Home » Energie » Citesti:

Revoluția fracturării hidraulice din Statele Unite: Cum a fost posibilă? Când se va termina? Va putea fi exportată în alte țări?

Constantin Cranganu aprilie 28, 2015 Energie
15 comentarii 2,302 Vizualizari

Din aprilie anul trecut până acum, am publicat o carte și câteva zeci de articole în presa românească și americană în care am exaltat revoluția energetică declanșată în Statele Unite de fracturarea hidraulică a argilelor gazeifere și petrolifere. Iar de la începutul acestui an, am analizat consecințele multiple (economice, sociale, geopolitice, tehnologice etc.) pe care triumful revoluției fracturării hidraulice în SUA le-a creat până în prezent și pe unele posibile din viitor.

Ultimele mele articole – Deflația petrolului. Cauze și consecințe, Ați auzit de Vaca Muerta? Ce putem învăța de la Argentina? (pe lângă tango și Maradona), Noua matematică a petrolului. Cum se rezolvă ecuația preț-cerere-ofertă, Rusia sub dublu impact: sancțiunile internaționale și prețul scăzut al petrolului, O idee al cărei timp a venit… Va introduce petrolul o nouă ordine mondială?, ori Acordul cu Iranul, petrolul și stabilitatea Orientului Mijlociu, au bătătorit o potecă pe care, în ultimul timp, calcă apăsat și alți comentatori.

Cred că este o situație încurajatoare, cel puțin pentru mine, care, mai mult decât oricine în presa românească, nu am obosit în explicarea detaliată, cu exemple din experiența personală, a tehnologiei disruptive numite fracturare hidraulică. Chiar dacă, la început, vocile critice și comentariile insultătoare ale unor persoane au copleșit puținele tentative de acceptare a fracturării hidraulice drept o posibilitate pentru revitalizarea industriei de petrol și gaze naționale, lucrurile (se pare că) au mai evoluat, în sensul măririi gradului de educație geologică și tehnologică a publicului românesc. Acum, că „pericolul” Chevron a devenit o amintire, se cuvine să privim cu alți ochi revoluția americană a fracturării hidraulice. Și, poate, dacă ocazia se va mai ivi vreodată, să fim mai bine pregătiți.

Voi încerca, în rândurile următoare, să răspund la trei întrebări legate de revoluția americană a fracturării hidraulice:

Cum a fost posibilă revoluția fracturării hidraulice în SUA?

Succesul fracturării hidraulice s-a datorat, în primul rând, cumulării unor invenții disruptive. Începând cu primul experiment din 1949 din Oklahoma, prin care s-a realizat prima fracturare a unui foraj vertical convențional, geniul inginerilor și cercetătorilor americani s-a manifestat cu o forță surprinzătoare: s-au inventat, rând pe rând, fracturarea hidraulică de mare volum a rocilor sursă (argilele gazeifere și petrolifere), forajul orizontal dirijat, fluide de fracturare tot mai performante, „apa lunecoasă” (slick-water), perforarea coloanei de producție în etape multiple (multi-stage), platforme de foraj care se pot deplasa rapid, folosind niște „picioare de pitic”, de la o locație la alta, propanți sintetici superiori nisipului, carotaje geofizice de tip tele-viewer, prin care interiorul găurii de sondă se poate vedea în high definition, prospecțiuni seismice 3-D și 4-D, computere tot mai puternice pe care se rulează software tot mai sofisticat pentru optimizarea proceselor de forare, perforare, exploatare, transport, inginerie de zăcământ etc., etc.  Dacă ar exista premii Nobel pentru geologie și geofizică, sunt absolut sigur că cea mai mare parte dintre invențiile listate mai sus ar fi fost declarate câștigătoare.

Un aspect particular al contribuției extraordinare a cercetătorilor americani la dezvoltarea fără precedent a modelărilor matematice dedicate optimizării, perfecționării sau rezolvării unor probleme extrem de complexe din geoștiințele petrolului, îl reprezintă crearea și adaptarea specifică a unor metode de inteligență artificială. Cu toată modestia, aș vrea să menționez propriile mele cercetări, începute în 2006 cu construirea unei rețele neuronale artificiale pentru Bazinul Anadarko din Oklahoma.

Am continuat cu o variantă computațională a teoriei lui Darwin despre selecția naturală și lupta pentru existență prin crearea unor algoritmi genetici destinați producerii unor parametri petrofizici de mare valoare în studiul bazinelor sedimentare. Cercetarea respectivă, publicată în 2010, a fost nominalizată în 2012 pentru a primi unul din ENI Awards, echivalentul premiilor Nobel pentru științele petroliere.

