vineri, martie 29, 2024

Europa si esecul politicii economice obamiste

Barack Obama a reuşit în sfârşit sa-si realizeze visul, scrie Thomas-Brockhoff, director la German Marshall Fund, comentand recentul summit G-20 din Seul. In sfarsit, exista o unitate de vederi in diversitatea globala. Sursa ei: reactiile la politica economica autista sustinuta de Obama si consilierii sai. La Seul, ţările lumii au respins aproape universal ideile cu care a venit America pentru corectarea dezechilibrelor economice curente. Mai mult, au respins si planurile privind cea de a doua rundă de „relaxări cantitative” (QE2) – adica masura de relansare economica sustinuta de Casa Alba.

După o un esec electoral masiv la domiciliu, preşedintele american a suferit un esec diplomatic masiv în străinătate. Este oficial: Politica economica a administratiei SUA este un fiasco nu doar pe plan intern.  Acum este recunoscuta  ca atare si pe plan international.

Cine nu sesizeaza inca acest fapt, probabil ca este prea preocupat sa repete mecanic temele zilei induse de elitele media americane. Si anume cat de periculoasa este miscarea Tea Party, cat de ingusti la minte si cat de extremisti sunt reprezentantii ei, cat de fioroasa e Sarah Palin si alte nimicuri irelevante pentru  marile probleme ale momentului.

Zilele acestea este important deci sa nu cadem in capcana de a prelua fara discernamant  acelasi teme obosite cu care CNN, New York Times sau Washington Post incearca disperat sa camufleze dimensiunile epice ale esecului aliatului lor de la Casa Alba. Este bine sa ne deschidem ochii si la alte surse decat purtatorii neoficiali de cuvant ai obamismului. De pilda, sa vedem ce zic si surse europene care nu au marea alonja mediatica evocata mai sus dar care sunt extrem de relevante.

Ce spun criticii – carora li se adauga acum si tot mai multi europeni?  Spun ca Administraţia Obama nu da inca vreun semn ca ar intelege care sunt prioritatile reale. Prizonieri ai unei viziuni economice nerealiste, prin masurile pe care le iau, Casa Alba si aliatii sai pur si simplu imping economia SUA (si odata cu ea pe cea globala) mai adanc in criza. Summit G-20 din Seul va ramane in anale ca unul dintre momentele cele mai proaste ale istoriei diplomaţiei economice americane. Partenerii internationali au vazut pe viu acum ceea ce electoratul american vazuse de aproape un an.

Realitatea este simpla: „SUA ar trebui să-si reducă deficitul, nu valoarea dolarului”, spune Thomas-Brockhoff facandu-se ecoul unui punct de vedere tot mai larg raspandit in SUA si in Europa. Problema SUA este una a economiei reale nu una definibila si rezolvabila in termeni pur monetari.  „Statele Unite ar trebui să se abtina in a da din deget la economiile democratice ale lumii şi, în schimb sa înceapa să-si faca temele acasa. Atunci şi numai atunci va fi America in pozitia de a-si recastiga credibilitatea de lider al ordinii economice globale.”

Pentru asta insa ar fi nevoie de o modificare radicala de filosofie economica din partea Administratiei Obama si a aliatilor sai. Misiune aproape imposibila. A gandi in termeni de „economie reala” e greu. Mai ales cand contravine reflexelor tale ideologice.

Mai nou, obamistilor nu le mai ajuge dezastrul indus la ei acasa. Ei insista  – cu cel mai mic tact diplomatic posibil – ca europenii ar trebui sa-i urmeze pe calea acelorasi „solutii”. Presiunea pusa aproape maniacal asupra Europei, pentru a o face sa-si suspende programele de austeritate, a inceput de cateva luni bune. De la laureatul Premiului Nobel in economie Paul Krugman la preşedintele Barack Obama,  via secretarul Trezoreriei, Tim Geithner si consilieri precum Larry Summers, americanii o tin una si buna: Europenii sa inceteze cu masurile de austeriate si sa continue, ca si americanii, cu cheluieli in deficit si masuri keynesiste de relansare.

Criticile americane par sa fie dintr-un univers paralel. Si sunt. Ele vin, evident, din universul planetei Keynes. Or, pe planeta noastra, politica economica a cheltuielilor si imprumuturilor ca mijloc de iesire din criza este, stiintific vorbind,  imposibil de invalidat empiric. La fiecare esec, raspunsul keynesist este: Da, dar nu am cheltuit destul. Trebuie sa ne imprumutam mai mult si sa chelutim si  mai mult.

Argumentul in sine este, desigur, nefalsificabil. A esuat prima runda de stimulare a economiei? Hai cu a doua! Esec din nou? Nu conteza, nu am pompat destul. Esec din nou?  E clar, nu am fost suficent de indrazneti. Sa facem acum o noua rundă de „relaxări cantitative” (QE2). Nu a avut rezultat? Nu e nimic: venim cu o alta rundă de „relaxări cantitative” (QE3). Etc. Etc. Etc.

Solutia de a arunca cu lopata bani in criza pentru a stinge criza pare o inventie literara comica. Nu e. Mai ales cand e practicata si propovaduita de Casa Alba si de recunoscutele genii economice care o consiliaza.

Europenii au dat semnalul revoltei inca de la reuniunea G-20 din iunie. Un editorial semnat de Ann Mettler, directorul Consiliului Lisabona, o organizatie din Bruxelles dedicata politicilor europene surprinde perfect tonul si substanta acesteia. Sa incheiem prin a rezuma acest text cu totul remarcabil. Recitindu-l o sa intelegem si de ce nu a primit atentia media pe care o merita.

Sfatul americanilor, scrie Metttler, este nerezonabil punct de vedere economic, este  politic inadecvat şi mai mult, demonstrează o lipsă profundă de înţelegere a realităţilor europene:

  • Europa, din păcate, nu a facut reforma în vremurile bune. Franţa, de exemplu, nu a administrat un buget echilibrat în aproape 40 de ani, care include mulţi ani de creştere, atunci când ar fi fost mult mai usor sa tina in frau cheltuielile publice, fără a provoca frămîntări sociale majore. Şi Franţa nu este singura.
  • Tinzând să acţioneze pe principii de „justiţie socială” si facandu-se ca nu vad ca exista un trend demografic de îmbătrânire şi de scădere a populaţiei, politicienii au pasat an de an responsabilitatea reformei si scaderii cheltuielilor catre guvernele şi generaţiile viitoare. Dar viitorul este acum. Momentul deciziei a venit în cele din urmă şi nu poate fi irosit.
  • Creşterea durabilă nu poate fi bazata si nu se bazează pe politici guvernamentale de injectare de numerar in economie. Ea este construita pe competitivitate pe pietele globale şi buna gestiune economică.
  • Este o greşeală gravă sa opresti efortul actual de reducere a deficitelor si politicile de „austeritate”. Ele sunt primele eforturi mai serioase ale europenilor de a încerca să trăiască in limitele permise de mijloacele lor economice, de a-si ajusta consumul la productie.
  • Datorită cotei sale în scădere în cadrul economiei globale, îmbătrânirii populaţiei sale şi a continuarii presiunilor asupra finanţelor sale publice, Europa nu va fi niciodată capabila să se întoarcă la nivelurile cheltuielilor anterioare. Cu alte cuvinte, finanţele publice vor continua să fie precare în viitorul apropiat, făcând cu atât mai necesare eforturile actuale de a ţine în frâu cheltuielile.
  • Este de remarcat faptul că cele mai dure măsuri de austeritate sunt în prezent conduse de către guvernele socialiste din Grecia, Portugalia şi Spania. Acestea sunt administraţii care nu au nici convingerea ideologică, nici experienta sau istoria unor eforturi de reducere a cheltuielilor. Faptul acesta totuşi ne spune multe despre gravitatea situaţiei. Europa nu are altă alegere.
  • Este ironic că acum că Europa este în sfarsit pe drumul cel bun, voci de pe cealaltă parte a Atlanticului ne îndeamnă să irosim această ocazie de a ne pune ordine in economie, o ocazie ce nu apare decat o dată la o generaţie.

Distribuie acest articol

32 COMENTARII

  1. Dl Aligica, nu ati dori sa ne oferiti si ceva cifre daca vorbiti atata de economia REALA?
    nu vad in textul dumneavoastra decat o alta abordare ideologica. poate ca aveti dreptate, dar pe ce baza? in fine, stim toti ca perspectiva dumneavoastra este una conservatoare, deci va aflati pe o pozitie mai putin impartiala.
    repet, v-ar fi ajutat niste cifre in definirea realitatii, altfel poate fi o alta manipulare.

    cu bine,
    dl c

    • Dincolo de cifre, este diferenta intre doua viziuni: a cheltui la nesfarsit, asteptand miracole viitoare si prudenta, inainte de a fi prea tarziu. A mai trecut lumea prin crize, la alta scara si in alt context, cand razboaiele rezolvau crizele. Acum?

