Home » Economie »Financiar »Opinie » Citesti:

Habemus taxa pe lăcomie. Lăcomia cui?

Radu Rizoiu ianuarie 2, 2019 Economie, Financiar, Opinie
31 comentarii 6,606 Vizualizari

Anunțată cu mare pompă în chiar Postul Crăciunului, taxa pe lăcomie a reprezentat o victorie de imagine a inițiatorilor. Creștinismul a inclus lăcomia în lista păcatelor, iar o perioadă atât de încărcată de spiritualitate precum Sărbătoarea Crăciunului reprezenta un moment excelent pentru a lansa o cruciadă contra acestui păcat. Faptul că anunțul a fost gândit ca o acțiune de imagine mai degrabă decât una fiscală se vede și din faptul că măsura anunțată pe 21 decembrie nu a apărut în paginile Monitorului Oficial (adică nu a existat în plan juridic) decât în data de 28 decembrie. A dispărut astfel, în textul oficial, referirea la „lăcomie” care nu mai avea sens în zilele în care tot românul se dedă cu o plăcere prea puțin spirituală consumului (de carne de porc).

Taxa a rămas, însă. Numele său este mult mai prozaic: „taxa pe active financiare”. I-a dispărut cu totul apelul la inima publicului, a rămas un termen fără „cârlig”. Pare că și ambiția taxei s-a mai domolit. Pragul de relevanță al ROBOR de la care ea intră în acțiune a crescut (puțin), iar procentul de taxare a fost plafonat. Totul intră în logica lui „așteaptă-te la ce e mai rău ca apoi să te poți bucura că nu s-a ajuns chiar acolo”.

Dar nu despre aceste exerciții de PR vreau să spun câte ceva, ci despre unele mecanisme economice ascunse în spatele acestei taxe. Din punct de vedere politic, Guvernul a „jucat la două capete”: oferă satisfacție populației prin persecutarea băncilor și se asigură și că dobândește o pârghie de control a dobânzilor bancare. Cine se poate opune? Băncile oricum sunt vândute unor străini… (Faptul că cea mai mare bancă locală are capital românesc, pare irelevant în discursul public.) Banii din taxă vor veni la bugetul nostru național și vor fi folosiți pentru popor. Să le luăm pe rând.

Justificarea oferită chiar de inițiator privește chiar interesul consumatorului: „având în vedere că majorarea dobânzilor ROBOR la 3 luni și ROBOR la 6 luni afectează segmentul de populație care a utilizat această formă de finanțare”. Adică: după ce am luptat să convingem populația și băncile să se împrumute în lei, observăm acum că nici moneda națională nu este un paradis al debitorilor. Banca Națională a României a făcut tot ce a putut pentru a inversa structura monedei de creditare (pentru populație) și a reușit să ducă valoarea creditelor în lei să fie de aproape de 3 ori mai mare decât cea a creditelor în valută, după ce acum zece ani proporția era inversă. Așadar, „segmentul” pe care îl țintește Guvernul reprezintă trei sferturi din totalul creditelor populației. Băncile (străine) au ezitat să folosească leul ca monedă de referință, pentru că finanțările lor sunt în monede străine și, deci, astfel își asumau ele riscul de curs de schimb valutar. Dar au acceptat și astfel au rezolvat una dintre marile probleme care țin în continuare instanțele de judecată sub presiune: conversia. Este interesant de observat că multe bănci au lansat în ultimii ani programe largi de conversie a unor credite „istorice” din valută în lei tocmai pentru a veni în sprijinul clienților.

Deci, băncile au făcut ceea ce li s-a spus de către Guvern: nu mai dați credite în valută! asumați-vă voi riscul valutar! Care le este răsplata? Aha, acum plătiți o taxă! Lăcomia presupune să îți dorești mai multe posesiuni (lumești) decât ar fi rezonabil să gestionezi. Lăcomia are un sens special în cadrul capitalismului, pentru că însăși premisa funcționării sale are în vedere realizarea de profit. Dacă punem semnul egalității între profit și lăcomie, atunci logica guvernamentală este impecabilă: băncile fac profit, deci sunt lacome; noi avem deficit, deci este justificat să le luăm lor banii ca să-i folosim (într-un scop mai bun). Problema este că, ezitant în 1990 (când am ale calea privatizării întreprinderilor de stat), formal în 1991 (când am scris în constituție că „Economia României este o economie de piață”) și în 2003 (când am adăugat că ea se bazează pe „libera inițiativă și concurență”), am ales un model de dezvoltare economică de tip capitalist. Încă nu s-a pus problema modificării Constituției pe acest aspect… Mai mult, în 2007, Comisia Europeană a declarat economia României o „economie de piață funcțională”. Fără acest „certificat”, România nu ar fi putut intra în Uniunea Europeană. Deci o modificare de sistem ar pune sub semnul întrebării însăși integrarea noastră europeană.

În cuvintele lui Gordon Gekko (personaj interpretat magistral de Michael Douglas în filmul Wall Street al lui Oliver Stone din 1987): „Greed is good!”. Iată cum capitalismul răstoarnă păcatul creștin și îl transformă într-o virtute. Max Weber (în celebra sa Etică protestantă și spiritul capitalismului de la începutul secolului XX) spunea că profitul (și acumularea de bogății) este justificat în măsura în care nu este destinat risipei. Așadar, lăcomia ca păcat în capitalism ar fi doar profitul risipit, adică (surpriză!) consumul. Măsurile luate la nivel global după criza din 2007-2009 au făcut ca băncile să fie obligate să își limiteze lăcomia și să își adapteze profiturile la un profil de prudență care să le permită funcționarea pe termen lung. Regula este: poți face profit numai în măsura în care pui bani de-o parte pentru a te asigura că poți acoperi pierderi viitoare, chiar și în cazul unor situații neprevăzute. Altfel spus, profitul devine justificabil din punct de vedere etic, el neexistând (ca profit pe care acționarii îl pot „consuma”) decât după ce s-au economist suficienți bani.

Guvernul anterior a fost extrem de critic la adresa profiturilor bancare, mai ales prin prisma faptului că nu înțelegea cum nu poate colecta muți bani tocmai de la cei care lucrează cu banii. Discuțiile din toamna lui 2017 s-au „răcit” când Fiscul a văzut că băncile nu înregistrează profituri spectaculoase. Cântecul de lebădă al acelui Guvern a fost să afirme printre dinți că băncile își ascund profiturile reale. Ce nu a vrut să se înțeleagă este că băncile sunt obligate (cel puțin după Basel III) să pună o mare parte din câștiguri de-o parte și să nu le distribuie ca profit… Guvernul (aflat mereu în deficit bugetar) nu poate înțelege cum este cu banii păstrați de la un an la altul. (Ne amintim cu toții ce frenezie apare în fiecare instituție publică în decembrie când trebuie cheltuiți toți banii alocați de la buget, pentru că altfel „se pierd”.)

Actualul Guvern a învățat din greșelile trecutului. Nu se mai complică să impoziteze profitul băncilor, ci vizează o gâscă mult mai grasă: activele financiare. Cum băncile sunt instituții eminamente financiare, activele lor financiare reprezintă cam toată averea lor. Este vorba (simplificând) despre toate creditele acordate de bănci și care sunt încă „în derulare”. În paranteză fie spus, deși „vinovatul de serviciu este ROBOR”, taxa vizează toate activele financiare ale băncilor, deci și creditele acordate în valută, precum și creditele acordate companiilor. Aici se vede poate, cel mai bine, principala problemă pe care această taxă o relevă, problemă care nu are nimic de a face cu băncile sau cu lăcomia. Administrația recunoaște că este incapabilă să urmărească fluxurile financiare pe care vrea să le taxeze. Argumentul că activele financiare nu se pot „ascunde” de către corporațiile multinaționale este, de fapt, o recunoaștere a incapacității statului de a supraveghea economia. Și aici este marea problemă: pentru a funcționa, un stat are nevoie de o administrație, de o „birocrație” care să fie educată, antrenată și specializată, într-un cuvânt, de o administrație eficientă.

În materie fiscală, o administrație eficientă ar trebui să poată vedea în timp real toate fluxurile financiare din economie, iar aceste date să fie procesate automat. În acest fel, orice disfuncționalități ar putea fi sesizate imediat, de către o persoană care a fost pregătită profesional în acest sens. Problema este că oricine ar putea vedea problemele (chiar dacă este nevoie de oameni antrenați pentru a găsi și soluțiile optime), ceea ce ar reduce spre eliminare posibilitatea de a „închide ochii” în zonele unde nu trebuie să vedem problemele. Așadar, de ce să mai încercăm să înțelegem cum funcționează o bancă? Este mult mai simplu să punem o taxă pe o cifră pe care banca oricum o raportează și să nu ne mai punem atâtea probleme cum se va repercuta această măsură în sistem.

Fără a intre în detalii, voi face o scurtă analiză și a celui de-al doilea „capăt”: controlul nivelului ROBOR. Guvernul declară că este îngrijorat de nivelul „inexplicabil” al acestui indice și își dorește să îl „țină sub control”. Problema este că ROBOR este stabilit de piață. Băncile se împrumută (și) între ele. Atunci când își dau împrumuturi, băncile nu se tratează mult diferit decât pe alți clienți. Adică, nu dau împrumuturi fără a încerca să facă profit. Atunci când „afacerea” ta este să lucrezi cu bani, profitul înseamnă să primești mai mulți bani decât ai dat. Zicala „timpul înseamnă bani” este luată de către bancheri la modul literal. Problema este că banul de azi nu este egal cu banul de mâine. Diferența este dată de micul drăcușor numit inflație. Dacă azi cumperi cu 1 leu 100 g de pâine și peste un an cu același leu cumperi doar 90 g înseamnă că leul de azi este mai valoros decât cel de la anul. Inflația este un element sine qua non al economiei de piață (post-belice). Japonia a cunoscut mai mult de un deceniu de probleme economice severe din cauza lipsei de inflație. Din acest motiv, economiile dezvoltate se feresc de deflație (și chiar de stagflație). Pe de altă parte, nici o inflație prea mare nu este bună, pentru că descurajează economisirea.

Oricum ar fi, băncile vor avea mereu grijă să considere inflația ca un fapt de viață și să se asigure că ea nu le afectează câștigul financiar. Simplificând, dacă inflația este de 1% pe an, dobânda pe care ele o vor cere va fi mai mare (să zicem, 1,5%). În acest fel, banca se asigură că la sfârșitul anului are șansa să aibă profit, pentru că banii primiți vor reprezenta o valoare mai mare decât cei dați și vor acoperi și devalorizarea produsă prin inflație. Guvernul înțelege foarte bine acest calcul. În aceeași ordonanță eclectică, atunci când vorbește despre plata unor sume restante pentru anumite categorii de funcționari, Guvernul admite că trebuie să plătească pentru amânarea (eșalonarea) plății. Și plătește nu numai dobândă, ci și se asigură că „indexează” sumele cu indicele prețurilor de consum, adică exact că acoperă inflația. Dobânda pe care Guvernul o plătește este întotdeauna „peste” inflație…

În aceste condiții cum își propune Guvernul să țină sub control ROBOR? Un prim indiciu este dat de faptul că valoarea medie a ROBOR în funcție de care se stabilește nivelul taxei nu mai este calculată de către Banca Națională a României (care refuză să coopereze cu Guvernul), ci de Comisia Națională de Strategie și Prognoză (care are un istoric recent în ceea ce privește obediența față de Guvern). Oare băncile vor accepta să scadă nivelul ROBOR sub cel al inflației (adică să își asume de plano o pierdere)? Depinde de costul de oportunitate. Dacă astfel vor evita plata unei taxe extrem de oneroase, este posibil să accepte o pierdere mai mică. Sau, vor putea să manipuleze ele însele indicele ROBOR prin acordarea de împrumuturi încrucișate la rate mici de dobândă (fără a înregistra pierderi pentru că dobânda activă se va compensa cu dobânda pasivă). Dar cel mai probabil, băncile vor fi iar mârșave și vor transfera costul acestei taxe către clienți. Este cel mai simplu (și rațional) mod în care piețele se ajustează unor factor exogeni – prin prețuri. Majoritatea contractelor de credit conțin clauze prin care părțile pot modifica prețul (dobânda) în cazul intervenirii unor taxe suplimentare impuse de stat. Guvernul câștigă din nou, pentru că băncile vor fi de vină, iar oamenii vor alerga din nou la Guvern pentru a cere soluții salvatoare. În toate situațiile, Guvernul primește banii de care are nevoie pentru acoperirea deficitului, bani pe care apoi îi va injecta în economie sub forma majorărilor salariale, care vor determina creșterea inflației, care va duce la creșterea ROBOR, care va mări taxa pe lăcomie și ciclul va continua ca orice cerc vicios care se respectă.

Deci: a cui lăcomie este taxată?

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "31 comments" on this Article:

  1. Alex spune:

    Foarte buna analiza. Dar ai cui explica?…

  2. un domn spune:

    Buna Ziua
    Inabilitatea Legislativa a Parlamentului a fost , este transferata la guvernul Veorikai
    O Legislatie cu specific bancar este neadaptata din 1990 in prezent. Lacomia bancilor nu este neaparat dobanda, ci comisioanele si spezele bancare la toate operatiunile ( nota bene: operatiuni procesate in siguranta de aplicatii informatice specifice, mai putzin de factor uman ), acolo as Lovi Bancile, dar Parlamentul cred ca are o intelegere oculta in acest sens de a NU se atinge de comisioane ( pune ti intr un excel comisioanele care le platiti intr un an…vs povestea cu robor…veti avea surprize)

  3. Sever Lupu spune:

    Nu cred ca, chiar daca ar fi posibila, o reducere artificiala a Robor-ului ar rezolva problema bancilor in momentul de fata. Majoritatea creditelor acordate au rata dobanzii legata de nivelul Robor iar o scadere a acestuia ar insemna reducerea dobanzilor incasate de catre banci. Bancile isi finanteaza o mare parte din creditele acordate pe seama depozitelor populatiei in momentul de fata, nu prin imprumuturi pe piata inter-bancara.
    In teorie, o solutie ar fi reducerea dobanzilor la depozitele populatiei, dar daca ne uitam in Contul de Profit si Pierdere al bancilor listate care isi publica situatiile financiare, vom vedea ca, la nivel de 2018, acestea sunt extrem de mici si ar rezolva aproximativ 20% din impactul taxei la nivelul actual al Robor.
    Cresterea in afara clauzelor contractuale a dobanzilor active la creditele deja acordate nu cred ca este posibila (mai putin cea in functie de Robor), iar cresterea dobanzilor la creditele nou acordate nu se mai poate realiza decat intr-o marja egala cu dobanda de referinta a BNR+3% (inca nu este clar pentru textul adoptat de catre Camera Deputatilor care a preluat un amendament de ultima ora este atat de inteligibil ca il face practic inaplicabil).
    Deci, cheia este in intervalele de impunere. Astfel, la un nivel de pana la 3.5% al Robor-ului, taxa pe active bancare ramane la 0.3% pe active trimestrial, deci 1.2% anual. Nivelul actual al Robor la 3 lunie este un pic peste 3% iar la 6 luni in jur de 3.3%, deci o medie de cam 3.16%. O reducere a RoBOR sub 3% ar insemna o scadere a taxei cu 0.4% pe an si o scadere a veniturilor din dobanzi cu 0.16%. In schimb o screstere a RoBOR mediu la 3.5%, ar mentine taxa la 1.2% si ar creste veniturile din dobanzi cu +0.24%. Deci in ambele cazuri, impactul net ar fi de +0.96% la un calcul strict matematic.
    Daca ar alege prima varianta (presupunand ca se poate manevra acest Robor din “pix”), cel mai probabil si randamentul cerut la titlurile de stat ar scadea. Ceea ce are dublu efect. Pe de-o parte, scaderea pierderilor pe care in prezent bancile le recicleaza prin rezerve, in rezultatul global, la titlurile vechi, dar o scadere de randament la titlurile nou emise. A doua varianta ar avea efect invers.
    Toate consideratiile de mai sus pleaca de la premisa ca Robor este ceva ce poate fi manipulat din pix asa cum afirma onor guvernantii nostrii. Dar mai exista si BNR cu a ei rata de referinta, care acum este 2.5% la care face operatiuni repo in sistem. Dobanda la sumele atrase este de 1.5% iar la cele creditele acordate este de 3.5%. Dobanzile astea se misca si ele in functie de inflatie. Dobanda de 2.5% care se mentine din mai 2018 este si sub inflatia pe anul acesta si pe cea prognozata pentru urmatorii ani, ceea ce este posibil sa nu fie sustenabil, cu toate masurile de limitare a creditarii lansate incepand cu 1 ianuarie 2019. In 2019 mai sunt anuntate mari ale salariului minim si a punctului de pensie, mariri de accize etc. care vor adauga presiuni inflationiste iar o crestere a dobanzii de referinta nu cred ca ar ajuta la reducerea Robor. Mai este un eveniment important de care vad ca a uitat multa lume: Mugur Isarescu a anuntat ca se retrage din functia de Guvernator in 2019, iar noul Guvernator va fi numit de… Parlament.
    Scriind acest comentariu, nu pot sa afirm ca stiu ce se va intampla cu Robor. Cred ca importanta este intentia reala a legiuitorului: sa determine scaderea Robor in beneficiul populatiei sau sa faca un exercitiu de imagine declarand ca scopul este de a reduce Robor dar de fapt sa doreasca sa colecteze din ce in ce mai multe taxe pe seama sectorului pe care va continua sa il “infiereze” ca nu se aliniaza dorintei de a face bine “poporului”

    • Radu Rizoiu Radu spune:

      Multumesc pentru analiza economica! Sugestiile mele nu reprezentau un plan realist de reducere a ROBOR, ci doar incercau sa explice ca ipoteza Guvernului (prin aceasta masura vom obliga bancile sa reduca ROBOR) este una falsa.

      Cat despre finantarea de pe piata bancara, anterior OUG114 s-a mai discutat si despre ecartul mult prea mare dintre dobanzile pasive si cele active. Asa cum bine ati observat, la acest moment, depozitele depasesc (per total sistem) creditele, deci legile pietei nu pot actiona asupra dobanzilor reduse la depozite. In plus, sentimentul general de neincredere in economia locala nu pare sa convinga populatia sa isi investeasca economiile in alta parte decat in depozitele bancare… Eu ma gandeam ca Guvernul va utiliza ecartul intre aceste rate ale dobanzii pentru a fixa criteriul noii taxe, iar nu de ROBOR. Putea fi o idee mai de succes daca se avea in vedere interesul populatiei.

      O problema mult mai mare este cea (remarcata in treacat de Guvern, dar fara a fi tratata la nivel legislativ) a restrangerii creditarii economiei reale. Taxa nou introdusa nu numai ca nu rezolva aceasta problema, dar o poate exacerba in conditiile in care dobanzile la creditele catre corporatii vor fi influentate (indirect) de impactul taxei in bilantul bancilor. Poate s-ar fi justificat o taxa pe diferetna dintre active si pasive… Iar aici eu nu sunt de acord cu politice BNR din ultimul an de a reduce cat mai mult creditarea institutionala. In acest fel se va crea riscul de dezvoltare a creditarii nesupravegheate (adevaratele credite camataresti).

      Una peste alta, cred ca ideea legarii la ROBOR a fost un mod in care se putea usor da o lovitura de imagine (se poate acum argumenta ca Guvernul incearca sa ajute romanii cu credite) si are geniala calitate de a utiliza un mecanism simplu de calcul al taxei, care in toate cazurile va aduce sume suplimentare la buget. Atat si nimic mai mult.

  4. gigi spune:

    Fara o comparatie a dobanzii din Romania cu cea din europa de vest, care e de cel putin 5 ori mai mica la salarii mult mai mari toata discutia asta e pe ceva fara fundament, totusi taxa pe lacomie nu e cea mai buna solutie solutia ar fi plafonarea dobanzii la un maxim de 3% sa fim si noi in UE altfel decat cu numele.

    • sile spune:

      Cum sa compari dobanzile din Romania cu cele din vest? Are Romania o econimie la fel de solida? La fel de lipsita de riscuri? Din contra, noi am adoptat in ultimii doi ani aproape exclusiv masuri care sa mareasca inflatia.

    • Radu Rizoiu Radu spune:

      Sunt absolut de acord ca rata dobanzii din Romania este mult mai mare decat in vestul Europei. Dar nu pot sa nu ma intreb de ce bancile de acolo (care pot sa acorde credite in Romania pe baza libertatii de prestare a serviciilor) nu acorda credite aici.

      Este posibil ca riscul asociat economiei locale (risc de tara, risc de nerambursare, risc de modificare intempestiva a legislatiei) sa fie mult prea mare ca sa permita o scadere a dobanzilor. O plafonare administrativa nu va rezolva problema, pentru ca ar reprezenta un control al preturilor incompatibil cu ideea de (economie de) piata.

      Nu inseamna ca nu exista solutii. De exemplu, Guvernul ar putea incerca sa stabileasca un cadru de dezvoltare stategica impreuna cu bancile in care sa fixeze (oarecum) mediul legislativ si sa stabileasca anumite obiective de actiune, iar ca rezultat sa solicite bancilor o reducere a dobanzilor in functie de noile conditii (mai bune) create pe piata.

      • dodoi spune:

        Bancile straine ar veni, dar cui sa dea imprumuturi? Romanilor prin buzunarele carora sufla vantul si lucreaza in acte sau in realitate in proportie covarsitoare pe salariul minim pe economie? Ei ar lua imprumuturi, dar acestea trebuie si restituite. Cred ca se uita prea usor criza de dupa 2008 cand creditele date cu buletinul sau pe date false n-au mai fost restituite. Cine credeti ca a suportat acele pierderi?

      • Igor spune:

        Nu doar rata dobanzii este mai mare decat in vestul europei, ci si rata profitului. Daca riscul de tara chiar ar fi mai mare, acest risc ar anula nivelul ridicat al dobanzii si rata profitului ar fi asemanatoare. Acest lucru dovedeste ca rata dobanzii este mai mare deoarece se doreste realizarea unui profit mult mai mare in Romania decat in vestul europei. Acum urmeaza intrebarea logica, de ce bancile nu incearca sa faca si in vestul europei un profit la fel de mare ca in Romania ? Raspunsul este simplu: pentru ca vest europenii nu sunt niste sclavi asa de perfecti ca romanii si ar calca in picioare bancile.

      • Ghita Bizonu' spune:

        Domnule Radu

        Am o curiozitarte. De ce creste ROBOR uin conditiile in care bancile au un exces de lichiditate? Nu este cam aiurea-n tramvai ? Adica au bani de stau pe ei sa prinza miros de bancher ca bancile nu vor sa crediteze?! Adica e ca si cun stai sa ti se ofileasca patrunjelu, sa iti pitrezeasca morcovu pe masa da cand te intreb cu cat dai buchetu de patrunjel dublezi pretul ca asa este la piata? Ca cica asta e pretul ce variaza in functie de de cerere si oferta, adica creste cand cererea e mica si oferta mare?! Nu de alta da parca teoria capitalista zicea altfel acum 40 de ani….

        De ce? Pai cea mai simpla explicatoe este ca “lacomia este buna” si proastele obiceiuri ale carciumilor socialiste sunt reguli de aur (vinde scump, ca ca vinzi putin ca sa nu ai clienti multi! Si asa la 18 nu se mai vindea bere ci doar vin la trei sferturi, minim 16 lei in local si numai coniac de la 5 stele in sus!)

        ROBORu creste ptr ca randamentul sa fie pe de trei fata de Viena sau Berlin ( capitala nu restaurantul! ) , profitu mare! D’aia !!!

        Si va rog … Cum mai stam cu prptectia acordata clientului de legea civila in cazul contractelor cu specialistii? Sa sa zic asa cand iau un credit eu,fazan de rand, trebuie sa calculez care ar fi riscul unei crize fianciare, insa bancheru este scutit?!
        Chiar asa?!

        Si in fine -Gecko ala din film parca a ajuns la puscarie, nu?

  5. neimportant spune:

    //

    Eu as sumariza altfel:
    Structura busines banci: 70% imprumuturi stat
    20% populatie -> credite consum si imobiliare
    8% creditare IMM-uri

    Dobanda practicata: Marja + ROBOR
    Unde marja se situeaza in intervalul 3-5%
    ROBOR se calculeaza ca media a imprumuturilor intre primele 10 banci. Bancile pot influienta acest indicator, fara impact in costul lor. Prefera sa-l lege de inflatie ca sa sune bine. Exceptie cei care cred ca bancile sunt fete mari, in rest toate bancile au manipulat acest indice fie ca se numea LIBOR, EURIBOR sau alt fel de BOR, ca s-au aflat pe continentul american sau european.

    Ca sa nu ne mai agitam, de acum bancile sa dea imprumuturi de forma: marja + rata inflatie, asa stim una si buna ce platim si nu ne mai ascundem dupa doua marje de profit: UNA in EURIBOR, si una in marja fixa din contract.

    Si sa fim onesti: bancile ca orice corporatie isi optimizeaza fiscal costurile, platind mai nimic impozite, si urmarind profitul au incercat mereu sa speculeze pe cursul EUR/RON si pe dobanzile ROBOR. Doar cei naivi nu cred asta…e suficient sa urmaresti cand BNR au facut REPO sau vanzari/cumparari valuta, si sa cauti de ce Florin Catu a fost dat afara de la ING, si atacul speculativ pe leu ca sa te lamuresti cu feciorelnicia bancilor.

    Cand liberalismul va fi moral, mai vorbim….pana acum orice liberalism nereglemantat a deviat intr-o ierarhie corupta!Nici reglementarea severa nu este in regula, dar atunci cand comportamentele morale sunt vadit ne-etice, mi se pare corect ca statul sa intervina si sa-si apere cetatenii prin reglementari de bun simt. Iar taxa pe lacomie e de bun simt, nici pragurile si nici marja nu e nesimtita….e mai mult o sperietoare….dar na…

    • Radu Rizoiu Radu spune:

      Nu am incercat sa spun ca bancile sunt Alba ca Zapada. Doar ca masura luata acum de Guvern nu are nici macar premisele de a le “educa”. Este doar un inconvenient temporar pentru banci (care isi vor recupera aceste sume in viitor) si rezolva o problema de moment a bugetului dezechilibrat. Este o peticire facuta in graba si cu toate sansele sa genereze tensiuni in alte parti ale economiei.

      Daca intentia era tintirea ROBOR (sau a dobazilor la creditele de consum), Guvernul putea sa ofere garantii de stat (cum a facut la Prima Casa, unde dobanzile sunt tinute sub control prin implicarea guvernamentala). Dar sa spui ca faci protectie sociala pe banii companiilor private este simpla dovada de fariseism. Chiar si asa, daca sumele din aceasta taxa erau destinate unui fond special destinat ajutorarii consumatorilor care au probleme cu plata ratelor la credite, tot exist ao justificare acceptabila. Dar nimeni nu stie la ce vor fi folositi.

      • Petru Anicet spune:

        Recunoscător, daca ati explica cum “ține sub control” statul român dobânda creditului tip Prima Casă. Mulțumesc!

        • Radu Rizoiu Radu spune:

          Simplu: Normele de aplicare a Programului “Prima casa” stabilesc un nivel maxim al marjei de dobanda pentru bancile care vor sa acceseze garantia de stat in cadrul acestui program.

          • Petru Anicet spune:

            De acord. Doar ca ROBOR este o variabila foarte volatilă. Dupa evoluția ultimelor 15 luni realizez de ce angajatul BCR nu s-a obosit prea mult sa ma convinga sa optez pentru produsul propriu al bancii, similar Prima Casa.: dobândă fixă,
            5 si ceva

    • autoR spune:

      Seriooss??! “bancile nu platesc impozit pe profit”? Dar cati salariati lucreaza in sistemul bancar, asa, la nivelul Romaniei, aveti idee? Si care este procentul de TAXE (altele, nu impozitul pe profit) raportat la cifra de afaceri (sau la active, na pen’ ca-s lacomi) va este cunoscut? Dar pentru cate sedii platesc chirii si care este suma totala per PIB aveti idee? Si despre ce sume discutam in cazul celor doua (doar doua…) exemple va este cunoscuta informatia?
      Sau pe angajatii din sistemul bancar, da-i in ma-sa, sa moara de foame, sau sa puna mana pe sapa, ca Daia are oaia nevoie! Niste burgheji, n’asha? Alte costuri nu se pun, da-i iar in ma-sa, ca au de unde! Nu punem nici inflatia ca ea nici nu e, doar ne-a spus Dragnea la televizor. Si oricum, tot bancile au facut-o si pe asta, doar era obligatia lor (ei, BNR, tot aia, ce mama ma-si) “s-o tinteasca”.

      Si peste toate astea: cum e frate sa te duci sa te imprumuti, ca stat pe pietele internationale, pentru deficitul pe care nu esti in stare sa-l acoperi si sa rostogolesti creditele de la o generatie la alta si dupa aia (sau in timp ce…) sa te duci la ala care ti-a dat banii imprumut si sa-l scuipi fix in ochi, si sa razi de el ca, deh, a fost un fraier da-l in ma-sa. “Asa sunt toti capitalistii astia, niste degenerati inceti la minte, nu ca noi astia caliti la scoala vietii!”, va suna cunoscut, nu?

      Lasand ironia de-o parte: sincer, cand o sa vad socialist/comunist/populist care nu minte, nu fura, si nu se bate cu caramida in piept de cat isi iubeste el tara (tarisoara mea, of, of!!!) si pe cei sarmani – el, calare pe-un Bugatti si cu Rolex la mana – o sa ma calugaresc. Pe muntele Athos ma duc, zau! Si ii donez toata averea mea dezmostenindu-mi fii si famila.

      P.S. Exclus analfabeti functionali. Concurs valabil pentru pensionari speciali, functionarii publici din administratie, angajatii guvernului, parlamentarii si rudele tuturor acestora pana la “a saptea spitza”.

  6. SerbanTeodor spune:

    Foarte buna analiza. In sfarsit un articol puternic tehnic pe Robor. Daca imi permiteti o intrebare, ca economist foarte novice:
    “Este BNR una dintre bancile care participa in piata la imprumuturi inter-bancare? Daca da, in loc de plafonarea asta legislativa, daca Guvernul crede ca Robor e prea mare, de ce nu comanda BNR sa seteze o rata proprie de imprumut sub inflatie? Banuiesc ca nici o banca n-ar mai imprumuta de la alta banci daca ar gasi la BNR mai ieftin, practic BNR ar stabili Robor(daca “are sange in instalatie”)

    • Radu Rizoiu Radu spune:

      BNR participa in aceasta piata, dar dobanda practicata de BNR nu influenteaza ROBOR. Problema este ca BNR este “imprumutator de ultima instanta”, adica bancile (comerciale) se imprumuta de la BNR doar in situatii de urgenta. Asa cum se detaliaza intr-un comentariu extrem de detaliat de mai sus, rata dobanzii BNR este mai mica decat ROBOR. Dar, ca orice lucru ieftin, nu prea este de dorit :-) Ideea este ca BNR acorda astfel de imprumuturi impreuna cu niste obligatii pe care bancile comerciale nu ar vrea sa si le asume… Asa ca ele se imprumuta de la BNR doar cand nu au alternative (cum a fost in 2008-2009).

      Ca sa raspund, desi BNR “are sange in instalatie”, dobanda sa este mult prea constrangatoare pentru banci ca sa fie folosita in loc de ROBOR.

  7. Xtc spune:

    Sunt mai multe lucururi de clarificat:
    - definiția si baza de calcul (Ex: intra si creditele in valuta, rezervele minime obligatorii dar împrumuturile acordate statului roman?)
    - bancile străine isi pot modifica/externaliza ușor anumite categorii de active;
    - daca bancile vor promova o dobânda de referință interna a băncii, cum taxezi banca respectiva? DRI poate fi de forma Robor – x p% astfel încât final sa fii sub 2%, plus o marja mai mare;
    - deponenții pot fi taxați intr-o structura de dobânzi diminuate + comisioane;
    - si alte variante pot fi gasite…
    In concluzie timp de 3 luni bancile vor avea timp sa-si structureze modelul de business astfel încât “taxa” asa cum este formulata acum sa fie integral suportata de statul roman + ai lui cetățeni (deponenții sau beneficiari de credite) + IMM, pentru ca firmele străine se vor finanța in continuare ieftin de la Grup.

  8. George spune:

    Si ce risc ar putea fi mai mare decât sarabanda schimbărilor legislative?!
    Vrem dobânzi ca în Occident, corect! Dar oare la cât timp au loc acolo schimbări legislative care să afecteze buna intenție referitoare la plata ratelor?!
    Există acolo un nivel al corupției gata să prăbușească o afacere bună, corectă – numai pentru că nu s-a dat tradiționala șpagă ”protectorilor” de partid și de stat?!

  9. Radu Radacina spune:

    Ca de obicei, si spun obicei deoarece este asa de la primul guvern Roman de dupa lovitura de stat din 1989, persoane private care scriu pe forumuri sunt mult mai competente (in orice domeniu) decat cele numite in functii decizionale si administrative in aparatul de stat.

    O situatie care va face ca orice masura, fiscala sau tehnico-administrativa sa devina un fiasco, chiar daca contine elemente in beneficiul scopului propus.

    Asa incat continui sa acumulez cunostinte citind cu nesat ceea ce voi scrieti pe forumuri, apoi ma uit la realitatea social-economica romaneasca si vad (intotdeauna) ca rezultat paragraful doi al micii mele interventii de aici.

    Nu stiu daca sa ma ingrozeasca sau sa ma inveseleasca constatarea….

    Respect,
    Radu R.

  10. Dumitru Tudor spune:

    Articolul pare un extras din carticica micului propagandist. Sa dam cateva exemple, cu explicatii:

    <>
    Sa pornim de la geneza: La inceput era Contractul (de creditare)! Si Contractul era la Banca. Si Banca era Contractul (din moment ce clientul nu contribuia decat cu buletinul si cu semnatura). Acesta, Contractul, continea multiple clauze abuzive, unele anulate cu foarte mult efort in justitie. Saracele banci!

    Apoi exista acea penalizare pe plata in avans, coroborata cu stabilirea (abuziva) de taxe si comisioane variabile, stabilite arbitrar de catre banci. Saracele, nu se puteau confrunta cu nici un risc deoarece, insasi confruntarea cu incasarile uriase constituia deja o povara extrem de greu de gestionat! Asa ca le-au transferat clientului care, daca venituri decente nu avea, macar sa-si asume niste riscuri (toate), ca sa nu se plictiseasca.

    Aceste mici rataciri nevinovate ale bancilor, pururea neobservate de mult-prea-vigilenta BNR, au fost corectate dupa imense sacrificii si procese in instanta. Cu toate acestea, saracele banci neprofitabile ce au avut (si au) ca principal obiectiv filantropia, practica chiar si astazi niste diferentiale de dobanzi de 3-4 ori mai mari decat media europeana. Lucru care nu se vede in profit datorita reglementarilor Basel III, bata-le-ar norocul sa le bata.
    Cu alte cuvinte, stimate domn, bancile au transferat integral riscurile asupra clientului si in acelasi timp isi stabileau dupa bunul plac niste prime de risc sub forma de cheltuieli, comisioane, marje de dobanda variabile la valori astronomice. Si creditarea era – ca sa vezi! – preponderent in valuta.

    Cum a procedat statul ca sa incurajeze creditarea in RON? Programul prima casa a fost o astfel de initiativa, deloc inspirata si cu efecte nu tocmai placute. Ce riscau bancile aici? Nimic! Statul garanta dobanda. Exact ca in capitalismul acela despre care vorbeati, in care, daca statul da de pomana, este capitalism si economie de piata, dar cand statul taxeaza derapajele, nu mai este capitalism pentru ca nu mai este piata libera. Si iata cum s-a reinventat povestea cu ocaua mica.

    <>

    Ce devotement fata de clienti! Cata purtare de grija si ce empatie debordanta! Este, intr-adevar, interesant de observat si de mentionat apasat ca bancile au ajuns la aceste “programe de conversie” din constrangere – aceasta puternica forma de convingere si adeziune la valorile morale tipica capitalismului colonial – la presiunea consumatorilor si, apoi, mult prea tarziu si lipsit de fermitate, la presiui din partea statului. Dar ce fel de propaganda ar mai fi daca s-ar spune adevarul?

    <>

    Asadar, in culmea capitalismului si a pietei libere, statul le-a rugat frumos pe banci sa nu mai acorde credite in valuta si sa-si asume ele riscul de curs valutar iar ele, cuminti si naive ca niste fete mari, s-au conformat indata. Nu cumva BNR a introdus acele cerinţe stricte de obţinere a veniturilor solicitantului în valuta creditului solicitat la care s-au adaugat acele scheme de risc de dobândă şi de curs valutar care duceau la scumpirea creditului pentru persoanele fizice determinand bancile sa renunte treptat la creditarea in valuta? De ce o fi facut BNR asta (nu mai intreb si de ce a facut asta atat de tarziu)?! Nu cumva pentru ca bancile transferau integral riscurile asupra clientului? Sa mai spun ca legea darii in plata a fost introdusa extrem de greu cu proteste vehemente de o intensitate fara precedent din partea bancilor, in conditiile in care legea falimentului personal nu exista nici acum? Cu alte cuvinte, bancile pot falimenta oricand, sarcina bail-out-ului revenind populatiei, dar populatia – in speta, individul – nu are acest drept, fiind urmarit pana in al noualea cer si pana la a mia generatie pentru achitarea debitelor asupra carora, cu de la sine putere, bancile stabilesc (sau stabileau) niste penalitati astronomice. Saracele!

    De vina pentru acordarea creditului ipotecar cu buletinul era numai posesorul de buletin, nu si banca care omitea cu dibacie practicarea unui underwriting corect, profesionist, sub atenta supraveghere a BNR. De ce? Pentru ca era 100% sigura ca riscurile urmau a fi transferate integral posesorului de buletin.
    Cum, deci, sa taxezi asa niste minunatii? Unde se vede aici lacomia?

    <>
    Dar, stai!
    <>

    Pe de o parte, taxarea unor profituri (de altfel iluzorii dupa cum se insinueaza), coincide cu o “modificare de sistem” care “ar pune sub semnul întrebării însăși integrarea noastră europeană”, indiferent de modul in care au fost facute aceste profituri, de dimensiunea lor si de costurile sociale care au condus la realizarea acestora iar, pe de alta parte, “Greed is good!” fara a se mentiona pentru cine este buna. In nici un caz pentru consummator. Reglementarile Basel III sunt destinate prevenirii unor crize sistemice, impunand bancilor un anumit model de gestionare al activelor bancare, nu al profiturilor cum sustine autorul (nu tocmai bine informat). Dar aceste crize sistemice nu erau, oare, generate de lacomia bancilor, de bulele speculative nereglementate (sau foarte slab reglementate) aceasta virtute nemaipomenita ale carei urmari sunt suportate mereu de acelasi consummator asupra caruia s-au tot transferat riscurile?

    Si iata cum logica implacabila ne joaca feste neprevazute: capitalismul si piata libera se autoreglementeaza atat de perfect incat genereaza crize de proportie pe care le suporta populatia. Iar interventionismul este pacatos tocmai pentru ca strica acest echilibru nemaipomenit. Dar, ce sa vezi: pe de o parte, exista interventionism bun (Basel III) si, pe de alta parte, interventionism rau (fiscalitatea). Deci, nu masura in sine afecteaza bunul mers al capitalismului ci autorii ei. Restrictiile privind activele bancare ce afecteaza profitabilitatea sunt de bun augur, dar taxarea activelor bancare ce vizeaza, in ultima instanta, aceeasi profitabilitate, (si numai in conditii determinate – pragul ROBOR-ului), nu mai sunt de bun augur. Si iarasi povestea cu ocaua mica…

    <>

    ROBOR, stimate domn, va fi in continuare calculat si reglementat de BNR. Ceea ce face Comisia Nationala de Strategie si Prognoza (“obedienta” guvernului, conform legii de organizare si functionare a acesteia, indiferent de coloratura politica a formatiunii aflata la putere) este sa calculeze acel plafon al ROBOR la depasirea caruia bancile urmeaza a fi amendate.

    In rest, articolul este foarte bun. Singurul lucru asupra caruia nu prea este nimic de comentat este nedumerirea autorului de la finalul articolului, in ciuda “pleiadei de argumente imbatabile” furnizate: <>

    Vorba cetateanului care suporta riscurile: “Eu cu cine votez?”

    • autoR spune:

      Distinse domn,

      Nu mi-e clar cu cine votez eu, dar mi-e clar cu cine votati dumneavoastra!
      Pe de alta parte, ma scuzati ca va inoportunez, dar de ce mergeti la banca sa cereti bani imprumut? Hapsanele banci o sa va fure, spun toate versurile hip-hop. Si banii, si linistea si viata… Si-atunci, de ce va imprumutati? De ce nu agonisiti dumneavoastra asa, vreo 5 generatii ca sa faceti o shaormerie la colt? Sau nu credeti ca oamenii s-au imprumutat si pentru asta? Sau vreti sa faceti Apple si “laserul de Magurele” (ala cu care taia ceausescu tancurile dusmanilor in doua, ba!!! In doua le taia, jur!), maine nu azi, din banii de coshnitza?

      A, da, stiu, stiu: dumneavoastra “ati vrut decat” un apartament “la bloc” si nu v-a pasat atunci “caci ardea, bre” de clauze oneroase si valute exotice. Neehh! Dvs. va trebuiau banii atunci, era o afacere, nu stiati sa cititi un contract si sa-l refuzati (cum va spun toate versurile hip-hop: “nu ma poti dresa…”), ati fi luat credit si in p…la botswaneza doar, doar dadeati lovitura vietii… la bloc… in Ferentari… parter… vecin cu… prostia.

      Bancile au clauze oneroase. Ok. De acord. Dar cand tu, roman fara nicio garantie, fara nicio avere acumulata cinci generatii, vrei plasma si bemweu bancile sunt “lacome” sau tu, “romanule fara bani cat sa traversezi singur strada”? Sunt sigur ca stiti cat era inflatia in ’92-’98. Si auziti, de ce credeti dvs ca Iliescu si Nastase au acceptat sa bata palma cu EU si nu cu Mama Rusia?

      Si, de ce nu are/nu a avut “romanul” niciun ban la tescherea dupa 50 de comunism? Tot bancile au fost lacome? Bancile care nici nu calcau pe aici de bine ce era. Da, stiu, Soros, bubulii si marea finanta iudeo/masonica… Nu puteau dom’le sa doarma noaptea daca nu i-o coceau lu’ Ceasca? Haide bre… fugi cu ursu’! Dar fii atent, la astia se duc zi de zi cu mana intinsa astia pe care ii votezi sa le finateze bre deficitul ala colosal de la bugetul de unde iti iei mata pensia speciala, dupa ce ai iesit la pensie la 40 de ani de la Secu’.

      Placutza suedeza pentru asta… bre!

      PS Pot sa o iau si mult mai serios, da’ sincer, nu merita. Acuzati pe altii de barna din propriul ochi. Si da, stiu, “don’t feed the trolls”, dar prea sunteti peste tot…

    • Mihai spune:

      Comentariile domnului Dumitru Tudor, extrem de competente și la obiect, arată fără putință de tăgadă (dacă mai era cazul!), cât de preocupate sunt “săracele” bănci să împartă riscul cu clienții! Memorabilă asocierea cu Geneza: “La inceput era Contractul (de creditare)! Si Contractul era la Banca. Si Banca era Contractul (din moment ce clientul nu contribuia decat cu buletinul si cu semnatura).”
      Este evident că acest contract, fiind aproape standardizat de Bancă, devine “sfânt” pentru client, care neavând posibilitatea de a negocia termenii lui, acceptă și acele clauze abuzive și absurde uneori!
      Înțeleg rolul și necesitatea băncilor în economie, înțeleg că ele urmăresc maximizarea profitului, dar n-am înțeles acea clauză absurdă de penalizare a rambursării anticipate a creditului! În loc să încurajeze rambursarea anticipată (dovadă de succes a creditului acordat, pentru care ți-ai încasat o dobândă frumușică!) și folosirea banilor în scopul creditării altor clienți, care ar avea nevoie de bani, băncile te penalizează pentru că ești bun platnic și client solvabil! În calitate de client, Banca te vrea “legat” pe o durată cât mai mare pentru a putea sa te “mulgă” la maxim!
      Ca să completez pe autorul articolului, care recunoaște că băncile nu sunt Albă ca Zăpada, sau fete mari, eu zic că sunt chiar “curve bătrîne”!

      • Radu Rizoiu Radu spune:

        Comisionul de rambursare anticipata este un punct sensibil (inclusiv eu am simtit pe propria piele cat de ilogic ii apare consumatorului). El are insa o explicatie: banca si-a bugetat un anumit castig la acordarea creditului. Daca eu ii dau banii inainte, ea pierde acel castig prognozat. Legislatia actuala a remediat acest conflict de viziuni si a spus ca numai la creditul cu dobanda fixa mai poate exista un astfel de comision, pe ideea ca trebuie sa ne gandim si la faptul ca banca a luat banii pe care ni-i da noua de la altcineva caruia i-a garantat, la randul ei, o dobanda fixa.

        Cat priveste posibilitatea bancii de a plasa banii obtinuti anticipat de la mine intr-un alt credit, ultimul an a adus vesti proaste. Pe de o parte, BNR a limitat conditiile in care se poate accesa un credit de catre persoanele fizice (pe ideea de a evita “supraincalzirea” creditarii in conditiile in care populatia are mai multi bani de cheltuit). Pe de alta parte, statul este un client mai bun, in sensul ca are tot timpul nevoie de bani si riscul de neplata este mult mai mic. In sfarsit, creditul meu actual este contractat in niste conditii care reflectau piata de la acel moment, inclusiv termenii in care banca si-a obtinut atunci fondurile pe care mi le-a imprumutat mie. Este posibil ca azi sa nu mai obtina aceleasi conditii de la noul client, dar este tinuta in continuare de termenii creditorului ei.

        Este ca atunci cand vrei sa incetezi un contract de inchiriere inainte de termen si este “penalizat” cu chiria pe 1-3 luni (direct sau prin instituirea unei obligatii de a notifica cu 1-3 luni inainte de incetare).

    • Radu Rizoiu Radu spune:

      Dupa cum am precizat, nu sustin ca bancile sunt lipsite de vina. Chiar cred ca marea lor vina a fost ca nu au inteles schimbarea de paradigma din 2008-2009 si le-a luat aproape un deceniu pana cand au inteles ca trebuie sa accepte sa piarda azi pentru a-si pastra increderea necesara creditelor de maine. Dar asta este o alta “istorie”. Pentru asta ar trebui pedepsite. Si au fost (unele) de instante si (toate) de piata: creditarea populatiei s-a redus. Cine le-a “salvat”? Statul care a inceput sa se imprumute masiv pentru a acoperi gaurile din buget si (mai ales) lipsa de cash flow determinata de o colectare submediocra.

      Acum, sa spunem (chiar la modul legendar) ca bancile nu au avut si nu au niciun risc, este destul de… riscant. Nu de alta, dar daca sunt asa de protejate la risc cum se face ca au pierderi? Cum ajunsesera (unele) sa aiba 25% credite neperformante (in principal din zona creditelor acordate consumatorilor)? Cum se face ca actiunile bancilor (cotate) nu sunt mereu in crestere? Daca as fii sigur ca bancile nu isi asuma niciun risc mi-as desfiinta toate depozitele (unde nu am niciun risc pentru ca sunt garantate de stat) si as investi banii in actiuni la banci. Nici macar la Prima Casa nu pot fi sigur ca nu au niciun risc, pentru ca Fondul nu garanteaza 100% din sumele pe care banca ar trebui sa le primeasca de la debitor. Si in plus plateste cu intarziere, deci mai genereaza si o pierdere financiara. Si intarzie executarea ipotecii, deci creeaza premisele unei devalorizari a proprietatii (din perspectiva valorii de lichidare).

      Asa ca ramane o singura intrebare: ne dorim banci sau nu. Nu ar fi mai bine sa nu existe si sa traim doar din ceea ce castigam astazi, fara a ne “vinde” castigul viitor? Este o ipoteza tentanta, dar atunci va trebui sa ne multumim sa ne luam masina la 30 de ani si apartament la 50 de ani. Si sa nu ne mai schimbam telefonul in fiecare an ca s-a schimbat modelul. Pana si in cel mai negru comunism parintii mei isi cumparau mobila in rate (deci cu credit) si strangeau bani la CEC (tot o banca) pentru masina. Cum facem sa scapam de banci? Nu stiu! Am fi mai fericiti? Poate ca da… Am mai trai la standardul de azi? Mi-e teama ca nu. Si, in plus, de unde ar mai lua Guvernul bani?

      Bancile pot fi rele, dar sunt un rau necesar. Ar trebui supravegheate si reglementate ca sa ne asiguram ca explica in mod clar clientilor in ce se baga. Dupa acel moment, este raspunderea clientului (care este major si, de regula, vaccinat).

      • Dumitru Tudor spune:

        Din cate vad, ati ales sa continuati in aceeasi maniera. Fie nu intelegeti suficient de bine mecanismele puse in discutie, fie insistati in demersul dvs.

        “Acum, sa spunem (chiar la modul legendar) ca bancile nu au avut si nu au niciun risc, este destul de… riscant. Nu de alta, dar daca sunt asa de protejate la risc cum se face ca au pierderi? Cum ajunsesera (unele) sa aiba 25% credite neperformante (in principal din zona creditelor acordate consumatorilor)?”

        Nu am spus nicaieri ceea ce insinuati dvs: anume ca “bancile nu au avut si nu au niciun risc”. Ceea ce am spus este cu totul altceva si anume faptul ca in trecut (cu apogeul prin 2008), in cazul creditelor ipotecare, bancile transferau in mod abuziv toate riscurile generate de contractul de creditare asupra clientului. Si am spus si cum au facut asta: eludarea underwritingului profesionist (se acordau credite doar cu buletinul), penalizari la rambursarea anticipata, cheltuieli si comisioane stabilite arbitrar de catre banca samd. Asta nu inseamna ceea ce insinuati dvs ca bancile, ca entitati economice nu se confrunta cu riscuri. Pe langa creditele acordate populatiei (preponderent cele ipotecare), bancile sunt angrenate in multiple si diverse operatiuni financiare, fiecare dintre acestea comportand riscuri specifice.

        “Cum ajunsesera (unele) sa aiba 25% credite neperformante (in principal din zona creditelor acordate consumatorilor)?”

        Dvs nu ati auzit nici pana astazi despre comportamentul aproape unanim adoptat de catre banci de a transfera creditele performante bancilor-mama si de a pastra in entitatile locale preponderent creditele neperformante? Principalele motive pe care le poate intui si un scolar istet sunt: transferurile de cash-flow-uri direct catre bancile-mama, in tarile de origine si plata impozitelor si taxelor in tarile de origine. Si asta a mers mult timp si extrem de bine, ceea ce a dus la nasterea unei mari industrii, iarasi extrem de profitabile mai ales datorita lipsei unor legi care sa protejeze consumatorul, aceea a recuperarilor de creante si a executarilor silite.

        “Cum se face ca actiunile bancilor (cotate) nu sunt mereu in crestere?”

        Aici lucrurile sunt nitel mai complicate deoarece registrul de factori care influenteaza pretul actiunilor unei banci la bursa este extrem de larg si de complex. In nici un caz nu se rezuma, cum in mod simplist insinuati, la riscurile aferente operatiunilor de creditare a populatiei.

        “Nici macar la Prima Casa nu pot fi sigur ca nu au niciun risc, pentru ca Fondul nu garanteaza 100% din sumele pe care banca ar trebui sa le primeasca de la debitor. Si in plus plateste cu intarziere, deci mai genereaza si o pierdere financiara. Si intarzie executarea ipotecii, deci creeaza premisele unei devalorizari a proprietatii (din perspectiva valorii de lichidare).”

        Fondul garanta, daca retin bine, 80% din valoarea imprumutului acordat. Ulterior, nivelul garantiei s-a redus. Demersul acesta de garantare de catre stat a vizat mai multe aspecte: deblocarea activitatii de creditare din perioada de dupa 2008, revitalizarea sectorul constructiilor cu efecte benefice asupra economiei si crearii de locuri de munca si accesul populatiei la credite ipotecare mai bine reglementate si cu costuri reduse. Cu asemenea garantii din partea statului, activitatea de creditare a devenit interesanta iar riscurile aferente, extrem de reduse. Referitor la intarzieri, acestea se refera la sume mult mai mici decat in cazul creditelor ipotecare acordate direct de banca unde, pentru recuperarea banilor (tot soldul contului plus penalizari) se ajungea la procese in instanta, proceduri de executare silita, licitatii samd. Deci, pt banci, acest program aduce multiple avantaje in ceea ce priveste riscul aferent contractelor de creditare.

        Cat despre necesitatea si beneficiile existentei sistemului bancar, cred ca nu are rost sa comentez. Bancile sunt necesare, creditarea este necesara. Dar la fel de necesare sunt si o reglementare bine structurata insotita de o taxare coerenta. Iar discutiile despre diminuarea de catre banci si alte institutii financiare a bazei de impozitare si a prejudiciilor aduse in acest fel guvernelor este un hot-topic la nivelul Uniunii Europene. Masurile luate de PSD nu au nicidecum un caracter de noutate. Sub diferite forme, astfel de masuri sunt luate si de catre marile puteri europene. Sigur ca ele genereaza animozitati. Sigur ca sunt nepopulare. Sigur ca bancile prin toate mijloacele de care dispun sau la care au acces incearca sa contracareze astfel de masuri. Sigur ca vocifereaza (mai incet la centru si mai tare si mai apasat la periferia UE). Dar … asa e in tenis. Vorba unui intelectual rasat, “in viata poti sa ai si succesuri, poti sa ai si esecuri”.

        Referitor la aceasta forma de taxare a bancilor functie de ROBOR, pot fi facute multe comentarii. Dar este necesara o abordare onesta pentru a desprinde niste concluzii corecte, realiste.

        • Radu Rizoiu Radu spune:

          Sunt de acord cu Dvs. ca lucrurile nu pot fi simplificate si in acelasi timp sa reflecte realitatea. Dar nu inteleg logica unor afirmatii.

          De exemplu, de ce ar dori bancile locale (filiale ale unor banci straine) sa transfere creditle performante in strainatate pentru a plati impozite acolo. Oare sunt atat de dornice sa plateasca impozite de 40-50% pe profit in tarile lor de origine in loc sa plateasca 16% in Romania? Din ce am vazut eu s-a intamplat tocmai invers: au externalizat creditele neperformante. Eventual puteti sa va intrebati de ce au capitalizat filialele din Romania prin credite de la bancile-mama. Adica au dat credite in Romania cu dobanda mai mare (dat fiind riscul de tara) decat ar fi obtinut in tara lor de origine. Dar si aici piata si-a spus cuvantul: in locul profiturilor (mult) mai mari asteptate, impactul NPL-urilor a facut sa nu se castige asa de mult.

          De fapt, cred ca suntem de acord: problema este cum gestionam/reglementam o situatie nepopulara. Spre deosebire de UE (care are probleme mai ales cu colosii Internetului din SUA), la noi lucrurile ar putea fi mai simple, de vreme ce cvasitotalitatea bancilor straine de la noi au baza in alte state UE. Avem deja baza legislativa prin care Fiscul roman poate cere date din oricare din aceste state, deci ar putea face o verificare incrucisata cu privire la fluxurile financiare. Nu spun ca ar putea impozita activitatile bancii straine direct (a incercat Croatia si CJUE i-a spus ca nu poate face discriminari), dar macar ar putea sa inteleaga de ce o banca straina si-ar dori sa externalizeze profitul. In cazul externalizarii catre un paradis fiscal, avem de 15 ani instrumentul in Codul fiscal prin care Fiscul poate verifica preturile de transfer si astfel blocheaza arbitrajul fiscal. Se poate astfel imagina un mijloc de urmarire a acestor fluxuri si taxa suplimentar eventualul profit repatriat. (Mai ales in conditiile in care depozitele populatiei au depasit creditele acordate, se poate sustine ca nu mai sunt necesare imprumuturi intra-grup.) Dar ce am incercat eu sa spun este ca pentru astfel de masuri este nevoie de un efort de planificare destul de complex si se pare ca Fiscul nostru a renuntat de ceva vreme sa se mai chinuie sa gandeasca in mod contructiv. E mai simplu sa decizi “din pix” ceva simplu de aplicat si apoi sa speri ca multi dintre cei afectati nu se vor plange. (A se vedea odiseea taxei auto. Dupa ce toate instantele au stabilit ilegalitatea ei, pentru a primi banii inapoi trebui sa mai parcurgi o procedura complicata, doar-doar te conving sa renunti sa o mai ceri inapoi.)

          Eu sunt un consumator de credite si ma tem ca (asa cum se intampla peste tot in lume), aparenta masura impotriva bancilor se va transforma intr-o masura impotriva consumatorilor de credite, banca avand mult mai mlte instrumente sa transfere aceste costuri suplimentare in pretul creditului decat am eu sa ma apar de ele.

  11. Ghita Bizonu' spune:

    ***Dominique Strauss-Kahn relatează o conversaţie stupefiantă între şefii marilor finanţe şi cei care ar fi trebuit să-i controleze. Primii spuneau: “Suntem prea lacomi, nu putem evita asta. Singurul mod de a evita asta este să avem mai multe controale“. Era deja după răsunătorul faliment Lehman Broth. şi spargerea bulei imobiliare. Ulise fusese mai prevăzător. Înainte de cântecul sirenelor le-a cerut camarazilor săi să îl lege de catarg. De remarcat totuşi că lungul şir de demisii şi retrageri din lumea bancară nu a însemnat găsirea niciunui vinovat. Toţi au plecat cu banii acasă. Şi vorbim de miliarde de dolari. Pagubele au fost acoperite de Trezoreria americană. Adică de cetăţenii americani. Complicitatea dintre bancheri şi politicieni a fost mai mult decât evidentă. A căuta acum vinovaţii pentru marele colaps ar insemna să vedem şi dincolo de vârful aisbergului.
    Sebastian Lăzăroiu | duminică, 04 decembrie 2011 | SURSA : https://evz.ro/am-fost-prea-lacomi-de-ce-nu-ne-ati-oprit-956466.html

    Morala ? Ca de obicei i-morala :vai sarace bancilu!

  12. PAFI spune:

    Ce va faceti atatea probleme? Ne apropiem de limita ciclului de crestere economica, urmeaza criza. Bineinteles ca va fi financiara, pentru ca banii, adica capitalul, e cel care misca lumea de astazi. Dezvoltarea urmeaza capitalul, care e retras de unde a fost cheltuit aiurea si folosit in alta parte. Romania nu are capital, asta e cea mai mare problema, nu are capital romanesc. A doua problema e ca nu are nici antreprenori puternici, care sa stie ca sa faca cu el. Daca mai aveti in vedere si statul roman, cel mai prost administrator cu putinta, aveti masura dramei care va urma. Cum vom plati banii imprumutati de stat, daca vine criza? Cu inflatie, de data asta, nimeni nu va mai incerca sa reduca cheltuielile (in lei).

  13. sorin spune:

    Sa ne amintim ce se intampla acum 15-20 ani cand paritatea leu-dolar si leu euro se schimba de la o zi la alta cu multe procente si cand romanii au fost sfatuiti sa ia credite in dolari ,euro sau franci elvetieni,iar francul elvetian a dvenit in 3-4 ani foarte puternic .Oare ce i -a dat atata putere francului elvetian???economia Elvetiei???BNR nu a prevazut cresterea valorii francului???
    Opinia mea de cetatean care nu are studii economice este ca BNR a facut jocuri ascunse atat cu partatea leu -dolar(sa ne amintim ca cuesul de schimb se schimba de la o saptamana la alta cu valori foarte mari(ca unii au catigat foatre mult din acerste jocuri.BNR a incurajat IFN si le-a creat facilitati si beneficiii pe care IFN nu le au in alte state europene occidentale,iar ca efect va fost saracirea oamenilor care ereau saraci si i-au transformat in oameni foarte saraci.
    Practic o banca nu da credite din banii ei:banii sunt ai deponentilor ,o parte, si de la BNR cu o dobanda de referinta pe care BNR o modifica ,asa ar trebuii,dupa interesele economice ale Romaniei.Nu cred ca exista banca care sa aduca euro in Romania cand are nevoie de bani si sai schimbe in euro.Si atunci sa presupunem obanca ia bani de la BNR cu o dobanda de 2%,iar ROBOR este de 2,5% si ii da mai departe in creditari cu 8% ,deci are un castig de 3,5%.Deci cu cat dau mai multe imprumuturi banii devin din ce in ce mai scumpi iar ROBOR creste .Cine poate garanta ca acest ROBOR nu este artificial si manervrabil?Adica un grup de banci nu fac imprumuturi fictive intre ele in vederea cresterii ROBOR?De ce bancile se imprumuta intre ele si nu iau bani de la BNR?Nu inteleg si poate cineva imi va raspunde!!
    In Romania exista o mafie a sistemului bancar:bancile dau credite neprformante foarte usor,banca stie de la inceput cat lo % din banii imprumutati reprezinta credit neprformant si transfera acest procent in dobanda.Dupa un an de neplata a unui credit vinde aceste credite neperformante cu o valoare foarte mica ,aproximativ 20% din valoarea creditului.Aici intervine partea mafiota adica:in fata actionarilor foarte mici banca arata ca a vut si pierderi si diminueaza valoarea dividentelor ,dar marii actionari ai bancii au in Romania si firme de recuperare creante care cumpara creanta cu 20% de la banca si recupereaza banii in proportie de 80% deci cu un castig de 60%.
    CONCLUZIE:sistemul bancar in ROmania este mafiot si extrenist-liberal



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Radu Rizoiu


Radu Rizoiu

Radu Rizoiu este conferențiar universitar la Facultatea de Drept din cadrul Universități București, unde predă discipline legate de dreptul civil: actul juridic, prescripția ... Citeste mai departe


E randul tau

Ar fi fost frumos sa fie actiuni coordonate, eventual in aliante. Ma intreb daca era posibil, nu sti...

de: Dan Musat

la "China, SUA și «războiul comercial» Game of Loans și Marele Salt tehnologic"

Petre Opris – volumul Licenţe străine pentru produse civile şi militare fabricate în România: (1946-1989)

Cauta articole

mai 2019
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Apr    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)