Home » Economie » Citesti:

Iluzia proiectelor cu statul

Cristian Paun octombrie 27, 2011 Economie
22 comentarii 1,819 Vizualizari

Greșeala majoră  pe care o face guvernarea actuală este că apără cu îndârjire o paradigmă la fel de falimentară ca și cea a statului social: prosperitatea și bunăstarea (ieșirea din criză) poate veni din proiectele statului (care a considerat multă vreme mai prioritare fântânile și parcurile față de autostrăzi și căi ferate). Reticentă la a privatiza (chiar și pe un leu) companii și proiecte de infrastructură (autostrăzi de exemplu), Guvernul ne îngroapă în cheltuieli, datorii și deficite pentru care nu găsește altă cale de a le acoperi decât menținerea salariilor bugetare și pensiilor la același nivel în perioada următoare (care înseamnă tot o tăiere, care va transmite și mai mult pesimism pe piața de consum și va prăbuși și mai mult economia ajunsă la o stabilitate fragilă după ultimele lovituri fiscale). Iluzia că proiectele publice ne vor salva din criză este dată de faptul că niciodată statul nu va fi interesat de costul acestor proiecte, de modul în care sunt construite și administrate ulterior (atâta timp cât falimentul nu există sau e foarte dificil). Niciodată statul nu poate face o prioritizare obiectivă a ceea ce trebuie dezvoltat mai repede și nici cât de mult trebuie dezvoltat ceva, lipsindu-i informația vitală pe care doar piața o poate furniza.

În acest context, tăierile prezumate de salarii și pensii (care vor rămâne la același nivel deși inflația erodează semnificativ puterea de cumpărare) vor salva și vor pune la adăpost aceste proiecte în care politicienii au un interes direct (pe de o parte să demonstreze electoratului că fac ceva și pe de altă parte ele sunt o sursă de venit),  menținând deficitul într-o anumită valoare (ceva mai mică). Este evident însă că ele nu vor crea nici o premiză de creștere și vor deveni nedrepte în contextul în care cea mai mare parte din aceste proiecte sunt o risipă generală. Este nedrept să explici salariaților și privaților (care vor vedea cum le vor scădea și mai mult vânzările și profiturile) de ce trebuie să suporte o lovitură nouă în bugetul lor pentru a menține în proprietatea și pe cheltuiala statului companii neprivatizate, după ce ai amânat și nu ai avut curajul unor reforme structurale adevărate. Este greu să explici de ce vor fi noi concedieri la stat dar și la privat unde vânzările se vor prăbuși din nou.

Proiectele statului pe care le aperi și le finanțezi în numele poporului nu vor face decât să  sterilizeze și mai mult partea sănătoasă  a economiei, să transforme și mai mult bruma de antreprenori onești în antreprenori care ”bălesc” după proiecte cu statul și care trăiesc și supraviețuiesc din acest lucru. Piața liberă este repede abandonată de acești antreprenori iar statul va fi și mai mult ”încurajat” de astfel de patronate viciate să pună și mai mulți bani în joc la ruleta proiectelor pe care antreprenorii nu au curaj să și le asume (poate tocmai pentru că sunt falimentare în forma propusă de stat). Ideile de afaceri, inovația și creativitatea sunt pervertite și concentrate pe dezvoltarea de strategii ”eficiente” de câștigare a unor licitații cu statul, de corupere a celui care distribuie banul de la centru, de găsire a celor mai bunor forme de compensare a celui de la stat care acordă un proiect. Legi fundamentale ale economiei (cererea și oferta, concurența liberă) sunt puternic încălcate de clasa politică avidă de putere economică. Economia încetează să mai funcționeze după principiile pe care le învățăm în școală. Economia încetează să mai fie înțeleasă cu instrumentele pe care le avem la dispoziție. Totul devine impredictibil și dependent de voința celui de la butoane de a se lăsa convins să ne aloce sau nu proiectul nouă.

Bugetul suferă semnificativ pe partea de cheltuieli și nu pe partea de venituri și observăm o rezistență fundamentală din partea celor care gravitează în jurul elementelor ”imposibil” de redus (proiecte ale statului, achiziții publice, servicii externalizate, companii de stat, bănci de stat etc.). Politicieni și pseudo-oameni de afaceri, care nu știu decât să facă afaceri din banul public, pun presiune pe cei care croiesc bugetul pentru a tăia ceea ce e mai ușor de tăiat și care pe ei îi vor afecta mai puțin (măsură care va lovi în cealaltă categorie de oameni de afaceri care încă mai rezistă să fie conectați politic). România va ajunge foarte curând să se dezvolte exclusiv pe banii pe care Tătucul îi distribuie de la centru (ceea ce nu are deloc de a face cu capitalismul). Tot mai mult observăm o obsesie a guvernanților pentru locurile de muncă pe care le crează statul deconectat complet de la economia reală și de la piață, în domeniile pe care le ”determină” el ca fiind prioritare, fără a avea criterii obiective atunci când alege să ”omoare” afacerile neconectate politic și să le ”impulsioneze” pe cele care să supraviețuiască (în condiții stabilite exclusiv de el și nu de piață).

În acest context, degeaba te intitulezi guvern de dreapta dacă continui să crezi că bunăstarea pleacă de la centru, că nu trebuie să privatizezi mare lucru (chiar dacă iei puțin acum pe o companie prin trecerea ei în proprietate privată vei scăpa de a o mai trece pe cheltuieli), că trebuie să crești taxe și impozite pentru a supraviețui și a avea liniște (a se citi echilibru bugetar), că trebuie să te împrumuți intern și extern masiv pentru a menține în viață toată această risipă prin proiecte cu statul (pe care inteligent o deturnezi spre pensii și salarii spunând ce de fapt pentru așa ceva te împrumuți). Degeaba crezi că ești de dreapta dacă gândești că investitori sau creditori (străini sau nu) trebuie să fie obligați sau ținuți cu forța în economia românească (nu trebuie să își diminueze expunerea pe România) în loc să creezi premizele ca mediul de afaceri românesc să devină atractiv și competitiv în context regional. Degeaba ai impresia că ești de dreapta când ești cu ochii pe pârghiile și instrumentele monetare (dobândă, curs de schimb) care falsifică creșterea economică și perpetuează nenatural deficite. Socialismul este o boală grea de care se scapă foarte greu dar care are costuri imense pentru cei pe care îi obligi să fie ”incluzivi și participativi”. Socialismul există și supraviețuiește în cele mai perverse forme și adesea e foarte ascuns în spatele multor politici publice așa-zis liberale, pro-piață și capitalism. Dacă vrem să ne salvăm avem nevoie de o schimbare din rădăcini a modului în care gândim și aplicăm intervenția (de cele mai multe ori agresivă) în economie a statului.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "22 comments" on this Article:

  1. alex spune:

    foarte bun articolul dumneavoastra. a fost o placere sa il citesc si sa regasesc in el o autentica expunere de dreapta. din pacate, oamenii prefera de multe ori sa isi consume energia cautand scuze sau refugiindu-se in utopii de negare, in loc sa ia taurul de coarne si sa rezolve problema. fascinatia solutiilor simplissime si picate din cer are radacini adanci in firea omeneasca. priviti numai la religie si zeitati ca “explicatii” pentru tot si toate.

  2. dorin valeriu spune:

    Articol foarte bun, care spune lucrurilor pe nume. Degeaba deschide statul santiere, dand de lucru unor romani, daca obiectivele la care lucreaza sunt “capital mort” ce nu produce bunuri ce pot fi folosite-exportate. Guvernul nu da dovada de pricepere, deschidere, imaginatie spre a iesi din marasm. Nu-i de mirare avand in vedere capacitatea- priceperea ministrilor. Politizarea excesiva impiedica utilizarea capitalului uman competent, de care Romania nu duce lipsa.
    Mare dreptate aveti si cu evolutia raportului leu/euro. La o inflatie anuala de 6% (media ultimilor ani) valoarea euro a crescut prea putin.

  3. M. Constantin spune:

    D-le Paun Cristian!
    Cred ca aveti macar o gena de inginer si o spun cu tot respectul.
    Fatalmente civilizatia care ne e cunoscuta rumega un numar restrins de idei politice, iar multimea economistilor masoara din ce in ce mai exact distanta dintre crize.
    Pledoaria d-vs. pentru sustinerea antreprenoriatului – ca sursa a prosperitatii si probabil prin contagiune a bunastarii generale are daca nu sens integral, macar justificare istorica. Imi place sa cred ca prin antreprenoriat intelegeti curajul asumarii riscului asociat cu stiinta inginereasca de a face.
    Asadar putem spune ca Napoleon la batalie: magarii si savantii la mijloc!
    In rest ce sa spun? Cei mai buni medici sunt anatomo-patologii de la morga: ei stiu exact de ce a murit cetateanul…

  4. eugen spune:

    .. a crescut euro putin la 01 oct… aoleeeeu.. anume a facut boc.. a crescut euro pt. ca accizele pe anul viitor se vor calcula la aceasta valoare.. iar dv. scrieti.. tine boc cursul..se inchid companiile care sug bani de la buget.. cfru_ul de ex. care concediaza.. aoleeeeeu… face boc someri..se vand companiile ineficiente..pe bani putini acum, ziceti.. aoleeeeeu vine boc pe nimic… au vrut sa vanda restul la petrom, au tinut la pret si au esuat.. aoleeeeeu… nau fost in stare sa vanda.. dc. vindeau cu mai putin.. aoleeeeeu .. boc a furat banii… mai spun?.. deci viitori comentatori… hotarati_va.. rupem coada acum? ajunge euro la 6 lei?

  5. casandra spune:

    Nu as fi crezut ca voi fi de acord cu dumneavoastra vreodata. Dar astazi sunt. Aveti dreptate, asa-numitele investitii publice in tot felul de obiective fara relevanta economica in aceste timpuri grele sunt de neiertat. Exceptand infrastructura rutiera si energetica (foarte necesara), fondurile publice disponibilizate prin atat de dureroasele “taieri” ar fi bine sa fie utilizate pentru stimularea unor poli de dezvoltare. Cu fondurile respective s-ar putea asigura participarea publica la proiectele private productive de dezvoltare a companiilor ( proiecte care sa asigure o valoare adaugata mare), cu perspectiva oferita legal capitalistilor romani de a rascumpara partea statului in rastimp de 10 ani. S-ar crea si locuri de muncă, si economie productiva.
    In privinta privatizarilor sunt doar partial de acord. Deja am fost imprudenti in privinta resurselor privatizandu-le in beneficiul unor companii straine. Aceeasi remarca in privinta industriei bancare de la noi, o prea mare parte a ei incredintata bancilor straine.

  6. George spune:

    Domnule Păun,

    Nu există doar antreprenori în acest stat şi în lume. Înţeleg faptul că susţineţi un anumit mod de organizare socio-economică, o ideologie pro-piaţă ca panaceu, dar ce se întâmplă cu cei care nu sunt antreprenori? Cu cei care nu caută concurenţa pentru profit? Sunt mulţi şi cei care ar prefera metode cooperative de producţie. Lor le trebuie impus un model economic pentru că aşa este predat / învăţat la o facultate economică? Sau să se adapteze sistemul şi la aceştia? Sistem care, chipurile, ar fi un produs şi al participării lor la viaţa publică politică democratică.
    Propuneri de genul celor pe care le aduceţi vor adânci şi mai mult inegalităţile socio-economice, iar acei antreprenori depind de cei care se vor adânci. Toată lumea depinde de toată lumea. O formă de producere şi distribuire a resurselor care nu e bazată pe profit poate asigura o justiţie economică, iar, deocamdată, statul este cel care poate face acest lucru. Altfel mergem pe darwinism social.
    Mie mi s-a spus în scurta perioadă în care am studiat la ASE doar despre economia de piaţă, dar mai există şi au existat mai multe tipuri de economii, de la economia darului la economie socială, economie centralizată. Ia să se mai studieze şi alternativele, poate se învaţă lucruri noi şi mai lărgim alternativele.
    Capitalismul există și supraviețuiește în cele mai perverse forme și adesea e foarte ascuns în spatele multor politici publice așa-zis socialiste. Vedeţi socialismul pentru bănci şi de acum 3 ani din SUA, falimentar şi complet injust şi ce se întâmplă acum, aceeaşi greşeală, în UE.
    Ştiu că e un context economic, politic, social diferit de atunci, dar ce spuneţi despre politicile publice din SUA imediat de după Marea Depresie Economică?

    • Cristian Paun Păun Cristian spune:

      Pot fi salariați într-o înițiativă privată. Cei mai mulți dintre noi nu vom fi antreprenori pentru că nu avem calitățile respective. Și nici apetitul pentru risc necesar. Cei mai mulți dintre noi poate știm cu ce se mănâncă un domeniu sau altul dar nu avem acel curaj.

      Să vă dau un exemplu simplu: să zicem că vorbim despre o gogoșerie. Un antreprenor potențial trebuie să știe cu ce se mănâncă această afacere până în cele mai mici detalii. El va căuta să înțeleagă riscurile afacerii sale pentru a putea aloca corect resursele. Oricât de bun analist va fi va rămâne o mică parte din afacere care nu mai poate fi descompusă în nimic pentru a fi analizată și pe care și-o va asuma antreprenorul (e vorba de incertitudinea absolută). Aici însă se rupe filmul: nu toți suntem dispuși să trecem peste pasul acesta. Astfel că: fie vom deveni salariați în acea gogoșerie fie vom deveni consultanți care vom învăța pe cât mai mulți să își facă o gogoșerie.

      Problema mare e că:

      1. Statul corupe potențialii antreprenori și îi deturnează spre proiecte cu el în care nu poți da faliment ușor și pe care le alocă politic;

      2. Statul îi sufocă cu taxe pe antreprenori pentru a face rost de bani pentru proiectele sale;

      3. Tot mai mulți trec de partea statului și, plătiți din resursele prezumate a fi obținute din inițiative de tip gogoșerie, încep din plictiseală să reglementeze, controleze, creeze bariere celor care încă mai rezistă în mediul de afaceri.

      Consecința: tot mai puțini antreprenori de gogoșerii și tot mai puțin consultanți / finanțatori ai unui astfel de proiect (devenit tot mai riscant și mai neprofitabil pentru o bancă, pentru investitori etc.). În acest fel, orice inițiativă de genul acesta omoară clar ceea ce contează pentru o economie fără ca foarte mulți să își dea seama de problemă și de consecințele ei.

      • George spune:

        Va mulţumesc pentru răspunsul la comentariu, chiar dacă nu atinge decât o mică parte din problemele puse.
        1. Cred că, mai degrabă, oameni interesaţi de obţinerea profitului corup oamenii care lucrează în organismele de stat, iar nu invers. Asta schimbă cu totul optica.
        2. E posibil să fie prea multe taxe ca număr, nu ca procent din profit, iar asta mai ales la cei care au profituri foarte mari. Ajungem înapoi la impozitarea progresivă. De fapt, nu cred că are nimeni vreo problemă cu micul antreprenor care vinde gogoşi sau are o mică fermă agricolă. Problema este că sunt foarte puţini oameni care deţin foarte multă bogăţie, vedeţi şi protestele Occupy Wall Street, inclusiv scrisoarea lui Buffet, un miliardar care spune statului “Stop Coddling the Super-Rich”.
        Iar proiectele statului sunt (sau ar trebui să fie, iar aici e altă discuţie) pentru populaţie, de la antreprenori la salariaţi şi ceilalţi.
        3. Plisctiseală? Ăsta nu e un motiv, cu siguranţă există un motive mai serios în spate. Poate că nu mai vor risc, dar nu ştim.

        Ce spuneţi dacă în loc de a concesiona Roşia Montană unei companii private străine şi obţinerea a 20% sau cât la sută e stabilit, statul român ar crea sau susţine prin investiţii o companie publică de extracţie a minereului, iar cele n mii de tone de metale preţioase s-ar transforma în institute de cercetare, infrastructură, spitale, adăposturi pentru copiii străzii, etc? Cred că în Norvegia aşa s-a întâmplat cu resursele de petrol. Despre HDIul Norvegiei ştim cu toţii.

        De ce în Norvegia statul a reuşit, iar în România soluţia este evacuată din start?

        • Muad_Dib spune:

          @george: “O formă de producere şi distribuire a resurselor care nu e bazată pe profit poate asigura o justiţie economică, iar, deocamdată, statul este cel care poate face acest lucru”

          Statul nu poate face nimic. Statul este compus din oameni, iar fiecare om este la baza egoist. Asa ca, orice va face el in functia pe care o ocupa in cadrul statului, va fi pentru binele propriu sau pentru binele apropiatilor sai, in niciun caz pentru binele majoritatii.
          Problema majoritatii este insa alta: de ce sa munceasca, sa isi asume riscuri si sa se chinuie sa isi castige singuri existenta, cand e posibil, prin “puterea poporului” a.k.a democratie, sa ii oblige pe cei care muncesc si au castiguri sa le cedeze lor o parte din rodul muncii?

          “Cred că, mai degrabă, oameni interesaţi de obţinerea profitului corup oamenii care lucrează în organismele de stat, iar nu invers”

          De ce ar vrea cineva sa acceada la o functie publica, daca nu pentru puterea pe care aceasta o confera de a dispune de importante sume de bani pe care sa le poata folosi in interes propriu? Daca statul ar avea mai putina putere de decizie in materie de economie, adica ar putea sa reglementeze mai putine aspecte din viata economica, atunci “oamenii interesati de obtinerea profitului” nu ar avea de ce sa ii corupe pe cei care lucreaza la stat, pentru ca nu ar avea nimic de castigat. Dar cum statul incearca prin orice masura sa isi creasca puterea pe care o are asupra vietii economice, este perfect normal ca cei care cauta profit usor fara a-si asuma riscuri vor cauta sa ii corupa pe salariatii statului, pentru a putea obtine un profit imens fara a fi nevoiti sa munceasca.

          Daca plecam de la premisa capitalismului, care este existenta si apararea proprietatii private, atunci “E posibil să fie prea multe taxe ca număr, nu ca procent din profit” s-ar traduce ca “oricum statul nu imi ia foarte mult din rodul muncii mele, ia sa vedem cum puteam face sa munces si mai mult pentru bunastarea statului?”.

          “Iar proiectele statului sunt pentru populaţie”
          Si care ar putea fi aceste proiecte? Ca tot ce se face din banii publici e sa fie deturnati catre firme capusa care iau bani de la buget fara a presta nimic in schimb. De ce nu ar putea fi facute acele proiecte pentru populatie de catre mediul privat si nu de catre stat, care este cel mai prost administrator? De exemplu o autostrada, care poate fi construita prin listare la bursa si intretinuta prin o taxa de autostrada aplicata la intrare. Dar nu, mai bine sa plateasca statul 95% din valoarea contractului (si asa exorbitant de scump) iar apoi sa rezilieze contractele cu firmele de construiesc autostrada, acuzandu-le ca nu fac nimic, dar ele ramanad cu banii luati si munca neprestata. Iar la urmatoarea licitatie pentru aceeasi autostrada, stupoare, castiga fix acelelasi firme.

          “Ce spuneţi dacă în loc de a concesiona Roşia Montană unei companii private străine şi obţinerea a 20% sau cât la sută e stabilit, statul român ar crea sau susţine prin investiţii o companie publică”

          Dar de ce trebuie neaparat concesionata unei companii straine. O companie romaneasca nu ar putea sa faca la fel de bine acelasi lucru? Dar companie privata, nu publica, pentru ca orice companie publica devine o companie capusa, din cauza faptului ca are acces la banul public, pentru care nu e important sa presteze mare lucru. Problema cu o companie publica este in faptul ca statul este cel mai prost administrator, si nu exista interes pentru control si performanta. Iar exemplele sunt nenumarate.

          Problema cu statul si investitiile sale absolut inutile este expusa cu foarte multa naturaleze de Henry Hazlitt in cartea sa “Economia intr-o lectie”, si suna aproximativ asa: pentru fiecare leu cheltuit de stat pentru proiectele sale publice, exista un leu mai putin la mediul privat, pe care acesta l-ar fi putut cheltui pe ce credea ca este mai important. Noi putem vedea efectele pe care le are o campanie publica de “creare de locuri de munca”, dar este mai greu sa observam locurile de munca care au disparut ca urmare a faptului ca statul a luat o parte din bogatia mediului privat pentru a o folosi asa cum crede el mai bine.

          Sper ca nu m-am lungit prea mult.
          Cu stima,
          Muad_Dib

          • George spune:

            În primul rând, sunt foarte curios ce aţi spune despre exemplul statului norvegian. Stat care a făcut foarte multe, cu oamenii aceia la bază egoişti.

            Norvegia?

            <>

            Puneţi la un loc munca şi asumarea riscului, eu nu le văd neapărat la un loc. Mai mult, risc există în orice societate, în orice economie, problema este cât de mare vrei să fie acel risc. Dacă vrei să îţi ipotechezi singura locuinţă pentru a-ţi deschide un magazin de gogoşi, atunci eşti şi iresponsabil faţă de familia ta. Problema este că s-ar putea să nu ai prea multe de ales, decât să fii obligat să iresponsabil într-un fel sau altul. Dacă spuneţi că majoritatea nu vrea să muncească, eu spun că majoritatea vrea să muncească. Nu avem nici unul acoperire în ceea ce spunem.

            <>

            Munescşti la fel de mult, dar după ce ai acoperit nevoile de bază şi nevoile de mai sus de bază, e momentul ca ceea ce a fost produs în colaborare cu alţii (doar nu o să construieşti singur un computer de la piuliţe la software) să beneficiaţi împreună de rezultate, adică nu unul îmbrăcat în aur, iar altul jerpelit. Deci nu pentru bunăstarea statului, nu-l mai personificaţi, e un mecanism de redistribuire echitabilă. În mod deal, desigur.

            Eu mă gândeam la o companie publică, după modelul norvegian. CE PĂRERE AVEŢI DESPRE STATUL NORVEGIAN? Stat norvegian care din fonduri publice a creat infrastructură, a îmbunătăţit educaţia (educaţia superioară e gratuită, comuniştii dracu ce sunt!), are companii de telecomunicaţii, etc, etc. Plus un fond de pensionare de 200 de miliarde de euro, doar din extracţii. Aşa, ca să stea lumea liniştită şi fără riscuri.

            <>

            Ei, cu cât cineva acumulează mai multă bogăţie, cu atât are o influenţă mai ridicată. În acest caz, s-ar ajunge la o minoritate de oameni care ar decide, în mod privat, ce e important pentru mai toată societatea. Da, există o minoritate care decide şi acum ce se întâmplă cu banii, dar este în mod public şi democratic (după teoria politică) şi este răspunzătoare pentru ce se întâmplă cu resursele, inclusiv juridic.

            Îl scot şi eu pe Foucault din mâneca, dumnealui spune că acea structură perfectă, concurenţa, ce stă la baza neoliberalismului, este o structură fragilă ce a trebuit protejată pentru a exista şi a-şi exercita influenţa. Neoliberalii germani, mai zice Foucault, competiţia ca pe structură artificială (spre deosebire de schimb), care trebuie activ protejată, iar statul trebuie să intervină nu asupra pieţei, ci asupra condiţiilor care fac posibilă piaţa. (Foucault, “Naşterea biopoliticii”)
            Unde e “naturaleţea” pieţei?

    • Klopo_tare spune:

      Celelalte economii sunt fie primitive(cea a darului) fie circumstantiale – nu ai cum sa ai economie sociala daca nu ai economie de piata pentru a o sustine pe cea sociala(cea americana e un exemplu, in care diversele firme si organizatii sustin BENEVOL arta, cultura si caritatea). E adevarat ca economia de piata are nevoie de reglementari, variatiile putand da peste cap economia in situatii complexe cum sunt cele din ziua de azi. Dar economia de piata este singura economie reala, restul…

  7. Emil spune:

    Un articol pe care l-am citit cu plăcere. Domnule Păun, sunteţi din acest moment pe lista mea de “Must read”.

  8. @ George

    În Norvegia statul a ”reusit” pentru că au descoperit petrol în Marea Nordului. După ce se termină petrolul o să se reîntoarcă la pescuitul lor de somoni si o să înceapă imediat problemele.

    Evident că nu din plictiseală se inventează noi bariere si taxe pentru mediul de afaceri ci pentru a putea redistribui bunăstare (cu precădere către tine).

    @ Emil

    Vă multumesc de apreciere. Vă recomand în acest caz si blogul meu pe care s-ar putea să regăsiti si alte lucruri care să vă placă: http://cristianpaun.finantare.ro

  9. Alex spune:

    Fain articolul. In sfarsit citesc si eu un articol interesant pe hot news-ul asta

  10. Danon spune:

    Regret sa fiu o nota disonanta in acest cor de omagii entuziaste, dar mi se pare ca sunt cateva amalgamuri si contradictii aici.

    1. Articolul se vrea de dreapta si cere taierea investitiilor pentru… a creste cheltuielile de functionare ale statului! Si asta pe creterii etice de batut obrazul fata de nevoile bietilor functionari. Pai daca a renunta sa mai construim autostrazi ca sa platim mai gras salariatii este o politica de dreapta, sa ne fereasca dumnezeu de centru!

    2. Apoi, articolul vitupereaza si impotriva simplelor contracte de achizitii. Pai vrem sa cerem functionarilor carora tocmai le-am crescut salariile la punctul unu sa-si construiasca propriile creioane, caiete si computere?

    3. O minima precautie de dreapta in cazul investitiilor publice este ca autoritatea publica sa nu execute lucrarile, ci sa ceara pietei sa o faca. Acum, aflam de la un autor de dreapta ca acest lucru nu ajuta antreprenoriatul ci dimpotriva, il distruge! Deci, sa evitam sa mai dam contracte in privat, ne descurcam altfel (nu mai facem nimic sau facem totul noi insine) si vom fi de dreapta… Oare?

    4. Si, cel mai important, articolul face o mare confuzie intre general si particular, intre conjunctura si structura. Faptul ca multe din contractele publice sunt mecanisme de furt deghizat in Romania este un lucru. Si da, putem fi de acord ca selectia de proiecte este foarte criticabila. Faptul ca, de-aici, trebuie sa tragem concluzia ca statul nu mai trebuie sa investeasca este un alt lucru. Exista, in orice tara, nevoi publice pentru care cererea solventa nu este suficienta pentru a asigura ca pot fi satisfacute de sectorul privat. Sa zicem, nevoia de securitate in Ferentari. Sau scoala pentru copiii din Cucuietii din Deal. Sau autostrada pentru orice zona imaginabila din Romania. Putem spune, nu ma intereseaza, lasa-i sa crape. Problema este insa ca fara educatie, cu cartiere violente care sunt deasupra legii si fara infrastructura, posibilitatea de dezvoltare a tarii este foarte mult handicapata. Si da, stim toti cei ce au aruncat un ochi pe studiile de fezabilitatea, ca sectorul privat nu va contrui, in urmatorul sfert de secol, nici un metru de autostrada in Romania.

    Desigur, putem si astepta. Vremuri mai bune si mai putin radicale, in care exista o moderatie in toate si nu vom mai arunca si copilul cu apa murdara din copaie.

  11. noname spune:

    Bun, citi articol, dat dreptate, citit si contra si iar dat dreptate, doar ca – si totusi ne fura… ne fura boc, basescu, geoana, ponta, iliescu, nastase, antonescu, tariceanu, constantinescu, coposu, ciorbea, hosu, luca, vantu, voiculescu, ghita, butoane, botis, anastase, vacaroiu, udrea, bercea, antenele, realitatile, protv, tvr toate canalele, radio, fiscul, garda si lista e luuunga cat o zi de post. iar furaciunea asta se intampla pur si simplu… noroc ca suntem 20 de mil si au de unde.. din munca noastra. altfel, ne-am fi dus dracului de mult.

  12. Milu spune:

    Prin eliminarea achizitiilor publice nu se poate rezolva nimic. Insa prin pedepsirea celor care abuzeaza de ele, da.
    Investiile sunt utile pentru a nu creste numarul somerilor. Insa investiitiile trebuiesc facute intr-o ordine de prioritati, incepand de la justitie si infrastructura.

    • Muad_Dib spune:

      “Investiile sunt utile pentru a nu creste numarul somerilor. Insa investiitiile trebuiesc facute intr-o ordine de prioritati, incepand de la justitie si infrastructura.”

      Asta este o tema mult prea simpla pentru a mai exista confuzii de genul acesta, dar se pare ca ele inca exista. Asa ca o sa incerc o mica clarificare, cu ajutorul lui Henry Hazlitt, de la care am invatat acest lucru: e foartre simplu sa vezi oamenii care au de munca ca urmare a investitiilor pe care le face statul, si e la fel de usor sa te gandesti ca, daca statul nu ar mai face investitii, atunci ar creste somajul. Dar e mult mai greu sa iti imaginezi toti oamenii care si-au pierdut locurile de munca ca urmare a taxelor si impozitelor practicate de stat. Dar nu e imposibil. Daca investitiile publice nu se mai fac, iar complementar statul nu mai colecteaza taxele si impozitele din care si-ar fi acoperit acele cheltuieli, atunci mediul privat ar fi cu atat mai castigat, avand banii respectivi sa ii cheltuiasca pe ce considera el necesar, stimuland astfel cererea si, deci, oferind de munca altor oameni.

      Iar investitiile publice mai prezinta un dezavantaj, si mai putin observabil. Oamenii care sunt implicati in investitiile publice, oferind capital uman acestor lucrari, nu mai pot fi angajati si in alte proiecte, mai profitabile, din care tara ar fi avut mai mult de castigat. Din acest motiv, in balanta neta, noi suntem mai saraci ca urmare a faptului ca statul, prin investitiile pe care le face, blocheaza acest capital uman in slujbe mai putin profitabile.

      Deci, cu putina atentie si la efectele pe termen lung, asupra tuturor categoriilor de oameni, nu doar la cele pe termen scurt, asupra unui singur grup de oameni (cei care lucreaza pentru stat in cadrul investitiilor sale), putem vedea de ce investitiile facute de stat ne saracesc, in loc sa ne imbogateasca. Dar mai este o explicatie, data chiar de Keynes, prin intermediul multiplicatorilor calculati de el. Primul multiplicator arata cum creste bogatia neta a tari prin cheltuielile publice, si toata lumea s-a grabit sa ridice aceasta demonstratie (fundamental gresita) la rang de lege imuabila care permite statului sa faca orice cheltuieli, oricat de exorbitante si de inutile ar fi (asa cum propunea Krugman, ca statul, pe timp de criza, sa sape niste santuri mari, pentru a da de munca unor oameni). Dar acelasi Keynes, putin mai incolo, demonstreaza faptul ca, desi aceste cheltuieli aduc o crestere venitului national, tot ele destabilizeaza balanta de plati externe, ducand deci la o inrautatire. Dar lumea nu a mai citit pana acolo.

  13. CD spune:

    @Cristian Paun, George

    D-le Paun, dvs. le ziceti bine, (ca) din carte. Asa cum era si de asteptat, de altfel, din partea unui profesor.
    Insa cred ca ati evita multe critici indreptatite, precum si o anumita senzatie de “teorie abstracta” daca ati admite ca, de fapt, dvs. nu vorbiti despre stat, un concept destul de vag si general, cat despre administratie, despre guvern. Si, mult mai important, vorbiti despre guvernul ROMAN.
    Sunt aproape convins ca un guvern roman “autentic” de dreapta, care ar face tot ce ziceti dvs., ar fi suficient de “creativ” incat sa gaseasca multe alte mijloace de a o da-n bara.

    George, vad ca insistati pe exemplul norvegian. Fara sa minimalizam meritele incontestabile ale “resursei umane” norvegiene (chiar si ale clasei lor politice), ar fi bine totusi sa precizam ca Norvegia, ca si alte cateva state foarte prospere (sau, dimpotriva, extrem de sarace), sunt cazuri-limita, speciale si care tocmai din acest motiv nu pot servi drept modele.
    Cele doua trasaturi principale care par sa distinga astfel de state de celelalte sunt ca 1) tind sa fie (foarte) mici ca populatie si 2) au resurse exceptionale (sau, dimpotriva, sunt lipsite cu totul de-asa ceva), in general resurse naturale si/sau pozitie geografica.
    Norvegia e cu 50% mai mare decat Romania si are cinci milioane de locuitori. Jumatate din exporturile sale si o treime din veniturile statului provin din petrol si gaze, toata energia electrica e hidro si practic tot ce misca in Norvegia e legat de resursele de exceptie ale tarii — petrol si gaze, energie hidro, aluminiu, paduri, resurse piscicole.
    O judecata de valoare metodologic corecta asupra sistemului politic quasi-socialist al Norvegiei in comparatie cu altele ar trebui sa compare state care beneficiaza de resurse naturale asemanatoare, dar au regimuri diferite.

    Ca o ultima consideratie, oarecum pe langa subiect, cred ca in ultimul secol (foarte aproximativ, poate ultimii 150-200 de ani) oamenii au devenit prea trufasi, au ajuns sa creada ca tot universul se invarte in jurul civilizatiei umane (si nu invers) si ca absolut totul depinde de noi — inclusiv de sisetmul economico-politic de care vorbim aici.
    Cred ca prea putina lume realizeaza cat de mult continuam sa depindem de resursele naturale; si mai cred ca suntem aproape de o foarte dureroasa desteptare la realitate.

  14. Cristian Paun Păun Cristian spune:

    @ Danon

    1. Nu sunt pentru cresterea cheltuielilor de functionare a statului (salarii, pensii). Spun insa ca daca le taiem pe acestea si apoi aruncăm banii pe fereastra sub titlul de proiecte cu statul si investitii facem un mare rău economiei private. Măcar cei care luau salariu de la stat mai consumau ceva de la privat si unii privati – cei sanatosi – mai rezistau crizei. Cu o astfel de masura care apara proiectele statului (a se citi risipa) nu facem decat sa reintram in criza. Anul viitor vom avea din nou scadere sau cel putin o stagnare deja suparatoare. Macar daca foloseam aceste taieri de pensii si salarii pentru a scadea fiscalitatea. Macar daca privatizam si noi ceva ca sa mai putem scadea fiscalitatea (adică să mai reducem din cheltuieli). Spun ca masurile sunt eronate si ca iluzia ca vom creste din proiecte cu statul e mare (vezi cu atentie argumentele din articol).

    2. Cheltuielile cu achizitiile in Romania nu au scăzut. Sunt pentru tăierea și a acestor cheltuieli care sunt tot afaceri cu statul Cred că ați citit cruciș sau rău intenționat articolul. Tocmai am afirmat in articol că la buget problema nu e cu veniturile ci cu cheltuielile, însă pun pe ultimul loc pe cele cu salarii și pensii (deși sunt pentru privatizarea sistemului de pensii care e falimentar).

    3. Da… afacerile cu statul distrug antreprenoriatul sănătos. Ele transformă patronii în afiliați politic, în patroni dependenți de stat și nu de piață. Prețurile la care se fac astfel de proiecte crează falsa impresie asupra a ceea ce înseamnă eficiență economică. Concurența și tot ceea ce se învață în școală despre cum poți rezista pe piață nu mai e valabil. Evaluarea acestor proiecte este viciată ele nefiind conectate la piață. În majoritatea dintre astfel de proiecte ai succes nu dacă ești mai bun ci dacă ești conectat mai bine la stat și știi cum să corupi și să întorci în favoarea ta decizia birocratului.

    4. Statul întotdeauna va fi o structură care promovează furtul și corupția. Sunteți pe o pistă complet falsă dacă credeți că ALȚII (a se citi OMUL NOU) vor face ALTFEL. Statul este un intermediar între unii și alții și nu are DIRECT interes în nimic din ceea ce face. Cum spunea Freadman foarte bine: statul ia banii de la unii și îi dă la alții fără a avea de a face nici cu unii nici cu alții. Toate aceste ”soluții” cu schimbarea oamenilor, educarea lor ca să fie cu poporul sau cu controlul / reglementarea sistemului nu vor face decât să zgârie foarte puțin din HAZARDUL MORAL care există în jurul statului.

  15. @ George

    Statul norvegian:

    Exemplul nu este foarte bun pentru că ei au o resursă foarte importantă (încă o mai au): PETROLUL DIN MAREA NORDULUI. Mai vorbim peste 20 de ani.

    În momentul în care petrolul de acolo se va termina sunt sigur că veniturile din pescuit şi crescătoriile de somon / turism nu vor mai fi suficiente pentru a susţine statul social norvegian şi pe al celor din jur. Suedia / Danemarca şi Finlanda (parţial şi ţările baltice) beneficiază enorm din efectul de antrenare pe care petrolul îl are încă. Nimeni nu poate dovedi că dezvoltarea acestor ţări se datorează statului social. Ci dimpotrivă, cred că dacă o lăsau mai moale cu socialismul capitalurile acumulate din petrol poate se direcţionau şi spre alte industrii şi dezvoltau diferit aceste ţări.

    Haideţi să nu mai amestecăm lucrurile şi să tot proliferăm la nesfârşit exemple inconcludente.

  16. @ Milu

    Prin pedepsirea celor care administrează banul public se mai reduce din hazardul moral însă nu se întâmplă mare lucru pentru că:

    1. Legile de pedepsire le face tot statul adică cel care distribuie banul public;

    2. Orice lege de pedepsire este uşor de încălcat legal: dau un exemplu, la o atribuire prin selecţie de oferte legea obligă pe cel care organizează selecţia să asigure un minim de 3 participanţi (ofertanţi) şi e foarte simplu ca eu LEGAL să vorbesc cu trei (sau cu unul) care să aducă 3 oferte. Foarte simplu pot să pun condiţii de licitaţii care să îl favorizeze doar pe unul. sau să împart între mai mulţi licitaţiile şi ei să le câştige pe rând. Toate sunt furturi legale şi greu de determinat.

    Ideea cu legal / ilegal sau furt se stabileşte pe baza unei legi pe care o face şi o aplică birocratul.

    Pedepsirea / controlul sunt aproape imposibile în acest caz. Deci iluzia e şi mai mare.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Cristian Paun


Cristian Paun

Este doctor în economie, conferențiar în cadrul Facultății de Relații Economice Internaționale a Academiei de Studii Economice din București, Director executiv al Societă... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)