    • sigur, cifre: 11000 miliarde dolari bagati de fed in salvarea bancilor americane.
      700 miliarde dolari bagati in relansarea economica. poate ne intrebam de unde sunt banii astia, ca rezultatele oricum nu se vad…
      cifre: grecia si irlanda au deficit de 15% din pib, portugalia 14 si cifrele astea mint si manipuleaza. un deficit de 15% din pib inseamna cam unul de peste 60% din buget. cu alte cuvinte, sectorul public din irlanda incaseaza 10 euro si cheltuie 16.
      cifre: deficitul sistemului de pensii in romania e de un miliard de lei pe luna
      cifre…

      • Va multumesc. exact de asta vorbeam. este de bun simt sa ai cifre cand vorbesti de economia reala.
        vedeti si mai jos, la ceilalti comentatori, niste cifre interesante.

        iar quantitative easing au facut si britanicii, corelat cu masuri de austeritate. iar asta nu inseamna neaparat inflatie. uneori este un ajutor, nu pentru banci, cat pentru oameni sa nu intre in faliment.
        si acum, trecand la partea mai idelogica, ce o fi rau in a ajuta oamenii sa nu intre in faliment?
        dupa cate se vede si SUA si uk revin la crestere economica. cu deficit, e adevarat, dar au salvat tara de la colaps. probabil alegerea este intre colaps si deficit. ce e mai rau?

        • ‘ce o fi rau in a ajuta oamenii sa nu intre in faliment?’. exact aici e problema. ca oameni, firme, banci, state sa nu intre in faliment trebuie ca sa iei banii de la alti oameni, firme, banci, state sa-i salvezi. deci, cei cumpatati, rationali si eficienti poarta povara celor necumpatati, irationali si ineficienti iar aceasta povara se rasfrange si asupra eficientei si celor mai buni. a salva de la faliment inseamna a perpetua eroarea…
          vad ca se dau pe aici articole din the economist in care ni se povesteste, cu cifre, cat de bana e quantitative easing. atata doar ca cifrele enuntate se refera la burse, la ceea ce visam ca ar fi bun, la inflatie etc., or, ceea ce spune si autorul articolului de aici, efectele nu se vad in economia reala

          • 1. eu, daca am un credit pentru casa si nu pot sa-l platesc, sufar si eu (daca mi se ia casa) sufera si banca, pentru ca daca o ia si o vinde o scoate chiar si la juma de pret/credit…
            2. daca o parte „semnificativa” (e de definit aici, sa zicem cu „impact social”) din populatie si o parte din firme intra in faliment, atunci si ceilalti, bun platnici sa zicem, o sa sufere si ei oricum, datorita colapsului. deci o sa suporte oricum un cost.
            solutii
            1. prefer sa am unde sa dorm, decat sa nu am
            2. nu stiu. dar cred ca deriva din 1.

  2. Domnule Aligica, pe ansamblu aveti dreptate. O singura observatie insa: din datoria publica de 14 trilioane de dolari a Americii, doua treimi le-au facut republicanii!

  3. bineinteles, masurile de austeritate sunt necesare, peste tot. dar nu e suficient. problema nu e ca deficitele sunt mari, ci ca statului i s-a permis sa atinga aceste deficite. cu alte cuvinte, solutia cuprinzatoare e redefinirea implicarii statului in societate. welfare state e mort. sa-l ingropam odata! iar primul pas in restrangerea implicarii statului in activitati la care nu se pricepe este taierea legaturii dintre politician si banul public. iar banul public trebuie sa fie din ce in ce mai putin si sa fie doar ceea ce este el, de fapt, ban privat folosit cu bun simt si cumpatare, nu cu nesimtirea si nepasarea birocratului care se joaca cu banii altuia. deci, zero subventii, zero ajutoare sociale, zero investitii publice centrale, zero contracte cu statul, privatizari masive in educatie, sanatate, externalizare servicii financiare ale statului. iar asta peste tot in lume…

    • Daca viata ar fi asa de simpla !
      Cu un asemenea model puteri ca Germania si China n-ar fi acolo unde sint.
      Nuantele sint uneori mai importannte decit modelele!

      • putin mai explicit, te rog. si nu, nimeni nu se asteapta la o daramare pana in temelii a lumii actuale pana maine la ora 12. ceea ce trebuie sa incepem sa vedem este insa un trend, care incepe cu politicieni spasiti care renunta la ideea de a fi salvatorii lumii si apoi renunta la puterile cvasidiscretionare asupra banilor cetatenilor prezenti si viitori

  4. corect, sa nu credem tot ce zboara la cnn, nyt.
    dar nici sa nu luam de buna propaganda lui murdock dela fox news sau cea dela wall street journal.
    cand a salvat bancile si marile companii, pompand bani, a fost criticat ca nationalizeaza.
    cand scade valoarea dolarului, taman aia are in vedere, reducerea datoriei externe si echilibrarea balantei de plati.
    un dolar mai mic, comparativ cu alte monede, incurajeaza productia pentru consum intern, descurajeaza impotturile si incurajeaza exporturile. adica, efectul va fi diminuarea devicitului balantei de plati. asta doare atat pe asiatici cat si pe ioropeni. mai ales pe nemti. tzara a fost indatorata de razboaiele lui dubyea si de politica sa economica in favoarea petrolistilor si-a lui halliburton. mai precis, politica economica a lui cheney. masuri de austeritate s’au luat si in america, chiar inainte de a se lua in ioropa. au inghetat lefurile la bugetari, au dat afara, au inghetat pensiile.
    lanseaza dolari pe piata pentru a cumpara bonduri ale imprumuturilor lui dubyea, inainte de maturizare, reducand astfel dobanzile de platit.
    alte masuri de reducere nu poate lua. razboiul in afganistan trebuie sustinut in contiunuare, bariere vamale nu poate impune ca ar fi contrar liberului schimb, al caror partizani este statul american.

    nu zic ca politica lui obama ar fi perfecta, dar incearca sa corecteze. e greu, dupa opt ani de politica de dreapta, de incurajearea cheltuielilor, sa impui masuri drastice. deocamdata, in afara celor din partida ceaiului, adeptzii continuarii unei politici tip cheney, care au avut priza la omul alb, de varsta a doua, mai mult pe baze emotive, nu au fost revolte populare, demonstratzii ca’n grecia, frantza sau spania.
    americanii au hotarat cresterea varstei de pensionare dela 65 de ani la 67, cu mult inaintea europenilor.
    deocamdtata, scaderea dolarului nu influentzeaza decat pretul la marfuirle importate. inflatia este destu de redusa.
    alimentele si medicamentele nu sunt taxate, in continuare, iar taxa comericala (tva) este sub zece la suta la alte marfuri.
    automobilele hibride circula de multi ani in america, iar etanolul a fost introdus de mult in benzina.
    sa nu uitam ca si clinton a avut un congress majoritar republican. in america asta este un lucru bun. echilbreaza puterile din stat. america a mers bine cand a avut un congress majoritar di celalat partid.
    dubyea a avut congress majoritar republican si’a facut numai nazbatii.
    obama trage ponoasele. administratiile lui clinton si bush au dus la situatia de azi. la disparitzia afacerilor mici si mijlocii, la cresterea puterii marilor companii care au monopolizat economia si’au impins’o la una de tip bursier.
    bubble-ul din imobiliare a aparut in timpul lui dubyea, cand s’a facut totul sa distruga economiile populatiei, pritr’o politica a consumului excesiv. au descurajat investitiile mici, directe si au incurajat fondurile de investitii, wall street-ul si bancile de imortgage. e greu acum, in doi ani sa repari. macar incearca. un guvern de tip cheney-bush ar fi fost mai daunator americii. tea party incearca sa apere niste interese, niste avantaje obtinute si folosesc argumente de ordin emotional. omul negru e de vina.

    iar iropenii si chino japonezii sunt suparati ca america nu mai e dispusa sa absoarba marfurile lor.

  5. Cred ca problema principala nu e ideea in sine a investitiei pe credit, cat lipsa de orice bun simt al contextului. Injectia de bani poate fi o solutie atunci cand exista potential mare de crestere blocat din lipsa resursei financiare. Iar daca alimentezi sistemul in mod inteligent poti genera o verme crestere atat de mare in urma investitiilor pe credit incat sa poti lua urmatorul imprumut inainte de a-l stinge pe primul. Nu e nimic rau in asta, Dar se pierd din vedere doua lucruri foarte importante:

    1. Imprumutul trebuie platiti dupa ce tara/sistemul s-a inscris pe crestere. Nu platit in mod aberant urmand obsesia datoriei externe zero, dar trebuie pana la urma stins si perioadele de crestere sunt cele mai propice. Aproape ca ar trebui introdusa chestia asta undeva in lege, pentru ca altfel vulgul se vede pe cretere si asteapta pomeni, uitand de nota de plata, iar politicienii sunt prea bucurosi sa cumpere voturi dand pomenile asteptate.

    2. Acum nu se poate vorbi de potential de crestere blovat financiar in lumea dezvoltata. Acolo oamenii produc si consuma deja cat e omeneste posibil, mai ales in SUA. Iar din punct de vedere comercial, poti sa injectezi oricati bani ca nu te bati cu preturile Chinei. Asta in afara de cazul in care vrei sa devalorizezi moneda atat de tare incat sa redevii competitiv impingand propria populatie la nivelul de trai al concurentilor (China, India, Rusia) + avantajul tehnologic (care e in scadere rapida).

    Apropos, si emiterea de moneda e tot credit, dar luat direct de la populatie prin scaderea de putere de cumparare. Se face practic o reasezare a proportiei de bani disponibili intre populatie si institutii/companii.

  6. Doar Obama să nu fi azi. Comunitate economiştilor are păreri împărţite şi aruncă în stînga şi dreapta cu idei: taie din impozite. Ba nu tăia. Sporeşte cheltuieile guvernamentale. Ba nu le spori. Micşorează deficitele. Ba nu le micşora. America e pe un tipping point. A stopat declinul şi şomajul, dar maşina de joburi nu se mai urneşte din loc. Nu-mi dau seama cum reducerea deficitelor ar putea crea joburi. Cert e că firmele au bani, le merge un pic mai bine, dar nu fac angajări. O fi o problemă de încredere în viitor, nu ştiu.

  7. Dar de Sarah Palin va place Dom Aligica? Ca nu mi-ati rapsuns in articolul trecut.. Hai, ca acum are si showul ei la televizor

  8. Istoric vorbind europenii nu au fost niciodata de acord cu masurile luate de americani. Si e cumva normal, americanii au luat masuri pentru ei insisi nu masuri care sa le convina europenilor. De exemplu scaderea valorii USD a facut furiosi europenii in toate timpurile, si mai ales acum pe timp de criza, produsele americane sunt mai competitive pentru ca sunt mai ieftine.

    Asta nu e un argument suficient de bun pentru faptul ca masurile lui Obama sunt proaste.

    Europenii au pompat si ei suficient in banci, si intentioneaza sa o faca in continuare.

  9. daca omul e o fiinta perfecta, atunci exista cu certitudine solutii „perfecte” pentru existenta tuturor
    altfel nu le-am cauta mereu …
    consumismul n-a fost niciodata o solutie pt. existenta tuturor. a fost doar o solutie partiala pt. salvarea unora.
    („de unde stii ca esti imperfect…?” )

    • „Consumismul” nu are nici o treaba cu asta. De altfel incurajarea consumului este singura solutie pentru a intretine un sistem cu excedent de productie. Problema e cand nu mai ai excedent de productie si continui sa consumi aiurea. Educatia consumului nu face decat sa urce media bunurilor materiale per persoana. Daca nu exista educatia consumului esti obligat sa fortezi exportul. Asta este acum exact problema Germaniei. Populatia lor nu consuma destul iar pietele din lumea a treia au inceput sa isi produca bunurile singure limitand pietele de export. Noroc cu deschiderea pietei chineze.

  10. Partial de acord cu articolul. SUA nu mai poate sa traiasca peste posibilitati. Si fiindca a trait peste posibilitati pana acum, standardul de viata al SUA va scadea.

    Devalorizarea dolarului este reflectia acetui fapt si trebuie sa aiba loc. Daca dolarul nu se devalorizeaza economia SUA va intra in deflatie (stare din care este incredibil de greu sa iesi).

    Eu nu sunt de acord cu politica economica a lui Obama, dar sunt de acord cu politica FED. Sunt doua lucruri diferite. Autorul articolului amesteca pere cu mere.

    Economiile europene au ajuns la capul funiei si trebuie sa ia masuri de austeritate (din cauza programelor sociale prea costisitoare). Dar europenii (Germania in special) traiesc in „denial”. Nu vor sa realizeze ca acel inechilibru care a dus la criza ( SUA consumand prea mult, si Germania cu surplus comercial) nu mai poate continua.

    SUA trebuie sa traiasca dupa posibilitati, la fel si Germania. Dar asta inseamna ca americanii nu mai pot cumpara tot la fel de multa marfa nemteasca (sau chineza) ca inainte. Iar acest lucru inseamna ca dolarul trebuie sa se deprecieze in raport cu euro. Iar atunci europenii vor consuma mai mult ei insisi si balanta se ve echilibra. in timp desigur. Numai ca un astfel de scenariu nu le convine liderilor europeni in mare parte pentru ca s-au obisnuit cu o stare de fapt, si nu-si pot imagina tranzitia. La fel cu chinezii.

  11. Ascultati putin ce spune W. Buffett, un om de dreapta:

    „Pretty Good for Government Work”
    Warren Buffett thanks the government for saving the day:

    Pretty Good for Government Work, by Warren Buffett, Commentary, NY Times: Dear Uncle Sam,
    …Just over two years ago, in September 2008, our country faced an economic meltdown. … A destructive economic force unlike any seen for generations had been unleashed.
    Only one counterforce was available, and that was you, Uncle Sam. Yes, you are often clumsy, even inept. But when businesses and people worldwide race to get liquid, you are the only party with the resources to take the other side of the transaction. And when our citizens are losing trust by the hour in institutions they once revered, only you can restore calm. …
    The challenge was huge, and many people thought you were not up to it. Well, Uncle Sam, you delivered. People will second-guess your specific decisions; you can always count on that. But just as there is a fog of war, there is a fog of panic — and, overall, your actions were remarkably effective.
    I don’t know precisely how you orchestrated these. But I did have a pretty good seat as events unfolded, and I would like to commend a few of your troops. In the darkest of days, Ben Bernanke, Hank Paulson, Tim Geithner and Sheila Bair grasped the gravity of the situation and acted with courage and dispatch. And though I never voted for George W. Bush, I give him great credit for leading, even as Congress postured and squabbled. …
    Delusions, whether about tulips or Internet stocks, produce bubbles. And when bubbles pop, they can generate waves of trouble… This bubble was a doozy and its pop was felt around the world.
    So,… Uncle Sam, thanks to you and your aides. Often you are wasteful, and sometimes you are bullying. On occasion, you are downright maddening. But in this extraordinary emergency, you came through — and the world would look far different now if you had not.
    Your grateful nephew,
    Warren

    Ideea ca dreapata face si drege e atat de falsa. Cu niste minti ideologizate, orbite de partizanata, ne e greu sa discernem lucrurile… Si-atunnci incep acuzatiile: Tu, stanga, esti de vina. Ba nu, tu dreapta… Ce mascarada!

  12. Si daca Tea Party propavaduia la inceput libertarianismul si diminuarea influentei statului in economie, mesajul asta s-a pierdut de mult odata cu acapararea lui de catre republicani. Nu republicanii au creat cel putin jumatate din deficitul actual al SUA intre 2000 si 2008? A mai ramas din Tea Party-ul original doar xenofobia si cerintele de taxe mai mici – din care tot cei cu venituri mari castiga – si atunci, cum reduci deficitul fara sa cresti taxele pentru acestia? Sa nu uitam ca Bush a acordat scutiri majore de taxe pt veniturile mari iar Republicanii forteaza continuarea lor, ele trebuind sa expire anul asta. Si nu, ‘trickle-down economics’ n-a functionat.. toti bogatii si-au bagat banii in conturi si nu au ajutat cresterea economica. Deci de crescut taxele pt bogati nu pot ca sunt blocati de republicani, se pare ca n-au vointa sa blocheze comertul cu China ca sa-i forteze evaluarea real a yuanului (de aici tot firmele mari importatoare castiga).. ce mai ramane de facut decat sa ne-o traga la toti scazand valoarea dolarului prin QE?

