Home » Analize »Economie »Financiar »Macro »Sinteze » Citesti:

Incertitudinea și economia

Silviu Cerna ianuarie 7, 2019 Analize, Economie, Financiar, Macro, Sinteze
22 comentarii 2,712 Vizualizari

Dezbaterile cu privire la măsurile de politică economică adoptate recent de autoritățile române evidențiază multiplele genuri de riscuri și de incertitudini cărora acestea le dau naștere, de la creșterea costurilor de finanțare ale populației, întreprinderilor și statului la posibila intrare a economiei în recesiune. Ne propunem să prezentăm pricipalele canale prin care se transmit în economie efectele negative ale situațiilor de incertitudine create de politica economică. Concluzia este că acțiunile nesăbuite ale autorităților au un rol important în amplificarea incertitudinii cu care se confruntă în mod inerent deciziile micro și macroeconomice.

Deși activitatea economică pare că se desfășoară în prezent în bune condiții, după anii de recesiune și de slabă creștere economică ce au urmat izbucnirii crizei financiare mondiale, perspectivele pe termen scurt ale economiei României sunt umbrite de diverse genuri de riscuri și incertitudini.[1] Discuțiile cu privire la măsurile de politică economică luate recent de autoritățile române evidențiază pregnant această situație, deoarece măsurile respective amplifică realmente efectele negative pe care riscul și incertitudinea le au asupra deciziilor micro și macroeconomice.[2] În articolele citate, se arată că riscurile și incertitudinile create de amintitele decizii de politică economică sunt susceptibile să majoreze costurile de finanțare ale populației, întreprinderilor și statului, să determine deprecierea leului, amplificarea inflației și diminuarea puterii de cumpărare a populației, reducerea volumului creditului, înrăutățirea percepției investitorilor față de România și reducerea investițiilor, încetinirea creșterii economice, mărirea deficitului bugetului de stat, deteriorarea competitivității externe a economiei și a poziției balanțe de plăți etc. Se relevă, de asemenea, că acești factori grevează, la rândul lor, deciziile de politică monetară, în particular capacitatea băncii centrale de a atinge ținta de inflație și, deci, îndeplinirea unui criteriu esențial pentru adoptarea euro. În fine, se demonstrează că presupusele avantajele ale acestor măsuri sunt iluzorii. De exemplu, creșterea veniturilor bugetului de stat, care, se pare, a constituit obiectivul nemărturisit al măsurilor respective, este nesustenabilă, din cauza amintitei încetiniri posibile a creșterii economice, fugii din țară a capitalurilor străine, creșterii sarcinii datoriei publice (rate scadente plus dobânzi) etc.

Măsurarea riscului și incertitudinii

În literatura economică actuală, se face distincție între „risc” și „incertitudine”. Termenul de „risc” desemnează o situație în care posibilitățile viitoare sunt cunoscute și pot fi exprimate în termeni probabilistici. Termenul de „incertitudine” desemnează, dimpotrivă, o situație în care toate aceste aspecte sunt necunoscute. Știința economică modernă distinge, deci, situațiile riscante (în care distribuțiile de probabilitate ale cazurilor posibile sunt cunoscute) și situațiile incerte (în care cazurile posibile nu sunt cunoscute). Incertitudinea este, așadar, o situație în care nu numai că viitorul nu este cunoscut, dar nici nu poate fi cunoscut.[3]

Riscul se măsoară cu ajutorul aparatului analitic oferit de teoria probabilităților (distribuția de probabilitate; abaterea medie pătratică; coeficientul de variație etc.). Deoarece aceste noțiuni și formulele de calcul aferente sunt prezentate, de regulă, în manualele apărute în România, nu vom insista aici asupra lor.[4]

Incertitudinea este o variabilă neobservabilă prin însăși natura sa. Cu toate acestea, eforturile de cercetare ale economiștilor se îndreaptă în prezent spre măsurarea incertitudinii.[5] De exemplu, un instrument de măsurare a incertitudinii reflectate de volatilitatea piețelor financiare este așa-numitul „VIX” (Volatility Index – Indexul volatilității). Un alt instrument utilizat adesea este absența consensului între experții în previziune economică; se presupune că există o legătură directă între incertitudinea cu privire la viitor și gradul de divergență al rezultatelor sondajele de opinie în rândul experților. Mai nou, au fost propuse modalități de măsurare a incertitudinii pornind de la analiza textelor articolelor indexate în bazele de date importante. În mod specific, analizele respective contorizează și interpretează numărul de referiri la „incertitudine”, „deficit”, ,,bancă centrală”, „legislație”, „reglementare”, „guvern” etc.; se presupune că cu cât există mai multe referiri la lucrurile desemnate prin acești termeni, cu atât gradul de incertitudine este mai mare.[6] Deși cercetările respective nu s-au încheiat, iar unii autori critică practica măsurării a ceva ce nu se știe prea bine ce este, acești noi indicatori au contribuit la clarificarea conceptului de „incertitudine” și sunt deja integrați în dezbaterile economiștilor cu privire la politica economică.

Spre deosebire de tehnicile de măsurare a incertitudinii, efectele negative exercitate de acest factor asupra activității economice sunt cvasiunanim recunoscute de economiști.[7] Astfel, se constată că, mai ales după recenta criză, economiștii acordă o mare atenție rolului jucat de fluctuațiile incertitudinii în destabilizarea economiei. Teoreticienii și practicienii încearcă să înțeleagă mai bine modul în care schimbările în planul percepțiilor cu privire la viitor influențează activitatea economică acuală, identificând mai multe canale de transmisie în economie a șocurilor provocate de incertitudine. În continuare, vom descrie următoarele patru canale de transmisie a șocurilor exercitate de variațiile incertitudinii asupra activității economice: 1) investițiile; 2) economiile; 3) fricțiunile de pe piețele financiare; și 4) anticipațiile cu privire la inflație

Canalele de transmisie a șocurilor provocate de incertitudine

Investițiile constituie primul și cel mai cunoscut cadru de analiză al modului în care fluctuațiile incertitudinii afectează economia.[8] Ideea principală este că în cazul proiectelor de investiții „ireversibile” (în sensul că nu pot fi anulate sau modificate fără a genera costuri foarte ridicate), investitorii au posibilitatea să aleagă între câștigurile suplimentare obținute prin lansarea imediată a unui proiect de investiții și beneficiile obținute din faptul că așteaptă să obțină în viitor mai multe informații. În literatură, „valoarea așteptării”  (The Value of Waiting) este definită prin analogie cu valoarea de piață (reală) a opțiunilor financiare (call sau put). Astfel, la fel ca în cazul opțiunilor financiare, este preferabilă adesea, însă nu întotdeauna,  amânarea unor noi proiecte de investiții. În aceste condiții, creșterea incertitudinii determină în mod clar un comportament temporizator. Întreruperea sau stagnarea temporară a investițiilor permit investitorilor să obțină mai multe informații cu privire la viitor, ceea ce mărește probabilitatea ca ei să-și facă o mai bună idee cu privire la randamentele pe termen lung ale proiectelor de investiții pe care le preconizează și, deci, să ia decizii mai bune. Ca urmare, o creștere a incertitudinii determină reducerea investițiilor prin favorizarea unei atitudini temporizatoare din ce în ce mai răspândite în materie de noi cheltuieli de investiții.

Economisirea constituie, de asemenea, un canal important prin care incertitudinea influențează activitatea economică. Este vorba în principal de economisirea făcută din precauție, care se manifestă prin faptul că agenții economici dețin cantități de monedă mai mari decât necesarul obișnuit pentru efectuarea tranzacțiilor.

Acest fenomen a fost analizat de Keynes, care a evidențiat trei motive ale „preferinței pentru lichiditate”: a) motivul tranzacţiilor; b) motivul precauţiei; și c) motivul speculaţiei. Motivul precauţiei este determinat de incertitudinea inerentă vieţii economice. După Keynes, acestă incertitudine se manifestă la două niveluri: a) momentul efecturii cheltuielilor; b) nivelul ratei dobânzii. Economisirea făcută din precauţie depinde, deci, atât de venit (incertitudinea cu privire la momentul când vor putea fi efectuate cheltuielile), cât şi de rata dobânzii (incertitudinea cu privire la nivelul ratei dobânzii la care se renunță prin faptul că economiile sunt păstrate în formă lichidă). În modul acesta, Keynes a oferit o explicaţie raţională constatării empirice că între preferința pentru lichiditate şi rata dobânzii există o relaţie inversă.

În acest context, canalul economisirii din motiv de precauție este definit ca fiind economisirea suplimentară pe care oamenii o fac din cauză că venitul lor viitor este mai degrabă aleator decât cert.[9] Astfel, în literatură există numeroase lucrări în care se arată că amplificarea incertitudinii este însoțită de o puternică creștere a ratei de economisire, ceea ce sugerează că incertitudinea influențează inclusiv deciziile de consum ale populației. Fenomenul este simplu: oamenii confruntați cu posibilitatea diminuării sau pierderii totale a veniturilor lor viitoare încearcă să se protejeze prin creșterea economisirii („strâng bani albi pentru zile negre”). Economisirea din motiv de precauție determină, la rândul său, o nouă reducere a consumului și a cererii agregate.[10]

În al treilea rând, un rol important în propagarea fluctuațiilor incertitudinii joacă intermediarii financiari (băncile, societățile de asigurare, fondurile de pensii, fondurile de investiții, etc.). Creșterea incertitudinii îi determină pe operatorii de pe piețele financiare să încerce să se protejeze prin perceperea unei prime de risc destinate acoperirii costurilor pe care vor trebui să le suporte în caz de insolvență a debitorilor lor. Astfel, după criza din 2008-2009, au apărut numeroase studii cu privire la interacțiunea dintre piețele financiare și fluctuațiile incertitudinii, care confirmă că fricțiunile de pe piețele financiare perturbă puternic echilibrul economic.[11] Conform acestor studii, variațiile incertitudinii constituie șocuri de natură să determine reducerea activității economice a întreprinderilor și, deci, încetinirea creșterii economice.

În fine, o relație dinamică există între incertitudinea cu privire la politica economică și anticipațiile privind inflația Astfel, pe termen scurt, creșterea incertitudinii diminuează anticipațiile inflaționiste, însă, pe termen lung, le augmentează.[12]

Acest rezultat sugerează că incertitudinea are efecte contradictorii și ambigui asupra inflației efective. După cum se arată în literatură, intensitatea acestor efecte și modul lor de repercurtare depind de vulnerabilitatea economiei și de ancora folosită pentru stabilizarea anticipațiilor inflaționiste. De exemplu, în cazul în care această ancoră este integrată în strategia de politică monetară numită „țintirea inflației” (inflation target), ca în România, banca centrală este constrânsă să reducă rata dobânzii de politică monetară pentru a compensa efectul negativ al șocului provocat de creșterea incertitudinii. Pe de altă parte, ea trebuie să încerce să mențină anticipațiile cu privire la inflație ancorate la un nivel compatibil cu ținta de inflație. Banca centrală se confruntă, deci, cu o dilemă: ea trebuie să opteze între stabilizarea anticipațiilor pe termen scurt privind inflația, pe de o parte, și stabilizarea anticipațiilor pe termen lung privind inflația, pe de altă parte. Rezultă că acțiunea băncii centrale în scopul restabilizării economiei afectate de creșterea incertitudinii are un anumit cost: pierderea posibilității de ancorare a anticipațiilor cu privire la inflația pe termen lung.

Concluzii desprinse din literatură și implicațiile acestora în materie de politică economică

Pentru economiștii universitari și pentru factorii de decizie în materie de politică economică este esențial, așadar, să înțeleagă mai bine modul în care incertitudinea afectează economia reală. După cum s-a arătat, literatura relevă că perturbațiile provocate de fluctuațiile incertitudinii constituie factori determinanți importanți ai configurației ciclului economic. Este necesară, deci, evitarea măsurilor de politică economică susceptibile să amplifice incertitudinea. Din acest punct de vedere, este preferabilă, deci, aplicarea concepției tradiționale cu privire la politica economică. Corolarul acestei concepții este că apariția unor factori de incertitudine externi necesită măsuri de politică economică stabilizatoare pe plan intern.

Pe baza literaturii de specialitate recente, por fi identificate următoarele trei implicații majore pentru politica economică:

1) Politicile economice au un rol direct în amplificarea incertitudinii. Politicile de stabilizare se definesc tradițional ca fiind politicile monetare și bugetare aplicate ca răspuns la șocurile apărute pe partea cererii sau a ofertei, în scopul reducerii ecartului dintre nivelul actual al activității economice și al inflației, pe de o parte, și nivelul pe termen lung (natural) al acestor variabile, pe de altă parte. Însă, pe lângă șocurile apărute în mod obiectiv pe partea cererii sau a ofertei, autoritățile trebuie să țină seama de acele fluctuații ale incertitudinii pe care le pot crea ele însele. Căci, autoritățile pot fi la originea incertitudinii cu privire la politica economică, de exemplu, prin modificarea frecventă a politicii bugetare sau a reglementărilor fiscale.[13] Prin această prismă, fluctuațiile incertitudinii create de însăși politica aplicată de autorități apar ca indicii ale ineficacității acestei politici

În consecință, autoritățile trebuie să țină seama de efectele posibile ale politicilor pe care le preconizează asupra nivelului incertitudinii existente în societate. Această problemă a fost îndelung dezbătută în contextul evaluării politicii monetare duse recent de principalele bănci centrale ale lumii (relaxare cantitativă, Quantitative Easing). Însă, ea privește, de asemenea, politica bugetară, și anume în măsura în care aceasta din urmă produce variații bruște ale impozitelor și cheltuielilor publice.[14]

2) Incertitudinea financiară trebuie atenuată prin reglementări bancare și financiare corespunzătoare. Analizele citate subliniază rolul cheie al pieței creditului bancar și al celorlalte piețe financiare (bursa de valori mobiliare; piața asigurărilor comerciale; piața pensiilor private; etc.), atât ca surse de incertitudine, cât și ca mecanisme de amplificare a incertitudinii. Această concluzie sugerează că în condițiile economiilor contemporane, caracterizate printr-un amplu proces de intermediere financiară, reglementatorii și supraveghetorii piețelor financiare trebuie să-și asume un rol nou, și anume reducerea instabilității acestor piețe, instabilitate care alimentează incertitudinea existentă în întreaga economie.

Se poate admite, deci, că așa cum se arată în articolele menționate în nota (2) supra, măsurile de politică economică luate recent de autoritățile române (taxa pe activele băncilor; majorarea taxei pe cifra de afaceri a companiilor din comunicații și energie; adoptarea unor legi care prevăd plafonarea dobânzilor la creditele ipotecare și de consum, respectiv plafonarea prețului de răscumpărare a creanțelor cesionate; etc.) vor avea un impact considerabil asupra stabilității financiare.

Ideea că reglementările sunt importante este valabilă inclusiv în materie de fluxuri de capital transfrontaliere. De aceea, FMI este de acord, în anumite împrejurări, cu controlul fluxurilor de capital, însă condiționează introducerea acestui regim restrictiv de adoptarea unor politici economice adecvate, de natură să protejeze economia de instabilitatea financiară asociată cu creșterea bruscă a intrărilor sau ieșirilor de capitaluri.[15]

3) Eficacitatea politicii economice depinde, pintre altele, de amploarea incertitudinii pe care ea însăși o crează. Impactul economic al politicilor concepute pentru stimularea economiei este distorsionat de mărimea incertitudinii căreia acestea îi dau naștere. În condiții de incertitudine ridicată, eficacitatea politicii fiscale și monetare este redusă, iar actorii economici (întreprinderi, investitori, consumatori etc.) devin mai puțin înclinați să răspundă la impulsurile date de aceste politici.[16] Ca urmare, autoritățile trebuie să țină seama în conceperea politicii lor economice de nivelul incertitudinii existente în economie și, în orice caz, să evite să o amplifice.


[1] -http://cosmin-marinescu.ro/wp-content/uploads/2017/11/Prezentare-Economia-Romaniei-oct%202017.pdf;

https://ec.europa.eu/info/sites/info/files/2018-european-semester-country-report-romania-en.pdf

[2] -https://www.agerpres.ro/economic-intern/2018/12/20/bloomberg-taxa-pe-lacomie-din-romania-le-reaminteste-bancilor-de-riscurile-din-europa-de-est–231079;

https://www.agerpres.ro/economic-intern/2018/12/21/masurile-anuntate-de-finante-vor-duce-la-cresterea-costurilor-de-finantare-majorarea-inflatiei-si-erodarea-puterii-de-cumparare-bancheri–232078;

https://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-22872595-bancile-teoria-conspiratiei.htm;

http://luciancroitoru.ro/2018/12/19/taxa-pe-furat-caciula-saracirea-populatiei-si-independenta-politicii-monetare/;

https://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-22877996-taxa-lacomie-intamplat-ungaria-cehia-slovacia-austria-dupa-fost-introdusa-posibil-scenariu-pentru-romania-analiza.htm; http://www.raducraciun.ro/dupa-ordonanta-de-urgenta-o-intrebare-se-impune-esti-copil/;

https://pressone.ro/ordonanta-disperarii-cine-va-plati-factura/; http://www.contributors.ro/economie/habemus-taxa-pe-lacomie-lacomia-cui/;

https://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-22894830-exclusiv-ministrul-finantelor-primit-calculele-bnr-privind-impactul-taxei-lacomie-varianta-optimista-doar-doua-banci-genera-profit-2020-cel-pesimist-nic

[3]-F. Knight, Risk, Uncertainty and Profit, Boston, MA: Hart, Schaffner & Marx; Houghton Mifflin Company, 1921.

[4]-V., de ex., C. Chilărescu ș.a., Econometrie, Editura Economica, București, 2014.

[5]-O trecere în revistă a literaturii recente se găsește în: L. Ferrara ș.a., Uncertainty fluctuations: measures, effects and macroeconomic policy challenges, CEPII Policy Brief, n° 20, 2017.

[6]-S. Baker, N. Bloom, S. Davis, Measuring economic policy uncertainty, The Quarterly Journal of Economics, vol. 131, n° 4, 2016, p. 1593-1636.

[7]-N. Bloom, The impact of uncertainty shocks, Econometrica, vol. 77, n° 3, 2009, p. 623-685.

[8]-B. Bernanke, Irreversibility, uncertainty, and cyclical investment, The Quarterly Journal of Economics, vol. 98, n° 1, 1983, p. 85-106; R. Pindyck, Irreversibility, uncertainty, and investment, Journal of Economic Literature, vol. 29, n° 3, 1991, p. 1.110-1.148.

[9]-H. Leland, Saving and uncertainty: the precautionary demand for saving, The Quarterly Journal of Economics, vol. 82, n° 3, 1968, p. 465-473.

[10]-A. Mody, F. Ohnsorge, D. Sandri, Precautionary savings in the Great Recession, IMF Economic Review, vol. 60, n° 1, 2012,  p. 114-138; E. Challe ș.a., Precautionary saving and aggregate demand, Quantitative Economics, vol. 8, n° 2, 2017, p. 435-478.

[11]-C. Arellano ș.a., Financial frictions and fluctuations in volatility, Federal Reserve Bank of Minneapolis, Staff Report, n° 466, 2016; L. Christiano ș.a., Risk shocks, American Economic Review, vol. 104, n° 1, 2014, p. 27-65.

[12]-G. Galati ș.a.,  Did the Crisis Affect Inflation Expectations?, International Journal of Central Banking 7(1), 2011, pp. 167‑207; K. Istrefi, A. Piloiu, Incertitude sur la politique économique et anticipations d’inflation,  Rue de la Banque, N° 33, 2016.

[13]-J. Fernández-Villaverde ș.a., Fiscal volatility shocks and economic activity, American Economic Review, vol. 105, n° 11, 2015, p. 3.352-3.384.

[14]-A. Auerbach, Fiscal uncertainty and how to deal with it, Hutchins Center on Fiscal and Monetary Policy,Working Paper, n° 6, 2014; A. Alesina ș.a., The output effect of fscal consolidation plans, Journal of International Economics,vol. 96(S1), 2015, p. 19-42.

[15]-FMI, The liberalization and management of capital flows – An institutional view, Policy Papers, November 2012.

[16]-K. Aastveit ș.a., Economic uncertainty and the influence of monetary policy, Journal of International Money and Finance, n° 76, 2017, p. 50-67; G. Caggiano ș.a., Estimating the real effects of uncertainty shocks at the zero lower bound, European Economic Review, vol. 100, 2017, p. 257-272; N. Bloom, op.cit.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "22 comments" on this Article:

  1. Harald spune:

    Activitatea economică doar pare că se desfășoară în prezent în bune condiții. În realitate, Europa încă nu a ieșit din criza din 2008. Creșterea economică e doar pe hârtie, cât să păcălească oamenii că ”totul e bine, tovarăși” dar în realitate e de 10 ani încoace sub rata inflației, în toată Uniunea Europeană.

    Mai mult decât atât, cu 3 – 4.000 de oameni care pleacă din România în fiecare săptămână și cu 80 – 100 de milioane de euro, cât trimite în țară diaspora în fiecare săptămână, economia României e de fapt pe perfuzii. Mai devreme sau mai târziu va înțărca bălaia și abia atunci vor începe și guvernanții români să se trezească la realitate. Deocamdată ”totul e bine, tovarăși”.

  2. ion spune:

    nu era mai bine cu euro? mai puteau face asa ceva?

    • Harald spune:

      Exact asta face și zona euro, devalorizează moneda ca să rezulte că ar fi creștere. Socialiștii sunt toți de-o mamă, nu contează unde-și are sălașul fiecare.

      • ion spune:

        Toate tarile devalorizeaza moneda, la fel fac si USA, UK, Elvetia. Depinde insa cum o fac, si cu cat. Parca mi se pare ca in europa e mai greu sa o faca, sunt mai multi actori care impun o oarecare disciplina. Noi insa devalorizam fata de devalorizare, amplificam.

        • Harald spune:

          Acea “oarecare disciplină” e în teorie. Când Banca Centrală Europeană apelează la ”quantitative easing” în valoare de 60 mld.euro pe lună sau 80 mld.euro pe lună, inflația e creată tocmai de cei care se presupune că s-ar ocupa de disciplină. Iar asta se întâmpla inclusiv în 2015 și 2016, nu doar la apogeul crizei.

          UK, la fel, a apelat la ”quantitative easing” de peste 400 mld.lire în ultimii 10 ani. Face asta inclusiv după 2016, ”pentru a reduce incertitudinile legate de Brexit”. În realitate, rezultatul resimțit de omul de pe stradă e o devalorizare cu 60% (!) a monedei. Sandwich-ul care în 2010 era 1.50 lire, acum 2.50. Biletul de autobuz care în 2010-2011 era 3.20 lire, acum e 5.40. Cam asta e cu ”oarecarea disciplină”.

  3. cetățeanul turmentat spune:

    Starea de incertitudine agravată de impredictibilitate a fost rezolvată de o mulțime de români prin metoda povestită de Creangă în ”Prostia omenească”, adică văzînd cum stă treaba cu drobul de sare și-au făcut bocceaua și au plecat în lume. Tot în impredictibilitate și incertitudine au nimerit, doar că acolo traiul ăsta nesigur este dus pe bani mai mulți decît aici unde munceau pe trei-patru sute de euro fiindcă productivitatea era slabă și mediul de afaceri își asuma o grămadă de riscuri ca să facă profituri duble față alte țări. Deocamdată ”investitorii” încă nu pleacă fiindcă speră ca să se revină la vechile mocangeli, redevențe, scutiri și atitudini prietenoase față de cei ”care dau de muncă la oameni”, mai ales că încă mai e de ciugulit de pe aici.

  4. Liviu Dragnea spune:

    Aceeași placă uzată, teoria ca teoria, dar practica ne omoară. Trebuie pus osul la munca și lăsate palavrele la o parte. E tara și lumea plina de teoreticieni care dau sfaturi. Trebuie oameni de acțiune, practici. Poveștile astea cu politicile economice, bursa sunt fumate de mult. Bursa nu e ceea ce ar trebui, adică sa îți procuri resursele pentru a crea/dezvolta un business. Este mai mult un mijloc de îmbogățire speculativ. În rest, textul e frumos scris, concis și la subiect.

  5. Cinicul spune:

    Un sistem economic poate funcționa un timp destul de lung in ciuda unor măsuri proaste. Totul se sfârșește cand actorii economici își pierd încrederea în sistem și, mai ales, în monedă. Atunci prăbușirea este rapida. Cand Orlando va scapa de sub control inflația e semn ca s-a încheiat banchetul.

    • Harald spune:

      Inflația nu ”scapă de sub control”, că nu e dată de la Dumnezeu. Inflația este generată de guverne și de băncile centrale, cu bună știință.

      • Prototipescu Fanel spune:

        eu inca incerc sa inteleg, de la nivelul inculturii mele economice, in ce consta pericolul deflatiei (pericol pe care inteleg ca il confirma si dl.Profesor), exceptand efectele de moment (inclusiv prabusirea mamutului bugetar cu picioare rahitice) si victimele colaterale;
        cel putin in domeniul in care activez, in destul de recenta perioada deflationista, n-a fost rau nici pentru angajator, nici pentru angajati (care tocmai ce suferisera si ceva reduceri de salarii ca efect al crizei premergatoare); ah, stiu sigur ca au avut de suferit diversi intermediari, aventurieri si diverse activitati social irelevante (asigurari, consultante, fashion, saloane de bronzat, etc,etc);

        sa-mi fie iertat primitivismul, dar daca am avut in acelasi timp si deflatie si dobanzi negative, pentru mine asta nu poate sa insemne decat ca buboiul inflationist e mult mai mare decat ceea ce se vede, muschii economiei fiind umflati de un puroi specultiv generalizat, precum mezelurile injectate care contin mai putin de 50% carne.

        • ion spune:

          Ideal ar fi sa fie ~0 cum nu poate sa fie 0 ar putea sa oscileze in jurul lui cu max 1%

          Inflatia permite sa ai rapoarte mai bune de la an la an, pe hartie. Practic, ce castigi acea pierzi pana la urma, doar ca din alta parte.

          Dar probabil cineva face bani frumosi anume pe rapoarte, ce sa faci cu ei? Ca ei altceva nu stiu sa faca, le dai de lucru? E o taxa, pentru pace sociala, de care tot abuzeaza acei care conduc, fiindca se poate.

        • Harald spune:

          @Prototipescu Fanel – in ce consta pericolul deflatiei

          Marea ”dramă” a deflației e scăderea încasărilor statului. Statele moderne europene fiind socialiste și cu încasările la buget bazate pe TVA și accize, scăderea generală a prețurilor duce la reducerea automată a sumelor datorate bugetului.

          Așa că e preferabil să ne batem joc de economie, apelând la ”quantitative easing” și sărăcind pe toată lumea. De asta nu se mai poate construi o cale ferată privată în zilele noastre și am rămas doar cu cele construite de austrieci în urmă cu 150 de ani, fiindcă ei nu practicau nici TVA-ul și nici ”quantitative easing”. Așa le rămâneau bani de căi ferate :)

          • Prototipescu Fanel spune:

            cred ca la noi (si nu numai) cel mai accesibil exemplu de deflatie e in zona producatorilor agricoli, unde apare brusc o supraoferta si o supraconcurenta sezoniera
            punandu-ma in pielea lor, sunt de acord ca mai bine lasi recolta sa mucegaiasca sau o dai la porci, decat sa o vinzi sub costuri

            • Harald spune:

              O discuție despre deflație are sens doar dacă se referă la starea economiei în ansamblu. Scăderea sezonieră a prețului la roșii cu 75% sau la pepeni cu 90% nu înseamnă că economia națională e în deflație.

              Cât despre vânzarea sub costuri, depinde de cantitate, deci de suma de bani obtenabilă. Sigur că un producător mărunt n-o să vândă 10 lăzi de roșii sub costuri fiindcă nu merită să le încarce în dubă și să se ducă la piață cu ele. Dar 100 de TIR-uri de roșii pot ajunge și vândute sub costuri.

            • Prototipescu Fanel spune:

              eu doar am vrut sa exprim ca deflatia imi pare un efect natural in contextul avansului tehnologic (chiar relativ saraci fiind, piata concurentiala tot ne ofera acces la bunuri pe care mai-ieri nu ni le permiteam, precum smartfoane, smartteveuri etc) doar ca nu prea il remarcam (de aici si analogia mea simplista cu reducerile de black friday, sau daca vreti, cu “promotiile” si “lichidarile de stoc” la tigai si bormasini), din pricina inflatiei generalizate :))
              aprofundand explicatiile dlui Profesor, inclin sa inteleg ca deflatia nu este neaparat un fenomen defavorabil, atata timp cat este predictibil, iar producatorii se pot adapta din mers si isi pot recupera pierderile, in sensul ca acolo unde exista risc de supraoferta, isi pot realoca resursele din timp si rational catre activitatile pentru care se poate prezice o cerere mai mare decat oferta (cam cum s-ar reprofila si unii producatori agricoli pe rapita, daca nu prea mai merge cu porumbul, ca urmare a unui trend vizibil ascendent de crestere a productivitatii la hectar)

            • Prototipescu Fanel spune:

              unul dintre efectele nefavorabile ar putea fi si tendinta de a mentine ritmul vanzarilor la preturi tot mai scazute, cu sacrificiul fiabilitatii, mai ales la produse de folosinta indelungata, per ansamblu rezultand o risipa de materii prime, chiar daca se obtin economii la resurse secundare (mai putina valoare adaugata la acelasi produs, raportata la un consum similar de materii prime sau energie)

        • Harald spune:

          @Prototipescu Fanel – deflatia imi pare un efect natural in contextul avansului tehnologic

          Da și nu. Pentru un domeniu în sine, scăderea prețurilor datorită avansului tehnologic ar putea fi de așteptat, însă mai există și alți factori. Pot crește prețurile datorită normelor legale mai severe pe care trebuie să le îndeplinească noile produse (de ex. tuneluri pentru urși care cresc costul kilometrului de autostradă) sau poate crește disponibilitatea publicului de a cumpăra produse mai scumpe (de ex. SUV-uri în loc de mașini mai mici, chiar dacă sunt luate pe credit)

          Pe de altă parte, când crește și numărul populației, trebuie să crească și masa monetară aflată în circulație, altfel oamenii ajung să facă barter și nu mai plătesc taxe. De altfel, inflația ar putea fi privită și ca o taxă aplicată doar celor care au bani :)

          Separat de asta, în timp, banii tind să se concentreze la un număr redus de deținători, iar inflația e un mod de a-i redistribui. Societatea ar deveni foarte repede instabilă, dacă banii adunați nu ar fi devalorizați prin inflație. Aversiunea mea față de metodele socialiste de control asupra economiei se referă mai degrabă la nivelul propriu-zis al inflației, pe care îl consider mult prea mare.

  6. Silviu Cerna Silviu Cerna spune:

    Răspuns dlui. Prototipescu Fanel:

    Corelaţia strânsă care există între dinamica masei monetare şi inflaţie/deflație au fost confirmate de un mare număr de studii economice – teoretice şi empirice – referitoare la perioade şi la ţări diferite. Totodată, cercetările respective au arătat că atât inflaţia, cât şi deflaţia generează costuri substanţiale şi că stabilitatea preţurilor contribuie la sporirea potenţialului de creştere şi a prosperităţii economice.
    Avantajele stabilităţii preţurilor sunt multiple, însă pot fi sintetizate după cum urmează:
    1) Stabilitatea preţurilor permite agenților economici să identifice mai uşor modificările preţurilor relative (raporturile dintre prețurile diverselor bunuri/servicii), deoarece aceste prețuri relative (raporturi de schimb între bunuri/servicii) nu sunt mascate de fluctuaţiile nivelului general al preţurilor (creștere generalizată=inflație; scădere generalizată=deflație). În consecinţă, intreprinderile şi consumatorii nu vor mai interpreta modificările nivelului general al preţurilor în mod eronat, ca fiind doar mişcări ale preţurilor relative, şi, deci, vor putea adopta decizii de consum şi de investiţii mai bine fundamentate. Această îmbunătăţire generală a calităţii deciziilor economice permite pieţei o alocare mai eficace a resurselor. Iar ajutând piaţa să orienteze resursele către utilizările cele mai productive, stabilitatea preţurilor antrenează creşterea potenţialului productiv al economiei şi, deci, creşterea bunăstării populaţiei.
    2) Dacă creditorii se așteaptă că preţurile vor fi stabile în viitor, ei nu vor mai pretinde o primă de risc de inflaţie pentru a se proteja împotriva pierderilor pe care le-ar suporta în cazul în care acceptă să deţină active financiare (creanțe) cu scadență îndepărtată. Prin reducerea ponderei acestei prime de risc în structura ratei reale a dobânzii, credibilitatea politicii monetare este sporită, ceea ce contribuie, la rândul său, la o alocare eficace a resurselor de către pieţele de capitaluri, la stimularea investiţiilor şi, deci, la creşterea prosperităţii economice.
    3) Dacă menţinerea stabilităţii preţurilor este credibilă, este mai puţin probabil că particularii şi întreprinderile vor deturna resursele de care dispun de la utilizările productive normale către tehnicile de protecţie împotriva inflaţiei. De exemplu, în contextul unei inflaţii ridicate, agenţii economici sunt incitaţi să stocheze bunurile reale, deoarece, în condiţiile respective, acestea din urmă constituie o rezervă de valoare mai bună decât moneda sau diverse active financiare. Or, constituirea de stocuri de bunuri nu este întotdeauna o decizie de investiţii eficace, ceea ce, pe cale de consecinţă, poate afecta creşterea economică.
    4) Sistemele fiscale şi de protecție socială crează întotdeauna anumite efecte perverse, care distorsionează comportamentele economice. În majoritatea cazurilor, aceste distorsiuni sunt exacerbate de inflaţie sau deflaţie, desigur, în măsura în care sistemele respective nu conţin prevederi referitoare la indexarea automată în funcţie de rata inflaţiei a impozitelor şi contribuţiilor sociale. Stabilitatea preţurilor permite, deci, eliminarea costurilor reale, induse de amplificarea de către inflaţie a efectelor de distorsiune exercitate de sistemele fiscale şi de protecţie socială.
    5) Inflaţia este un „impozit” asupra deţinerii de monedă. Ca urmare, ea reduce cererea de monedă a agenţilor economici şi generează, în consecinţă, costuri de tranzacţionare mai ridicate.
    6) Menţinerea stabilităţii preţurilor permite evitarea importantului fenomen de redistribuire arbitrară a averilor şi veniturilor, care apare atât într-un mediu inflaţionist, cât şi într-unul deflaţionist, deoarece, în ambele cazuri, tendinţele preţurilor variază într-o manieră imprevizibilă (de exemplu, efectul de îmbogăţire fără justă cauză a debitorilor în dauna creditorilor – în caz de inflaţie; invers – în caz de deflație). Grupurile sociale cele mai afectate de fenomenul amintit sunt grupurile cele mai vulnerabile – pensionarii, bursierii, cei cu venituri fixe -, deoarece acestea nu au posibilitatea de a se proteja împotiva inflaţiei (de ex., prin includerea în contractele colective de muncă a unor clauze de indexare a salariilor). De aceea, preţurile stabile contribuie la menţinerea coeziunii şi stabilităţii sociale. După cum arată numeroase exemple din istoria monetară mai veche sau mai nouă, rate ridicate de inflaţie sau de deflaţie provoacă adesea instabilitate socială şi politică.
    Toate aceste argumente susţin afirmaţia că o bancă centrală care menţine stabilitatea preţurilor contribuie într-un mod semnificativ la atingerea unor obiective economice mai vaste, cum ar fi, obţinerea unor ritmuri înalte de creştere economică, ameliorarea perspectivelor în materie de ocupare a forţei de muncă şi creşterea nivelului de trai.
    Concluzia că cel mai bun lucru pe care îl poate face o bancă centrală este să alimenteze economia cu o monedă de bună calitate (stabilă) este confirmată de realitatea economică dintr-un mare număr de ţări şi din perioade diferite, care arată toate – printr-o multitudine de metodologii de cercetare folosite de economiştii contemporani – că economiile în care inflaţia este scăzută cunosc, de regulă, o creştere reală pe termen lung mai rapidă.

    • Prototipescu Fanel spune:

      va multumesc !
      se pare ca eu nu am asimilat corect definitia; acum realizez ca deflatia ar putea fi nu doar o revenire la normalitate, ci chiar un efect al cresterii competitivitatii si supraofertei de bunuri;

      pentru ca reflexele mentale m-au impiedicat sa vad fenomenul ca o posibilitate reala, desi intrucatva, la o scara mai mica, e prezent si in Ro, sub forma unui black friday care incepe cam o data cu sosirea toamnei si se termina pe la sfarsitul verii…

      • Silviu Cerna Silviu Cerna spune:

        Un răspuns suplimentar dlui. Prototipescu Fanel:

        Mă bucur că explicațiile mele v-au fost de folos. Cu toate că acestea au fost destul de ample (din păcate, în acestea s-a strecurat chiar în prima frază o eroare de redactare), se poate totuși adăuga că stabilitatea prețurilor nu înseamnă imuabilitatea lor: unele mișcări de prețuri sunt necesare pentru reglarea cererii, a ofertei și a prețurilor relative. Important este ca aceste ajustări să nu fie foarte ample și să nu creeze ele însele riscuri și incertitudini suplimentare.
        Astfel, Banca Centrală Europeană a publicat următoarea definiţie oficială a „stabilităţii preţurilor”: „creşterea indicelui preţurilor de consum armonizat (HIPC) pentru zona euro mai mică de 2% pe an”.
        În alte ţări, obiectivul general al „stabilităţii preţurilor” este definit în termeni mai precişi, inclusiv prin menţionarea unui indice de preţuri relevant şi a unor clauze de exonerare de răspundere a băncii centrale în caz de neatingere a țintei de inflație.
        Spre deosebire de BCE, în unele ţări, această definiţie este dată de guvern sau de guvern în cooperare cu banca centrală.
        În România, legea privind statutul BNR (312/2004) prevede la articolul 2 (1) că: „Obiectivul fundamental al Băncii Naţionale a României este asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor”, iar la articolul 2 (3) adaugă că: „Banca Naţională a României sprijină politica economică generală a statului, fără prejudicierea îndeplinirii obiectivului său fundamental privind asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor”. În toţi anii care au urmat apariției acestei legi, ţintele de inflaţie au fost stabilite de BNR de comun acord cu guvernul.
        Cu toate acestea, unii autori din mediile academice au continuat să se pronunțe în favoarea definirii obiectivului final al politicii monetare atât sub forma limitării inflaţiei, cât și sub forma reducerii ecartului dintre PIB actual real şi PIB potenţial, iar mai nou a asigurării stabilității financiare. De asemenea, unii autori au argumentat că obiectivul politicii monetare trebuie să fie realizarea unui anumit nivel al PIB nominal. Din motive evidente, nu putem însă intra într-o discuție mai amplă cu privire la avantajele și dezavantajele comparative ale acestor variante.

        • Harald spune:

          Povestea asta cu 2% pe an am auzit-o prima dată în urmă cu vreo 40 de ani. Încă nu eram la liceu, dar taică-meu făcuse socialism științific și știa lucrurile astea :)

          Să ne întrebăm cum o fi ajuns BCE la un astfel de obiectiv? Sau mai bine să nu ne întrebăm? :)

        • Silviu Cerna Silviu Cerna spune:

          Răspuns lui Harald

          Puteți și este chiar foarte bine să vă întrebați „cum o fi ajuns BCE la un astfel de obiectiv?” (i.e. creşterea indicelui preţurilor de consum armonizat (HIPC) pentru zona euro mai mică de 2% pe an).

          Nu vă recomand însă să căutați răspunsul în manualele de socialism științific pe care a trebuit să le învețe generația tatălui dvs. și a subsemnatului, indiferent de facultatea urmată. Căci, cu siguranță, nu îl veți găsi: aceste manuale tratau cu totul și cu totul alte teme.

          Vă recomand în schimb să consultați următorul material documentar: European Central Bank, The Stability Oriented Monetary Policy of the Eurosystem, Monthly Bulletin, January, 1999, p. 39–50. https://www.ecb.europa.eu/pub/pdf/mobu/mb199901en.pdf

          Lectură plăcută.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Silviu Cerna


Silviu Cerna

Silviu Cerna este profesor emerit de ‘’Economie monetară’’ la Facultatea de Economie şi de Adminstrare a Afacerilor a Universităţii de Vest din Timişoara. Este autor a... Citeste mai departe


E randul tau

Bun, poate ca ar fi util sa sintetizam putin, sa facem abstractie de "floricele", placute la citit d...

de: MirceaM

la "Draci peste tot (II). Sau despre misterioasa aspirație a aghiotantului lui Dragnea la filozofie"

Petre Opris – volumul Licenţe străine pentru produse civile şi militare fabricate în România: (1946-1989)

Cauta articole

aprilie 2019
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Mar    
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930  

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)