Home » Analize »Economie »Macro » Citesti:

Lecția neînțeleasă a recesiunii: timpul contează!

Cosmin Marinescu septembrie 26, 2013 Analize, Economie, Macro
21 comentarii 1,879 Vizualizari

În toți acești ani și parcă dintotdeauna, recesiunea a fost zugravită catastrofic, aproape în concurență cu războiul. Un flagel al economiei care devine ruinător, deopotrivă și îndeobște, pentru civilizația contemporană. Totuși, pentru a pune lucrurile în ordine și pe scurt, recesiunea nu este cauză, ci doar efect. Recesiunea nu reflectă altceva decât derapajele anterioare ale economiei de la ritmul ei sănătos, normal, de acumulare și creștere.

Mulți economiști erau în extaz, aproape pretutindeni, atunci când economia “duduia”, atunci când piețele financiare creșteau frenetic iar investițiile imobiliare păreau edenice, aproape pe contrasens cu legile rarității. Cauzele recesiunii se află, așadar, la nivelul politicilor care au invadat piețele cu valuri de capital artificial, de credit fictiv promovat de băncile centrale prin dobânzi apropiate de zero sau chiar real negative.

Ne amintim, de exemplu, de celebrul „credit cu buletinul”. Sau de valul de credite ipotecare ce au pus în mişcare industrii întregi, şi chiar economii naţionale. Sau cazul SUA, unde sistemul bancar a expandat nesăbuit creditul, către categorii tot mai largi de debitori, cu ipoteci garantate guvernamental sub sloganul politic „o casă pentru fiecare american”. Fireşte, pentru cei care altminteri nu îşi puteau permite, după cum nu şi-au putut permite mai apoi achitarea ratelor aferente. Sunt binecunoscute creditele acordate celor fără venit, fără loc de muncă sau alte garanţii, credite numite „ninja” – No Income, No Job, No Assets, care au fost tranzacţionate ca active financiare și au primit din partea agenţiilor de rating, în mod uluitor, chiar calificative maxime.

Astfel, “banii ieftini” sunt cei care au deschis cercul (vicios) al dezechilibrelor și ciclul boom-bust. Recesiunea nu este decât cealaltă fațetă a monedei, adică etapa de restabilire a unei structuri economice sustenabile, potrivit căreia prețurile se reașează în structura lor valorică. De exemplu, în doar câțiva ani, prețurile activelor imobiliare din multe țări aproape s-au înjumătățit, ceea ce demonstreaza cât de profundă și extinsă a fost expansiunea monetară drenată în sectorul imobiliar…

De fapt, recesiunea confirmă că vei culege ceea ce ai semănat. Însă, este important de înțeles că, spre deosebire de agricultură, în sfera politicilor publice culegătorii sunt, adesea, alții decât semănătorii… Ceea ce atrage necesitatea unei corecții în planul înțelepciunii populare: cineva seamănă vânt și altcineva culege furtuna. În recesiune, economia traversează furtuna, însă problema ține de modul în care, apriori, a fost “semănat” vântul. De aceea, nu recesiunea trebuie privită ca boală a economiei, ci tocmai expansiunea economică, în dimensiunea ei nesustenabilă, indusă pro-ciclic.

În ecuația recesionistă, timpul este factorul cu cea mai mare potență explicativă. Modificările structurale în planul producției, reașezarea bunurilor de capital în cadrul structurii economice nu sunt procese spontane, care să se desfășoare pe termen scurt. Timpul necesar depinde, în fapt, de intensitatea cu care trebuie să se petreacă ajustările structurale. Aici intervin piața și corecțiile alocative impuse prin intermediul sistemului de prețuri. Este vorba de un proces dureros, care înseamnă falimente, pierderi de locuri de muncă, averi risipite și, în mod necesar, reconfigurarea oportunităților de business.

Din păcate, asemenea dimensiuni structurale și temporale sunt adesea neglijate. Majoritatea economiștilor sunt cu ochii țintă pe creșterea PIB-ului real, prin care se consacră de altfel ieșirea din recesiune. Cu cât mai repede, cu atât mai bine, indiferent dacă economia și-a încheiat sau nu ciclul ajustărilor. De aici și obsesia politicilor “de relansare”, care să facă recesiunea uitată cât mai repede.

Atât marxiștii, cât și discipolii lor keynesiști, aproape că ignoră timpul, ca principiu imuabil al acțiunii umane și al economiei. Ei consideră, adesea nonșalant, că economia trebuie să se poată relansa la fel de ușor, într-un timp la fel de scurt, precum cel în care s-a consemnat prăbușirea recesionistă.