  13. Despre Obama raman la parerea pe care mi-am format-o inca din campania electorala: este un produs media 100% in cazul caruia competentele de natura financiar – administrative tind catre 0. Insa chiar cu aceasta evaluare Obama este un castig fata de Bush Jr., personaj care de departe a fost cel mai PROST presedinte pe care SUA l-a avut.
    Referitor la esecul diplomatic al intalnirii de la Seul mie imi pare ca Obama a fost parasit de lobisti si consilieri. A fost tinut in brate cand a pompat sume pe care imi e frica sa le pronunt in sistemul financiar – bancar, este aruncat din brate atunci cand loveste in interesele marilor capitalisti (reforma sistemului de sanatate spre exemplificare).
    In toata aceasta ecuatie nu trebuie sa uitam totusi ca SUA este unica tara in care tiparnita de bani NU produce si inflatie, deci poate lovi oricand napraznic piata valutara internationala. Cred ca momentan cei care chiar au puterea de a dicta politicile monetare in SUA nu au luat nici o hotarare ….. insa se va vedea curand care este directia (stimularea consumului sau austeritatea).

  14. . nu e vorba de „cheltuit” ci de „investit”… chestiutze diferite pe care cineva care nu stie semnificatia termenului „a invalida” nu le poate deosebi. Pana acum obama a rezolvat multe dintre problemele americii si ar face mai multe dar trebuie sa se lupte si acolo cu o anumita mentalitate si cu niste traditii care duse la extrem produc neajunsuri… Toti trebuie sa ne schimbam si sa intelegem mai multe, chiar si cine a scris „contributia” de mai sus…

  15. E usor sa critici dar adevarul e pe undeva la mijloc.
    Politica optimista propusa de americani se bazeaza pe liberalismul lor si pe convingerea ca pietele isi vor reveni daca se injecteaza bani si se stimuleaza consumul.
    Pe de alta parte e rau si ceea ce se intampla in unele tari europene cu reduceri drastice si intempestive ale cheltuilelilor de la buget care loveste la radacina insasi baza economiei de piata taind brutal consumul si implicit afectand negativ economia.
    Masurile corecte ar trebui sa aiba in vedere o solutie de mijloc, cu ajustari logice si coerente ale cheltuielilor publice in paralel cu masuri de stimulare economica pe segmentele prioritare in tara in cauza.
    Paradigma zilelor noastre e ca a devenit evidenta necesitatea schimbarii politicilor macro-economice si redefinirea regulilor jocului. Nu putem creste la infinit si economia mondiala a cam atins limita. UE a inceput sa faca ceva pasi timizi in aceasta directie, dar e cazul sa inceapa discutii serioase depre viitor, despre ceea ce vrem sa obtinem si despre tranzitia catre tinta aleasa.
    Daca nu se va intampla asta vom orbecai taind sau finantand in orb politici care duc nicaieri.
    Addendum : imbatranirea populatiei e o problema aparenta, in fapt populatia la nivel mondial e prea numeroasa si asta influenteaza negativ resursele si dezvoltarea durabila. Daca populatia europeana ar scadea in timp, ar fi loc sa o ducem mai bine utilizand aceleasi resurse sau mai putine. Economia moderna nu se mai bazeaza pe mana de lucru ci pe automatizare in muncile de joasa calificare coroborat cu specializarea pe munci creative.
    In plus e stiut ca emigratia dinspre zonele sarace spre zonele bogate mentine un anumit balans. O problema ce poate apare de aici ar fi schimbarea profilului populatiei, dar asta e alta discutie.

  16. Nu cred ca acest editorial reflecta situatia reala, tocmai acum cand UE se pregateste de un nou bailout – care va ajunge la 100 miliarde euro (100.000.000.000 EUR, vezi recenta estimare Reuters si declaratiile presed. Bancii centrale a Irlandei) pentru bancile irlandeze.

    Sa intelegem ca bailout-ul initiat de Bush si finalizat de Obama este socialist si un esec, dar cele ale UE sunt exemple de chibzuinta, conservatorism si bun simt?
    Si nu UE era mereu prezentata ca simbol al desantarii socialiste, birocratice si anti-business, nu?

    Pana la urma, guvernele UE si SUA fac orice pentru salvarea bancilor (de fapt a profiturilor, bonusurilor si investitiilor bancherilor), cu costul a sute de miliarde si trilioane de dolari/euro, suportati nu de vinovati, ci de populatie.

    D-le Aligica, austeritatea pe care o laudati nu e pentru big business, nu e pentru corporatii, pentru bancheri si lobby-isti, ci pentru prostime.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Dragos Paul Aligica
Dragos Paul Aligica
Dragos Paul Aligica este publicist al Revistei 22, cerceteaza si preda sisteme economice comparate si analiza institutionala la George Mason University si este membru fondator al Centrului de Analiza si Dezvoltare Institutionala din Bucuresti.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro