joi, martie 28, 2024

Legea dării în plată nu trebuie să fie retroactivă sau să deroge de la Codul Civil

Este destulă vâlvă săptămânile acestea în legătură cu proiectul de lege privind darea în plată, acum la a doua trecere prin Parlament. Luările de poziţie provin în special din două zone: băncile pe de-o parte şi cei ce au luat credite ipotecare, pe de altă parte. Personal nu mă regăsesc în nici una dintre aceste zone şi aş vrea să vorbesc prin prisma unuia care a strâns ceva economii plasate ca depozite bancare şi care, ca toată lumea, participă la fel de fel de contracte – de telefonie, de cablu, asigurare la maşină, etc. Pe scurt, prin prisma majorităţii populaţiei.

Iată cum văd eu faptele: în preajma intrării României în UE mai multe bănci occidentale au devenit foarte active în România, oferind persoanelor fizice credite ipotecare, lucru rar până atunci pe piaţa românească. Aceasta a însemnat că mult mai mulţi au putut cumpăra o locuinţă, fapt ce a generat o cerere crescută pentru imobile. În condiţiile unei oferte de imobile relativ constante raportul cerere/ofertă s-a echilibrat prin mărirea semnificativă a preţurilor imobilelor. Câţiva ani mai târziu, în timpul crizei din 2009-2010, cu o economie contractată, disponibilitatea oamenilor pentru investiţii a scăzut. Prin urmare a scăzut şi cererea de apartamente. Poate s-a mai şi construit între timp deci am avut o creştere a ofertei. Rezultatul (retrospectiv, lesne de înţeles) a fost o schimbare în sens invers a raportului cerere/ofertă şi scăderea preţului la imobile.

Modul în care s-au acordat aceste credite a fost în general legal dar nu foarte moral din partea băncilor care au profitat de apetitul nemaipomenit al românilor de a lua credite fără să se asigure că ei înţeleg corect implicaţiile contractelor în care intră. Unii ar zice că băncile au profitat chiar de lipsa de educaţie financiară a românilor când au promovat credite în monedă străină, cu dobânzi întortocheate, etc.

Acum avem trei categorii de debitori:

a)   masa de debitori ai băncilor care rambursează împrumutul ipotecar cu mai multă sau mai puţină dificultate  conform contractelor ce le-au încheiat.

b)   cei (puţini conform statisticilor BNR) ce au restanţe la rambursare şi probabil chiar nu mai sunt în stare să ramburseze.

c)    speculatorii imobiliari care au luat credite de milioane „pe persoană fizică” pentru a investi în orice altceva numai într-o locuinţă proprie nu.

Darea în plată avantajează în primul rând categoria c) care transferă astfel pierderea afacerii lor asupra băncilor. Mai poate avantaja pe cei din categoria b) care, deşi pierd casa, scapă de urmărirea creditorului. Îndrăznesc să spun că cei din categoria a) ar beneficia numai psihologic, „răcorindu-se” cu pierderea băncilor (văzute drept cămătari nemiloşi) pe de pe urma categoriilor b) şi c). Căci puţini sunt cei din categoria a) care vor fi dispuşi să piardă casa pe care au amenjat-o, partea de credit rambursată deja şi să ia totul de la zero: să stea cu chirie sau să cumpere o nouă locuinţă.

Îmi dau seama că debitorii băncilor sunt într-o situaţie dificilă, deloc de invidiat. Am întrebat câţiva amici în situaţia asta cum văd ei lucrurile. Opinia comună pe care am întâlnit-o este că băncile merită să fie puse la punct deoarece ele refuză să-şi asume vreun risc. Au creditat în vederea cumpărării unui imobil, l-au evaluat chiar iar acum că valoarea acestuia a scăzut nu vor să participe la pierdere. Trist dar a trebuit să amintesc amicilor că banca nu s-a asociat cu ei în afacere, pentru profit sau pierdere ci doar le-a împrumutat o sumă de bani. Dacă piaţa ar fi evoluat în sens opus şi preţurile apartamentelor ar fi crescut spectaculos niciunul dinitre amicii mei nu ar fi rambursat băncii mai mult decât spunea contractul. Cu alte cuvinte, şi-au imaginat asocierea numai în cazul pierderii nu şi în cazul profitului. Banca însă pretinde înapoi întreaga suma dată cu împrumut, sumă care nu este integral a ei ci este de fapt luată cu împrumut de la mine şi de la alte milioane de mici deponenţi. Ori darea în plată pune în pericol tocmai aceste depozite ale milioanelor de deponenţi, economiile lor. E corect să se întâmple asta? De ce să suferim noi pentru lăcomia băncilor pe de-o parte şi pentru lipsa de prevedere a celor ce au luat credit pe de altă parte?

Dar cel mai grav impact, ce s-ar răsfrânge asupra întregii societăţi dacă legea dării în plată ar intra în vigoare în forma actuală, ar fi insecuritatea juridică, precedentul extrem de periculos ca:

1)   o lege să fie retroactivă

2)   un contract legal încheiat să fie modificat fără acordul ambelor părţi

Să mă explic:

1)   Retroactivitatea: imaginaţi-vă că tocmai aţi cumpărat o maşină, conform legilor actuale. Peste 3 ani Parlamentul decide că la achiziţionarea unei maşini proprietarul trebuie să plătească o taxă de … aglomeraţie (taxă de poluare avem deja). Dar cum statul e în penurie de bani taxa se aplică şi maşinilor cumpărate în ultimii 5 ani deci şi pentru Dvs. Nu v-aţi revolta? Noroc cu Constituţia care la Art.15(2) dispune: „Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.” V-aţi apăra cu succes în orice instanţă cu acest articol şi nu ar mai trebui să plătiţi taxa. Îmi imaginez că la fel ar proceda şi băncile dacă darea în plată ar intra în vigoare.

2)   Modificarea contractului fără acordul ambelor părţi: imaginaţi-vă că aveţi o asigurare Casco la maşină. Peste ceva timp maşina suferă un accident şi Dvs. revendicaţi asigurătorului plata daunei, conform contractului de asigurare. Asiguratorul refuză susţinând că el iese în pierdere, valoarea pieselor şi a manoperei fiind acum mult mai mare decât atunci când aţi încheiat poliţa şi şi-a socotit el afacerea. Nu v-aţi revolta?

3)   Sau imaginaţi-vă că aţi dat unui prieten cu împrumut 1 kilogram de aur ca să fabrice bijuterii.  Peste un an, timp in care preţul aurului a crescut, acest prieten vine la dumneavostră şi vă dă înapoi doar o jumatate de kilogram de aur pretextând că acum aurul fiind mai scump el trebuie să cheltuiască mult mai mulţi bani pentru a achiziţiona întregul kilogram de aur in vederea returnării şi că prin aceasta consideră că s-a achitat de datorie. Nu v-aţi revolta?Iarăşi, orice instanţă v-ar da dreptate căci întreg Codul Civil este de partea Dvs. Darea în plată nu reprezintă nimic altceva decât o derogare mutilantă de la Codul Civil (mai precis Cartea a V-a, Despre obligaţii). ART. 2164 precizează clar că: (1) În lipsa unei stipulaţii contrare, împrumutatul este ţinut să restituie aceeaşi cantitate şi calitate de bunuri pe care a primit-o, oricare ar fi creşterea sau scăderea preţului acestora.

Iar dacă s-a permis o derogare o dată, un precedent, vor fi şi altele, inclusiv împotriva Dvs., de fapt a mulţimii de cetăţeni de bună-credinţă care nu s-ar mai putea apăra conform Codului Civil. Posibilitatea modificarii oricărui contract doar de către o parte in funcţie de evolutia pieţei, fără acordul celeilalte părţi, ar duce la haos generalizat.

De ce să suferim întreaga societate  doar pentru pedepsirea băncilor?

Ce e totuşi de făcut cu debitorii ipotecari din România? Dacă se simt abuzaţi de către bănci ar trebui să constituie asociaţii care să lupte în instanţe, să demonstreze un eventual viciu de consimţământ sau existenţa unor clauze abuzive la încheierea contractelor. Pentru cei cărora le este cu adevărat imposibil să ramburseze împrumutul ar trebui să le rămână soluţia falimentului personal. Iar dacă asta se transformă într-o problemă socială, cei mai dezavantajaţi (şi numai ei) ar trebui ajutaţi de către societate, prin Parlament, dar pe banii întregii societăţi nu numai pe cei ai deponenţilor la bănci. Altminteri, dacă ne dorim o ţară ca afară trebuie să acceptăm şi rigorile ei: majoritatea să respecte obligaţiile asumate prin contract indiferent dacă evoluţia pieţei este devaforabilă aşa cum, pe de cealalată parte, aceeaşi majoritate asteaptă de la toţi ceilalţi cu care intră intr-o relaţie contractuală să le respecte pe ale lor.