Este vorba, aici, de una dintre cele mai grosolane erori, pe care gândirea economică actuală o comite pe nesimțite, aproape instituționalizat, de fiecare dată când economiștii pariază cum cutare sau cutare politică economică va debloca economia de la o zi la alta… Ca și cum ai zice… pește, sau ai pretinde că lucrurile pot fi produse, construite, la fel de repede precum se strică sau sunt distruse…

Probabil că cel mai nefast ingredient al intervenționismului este tocmai această credință că politicile publice pot arde etapele, că pot aduce mai devreme ceea ce altfel nu poate fi obținut decât mai târziu. Într-o asemenea discuție, despre politică și economie, problema  este că, din păcate, tot mai numeroși economiști privesc tot mai mult la politici și prea puțin la obiectul acestora, adică la economie. În esență, politicile economice vor reuși să susțină economia atunci când nu interferează, pe contrasens, cu principiile economiei, adică cu piața. Însă aceasta este deja o altă discuție.

Exemplele recente de politici anti-criză au ilustrat, în special în SUA, o astfel de tentație intervenționistă. S-a apăsat adânc pe pedala anti-criză, pentru a grăbi “relansarea”, atât prin expansiunea bugetară cât și prin relaxarea cantitativă a politicii “banilor ieftini”. Spre deosebire, politicile anti-criză din Europa au părut mult mai austere, dat fiind și povara istorică, devenită de-acum critică, a deficitelor și datoriilor publice.

În cele din urmă, tot timpul va demonstra dacă mai repede înseamnă neapărat mai bine. În general, atunci când pedala expansionistă accelerează relansarea, disproporțiile structurale sau “malinvestițiile” acumulate în expansiune rămân pe poziție. Astfel, prin amânarea ajustării structurale, dezechilibrele sădite în expansiune pot fi, dimpotrivă, amplificate. Cândva, însă, vor ieși la iveală, după un viitor derapaj expansionist… ai cărui germeni încolțesc chiar pe fondul “politicilor anticriză”.

În acest context, esențial este gradul în care politicile statale încurajează sau stopează ajustările structurale în recesiune. Să ne amintim numai de schemele vaste de bailout – bugetar, monetar și financiar – la care au recurs SUA, pentru a împiedica ajustările negative pe care piața le-ar fi impus. În prezent, rata dobânzii de politică monetară este în continuare ținută jos, aproape de zero, ceea ce drenează credit artificial pentru a perpetua, pe mai departe, “malinvestiții” sistemice din expansiune. Astfel, setul de politici “anti-criză” induce, în formule keynesiste, “rigiditatea la ajustare structurală”, adică restrânge flexibilitatea economiei.

În cazul României, în absența unei economii de piață consolidate, contextul financiar-bugetar expansionist a accentuat și mai mult disproporția dintre sectorul public și cel privat. Din acest punct de vedere, România a ratat lamentabil oportunitățile recesiunii, în speță ajustarea structurală în cadrul sectorului public. Pierderile și arieratele din sectorul companiilor de stat indică perpetuarea de constrângeri bugetare slabe şi a indisciplinei financiare. Încă există domenii întregi, economice prin definiție, în care economia (de piață) nu a apucat să răzbată.

De aceea, în locul activismului guvernamental și al politicilor economice care pretind că pot face minuni, mai degrabă ar trebui înțeles fondul problemei, care ține de infrastructura instituțională a economiei capitaliste. Relansarea post-criză ar trebui să dea mai multă crezare forțelor dinamice, antreprenoriale, ale pieței.

Uneori, într-o economie de piață consolidată, recesiunea trece mai ușor și mai sănătos atunci când, paradoxal, guvernul alege să nu facă nimic împotriva ei. Adică să lase economia să-și activeze singură anticorpii, pentru că piața este cea care, de fapt, posedă măsura economică a ajustărilor structurale.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: ,



Currently there are "21 comments" on this Article:

  1. DanielS spune:

    Subscriu la analiza si indeosebi la concluziile de bun simt. Ciudat este ca putem citi paragrafele de jos in sus sau pe sarite. Impresia de bun simt ramine aceeasi, si scriu asta fara ironie.

  2. Cetatean spune:

    Spuneti ca: “in sfera politicilor publice culegatorii sunt, adesea, altii decat semanatorii … cineva seamana vant si altcineva culege furtuna”. Nu vi se pare normal ca cei care “culeg furtuna” fara a fi “semanat vant” sa fie “adapostiti” in timpul “uraganului” de catre cei care aveau puterea (si ar fi trebuit) sa stopeze “semanatul de vant”, adica de catre cei care stabilesc regulile dupa care se face “agricultura”?

  3. L(a)uzăr spune:

    Care ar fi ritmul economiei sănătos, normal, de acumulare și creștere?
    Am avut vreodata asa ceva cu adevarat, noi romanii, o economie romaneasca cu ritm sănătos, normal, de acumulare și creștere sau a existat doar in vorbe si in imaginatia noastra?
    Am putea avea asa ceva, si daca da , cum?

    Mizeria din sistemul financiar autohton ( cea care a creat bula sparta recent) ar putea fi curatata cumva , vreodata?
    De ce nu exista un drum predictibil in privinta asta?( ma refer la finante- in mod cu totul si cu totul normal avem tot 2 maini,aceeasi clima,aceleasi metehne privind munca si aceeasi politicieni, mai mult sau mai putin)

    Nu ma interesaza potenta explicativa a timpului.
    Toti mancam zilnic( sau aproape toti), nu maninca nimeni dupa cateva luni de zile( sau ani) cand potenta explicativa isi implineste menirea.

    Ce facem i n t r e timp?

    Cum putem indrepta situatia?Cum putem creste consumul corect si adevarat?

    In Romania economia subterana e mare si creste.Oprim si noi ceva?
    In opinia mea , noi, aici am trait o perpetua recesiune, ca urmare, recesiunea globala e o obisnuinta pentru noi.E un termen fancy la mizeria de zi cu zi din finantele de la noi.

    E posibil sa faci credit cu un salariu mediu ?Ce valoare ar putea avea creditul ala?
    Cum s-ar putea face sa schimbam situatia existenta in privinta creditelor?
    De ce se comporta toate bancile ( in privinta de mai sus) ca niste cooperative de credit satesti care traiesc numai din relatia cu statul?

    Ati putea raspunde macar la o parte din intrebarile de mai sus, domnule profesor?
    Multumesc mult.

    • Cosmin Marinescu Cosmin Marinescu spune:

      Multumesc pentru noianul de intrebari, voi incerca sa fiu sintetic, mai ales ca unele dintre subiecte pot fi corelate, dincolo de propriul lor grad de specificitate.

      Daca am avut vreodata o economie sanatoasa? Sunt sceptic, caci economia sanatoasa este economia bazata pe principiile pietei, adica economia de piata… Daca facem un inventar, vom descoperi un noian de preturi – coplesitor in raport cu intrebarile dvs. – care nu se bazeaza, principial, pe piata.

      Drumul predictibil in privinta “mizeriei financiare” nu poate fi pavat durabil in absenta unei reforme de fond a institutiilor monetaro-financiare care stau la baza aranjamentului actual. Mai concret, sa fie restaurat principiul responsabilitatii personale, prin apelul ferm la criteriul proprietatii.

      Timpul este esential. Mancam zilnic, cum spuneti, insa cultura economiei de piata nu se cladeste pret de-o masa, ori intre mese. Nici tranzitia nu se face peste noapte, cu toata infrastructura de institutii informale specifice societatii deschise…

      Pe de alta parte, chiar la mancare daca ne referim, industria alimentara nu rasare din nimic, spontan. Structura bunurilor de capital se dezvolta in pas cu economisirea, cu acumularea si cu procesele investitionale demarate antreprenorial. Adica in timp si cu riscuri…

      Credit cu salariul mediu? Cu siguranta, insa va fi corelat cu acesta. Anticamera recesiunii actuale a scos la iveala adevarate exercitii de imaginatie bancara, de exemplu, creditul “cu buletinul” și creditul “fara salariu”… :)

      Spre deosebire de cooperative de credit satesti – care lucrau cu oamenii insa nu dpdv comercial, bancile de astazi fac business… iar statul este pentru ele, din pacate, un foarte prolific partener…

      Ca bancile sa traiasca mai putin din relatia cu statul si mai mult din cea cu economia, trebuie sa statul la randul sau sa se imprumute mai putin.

      • L(a)uzăr spune:

        Domnule profesor,
        Multumesc pentru raspuns si efort(banuiesc faptul ca timpul dvs este extrem de pretios) insa as indrazni inca o mica discutie, cu permisiunea dvs.

        1.Despre TVA

        Romania are cele mai mari pierderi din UE la TVA necolectat, calculate in functie de ponderea in PIB.
        http://economie.hotnews.ro/stiri-finante-15606624-romania-are-cele-mai-mari-pierderi-din-tva-necolectat-calculate-functie-ponderea-pib.htm

        As spune ca nu recesiunea este vinovata pentru faptul ca statul nu colecteaza TVA-ul.
        Daca ar putea cineva sa opreasca rambursarile aiurea la arabii aia cu legume-fructe si jaful din vami ( si asta e un exemplu umil) ,cred ca am putea colecta din 24% macar 19%.
        Acum statul colecteaza sub 12%,deci mai putin de jumatate din cat ar trebui.
        Iar banii aia necolectati ( venit neincasat de ~ 8% din PIB , adica ~ 10 miliarde de euro pe an merg undeva, sau ramin undeva si alimenteaza ceva )

        2.Consumul

        Singura cale sanatoasa ( in mintea mea ) este consumul bazat pe reguli sanatoase si clare.
        Cum sa faci sa ai consum , cum sa stimulezi consumul si incet incet sa pui in miscare partea curata sa sistemului financiar?

