Home » Analize »Economie »Financiar » Citesti:

După ce am depus declarațiile fiscale on-line la etajul 2, primim oare deciziile de impunere, bonificațiile sau sumele de restituit?

Dan Dascalu decembrie 21, 2018 Analize, Economie, Financiar
2 comentarii 783 Vizualizari

  1. 1. Noul sistem de administrare fiscală a impozitării persoanelor fizice, o permanentă sursă de provocări de ordin legislativ, dar și de practică administrativă

La data apariției sale, afirmația[1] referitoare la depunerea online a declarațiilor fiscale la etajul 2 a provocat destul de multe zâmbete, fiind percepută de mulți ca o mostră semnificativă de umor autohton dulce-amărui ce scoate în evidență limitele pe care tehnologia le întâmpina în procesul de administrare fiscală. Trecând însă peste proveniența acestei afirmații (i.e. realitatea de zi cu zi ori o simplă zicere de ”folclor” urban), nu trebuie să uităm că unul dintre principalele obiective asumate în implementarea ”revoluției fiscale” a fost și modernizarea impunerii persoanelor fizice pentru care nu se aplică reținerea la sursă. S-a dorit astfel eliminarea impunerii pe baza deciziei de impunere emise de administrația fiscală, în temeiul declarațiilor referitoare la venituri depuse de persoanele fizice, un sistem care și-a dovedit de-a lungul timpului cu prisosință limitele din perspectiva așteptărilor statului de a încasa cât mai repede sumele pe care contribuabilii le datorează ca impozit pe venit. În plus, este indiscutabil că un sistem bazat pe auto-impunere este și mult mai eficient din perspectiva resurselor pe care statul trebuie să le angajeze în emiterea titlurilor de creanță, desigur, în măsura în care este dublat de măsurile eficiente de control și supraveghere, menite a asigura respectarea obligațiilor impuse în sarcina contribuabililor. Cum însă pentru aceștia din urmă o atare schimbare de abordare a sistemului de impunere era una majoră, ea fost însoțită în mod inspirat la nivel legislativ și de acordarea unor stimulente financiare menite a face tranziția acestora la noul sistem dacă nu mai ușoară, măcar una co-interesată. Au fost astfel încă de la început prevăzute în Ordonanța Guvernului nr. 18/2018 bonificații de 5% pentru depunerea on-line a declarațiilor fiscale, respectiv pentru plata în avans a sumelor datorate cu titlu de impozit pe venit.

Asemenea modificări complexe de structură, un adevărat punct de cotitură în administrarea fiscală a acestui impozit, au adus și o serie de dificultăți inerente generate de adoptarea noului cadrul legal, care au necesitat corecții și precizări legislative succesive, intervenite pe măsură ce au fost observate îmbunătățiri ce trebuiau aduse pentru a face față provocării pe care semnificativa schimbare de paradigmă le implică. Sunt de amintit din această perspectivă Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.89/2018, dar și reglementările de ordin secundar pentru noua impunere. Au fost necesare în egală măsură și o serie de măsuri de ordin practic menite a face funcționale sistemele IT, cum ar fi, de exemplu, crearea unei funcțiuni speciale pentru depunerea declarației fiscale numerotate inițial ca ”declarația 212”, iar apoi denumită simplu ca ”declarație unică”, pentru a puncta în plan mediatic succesul în combaterea birocrației. Cu siguranță, toate acestea au reușit să aducă ceva lumină în funcționarea noului sistem fiscal, dar rămân însă câteva întrebări importante care încă se pun în privința acestuia și pe care încercăm se le abordăm măcar sumar în cele ce urmează, cu intenția de a provoca o analiză de substanță a doctrinei fiscale în privința lor.

  1. 2. 15 decembrie 2018: moment de bilanț în implementarea noului sistem de administrare fiscală

Odată trecută data de 15 decembrie 2018, o importantă bornă temporală în noua abordare a impunerii persoanelor fizice, rămân credem câteva semne de întrebare esențiale în privința filozofiei urmărite a fi implementate, care trebuie aduse în dezbatere și merită luate în considerare. Aceasta întrucât experiența implementării practice a unor măsuri legislative ”inedite” a fost nu de puține ori însoțită în istoria post-decembristă de dezvoltări neprevăzute la momentul adoptării actelor normative, ce s-au constituit finalmente în consecințe negative pentru contribuabili, complicații și în cele din urmă litigii sau chiar sume de bani suportate de către aceștia, în condițiile în care se conformaseră întrutotul dispozițiilor legislative, fiind îndreptățiți să beneficieze de respectivele facilități sau să nu fie afectați de imperfecțiunile legislative ori administrative ale sistemului fiscal.

