duminică, mai 5, 2024

Fără justiție și fără administrație competentă, fondurile europene nu au nici un efect

Dezvoltarea României în următoarea perioadă ține de reforma instituțională, de bună guvernare la nivel local și regional și de funcționarea justiției. Absorbția fondurilor structurale este un lucru esențial în acest proces, însă această absorbție nu poate moderniza România, dacă procesele de mai sus nu sunt funcționale.

Până acum câțiva ani nici nu eram luați în calcul în rapoarte de genul celui de mai jos. Acum, când am început să apărem în ele,rezultatele vorbesc: „Al şaselea Raport asupra coeziunii economice, sociale şi teritoriale realizat de Comisia Europeană scoate în evidenţă faptul că România este cea mai bisericoasă ţară europeană, adică are cele mai multe biserici pe cap de locuitor, în timp ce infrastructura sa este cea mai înapoiată, statul este cel mai corupt şi oamenii săi cei mai săraci şi mai needucaţi din Europa.”

Săptămâna trecută un alt raport al Comisiei Europene clasa România pe locul doi, după Italia, ca număr de cazuri de fraudare a fondurilor europene, şi pe locul 3 – după Italia şi Polonia, din punct de vedere al sumelor deturnate.

Reforma fondurilor europene

Dl. Teodorovici a apărut în media săptămâna trecută și a explicat câteva dintre ideile pe care le are în reforma procesului de absorbție al fondurilor europene. Fiind invitat in studioul colegilor de la Adevărul, ministrul Teodorovici a recunoscut ca „Ăsta este preţul prostiei, România a pus oameni care nu aveau ce să caute acolo.” referindu-se la oamenii din administrație care se  ocupau/ocupă de fonduri europene, fie că sunt de la ministere, organisme intermediare sau autorități de management. Iar despre falimentul fondurilor din perioada 2010-2012 a recunoscut că „criza în România a fost produsă în special de către noi. Întârziind plăţile către beneficiarii de fonduri europene cu lunile şi chiar şi cu anii, foarte mulţi beneficiari au dispărut.”

Apoi Dl. Teodorovici laudă prestația d-lui Dragnea, deoarece Programul Operațional Regional, (AM-ul fiind Ministerul condus de dânsul) are absorbția cea mai bună cu peste 50%. Ceea ce omite d-nul Teodorovici este că meritul nu este al Ministerului Dezvoltării Regionale ci al celor opt Agenții de Dezvoltare Regională care au reușit ca organisme intermediare care se ocupă de POR să fie mai aproape de beneficiari și să comunice mai eficient cu oamenii din regiunile respective. Dacă se dorea cu adevărat performanță în absorbție pentru viitoarea perioadă financiară, trebuia făcută o planificare regională a fondurilor europene, însă acest lucru nu s-a dorit probabil din cauza politicului. Cum poți deține controlul politic pe viitor, de la „centru” spre regiune, dacă ADR-urile vor gestiona banii europeni? Mai mult ca sigur absorbția ar fi fost mult mai mare în următoarea perioadă dacă unele PO-uri erau gestionate regional în funcție de nevoile de dezvoltare ale fiecărei regiuni. Dar acest lucru nu s-a dorit.

Revenind la reforma pe care şi-a propus să o realizeze dl. Teodorovici, abordarea pe care o va avea este legată de lansarea concomitentă cu evaluare continuă (care să înceapă din momentul depunerii proiectului), până la epuizarea bugetului alocat, a tuturor liniilor de finanțare, în special pentru beneficiarii privați. În interviul acordat colegilor  de la Euractiv, a mai vorbit despre creșterea salariilor celor de la OI-uri la nivelul celor de la AM-uri, despre posibilitatea fazării unor fonduri mai ales pe infrastructură (adică folosirea unor fonduri din actuala perioadă și finalizarea proiectelor în următoarea perioadă financiară), despre sistemul de decontare modificat (beneficiarii nu mai plătesc facturile, ci autorităţiile după ce le verifică).

Cu toate acestea este aproape imposibil/utopic de atins procentul de 80% absorbție, cifră care a fost promovată de d-l Teodorovici în ambele apariții media. Este clar că vor fi îmbunătățiri în multe domenii, că absorbția va crește, tocmai datorită faptului că am făcut destule greșeli în trecut, din care sper că vom învață, însă în nici un caz nu cred că vom ajunge la 80% absorbție pentru 2007-2013.

Absorbția fără o reformă instituțională și fără justiție nu se poate realiza

Am scris în trecut că performanța administrativă și capacitatea instituțională sunt cei mai importanți factori în procesul de absorbție. Politica de coeziune a UE este gestionată şi pusă în aplicare în primul rând de către administrația publică a statelor membre ale UE şi, prin urmare, contextul instituțional şi sistemul de administraţie publică al unei țări sunt principalii parametri pentru o realizare eficientă şi eficace a politicii.

În ultimul meu editorial din Adevărul am scris ca e nevoie de bună guvernare pentru a avea rezultate in absorbția de fonduri europene. Și buna guvernare vine din partea administrației publice. E nevoie de inovaţie, transparență, responsabilitate, bun management financiar, democraţie participativă, integritate. Ori aceste valori sunt practic inexistente în percepţia administaţiei fie ea locală, regională sau centrală. La noi nu există o competiţie administrativă, la noi există doar „bani de la centru” pe linie de partid. Nu ai cum stimula administraţia cu o asemenea abordare.

Beneficiarii privați

În ceea ce privește domeniul privat, situația este mai dificilă. Conform unui studiu realizat de Ziarul Financiar, IMM-urile sectorul care ar fi trebuit să aducă oxigen în economie, sunt o prioritate doar în declaraţiile politicienilor. În cifre, România este pe locul 26 în UE după numărul de IMM-uri – cu 23,6 IMM-uri la mia de locuitori, in timp ce Bulgaria are 39,5 iar media UE este la 53,7 IMM-uri la mia de locuitori.

O altă analiză a Ziarului Financiar arată că zece judeţe din cele 42 produc 70% din businessul României şi au 80% din totalul angajaţilor din companii. Dacă un judeţ din cele zece se “închide”, avem o mare problemă. Primele 10 judeţe au o cifră de afaceri de  peste 150 de miliarde de euro pe an, în timp ce 17 judeţe nu ating o cifră de afaceri de 2 miliarde de euro, fiecare.

În judeţe ca Vaslui, Mehedinți, Botosani, Caraş-Severin, cel mai mare angajator rămâne Consiliul Judeţean, iar angajările sunt pe nepotisme, pile şi relaţii. În privat nu există competiţie economică, nu există antreprenoriat, nu există investitori. E greu de crezut ca astfel de zone vor avea capacitatea să folosească fondurile europene. Astfel de zone sunt conduse de baroni locali, iar firmele clientelare sunt favorizate prin fonduri de stat sau europene, fără a aduce un plus de dezvoltare, fără a crea un flux economic.

De aceea e importantă funcţionarea justiţiei, care poate avea un impact direct asupra competitivităţii administrative dar şi asupra competiţiei din domeniul privat. Focusul pentru urmatoarea perioadă nu trebuie să fie neapărat pe absorbţie; se poate avea absorbţie de fonduri europene, fără a avea sustenabilitatea proiectelor desfăşurate şi atunci nu există nici o creştere economică, nu există dezvoltare. Riscăm să avem absorbţie mare, iar banii pe care i-am cheltuit să meargă în găuri negre, în proiecte nesustenabile, doar de dragul de a face absorbţie.  Aceste investiţii cu fonduri europene, trebuie să se realizeze în acelaşi timp cu reforma adminstrativă şi acţiuni ale justiţiei care să contribuie la performanţe economice sustenabile.

Articol aparut pe Europuls

Europuls este o organizaţie ce are scopul de a promova procesul de integrare europeană în România dar şi de a contribui la dezvoltarea unui spaţiu public european. Europuls urmăreşte să încurajeze dezbaterile publice pe teme europene prin articole și studii, precum și prin organizarea de dezbateri și conferinţe, fiind inițiatorul şi principalul organizator al Eurosfat (www.eurosfat.eu), cel mai important forum anual din România dedicat dezbaterilor pe teme europene. Mai multe detalii pe www.europuls.ro.

Distribuie acest articol

7 COMENTARII

  1. Administratie competenta inseamna un invatamant care sa produca persoanele care lucreaza in administratie.

    Deocamdata, tot ce se poate face este „rotirea” incompetentilor, adica inlocuirea unor fucionari incompetent cu altii la fel de incompetenti. Le-a marit salariile celor din OI AM, Si credeti ca sunt mai competenti? Aiurea, sunt doar mai fricosi sa nu si le piarda.

    O tara inseamna educatie.

    Situatia se va imbunatati probabil peste vreo 20 de ani. Pana atunci, absorbtia fondurilor europene se va face dupa principiul indoparii gastei.

  2. Aproape tot ceea ce scrieti in articol e adevarat, mai putin o chestie, in opinia mea evident… De exemplu, nu cred ca e vreo legatura intre numarul de biserici pe cap de locuitor si nivelul de educatie al populatiei. Sunt sigur ca exista tari unde sunt mai putine biserici pe cap de locuitor dar un procent mult mai mare din populatie merge in fiecare duminica la biserica, lucru care nu se reflecta in nivelul lor de trai sau educational conform asocierilor facute. La biserica, (banuiesc ca ati trecut macar odata pe acolo) nu te invata sa furi , sa minti, sa-ti bati joc de aproapele tau si asa mai departe… In tarile unde s-a inventat apa calda, ordinea si disciplina a fost impusa nu de biserica, nici de sistemul educational ci de LEGE si de impunerea respectarii ei. Acest lucru nu se poate impune peste noapte (a mintii). Daca cineva in tara asta ar dori sa faca asa ceva, (in opinia mea…) ar trebui sa inceapa cu mici insule de civilizatie si impunere stricta a legii. In timp scurt romanii (care evident ca sunt cel mai inteligent popor :-) vor vedea avantajele disciplinei si organizarii si in acest fel „boala” se va putea extinde cu usurinta. Problema grava e ca noi nu avem administratori sociali calificati. Daca iei primarul si consiliul local dintr-un oras din Romania si-l compari cu aceeasi echipa administrativa a unui oras din tarile civilizate vei constata ca echipa straina e compusa din oameni care chiar stiu ce fac si ai nostri sunt doar o adunatura dubioasa de babe senile sau nebune de-a binelea.
    Asadar, pentru a trata un neajuns, hai sa cautam cauzele lui adevarate. In rest, stima…

    • „La biserica, (banuiesc ca ati trecut macar odata pe acolo) nu te invata sa furi , sa minti, sa-ti bati joc de aproapele tau si asa mai departe…”

      Ba exact asta te invata. Cand stii ca preotul isi cumpara parohia, cand il vezi ca umbla cu masina de lux, dar cere donatii pentru a putea ajuta sinistratii la inundatii, exact asta e educatia pe care o inspira.
      Sunt exceptii, stiu, dar simplul fapt ca respectivii sunt tinuti pe margine demonstreaza ca nu asta e ceea ce vrea biserica sa promoveze.

    • Voi crede ca biserica nu are nici o legatura cu starea deplorabila a acestei tari atunci cand majoritatea popilor vor oficia toate slujbele (inmormantare, botez, cununie etc) fara sa ia un ban de la cei implicati sau taind chitanta pentru aceste servicii. Pana atunci, in caz ca ma apuca dorul de vorbit cu Dumnezeu voi cauta cel mai inalt si pustiu munte de pe langa locatia mea si imi voi astampara setea de divinitate acolo, fara sa mai dau si pe la biserica.

  3. Despre fondurile europene se vorbeste de multi ani si totusi situatia este proasta. Cred ca in primul rind ar trebui o prezentare organizatorica a organizmelor implicate in absorbtie cit si in factorul decizional. Merita comparat cu sisteme similare din tari care au avut succes in absorbtia banilor.
    Descrierea administratiei si a pasilor ce trebuie trecuti va face mai transparent procesul urmat si va mari responsabilitatea functionarilor implicati.
    Cred ca procesul de evaluare a unui proiect , de aprobare, de finantare si de urmarire pina la epuizarea bugetului alocat trebuie impartit (pe activitatile componente mai sus descrise) si aceste sectoare sa fie conduse separat de conducatori diferiti care pot raporta astfel eficienta sectorului primit.
    De ce nu propuneti intr-un capitol de masuri de imbunatatire citeva mijloace si instrumente legale de control a activitatii administratiei raspunzatoare de blocarea atitor proiecte de dezvoltare?

  4. 1.Analiza este ,,administrativa”, explicabila cind vine de la ,,apartinatorii” domeniului la care se refera.
    Totusi ea este foarte partiala, fiindca ,,dezvoltarea economica” nu este doar o ,,problema administrativa” si nu se poate produce doar prin ,,reforma institutionala si justitie” care nu au cum sa urmareasca mecanismele si evolutia pozitiva a zonei private.
    Insasi reforma institutionala si a justitiei, nu se produc de la sine, ci trebuie create mecanisme si ,,tehnici programatice” care sa le declanseze si realizaeze faptic, deoarece clasa politica este interesata sa perpetueze, starea actuala. Dezvoltarea economica este o problema complexa, de ansamblu national care nu poate fi realizata numai de niste agentii si de procurorii anticoruptie!
    Acestea nu pot tine locul unei viziuni si unui „proiect national de dezvoltare”, care sa stabileasca obiectivele dezvoltarii economice, tehnicile si resursele alocate, responsabili si termenele de realizare, functie de care ,,cele 8 agentii sa fie mai aproape de beneficieri si sa comunice mai eficient cu oamenii” si cu UE !
    Dezvoltarea economica este o problema NATIONALA complexa: politica, juridica, normativa, constitutionala, administrativa, financiara, tehnico- stiintifica, scolara-educativa, organizatorica, etc. al carei produs este aparitia de noi intreprinderi si locuri de munca, prin profesionalizarea intregului LANT contributor la dezvoltare.Numai un proiect de dezvoltare economica, asigura o evolutie bine directionata si coerenta in utilizarea banilor, o dezvoltare economica reala, durabila, articulind intre ele domenii si sectoare economice, cu efecte de amplificare/multiplicare a zonelor care accelereaza procesul dezvoltarii industriale.
    2.Fara un proiect economic national, absorbtia si utilizarea banilor UE este o AIUREALA administrativa, nationala, in care sectorul privat nu are cum sa beneficieze. ori sa utilizeze bani UE. Fara o DEZVOLTARE INDUSTRIALA, planificata si sustinuta prin cooperare cu institutii si multinationalele industriale din UE, IMM-urile romanesti se pot desfasura investitional, doar in spalatorii, gradinite, vulcanizari, autosevice-uri, etc..
    Pentru o dezvoltare ,,privata”, IMM-urile au nevoie de dezvoltare industriala, imposibila in lipsa unui proiect national – pe care sa se plieze economic, pentru care sa realizeze servicii industriale(catering, IT, transport, proiectare, etc.) si produse industriale de piese, ansamble si chiar montaj de masini si utilaje mai simple.
    Cum sa asigure o agentie, o cooperare industriala in domenii moderne, de mare complexitate, tehnicitate si valoare nationala, in care sa fie integrati invesitori straini, nationali, intreprinderi straine si nationale, cind viziunea ADMINISTRATIVA asupra dezvoltarii, se reduce la un oarecare ,,antreprenor” de ocazie, care acceseaza o suma de bani UE, pentru a face 100 de stupi, un patinuar, ori o plantatie de Goji?
    3.Nu-i suficient sa scrii despre o ,,buna guvernare”, fiind necesara identificarea unei viziuni si a unui proiect national care sa impuna o buna guvernare.Cita vreme clasa politica, premierul si intreg guvernul nu au de realizat un „proiect economic national’- fiecare se ghideaza si face ce poate, dupa experienta sa economica (de regula lipsa) – dupa cum il taie pe fiecare capul si interesul de a beneficia de pe urma investitiilor cu bani UE.
    Odata cu asumarea unui „proiect national de reconstructie economica si industriala”, fiecare dintre executivi – de la Premier, la d-l Dragnea si de acolo la fiecare minister, directie si secretar de stat, Consiliu Judetean si local, consilier local sau judetean, fiecare institutie descentralizata, etc., – are o FELIE CONCRETA, proprie de munca si responsabilitate economica, administrativa si politica – care va face ordine in aiureala actuala de utilizare a banilor bugetari si UE, pentru ce i se nazare fiecaruia, ca fiind ,,dezvoltare”!
    4.Criticile si energia consumata de 7 ani, pentru a prezenta cutare sau cutare nejuns ori derapaj cu bani UE, merita o cauza mai buna – acea de a intelege ca, fara un PROIECT DE TARA, totul este o ameteala administrativa, intre antreprenori de ocazie si institutii lipsite de expertiza si puterea de a controla/ asigura dezvoltarea economica a zonei private.
    Iar acest lucru se petrece, in timp ce proiectul exista, iar ,,criticii” nu inteleg sa il cunoasca, evalueze si propuna/impuna guvernului…

  5. Cat timp nu iesim din „centralismul democratic” nu vom parte din UE. Ori marxismul nu poate supravietui intr-o tara descentralizata.
    Cu PSD in guvern nu se descentraliza NIMIC [decat in palavre].
    Tot ce inteleg Ponta, Teodeorovici, Dragnea etc este „capitalism monopolist de stat” descris de clasicii marxismului. Scoateti un singur cuvant din expresie si nu mai stiu ce sa faca decat sa inventeze birocratie de stat, cvontroale, agentii si ministere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Gratian Mihailescu
Gratian Mihailescu
Graţian Mihăilescu este expert in dezvoltare regională si consultant în afaceri europene, în prezent încercând să înfiinteze un Institut de Dezvoltare Locală în Timişoara. Absolvent de jurnalism, s-a specializat în Afaceri Europene si Dezvoltare Regională, fiind bursier în Germania, Italia, Belgia şi Ungaria la prestigioase instituţii din ţăriile respective. De-a lungul timpului s-a implicat în activităţi ale societatăţii civile, în ţară sau pe plan extern, colaborând cu clubul RO-UE, Europuls, Liga Studenţilor Români din Străinătate şi alte organizaţii non-guvernamentale din Vestul României. În ultimii ani a publicat articole despre fonduri europene şi dezvoltare regională pe siteuri de specialitate.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro