Home » Analize »Economie »Financiar »Global / Europa »Macro »Opinie »Sinteze »Societate/Life » Citesti:

Goana după dobândă negativă în epoca raționalității descrescânde

Bogdan Glavan decembrie 2, 2013 Analize, Economie, Financiar, Global / Europa, Macro, Opinie, Sinteze, Societate/Life
19 comentarii 1,804 Vizualizari

În lumea academică de peste ocean s-a iscat luna aceasta o nouă controversă: are nevoie economia de o rată negativă a dobânzii? Cel care a sugerat un răspuns afirmativ este Lawrence Summers, fost președinte al universității Harvard – susținut îndeaproape de Paul Krugman și alți scutieri ai socialismului monetar. Iată ce spune Summers:

„Nu s-a terminat nimic… Va trebui ca în anii care urmează să ne gândim la modul în care vom administra o economie în care rata nominală zero a dobânzii reprezintă un inhibitor cronic și sistemic al activității economice, ținând economia jos, sub nivelul ei potențial.”

Paul Krugman explică mai clar:

“Definiția pe care o oferă Larry situației economice actuale este identică cu a mea. Deși el nu vorbește de capcana lichidității, pornește de la premisa că trăim într-o economie în care politica monetară este practic constrânsă de pragul zero sub care nu poate coborî rata dobânzii… și aceasta corespunde unei situații în care rata “naturală” a dobânzii – rata la care economisirile și investițiile dorite sunt egale – este negativă.

Și mai spune el, în această situație regulile normale ale politicii economice nu se aplică. Așa cum îmi place mie să zic, virtutea devine viciu și prudența – nebunie. Economisirea rănește economia – chiar lovește în investiții, datorită paradoxului economisirii. Fixația cu deficitele și datoria nu face decât să agraveze depresiunea…

Summers susține că economia are nevoie de bubble-uri măcar pentru a încerca să eliminăm șomajul – și că în absența unui bubble economia necesită o rată negativă a dobânzii. Iar ideea aceasta nu este relevantă doar din 2008 încoace; ea a fost adevărată, poate cu mai puțină intensitate, din anii 1980.

Deci, problema de fond este pur și simplu aceea că rata reală a dobânzii este prea înaltă. Dar, veți spune, ea este deja negativă – este zero în termeni nominali minus o oarecare inflație așteptată. Dar eu vă întreb: și ce dacă? Dacă piața vrea o rată a dobânzii puternic negativă, atunci o să tot întâmpinăm probleme până când vom găsi o cale de a oferi o asemenea dobândă…

O soluție ar fi să reformăm întregul sistem monetar – adică să eliminăm bancnotele și să plătim o dobândă negativă la depozitele bancare. Altă variantă ar fi să profităm de următorul boom și să ducem inflația considerabil mai sus, și să o ținem acolo…

Asemenea sugestii sunt întâmpinate, bineînțeles, cu furie. Cum de îndrăznește cineva să susțină că oamenii virtuoși, cei care sunt prudenți și pun deoparte bani pentru viitor, ar trebui expropriați? Cum să spui că economiile lor ar trebui confiscate încetul cu încetul, fie prin inflație fie prin dobânzi negative? Asta este tiranie!

Dar, atunci când ne aflăm în capcana lichidității, economisirea poate că este o virtute personală, dar reprezintă un viciu social.”

Am oferit un citat extins pentru a înțelege mai bine la ce se gândesc unii economiști. Parafrazând titlul unei cărți a aceluiași Krugman din 1990, aș spune că trăim în epoca raționalității descrescânde. Și, fără prea multe comentarii, i-aș invita pe economiștii menționați ca, dacă cred cu adevărat în ideile pe care le emit, să facă un pas în față și să ne dea un exemplu de virtute socială, lichidându-și de bună voie averea și aruncând-o pe consum. Economia nu are nevoie doar de filozofi de catedră, ci și de eroi ai consumului. Este timpul așadar ca Summers și Krugman să pună în aplicare ceea ce susțin, oferindu-ne un exemplu de consecvență: să predea tot ce au agonisit în mâinile statului; sau să își lichideze depozitele din bancă, investițiile bursiere și pensia privată folosind banii pentru a cumpăra acum orice; exact cum spune Krugman pomenindu-l pe Keynes, să cheltuie banii pe ORICE: „cheltuielile neproductive sunt preferabile situației în care nu cheltuiești deloc”.

Câtă vreme ei nu fac acest lucru, înseamnă că nu cred cu adevărat în ceea ce spun. Și că, de fapt, au alte intenții. Cum ar fi… salvarea corporațiilor și instituțiilor cele mai îndatorate, care au nevoie de un nou boom pentru a rămâne solvabile. Înțelegând prin aceasta nu salvarea afacerilor acestor instituții, ci salvarea clasei antreprenoriale care le conduce, a acționariatului acestor corporații și bănci, împreună cu clasa politică aservită.

Poate unii vor reacționa, la fel cum își imaginează Krugman: vai, dar ce spui este incorect politic! Și, întocmai precum Krugman, le replic: și ce dacă? Ori suntem economiști ori nu mai suntem! Să nu facem ca în zicala „La plăcinte înainte, la război înapoi.” Să nu fim lași. Să ne arate Summers și Krugman calea luminoasă a salvării eutansiindu-și toate economiile chiar mâine și cheltuind tot pe bunuri de consum.

Mă cam îndoiesc că acest lucru se va întâmpla. Știți de ce? Fiindcă de cele mai multe ori ideile de inginerie socială precum „eutanasierea rentierului” au fost fabricate în scopul manipulării, adică în scopul redistribuției de avuție. De pildă, Keynes este cel care în perioada interbelică a venit cu ideea că guvernul trebuie să stimuleze economia prin inflație. Desigur, faptul că își pierduse banii la bursă în timpul crizei este doar o întâmplare.

Dar să lăsăm deoparte ironiile. Ideea dobânzii negative și a stimulării consumului este o prostie, punct. O spune și Tyler Cowen (George Mason University), o spune și John Taylor (Stanford University). Și, bineînțeles, mai bine ca toți o spune Școala Austriacă de economie. Viziunile lui Summers sau Krugman sunt atât de incoerente încât nici nu știi de unde să le apuci. Să schițăm, totuși, câteva obiecții:

  1. Rata dobânzii este un fenomen real, determinat de faptul că oamenii manifestă ceea ce se cheamă “preferință de timp”: prețuim mai mult bunurile prezente decât bunurile viitoare. Economisirea înseamnă sacrificiu; nu e plăcut să economisești. Tocmai de aceea, dacă renunțăm la consumul unui bun sau – ceea ce este același lucru – la o sumă de bani disponibilă în prezent, o facem doar pentru a câștiga mai mult în viitor; adică pentru a consuma mai mult în viitor. Acest lucru nu este deloc problematic, el ține de esența vieții. Cum spunea Ludwig von Mises, dobânda este o categorie a acțiunii umane. Dacă nu am aprecia mai mult bunurile prezente (sau disponibile într-un viitor apropiat) decât bunurile viitoare (sau disponibile într-un viitor mai îndepărtat), atunci nimeni nu ar mai acționa. Pământul nu s-ar mai putea tranzacționa pentru o sumă finită de bani – prețul său ar tinde la infinit, pentru că fluxurile de venit viitoare pe care le generează acest activ ar fi prețuite întocmai ca și venitul prezent. Cu alte cuvinte, fără dobândă (pozitivă), este aproape imposibil să concepem viața.
  2. Economisirea nu este o pierdere pentru economie, ci motorul dezvoltării economice. Economisirea nu este o „scăpare” (așa cum zicea Keynes) care apare atunci când nu cheltuim tot ce câștigăm. Economisirea este pur și simplu altă formă de cheltuială – un mod particular de a aloca resursele. Prin economisire acumulăm capital și astfel putem trece la metode de producție mai productive. Un exemplu simplu demonstrează tot ce este de demonstrat. Să presupunem că Robinson Crusoe reușește să prindă 10 pești în 10 ore; cei 10 pești reprezintă producția sau venitul lui. Productivitatea muncii lui Robinson este de 1 pește/h. Dar lui Robinson îi vine o idee: ce-ar fi să-și crească productivitatea, prinzând mai ușor peștii cu o undiță? Problema este că pentru a realiza undița are nevoie de timp, să zicem de o zi întreagă, perioadă în care, evident, nu are cum să prindă pește. Astfel, Robinson se pune pe economisit. Dacă el pune deoparte 2 pești în fiecare zi, atunci venitul lui se împarte astfel: venit (10) = consum (8) + economii (2). După 4 zile a acumulat un capital (fond de subzistență) de 8 pești, astfel încât în a cincea zi își permite să-și dedice timpul construirii bunului de capital (undiței) cu care își poate spori productivitatea, fără ca în această zi să își reducă consumul! Cu undița va prinde 5 pești pe oră, deci productivitatea lui crește de 5 ori. Dacă lucrează doar 4 ore pe zi, producția totală (venitul) este de 20 de pești; nivelul lui de viață a crescut atât în termeni de consum cât și în termeni de timp liber. Dar atenție! Robinson are nevoie să economisească în continuare dacă dorește să își păstreze acest nivel de bunăstare, deoarece bunul de capital se depreciază în timp și, după o perioadă, va deveni inutil și va trebui înlocuit. În concluzie, este destul de clar ce s-ar întâmpla dacă i-am „stimula” consumul lui Robinson și l-am împiedica să economisească: el nu și-ar putea crește niciodată standardul de viată – nivelul consumului în viitor.
  3. Ce este valabil pentru Robinson este valabil pentru întreaga societate. Este ușor să ne imaginăm ce s-ar întâmpla dacă lumea ar consuma tot venitul, fără să economisească deloc. Gândiți-vă că firmele nu ar mai aloca nici un leu pentru deprecierea sau amortizarea mijloacelor fixe. Că toate profiturile ar fi cheltuite pentru satisfacerea nevoilor de consum, fără să mai investim nimic. Că noi toți nu am mai pune nici un ban deoparte, ci ne-am folosi tot venitul pentru a cumpăra bunuri de consum: mâncare, haine, spectacole de teatru sau concerte, excursii sau gadgeturi electronice (cât mai scumpe de preferință și cât mai puțin durabile). Rezultatul ar fi creșterea astronomică a prețurilor acestor bunuri și un boom de foarte scurtă durată în sectoarele economice care le produc. După care ar urma o sărăcie cumplită, deoarece “am păpat” tot capitalul. De ce și când am face așa ceva? Probabil doar atunci când am fi convinși că urmează sfârșitul lumii și că “Acum e acum!” – merită să trăim ultimele clipe fiindcă oricum nu mai apucăm ziua de mâine (sau de peste un an). Doar atunci nu ne-ar mai păsa de viitor, de copii, de ce urmează după noi, fiindcă… „după noi potopul”! Am putea trăi asemenea clipe triste într-adevăr dacă, de exemplu, s-ar materializa scenariul dorit de Krugman, acela în care ar urma să fim atacați de extratereștri. Și mi-e teamă că, în asemenea condiții, și filozofia găunoasă a lui Krugman despre viciul care devine virtute ar ajunge o chestiune pragmatică. Cu precizarea că toate viciile ar deveni “virtuți”, căci cui i-ar mai păsa dacă își omoară vecinul pentru a-i fura Ferrari-ul și a face o tură cu el, când mâine oricum urmează să ne atace klingonienii?! Pe termen lung suntem morți, spunea Keynes, iar dacă termenul lung devine iminent, atunci e posibil orice – așa cum bine ne atrage atenția Dostoievski.
  4. Nu putem spune că deficitul de consum împiedică PIB real să ajungă la nivelul PIB potențial. De fapt, nici nu este prea clar ce reprezintă PIB potențial. Să luăm cazul României. Pe vremea comunismului nu exista șomaj, deci economia funcționa la nivel potențial? Pe timp de război economia funcționează la nivel potențial? Dacă așa stau lucrurile atunci soluția este destul de clară, dar mi-e teamă că tratăm lucrurile prea facil. Ar trebui să ne întrebăm: „potențial” în raport cu ce? Câtâ vreme avem pretenția de a trăi într-o economie de piață, ar trebui să acceptăm faptul că PIB se construiește pe baza nevoilor publicului, ale pieței. Piața nu mai cere astăzi investiții imobiliare, nici extinderea capacităților industriei grele, nici turnarea de asfalt și de borduri noi, nici energie regenerabilă nerentabilă. Atât timp cât statul a subvenționat aceste sectoare am avut PIB mare. Acum, când s-a dovedit că alocarea resurselor în aceste zone este expresia risipei înseamnă că fucționăm sub potențial? Repet, potențial în raport cu ce? Răspunsul lui Krugman nu lasă nici un dubiu, în opinia mea: funcționăm sub potențial în raport cu boom-ul precedent. Deci hai să mai risipim resursele o tură și să ne apucăm de investiții de genul „sapă șanțul-umple șanțul”, ca să reducem șomajul și să crească PIB! O asemenea viziune simplistă asupra PIB nu are cum să fie decât eronată.
  5. În fine, dacă economia e atât de perversă pe cât visează Krugman și Summers, și rata “naturală” a dobânzii este negativă, atunci de ce nu vedem chestia asta în practică?! Dacă este naturală, atunci ar însemna că ar trebui să o vedem în mod natural, firesc, pe piață, în contractele de credit între indivizi! Dar ce să vezi? Dacă te uiți pe piață descoperi că apetitul pentru risc este la cote istorice, cămătăria este în floare și investițiile speculative la fel! Goana după randament (cât mai mare) este în plină desfășurare. Ceea ce este firesc, lumea este disperată să scape de capcana dobânzilor deja negative impuse de băncile centrale.
  6. Problema cu economia nu este că e inundată de prea multe economisiri sau prea mult capital, ci că are prea puțin capital! Nu este penuria de capital tocmai marele necaz al companiilor insolvente? De ce se plâng băncile care, la rândul lor, văd cum le cresc creditele neperformante? De faptul că le trebuie mai mult capital pentru a acoperi pierderile! Economia în ansamblu are nevoie de mai mult capital, nu de mai puțin. Aceasta deoarece în timpul boom-urilor succesive despre care vorbește Krugman capitalul a fost irosit, risipit aiurea în investiții fără sens, iar profitul a fost păpat în întregime și acum am rămas doar cu povara datoriilor acumulate. Cine este de vină pentru această risipă? Ceaușeștii (cu față umană) care au condus economia occidentală împreună cu servanții lor ideologici. Exact cum România pe timpul comunismului a acumulat și investitit o groază de capital, dar în mod discreționar după “indicațiile prețioase” venite de sus, descoperind pe urmă că industriile construite nu au piață de desfacere, tot așa economiile occidentale au fost ghidate să meargă în bălăriile risipei prin subvenții, garanții de stat, hazard moral și – am lăsat lăsat la urmă ce este mai important – bani scoși la imprimantă pe post de credit. Și acum, economiștii care au patronat proasta alocare a resurselor în ultimele decenii, cei care au fost la cârma economiei în timp ce mergeau spre aisberg-ul crizei fără să prevadă nimic (normal), vin și spun că mai avem nevoie de un bubble!
  7. Care este toată ideea de fapt? Datoriile acumulate, private dar mai ales publice nu pot fi plătite de către debitori. Și atunci trebuie să le plătească restul lumii. Chinezii de pildă – dar nici chinezii nu sunt atât de naivi încât să stea călare pe trilioane de dolari și să suporte deprecierea la infinit. Și atunci cine? Restul lumii. Toată lumea, mai ales cei care au de unde. Conform principiului marxist binecunoscut, “De la fiecare după posibilități, fiecăruia după nevoi”. Adică, să se confiște avuția oamenilor simpli, care au fost prudenți, prevăzători și au economisit, inclusiv o parte din averea oamenilor mai bogați (că și ei au de unde), pentru a se da statului și celor mai tari și insolvabili corporatiști – că ei, săracii, n-au. Cei din prima categorie sunt „vicioși”, dar băieții deștepți și insolvabili sunt „virtuoși”. Ce susțin Summers și Krugman? Pe scurt, să vedem Cipru reloaded. Confiscarea depozitelor și a averilor.

Acum sper că înțelegeți exact de ce anume ideea dobânzii negative este o prostie. Este o prostie din perspectiva bunăstării generale. Dar din perspectiva anumitor persoane este o soluție viabilă. Chiar singura soluție pentru menținerea șandramalei etatiste actuale care altmineri s-ar prăbuși cu brio sub povara gogoșilor livrate pe bandă rulantă (o casă pentru fiecare, educație, sănătate și pensii gratuite, subvenții și privilegii fără număr pentru clientela politică).

Și – era să uit! – sper  de asemenea că înțelegeți de ce merită să ne împotrivim desființării banilor fizici, așa cu s-a vehiculat în Suedia sau Israel. Dacă am avea doar bani electronici, Summers și Krugman și-ar pune mai ușor în practică complotul împotriva bunăstării societății. Gura păcătosului adevăr grăiește, să ne amintim: “O soluție ar fi să reformăm întregul sistem monetar – adică să eliminăm bancnotele și să plătim o dobândă negativă la depozitele bancare…”

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "19 comments" on this Article:

  1. petrica spune:

    Cine e nebunul care in pragul eliminarii bancnotelor nu cumpara cu ce are economisit, aur, tablouri,pamint… orice bun care isi pastreaza cat de cat valoarea in timp si care e usor de aparat.
    Eliminara bancnotelor nu se poate face decit o data cu introducerea comunismului pur. Si asta nu se poate face decit cu morti si cu gulag, dupa cum istoria ne-a invatat deja.
    In rest oricine e liber sa vorbeasca sau sa asculte.

    Problema teoriei e : ce senator american va renunta la averea familiei in schimbul promisiunii puterii eterne(reinfinatea clasei nobililor?).

  2. un_batrin spune:

    Citeva observatii de nespecialist, pe puncte:
    1. Cei mai multi economisesc pentru a supravietui in viitor, sau macar de pastra un nivel de viata rezonabil fara trebui sa minceasca cind nu ii mai tin puterile. Nu sint multi cei care au puterea batrinilor eschimosi care la un moment dat al vietii hotarau sa fac un drum fara intoarcere pe banchiza pentru ca nu mai puteau sa-si produca mijloace de existenta.
    2. Ar fi adevarat daca nu s-ar tipari bani. Daca statul tipareste bani dupa cum are interes, economisirea nu mai renteaza. Cumparatorii de bani pot lua bani de la stat fara costuri nu de la cei care economisesc si vor sa-si vinda banii economisiti.
    3. Din nou, daca Robinson poate lua o undita de undeva fara sa plateasca nu are nevoie sa economiseasca.
    4. -
    5. Nu cred ca investiile speculative si camataria definesc o “piata functionala”. Mai degraba sint o consecinta a modelului consumerist dupa care traiesc economiile dezvoltate pe modelul occidental.
    6. Alocarea proasta a resurslor se datoreaza interventiei in piete. Interventie facuta de state prin tiparirea de bani orientati spre investitii oportuniste.
    7. -
    In concluzie economisirea de bani nu ar avea sens pentru ca banii isi pierd valoarea deoarece sint o resursa inepuzabila si usor de produs.
    Economisirea in bunuri de valoare ar avea oarece sens dar intr-o situatie limita acestea nu folosesc la nimic. Intr-o situatie de foamete nu ajuta la nimic sa ai un kg de aur daca nimeni nu iti da o piine pe el.
    Singura economisire cu oarece utilitate ar fi in mijloace de supravietuire: arme si alimente neperisabile. Unii fac asta dar si acestea se degradeaza in timp (dobinda negativa) si orizontul de utilizare este foarte neclar.
    In final economisirea in bani este singura varianta posibila pentru majoritatea oamenilor – cu riscurile aferente. Oricum nu poate fi eliminata din constiinta omului care economiseste de cind se stie, mult inainte de aparatia pietelor si a banilor, macar sub forma de provizii de toate felurile.
    In consecinta se pare ca orice economisire pe termen lung are dobinda negativa (:-.

  3. Petre Opris Petre Opriş spune:

    Felicitări, domnule profesor! Aţi pus punctul pe “i”!

  4. eu****** spune:

    Cred ca problema ar trebui legata de presiunea care exista pe bugetul american.
    Nu se pot rupe lucrurile in economia reala si daca cineva o face cred ca greseste si poate trage concluzii eronate.

    Ramane insa problema marii recesiuni de la ei si de la noi sa/in Europa.
    Tara, tara are cineva solutii cum ar trebui iesit mai repede din acesti clesti?
    Oare dobanda negativa rezolva situatiunea????

    Dar ceea ce ma doare mai mult este RO.
    Banuiesc ca s-au facut scenarii din care a rezultat ca pentru RO este numai bine sa aleaga intrarea in EMU in 2021, dar oare s-a discutat pe aceasta tema cu suficienti specialisti, s-au facut publice scenariile avute in vedere?

  5. Cetatean spune:

    Lawrence Summers “scutier al socialismului monetar”?! ///

    Este vorba oare despre acelasi Lawrence Summers care a luptat cu toata “convingerea” pentru dereglementarea financiara in SUA si pentru abolirea Glass-Steagall Act, care a fost cauza principala a crizei financiare ce a dus la falimente bancare rasunatoare si la salvarea bancilor “too big to fail” din banii oamenilor de rand (buget)? Este vorba despre masura “socialista” prin care marile banci private au fost salvate cu banii tuturor cetatenilor si care a reprezentat culmea cinismului sistemului capitalist neoliberal (responsabil de producerea crizei) ?

    “Summers a facut milioane de dolari ca partener in conducerea fondului (“hedge”) D. E. Shaw & Co. (5,2 milioane dolari) si prin sustinerea publica a unor institutii financiare majore (2.8 milioane dolari) precum Goldman Sachs, JPMorgan Chase, Citigroup, Merrill Lynch”.

    http://en.wikipedia.org/wiki/Lawrence_Summers

    FORBES: Big Banks and Derivatives: Why Another Financial Crisis Is Inevitable

    http://tinyurl.com/aegxa2v

    FORBES: What Shall We Do With The Big Bad Banks?

    http://tinyurl.com/qf75ac9

  6. euripide spune:

    neoliberalism.
    sufixul neo de obicei te poarta cu gindul la nou/modern.
    asocierea lui cu liberalismul este un eufemism.
    sistemul financiar actual nu mai are nici (mult trimbitata) subtilitate nici minima decenta (lacomie moderata). pe scurt : un sistem care nu mai poate fi reformat. asistam la descompunerea lui groteasca. si volens nolens si a uneltei lui docile : politicul.

  7. Mircea Modan MirceaM spune:

    Problema ratei naturale negative care “musai” trebuie sa fie urmarita sde rata de politica monetara si in teritoriul negativ (este legata de cresterea economica , inflatie/ deflatie, si nu numai) are solutii, Injectiile de lichiditate. Dobanda de politica monetara nu poate trece in teritoriul negativ, urmarind rata naturala,( o prostie aritmetica) intervin injectiilede capital , QE-urile.
    In plus outputul negativ -ca aici e problema de fapt-este influentat si de ponderea banilor care ,merg in economie si a celor care merg in bonduri de stat. Bancile trebuie sa “scape” de povara (prea) multilor bani blocati in bonduri (“cineva ” trebuie sa le cumpere- la americani e Fed-ul), si sa “injecteze” bani, la randul lor, in economie. De asemene prudentialitatea poate fi atenuata prin fonduri degarantare de stat, ale asociatiilor profesionale, etc.
    Iata ce zice un studiui extrem de interesant:
    “Given that Japan’s growing government debt has been financed by banks which have increased their purchases of Japanese Government Bonds (JGBs) (Figure 13), the question naturally arises whether there is any relationship between the behavior of banks and the output gap. Aoki and Sudo (2012) construct another DSGE model, in which the Value-at-Risk (VaR) constraint leads banks to accumulate large amount of JGBs instead of financing private investment (a crowding-out-like phenomenon)”
    http://www.boj.or.jp/en/research/wps_rev/wps_2012/data/wp12e06.pdf
    Exista o sumedenie de cauze si abordari… Japonia fiind cel mai bun studiu de caz. Solutii exista, dar abordarea este un pic mai complexa.

    • iosiP spune:

      QE-urile focusate (“cu dedicatie”) sunt imorale si contraproductive, favorizand asumarea unor riscuri inutile si deresponsabilizarea unui management deficitar.

      Desigur, sunt ridicate in slavi de utilitarieni, care le vad ca un panaceu (guvernamental) menit sa evite consecintele politicilor monetare dezastruoase (tot guvernamentale, desigur).

      Se pare ca J.M. Keynes este inca “alive and well”, in timp ce pe Hayek il cam paste viroza.
      Iar de sarmanul Cantillon, ce sa mai zicem: fie-i tarana usoara!

      • Mircea Modan MirceaM spune:

        Asa e. Pe de alta parte la fel de imorale sunt si “schemele” unei piete “libere” ( va aduceti aminte de schema aia infernal de complexa a GS, prin care-si jumulea proprii clienti?). Apoi a a fost too big to fail si ea. Basca smecheriile grecesti.
        Nici sa idealizam o piata libera care nu exista decat in teorie nu putem. Cat il priveste pe Hayek, exista o lucrare care se numeste: “Why Didn’t Hayek Favor Laissez Faire
        in Banking?” scrisa de Lawrence H. White
        Isi da si el seama ca rata naturala nu poate fi urmarita de un sistem bancar chiar si dereglementat. Ba chiar “In particular, unlike Mises, he did not consider whether
        a free banking system, under which both currency issue and reserve
        holding are deregulated and decentralized among competing commercial
        banks, would better promote interregional and intertemporal monetary
        equilibrium.”
        In plus:
        “Hayek ([1925] 1984, 22-24) was also concerned from the beginning about the commercial banks’ supposed tendency (discussed above) to overexpand
        credit during cyclical upswings. He thus believed that central
        banks can in principle exercise “beneficial regulatory infiuence” and “a
        stabilizing influence” if they will apply “the necessary braking effect
        which should be the aim of the central banks,”
        Asta e…repet, este poate mai periculos sa idealizam un sistem care nu poate functiona la modul practic.

        • iosiP spune:

          Va multumesc pentru recomandarile de lectura, si da, sunt de acord ca nu exista sistem ideal.
          Cu toate acestea, imi permit sa ofer o solutie alternativa la efectul de frana al bancilor centrale: interzicerea rezervelor fractionare! Aceasta nu ar impiedica bancile sa acorde credite, dar numai in cuantumul acoperit prin depozite la termen (a caror retragere inainte de scadenta ar putea fi refuzata).

        • Marian Grigore spune:

          Sunt de acord ca nu trebuie sa idealizam. Pe de alta parte, ceea ce experimentam astazi prin sistemul bancii centrale si de “control” al masei monetare este mult mai pagubos decat a incerca sa ne indreptam spre un sistem bancar mai putin reglementat. La ora actuala bancile centrale finanteaza esentialmente derapajele bugetare cronice ale guvernelor. Guvernul inseamna puterea politica, acesta numeste conducerea bancii centrale, care la randul ei, in semn de recunostinta, procedeaza la quantitative easing, asset purchase, modificarea rezerelor obligatorii si alte metode care se reduc finalmente la finantarea cheltuielilor guvernamentale prin cresterea masei monetare, adica inflatie. Avem o simbioza in producerea de inflatie, care este finalmente o metoda de taxare si de redistributie a valorii economice in societate. Aici sustin ideea dlui Harald cu “baietii destepti”.
          Jocul de-a demiurgul facut de banca centrala a fost sursa primordiala a crizelor. Bula care s-a spart in 2008 a fost exact rezultatul “magiei” bancii centrale.
          In cazul Romaniei, amintiti-va de inflatia din anii ’90, si mai ales de anul 1997. Inflatia de atunci nu a fost decat rezultatul faptului ca statul a finantat pierderile din intreprinderile unde era actionar prin inflatie. Intreprinderea de stat X nu isi platea taxele? Nici o problema, o iertam de datorii. Intreprinderea de stat Y nu isi platea furnizorii? Mai acordau MFP sau bancile de stat credite care se stia ca nu vor fi platite niciodata. Avea guvernul o uriasa rezerva sa sustina toate aceste pierderi? Nu, a apelat imediat la tiparnita iar rezultatul a fost ca noi toti am sustinut prin inflatie “baietii destepti” din intreprinderile de stat si din guvern.
          Ca atare, nu am nicio incredere in institutia bancii centrale, din USA sau EU sau Romania din principiu. Este instrumentul de jefuire a economiilor noastre in beneficiul “baietilor destepti” din structurile statului si satelite acestuia, pe care tot noi ii aducem la putere prin vot, zice-se sa ne apere interesele.

  8. Harald spune:

    Eu cred că în toată povestea asta e prea multă economie și prea puțină psihologie. Chiar dacă n-am auzit în viața noastră de piramida lui Maslow, e suficient să ne uităm în jurul nostru și o să vedem că oamenii aleg adeseori să-și restrângă cheltuielile, de dragul ipoteticei siguranțe pe care o oferă economisirea.

    Sigur că ”băieți deștepți” nu ratează ocazia să devalorizeze sau să confiște sumele economisite, așa cum nepoții cheltuie cu iresponsabilitate banii bătrânilor. Însă ceea ce le reușește foarte bine economiștilor de talie mondială este să explice nemaipomenit de bine de ce era absolut normal ca lucrurile să se întâmple exact așa cum s-au întâmplat. Asta se numește hindsight și nu prea folosește nimanui :)

    • iosiP spune:

      “Sigur că ”băieți deștepți” nu ratează ocazia să devalorizeze sau să confiște sumele economisite”

      De aia-i bun un Bitcoin la casa omului: valoarea este dependenta strict de raportul cerere/oferta, iar de confiscat e practic imposibil. Si de taxat, de altfel ;)

  9. Harald spune:

    Nefiind economist, impresia mea despre funcționarea economiei este că la modul natural, dobânda ar trebui să fie real negativă. Adică poți aduna resurse sau provizii pentru zile negre, dar acele provizii vor suferi de pe urma furtului, deprecierii și a altor pierderi. Deci nu vei putea păstra tot ce ai adunat inițial.

    Mie, dobânda real pozitivă mi se pare doar o ”inginerie financiară”, viitoarele investiții sunt taxate de către creditor, dar asta nu face decât să mărească costurile noilor investiții până la nivelul la care unele vor deveni neprofitabile, astfel încât unii creditori își vor pierde banii, pentru ca alții să obțină mult visata dobândă pozitivă.

    Pe ansamblu, dobânda real pozitivă mi se pare doar o mistificare, din aceeași categorie cu ”statul are grijă de oamenii muncii”, când de fapt statul risipește jumătate din taxe și impozite doar pentru administrarea lor, iar ”oamenii muncii devin cu toții mai săraci, atât cei care desfășoară activități real profitabile, cât și cei de care ”are grijă statul”.

    • iosiP spune:

      Ati avea dreptate, dar numai in conditiile in care economiile ar fi pastrate “la saltea”.

      Modul in care functioneaza societatea este insa diferit: economiile mele sunt transferate (prin intermediul bancii) catre dumneavoastra. Eu am bani, dar nu am initiativa antreprenoriala, dumneavoastra aveti intitiativa dar nu aveti bani.
      Ei bine, in aceste conditii este normal ca o parte din profitul pe care il obtineti folosind banii mei sa-mi revina mie.

      Cat despre banca, aceasta faciliteaza relatiile dintre noi si isi asuma riscurile (ma scuteste pe mine de grija ca afacerea dumneavoastra nu va avea succes).

      Nu agreati taxarea noilor investitii de catre creditor, nu-mi este foarte clar ce doriti: sa desfasoare creditorii activitate de mecenat, sau sa dispara investitiile bazate pe credit?
      Sau mai pe romaneste, de ce v-as acorda un credit daca nu castig nimic de pe urma acestui lucru?

      • Harald spune:

        Da, numai că exact în exemplul folosit de dvs., nu știe nimeni dacă investiția va fi cu-adevărat profitabilă. Deci se oferă o dobândă creditorului, pentru a-l stimula să se despartă temporar de banii săi, însă acea dobândă e blana ursului din pădure, pentru că nici întreprinzătorul nu știe dacă profitul va exista în realitate.

        De asta spun că dobânda real pozitivă e mistificare. În mod normal, stimulentul ar trebui să fie o cotă-parte din profit, nu o dobândă pe care întreprinzătorul se obligă să o plătească inclusiv dacă nu va obține profit. Sigur că implicarea băncilor are un efect de hedging, banii deponenților sunt ceva mai protejați decât ai unui investitor direct, însă băncile introduc propriile costuri și profituri din activitatea de creditare, astfel încât șansa investiției de a deveni profitabilă scade și mai mult. De exemplu, diferența între 5% cât primește (ipotetic) deponentul și 12% cât plătește întreprinzătorul, ar putea face exact diferența între profitabilitate și neprofitabilite.

        • iosiP spune:

          Inteleg bine ceea ce spuneti, doar ca aici exista doua aspecte:

          1. Nu intreprinzatorul imi plateste dobanda, ci banca, pentru dreptul de a dispune de banii mei. Desigur, principala utilizare este acordarea de credite dar acest lucru este “transparent” pentru mine: i-am oferit un serviciu BANCII, pentru care am dreptul sa fiu compensat.

          2. Chiar presupunand ca eliminam banca din ecuatie si finantez direct investitorul, regula ramane aceeasi: astept o compensatie pentru serviciul facut. Desigur, aici pot cadea de acord sa primesc un procent fix (N.B. aceasta este unica varianta aplicabila in cazul in care intermedierea se face prin banca) sau o cota-parte din profit (caz in care devin co-actionar si imi asum riscurile aferente).

          Trivializand, aveti obligatia sa platiti abonamentul la cablu – eu va prestez serviciul, indiferent daca aveti sau nu timp sa va uitati la televizor.

          Desigur, aveti dreptate in ceea ce priveste costurile suplimentare (nu discut aici daca ele sunt sau nu justificate de riscul pe care si-l asuma banca, de costurile de operare etc.), doar ca aceasta este o problema care priveste strict banca si debitorul (investitorul), nu pe mine.

    • Marian Grigore spune:

      Sunt de accord cu afirmatia dvs daca consideram trebuie sa platesc banca pentru serviciul de a-mi pastra banii. In acest caz, as vrea sa avem un system bancar in care sa nu am riscul de impozitare prin inflatie, facilitata prin puterea bancii centrale, in mod specific capacitatea de a tipari moneda si influentarea pietei monetare prin rezervele obligatorii.
      Problema fundamentala este ca in momentul in care depui banii la banca esti considerat automat nu numai ca un depunator, ci si ca un creditor al clientilor bancii. Aceasta dubla calitate nu a fost prevazuta la originile sistemului bancar si mult timp a fost vazuta ca o frauda. Acum putem spune ca frauda este institutionalizata. Eu imi pun economiile la banca, i le incredintez spre buna pastrare, iar bancherul le plaseaza dupa cum crede sau ii convine, nu de putine ori, dupa cum s-a dovedit in interesul lui strict personal”. In mod normal banca ar trebui sa dea imprumuturi, dar din fondurile proprii, nu din banii mei. Banii mei ii are in custodie iar eu platesc acest serviciu (avem aceeasi opinie aici).
      Mai multe si mai bine spuse aici: http://mises.org/books/mysteryofbanking.pdf. E o lectura pe care am gasit-o extrem de utila.

      • Harald spune:

        Atunci nu aveți nevoie de bancă, aveți nevoie doar de o casă de bani blindată. Și puneți niște paznici înarmați, iar suma din casa de bani nu scade, însă costul achiziționării casei de bani și plata paznicilor vă transformă în debitor pe termen lung :P . Dacă preferați să păstrați în casa de bani o pictură de Van Gogh, măcar acesteia îi va crește valoarea. Dacă păstrați bancnote, valoarea lor nu va crește în timp, dar costurile dvs. pentru păstrarea lor vor exista.

        Concluzie: banca nu este destinată unei fraude instituționalizate, banca este o necesitate reală pentru societatea umană, însă este uneori folosită în scop de fraudă.Așa cum un topor este necesar pentru a tăia lemne, dar poate fi folosit și pentru a comite un jaf.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Bogdan Glavan


Bogdan Glavan

Bogdan Glăvan este profesor universitar de economie, Director al Centrului de Economie Politică și Afaceri “Murray Rothbard” din cadrul Universității Româno-Americane (... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)