În 2013, am abordat alte aspecte ale inteligenței artificiale – mașini cu suport vectorial și logica fuzzy rapidă. Ca urmare a acestei activități, celebra editură Springer mi-a făcut invitația de a publica o carte dedicată noilor metode de inteligență artificială care și-au câștigat un loc binemeritat printre cele mai moderne și performante activități de cercetare în geoștiințele petrolului. Recent apărută, noua carte (în care sunt și co-autor al trei capitole dedicate unei „metode active de învățare”) a stârnit deja interesul unor colegi din alte țări care au cumpărat sau mi-au solicitat còpii gratuite ale unor capitole.

Importanța și valoarea intrinsecă a inovațiilor tehnologice și cercetărilor științifice, văzute ca motorul principal al propulsării și succesului revoluției fracturării hidraulice, trebuie încadrate într-un peisaj mult mai diversificat, care a contribuit considerabil la acest succes. Am în vedere o serie de factori precum geologia favorabilă, existența unei forțe de muncă robuste și extrem de calificate, prezența unor rețele de transport al țițeiului către rafinării și al gazului către consumatori, disponibilitatea și accesul ușor la resurse financiare, interesul persoanelor particulare pentru închirierea terenurilor lor, sistemul de taxare și colectare a redevențelor etc.

Când se va termina revoluția fracturării hidraulice?

Revoluția fracturării hidraulice este în plină desfășurare în Statele Unite. Când și cum se va termina sunt întrebări legitime, pe care multă lume – din industrie, finanțe, politică ș.a.m.d. – și le pune. Deocamdată, se vorbește despre fracturarea hidraulică la timpul prezent, ca despre focul care a aprins revoluția energiei în America și a schimbat întreaga lume[[1]].

Un nou OPEC apărut, creând o nouă balanță a puterii[[2]]. Detronarea OPEC-ului ca manipulator al prețului petrolului este ceea ce aproape fiecare Președinte american, începând cu Richard Nixon, a avut în minte atunci când au promis să găsească o modalitate de a face Statele Unite independente  energetic, fără a mai fi înlănțuite de petrolul din Orientul Mijlociu sau OPEC, mai ales după embargourile din anii 1960 și 1970.

A revenit actualului Președinte american mândria să declare poporului său că Statele Unite sunt acum la butoanele de comandă ale lumii petrolului și gazelor:

We are as free from the grip of foreign oil as we’ve been in almost 30 years… And today, America is number one in oil and gas.

Președintele Barack Obama

The State of the Union Address, 20 ianuarie 2015

Chiar dacă prețul petrolului a scăzut dramatic din iunie anul trecut, chiar dacă Arabia Saudită a decis să nu scadă producția lor de țiței (pentru a-și menține porțiunea de piață și a încerca să elimine competiția americană), fracturarea hidraulică în SUA nu a încetat, iar industria de exploatare a gazelor și țițeiului de șist nu s-a prăbușit. Știu că unele Casandre bocesc de mult moartea prin implozie a fracturării hidraulice din Statele Unite, dar cred că mai au de așteptat până vor cânta prohodul.

Industria americană de petrol și gaze este cea mai veche din lume, cu o experiență încă neegalată de nimeni. Crize ale petrolului au mai existat în decursul ultimilor 150 ani, dar de fiecare dată, Statele Unite și-au dovedit reziliența. Ce înseamnă asta în condițiile actuale ale scăderii masive a prețului petrolului?

Pe scurt, mai multe inovații, reducerea costurilor și creșterea productivității, consolidarea companiilor, intensificarea standardizării industriei, renunțarea la mega-proiecte ș.a.

Fiecare dintre aceste aspecte ar putea fi discutat/prezentat in extenso, dar mă voi limita doar la câteva exemple edificatoare.

Compania Baker Hughes a raportat vineri, 24 aprilie 2015, că numărul platformelor de foraj pentru țiței și gaze a mai scăzut cu 22, ajungând la 932 (703 pentru țiței și 225 pentru gaze). Anul trecut, 1.861 de platforme erau active. Cu alte cuvinte, instalațiile de foraj s-au redus aproape la jumătate. Înseamnă asta că fracturarea hidraulică este pe cale de sucombare? Nicidecum. Îmbunătățirea tehnologiei de foraj permite să se mențină, ba chiar să crească producția cu un număr mai mic de platforme de foraj. De exemplu, compania Statoil (Norvegia) – cel mai mare operator străin din industria americană a țițeiului de șist – fora și completa un foraj în 2013-2014 în 22 sau 23 zile. Astăzi, același job este terminat în 10 sau 11 zile, adică în jumătate de timp.

