Home » Economie »Politica & Doctrine »Sinteze »Societate/Life » Citesti:

3. Erori specifice socialismului românesc preluate şi amplificate sau moştenirea tehnostructurii şi tranziţia la sărăcia de masă

Gheorghe Savoiu septembrie 2, 2012 Economie, Politica & Doctrine, Sinteze, Societate/Life
7 comentarii 984 Vizualizari

Cea de-a treia parte a articolului Un banal necrolog al clasei politice

Către ce tip de management politic, social şi economic s-a îndreptat clasa politică românească ? Să urmărim, mai întâi, ideile economice ale lui J K. Galbraith pentru a înţelege mai uşor semnificaţiile şi consecinţele acestui management de tranziţie al sărăciei de masă [2]. Tehnostructura rămasă din sistemul aparent defunct care cuprindea pe cei ce au participat la luarea deciziilor în sistemul planificat anulase practic orice triumf al individualismului opiniei prin supremaţia şi profitul colectivităţii în defavoarea libertăţii individuale… Cadrul acestui management, avertizase Galbraith, caracterizează un grup de decizie care acţionează în funcţie de o logică proprie reînnoită numai prin cooptare, fără legătură cu vechea imagine a întreprinzătorului pentru care afacerea era şi pretextul profitului şi consecinţa acestuia, dar şi mai grav, fără control din partea electoratului, acţionarilor, patronatului şi asociaţilor. Proliferarea în structurile de putere şi opoziţie a acestui management deosebit de profitabil s-a realizat prin alienarea libertăţii individuale în avantajul exigenţelor specifice tehnostructurii, sub dictonul „legile economiei primează asupra eticii”, un punct de vedere real astăzi doar în capitalismul teoretic european, pentru care lordul Beveridge şi celebrul său raport[3] sunt o dovadă că Europa a înţeles costurile lipsei de etică, stabilitate şi securitate socială în timp de război şi mai ales de tranziţie … Cu atât mai mult cu cât recent un biolog modern a observat că până şi „etica este studiul modului de alocare a resurselor”. Puterea argumentului cantitativ al câştigurilor aproape deloc sau mult prea puţin declarate se poate totuşi utiliza pentru a sublinia că, în timp ce PIB -ul românesc a depăşit abia după 15 de ani de tranziţie, respectiv în 2004, nivelul său din 1989, încheind în mod macroeconomic această etapă prelungită doar în favoarea tehnostructurii, câştigul salarial mediu se afla, în acelaşi an, abia la 84 % din valoarea reală a celui din 1989. Iar toate acestea au avut loc pe fundalul  unei instabilităţi şi a unui declin al PIB-ului în primii 14 ani, echivalent ca impact cu dezastrul provocat de cele două războaie prin care a trecut România în secolul trecut. S-au pierdut practic uriaşe investiţii potenţiale….

„Nu întâmplător responsabilitatea şi proprietatea privată sunt asociate cu economia, mai mult decât cu orice altceva… Economia a rămas preocupată şi de naşterea unei anumite ordini sau stări de echilibru relativ între relaţiile sau mai simplu între interacţiunile omeneşti. Mai grav pare astăzi că în cadrul unor activităţi economice nu ştim ce nevoi satisfacem şi nici din ce surse obţinem lucrurile.”[4] Astfel descrie Friedrich August Hayek clivajul responsabilităţii şi onestităţii prin reciprocitate, în economia modernă. Tranziţia şi ulterior pre şi post aderarea au extins paradoxul anterior comentat, prin faptul că nu vrem să ştim ce nevoi minimale trebuie să fie satisfăcute individual, altfel nu se pot explica aglomerările salariale din zona limitativă a salariului minim pe economie (situat la jumătatea costurilor întreţinerii unui deţinut în penitenciarul românesc).

