afacerilor.[16]

Această credinţă se bazează nu pe sondajele de opinie, ci pe practica zilnică. Economiştii moderni postulează invariabil că tranzacţiile nu sunt afectate de înşelăciune sau de coerciţie. Acest postulat este parţial prezentat în forma matematică a aşa-numitei ”ecuaţii bugetare”, care spune că pentru fiecare agent economic suma valorilor primite de la alţii este egală cu suma valorilor pe care el le dă altora. Alte modalităţi de exprimare formală a acestei ipoteze în modelele economice este ,,jocul cu sumă nulă’’, ,,optimul paretian’’ etc. În toate aceste cazuri, principiul este că nici o tranzacţie nu lasă pe nimeni într-o situaţie mai rea decât cea în care a fost ex ante, adică înainte de a face tranzacţia respectivă – o pseudodefiniţie a unei tranzacţii necoercitive (libere) aproape universal acceptată de economiştii contemporani.

Astfel, într-o carte fundamentală, tradusă recent în limba română, doi prestigioşi autori americani folosesc expresia ,,instituţii inclusive’’ pentru a desemna acele instituţii care respectă dreptul de proprietate şi încurajează munca productivă în folosul indivizilor şi societăţii.[17] Spre deosebire de acestea, ,,instituţiile extractive’’ sunt acelea care permit unei oligarghii să extragă în mod coercitiv resurse de la societate, menţinând-o în sărăcie şi supunere. Un alt termen folosit pentru desemnarea societăţii în care predomină instituţiile extractive este cel de ,,societate de vânători de rente’’ (Rent-Seeking Society).[18]

Concluzia care se desprinde din aceste lucrări este că instituţiile politice şi economice inclusive conduc la un ,,cerc virtuos’’, deoarece se perpetuează pe termen lung, pe când cele extractive conduc la un ,,cerc vicios’’ al sărăciei şi subdezvoltării. Cu alte cuvinte, efectele pozitive ale instituţiilor inclusive sunt ,,distrugerea creatoare’’ (Schumpeter), inovaţia şi indispensabila centralizare a puterii statale, fără de care ar fi anarhie şi nesiguranţă.

Deoarece, în economia de piaţă, toate relaţiile economice sunt voluntare, instituţiile caracteristice acestui tip de economie sunt ,,instituţii inclusive’’. Piaţa există cu adevărat doar atunci când două persoane schimbă în mod voluntar bunurile lor, fără ca una din ele să o constrângă sau să o înşele pe cealaltă; aceasta înseamnă, practic, că cele două părţi pot să accepte sau să respingă schimbul. Însă, dacă un individ doreşte să schimbe bunurile sau banii săi pe bunurile sau serviciile altor indivizi, este liber să o facă.

În cazul în care statul intervine în viaţa economică, singurul mijloc prin care indivizii se pot concura unii cu alţii este să încerce să obţină favorurile statului sau ale funcţionarilor acestuia pentru a-şi întrece rivalii. În această economie ,,mixtă’’, ei au relativ puţină libertate, deoarece trebuie să facă faţă unui ocean de reglementări mai mult sau mai puţin clare şi coerente. Iar dacă găsesc o lacună, care le permite să obţină o favoare guvernamentală, ei o vor folosi cu siguranţă. De regulă, intervenţia statului şi reglementările economice favorizează marile întreprinderi, indivizii aflaţi în relaţii speciale cu statul, indivizii deja existenţi într-o anumită profesie etc., ceea ce face ca intrarea pe piaţă a unor noi concurenţi mai mici sau începători să fie costisitoare.

Furnizând bunuri şi servicii, deoarece speră să realizeze un profit, indivizii liberi şi laborioşi sunt indispensabil progresului societăţii. Căci, după cum scria J. St. Mill:

Nici un lucru realmente mare nu se poate realiza cu oameni mici.[19]

Producătorul sau vânzătorul care oferă anumite bunuri sau servicii unei alte persoane crede că va obţine sub formă de alte bunuri, alte servicii sau bani o valoare mai mare decât cea pe care o cedează, ceea ce explică de ce se îndeletniceşte cu producerea şi/sau comercializarea bunurilor respective. Nu o face, deci, din altruism, ci urmărindu-şi propriul interes, aşa cum îl înţelege el – în tot cazul, mai bine decât oricine altcineva:

Nu ne aşteptăm să primim bucatele pentru cină prin bunăvoinţa măcelarului, a berarului sau a brutarului, ci datorită faptului că ei îşi urmăresc propriile interese. Nu ne adresăm umanităţii din ei, ci iubirii lor de sine – şi nu le vorbim niciodată despre nevoile noastre, ci despre avantajele lor.

…iar direcţionând această muncă de aşa manieră încât produsul său să aibă cea mai mare valoare, el se gândeşte doar la propriul său câştig – şi astfel, ca şi în alte situaţii, el este condus de o mână invizibilă să promoveze un scop care nu făcea nicicum parte din intenţiile sale. Iar pentru societate nu este nici mai bine, nici mai rău că nu face parte din intenţiile sale. Prin urmărirea propriului său interes, el îl va promova adesea pe cel al societăţii, şi încă mai eficient decât în cazul în care ar avea intenţia să-I promoveze. N-am auzit niciodată ca cei care au pretins că-şi dedică afacerile binelui public să fi contribuit prea mult la acesta.[20]

Este adevărat însă că oamenii au nu numai valori morale, ci şi ,,spirite animale’’:

Probabil că cele mai multe din deciziile noastre de a face ceva pozitiv, ale căror consecinţe complete se vor face simţite de-a lungul multor zile ce vor veni, pot fi considerate ca fiind numai rezultatul spiritului animalic – al unui impuls spontan de a acţiona, mai degrabă, decât de a nu acţiona, şi nu rezultatul unei medii ponderate a beneficiilor cantitative, înmulţite cu probabilităţile cantitative (deciziei raţionale de a maximiza venitul aşteptat – S. C.).[21]

Însă, indiferent de motivul care îi face să acţioneze, simplul fapt că acţionează este moral, deoarece, în economia de piaţă, ei nu îşi pot satisface pornirile, chiar şi cele josnice, decât oferind bunuri sau făcând servicii semenilor lor. Comportamentul unui producător/vânzător este, deci, moral, chiar dacă pe el nu îl interesează soarta umanităţii şi nici cine sunt cumpărătorii săi, ori ce calităţi şi defecte au aceştia, ci doar propriul său profit. Căci, cei care decid realmente dacă producătorul/vânzătorul realizează un anumit profit sunt cumpărătorii. Cu alte cuvinte, în sistemul economic al unei societăţi libere, producătorii/vânzătorii şi, în general, întreprinderile pot încerca să-şi maximizeze profitul, dar o pot face numai dacă nu comit fraude şi nu exercită constrângeri, ci oferă cele mai bune produse sau servicii pentru a-şi atrage clienţii.

Una din caracteristicile cele mai des criticate ale economiei de piaţă este că amplifică inegalităţile de avere şi venit.[22] Însă, o persoană bogată nu şi-a agonisit averea neapărat pentru că a luat ceva de la alţii. În loc de a recunoaşte că este moral ca indivizii să se înţeleagă liber cu privire la ce anume vând şi cumpără, unii autori continuă să insinueze, pe linia de gândire a lui Prudhon şi Marx, că ,,proprietatea este un furt’’şi că, deci, ,,exproprierea expropriatorilor’’este calea pentru înlăturarea tuturor relelor din lume.

Din fericire, în lumea modernă, constituită, în general, după modelul civilizaţiei occidentale,  până la proba contrarie, nu se poate spune despre nimeni că, dacă este bogat, şi-a furat averea.[23] Pricipiul este, dimpotrivă, că el sau strămoşii săi nu au putut face avere decât oferind bunuri şi servicii unor persoane libere şi doritoare să le cumpere. Pe o piaţă liberă şi concurenţială, întreprinderile trebuie să facă faţă concurenţei pentru a avea clienţi.

După cum a spus recent întreprinzătorul, scriitorul şi activistul israelo-american Y. Brook, inegalitatea nu este o eroare a capitalismului, ci o caracteristică a sa.[24] Dacă inegalitatea între oameni este rezultatul interacţiunilor lor voluntare, ea trebuie elogiată; dacă oamenii sunt liberi să înfiinţeze întreprinderi şi să realizeze beneficii, îmbunătăţindu-şi astfel propria viaţă ca urmare a comerţului voluntar cu alţi oameni, ei trebuie felicitaţi, nu condamnaţi:

În ceea ce mă priveşte, consider că îşi au justificarea din punct de vedere social şi psihologic inegalităţi însemnate de venituri şi avere, dar nu disparităţi atât de mari ca cele existente astăzi. Sunt activităţi umane preţioase care, pentru a fi cu adevărat rodnice, au nevoie de stimulentul câştigului bănesc şi de cadrul proprietăţii private. În plus, datorită posibilităţilor de a câştiga bani şi de dobândi averi particulare, pot fi canalizate în direcţii relativ inofensive înclinaţii umane periculoase, care, dacă nu-şi găsesc satisfacerea pe aceste căi, ar putea să se manifeste prin cruzime, printr-o goană lipsită de scrupule după autoritate şi putere personală şi prin alte forme de înălţare a propriei persoane. Este mai bine ca un om să-
şi tiranizeze contul la bancă decât concetăţenii, şi cu toate că prima eventualitate este
condamnată uneori ca fiind doar un mijloc pentru realizarea celei de-a doua, cel puţin în unele cazuri ea constituie o alternativă. Dar pentru stimularea acelor activităţi şi pentru satisfacerea acelor înclinaţii, nu este necesar ca mizele să fie atât de ridicate ca în prezent. Mize mult mai mici pot servi la fel de bine scopului, de îndată ce jucătorii se obişnuiesc cu ele. Sarcina transformării naturii umane nu trebuie confundată cu sarcina dirijării ei. Deşi este posibil ca în societatea ideală oamenii să fi învăţaţi, influenţaţi sau crescuţi în aşa fel încât să nu-i intereseze mizele, ocârmuirile înţelepte şi prudente vor lăsa deocamdată jocul să continue, supus anumitor reguli şi restricţii, cât timp omul mijlociu sau o fracţiune însemnată a colectivităţii se află sub atracţia puternică a pasiunii de a câştiga bani.[25]

Este adevărat, deci, că inegalităţile foarte mari de venituri şi avere pot fi considerate un ,,rău’’ de către societate, iar atunci statul este presat de sistemul democratic, în care decide majoritatea, să intervină pentru a atenua aceste inegalităţi. Astfel, la sfârşitul secolului XIX, unii conducători politici din ţările occidentale (Bismark – în Germania; Gladstone şi Disraeli – în Marea Britanie; F. Roosevelt – în SUA; etc.) au luat o serie de măsuri prin care statul a devenit responsabil pentru bunăstarea populaţiei. Acest nou tip de stat a fost numit ,,stat social’’ (Social State) sau ,,stat providenţă’’ (Welfare State). Indiferent de denumire, principala sa caracteristică este că guvernul acţionează asupra mecanismelor pieţei pentru a-i proteja pe cetăţeni de evenimentele neprevăzute şi pentru a le asigura un nivel de trai minim.

În prezent, în ţările democratice, forţele politice de dreapta şi de stânga se întâlnesc adesea în susţinerea acestui tip de stat. Ele nu se deosebesc una de alta decât prin modul în care identifică beneficiarii şi victimelor aplicării principiului statului social, în sensul că fiecare îşi protejează propria clientelă electorală.

Problema este că  orice intervenţie de acest gen crează pericole şi dileme morale mai mari decât cele pe care pretinde că le rezolvă.[26] Pe de altă parte, experienţa istorică încheiată prin căderea comunismului arată că sistemul economic preconizat ca soluţie alternativă – economia planificată – a creat inegalităţi mult mai mari decât cele din societatea capitalistă.[27]

O altă critică frecventă la adresa capitalismului este că marile corporaţii şi persoanele bogate se dedau la practici comerciale dubioase şi la corupţie. În primul rând, conform sistemelor de drept procesual penal din ţările civilizate, acuzarea cuiva de comiterea unei infracţiuni impune dovedirea acestui fapt (Ei incumbit probatio qui dicit, non qui negat). Este, deci, nejustificat ca acele întreprinderi care îşi fac afacerile într-un mod onest să fie asimilate cu cele care se pretează la corupţie. Faptul că o întreprindere realizează profit nu constituie o dovadă că aceasta îl obţine în detrimentul societăţii. Oferirea de bunuri şi servicii pe care cumpărătorii sunt liberi să le cumpere este cea care crează bogăţie. Iar acest lucru nu poate fi echivalat cu înşelarea clienților.

În al doilea rând, fenomenul corupţiei este răspândit în ţările cele mai sărace, care sunt slab dezvoltate tocmai de aceea că în ţările respective economia de piaţă nu funcţionează.[28]

În fine, o întreprindere care se află în relaţii speciale cu guvernul nu este, de fapt, o întreprindere ,,capitalistă’’. Aceste relaţii ,,speciale’’ înseamnă corupţie, clientelism, fraudă, abuz în serviciu, conflict de interese etc., iar vinovaţii trebuie, desigur, pedepsiţi. Numai că răspunderea lor penală are ca temei săvârşirea unei infracţiuni, nu efectuarea unui schimb voluntar. Reciproc, conceptul de schimb voluntar, pe care se bazează dimensiunea morală a economiei de piaţă, nu implică lipsa răspunderii penale a indivizilor şi a întreprinderilor pentru infracţiunile pe care comit.

În acest context, se poate discuta inclusiv despre responsabilitatea socială a întreprinderilor.[29] Nu ne propunem să dezvoltăm aici acest subiect, menţionând doar că întărirea responsabilităţii sociale a întreprinderilor într-o economie de piaţă nu se poate face prin multiplicarea unor reglementări rigide, ci pe calea opusă a dereglementării. Mai precis, întreprinderile care adoptă un comportament contrar eticii trebuie să nu poată cere să fie salvate sau protejate de către guvern şi, deci, lăsate să fie sancţionate natural de către piaţă. Motivul pentru care întărirea reglementărilor nu este o soluţie pentru o economie de piaţă este că, în mod evident, marile corporaţii vor încerca să se sustragă reglementărilor prin coruperea autorităţilor administrative, ori vor părăsi pur şi simplu ţara în cauză în căutarea unui mediu de afaceri mai prietenos, ceea ce va antrena pierderea de locuri de muncă în plan autoton.

Dimpotrivă, întreprinderile care interacţionează liber cu angajaţii şi cu clienţii lor sunt antrenate prin însuşi acest fapt într-o relaţie morală, indiferent de profitul pe care îl realizează. Acest profit le aparţine şi nu este luat de la nimeni. Legitimitatea schimbului voluntar şi a economiei de piaţă bazate pe această formă de schimb se află, aşadar, în însuşi fundamentul său: sacralitatea drepturilor individuale.

Timişoara, 8 noiembrie 2018

NOTE_____________________________


[1]-Un tur complet al criticilor aduse în cursul timpului organizării concurenţiale a societăţii ar fi un demers cu adevărat imposibil. Se poate aminti totuși remarca lui J. Schumpeter despre cutremurul din Japonia din 1924, cum că acesta a avut un aspect neobişnuit, și anume nu a fost atribuit capitalismului. Este uşor de înţeles cât de puțini țapi ispășitori, dar și bunuri de consum, ar avea societatea modernă, fără capitalism.

[2]-H. Berman, Law and Revolution. The Formation of the Western Legal Tradition, Harvard University Press, 1985; Ph. Nemo, Qu’est-ce que l’Occident, PUF, 2013; V. Roman, Revolta ortodoxă 2015, Revista Armonii Culturale, 12.02.2105, http://armoniiculturale.ro/2015/02/12/prof-dr-viorel-roman-revolta-ortodoxa-2015/

[3]-S. Cerna, Capitalismul – o trinitate de idei, Economistul, nr. 2, 31 ianuarie 2016, http://www.economistul.ro/academocratie-capitalismul-o-trinitate-de-idei-a8423/, http://ecol.ro/content/capitalismul, Oeconomica, nr. 3, 2015, http://oeconomica.org.ro/abstract/431/Capitalism-Capitalismul.html; Tehnocraţia şi economia, Oeconomica, nr. 1, 2016, http://www.oeconomica.org.ro/abstract/451/Technocracy-and EconomicsTehnocra%C5%A3ia-%C5%9Fi-economia.html

[4]-J. Ortega y Gasset, Revolta maselor, Humanitas, Buc., 2007, p. 85.

[5]-V. Roman, op.cit.

[6]-Performanţele economice ale economiilor de piaţă şi planificate pot fi mai bine evaluate şi comparate analizând situaţia Germaniei de Vest (RFG) şi de Est (RDG). La sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, aceste ţări aveau structuri industriale asemănătoare şi niveluri ale productivităţii sensibil egale. După aproape o jumătate de secol de capitalism – în vest şi de socialism – în est, productivitatea din RDG era la un nivel situat între 25% şi 50% din cea a RFG. Mai mult, creşterea economică a vizat, în primul rând, producţia de mijloace de producţie şi de mărfuri de slabă calitate. Ca peste tot în comunism, în RDG, obiectivul a fost cantitatea şi nu calitatea.

Economia planificată a accentuat penuria şi a făcut ca, departe de fi o societate a belşugului, aşa cum au promis fondatorii marxism-leninismului şi cum pretindea propaganda oficială, comunismul să fie un sistem social-economic al penuriei şi corupţiei generalizate. Din acest motiv, eminentul economist maghiar J. Kornay a numit economia socialistă „economie de penurie” (The Socialist System: A Political Economy of Comunism, Princeton, N J: Princeton University Press, 1992).

Pentru o analiză aprofundată a performanţelor economice obţinute prin instituirea economiei de piaţă în fostele ţări comuniste, v. C. Marinescu (coord.), B. Glăvan, G. Staicu, M. Pană, O. Jora, Capitalismul. Logica Libertăţii, Humanitas, 2012.

[7]-Despre contradicţiile interne şi sfârşitul inevitabil al capitalismului s-a scris şi s-a vorbit enorm în ţările comuniste, încât ar fi superfluu să insistăm asupra acestei lozinci. Amintim totuşi că criza economică, începută în anul 2008, a readus în discuţie o seamă de teorii mai vechi referitoare la posibilitatea sfârşitului capitalismului, dintre care cele mai importante sunt cele ale lui K. Marx şi J. Schumpeter. (v. D. P. Aligica, Neoliberalismul şi criticii săi (Între eşecul pieţei şi eşecul statului), Revista 22, 2009-05-12, https://www.revista22.ro/neoliberalismul-si-criticii-sai-ntre-esecul-pietei-si-esecul-statului-6066.html).

[8]-L. von Mises, Acţiunea umană. Un tratat de teorie economică, Partea a patra: Catalactica sau economia societăţii de piaţă, http://mises.ro/43/.

[9]-F. Hayek, Utilizarea cunoaşterii în societate, în: Individualism şi ordine economică, Editura Universităţii ,,A. I. Cuza’’ Iaşi, 2014, p. 81-93.

[10]-F. Hayek, Constituţia libertăţii, Institutul European, Iaşi, 1998.

[11]-F. Hayek, Individualism şi ordine economică, ed. cit., p. 89-90.

[12]-F. Hayek, Utilizarea cunoaşterii în societate,  ed. cit.

[13]-A. Marshall, Principles of Economics, 8th ed., London: Macmillan, 1920, p. 7.

[14]-M. Weber, Etica protestantă si spiritul capitalismului, Incitatus, Bucureşti, 2003.

[15]-A. Smith, Lectures on Jurisprudence, Cambridge: Cambridge University Press, 1978, p. 538-539.

[16]-A se vedea, de ex., G. Akerlof, R. Kranton, Identity Economics. How Our Identities Shape Our Work, Wages, and Well-Being, Princeton University Press, 2010; S. Bowles, The Moral Economy. Why Good Incentives Are No Substitute for Good Citizens, Yale University Press, 2017; G. Akerlof, R. Shiller, Spirite animale, Publica, 2010; C. Sustein, R. Thaler, Nudge. Cartea ghionturilor pentru decizii mai bune legate de sănătate, bogăţie şi fericire, Publica, 2016; etc.

[17]-D. Agemoglu, J. Robinson, De ce eşueaza naţiunile. Originile puterii, ale prosperităţii şi ale sărăciei, Litera, Buc., 2015.

[18]-A. Krueger, The Political Economy of the Rent-Seeking Society, American Economic Review, 64 (3), 1974, p. 291–303; Bhagwati J., Directly Unproductive, Profit-seeking ( DUP ) Activities, Journal of Political Economy, Octobre, 1982, Chicago, p. 988-1002.

V. şi lucrările autorului: Tranziţia şi grupurile de interese, Oeconomica, 2, 2011, p. 15-27, http://ecol.ro/content/tranzitia-si-grupurile-de-interese; Un sfert de veac de tranziţie, Economistul nr. 49-50, 15 decembrie 2014, http://ecol.ro/content/un-sfert-de-veac-de-tranzitie

[19] -J.St. Mill, Despre libertate, Humanitas, Buc., p. 207.

[20] -A.Smith A., Avuţia naţiunilor, Publica, Buc., 2011, p. 80, 287.

[21]-J.M. Keyenes, Teoria generală a folosirii mâinii de lucru, a dobânzii şi a banilor, Ed. şt., Buc., 1970, p. 225-226.

[22]-De ex., Th. Piketty, Capitalul în secolul al XXI-lea, Litera, Buc., 2015.

[23]-Cu toate acestea, în societatea românească postcomunistă, din numeroase motive, percepţia bogaţilor este una mai degrabă negativă, iar bogăţia şi averea sunt asociate frecvent cu încălcarea legii. (Studiu IRES, Capitalism şi societate în România, Sinteza, 53, iunie-iulie 2018, p. 32).

Pentru o prezentare a portretelor unor milionari/miliardari români, a se vedea şi filmul: Capitalism-reţeta noastră secretă, realizat de A. Solomon, http://videos.arte.tv/fr/videos#/tv/coverflow///1/100/).

[24]-Y. Brook, W. Don, In Pursuit of Wealth: The Moral Case for Finance, New York: Ayn Rand Institute Press, 2017.

[25]-J.M. Keyenes, Teoria generală…, ed. cit., p. 376-377.

[26]-S. Cerna, Pericolele şi morala îndoielnică ale statului social, Sinteza, 49, Februarie-Martie 2018, p. 116-124.

[27]-Deţinătorii puterii politice din regimul comunist, care îşi duceau viaţa şi îşi îndeplinea misiunea complet separaţi de popor, au fost numiţi de comunistul disident jugoslav M. Djilas ,,noua clasă’’. (The New Class: An Analysis of the Communist System, Harcourt Brace Jovanovich, 1957). V. şi V. Tismăneanu, Lumea secretă a nomenclaturii: Amintiri, dezvăluiri, portrete, Humanitas, 2012.

[28]-https://www.transparency.org/news/feature/corruption_perceptions_index_2017.

[29]-V. şi lucrările autorului: Capitalismul – o trinitate de idei, ed. cit.; Tehnocraţia şi economia, ed. cit.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "67 comments" on this Article:

  1. Kurt spune:

    2008 Lehmann Brothers/SUA a demostrat ceva nou: sectorul financiar în capitalismul de casino (Prof. Werner Sinn, fost director IFO) e un pericol global.
    Dealungul secolelor „neguţătorul cinstit“ (der ehrbare Kaufmann: auf Treu und Glauben. BGB -Bürgerliches Gesetzbuch 1900, în acest drept „abstract“ se păstrează ceva din neguţătorul onorabil, se pot incheia contracte verbale- Handschlag- între doi negutători deplini- Vollkaufmann) era baza relaţiilor comerciale. Morala şi tratatul economic era legat de „persoana“ participantilor. Trecerea la companii mari a dus la un drept orientat spre tratate private între companii. Dreptul britanic- Case Law, dreptul francez- Cod civil 1804, dreptul german- BGB 1900 (Kaufvertrag, Werkvertrag), se deosebesc, nu sunt concludente.