Noile inovații tehnologice apar într-un ritm propriu inginerilor americani, adică foarte rapid: noi fluide de fracturare, sape de foraj mai bune, mai mulți senzori pe instrumentele de carotaj geofizic, mai multă putere computațională și programe mai performante, care să analizeze datele de sondă în timp real pentru a lua decizii prompte despre noul foraj care va fi săpat. Multe economii (reduceri de costuri) se obțin și prin simplul management mai bun al operațiunilor de foraj.

Un alt aspect al continuității revoluției fracturării hidraulice în Statele unite este legat de existența unui număr apreciabil de foraje săpate, dar nefracturate încă (DUC – Drilled Un-Completed). Numai în câmpurile petrolifere și gazeifere din Texas și Pennsylvania există 4.731 astfel de foraje[[3]]. Cu cheltuieli minime, aceste foraje pot fi puse imediat în producție. Dacă forajele DUC din Texas ar fi fracturate și date în exploatare, ele ar putea crește producția de țiței de șist cu 0,32 milioane barili/zi, ceea ce este aproape cât producția Libiei, membru OPEC. Inventarul mare de foraje DUC reprezintă o marjă suplimentară de producție, care ar putea fi adusă rapid pe o piață constrânsă financiar.

Actuala dominanță a fracturării hidraulice a argilelor petrolifere americane ar fi putea fi prelungită și prin autorizarea exporturilor de petrol brut. Se remarcă o insistența crescândă din partea politicienilor și reprezentanților industriei pentru ridicarea sancțiunilor care datează din anii 1970. Există voci care (se) întreabă pe bună dreptate: De ce Statele Unite negociază ridicarea sancțiunilor de export pentru o țară ca Iranul, dar mențin aceleași sancțiuni pentru propria țară?

Exportarea țițeiului de șist american ar avea consecințe din varii puncte de vedere. Unul, mai puțin discutat, este legat de calitatea lui mult mai ridicată (țițeiul de șist este „dulce”, adică fără sulf, și „ușor”, adică cu gravitate specifică mică). Pe piață, acest tip de țiței se vinde mai bine decât alte tipuri pentru că rafinarea este mai ieftină (nu necesită îndepărtarea prealabilă a sulfului). Pe de altă parte, rafinăriile americane, construite pentru procesarea petrolului arab, „greu” și „acru”, nu sunt pregătite pentru noul tip de țiței.

Dacă, deocamdată, Statele Unite nu exportă țiței crud, gazele de șist nu fac obiectul sancțiunilor aplicate petrolului. De aceea, Președintele Obama și administrația sa au făcut promisiuni și au acordat autorizații pentru construirea unor terminale oceanice unde gazele de șist urmează a fi lichefiate și transportate preponderent către consumatorii vest-europeni și cei din sud-estul Asiei.

În timpul participării sale săptămâna trecută la marea conferință CERAweek din Houston, Secretarul Departamentului de Energie, Ernest Moniz, a dat asigurări că Statele Unite sunt hotărâte să participe din plin la livrarea de GNL (gaz natural lichefiat) produs din argilele gazeifere americane. Ambiția Secretarului american este ca Statele Unite să  exporte peste 100 miliarde metri cubi pe an, depășind astfel Qatar-ul (exportatorul #1 actual).

Deși s-a crezut că a intrat deja în declin, argila Marcellus din nord-estul SUA, produce singură 113 miliarde metri cubi de gaz pe an. Această producție este aproximativ echivalentă cu exporturile totale ale Rusiei către Europa prin gazoductele Nord Stream, Yamal și Brotherhood[[4]]. Semnificația politică a declarației oficialului american nu cred că a scăpat Kremlinului și prietenilor săi.

Va putea revoluția fracturării hidraulice să fie exportată în alte țări?

Deocamdată, nu.