În ciuda falsităţii ei aparente, afirmaţia că tradiţia pare a fi cheia care deschide o economie naţională către profit, este considerată ca definitorie pentru succesul macroeconomic. „Grupurile care practică tradiţiile cele mai avantajoase – reia acelaşi Friedrich August Hayek – vor fi favorizate în continua luptă dintre colectivele adiacente, faţă de acelea care aplică datini mai puţin dezavantajoase”. Din analiza activităţilor economice industriale şi agricole care au supravieţuit tranziţiei nu se poate constata nici o preocupare către tradiţii avantajoase, deşi ele au existat cu certitudine…

„Carpe diem” ca slogan al politicienilor pare să fie singura explicaţie plauzibilă pentru iresponsabilitatea şi erorile comise,  la care s-ar putea alătura lipsa unei informaţii şi evoluţii culturale individuale, a clasei politice româneşti capabilă de decizii manageriale perturbatoare. Ca rezultat firesc, s-a născut o ciclicitate economică de tip electoral devastatoare. Economia României a parcurs două cicluri standard Juglar (1990-1997 şi 1998-2008) pe fondul a patru cicluri electorale care au reuşit să contureze deja şi elementele de ciclicitate electorală. Specificitatea fiecărei economii de piaţă maturizate sau instalate, trebuie îmbinată şi cu suprapunerea unor cicluri distincte, care pot amplifica sau diminua etape ca impact temporal şi rezultate. Se poate exemplifica acest  adevăr chiar cu economia României, care s-a aflat în recenta recesiune sub influenţa a trei crize reunite, ceea ce probabil a mărit substanţial şi impactul şi durata şi, mai ales, pierderile în rezultatele macroeconomice, diminuând ritmul sectoarelor inclusiv al celui terţiar:

1. reintrarea în criză conform celui de al III-lea ciclu Juglar, care a început din 2008 (ciclul Juglar al economiei de piaţă româneşti debutează cu recesiune pentru 2 ani în medie);

2. ciclul electoral şi amplificarea crizei în primul an sau în primii doi ani postelectorali; creşterea PIB în ultimele două cicluri electorale reprezintă în primul an electoral circa 2/3 – 9/10 din media per ciclu, iar pe ansamblu coboară la 4/10:

Ciclul electoral Anul electoral
I II III IV
1993-1996 1,5 3,9 7,1 3,9
1997-2000 -6,1 -4,8 -1,2 1,8
2001-2004 5,3 5,1 5,2 8,4
2005-2008 4,1 7,7 6 5
2009-2012* - 7,5 -1,3 2,5 1,2*

Sursa: http://www.insse.ro/ * Pentru anul 2012 s-au folosit prognoze recente (datele sunt provizorii).

Table 1: Ciclurile electorale care au influenţat negativ ciclurile Juglar ale economiei României, între 1990 şi 2008, urmate de 2008 -2012

3. contagiunea crizei sau a recesiunii globale şi impactul sporit al acestora în cadrul ţărilor  emergente la EU.

Indiferent de nivelul de agregare al datelor statistice financiar contabile (micro, mezo sau macroeconomic), în economia de piaţă, activitatea economică nu se desfăşoară cu un trend general ascendent şi omogen în timp (asigurând creşteri peste nivelul crizelor sau recesiunilor ciclice), fiind dominată de o clasă politică care alternează decizii referitoare la realizarea stărilor de echilibru cu altele generatoare de dezechilibru, ascensiunile cu declinul, importanţa crizei şi a recesiunii devenind esenţială în evaluările economice. Rolul statisticii oficiale de a oferi informaţii pertinente conjuncturale şi pe termen scurt deşi considerat din acest punct de vedere fundamental în înţelegerea ciclului afacerilor în economiile de piaţă în toată Uniunea Europeană, este neglijat şi chiar politizat, în România.

