Băncile centrale au ajuns să fie actori importanţi ai economiilor moderne în anii ’80-’90, după ce multe au devenit independente formal faţă de guverne. În România postcomunistă, banca centrală a dobândit o relativă independenţă în 1991, când a fost adoptată o nouă lege de organizare şi funcţionare a Băncii Naţionale a României (legea nr. 34/1991). Acest statut a fost apoi întărit prin legea nr. 312/2004, care, la art.1, alin. 2, prevede expres că „Banca Naţională a României este o instituţie publică independentă”. La 1 ianuarie 2007, România a aderat la UE, iar Banca Naţională a devenit membră a „Sistemului European al Băncilor Centrale”, ceea ce a implicat delegarea unor prerogative „Băncii Centrale Europene” – ea însăşi independentă. În prezent, în aproape toate ţările dezvoltate, băncile centrale sunt independente faţă de guverne, ceea ce îi face pe unii autori să vorbească despre o adevărată „eră a băncilor centrale”.
O bancă centrală este o instituţie financiară care, în cadrul unui sistem bancar cu două nivele – bancă centrală şi bănci comerciale -, deţine monopolul emisiunii de monedă fiduciară (bancnote şi monezi). Se spune că banca centrală este „banca băncilor”, adică este creditorul lor de ultimă instanţă. De fapt, banca centrală exercită o influenţă determinantă asupra lichidităţii sistemului bancar, pe care o gestionează prin diverse instrumente: taxa de rescont, operaţiunile open market, rezervele obligatorii etc.
Funcţiile actuale ale băncii centrale sunt rezultatul unui îndelungat proces istoric, strâns legat de tehnologia plăţilor şi de condiţiile economice generale în care banca centrală a trebuit să acţioneze.
Independenţa băncii centrale înseamnă că nici un corp constituit – guvern, parlament sau un membru al acestor organisme – nu are puterea să intervină în deciziile luate de banca centrală în exercitarea atribuţiilor sale legale şi încă şi mai puţin să anuleze măsurile pe care aceasta le-a adoptat.
În literatură, există mai multe definiţii ale independenţei băncii centrale. În general, se disting trei forme de „independenţă”:
1) Independenţa în alegerea obiectivelor: presupune că guvernul nu are influenţă directă asupra stabilirii obiectivelor politicii monetare (stabilitatea preţurilor, stimularea creşterii economice, ocuparea mâinii de lucru, stabilitatea financiară etc.).
2) Independenţa în alegerea instrumentelor: presupune că banca centrală poate să-şi stabilească în mod autonom obiectivele operaţionale (rata dobânzii, agregatele monetare, cursul de schimb etc.) şi instrumentele folosite pentru atingerea acestora (taxa de reescont, operaţiunile open market, rata rezervelor obligatorii etc.).
3) Independenţa personală: presupune că membrii organismului de conducere al băncii centrale pot rezista directivelor formale sau presiunilor informale venite din partea guvernului.
Principalul argument pentru independenţa băncii centrale este că aceasta permite atenuarea presiunilor politice susceptibile să determine banca centrală să ducă o politică monetară inflaţionistă. După cum se arată în literatură, politicienii din societăţile democratice au o viziune pe termen scurt („sunt miopi”), deoarece urmăresc în primul rând să câştige viitoarele alegeri. De aceea, ei nu se pot concentra asupra unor obiective pe termen lung, cum ar fi, de exemplu, stabilitatea preţurilor. Dimpotrivă, politicienii încearcă rezolvarea imediată a unor probleme presante, cum ar fi şomajul ridicat sau dobânzile mari, însă soluţiile respective au întotdeauna consecinţe indezirabile pe termen lung. De exemplu, creşterea masei monetare poate determina iniţial reducerea dobânzilor şi, deci, încurajarea investiţiilor, diminuarea şomajului şi relansarea creşterii economice, însă provoacă, mai devreme sau mai târziu, inflaţie. O bancă centrală independentă faţă de guvern şi aflată sub controlul parlamentului este mai puţin înclinată să ducă o asemenea politică de creştere excesivă a cantităţii de bani cu riscul de a provoca mai târziu inflaţie. Ca urmare, izolarea politică a băncii centrale constituie o condiţie necesară pentru realizarea unor obiective pe termen lung: sănătatea monedei şi stabilitatea preţurilor.
O variantă a acestui argument este că procesul politic din societăţile democratice determină apariţia unui ciclu politico-economic. Acest ciclu se caracterizează prin aplicarea în preajma alegerilor a unei politici expansioniste în scopul reducerii dobânzilor şi a şomajului. Efectele negative ale acestei politici – inflaţie ridicată şi deprecierea monedei – se manifestă doar după alegeri, când politicienii ajunşi la putere vor fi nevoiţi să aplice o politică restrictivă. Ei speră însă că măsurile nepopulare vor fi uitate până la următoarele alegeri, cu atât mai mult cu cât ştiu că la apropierea acestora vor aplica din nou o politică expansionsită ş.a.m.d. Există numeroase date de observaţie care arată că un asemenea ciclu politico-economic se manifestă, într-adevăr, în multe ţări, chiar şi acelea în care banca centrală se află în subordinea parlamentului (de exemplu, România).
Cu toate acestea, subordonarea băncii centrale guvernului sau ministerului de finanţe este încă şi mai periculoasă, deoarece, în acest caz, banca centrală poate fi şi mai uşor constrânsă să finanţeze deficitul bugetar. În multe ţări, legea interzice în prezent băncii centrale să acorde credite direct guvernului, însă băncile centrale pot eluda această interdicţie prin cumpărarea de obligaţiuni de stat de la băncile comerciale prin aşa-numitele „operaţiuni open market„. Or, indiferent de formă – directă sau indirectă –, creditarea statului, ale cărui cheltuieli sunt, în cea mai mare parte, neproductive, generează inflaţie.
Un alt argument pentru independenţa băncii centrale este că politica monetară este mult prea importantă pentru a fi lăsată în seama politicienilor, grup social care a demonstrat în repetate rânduri că nu are competenţa necesară pentru a adopta decizii în legătură cu problemele economice importante, cum ar fi, de exemplu, reducerea deficitului bugetar sau reformarea sistemului bancar. O formă elaborată a acestui argument este prezentarea sa în termenii aşa-numitei „Agency Theory”, după care atât banca centrală, cât şi organismele politice sunt „agenţi” (mandatari) ai societăţii („principal”), care au motive să acţioneze mai degrabă în propriul lor interes decât în interesul general. Problema relaţiei „principal – agent” este însă mai gravă pentru organismele politice decât pentru banca centrală, deoarece politicienii au mult mai puţine motive decât birocraţii (tehnocraţii) de la banca centrală să acţioneze în interesul publicului.
De aceea, unii politicieni preferă să aibă o bancă centrală independentă, deoarece aceasta poate fi folosită ca „ţap ispăşitor” în caz că trebuiesc adopate totuşi măsuri nepopulare. De exemplu, este posibil ca un politician să se opună în spatele uşilor închise unei politici monetare inflaţioniste, dar să susţină public o asemenea politică, de teamă că nu va fi reales. Existenţa unei bănci centrale independente, care ia măsuri nepopulare („ia băutura de pe masă, tocmai atunci când cheful se încinge”), reprezintă, deci, un interes public.
Adversarii independenţei băncii centrale argumentează că este nedemocratic ca politica monetară, care afectează aproape toate domeniile vieţii economice, să fie controlată de un grup elitist, care, deşi supus formal controlului parlamentului, nu răspunde, de fapt, în faţa nimănui. Într-adevăr, lipsa de răspundere a băncii centrale are serioase consecinţe: dacă performanţele băncii centrale sunt slabe, conducătorii ei nu pot fi schimbaţi imediat, aşa cum se întâmplă cu politicienii. Pe de altă parte, dacă este adevărat că banca centrală trebuie să urmărească obiective pe termen lung, nu este mai puţin adevărat că şi parlamentarii votează, de asemenea, în legătură cu anumite probleme pe termen lung (de exemplu, ratificarea tratatelor internaţionale).
Publicul alege preşedintele, guvernul şi parlamentul, care răspund politic pentru bunăstarea ţării, însă agenţiile guvernamentale birocratice (tehnocrate), cum este banca centrală, nu sunt supuse unui control similar, deşi activitatea lor constituie principalul factor de care depinde sănătatea economiei. În plus, pentru a ajunge la un program coerent de promovare a stabilităţii, politica monetară trebuie coordonată cu politica fiscală (gestionarea veniturilor şi cheltuielilor statului). Ca urmare, pentru prevenirea stabilirii unor obiective contradictorii, este necesară plasarea politicii monetare sub controlul politicienilor, la fel ca politica fiscală.
Un alt argument împotriva independenţei băncii centrale este că o bancă centrală independentă nu-şi utilizează întotdeauna libertatea în mod corespunzător. Exemplul cel mai elocvent este cel al băncii centrale a SUA (Fed), care, în timpul marii crize economice din anii ’29-’33, a eşuat în rolul de creditor de ultimă instanţă, iar în anii ’60 şi ’70, a dus o politică monetară expansionistă, care a provocat inflaţia ridicată din acea perioadă. Un alt exemplu este cel al BNR, care, deşi relativ independentă în anii ’90, nu a reuşit să combată inflaţia.
Toate aceste fapte sugerează că independenţa formală nu garantează că banca centrală este imună la presiunile politice. În plus, independenţa poate încuraja banca centrală să ducă o politică de dobânzi care satisface mai mult propriul său interes decât interesul general.
Studiile empirice par să confirme totuşi ideea că o economie performantă necesită întărirea independenţei băncii centrale: cu cât gradul de independenţă al băncii centrale este mai ridicat, cu atât rezultatele obţinute în combaterea inflaţiei sunt mai bune. În plus, deşi o independenţă mai mare a băncii centrale duce, de regulă, la o inflaţie mai scăzută, acest rezultat nu se obţine în detrimentul altor performanţe ale economiei reale. Astfel, cercetările empirice arată că ţările în care există bănci centrale independente nu prezintă riscuri sporite de a avea şomaj mai ridicat sau fluctuaţii mai mari ale producţiei comparativ cu ţările cu bănci centrale mai puţin independente.
Cu toate acestea, inflaţia scăzută nu constituie singurul obiectiv macroeconomic. Actuala criza financiară globală a arătat că politica monetară poate avea efecte devastatoare asupra altor variabile economice reale: creştere economică, gradul de ocupare a forţei de muncă, poziţia balanţei de plăţi etc. Pe de altă parte, în timp ce un număr tot mai mare de naţiuni au conferit băncilor lor centrale mai multă independenţă, în speranţa că acestea vor menţine o inflaţie mică şi stabilă, a apărut pericolul ca o banca centrală independentă să iasă complet de sub controlul societăţii. Or, independenţa băncii centrale nu poate însemna în nici un caz independenţă faţă de propriul popor. Delegarea puterii de implemetare a unei politici ale cărei efecte se manifestă pe termen lung unei instituţii independente necesită, deci, exercitarea unui anumit control social asupra activităţii acestei instituţii. De aceea, mulţi politicieni pledează pentru efectuarea unor reforme care să menţină independenţa băncii centrale, însă să confere totodată guvernului dreptul de a stabili obiectivele politice. Iar fapt este că într-un sistem politic democratic singura modalitate de satisfacere a acestei duble cerinţe este răspunderea băncii centrale în faţa parlamentului, care, în calitatea sa de organ politic ales, are posibilitatea de a monitoriza eficienţa acesteia în realizarea unor obiective economice cu o inerentă dimensiune politică.
În concluzie, mizele independenţei băncilor centrale sunt atât economice, monetare şi finananciare, cât şi politice şi democratice. Tendinţa care se manifestă în ultimii ani este de creştere semnificativă a independenţei băncilor centrale, deoarece atât teoria, cât şi experienţa arată că o bancă centrală independentă este în mai mare măsură capabilă să aplice o politică monetară corectă.
Nota:
Articolul a apărut iniţial în Ziarul Financiar, 10.10.2016,
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Nu mi se pare corect ca o banca centrala sa fie independenta, ea trebuie totusi sa raspunda in fata cuiva pentru deciziile pe care le ia. Si daca este independenta, de ce se mai numeste nationala? Ce interes are BNR sa asigure stabilitatea preturilor, o inflatie cat mai mica etc in loc sa-si vada de propriul lor buzunar? Cum ar fi daca si o alta institutie a statului, Armata de exemplu, s-ar declara independenta (de azi inainte nu va mai aparam pe voi, ii aparam pe sarbi, sa zicem)? Functionarii de la BNR sunt platiti din profitul lor sau sunt bugetari? Daca si-au delegat unele prerogative catre BCE, inseamna ca este in stare de suzeranitate, si nu independenta. Iar daca, din pdv legal, nu pot credita propriul guvern (care, de asemeni, raspunde in fata poporului), inseamna ca banca centrala nu prea ar mai avea ratiunea de a exista.
Si inca ceva: asa cum ati spus in articol, leul, printre alte valute, este o moneda fiduciara. Nu s-ar putea reveni la etalonul aur, adica sa fie iarasi garantat de aur? Sa nu mai mergem pe incredere, sa mergem pe ceva palpabil! Minele noastre de aur de ce nu mai merg? BNR nu mai cumpara aur din 2000…
“Iar daca, din pdv legal, nu pot credita propriul guvern (care, de asemeni, raspunde in fata poporului), inseamna ca banca centrala nu prea ar mai avea ratiunea de a exista.”
Citatul de mai sus este doar cireasa de pe tort. Comentariul dvs este gresit in many ways. Banii BNR (popular vorbind) nu sunt ai BNR. Bancile centrale, ca si bancile comerciale, administreaza in principal banii altora. Banii de care dispune BNR si cu care dvs spuneti ca ar trebui sa crediteze guvernul sunt ai celor care au depozite in sistemul bancar romanesc. Din depozitele alea o parte sunt plasate la BNR ca rezerve (sarim peste amanunte). Scopul acestor rezerve este ca banca centrala sa aiba mijloacele de interveni pentru a stabiliza sistemul bancar in situatii de criza. Ca ce chestie ar trebui ca BNR sa imprumute “propriul govern” din banii aia? Guvernul trebuie sa convinga piata ca stie sa-si administreze propria ograda si o sa aiba de unde sa imprumute fara probleme. Doar un guvern iresponsabil cauta in permanenta pretexte sa puna mana pe banii altora – vedeti si discutia despre Pilonul II.
Ma rog, nu cred ca are rost sa dialogam. Comentariul dvs pare scos direct din laboratoarele de postaci PSD. Vad ca v-ati stradiuit ceva mai mult decat de obicei. Ati facut un fel de shaorma cu de toate, de la etalonul aur si minele noastre pana la suzeranitate, salarii si raspunderea “in fata poporului”, in speranta ca se va lipi ceva. V-a iesit un comentariu cam la mintea Olgutei.
Comentariul dvs pare scos direct din laboratoarele de postaci PSD. Vad ca v-ati stradiuit ceva mai mult decat de obicei. Ati facut un fel de shaorma cu de toate, de la etalonul aur si minele noastre pana la suzeranitate, salarii si raspunderea “in fata poporului”, in speranta ca se va lipi ceva. V-a iesit un comentariu cam la mintea Olgutei.
Iar al dvs pare scos direct din cursurile de la ASE. V-a iesit un comentariu cam la mintea lui Manea Manescu (sau a lui Isarescu, dupa stagiul de indoctrinare din 1990, la FED, sub bagheta si cu desenele animate ale golanashului Alan Greenspan, unde a fost convocat la instructaj impreuna cu toti ceilalti guvernatori de banci centrale din statele Europei de Est tocmai eliberate din lagarul socialist doar ca sa intre in lagarul american sub inaltul patronaj al FED si al bancilor centrale nationale create dupa chipul si asemarea acestuia si supuse lui).
O stire de acum citeva zile, despre care nu ati auzit si nu veti auzi nimic la tv:
https://www.congress.gov/bill/115th-congress/house-bill/5404/text
IN THE HOUSE OF REPRESENTATIVES
March 22, 2018
Mr. Mooney of West Virginia introduced the following bill; which was referred to the Committee on Financial Services
A BILL
To define the dollar as a fixed weight of gold.
Incep oamenii sa se trezeasca si sa deschida ochii. Escrocheriei si jafului de proportii astronomice prin intermediul banilor creati de bancile centrale prin magie, din nimic, trebuie sa li se puna capat.
Eu zic sa nu mai stati degeaba pe forumuri, pentru ca treaba e foarte serioasa. Daca intr-adevar se revine la paritatea dintre dolar si uncia de aur, dumneavoastra puteti face o avere colosala vanzand legal volatilitatea cursului aur contra usd prostilor astora care acum o cumpara undeva la 12% – 13% https://www.investing.com/currencies/xau-usd-options
(dar repede, pana nu aude lumea de billul domnului acela care si l-a anuntat singur in Wall Street Journal luna trecuta). Nu e clar ca volatilitatea o sa devina zero in secunda in care se trece la paritate? Praf ii faceti pe toti. Il veti egala pe Ion Tiriac. Mult succes.
Bun comentariu, bune si intrebarile retorice. Sint sigur ca Andrei stie ca:
– bancile centrale au fost, incepind de prin 1913, principala cauza si la radacina celor mai mari nenorociri evitabile de pe planeta.
– bancile centrale sint independente de statele/popoarele pe care le controleaza discretionar, dar sint total subordonate acelorasi grupuscule oligarhice din spatele scenei care controleaza (prin intermediul banilor tipariti de bancile centrale) puterea politica, puterea judecatoreasca, serviciile secrete, massmedia, productia cultural-artistica in scopuri propagandist-ideologice si, in ultima instanta, viata fiecarui om de pe planeta care munceste in schimbul unui salariu.
– s-ar putea incerca revenirea la etalonul aur (Anghel Rugina le-a povestit romanilor prin anii ’90 cite ceva despre ce si cum ar trebui facut), insa experienta si soarta celor care au incercat in ultimele decenii asa ceva (Saddam Hussein, Muammar Gaddafi) nu e prea incurajatoare pentru popoare si economii mici si slabe. Poate reusesc chinezii sa readuca un minim de decenta in zona finantelor cu al lor petro-yuan (vezi petroyuan.com) cu acoperire in aur, adica la fel de bun ca si aurul si incomparabil mai bun decit fiat money, pe care bancile centrale ii pot tipari in cantitati limitate doar de hirtia, cerneala si capacitatile tipografice de care dispun. Petro-yuanul va fi un exemplu bun si o incurajare si pentru alti pesti mari, iar apoi si pentru cei mai mici. Sa mai adaug doar ca Donald Trump a fost mereu un nostalgic al standardului aur si sa speram ca noua lui conditie, de presedinte al USA, ii va permite sa faca ceea ce se asteapta de la el: sa readuca dolarul la standardul aur, fara care sloganul lui – MAGA – va ramine doar o vorba goala.
vedeti – stabilitatea preturilor este contrabalansata, de exemplu, la FED, de locuri de munca.
Poti sa ai preturile nemiscate dar populatie sa fie afectata de somaj masiv si atunci???
Multi au criticat faptul ca atarnarea a doua obiective la caruta unei banci centrale face de neatins nici unul dintre obiective – este o discutie ampla, ma opresc aici.
Independenta institutiilor este legata de democratie, de principiul separarii puterilor in stat care in ultima vreme este frecvent incalcat.
Banca este institutia care face poltica monetara iar gubernul face poltica fiscala.
Amandoua au libertate de miscare, sunt independente dar amandoua ar trebui sa conlucreze pentru binele celor mai multi – asta este teoria – nu sa isi dea coate in spatiul public…Pana acum cei care au impuns au fost tot mereu cei de la gubernare, mereu sub gubernele P$D, in diferite forme si denumiri…BNR-ul a spus mereu ca se uita in piata si analizeaza situatii si este pregatita sa intervina daca apar derapaje.
La ce ma ajuta pe mine un cot in burta dat Guvernatorului sau BNR-ului???
Sa discutam pe subiect – este bine sa fie facute independent cele doua politci (cea monetara si cea fiscala) dar ele sa fie armonizate in sensul asigurarii stabilitatii preturilor???
Parlamentul – independent – este organul legislativ, gubernul ar trebui sa fie independent si sa aiba rolul executiv iar justitia – tot independenta – este puterea judecatoreasca. Garantul separarii puterilor in stat si practic al independentei acestor institutii, in cadrul legislativ propriu-zis, este Presedintele care ar trebui sa armonizeze disfunctionalitatile, pe cale amiabila, si, atunci cand nu se poate, se apeleaza la temeiuri juridice constitutionale exprimate de CCR -alta institutie independenta…
Sunt multe filtre pe parcurs care ar trebui sa opreasca aberatiile – si totusi filtrele sunt depasite pentru ca „ei pot” sau pentru ca „asa vrea muschiul meu”.
Tot la fel ma astept ca presa sa fie independenta – si daca nu este chiar asa atunci hai sa aruncam o privire in curtea CNA care lucreaza…
Piata si libertatea concurentei preturilor sunt protejate de Consiliul Concurentei – si daca libertatea preturilor – vedeti diferenta intre stabilitatea si libertatea preturilor? – nu functioneaza atunci cum sa ne aparam de monopoluri, de economia nefunctionala si uneori chiar de interventia statului …
Cat despre aur si moneda – tocmai acum cand deja ne uitam la moneda virtuala???
O moneda slaba se apara cu mult aur, una puternica se apara prin credibilitatea monezii – deh
@eu****** (05/04/2018 la 18:03)
Toate institutiile democratice pe care le-ati pomenit (evident mai putin Parlamentul care-i ales prin vot, volens-nolens) au conducerile NUMITE POLTIC
In plus, unele numiri sunt practic sine die (pe viata): este doar o formalitate prezentarea periodica a unui „raport”.
Ca urmare, unii conducatori numiti vor iesi din functii „doar cu picioarele inainte”, citat dintr-o persoana celebra inca in viata.
In Romania, duap atatia ani de la Revolutie, unii se considera sau sunt considerati de neinlocuit iar mentalitatea este cea din trecut: „sa traiti, am inteles, asa voi face de acum inainte”, ” aveti dreptate sefu'” sau alte asemenea.
Nu cunosc, dar nu neg ca ar exista, vreo banca nationala desigur ma refer la lume democratica occidentala (Europa, America, Japonia), la care aspira tot romanul (de stanga, dreapta sau mai nou fara vreo ideologie), care sa aiba practic aceeasi conducere.
Capitalismul/democratia occidentala inseam na si competitie cat si contracte cu indatoritri, drepturi, criterii de performanta, durata limitata de exercitare a unui mandat chiar daca performanta este stralucitoare: odata cu trecera timpului, in mod natural, intervine conservatorismul in gandire si actiune cat si „zeificarea”
Din ce poate sa faca bnr profit? Doar din foamea de distribuire a profitului!
Răspuns lui Andrei:
1. Independenţa băncii centrale nu trebuie înţeleasă la modul absolut şi în nici un caz ca ,,independenţă faţă de propriul popor”. După cum se arată în articol, este vorba mai ales despre evitarea situaţiei în care, aşa cum a spus un retor, ,,guvernul pune mâna în gâtul băncii centrale (,,de emisiune”) şi o obligă să pună în funcţiune maşina de tipărit bani” – evident, pentru a-şi acoperi cheltuielile, care, de regulă, sunt neproductive, ceea ce a provoacat întotdeauna inflaţie. În literatură, se consideră, în general, că subordonarea băncii centrale faţă de parlament atenuează acest pericol. Există însă şi alte alte formule, cum ar fi: înscrierea principiului independenţei băncii centrale în constituţie (cazul Germaniei, ceea ce face ca această ţară să nu poată accepta o Bancă Centrală Europeană mai puţin independentă decât Bundesbank), încheierea unui contract între guvern şi banca centrală în care să se prevadă drepturile şi obligaţiile celor două părţi (aşa-numitul ,,contract Walsh”) etc. Dincolo de aceste variante tehnice, importantă este respectarea principiului separării puterilor, a cărui aplicare în acest domeniu specific presupune ca banca centrală să fie considerată autoritatea monetară a statului respectiv (id est ,,statul în ipostaza sa monetară”). Precizăm că avem în vedere un stat democrat, ceea ce înseamnă că banca centrală nu este şi nu poate fi scutită de orice responsabilitate: ea (i.e. BNR) trebuie să prezinte rapoarte anuale parlamentului, conducerea sa este numită de parlament (eventual, împreună cu alte instituţii şi organizaţii profesionale: preşedinte, industria bancară etc.), conducerea se prezintă la audieri în faţa comisiilor parlamentare, publică rapoartele de audit întocmite de firme specializate independente ş.a.m.d.
2. Având în vedere cele de mai sus, se explică de ce atributul de ,,naţională” nu apare în denumirea oficială a unor băncilor centrale (Bank of England, Banque de France, Banca d’Italia, Federal Reserve System, Monetary Authority of Singapore, Hong Kong Monetary Authority etc.). De regulă, această expresie apare în cazul ţărilor europene în care statul naţional s-a constituit mai târziu, iar crearea băncii centrale a apărut, la vremea respectivă, ca un mijloc de afirmare şi construcţie naţională: Българска народна банка-1879, Banca Naţională a României-1880, Narodowy Bank Polski-1828, Banca Naţională a Moldovei-1991 etc.) – la fel ca armata, universitatea, academia, teatrul etc.
3. Angajaţii BNR sunt plătiţi din veniturile instituţiei (adică nu din profit), iar dreptul băncii centrale de a-şi stabili bugetul de venituri şi cheltuieli este considerat în literatură un element esenţial al independenţei sale. În ceea ce priveşte profitul, cea mai mare parte a acestuia (80%) se varsă la bugetul de stat. Cu toate acestea, în general vorbind, angajaţii băncii centrale sunt funcţionari şi, ca orice funcţionari, au comportamente specifice categoriei socio-profesionale numită ,,birocraţie”, comportamente care au fost analizate, printre alţii, de M. Weber. Pornind de aici, în literatură se propun numeroase metode de identificare a derapajelor inflaţioniste determinate de comportamentul birocratic al băncii centrale, respectiv de atenuare a acestor efecte (v. şi lucrarea autorului: Banca centrală prin prisma teoriei birocratiei. Cum sa decodificăm canalele ascunse de comunicare între banca centrală şi lumea politică, Ziarul Financiar, 07.11.2016, http://www.zf.ro/opinii/banca-centrala-prin-prisma-teoriei-birocratiei-cum-sa-decodificam-canalele-ascunse-de-comunicare-intre-banca-centrala-si-lumea-politica-15919510).
4. Cauzele care au determinat abandonarea etalonului-aur au fost multiple. Dintre acestea, menţionăm doar una: insuficienţa fizică a aurului în raport cu nevoile de mijloace de plată în permanentă creştere ale unor economii în dezvoltare rapidă, ceea ce a creat pericolul deflaţiei (subdotării cu monedă a economiei). Într-adevăr, în a doua jumătate a secolului XIX şi în primele decenii ale secolului XX, etalonul-aur a provocat numeroase crize la fel de grave ca şi fenomenul contrar de mai târziu: inflaţia. După cum a spus un adversar al preşedintelui american McKinley, care, în 1900, a obţinut adoptarea a ceea ce s-a numit ,,Gold Standard Act”, care a pus capăt bimetalismului în SUA, ,,omenirea este pe cale să fie răstignită pe o cruce de aur”. Din acelaşi motiv – imposibilitatea adaptării ofertei de monedă de aur la cererea de monedă variabilă, însă în creştere pe termen lung a unei economii moderne -, Keynes a numit aurul „o relicvă barbară”. Dincolo de aceste picanterii, în cazul României, problema are şi un aspect specific, însă redudant în istoria noastră modernă: fiind o ţară periferică, nu ea este cea care stabileşte regulile comerţului şi finanţelor internaţionale, iar a ,,înota împotriva curentului” s-a dovedit de fiecare dată în trecut o experienţă catastrofală (v., de ex., politicile prin ,,noi înşine” şi ,,porţi deschise” aplicate în perioada interbelică în contratimp cu alte ţări; cf. B. Murgescu, România şi Europa. Acumularea decalajelor economice (1500-2010), Polirom, Bucureşti, 2010, p. 251).
Independenta ? Fata de cine ?
Este BNR independenta de BCE ?
Sau cum e cu independenta cand a renuntat sa mai cumpere aur (extras local) fiindca, din exterior, i s-a sugerat ca „15% ajunge!” ?
Si in final .. capitalul BNR cui apartine?!
Mai este ceva independenta bancii centrale este fundamentala pentru o economie emergenta – este singura institutie care poate asigura indeplinirea obiectivului de crestere economica sustenabila si face acest lucru posibil prin folosirea unor strategii, instrumente si proceduri specifice.
Răspuns la două întrebări ale lui Ghită Bizonu (1. ,,Este BNR independenta de BCE?”; 2. ,,Si in final .. capitalul BNR cui apartine?!):
1. Prin aderarea României la UE, BNR a devenit membră a ,,Sistemului European de Bănci Centrale”. În această calitate, BNR are toate drepturile şi obligaţiile prevăzute în ,,Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene’’ şi, respectiv ,,Statutul Sistemului European de Bănci Centrale (SEBC) şi al Băncii Centrale Europene (BCE)”. Obligaţiile rezultate din aceste acorduri internaţionale limitează, evident, marja de manevră a băncilor centrale membre, însă această limitare a fost una liber consimţită de statele respective, şi anume prin însuşi actul aderării (pacta sunt servanda). Oricum, în cazul BNR, prevederile din aceste tratate au o importanţă vitală, deoarece au permis salvgardarea independenţei acesteia, ameninţată în repetate rânduri de iniţiative legislative nesăbuite (v. şi lucrarea autorului: BANCA NAŢIONALĂ PE BANCA ACUZAŢILOR, Piața Financiară, Nr. 12-01 (265-266)/2017-2018, p. 22-24).
2.În prezent, capitalul BNR aparţine în întregime statului român (art. 38, alin.1, legea 312/2004). La înfiinţarea sa (1880), capitalul BNR a aparţinut în proporţie de o treime statului şi două treimi particularilor. Această situaţie (capital mixt: de stat şi privat) s-a menţinut până la etatizarea BNR (1946). Cuvântul ,,bancă” din denumirea acestei instituţii nu trebuie să ducă în eroare. După cum se arată atât în articol, cât şi într-un ,,Răspuns” anterior al subsemnatului, este vorba, de fapt, despre ,,stat în ipostaza sa monetară”. Cu alte cuvinte, spre deosebire de o bancă obişnuită, garanţia ultimă a datoriilor unei ,,bănci” centrale (mai bine-zis, autorităţi monetare) nu este constituită de capitalul său, ci de legile statului respectiv, care conferă acestei instituţii o serie de puteri specifice suveranităţii (de ex., dreptul ,,regalian” de a emite monedă ,,primară”: bancnote şi monezi metalice cu cur legal). (Pt. o analiză excepţională a relaţiei dintre aceste două instanțe superioare care reglează viața socială – statul și banii -, v. Georg Simmel, FILOZOFIA BANILOR, Editura IDEEA EUROPEANĂ, București, 2017; a se vedea, de asemenea, recenzia acestei cărţi în: Ziarul Financiar, 22 februarie 2018, http://www.zf.ro/zf-24/misterul-banilor-de-ce-sunt-singurul-mijloc-prin-care-oamenii-isi-potmodela-viitorul-17026924, Piața Financiară, 26 februarie 2018, http://www.piatafinanciara.ro/din-categoria-lectura-economica-obligatorie-georg-simmel-filozofia-banilor/).
http://www.bankingnews.ro/bnr-dobanda-curs-valutar-euro-mihai-tudose.html
Apreciez ideea de independenta, atata vreme cat e dublata de responsabilitate si de indarjire in urmarirea obiectivului legal, acele al conrolului inflatiei.
Va intreb daca o intrebare pusa mai sus de purtatorul de cuvant al BNR, dl Suciu (in trecut purtator de cuvant al Guvernului) mai sus credeti ca intareste sau nu ideea de independenta a bancii centrale. Si daca un purtator al BNR ar trebui sa adreseze astfel de intrebari retorice unui prim-ministru „Sa intelegem ca ne recomanda sa crestem dobanda de interventie?”. Daca se lasa impresia posibilitatii unui premier sa afecteze dobanda de interventie, ideea de independenta a BNR nu mai are niciun sens…..
Parerea mea este ca independenta trebuie dublata de o politica de comunicare rece, serioasa, bazate pe econometrie si nu parerologie sau doar pe obraznicie. Iar o politica de comunicare serioasa , ancora a independentei, incepe cu alegerea unui singur purtator de cuvant. Dvs, domnle Cerna, intelegeti in acest moment cine este purtatorul de cuvant al BNR, ca e nu m-am lamurit ? Dvs. ati avut onestitatea sa va declinati aceasta competenta in discutia de data trecuta, spunand doar ca sunteti un fost membru in Consiliul de Administratie al BNR……
Articolul acesta, publicat tocmai in aceste vremuri, tare ma nedumereste. Inteleg ca autorul considera Banca Nationala independenta, iar acest fapt pozitiv este aparat cu argumente in fata contestatarilor. Realitatile macroeconomice ale patriei noastre indica o crestere a PIB cu peste 7%, variatie record in Uniune, iar gradul de ocupare al fortei de munca se apropie de 95%. Este o situatie deosebit de favorabila pentru economia nationala…Inflatia, e drept, in urma masurilor de stimulare a cresterii economice promovate de guvern, a ajuns pe la 5%.
Ce nu inteleg eu din text, iar prin aceasta de fapt se observa ca principiile economice expuse de autor se manifesta contradictoriu in „economia reala”, este de ce Guvernatorul Bancii Centrale independente din Romania a decis sa NU majoreze dobanda de referinta?! Obiectivul guvernului de crestere economica a fost atins, economia a primit impulsul dorit, somajul este sub rata naturala, leul s-a depreciat, inflatia s-a marit si masa monetara de asemenea. Ce ar trebui sa faca oare acum o banca nationala independenta?! Iar, daca nu-i independenta, ce rost mai avea expozeul care cuprinde principii cat se poate de valabile?
Răspuns dlui. Razvan Orasanu
Comunicarea BNR cu publicul poate fi, desigur, îmbunătăţită, iar câteva sugestii în acest sens se găsesc în lucrarea subsemnatului, menţionată într-un răspuns anterior: BANCA NAŢIONALĂ PE BANCA ACUZAŢILOR. Redau mai jos câteva pasaje:
,,BNR poate contracara nenumăratele acuzaţii la adresa sa prin creşterea transparenţei.
Consiliul de Administraţie a luat recent decizia inspirată de a publica minutele şedinţelor sale şi
poate merge mai departe în această direcţie prin publicare voturilor membrilor în legătură cu
diverse decizii de politică monetară şi de supraveghere macroprudenţială aflate pe ordinea de zi.
De asemenea, BNR poate revitaliza practica colocviilor şi simpozioanelor, poate amplifica, într-o
formă îmbunătăţită, programele educaţionale, poate pune publicaţiile sale la dispoziţia specialiştilor independenţi, poate creşte numărul conferinţelor, declaraţiilor de presă, interviurilor
şi, în general, poate îmbunătăţi modul în care prezintă opiniei publice activitatea sa. De
asemenea, ea poate recunoaşte explicit dreptul partidelor de a-şi numi reprezentanţii în Consiliul
de Administraţie şi de a stabili obiectivele pe care aceştia trebuie să le urmărească. În fine, pentru a ajuta la formarea opiniilor oamenilor politici, analiştilor, ziariştilor etc., BNR poate explica mai bine cum anume cooperarea sa cu organismele financiar-monetare internaţionale şi cu băncile centrale din alte ţări constituie adevăratul interes naţional. Ea poate da mai multe detalii cu privire la normele, regulile, standardele, procedurile de verificare ale acestor organisme, contactele externe ale persoanelor cu funcţii de conducere, participarea specialiştilor BNR la diverse comitete şi echipe constituite la nivelul FMI şi BCE etc.”
Răspuns lui Constantin
Explicaţii detaliate ale diverselor decizii de politică monetară ale BNR se găsesc în comunicatele acesteia, conferinţele de presă ale Guvernatorului, minutele şedinţelor CA, rapoartele trimestriale privind inflaţia etc. De ex., cu privire la hotărârile CA adoptate la ultima şedinţă de politică monetară a acestuia (4.04.a.c.), vă invit să citiţi comunicatul de la adresa: http://www.bnro.ro/page.aspx?prid=14637
Stimate domn, cu respect vă informez că întrebarea mea a fost formulată drept consecință a parcurgerii textului către care ați avut amabilitatea să-mi transmiteți link-ul. :)
În orice caz, vă mulțumesc.