    …. „… Comportamentul economic impus de legile pieţei duce, deci, la încetăţenirea unor valori morale, cum ar fi: onestitatea, sinceritatea, încrederea, respectarea avutului altuia, corectitudinea, cooperarea, perseverenţa, respectarea promisiunilor, mândria muncii, răbdare, capacitate de a face concesii etc…. „…..

    Dreptul internaţional la WTO (GATT) e refuzat actual de D. Trump/SUA. Tratate bilaterlale între 200 de state? Cine mai are atunci o privire de ansamblu la sute de mii de variante şi tratate economice? Cred că îngreunează în viitor enorm de mult economia globală, poate duce la stagnare sau recesiune.
    Mentalitatea, limba în care se „scrie“ şi se practică un drept civil „economic“ are influenţă în relaţiile între participantţi în economia de piaţă. Devine mai dificil în relaţiile internaţionale cum se vede în UE (China-SUA). Toate „relele“ vin de la Bruessel/UE acuză politicienii „suveranişti- naţionalişti“ (Tăriceanu: fiecare in ograda lui) din est după ce au votat în „unanimitate de voturi“ legile comunitare la UE şi ajung acasă în campania electorală. Morala … …..

    … „…În acest context, se poate discuta inclusiv despre responsabilitatea socială a întreprinderilor.[… „…

    Viitoarea criză va izbucni ca 2008 în sectorul financiar. Capitalismul de „cazino“ avantajează speculaţiile la bursă cu „hârtii“ (derivate, pariuri, etc) care nu au nimic comun cu economia reală descrisă de autor. Nu mai se acceptă (coler, Franţa) sistemul în care profitul (Windfallprofit) speculativ se obţine în milisecunde digital prin computere la bursa internaţională (24 de ore fără întrerupere, omul nu mai poate interveni) şi pierderile sunt „socializate“, se plătesc de state naţionale, de contribuali (suveranul). De reţinut: volumul de afaceri în sectorul financiar (speculaţii, pariuri la bursă, etc) e de peste 10 ori mai mare pe an decât economia reală. Matematic e imposibil ca economia reală să „plătească“ piederile la bursa în sectorul financiar. Datoriile publice (Italia 130% BIP) mari ale statelor „naţionale“ favorizeazeă sectorul financiar internaţional speculativ. O dilemă fără soluţii?

    România nu e în ZE.
    Incercare şi eroare.
    Viitorul e descis.

  2. Mad D. spune:

    O viziune economicistă asupra unui subiect filosofic. Parcă e scris de Mrs. Thatcher în momente de pace, când ședea la un trabuc și-un brandy în biroul lui Churchill. Idealism de secol XIX… Întreprinderea, adică firma nu poate fi morală, nici capitalismul: oamenii sunt agenți morali, au obligații către oameni și către restul viețuitoarelor și lucrurilor și au drepturi pe care tot oamenii li le respectă, eventual. Nici lupul (sau câinele vagabond), nici firma / compania nu probează remușcări atunci când oamenii suferă sau rămân pe drumuri. Doar patronii sau board-ul pot juisa de profit, pe care nu-l iau de la nimeni – nu știu de ce mai au nevoie de angajați, de resurse naturale, din moment ce creează profit așa, aproape ex nihilo.
    Nu prea e bine când oamenii Cezarului discursează despre ale Domnului…

    • neamtu tiganu spune:

      deci concluzia ta ar fi ca tot mai bun e comunismul, nu? Mie mi se pare ca nu prea ai inteles nimic.

      De fapt comunismul, ca orice lucru nou, ar fi trebuit, intii, sa fie experimentat pe animale, daca acolo ar fi dat rezultate…

    • Harald spune:

      @Mad D. – dacă firma nu obține profit, atunci nu mai are nevoie nici de angajați. În realitate, profitul se obține de la client, nu de la angajat. Asta e una din marile mistificări socialiste, pretenția că angajatul aduce profitul. Nu. Clientul aduce profitul, clientul este cel care face plata, iar fără plată nu există profit. În esență, clientul este cel care plătește pentru un produs mai mult decât face, din motive pe care le putem discuta separat.

      Angajatul trebuie plătit chiar și atunci când munca lui nu poate fi valorificată în niciun fel. Și ajunge plătit chiar și atunci când munca lui generează pierderi. Pentru că asta nu e treaba angajatului, e treaba celui care îi organizează munca.

    • eu****** spune:

      Tocmai asta este cheia:
      oamenii obisnuiti pot genera afaceri, pot multumi clientii si in acelasi timp pot sa fie morali – deci Cezar-ul poate sa stea la aceeasi masa cu Dzeu.

      Toate se intampla atat timp cat statul nu ii incurca si justitia functioneaza – caci nu toti suntem morali si mai gresim, cu intentie sau fara de intentie.

      referirea la unele practici “capitaliste” din RO – nu incurca dar nici nu ajuta, pentru ca avem inca o data dovada ca justitia nu prea a functionat si statul avea ochii inchisi, cu buzunarele deschise…

      Dar cat de mare este partea statului in economia de piata – de unde si pana unde ar fi bine sa se intinda statul ca sa ajute piata sa functioneze dar si cum ar trebui sa se limiteze statul ca sa nu o incurce/blocheze.

  3. ion spune:

    Textul e bun, dar e lung, nu stiu daca sunt multi care il citesc si inteleg, mai ales tineri. Ar trebui sa va faceti direct meseria si sa popularizati mai mult ce cunoasteti. Sunt mijloace moderne de prezentare a informatiei prin acelasi youtube. Ar fi o schimbare si o provocare sa explicati mai clar si mai detaliat aceste aspecte unui public mult mai larg. Fiecare idee de aici ar putea fi dezbatuta ore in sir.

  4. ion adrian spune:

    PS. A explicat-o foarte bine von Mises explicand ca nu exista intentionalitate morala in legile acesteia.

    Toti cei care vreti sa pricepeti mai bine economia politica cititi Actiunea Umana, o capodopera a lui von Mises

    PS Dar nu uitati ca banditilor nu le pasa de von Mises si nici de voi.

    • Dedalus spune:

      Ramane totusi problema esentiala, anume ca dupa ce intelegi “cum devine” cu economia de piata si dupa ce te lamuresti ca pana la urma capitalismul este singura organizare capabila sa asigure realizarea fiecarui om (chiar daca nu e perfecta), mai trebuie sa si explici cetatenilor care nu au apucaturi studioase privind economia de piata (si de ce ar avea?) de ce pro-market este calea.

      Sa intelegi, sa asumi, sa explici.

  5. neamtu tiganu spune:

    Un articol f bun, intr-o forma mai didactica cred ca ar trebui predat in scoli.

    Si totusi economia de piata “pura” nu prea exista. Un aspect de care trebuie tinut cont e ca-ntro societate exista si indivizi slabi care, pur si simplu, nu-si pot asigura existenta. Societatea e obligata sa ajute la acoperirea nevoilor acestora.

    Alt aspect e cel ecologic, aspect care obliga statul sa intervina si cumva stilceste relatiile de economie de piata libera. De fapt acest aspect poate ca ar trebui comentat mai in adincime, care sunt obligatiile statului sa stabileasca regulile dupa care functioneaza o economie de piata, mai ales in contextul globalizarii?

    Nemtii vorbesc de economie de piata sociala.

  6. Harald spune:

    Există o diferență semnificativă între ”piață” și ”piață funcțională”. O ”piață” pe care activează 3-4 furnizori nu este realmente o piață. Dar dacă vrem să o considerăm piață, atunci e o piață profund disfuncțională.

    În opinia subsemnatului, formată în economia reală, cam 40 de furnizori este pragul de la care piața se comportă într-adevăr ca o piață reală, concurențială. Deși unele caracteristici ale comportamentului de piață se pot observa chiar și atunci când sunt doar 2-3 furnizori pentru un anumit produs sau serviciu, în realitate consumatorul nu are cu-adevărat libertate de alegere.

    Pentru a asigura bunăstarea cetățenilor, rolul statului ăsta ar trebui să fie: extinderea pieței, maximizarea numărului de furnizori, de competitori. În realitate, statele europene au exact tendința inversă: în numele ”protecției consumatorului” introduc reglementări peste reglementări care diminuează concurența între furnizori și duc la creșterea prețurilor sau chiar la quasi-monopoluri.

    Existența a minimum 40 de furnizori pentru un produs sau serviciu nu înseamnă că un potențial client va consulta ofertele tuturor celor 40. Dar acei 40 se vor poziționa ei înșiși pe piață într-o manieră mult mai convenabilă pentru client. Iar clientul poate evalua doar 4 sau 5 oferte, ele vor fi oricum redactate ținând seama de situația reală de pe piață.

    Orice persoană fizică și orice persoană juridică se află mult mai adesea în postura de consumator decât în postura de furnizor. Însă veniturile le obține din postura de furnizor, iar din perspectiva asta se explică tendința de a crea monopoluri. Asta e tendința pe care ar trebui să o combată statul, însă în multe situații chiar statul o favorizează, sub pretextul celor mai bune intenții.

    • Dedalus spune:

      In Romania statul devine el insusi concurent, jucator. Amintesc aici doar despre salariile mai mari la stat decat la privat.

      Mai amintesc si firmele infiintate de Firea in Bucuresti, ce au scos la propriu comapniile private de pe piata serviciilor din Bucuresti. Aceeasi doamna Firea care da vouchere pentru ochelari, pentru benzina, pentru frigidere si nici nu mai stiu pentru ce.

      Amintesc institutele de “cercetare” platite din buget care participa – direct sau prin interpusi- la licitatii publice.

      Pana la discutia aspectelor semnalate de Dvs. mai este cale lunga.

    • r2 spune:

      tot ca o gluma, am un prieten antreprenor care vindea acum cativa ani niste produse de nisa. avusese grija sa-si faca vreo 5 magazine online diferite din toate punctele de vedere, nume, branding si mai ales nivel de preturi, dar cu aceeasi marfa livrata din acelasi depozit si cu acelasi proprietar – el. voia sa dea clientului impresia ca si-a facut treaba temeinic, ca a studiat mai multe oferte si ca a ales-o pe cea mai buna. majoritatea cumparau de la magazinul cu pretul cel mai mic – o alegere corecta :)

      nu ma grabesc sa spun ca prietenul a facut ceva imoral. nu sunt sigur care e raspunsul aici. doar ca in mod sigur nu a inventat el apa calda. schema asta probabil ca e mai prezenta decat ne dam seama in calitate de consumatori (in pietele pe care le cunosc mai bine – cateva piete financiare, greu isi poate da seama cineva din afara care sunt functionale si care nu).

      • Harald spune:

        @r2 – procedeul se practică și la case mai mari, adesea chiar mai bine realizat: același print engine e folosit în diverse imprimante laser Dell, Xerox, Epson și Lexmark, iar asta se practică la mai multe model și la mai multe generații de imprimante. Uneori diferă carcasa, alteori nu. Doar din software se diferențează componentele, fizic ele sunt identice.

        La fel, aceeași mașină era vândută drept VW Sharan, Ford Galaxy și Seat Alhambra. Abia acum Ford Galaxy s-a separat de celelalte două, la a treia generație.

    • Dedalus spune:

      Toti adultii “furnizeaza” munca. Piata muncii e o … piata. :-)). Sau ar trebui sa fie.

      Incercand sa “protejam” lucratorul, ajungem sa blocam piata muncii si sa ii facem mai mult rau decat bine.

      In Romania (si in alte cateva tari, nu vreau sa le spun care), somajul tinerilor este generat exact de protectia excesiva a lucratorilor. Tinerii nu pot intra pe aceasta piata pentru ca este reglementata supra-protectiv, dar pentru cei care sunt angajati, nicidecum pentru cei care vor sa se angajeze.

      Straduinta de a “proteja” tinerii si anajatii in general a condus la somaj, somaj mascat (ce-o fi altcvceva marirea absurda a nromelor didactice sau cresterea numarului de salariati la stat?!) si la descurajarea efortului de a invata.

      Marirea salariului minim, o masura cat se poate de socialista, loveste de fapt exact in tineri, pentru ca e greu de crezut ca un patron va accepta sa plateasca si mai mult persoane pe care educatia din ROmania a reusita sa le tampeasca pana intr-acolo incat invatarea la locul de munca a devenit o necesiate in multe cazuri.

      Platim din ce in ce mai mult o forta de munca din ce in ce mai slab pregatita si mai ineficienta. Nu lasam nici un canal de detensionare a situatiei, insistam pe contracte de munca pe termen nelimitat, cu norma intreaga si cu salariu minim cat mai mare.

      Culmea este ca unora dintre adeptii acestei ineptii li se pare ca sunt morali, ca apara drepturile tienrilor samd. Cand de fapt ii nenorocesc pe viata, le distrug viitorul si lor si viitoarelor lor familiii.

      Este un exemplu bun de masura contra pietei care se dovedeste a fi profund imorala, in ciuda aparentelor (mincinoase)

  7. r2 spune:

    interesanta tema propusa. doua idei si din parte mea:

    in primul rand as vrea sa recomand o carte mai putin citata in astfel de dezbateri. este vorba de “Political Arguments for Capitalism before Its Triumph”

    https://www.amazon.co.uk/Passions-Interests-Political-Arguments-Capitalism/dp/0691160252/ref=sr_1_1?ie=UTF8&qid=1541757608&sr=8-1&keywords=hirschman+capitalism

    este usor in ziua de astazi sa spunem ca justificarea morala a economiei se gaseste in faptul ca piata respecta drepturile si libertatile fundamentale etc. dar inainte de succesul capitalismului lucrurile astea nu erau deloc evidente nici pentru marii ganditori ai timpului. cum anume tocmai dorinta de imbogatire urma sa duca catre o lume mai buna? in ce fel ceea ce se numeste in termeni religiosi “pacatul lacomiei” este in concordanta cu drepturile si libertatile fundamentale ale omului? luand lucrurile astea ca “self evident” acum nu facem decat sa subestimam intrebarea, iar riscul este acela de a nu convinge pe prea multa lume din randul scepticilor.

    in al doilea rand spuneti undeva “Deoarece, în economia de piaţă, toate relaţiile economice sunt voluntare, instituţiile caracteristice acestui tip de economie sunt ,,instituţii inclusive’’.

    cred ca astfeld de afirmatii au aplicabilitate limitata. sa luam un exemplu – intentionat unul banal, mai mult o gluma – lasand la latitudinea cititorilor sa aleaga unul mai dramatic, daca doresc. personajul povestii se afla intr-un aeroport. zborul are intarziere cateva ore. personajului i se face, inevitabil, sete. sunt mai multe magazine in aeroport care vand apa. toate la acelasi pret (cam de 5 ori pretul din afara aeroportului pare sa fie cazul aeroportului Otopeni). in ce masura putem spune ca turistul care merge sa cumpere o sticla de apa intra intr-o relatie economica voluntara cu vanzatorul care cere un pret de monopol? orice om normal intelege ca putem vorbi de o relatie voluntara doar in masura in care omului nu ii este foarte sete. cu cat are mai mult de asteptat, cu atat conceptul de “relatie voluntara” isi pierde relevanta in discutia asta. vorbim de relatii economice voluntare in cazul oamenilor care sunt satui, sanatosi, cu o situatie financiara stabila etc. ei da, au libertate de alegere.

    ar fi profund imoral ca proprietarii magazinelor din aeroport (posibil sa fie unul singur, de fapt) sa se apuce si sa-i cante imnuri de slava economiei de piata tocmai turistului insetat, cand ei de fapt extrag in mod evident o renta de pe urma unor oameni prinsi la inghesuiala. extrapoland putin, la fel trebuie sa le sune in general oamenilor saraci povestile despre binefacerile capitalismului.

    revenind la aeroport, cand se confrunta cu astfel de exemple, reflexul unora e sa se gandeasca cum sa faca sa dea vina pe interventia statului. de parca fara stat n-ar sti privatul cum sa exrtaga o renta. capitalismul fara concurenta te mananca cu fulgi cu tot, iar concurenta continua nu este echilibrul natural al capitalismului. tendinta naturala este sa-ti distrugi concurenta cand ai ocazia, nu sa o cresti si sa o incurajezi, cu riscul de a te scoate ea din piata. iar cand ai distrus-o, maresti pretul si sa extragi renta (valabil si politic) – cum spune si una din cartile pe care le citati.

    cred ca in ziua de astazi mai importanta este discutia despre limitele pietelor libere. suntem datori concurentei in primul rand, in masura in care exista. cand dispare concurenta, o sa dispara si alte lucruri. o sa ramanem doar cu “drepturile fundamentale”.

    • Eu spune:

      Exemplul tău e prost ales. Dacă prețul ar fi considerat excesiv de mare, toți și ar aduce mâncare la pachet. Ești liber sa alegi oferta concurenta, adică te afli tot în cadrul pieței. Și unii călători chiar asa fac. Insa călătorul de tip aeroport e un client de un anumit profil care nu considera excesiv un preț de 5 ori mai mare decât cel echivalent din oraș. La asta se adaugă și distorsiuni legate de modul de atribuire a contractelor către prestatorii de servicii din aeroport, loc unde intervin autoritățile. Vei observa ca în tarile cu economie cu adevărat libera, ecartul dintre prețul din aeroport și cel din oraș, e mult mai mic decât cel din aeroporturile României. E oarecum în marja prețului pe care ești în orice caz sa l plătești ca să te lipsești de plăcerea caratului pachețelul de acasă. În ce privește politica cu accesul cu lichide nu e vorba de piață, ci de o intervenție discreționara a autoritatilor în spatele căreia e o întreaga poveste cu lumini și umbre. Când critici economia de piață gândește_te de doua ori pentru ca deobicei oamenii ajung sa critice distorsiuni ale pieței produse de guverne care sunt aruncate în cârcă economiei de piață în mod eronat.

      • Constantin spune:

        “Exemplul tău e prost ales. ”

        Așa este, dar din motive diferite, care se pot discuta; primul este irelevanța pentru tema articolului. În fine…

        În cazul prezentat de @r2 există mai multe imperfecțiuni ale pieței. Pe de o parte, clientul este captiv, pentru că în zona despre care vorbește @r2 nu este permis accesul cu lichide din exterior, prin urmare ești nevoit să cumperi apa și alte băuturi la prețurile de acolo. Pe de altă parte, întrucât spațiul este restrâns, iar accesul comericanților este licitat de propiretar, numărul unităților comerciale care oferă apă este limitat. Mai multe spații sunt dedicate vânzării produselor de lux, cu adaos comercial mare, un adaos mare aplicându-i-se și apei. Astfel sunt create condiții de oligopol (întâlnite în condiții normale doar în cazul marilor companii), care permit tuturor comercianților practicarea unui preț asemănător, de cinci ori mai mare decât la supermarket.

        Dar, repet, acesta este un exemplu impropriu ales împotriva economiei concurențiale de piață tocmai pentru că reprezintă o situație excepțională de imperfecțiune a concurenței, o disfuncție a mecanismului pieței.

    • Harald spune:

      @r2 – exemplul cu aeroportul este doar aparent unul de piață disfuncțională. Am întâlnit așa ceva în aeroport la Liverpool. Dar și la o stație de benzină de pe șosea se poate întâlni același gen de exemplu, iar explicația pare să fie alta: echilibrul cerere – ofertă se stabilește la alt nivel. Nici în aeroport, nici în stația de benzină, vânzările nu pot crește de 10 ori, oricât s-ar reduce prețul. În astfel de locuri și comerciantul e captiv, nu doar clientul.

      Îmi povestea un prieten din RO ceva de genul ăsta, indignat de prețul unui Snickers la o cabană de pe Ceahlău. Era de 6 ori mai scump decât la magazinul din oraș, aflat la vreo 50 de kilometri. ”De parcă le-ar fi cărat cu spinarea”, după cum povestea indignat prietenul meu. Peste numai câteva zile, avea să se convingă: acele batoane Snickers chiar ajungeau la cabană într-o raniță, un om le aducea de jos, de la șosea, cărându-le efectiv cu spinarea :)

      Nu cred că există soluții în astfel de situații, ăsta chiar e modul în care funcționează piața. Dacă n-ar putea fi vândute decât la preț dublu, acele batoane Snickers n-ar mai fi aduse deloc la cabană. Iar dacă legea ar stabili un preț maxim pentru ele, ar deveni obiect de contrabandă la cabană :)

      • r2 spune:

        Da, asa este. Este un alt echilibru – in teorie ii spune pret de echilibru in conditii de monopol:

        https://en.wikipedia.org/wiki/Monopoly_price

        Ala care detine monopolul poate impune pretul, dar nu poate dicta cantitatea, mai fac ei niste grafice pe acolo, nu e mare filozofie.

        Eu voiam sa spun altceva. Sa uitam aeroportul (unde eu pariez ca sunt niste jupani care extrag o renta consistenta, si ca pretul n-ar mai fi de 5 ori mai mare daca era voie cu apa de acasa.Tot la Otopeni extragea si mafia taxiurilor alta renta pana acum cativa ani – asta spre deosebire de cazul cu Snickers de la cabana unde nu suspectez ca e vorba de vreo “institutie extractiva”).

        Un exemplu mai serios este cel al economiilor formate de comunitatile rurale de prin lumea a 3-a (Indonezia, Malaezia, India etc). In fiecare sat pamanturile sunt detinute de una sau doua familii (ma imprietenesc destul de usor cu tot felul de oameni). Restul lumii au toti garantat dreptul fundamental de a intra intr-o relatie contractuala absolut benevola cu proprietarii de pamanturi, prin care sa pofteasca sa lucreze acele pamanturi pe cat le ofera jupanul, mai ales daca vor sa aiba ce sa manance. Traiasca libertatea conomica.

        Ce vreau sa spun de fapt este ca starea naturala a unei economii libere nu este concurenta continua intre participanti de putere econimica comparabila (vedeti si “Why Nations Fail”). Chiar si atunci cand exista un inceput de concurenta, unii castiga, poate pe merit. Iar atunci cand castiga e in natura umana sa vrei sa te pui la adapost de concurenta viitoare, mai ales cand ai si mijloacele sa o faci. Unii castigatori, dupa ce s-au instalat intr-o pozitie dominanta, greu mai pot fi dati la o parte, iar lucrul asta este bun pentru ei, dar sub-optim pe ansamblu. Motorul real al economiei libere este concurenta. Proprietate privata fara concurenta isneamna tot saracie pentru cei mai multi.

        Mecanismul pe ansamblu trage in mod natural acolo unde trage si natura umana – spre reducerea concurentei, nu spre cresterea ei (path of least resistance, daca preferati o expresie mai inginereasca). Valabil si pentru puterea politica, unde multi alegatori si alesi viseaza la dictaturi (luminate, bineinteles. toti se cred luminati) nu la parlamente divizate si opozitii zgomotoase. Ii cam incurca cadrul consitutional, in unele tari, dar prind ei ocazia sa il schimbe, corect si legal. Dar asta e alta discutie.

        Asa ca am unele retineri fata de afirmatii de genul ce buna si morala e economia de piata pentru ca toate relaţiile economice sunt voluntare. Unele sunt mai voluntare decat altele si in economia de piata.

        • Harald spune:

          @r2 – este de așteptat ca orice agent economic să caute să restrângă concurența, am scris deja asta într-un alt comentariu. Dar cred că înțelegem lucruri diferite prin ”stare naturală”. Când legea te împiedică să desfășori anumite activități economice, aceea nu mai e ”stare naturală”, aceea e o stare artificială, impusă prin lege.

          Cât despre optim și sub-optim, dacă legea (artificială, de-acord) nu apără proprietatea, atunci fiecare trebuie să și-o apere singur, cu arma în mână. Sau cine vrea să obțină terenul agricol, îl omoară pe proprietarul fermei împreună cu toată familia și ia în stăpânire ferma. Asta e calea ”naturală”. Însă chiar credeți că situația din Zimbabwe sau Africa de Sud e optimă? Sau situația inversă: în 1990, atunci când ”Iliescu a dat pământul înapoi la oameni”, a fost cumva situația optimă?

          Ce descrieți din Malaezia și Indonezia este feudalism. Așa a luat naștere feudalismul în Evul Mediu, s-a aplicat dreptul celui mai puternic. Asta fac și astăzi guvernările socialiste: aplică dreptul celui mai puternic, deposedează oamenii de proprietatea lor făcând uz de lege, insistând însă că fac asta în beneficiul egalității între oameni. Dar dacă o să comparați eficiența utilizării resurselor, o să descoperiți imediat că egalitarismul socialist ține pe toată lumea în sărăcie, egalitate nu se poate obține decât la nivelul de jos. La fel ar fi și dacă terenul agricol despre care vorbiți ar fi împărțit celor care-l lucrează.

          Din când în când, dacă inegalitățile sunt prea mari, statul o să mai redistribuie proprietățile agricole, în încercarea de a păstra pacea socială. Dar asta trebuie repetat mereu, la fiecare 2-3 generații, pentru că proprietățile se vor concentra din nou. Nu există soluții magice, lucrurile se schimbă în permanență.

          • r2 spune:

            Nu e feudalism. Oamenii nu sunt legati de pamant iar proprietarii nu si-au primit pamanturile de la vreun jupan mai mare. Toti traiesc intr-o forma de economie de piata. Dreptul la proprietate le este respectat si sunt liberi sa intre in ce tranzactii economice doresc (ca unii mor de foame daca nu intra liber in unele tranzactii nu se pune). Iar articolul ne arata profunda dimensiune morala a economiei bazate pe schimburi libere. Despre asta e vorba (egalitarismul socialist nu cred ca merita discutat).

            Tot Why Nations Fail vorbeste despre cat de importanta este upward social mobility prin contrast cu sistemele de casta din trecut. Ce ne facem cand tocmai piata libera ajunge sa creeze noi caste si o noua aristocratie (profesorii buni sunt si cei mai cautati, educatia de calitate costa mult, iar cei care nu si-o permit nu o sa aiba prea multe sanse in viata – lucru care deja se intampla si in statele dezvoltate, nu mai vorbesc de lumea a 3-a). Etc.

            • Harald spune:

              @r2 – unii mor de foame daca nu intra liber in unele tranzactii

              Așa a fost dintotdeauna, iar asta de când există viață pe Pământ, nu doar de când există specia umană. Fiecare ființă vie trebuie să-și obțină cumva hrana. Sau moare. Faptul că unele specii folosesc diverse forme de cooperare între indivizi nu înseamnă că hrana trebuie asigurată întotdeauna, oricui și pe durată neliminată, iar asta inclusiv pentru indivizi care nu participă la niciun fel de tranzacții.

            • r2 spune:

              Accentul era pe cuvantul “liber” (pe care se bazeaza argumentul autorului in favoarea moralitatii pietei). Termenul de alegere libera se potriveste mai bine in unele situatii decat in altele. Nu te apuci sa-i canti oda bucuriei si sa-i lauzi libertatea unuia care chiar ca nu are de ales.

        • Constantin spune:

          “Unii castigatori, dupa ce s-au instalat intr-o pozitie dominanta, greu mai pot fi dati la o parte”

          Aveți dreptate, după părerea mea. Din acest motiv, începând cu Sherman Antitrust Act din 1890, au fost adoptate mai multe măsuri care să limiteze, până aproape să elimine, astfel de situații.

          Dicolo de chestiunile de principiu, pornind de la “cât de intervenționistă este teoria economică keynesiană”, și până la simpatia pentru principiile economiei marxiste, legislația cu privire la respectarea cadrului concurențial este tipul de intervenție a autorităților în economie cu care sunt de acord cvasitotalitatea economiștilor.

    • Dedalus spune:

      As contr-argumenta (:-)) prin faptul ca decizia nu este limitata la momentul cumpararii/vanzarii. O asemenea abordare simplificata apare din consdierente stiintifice, pentru a se putea aplica diverse rationamente sau un aparat matematic anume.

      Decizia umana presupune o selectie de valori si o decizie asupra comportamentelor anterioare decizieie de cumparare/vanzare.

      Tocmai in aceasta cuplare la social rezida, dupa parerea mea, moralitatea economiei de piata, comparat cu economia planificata sau interventionista.

      Subliniez faptul ca vorbesc in fapt comparativ intre colectivism si individualism (interventie comparat cu piata), nu in comparatie cu un reper absolut.

      In exemplul cu turistul in aeroport, cumva “obligat” sa cumpere la pret mare o sticla de apa apar multe comportamente determinate de valoarea socila atasata unor comportamente.

      ===

      Astfel, este responsabilitatea cetateanului respectiv sa vina cu apa de acasa (daca e legal) sau sa bea suficienta apa inainte de a ajunge in aeroport. In realitate, nevoia de hidratare nu apare in cele cateva ore de cand pleci de acasa si pana ajungi in aeroport.

      Atitudinea morala cuprinde responsabilitatea personala. Iar responsabilitatea personala nu ar fi aparut daca apa ar fi fost la acelasi pret in aeroport (“lasa ca are grija de mine conducerea aeoportului, sa nu mor de sete!”)

      Pe de alta parte, comercianul este tinut sa faca un profit cat mai mare – fata de concurentii sai.O atitudine contrara ar conduce la eliminarea sa de pe piata, cu consecinta directa scumpirii si mai mari.

      E vorba pana la urma si de volumul vanzarilor si de agregarea profitului (nimeni nu ia mese festive pe aeroport si nu vine cu prieteneii la o bere, prin urmare foramrea profitului depinde de mai putine surse decat in cazul restaurantelor urbane).

      ===
      Un alt aspect moral este cel al interventiei/non-interventiei. Intr-o sociatate socialista, binele colectv ar dicta interventia prin dictarea pretului apei – “sa fie 2 lei!” :-)).

      Desigur, interventia aceasta ar obliga vanzatorul sa reduca, spre exemplu, salariile, pentru a se pastra in marja de profit (el a ales sa fie aptron pentru ca profitul e mai mare decat salariul iar aceasta conditie trebuie mentinuta). Desigur, statul interventionist ar dicta “salariul sa fie 2000 de lei” :-)).

      Dar asta ar face ca atat efortul anterior depus de vanzator pentru a obtine capitalul si a gasi o piata sa isi piarda recompensa sociala. Mai mult, salariul ar deveni mai atractiv decat profitul 9in termeni absoluti dar si comprativ). Ori, acest lucru ar scadea valoarea eforutlui ceea ce este profund imoral,

      ===
      Reiau observatia mea obsesiva: in timp ce stangismul socailist se poate face inteles in 2 fraze si toata lumea aplauda (cine e ala care sa respinga un venit mai mare pe degeaba?! ), dreapta are misiunea dificila de a conduce oamenii sa vada dincolo de binele imediat. Ceea ce necesita multe explicatii.

      Nu este o misiune dificila doar sub aspectul explicatiei, ci si una extrem de dificila sub aspectul intelegerii economiei de piata.

      ====

      Ascultam un interviu la TV acordat de un “liberal” cu state vechi, care declara cu patos (laudabil, de altfel) ca este adeptul doctrinei de dreapa. Care doctrina de dreapta ar consta, conform spuselui acestuia, in “scaderea cheltuielilor statului si incurajarea firemelor romanesti”. Nu era foarte clar cum anume ar trebui incurajate firmele romanesti de doctrina de dreapta. :-))

      Cred ca daca i-as fi spus liberalului ca sustine in fapt o doctrina national-socialista, un fel de fascism cu o piata ceva mai libera s-ar fi suparat groaznic. Cum de altfel s-a si suparat cand a fost intrebat (pe buna dreptate) cum anume s-ar traduce aceste dorinte minunate intr-o politica.

      Raspunsul a fost complet descurajator: “Aceste idei [adica, dupa el, "scaderea cheltueiilor satului si incurjarea firmelor romanesti"] reprezinta un program politic!”. :-)))))).

      Fara comentarii.

      • r2 spune:

        de economie planificata nu se pune problema – e un dezastru. dar asta nu inseamna ca economia de piata e atat de buna incat nici nu trebuie sa ne mai uitam ce se intampla concret. pe mine personal puritatea ideologica nu ma intereseaza foarte tare. daca e nevoie de interventia statului pentru a sparge un monopol, interventie sa fie – cum a fost atunci cand, dupa multi ani de incercari esuate si presiuni externe i-au obligat pe banditii aia care monopolizasera taximetria de la Otopeni sa-i mai lase si pe altii sa ofere servicii clientilor. statul trebuie sa fie suficient de puternic sa se poata lupta cu astfel de grupari. altfel cumparatorul ramane cu dreptul fundamental de a fi jumulit de tot felul de dubiosi, cum se intampla atunci – pe baza de relatii economice voluntare, bineinteles, si cu respectarea proprietatii private.

        • Dedalus spune:

          Nu e necesar pentru toata lumea sa se scalde in analiye ideologice. :-)

          Dar cine face o oferta politica, mai ales de dreapta, trebuie sa stie foarte bine despre ce vorbeste.

          Asta e si problema partidelor politice in Romania: nu stiu ce sunt, nu inteleg nimic si prezinta acesta ignoranta profunda ca fiind “non-ideologie”. In alte situatii, la fel de grave, vorbitorul afirma o aparteneanta doctrinara, dar discursul sau merge spre polul opus celei declarate.Zapacind pe toata lumea.

          ===

          Interventia statului trebuie limitata numai pana cand piata isi revine, recastiga rolul sau reglator. Statul nu poate sa pastreze pozitia sa interventionista la nesfarsit, fara a ajunge, mai incet poate, tot la planificare.

          In exemplu cu taxiurile, a fost vorba despre intelegere de monopol (simplist spus). Interventia in acest caz nu a fost etatista, ci de destramare a monopolului si de revenire la concurenta. Adica, a fost o masura de piata.

          Interventie etatista ar fi fost daca statul ar fi dictat pretul la aeroport sau daca ar fi creat propria sa firma de texi.

  8. Constantin spune:

    În cea mai mare parte opiniile mele cu privire la tema articolului sunt foarte apropiate de cele ale autorului. Diferențele sunt minime, dar nu neglijabile. Spre exemplu…

    Societatea socialistă se bazează pe principii morale foarte generoase, dar asta nu aduce eficiență economiei marxiste. Cum nici teoria scolastică a lui Toma d’Aquino nu generează eficiență și competitivitate din morală. Dacă ne mărginim a spune că în Behavour Economics caracteristicilor sociale care influențează relațiile economice le sunt relevate unele componente etice, sunt de părere că riscul de a greși este redus. Dacă ne referim la parcursul de dezvoltare al națiunilor și, în particular, al localității Nogales, deja suntem pe tărâmul politicilor publice.

    Despre morala în politică, inclusiv în economia politică, se poate discuta îndelung, dar este un subiect diferit după părerea mea. Ține mai degrabă, așa cum observă D Acemoglu și J Robinson, de opțiunile cetățenilor. Care este explicația respectivelor opțiuni, este iarăși un alt subiect.

    Poate că este mai puternică legătura emoțională a relațiilor dintre oamenii care interacționează în economia de piață decât cea morală. La fel ca cei care în 1637 i-au deposedat de întreaga avere pe unii iubitori orbiți de frumusețea lalelelor și a banilor obținuți ușor din comerțul cu ele, astăzi speculanții/speculatorii sunt la fel de lipsiți de scrupule. Iar comportamentul lor este posibil pe tărâmul liber al economiei de piață. Reglementarea de tip ordoliberal, spre exemplu, este considerată uneori, poate pe bună dreptate, socialism.

    Dacă interesul social a căpătat prevalență în raport cu cel personal, apoi aceasta s-a întâmplat nu din pricini morale, ci pentru reducerea costurilor sociale, iar bailout-urile din recenta criză economică au explicat foarte bine motivațiile legate strâns de eficiența cheltuirii resurselor. Este doar o chestiune statistică, despre care vorbește foarte bine Thomas Sargent.

    Prin urmare, aș spune că există într-adevăr o legătură strânsă între cele două noțiuni, însă, nu morala a căpătat în ultima vreme un rol sporit/determinant în relațiile economiei de piață, ci mai degrabă comportamentul etic a ajuns să fie frecvent tranzacționat.

  9. Dedalus spune:

    In sfarsit, un text clar de dreapta. Intr-adevar, e mai lung.

    Dar asta pentru ca valorile de dreapta sunt mai greu de explicat si mai greu de inteles. Este una din marile probleme strategie ale dreptei. Stanga trebuie doar sa afirme (incorect) diverse lucruri, in cateva fraze se exprima si toata lumea “intelege”.

    In conditiile in care multi romani (din cei pretins intelectuali !) nu mai sunt capabili sa citeasca 2 paragrafe fara sa se plictiseasca, demersul autorului este unul de un curaj urias.

    Dar nici nu avea incotro. “Dreapta pentru regi” nu s-a inventat inca :-)).

    ===

    Eu as pune problema mult mai simplu: cine stie cat de greu este sa castigi banii, apreciaza efortul altora. Dar nici nu sunt dispusi sa arunce cu bani in puturosi care sa plang ca “nu au avut noroc”.

    Oricine poate confirma acest lucru din viata sa personala, nu e nevoie nici macar de cine stie ce levtura: cei care au trecut prin greu, care au invatat si au luptat pentru a se realiza, sunt si cei pe care te poti baza. Dimpotriva, in cele mai multe cazuri, cei care au primit in viata totul de-a gata nu au de obicei cuvant, nu ajuta pe altii.

    Sigur, sunt si exceptii. Una din tacticile stangiste utilizata pervers adesea este sa ridice exceptiile negative la rang de “exemplu elocvent”.

    ===

    Si in pedagogie se cunoaste ceva asemanator: copiii care depun efort pentru ingrijirea locuintei, pentru idneplinirea dorintelor lor, cei care invata ca trebui sa-si castige indeplinirea dorintelor, nu sa o primeasca, care pot amana placerile, tot aceia au si succes in viata si devin adesea adulti cu o morala inalta.

  10. Cetateanul spune:

    Drept dovada ca economia ‘la liber” este buna o dovedeste faptul ca aproximativ unul din patru tineri nu muncesc, comportamentele deviante, viciile de tot felul sunt la moda practic, normalitatea intr-o economie anormala e ceva ciudat .
    Cum ar fi viata daca ai sti ca luni mergi la lucru la ora 9 si poti sa faci fata pe termen lung fara emotii ? Adica statul ar norma munca, norma maxima in asa fel calculata incat un om mediu, atentie, mediu, sa poate sa faca fata cel putin 10 ani acolo . A, stiu, “angajatorului” i-ar trebui 50 de ani sa devina bogat nu 5 ani si in cei 50 de ani si tu ai beneficia in mod real, practic ai fi acolo ca si colaborator .
    As desfiinta termenul de muincitor odata cu normarea muncii . Omul nu este o unealta, este o valoare ce trebuie respectata si protejata dupa cum scrie si nu se face in Constitutie .
    Orice afacere care nu are in centrul ei omul este de fapt o escrocherie !
    Exista firme care au aceasi angajati de 10-20 de ani, altii schimba angajatii la 3 luni, altii au anunturi tot timpul anului desi au putini angajati, zeci cel mult … As desfiinta firmele care schimba des personalul, acolo este escrocherie pe fata .
    Sincer, dupa mine, cel mult 10% din firme sunt conduse de oameni de valoare deci le poti numi afaceri .

    • Constantin spune:

      “Cum ar fi viata daca ai sti ca luni mergi la lucru…?”

      Ăăăă….Planificată?!…Într-o economie planificată centralizat?
      Păi, am mai avut așa ceva și mulți dintre noi știm bine cum ar fi pentru că pentru noi chiar așa a fost. Și n-a fost bine! Pentru că se ajunge inevitabil la faliment.

      Permiteți-mi vă rog, să vă ofer o temă de gândire. Putem apoi, cu permisiunea autorului articolului, să discutăm mai pe larg despre ea. Să zicem că un clește patent într-o astfel de economie costă 4,50 lei (atât mi-amintesc că era prin ’89). Și costă 4.50 lei oriunde pe teritoriul patriei, acum și peste 10 ani, pentru că așa am planificat în economia noastră planificată centralizat. Doar că, pentru că niciun stat nu are din toate cât are nevoie, România este nevoită să importe minereu, al cărui preț este fluctuant…Și cărbune…Și molibden…Și așa mai departe.

      • Cetateanul spune:

        Nu va faceti ca nu intelegi domnule ! Pe oriunde am muncit oamenii au fost folositi la maximum si mai devreme sau mai tarziu nu mai aveau pur si simplu cum sa se odihneasca suficient incepeau sa plece, pe rand .
        Au plecat atat de multi incat vedeti ca deja exista o criza serioasa de oameni si stimate domn aceasta criza se va adanci deoarece foarte multi tineri si nu numai nu mai au absolut nici o motiv sa munceasca “la liber” pentru un impertinent .

  11. Cetateanul spune:

    Mortile subite, sinuciderile la ordinea zilei, rata crescuta a divorturilor deci implicit minorii care sufera, bolile cardiovasculare, diabetul de tip 2, obezitatea, cancerul omniprezent, populatia in scadere vertiginoasa, nu au nici o legatura cu “piata libera” ? Adica unii fac averi fabuloase si altii se aleg cu cele de mai sus, ce sa zic, e “piata libera” !
    Daca nu v-ar contrazice realitatea ati avea perfecta dreptate !

  12. Cetateanul spune:

    Era sa uit . Cresterea agresivitatii, cresterea infractionalitatii . Exista studii care demonstreaza legatura diirecta dintre inechitatea sociala si cresterea agresivitatii inca de la varste fragede . Pai asa zisii oameni de afaceri pe care-i clamati o sa aiba in curand viata pe care si-o doresc de fapt, ei o sa fie din ce in ce mai bogati in detrimentul societatii, multi o sa cada victimele infractorilor, este societatea pe care ei au creat-o !

  13. Cinicul spune:

    Vad ca autorul il citeaza discret pe Max Weber dar nu observa ca etica protestanta a capitalismului a disparut chiar si acolo unde a aparut mai intai. Mogulii revolutiei industriale din Anglia si Scotia sec 18 si 19 traiau in cumunitatile in care inventau noi tehnologii sau constuiau cai ferate. Unii traiau chiar foarte auster. Trickle down economics functiona macar partial pe atunci. Chir si mai traziu la inceputul sec 20, cand Ford facea cantine si gradinite pentru angajati exista un tricke down.
    Astazi cand proprietarii unei firme sunt in teoretic UK, Franta sau US, dar practic in Monaco, si firma functineaza in Bangladesh nu prea vad nici un trickle down.
    Capitalismul este un sistem de productie si schimb si nu poate fi inerent moral sau imoral. El devine moral numai prin efectele sale. Cand efectele sale sunt minime dimensiunea sa morala este pe masura.
    Capitalismul sec 21 nu poate fi moral atat cat timp cat nu este implicat social. Cand capitalul fuge dintr-o tara in alta cautand cel mai ieftin angajat componenta sa sociala este nula.
    @Harald spune mai sus ca profitul vine de la clienti si nu de la angajati. Daca ar fi asa antreprenorii britanici, germani, francezi, americani sau chiar japonezi ar produce bunuri acolo unde se afla ei si nu in India, China sau Bangladsh, Filipine sau chiar Romania. Un simplu exemplu pe care chiar Harald l-a furnizat in alte comentarii anterioare. Cand Siemens sau Mercedes produc o piesa de schimb in Aiud sau Blaj, piesa este facuta cu o tehnologie identica cu tehnolgia folosita de o fabrica din Saarbrücken sau Koln. Profitul rezultat o fie el platit de clientii lui Siemens sau Mercedes, dar o mare parte a lui n-ar exista daca firmele nu si-ar fi mutat mustaria in Romania.

    • Constantin spune:

      “Profitul rezultat o fie el platit de clientii lui Siemens sau Mercedes, dar o mare parte a lui n-ar exista daca firmele nu si-ar fi mutat mustaria in Romania.”

      Nu este niciun secret că prețul mic al forței de muncă din anumite regiuni este căutat de antreprenori pentru optimizarea costurilor de producție. Dar, dacă, să zicem că într-o țară mare precum China se înregistrează o creștere mare (cum altfel?!) de cârlige de rufe europene, oare cum ar fi mai eficient din perspectiva costurilor, să se producă bunurile respective în Franța și să fie transportate în China, ori să se producă în China, aproape de piața pe care sunt solicitate, unde și prețul energiei, nu doar al forței de muncă, este mai mic?

      Deși despre globalizare s-a discutat îndelung și se mai discută încă, “peste ocean” se pare că încă sunt persoane care tot nu au înțeles cum funcționează și se gândesc la bariere comerciale. Asta pentru că, la fel ca în Evul Mediu, fie profitul pare imoral de mare, mult mai mare decât prevede “schimbul echitabil” admis prin Cuvântul lui Dumnezeu în Cărțile Sfinte, fie sunt “furate” locurile de muncă ale localnicilor șamd., adică, chestiuni dintr-astea de etică a afacerilor și dimensiunea morală a economiei de piață.

      • Cetateanul spune:

        Trump actioneaza conform fisei postului . Fisa postului este sa protejeze oamenii din SUA, interesele lor, nu obtinerea profitului maxim de catre o companii .

        • David FK spune:

          @ Cetateanul (10/11/2018 la 20:28)

          “Trump actioneaza conform fisei postului . Fisa postului este sa protejeze oamenii din SUA, interesele lor, nu obtinerea profitului maxim de catre o companii.”

          Cum credeti ca se potrivesc cele spune de dvs. cu modul de abordare al presedintelui relativ la vanzarile de aramament american catre Arabia Saudita si uciderea acelui jurnalist. Nu cumva tocmai profitul maxim e la mijloc.

          • Harald spune:

            @David FK – veșnica normă morală inventată ad-hoc. Ce treabă avea Trump cu acel agent saudit? Îi era mamă, îi era tată? Era agent dublu, lucra și pentru Turcia, iar Turcia cooperează cu Iranul, care e dușmanul de moarte al Arabiei Saudite. Faptul că își construise el o acoperire grozavă la un cotidian progresist american nu înseamnă că Trump are acum obligația morală să șteargă de pe fața pământului Arabia Saudită. Fiecare doarme așa cum își așterne, numai progresiștii sunt campionii moralei pentru toată lumea :)

        • Constantin spune:

          “Trump actioneaza conform fisei postului.”

          Știu. Nu vă contrazic. Dar, în orice manual de economie este explicat în detaliu că barierele comerciale duc la creșterea prețului și scăderea calității produselor. Istoria de sute de ani ne-a arătat că teoria economică se confirmă practic. Așadar, este evident că efectele sunt contrare intereselor cetățenilor americani, dar și ai celorlalte state promotoare ale comerțului liber.

          Este greu de crezut că dl Trump, om de afaceri, nu știe foarte bine acest lucru, ori consilierii economici ai domniei-sale să nu-i fi spus. Prin urmare, mai important decât interesul cetățenilor apare a fi efectul retoricii politice, rolul discursiv al protecționismului economic. Probabil există și un efect geo-politic, strategic, dar principalul efect este cel pe plan intern, anume atragerea de voturi.

          • Cetateanul spune:

            Pai intr-o tara in care tinerii nu au ocupatie si se apuca de infractiuni ce este mai important ? Sa aiba un loc de munca sau sa aiba preturi mai mici si produse mai bune ?
            Economia nu deserveste omul ? Care este scopul de fapt si la urma urmei ?

          • Cetateanul spune:

            Zilele trecute am platiit intr-un loc circa 100 de lei pentru o lucrare care a durat cateva minute, omul s-a scuzat .
            I-am zis sa stea linistit ca stiu care sunt cheltuielile la o firma si eu sunt genul de om care vrea, daca mai are nevoie si peste cateva luni sa apeleze, nu sa ma duc acolo sa vad teren viran si muncitorii sa emigreze .
            Daca nu tinem la oamenii muncitori si corecti ne ducem de rapa, incet si foarte sigur !
            Calitatea vietii inseamna pentru mine sa ma inconjor de oameni de calitate, restul vine de la sine, omul genereaza tot .
            Domnule, care sunt de fapt prioritatile dumneavoastra ?

          • Harald spune:

            @Constantin – barierele comerciale duc la creșterea prețului și scăderea calității produselor

            Și asta nu se aplică și pentru Uniunea Europeană?

            În realitate, povestea e mai complicată. Când China sau Uniunea Europeană își subvenționează exporturile, dar au taxe vamale pentru produsele americane, soluția rămâne cea pe care o propune Trump: măsuri de retorsiune până la renegocierea barierelor comerciale aplicate de partea adversă.

            Nu v-ați întrebat niciodată de ce nu vedem pe străzile europene mașini americane? Nu v-ați întrebat niciodată dacă TVA-ul nu e cumva o taxă vamală mascată?

            • Constantin spune:

              „Și asta nu se aplică și pentru Uniunea Europeană?”

              Domnule Harald, se aplică la fel ca Legea lui Newton, totdeauna și peste tot pe Pământ (nu avem încă verificarea empirică pentru restul Universului), inclusiv în Uniunea Europeană -:) . Și se aplică indiferent cât de „complicată” este povestea.

              Am avut de-a lungul vieții vreo patru mașini americane, pentru că sunt de părere că oferă mai mult confort/spațiu decât cele europene, la bani mai puțini. Am renunțat la ele pentru că nu le mai puteam întreține, piesele de schimb pentru ele, asemănător ca pentru cele japoneze, costau în România la fel ca cele pentru Mercedes, prin urmare, ar fi fost mai practic să-mi cumpăr Mercedes -:) . În fine…Doar că nu acesta era subiectul.

              După „criza petrolului” de la mijlocul anilor 1970 americanii și-au dat seama că motoarele tradiționale de 5,4l și 7,2l nu mai sunt cerute pe piața invadată de mașinile japoneze de mic litraj. Muncitorii din Detroit amenințau cu o revoluție. Așa au apărut taxele de 30% la importul de autoturisme. Era o industrie strategică pentru că în perioada reconstrucției post-WW2, industria de automobile americană a crescut de patru ori, conform principiului „fiecare familie americană va avea un acoperiș deasupra capului și un automobil”. Și s-au apucat de construit autostrăzi…

              Așadar, să ne întoarcem la subiect…De cum deschideam capota, puteam vedea pe aproape toate componentele mașinilor mele scris mare Made in Mexico. În interiorul telefonului meu IPhone scrie Made in China. Despre ce locuri de muncă pentru indigenii americani discutăm?! Da, aveți dreptate, taxele aberant de mari puse de americani la importul de autoturisme (dar este opțiunea lor, o respectăm) atrag măsuri de retorsiune, astfel că și noi plătim taxe aberante pentru mașinile americane. Dl Trump a încurcat cronologia și cauza cu efectul.

              „Nu v-ați întrebat niciodată dacă TVA-ul nu e cumva o taxă vamală mascată?”

              Nu, nu m-am întrebat. Ambele sunt impozite indirecte, dar în timp ce TVA este o taxă pe consum, aplicată cu scopul obținerii de venituri la buget (a nu se confunda cu accizele), taxele vamale sunt instrumente de politici comerciale, cu o perspectivă protecționistă, întrucât protejează economia națională și agenții economici autohtoni de concurența străină, o perspectivă de promovare a mărfurilor proprii pe piețele externe și o perspectivă geostrategică, întrucât statele negociază diferite concesii vamale etc. Spre deosebire de TVA, rolul fiscal al taxelor vamale este unul secundar. Dar aduc, desigur, sume frumoase la buget. -:)

          • Harald spune:

            @Constantin – Despre ce locuri de muncă pentru indigenii americani discutăm?!

            Cred că eu ar trebui să întreb asta. Am zis eu ceva despre locuri de muncă pentru americani? Pe mine mă deranjează imposibilitatea practică de a avea o mașină americană în Europa. În UK văd cam câte una pe săptămână în trafic, nu mai mult.

            Cât despre TVA, se returnează în cazul exporturilor, deci este aplicată asimetric, de asta spuneam că e (și) o taxă vamală mascată. ”Taxă pe consum” seamănă mai degrabă a brigandaj, luăm bani de la cei care-i au, doar pentru că îi au, nu de altceva.

      • Dedalus spune:

        Deciziile unei corporatii sunt decizii agregate si pe termen lung.

        In plus, ele au loc intr-un mediu cu foarte multe variabile micro-economice: daca primesc un container din China cu componente electronice, este oare rentabil sa il trimit gol inapoi, sau sa il umplu cu frunze uscate macar? Dar daca il umplu cu frunze uscate, pretul fortei de munca din China renteaza sa le descarc acolo? OK, dar daca forta de munca e ieftina, nu cmva e tot a mea si ar roduce mai mult daca mi-ar umple contaionrele goale cu oase de porc, decat sa descarce mai inati frunzele? :-))) Si tot asa,

        Vreau sa spun ca niciodata nu vom sti din afara, in sufieiente detalii. cum anume judeca o corporatie. Stim intotdeuana mult prea putin. Este si motivul pentru care orice incercare de a comanda prin politici segmentare (gen politica de impozite sau cea a fortei de munca) este nesigura.

        Politica de incurajare a investitiilor straine trebuie prin urmare grefata pe o politica de piata puternica, o politica generala orientata spre piata, nu spre comanda pietei. Ceea ce unii ar putea percepe drept interventionism etatist ar putea sa fie de fapt doar masuri pro-market.

        Conteaza ansamblul mai mult decat detaliul, oricat de favorabil. Oricat de mic ar fi pretul fortei de munca, el poate fi usor contra-balansat de coruptia inalta. Sau, dimpotriva, pretul paote fi atat de jos incat sa nu te mai intereseze coruptia (sunt state asa, dar nu vreau sa spun care). :-)

        ===

        As sublinia aici etapa de tranzitie. O economie in tranzitie este vulnerabila la fortele pietei. Tocmai acesta a fost si rostul pregatirii intrarii ROmaniei in UE. Experienta statelor care au deschis comertul international avand o economie interna slaba a fost catastrofala.

        Dupa parerea mea, o conjunctura nefavorabil insa a facut ca Romania sa intre in UE cu o economie de piata insuficient liberalizata si consolidata. Din pacate, economia aceasta d piata a Romaniei nu s-a format pe valori sociale prprii economiei de piata, pentru ca pur si simplu nu a fost timp.

        Asa ca ne-am trezit intr-o sitautie bizara:
        - in general, societatea romanesca (incssuiv politicul) nu este pro-market dar o parte a ei (nu si politicul!) este! Aceasta parte pro-market a emigrat in mare proportie
        - legislatia economica este partial pro-market, iar tendinta ei este de consolidare a socialismului; cu toate acestea, cea mai ramas din fortele pro-market actioneaza in contra -statului, fara a beneficia insa de o sustinere sociala larga si mai ales constienta

        Cam asa vad eu lucrurile, este bineinteles o parere personala.

        Pentru un stat liberal si o economie de piata, aceste supozitii sunt importante, pentru ca o politica de dreapta trebuie sa fie fezabila, nu ideala. Totusi, oricat ar fi de imorala piata, este de mii de ori mai morala decat etatismul. Asa ne arata istoria si prezentul. :-)

        :-)).

      • Cinicul spune:

        Daca ar fi sa respectam Coranul talibanilor Pietei Libere singura piata libera este cea globalizata, o piata in care nimeni nu datoreaza nimanui nimic, o piata in care azi Dyson este facut Sir de regina si a doua zi isi muta fabricile in Vietnam. Toate ar fi bune si frumoase daca lumea ar fi cu adevarat globalizata si prin libertatea de miscare a oamenilor. Cum oamenii nu pot migra peste frontiere ca iepurii in cautare de iarba verde, piata ii va lasa fara hrana si atunci sunt mai vizibile valorile morale ale pietei libere.

    • Cinicul spune:

      Post PS

      Piata libera are mai multe componente, cea a capitalului, cea a consumatorilor, dar si piata muncii sau a resurselor umane, cum se spune astazi, care este o componenta principala. Fara o piata libera a muncii, ie liberatatea resurselor umane de a migra acolo unde unde se duce capitalul si doar a capitalului de a umbla fleaura nu exista piata libera. Din nou nu ma astept la o replica a autorului articolului.

      • Cetateanul spune:

        Eu stiam ca statul este obligat sa protejeze profitul maxim si nu omul … eu asa am auzit … mai ales in cazul staturilor de tip mafiot …

  14. Cetateanul spune:

    Scuze pentru micile greseli, scriu foarte rapid .

  15. Cinicul spune:

    Ceva este putred cu economia de piata a sec 21 daca cineva simte nevoia sa-i demonstreze valorile morale.
    Cum spuneam intr-un comentariu mai sus capitalismul si economia de piata nu sunt intrinsec morale si nici imorale. Moralitatea este un o valoare umana si nu este direct legata de economia de piata. Povestile citate de autor din Adam Smith cu respectarea cuvantului de catre natiunile sau comunitatile care imbratisasera piata ignora un fapt fundamntal, la acea vreme acele natiuni aveau un sistem de justitie cat de cat independent, ceea ce nu exista nicaieri in alte parti. Nu piata ii facea pe oameni sa-si respecte cuvanatul, ci frica de justitie, iar justitia aparuse inainte de piata libera. Piata aparuse in Italia de N inainte de Olanda si Anglia si totusi dataorita lipsei unei justitii puternice n-ai fi avut incredere in timpul lui Adam Smith sa imprumuti bani unor negustori din Milan sau Venetia. Nu degeaba Shakespeare il plaseaza pe Shylock din Negutatorul din Venentia, cu al sau “a pound a flesh” in aceasta zona.
    Piata libera fara o justitie puternica nu face doi bani, si nici nu exista decat pe hartie. Piata si justitia sunt intrucatva legate pentru ca piata libera are nevoie de justitie.
    Piata libera creeaza si stimuleaza consumul. Cand un Drug Baron din Mexic sau Columbia livreaza cocaina in USA sau Europa ei actioneaza in virtutea economiei de piata, exista o cerere pentru droguri si ei o satifac. Un exemplu si mai edificator: in 1839 Anglia declara razboi Chinei pentru ca imparatul de la Beijing intrezice exportul engezesc de opiu catre China. In acest caz Anglia a fost exponentul pietei libere, iar China era statul inapoiat care bloca valorile pietei. Nu mai dau exemple de azi de export de armament si efectele acestuia intr-o piata libera. Piata stimuleaza consumul de zahar : am vazut acum cateva zile pe France 2 ca pana si in Francia, singura tara dezvoltata in care pana recent oameni nu mancau porcarii, a crescut enorm consumul de zahar, diabetul si obezitatea (doar 15%, dar tinta pietii este mai mare).
    Daca piata libera ar fi morala aceste lucruri nu s-ar fi intamplat sau intampla. De aceea este nevoie de o justitie independenta de piata si de controlul societatii (ie statului) asupra pietei. Una din povestile propaganditilor pietei libere este ca este nevoie sa reducem reglementarea pietei (deregulation in new speak) si sa lasam autoreglementarea (self-regulation) sa-si produca efectele. Mai mare idiotenie nici ca-am auzit. Bill Clinton a redus reglmentarea in sectorul bancar si in mai putin de 10 ani bancile s-au prostituat si am ajuns la criza din 2008. Actorii pietei libere sunt oameni, si moralitatea nu are nimic de-a face cu modul in care ei isi organizeaza schimburile de bunuri sau servicii dintre ei. Poti fi moral intr-o piata controlata si imoral pe o piata libera. Tot Adam Smith spunea ca tendinta oricarei companii este sa devina un monopol (fraza pe care fundamentalistii pietei libere se cam feresc s-o citeze). Asta s-a intamplat de nenumarate ori (vezi pana si cazul Microsoft) si fara institutii institutii puternice de control asta s-ar intampla continuu. O piata cu adevarat libera este o jungla.
    PS
    Nu ma astept ca autorul sa-si apere punctele de vedere. A devenit o moda pe Contributors ca autorii sa evite a se angaja in dialog cand articolele publicate sunt criticate.