        Cum?

        Multumesc

        • bogdan spune:

          1. TVa-ul neincasat nu prea are cum fi 8% din PIB. Bugetul actual e 33% PIB. Daca am adauga cei 8% din TVA, ajungem la 41%, adica foarte aproape de procentul ideal de colectare, avind in vedere taxele din Romania. Ori stim foarte bine ca avem evaziune cit roata carului si pe partea de impozit pe venit/contributii sociale (adica salarii), si pe partea de impozit pe profit, si pe partea de accize.
          In 2011 am colectat 8.7% PIB TVA, 12.5% PIB salarii, 3.5% accize, 1.9% impozit pe profit. Daca am considera ca la celelalte 3 domenii evaziunea e de doar 33%, nu de 50%, am ajunge la un grad ideal de colectare de 33% + 8% TVA + 6.2% salarii + 1.7% accize + 1% profit, adica 50% din PIB. Cu alte cuvinte ne-ar depasi doar tari precum Norvegia, Suedia, Danemarca, cu taxe net superioare noua.
          Asha ca eu n-ash crede pe cuvint toate cifrele astea aruncate pe piata de diversi ‘experti”, fie ei si de pe la comisia europeana, asha, pe nemestecate.

          2. Consumul.

          Sin gura cale sanatoasa de crestere e activitatea economica, nu consumul. Consumul e o consecinta acresterii numarului de angajati, a cresterii salariilor, etc. Dar cauza trebuie cautata in industrie, agricultura, cu accent pe exporturi. daca ar creste economia doar crescid consumul… care politician de pe lumea asta n-ar creste consumul din pix, ca sa aiba cu ce se lauda la alegeri? La noi toti “specialistii” s-au uitat de unde venea cresterea in 2007-2008, si au detectat consumul. Doar ca acel consum era alimentat de creditul cu buletinul, de cresterea salariilor bugetarilor cu 100% in 2-2 ani, de cresterea pensiilor cu 100% in 2-3 ani… cresteri care mai apoi ne-au dus la un minunta 8-9% PIB deficit.

          In concluzie, ca sa traim mai bine ( pe termen mai lung de 1-2 ani), ar trebui sa punem accentul pe:
          1. educatie (nicaieri in lume, un popor cu cetateni preponderent fara studii superioare n-o va duce bine. Chiar si tarile arabe care traiesc din vinzarea de petrol, nu ofera cine stie ce conditi cetatenilor. Ba mai mult, baga miliardele in echipe de fotbal din tarile europene educate.
          2. climat de afaceri prietenos: autostrazi, legi simple si clare, justitie rapida si corecta, guvernare supla si necorupta, etc.
          Odata indeplinite cele doua criterii, va veni si consumul ca o recompensa.

      • euripide spune:

        intrebarea este cum contracaram “oamenii noi” (nu i numesc destepti pentru nu a altera semnificatia semantica a cuvintului, si nici altcumva pentru a nu deranja urechile sensibile) din finante si politica, care se pare ca coopereaza fructuos ?! este clar ca “criza” nu i a afectat pe acestia, dimpotriva. evident, imprumutul nesustenabil menit sa perpetueze “oamenii noi”, fara a crea plus valoare si crestere sanatoasa, mai devreme sau mai tirziu va fi falimentar. dar totusi, ce i de facut ? pentru ca intre timp “masurile economice” (taxe si impozite) vor face sa dispara cu desavirsire adevaratii creatori iar saracii sa devina si mai saraci.

      • Un prieten spune:

        Sesizez contradictii intre ceea ce bine scrieti si ceea ce nu face guvernul pe care-l consiliati, cateva exemple:
        - “Ca bancile sa traiasca mai putin din relatia cu statul si mai mult din cea cu economia, trebuie sa statul la randul sau sa se imprumute mai putin.”
        - “Daca am avut vreodata o economie sanatoasa? Sunt sceptic, caci economia sanatoasa este economia bazata pe principiile pietei, adica economia de piata… Daca facem un inventar, vom descoperi un noian de preturi – coplesitor in raport cu intrebarile dvs. – care nu se bazeaza, principial, pe piata.”
        - “Drumul predictibil in privinta “mizeriei financiare” nu poate fi pavat durabil in absenta unei reforme de fond a institutiilor monetaro-financiare care stau la baza aranjamentului actual. Mai concret, sa fie restaurat principiul responsabilitatii personale, prin apelul ferm la criteriul proprietatii.”
        Una ganditi, alta faceti? Chiar sunt curios de o explicatie.

        • Cosmin Marinescu Cosmin Marinescu spune:

          Sunt convins ca sunteti un prieten al liberalismului iar interventia dvs. reflectă o preocupare autentică asupra liberalismului si transcede, totodata, contextul personal al autorului articolului de mai sus.

          Ca prieten al liberalismului, veti putea înțelege usor ca nu exista nicio contracticție între ce spun și ce fac, căci întreaga sfera a acțiunilor mele se reduce la ceea ce spun, scriu sau argumentez.

          In primul rand, eu nu consiliez guvernul, așa cu scrieți. În al doilea rând, a nu se face confuzie între opiniile și argumentele furnizate în legătură cu anumite teme, pe de o parte, și deciziile politice adoptate, pe de altă parte. Beneficiez, din acest punct de vedere, de confortul intelectual de a nu fi decident pe politică economică.

          Dar să vă dau, totuși, un exemplu recent, apropos de “contradicțiile” la care faceți referire. Este vorba despre impozitarea sufocantă asupra muncii, prin cotele de contribuții sociale. Cu privire la posibilitatea de reducere a CAS, inițial s-a vehiculat un anumit impact bugetar (1 mld. lei pentru fiecare pp de CAS redus), care ar fi solicitat un efort bugetar considerabil pentru reducerea cu 5 sau 3 pp a CAS. Am demonstrat că impactul bugetar nu este însă chiar atât de mare, ci aproape la jumătate din suma avansată inițial.

          Astfel, argumentele în favoarea unei reduceri a CAS au sporit și sunt convins că vom asista, în curând, la o astfel de măsură. Ceea ce nu ilustrează, de fapt, niciun fel de contradicție.

          • Un prieten spune:

            Multumesc pt raspuns, dar cu riscul de a va dezamgi nu m-ati convins, dimpotriva persistati in contradictie. Este evidenta in cazul admiterii necesitatii reformarii sistemului, respectiv tentativa (apreciabila dar ineficienta) de a diminua raptul la care sunt supusi creatorii plusvalorii. Daca credeti ca o diminuare a CAS-ului chiar cu 5% va fi “rasturnat” comportamentul evazionist va inselati amarnic. In primul rand deoarece sistemul (sortit a da ortul popii dupa toate statisticile) incurajeaza/stimuleaza printr-o mimata protectie pe cei care realizeaza sau declara venituri mici, pe de alta parte datorita inexistentei corespondentui in prestatie la un nivel cel putin decent. Incercati un alt model, alta “filosofie”, Incurajati pe cei ce-si arata realizarile, lasati-le libertatea de a se bucura de cea mai mare parte a castigurilor, nu-i mai “incorsetati” pe cei vrednici (sigur sunt o majoritate covarsitoare), permiteti cetatenilor sa-si decida soarta, oamenii sunt capabili si responsabili, sanatosi, nu oligofreni, nu au nevoie de “moase” precum Boc, MRU, Ponta, Antonescu, samd, Ganditi un sistem in care avantajati sa fie cei care castiga, de-abia atunci vom putea vorbi despre solidaritate sociala, deoarece vor fi resurse care provin de la multi pt ajutorul destinat celor putini care cu adevarat au nevoie. Altfel nu faceti altceva decat sa prelungiti agonia unui bolnav incurabil.

            • Cosmin Marinescu Cosmin Marinescu spune:

              Sunt de acord, pe fond, cu sensul mesajului dvs., chiar dacă realizările pe care le pomeniți nu pot fi scoase la suprafata, in logica sistemului actual, decat progresiv, prin pasi mai mari sau mai mici, insa pasi, nu salturi.

              Pe de alta parte, pentru ca faceti apel la un soi de “filozofie” economică, va invit sa parcurgeti si “realizarile” editoriale ale Ecol (www.ecol.ro), pentru a putea discerne mai usor exigentele, de principiu, ale unei schimbari sociale fundamentale, in sens liberal, capitalist.

              Lectura placuta!

  4. Mircea Modan MirceaM spune:

    De acord…si nu prea. Da, recesiunea este cauzata de dezechilibre, dar nu banii ieftini sunt musai cauza. Mai degraba prudentialitatea laxa. Sa ne adicem aminte cat de “ieftini” erau banii in Romania in 2007-8 . cu o rata de politica monetara mult peste inflatie (de ex perioada ian 2007-iun 2010 “cocoasa” inflatiei m/m-12 a fost acoperita de “cocoasa” crestetrii ratei BNR. Am evitat criza? Dimpotriva a fost mai aspra ca in state.) Creditele erau de la 15%(la o inflatie medie anuala de sub 8%) in sus, ai dracu de ieftini bani. Si tot am venit in cap. De ce? Pentru ca banii au disparut in 2009, odata cu apogeul crizei mondiale. De atunci suntem pe “deficit de cerere”…
    Nici in state dobanda de referinta, implicit si dobanzile active nu erau ieftine(trendul major up pna in anii 80 s-a intors, dar prin 2006-7 tot era 4-5%, abia dupa declansara crizei Fed le-a dus in jos, sub 1% din dec 2008. (Cat era la noi rata atunci ? 10,25% ) Si le pastreaza pana se “rezolva” problema somajului, zice Ben. Adica sub 6.5%.
    Spre deosebire Trichet a tinut cu dintii de rata, de frica inflatiei. Cine a iesit mai repede si mai sanatos din recesiune?
    Desigur , recesiunile au si partea lor buna…dar daca sunt “normale”. Ori tocmai asta afost problema…”anormalitatea” prabuselnitei, care putea deveni o copie a celei din `29. Ducerea ratei jos si infuzia de bani ieftini a evitat amploarea celei din 29…caracterizata de Friedman ca great contraction tocmai din perspectiva lichiditatii.
    Pare ca s-a schimbat teoria “clasica” , avem o crestere masiva a M1 in state (din zona lui 1500 bln in 2008 in zona lui 2500 bln in 2013) fara a fi avut inflatie peste 2%. Iar la noi, M1 este cam la aceleasi valori din 2008 si avem inflatie cat cuprinde.
    Poate ca ar trebui sa invatam ceva din evolutiile ultimilor ani, poate ca s-a schimbat “paradigma”. Poate ca nu, dar analiza trebuie facuta…outside the box.

    • Cristian Paun Paun Cristian spune:

      Pare ca s-a schimbat teoria “clasica” , avem o crestere masiva a M1 in state (din zona lui 1500 bln in 2008 in zona lui 2500 bln in 2013) fara a fi avut inflatie peste 2%. Iar la noi, M1 este cam la aceleasi valori din 2008 si avem inflatie cat cuprinde.

      Tot o teza keynesista… Poate ca nu căutam inflația unde trebuie. Sau nu o măsuram corect. Ca…. Deh e un indice cu problemele lui. Ce poate fi si el manipulat după cum o cer vremurile.

      Poate inflația din SUA nu apare in SUA si poate nu apare acum. Sau e deja in prețul acțiunilor de pe bursa. In România se vede mai repede in prețul laptelui pentru ca nu suntem atât de sofisticați si dezvoltati. Tot “out of the box”…

      • Mircea Modan MirceaM spune:

        Sigur ca este posibil. Ar trebui insa ceva cifre care sa confirme aceste ipoteze. S-a modificat structura cosului de consum? Atat ca produse cat si ca pondere? Cand? pentru ca daca nu avem modificari in perioada infuziei de bani nu putem spune ca inflatia a fost “manarita”.
        Ca nu o cautam unde trebuie? Pai o cautam exact acolo unde este definita…pe structura cosului de consum, unde sa o cautam altundeva? Pretul actiunilor de pe bursa nu are nicio legatura directa cu inflatia. In cosul de consum nu avem nimic care sa depinda de pretul actiunilor la NYSE. Valoarea indicilor, implicit si actiunilor care compun indicii, depinde de perceptia investitorilor, de rezultatele financiare ale companiilor, de conjunctura mondo, etc. Batrana Dow Jones Theory ne spune ca trendul principal nu poate fi manipulat, cel putin nu pe o piata lichida si mare cum este cea americana. Ca exisata manipulari pe trenduriele secundare, da, dar ele nu schimba trendul principal. Supraevaluarea pretului se poate vede destul de usor prin multiplii uzuali, P/E, P/BV.
        http://online.wsj.com/mdc/public/page/2_3021-peyield.html
        Da , preturile sunt inflamate, in special pe Russel 2000, dar pe SP si pe DJIA cresterea nu este spectaculoasa, nu avem inca o “bula”..dar asta esta alta discutie.
        Referitor la exportul inflatiei, este posibil…dar este necesara si ceva argumenatare pe cifre. Unde? Cum? Cat? Chiar este..sau poate fi?Cert este ca avem o masa monetara (“funds that are readily accesible for spending”) in state , nu plecata la chinezi sau in alte tari emergente , care nu produce ..spending. Nu gasesc o explicatie …dar faptele sunt fapte.

    • L. A. spune:

      Pai, da. Dupa ce ai creat un ocean de dolari, maculatura in care pina la urma se va ineca toata lumea, dupa ce te-ai inteles (in schimbul protectiei – da, cuvintul ala pe care il folosesc si mafiotii cinstiti, adica aia care nu pretind ca ne vor binele si nici nu joaca teatrul penibil al democratiei) cu unele dictaturi mari furnizoare de petrol sa nu isi vinda marfa altfel decit pe dolari, iar daca li se nazare sa nu mai accepte protectia apar ca din pamint luptatorii pentru libertate si le trag o revolutie de nu se vad, poti sa arunci cu sutele de miliarde de dolari-tot-mai-tramvai in americani si sa zici: “Ati vazut? Aia care zic ca tiparnita de bani e sursa inflatiei sint niste prosti! Stati cu noi, ca stim mai bine.”

      Stati cu ei daca ii credeti! Anul asta puteti sa-i si sorcoviti, sint o suta de ani de cind v-au incalecat.

      Stiati ca fabricarea monedei aceleia mici si urite numita 1 cent, a suta parte dintr-un dolar, a ajuns (inca de acum citiva ani) sa coste mai mult de 1 cent, dar nu e scoasa din circulatie din motive psihologice (frica de consecinte – ar putea lumea sa inceapa sa puna intrebari, sa deschida ochii, sa caute prin dictionare definitia inflatiei etc.)?

      Stiati ca cetateanul american inca mai plateste – si azi – FED-ului dobinzi la creditul pe care aceasta banca l-a oferit guvernului american pentru a nu lipsi cumva de la distractia numita Primul Razboi Mondial? Nici americanul nu stie, habar nu are.

      P.S.
      Profit de ocazie ca sa arat cu degetul inspre inamicul public numarul 1, STATUL, citind dintr-un recent articol al lui Llewellyn H. Rockwell, Jr. care, la rindul lui, il citeaza pe Murray N. Rothbard:


      Too many libertarians have absorbed the negative and elitist conservative worldview to the effect that our enemy today is the poor, who are robbing the rich; the blacks, who are robbing the whites; or the masses, who are robbing heroes and businessmen. In fact, it is the state that is robbing all classes, rich and poor, black and white, worker and businessman alike; it is the state that is ripping us all off; it is the state that is the common enemy of mankind. And who is the state? It is any group who manages to seize control of the state’s coercive machinery of theft and privilege. Of course these ruling groups have differed in composition through history, from kings and nobles to privileged merchants to Communist parties to the Trilateral Commission. But whoever they are, they can only be a small minority of the population, ruling and robbing the rest of us for their power and wealth. And since they are a small minority, the state rulers can only be kept in power by deluding us about the wisdom or necessity of their rule. Hence, it is our major task to oppose and desanctify their entrenched rule, in the same spirit that the first libertarian revolutionaries opposed and desanctified their rulers two hundred years ago.

      • Mircea Modan MirceaM spune:

        Si care-i solutia? Anarhia? Disolutia statului? Legea junglei? Vom umbla cu bata la noi, care pe care? Da, statul, prin institutiile sale este imperfect…dar avem o alternativa, fara stat?
        Revenind la chestiune, da, avem un ocean de petrodolari, de golddolari, de cuprudolari sau orice alte commodities la care pretul este in dolari. Asta e, fie ca ne place fie ca nu. Da, exista si o doza buna de export a inflatiei, prin exportul de capital american in tarile emergente, care creeaza un “surplus”de cerere, datorita capitalurilor de afara (cum a fost si la noi in perioda de boom). Fie ca ne place sau nu interventionismul este in carti atat in SUA,si UE prin pastrarea unei rate de politica monetara sub inflatie, masurile cantitative si bailouturile firmelor/tarilor care altfel ar intra in default, in Japonia prin dublara masei monetare pentru a atinge un 2% inflatie. Dar le putem considera ca interventii 100% ale statului? Bancile centralea au si o buna doza de independenta.
        Putem noi, romanii,i sa fim liberali “utopici”, de genul lui von Mises? Sa lasam piata libera (hmmm…) sa rezolve problemele aparute in buna masura datorita slabelor reglementari, daca nu chiar abuzive, ale…statului? Cine este raspunzator de dezastrul de dupa `89, de rejctarea multor investitori care au vrut sa cumpere si apoi dezvolte firme, care apoi au falimentat sub umbrela statului? Cum ar fi fost daca am fi avut un producator celebru de tractoare, de semanatori, de baterii mici (aici cunosc cazul concret de la Dura, singurul producator de baterii portabile mici din Romania…au refuzat preluarea fabricii de catre o firma de profil dein Italia, fabrica a juns pe mana unor tigani cu sprijinul actionarului majoritar,statul, reprezentat de FPS, apoi a falimentat, ca atatea altele), si de cate si mai cate? Mai tineti minte celebrul FPS..plin de politruci porniti pe capatuiala si spagi? Si acum ne vaitam ca avem PIB/capita mic si ca nu ne ajung banii. Da nu ne ajung pentru ca PIB potential a fost facut praf…chiar de catre institutiile statului. Si caum asteptam ca piata sa le rezolve pe toate. Mda…
        Revenind… Friedman pare mult mai realist, defineste destul de clar rolul statului (arbitru, antimonopol, accepta interventionismul bancilor centrale, cu conditia indepndentei fata de politic..etc) Dintre doua rele el alge raul cel mai mic…realizand ca este utopic sa crezi ca o piata nereglemntata, nesupravegheata se va autoregla de la sine in orice situatie. Mai ales in conditiile globalizarii, concentrarii de capital care depaseste uneori PIB-ul unei tari de marime medie.

  5. DanielT spune:

    Scuze pentru insuccesul economic al actualei guvernari.
    Adevarul e ca singura modalitate era dialogul cu mediul privat initiat de dl Mihai Razvan Ungureanu.
    Cat despre crize, anedoctic imi aduc aminte la 6 luni dupa declansarea crizei mortgage..discutam cu un amic in Romania, si il intrebam ..voi cum sunteti afectati de criza? La care el raspunde, care criza la noi nu e criza….5 luni mai tarziu sotia lui pierdea jobul la banca. Traiau in afara spatiului si timpului din simplul fapt ca nu erau informati si nici institutional nu s-a facut nimic. Se asteptau sa se intample ceva…doar nu timpul le rezolva pe toate. Da, dar la unii timpul e mai scurt..pentru ca stiu ce sa faca.

  6. Prostu' satului spune:

    Pana la urma, eu unde trebuie sa postez comentarii mai intai – aici, sau in Bursa???
    Stiu ca de obicei erau semnalate clar cazurile in care un articol era publicat si in alta parte… Exista vreun motiv pentru care acest articol e diferit de celelalte?

    • L. A. spune:

      Prostu’ satului,
      Eu cred ca acest articol e foarte deosebit de majoritatea celorlalte, fiind mult peste fleacurile de care te impiedici pe site-urile romanesti (vezi temele marunte si articolele apa-chioara ale doamnei Armanca, de exemplu; dar pot sa enumar, daca e nevoie, inca zece autori care isi agita pe-aici pivele cu lichidul acela inodor, incolor si insipid numai ei stiu din ce motive).

      Articolul care te-a indispus e din alta clasa, ba chiar din alta lume. Una ne-romaneasca. D’aia e si greu de digerat in coltisorul asta unde inca paste linistita Miorita. Pe mine nu ma deranjeaza ca nu s-a mentionat ca e o preluare, mai ales ca nu citesc Bursa, iar de autorul articolului nu stiam nimic pina azi.

      Uite ca mai exista la ASE (cine-ar fi crezut?) si alti oameni cu picioarele pe pamint in afara de Cristian Paun. Chiar asa, cam citi sinteti, domnilor? 1%? 2%? Cred ca in 100 de ani ajungeti la putere. ;-)

      • Prostu' satului spune:

        Nu articolul m-a deranjat, mai ales ca inca nu l-am citit; nu sunt ironic, dar e un articol lung si mi-am rezervat placerea pentru weekend.
        Pur si simplu titlul mi-a atras atentia, il vazusem si-n Bursa si lipsa trimiterii mi s-a parut neobisnuita si, de ce sa nu recunosc, m-a intrigat putin, intocmai ca si lipsa unui raspuns clar; am intrebat si la Bursa si tot aia (n-am) aflat.
        Eu credeam ca printre trasaturile lumii aleia neromanesti, superioare, se numara si faptul ca regulile se aplica tuturor la fel.
        Oricum, de acord ca e o chestiune minora; in rest, mi-ai marit interesul pentru articol, multumesc.

  7. Oana spune:

    Partial de acord. Politicile interventioniste nu sunt bune cand nu fac decat sa ascunda gunoiul sub covor. Dar nu toate politicile monetare sau fiscale se incadreaza in categoria asta. Pana la urma si reglementarea mai stricta a pietelor financiare trebuie facuta tot de guvern, nu ne putem astepta la asa ceva de la o piata absolut libera.

    Mi-as fi dorit sa vad cateva exemple din ceea ce enuntati in ultimul paragraf: “Uneori, într-o economie de piață consolidată, recesiunea trece mai ușor și mai sănătos atunci când, paradoxal, guvernul alege să nu facă nimic împotriva ei.” Dupa cum sigur stiti, datele despre marea criza inceputa in 1929 si incheiata abia dupa 10 ani de declansarea celui de-al doilea razboi mondial sugereaza ca au fost de fapt doua recesiuni, cea de a doua fiind declansata probabil de politicile fiscale restrictive introduse prematur de Roosvelt. Nu stiu dumneavoastra, dar eu parca nu mi-as dori sa experimentez o criza de 10 ani.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Cosmin Marinescu


Cosmin Marinescu

Cosmin Marinescu, este conferenţiar universitar doctor la ASE București, coordonator al Centrului pentru Economie si Libertate - ECOL Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

Că incompetența și corupția sînt legate, merg mînă în mînă, stau la aceeași masă, etc., ...

de: vintila mihailescu

la "Corupție sau incompetență?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)