Distribuie acest articol

109 COMENTARII

  1. Buna ziua,
    Este adevarat ceea ce spuneti. Si eu sunt in aceeasi situatie: nu am credite la banca.
    Am fost surprins de o astfel de initiativa legislativa, pentru ca legea nu prea are cum sa fie retroactiva.
    Dar! Eu cred ca scopul ar fi detensionarea situatiei actuale (cei cu creditele in CHF). Insa este extrem de prost facuta.
    Retroactiva nu poate fi, deci beneficiari vor fi viitorii imprumutati, care oricum nu mai au aceeasi problema. Actualli imprumutati nu isi rezolva problemele, situatia nu se detensioneaza.
    Qui prodest?

    • Legea darii in plata va fi retroactiva, sau nu va fi deloc. Toata zbaterea pro lege urmarestte exclusiv si egoist numai obtinerea unei cai de modificare a contractelor de creditare si garantare deja incheiate. Pentru viitor este limpede ca bancile – puse in fata unui nou set de reguli – isi vor lua masuri de precautie suplimentare care vor face imposibila viata si asa grea a celor care au nevoie de creditare. Deaia spun ca demersul este egoist.
      Personajul Zamfir care este initiatorul legii si sotul odioasei lui sotii pare a se misca precum o marioneta , papusarul fiind probabil avocatul Piperea. E tootusi un progres – acum cativa ani Iorgovan nu se sfia sa initieze chiar el personal legi care sa-i rezolve pe clientii care il plateau ca avocat.
      Sa mai remarcam prietenia gregara cu care parlamentarii PNL s-au aliniat in urma colegului Zamfir si sustin darea in plata retroactiva.
      E rost de o lovitura politica pe care PSD ul o poate da lasandu-i cumva pe PNListi sa-si franga coloana. De pilda daca PSD ul s-ar abtine de la vot, iar legea ar trece prin entuziasmul populist al PNL , UNPR si alte maruntisuri .
      Daca scapa si de CCR darea in plata va declansa cu certitudine un val de represalii europene si nu numai care ne-ar cuminti in doua minute.
      Totusi in cele doua minute PSD ul ar putea sa explice poporului facebook cat de neeuropeni si neoccidentalizati s-au dovedit PNL ul si Presedintele lui.

      • Corect comentariul.
        Toata presiunea darii in plata e legata de contractele existente, nu ce cele viitoare. Nu e vorba de nicio reparatie materiala sau morala, ci de un interes concret, al unui numar relativ restrans de beneficiari. Oamenii care au platit cu buna credinta un apartament de 100 k timp de 7 ani vor fi reticenti sa-si dea in plata locuinta.

        In schimb cei care sperau intr-un ‘flip’ rapid al terenurilor, posibil cu proiect pe ele, sau chiar al vanzarii unor apartamente la preturi calculate ca imediat inainte de criza, au intrevazut o rezolvare cu legea darii in plata. Acolo este un business, chiar daca, vorba lui Marean, e pe persoana fizica.

        Toate celelalte argumente sunt filosofie. Nu vom avea o lege a darii in plata retroactiva.

  2. 1. Nu este retroactiva, o lege daca se aplica EFECTELOR VIITOARE ale unui contract incheiat inainte de intrarea ei in vigoare nu inseamna ca este retroactiva. Daca legea noua desfiinta contractul incheiat anterior intrarii ei in vigoare atunci era retroactiva dar aici legea darii in plata afecteaza EFECTELE VIITOARE, adica afectele ce au loc dupa intrarea acesteia in vigoare.

    2. Acest exemplu este pueril, asigurator auto isi recupereaza banii din suma platita ca asigurare de soferii care nu au accidente sau care cer daune mici. Asa functioneaza si asigurarea de sanatate. In acest context statul nu este pe picior de egalitate cu partile contractuale (client – banca sau asigurator etc) ci el reglementeaza aceste raporturi, stabileste regulile generale pt protectia ambelor parti, mai ales pt protectia clientului (persoana fizica) care nu are studii juridice sau economice spre deosebire de banci (asiguratori etc) care isi permit cei mai scumpi avocati, care cumpara articole in presa (ca in cazul de fata).

    3. Daca ai lua un imprumut ipotecar pt cumpararea unei locuinte (a unei locuinte evaluate de catre banca care iti da ce suma considera ea) si vine o criza economica (de multe ori cauzata tot de banci, ajutate de stat sa supravietuiasca), salariile scad, banca nu renegociaza nimic, valoarea imobilelor (si a tuturor lucrurilor) scade, tu nu ai putea plati rata, banca vine si te executa silit, iti vinde casa la un pret de nimic iar pt restul sumei iti pune poprire pe salariu inca 20 de ani, cum te-ai simti fara casa si cu salariu luat timp de 20 ani? Banca nu iti da o suma de bani si tu faci ce vrei cu ea ci iti da o suma de bani doar pt a-ti cumpara un anumit imbil (sau garantezi cu un anumit imobil) evaluat de catre banca.

    TI SE PARE NORMAL CA INTREG RISCUL SA FIE ACOPERIT DE PERSOANA FIZICA CARE DE CELE MAI MULTE ORI NU ARE STUDII ECONOMICE SI NICI JURIDICE? Ti se pare normal ca doar banca sa fie protejata de fluctuatiile de piata? Acest mecanism functioneaza in SUA de ZECI DE ANI si bancile de acolo nu se plang, nu sufera ci fac profit in continuare.

      • Intrebare: De ce s-au dat credite in franci intr-o tara cu salarii in lei? Aveau bancile franci in excedent? Plateau bancile efectiv franci sau plateau euro? Cei care vindeau imobilele le vindeau in franci? A vazut cineva din cumparatori sau din vanzatorri franci?

        • ce are sula cu prefectura? nu te-a obligat nimeni sa il iei in franci elvetieni.
          e ca si cum unul vinde arme (presupunem ca nu are voie), tu te duci si cumperi si apoi nu iti asumi nicio raspundere, pe principiul ca ala nu avea voie sa le vanda. esti raspunzator pe actiunile tale. nu a pus nimeni pistolul la tampla cuiva sa ia credite in alta moneda.

        • insinuezi cumva ca s-au dat credite in franci pentru ca stiau ca va creste francul? pai hai sa o gandim simplu – am 1 milion de franci. pot sa cumpar 1 milion de sticle de cola.. dar stiu ca peste 4 ani va creste si voi putea cumpara 2 milioane de sticle. asa ca ii dau imprumut pe 30 de ani ca sa ma asigur ca peste 4 ani voi avea doar o suta de mii de franci plus doua zeci de mii dobanzi… suna cam stupid, nu crezi? de ce as renunta la un profit 100% pe 4 ani pentru un profit imposibil de cuantificat pe 30 de ani? chiar daca ar fi 200%.. tot as alege sa-mi dublez investitia in 4 ani decat sa mi-o triplez in 30.

    • Sa presupunem ca o cunostinta vine la tine si iti cere imprumut 2000 de lei. Il intrebi, curios, ce vrei sa faci cu ei? Sa-mi iau telefon, marca xx, modelul yy. Te gandesti putin si zici, ok, pare un pret destul de bun. Ia d-acia 2000 lei.
      Peste cateva luni, il intalnesti pe amic, si il intrebi de cei 2000 de lei. Dar amicul iti da telefonul in mana si zice ca de cand l-a cumparat, au aparut alte modele, si telefonul acum e 1500 ron, si ca nu merita 2000, si sa pastrezi tu telefonul.
      Sunt curios ce ai zice tu la faza asta…”eu ti-am dat 2000, imi dai 2000″ sau „ai dreptate, las ca vand eu cumva telefonul”.

      • Tibisor,

        Pentru ca suntem prieteni poate ma intelegi ca daca eu ti-am dat deja 800 inapoi, telefonul (pe care tu l-ai evaluat la 2000) mai valoreaza doar 1500. Totalul ar face 2300. Iarta-ma, dar eu nu mai am bani, accepti telefonul inapoi, drag PRIETEN?
        Bancile il iau inapoi, il vand cu 400 si mai ramane sa platesc eu inca 800. In final, eu nu am nici telefon, dar platesc 2000.

        Dar ce conteaza mai mult decat prietenia?

        • Mai mult decat prietenia conteaza inteligenta…
          Vezi tu, problema cu exemplul tau este ca daca valoarea telefonului este mai mare decat a datoriei ramase, poti foarte bine sa vinzi singur telefonul, sa-i dai prietenului diferenta pe care i-o datorezi si sa ramai tu cu aia 400 de lei. Dar daca ar fi asa, adica soldul creditului ar fi mai mic decat valoarea garantiei imobiliare, nu ar mai fi nevoie de legea darii in plata.

          Si la final tu nu ai platit 2000 de lei, ci ai inapoiat 2000 de lei. Si nu ai ramas fara telefon.. pentru ca nu aveai telefon nici la inceput. Deci ai inceput cu zero si ai terminat cu zero. Sau tu vroiai sa faci o mica avere din.. nimic?..

      • Tu stii cat este costul total al unui credit imobiliar? Ei bine este dublu sau chiar mai mare. Deci banca nu iti da 2000 de lei si tu ii dai inapoi 2000 de lei ca atat valoreaza telefonul. NU, tu la final ii restitui cel putin 4000 lei.

        Voi chiar nu intelegi ca bancile fac AFACERI cu clientii, nu ii ajuta prieteneste?

        Retroactivitatea mentionata atat de mult in aceasta situatie este un sofism, – adica daca o procedura este gresita de la bun inceput, atunci cand se hotaraste o modificare a ei, nu e normal sa corectezi cat mai mult posibil, sa indrepti lucrurile care sunt in desfasurare? eu zic ca e normal sa corectezi tot ce poti daca este gresit.

        Chiar credeti ca cine a platit la creditele imobiliare imense luate acum 9-10 ani (cei aproximativ 500 de persoane, doar atatea sunt) de fapt nu a inapoiat nimic bancii? Ca acum nu mai valoreaza la fel ca atunci, asta-i businessul, tot bancile le-au evaluat si le-au crescut valoarea artificial. Cu siguranta ca in mare parte din valoare si-au recuperat-o sau o pot recupera. Atunci nu-i interesa, pentru ca stiau ca o sa ia banii (dublu triplu) si de la nepotii nepotilor daca e nevoie.

        BNR reprezinta lacheii bancilor si bancile platesc peste tot lobby astfel incat sa-si pastreze riscul egal cu zero si profituri maxime.

        Este o lege in interesul clientilor de orice fel, si de buna credinta si de rea credinta. Cei de rea credinta daca vor apela la ea, isi vor pierde avansul, ce au platit si casa. Nu cred ca vrea nimeni sa faca astfel de afaceri oricat de rau intentionat va fi.

        @ Alex Stolz – Da nu este ok sa modifici regulile in timpul jocului, in teorie, insa in practica de multe ori daca regulile au fost facute de la bun inceput gresit, nu e nimic imoral sa le corectezi si sa aduci cei doi participanti la joc pe picior de egalitate. Daca ai strica balanta, da atunci sunt de acord cu tine.

        • @razvan Pt cultura ta: imparti 72 la dobanda si afli in cat timp se dubleaza suma. [se aplica si imprumuturilor de stat – in caz ca te afli in categoria zbieratorilor].
          Asa ca 72/5 = 14, 2 in 14 ani platesti de doua ori valoarea creditului. Daca depuneai TU si luai 5% in 14 ani iti dublai suma [dar ai mai fi scris tu pe aici?].
          PS. Banca foloseste banii din depozitul tau, isi adauga costurile si profitul si imprumuta pe X. Daca X nu da bani inapoi, din ce iti plateste tie dobanda la depozit?
          PS2. orice banca are actionari care nu lasa banca sa piarda dandu-ti tie GRATIS, Stiai ca CEC face la fel, sau ar trebui sa lucreze in pierdere?

        • Care este costul real?..

          Exemplu: iti dau 2000 de lei sa-ti iei un super telefon in 1996. Imi dai banii inapoi in rate cu dobanda fixa pe 20 de ani… Pana in 2016 mi-ai dat 4000 de lei.. vechi.. care inseamna 0.4 RON.. 40 de bani.. cu care eu nu pot sa-mi mai iau nici macar un covrig.
          Care este costul creditului in cazul asta?..

          Alt exemplu: Imi vand casa. Iau 50.000 euro pe ea.. ti-i imprumut tie ca sa-ti cumperi o casa. Mi-i returnezi in rate + dobanda in 30 de ani. In total imi dai inapoi 100.000 de euro. Peste 30 de ani o casa costa 500.000 de euro. (cat costa un apartament in 1986??).

          De aceea dobanda se calculeaza in functie de o dobanda de referinta (ROBOR/EURIBOR/LIBOR etc). Inflatia o plateste debitorul. Apoi mai este si „costul” depozitului.. cineva isi depune banii la banca si asteapta o dobanda. Banca ia banii si ti-i imprumuta tie. Diferenta intre dobanda reala a creditului si dobanda reala a depozitului ramane la banca. Ala este costul „real” pe care tu il platesti bancii pentru imprumut.

          • Domnilor, eu inteleg ca voi doi sunteti de-ai bancilor, insa lucrurile sunt simple si aparent puterea dumneavoastra de intelegere este foarte limitata sau doar va prefaceti ca nu intelegeti si sunteti doar niste manipulatori ieftini.

            Banca face afaceri cu banii oamenilor si ca in orice afacere CA SA CASTIGI TREBUIE SA RISTI.
            Ei bine, bancile pe care voi le aparati, NU AU NICI UN RISC. Cand banca are pretentia ca in 15 ani, 30 de ani, X ani sa primeasca inapoi dublu triplu,inzecit, inmiit etc. atunci trebuie sa-si asume riscuri. Asa cum eu daca as face un credit pentru casa si am castigul casa in prezent asa imi asum si riscul ca pot sa pierd si avansul si casa cand nu voi mai putea plati. Intelegeti sau chiar sunteti limitati?

            @cinic – ca pentru tine, nu sunt in nici o catgeorie nici cu credit si nici in rol de creditor, si am si depozit cu dobanda egala cu inflatia, doar de forma in zilele astea.
            Pentru incultura ta, costul total pentru mine este cat ma costa pe mine la final un bun indiferent de perioada.
            Tot pentru incultura ta nu o sa primesti niciodata o dobanda mai mare ca a unui credit asa ca nu mai da exemple stupide. Nu ma intereseaza, desi stiu, cum functioneaza o banca si cum isi face banii. Vrea sa faca bani sa-si riste si ei banii nu numai eu ca si client. Despre asta este toata discutia!

            @pehash – imi rau sa-ti spun dar exmplele tale sunt bune de prezentat la circ. In 96 nu iti dadea nimeni tie credit, iar denominarea s-a facut in concordanta la toate capitolele asa ca nu mai scrie prostii. In 30 de ani nici o casa care acum costa 50k nu va costa 500k, decat daca vor bancile ;) Macar la descrierea costurilor ai spus-o bine, costurile sunt doar la mine, banca asteapta doar o diferenta sigura! Ei bine, dupa cum ar trebui sa vezi si tu, nimic nu este sigur in viata!

            • 1. Exista o varianta in care locatarul nu isi asuma riscul variatiei pretului locuintei. Se numeste CHIRIE. Vrei sa cumperi o locuinta, dar sa nu ai grija pretului peste 30 de ani? Si daca pretul creste? Esti de acord sa platesti diferenta bancii?
              2. In 1996 se dadeau credite. Sistemul bancar exista de sute de ani. Daca exemplul ipotetic ti s-a parut nepotrivit pentru Romania, n-ai decat sa-l gandesti la nivel european.
              3. Hyperinflatia anilor ’90 este o realitate incontestabila. Toti fraierii care aveau economii la CEC iti vor confima. Garantii ca nu se va intampla sa creasca inflatia din nou peste 2-3% in urmatorii 30 de ani nu ofera nimeni. Deci dobanda e variabila si clientul suporta costul inflatiei.

    • in SUA nu functioneaza asa legea asta, si in plus, in sua e numai in vreo 13 state din 52 (a fost articol detaliat pe aici cum e in sua, poti sa il cauti).
      atata timp cat vrei beneficii daca preturile cresc si vinzi pe profit, la fel trebuie sa fie si pe pierdere.
      da, e corect ca bancile sa fie cumva responsabilizate si sa se dea niste legi pt a le controla cum trebuie, dar la cum e scrisa legea asta acum, nu face decat sa ajute speculatorii.

  3. Nu doresc sa fac comentarii asupra intregului articol cu toate ca opiniile mele sunt complet diferite insa ma voi referi la urmatoarea afirmatie:
    „Trist dar a trebuit să amintesc amicilor că banca nu s-a asociat cu ei în afacere, pentru profit sau pierdere ci doar le-a împrumutat o sumă de bani.”

    Gresit. Vanzarea de capital este o afacere ca oricare alta, cu riscurile aferente. Se vand bani si se primeste contravaloarea lor intr-o perioada mai lunga de timp. La baza capitalismului sta, in mod evident, capitalul si este normal ca in capitalism sa prospere in special cei care fac afaceri cu capital insa riscurile, in cazul de fata, nu sunt impartite in mod corect intre cele doua parti. Nu e numai vina bancilor, consider ca BNR este principalul vinovat pentru ca nu a reglementat corect piata si nu a definit riscurile asa cum ar fi trebuit. Daca BNR ar fi instituit celebrele provizioane de risc in mod realist si in acord cu scorul clientului nicio banca n-ar mai fi riscat sa dea credit ipotecar unor clienti cu salarii mici angajati la firme instabile pe piata. Normele relaxate de creditare si umflarea scorului clientului nu pot duce decat aici, in acest moment.

    Sa nu uitam totodata ca tot datorita bancilor preturilor imobilelor au crescut spectaculos, sistemul bancar creditand ambele parti, si dezvoltatorii si cumparatorii. Bula imobiliara, asa cum a aparut ea, se stie ca se datoreaza exclusiv bancilor si nu altei parti. A fost o speculatie, iar cand speculezi riscul este pe masura castigului.

    • Incurci conceptele. Banca nu investeste banii in cazul asta. Banca vinde un credit. Creditul ipotecar este un produs foarte simplu – eu iti dau o suma, tu imi returnezi suma integral, actualizata cu inflatia, plus o dobanda. Creditul este un produs ca oricare altul. E ca si cum ai cumpara o paine. Cumperi bani, platesti cu bani. Ce o fi asa de greu de inteles?…

  4. Absolut corect. Dar in orice disputa exista si nuante. Referitor la contract: bancile au profitat de puterea de negociere si au inclus clauze care sa arunce riscul exclusiv in spatele clientilor renuntand la calificarea atenta a acestora (au creat astfel o categorie de „light subprime” care in final se intoarce asupra lor deoarece aceasta categorie este extrem de sensibila la curs si context economic si nu are efectiv cum plati). Corect este ca speculatorii imobiliari au initiat legea pentru a frauda bancile si a relua ciclul „afacerii lor”. Se tot vorbeste (de ambele tabere) de „model EU” care in fapt nu exista. Daca se doreste o lege sociala „darea in plata” trebuie sa fie aplicata doar dupa declararea falimentului personal. Pana la urma tot deponentii platesc deoarece, cu sau fara legea „darii in plata”, bancile includ comisioane de risc substantiale, comisioane ce, evident, maresc costurile imprumuturilor si micsoreaza dobanzile bancare. A transfera riscul doar la cel ce imprumuta si a accepta dosare necalificate serios e cea mai buna cale de „a taia craca de sub picioare”. Dar unele banci au vazut o oportunitate si in acest sistem (de taiat craca) banii fiind in final suportat de clientii onesti si de bugetul de stat. Un cod de reguli de conduita (era sa scriu deontologie dar ar fi fost ridicol acest cuvant asociat cu samsarii de bani) bancara (BNR? slabe sperante EU poate) poate partial insanatosi domeniul si limita speculatia pe seama bugetelor nationale (prilej bun pentru UK de a fugi di EU – peste 40 % din PIB din speculatii (nu servicii!) bancare – o alta poveste insa). Pana atunci lupta a la nivelul legislatiilor nationale si cred ca legea darii in plata, complet aberanta in forma actuala, are macar meritul de a fi ridicat problema si a fi lansat discutia.

    • Este un pic exagerat sa spui ca toate riscurile sunt la client. Cand un client nu-si mai plateste ratele la timp cine risca sa ramana fara cash?…

      Legea falimentului personal inca nu se aplica. ANPC nu a reusit sa finalizeze normele si guvernul Ponta nu a alocat banii pentru infrastructura necesara in sistemul judiciar. S-a amant cu un an.

      Se poate crea o lege sociala foarte simplu si elegant – daca rata depaseste un anumit prag al veniturilor, sa zicem 65% (ca atat e la spanioli..), debitorul este temporar scutit de plata CAS (tax credits.. evident, se presupune ca debitorul nu are bunuri de o valoare substantiala pe care le-ar putea vinde ca sa-si acopere datoriile). Castiga astfel +12% venit net. Ar trebui sa fie suficient.. Va plati acest CAS de care a fost scutit abia atunci cand raportul dintre rata si venit va fi iar 65%.. si suma de care a fost scutit o va plati (actualizata doar cu inflatia), atunci cand rata va fi sub 65%.
      Daca nu e suficient se pot adauga si alte tipuri de tax credit. Evident, trebuie sa existe o limita a soldului de tax credits. De dragul conversatiei, sa zicem ca limita este salariul mediu net pe 3 ani. Avantajul (si aspectul social al masurii) este ca vei fi pasuit cat timp nu ai de unde sa platesti. E posibil sa mori linistit de batranete si sa nu-ti platesti datoria catre stat..

  5. felicitari, un articol excelent structurat si argumentat.

    cred ca este prima data cand citesc o opinie care demasca argumentul ca legea asta imparte riscul intre debitor si banca ca fiind o ipocrizie.

    trebuie spus foarte clar ca riscul este incertitudinea privind un anumit rezultat.
    dar acel rezultat poate fi si pozitiv, nu numai negativ, adica pretul unui imobil poate sa scada, cum s-a intamplat recent, dar poate sa si creasca, cum s-a intamplat mai demult.

    deci o „impartire a riscului” adevarata ar insemna ca banca sa participe si la profitul rezultat din cresterea pretului imobilului, nu numai la pierderea rezultata din scaderea aceluiasi pret.

    bineinteles, asta nu ar fi deloc pe placul celor care vocifereaza acum, ceea ce inseamna ca argumentul cu „impartirea riscului” este o ipocrizie crasa.

    foarte bine ati punctat si faptul ca multa lume se bucura ca prostul ca bancile vor face pierderi (de ciuda), uitand in acelasi timp ca daca bancile pierd s-ar putea ca deponentii lor sa aiba parte de macar niste nopti nedormite cand se gandesc ce s-ar putea intampla cu depozitele lor.

    ma bucur ca mai exista oameni cu capul pe umeri in tara asta.
    pardon, vad ca lucrati in afara tarii :))

    • Stai linistit ca dorm ca un prunc.Depozitul meu e garantat de stat.Nu am milioane de euro,am doar 50000 asa ca mi-i recuperez oricum.Sa fii sanatos asta e mai important.

      • domnule, sper pentru binele dumneavoastra ca glumiti!

        fondul de garantare a depozitelor are disponibili aproximativ 500 de milioane de euro, iar orice banca din top 10 are cel putin dublu decat atat – per total sistem, depozitele atrase de la populatie care sunt asa zis „garantate” sunt de 30 – 40 de miliarde de euro.

        deci fondul acopera intre 1% si 2% din total depozite.

        fondul de garantare are rolul de a interveni in caz ca exista 1 sau 2 banci care au probleme!

        doar nu va inchipuiti ca cineva poate acoperi toate depozitele din sistem, ca ar insemna ca undeva exista o suma de bani pusa deoparte egala cu suma tuturor depozitelot – de unde sa provina banii astia??!!!

        legea asta insa va crea probleme tuturor bancilor… sigur ca unele vor rezista mai bine decat altele, deci va ramane sa sperati ca ati avut noroc cand ati ales banca la care va tineti banii.

      • a, stati ca dvs aveti o problema mai mare – dvs credeti ca statul va garanteaza depozitele!

        imi vine sa ma prapadesc de ras!!!!!

        puteti sa va informati aici

        http://www.fgdb.ro/assets/resurse/Raport-Anual-2014.pdf

        am gresit mai sus, fondul nu are 500 de milioane de euro, ci un 1 miliard
        cu care trebuie sa acopere depozite de 31 miliarde de euro

        este un grafic simpatic la pagina 35 din 50, in jos in stanga de unde am luat aceste cifre (le-am convertit eu in euro ca sa fie mai usor)

      • Depozitul este garantat de stat, da. Cine este acest „stat” si de unde va da banii? Tot noi, contribuabilii, vom plati.

    • Oho, dezbaterile pe tema acestei legi imi par pline de ipocrizii, jumatati de adevaruri, exagerari si manipulari! Din ambele tabere.
      Teoretic, toti investitorii accepta ca orice investitie prezinta riscuri. Am senzatia ca bancile nu accepta ideea de risc. Iar cand se asigura impotriva riscului si nu pot incasa asigurarea atunci cand riscul se produce, cer bani de la stat. Adica, transfera acel risc intregii populatii.
      Dezvoltatorul risca sa nu-si vanda locuintele, cumparatorul risca sa nu poata plati ratele si sa-si piarda locuinta. Banca ce risca?
      Eu cred ca marea teama, nespusa cu voce tare, este aceea ca va scadea pretul locuintelor si al terenurilor pentru constructii. Cred ca asta e teama dezvoltatorilor, a bancilor, a vanzatorilor de materiale de constructii, etc. „Creditele pentru toti” au crescut pretul constructiilor si preturile materialelor de constructie. E posibil ca „regularizarea” creditarii persoanelor fizice sa scada pretul locuintelor, in cativa ani.

      • banca risca sa nu-si mai primeasca banii inapoi, cum ce risca banca?!

        se pune foarte clar in articol: banca nu este partener la afacerile nimanui, adica nu are pretentii nici la profitul si nici la pierderea pe care cel care ia banii o poate realiza.

        banca a dat niste bani cu imprumut si ii vrea inapoi, iar riscul ei este ca cel caruia i-a dat banii sa nu mai poata plati.

        pentru mine este incredibil cum lumea refuza sa inteleaga asta.

        inchipuiti-va ca vine la dvs un prieten si va cere sa-i imprumutati 10,000 de euro, ca are o oportunitate de afacere.

        apoi vine peste o luna si va spune ca a pierdut banii si ca fiind banii dumneavoastra, pierderea e si a dumneavoastra.

        e totusi dispus sa va dea jumatate din bani, ca atat a reusit sa recupereze din investitia initiala.

        dumneavoastra ati fi multumit cu situatia asta?

        ar trebui sa fiti multumit, ca dupa teoria dumneavoastra, cel care da banii trebuie sa-si asume si el o parte din risc.

        • eu cred ca te faci ca nu intelegi. Banca nu da 10000 de euro si primeste tot 10000, ci primeste 30000 la final.
          Daca eu platesc un avans de 40% si apoi renunt, banca are acoperit 40% din valoarea creditului si poate vinde casa cu 60% pentru a-si recupera toti banii sau o poate vinde cu mai mult de atat pentru profit.

          Chiar nu intelegi sau esti platit sa nu intelegi?

          • E greu sa discuti cu oameni carora le lipsesc niste minime fundamente de educatie economica cum esti tu.
            Probabil tu crezi ca dobanda este o escrocherie.
            Dar adevarul este ca atat timp cat si tu si eu preferam sa avem un bun acum mai degraba decat peste 10 ani, rezulta ca trebuie sa platim un cost ca sa avem bunul acum, desi nu dispunem de banii pentru a-l cumpara.
            Acest cost se numeste dobanda.

            Daca nu iti place sa platesti dobanda, nu ai decat sa strangi toti banii pentru un apartament si sa-l iei cu banii jos.
            Dar il vei lua peste 10-15 ani sau mai multi, nu acum.

            • @Robo – te asigur ca nu-mi lipseste nimic si nici nu sunt un manipulator si postac ca si tine. Te cred ca sunt buni, banii bancilor, dar pana la urma tot ai nostrii sunt asa ca ar trebui sa iti fie putina rusine cand traiesti de pe urma noastra.

              Asa cum am mai raspuns unor manipulatori ca tine, vezi poate pricepi si tu, desi sunt convins ca o sa continui manipularea ieftina pe care o faci.

              Banca face afaceri cu banii oamenilor si ca in orice afacere CA SA CASTIGI TREBUIE SA RISTI.
              Ei bine, banca pe care tu o aperi NU ARE NICI UN RISC in prezent. Cand banca are pretentia ca in 15 ani, 30 de ani, X ani sa primeasca inapoi dublu triplu,inzecit, inmiit etc. atunci trebuie sa-si asume riscuri. Asa cum eu daca as face un credit pentru casa si am castigul casa in prezent asa imi asum si faptul ca voi plati de 3 ori cat valoreaza si RISCUL ca pot sa pierd avansul, banii platiti intre timp si casa cand nu voi mai putea plati. Intelegi sau continui sa fii ridicol?

        • Eu cred ca nici nu pricepe si e si platit.
          Stimate @Robo, contra riscului de a nu primi banii inapoi, banca s-a asigurat prin ipoteca asupra imobilului debitorului. Valoarea imobilului si a ipotecii a fost stabilita doar de banca prin evaluatorii sai, debitorul neavand nici un cuvant de spus. Deci, lucrurile stau cam asa: 1) riscul cursului valutar – pe seama debitorului, 2) riscul de distrugere a imobilului – pe seama debitorului, prin asigurarea impusa de banca clientului, 3) dobanda – la discretia totala bancii, pana acum 2 sau 3 ani cand a fost legata de ROBOR sau EURIBOR (de parca astea nu ar fi tot la mana bancilor).
          Ce vor bancile acum? Sa spuna asa: am fost foarte proaste/i cand noi am stabilit valoarea imobilelor, clientii nostri, fiind mult mai competenti decat noi in aprecierea evolutiilor macroeconmice si presimtirea crizelor economice, ne-au pacalit in ultimul hal, asa ca va rugam nu acceptati ca acesti clienti hapsani sa ne puna in brate imobilul, ci dati-ne voie sa-i urmarim si pe ei si pe urmasii lor pana consideram ca ne ajunge cat am castigat. Si, daca nici atat nu ne e suficient, iesim ca cersetorii, cu mana intinsa la bugetul statului, caci, nu-i asa?, noi suntem prea mari pentru a cadea!
          Si, pentru ca @robo este adeptul exemplelor simplificatoare, sa dam un exemplu complet: cam ce credeti ca ar decide un judecator cand i s-ar pune in fata un contract intre dvs. si un prieten in care scrie ca dvs. ii imprumutati prietenului 10000 euro, iar acesta se angajeaza sa va restituie dupa un an 11000 euro sau sa va dea masina sa marca xx, etc, daca dvs. ati sustine ca vreti musai 11000 euro si nu masina?

        • Se zice ca cel mai sigur mod de a pierde un prieten este sa-l imprumuti cu bani. Recunosc, comparatia banca-prieten depaseste capacitatea mea de intelegere.

          Si, ca tot veni vorba, mai e ceva ce nu inteleg: de ce bunurile recuperate de banci de la rau-platnici (case, masini etc.) se vand sub pretul pietei? „Prietenul-banca” pierde bani, din tranzactiile respective?… Ar trebui sa-i plang de mila?… :)

    • RISC, riscuri, s. n. = Posibilitate de a ajunge într-o primejdie, de a avea de înfruntat un necaz sau de suportat o pagubă; pericol posibil. – Din fr. risque.
      Eu m-as bucura si mai mult daca, din cand in cand, semidoctii cu capul pe umeri, ar mai avea lecturi interesante, gen dictionare ale limbii romane

      • da, este adevarat ca definitia riscului in limbajul comun este diferita de definitia riscului in teoria economica si aici este problema bancilor ca au fost niste comunicatori extrem de slabi in problema acestei legi.

        pe de alta parte, definitia risculul este prost inteleasa chiat de catre profesionisti, deci nu e de mirare ca asa ceva e greu de explicat publicului si probabil nu ar fi trebuit nici eu sa aduc vorba despre asta.

        pentru dumneavoastra domnul Adi, imi permit sa va largest putin orizonturile – cine stie, poate va va ajuta la un moment dat.

        va scutesc de linkuri catre teorie si doar va dau un exemplu simplu:

        sa zicem ca intrati intr-o afacere in urma careia va asteptati sa castigati 100 de euro dar exista posibilitatea sa castigati doar 50 de euro.

        aveti sau nu aveti risc?

        conform definitiei din dictionar pe care ati dat-o, nu aveti risc.
        totusi, daca cu acei 100 de euro pe care va asteptati sa-i castigati doriti sa cumparati ceva ce va doriti si care costa fix 100 de euro, in cazul in care din afacere castigati doar 50 de euro, nu va veti putea permite acel bun.

        acum aveti risc?

        In teoria economica/ financiara, riscul este sansa ca rezultatul realizat al unei afaceri sa fie diferit de cel asteptat. Atat. Diferit in sus sau in jos, nu conteaza.

        matematic, cea mai simpla masura de risc este dispersia, o masura statistica care cuantifica deviatia unei populatii de la medie, dar care nu ia in considerare sensul acestei deviatii (ca e pozitiva sau negativa, nu conteaza).

  6. Degeaba, logica nu face casa buna cu romanul oricate mii de articole s-ar scrie. Din ce am inteles sunt cateva sute de „restantieri” definitivi si cateva mii de restantieri care probabil nu vor ajunge la capat cu ratele. Mult mai putini ca orbii sau persoanele in carucior care primesc sume mizerabile ca ajutor. Astia au doua maini si doua picioare si nu e obligatia noastra sa sustinem prin legi de importanta vitala un procent minuscul din populatia Romaniei. Ca unii sau altii au luat zeci de milioane pe persoana fizica pentru complexuri de apartamente si acum vor sa le cumpere de la banci la pret de dumping-bancile nu sunt agentii imobiliare si vor vinde la orice pret iese la licutatie-fara sa mai fie nevoiti sa achite ratele, inteleg. In Romania smecheria continua sa stea la masa cu legiuitorul, care e doar un gainar aservit comisionului aferent :))

  7. Mult mai simplu.
    E vorba de credit ipotecar in care:
    1. garantia este imobilul;
    2. imobilul a fost evaluat de reprezentantii sau agreatii bancii;
    3. banca a avut interesul sa evalueze in sus pretul imobilului: mai multi bani imprumutati, mai multa dobanda platita de imprumutat, profit mai mare pentru banca.

    Sa va dau un exemplu:
    Un apartament ceausist de ma larginea Bucurestiului care, in mod real, face max. 30.000 euro.
    In 2008 evaluatorul bancii, cu o inconstienta greu de imaginat, intreba partile la cat s-au inteles si daca suma era 80.000 apai atunci la atat evalua si el.

    Daca bancile ar fi procedat corect si prudent (ca-i vorbe de fapt de banii altora si nu al lor) ar fi evaluat apartamentul ala la 30.000 si i-ar fi spus cumparatorului: atata face, nu ne putem asuma riscul la 80.000, e problema voastra la cat v-ati inteles.
    Dar n-a fost cazul, n-asa?

    Lacomia bancilor nu poate ramane fara urmari.
    C-asa-i in tenis…

    P.S. La „Să mă explic” comparati merele cu perele.

    • Pretul variaza. A fost 80.000, pret stabilit prin negociere directa intre vanzatori si cumparatori. Evaluatorul nu a spus cat va fi peste 30 de ani.. nu este Nostradamus. A spus doar care este valoarea pe care la acel moment cumparatorii erau dispusi sa o plateasca. Toata lumea stie ca pretul variaza. Si ultimul idiot care si-a luat credit stia ca pretul apartamentelor nu este constant. De aceea s-au constituit garantii suplimentare. De aceea legea spune, dupa cum explica si autorul: „ART. 2164 precizează clar că: (1) În lipsa unei stipulaţii contrare, împrumutatul este ţinut să restituie aceeaşi cantitate şi calitate de bunuri pe care a primit-o, oricare ar fi creşterea sau scăderea preţului acestora.”

      Da, banca a lasat riscul devalorizarii locuintei la client. E normal. Clientul a ales locuinta, a negociat pretul, a platit pretul, a locuit in ea. Banca nu a vrut niciodata acea locuinta. Banca a vandut un credit si se asteapta sa-i fie returnat integral + o dobanda negociata in prealabil. Clientul a fost de acord, a semant contractul, a luat banii. Acum nu mai e de acord?.. Ghinion..

  8. Sa introduci clauze abuzive in contracte vi se pare o chestie „legala dar mai putin morala”, asa cum sustineti mai sus.Asta e o problema care ar trebui sa ingrijoreze pe toata lumea inclusiv per cei care nu au credite. Vorbim de abuzuri grave aici, si relatie dezechilibrata in raport cu banca.

    • Clauzele abuzive (astfel recunoscute de o instanţă de judecată) sunt evident nelegale. Cunosc cazuri de debitori care au câştigat în instanţă contra băncilor pe tema asta. Recomand această luptă spre finalul articolului meu.

    • Subiectul este darea in plata. Desigur, se poate discuta si despre clauze abuzive, eliminate deja prin OUG 50/2010. Dar suntem in 2016…

  9. Sunt de acord in principiu cu articolul numai ca am 3 observatii.
    1. Am avut numai doua împrumuturi relativ mici, din clasa nevoi personale, pe care le-am achitat in cate un an. Cu alte cuvinte nu sunt si nu am fost impovarata de credite bancare. Dar citeam clauzele contractului si oscilam intre ras hilar si furie: pe scurt si reformulat, contractul ii permite bancii sa modifice clauzele contractuale.
    2. In momentul aparitiei crizei, pe piata din Romania existau si locuinte si terenuri din belsug dar care nu erau puse in vanzare pt ca se astepta in continuare cresterea preturilor. Si majoritatea erau la persoanele fizice. Din acest motiv, chiar daca cred ca trebuie sa existe o lege care sa responsabilizeze bancile si sa protejeze categoria 2, in nici un caz nu trebuie protejata categoria 3. Si sa nu uitam faptul ca bancile prin expertii lor au supraeveluat in mod evident valoarea propritatilor; dar subiectul acesta poate fi baza a zeci de lucrari de doctorat.
    3. In privinta creditelor imobiliare bancile (din toata lumea) au actionat total iresponsabil. Creditele imobiliare pentru persoane fizice nu pot fi in mod rational o sursa de mare profit (nu stiu daca folosesc cuvântul in mod corect, dar cred ca se intelege sensul). Avantajul lor este ca aduc un profit constant pe termen lung. Creditul ca sa fie „fructuos” trebuie investit in ceva care sa produca. Nu stiu ce gandire a fost in spate, dar am asistat la o umflare artificiala. Si sa nu uitam responsabilitatea bancilor in goana dupa comisioane: personal supradimensionat, mult prea bine platit, tot felul de produse fanteziste, samd.
    Ca o concluzie: cred ca o lege care sa permita responsabilizarea bancilor si protejarea categoriei 2 este necesara. Dar una asa, generala, mi se pare dubioasa.

  10. Da si nu – exemplele date (masina, aur) nu sunt tocmai fericite sunt bunuri mobile ori cele imobile au un alt regim juridic – plus ca discutam d perioade de 20-30 de ani de zile.

    Bancile au o mare problema de business (au evaluat total pe langa imobilele din Romania) daca dupa ce 8-10 ani de zile incasat ratele la credite (cu dobanzile ABUZIVE incluse) primesc acum imobilele inapoi si tot ies in pierdere. In pietele din vest bancile fac bani din scenariul d emai sus.

    Banii deponentilor este iarasi o notiune relativa pentru ca tu ca banca intr-o abordare echilibrata nu dai credite pe 30 de ani din depozite la termen de 6-12 luni. E risk bancar pur/eroare elementara de management bancar. Ori tocmai pentru a ascunde aceste deficiente de management bancar BCE arunca cu bani in piata pentru a salva aceste banci.

    Deci primii care au fentat legea prin „inginerii finaciare” au fost bancherii acum suporta consecintele – cine seamana vant culege furtura!

    • Vorbiţi de contracte pe 20-30 ani. Care este termenul după care un contract poate fi modificat unilateral, fără acordul părţilor? Eu unul nu am auzit de aşa ceva…

  11. Cateva comentarii:
    1. Bancile NU au jucat (era sa zic cinstit) corect in Romania. O data ca au marit comisioanele si dobanzile ascunse (nu I-a controlat NIMENI – se aude BNR?) si a doua oara prin faptul ca au manipulat clientii sa opteze catre valutele exotice (pentru maximizarea profitului bancii) – adica NU va incadrati la valoarea de 100 k Euri, DAR va calificati pentru 175 k Franci Elvetieni (aceeasi suma). Si cam aici se opreste „vina bancilor” din Romania.
    2. Daca ar fi sa condamn clientii romani as spune ca au fost cumva, naivi cand s-au imprumutat pentru 15-30 de ani. Pe de alta parte, au fost laureati ai premiului Nobel pentru economie care NU au prevazut criza din 08-09. Stiiglitz NU se pune, el a prevazut crize…in fiecare an, pur si simplu,la un moment dat a avut…dreptate. Iarasi, in favoarea clientilor din Romania, as spune ca orice om normal gandea ca venitul sau va creste pe masura convergentei cu integrarea in UE (chiar si eu credeam asta).
    Obiectiv vorbind, s-au inselat si bancile (NU au realizat profiturile scontate!) si clientii de buna credinta. Exista insa o deosebire care sporeste dusmania contra bancilor: statul poate decide sa salveze bancile (cu banii cetatenilor!) insa clientii sunt pe cont …propriu NU ii salveaza NIMENI si NIMIC. Iar in marea lor majoritate, au ajuns sa nu poata returna imprumuturile din cauza Statuui (ala care este gata sa acorde bani bancilor!) DAR NU ESTE IN STARE sa creeze locuri de munca astfel incat cei datori sa poata sa isi achite datoriile fata de banci. Atentie, NU ma refer ca Statul sa angajeze oameni, ci la reglementari care sa incurajeze creearea locurilor de munca (nashpa, chestia asta necesita gndire, viziune, si vointa politica!!!).

  12. Sunt cateva aspecte de bun simt pe care emotia generala le minimizeaza in general: bancile sunt rele, iar consumatorii sunt jupuiti si umiliti.
    De fapt bancile sunt institutii puternice, care-si permit sa scrie regulile, iar consumatorii sunt intr-adevar jupuiti si umiliti!
    Culmea e ca si la alte „institutii” comerciale, cum ar fi hipermarketurile, de exemplu, consumatorii sunt jupuiti. Profitabilitatea retelelor comerciale e considerabil mai mare decat in tarile din vestul Europei, dar aici pare ca putina lume percepe jupuiala. Poate doar furnizorii de marfa. Insa din fericire la hipermarket nu te simti umilit, cel putin nu ca fenomen social.
    Problema bancilor in ultimii 10 ani este ‘ca pot’ si isi manifesta aceasta putinta (sa n-o numesc potenta) fara control si fara empatie. Doar lacomie dusa la extrem. De aici si reactia repulsiva si disperata a consumatorilor. Pe langa care s-au aciuit si speculatorii pe sume mari, singurii beneficiari reali ai posibilei legi a darii in plata.
    Bancile au mecanisme de protectie (legale) prin care vor transfera costul potential al darii in plata tot catre consumatori, fie prin costul creditului, fie prin conditii contractuale, gen avans mai mare. Deci legea darii in plata nu va fi o rezolvare. In teorie, o rezolvare mai adecvata ar putea fi o lege echilibrata a insolventei personale, dar deocamdata se pare ca proiectele acestei legi au ramas prin sertare.
    In concluzie, ar ramane sentimentul de refulare al oamenilor simpli care isi imagineaza ca au apucat macar sa traga o palma bancii, in vreme ce creditorii mari se folosesc de valul de furie ca sa-si faca ‘tabula rasa’ in conturile de datorie.
    Parc-am fi la revolutie: unii ies in strada si altii confisca puterea…

  13. Nu am credite, nu am economii substantiale, platesc asigurari, telefonie, cablu TV etc., dar nu ma pot regasi in „majoritatea populatiei” pentru care pretinde ca vorbeste autorul articolului.

    Nu sunt bancher, nu sunt jurist, nu sunt expert imobiliar. Asa ca opinia mea este cea a „omului de pe zebra”:
    In anii ’95-’98 cumparai un apartament de 3 camere (70 mp, bloc „ceausist”), intr-o zona decenta, cu 15.000 USD. Astazi este cel putin 60.000 de Euro, iar in urma cu 7-8 ani era si mai mult.
    Criza mondiala din 2007-2008 a fost declansata, printre altele, de prea numeroasele credite neperformante. S-au acordat credite si celor ce era evident ca nu pot plati. Bancile au plans si au primit ajutoare de la stat. Adica, din buzunarele tuturor cetatenilor. Ni se spune ca legea darii in plata o sa omoare creditarea imobiliara. Dar, poate, un efect va fi ieftinirea locuintelor. Se tot fac calcule de avans si rate la preturile de azi ale locuintelor. Dar daca, in 5-6 ani, ca efect al legii darii in plata, preturile locuintelor vor scadea cu 30%? Daca iti ajunge un credit de 20.000 de Euro sau mai putin pentru un apartament de doua camere?
    Inca astept sa vad o analiza obiectiva si exhaustiva a efectelor legii darii in plata…

    • Au fost într-adevăr bănci salvate de Stat în occident în timpul crizei deci cu banii contribuabililor. Băncile respective au folosit atunci poziţia lor de „too big to fail”. S-a creat un hazard moral şi este normal pentru contribuabilii respectivi să poarte resentimente băncilor. Dar asta nu justifică un alt hazard moral în România.

      • Nu pot sa cred ca puneti intrebarile astea!… :) Daca va plimbati prin jurul Bucurestiului, aveti sansa sa vedeti complexe rezidentiale goale sau ocupate in proportie de 15-20%. Cele mai multe sunt locuinte construite scump, pe vremea „creditelor pentru toti” si pe vremea lui „in lei, va putem da credit de 50.000 Euro echivalent, dar in franci elevetieni, va putem da credit de 55.000 Euro echivalent”. Astazi, acele locuinte sunt scumpe si nu le cumpara nimeni.
        Credite usoare inseamna bani disponibili pe piata, inseamna cerere, inseamna cresterea preturilor. Viceversa ar putea insemna scaderea preturilor, ma gandesc…
        Intamplator, stiu cam ce adaosuri comerciale practica dezvoltatorii si imi pare ca e loc de scadere. Dar nimeni nu scade, daca nu e nevoit. In esenta, lacomia e cea care sta la baza tuturor crizelor economice, cred eu.

  14. Exista diverse situatii in care s-a derogat de la Codul Civil (sau chiar de la Constitutie), dar, daca derogarea s-a facut pentru un „scop nobil”, nu s-a scandalizat nimeni; de exemplu:

    Art. 10 din legea 70/2015 limiteaza platile in numerar intre persoane fizice la 50000 lei/tranzactie, desi o astfel de limitare incalca:
    a/ Dreptul de proprietate garantat de art. 44 din Constitutie,
    b/ Prevederile art. 1488, alin. 2 din Codul Civil, care prevede ca „Plata se poate face prin orice mijloc folosit în mod obişnuit în locul unde aceasta trebuie efectuată.”

  15. .
    uite am cautat eu pentru tine.este din wiki

    . In some jurisdictions, mortgage loans are non-recourse loans: if the funds recouped from sale of the mortgaged property are insufficient to cover the outstanding debt, the lender may not have recourse to the borrower after foreclosure. In other jurisdictions, the borrower remains responsible for any remaining debt.

    The word mortgage is derived from a „Law French” term used by English lawyers in the Middle Ages meaning „death pledge”, and refers to the pledge ending (dying) when either the obligation is fulfilled or the property is taken through foreclosure.[1] Mortgage can also be described as „a borrower giving consideration in the form of a collateral for a benefit (loan).

    dupa cum vezi o ipoteca este considerata consideration adica contrapartida pentru credit si este non recourse loan adica nu mai alta cale de recuperare decat intrarea in posesie a bunului ipotecat orice alte sume ramanand nererecuperate de la debitor.

    • @a spune:
      Doar in unele jurisdictii mortgage-ul e non-recourse. Nu neaparat peste tot in lumea asta. Insa si in cele in care e non-recourse, legea nu actioneaza retroactiv.

      Ce este mai important este cum interpretam un contract (1) din trecut, (2) intre 2 parti, adica pe Cod Civil.

      Putem paria ca in special (1) nu trece de Curtea Constitutionala, in litera si spiritul Constitutiei. Interpretarile legate de efecte in viitor raportate la un contact din trecut sunt povesti.

      Miza pentru ceea ce se semneaza de acum incolo e substantial mai mica, deoarece toate partile implicate isi vor fi incorporat informatia la zi (inclusiv legislativa) in termenii contractuali. Posibil in dezavantajul clientului.

      • extrasele din wiki au fost pt a i lamuri pe cei care considera ca ipoteca nu poate avea dare in plata. la originea ei ipoteca este dare in plata. ca ulterior la presiunea creditorilor au fost uzurpate drepturile debitorilor este altceva. multi habarnisti de trei lei de prin banci au citit niste contracte de credit tip de la banca la care lucreaza si au impresia ca asa este peste tot si de cand lumea.

        in ceea ce priveste retroactivitatea nu ma intereseaza subiectul. legea a fost initial atacata ca vezi doamne nu exista dare in plata in lumea asta. minciuni.