Astfel, fără a intra în detalii, am putea reaminti, cu titlu de exemplu, ”saga” obligațiilor fiscale accesorii calculate pentru sume achitate statului în alte conturi decât cele aferente plății impozitului în discuție,  o anomalie a cărei înlăturare a necesitat un lung și complicat demers administrativ și legislativ. Sau mai recent neplăcuta experiență generată de insuficienta și neclara reglementare a Legii nr.209/2015 de anulare a creanțelor fiscale generate de reconsiderarea veniturilor din activități independente, sau cea a ”neacordării” facilităților fiscale cuvenite contribuabililor în privința unei părți din dobânzi și a penalităților de întârziere, potrivit Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.44/2016, în cazul unei refaceri a inspecției fiscale, în urma contestării creanțelor fiscale principale.

Și, desigur, înainte de a trece la sumara prezentare a principalelor aspecte criticabile din noua reglementare fiscală, nu putem să nu exprimăm speranța că vor fi cât de curând prezentate public primelor informații oficiale cu privire la impactul financiar pe care această nouă reglementare le-a adus din perspectiva colectării la buget, prin comparație cu vechea reglementare.

  1. Bonificațiile de 5% din impozitul pe venit începând cu 2018, o nouă formă de loterie fiscală?

Deși la prima vedere acordarea bonificației de 5% pentru plata cu anticipație a impozitului în privința impunerii începând cu veniturile din anul 2018 nu ar trebui să genereze probleme majore, situația nu este nici pe departe atât de simplă pe cât pare. Aceasta întrucât este de necontestat că în noua arhitectură legislativă, potrivit regulilor generale aplicabile în administrarea fiscală, contribuabilul datorează doar ceea ce declară, sub rezerva verificării ulterioare a corectitudinii declarațiilor sale de către administrația fiscală, care poate, desigur, stabili obligații fiscale suplimentare, dacă cele stabilite de contribuabil se dovedesc incorecte. De altfel, chiar programul informatic de completare a declarației unice de depus în termenul prevăzut de lege (i.e. 15 iulie 2018 pentru 2018) online sau la registratură permite și facilitează contribuabilului înscrierea în cuprinsul acesteia a sumei pe care ar datora-o practic în contul impozitului pe venit estimat, pentru a beneficia de bonificația de 5% din impozitul pe venitul estimat, dacă ar achita cel mai târziu 15 decembrie 2018 restul de 95% din acel impozitul pe venit. Rămân, însă, totuși, o serie de aspecte de substanță cu privire la filozofia noului sistem de impunere. Astfel,  deși este pe deplin de înțeles și lăudabilă dorința statului de a acumula în avans cât mai rapid sumele aferente impunerii pentru anul în curs, practic suplinind rolul plăților anticipate trimestriale din vechiul sistem de impunere, reglementările adoptate până acum lasă multe aspecte neclare sau chiar criticabile.

O primă întrebare care se pune este de ordin general și privește însăși filozofia noului sistem de impunere: de ce mai operează noua reglementare cu noțiunea de venit estimat și tot ceea ce presupune ea (declarații și plăți ale contribuabilului), când ceea ce se dorește este practic nu doar conceptual, ci și practic, renunțarea la sistemul plăților anticipate din vechea reglementare. Astfel, noua lege are ca termen de plată a impozitului pe venitul estimat data de 15 decembrie 2018, iar exemplele ipotetice din Normele metodologice pentru viitor pe cea de 1 decembrie. Nu este deci avută în vedere nici efectuarea de plăți în plin an, astfel ca statul să aibă ceva încasări din impozit, așa cum se întâmpla sub vechiul sistem, nici imediat după încheierea sa, ca să fie posibil ca în mod concret și real(ist) contribuabilii să determine impozitul pe venit datorat, prin raportare la venitul obținut.

În realitate, un sistem fiscal care elimină plățile anticipate nu mai are de ce să opereze cu noțiunea de venit estimat, trebuind să se raporteze exclusiv la venitul real, stabilind niște termene limită pentru plata impozitului (să spunem, 15 martie ale anului următor celui obținerii venitului) și, pentru a stimula conformarea voluntară să introducă un termen intermediar, dar care să se afle în cursul anului următor celui realizării venitului (e.g. 31 ianuarie, pentru că probabil data de 15 ianuarie ar fi la noi imposibil de respectat în practică), astfel încât contribuabilii să poată stabili impozitul (i.e. să creeze titlul de creanță) și să îl și stingă în cuantumul de 95%, beneficiind astfel de bonificația de 5% prevăzută de lege. În schimb, estimarea unui venit și, în consecință, a unui impozit aferent acestuia, presupune prin definiție, la finalul anului, luarea în considerare a sumelor achitate cu acest titlu anterior, oricum le-am denumi (plăți anticipate sau plăți în contul impozitului pe venit estimat), și deducerea lor din sumele datorate la nivelul întregului an.

Ceea ce este extrem de clar și evident este că ar fi de-a dreptul irelevant faptul că cineva a plătit (doar) 95% din suma datorată cu titlu de impozit anticipat pentru anul 2018, dacă la final, atunci când se va determina impunerea anuală, această sumă nu ar fi scăzută din impozitul final datorat pentru perioada respectivă ca fiind 100% achitată. De altfel, unul dintre exemplele din Normele metodologice chiar evocă această posibilitate, atunci când menționează că dacă a fost achitată în integralitate suma datorată ca impozit pe venitul estimat, fără a se ține cont de bonificația de 5%, contribuabilul va putea beneficia totuși de aceasta la momentul definitivării impozitului, prin declarația depusă până la 15 martie 2019.

Exemplul din Normele Metodologice are, însă, în vedere o ipoteză ideală, cea în care venitul estimat este egală cu cel efectiv realizat, imposibil însă de întâlnit în viața reală pentru cei nu care au la dispoziție un bol de cristal în care ei ori prestatori specializați în acel domeniu să ghicească în avans venitul ori sau nu beneficiază de avantajele călătoriei în timp sau de orice alte soluții fanteziste ce ar putea să le fie de ajutor în această privință. Ceea ce ar fi însă esențial de aflat, însă, este cum anume va funcționa această definitivare a impozitului pe venit, iar la acest moment singura certitudine pe care o avem este că ea ar trebui să se producă și să țină cont de plățile efectuate anterior, atât timp cât este recunoscută posibilitatea contribuabilului de a beneficia totuși de bonificația de 5% și ulterior momentului plăților impozitului pe venitul estimat.

Din păcate, însă, la mai puțin de trei luni de data de 15 martie 2019, nu avem cunoștință nu doar cum vor arăta formularele în baza cărora se va definitiva impozitul, dar nici măcar reguli măcar de ordin general care să stabilească în ce fel va funcționa mecanismul de definitivare a impozitului, iar o asemenea chestiune va trebui lămurită conceptual, dar și administrativ (i.e. practic), cât mai rapid, pentru a nu genera inechități sociale și arbitrariu. Aceasta cu atât mai mult cu cât declarația unică aferentă anului 2018 adoptată prin Ordinul ANAF nr.88/2018 nu va putea folosită pentru impozitul pe venit de declarat la 31 martie 2019 pentru venitul obținut în anul 2018 pentru că are în vedere venituri declarate pentru anul 2017 și venituri estimate pentru anul 2018, împreună cu impozitele aferente stabilite în privința acestuia din urmă și, desigur, cum cu atât mai mult nu va putea fi folosită nici mai veche formularistică, adoptată în baza sistemului fiscal anterior.

Un al doilea semn de întrebare ar fi de ce legislația prevede că această bonificație de 5% din impozitul pe venit se acordă în privința impozitului estimat pe anul 2018, iar nu a celui datorat la nivelul întregului an, așa cum, pe cale de interpretare, rezultă că se întâmplă în privința celeilalte bonificații de 5% (i.e. cea acordată pentru depunerea online a declarației fiscale până la 15 iulie 2018, sub condiția dedusă implicit din lege a achitării integrale a impozitului până la 15 martie 2018). Aceasta cu atât mai mult cu cât, așa cum arătam mai sus deja, noul sistem fiscal nu mai este fundamentat pe noțiunea de plăți anticipate cu titlu de impozit, o chestiune pe care noua reglementare însăși pare că o scapă din vedere, atunci când stabilește obligațiile contribuabililor aferente impunerii. Răspunsul la această întrebare ar trebui căutat în intenția legiuitorului – destul de stângaci exprimată, din păcate – de a da confortul contribuabililor că la data de 15 decembrie 2018 nu trebuie să achite decât 95% din impozit (desigur, cel pe venitul estimat la acel moment) pentru a putea beneficia de bonificația de 5% la momentul respectiv.

În schimb, ceea ce scapă legea total din vedere este faptul că este posibil ca un contribuabil să achite o sumă mai mare decât cea datorată în contul impozitului pe venit, fără a fi declarat ca venit estimat respectiva sumă, ci una mult mai mică, iar la finalul anului, acea sumă achitată să reprezinte practic 95% din impozitul pe venit datorat la nivelul anului. Or, deși în substanță acest contribuabil ar trebui să fie văzut de lege a fi la fel de îndreptățit la acordarea bonificației, faptul că bonificația de 5% este legată de impozitul pe venit estimat, o simplă chestiune de ordin formal, deci, va face ca acesta să nu poată beneficia de ea. De altfel, legiuitorul însuși menționează că bonificația urmează a fi recunoscută atunci când plățile efectuate ca impozit pe venit estimat în termenul legal (i.e. 15 decembrie 2018, în cazul anului în curs) acoperă 95% din impozitul pe venit datorat la definitivarea venitului, deși nu au fost achitate cel puțin 95% din sumele datorate cu titlu de impozit pe venit estimat, conform declarației depuse până la 15 iulie 2018 pentru anul curent, respectiv, 15 martie a anului în curs, pentru anii viitori.

Un al treilea semn major de întrebare este de ce totuși legea pune în sarcina contribuabililor depunerea unei declarații fiscale prin venitul estimat, care pentru 2018 a avut în vedere data limită de 15 iulie 2018, atât timp cât oricum plata impozitului pe venit estimat ar trebui să se facă până în 15 decembrie 2018, pentru a beneficia de bonificația de 5% din impozitul pe venit? Desigur, poate că pentru mulți contribuabili venitul ar trebui să devină deja evident la finalul anului, dar să nu uităm că declarația fiscală s-a depus la mijlocul anului, când este practic imposibilă o asemenea estimare exactă, singura posibilitate rămasă a contribuabilului fiind de a depune o declarație rectificativă, situație pe care legea o are în vedere pentru a permite contribuabilului să beneficieze de bonificația de 5% (a se vedea art. 121 alin.5 Cod fiscal). Lucrurile sunt cu atât mai de neînțeles pentru anii următori când declarația referitoare la venitul estimat trebuie depusă până la 15 martie ale anului în curs, întrebarea simplă și fără răspuns fiind în ce fel folosește un asemenea demers simplificării fiscale, când în baza sa nimeni nu ar fi de așteptat să poată în mod realist achita anticipat impozitul pe venit la 15 decembrie, fiind absolut necesară depunere unei declarații rectificative în apropierea acestei din urmă date. Or, dacă alte scopuri decât cele propriu-zis ale impozitării ar putea fi relevante în privința acestei declarații fiscale privind venitul estimat (e.g. legate de dovedirea calității de asigurat), totuși, nu putem uita că unul dintre scopurile noii reglementări a fost reducerea birocrației fiscale, iar pentru respectivele scopuri trebuiau identificate soluții potrivite pentru categoriile de persoane vizate, iar nu unele care să afecteze întreaga masa a contribuabililor.

O a patra întrebare, care decurge imediat din comentariile de mai sus, ar fi de ce trebuie sau măcar ar fi util să facem o asemenea declarație rectificativă? Iar răspunsul este unul pe cât de simplu, dedus de altfel din lege, dar totodată pe atât de neînțeles din perspectivă logică și conceptuală, față de scopul simplificării legislației urmărit de noul sistem fiscal: pentru că legea acordă bonificația de 5% doar prin raportare la sumele achitate ca impozit pe venit estimat la 15 decembrie (i.e. cel puțin în proporția de 95%). În alte cuvinte, deși Normele metodologice permit contribuabilului de a beneficia de bonificația de 5% și după data de 15 decembrie 2018 pentru acei contribuabili care au achitat integral impozitul pe venitul estimat până atunci, nu același lucru se poate spune despre sumele nedeclarate ca venit estimat, chiar dacă au și fost achitate în termenul legal, așa cum am arătat mai sus. Astfel, dacă în reglementarea trecută neplata la termen a sumelor datorate ca plăți anticipate genera obligații fiscale accesorii, fiind deci esențială existența unui titlu de creanță, chiar provizoriu de tipul deciziei de impunere ce stabilea plăți anticipate în contul impozitului pe venit, această abordare devine practic nerelevantă azi, astfel încât nu ar mai trebui să ne raportăm la noțiunea de venit estimat.

Tot ceea ce ar trebuie să conteze pentru a stabili bonificația ar fi suma pe care contribuabilul a achitat-o cu titlu de impozit în termenul legal (i.e. 15 decembrie 2018 pentru 2018). Nu ne vom raporta la ipoteza cea mai simplă în care venitul corespunzător plății de impozit de la data de 15 decembrie 2018 este același cu cel datorat la nivelul întregului an, întrucât aceasta nu ar trebui să ridice probleme, cum la fel bonificația ar trebui să fie recunoscută foarte ușor, indiferent dacă este direct pusă în valoare de către contribuabil, plătind doar 95% din impozitul respectiv, ori ulterior, beneficiind de restituire, după ce a achitat integral suma. Pentru ipotezele de viață reală, însă, ar trebui avute următoarele scenarii în vedere: dacă suma achitată ca impozit este mai mică decât cea datorată la nivelul anului, atunci ea ar trebui practic rotunjită cu încă 5%, dând astfel expresie bonificație, iar contribuabilul să datoreze doar diferența; în schimb, dacă însă ea este mai mare, ar trebui calculat cât reprezintă 95% din impozitul datorat pentru venitul anual, iar diferența restituită contribuabilului.

Dacă este ușor de înțeles principiu că nu se poate acorda o bonificație decât în cazul sumelor achitate efectiv din cele datorate la finalul anului, lipsa unei reglementări clare care să dea confortul contribuabililor că legea îi protejează, în special prin prevederea unor reguli clare referitoare la restituirea sumelor achitate în plus, face necesară o declarație rectificativă, la un moment cât mai apropiat de data de 15 decembrie când se achită impozitul pe venitul estimat. Situația este mai complicată pentru  anii următori întrucât pentru a fi în poziția de a spune la 15 martie care ar fi venitul efectiv pe care îl vor obține în cursul anului, pentru că doar doar prin noroc ori supraevaluând la 15 martie venitul și deci și impozitul pe venit de achitat am putea să nu mai fie necesară o declarație rectificativă ulterioară pentru a putea nimeri impozitul real, necesar pentru a beneficia de bonificație, în filozofia actuală a legii care se fundamentează în această privință pe declararea unui venit estimat.

Astfel tot ce putem spune la acest moment prin raportare la textele legislative existente este că, în măsura în care nu dorim să ne lăsam angrenați și birocrația declarațiilor fiscale rectificative, bonificația de 5% se prezintă practic, din păcate, ca un fel de premiu la o loterie fiscală, de care ar trebui să beneficieze în mod real doar cei care au nimerit venitul estimat cât mai aproape de cel real, putând să achite astfel până la 15 decembrie ale anului curent un cuantum de 95% din suma datorată cu titlu de impozit pe anul următor. Am schimbat deci filozofia și exigențele reglementării, dar am păstrat la nivel procedural specificul și detaliile vechii legislații fiscale, generând practic o struțo-cămilă din care singurul care pierde este contribuabilul.

  1. Cum se va face restituirea eventualelor sume achitate în plus în avans ca impozit estimat față de sumele datorate cu acest titlu prin raportare la venitul efectiv obținut începând cu anul 2018?

Trecerea la un nou sistem de impunere lasă practic nerezolvată la un nivel care să confere predictibilitate și confort contribuabililor și o altă problemă pe care redactorii legii fiscale noi nu par să o fi avut deloc în vedere, anume, cum beneficiază contribuabilii de restituirea sumelor achitate în plus cu titlu de impozit pe venit estimat în cursul anului 2018 (și, desigur, problema e valabilă și pentru ceilalți ani), deși ea este proclamată la nivel legislativ în repetate rânduri, atât de Cod, cât și de Normele Metodologice. Ar fi de amintit în prealabil în acest context mai vechea deficiență (cronică, am putea spune) a conceperii legislației fiscale de la noi, care continuă să persiste și în noua arhitectură a impunerii, anume,  abordarea fenomenului fiscal exclusiv din perspectiva statului și a ceea ce i se cuvine acestuia să încaseze, fără însă să fie reglementate în mod eficient concret și drepturile contribuabilului, cum ar fi cele la restituirea sumelor achitate fără a fi însă datorate cu titlu de impozit.

Sub vechea reglementare fiscală, restituirea de către stat a sumelor cuvenite contribuabililor ca impozit pe venit de restituit trebuia efectuată, prin excepția de la regula generală a restituirii la cerere, din oficiu, în termen de 45 de zile de la comunicarea deciziei de impunere anuală. Mai mult, nerespectarea acestui termen era sancționată cu plata de dobânzi, ce trebuiau acordate la cererea favoarea contribuabililor. În schimb, acest mecanism era total nerelevant din perspectivă practică, întrucât legea nu stabilea niciun termen în privința comunicării respectivelor decizii de impunere, astfel încât ori de câte ori contribuabilii aveau de plătit sume de bani statului, acestea erau imediat pregătite și transmise, în timp ce în situația inversă, nu se întâmpla nimic. De altfel, nu doar că a fost anunțată triumfalist despărțirea de vechiul sistem fiscal odată cu emiterea deciziilor de impunere pentru anii 2014-2016, așteptată să se producă în cursul anului 2018, ci chiar urmează a se acorda și bonificații la plată în cazul achitării anterior datei de 15 martie 2019 a sumelor stabilite prin decizii comunicate după 10 octombrie 2018, în avans față de scadența acestora stabilită la 30 iunie 2019 prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr.89/2018. În schimb, nu s-a menționat absolut nimic despre stabilirea creanțelor fiscale în favoarea contribuabililor pentru perioadele anterioare, pentru care prescripția nu s-a putut împlinit în lipsa emiterii unei decizii de impunere.

Pe de altă parte, știm de asemenea bine că în materie fiscală contribuabilii nu își pot crea singuri titluri de creanță pentru restituirea sau rambursarea unor sume de la bugetul de stat, exceptând ipotezele declarațiilor fiscale rectificative, care vizează practic desființarea sau amendarea titlurilor pe care aceștia înșiși le-au creat. Un asemenea titlu de creanță provine întotdeauna de la administrația fiscală iar cel mai adesea se soldează cu inspecții fiscale în materia TVA sau a accizelor, de exemplu. Or, deși nu știm cum va arăta încă declarația fiscală de depus pentru venitul anului 2018, putem anticipa că ea nu va reprezenta titlu de creanță pentru sumele datorate spre restituire contribuabilului, în cazul în care impozitul pe venit datorat va fi mai mic decât cel achitat, inclusiv prin luarea în considerare a bonificațiilor prevăzute de lege, astfel încât o asemenea declarație va fi doar sursa unei cereri de restituire din partea contribuabilului, cu toate riscurile și inconvenientele pe care aceasta le implică, inclusiv din perspectiva întârzierii – deja arhicunoscută – administrației fiscale în soluționarea unor asemenea cereri. Astfel, chiar dacă putem fi încă destul de rezervați, față de caracterul ermetic sau chiar de-a dreptul eliptic, al legislației adoptate până în prezent, sperăm că neabordarea problemei până la acest moment să nu reprezinte doar o scăpare legislativă, ci o simplă amânare a abordării acestei chestiuni pentru un moment când devine atât de fierbinte încât să merite abordate.

Desigur, deși știm prea bine că practica cvasigeneralizată din acest domeniu este de adopta reglementările în ultima clipă anterior aplicării lor, urmând a fi eventual adaptate din mers, după cum arătam mai sus, cum până la 31 martie 2019 nu mai este rămas prea mult timp, ar fi credem momentul să aflăm care este concepția ANAF asupra acestei chestiuni. Aceasta întrucât ar fi de preferat suplinirea inexistenței unor acte cu putere de lege prin reglementări adoptate la nivelul legislație secundară, sau chiar mai rău, prin comunicate de presă ale instituției, așa cum s-a întâmplat cu modalitatea de acordare a bonificației de 5% pentru plățile efectuate până la 15 decembrie 2018[2].

  1. Cum se va acorda bonificația de 10% pentru anul 2017 pentru sumele achitate cu titlu de impozit pe venit anterior datei de 15 decembrie 2018, mai ales, în lipsa unei decizii de impunere comunicate până la acel termen?

Rămân de asemenea o serie de semne de întrebare cu privire la acordarea bonificației de 10% din impozitul pe venit aferent anului 2017, pentru situațiile în care deciziile de impunere nu au fost comunicate anterior intrării în vigoare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.89/2018 (i.e. 09 octombrie 2018).

Pentru a face posibilă acordarea bonificației de 5% pentru plata anticipată a impozitului pe venit pentru anul 2017 (i.e. până la 15 decembrie 2018), prin raportare la data limită la care acesta urma să fie datorat (i.e. 31 martie 2019), reglementările fiscale secundare adoptate la finalul verii anului 2018 (i.e. Ordinul ANAF nr.888/2018) și-au propus finalizarea procedurilor de adoptare a deciziilor de impunere aferente anului 2017 până la data de 31 octombrie 2018. Respectarea acestui deziderat era menită a da astfel timp contribuabililor interesați să beneficieze de bonificația de 10% din impozitul pe venit aferent anului achite impozitul pe venit aferent anului 2017, să achite 90% din această sumă până la data de 15 decembrie 2018. Când ne apropiam însă de finalul termenului limită de 31 octombrie 2018, probabil că trebuie să fi devenit evidentă conducerii administrației fiscale imposibilitatea finalizării acestui proces de prelucrare și expediere a deciziilor de impunere aferente. A fost astfel adoptată Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.89/2018 menită a acorda un respiro administrației fiscale în emiterea deciziilor de impunere aferente vechiului sistem de administrare fiscală, dar și un imbold contribuabililor de a achita asemenea sumele pe care le datorează cu acest titlu chiar anterior primirii respectivelor decizii de impunere, prin bonificația de 10% prevăzută pentru plata acestor sume până la data de 15 decembrie 2018.  Deși o asemenea abordare este desigur de asemenea lăudabilă prin raportare la obiectivele conformării voluntare, o serie de carențe majore atrag totuși atenția și în privința sa.

Astfel, este – cel puțin la cunoștința noastră – pentru prima dată în istoria dreptului fiscal român când scadența unui creanțe fiscale stabilite printr-o decizie de impunere este posibil a se împlini invariabil la o dată fixă (i.e. 15 iunie 2019), iar cum legea nu prevede nicio excepție de la această regulă specială, ea urmează să fie incidentă chiar în cazul necomunicării acesteia, ceea ce relevă cel puțin o exprimare criticabilă a textului legal. Or, dacă desigur, înțelegem dezideratul comunicării până la respectivul moment al tuturor deciziilor de impunere, viața ne arată că realitatea poate fi mult diferită (și) în acest domeniu față de ceea ce ne propunem în mod lăudabil să facem

Pe de altă parte, deși – în mod pe deplin inspirat, prin opoziție cu soluția aleasă în privința achitării în avans a cotei de 95% din impozitul pe venitul estimat – legea nu condiționează acordarea bonificației de 10% de comunicarea efectivă a deciziei de impunere anterior datei de 15 decembrie 2018, când suma de 90% din impozitul pe venit trebuia achitată, nu trebuie să uităm că totuși calcularea sumei datorate cu titlu de impozit și, desigur, nu în ultimul rând, însăși alocarea plății efectuate în contul sumei datorate cu titlu de impozit, se poate dovedi în practică de multe ori de asemenea o adevărată loterie. Aceasta întrucât nu de puține ori diferențele dintre situația alocării plăților efectuate de contribuabili în evidențele ANAF diferă semnificativ față de așteptările contribuabililor. Or, deși nu prea mică s-ar putea să fie mirarea celor care se vor fi aflat în situația nefericită de a nu fi primit din orice motive decizia de impunere anterior datei de 15 decembrie 2018, nu ar fi deloc exclus ca plata făcută anticipat în contul impozitului pe venit aferent anului 2017 să fie practic inutilă, iar bonificația la care sperau un simplu miraj, care să ”dispară” pur și simplu din cauze birocratice de neînțeles și, desigur, greu de acceptat, inclusiv, dacă – să spunem – suma achitată se va dovedi a fi mai mică chiar și cu un singur ban față de ceea ce ANAF consideră că ar fi trebuit achitat cu acest titlu.