Abordarea decizională a unei clase politice antidemocratice, lipsită de onestitate sau complet incompetentă este şi urmarea eludării bunelor tradiţii, sub pretextul reformării şi al înnoirii cu orice preţ (urmărind în realitatea profitul unor grupuri mixte din punct de vedere al apartenenţei politice cu referire la partide). Întotdeauna tradiţiile, regulile morale învăţate, datinile, au deplasat progresiv reacţiile înnăscute, dezvoltând o ordine extinsă mai presus de viziunea individuală şi au favorizat colaborarea… Dar până şi această atât de necesară colaborare a fost încurajată tocmai acolo unde nu trebuia, acolo unde era ilegală şi ilegitimă, respectiv în fraudare, evaziune exonerare, substituire sau transfer de valori din proprietatea absenteistă în proprietatea politicienilor şi a susţinătorilor acestora, în defavoarea dezvoltării unei economii durabile de piaţă şi bazate pe concurenţă liberă. Dogma colaborării, mai presus decât concurenţa este însă complet falsă, în economiile de piaţă moderne, colaborarea fiind doar productivă sau eficientă, în timp ce concurenţa este dominant novatoare şi atât de necesară tranziţiei prin definiţie. Acţiunea benefică a concurenţei apare însă numai atunci când se respectă regulile, care au calitatea de a unifica o ordine extinsă economică. În acest sens, Uniunea Europeană este o uniune a regulilor şi a respectării lor.

Proprietatea privată a fost iniţial descurajată şi procesul de privatizare a fost unul lent şi lipsit de logica protecţiei strategice a unor sectoare vitale pentru echilibrul economiei situate în amonte, în zona extractivă sau energetică, precum şi a unor sectoare de interes naţional. Ordinea extinsă cu instituţiile sale specifice printre care şi piaţa depind de moralitatea evoluată (economii, proprietate individuală, cinste etc.), în sensul că au luat fiinţă prin faptul că acele grupuri care îi respectă regulile de bază sporesc ca număr şi avere comparativ cu alte grupuri. Din păcate moralitatea evoluată nu a fost protejată ci discriminată, criteriile de alocare a averii fiind total opuse dezvoltării de instituţii specifice unui capitalism după model renan, înzestrat cu  o puternică clasă de mijloc.

I.  În acest sens, cea mai mare eroare managerială comisă de actuala clasă politică este

tocmai infatuarea specifică tehnostructurii socialiste şi indiferenţa materializată prin neglija rea în mod real a familiei, proprietăţii şi religiei… Morala, instituţiile proprietăţii, libertăţii şi justiţiei nu sunt o creaţie a raţiunii omului ci o zestre secundară distinctă pe care i-a conferit-o evoluţia culturală. Ori evoluţia culturală a acestei clase politice antidemocratice şi managementului tranziţiei a lipsit, ori într-un mod premeditat s-a urmărit distrugerea tradiţiilor româneşti şi a moralei simple a satului românesc. S-a mers până la a distruge chiar şi virtutea de a economisi, atât de necesară într-o economie de piaţă. Pericolul disocierii s-a majorat ca şi în anii optzeci, ca urmare tot a actului politic şi în special a consecinţelor economice şi sociale ale acestuia. „Regulile moralităţii nu sunt concluziile raţiunii noastre, ci rezultatul datinilor şi tradiţiilor evident moştenite, dar acest adevăr nu a împiedicat o clasă politică să le năruie (David Hume) …

II.      Proprietatea este inseparabilă de economia omenească în forma ei socială… Dispreţul pentru proprietate a generat multe din schismele societăţii româneşti în tranziţie. El este însă contradictoriu în raport cu proprietăţile clasei politice româneşti de neimaginat în niciun sistem capitalist ca fiind realizabile într-un timp atât de scurt…

III.    Unde nu este proprietate nu este nici justiţie. „Proprietatea este şi un aspect al progresului.” (Adam Ferguson). Sfidarea la adresa proprietăţii a fost întreţinută prin abstractizări de tip socialist, specifice unei clase politice nereformate, prin expresii ca voinţa poporului sau proprietatea poporului. Voinţa fictivă, generală, a poporului ca şi proprietatea poporului au rămas însă doar simple infatuări fatale, aşa cum s-a văzut şi din dispariţia socialismului estic.

IV. Socialismul românesc, în esenţă promovat de vechii comunişti, mai mult decât al altor ţări din est, a învăţat prea mulţi oameni să deţină revendicări indiferente faţă de performanţă şi participare, ceea ce explică multe din solicitările sindicale absurde, pensionările ca substitute ale şomajului şi multe alte aspecte paradoxale, prin impactul lor asupra relaţiilor economice şi sociale din România. Nu este deloc întâmplător că o parte din lideri mişcărilor sindicale au devenit componente esenţiale ale acestei clase politice antidemocratice. În lumina moralei care a produs ordinea extinsă a civilizaţiei, managementul şi măsurile efective ale politicienilor, foşti socialişti dar mai ales comunişti, chiar şi atunci când aceştia s-au declarat liberali au incitat de fapt oamenii la încălcarea legii.

V. Dacă ar fi existat o clasă politică profund democratică,  o coeziune socială, un model managerial onest la vârful piramidei, precum şi decizii prompte şi raţionale economic la nivel central şi local, alta ar fi fost şi evoluţia ansamblului relaţiilor economice şi mai ales a dezvoltării umane… Transformaţi în alienaţi, proscrişi şi paraziţi, mulţi dintre săracii României consumă în continuare produsele unui proces la care refuză să contribuie. Cei slabi sau cei handicapaţi ar fi putut fi ajutaţi, la fel şi cei tineri sau foarte bătrâni, dar numai dacă adulţii s-ar fi supus disciplinei impersonale care să ofere mijloacele de a o face.

VI.Despre prognoza guvernamentală se pot afirma multe lucruri, de la existenţa ei precară în domeniile absolut necesare cum sunt stocurile energetice de siguranţă şi până la exagerările planificărilor cu iz electoral, uitând de această dată afirmaţii anterior făcute după care” totalitatea resurselor dintr-un plan pur şi simplu nu pot fi cunoscute de către nimeni şi nu se pot controla centralizat…”

„Chiar dacă pe termen lung suntem morţi cu toţii”, există în toate ţările europene obligaţia întocmirii unor strategii economice naţionale pe acelaşi termen lung. Reproşul clasei politice nu a întârziat să apară: statele mici gândesc doar de azi pe mâine, numai cele mari pot avea un orizont de proiecţie de cel puţin o sută de ani, au afirmat reprezentanţii politici ai noilor partide, dar în paralel cu dobândirea unor averi pe termen scurt cu impact personal pe termen foarte lung…

VII. Religia tradiţională, care trebuia să supravieţuiască ar fi trebuit să fie aceea care apără şi susţine proprietatea şi familia, dar nici măcar în acest domeniu nu a fost să fie aşa…

VIII. Cultura s-a contractat sub presiunea politicului, iar învăţământul se reformează continuu, epuizant, destructiv, dar profitabil pentru clasa politică …

IX. Tot ceea ce este natural se caracterizează printr-un proces de inerţialitate accentuat, efectele aşteptate se identifică doar în timp (pe termene medii si lungi). Unde sunt efectele pozitive ale tranziţiei în plan social …?

Dar iată ce constatăm după 16 ani de tranziţie distrugători ai elitei suprastructurii asupra populaţiei României şi înfloritori pentru clasa politică nou constituită :

- cea mai periculoasă eroare a fost îngustarea pieţei interne,

- s-au  redus sever nivelurile de personal ocupat,

- au crescut periculos pensionările şi inactivitatea sau neocuparea,

-s-a îngustat baza fiscalităţii, reducându-se resursele pentru serviciile publice generale esenţiale,

- s-a instalat o criză salarială cronică în sectorul bugetar,

- democraţia pare mai degrabă inutilă în zona sărăciei, unde tranziţia de la comunism la economia de piaţă  îşi pierde sensul de bunăstare şi libertate aşteptat  iniţial….

În concluzie, economia devine o piaţă de consum repede ocupată de clasa politică ce a vândut-o treptat, selectând zone monopolizate pentru sine, România, ca atare pierzându-şi posibilitatea şi capacitatea reală de a mai fi suverană, în contextul unui nivel ridicat al datoriei externe…. Şi totuşi economia noilor întreprinzători a reuşit să se înfiripe, devenind în cele din urmă o economie de piaţă funcţională…

________________________

[2] „Teoria sărăciei de masă” este titlul lucrării apărute sub semnătura lui J K. Galbraith, în anul 1979.

