joi, martie 28, 2024

Exporturi potentiale de produse romanesti, in caz de razboi (1981-1985)

În calitate de stat membru al Organizaţiei Tratatului de la Varşovia (OTV), România a îndeplinit o serie de obligaţii politice, diplomatice, militare, economice şi de altă natură – prevăzute în orice alianţă politico-militară, indiferent de orientarea sa ideologică.

Pentru desfăşurarea în condiţii optime a cooperării dintre statele membre ale OTV în perioada 1975-1979, autorităţile de la Bucureşti au desemnat reprezentanţi din partea Comitetului de Stat al Planificării şi Ministerului Comerţului Exterior şi Cooperării Economice Internaţionale, care au analizat împreună cu omologii lor din celelalte ţări membre ale OTV posibilităţile de livrare reciprocă a unor produse şi servicii, în cazul declanşării unui război. În documentele româneşti din epoca respectivă, termenul „perioadă specială” era utilizat pentru indicarea conflictului militar în care puteau fi implicaţi membrii acelei alianţe.

După mai multe întâlniri desfăşurate în a doua jumătate a anilor ’70, miniştrii comerţului exterior din statele participante la Organizaţia Tratatului de la Varşovia a ajuns la un punct de vedere comun şi, în luna aprilie 1979, la reuniunea de la Moscova, au adoptat un proiect de acord interguvernamental. Acesta prevedea încheierea unor acte bilaterale la nivelul guvernelor, în scopul stabilirii livrărilor reciproce de mărfuri şi servicii în cazul declanşării unui conflict militar care afecta statele din OTV. Pentru concretizarea acelor măsuri au fost implicate comitetele de planificare economică din U.R.S.S., Polonia, R.D.G., Ungaria, România, Cehoslovacia şi Bulgaria, acestea întocmind liste speciale cu produsele şi serviciile care urmau să fie importate şi exportate în cadrul OTV, pe timp de război. La realizarea documentelor respective şi-au adus contribuţia şi specialiştii militari din toate ministerele apărării.

La 24 noiembrie 1980, prim-ministrul Ilie Verdeţ i-a trimis lui Nicolae Ceauşescu o notă referitoare la „livrările reciproce de mărfuri şi acordarea de servicii în eventualitatea declanşării „perioadei speciale” (război)”. După aproape trei săptămâni, Silviu Curticeanu a întocmit o notă-rezumat (11 decembrie 1980) şi a ataşat-o la documentele primite de la primul-ministru şi de la Ministerul Comerţului Exterior şi Cooperării Economice Internaţionale. Acordurile bilaterale urmau să fie valabile cinci ani, cu posibilitatea prelungirii automate a valabilităţii lor. Totodată, listele cu produsele şi serviciile stabilite pentru livrare pe timp de război se analizau şi actualizau periodic de organele de planificare economică din statele membre ale alianţei, în cooperare cu serviciile de organizare-mobilizare din cadrul ministerelor apărării.

Deşi aprobase activitatea şi documentele delegaţiei române care a participat la reuniunea de la Moscova din aprilie 1979, Nicolae Ceauşescu a intervenit nervos la 22 decembrie 1980 şi a declarat astfel: „În primul rând, materialul nu este bine întocmit. S-a prevăzut ca noi să livrăm alimente şi noi să dăm şi materii prime; alimente şi materii prime?!

Trebuie să fie scoase alimentele. În timp de război nu se poate da nimic. Să nu ne angajăm cu alimente! Trebuie să ne asigurăm noi. Apoi, trebuie scoasă benzina şi toate celelalte. Livrăm, numai dacă ei ne livrează petrol. Ce trebuie să importăm petrol ca să-l prelucrăm?! Toate ţările acestea primesc din U.R.S.S. produse petroliere. Trebuie revăzută această listă. Şi alimentele trebuie să le eliminăm complet. Nu se poate aşa! Nu trebuie să ne angajăm cu asemenea lucruri. Şi în orice caz nu pe import, ci numai pe ceea ce avem noi. Trebuie revăzută, completată şi pe urmă mai revedem o dată”.

Ştiind, probabil, ce reacţie va avea Nicolae Ceauşescu în momentul analizării listelor respective, Paul Niculescu-Mizil a comentat înainte de intervenţia preşedintelui României în aceeaşi manieră: „În lista „A”, în legătură cu livrările de valori materiale din România în U.R.S.S., noi suntem puşi cu livrarea de materiale prelucrate, în schimb nu suntem trecuţi în listă cu livrarea din U.R.S.S. de ţiţei în România, ca să putem face aceste materiale. Aş ruga să se vadă acest lucru, numai dacă nu cumva este vreo situaţie specială.

În al doilea rând, în această listă nu sunt prevăzute piesele de schimb pentru diferite repere şi cele care funcţionează. Sunt trecute piese de schimb numai pentru camioane, autobuze. Poate că această problemă este rezolvată în alt material. Pentru alte ţări aceste probleme sunt puse mai larg. Aş propune ca aceste două sugestii să se aibă în vedere şi să încercăm să le rezolvăm”.

După intervenţia lui Paul Niculescu-Mizil (viceprim-ministru şi ministru al Finanţelor) a urmat Ion Păţan (viceprim-ministru şi ministru al Aprovizionării Tehnico-Materiale şi Controlului Gospodăririi Fondurilor Fixe), care a declarat astfel: „Şi mie mi se pare nepotrivit ca noi să livrăm în U.R.S.S. 145 mii tone benzină auto, 5 mii tone benzină de aviaţie, 400 mii tone motorină, când ei sunt cei mai mari producători. Cu cehii este altceva, este şi prevăzut”.

Ceea ce poate să surprindă, la prima vedere, este modul tendenţios în care erau tratate relaţiile economice româno-sovietice. La Bucureşti, comuniştii Paul Niculescu-Mizil şi Ion Păţan erau zmei în faţa lui Nicolae Ceauşescu, atunci când criticau pe sovietici şi autorităţile politice de la Moscova – care, din fericire pentru ei, nu erau prin preajmă. Listele cu produsele şi serviciile care urmau să fie livrate în perioada de război nu au fost secrete pentru cei trei comunişti (îl includem aici şi pe Nicolae Ceauşescu). Paul Niculescu-Mizil şi Ion Păţan ar fi putut interveni pe parcursul întocmirii acelor documente pentru a stabili condiţiile pe care le-au spus la 22 decembrie 1980 lui Nicolae Ceauşescu. Din păcate, nici unul dintre aceştia nu a găsit o soluţie optimă la problemele respective înainte de a începe tratativele cu fiecare stat membru al OTV în parte şi, în opinia noastră, intervenţiile lor în şedinţa din 22 decembrie 1980 erau tardive pentru România – însă, probabil, foarte bune pentru a-şi menţine funcţiile politice de conducere şi privilegiile care le însoţeau. Până în prezent, nu am găsit nici un motiv rezonabil care să convingă autorităţile comuniste de la Moscova, Varşovia, Berlin, Praga, Budapesta şi Sofia să renunţe în anii ’80, în caz de război, la importurile de materii prime şi semifabricate, alimente şi alte produse româneşti cu un grad relativ scăzut de prelucrare.

În analiza noastră nu trebuie să neglijăm faptul că autorităţile de la Bucureşti se confruntau în acea perioadă cu trei probleme foarte serioase: balanţa comercială a României înregistra un deficit foarte mare, pe fondul neîndeplinirii în întregime a unor contracte încheiate de întreprinderile industriale de stat şi a recoltei agricole slabe înregistrate în 1979 şi 1980. La acestea s-a adăugat un factor extern neprevăzut de Nicolae Ceauşescu: apariţia în Polonia a unor mişcări ample de protest împotriva autorităţilor comuniste, în august 1980, după majorarea, de la 1 iulie 1980, a preţurilor la carne şi produsele din carne. În acele condiţii, preşedintele României a fost obligat de împrejurări să reanalizeze întreaga situaţie a produselor agroalimentare aflate pe piaţa românească. Din păcate pentru concetăţenii săi, Nicolae Ceauşescu a hotărât să raţionalizeze/micşoreze consumul de alimente şi de bunuri de strictă necesitate în România. Ideea respectivă a fost aplicată până la 22 decembrie 1989, când preşedintele României a fugit cu elicopterul din faţa mulţimii revoltate, care se afla la Comitetul Central al P.C.R. Mai mult decât atât, Nicolae Ceauşescu a emis la 23 ianuarie 1982 un decret prin care se reduceau veniturile celor care lucrau la cooperativele agricole de producţie, impunându-le „acordul global” (Decretul nr. 27 cu privire la aplicarea experimentală a proiectului Legii retribuirii muncii în unităţile agricole cooperatiste), iar la 12 februarie 1982 a emis decretul prin care preţurile produselor agroalimentare au fost majorate, în medie, cu 35% (Decretul nr. 45 cu privire la majorarea şi îmbunătăţirea corelării, pe principii economice, a preţurilor cu amănuntul la produsele agroalimentare). Spre deosebire de cetăţenii polonezi care au protestat în decembrie 1970 şi august 1980, cetăţenii României nu au reuşit să creeze o mişcare de amploare, prin care să solicite explicaţii din partea autorităţilor comuniste de la Bucureşti pentru scăderea bruscă a nivelului de trai, raţionalizarea consumului de alimente şi înrăutăţirea aprovizionării populaţiei cu produse agroalimentare şi bunuri de strictă necesitate.

Creşterea, în medie, cu 35% a preţurilor produselor agroalimentare a fost compensată în foarte mică măsură de autorităţile comuniste de la Bucureşti, tot la 12 februarie 1982, prin mărirea diferenţiată a salariilor şi pensiilor – suma maximă oferită drept compensaţie (210 lei, lunar) fiind acordată muncitorilor şi maiştrilor care lucrau în uzinele metalurgice şi siderurgice, în mine, pe platformele de foraj petrolier, în porturi, precum şi muncitorilor care desfăşurau activităţi în condiţii de muncă grele şi foarte grele (în industrie, foraj petrolier, construcţii-montaj, transporturi). Pensionarii cu pensii mai mici de 2000 de lei au primit o compensaţie de 110 lei, lunar (5,5% din cuantumul unei pensii de 1999 lei), în condiţiile în care, repetăm, preţurile produselor agroalimentare au crescut în aceeaşi zi cu 35%, în medie. Totodată, au fost majorate cu 100 de lei ajutoarele sociale şi indemnizaţiile acordate soţiilor militarilor în termen. Sumele respective ne aduc aminte de oferta generală pe care Nicolae Ceauşescu a făcut-o la 21 decembrie 1989 din balconul Comitetului Central al P.C.R., în faţa unei mulţimi exasperate de măsurile draconice de austeritate pe care preşedintele României le-a impus de la începutul anilor ’80.[1]

Listele cu mărfuri întocmite în luna septembrie 1980 şi prezentate lui Nicolae Ceauşescu în decembrie 1980 sunt o sursă foarte importantă de informaţii privind potenţialul economiei româneşti la sfârşitul anului 1980 în industriile constructoare de maşini, chimică, electrotehnică, alimentară, uşoară şi a materialelor de construcţii. Redăm, în continuare, câteva fragmente din acele documente şi adăugăm la acestea alte date extrase din diferite dosare, aflate la Arhivele Naţionale Istorice Centrale, privind exporturile de mărfuri româneşti la sfârşitul anilor ’80. Cercetarea noastră pe această temă se află la început şi sperăm să o finalizăm cu ajutorul unor documente noi, care există în arhivele din România.

Deoarece am menţionat despre economia românească de la sfârşitul anilor ’80 şi într-un material anterior am publicat doar câteva mici detalii despre aceasta, se cuvine să fac o precizare mai amplă. La 31 decembrie 1988, Întreprinderea de Comerţ Exterior „AUTO-Dacia Piteşti” avea în stoc diferite versiuni ale autoturismului „Dacia”, care trebuiau vândute în următoarele ţări: Ungaria (818 exemplare), Cehoslovacia (79), Iugoslavia (62), Italia, Emiratele Arabe Unite (171), Nigeria (180), Algeria (75), Israel (1400), Malta (38), Spania (140), Insulele Canare (50), Zair (46), Insulele Caraibe (325), Columbia (1000), Turcia (91), Republica Mali. În acelaşi timp, alte modele de autoturisme româneşti se aflau în stoc şi trebuiau să fie vândute în străinătate, astfel: „Oltcit” – în Cehoslovacia (874) şi Costa Rica (72); ARO – în Italia (165), Malta (37), Franţa (102), Anglia (579), R.D.G. (1), Cuba (940), Peru (344), Insulele Caraibe (290), Emiratele Arave Unite (80), Insulele Canare (225 de exemplare, dintre care 25 de autoutilitare ARO-320), Zair (45).

Autorităţile comuniste de la Bucureşti au fost nevoite să anuleze mai multe contracte de export în perioada 1987-1988. Din diferite motive, 2365 autoturisme, 1710 tractoare, 50 autocamioane şi 442 autoturisme de teren ARO, în valoare totală de 14.357.000 dolari, nu au fost vândute în străinătate.[2] Uzinele constructoare au rămas cu stocuri mari şi, implicit, au fost nevoite să apeleze la credite noi pentru reluarea producţiei. În paralel, s-a solicitat aprobarea lui Nicolae Ceauşescu pentru a redirecţiona acele produse, la începutul anului 1989, fie spre piaţa statelor membre ale C.A.E.R., fie spre cea internă. Câteva luni mai târziu, preşedintele ţării a aprobat modificarea preţurilor de vânzare a autoturismelor româneşti în străinătate (19 mai 1989), pe baza unui raport întocmit la Ministerul Industriei Constructoare de Maşini, în care s-au prezentat următoarele propuneri de preţuri: „Dacia 1310” şi „Dacia 1410” – 2600 dolari; „Oltcit” – 2700 dolari; „Dacia 1410” break – 2800 dolari; „Dacia 1304” camionetă – 2875 dolari; „Dacia 1320” – 3150 dolari (preţul de vânzare în România era de 95.660 lei, în varianta standard); „Aro 10” – 3825 dolari; „Aro 24” cu motor tip Otto – 4300 dolari; „Aro 24” Diesel – 5000 dolari; colecţie CKD „Dacia” – 2450 dolari; colecţie CKD „Aro” – 2900 dolari. În acel moment, produsele cu cea mai mare rată de profit erau „Dacia 1304” camionetă, „Dacia 1310”, „Dacia 1410”, „Dacia 1410” break, „Aro 10”, precum şi colecţiile CKD „Dacia” şi „Aro”.

Pentru anul 1989, autorităţile române au avut planificat să exporte cantităţi însemnate de autoturisme asamblate complet, precum şi CKD-uri, astfel: „Dacia 1310” şi „Dacia 1410” – 15.000 de exemplare; „Dacia 1320” – 23.600; „Dacia 1410” break – 5000; „Dacia 1304” camionetă – 10.000; „Oltcit” – 15.000; „Aro 10” – 5300; „Aro 24” Diesel – 1700; „Aro 24” cu motor tip Otto – 3500; „Aro 320” – 500 (preţul stabilit pentru acel vehicul era de 5070 dolari); 1500 de colecţii CKD „Dacia” şi 2500 de colecţii CKD „Aro”.

Guvernul de la Bucureşti a încercat să lărgească piaţa de desfacere pentru produsele respective şi, în acest sens, a fost semnat la 8 decembrie 1989 un protocol cu autorităţile de la Sofia privind schimburile reciproce de bunuri şi servicii, precum şi efectuarea de plăţi în anul 1990 (aproximativ 450 de milioane de ruble transferabile). Cu acel prilej s-au încheiat şi acordurile de export la sud de Dunăre a 2000 de autovehicule „Dacia” şi „ARO”, precum şi 45 de locomotive electrice româneşti, în contrapartidă cu produse industriale realizate în Bulgaria.

Stocurile de autoturisme, tractoare şi autocamioane româneşti care nu puteau fi vândute din diferite motive până la începutul anului 1989 nu au fost singurele probleme cu care s-a confruntat Nicolae Ceauşescu. De exemplu, Ministerul Industriei Alimentare a intenţionat să exporte în anul 1988 produse în valoare de 265,2 milioane dolari şi 78,5 milioane de ruble convertibile. Planul respectiv nu a fost îndeplinit, la sfârşitul acelui an fiind obţinute doar 162,6 milioane dolari şi 78,5 milioane de ruble convertibile. Principalele cantităţi de alimente exportate de România au fost următoarele: 98.220 tone de carne şi specialităţi de porc (evaluate la 74,4 milioane dolari şi 58,3 milioane de ruble convertibile), 315 tone de salam de Sibiu (1,4 milioane dolari), 10.388 tone de conserve de carne (15,3 milioane dolari şi un milion de ruble convertibile), 18.705 tone de unt (8,9 milioane dolari şi 12,4 milioane de ruble convertibile).

Îm plus, la 31 decembrie 1988, autorităţile române aveau în stocuri constituite pentru export un număr de 3200 de rachete antitanc dirijate „Maliutka” (16,1 milioane dolari), 2552 aruncătoare de grenade antitanc (3,8 milioane de dolari), 102 piese de artilerie de diferite calibre (12 milioane dolari), 883 mitraliere antiaeriene MR-2 şi MR-4 (15,6 milioane dolari), 367.190 lovituri de artilerie (102 milioane de dolari), precum şi alte tipuri de muniţie. Valoarea produselor speciale pregătite de România pentru a fi vândute în străinătate era de circa 207 milioane de dolari. Aproximativ 71% din sumă constituia contravaloarea muniţiilor ce urmau să fie exportate la începutul anului 1989 (147,6 milioane de dolari). Acest subiect îl vom analiza în detaliu separat, într-un alt articol.

LIVRĂRI PRECONIZATE DE MĂRFURI ROMÂNEŞTI ÎN R.D.G., ÎN CAZ DE RĂZBOI (1981-1985)

Încărcături pentru aruncătoarele de flăcări: 5000 de complete, anual

Electromotoare şi generatoare electrice: 800 de bucăţi, anual

Întrerupătoare de înaltă tensiune, în valoare de 330 mii de ruble convertibile (anual)

Buldozere S-651: 2 exemplare, anual

Vagoane pentru transportul cărbunilor: 40 bucăţi, anual

Vagoane pentru transportul minereurilor: 160 bucăţi, anual

Bandă laminată din oţel: 5000 tone, anual

Tablă groasă din oţel: 10.000 tone, anual

Ţevi din oţel aliat şi uşor aliat: 3500 tone, anual

Ţevi zincate, sudate, pentru apă şi gaze: 1000 tone, anual

Ulei de transformator: 5000 tone, anual

Negru de fum: 5000 tone, anual

Fenol: 2000 tone, anual

Coloranţi şi pigmenţi organici

Rulmenţi

Piese de schimb pentru tractoare şi maşini agricole

Piese de schimb pentru material rulant pe calea ferată

LIVRĂRI PRECONIZATE DE MĂRFURI ROMÂNEŞTI ÎN POLONIA, ÎN CAZ DE RĂZBOI (1981-1985)

Autoturisme de teren: 500 de exemplare, anual

Autocamioane: 400 de bucăţi, anual

Piese de schimb pentru autovehicule

Vagoane-cisternă pentru produse petroliere: 50 exemplare, anual

Osii montate pentru materialul rulant pe calea ferată: 10.000 de perechi, anual

Piese de schimb pentru locomotive

Maşini de prelucrat metal prin aşchiere

Rulmenţi

Aparate de măsură şi automatizare

Transformatoare electrice

Aparatură de înaltă tensiune, în valoare de 750.00 de ruble convertibile (anual)

Centrale telefonice pentru instalaţii PENTACROSS

Piese de schimb pentru centrale telefonice

Piese de schimb pentru maşini textile

Ace de tricotaj

Fibre polinitrilacrilice: 1500 tone, anual

Sulfat de bariu: 75 tone, anual

Benzină auto: 75.000 tone, anual

Benzină de extracţie: 15.000 tone, anual

Ulei auto: 50.000 tone, anual

Uleiuri şi unsori: 40.000 tone, anual

Ulei de transformator: 10.00 tone, anual

White spirit: 16.000 tone, anual

Benzină de extracţie: 15.000 tone

Negru de fum: 6400 tone, anual

Polietilenă: 1000 tone, anual

Policlorură de vinil: 2000 tone, anual

Cocs de petrol: 10.000 tone, anual

Bandă laminată din metal: 10.000 tone, anual

Profile din oţel: 40.000 tone, anual

LIVRĂRI PRECONIZATE DE MĂRFURI ROMÂNEŞTI ÎN CEHOSLOVACIA, ÎN CAZ DE RĂZBOI (1981-1985)

Autoturisme de teren M461, dotate cu echipament militar BUREA: 11 bucăţi, anual

Anvelope auto: 2000 de bucăţi, anual

Parafină solidă: 400 tone, anual

Acid naftenic: 143 tone, anual

Negru de fum R-300: 57 tone, anual

Sodă calcinată: 25.000 tone, anual

Motorină: 100.000 tone, anual

Ulei pentru motoare Diesel: 50.000 tone, anual

Grăsimi minerale: 15.000 tone, anual

Minereu de mangan: 40.000 tone, anual

Carbonat de amoniu: 210 tone, anual

Acid adipic: 140 tone, anual

Cocs de petrol: 5000 tone, anual

Carne: 20.000 tone, anual

LIVRĂRI PRECONIZATE DE MĂRFURI ROMÂNEŞTI ÎN UNGARIA, ÎN CAZ DE RĂZBOI (1981-1985)

Aruncătoare de grenade antitanc RPG-7: 300 de exemplare, anual

Piese de schimb pentru armamentul de artilerie şi de infanterie

Mitraliere MTB, cal. 14,5 mm: 300 de exemplare, anual

Autocamioane echipate cu motoare Diesel: 180 exemplare, anual

Piese de schimb pentru autocamioane şi maşini agricole

Rulmenţi

Maşini şi utilaje pentru industria laptelui şi industria alimentară

Maşini de construcţii

Utilaje pentru transport şi ridicat

Gaze naturale: 100 milioane metri3, anual

Mică: 40 tone, anual

Sare: 250.000 tone, anual

Ipsos: 16.000 tone, anual

Hidroxid de sodiu: 40.000 tone, anual

Carbonat de sodiu: 44.000 tone, anual

Bicarbonat de sodiu: 800 tone, anual

Sulfat de bariu: 40 tone, anual

Clorură de calciu: 200 tone, anual

Bicromat de sodiu: 400 tone, anual

Carbid: 16.000 tone, anual

Metanol: 2000 tone, anual

Butanol: 2000 tone, anual

Octanol: 1000 tone, anual

Etilenglicol: 100 tone, anual

Acetonă: 1000 tone, anual

Acid acetic tehnic: 1000 tone, anual

Uree: 1000 tone, anual

Fenol: 2300 tone, anual

Cocs de petrol: 1600 tone, anual

Negru de fum: 3400 tone, anual

Cherestea de răşinoase: 50.000 m3, anual

Traverse din beton pentru calea ferată normală: 10.000 m3, anual

Traverse pentru ramificaţii de cale ferată: 5000 m3, anual

Celuloză pentru prelucrare chimică: 2500 tone, anual

Hârtie pentru ziar: 1000 tone, anual

Lemn de fag pentru celuloză: 50.000 m3, anual

LIVRĂRI PRECONIZATE DE MĂRFURI ROMÂNEŞTI ÎN BULGARIA, ÎN CAZ DE RĂZBOI (1981-1985)

Sare: 110.000 tone, anual

Anvelope pentru autovehicule grele: 10.000 de bucăţi, anual

Locomotive Diesel-electrice: 10 exemplare, anual

Sulfat de bariu: 150 kg, anual

Eter de petrol: 1 tonă, anual

Parafină solidă: 100 kg, anual

Parafină lichidă: 100 kg, anual

Vaselină albă: 100 kg, anual

LIVRĂRI PRECONIZATE DE MĂRFURI ROMÂNEŞTI ÎN UNIUNEA SOVIETICĂ, ÎN CAZ DE RĂZBOI (1981-1985)

Laminate din metale feroase (profile şi tablă din oţel): 215.000 tone, anual

Podea din profile îndoite din oţel: 7000 tone, anual

Ţevi din oţel: 100.000 tone, anual

Aluminiu: 5000 tone, anual

Laminate de aluminiu: 5000 tone, anual

Sodă calcinată: 100.000 tone, anual

Sodă caustică: 55.000 tone, anual

Sodă pură: 5000 tone, anual

Carbid: 50.000 tone, anual

Polietilenă: 5000 tone, anual

Plastifianţi: 3000 tone, anual

Alcool butilic: 2000 tone, anual

Benzină auto: 145.000 tone, anual

Benzină de aviaţie: 5000 tone, anual

Motorină: 400.000 tone, anual

Uleiuri şi unsori minerale: 75.000 tone, anual

Ţesături din mătase: 5 milioane de m2, anual

Produse tricotate şi confecţii

Îmbrăcăminte din blănuri

Mănuşi din piele şi blană: 1 milion de perechi, anual

Încălţăminte de casă şi pentru spital: 2 milioane de perechi, anual

Detergenţi: 3000 tone, anual

Carne şi păsări tăiate: 50.000 tone, anual

Conserve de carne: 5000 tone, anual

Conserve de legume: 25.000 tone, anual

Pastă de tomate: 5000 tone, anual

Conserve de fructe, sucuri şi alte produse asemănătoare: 10.000 tone, anual

Slănină: 10.000 tone, anual

Ulei comestibil: 75.000 tone, anual

Untură: 5000 tone, anual

Grâu: 200.000 tone, anual

Porumb: 200.000 tone, anual

Fructe şi legume congelate: 10.000 tone, anual

Tutun şi ţigări: 7000 tone, anual

Maşini de prelucrat metale prin aşchiere: 800 de bucăţi, anual

Piese de schimb pentru maşini de prelucrat metale prin aşchiere

Autocamioane: 1000 de exemplare, anual

Remorci auto: 1000 de exemplare, anual

Piese de schimb şi subansamble pentru autocamioane, autobuze şi alte vehicule

Prăjini de foraj petrolier

Piese de schimb pentru prăjini de foraj petrolier

Racorduri pentru prăjini de foraj petrolier: 50.000 de complete, anual

Instrumente de măsură pentru utilajele de foraj petrolier

Vane speciale pentru petrol şi gaze naturale: 3000 tone, anual

Trepiede balansoare pentru extracţia petrolieră: 150 de exemplare, anual

Aparatură pentru extracţia din puţurile petroliere: 600 de complete, anual

Arzătoare şi becuri pentruu sudură autogenă: 5000 de complete, anual

Vagoane metalice de marfă, acoperite, pe patru osii: 1500 de bucăţi, anual

Nave pentru transportul mărfurilor generale, de 2200-2500 de tone: 4 bucăţi, anual

Nave fluviale pentru transportul mărfurilor generale, de 5000 de tone: 5 bucăţi, anual

Şalupe maritime autopropulsate, cu o capacitatea de 500 m3: 3 bucăţi, anual

Reparaţii de nave, în valoare de 1 milion de ruble convertibile, anual.

EXPORTURI DE PRODUSE ALIMENTARE ROMÂNEŞTI ÎN ŢĂRILE MEMBRE ALE C.A.E.R.

Situaţie statistică privind o parte din produsele exportate în anul 1988 de Ministerul Industriei Alimentare, în contul anului 1987:

– carne: 1387 tone – 1,4 milioane ruble convertibile

– conserve de carne: 493 tone – 1 milion de ruble convertibile

– semiconserve: 259 tone – 700.000 ruble convertibile

– pastă de tomate: 417 tone – 300.000 ruble convertibile

Total: 3,4 milioane ruble convertibile

Situaţie statistică privind o parte din produsele exportate în anul 1988 de Ministerul Industriei Alimentare, în contul anului 1988:

– carne: 52.535 tone – 56,9 milioane ruble convertibile

– semiconserve: 2728 tone – 5,8 milioane ruble convertibile

– unt: 10.164 tone – 12,4 milioane ruble convertibile

Total export: 75,1 milioane ruble convertibile

EXPORTURI DE PRODUSE ALIMENTARE ROMÂNEŞTI ÎN ALTE STATE, PENTRU OBŢINEREA DE DEVIZE CONVERTIBILE

Situaţie statistică privind o parte din produsele exportate în anul 1988 de Ministerul Industriei Alimentare, în contul anului 1987:

– carne: 2784 tone – 5 milioane dolari

– conserve de carne: 839 tone – 800.000 de dolari

– semiconserve: 632 tone – 1,5 milioane dolari

– salam de Sibiu: 49 tone – 200.000 de dolari

– brânzeturi: 2228 tone – 3,1 milioane dolari

– unt: 1967 tone – 2,7 milioane dolari

– conserve de peşte: 159 tone – 200.000 de dolari

– peşte oceanic: [cantitate nespecificată] – 400.000 de dolari

– conserve de legume: 769 tone – 200.000 de dolari

– conserve de fructe: 506 tone – 300.000 de dolari

Total: 14,4 milioane dolari

Situaţie statistică privind o parte din produsele exportate în anul 1988 de Ministerul Industriei Alimentare, în contul anului 1988:

– carne: 39.000 tone – 65,3 milioane dolari

– semiconserve: 4702 tone – 9,6 milioane dolari

– conserve de carne: 4956 tone – 7,3 milioane dolari

– unt: 6574 tone – 6,2 milioane dolari

– brânzeturi: 9901 tone – 12,5 milioane dolari

– ulei: 34.130 tone – 16,4 milioane dolari

– zahăr: 35.400 tone – 9,6 milioane dolari

– vin: 299 vagoane – 1 milion de dolari

– pastă de tomate: 4233 tone – 2,8 milioane dolari

Total export: 130,7 milioane dolari

Situaţie statistică privind o parte din produsele exportate în anul 1988 de Ministerul Industriei Alimentare, în cadrul convenţiei româno-sovietice încheiate pentru importul a două milioane de petrol (anual) din URSS, în perioada 1986-1990:

– specialităţi porc: 2514 tone – 4,1 milioane dolari

– conserve de carne: 4100 tone – 7,2 milioane dolari

– semiconserve: 2028 tone – 5 milioane dolari

– salam de Sibiu: 266 tone – 1,2 milioane dolari

Total: 17,5 milioane dolari

EXPORTURI ANULATE DE PRODUSE ALIMENTARE

Situaţie statistică privind o parte din produsele care nu au mai fost exportate în anul 1988 de Ministerul Industriei Alimentare, ca urmare a depăşirii limitei termenului de garanţie sau a respingerii acestora, în urma analizelor fito-sanitare efectuate:

– carne şi produse din carne: 10.500 tone – 19,4 milioane dolari

– brânzeturi: 2500 tone – 3,5 milioane dolari

Total: 22,9 milioane dolari

Situaţie statistică privind o parte din produsele care nu au mai fost exportate în anul 1988 de Ministerul Industriei Alimentare, pe relaţia devize convertibile:

– zahăr: 31.050 tone – 15,6 milioane dolari

– ulei: 48.102 tone – 41,3 milioane dolari

– unt: 500 tone – 800.000 de dolari

– animale vii: [cantitate nespecificată] – 22 milioane dolari

Total: 79,7 milioane dolari

NOTE__________________


[1] Orice asemănare cu situaţia din anul 2010, când preşedintele Traian Băsescu a hotărât şi prim-ministrul Emil Boc a aplicat o scădere cu 25% a salariilor personalului care lucra în sectorul public, (nu) este pur şi simplu întâmplătoare. Ţara era aceeaşi: România.

După un an şi jumătate de la scăderea cu 35% (în medie) a veniturilor populaţiei, Nicolae Ceauşescu a aprobat mărirea treptată a salariilor cu o medie de 30,7% (comparativ cu anul 1980), iar de la 1 august 1984 a crescut şi cuantumul pensiilor (cu o medie de 12% faţă de anul 1980) (detalii https://www.contributors.ro/sinteze/majorarea-pensiilor-si-a-depunerilor-pentru-pensia-suplimentara-august-septembrie-1984/). Povestea asemănătoare din perioada 2010-2012 o vom aborda, probabil, la comentariile cu cititorii – dacă vor dori acest lucru.

[2] În anul 1984 s-au asamblat la Craiova 19.200 de autoturisme, deşi în plan se stabilise realizarea a 37.000 exemplare (15.000 de automobile „Citroën Axel 11” fiind destinate onorării comenzilor din Franţa şi alte state occidentale). În acelaşi an s-au fabricat 88.000 autoturisme „Dacia” la uzina de la Colibaşi, 2200 de autoutilitare, 18.300 de autoturisme de teren „ARO”, 16.700 de autocamioane, autotractoare şi autoşasiuri, 309 autobasculante grele, 33.800 remorci şi semiremorci (exportate, în mare parte).

Pentru anul 1985, autorităţile de la Bucureşti au stabilit fabricarea următoarelor produse: autoturisme „Dacia” (100.000 exemplare), „Oltcit” (80.000) şi „Dacia 500 Lăstun” (10.000); autoturisme de teren „ARO” (25.000); autoutilitare (2500); autocamioane, autotractoare şi autoşasiuri (19.400); autobasculante grele (605); remorci şi semiremorci (30.700); tractoare (90.000, din care 77% erau destinate exportului pe diverse pieţe – în principal, în Iran şi Egipt).

Distribuie acest articol

42 COMENTARII

  1. Corrigenda:
    La un moment dat, am uitat să scriu cuvântul „tone” şi, la reverificarea articolului, înainte de expedierea în România, nu am sesizat această greşeală. Textul corect este următorul: „Situaţie statistică privind o parte din produsele exportate în anul 1988 de Ministerul Industriei Alimentare, în cadrul convenţiei româno-sovietice încheiate pentru importul a două milioane de tone de petrol (anual) din URSS, în perioada 1986-1990”.

  2. Mie trimiterea la tandemul Basescu-Boc mi se pare lipsita de sens, chiar tendentioasa degeaba. Criza economica profunda in care intrase Romania lui Ceausescu se datora incompetentei sistemului si investitiilor faraonice. Criza economica din 2010, mondiala, a avut alta sursa. Cand se mai linistisera apele, Obama a iesit cu urmatoarea observatie, citez din memorie: „Eu am crezut ca daca ii ajut, vor intelege. Da’ de unde. Au inceput din nou sa ia credite ca sa-si cumpere case si masini”. D’aia zic, nu cred ca exemplul cu Basescu e corect, da va inteleg… E multa nostalgie printre arhivarii comunismului…
    Eu cred ca avalansa de mariri de salarii la bugetari, acum, in prag de alegeri, echivalenta cu aceea de canale si fabrici de pe timpul lui Ceasca ar fi fost o comparatie mai buna.

    • Gresit: Basescu si Boc sint singurele sincope ale tarii dupa „desprinderea” de comunism.
      Nu exista dusmani mai mari
      Trimiterea la cei doi nu stiu daca e tendentioasa, dar rautacioasa este. Este si a unui istoric care nu vrea sa se departeze de evenimente pentru a le vedea in perspectiva,, ci a unuia implicat emotional, si care, in articolele de pe Contributors, nu a vazut vinovati inafara de Basescu si Boc. Sint cap de afis a tutulor relelor :P

      • Trimiterea la domnii Băsescu şi Boc este directă, cu subiect şi predicat – nu tendenţioasă. Vrem-nu vrem, asta s-a întâmplat în 2010 (plus, am uitat să adaug în material, creşterea taxei pe valoare adăugată). Comparaţiile sunt absolut normale în analiza istorică. Pentru cititorii de astăzi care nu au avut niciodată contact direct cu lumea comunistă, cu perioada 1980-1989, comparaţia pe care o criticaţi îi poate ajuta să înţeleagă problemele care au existat în 1982 şi în anii următori. Faptele sunt consumate, acum trebuie să înţelegem greşelile care au existat şi să nu le mai repetăm.
        M-am gândit de două ori înaine de a include nota respectivă în material şi mi-am asumat răspunderea pentru ea, deşi cunoşteam faptul că dumneavoastră, domnule victor L, aţi putea fi deranjat de comparaţie. Eu nu urmăresc să câştig un concurs de popularitate pe acest site, ci îmi exprim nişte puncte de vedere. Cu Dumnezeu, înainte!

        • Nu sint deloc deranjat de comparatie, ci de faptul, o repet, ca scrieti Istoria traind-o. Si, indiscutabil, veti fi partinitor.
          Gluma asta (o parafrazare neinspirata)”Orice asemănare cu situaţia din anul 2010, când preşedintele Traian Băsescu a hotărât şi prim-ministrul Emil Boc a aplicat o scădere cu 25% a salariilor personalului care lucra în sectorul public, (nu) este pur şi simplu întâmplătoare. Ţara era aceeaşi: România.”, nu va fi inteleasa de cei ce stiu ca daca nu se reduceau salariile bugetarilor, ar fi trebuit concediati cca 300.000 de bugetari.
          Ce ati fi ales? caci va obliga deficitul din buget lasat de Ginerica si criza. Probabil declansata de Basescu si Boc.
          Asata va spun: lasati evenimentele sa se decanteze, daca vreti sa fiti un istoric, altfel pareti un jurnalist contemporan noua.

            • Am mai spus-o, iar daca nu, o repet sa auda orice baba surda: nu sint basist. Pe cind eu aruncam manifeste impotriva comunismului si a rusilor din tara, Basescu era la gradinita. El a aparut, pentru ca altii nu au avut curajul, in intimpinarea copilariei mele.
              Ma simt totusi onorat ca mi se spune „basist”; decit sustinator al bidonului gol, cum erai mai an ţărţ, mai bine basist decit nostalgic dupa Cretinel, bidon gol :P

          • D-l Victor L, va amintesc sau va reamintesc ca dezastrul lasat de ginerica a fost provocat si de populismul exacerbat a lui Basescu care a initiat si sustinut aberanta,ca marime. crestere salariala pentru profesori si instigarea functionarilor publici, alte sute de mii,de a solicita majorarea salariilor,Sa nu uitam „Da, si voi aveti dreptul la marire” dixit Basescu. Asta in timp ce ginerica avertiza in mod repetat ca bugetul nu poate sustine asemenea cresteri salariale. S-a produs atunci, si cu concursul iresponsabil al unei parti a presei ( spun oare ceva nou ?! ), o asemenea presiune incat la dezbaterea televizata in Parlament a legii privind majorarea lefurilor pentru profesori sa voteze pentru si un ministru,cred, ca e vorba de Adomnitei,desi in sedinta de Guvern se hatarase contrariul.N-am motive sa-l agreez pe Tariceanu,inclusiv din ratiuni personale, dar e bine sa nu uitam realitatea asa cum a fost.Despre hahaielile lui Basescu care afima sus si tare ca in Romania nu va fi nicio criza,asta probabil dupa ce se sfatuise cu „specialistul” Isarescu, mai are rost sacomentam ? „Cel mai informat roman” a dat dovada si peste ani de clarviziune,,cand cu Brexitul. Acum asteptam sa vedem daca in Moldova va iesii presedinte d-na candidat asa cum ne zicea mai ieri acelasi ghicitor in stele !

            • Trebuie totuși amintit că propunerea de creștere cu 50% a lefurilor profesorillor de dinaintea alegerilor din 2008 nu a fost aplicată în pofida faptului că fost votată în cvasiunanimitate în parlament. Chiar și Moliceanu care miorlăise ceva vag împotriva ei, a votat-o fără ezitare. Ca să ne amuzăm un pic, Băsescu (care susținut-o într-adevăr foarte vocal) nu a votat-o pentru că nu avea cum. Nu era nici parlamentar :P Deci tehnic vorbind reponsabilitatea sa e mult mai mică ca celor ce au votat-o ș care de altfel votaseră cu o majoritate zdrobitoare suspendarea chelului cu doar un an înainte. Și oricum vă repet, ea nu a fost aplicată. Dezastrul era gata copt și fără ea.

        • @ victor L
          Măsurile de reducere a veniturilor cetăţenilor în 1982 şi 2010 au fost raţionale din punct de vedere economic (bazate pe analize, pe raţiune – ca să fiu bine înţeles) şi, în acelaşi timp, extrem de nepopulare. Termenul eufemistic „aterizare forţată” a fost utilizat de câteva ori în 2010 şi 2011 de domnul Mugur Isărescu, din câte îmi aduc aminte. Întrebarea principală persistă, totuşi: Cum s-a ajuns într-o situaţie de criză economică?
          Nu pot reproşa domnilor Traian Băsescu şi Emil Boc faptul că au aplicat acele măsuri extreme şi nu am criticat pe Nicolae Ceauşescu pentru faptul că a acţionat în 1982 pentru a scoate ţara din criza economică. Era datoria lor să o facă! Eu mă gândesc la faptele anterioare, la evenimentele în lanţ care au condus la criză, atât în1982, cât şi în 2010. Probabil că o analiză „în oglindă” a situaţiilor anterioare celor două crize ar fi interesantă pentru a se înţelege unde s-a greşit.
          Despre Ginerică şi Plagiatorică avem aceeaşi opinie, aşa că mă voi opri aici cu comentariul meu.

        • Comparația dintre Băsescu + Boc și Ceaușescu e fie tendențioasă, fie provine dintr-o incapacitate de înțelegere a mecanismelor economice primare.

          În epoca lui Ceaușescu banii erau hârtie tipărită fără valoare. Problema principală era lipsa produselor, nu cea a banilor. România avea o economie neostalinistă în circuit închis în care raporturile preț/cost erau arbitrare și irelevante. Românii nu puteau schimba leii în nici o valută (nu aveau voie să dețină valută în cash), deci erau limitați exclusiv la piața internă. Creșterile de prețuri mult mai mari ca cele ale veniturilor erau exclusiv niște mojicii gratuite. Chiar dacă românilor li s-ar fi triplat veniturile peste noapte, cantitatea de marfă ce o puteau cumpăra era tot aceeași, iar produsele cele mai căutate rămâneau oricum cronic deficitare.

          In 2009-2010 treaba era complet diferită. România are o economie deschisă și integrată în cea europenă, în mod particular, respectiv în ce mondială în mod general. Leul era și este parțial convertibil fără plafoane maxime. Balanța venituri – cheltuileli trebuie să stea echilibrată. Balanțele negative se acoperă prin credite și se justifică doar în caz de calamitate sau pentru investiții. Cantitățile de mărfuri de pe piață nu mai sunt controlate de guvern, deci tipărirea de bani duce la inflație galopantă și prăbușirea economiei. Statul nu are cum controla prețurile, ir dacăînceacră se ajunge la situația de azi a Venezuelei – magazine goale, cozi, disperare, lispuri și sărăcie endemică.

          Ceea ce au făcut Băsescu & Boc a fost în principiu în direcția bună, dar în practică mult prea puțin. Nu trebuiau să reducă lefurile bugetarilor cu 25%, ci trebuiau să concedieze măcar jumătate din lefegii statului și să privatizeze majoritatea intreprinderilor și regiilor rămase în proprietatea statului. N-au făcut-o și asta doar a încetinit declinul temporar în loc să-l oprească. Odată cu venirea lui Ponta la putere, declinul s-a accelerat: datoria publică aproape că s-a dublat in cei 3.5 ani ai lui Ponta. Băsescu & Boc și-au atras ura turbată a cerșetorilor lacomi fără a reuși să dea lovitură seriosă parazitismului înstituționalizat. Au sperat îm mod deșart că jumătăți de măsură vor atrage mai puțină ură. Complet greșit. Lupta cu milogii turbți trebuie să fie pe viață și pe moarte. Fără prizonieri :P E unica șansă.

          Și au existat atâtea ocazii ratate! Când manifestau APV-iștii lui Dogaru guvernul a scăpat ocazia să-i degrdeze în masă la gradul de soldat, oferindu-le pensii de soldați :P dacă alea de ofițeri și subofițeri nu le mai priau. Militarul de carieră care au fost trimis acasă plătindu-i-se o pensie grasă (la nivelul României) cu mult înainte de vârsta de penionare și fără a fi infirm, care manifestă public încalcă cutumele onoarei militre. Deci degradara sa e perfect justificată cel puțin moral. Apoi când au manifestat haitele de milițieni pe stil nou aruncându-și șepcile peste gardul palatului prezindețial, oare de ce nu au fost concediați pe loc și în masă?! Toate astea ar fi adus economiii semnifictive bugetului chinuit al țării și ar fi oferit șansa ieșirii din marasm.

          România avea pe vremea lui Boc aproximativ 3.5 milioane de oameni (Ianuarie 2012) ce plăteau la buget mai mult decât primeau de la buget. Azi numărul acestora a scăzut la vreo 2.6 milioane (Ianuarie 2015). Numărul bugetarilor a rămas constant (1.3 milioane), la fel ca și cel al pensionarilor (5.3 milioane), respectiv cel al diverșilor asistați sociali (cam 2.8 milioane). România se împrumută azi continuu ca să plătească pensii, salarii și ajutore sociale. Singurele soluțiide salvare (dar nu văd cine le va putea aplica) sunt reduceri cât mi drastice ale aparaului bugetar (50% – 70%), tăierea pensiilor speciale și reduceri maive de ajutore sociale. Altceva nu mai există.

          România de zi e oarecum în situația Greciei din 2002-2003. Colapsul e după colț. Marea diferență e aceea că nefind în zona euro nu va exista nici un plan de salvare. Scapă cine poate… Aveți dreptate :D Cu Dumnezeu înainte! Că de acum doar un miracol divin mai poate opri cataclismul…

    • Ritmul în care dansează parlamentarii din România şi aruncă banii în stânga şi dreapta m-a luat prin surprindere. Nu aveam la dispoziţie exemplele din ultimele două săptămâni când am scris materialul de mai sus. Voi ţine minte sugestia dumneavoastră pentru comparaţiile din articolele viitoare.

    • Mi se pare extrem de nepoliticos sa-l acuzi pe autor de nostalgii comuniste, dar ăsta e stilul unora, sa arunce cu noroi, stil cu care s-a impus cel mai bun dintre paminteni

    • nimrod

      se pare ca nu stii insa in ani 70 (care au premers austeritatii anilor 80) in lume s-au intamplat niste lucururi.
      Criza petrolului 1973 . Petrolul a crescut de la 2$ per baril la 22 .
      A a doua criza a petrolului prin 78-79.
      Astea au dus la o criza …
      Mai aduga schimbarea politicii monetre din SUA . Care schimbare a dus la cresterea dolarului. Ori RSR exporta in special in RFG … si una era sa platesti datoria in dolari atunci cand marca vest-germana era de ca 1,1 dolari si alta cadn era de 2 marci la un dolar …

      Stiu, stiu ai invatat ca lagrul socialist nu cunoaste crize. Asa cred ca credeau si cei „de sus”. Insa ala din Ungaria a zis o cestie buna ” daca faci comert cu parteneri aflati in criza , importi criza.
      Eu in gnl am ceva retineri sa cred cestia cu imunitatea sistemului socialist la criza. Ca o posibila explicatie la represiunile staliniste ar putea fi si criza. Insa in loc sa lase someri in strada sau sa plateasca ajutoare de somaj Supremul Calau al Tuturor Popoarelor a preferat sa umple Siberia de detinuti care sa taie paduri si sa munceaasca in mine si pe santiere .
      De altfel in 1989 toata lumea (sistemul capitalist si cel socialist) erau in criza. Cu deosebirea ca sistemul socialist datora multe zeci de milarde de dolari aluia capitalist. (Adica au dat faliment) De aici ai avea explicatie ptr care „tranzitia” a fots lina in RSC, RPU (datora cca 10 mld) , RPP (datora peste 10 mld) , RDG (era datoare vanduta RFG, avea nevoie de un imprumut si RFG nu a mai vrut) si URSS (nu stiu .. dar opricum nu se simtea prea bine) . Si de ce in RSR a fist sangeroasa- RSR era singura tara care nu mai datora NIMIC.

      Scuze ca folosesc termeni „revoluti” precum sistem … ist dfr e mai simplu.
      Si da criza si ca sistemu socialist nu era imun. Mi se pare ca e ceva legat de legile termodinamicii .. care se aplica infierent de ismele ideologice

      • Scuze in 89 Polonia datora peste 30 mld, eventula 40. Si mai inghitise diverse sume (se pare ca sinuciderea lui Calvi bancheru’ era legata si de finabtarea Solidaritatii )

      • Ce legătură a avut represiunea sângeroasă a manifestațiilor de stradă de la Timișoara, la ordinul lui Pingelică, cu datoriile externe?! Povestea asta absurdă e parte a propagandei debile a nostalgicilor iepocii de aur. Vreți să spuneți că veneau ăia de la FMI și BM să scoată armata și miliția în stradă ca să omoare oameni?! :P Concret, cum anume lipsa datoriilor externe a provocat vărsare de sânge… Dumneavoastră reaizați ce aberații susțineți?

        Represiunea sângerosă din România are exclusiv legătură cu faptul că un idiot senil ca Pingelică a acumulat o putere fără margini. Nimeni în lumea comunistă europeană nu mai avusese atâta putere după moartea lui Stalin, cu exceptia albanezului Enver Hoxha – numai că și ăsta crăpase prin 1985. Toți ceilalți leader-i comuniști est europeni fuseseră răsturnați prin prin manevre de culise ale concurenților lor din interiorul partidelor comuniste. În România așa ceva ar fi fost imposibil. Ceaușescu adusese la vârful puterii politice niște cârpe tâmpite pe lângă care chiar și un dobitoc ca el se simțea inteligent. În ultimii ani ai regimului numai geniul din Scornicești si hârca de nevastă-sa mai vorbeaa în ședințele CEPEX. Ăilalți stăteau cu capetele între urechi și ascultau cuminți. Cine era să-l răstoarne pașnic pe Ceaușescu?! Emil Bobu, sau Manea Mănescu – ăla de i-a pupat copita lui Pingelică înainte ca acesta să se urce în elicopterul cu care a tuns-o de pe clădirea CC-ului în 22 Decembrie 1989?! :P

        • Sveikule

          matele intelegi exacta cat un propagandist PCR .. Aluia pana nu ii urlai „nu vrem arme nucleare” nu pricepea „mesajul pacifist” dintr-un spectacol de amatori (caz de la prima Daciada … sau sa ceva. Intamplat unor colegi de ai mei .. Textul era al Leliei Munteanu azi ziarista la Gandul)

          Vreți să spuneți că veneau ăia de la FMI și BM să scoată armata și miliția în stradă” Nu . Invers. Fiindca nu mai datoram nici in sflat, ci aveam in excedent de 2 mld Ceasca si-a permis sa joace cartea represiunii .
          Insa Honnecker, suucesorul lui Kadar, Jaruzelski si succesorul sau erau stransi cu usa.
          Aveau de infruntat exact pe ăia de la FMI și BM : „da banii ba debitorule!” si de aici 2 :
          – unu sa se supuna , adica sa introduca austeritatea pe cvare noi am suportat-o in anii de dinainte
          – sa nu se supuna .. si tot trebuiau sa introduca o [politica de asuteritate (bunul lor trai se spijinea pe imprumuturi de la FMI si altii) suprotand insa si masurile de retorsiune inerente – blocari de conturi, „arestari” de nave , schestrari de marfuri asa cum o pateste price debitor international. Mai adauga ca URSS nu putea si mai ales nu dorea sa ii sustina ca pana atunci .
          Deci orice alegeau trebuiau sa bnage austeritate. Si data fiind nepopularitatea msurilor de austeritatate trebuiau sa joace si cartea represiunii .
          Deci invers fara de ce ce ai inteles tu , acestora FMI si BM le putea la o adica cere sa nu joace cartea rpesiunii.
          Si ei au intels corect targul – au „vandut oranduirea socialista” creditorului. Un targ bun fiincda au fost scutiti de plata a zeci de miliarde dolari .. scutire care „inteligentii” din Romania au numit „ajutorare” fara sa inteleaga diferenta intre a sterge (in anumite conditii) o datorie si a da bani pesin in dar ..

          Ca Ceasca derapase .. o stiam deja de prin 1980-83. Semne erau de prin 78 Insa nu asta este interesant (sau grav) fiindca oricand unu poa inebuni .. Interesant este cum se permite ca unu ca Ceasca sa se mentina atata timp .. sau mecasnismule prin care altii ajung adulati (iltimul exemplu local at fi Ciolos. Un om decent dar pe care diversi se straduie sa il urce pe soclu pe post de idol nationale. Nu o singura data mi-am adeus aminte de anii 1975-79 cadn am vazut cum s-au pus bazele lu’ cultu’ lu’ Incultu’. )

          Cum sa zic eu inteleg destule. Problema este insa ce intelegi tu atunci cand esti scos din cadrul stramt al lozincilor .
          A da. nu inteleg ca il atac pe Ciolos. De accord ca nu sunt de accord cu el .. insa nu il atac. Ins atrea intersant mi se pare procesul prin care incepe mumificarea lui pe post de Faraon ..(ca pana la urma Juliwen are de ales : sa fuga sau sa se laasse imbalsamat si sa inebuneasca nitel)

          • Bateți câmpii. Din 19-20 Decembrie 1989 România intrase sub un regim de sancțiuni econmice și politice a CEE (UE de azi), SUA și Canada fără precedent după al doilea război mondial tocmai din cauza represiunii brutale organizate de Pingelică. Urma să fie exclusă inclusiv de la turneul final al CM de fotbal din Italia din 1990 :P , așa cum mai târziu, în 1992, a fost exclusă Yugoslavia de la campionatul european de fotbal. Dacă Pingelică supraviețuia revoltei din Decembrie 1989 comerțul României cu Occidentul (adică unica sursa serioasă de valută a țării) urma să fie paralizat. Iar URRSS îi anunțase deja pe toți piticii comuniști, adunați la începutul lui Decembrie 1989 la Moscova, că din 1990 livrările de petrol și gaze către ele urmau să se facă în USD la cursul pieței. Agențiile comerciale române din vest urmau să fie închise ca efect al sancțiunilor, navele riscau arestaări prin porturile vestice, etc. etc. etc.

            Poate n-ar fi rău să încercați să mai scârțâiți și pe la alte mese partitura ruginită cu marea finanță capitalistă. N-ar fi exclus să găsiți pe cineva care să pună botu’ :P

            • Svejk

              la 1 dec 1989 RSR nu mai datora nici un cent .. avea in schi,b 2 ,mld la tescherea.
              Mai mult RSR nu importa hodrocarburi din URSS …

              Dedi afirmatiile atle nu exclud pe ale mele. Ca Pongelica si-a permis sa joace cartea freprsiunii findca nu era dator.
              Stiu ca vi se pare ciudat sau chiar dureros. Prferati criteriile „morale” fiindca nu iontelegi importanat criteriilor materiale. Desi va conduceti viata cf celor materiale (nu va acuz … sau va acuz dopar e lasitate morala )
              UINsa este curiasa exaltarea de care dati dovada. Eu zic ca datoriile (esec economic) au fost cauza prabusirii sitemului socialist. Oare xde ce va sintoti ameintat de aceasta afirmatie?

            • @ Ghita Bizonu’

              Într-adevăr la 1 decembrie 1989 România nu datora nici un cent. Însă era dependentă de materiile prime și piețele externe. Dacă Ceaușescu rămânea la putere chiar și câteva luni după decembrrie 1989 economia românească intra în colaps din cauza sancțiunilor economice SUA și CEE, generate de represiunea sângerasă a manifestanților. Foarte posibil că și URSS-ul lui Gorbaciov s-ar fi alăturat sancțiunilor, pentru că rusul îl ura pe Împușcat mai dihai ca vesticii. Iar de împulșcat tocmai gorbacioviștii l-au împușcat :P

              În privința importurilor de petrol. afirmația dumneavostră e falsă. România importa din URSS 5 milioane de tone de petrol anual între 1984 și 1989. Ceaușescu a afirmat textual la ultima sa întâlnire cu Gorbaciov: „Din Uniunea Sovietică importăm 5 milioane de tone petrol, începând din 1984 iar din alte ţări importăm 15 milioane, aşa că nu avem de gând acum să rezolvăm problema numai su Uniunea Sovietică.”. Pentru conformitate:

              https://ceausescunicolae.wordpress.com/2008/12/10/stenograma-intalnirii-cu-gorbaciov-4-decembrie-1989/

              În plus România importa 7 miliarde de metrii cubi de gaze naturale din URSS. România importa de asemenea 80% din minereul de fier necesar industriei. Fără aceste importuri industria țării s-ar fi prăbușit în 2-3 luni. Cu toate acestea Ceaușescu a socotit că menținerea sa la putere e mai imortantă decât supraviețuirea economiei țării. Deci și dacă România ar fi avut datorii externe imense represiunea ar f fost la fel de brutală. Deci nu suntem deloc pe aceeași pagină și rămâne cum am stabilit: Mai încercați și pe la alte mese :P

  3. Un amic mi-a trimis un mesaj după ce a citit informaţiile referitoare la exporturile potenţiale româneşti din anii ’80: ” :)) ha ha ha.. in ziua de astazi.. am da CD cu manele… fetitze… si LIKE-uri de FB :) „

    • Buna remarca amicului. Trist dar adevarat.Oricum, m-a frapat „listoiul” . Trebuia sa existe un potential important pentru a putea exporta atat de multe si diversificate marfuri. Acuma nu stiu daca erau doar pe hartie intrucat neajungand in stare de razboi nu s-a verificat in realitate indeplinirea obligatiilor asumate de Romania. Felicitari pentru articol.Uite, naste ceva dezbateri, opinii,pareri,vorbe goale, oricum mai mult decat nimic.

    • Io zic că e mai bine să exporte manelele lu’ Guță pe bani decât rachetele lui Pingelică pe credite ce n-au fost plătite niciodată. :P

      De dragul adevărului poate merită făcute unele precizări.

      În 1989 România a avut exporturi totale de $10 miliarde. În 2015 exporturile totale ale României au fost de 54€ miliarde. Ceea ce înseamnă $60 miliarde. Ceea ce înseamnă $34.6 miliarde în USD 1989 (la o rată de depreciere a USD de 1.73 între 1989 și 2015) .

      Apoi în 1989 România exporta produse de o calitate înfiorătoare la prețuri de dumping mai ales prin lumea a III-a. Ca să găsească mușterii comuniștii ofereau mărfuri pe credit unor țări ce nu puteau plăti și de aia acceptau produsele proaste ale României & celoralte tări din blocul sovietic. În 1990 România avea de încasat între $3 și $4 miliarde de la țări sărace ce cumpăraseră produse românești pe credit. Cred că nu s-a putut încasa nici 5% din aceste debite…

      Azi produsele românești se vând oriunde în lume la prețul pieței și cu banu’ jos. În plus, în 1989 pentru ca România să poată exporta trebuia să înfometeze poporul, să taie curentul electric, apa, căldura, să scoată armata, elevii și studenții la munca cămpului în fiecare an până prin Noiembrie sau chiar Decembrie, etc. etc. etc. Chestii care azi sunt de neimaginat.

      • Din datele existente în arhive, exporturile totale în anul 1984 au fost de aproximativ 8 miliarde de dolari, din care patru miliarde au fost oprite pentru achitarea unei părâi din datoria externă a ţării. Suma de 10 miliarde în anul 1989 pare veridică.

  4. Recitind în această seară comentariile referitoare la prima notă de la aparatul critic, mi-am adus aminte de Ion Raţiu, care spunea astfel: „Voi lupta până la ultima mea picătură de sânge ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine”.

    • Originalul e: „I don’t agree with what you say but I will defend to the death your right to say it.” și aparține lui Evelyn Beatrice Hall în biografia lui Voltaire scrisă de ea în 1906. Ion Rațiu o cita pe ea (uneori cu aproximație) și nu a pretins niciodată că afirmația e a lui…

  5. Ne-ați obișnuit cu articole interesante. Din nou felicitări.
    Doua observații îmi vin în minte.
    1. Atât la Moscova cat și la București liderii politici aveau o viziune naiva asupra a ceea ce ar însemna un război intre cele doua blocuri. Razboiul ar fi fost cald și nu cred ca ar mai fi fost nevoie de toate livrările menționate în articolul.
    2 Un cititor obiectiv va nota efortul autorităților de la București de a găsi piețe de desfacere pentru produsele romanesti. Trebuie s-o spun dar cred ca administrațiile postdecembriste nu s-au dovedit nici pe departe atât de diligente. Paradoxal miniștrii comuniști, de departe mai puțin educați și mai puțin inteligenți, păreau mai interesați de situația economiei românești decât multi din ce de după 89, școliți pe la Harvard sau Oxbridge. De unde trag concluzia ca la romani frica păzește bostanaria. Cum a dispărut frica au și apărut miniștri precum Babiuc sau Fenechiu.

    • Vă mulţumesc.
      Este foarte posibil ca produsele respective să fi fost livrate cu mare dificultate din cauza atacurilor aeriene. Este doar o presupunere. Nu am găsit alte explicaţii în materialul respectiv şi o evaluarea din punct de vedere militar este greu de făcut. Ar trebui să ştiu nişte planuri de mobilizare ale armatelor din Organizaţia Tratatului de la Varşovia şi să am acces la acestea. Sunt doar vise! :)
      Problema pieţelor de desfacere era majoră încă de la începutul anilor ’70. Domnul Josef Svejk a avut un comentariu foarte bun şi concis, un pic mai sus şi sunt de acord cu domnia sa. Încerc să revin cu alte exemple concrete din economia socialistă românească: fabrica de osii şi boghiuri de la Balş, fabrica de ciment şi var de la Hoghiz, instrumentele şi aparatura medicală românească, pantofii şi produsele din piele vândute pe piaţa nord-americană, produsele chimice vândute prin ICE Danubiana, probabil şi nişte arme chinezeşti vândute în SUA (iar banii au ajuns în programul Iran-Contras, un scandal imens la acea vreme). Am nevoie de timp pentru a analiza toate documentele care există deja.

      • O să votez pentru viziunea naivă asupra războiului, despre care scrie @Cinicul

        Impresia țărilor socialiste despre desfășurarea unui eventual război erau una foarte apropiată de WWII. Realitatea s-a văzut abia în 1991, în primul război din Golf, când Irak-ul avea toată organizarea tipic sovietică, în timp ce Statele Unite păreau mai aproape de Războiul Stelelor decât de WWII :P

        • Chiar şi doctrina naţională de apărare a României socialiste era creată pe baza experienţei de luptă rezultate din cel de-al doilea război mondial. În şcoala militară se simţea din plin acest lucru. Campania militară „Furtună în deşert” era un fel de război SF pentru mine în ianuarie 1991. Nu eram pregătit pentru aşa ceva :(

      • Multumesc pentru raspunsul detailiat.
        A propos, acum cand arhivele sovietice nu sunt la fel de accesibile se ocupa cineva sa scotoceasca prin arhivele din fosta RDG, Polonia, etc, tari in care banuiesc ca nu exista obstacole in studierea relatiilor cu Romania?

        • O, da. Întrebarea dumneavoastră mă încântă, din punct de vedere ştiinţific. Răspunsul este afirmativ. Există cercetători străini care sunt interesaţi de relaţiile statelor comuniste cu România şi prezintă rezultatele la conferinţe internaţionale. Unii dintre ei au învăţat şi limba română, între timp. România nu este subiectul lor principal de studiu, dar se mai întâmplă să fie atraşi de mirajul latin de la Dunăre şi folosesc exemplele româneşti pentru diferite comparaţii.

  6. @ Ghiţă Bizonu’
    Două precizări suplimentare:
    1. În articol şi în primul meu comentariu (corrigenda) am menţionat despre importul a 2 milioane de tone de petrol sovietic, anual, în perioada 1986-1990. A fost o realitate. Istoricul Vasile Buga a scris despre acest subiect pe baza unor documente găsite la Moscova, iar eu a avut acces la documente româneşti. Dacă doriţi, pot elabora un material despre industria petrolieră din România, în care să includ câteva date despre importurile de ţiţei sovietic. Timp să am!
    2. Despre cele 2 miliarde de dolari din 1989 se pot spune multe. Domnul Josef Svejk a spus despre exporturile anuale româneşti în valoare de 10 miliarde de dolari şi eu îl cred. În 1984 s-au exportat produse în valoare de 8 miliarde de dolari. Încerc să fac un material în care să includ detalii despre balanţa comercială a României în 1984-1985, detaliată pe devize convertibile şi ruble transferabile.

    • Scuze
      Eu merg pe memorie si ce stiam atunci …
      Insa trebuie sa fim de acord ca cele 2 milioane de tone petrol soviectic nu erau chiar atat de importante comparate cu petrolul importata din surse arabe (parca RSR prelucra 30 mil tone anual .. la o productie de sub 16 )

      A si tot din epoca – intr-un interviu Jarizeski a zis ca cel care contribuia cel mai mult ptr „integrarea economica a tarilor socialiste” era, pradaoxal, Ronald Reagan!

  7. „LIVRĂRI PRECONIZATE DE MĂRFURI ROMÂNEŞTI ÎN CEHOSLOVACIA, ÎN CAZ DE RĂZBOI (1981-1985) – Autoturisme de teren M461, dotate cu echipament militar BUREA: 11 bucăţi, anual”
    Informatia cred ca este incorecta: productia modelului Aro M461(C) a fost oprita intempestiv la ordinul conducerii superioare de partid si de stat in 1975 cel mai probabil pentru a folosi liniile de montaj pentru noua gama Aro 24.

    • Aveţi dreptate în privinţa opririi producţiei de M461 în anul 1975. Nu ştiu de ce s-a consemnat în documentul respectiv exportul anual a 11 autoturisme de teren M461 în Cehoslovacia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Petre Opris
Petre Opris
A absolvit Şcoala Militară de Ofiţeri de Artilerie şi Rachete „Ioan Vodă” (Sibiu, 1990) şi Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti (1997). Doctor în istorie (Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, 2008) şi locotenent-colonel (în rezervă). A lucrat în Ministerul Apărării Naţionale (1990-2002) şi Serviciul de Protecţie şi Pază (2002-2009). Cercetător asociat în cadrul proiectului internaţional „Relations between India and the Soviet Bloc: New Evidence from the Eastern European Archives”, coordonator: prof.dr. Vojtech Mastny, The Parallel History Project on Cooperative Security (PHP), Zürich, 2007-2010. Cercetător în domeniul istoriei Războiului Rece la „Woodrow Wilson International Center for Scholars” (Washington, D.C.), în cadrul Programului de Burse de Cercetare pe Termen Scurt iniţiat de Institutul Cultural Român (România) şi Woodrow Wilson International Center for Scholars (S.U.A.), martie – iunie 2012. Lucrări publicate: „Industria românească de apărare. Documente (1950-1989)” (Editura Universităţii Petrol-Gaze din Ploieşti, 2007), „Criza poloneză de la începutul anilor ’80. Reacţia conducerii Partidului Comunist Român” (Editura Universităţii Petrol-Gaze din Ploieşti, 2008) şi „România în Organizaţia Tratatului de la Varşovia (1955-1991)” (Editura Militară, Bucureşti, 2008). Co-autor, împreună cu dr. Gavriil Preda, al celor două volume ale lucrării „România în Organizaţia Tratatului de la Varşovia. Documente (1954-1968)” (Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, Bucureşti, 2008 şi 2009). Fundaţia Culturală „Magazin Istoric” i-a acordat Premiul „Florin Constantiniu” pentru lucrarea „Licenţe străine pentru produse civile şi militare fabricate în România (1946-1989)” (Editura Militară, Bucureşti, 2018), în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Banca Naţională a României (Bucureşti, 24 mai 2019). Apariţii editoriale recente: „Aspecte ale economiei româneşti în timpul Războiului Rece (1946-1991)” (Editura Trei, Bucureşti, 2019) şi „Armată, spionaj şi economie în România (1945-1991)” (Editura Trei, Bucureşti, 2021). În prezent, îndeplineşte funcţia de director adjunct al Institutului Cultural Român de la Varşovia. Opiniile exprimate pe Contributors.ro aparţin autorului şi nu reprezintă poziţia Institutului Cultural Român.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro