Home » Economie »Macro »Sinteze » Citesti:

Germania, Zona Euro si Pietele Financiare. Perspective catre 2011.

Bogdan Mihalascu decembrie 15, 2010 Economie, Macro, Sinteze
3 comentarii 2,330 Vizualizari

Suntem in pragul unei noi intalniri a liderilor UE, ultima pe 2010, in care se va incerca obtinerea de consens privind schimbari asupra Tratatului Uniunii. In principal, eforturile vor viza noi pasi catre stabilirea unui mecanism permanent, si nu conjunctural, de salvare a tarilor membre care intra in dificultati de finantare de pe pietele  financiare. Inclusiv dezbaterea mai larga a ideii de emitere eurobonduri,  idee propusa recent ca o potentiala solutie in restabilirea increderii privind un viitor pozitiv al zonei euro.

Este o noua intalnire in care nu se va putea intampla nimic decisiv fara acordul Germaniei, si respectiv al vointei politice a Angelei Merkel, Doamna De Fier a Gemaniei si, se pare, si a Europei.

Acest articol isi propune o incursiune in optiunile si atitudinea Germaniei privind redresarea zonei euro si salvarea membrilor aflati in dificultate atat in 2010, cat mai ales in acest moment si de acum inainte, spre 2011.

De ce acest demers? Deoarece criza de incredere a investitorilor fata de zona euro este in acest moment cea mai mare amenintare la adresa redresarii economice globale. Iar Germania este nu doar arhitectul de baza al acestei zone, ci statul cu un rol fundamental – fie ca si l-a dorit sau nu – in acest moment privind stabilitatea, mentinerea in existenta si dezvoltarea zonei euro.

Poker de UE. Full de eurobonduri cu pereche de euro.

Ca sa abordam de la inceput ideea cea mai la moda privind re-stabilizarea zonei euro, Merkel a refuzat rapid propunerea lui Juncker (prim-ministru Luxemburg) de eurobonduri co-garantate de intreaga Uniune Europeana (obligatiunile s-ar emite fiind garantate in comun de catre fiecare stat din Uniune, ar avea costuri reduse de finantare datorita calitatii oferite de Germania, Franta ca si co-garantori,  iar fondurile atrase ar putea fi folosite de statele cu dificultati de finantare, care ar plati dobanzi mai reduse decat profilul lor individual de debitori ar implica). Cel mai transparent, si coerent de altfel, argument, a fost ca o astfel de co-garantare ar elimina si mai mult motivatiile extrinseci ale unui comportament responsabil in materie de indatorare si deficit pentru tarile membre. Un fel de ´turcul plateste´, perceput insa drept ´neamtul plateste oalele sparte´. Astfel de produs financiar ar avea insa intr-adevar meritul de a transforma UE intr-un monolit – statele membre ar fi finalmente pozitionate unitar  mecanismelor speculative, nu s-ar mai putea lansa atacuri asupra unui stat anume atata timp cat o mare parte din obligatiile sale ar fi co-garantate de intreaga Uniune. Se aduce insa in contrapartida un hazard moral major, acela al diminuarii responsabilitatii individuale al fiecarei tari.

Dupa ce a refuzat propunerea eurobondurilor, Merkel a solicitat calm din partea statelor Uniunii Europene, deoarece Jean-Claude Juncker a reactionat violent la nivel verbal, acuzand Berlinul de anti-europenism si rigiditate privind negocierile de redresare a zonei euro.

Aria de compromis confortabila Germaniei in acest moment: o eventuala marire a plafonului facilitatii de salvare a tarilor cu probleme – in prezent de 440 miliarde euro, si – sugereaza Financial Times – eventuale modificari in structura mecanismului acestei facilitati astfel incat o tara in dificultate sa poata accesa fonduri superioare alocarii la care are dreptul acum.

In prezent, aceasta facilitate de 440 miliarde corespunde unei entitati juridice distincte, detinuta de toate statele UE mai putin Grecia, localizata in Luxemburg, si garantata de bugetul consolidat al UE, care poate accesa pietele financiare obtinand costuri de finantare reduse datorita ratingului de triplu A – cel mai “sigur” nivel de rating; fondurile atrase la cost redus pot fi mai departe imprumutate cu marje minime catre state in dificultate.

Episoadele Irlanda si Grecia au largit fiecare in mod fortat aria de compromis acceptat de Germania. Problema este ca nici pietele financiare nu mai stiu ce compromis le-ar calma, pentru a-l si cere actorilor UE. Oricat de academic suna, lupta conceptuala dintre austeritate si reluare a cresterii economice ramane la un moment dat in sfera de ce anume sa cautam in hambar mai intai, oul sau gaina.

Nevoi viitoare de finantare in zona euro

Conform Financial Times si JP Morgan zona euro se va confrunta cu aproximativ 760 de miliarde necesare ca si noi emisiuni in obligatiuni / titluri de stat in 2011, dintre care 150 miliarde aferente Italiei si aproape 50 miliarde pentru Spania. Iar inghesuiala are loc in primul trimestru din 2011, dupa care vine Portugalia cu nevoia de a refinanta 9.5 miliarde inspre jumatatea anului viitor.

Optimistii spun ca marimea EFSF (European Financial Stability Facility) este suficienta. Pesimistii spun ca mecanismul existent limiteaza drastic sumele care pot fi efectiv accesate atunci cand o tara se confrunta cu o criza de incredere din partea creditorilor si investitorilor.

Deci nu avem un sac fara fund la dispozitie, ci doar o sacosa care este fluturata pompos in fata hypermarketului de indatorare la nivel de stat. Fiecare isi asigura adeptii ca detine adevarul absolut. Doar ca, invatam de ceva vreme incoace, speranta nu tine loc de bani. Iar banii vin numai contra increderii, “credit” venind de la latinul “credo”, adica “am incredere in tine”. Iar dilemele si pesimismul nu tin loc de incredere.

Merkel si Germania fata cu reactiunea

Merkel a cerut ca viitoarele mecanisme de salvare financiara sa impuna costurile redresarii inclusiv pe umerii creditorilor acelor state in dificultate. Desi s-a insistat ca abia dupa 2013 se va realiza aceasta abordare, pietele financiare au preferat sa faca infarct imediat, iar Irlanda s-a trezit in bail-out. Desi, de asemenea, faptul ca un creditor care imprumuta sau a imprumutat bani, inclusiv catre un stat national, poate inregistra pierderi face parte din esenta pietei libere si a economiei de piata cu risc si randament.

Si daca nu e Merkel, este ministrul ei de finante, ale carui semnale transmit faptul ca Germania nu este psihologic pregatita sa discute noi propuneri semnificative decat in 2011.

Adica voi ati fost suficient de obraznici in 2010, ne-a ajuns cat ne-ati fortat mana in acest an, deci va rugam sa va reportati tupeul ramas pentru anul urmator; iar intre timp n-ar strica sa mai faceti si niste economii, va aratam noi de ce. De exemplu, am putea iesi din zona euro, dupa cum relata The Guardian recent despre o discutie intre Merkel si primul ministru al Greciei, George Papandreou; desigur, pozitia germana oficiala privind acest incident a fost ca “moneda euro este principalul nostru proiect european”; evident, orice alt fel de pozitie oficiala ar fi aruncat lumea financiara in aer, deci nemtii sunt si capabili de tandrete cu emotivele piete financiare, macar in al 12-lea ceas.

Recent, Germania a lovit in mod direct inclusiv catre Statele Unite. La intrunirea G20, nemtii au respins drept fantezista abordarea americana privind echilibrarea deficitelor comerciale, iar – ghiciti cine – ministrul de finante – german – a descris abordarea americanilor drept “clueless” – adica complet rupta de realitate. Iar Merkel a adaugat o fraza importanta – necesitatea revenirii la cresterea economica sustenabila.

Si totusi, sa fie Germania si Merkel unicul capitan salvator al navei UE? Unde este leadershipul Frantei? Franta incearca sa medieze aceste divergente, adica este oarecum proactiva si asertiva, dar nu incisiva sau decisiva; Olanda, Finlanda si Austria par la fel de reticente in a baga mainile in buzunarele propriilor cetateni pentru a achita notele de plata ale dezvoltarilor nesustenabile, mai ales cand partidele de opozitie capitalizeaza imediat acest deficit de imagine al guvernelor existente. Deci vrem, nu vrem, dansam in incinta. Cu Germania.

In dulcele stil clasic. Cel german.

Germania ramane o tara mandra de performantele ei, si in acelasi timp infuriata de mainile intinse catre ea din intreaga Europa. Vorbim de o crestere PIB in trimestrul II al anului 2010 de 2.2%, si de o rata a somajului care a coborat sub cea de la inceputul crizei din 2008. Iar la nivel politic, Merkel s-a trezit intre ciocanul aratat de cetatenii germani atunci cand a fost nevoita sa bage mana in buzunarele acestora pentru notele de plata ale Greciei si Irlandei, si nicovala dezintegrarii zonei euro, ale carei state sunt exasperate de rigiditatea si reticenta nemtilor in a se sacrifica pentru asa numitul bine comun.

Germania se simte nedreptatita cand i se cere ca, desi cetatenii ei au facut sacrificii si si-au asezat in ordine competitivitatea si dezvoltarea economica sustenabila, sa continue sa plateasca “oalele sparte” ale statelor cu probleme. Cu mainile fortate in pachetele de salvare a Greciei, Merkel si partidul ei au pierdut controlul camerei superioare a Parlamentului in Mai 2010.

Spre deosebire de politicienii romani, cei germani nu vor sa isi bata joc de alegatorii, si, in general, de cetatenii lor.

Uniune Europeana, cumparam timp. Dar nu avem bani de solutii.

Alistair Darling, fostul ministru de finante al Marii Britanii, constata si consfinteste o realitate dura: Europa, de-a lungul intregului an 2010, si-a cumparat timp. NU si solutii. Germania vine si spune ca nici nu mai actioneaza decisiv pentru solutii in acest an, deci ultima intalnire din 2010 va produce cel mult metafore si juraminte cu jumatate de gura privind o actiune concertata si responsabila. Partizanilor cresterii economice, Germania continua sa le raspunda cu apeluri la austeritate – NU putem construi fundatia redresarii economice fara a avea o chirurgie de bun-simt – prin pachete de austeritate.

Germania continua sa refuze principiul cheltuielilor/deficitelor aditionale pentru redresarea economica, in ideea ca un fotbalist olog, intr-un picior dopat cu steroizi de consum, NU are cum sa alerge mai repede si mai bine decat unul cu doua picioare, chiar daca acesta are ghete de austeritate ce ii afecteaza alergarea. Nu vrem sa construim o casa incepand cu un acoperis de aur, ci cu o fundatie gri, insipida, dificila, dar necesara, de austeritate.

Problema e ca pietele financiare nu iubesc culoarea gri, ci tot ceea ce straluceste si face bule – de ce nu, inclusiv aurul. Capitalul refuza parca sa cunoasca notiunea de austeritate, ci doar pe cea de randament. Detinatorii de capital spun ca au invatat lectia crizei sub forma randamentelor semnificativ negative, dar refuza sa accepte ca de aici pana la noi profituri uriase, ar trebui – poate – sa urmeze o perioada de modestie in castiguri.

Iar dupa un an de lovituri incasate nefericit, zona euro pare la fel de incapabila sa raspunda coerent cangrenei si caruselului de incredere a investitorilor carora le cere sa investeasca in noi emisiuni de titluri ale statelor euro – versus nevoia stringenta de refinantare a datoriilor prin aceste emisiuni.

In lumina evenimentelor din 2010 si a drumului dur de mai departe, UE incearca inca in mod foarte stangaci si amatoresc sa transmita catre lume mesajul ca zona euro este o structura unitara, adica una puternica si solvabila.

Ce ne asteapta deci?

Dupa un foarte probabil viitor mini-episod Portugalia in stilul celui intamplat Irlandei, vor urma in prima parte a lui 2011 Italia si Spania. Doar daca detinatorii de capital vor intelege ca nu castiga de fapt mai nimic prin a-si da singuri foc la valizele oportunitatilor de business si randament. In plus, vor exista intotdeauna discursurile haiducesti care reamintesc faptul ca cei mai mari creditori ai statelor sunt insesi marile institutii financiare, iar toate bail-out-urile sunt efectul de lobby al acestora; dar haiducii nu pot propune ca solutie dezintegrarea zonei euro, care ar echivala, pentru o perioada de timp, tot cu declararea de falimente (dobanzi ridicate cerute pentru noi imprumuturi si acces restrictionat la pietele de capital). Deci e frumos sa aratam cu degetul, dar parca si mai frumos ar fi sa ne pastram toate degetele…

Estimarile argumentate pe baza tuturor celor de mai sus sunt pentru o prima parte a lui 2011 extrem de tulbure, in care state din UE aflate in dezechilibru bugetar, fiscal, comercial vor intinde in mod serios mana catre capitalurile globale fara sa aiba nicio poezie noua de aratat investitorilor. Germania va continua refrenul cu austeritatea, fara sa o putem arata cu degetul drept un stat nedemocratic si antieuropean, in timp ce titlurile ziarelor vor striga despre investitori reticenti privind planurile de eficientizare conduse politic de partide tot mai sfaramate sub ciocanul degetului aratat de alegatori. Indiferent de care deget vorbim.

Aurul, dolarii, arabii, bursele. Samd.

Este usor sa spunem ca strigam Panica!. Din pacate, oricat ne dorim sa credem ca totul va fi bine, nu reusim sa avem o vizibilitate despre CAND si CUM va fi bine din nou. Si vorbim de un cocktail care cuprinde intr-adevar dezechilibre fundamentale, dar si isterie din partea pietelor financiare. China si arabii sunt dispusi sa vina sa plaseze capital in schimbul influentei. Pana atunci insa, vom vedea Italia si Spania luate la bani marunti in curand. Vom vedea ministri strigand ca tarile lor sunt sigure (tema de gandire: ce altceva ar putea sa strige??), si aratand cu degetul catre speculatori. Ceea ce va indarji si mai mult pietele. Vom vedea degete aratate catre SUA si sistemul ei de pensii, iar dolarul, care pana acum era o moneda condamnata sa fie slaba din cauza a 101 argumente economice, istorice si geopolitice, se va intari sau se va slabi in ritm cu emotiile pietelor. Aurul va reveni periodic in globurile de cristal ale prezicatorilor, unii anuntand ca suntem la maxim, altii demonstrand ca de fapt suntem la cotatia minima a urmatorilor 10 ani.

Este un joc de poker in care, istoria ne-o arata, nu castiga cel mai bun, sau cel mai slab. Castiga cel care reuseste sa se abtina cat mai mult sa mearga la toaleta. Si cine are jetoane suficiente pentru a ramane la masa fara a apela la noi credite. Italia si Spania nu au avut o nevoie semnificativa sa se ridice de la masa de joc inca, dar cand vor fi nevoite sa o faca, toata lumea va vedea, parafrazand o poveste, cat de gol este imparatul.

Pietele financiare nu au avut de ceva vreme o volatilitate semnificativa, si abia asteapta sa sfasie.

Incercati sa gasiti masuri si actiuni care sa ofere optimism si exuberanta. Prea putine.

Cand Portugalia cheltuieste, i se striga sa dea austeritatea jos din pod. Cand Irlanda introduce austeritatea, i se reaminteste ca aceasta ucide revenirea economica. Iar chiar in aceste clipe Eisuke Sakakibara, cel supranumit „Domnul Yen” pentru competenta in materie de valute, spune ca ne asteapta 8 ani de recesiune deoarece guvernele prefera austeritatea fiscala in locul recuperarii cresterii economice stabile.

Ceea ce merita sa retinem de la Domnul Yen nu este ca vorbim de 2, 4 sau 8 ani de recesiune in continuare. Este de retinut doar pesimismul privind o redresare rapida, magica, a economiilor majore. Ca se arata cu degetul austeritatea fiscala drept principalul vinovat al recesiunii, poate conteaza mai putin… Germania incearca doar sa comunice ca pana sa desfacem sampania deficitelor de stimulare a economiei, trebuie neaparat sa inghitim bautura amara contra mahmurelii post-petrecere pe datorie. Si Merkel, si Domnul Yen, isi doresc crestere economica sustenabila.

Doar ca Merkel, si Germania, nu pun caruta inaintea boilor. Desi aceasta abordare ar duce cu gandul la revolutionara inginerie germana, poate ca nu e decat o inginerie a bunului-simt economic in actualul context.

Frica revine.

Era si ramane titlul unei prime pagini din The Economist, luna Mai 2010.

De fapt, frica nu a plecat niciodata.

Doar s-a sperat ca intr-o dimineata ne vom trezi si totul va fi bine.

Speranta, desi poate moare ultima, nu tine loc de bani si de incredere.

In schimb, ca alternativa la o speranta si un optimism nefundamentate, exista un numar larg de variabile gata sa declanseze noi avalanse de frica si pesimism, daca nu chiar panica. Maestrul Nouriel Roubini va veni in diverse momente si va striga criza si falimentul. Desi mai curand ar trebui sa isi schimbe numele in Houdini, caci el are talentul de magician de a isi face zeci de predictii anterioare complet eronate sa dispara din constiinta maselor. Mase care insa nu vor ezita sa se agate de un astfel de Petrica strigand “lupul” pentru a o lua la fuga. Cu bani cu tot.

Lumea pare sa fi uitat ca intre cresterea pe bule, recesiunea care comprima si contracta tot ce e bun, si revenirea economica, este necesara regasirea echilibrului. Intreaga lume, in afara de Germania.

Germania continua sa ne spuna, precum Einstein, ca o problema nu se poate rezolva prin acelasi sistem de gandire care a cauzat-o; continua deci sa ne spuna ca problema indatorarii excesive la nivel de tara nu se poate rezolva printr-o noua runda de indatorare.

Dati pietelor financiare mintea cea de pe urma a nemtilor.

PS1: in materie de plasamente in diverse active, fireste ca se vor putea face bani in continuare. Capitalul este acum fericit cu randamente stelare in Brazilia sau Hong Kong, uitand ca la stele nu s-a ajuns niciodata sustenabil, ci tot calatorind cu bule speculative. Insa apetitul la risc implicat de acest context in continuare profund dezechilibrat al pilonului european din economia mondiala este foarte ridicat. Astfel incat pentru urmatoarele luni ar trebui sa ne gandim mai mult la protejarea capitalului, si mai putin la multiplicarea lui.

PS2: Poate ideea de Eurobond coroborat intr-un fel cu conditii de austeritate fiscala si reechilibrare bugetara, atat de dragi Germaniei, ar avea mai mult sens.

Cateva din sursele folosite la acest articol :

http://www.france24.com/en/20101125-germany-euro-stability-merkel-reassure-investors-irish-bailout-currencies

http://www.fortune500global.com/news/european-agencies-provide-stabilization-fund-aaa-rating/

http://www.ft.com/cms/s/0/c0dca084-ea6c-11df-b28d-00144feab49a.html#axzz184bgYuOC

http://www.nytimes.com/2010/12/06/opinion/06darling.html?pagewanted=1&_r=2&sq=darling&st=cse&scp=1

http://www.guardian.co.uk/world/2010/dec/03/angela-merkel-germany-abandon-euro

http://www.irisheconomy.ie/index.php/2010/12/09/putting-brakes-on-default-bandwagon/

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , , , , ,



Currently there are "3 comments" on this Article:

  1. Radu Humor spune:

    ARTICOL EXCELENT !
    CLAR SI LA OBIECT !
    DAR CE TE FACI CA LA NOI NU AI CU CINE SA DISCUTI :
    Sau poate credeti ca cu Basescu, Boc, Ialomiteanu ….

  2. Daniel Coman spune:

    Portugalia:

    Din ce stiu, UK are o indatorare si un deficit mai mari decat Portugalia, care are o crestere asteptata de 1.4%. Iar UK se recesioneaza cu brio, si are doar rata somajului mai buna versus Portugalia. Si totusi, in mod clar “frica” va lovi mai curand Portugalia.

  3. Dragos Popa Dragos Popa spune:

    Mish le zice bine aici, cu trecere prin diversele perspective: http://globaleconomicanalysis.blogspot.com/2010/12/support-rises-for-european-nanny-state.html
    Intrebarile sunt mai multe, inclusiv ce se intampla la orizontul 2013 si daca nu cumva “the new mark is back”, cu Germania luand in maini propriul destin si Franta trecand la volan.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Bogdan Mihalascu


Bogdan Mihalascu

Bogdan Mihalascu, 29 de ani, este analist de credit la nivel corporate intr-o prestigioasa institutie financiara, iar anterior a activat in aria de management de portofoliu, plasam... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)