După cum se poate deduce din răspunsurile la primele două întrebări, revoluția fracturării hidraulice a argilelor gazeifere și petrolifere este un produs Made in America 100%. Reproducerea succesului american în alte țări necesită conlucrarea a cel puțin cinci factori:

  1. Geologie favorabilă (Dacă geologie nu e, nimic nu e);
  2. Regimuri politice stabile. Cele mai bune șisturi argiloase se găsesc în țări volatile, instabile politic: nordul Africii, Orientul Mijlociu și Rusia.
  3. Existența drepturilor minerale. În afara Statelor Unite, drepturile minerale aparțin statelor, nu cetățenilor particulari. Existența acestor drepturi în SUA a fost un factor determinant în succesul revoluției gazelor și țițeiului de șist. Proprietarii de teren au fost recompensați pentru a permite accesul echipamentelor de foraj și primesc o redevență negociabilă la termene fixe.
  4. Infrastructură capabilă să suporte sute de camioane care transportă platformele de foraj.
  5. Sisteme de taxare și legislative pragmatice.

Din păcate, acest minim set de factori indispensabili unei dezvoltări pe scară industrială a exploatărilor de gaze și țiței de șist se regăsește în extrem de puține locuri. Un exemplu ar fi Argentina (situația de acolo am descris-o aici), unde geologia este deosebit de promițătoare, celelalte criterii fiind mai mult sau mai puțin îndeplinite. Voința politică există, dacă ar fi să ne luam doar după un exemplu recent[[5]].

Un alt loc în care revoluția fracturării hidraulice ar putea fi exportată este China. Deși estimările indică o cantitate de gaze de șist mai mare decât a Statelor Unite, geologia Chinei nu este suficient de favorabilă pentru exploatări industriale (am detaliat aici problemele cu care se confruntă China).

În cazul Uniunii Europene și a noii Uniuni Energetice, propuse la începutul acestui an, există cinci obiective între care, personal, nu întrevăd un rol semnificativ pentru fracturarea hidraulică. Cele cinci obiective ale noii uniuni– securitate energetică, competitivitate,  economie bazată pe emisii scăzute de CO2, eficiența energetică și completarea pieței interne – nu alocă un rol clar fracturării hidraulice a argilelor gazeifere și petrolifere din țările UE. Securitatea energetică, obiectiv prioritar în martie 2014, după anexarea Crimeii, menit să înlăture șantajul rusesc al gazelor naturale, a devenit doar una din cele cinci dimensiuni ale propusei Uniuni Energetice.

Astăzi, confruntată cu probleme geopolitice declanșate de criza ucraineană și cu opoziția domestică împotriva exploatării resurselor proprii prin fracturare hidraulică, Europa se îndepărtează de gazul natural (sau se apropie de promisul GNL american?!) și se re-orientează către creșterea eficienței și folosirea surselor regenerabile de energie.

În concluzie, revoluția fracturării hidraulice, cu imensele ei consecințe economice, politice, sociale, tehnologice etc., rămâne un fenomen pur american și reprezintă un exemplu tipic al valorilor care caracterizează America: geniu inventiv, expertiză fără egal în petrol și gaze, cultură antreprenorială, piețe de capital flexibile.

N O T E ___________________


[[1]] Ed Crooks – The US shale revolution. How it changed the world (and why nothing will ever be tha same again, 24 aprilie 2015, Financial Times

[[2]] Clifford Kraus – New Balance of Power, 22 aprilie 2015, The New York Times

[[3]] Lynn Doan and Dan Murtaugh – U.S. Shale Fracklog Triples as Drillers Keep Oil From Market, 23 aprilie 2015, Bloomberg Business

[[4]] Ambrose Evans-Pritchard – US to launch blitz of gas exports, eyes global energy dominance, 26 aprilie 2015, The Telegraph

[[5]] Compania de stat argentiniana YPF (Yacimientos Petroliferos Fiscale) a semnat pe 22 aprilie 2015 un memorandum de înțelegere cu Gazprom International in vederea exploatarii imenselor rezerve de gaze și țiței de șist din formatiunea Vaca Muerta. Acordul s-a semnat la Moscova, cu ocazia vizitei președintei Cristina Fernández la invitația președintelui Putin.

http://en.mercopress.com/2015/04/22/gazprom-and-ypf-will-sign-agreement-to-develop-argentina-shale-oil-and-gas-deposits

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "15 comments" on this Article:

  1. Mircea Modan MirceaM spune:

    Da, aveti incontestabil meritul de fi fost un “pionier” in a ne lamuri chestiunea fracturarii. Perseverenta si informatiile de prima mana merita gartitudinea noastra, fie ca suntem pro, fie contra. fracturarii.
    Un mare plus, cel putin pentru mine, a aparut in momentul in care ati abordat “problema” dintr-o perspectiva mai larga, discutand si despre pret, redevente, proprietarii de terenuri, implicatii regionale sau globale. Poate ca nu multi isi dau seama de importanta uriasa a efectelor benefice ale spargerii monopolului OPEC. Este aproape incredibil sa vezi, acum, cat de mult au castigat tarile arabe din comertul cu petrol. (Arabia Saudita are rezerve care acopera bugetul pe trei ani, peste 700 de mld de dolari, incredibil cum au putut sa ne “joace” in asa hal )De la un prag de rentabilitate (aici trebuie sa multumim domnului Iuga pentru articolul comprehensiv postat zilel trecute, un mare volum de studii si articole din presa de specialiate explicate coerent si pe inteles) de vreo 30 de USD am avut preturi si de 150 USD pe baril, iar o medie de 100, acceptat ca fiinnd un pret rezonabil este acum un vis…pierdut. Foarte bine.
    Fracturarea pare sa fi pus un capac undeva la 80 USD… si aici as vrea sa ne lamuriti un pic.
    Graficele din articolul dlui Iuga ne spun ca pretul de BE la fracturare este undeva intre 40 si 70 USD /baril, functie de exploatare. Acest lucru parea a fi confirmat si de articolul si notele dvs, care spun ca fracklogul a crescut de trei ori, in astepteara unui pret mai bun.(acum e in zona lui 57)
    Desigur , pretul de BE depinde de cantitate, de unde si incapatanarea Arabiei Saudite sa nu scada productia, ar creste cota de piata a celor care stau in blocstarturi, “fracklogistii”, care, teoretic ar putea duce pretul de BE sub intervalul 40-70, prin marirea cantitatii. Care ar fi pragul la acrea ar porni? Avem un anume pret mediu ponderat ca tinta de pornire/ Sau altceva?
    SUA este importator net, vreo 20% parca, Evident ca poate fi un debuseu formidabil pentru “frackistii” care asteapta sa intre pre productie (rentabila).
    Intrebarea ar fi: stim care este dinamica pretului de BE functie de cantitate (evident in acel inteval, cum si cat se duc in jos limtele intervalului)? Acum, la acest nivel tehnologic? Daca ar acoperi acei 20% “fracturistii”, cat ar fi pretul de BE (ca interval)? De la un interval 40-70 la ce interval am ajunge?
    Ati adus si argumente care ne fac sa spearam ca pretul de BE poate sa scada chiar daca nu creste productia, prin reduceri de costuri fixe. Ar fi extraordinar, pentru ca am putea avea un “capac” chiar si mai mic…exisata ceva proiectii epntru dinamica acestui pret “rezistenta”?
    P.S. Oricum, una peste alta impactul este unul extarordinar, (l-ati intuit corect si “timpuriu”) greu de imaginat acum cativa ani. Inflatia tinuta sub control, monopolul OPEC spart, produse agro mai ieftine, capital disponibil (economisit) etc. Chiar daca nu scade “capacul” si tot avem cateva avantaje formidabile. Chiar daca nu avem fracturare in Romania beneficiem din plin si noi…chiar daca nu ne dam seama.

    • Constantin Cranganu Constantin Crânganu spune:

      Vă mulțumesc pentru comentariile și aprecierile la adresa activității mele de „pionierat” în domeniul fracturării hidraulice. La schimb, vă pot spune că mă bucură intervențiile dvs.: întotdeauna la subiect, cu întrebări provocatoare, care denotă o minte deschisă la dialog și la acumularea de noi informații utile.

      Una din întrebările puse mai sus – care ar fi prețul de BE în funcție de cantitatea livrată pe piață – nu are, după cunoștințele mele, un singur răspuns. Cu alte cuvinte, depinde pe cine întrebi: un jucător mare, din liga I, ca Exxon, BP, Chevron, Shell, sau un jucător din liga a IV-a. Evident, jucătorii importanți au mai multe resurse la dispoziție și vor putea supraviețui chiar și la un preț de $40/baril (unii cred că s-ar putea ajunge chiar și la $30!). Dar tocmai aici mi se pare că intervine cu putere geniul antreprenorial (pe care l-am pomenit în articol) al industriei și finanțelor, precum și administrarea inteligentă a riscurilor (acel precautionary principle pe care l-am descris cu alte ocazii). Dacă o companie mică sau mijlocie nu mai poate concura pe piață din cauza profiturilor micșorate, un proces de merging&acquisition este le mot du jour, prin care industria se consolidează și fortifică.