[3] “Full employment in a free society” cum este intitulat raportul lordului Beveridge (1944) subliniază importanţa fundamentală a stabilităţii şi securităţii sociale în Anglia celui de-al doilea război mondial.

__________________________________________

  • Citeste prima parte

1.Riscul economic al politicului sau trei ipoteze ce converg către o teorie a clasei politice antidemocratice, opuse interesului general

  • Citeste a doua parte

2. Melanjul politic românesc şi tranziţia ca stare de spirit

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "7 comments" on this Article:

  1. M. Constantin spune:

    Din moment ce ganditi ca “gandirea statistica in sine este o stiinta a convietuirii cu eroarea” este greu de inteles ce va mana in lupta d-le Savoiu. Ati plecat la drum cu imaginea unui banal necrolog, stiti… ceva despre morti numai de bine. Conturati acum un Ulise legat de o carma ce sare bezmetic unde vrea ea nu unde vreti Dvs.

    • M. Constantin spune:

      Dle Popescu,
      Cred ca ati observat ca citatul cu “gandirea statistica…” provine din articolul precedent al d-lui Savoiu. Mi se pare ca dansul insista cu voiosie in a se faulta singur cu astfel de afirmatii.

    • M. Constantin spune:

      Dle Popescu,
      Cred ca ati observat ca citatul cu “gandirea statistica…” provine din articolul precedent al d-lui Savoiu. Mi se pare ca dansul insista cu voiosie in a se faulta singur cu astfel de afirmatii.
      Sau, desigur articolul este pentru minti mai rafinate…

      • Gheorghe Savoiu Gheorghe Săvoiu spune:

        Ca exemplu sintetic de definire paradoxală a unei ştiinţe, logica a fost considerată gândirea care gândeşte gândirea, iar în aceeaşi formulare logică, statistica devine o ştiinţă a convieţuirii cu eroarea. Vă rog să corelaţi următoarele afirmaţii reunite aleator şi aparent neasociative:
        „Oamenii primesc atât de multe informaţii zilnic, încât au pierdut deja sensul lor adevărat.” – Gertrude Stein –
        „Informaţia este o sursă pentru cunoaştere. Dar, cu excepţia cazului în care este organizată, prelucrată şi oferită persoanelor potrivite şi într-o formă adecvată procesului decizional, ea rămâne o povară şi nu un beneficiu.” – William Pollard –
        „Este mai important cum gândeşti decât ceea ce gândeşti.” – Johann Wolfgang Goethe –
        „Într-o zi gândirea statistică va fi la fel de necesară oricărui cetăţean folositor societăţii, ca şi scrisul şi cititul“ – Herbert George Wells –
        „Inteligenţa nu este doar informaţie singură, ci şi un mod de gândire, o manieră în care informaţia este culeasă şi folosită.” – Carl Sagan –
        Pentru un profesor de statistică această ştiinţă a devenit un mod de gândire specific şi cum toate informaţiile culese, prelucrate, modelate etc. sunt afectate de erori, cu atât mai mult un mod de a convieţui cu ele, măsurându-le şi validând astfel sau nu informaţia în ansamblu. Statistica este redefinită frecvent la noi drept „conceptul reprezentativ al informaţiei” – Octav Onicescu – descriind capacitatea a gândi cu ajutorul datelor, care prin originalitatea mesajului conţinut şi decriptat pot deveni informaţii, natural afectate de erori şi detaliază trei trenduri relativ emergente: a) creşterea nevoii oamenilor de a gândi prin date cu un nivel de eroare bine precizat; b) expansiunea tehnologiilor capabile să ofere suport oamenilor pentru a gândi prin date şi evaluări permanente ale erorilor; c) creşterea interesului ştiinţific pentru înţelegerea gândirii prin date afectate de erori. De aici se poate conchide tot atât de serios că statistica şi gândirea statistică devin o ştiinţă a convieţuirii cu eroarea în cercetare şi în viaţa de zi cu zi… Evident că se poate admite oricare altă logică inductivă, deductivă, fuzzy generalizată sau neutrosofică, orice doriti dvs şi sunt nerăbdător să citesc atât răspunsul dvs. cât şi noile comentarii ca de obicei critice, pline de viaţă dar şi politicoase …

  2. kinn spune:

    Nu o luati ca pe ceva personal, dar impresia mea este ca daca profesorii de statistica ar depune acelasi efort pentru niste proiect de cercetare serioase cu bani europeni, fata Romaniei ar arata altfel. Cu alte cuvinte, nu prea vad motivul pentru care un cercetator cu o pozitie inalta de conf.dr. iroseste timp pentru astfel de analize stufoase care in fapt nu spun mai nimic nou.

    • Bozolino spune:

      Kinn,

      Probabil ca domnul profesor are foarte multe proiecte de cercetare realizate si inca in lucru, dar se pare ca nu prea intelegeti ca si proiectele merg tot cu “relatii”. Definiti-mi si mie “pozitie inalta”, deoarece putini mai respecta astfel de oameni care se implica in invatamantul universitar si isi expun liber opiniile.

  3. Gheorghe Savoiu Gheorghe Săvoiu spune:

    În cazul seriilor de date temporale apar simultan trei probleme care cer analize distincte:
    tendinta, ciclicitatea sau sezonalitatea şi evoluţia absolut accidentală, întâmplătoare…
    Fenomenele cu evoluţii accidentale severe (creşteri sau descreşteri mult prea accelerate, greu de stabilizat ulterior) pot avea chiar dinamici inverse la un interval de timp greu identificabil, urbanizarea forţată fiind urmată de ruralizare ca un exemplu destul de cunoscut nouă (fenomen prezent în România înainte şi după 1989). Excesul dar şi moderaţia declarată a politicilor economice locale a adus în anumite zone reduceri mult prea severe ale ocupării însoţite de dilatări cu consecinte sociale declarate ca asteptate, dar complet necunoscute în realitate, cu impact negativ social pe zeci de ani (aici se înscriu şi creşterea numărului pensionărilor anticipate fără suportul financiar al plăţii pensiilor, dar şi mai grav generalizarea stării de inactivitate sau neocupare în anumite teritorii, transformată în modus vivendi al politicenilor locali cu populaţia). Lipsa soluţiilor pertinente, realiste din partea clasei politice este principala cauza perturbatoare a evoluţiei seriilor de date temporale referitoare la ocupare, pensionare etc. Problema somajului are o fateta delicata la noi. Somajul inscris este pur declarativ deci aproximativ, cel BIM este extrapolat deci afectat de erori mari iar reabsorbtia somerilor in piata muncii foarte redusa. Analog problema pensionarilor este complet necorelata cu posibilitatea de plata a acestora in contextul in care pensionarile au substituit somajul. Incertitudinea domina si riscurile economice si sociale au crescut an de an…Pentru decizii corecte ai nevoie de statistici locale cât mai corecte dar şi de politiceni oneşti si competenţi. Cât despre trendul normal privind ocuparea redusă în agricultură şi industrie în paralel cu una tot mai ridicata in servicii, economia României a reusit să se apropie de 58 % în sectorul tertiar abia acum în plină recesiune în timp ce media europeana este de aproape 73% in 2010 (fiecare procent inseamna cam trei ani ,deci ne despart circa 45 de ani de media UE analizând ponderea serviciilor). Din păcate una este tendinta care este o componentă normală şi evoluează corect şi alta este severitatea politicilor accidentale ale clasei noastre antidemocratice de politicieni care a marit riscul economc al deciziilor sale.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Gheorghe Savoiu


Gheorghe Savoiu

Gheorghe Săvoiu predă statistică şi econometrie la Universitatea din Piteşti. "Doctor f.p. (fără plagiat) în statistică economică (Universul preţurilor şi indicii in... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)