Home » Economie »Sinteze » Citesti:

Investiţii în România: cazul „Întreprinderii de Osii şi Boghiuri Balş” (iulie 1971)

Petre Opris noiembrie 7, 2016 Economie, Sinteze
18 comentarii 1,611 Vizualizari

Pentru a înţelege câteva probleme deosebite cu care s-au confruntat autorităţile comuniste de la Bucureşti şi specialiştii români în domeniul investiţiilor economice la începutul anilor ’70, se poate analiza cazul fabricii de osii şi boghiuri de la Balş – pornind de la documentele aflate la Arhivele Naţionale Istorice Centrale şi Arhiva Ministerului Afacerilor Externe. Astfel, la primul punct de pe ordinea de zi a şedinţei din 6 iulie 1971 a Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R. a avut loc o discuţie despre „Principalii indicatori tehnico-economici ai investiţiei «Dezvoltarea fabricii de osii şi boghiuri Balş, etapa a III-a»”.[1] Începute în anul 1965, lucrările de proiectare şi de construire a acelei unităţi de producţie erau finalizate parţial la data desfăşurării reuniunii respective. În aceeaşi zi, Mircea Maliţa a emis Ordinul nr. 4560 al Ministerului Învăţământului, privind înfiinţarea unei şcoli profesionale la Balş, în subordinea „Fabricii de Osii şi Boghiuri” şi unde au fost pregătiţi adolescenţi şi tineri care, apoi, au lucrat în acea unitate industrială ca strungari, lăcătuşi mecanici şi sudori.[2]

Nicolae Ceauşescu a dorit să afle la reuniunea din 6 iulie 1971 de ce era stabilit un volum foarte mare (în opinia sa) de importuri de utilaje şi tehnică industrială din Occident, în condiţiile în care el hotărâse ca specialiştii care au întocmit documentele necesare investiţiei de la Balş să găsească o soluţie pentru a reduce achiziţiile din străinătate.[3]

Ioan Avram, ministru al Industriei Construcţiilor de Maşini, s-a străduit să explice situaţia respectivă, spunând că au scăzut cantităţile de utilaje propuse pentru a fi cumpărate din Occident, comparativ cu lista de produse prezentată iniţial, însă nu a reuşit să schimbe radical opinia lui Nicolae Ceauşescu despre acea investiţie. Nemulţumit, liderul suprem al P.C.R. a afirmat că „instalaţia nu funcţionează şi deja sunt 3 ani de când tragem de ea”[4]. Cu toate acestea, el a acceptat soluţia propusă de Ioan Avram, referitoare la construirea, la fabrica de la Balş, a unei oţelării de lingouri şi a unei turnătorii de piese de oţel – acestea urmând să aibă o capacitate totală de producţie de 105 milioane de tone de oţel, anual. Alte propuneri privind achiziţiile din străinătate, incluse de specialiştii români în planul de investiţii de la Balş, au fost amânate şi Nicolae Ceauşescu a explicat modul în care trebuia dezvoltată afacerea respectivă, astfel: „Mai bine să mergem pe o instalaţie cunoscută, chiar dacă este mai puţin productivă. [...] Să luăm măsuri să vedem şi altă turnătorie, mai clasică dar mai sigură. Să lăsăm toate poeziile acestea. Pe urmă, să prevedem expres în hotărâre că importul acesta din Vest este maximum; şi acesta trebuie încă redus. În material spune altfel şi explicaţia dată aici este alta. De asemenea, nu se mai admite nici o suplimentare (subl.n.)”[5].

În opinia noastră, raţionamentul lui Nicolae Ceauşescu era corect doar dacă inginerii, tehnicienii şi muncitorii din România erau capabili din punct de vedere profesional, erau stimulaţi (nu prin măsuri represive şi ideologico-propagandistice), doreau să creeze utilajele necesare fabricii de la Balş, fără a apela la importurile de tehnică performantă din Occident şi dacă urmăreau să obţină în mod constant o eficienţă economică reală, valorificând în întregime resursele umane şi materiale pe care le aveau la dispoziţie. Din păcate, acel raţionament despre muncă a rămas la stadiul de deziderat teoretic şi Nicolae Ceauşescu a insistat pentru impunerea sa în întreaga ţară, fără a ţine cont de mentalităţile şi condiţiile concrete de muncă existente în România. Idealurile utopice pe care acesta le menţiona în diferite discursuri, viziunea sa generală despre comunism erau lipsite de un fundament teoretic raţional şi un spirit practic – necesare pentru a adapta visele sale politice la realităţile sociale din ţara în care s-a născut.

Concepţia pe care Nicolae Ceauşescu a avut-o despre economie, în general, şi despre economia românească, în special, poate fi analizată atât din punct de vedere al grijii sale faţă de banul public investit (un obiectiv normal pentru un om cinstit), al balanţei comerciale a României (care era dezechilibrată de importurile foarte mari de instalaţii şi utilaje), cât şi din perspectiva presiunii sociale care se amplificase în societatea românească, în anii ’60 – odată cu crearea de capacităţi industriale mari de producţie în mai multe oraşe, spre care a migrat forţa de muncă de la sate, care fusese afectată grav de cooperativizarea agriculturii. Acea presiune socială se manifesta într-un mod spontan în aria satisfacerii trebuinţelor elementare ale membrilor societăţii (hrană, spaţiu locativ, îmbrăcăminte, încălţăminte etc.), pe fondul persistenţei penuriei de bunuri de strictă necesitate pe piaţa românească. Indiferent de ideologia promovată de liderii politici, membrii nemulţumiţi ai societăţii româneşti puteau genera, la un moment dat, mişcări sociale de mare amploare, haotice şi anarhice, în cazul în care autorităţile comuniste de la Bucureşti nu ar fi luat din timp măsuri pentru crearea de locuri de muncă noi (mai ales în oraşe, unde veniturile obţinute puteau fi mai mari decât la sate) şi dacă nu ar fi avut un plan de investire a unei părţi din impozitele şi taxele plătite de către cetăţeni în scopul dezvoltării unor programe edilitare (construirea de locuinţe, şcoli, spitale, teatre, spaţii de recreere etc.).

Deoarece resursele financiare ale statului român erau foarte limitate şi ideologia comunistă era impusă în activităţile economice după modelul sovietic de la sfârşitul anilor ’40, autorităţile politice de la Bucureşti au încercat să atenueze presiunea socială din România prin obţinerea unor credite financiare – atât din statele occidentale (dezvoltate economic, dar considerate decadente din punct de vedere ideologic de liderii politici comunişti), cât şi din Uniunea Sovietică şi R.P. Chineză. Acele credite au fost utilizate pentru a importa utilaje şi tehnică performante (comparativ cu cele existente în România), în scopul dotării uzinelor care se înfiinţau sau pentru a se mări capacităţi de producţie existente – aşa cum a fost cazul în anul 1971 la „Întreprinderea de Osii şi Boghiuri Balş”. În acelaşi timp, Nicolae Ceauşescu a impus o abordare primitivă, rudimentară a eficienţei economice, încurajând copierea pe o scară largă a tehnologiei importate, fără a solicita acordul celor care deţineau patentele şi drepturile de proprietate intelectuală asupra instalaţiilor şi utilajelor pe care statul român le-a achiziţionat din străinătate. În afară de expresia „Pentru noi, copiem şi pe mama dracului”, rostită de Nicolae Ceauşescu la şedinţa din 6 iulie 1971 a Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R. (vezi aici ), liderul suprem al Partidului Comunist Român a avut o răbufnire în acelaşi spirit, la aceeaşi reuniune, astfel: „Trebuie să mai şi copiaţi, să mai şi învăţaţi. Fac aşa, mai primitiv şi am văzut la aceia (la chinezi şi la nord-coreeni – nota P. Opriş) cum se învârteau (subl.n.)”[6].

În protocolul semnat de Nicolae Ceauşescu, după reuniunea din 6 iulie 1971, s-a consemnat faptul că membrii Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R. au aprobat „realizarea oţelăriei de lingouri şi a turnătoriei de piese de oţel, la fabrica de osii şi boghiuri [de la] Balş. Propunerile privind importul unor utilaje, subansamble, echipamente şi instalaţii hidraulice şi de automatizare, pentru creşterea capacităţii de producţie de osii montate cu roţi monobloc, vor fi prezentate spre aprobare separat, după ce în prealabil se va analiza posibilitatea găsirii unor soluţii care să conducă la stabilirea unei tehnologii mai simple şi respectiv, la reducerea substanţială a importurilor (subl.n.)”[7].

Epilog

La 23 noiembrie 1975, Nicolae Gavrilescu (ambasador al României în R.P. Chineză) a trimis o telegramă la Ministerul Afacerilor Externe de la Bucureşti, în care a explicat situaţia neplăcută apărută după exportul în R.P. Chineză a unor locomotive Diesel-electrice (de 2100 CP, fiecare), fabricate la uzina „Electroputere”. Reprezentantul României la Beijing a precizat că partenerii chinezi nu doreau să importe în anul 1976 nici o locomotivă românească deoarece calitatea produselor livrate de uzina din Craiova a scăzut pe măsură ce loturile precedente au fost trimise în R.P. Chineză. Utilizatorii din acea ţară au observat o „uzură deosebit de mare a bandajelor” montate pe roţile locomotivelor şi au semnalat părţii române faptul că uzura, exfolierile şi ciupiturile de la roţi „constituie un pericol pentru securitatea circulaţiei, mai ales că locomotivele remorcă trenuri de persoane”. În plus, „odată cu uzura bandajelor se deteriorează şi şinele pe care circulă locomotivele”, iar „schimbarea bandajelor sau a osiilor (fabricate, probabil, la „Întreprinderea de Osii şi Boghiuri Balş” – nota P. Opriş) nu constituie o rezolvare”[8]. În aceeaşi telegramă, ambasadorul Nicolae Gavrilescu a menţionat şi faptul că „specialiştii români au făcut constatări la faţa locului fără să fi ajuns la o concluzie asupra soluţiei de remediere a cauzelor acestor defecţiuni”[9].

În final, reprezentantul României la Beijing a rugat autorităţile de la Bucureşti să dispună măsuri de remediere a posibilelor defecţiuni de la un lot de 20 de locomotive Diesel-electrice, pregătit pentru a fi trimis în R.P. Chineză (conform contractului valabil pentru anul 1975) şi a insistat pentru a se spune „partenerului cauzele şi măsurile care se iau pentru remedierea defecţiunilor la locomotivele existente în China”[10].

În concluzie, decizia impusă de Nicolae Ceauşescu la 6 iulie 1971, de blocare a unor importuri de utilaje industriale din Occident – necesare creşterii capacităţii de producţie de osii montate cu roţi monobloc – şi de căutare pe plan intern a unei soluţii la problema dotării cu echipamente industriale mai puţin performante economic, a amânat realizarea unei părţi din investiţia propusă pentru întreprinderea de la Balş. Nu deţinem date suplimentare despre acel caz, însă putem să presupunem că a existat o legătură de cauzalitate între decizia anunţată la 6 iulie 1971 de liderul suprem al P.C.R. şi exporturile de locomotive româneşti, cu defecte de fabricaţie, în R.P. Chineză, în perioada 1974-1975. În opinia noastră, osiile acelor vehicule pe şine s-au fabricat la Balş – însă această ipoteză va trebui confirmată sau infirmată în cursul cercetărilor viitoare. Ceea ce se poate afirma cu certitudine este faptul că Nicolae Ceauşescu a fost bine intenţionat în acel caz, a dorit să nu se irosească banul public pe importul de utilaje şi echipamente industriale din Occident, însă a refuzat să aplice în întregime soluţiile propuse de specialiştii români, bizuindu-se probabil pe intuiţia sa nativă. Fără a avea pregătire teoretică şi experienţă practică în domeniul respectiv, Nicolae Ceauşescu a pus sub semnul întrebării competenţa celor care au studiat în detaliu şi au înţeles soluţiile tehnice existente pe plan mondial, după care au conceput programul de investiţii economice pentru „Întreprinderea de Osii şi Boghiuri Balş”.

Extras din stenograma şedinţei din 6 iulie 1971 a Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R., în cursul căreia s-a aprobat construirea oţelăriei de lingouri şi a turnătoriei de piese de oţel, la fabrica de osii şi boghiuri de la Balş.[11]

Stenograma şedinţei Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R. din ziua de 6 iulie 1971

Au participat tovarăşii Nicolae Ceauşescu, Emil Bodnăraş, Manea Mănescu, Gheorghe Pană, Gheorghe Rădulescu, Virgil Trofin, Ilie Verdeţ, Maxim Berghianu, Florian Dănălache, Constantin Drăgan, Emil Drăgănescu, János Fazekaş, Petre Lupu, Dumitru Popescu, Leonte Răutu, Gheorghe Stoica, Vasile Vîlcu, Ştefan Voitec, Iosif Banc, Constantin Băbălău, Petre Blajovici, Miron Constantinescu, Mihai Dalea, Miu Dobrescu, Aurel Duca, Mihai Gere, Ion Iliescu, Ion Ioniţă, Carol Király, Vasile Patilineţ, Ion Stănescu, Mihai Telescu, Iosif Uglar, Richard Winter.

Au fost invitaţi tovarăşii Ioan Avram, Neculai Agachi, Mihail Florescu, Ispas Traian, Angelo Miculescu, Florea Dumitrescu, Matei Ghiciu, Ion Crăciun, Ion Ruşinaru, Gheorghe Oprea, Emilian Dobrescu, Barbu Popescu.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Punctul 1: „Principalii indicatori tehnico-economici ai investiţiei «Dezvoltarea fabricii de osii şi boghiuri Balş, etapa a III-a»”.

Dacă aveţi ceva de zis?

De ce se menţine volumul aşa de mare la import?

Tov. Ioan Avram: […]

Tov. Nicolae Ceauşescu: Ce ziceţi, tovarăşi?

Eu totuşi aş propune să dăm drumul numai la oţelărie şi să clarificăm problema aceasta. Instalaţia nu funcţionează şi deja sunt 3 ani de când tragem de ea. Să nu dezvoltăm o instalaţie care nu funcţionează.

Tov. Ioan Avram: [Să pornim] Şi turnătoria.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Da. Mai bine să mergem pe o instalaţie cunoscută, chiar dacă este mai puţin productivă.

Tov. Ioan Avram: Să dăm drumul oţelăriei, turnătoriei.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Să luăm măsuri să vedem şi altă turnătorie, mai clasică dar mai sigură. Să lăsăm toate poeziile acestea.

Pe urmă, să prevedem expres în hotărâre că importul acesta din Vest este maximum; şi acesta trebuie încă redus. În material spune altfel şi explicaţia dată aici este alta.

De asemenea, nu se mai admite nici o suplimentare.

Cu observaţiile acestea, să fim de acord.

Tov. János Fazekaş: Oţelăriile şi turnătoriile la ce capacitate se fac?

Tov. Nicolae Ceauşescu: Spun aici 105 mil[ioane de tone].

Tov. János Fazekaş: Pentru nevoile care le avem acum?

Tov. Nicolae Ceauşescu: Şi pentru viitor. [...]

  • A.N.I.C., fond C.C. al P.C.R. – Cancelarie, dosar nr. 76/1971, f. 14; 18-19.

NOTE________________________


[1] Arhivele Naţionale Istorice Centrale (în continuare: A.N.I.C.), fond C.C. al P.C.R. – Cancelarie, dosar nr. 76/1971, f. 14.

[2] Colegiul Tehnic Balş, http://colegiultehnicbals.ro/istoric/ (30.10.2016).

[3] A.N.I.C., fond C.C. al P.C.R. – Cancelarie, dosar nr. 76/1971, f. 14.

[4] Ibidem, f. 18.

[5] Ibidem, f. 18-19.

[6] Ibidem, f. 32; 37.

[7] Ibidem, f. 3.

[8] Relaţiile româno-chineze, 1975-1981. Documente, volumul 1, Ministerul Afacerilor Externe, Arhivele Naţionale, ediţie de documente întocmită de Ambasador Romulus Ioan Budura (coordonator), prof.univ.dr. Iolanda Ţighiliu, dr. Constantin Moraru, redactor: Laura Dumitru, tehnoredactor: Florica Bucur, Bucureşti, 2015, p. 468.

[9] Ibidem.

[10] Ibidem, p. 469.

[11] Publicarea acestui fragment se face cu intervenţii minime asupra textului documentului original, marcate cu paranteze drepte, în scopul înţelegerii sensului unor propoziţii.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "18 comments" on this Article:

  1. neamtu tiganu spune:

    ce nu s-a inteles niciodata e faptul ca pt. fabricarea unui surub de performanta iti trebuie:
    1. material, pt. obtinerea materialului iti trebuie minereu de fier plus minereu de materiale de aliaj, crom, nickel etc. mai apoi iti trebuie know how sa amesteci toate astea, sa le tragi in bare.
    2. mai apoi iti trebuie masini cu care sa fojezi capul surubului si sa formezi prin roluire filetul. Pt. aceasta iti mai trebuie si un standard ca referinta. Evident mai sunt necesare si niste tratamente termice.
    3. odata surubul fabricat iti trebuie un laborator prin care sa dovedesti ca performantele surubului sunt cele corespunzatoare, respectiv incercari statice, dinamice si de oboseala si mai ales cele de forta de prestringere pt. care trebuie determinat si coeficientul de frecare in combinatie cu diferite materiale si piulite. In plus mai trebuie facute incercari de coroziune.
    4. Im marea majoritate a cazurilor incercarile arata ca surubul nu e chiar asa cum ne-am dorit si se-ncepe de la pct. 1.
    5 cind in sfirsit am obtinut rezultatele dorite se-ncepe productia de serie ceea ce-nseamna existenta unor masini care controleaza procesul de fabricatie.

    Deoarece la cizmarie nu se petrece acest flux tehnologic, tov. Ceausescu nu avea de unde sa stie.

    • mihai spune:

      Prin 1996 taică-meu, inginer constructor, s-a mutat de la întreprinderea de stat unde nu se mai întâmpla nimic la un SRL mititel (puține zeci de angajați) care făcea amenajări interioare, cu materiale (și scule) germane. Salt cuantic pentru construcțiile din România, care oricum erau în moarte clinică de 6 ani. Patronul a reușit să-l recruteze pe tata și l-a pus director tehnic.

      Cum ziceam, rigips din Germania, șurubelnițe electrice din Germania, șuruburi pentru rigips din Germania. Tata, old-school, vede că șuruburile din Germania sunt mult mai scumpe decât șuruburile românești făcute în județul nostru, așa că cumpără o cutie de șuruburi locale de probă și o dă muncitorilor. Vine muncitorul înapoi în birou și îi arată că orice șurub românesc lua din cutie și-l punea în vârful șurubelniței, când acționa șurubelnița zbura care-încotro, fiindcă șuruburile erau excentrice.

      Săracu’ tata, idealist, s-a dus totuși până la directorul general al fabricii de șuruburi cu cutia de șuruburi și i-a lăsat-o pe birou cadou, promițându-i că nu va mai cumpăra șuruburile alea câte zile o mai trăi.

      Cohcluzia tatei: a fost și delăsare, nu doar incompetență. Că șurubul se făcea la strung, și ca să iasă centrat trebuia doar strungul reglat bine.

      • neamtu tiganu spune:

        daca strungul era prost nu prea se lasa reglat, sau astfel spus ar fi trebuit reglat din 10 in 10 minute.
        De altfel asta am vrut sa scot in evidenta, reteaua extrem de intinsa necesara producerii unui articol de performanta. Nu de putine ori e injurat cel care livreaza articolul finit, dar se uita ca acesta are de luptat cu intreaga linie de producatori care-i livreaza materiale, scule.

        Nu poti sa faci o ciorba buna cu carne stricata, cu legume uscate, cu bors din praf, trebuie gaina batrina si morcov tinar.

      • Petre Opris Petre Opriș spune:

        @ neamtu tiganu
        Asta cu “găina şi morcovul” este greu de pus în pagină, dar o să încerc :) ))

        O să încerc să scriu o poveste despre fabrica de var şi ciment de la Hoghiz (jud. Braşov) utilizând documentele pe care le am şi ideea despre şuruburi, strung şi fluxul de producţie. :)

  2. Petre Opris Petre Opriş spune:

    Va fi şi un articol despre minereul de fier. Le luăm pe rând, ghemul este mare. :)

  3. Josef Svejk spune:

    Ca de obicei un articol Interesant al d-lui Opriș.

    La chestia cu „copiați, copiați, copiați” îmi amintesc o poveste spusă de colegii mai bătrâni de la primul meu loc de muncă. Se dăduse în 1975 un ucaz pentru copierea („relevarea” era termenul oficial) unui uscător industrial pentru textile. În țară existau 4 linii de uscare de mărimea necesară provenite de la producători străini diferiți. Cea mai modernă era la Iași și cea mai veche, mai depășită și mai ineficientă era la Constanța. Cum „relevarea” urma să se producă vara evident că a fost aleasă ce de la Constanța :P Cei implicați au stat bine merci la mare pe gratis mai bine de o lună cu familii cu tot.

    Au fost produse câteva exemplare ale liniei constănțene, care după obișnitele „reduceri de cosutri” și „îmbunătățiri” au ajus chiar mai proaste ca originalul. În final s-a aprobat cumpărarea unei licențe din Olanda. Care licență a mai permis câteva mult râvnite călătorii în Olanda – deci tot răul spre bine :P

    O industrie care funcționa în modul ăsta nu prea avea cum să supravieșuiască…

    • neamtu tiganu spune:

      cea mai absurda ambitie a fost sa se produca de toate in tara, de la masini, la avioane, la vapoare, instalatiii etc. Asta distrugea aspectu economic, nu in ultimul rind dar nr. de produse era relativ mic si nu se obtinea profitul unei productii de mare serie. Dupa cum stim cizmarul era oltean si oltenii sunt recunoscuti drept teribil de vanitosi!

      Poate ca ar fi existat o sansa daca s-ar fi specializat pe anumite domenii, de ex, pe atunci mergea bine utilajul petrolier. Si astazi exista o multime de tari care o duc extrem de bine producind doar in anumite directii, unii, de ex. austriecii sau olandezii nu au ambitia sa fabrice autos in schimb produc o multime de componente pt. acestea. Uneori e chiar mai economic sa produci anumite parti in serie mare si sa le oferi la toti producatorii de auto de ex.

      • Petre Opris Petre Opriș spune:

        Şi povestea despre utilajul petrolier este în plan. Într-adevăr, se vindea ca pâinea caldă şi chinezii trăgeau de români să le mai trimită în contul unor credite acordate de Mao Tze dun României în anul 1970. Promit că o să revin cu amănunte.

      • Mihai Badici Mihai Badici spune:

        Asta cu “făcut totul în ţară” devenea flagrantă în domeniul nostru, al electroniştilor. Am scris acum vreo doi ani despre cum asamblam “Cobra” în cămin; imitaţiile româneşti după Spectrum aveau nevoie de un circuit destul de simplu dar cu multe componente pentru “placa video” s-ar numi acum. Era un divizor care obţinea frecvenţele necesară pentru snicronizarea televizorului. Pentru asta trebuia să inseriezi multe numărătoare ; modelul original folosea un circuit LSI dar cum noi nu puteam face trebuia să rezolvăm cu circuite standard. Pentru o componentă care ar fi costat probabil 1 dolar, că aici e stupiditatea, circuitele erau ieftine, trebuia să facem o placă de vreo patru ori mai mare cu tot ce insemna asta, inclusiv placarea cu cupru şi prelucrarea ei , pe singura linie disponibilă, cea de la FCE. Vă daţi seama ce înseamnă prelucrarea unei plăci cu suprafaţă mult mai mare, consum de acid, cupru etc….pentru dolarul ala economisit….

    • Petre Opris Petre Opriş spune:

      În episodul următor se foloseşte cuvântul “asimilare”, cu referire la aparatele medicale cumpărate din străinătate care urmau să fie fabricate în România (decembrie 1980).

  4. Snow spune:

    Bun articol, felicitari !

    O observatie: nu putem vorbi de 105 milioane de tone de otel la Bals. Sidex Galati avea in jur de 4-5 milioane !

    • neamtu tiganu spune:

      ba se poate, pe atunci noi romanii aveam cea mai mare cantitate de otel pe cap.

      • Petre Opris Petre Opriș spune:

        Românii aveau cam 80 kg de oţel pe cap de locuitor, adică un motor şi două-trei bujii :) ))

    • Petre Opris Petre Opriș spune:

      Vă mulţumesc pentru felicitări şi observaţie. În documentul original s-a scris “mil”. Eu am adăugat “[ioane tone]” (fără oţel), plecând de la întrebarea despre capacitatea de producţie. Este un adevărat calvar să cauţi prin documente înţelesul unor propoziţii, în condiţiile în care oamenii respectivi erau agramaţi. Doar ei ştiau ce vorbesc şi la ce se referă! Mă voi mai gândi la observaţia dumneavoastră când voi publica întreaga stenogramă într-un volum.

  5. Mihai Badici Mihai Badici spune:

    O observaţie generală: cum nu cred că există vreun motiv să îl invinovăţim pe “Nea Nicu” de rele intenţii, avem o ocazie extraordinară de a vedea cât de nocive sunt efectele prostiei şi incompetenţei in economie. De asta şi acum între corupţi şi proşti îi prefer pe cei dintâi, deşi bineînţeles sper să am ocazia să am şi alte opţiuni în afară de cele două :)

    • neamtu tiganu spune:

      o mica nuantare, de regula oamenii dastapti reusesc sa-i conduca pe cei prosti, chiar daca ierarhic sunt dedesubt. Am avut odata un sef deosebit de prost care a avut cele mai bune realizari deoarece primea si cauta sfaturile specialistilor, respectivul isi dadea seama ca e prost.

      Periculosi, cu adevarat, sunt prostii fuduli, d-aia se si spune, “prostul nu e prost destul, daca nu e si fudul”, mai ales cind acestia sunt si harnici.

      Un prost conducator poate fi bagat si-n priza.

      • Mihai Badici Mihai Badici spune:

        Se zice că ăsta e primul pas spre intelepciune, să îţi conştientizezi limitele, aşa că şeful respectiv nu era chiar aşa de prost probabil :) De fapt acelaşi lucru s-a întâmplat şi la nivel de ţară, Ceauşescu devenise din ce în ce mai convins că le ştie pe toate, pe măsură ce i-a eliminat pe cei care erau cât de cât mai rezonabili lucrurile s-au degradat din ce în ce mai accentuat…

      • mihai spune:

        Rezultatele vorbesc. Șeful acela a fost un șef foarte bun, pentru că a fost în stare să valorifice oamenii din echipa lui. Faptul că, întâmplător, omul nu stătea prea bine cu gândirea logico-matematică (adică ceea ce ai observat tu) a fost desigur un handicap pentru el, însă a reușit să-l compenseze prin inteligența emoțională deosebită. Bravo lui!



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Petre Opris


Petre Opris

A absolvit Şcoala Militară de Ofiţeri de Artilerie şi Rachete „Ioan Vodă” (Sibiu, 1990) şi Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti (1997). Doctor în istor... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)