      O altă modalitate prin care o companie, cu un portofoliu diversificat, poate supraviețui la preț BE relativ mic, este ceea ce industria de aici numește high-grading. Dacă activitatea într-un perimetru de producție devine nerentabilă datorită prețului mic, compania va închide acel perimetru și va realoca resursele într-o zonă mult mai productivă (așa-numitele „sweet spots”). Mobilitatea companiilor americane este proverbială și dinamica acestor mișcări este realmente producătoare de profit.

      O altă modalitate de rentabilizare a costurilor, doar menționată în articol, este standardizarea industriei de foraj și extracție. De exemplu, diferite companii utilizează diferite standarde pentru componentele echipamentului (proprietary standards sau adaptări locale). Dacă o piesă se strică la sondă și trebuie înlocuită, iar magazia nu are o astfel de piesă, inginerul de foraj din Dakota de Nord trebuie s-o comande de la furnizorul companiei. Acel furnizor nu este local (de regulă) și atunci piesa trebuie adusă din Texas sau Calgary. Asta crește costurile transportului și întârzie reluarea lucrului la sondă. Anul acesta, cheltuielile capitale din industria de foraj/extracție vor ajunge undeva în jur de 750 miliarde USD. Prin adoptarea unor standarde la nivelul întregii industrii de foraj/extracție se vor obține reduceri de costuri de câteva procente, dar raportate la suma de mai sus, ele reprezintă ceva substanțial.

      Aș mai putea discuta aici și alte modalități de reducere a costurilor pe care companiile americane le folosesc cu folos în vederea supraviețuiri în condițiile prețului mic al petrolului (am evitat să le introduc în articolul de bază pentru a nu crea un colos):

      - Miniaturizarea: companiile renunță la proiecte-mamut (mega-projects) în favoarea unora la scară mai mică. Prin această decizie se încearcă unor costuri mai mici per unitate de producție și reducerea complexității proiectelor;

      - Modularizarea: fabricarea componentelor-cheie în regiuni cu costuri mici și asamblarea lor la fața locului.

      Pe măsură ce dinamica prețului petrolului se va contura mai clar, sistemul american al petrolului va răspunde rapid noilor condiții. O mare cantitate de capital așteaptă acum pe tușă pentru a prinde o creștere a prețului. Firme particulare de capital equity au adunat deja aproape 60 miliarde USD dedicate sectorului de petrol și gaze și așteaptă doar un semnal să investească aceste fonduri. Valorile stocate în ETFs (exchange-traded funds) dedicate petrolului și gazelor s-au triplat din luna septembrie, ajungând acum la peste 5 miliarde USD.

      După cum vedeți, răspunsul la întrebarea dvs. are mai multe variante – și astea nu sunt toate :-)

      • Mircea Modan MirceaM spune:

        Multumesc pentru raspuns si pentru gandurile bune.
        As mai avea o intrebare … cum se traduce in costuri faptul ca titeiul este usor di dulce fata de unul greu si acru? Sau altfel spus cat este diferenta de costuri la prelucrare?
        Putem aplica o formula de echivalare, ceva de genul unui coeficient care sa tina seama de “dulceata” si gravitatea specifica, avand ca referita un etalon greu si acru, bine definit? Pentru a putea face comparatie intre preturi, la o calitate echivalenta…unul avand avantajul unor costuri ulterioare de prelucrare mai mici etc.

        • Constantin Cranganu Constantin Crânganu spune:

          imi pare rau, dar nu am un raspuns concret la intrebarea dvs.

          Titeiul “acru si greu” necesita eliminarea dioxidului de sulf, inainte de transport pe calea ferata, pentru ca produce corodarea cisternelor, si apoi, in rafinarie, unde se elimina sulful legat chimic de carbon si oxigen. Apoi, in rafinarie mai trebuie executate niste operatii speciale, pe baza de catalizatori si cracare termica, in vederea obtinerii componentelor cu valoare ridicata (d. ed., benzina de avion).

          Rafinariile americane, dupa cum am spus, sunt axate pe rafinarea acestui tip de titei, pentru ca acesta era cel mai mult importat (din Canada, Arabia Saudita, Venezuela, Mexic, Irak). Titeiul din Alska si din Golful Mexic intra tot in aceasta categorie.

          Costurile de rafinare depind, in principal, de cantitatea de petrol brut intrata pe poarta rafinariei si de catalizatorii folositi (cantitate, tipuri).

          Ca geolog, lucrez predominant in upstream (prospectiune, foraj, exploatare). Trasnportul si rafinarea sunt parti ale activitatii de downstream.

  2. Ștefan A. spune:

    Domnule Constantin Crangaru
    Ce opinie aveti fata de aceasta analiza a unei agentii (de stat) americane ?
    http://www.usgs.gov/newsroom/article.asp?ID=4202#.VUCVK_Czmb4
    Respectiv analiza detaliata :
    http://pubs.usgs.gov/of/2015/1070/pdf/ofr2015-1070.pdf

    Va multumesc .

    • Constantin Cranganu Constantin Crânganu spune:

      Dacă aveţi răbdarea să citiţi unele dintre articolele mele mai vechi de pe Contributors.ro, veţi găsi opinia mea.

      http://www.contributors.ro/economie/energie-economie/cui-ii-este-frica-de-fracturarea-hidraulica-audiatur-et-altera-pars%E2%80%A6/

      http://www.contributors.ro/economie/energie-economie/patru-sofisme-ale-fracturarii-hidraulice-i/

      http://www.contributors.ro/economie/energie-economie/patru-sofisme-ale-fracturarii-hidraulice-ii/

      Referitor la documentul emis de USGS, bănuiesc că aţi remarcat ideea principală: fracturarea hidraulica per se nu produce decât micro- si nano-seisme, cu magnitudini între -3 si -1.

      Cutremurele discutate în document sunt atribuite forajelor de injecţie adânci în care, pe lângă apa de zăcământ rezultată din extragerea petrolului şi gazelor, se introduc tot felul de ape uzate, din industrie, agricultură, spălătorii şi curăţătorii chimice ş.a. Numărul forajelor de injecţie adânci din SUA depăşeste 18.000 şi ele sunt perfect reglementate de EPA şi agenţiile statale.

      Situaţia din Oklahoma tinde să devină un caz izolat. Ca unul care a făcut cercetare acolo timp de 8 ani, timp în care am scris şi o teză de doctorat, aa avea mai multe de spus decât mulţi cititori-comentatori de ocazie.

      Pentru că nu am timp să fiu scurt (vorba lui Creangă!), părerea mea, coroborată cu altele emise de foştii mei colegi de la University of Oklahoma şi Oklahoma State University, este următoarea:

      Un număr foarte mic (sub 10) din cele peste 4.600 de foraje de injecţie adânci din OK au fost săpate prea aproape de fundamentul cristalin. Formaţiunea geologică care stă peste fundament are o textura care poate conduce la deformări rapide în prezenţa unui lubrifiant (fluidele injectate). Aceste deformări pot, prin mecanisme geomecanice prea complexe pentru a fi discutate aici, să transmită o parte din presiunea de injecţie în zone ale fundamentului unde sunt localizate falii inactive. O dată “stimulate”, aceste falii pot declanşa cutremure cu magnitudini relativ mici (sub 4). Monitorizarea adâncimii de injecţie, plus eventuala întrerupere a injectării, va avea efecte benefice imediate.

      • Ștefan A. spune:

        Multumesc .
        Am vrut parerea dumneavoastra deoarece sint multi (prin presa) care se decalara impotriva tehnicii de foraj numita fraking .

  3. Caliman Eugen-analist dezvoltare economica spune:

    Articolul este extrem de instructiv si ,,educativ”, pentru cei straini de domeniu si trebuie continuata prezentarea acestei problematici.

  4. OvidiuD spune:

    Ca de obicei, excellent articol.

    Am o intrebare: Cat din tehnologia noua de exploatare a zacamintelor vechi de titei ar putea fi folosita in Romania si cu ce impact ?

    Din cate am inteles, exista exploatari mici si foarte mici in Texas care mult timp au fost considerate ” epuizate” iar de curand au fost reactivate cu noile tehnologii.

    O zi buna.

    • Constantin Cranganu Constantin Crânganu spune:

      De la inceputuri, fracturarea hidraulica a fost folosita si pentru “re-intrarea” in sondele vechi, ale caror productie intrase in declin natural. Este, daca vreti, parte a complexului de procedee cunoscute sub numele “recuperarea secundara a zacamintelor de titei” (Enhanced Oil Recovery).

      De la caz la caz, inginerul de zacamint (practic, absolventii de la UPG Ploiesti) va efectua o analiza a costurilor si beneficiilor fracturarii vechilor sonde (fara foraj orizontal) si vor gasi cupajul optim dintre costurile aferente si beneficiile noii productii. Aceste beneficii trebuie, desigur, vazute prin diferite lentile (import vs. productie autohtona, securitate energetica pe timp lung vs. client permanent al exportatorilor, dinamica estimata a pretului petrolului in viitor, d. ex. daca este mai ieftin de important decit sa fracturezi etc.). De asemenea, o analiza a diverselor riscuri ar fi de mare ajutor in luarea unei decizii.

      In general, specialistii din industria romaneasca au competente profesionale suficiente care sa le permita efectuarea unor astfel de analize si ei stiu cel mai bine geologia locala, istoria productiei zacamintului X sau Y, problemele de transport al productiei, problemele de mediu s.a.

  5. Constantin Cranganu Constantin Crânganu spune:

    Ziarul britanic The Guardian se întreabă: Pierde OPEC războiul țițeiului de șist?

    Răspunsul se poate deduce din declarațiile

    1. lui Garz Evans, CEO al companiei de foraj Magnum Hunter Resources din Texas:

    “Suntem răniți, dar nu morți, pe bune. Dacă scopul lor a fost să distrugă industria SUA de petrol și gaze, chestia asta nu s-a întâmplat. Noi suntem o industrie foarte rezilientă”

    2. unui autor de carte, Kent Moorsin (Fațada solidă a OPEC se sfărâmă)

    “OPEC își pierde rolul dominant în lumea energiei…Importurile SUA de petrol și produse petroliere din OPEC au scăzut la cele mai mici valori din ultimii 28 de ani…Statele Unite pompează tot mai mult din propriul petrol și se bazează din ce în ce mai puțin pe importurile din OPEC…Cred că OPEC pierde războiul petrolului pentru că controlul OPEC asupra petrolului slăbește, în timp ce dominanța energetică a SUA se accentuează. “

    • Constantin Cranganu Constantin Crânganu spune:

      Nu știu dacă ați citit articolul propriu-zis sau numai comentariul din NYT.

      Personal, am identificat cel puțin 5 aspecte care mi-au produs mari dubii despre semnificația concluziilor autorilor.

      Dacă îmi cunoașteți articolele precendente, puteți reciti ce-am scris despre un articol asemănător:

      http://www.contributors.ro/economie/energie-economie/cum-trebuie-sa-citim-un-articol-%C8%99tiin%C8%9Bific-un-caz-de-sofism-de-tip-%E2%80%9Efalsa-atribuire%E2%80%9D/

      • A. spune:

        Domnule Crânganu, problema este că dumneavoastră cam toate articolele pentru exploatarea hidrocarburilor de şist vi se par corecte, şi cam toate articolele împotriva acestora vă produc dubii. Sunt curios dacă puteţi cita 3 articole împotriva hidrocarburilor de şist care să vă fi stârnit respectul sau măcar să vă fi pus serios pe gânduri în legătură cu propriile convingeri.

        • Constantin Cranganu Constantin Crânganu spune:

          Problema este în altă parte: sunt unii oameni -îi cunoșteți bine, desigur – care țin cu orice preț ca să găsească nod(uri) în papura fracturării hidraulice. Orice nouă încercare de acest tip are parte de o meteorică publicitate (ca în cazul articolului din NYT) și, vanitoși cum suntem, cu toții, poate pe unii autori îi atrage această situație. Dar trezirea la realitatea faptelor interpretate fără prejudecăți sau ochelari cu diverse coloraturi, este, de cele mai multe ori, trecută sub tăcere mediatică.

          Pot cita unele idei/premise din unele articole pe care le-aș dori aprofundate prin noi cercetări.

          Dar despre acele articole care sunt pline de sine și decretează tot felul de apocalipse atribuibile fracturării hidraulice, nu pot decât să-mi exprim criticile de specialist.

          Un alt exemplu îl puteți citi aici:

          http://www.contributors.ro/economie/energie-economie/de-ce-a-fost-interzisa-fracturarea-hidraulica-in-statul-new-york/



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Constantin Crânganu


Constantin Cranganu

Constantin Crânganu este profesor de geofizică și geologia petrolului la Graduate Center și Brooklyn College, The City University of New York. Între 1980 și 1993 a fost asist... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)