Home » Analize »Economie »Global / Europa »Opinie » Citesti:

Jocul pe sârmă, coşmarul burselor lumii: din nou despre America şi datoria de 16400 miliarde

Valentin Naumescu ianuarie 4, 2013 Analize, Economie, Global / Europa, Opinie
6 comentarii 1,453 Vizualizari

Abia trecut cu bine peste votul privind „acordul fiscal” (bursele sus!) că începe nebunia fazei a doua a pregătirii legislative a noului an bugetar (bursele jos!): încleştarea politică privind colosala datorie publică. An de an, lunile ianuarie-martie sunt ocupate politic de tensiunea „supravieţuirii” fiscal-bugetare a Americii, pe fondul viziunilor tradiţional divergente ale democraţilor şi republicanilor privind „opţiunile concurente” ale Washingtonului: creşterea plafonului de îndatorare vs. reducerea cheltuielilor publice.

Povestea se repetă şi anul acesta, aproape identic. În principiu, sunt multe de zis în Congres şi puţine de făcut. Alternativa la aprobarea anuală a creşterii debt ceiling (se va cere cu siguranţă şi anul acesta, pentru că deja administraţia a atins nivelul maxim de îndatorare) pare de neconceput: stoparea automată a împrumuturilor peste limita negociată anul trecut (16,4 trilioane de dolari) şi intrarea guvernului american în incapacitate de plată. Ultima zi posibilă pentru votul de aprobare: 28 februarie. Distinşi colegi şi cititori „conservatori”, nu săriţi cu lozinci simpliste, previzibile: tăierile bugetare abrupte nu merg, mai ales într-o ţară dezvoltată, iar un default al Statelor Unite nu este o glumă (micuţa Grecie, răsfăţată de Bruxelles vreo 30 de ani, s-a dovedit că nu a fost şi nu este o glumă pentru economia Europei, deşi reprezintă doar 2% din PIB-ul Uniunii, şi a trebuit în ultimii trei ani să fie salvată prin împrumuturi iar, şi iar, şi iar…) dar cred că nimeni nu vrea să afle ce ar înseamna pentru economia lumii o criză a unei Americi care nu-şi mai plăteşte facturile! Nici în interior, nici în exterior. Nu ar fi doar „falimentul lor”, al guvernului american, departe de grijile noastre ci şi, în câteva luni probabil, al nostru. Lanţul falimentelor furnizorilor şi creditorilor Americii ar antrena „furtuna perfectă” pe pieţele lumii, urmată de o criză generală de finanţare. Nu e un secret, copacul care se prăbuşeşte striveşte toate ciupercile şi tufişurile din jurul lui. Mai bine să rămână în picioare. Too big to fail.

Din acest motiv, din nefericire, nu există alternativă politică sau economică pe termen scurt (nu o spun eu, o spune Timothy Geithner, şeful Trezoreriei americane): Congresul va trebui să aprobe şi anul acesta creşterea plafonului de îndatorare! Şi o va face, aş adăuga: extrem de greu, cu critici severe la adresa preşedintelui Obama şi cu unele compromisuri de ultim moment, dar o va face. Spectrul apocalipsei financiare se va impune din nou în faţa argumentelor de reducere drastică a cheltuielilor bugetare. Aşa s-a întâmplat de fiecare dată: şi sub administraţii republicane, şi sub administraţii democrate. Doar rolurile se schimbă, povestea nu. Putem vedea cu ochii minţii viitoarea derulare a unor dezbateri dure, pe muchie de cuţit, din Senat şi Camera Reprezentanţilor, putem desena dacă vreţi feţele grave, încruntate de povara responsabilităţii de aleşi ai naţiunii, putem „auzi” de acum argumentele şi contra-argumentele rostite convingător, cu pasiune oratorică (în fond, le ştim din anii trecuţi, fiecare cu dreptatea lui), putem prevedea chiar şi momentul votului: ultima zi, puţin după miezul nopţii, astfel ca drama (cum le place americanilor să spună) să fie totală.

Următorul şi ultimul termen politic al calendarului fiscal-bugetar american: 27 martie. Aceasta este data ultimă pentru evitarea government shutdown, adică aprobarea legislativului pentru ca administraţia să facă plăţi în continuare, chiar presupunând că plafonul de îndatorare a fost crescut până pe 28 februarie (agenţiile şi departamentele trebuie să primească efectiv banii şi permisiunea de a îi folosi). E vorba de toate sectoarele administraţiei federale, mai puţin cele considerate „esenţiale” sau legate de „urgenţe”.

Poate părea paradoxal (pentru că nu au guvernarea, deci visteria nu e la ei), dar cei care riscă să piardă cel mai mult politic din actuala conjunctură sunt republicanii, nu democraţii. Capcana în care singuri au intrat sună cam aşa: dacă GOP (Grand Old Party, numele de alint al republicanilor) nu va reuşi să impună tăierea severă a cheltuielilor publice fără să provoace însă government shutdown, atunci electoratul din clasa de mijloc (căci aici este cheia luptei politice în America, mai sus şi mai jos de clasa mijlocie lucrurile fiind clare pentru totdeauna) va înţelege că tot tărăboiul republican e fără sens, e demagogie fără soluţii concrete, iar singura măsură care funcţionează deocamdată, parţial, este cea democrată: creşterea impozitării averilor şi veniturilor mari, aşa cum s-a întâmplat pe 1 ianuarie, chiar cu acordul republicanilor: +2% impozit la veniturile anuale peste 400000 de dolari. Altminteri, dacă zici că nu vrei asta, trebuie pus degetul pe harta bugetului şi indicate clar locurile de tăiere. Educaţia? Securitatea socială? Cercetarea? „Medicare”? De unde să tai? Unele reduceri de cheltuieli se vor aproba, pentru imaginea conservatorilor, la fel ca anul trecut, dar vor fi nesemnificative în raport cu povara totală a datoriei. Ştim bine, există populisme de stânga şi populisme de dreapta, la fel de ipocrite. Ar putea tăia de la armată şi din imensul ei buget, dar, surpriză, aici nu vor republicanii. Deci, dacă tot nu poţi să tai mare lucru din cheltuielile bugetare (în fond, şcolile publice americane nu arată prea bine, infrastructura necesită reparaţii masive, serviciile medicale sunt practic inaccesibile fără o asigurare bună, poliţia înseamnă inclusiv securitatea bogaţilor şi a averilor lor, armata e fala naţiunii şi o bună sursă de contracte profitabile pentru companii controlate de cercurile conservatoare sau care se regăsesc frecvent printre sponsorii electorali ai acestora etc.) atunci politicienii republicani vor trebui finalmente să accepte fie creşterea taxelor pe propriile venituri, fie creşterea plafonului de îndatorare a Statelor Unite. Ghiciţi dumneavoastră: ce vor prefera? China este oricum deja pregătită să cumpere noi obligaţiuni americane.

Opţiunea din 28 februarie o ştim, dar ar mai fi o ultimă întrebare la care, personal, nu am astăzi răspuns: totuşi, până când? Dacă într-o zi, peste ani, spirala datoriei se rupe?

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "6 comments" on this Article:

  1. berenger spune:

    mda, genul de viziune limitata la un metru in fata (ma rog, pana in 27 martie). in 2014, ce se va intampla? dar in 2015? dar in 2030? in 2100? prea mare ca sa cada? dar cand va fi si prea mare si prea sus si tot va cadea?

  2. Harald spune:

    Intr-o zi, peste ani, spirala datoriei chiar se va rupe. N-ar fi primul imperiu care s-a prabusit sub povara propriei suprastructuri militare. Pe vremea destramarii Uniunii Sovietice (1991) m-a uimit cat de bine descria Asimov prabusirea Imperiului in Fundatia, desi el scrisese trilogia cu 40 de ani mai devreme (1951). Abia atunci am inteles ca Imperiul Britanic se prabusea exactin anii cand scria Asimov Fundatia.

    Si tot atunci am inteles ca de fapt toate imperiile se prabusesc la fel. Foarte probabil, Statele Unite sau Uniunea Europeana nu se vor prabusi in cursul vietii noastre, dar de prabusit se vor prabusi, pentru ca e singura directie in care merge un imperiu.

  3. Marcel Capraru mikimouse spune:

    ,,copacul care se prăbuşeşte striveşte toate ciupercile şi tufişurile din jurul lui. Mai bine să rămână în picioare. Too big to fail.,,

    Mamă, ce mai viață colcăie dedesubt când se prăbușește copacul și năpădește soarele!

  4. EJHFDS spune:

    @v.naumescu

    a) pt un keynesian, nu e chiar rau sa mareasca plafonul de indatorare.
    b) china nu e chiar atat de dornica pe cat se poate intelege din articol. china e ingrijorata la ora asta, deoarece au 3 trilioane de dolari investiti in bonduri si treasury notes.

  5. Dr.A spune:

    E drept ca traditional limitele de indatorare acceptabile pentru guverne erau stabilite in functie de PIB, nivelul impozitelor colectate si rata dobanzii dar nu cred ca mai exista azi o limita cunatificabila pana la care guvernul american sa se poate imprumuta.
    Si asta nu pentru ca guvernul american se imprumuta in USD, o moneda pe care o controleaza ci in special datorita efectelor QE o politica care a introdus pe piata un paradigm shift. In cazul concet al Statelor Unite (sau la Japoniei) teoriile anterioare cu privile la limitele indatorarii sunt practic irelevante. In fapt exista atat de multi dolari (yeni) pe piatele financiare americane(japoneze) incat actorii au o nevoie accentuata de bonuri de trezorerie pentru a-si putea echilibra portofoliile si a le gestiona riscul.

  6. Andrei spune:

    Domnule Naumescu, sunt in mare parte de acord cu observatiile Dumneavoastra, dar cred ca intr-o analiza nepartinitoare trebuie evitate sloganele socialiste, care sunt foarte departe de realitatea obiectiva. Sa le luam pe rand:
    1.”şcolile publice americane nu arată prea bine,” – Nu stiu cat de bine arata scolile publice americane, dar stiu, asa cum stiti si Dvs, ca in SUA se cheltuiesc pe educatia publica mai multi bani decat in majoritatea statelor europene. De asemenea, profesorii de la scolile publice “slabe” din mediul urban sunt mult mai bine platiti decat colegii lor de la scolile foarte bune din zonele suburbane, sau decat cei de la scolile particulare. Si nu numai ca sunt mai bine platiti, dar sunt si numiti “pe viata”, intr-un sistem in care concedierile sunt aproape imposibile. Cheltuielile cu salarizarea reprezinta peste 95% din bugetul institutiilor de invatamant asa ca, acolo unde banii se duc pe contracte aberante cu sindicatele, nu mai raman poate, pentru a face aceste scoli “sa arate bine”
    2.”infrastructura necesită reparaţii masive” – poate nu necesita decat reparatii normale, de intretinere, dar si aici problema vine de la cheltuielile cu personalul. La toate lucrarile de infrastructura, pentru a putea participa, companiile trebuie sa aibe contracte cu sindicatele. Si aici reguli si intelegeri aberante ridica foarte mult costurile si scad productivitatea. O companie ajunge sa plateasca pentru ora de munca a unui tamplar sau a unui sudor, sume ce depasesc suta de dolari pe ora, iar banii, nici macar nu ajund in totalitate la oameni, ci la o organizatie parazitara si de multe ori cu legaturi mafiote, care este sindicatul.
    3.”serviciile medicale sunt practic inaccesibile fără o asigurare bună”. Aceasta sintagma este pe cat de neadevarata pe atat de clamata in mediile de stanga. Realitatea este ca serviciile medicale sunt foarte scumpe sau greu accesibile pentru clasa de mijloc. Oamenii saraci, asistatii social, se bucura de asigurare medicala, totala si gratuita din partea statului. Mai greu este pentru cei care muncesc in, sau detin, companii mici si mijlocii, de oarece pentru acestia, nu plateste nici statul nici sindicatul sau firma, iar costurile unei asigurari care sa aiba aria de acoperire a serviciilor medicale pe care o ofera “medicare” sau “medicaid” depasesc de multe ori bugetul personal. De asemenea toate persoanene peste 65 de ani, indiferent de venit, beneficiaza de servicii medicale gratuite, indiferent de venit sau avere.
    4.”poliţia înseamnă inclusiv securitatea bogaţilor şi a averilor lor” – Nimic mai neadevarat. Costurile cu serviciile de politie sunt de zeci de ori mai mari in districtele sarace decat in cele de mijloc sau bogate. Aici intervine probabil si al doilea amendament la Constitutie, atat de vehement criticat de Dvs intr-un articol anterior. IN districtele sarace in cea mai mare poarte din marile orase, este interzisa detinerea sau portul de arme de foc. Aici criminalitatea este foarte mare, securitatea personala foarte redusa, iar costurile cu serviciul de politie sunt foarte mari. In zonele in care traieste clasa medie sau oamenii bogati, serviciile de politie sunt foarte reduse si se ocupa de scrisul amenzilor de parcare, in cea mai mare parte a timpului. Talhariile si violarile de domiciliu sunt aproape inexiste in aceste districte, iar infractorii nu sunt inpiedicati de politie sa comita aceste fapte, ci de constiinta ca un cetatean care poate detine legal arme de foc, se va apara. Asa ca foarte putini potentiali infractori isi risca viata pentru o poseta sau pentru un televizor .
    Poate ca ar trebui regandite unele reguli, realizate reforme in sistemele sociale, incurajarea muncii si a competitiei.. Se pare ca nemultumirile generale sunt indreptate intotdeauna spre domeniile neconcurentiale ale societatii americane, in care capitalismul a fost oarecum “suspendat” Nu cred ca pomparea continua de bani sau incantarea sloganelor stangiste vor rezolva problemele SUA.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Valentin Naumescu


Valentin Naumescu

Valentin Naumescu este doctor în ştiinţe politice, conferenţiar la Facultatea de Studii Europene de la Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca, Departamentul de Relaţii Intern... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)