joi, martie 28, 2024

Încrederea și economia

Munca, natura și capitalul sunt factori de producție dar există o serie de alți factori care influențează masiv economia. Unul dintre acești factori este ”încrederea” (Confidence,Trust). Economia poate fi descrisă ca o sumă de tranzacții între doi sau mai mulți parteneri. Un nivel de încredere redus înseamnă mai puține tranzacții, ceea ce înseamnă mai puțină economie.

PIB-ul este, dintr-un punct de vedere, suma tranzacțiilor oficiale între participanții în economie.

Încrederea consumatorilor (Consumer Confidence)

Încrederea consumatorilor este un indicator statistic determinat în diverse țări de diverse organizații. Acest indicator este asociat unui anumit comportament în ceea ce privește consumul și economisirea. Încrederea consumatorilor în România este în genere mai mult sau mai puțin negativă, apropiată de neutră. Valorile din 2010 până în prezent sunt negative ceea ce ne spune că românii sunt mai degrabă pesimiști.

În practica de zi cu zi a companiilor această stare de spirit a consumatorilor presupune mai mult efort pentru efectuarea vânzărilor, prețuri mai reduse, o frecvență mai redusă a tranzacțiilor.

https://tradingeconomics.com/romania/consumer-confidence

Încrederea afacerilor (Business Confidence)

Încrederea afacerilor este un indicator care ne descrie sentimentul sectorului privat al economiei în privința viitorului afacerilor pe termen scurt, mediu și lung. Acest indicator este asociat unui anumit comportament al investitorilor, al companiilor legat de tranzacțiile pe care le desfășoară. În România valorile sunt pozitive dar apropiate de zero ceea ce ne spune că încrederea afacerilor este relativ neutră, nici optimistă, nici pesimistă. Valorile în ultimii ani au oscilat între 1,6 și -0.5.

În practica de zi cu zi a companiilor această stare de spirit a business-urilor se traduce într-o lipsă de entuziasm, circumspecție, și în final greutăți în efectuarea de tranzacții.

https://tradingeconomics.com/romania/business-confidence

Încrederea în sine (Self Confidence)

Nu este un indicator economic, dar ar putea să fie. Auto-cenzura propriilor acțiuni reduce foarte mult numărul tranzacțiilor, inițiativa în afaceri, antreprenorialul. Lipsa de încredere în sine face oamenii să accepte joburi sub nivelul lor, doar pentru că sunt disponibile, face ca potențialii antreprenori să ezite mai mult,

În practica de zi cu zi a companiilor, lipsa de încredere în sine este o barieră de comunicare a angajaților cu conducerea, o tendință a angajaților de a se complace cu joburi sub-nivel, un motiv pentru acumularea de frustrări și tensiuni la locul de muncă. Lipsa încrederii în sine a managerilor generează un comportament excesiv de prudent, ceea ce duce la oportunități pierdute și o performanță generală mai scăzută.

Încrederea în instituțiile statului

Încrederea în instituțiile statului este măsurată prin sondaje de diverse institute de sondare a opiniei publice. În general nivelul de încredere este relativ scăzut (sub 50%) în instituțiile economice relevante (guvern, parlament, BNR). Încrederea este relativ ridicată în instituții care nu au relevanță economică. Un aspect interesant este încrederea relativ ridicată în DNA și justiție, ceea ce reflectă neîncrederea în persoane, instituții, și metode alternative de soluționare a conflictelor.

Încrederea în oameni (interpersonal trust)

În România încrederea în oameni este de doar 7% (2014). Asta explică în mare măsură nevoia de justiție, și importanța în mintea oamenilor a unor instituții ca DNA, Justiție, UE, de la care se așteaptă în mod nerealist să creeze încredere prin reguli stricte, aplicate dur, bazate pe descurajarea severă a transgresiunilor.

https://ourworldindata.org/trust

Încrederea statului în cetățeni și firme

Nu cred să măsoare cineva așa ceva, dar am senzația că în România statul privește de multe ori afacerile ca pe niște infracțiuni nedovedite. Pentru afaceri asta înseamnă eforturi suplimentare de a se acoperi cu documente, contracte, justificări în fața unor organe de control ostile și/sau corupte. Neîncrederea aceasta reduce numărul de tranzacții posibile, complică sever afacerile și generează costuri suplimentare.

Încredere, neîncredere și afaceri

Afacerile se fac cu o strângere de mână. Contracte sofisticate și legi complicate nu pot genera realmente încredere. Orice contract are părți slabe, orice lege are portițe de scăpare. Dacă nu există încredere, negocierea tranzacțiilor este greoaie și dificilă, durează mult, costă mult. Asta înseamnă mai puține tranzacții, cu alte cuvinte, mai puțin PIB.

Probabil miile de afaceriști care au fost înșelați de parteneri, abuzați de instituții, furați de angajați și clienți vor spune că sunt naiv, dar realmente, lipsa de încredere explică în bună parte subdezvoltarea României. Pesimismul și aversiunea ridicată la risc, combinată cu o cultură a eșecului definitoriu, sunt caracteristici sociale care handicapează mediul de afaceri, îl face să fie mult sub potențialul său real.

În alte țări orice afacere începe cu căutarea de asociați, la noi, primul sfat primit de un antreprenor debutant este să fie unic asociat. Dar realmente, puterea oamenilor vine din societate, din îmbinarea productivă a abilităților, prin urmare un asociat unic este din start handicapat de lipsa de încredere față de cei din jur, și a celor din jur față de el.

Prin urmare, vin cu o propunere ciudată, dar poate cea mai importantă propunere pentru toți, haideți să căutăm căi de a crea încredere. Este un ingredient lipsă, un liant necesar al societății, fără de care societatea se destramă, economia este sub-potențial, și, mai grav, suntem singuri.

Încrederea și crizele economice

Crizele economice pot fi privite ca o transmisiune a neîncrederii în viitor de la un om la altul, de la un grup la altul. Este o contagiune a unui sentiment viral negativ. Dincolo de aspectele obiective care generează o criză, ceea ce amplifică și agravează criza este chiar frica pentru viitor și neîncrederea în societate și în viitor. Criza este amplificată de cei fricoși și neîncrezători și este soluționată de cei îndrăzneți și încrezători.

Austeritatea este utilă numai în societățile care au ca valoare socială austeritatea, sau în contextul în care piața de capital apreciază austeritatea, pentru că redă încrederea, nu pentru că este obiectiv eficace în combaterea crizei.

Din acest motiv austeritatea este probabil mai eficientă în Germania și țările nordice, și foarte puțin sau deloc eficientă în țările sudice, care au o cultură mai puțin austeră la nivel individual. Dar, realmente prin inhibarea consumului austeritatea este o măsură care generează contractarea PIB-ului, prin urmare trebuie ca așteptările pieței să fie foarte pozitive în relația cu austeritatea pentru ca aceasta să aibă efect.

Măsurile anti-criză sunt în primul rând măsuri care trebuie să refacă încrederea în viitor, încrederea în societate, încrederea în partenerii de afaceri și viitorul lor. De asemenea trebuie ca piața să fie sensibilă la semnale, și relativ capabilă să reacționeze, având resurse de capital în rezervă.

Personaje toxice și neîncrederea

Personajele toxice sunt pesimiștii profesioniști. Pesimismul e o capcană în care cad mulți oameni, unii extrem de educați și inteligenți ca urmare a unor experiențe personale și profesionale negative. Realitatea în sine nu e niciodată perfectă dacă e pusă în balanța unui set de criterii arbitrare. Este extrem de ușor de construit o argumentație perfect rațională care să arate aspecte negative ale economiei, și nu este nimic rău în asta. Problemele apar în momentul în care aceste perspective negative acaparează și înlocuiesc perspectiva realistă în mintea și așteptările societății. Acest gen de fenomen este generat de persoane carismatice care voluntar sau instinctiv își creează o carieră și o imagine bazată pe critci. Critica bazată pe invective, exagerări și judecăți pe criterii arbitrare poate aduce puterea, dar nu generează încrederea că alternanța la putere vine cu un set de opțiuni viabile. Încrederea se câștigă înainte de guvernare și se păstrează cu greu pe parcursul guvernării. Fără soluții alternative critica este doar un comportament toxic.

Politica și neîncrederea

Există o nevoie obiectivă ca puterea să fie mereu provocată de opoziție, societatea civilă și nu în ultimul rând de presă. Într-o democrație cu un sistem economic capitalist analiza critică a deciziilor puterii este o necesitate legată și de pregătirea perspectivei alternanței la guvernare, care, la un moment dat, devine inevitabilă.

Evident, după introducere, urmează un DAR legat de metodele luptei politice și consecințele lor. Criticarea puterii trebuie făcută profesionist, cu mare discernământ, pentru a nu se creea o divizare socială și o atitudine pesimistă în societate. Alternanța la guvernare presupune a prelua economia cu tot cu probleme, și este irațional ca în mediul economic să fie plantată lipsa de încredere în viitor. Aici intervin câteva aspecte critice legate de armele și soldații bătăliei politice și consecințele ei. Unele lucruri spuse nu se mai pot lua înapoi, unii aliați de conjunctură trebuie protejați la un preț moral exorbitant.

Media și neîncrederea

Presa profesionistă este într-o situație extrem de dificilă. Evoluția Social-Media, internetul, portalurile de știri sponsorizate din diverse direcții au creeat un mediu care face ca ceea ce era presa cândva să nu mai existe. Momentan, sistemul de finanțare este dependent de numărul de vizualizări generat de fiecare știre în parte, nu de publicație în ansamblu. Nevoia de vizualizări a generat o tendință de a atrage vizualizări prin titluri senzaționale. Dacă înainte era nevoie de un titlu de senzație, acum fiecare titlu trebuie să fie de senzație. Asta duce la un fenomen uneori denumit ”Click-bait”. Atunci când e vorba de știri mondene, nu prea contează, dar în probleme serioase legate de economie, de investiții, de afacei, senzaționalismul este foarte periculos. Atunci când cititorii citesc epitete și atribute senzaționale în mod constant se creează două sentimente, fie o neîncredere în mesaje, fie o senzație de dezastru iminent nejustificată. Ambele au un element comun, neîncrederea.

Comunicarea economică profesionistă folosește un dublu limbaj destul de plicticos, și puteți vedea exemple magistrale în comunicarea BNR sau a altor autorități. A comunica noutăți relevante fără a genera senzațional este o necesitate obiectivă, dar, din păcate nu poate fi rentabilă pentru media. Rezultatul este o tendință aproape inexorabilă ca media să genereze neîncredere prin adăugarea de atribute senzaționale fără conținut sau justificare.

Pe de altă parte, știrile economice pozitive sunt foarte rar interesante. Faptul că totul merge bine și nu se întâmplă nimic nu este o știre. Evident trebuie să să se întâmple ceva negativ pentru ca atenția publicului să fie acaparată. Prin urmare, există încă un motiv ca imaginea din presă și media să fie eminamente negativă.

Ca să dau un exemplu destul de simplu, anunțarea cursului valutar în fiecare zi, este o știre în sine destul de puțin interesantă, care își are locul într-o bandă sau o casetă pe un site. Pentru a deveni însă o știre trebuie adăugat un adjectiv, o comparație, o observație care să atragă atenția. Dacă devine o știre, atrage un număr de vizualizări care înseamnă bani. Și așa ajungem să vedem foarte frecvent știri despre cursul valutar care prezintă ca senzațională o evoluție nesemnificativă la a patra sau a cincea zecimală a cursului. Știrile în sine sunt nesemnifictive, dar atributele acumulate creează un set de așteptări, sentimente, o senzație de panică. Datorită sistemului în care aplicațiile de Social Media selectează ceea ce ajunge să fie vizualizat de o persoană, dacă o persoană vizualizează frecvent aceste știri, treptat numai astfel de știri vor ajunge să fie prezentate, din diverse surse, creeând o falsă impresie de senzațional.

În mentalul oamenilor, repetarea unor atribute cu implicații de pericol este extrem de insidioasă. Intenționată sau nu, consecința unei campanii intenționate cum ar spune adepții unor teorii conspiraționiste, sau pur și simplu efectul secundar al unor algoritmi de satisfacere a interesului publicului cum tind eu să cred, este acumularea unor sentimente negative, neîncrederea în viitor fiind unul dintre cele mai previzibile. Bombardați cu sentimente negative cetățenii chiar dacă au discernământul să interpreteze corect știrile la nivel rațional sunt subconștient programați negativ.

Concluzii

Încrederea în economie, în viitor, în noi înșine este un ingredient necesar al unui viitor pozitiv. Dacă nu credem că putem face ceva, dacă nu credem că țara noastră poate să evolueze pozitiv, deciziile noastre vor fi întotdeauna marcate mai mult sau mai puțin de o formă de auto-cenzură. Există un infinit de viitoruri posibile, pozitive, care dispar ca urmare a acestor decizii de auto-cenzură. Și, dacă inspirăm și copii noștri să fie fataliști, defetiști, fără încredere în sine, programăm inconștient generațiile viitoare să poarte mai departe ca o boală genetică, un handicap mental inutil și negativ.

Pentru cei care nu inteleg ce spun, legat de încredere, imaginați-vă încrederea ca o condiție ca toată mașinăria economică să funcționeze. Dacă vreți, încrederea este lubrifiantul care permite roților să se învârtă. Priviți în jur, și veți remarca cât de puțină încredere este în societatea noastră.

Dacă lipsa de încredere este problema economiei noastre, atunci soluția este un set de politici care să țintească creșterea încrederii, și revin la Doing Business.

Distribuie acest articol

29 COMENTARII

  1. Dupa multe incercari de a explica mizeria din Romania in sfarsit un articol care fara cifre tabele si teorii savante a pus mana pe rana deschisa, lipsa increderii generalizate.
    Nici o lege nu poate substitui increderea incepand de la nivelul indivizilor si pana la relatiile instutitutionale si economice dintr-o tara.
    In trecut afacerile erau incheiate printr-o strangere de mana. increderea si onoarea !! partenerilor fiind suficiente, practica curenta in lumea interlopa !!! oare de ce nu poate functiona la nivelul societatii ?
    Astazi suspiciunea, incercarea de a-l fraierii si insela pe celalat fiind predominante, de ce ? Lipsa de incredere dupa opinia mea , s-a instalat o data cu prelurea puterii de comunisti in Romania, a metodelor securiste de conducere a tarii, a tratarii indivizilor ca pe niste animale, reactia oamenilor fiind pe masura, neincrederea in nimeni de frica de a fi „turnati” la securitate, partid sau unde o fi din diferite motive.
    Frica si neincredeera inhiba toate actiunile individule, produc fuga proverbiala de asumare si raspundere respectiv impingerea acestora catre urmatoarea persoana ierarhica superioara. Mediul de afaceri autohton functioneaza din pacate dupa acest principiu, „sefu” raspunde taie si spanzura dupa bunul plac angajatul fiind doar un simplu executant al unor dispozitii si ordine.
    Sunt urmarile anilor comunismului a conducerii societatii dupa modelul strict de sus in jos centralizat, varianta inversa nefiind acceptata din contra inbusita si pedepsita crunt.
    Neincrederea provoaca pagube imense economiei, initiativele bune fiind de multe ori stopate de indivizi ajunsi in functii de conducere din cu totul alte motive decat de competenta profesionala.
    Exemplele pozitive din econimia romanesca sunt implementate de firme venite din afara cu idei noi insa si aici de multe ori incercarile sa lovesc de optuzitatea unor indivizi de care foarte greu sa poate scapa.
    Exista o neincredre generalizata in statul roman in instutiile acestuia care sunt conduse de multe ori dupa modelul comunist, putini fiind cei care au incercat sa schimbe ceva, de multe ori ei lovindu-se de mentaliati retrograde,
    Priviti doar instutia ANAF-lui pt care fiecare cetatean in primul rand este un potential infractor economic si tratat ca atare, oamenii de afaceri sunt considerati din start infractori fara dar si poate.
    In aceste conditii cum poate functiona o economie ?
    Nu mai exista incredere intre vecini si indivizi datorita furturilor frecvente, a conflictelor deschise pe diferite teme datorate unor cauze obiective insa exista si multa invidie si rautate intre oameni, de ce ?
    Duoa opinia mea neincredera poate fi ameliorata si trasformata in incredre doar prin debirocratizera in prmul rand al actului guvernamental, a procedurilor instutionale si a legislatiei. Fara acesti pasi nimic nu se va schimba din contra relatiile se complica si mai mult , nimeni nu poate razbate prin „desisul” acestor reglementari de multi ori indoielnice, contradictorii si fara rost, birocratia excesiva producand si mai multa neincredere.
    Remedierea increderii la nivelul indivizilor va fi foarte greu de obtinut aici fiind nevoie de zeci de ani pana se vor instala relatii cat de cat normale, relatiile actualmente fiind atrofiate si chiar disparute.
    Fara incredere nimic nu poate exista !!!

    • „Nici o lege nu poate substitui increderea incepand de la nivelul indivizilor si pana la relatiile instutitutionale si economice dintr-o tara.”

      pai tocmai ati dat niste exemple care contrazic afirmatia dvs.de mai sus;
      increderea e un efect al existentei unui cadru legislativ functional; o administratie criptostalinista e menajata de reglementari defectuoase;
      ca sa fiu mai clar, voi da un contraexemplu pozitiv: piata magazinelor virtuale; de vreo zece ani cumpar online produse de la zeci de furnizori, in valoare de zeci de mii (in general electrocasnice si electronice scumpe, dar si covoare, chiuveta, saltea, jucarii, acvariu, etc; se vand chiar si animale vii);
      unii vanzatori au devenit intre timp notorii, dar majoritatea au fost initial necunoscuti, chiar firme de apartament despre care nu aveam suficiente informatii si experiente incat sa am incredere;
      absolut nici unul nu si-a incalcat obligatiile; au fost si unele probleme cu produse pe care le-am returnat si mi-au fost virati banii in cont sau mi-au fost livrate alte produse;
      ba chiar prefer vanzatorii mai mici si mai putin cunoscuti, ca la gigantii notorii poti avea ghinionul sa ti se proceseze cererile de catre persoane suprasolicitate sau nereprezentative pentru firma respectiva;
      in concluzie, nici un motiv de a avea incredere in vanzatori, dar 100% motive de incredere in functionalitatea reglementarilor ce guverneaza aceasta piata;
      nu imi permit sa exemplific si cu afaceri ale firmei la care sunt angajat, dar cu cat este mai functionala piata libera, cu atat sunt mai functionale si parteneriatele (subcontractori, furnizori, experti colaboratori), motivate de interesele comune si flexibilitatea liberei concurente.

      • „cu cat este mai functionala piata libera, cu atat sunt mai functionale si parteneriatele”

        Total de acord. Teoria economica este foarte clara in privinta rolului pietei libere. Si interesul pe piata libera in contextul unei concurente serioase este de a genera incredere in jur, de a creea relatii durabile, un brand pozitiv, etc.

    • #”Dupa opinia mea neincredera poate fi ameliorata si trasformata in incredre doar prin debirocratizera in prmul rand al actului guvernamental, a procedurilor instutionale si a legislatiei. ”

      O perfectionare/rationalizare/sistematizare a legislatiei, ar avea ca efect si scaderea birocratiei si cresterea increderii. Dar primul pas ar fi desfiintarea conceptului, ideii si notiunii de ordonanta de urgenta, pentru altceva decat razboi sau calamitati naturale.

      ## „Remedierea increderii la nivelul indivizilor va fi foarte greu de obtinut aici fiind nevoie de zeci de ani pana se vor instala relatii cat de cat normale, relatiile actualmente fiind atrofiate si chiar disparute.”

      Aici suntem in total acord. Dar, trebuie inceput candva, preferabil curand.

  2. La „pesimisti de serviciu” batem toate recordurile. Mai ales in presa … Or fi chiar asa, de la natura sau li se da cate-un imbold. Interesat (?)
    Altfel nivelul de incredere intre cetateni, intre cetateni si stat si invers, intre stat si cetateni este in Romania foarte scazut. Si mai e mult de lucru, multi ani de-aici inainte, ca sa se poata schimba ceva …

    • Stirile negative sunt interesante si genereaza sentimente. Limbajul moderat e „de lemn” si nu provoaca sentimente. Sentimentele se vand bine. Rezultatul e previzibil.

      • Desigur, mass media amplifica (la nivel emotional) fluxul stirilor, tinta lor principala fiind atragerea audientei… si din pacate, stirile negative beneficiaza de o expunere publica mult mai mare. Sunt cunoscute si practicile cu reincalzirea ciorbelor, decuparea unei anumite parti din realitate si plasarea intr-un context mai „senzational”, etc, business as usual (nimic nou). Dar cred ca este eronat sa punem in carca mass mediei (in democratiile moderne cel putin) evolutiile negative. Spre exemplu, deciziile luate la nivelul corporatiilor au o afinitate mult mai mare la evolutia indicatorilor macro precum si la deciziile /reactiile politicului (sentimentul negativ in randul consumatorilor se raspandeste in general mai tarziu). Aici doar un exemplu…. https://uk.reuters.com/article/us-britain-eu-economy/uk-economy-weakest-since-2012-as-brexit-fears-mount-survey-idUKKCN1VJ1PL

        in opinea mea, atat criza din 2007/ 2008 cat si incertitudinile care planeaza actualmente asupra mediului de afaceri, a pietelor( si in final asupra consumatorilor) sunt rezultatele deciziilor politice.

  3. Excelent articol, foarte corecte observatii si o adevarata psihologie sociala reiese din acest text, bravo! Solutia propusa de autor, respectiv identificarea unor cai de a creste increderea oamenilor in tot ce tine de societate, cred ca ar trebui sa plece de la educatie, inainte de orice, astfel incat sa se redescopere forta adevarului, asta insemnand combaterea minciunii. Din aceasta cauza nu exista incredere, pentru ca oamenii mint. Mi-ar placea foarte mult sa dezvoltati intr-un viitor articol tipurile de minciuni si cum pot fi ele sesizate, cum se deconspira mincinosii. Poate daca am sti mai multe despre minciuna si mincinosi, am putea descoperi cand sa avem incredere intr-un om ca spune adevarul, si nu insala.

    • „Din aceasta cauza nu exista incredere, pentru ca oamenii mint. […]Poate daca am sti mai multe despre minciuna si mincinosi, am putea descoperi cand sa avem incredere intr-un om ca spune adevarul, si nu insala.”

      Dap!

      Ar fi excelent să educăm copiii să nu mai mintă și să desființăm legile, penitenciarele… șamd. Ar fi o reducere a costurilor sociale fantastică! Cu adevărat fantastică…
      (Totuși sociologii au determinat faptul că există în orice societate un grup de persoane reprezentând aproximativ 2% din populație, care manifestă un comportament antoisocial.)

      Bun, nu-mi doresc foarte tare să intru în amănunte despre cum poate crește PIB ca sumă de tranzacții, ori despre amestecul încrederii investitorilor cu cea a consumatorilor, însă îndrăznesc să vă împărtășesc din cotidianul Colentinei.

      La câteva zile trec prin Obor de unde cumpăr roșii turcești luate de „micii producători” din depozitele de la Afumați. Vânzătorii jură că-s de Vrancea. Ori merele-s de Vaslui, iar bananele de Buzău. A fost un an bun la producția de banane, pentru că la Buzău s-au făcut din belșug. Dacă se caută fructe și legume autohtone, se adaugă 5% la preț și autohtone sunt! Vrea clientul fructe din Madagascar, de-acolo sunt aduse, dar la preț se adaugă 10%.

      Eu cred, pentru că, sunt încrezător, că brânza din prăvălie este chiar brânză, nu soia, dar nu știu de ce are gust ciudat. Cred că porumbul vândut pe plajă la Neptun este fiert și păstrat în condiții igienice, dar habar n-am de ce te ia durerea de burtă după ce-l mănânci etc. Atunci, de ce oare au fost impuse atâtea reglementări cu privire la calitatea produselor, dacă suntem încrezători că nu suntem otrăviți?!

      OK, Moise a greșit, nu aveam nevoie de reguli. Dar, dacă ne gândim puțin, descoperim că de fapt a existat o vreme când constrângerile astea legale care ne jenează nu erau. Ți ele au apărut din necesitate. Milioane de „încrezători”, numiți adesea creduli, și-au depus toate economiile la FNI. Încrederea în investitorul SO Vântu a generat tragedii. Și a apărut legea. Și așa mai departe, de la „Să nu ucizi!” la cum să traversezi strada.

      De fapt, autorul se joacă cu noțiunile, pe o linie subțire între „încredere” și „risc”. De la „Noua Teorie Economică” și scrierile lui Sargent, Lucas etc. am început să privim cu atenție asupra Teoriei alegerii raționale și asupra managementului riscului. Literatura este bogaaaată! Și disponibilă tuturor, prin urmare, nici asupra ei nu zăbovesc.

      OK Dar, în cele din urmă, esențialmente autorul are dreptate. Nu în ceea ce unii cititori au înțeles a fi îndemnul la credulitate, ci în altceva. Orice investiție implică asumarea unui risc din partea investitorului. Iar în patria noastră investițiile, micul antreprenoriat, o clasă de mijloc solidă șamd. lipsesc. Prin urmare, da, este necesară creșterea disponibilității la risc, dar opinia mea este că e vorba despre o problemă multi-rațională, ale cărei soluții sunt de tipul „clumsy”, cu un management variat al riscului. Și este firesc să fie așa într-o economie cu o dinamică impredictibilă precum cea din din România, unde Codul fiscal poate cunoaște 236 de modificări într-un singur an.

      • Ati inteles perfect esenta ideii pe care o sustin. Problema increderii este ingrozitor de complexa din punct de vedere sociologic, psihologic, antropologic, etc. Eu nu propun ceva ideal, departe de ceea ce se poate face, ci doar o imbunatatire graduala a increderii, prin tintirea unui indicator ci o componenta foarte complexa, Doing Business. Acest indicator acopera o serie de aspecte
        https://www.doingbusiness.org/en/data/exploreeconomies/romania

    • „Mi-ar placea foarte mult sa dezvoltati intr-un viitor articol tipurile de minciuni si cum pot fi ele sesizate, cum se deconspira mincinosii. ”

      Nu sunt un psiholog. Stiu psihologie in masura in care se leaga de aspecte economice. Ceea ce cereti dumneavoastra imi depaseste abilitatile, cunostintele si experienta.

      Stiu ce mi-a spus in 1997 un expert american al Citizen Democracy Corp, la un training, raspunzand la aceeasi intrebare legata de inselatorii si minciuni in afaceri:

      „Poti minti un om o data sau de mai multe ori, mai multi oameni de mai multe ori, dar nu poti minti pe toata lumea tot timpul”

  4. In mod cert lipsa de incredere este un cost imens pentru economie, dar cred ca gresiti atunci cand, la capitolul concluzii, sugerati ca neincrederea vine dintr-un fel de fatalism de care trebuie sa scapam daca vrem sa avem parte de un viitor mai bun din infinitul ala de viitoruri posibile. Problema nu este de natura psihologica. Neincrederea in ceilalti nu e un fel de ciudatenie inexplicabila a culturii locale de care trebuie sa ne vindecam prin eforturi de gandire pozitiva. Din contra, e un lucru perfect rational in conditiile in care, statistic vorbind, multa lume este dispusa sa fure de unde poate, iar cei ce se ocupa cu asta nu par sa aiba mare lucru de pierdut. Nu prin gandire pozitiva o sa ajungem un fel de Japonia, unde ai sanse mari sa-ti gasesti la “lost and found” si banii cash daca ii pierzi.

    Solutiile sunt tot institutionale. De exemplu increderea in bacalaureat s-a refacut partial nu prin discursuri, ci prin introducerea de camera video, adica prin cresterea probabilitatii ca cel care fura sa fie prins si sa suporte consecintele. Pana atunci, cei dispusi sa fure examenul puteau sa dispara in ceata imediat dupa examen, cum se spune popular. In mod asemanator, posibilitatea de a consulta contra cost “credit records” inainte de a incheia un contract de inchiriere de locuinta, sa zicem, e mai importanta decat bunavointa creditorului. Da, pacalesti pe cineva o data, dar dupa aia nu o sa ti se mai dea ocazia. Si, mai important, increderea ca, daca un contract nu e respectat, justitia va fi de partea pagubiltului si fara costuri prea mari, chiar daca teparul e persoana importanta si bine conectata gen Dan Adamescu. Daca poti fi furat la masa credala pe mana cu judecatorii, contractele nu mai au valoare si discutam degeaba despre incredere.

    Tin minte din alt articol ca nu erati prea incantat de discursul anti-coruptie, pe care il considerati “iacobin” si “foarte distructiv”. Eu nu vad cum se poate construi incredere prin apeluri la reconciliere de tip Florin Iordache. Daca cei care fura nu suporta consecintele, ramanem in acelasi cerc vicios – furt, neincredre, saracie.

    • Nu am nimic cu discursul anti-corupție. Am o problema cu discursul care mai are putin si ajunge la ghilotina. Eu spun ca ar fi bine sa existe un mecanism asemănător cu ceea ce practica americanii cu denumirea de „settlement” în ceea ce privește companiile. Raționamentul meu este foarte rece în privința asta, pur și simplu altfel circuitul corupției este invincibil. Legile mai dure vor face coruptia si mai periculoasa, pentru ca nimeni nu poate iesi din sistem. Fara interpretari optional lejere, procuratura nu are ce oferi.

      Ar fi idealist, sau mai corect pur si simplu stupid sa credem ca încrederea este ceva ce poate fi creeat instantaneu, printr-o lege de exemplu. Dar este esențial sa începem un proces de construire a încrederii.

      Legile nu crează încredere. Legile proaste creeaza neincredere, OUG-urile creaza neincredere. Fortarea sistemului, incalcarea regulilor , obiectivele nerealiste, sarcinile imposibile, creaza neincredere.

      Unele legi, insotite de practici, si de o preparare corespunzatoare, ar putea crea un gen de incredere util, de exemplu protejarea actionarilor minoritari,
      https://www.doingbusiness.org/en/data/exploreeconomies/romania#DB_pi

      • Se pare inasprirea pedepselor pana la absurd (ghilotina, cum ar veni) nu rezolva mare lucru. Mult mai importanta este cresterea probabilitatii de a fi prins si obligat sa suoprti costuri suficient de mari incat sa nu mai renteze asemenea fapte. Si mai ales perceptia publica in ce priveste lucrul asta. Pentru ca si hotia e tot un fel de intreprinere economica, in esenta, cu actori destul de rationali (daca excludem un procent mic de infractori). Daca balanta intre risks si rewards favorizeaza hotia, nu ne putem astepta la altceva. Si asta este una din problemele Romaniei. Noi am fost ani de zile exemplul perfect de care vorbeste “broken window theory”, o tara in care unele forme de hotie sunt atat de putin riscante incat pot fi facute in vazul lumii – de exemplu angajand fictiv oameni in institutii de stat care nu se jeneaza de restul angajatilor sa se prezinte la munca doar in ziua de salariu. Ce mesaj public da lucrul asta, de exemplu?

        Increderea nu poate fi creata instantaneu, prin lege, dar masuri practice gen “credit history” ar fi un mare pas in directia corecta. In alte tari nu poti inchiria o locuinta fara un background check care include si un credit report. Daca posibilitatea asta nu exista, este un avantaj natural pentru cel dispus sa traga tepe si un dezavantaj pentru un investitor cinstit, motiv pentru care investitia aia e posibil sa se indrepte din start spre alta tara. Valabil si pentru investitii mai mari.

        Cat despre anticoruptie si iacobinism, mi s-a parut nepotrivit faptul ca in februarie 2019, cand ordonanta de urgenta pentru amnistierea lui Dragnea & Co inca se juca tare la ministerul justitiei, dvs erati mai preocupat de raul pe care il face discursul anticoruptie.

        Nu mai insist, ce vreau sa spun este ca incredrea exista acolo unde se bazeaza pe ceva, nu e o simpla stare de spirit.

        • daca toti fura (de ex, de la CAP) nu mai e hotie, ci un sistem economic; problema este ca interdictia de a „fura” creaza conditii favorabile doar celor indrazneti, cu spatele mai puternic si influenta mai mare; ca sa avem un sistem economic functional, trebuie sa eliminam interdictiile si sa acordam tuturor posibilitatea de a avea acces neingradit la ciolanul businessului public, pe criterii de libera concurenta; ati dat un exemplu relevant cu angajarile fictive: piata muncii e libera ? daca ar exista o concurenta reala pe acele posturi nici n-ar conta condica de prezenta, ci doar rezultatele efective; de acord ca e dificil, poate chiar imposibil sa reglementezi selectia si angajamentele pe criterii de competenta, dar se poate minimaliza statul; apoi trebuie eliminat art.136 din HG395/2016, ca ajunge orice neica-nimeni din orice comisie de evaluare sa-ti respinga oferta pe motiv ca „pretul e nejustificat” (ce e aia justificare a pretului intr-o piata libera ?); apoi ar mai trebui sa existe o cale de atac pentru orice posibila ilegalitate, lipsa de transparenta sau ambiguitate din cadrul documentatiei de atribuire a unui contract; in prezent exista doar posibilitatea unei „plangeri” la ANAP, fara nici o procedura cu finalitate concreta; singura cale de atac partial functionala e la CNSC (intre timp s-a reintrodus o garantie, care desi procentual pare modica, e descurajanta deoarece iti blocheaza inutil lichiditatea, pentru ca nici decizia favorabila nu iti asigura contractul), dar aici trebuie sa poti proba un prejudiciu: cu alte cuvinte, poti sa contesti cu succes excluderea sau pozitia in clasament in urma evaluarii ofertei, dar nu sunt sanse sa poti bloca procedura inainte de depunerea ofertelor, contestand cerintele caietului de sarcini, care pot sa ramana contrare principiilor transparentei si liberei concurente (de exemplu cerinte care nu au legatura cu indeplinirea contractului); si nu in ultimul rand ar trebui echilibrat dreptul administrativ, care ii permite statului pretins social si democrat sa se comporte intocmai ca un chiabur.

        • Aveti dreptate, evaziunea fiscala este o afacere. Relatia risk/reward este esentiala in combaterea cu succes evaziunii fiscale.

          Momentul despre care vorbiti era exact momentul in care „cu orice pret” era atitudinea unei paturi largi din populatie. Daca presiunea populara influenteaza justitia avem o democratie esuata. Si asta pentru ca masele sunt intotdeauna manipulabile, usor de dezinformat, si emotionale. Justitia nu poate fi asa.

          Pierderea antreprenorilor ca efect al unei vanatori de vrajitoare era unul din factorii de risc enumerati de mine. In concluzii am utilizat termenul de atitudine iacobina. Imi sustin in continuare pozitia pe tema asta, pentru ca antreprenorii sunt mai valorosi ca activele pierdute. Nu poate exista o cultura antreprenoriala fara un management al esecului care sa evite pierderea spiritului antreprenorial.

  5. Felicitări pentru analiză!

    Extrem de interesantă. Am încercat și eu acum vreo doi ani să-mi ridic probleme similare și am apelat la sondajele locale. Rezultatul a fost, însă, cam în aceeași direcție (aici: https://bnro.ro/DocumentInformation.aspx?idDocument=28412&directLink=1).

    Cred că încrederea trebuie (re)construită de sus în jos. La acest moment, multe instituții publice acționează pornind de la premisa că nu trebuie să aibă încredere în cetățean (care vrea să înșele statul). Ce ar fi dacă am schimba această mentalitate și am porni de la premisa că atunci când cetățeanul ocolește o regulă poate că regula ar trebui făcută (și aplicată) în așa fel încât să fie ușor de respectat. Un exemplu simplu (și simplificator): dacă plata impozitelor s-ar putea face din două click-uri (iar plata ar fi evidențiată corect în baza de date a Fiscului, conform mențiunilor de pe ordinul de plată, nu așa cum o face acum Fiscul, după cum crede el – softul lui – că e mai bine), oare nu s-ar mai reduce din evaziune? Evident asta presupune să poți accesa un spațiu privat unde să ai toate informațiile privind plata, pentru fiecare tip de impozit, iar nu un document generat la cerere și pentru care ai nevoie de explicația unui inspector fiscal pentru a înțelege ce trebuie să faci…

    • Subscriu opiniei dvs, si va multumesc de apreciere.

      Ar fi frumos sa avem un sistem de one-stop-shop in problemele fiscale din perspectiva costribuabililor. Tehnic este posiblil, doar cu conditia simplificarii si stabilizarii legislatiei fiscale. Fara o stabilitate a fiscalitatii constructia unui astfel de sistem va fi imposibil de finalizat.

    • Eu incep cu „Munca, natura și capitalul”. Munca include capitalul uman si natura include problemele de mediu.

  6. Interesanta tema, abordata in articol de pe o pozitie nedogmatica.

    Imi pareati, in urma unor mici interventii punctuale la comentariile unor articole ale altor autori, un etatist fara scapare, aparator al statului si atat, chiar si in ciuda evidentelor care arata ca statul roman e nu doar perfectibil, ca peste tot, ci chiar sursa multor probleme, nedreptati si abuzuri la adresa propriilor cetateni.

    Iar asta intra in coliziune frontala cu constatarea mea ca statul roman e sursa principala a neincrederii, a blocajelor si inapoierii economice fiind el capturat si folosit in interes personal de multi dintre pseudo-politicienii romani si ca, astfel, acest comportament incorect e urmat, imitat si cultivat de aproape intreaga societate, ca mod de legitima aparare in fata unui aparat de stat dominant si neprincipial.

    Trebuie sa recunosc ca articolul la care comentez acum ma face sa dezlipesc „eticheta” pe care v-o atasasem si sa urmaresc in continuare ce veti scrie.

    • Multumesc!

      Intrucat eu vorbesc despre crize, e imposibil sa evit statul ca element central al proceselor de macro-stabilizare. La momentul Marii Depresiuni, statul american era cat se poate de „laissez-faire”, fiind ulterior fortat sa devina interventionist.

      Statul este nodul central al retelei economice, este imposibila orice discutie macroeconomica fara a vorbi despre stat.

      Afirmati ca „statul roman e sursa principala a neincrederii, a blocajelor si inapoierii economice fiind el capturat si folosit in interes personal de multi dintre pseudo-politicienii romani […]”

      Aveti dreptate. Eliminati „roman”, „romani” si „Pseudo” din fraza de mai sus si surprindeti subiectul unei mari discutii legata de doctrinele economice. Nu am inventat noi discutia asta. Este o discutie foarte veche si foarte moderna totodata.

  7. In urma cu aproape 30 de ani increderea romanilor era la un nivel maxim.

    As putea spune ca romanii au oferit increderea lor deplina si au pornit spre un alt tip de economie dar undeva, acolo, cineva a facut tanderi aceea incredere.

    Nu este vina romanilor – sa fim clar intelesi!
    Au luptat pentru ceea ce au crezut, dar au fost prea naivi, curand insa si-au reluat increderea in idealuri mai vechi si acum sunt pregatiti sa preia controlul asupra increderii astazi mai mult ca ieri.

    Cred ca este vina unor partide politice si a institutiilor arondate acestora subjugate de lideri dictatori – inclusiv coana Justitia a fost trecuta pe lista partidelor cand N0049 dadea clar indicatii politice Ministrului de Justitie de la aceea data si ulterior un plagiator a fost salvat de catre un Ministru al Educatiei – ce oroare – S-a incercat, din rasputeri, sa se pastreze avantajele unei dominari si s-au opus colaborarii voluntare bazate pe incredere intre oameni, intre afaceri, intre cetatean si stat sau intre afaceri si cetatean.

    De ce?
    Reformarea nu a fost dorita – avantajele detinerii unui control asupra supusilor ar fi fost pierdute de indata ce dadeai drumul la economia de piata… Fiecare partitica devenea LIBERA, parte a unui sistem viu, autonom, care putea sa isi castige existenta independent

    Cine nu a dorit acest lucru?
    Un mare partid politic, multi membrii din acel partid si chiar nemembri-simpatizantii acestora…

    Recastigarea increderii romanilor a fost reinceputa in 2004 dar a fost iarasi oprita de catre politicienii abili – arondati aceluiasi mare partid care s-au conexat si un alt mare partid care ulterior s-a retras dar a lasat o firmitura, ALDE, tot acolo- si de catre criza economica, si chiar de grupuri externe de interese puternice – Rusia – care nu isi doreste niste cetateni care sa fie increzatori in viitorul lor. ( studiu de caz interesant: Moldova si increderea cetatenilor lor..)

    A prelua controlul increderii in sine si in cei aflati langa tine cere relativ mult efort, multa aplecare catre educatie si alipirea la un tel de interes national, chestiuni care nu au fost deplin intelese la ultimile alegeri locale sau parlamentare.

    Incredere se castiga greu, cu mult efort, si se poate pierde foarte usor!
    Asta ar putea sa fie morala pe fiecare dintre noi am putea sa o luam la pachet

    Ultimile alegeri au aratat altceva si starea de spirit este extrem de fluida.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Bradut Bolos
Bradut Bolos
Economist, Doctor în Finanţe, absolvent al UBB Cluj Napoca, lector la Universitatea Petru Maior din Târgu Mureş vreme de 13 ani, a activat în cadrul AIESEC şi SMUCR a fost Assistant Professor la Universitatea din Buraimi, Oman, în prezent cadru didactic asociat al UMFST Târgu Mureș

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro