Home » Analize »Economie »Global / Europa »Reactie rapida » Citesti:

Doctor Varoufakis: sau cum am învățat să nu ne facem griji și să iubim falimentul

Stelian Ene iunie 30, 2015 Analize, Economie, Global / Europa, Reactie rapida
27 comentarii 2,638 Vizualizari

În filmul-cult al anilor ’60 de la care pornește titlul acestui articol, Stanley Kubrick imaginează o mașinărie apocaliptică al cărei singur scop e anihilarea totală a vieții pe Pământ atunci când detectează că Uniunea Sovietică este ținta unui atac nuclear. Odată pornită, mașina apocalipsei funcționează complet automat și nu mai poate fi oprită nici de sovietici, detonând la orice încercare de dezamorsare. Mașinăria e o aplicație extremă a ideii de distrugere reciprocă asigurată (MAD): cea mai bună cale de a asigura pacea e să convingi adversarul că un atac împotriva ta va conduce în mod cert la anihilarea reciprocă, negând orice avantaje la care ar putea spera.

În termenii teoriei jocurilor, declanșarea complet automată a contra-atacului e o formă de strategie de commitment (angajament asumat). Un jucător rațional are o problemă de credibilitate în formularea unui pact suicidal de tip MAD: e foarte posibil să se răzgândească în momentul când ar fi nevoit, conform amenințării inițiale, să apese butonul apocalipsei. Extrăgându-se pe sine din decizie, îl va convinge pe atacator că răspunsul la un eventual atac va fi devastator și automat, pacea devenind astfel singura opțiune rațională pentru ambele părți.

Așadar, limitându-mi opțiunile pe viitor câștig un avantaj imediat față de adversar – asta e esența strategiei de commitment. Un toxicoman care se internează singur într-un centru sub cheie, un bărbat care spune DA în fața stării civile, un alcoolic care anunță public că se lasă – iată câteva situații în care agenții raționali se pun în situații fără ieșire (sau ieșire foarte costisitoare: divorț, reputație) pentru a convinge partenerii, adversarii și pe ei înșiși că decizia e una certă și ireversibilă.

UE are și ea propria mașinărie apocaliptică – zona Euro[1]. În formarea unei uniuni monetare compusă din state cu un trecut financiar atât de eterogen, ne vom lovi întotdeauna de problema credibilității. Investitorii vor suspecta mereu state ca Grecia sau Spania, care au trecut prin devalorizări semnificative și episoade de inflație ridicată în istoria lor, se vor simiți tentate sau vor fi constrânse să apeleze la aceleași mijloace și pe viitor. Prin urmare, pentru ca Grecia să beneficieze de credibilitatea și dobânzile scăzute de care beneficia Germania, nu a fost suficient să-și lege cursul drahmei de cel al mărcii. Grecia nu doar că a abandonat propria monedă și a cedat politica monetară unei bănci independente construită după modelul Bundesbank, ci a acceptat să semneze un tratat fondator conceput în mod deliberat fără o procedură de ieșire, alta decât opțiunea nucleară, părăsirea UE. Aderând ireversibil la zona Euro, Grecia a făcut un pact foarte credibil că nu-și va monetiza datoria pe viitor și a fost răsplătită de piață cu cele mai scăzute dobânzi din istoria sa în perioada 2001-2007. Alternativa părăsirii uniunii pentru a-și devaloriza moneda, a convins Grecia lumea, ar fi suicidală.

Suntem acum în 2015 și o Grecie aparent psihotică amenință cu sinuciderea. Motivele pentru situația critică în care se găsesc grecii sunt complexe și nu se pretează la judecăți de valoare unilaterale. A existat desigur populism și s-au amânat reforme necesare, pe fondul finanțării ieftine la rate comparabile cu Germania. Cheltuielile militare au fost excesive. Nu mai puțin adevărat e că Grecia a intrat într-o uniune monetară fragilă și că singura soluție pe care au găsit-o birocrații europeni pentru a salva această construcție eminamente politică a fost să forțeze Grecia la măsuri pro-ciclice garantate să înrăutățească situația economică. Odată la ceva vreme, un nou summit extraordinar are loc la Bruxelles ale cărui concluzii sunt invariabile: Grecia va fi „salvată” din nou, cu condiția să accepte noi măsuri pro-ciclice. Surplusul primar ajustat ciclic a ajuns la o valoare neverosimilă în 2014: peste 5% [2], Grecia a redus cheltuielile publice atât de mult încât, dacă criza s-ar termina mâine, ar avea cel mai mare surplus bugetar din lume. Statul grec pare să se demanteleze, încasările din TVA au scăzut la sub 0.4 din potențial[3], sub nivelul precriză, comparabil cu Mexic; nu doar că nu se fac reforme, dar Grecia pierde și firavele progrese făcute anterior. Această tragicomedie trebuie tranșată cumva.

E momentul în care intră în scenă Doctorul Varoufakis. Jumătate jucător de poker și pe deplin economist, Doctor V. nu e un profesor de universitar de rând, ci un autor recunoscut internațional în domeniul teoriei jocurilor. Ne avertizează la scenă deschisă că numele jocului e negocierea strategică și arma e commitment-ul, amenințarea credibilă: “Sometimes, like Ulysses, you need to tie yourself to a mast to get where you are going and avoid the sirens.”

Obiectivul lui strategic e să forțeze UE să accepte concesii mult peste simpla rostogolire a datoriei câteva luni în viitor: ștergerea unei părți consistente din datorie este singura soluție care va echilibra bugetul pe termen lung și va permite țării sale să iasă din spirala datorii – austeritate – recesiune. În mod obișnuit, creditorii UE nu vor să audă de o asemenea soluție pentru că se creează un puternic hazard moral – orice concesie înseamnă că celelalte țări „PIGS” vor cere același lucru. Dacă singura armă pe care o are Grecia e propriul faliment – adică autodistrugerea pentru a face pagube relativ minore UE, în mod clar amenințarea nu ar fi credibilă. Deci Grecia pare obligată să accepte orice pune UE pe masă, neavând nici un fel de leverage.

Dar nu ne mai aflăm într-o situație normală.

O a treia cale: default fără părăsirea zonei Euro ?

Discuția de până acum s-a bazat pe două alternative extreme: o țară e fie obligată să-și plătească datoriile în interiorul zonei Euro, fie, dacă intră în faliment, va fi forțată să-și emită propria monedă, excluzându-se astfel din UE. Consecințele unei asemenea situații, judecând după precedentul Argentinei de exemplu, sunt foarte dureroase (fără a menționa dificultățile suplimentare cauzate de ieșirea din UE și tipărirea unei noi monede…).

Atitudinea oficialilor greci pare să sugereze totuși că ei cred în o a treia opțiune. Țara are excedent primar consistent de circa 1.5 mld Eur în primele 5 luni ale anului (lucru absolut remarcabil luând în considerare profunzimea recesiunii), adică își poate acoperi cheltuielile cu venituri. Există și rezerve valutare ce includ o tranșă de 1.6 mld EUR pe care la ora la care scriu aceste rânduri grecii amenință deja că nu o vor vira către FMI. Cu alte cuvinte, grecii iau în serios ideea de a rămâne în zona Euro într-o stare de default selectiv – de exemplu după suspendarea tuturor plăților către creditorii internaționali. Această a treia opțiune permite Greciei să trișeze: pagubele pentru propria economie devin relativ suportabile, prin urmare poziția de negociere se întărește considerabil, eurocrații sunt forțați să ia în considerare ipoteza în care un zombie grec bântuie prin uniunea monetară contaminând tot ce atinge.

Dacă comunicatorii europeni sunt foarte categorici că falimentul național nu e compatibil cu o țară în zona Euro (“no credit event, no selective default – no default!” urla J.C. Trichet la adresa Greciei într-o conferință de presă din 2011[4]), experții sunt mai puțin convinși. Discuția aici este foarte tehnică și depinde în esență de interpretarea juridică a tratatelor fondatoare. Nu voi specula pe această temă și mă voi limita să citez experții. O analiză juridică a BCE avertiza în 2009 că „a member state’s expulsion from the EU or EMU, would be legally next to impossible”[5]. Subterfugiile tehnice prin care BCE ar putea forța excluderea Greciei, ca recenta plafonare a ELA sau eliminarea din TARGET2 pot fi văzute ca încălcări ale tratelor UE și vor fi disputate aprig la CJUE[6].

Fezabilă sau nu, această opțiunea a fost asumată total de greci. Ca să-și convingă partenerii că nu glumește, Doctorul l-a legat fedeleș pe Tsipras de catargul referendumului, nimic altceva decât o nouă strategie de commitment. Adică grecii s-au pus deliberat într-o situație fără ieșire pentru a forța mâna europenilor să cedeze bijuteriile familiei, restructurarea și haircut-ul datoriei, pe care nu le veți vedea menționate în niciunul dintre ofertele de negociere ale UE. Ne-o spune chiar Tsipras, pe Twitter, din vârful catargului, într-o engleză care nu e de fapt destinată conaționalilor:

“The referendum will give us a stronger negotiating position when the talks resume,”  “The higher the participation & numbers of people voting ‘‘NO’’ the stronger our position will be.”

Doctorul Varoufakis continuă să joace rolul negociatorului rațional și rece, cu cea mai calmă față de poker deși în jurul său sistemul bancar a început să horcăie în agonie[7]:

“We are taking advice and will certainly consider an injunction at the European Court of Justice. The EU treaties make no provision for euro exit and we refuse to accept it. Our membership is not negotiable“

Abundă zilele astea analizele în cheie moralizatoare și ideologică în care o parte sau alta e etichetată ca iresponsabilă, marxistă, dictatorială și antidemocratică, ș.a.m.d. Mi-e teamă că nu pot livra cititorilor asemenea epitete sățioase. Asistăm de fapt la un joc de poker cu o miză planetară în care fiecare parte încearcă să-și convingă adversarul că e în stare de orice pentru a câștiga. Nu pot decât să sper că partenerii europeni se vor dovedi pe cât de raționali pe cât îi presupun diagramele Doctorului, că nu va exista un general Ripper care să-și bage picioarele în mașinăria apocalipsei. În caz contrar, efectele toxice ale unui pariu ratat vor circula în jurul lumii mult mai repede decât cele 30 de zile ale norului radioactiv din “Strangelove”.

N O T E


[1] Analogia între zona euro și Doctor Strangelove e inspirată după Tim Harford – The Undercover Economist Strikes Back, Riverhead Books 2013

[2] http://krugman.blogs.nytimes.com/2015/06/19/does-greece-need-more-austerity/

[3] http://www.oecd.org/ctp/tax-policy/revenue-statistics-and-consumption-tax-trends-2014-greece.pdf

[4] https://www.ecb.europa.eu/press/pressconf/2011/html/is110707.en.html

[5] https://www.ecb.europa.eu/pub/pdf/scplps/ecblwp10.pdf

[6] http://eprints.lancs.ac.uk/51935/1/eurosystemNov2011.pdf

[7] http://www.telegraph.co.uk/finance/economics/11707092/Greece-threatens-top-court-action-to-block-Grexit.html

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "27 comments" on this Article:

  1. r2 spune:

    Stelian Ene, wake up and smell the coffee. Celor doi eroi din guvernul grec le este infinit mai usor sa faca pe marii intelectuali si sa se joace de-a teoria lui peste prajit cu liderii EU decat sa le spuna propriilor suporteri niste adevaruri banale. Le este mai usor sa insulte in mod repetat creditorii si sa incerce sa santajeze UE decat sa-i faca pe cei de acasa sa accepte reforme de bun simt. Comparatia cu Dr Strangelove e total pe langa. Doomsday machine nu exista decat in imaginatia lor. Cei doi sunt doar penibili si atat. Mai nimerita ar fi comparatia cu Stan si Bran. Sunt periculosi doar pentru Grecia, nu si pentru restul lumii.

    Realitatea este ca Grecia e o tara saraca. Cu sau fara Euro, vor trebui sa-si sustina propriile cheltuieli pe termen lung. Surplusul din ultimele luni de care vorbiti se pare ca exista pentru ca guvernul nu-si mai plateste furnizorii. E absurd sa crezi ca un stat disfunctional cu aproape 30% somaj isi poate acoperi din taxe nivelul actual de salarii din domeniul public, plus compensa deficitul sistemului de pensii. Vorba colegului dvs de la M10 Papahagi, a vota contra austeritatii este echivalent cu a vota impotriva iernii.

    • Absurdistan spune:

      Subscriu la ce spune r2. Greseala Europei este ca le-a ingaduit acestor obraznici cu trei fete sa creada ca un joc de picioare mahalagesc e de natura sa ii “fenteze” pe “fraieri”.

      Nu e surprinzator ca monstrul-mama al aberatiei ortodoxe este in Grecia. “Dupa roadele lor ii veti cunoaste” – Rusia putinista, “martirul bizantin” Victor Ponta, mascaricii indraciti Tsipras si Varoufuckis.

      Dl. Ene incearca din greu sa complice situatia (in apararea lui si celebritati de doi lei precum infailibil-incompetentul Paul Krugman de la NY Times o fac) cind situatia este de fapt simpla: o infruntare intre tilhari si pagubasi, cu tilharii tipind ca din gura de sarpe ca daca nu sint lasati sa continue sa fure dau foc la padure.

      • Prostu' satului spune:

        Incompetentul asta de Krugman e cumva Krugman ala care lua premiul Nobel in economie acum cativa ani?

  2. urmasi lu traianidis spune:

    Suntem o familie europeana , sau Familia Bundy ? O fi gresit si Grecia asta , acuma ce sa-i facem, sa o aruncam in strada ? Eu zic s-o iertam si sa promita ca nu mai face. Decat sa fuga cu vreun rus , sau chinez, sau turc, sau arab….

    • r2 spune:

      Pai asta e toata discutia. Nu vor sa promita ca “nu mai fac” (pachetul de reforme). Vor doar banii.

      • Harald spune:

        Când companiile germane dau mită oficialilor greci pentru achiziții publice inutile finanțate din credite germane, poate că vina nu aparține în exclusivitate oficialilor greci mituiți. Eu așa aș zice :)

        • iosiP spune:

          De ce, aia nu stiau ce semneaza? Bun, nu este vina “poporului” doar ca astept sa-i spanzure pe respectivii politicieni de felinare si mai discutam… dupa!

  3. Muntean spune:

    Respect, domnule Ene !

  4. eu****** spune:

    Cine rezista mai mult?
    Grecia sau UE?

    Pe cine costa mai mult? O analiza la rece rog…

    Meanwhile, Shields Up!

  5. Dan_Bruma spune:

    320 de miliarde datorie nu e de joaca. In acelasi timp suma reprezinta doar trei la suta din PIB-ul european. Toata chestia asta arata lipsa politicului din UE. Toate tratatele trebuie repuse pe masa si rediscutate, facuta o constitutie europeana, ales un presedinte european etc.

    • Harald spune:

      @ Dan_Bruma – a existat o comstituție europeană, iar României și Bulgariei i-a fost impusă fără drept de apel, ca parte a procesului de aderare. Noroc că Franța și Olanda au respins-o prin referendumuri și astfel a ajuns literă moartă, că altfel ne trezeam cu o super-constituție despre care nu ne-a permis nimeni să ne dăm cu părerea.

      Experiența asta a României și Bulgariei este extrem de relevantă în privința modului de a pune problema la Bruxelles. Tot felul de state își negociaseră tot felul de opt-out-uri, România și Bulgaria nu aveau dreptul nici măcar la a exprima un punct de vedere în privința coonstituției europene, probabil în calitate de ”ultima găină” în poiata Uniunii.

      Dincolo de iresponsabilitatea lui Tsipras și Varoufakis, ceea ce face acum Grecia este un mod de a aduce la lumină niște disfuncționalități clare în cadrul Uniunii. În mod ironic, sunt aduse la lumină tocmai prin modul în care socialismul dirijist de la Bruxelles ajunge în conflict cu socialismul populist de la Atena.

      320 de miliarde nu e de joacă, dar dacă Siemens și alte companii germane dau mită unde vrei și unde nu vrei în UE, în beneficiul lui ”unser deutsches Vaterland”, aventura actuală a Greciei ar trebui să aducă Germania la realitate. Datoriile nu trebuie plătite cu orice preț, iar creditorii ar trebui să fie mult mai reponsabili cu banii lor. Nu de altceva, dar ”prost e cine dă, nu cine cere”, așa zice vorba românească :)

  6. Mircea Modan MirceaM spune:

    Interesanta abordarea , dar ati omis un cateva aspecte:
    1. Grecii s-au “decorelat” fata de UE in sensul ca au avut scaderi ale PIB ral si in anii 2010 si 2011, ani in care majoritatea tarilor UE au inceput sa creasca.
    http://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php/File:Real_GDP_growth,_2004%E2%80%9314_(%25_change_compared_with_the_previous_year;_average_2004%E2%80%9314)_YB15.png
    Scaderi mai mari ca in perioda de criza globala. Au fost mai cu mot..aia e, altii au trecut la “austeritate” (a se citi revenirea cu picioarele pe pamant) altii au plutit in aburii populismului.
    2. Stit probabil ca PIB potential se poate calcula folosind mai multe metode: functia de productie, diverse filtre (H-P,Kalman etc) multivariate…toate dand valori diferite (eu unul cred ca doar prin analiza tehnica, folosind date statistiuce, putem determinaGDP potential la modul practic, ca trend)
    As fi curios cum de s-a ajuns la acel exedent primar din care s-a eliminat ciclicitatea de 5 pp, enorm. Am citi si eu studiul IMF, ceva nu pusca, defictul fiscal este de -2,7%(in 2014) din PIB ajustat cilclic devine +1,5. Asta inseamna o componenta ciclica de 4,2 (adica datoria aduga doar 0.8 pp?)La o elasticitaate de(nu stiu cat e la greci, la noi e undeva la 0.3) sa zicem 0.45 ar insemna ca output gapul(PIB real-PIB potential) ar fi de 9,3..enorm. Sau altfel spus PIB real este cu 9,3% mai mic ca PIB potential. Acum, cand UE e in perioada expansionaista si se estimeaza ca la sf de 2015 sau cel mai tarziu in 2016 PIB real va egala PIB potential. Ceva nu e in regula…cred ca PIB potential la greci este supraevaluat.
    3. Dinamica PIB potential nu este doar in sus, si nu depinde doar de politicile monetare si fiscale. ci si de perceptia capitalului (este evidenta perceptia negativa de la venirea lui Tsipras, (nationalizari si alte alea nu fac deliciul capitalului).
    Munca, al doilea element. Cu o varsta de pensionare medie efectiva de 55 ani si pensii babane, mai mari ca la nemti, desi productivitatea nu e ca la ei, de ex, nu poti sa spui ca stimulezi munca ci fofilarea pentru a iesi la pensie cu un salariu gras, de bugetar ( a se vedea dinamica din ultimii 10 ani a salariilor bugetarilor, nu doar scaderii cu cateva procente, dupa ce au crescut ani in sir cu zeci de procente)cat mai tanar. Cunoastem foarte bine fenomenul
    Sunt multe de spus, ma mai gandeam la Rahn curve si la faptul ca Germania are o povara a taxarii de 37,1% din GDP si cheltuieleie guv de 45,4% iar Greica la o rata de 31,2 are cheltuieli de 51,6.

    • Stelian Ene Stelian Ene spune:

      Mulțumesc pentru comentarii. Articolul nu este o analiză exhaustivă a situație din Grecia și nici nu am soluții sau previziuni. O problemă la care cele mai strălucite minți ale domeniului au soluții contradictorii e probabil una fără ieșire mutual avantajoasă – cineva trebuie să sufere. E de asemenea clar că nici ștergerea datoriilor la nesfârșit, nici austeritatea nu rezolvă cauza de fond a crizei euro, fragilitatea structurală a unei uniuni monetare incomplete. Nu ne trebuie însă o cifră exactă a output gap-ului ca să observăm dezastrul din Grecia, o generație de tineri din care doar jumătate își pot găsi locuri de muncă. Pagubele pe termen lung asupra țării și dramele individuale sunt incalculabile.

      Contribuția mea s-a concentrat pe denunțarea abordărilor pur ideologice care vede în guvernanții greci niște populiști iraționali care acționează haotic – abordare generalizată inclusiv pe acest site. Fără să am o simpatie față de Tsipras, nu pot să nu recunosc o strategie realpolitik care nu vrea să lase nimic pe masă adversarului și care urmărește interesul național în defavoarea UE. Amenințarea credibilă cu rămânerea în zona Euro după faliment îmbunătățește semnificativ poziția de negociere a Greciei și la europenii se văd deja fisurile. Rămâne de văzut dacă vor fructifica acest avantaj și nu-l vor irosi mai apoi pe măsuri anti-economice, naționalizări, pensii, populism și toate delicatețurile grecești tradiționale.

      • Absurdistan spune:

        “(…) abordărilor pur ideologice care vede [SIC! - ar trebui "vad"] în guvernanții greci niște populiști iraționali care acționează haotic (…)”

        Din pacate a numi “pur ideologica” o abordare care vede in “guvernanții greci niște populiști iraționali care acționează haotic” nu rezolva o mica problema.

        Guvernanții greci SINT “niște populiști iraționali care acționează haotic”.

        Aceasta este “mica” problema.

        O putem dezbate dar soliditatea premizei nu poate fi negata si nici nu poate fi minimalizata prin a o numi “pur ideologica”.

        Dimpotriva, este faptica, documentata, indenegabila.

      • Mircea Modan MirceaM spune:

        Va multumesc pentru raspuns.
        Am dubii ca strategia ralpoitik se poate asemui unei partide de poker, un joc cu suma nula, ca tot ati adus vorba de teoria jocurilor. In cazu falimentului si iesirii Greciei din EZ pierd toti.
        Efectele se vad de pe acum, banci inchise, plata cu cardul imposibila, cash is king,nu? Dar fara cash…Ce strategie e asta?
        Daca ar fi sa facem, totusi, o comparatie cu pokerul as zice ca este doar un overblind fara carte, te bizui ca vei primi 3 asi la doi septari pe care-i ai in mana, stiind ca partenerul e servit, pe bune, o cacealma. Iar potul nu il ia cel care da sec, pentru ca potul este in fond unul virtual, niste hartii fara valoare. Cred ca partida ar trebui sa inceteze….dureaza ed prea multa vreme. Stiti ca la orice inceput de joc se stabileste un termen, cand jocul inceteaza, nu-l poti juca la infinit, pierzatorul nu vrea sa iasa pe minus niciodata, tot dubleaza suma, in speranta naroada ca odata si odata tot ii va intra carte…

      • Decebal spune:

        Spuneti “nu pot să nu recunosc o strategie realpolitik care nu vrea să lase nimic pe masă adversarului și care urmărește interesul național în defavoarea UE”. Daca UE este adversarul Greciei, cine-i este aliat? :)

  7. Decebal spune:

    Nu sunt economist, asa ca incerc o abordare simpla:

    La cata valva s-a facut in cazul Greciei, cred ca UE nu mai poate da semne de slabiciune. Ar risca sa dea un prost exemplu unor state membre ce maraie impotriva austeritatii. In plus, situatia actuala a Greciei este o ocazie foarte buna pentru aplicarea unei lovituri de gratie populismului.

    In logica bunului simt, totul se plateste, iar huzureala nesustenabila trebuie sa ajunga la scadenta, la un moment dat. A gandi in alt sens denota lipsa de “common sense”, cred eu. Iar perceptia populatiei europene cred ca e mai aproape de “common sense”, decat de subtilitati economico-politice.

    Cand ai datorii, castigi insuficient si nu vrei sa accepti ca trebuie sa-ti schimbi modul de viata costisitor, ce faci? Eventual, incepi sa vinzi din curte, din casa. Eu, personal, as fi foarte interesat de o analiza pertinenta a ceea ce ar putea vinde Grecia. Si cui. Daca n-are nici ce vinde, cred ca Grecia-i pe tobogan.

    • Harald spune:

      @ Decebal – UE nu ”dă semne” de slăbiciune, UE are niște slăbiciuni reale, pe care le-a ascuns până acum. Și cel mai rău e că s-ar putea să le ascundă în continuare. Nu poți să dai la nesfârșit bani unui vecin bețiv, uitându-te la ce mai are el prin curte și făcându-ți socoteala că ai să ai ce să-i iei. Chiar dacă ai bodyguard și știi că bețivul n-ar avea nicio șansă dacă ar încerca să te omoare într-o zi, el tot își poate da foc la casă, iar focul ar putea să te lase și pe tine fără casă.

      Grecia e un exemplu minor, la periferia extremă a Uniunii, însă ce face Germania afectează de fapt toate statele mici din Uniune. Înțelege cineva că Germania și-a construit de fapt acel Lebensraum visat de Hitler?

      • Decebal spune:

        @ Harald

        Mi-e greu sa cred ca, in ziua de azi, cineva i-ar da “betivului” mai multi bani decat poate recupera de la el. Si nu era vorba de a lua ceva “betivului”, cu forta, ci de acceptul “betivului” de a valorifica ce are prin curte, in vederea returnarii imprumutului. Imi place sa cred ca, totusi, metodele Europei sunt diferite de metodele Rusiei.
        Cand am scris ca UE nu mai poate da semne de slabiciune, spuneam cam ce spuneti si dumneavoastra, in prima parte a comentariului – UE a dat destule semne de slabiciune, pana acum si ar fi momentul sa se opreasca.

        Cat despre “lebensraum” sunt destui care se intreaba, astazi, cum ar fi aratat Europa, daca Germania castiga Razboiul. Poate vom avea ocazia sa vedem, intr-un fel…:)

        • Harald spune:

          @ Decebal – din partea mea, mult succes cu Lebensraum-ul. Dar România va rămâne multă vreme colonia cu forță de muncă ieftină a firmelor germane de componente auto, iar dacă ”Occidentul” unui om simplu dintr-o regiune săracă (din jud.Alba să zicem) se va rezuma în continuare la a lucra la Sebeș pentru Mercedes sau la Blaj pentru Bosch, nu îmi rămâne decât să presupun că acel om simplu se va mulțumi în continuare cu 400 de euro pe lună, spre gloria veșnică a Germaniei și a automobilelor produse de ea.

          Așa cum spuneam, mult succes! :P

          • Decebal spune:

            Succes si dumneavoastra, cu asistatii social care prefera sa stea acasa pe 100 Euro, decat sa munceasca pentru 300 Euro in Romania sau pentru 2000 Euro in Vest. :)

    • Harald spune:

      @ Decebal – ”cineva” îi dă bani bețivului să-și plătească datoriile, în asta constă întreaga mistificare europeană. Grecia nu a primit bani să-și construiască o flotă maritimă sau 10 combinate industriale de producere a uleiului de măsline. Grecia a primit bani să plătească datorii și a primit acei bani tocmai de la cei direct interesați de plata acelor datorii. Așa a ajuns totul un teatru absurd.

      Dacă Germania desfiinșează astăzi Grecia, mâine va desființa și Cehia, iar poimâine Croația. Nu ăsta e rolul Uniunii, indiferent ce crede Germania.

      • r2 spune:

        “Grecia a primit bani să plătească datorii și a primit acei bani tocmai de la cei direct interesați de plata acelor datorii.”

        Hai sa incercam un exercitiu de onestitate:

        1. Da, a primit bani sa plateasca datorii. O parte din acele datorii sunt catre propriul popor prin salarii si pensii extreme de mari inainte de criza, ceva mai mici acum, dar inca enorme raportat la posibilitati.
        2. Normal ca banii au fost primiti de la cei interesati de plata acelor datorii, pentru ca restul lumii (piata libera) nici n-a vrut sa auda de dat bani cu imprumut grecilor, si nu vrea nici acum.

      • Decebal spune:

        Eu vad asa: Grecia a primit bani sa plateasca datorii pe care tot ea, Grecia, le-a facut. Dupa reducerile impuse de politica de austeritate, pensia medie in Grecia a ajuns la nivelul pensiei medii din Germania. Da, Euroipa a gresit, dar in trecut, cand a fost prea blanda cu Grecia. Italia, Spania si alte tari ce au adoptat politici de austeritate, merita respect, inaintea Greciei. Sa nu uitam ca Grecia a fost scutita de plata unei datorii de cam o suta de miliarde de Euro.
        Grecia poate fi (si) un bun exemplu politic, pentru alte state europene, inclusiv pentru Romania. Grecia poate fi cantecul de lebada al populismului desantat. Sa vedem, duminica, ce au inteles si ce-si doresc grecii. Nu cred ca exista ceva mai democratic decat un referendum national. Desi istoria recenta a Romaniei ne spune ca pana si rezultatele unui referendum national pot fi ignorate de politicieni. :)

        • Harald spune:

          @ Decebal – submarinele cumpărate de Grecia n-au nicio treabă cu populismul și n-are sens să invocăm la nesfârșit pensiile grecilor în timp ce ignorăm contractele obținute de companiile germane în Grecia pe bază de șpagă.

          Există un exemplu mai românesc, automotoarele Siemens Desiro (”Săgeata Albastră”). Miron Mitrea a luat o șpagă sănătoasă de la Siemens, prin contract, cu știrea partidului și pentru partid. România a plătit cu vârf și îndesat acele ”tramvaie” pentru navetiști, a încercat să le prezinte românilor drept trenuri InterCity, CFR-ul a rămas aceeași gaură neagră, dar Siemens și-a încasat banii bine-merci.

          Ăsta nu e un mod de a face afaceri, e un mod de a-i face pe săraci și mai săraci, indiferent dacă vorbim de greci sau de români. În UK și în State companiile răspund penal pentru un asemenea mod de a ”promova” vânzările, însă în Germania nu. Chiar credeți că OK exonerarea de orice răspundere a companiilor germane care dau mită? Grecii nu vor plăti la nesfârșit asemenea datorii, după cum se poate constata chiar zilele astea.

          Din câte se pare, argumentele dvs.sunt în principal de ordin moral, însă orice psiholog o să vă confirme că nicio datorie și nicio promisine nu trebuie respectată cu orice preț. Exact așa cum justiția germană l-a găsit complet nevinovat pe Gerhard Schroeder pentru șmenul cu Nord Stream, tot așa politicienii nemți ar trebui să-i considere complet nevinovați și pe grecii de rând puși să plătească contractele obțunute de companiile germane prin mituirea oficialilor greci.

          • Decebal spune:

            Sigur-sigur, grecii n-au nicio vina, pentru situatia in care se afla acum. :) Altcineva trebuie sa fie de vina, cineva din exterior. Eventual, Germania. Acest mod de gandire pare bine impamantenit in Romania. Probabil si in Grecia. :)

            Ne dorim o masina germana si ne tot uitam prin rafturi, dupa electrice, electronice (chiar si cosmetice) pe care sa scrie “Made in Germany” si suntem dezamagiti ca pe mai toate cutiile scrie “Made in PRC” sau “Made in Turkey”. Daca nu e vorba de ulei de masline sau de Retsina, eu nu caut “Made in Greece”, pe eticheta.
            Dupa mine, a fi grec si a spune, in gura mare, “lumea trebuie sa fie constienta ca Grecia nu-si poate plati datoria” este semn de pura nesimtire. Orice ar spune psihologii dumneavoastra, orice promisiune si orice angajament trebuie cantarite, INAINTE de a le face. E atitudinea responsabila si corecta. Mi se pare normal ca statele care nu-si respecta angajamentele sa devina nefrecventabile, mai devreme sau mai tarziu. In plus, un mar stricat, pastrat in cos, va strica si merele sanatoase.

            Indiferent in ce directie batem noi apa-n piua pe-aici, grecii se pregatesc pentru un moment important si, poate, decisiv. Ar fi frumos ca, indiferent de rezultat, sa se inregistreze o prezenta masiva la vot, duminica. Asta ar arata macar ca grecilor le pasa de viitorul tarii lor. Eventual, guvernul ar putea sa inchida cafenelele si terasele, duminica. :)

  8. Andrei Mocewrov spune:

    Domnule Stelian Ene,

    Ipoteza Dvs e interesanta. In plus are meritele ca evita abordarile ideologice neoconservatoare care domina media mainsteam din Romania. In Gandul, de exemplu, este un recital de ineptii neocons. Intr-adevar, Tsipras -Varoufakis parca joaca poker, dar mai degraba cu Syriza si sustinutorii ei decat cu UE si creditori, cum presupuneti Dvs. Scrisoarea de capitulare trimisa azi de Tsipras confirma mai degraba ipoteza mea. Am vrut la un moment dat sa scriu un articol intitulat Tsipras & Varoufakis doi neoliberali fara cravata. Parea prea tare. Dar pare acum singura explicatie rationala a comportamentului lor straniu. Desigur, ramane varianta ca sunt nebuni.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Stelian Ene


Stelian Ene

Expert IT, preocupat în principal de cibersecuritate și zona de confluență între tehnologie și științele economice. A studiat la UPB - Automatică și ASE - Economie. Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)