    • Cetateanul spune:

      Am lucrat pentru mine circa 15 ani, 100% in mediul privat . Firma nu a mai mers deoarece statul roman nu a intervenit pentru scoaterea de pe piata a celor care munceau la negru in domeniul respectiv . De doi ani incoace lucrez ba la o firma, ba la alta, cel mult cateva luni .Peste tot esti tratat precum un om de calitatea a doua si exploatat la maximum doar pentru ca ai avut onoarea sa treci pragul unor asa-zisi oameni, sa le zicem oameni .
      Ma gandesc serios sa plec din haznaua asta unde oamenii seriosi sunt considerati fraieri .

      • Dedalus spune:

        Daca ati fost patron 15 ani, aveti o experienta extraordinara! Care probabil oricum nu va foloseste ca angajat, poate chiar va incurca.

        De ce nu deschideti alta afacere atunci?

        Oricum, nicio afacere nu este pentru totdeauna, nu?! Ca te scoate din piata statul, concurenta, soacra sau reumatismul – ce relevanta are?!

        Fiecare om mai cade, mai face cucuie, se mai plange, in fine – oameni suntem toti si toti trecem prin tot felul de probleme. Dar omul se mai si ridica :-)

        Zic si eu, nu dau cu parul :-).

        • Cetateanul spune:

          Pai daca statul care este obligat prin lege, atentie este obligat, nu ma protejeaza de concurenta neloiala credeti ca o sa mai investesc vreodata un leu intr-o afacere ?
          Statul mi-a luat practic dreptul de a munci pentru mine, ce sa mai zic legat de acest subiect ?

          • Dedalus spune:

            Am zis si eu.

            Poate sunt si alte domenii in care puteti deschide o afacere, nu doar cel in care ati avut o experienta nefericita. Si la care sa va pricepeti sau sa invatati sa va pricepeti.

            Pana la urma, din cate spuneti, oricum nu sunteti multumit de ce vi se ofera ca angajat.

            Si eu as fi revoltat in locul Dvs.

            Dar ce s-ar intampla daca ati incera o noua afacere? In alt domeniu sau intr-unul inrudit. De exemplu, ceva mai simplu, cu necesar redus de capital initial. Nu-i nevoie de profit mare de la inceput, nu? Si mai puteti si schimba pe parcurs, in functie de clientela, de oportunitati.

        • Cetateanul spune:

          Caut un loc de munca, am anunt in care am detaliat exact ce ofer in primul rand si abia apoi care sunt cerintele mele .
          Doar printr-un anunt pot sa-mi gasesc un loc de munca normal, de anunturile pe care anumite firme le dau periodic sunt lamurit definitiv, acolo nu va sta nimeni pe termen lung, eventual oameni care nu dau doi bani pe demnitatea/sanatatea lor sau neamuri/amante .
          Cerintele mele minime sunt respect minim cuvenit, bun simt, asteptari realiste legate de munca si calitatea obtinuta, nu am gasit pana acum nici macar un loc in care sa am parte de un minim respect, intotdeuna am avut pretentii salariale minime, daca-ti convine bine daca nu poti sa pleci … de lucrat am lucrat exact ca si cum as face pentru mine … ore suplimentare facute pe zero lei doar ca sa fie bine pentru toata lumea … si totusi respect zero … mai ies nemernicii in presa sa se planga ca oamenii nu vor sa munceasca …. e jale mare pe piata muncii … va spun ce traiesc eu .,, nu ma plang … eu chiar nu am motive sa ma plang …

        • Cetateanul spune:

          Mai in gluma, mai in serios, mai ales ca beneficiez si de ceva pregatire in domeniul medical pot sa va spun cu certitudine ca actualele “locuri de munca” favorizeaza/cauzeaza foarte multe probleme de sanate, spre exemplu boli cardiovasculare, diabet zaharat de tip 2, cancerul este favorizat de stresul excesiv, va pot face o lista pana maine … de fapt intreg sistemul imunitar este facut praf de catre un mediu excesiv de stresant … functioneaza identic unui imunosupresor …
          De mortile subite, oamenii de care se sinucid pentru ca nu mai vad capatul tunelului nu mai aducem aminte, da prost la imaginea “autoritatilor” .

      • Harald spune:

        @Cetateanul – De doi ani incoace lucrez ba la o firma, ba la alta, cel mult cateva luni .Peste tot esti tratat precum un om de calitatea a doua si exploatat la maximum

        Asta se întâmplă doar în activități care nu necesită reale competențe profesionale, activități în care oamenii pot fi înlocuiți foarte ușor cu alții de același nivel. Însă din experiență personală, mult mai des apare situația inversă: unii oameni nu știu să facă nimic, dar au pretenția să fie plătiți doar pentru diploma pe care o dețin. Chiar am auzit formula asta la interviuri:
        ” – Bine, dar am totuși o diplomă!”
        ” – Da, ai o diplomă, dar sunt cam multe lucruri pe care ar trebui să le știi și nu le știi. Nu diploma primește salariu”.

        • Cetateanul spune:

          Daca spuneti, asa o fi . Fost “angajator” care a facut greseala sa-mi spuna ca ma plateste prea mult, am renuntat imediat la colaborare, omul care m-a inlocuit l-a “usurat” de circa 40.000 de lei, altul care a facut pe desteptul, am plecat si l-am lasat cu omul lui de baza, care facea cate paguba de 6.000 de lei intr-o zi “buna”, in alt loc de munca mi se spunea ca pot mai mult desi eu le explicam ca nu fac decat sa muncesc, sa mananc si sa ma odihnesc si ca imi este imposibil sa fac mai mult, au inchis de peste un an pentru ca nu mai muncea nimeni la ei, le-a mers vestea, au pierdut comenzi, calitatea era din ce in ce mai slaba, iti lua cel putin 3 luni sa inveti doar lucrurile de baza, daca te implicai serios, daca nu, nu faceai niciodata calitate. sefii au fost pusi la un control inopinat sa execute ei produsele respective, pai cand le-am vazut, eu le faceam cu toata modestia cu mult mai bine … pai fosta mea sefa care este inginera … ma saluta si acuma in oras cand ma vede …

        • Cetateanul spune:

          Ce noroc pe dumneavoastra ca in cativa ani o sa scapati si de cei 30-35% pentru ca efectiv nu o sa mai aveti pe cineva sa angajati .
          Sa privim partea buna a lucrurilor .

        • Cetateanul spune:

          Asta se intimpla, deci oamenii sunt tratati foarte rau si sunt exploatati la maxim . Deci recunoasteti ca asa este, restul sunt motive .
          Ce fel de societate ne dorim pana la urma ? Una a omului decent, cu o anumita educatie si morala sau o societate cu cativa oameni foarte bogati care-i exploateaza pe ceilalti, unde omul isi pierde demnitatea umana ? Un fel de sclavagism modern ?

          • Dedalus spune:

            Sigur ca daca esti pe un drum mocirlos, oricat ai inainta pe el, tot mocirla vei gasi.

            Vazut din extgerior, ce povesiti asa arata: un domeniu puternic neprielinic, sau o zona geografica asa.

            Teoretic, sunt multe de spus. Dar pana la urma, nu cred ca Adam Smith sau von Mises va ajuta in vreun fel :-)).

            Poate daca ati gasi un alt drum, chiar ramanand la decizia de a fi angajat, acel drum ar fi mai curat. Adica sa incercati un domeniu la care nu v-ati gandit pana acum si eventual sa invatati in timp ce lucrati. Chiar daca aparent sau real ati fi supracalificat. As zice ca e interesant sa incer4ci lucruri noi, dupa umila mea parere, macar nu te plictisesti.

            • Cetateanul spune:

              Sunt suficient de informat si pregat incat sa-mi dau seama ca nimeni niciodata nu poate construi o societate sanatoasa ignorand doua lucruri esentiale : demnitatea umana si starea de sanatate . Promotorii unei astfel de societati vor primi raspunsul de la generatia viitoare, sa nu se insele, raspunsul va fi la fel de puternic si violent !

    • Cetateanul spune:

      Nu va mai luati dupa “stirile obiective” care nu au nimic de-a face cu realitatea . Nu am intilnit om pana acum care sa nu-si doreasca sa fie productiv, sa nu-si doreasca sa se integreze intr-un colectiv sau la locul respectiv de munca !
      Oamenii au ajuns bataie de joc ! In primul rand statul isi bate joc de ei deoarece nu normeaza munca dupa care vin, din spate, multi nenorociti care au cumparat pe nimic hale, spatii, terenuri, au explotatat pe nimic milioane de oameni care au fugit practic din tara si acum vin la stiri ca au probleme, nu mai gasesc oameni sa vina la munca ! Pai mai … nu voi ia-ti alungat din tara ? Cine v-a pus sa investiti in produse de lux ? Nu mai bine ati fi respectat si platit oamenii care au lucrat pentru voi ?

      • Harald spune:

        @Cetateanul – Nu am intilnit om pana acum care sa nu-si doreasca sa fie productiv, sa nu-si doreasca sa se integreze intr-un colectiv sau la locul respectiv de munca

        Yeah, right! :) Cam 30-35% din angajații pe care i-am avut în România contraziceau total imaginea asta idilică. Unii au plecat spunând deschis că e bun salariul, dar ei vor un loc de muncă unde să iasă și șpagă. O alta a ajuns după vreo 3 ani la concluzia că ea vrea un loc de muncă unde să nu facă altceva decât să răspundă telefon. După încă vreo 2 ani exact asta făcea, se angajase la poliție și răspundea la telefon.

        Există angajați care profită de munca colegilor și vor doar să facă act de prezență, există angajați care fură efectiv bani și obiecte de la colegi etc. etc.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Silviu Cerna


Silviu Cerna

Silviu Cerna este profesor emerit de ‘’Economie monetară’’ la Facultatea de Economie şi de Adminstrare a Afacerilor a Universităţii de Vest din Timişoara. Este autor a... Citeste mai departe


E randul tau

Pentru Mike the Hunter, cu referire strict la proiectele PCCF finantate pe domeniul Stiinte Exacte ...

de: Lucian Pintilie

la "Academia Română NU mai este cel mai înalt for de consacrare științifică și culturală!"

Petre Opris – volumul Licenţe străine pentru produse civile şi militare fabricate în România: (1946-1989)

Cauta articole

noiembrie 2018
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Oct    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
2627282930  

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)