În fine, rămân o serie de incoerențe conceptuale majore cât privește beneficierea efectivă de această bonificație, atât pentru situațiile în care decizia de impunere a fost comunicată anterior datei de 15 decembrie 2018, cât și cele în care s-au comunicat după, în ambele cazuri în ipoteza în care contribuabilul a achitat 90% din impozitul până la 15 decembrie 2018. Desigur, nu uităm că naturii juridice a bonificațiilor prevăzute de noua reglementare fiscală este una extrem de complexă, ca și cea a anulării creanțelor fiscale, utilizate în reglementările de care am vorbit la începutul prezentului studiu, dificil de abordat, mai ales în lipsa în doctrina noastră a unei teorii generale a obligației fiscale, care să faciliteze un asemenea răspuns. Cu toate aceste, deficiențele observate în practica administrativă și judecătorească necesită abordarea acestor chestiuni, pentru a nu fi sursa unor experiențe negative.

Or, din această perspectivă, putem accepta că, așa cum spune ANAF în comunicatul emis, reluând practic filozofia Ordinului ANAF nr.2906/2018, contribuabilul trebuie să beneficieze de bonificație în temeiul legii. Nu trebuie însă să uităm că în sistemul fiscal anterior, în care impunerea era stabilită de administrație fiscală, prin decizie de impunere, aceasta este un act administrativ, singurul care contează deci în discuția administrării fiscale. Aceasta întrucât exclusiv în funcție de acesta urmează a se determina dacă au fost sau nu achitate obligațiile fiscale în mod corespunzător și, implicit, să se calculeze obligații fiscale accesorii ori să se inițieze executarea silită. Astfel, ștergerea pe cale administrativă a creanțelor fiscale din evidența ANAF, conform procedurii stabilite de ordin ar fi trebuit să fie dublată și de reducerea parțială a obligației fiscale din deciziile de impunere, întrucât acestea produc efecte juridice în continuare și pot fi vătămătoare pentru contribuabili (dacă, de exemplu, ar fi puse în executare). Or, desigur, ANAF a preferat o soluție pragmatică, de natură a evita a se complica și cu emiterea și comunicare a încă unui număr semnificativ de acte de acordare a bonificației (i.e. anularea creanțelor fiscale și, respectiv, revocare parțială a deciziilor de impunere anterior emise), dar să sperăm că nu se va ajunge la situația în care să ”uite” ce a vrut să facă și să îi afecteze pe contribuabili.

De altfel, dintr-o perspectivă mai generală, situația rămâne total incertă pentru cei care nu vor primi informări cu privire la acordarea bonificației, așa cum prevede ordinul mai sus-menționat, dar vor primi eventual acte de executare silită pentru diferențele reprezentând bonificațiile legale, drumul contestării acestora va fi unul extrem de anevoios. Aceasta nu doar pentru că vor trebui să conteste un asemenea refuz nejustificat și cel mai probabil vor trebui să achite sumele anterior contestării, ci și pentru că vor crede probabil că pot sta liniștiți, că sunt acoperiți de bonificație, când în realitate, viața reală s-ar putea să le demonstreze contrariul. Tocmai de aceea, ar fi recomandabilă verificarea din timp a situației fiscale a contribuabilului, pentru a vedea dacă poziția administrației asupra plăților efectuate de acesta prin raportare la sumele datorate, inclusiv, prin luarea în considerare a bonificațiilor, coincid.

Și, desigur, doar odată ce va fi fost rezolvată această spinoasă problemă a bonificației, cei aflați în poziția de a fi achitat mai mult decât datorau prin raportare la sumele rezultate după deducerea bonificației fiscale, vor putea face, în termenul de prescripție, o cerere de restituire a respectivelor sume, care rămâne, desigur, mai departe supusă incertitudinii, din perspectiva modului în care va fi efectiv abordată în practică.

În concluzie, am încercat să ridic în discuția publică în prezentul studiu o serie de probleme legate de noul sistem de impunere a persoanelor fizice, fără pretenția de a le fi epuizat pe toate sau de a fi oferit toate răspunsurile posibile, ci mai degrabă din dorința de a provoca o discuție asupra lor, în speranța că legislația va fi mai previzibilă, accesibilă și, desigur, va lua în considerare și aspectele de ordin conceptual-juridic, fără de care nu are sens să avem o discuție despre dreptul fiscal, ci, cel mult, despre cum să generăm resursele bugetului public.

NOTE_____


[1] A se vedea https://economie.hotnews.ro/stiri-finante-22319759-eugen-teodorovici-formularele-online-depun-etajul-2-nu-era-gluma-realitate-nu-venit-cred.htm

[2] https://static.anaf.ro/static/3/Anaf/20181210093704_1147_10.12.2018-comunicat%20bonificatie.pdf

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "2 comments" on this Article:

  1. Mircea Modan MirceaM spune:

    Sigur ca nu puteti epuiza toate scenariile posibile, imaginatia celor de la ANAF este fara sfarsit :P
    Caz concret: am platit in avans si pe 2017 si pe 2018, gandindu-ma ca o sa intru la aia 10% reducere. Si voi fi si un contribuabil model.
    Ghinon…de doua ori
    1. reducerea de 10% nu se aplica la suma totala calculata ca impozit pe venit pe tot anul 2017 ci la restul de plata. Daca ai facut plati in avans pe 2017 (ptr 2017, ca nu e asa de simplu cum pare) vei primi “bonusul” doar pe diferenta de plata pe care o “stie’ programul, pe sold, ca sa zic asa. Concret, daca ai fi avut total de plata 100 de lei si ai platit 50 in avans la inceputul lui 2017 si platesti acum, pana in 15 dec 2018 restul de 50, vei figura cu un bonus aferent doar celor 50 de lei ramasi de plata. Softul nu aplica aia 10% pe intreaga suma ci doar pe ce mai ai de plata in dec. Daca ai fost prost si ai platit tot in avans…ciuciu bonus. Bun, si asta nu e tot.
    2. Am platit (ca mai sus, cu reducere doar pe soldul ramas de plata pe 2017, mic de tot). Apoi ma trezesc cu o impunere pe 2016, intarziata, venita dupa ce am platit pe 2017, atunci cand am vrut sa platesc si pe 2018 imi da si regularizarea pe 2016 Uitasera sa o trimita…dar eu o platisem in 2017, dar fusese inregistrata ca un al doilea avans pe 2017.
    Adica plata aia din a doua jumatate alui 2017 a fost contabilizata tot avans pe 2017, sarind anul 2016, ca regularizarea pentru 2016 a fost facuta abia in ian 2018, ajunsa la mine prin dec 2018. Stiam ca platisem tot, banii erau platiti in 2017, stiam tot de la ei cat era regulaizarea , banii s-au virat in contul aferent impozitului pe venit, fiind inregistrati insa pe 2017, ca avans. de unde si soldul meu mic pe 2017, cu un bonus la fel de mic, dar fara plata pe 2016. Te doare mintea nu alta!
    Acuma nu stiu daca ati intles ce s-a intamplat, nu e chiar usor :P.
    Dupa circul de rigoare “sefului” i s-a aprins si lui un beculet, este nu`s ce lege care tine cont de cronologia datoriei si platilor, astept sa vad ce se intampla., sa-mi dea bonusul ala multtrambitat …dar inexistent :P
    Dar, la foamea de bani la buget tare imi e ca “softul” intentionat calculeaza bonusul fara a tine cont de platile in avans. Basca salturile astea peste ani…ciudata situatia.
    Concluzia: este stimulata neplata in avans si haosul din care iesi cu nervii facuti zob. Intotdeauna programul este de vina, functionarul doar bate si programul ia “decizia”.
    P.S Bomboana de pe coliva a fost la final, cand am fost intrebat daca am primit nu`s ce regularizare la CASS pe 2013! Care acum ar fi in carti…Am crezut ca fac infarct!

    • na! ca v-am tras-o din nou spune:

      1. si bobul ros’ de pe bomboana colivei este sa va fi platit “la ghiseu”, darile, caci sunteti un om “facut”. Regularizarea o sa o “traga” ei, din nu’s ce plata,pe nu’s ce an, din nu’s ce trimestru; iar plata care credeti dvs. ca ati facut-o pentru ceea ce era programat sa o aveti, este deja scadenta si cu penalizari. Caci “s-o crezi mata domnu’ ca aia ai platit, calculatoru’ nu are atata spatiu sa va scriem noi ce anume platiti, …
      2. … si chiar daca am face-o, noi aplicam regulile de impuatie a platilor (daca nu stiti, consultati un avocat/consultant fiscal..)”.

      Nu incercati sa va judecati, ca veti da peste cerberi incruntati ca atentati la banii statului, atat de necesari bugetului, incercand sa le explicati drepturile dvs. In fata lor lor nu aveti repturi, ci numai obligatii !



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Dan Dascalu


Dan Dascalu

Partener, D&B David si Baias Citeste mai departe


Lansare carte

Sâmbătă, 23 noiembrie, se lansează noul volum al profesorului Constantin Crânganu. Amanunte, aici.

E randul tau

Wage led growth e doar un nume sofisticat pentru ceea ce numim de obicei, in termeni si mai "tehnici...

de: r2

la "Direcții alternative în economie"

Carti recomandate de Contributors.ro

DEMOCRAȚIA SUB ASEDIU ROMÂNIA ÎN CONTEXT REGIONAL

Carte recomandată de contributors.ro

Cauta articole

noiembrie 2019
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Oct    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930  

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)