    • Extrasul tau din wikipedia sufera de o lipsa evidenta… nu ne spune despre care „jurisdictii” e vorba. Sunt curios daca gasesti un exemplu real. Un stat in care toate creditele ipotecare sunt obligatoriu de tip non-recourse.
      In SUA, unde foarte multe credite ipotecare au fost de tip non-recourse (desi este optional), falimentele bancilor au fost „platite” tot de contribuabili.

  16. De accord cu se spuneti, si ati pus foarte bine punctul pe i cand spuneti ca darea in plata favorizeaza cel mai mult categoria c) a debitorilor. Ce ma surprinde pe mine in toata dezbaterea de pe marginea acestui subiect este cat de putin preocupata este lumea, si in primul rand finantistii de serviciu, de a se documenta cu privire la experienta altora inainte de a trage concluzii. Darea in plata e un subiect care a dat multa bataie de cap economistilor pana sa descopere parlamentarii nostri apa calda. A fost un subiect fierbinte in timpul ultimei crize datorita componentei imobiliare. S-a acumulat si literatura, si experienta. Dar ai nostri ii dau inainte si voteaza pe baza de argumente logice si morale categoria Cristina Anghel. Din pacate nici raspunsurile BNR n-au fost la obiect.

    Un credit cu dare in plata (limited recourse loan) este echivalent cu un credit fara dare in plata (full recourse loan) plus o optiune “put” pe casa (adica dreptul de a vinde casa la un pret egal cu soldul creditului) (plus dreptul de a plati anticipat creditul oricand si fara penalitati, care are si ala o valoare, daca nu e prins deja in conditiile initiale – nu intram in toate amanuntele). Banca nu iti da doar bani imprumut. Iti mai ofera ceva, si anume un fel de asigurare pentru valoarea casei tale, angajandu-se sa-ti stearga creditul contra casei, ceea ce e echivalent cu a-ti gasi cumparator pentru casa la pretul ala chiar si in cazul unei scaderi substantiale a pietei imobiliare. Banca se angajeaza sa preia o pierdere in locul tau, ca si in cazul unei asigurari de furt sau incendiu.

    Creditul cu dare in plata este mai riscant pentru banca decat cel fara tocmai datorita acestei asigurari / optiuni put. Cu cat creditul acordat este un procent mai mare din valoarea bunului garantat, cu atat optiunea aia put are valoare mai mare. O banca prudenta, care protejeaza depozitele clientilor, nu va putea acorda creditul in aceleasi conditii ca si inainte. Avansul va trebui sa fie mult mai mare, posibil si dobanda. Pe termen scurt asta inseamna mai putine credite noi acordate, intrucat nu multa lume poate da avans de 40%.

    Pentru viitor raman doua alternative: 1. Bancile sunt prudente pana la capat, si atunci creditul imobiliar se restrange semnificativ si 2. In timp bancile devin mai putin prudente datorita presiunilor concurentiale, cum s-a intamplat si ultima data, avansul minim scade, creditul total acordat creste din nou, categoria c) a debitorilor de care vorbeste autorul este cea incurajata sa ia imprumuturi, ceea ce inseamna ca urmatoarea criza imobiliara va fi un “meltdown” – o spirala in care bancile vor fi obligate sa vanda apartamentele luate prin dare in plata, ceea ce va impinge preturile si mai jos, ceea ce va determina pe altii sa dea bancilor casa etc. In 2008 se punea problema cum poate fi oprita aceasta spirala cauzata tocmai de darea in plata. Uitati unul din zecile de articole pe tema asta de la vremea aia:

    http://www.nber.org/feldstein/wsj11182008.html

    Darea in plata amplifica fluctuatiile de pret in ambele sensuri (bancile “vand volatilitate”, iar lucrul asta nu ramane fara consecinte). Pentru cine e interesat, dati o cautare dupa embedded put non recourse mortgage.

    • de aceea creditele ipotecare pana intr_o anumita valoare pentru cei care le iau pentru casa in care locuiesc trebuie sa fie reglementate incat bancile sa nu poata sa faca speculatii imobiliare si sa induca volatilitate in preturi. asta se face in romania si ar fi bine sa se mearga mai departe si bancile sa nu poata da credite ipotecare cu avansuri nesimtite. asa cum se limiteaza rata ca procent din venitul debitorului trebiuie limitat si avansul ca procent din valoarea bunului ipotecat cu dare in plata. ca put neput s a dovedit ca toata finantimea a ajuns pana la urma la uite banu nu e banu asa ca lasati teoria in chestiuni de ordin social si economic. au fost complicate lucruri care tb sa fie simple de aceea s a ajuns unde s a ajuns.

      reglementari exista si sunt foarte stricte si in domeniul cartilor de credit care au ruinat foarte multi oameni de aceea trebuie mai multa reglementare in domeniul bancar care a devenit nociv pentru economie.

      • „bancile sa nu poata da credite ipotecare cu avansuri nesimtite”

        Adica sa nu poata cere avansuri prea mari, asta vreti sa spuneti, nu? E si asta o solutie, putem sa-i zicem solutia „Hugo Chavez”.

        Ce intelege greu lumea e ca darea in plata cu avans mic induce debitorilor un comportament de tip speculator. Vorbesc de debitori rationali, nu de oameni pusi pe specula din start. Sa zicem ca ai luat apartamentul cu 100,000, avansul a fost doar de 5,000 si restul de 95,000 credit. Peste 2 ani ai platit inca 5,000 din credit, soldul e 90,000. Daca are loc o prabusire de preturi pana atunci si un apartament ca al au valoreaza doar 70,000, ce e rational sa faci ca si debitor? Sa platesti in continuare la soldul ala de 90,000? Sau sa-l dai in plata bancii, sa scapi de datoria de 90,000 si sa-ti cumperi altul la fel cu 70,000? Ce te impiedica sa-l dai pe asta bancii si sa-ti iei altul? E asa greu sa-ti muti mobila de la un apartament in altul? Oricare dintre noi ar face asta. E normal sa-ti faci din start astfel de calcule. Nu e mult mai usor sa iei creditul stiind ca, daca te-ai fentat si apartamentul a fost prea scump la momentul ala, ai cui sa-i plasezi pierderea?

        Nu va cer sa ma credeti pe mine pe cuvant – vedeti articolul ala pe care l-am dat mai sus, cititi cu atentie ce spun aia care sunt deja patiti. Creditul cu dare in plata si avans mic e o aberatie.

        • creditul ipotecar cu avans rezonabil pare o aberatie in conditiile pietii imobiliare deosebit de speculativa si volatila tocmai datorita expansiunii bruste a creditului imobiliar care a umflat preturile. o piata cu preturi stabile permite avansuri rezonabile pentru acoperirea costurilor bancii si o fluctuatie moderata de pret a bunului ipotecat.

          trebuie umblat si la rezervele de risc si determinarea capitalului de risc al bancilor astfel incat creditele imobiliare sa nu mai fie considerate cu risc scazut si astfel sa se incurajeze creditul imobiliar si implicit prea multa cerere pe piata imobiliara.

          s a indus in ultimele decade ideea ca locuinta este investitie ca ea creste in valoare necontenit si sistemul financiar a hranit aceasta speculatie. locuinta ca si aurul nu sunt investitii care produc valoare pentru ca nu produc nimic sunt doar cel mult protectii impotriva inflatiei.

        • Total de acord cu ce spuneti dvs. Din punct de vedere econimic. Asa e si in teorie, asa e si in practica. Dar sa aducem discutia pe taramul bunului simt si sa raspundem la urmatoarele intrebari: Au stabilit vreodata clientii urmatorii termeni ai contractului: avansul, dobanda, valoarea ipotecii, etc.? Poate doar durata rambursarii, dar nici aia in totalotate. Pana la urma clientii de tip c), pe care ii mentionati si dvs. si autorul sunt stapanii barului astfel ca pot bea pe gratis car vor sau tot barmanii le dau cinzeaca pe datorie?

          • Daca e sa vorbim filozofic (din putzul gandirii, cum ar veni) atunci cand conditiile asta favorizeaza, categoria c) suntem toti. Asta am incercat sa arat cu exemplul meu. Toata lumea vrea sa cumpere cat mai ieftin si sa vanda cat mai scump, si cei care au, si cei care n-au. Despre partea cu bunul simt, nu stiu ce rost are discutia. Eu nu as da bani cu imprumut decat in conditiile cu care sunt eu de acord. motiv pentru care ma si abtin de la asa ceva. Nu pot sa am pretentia ca altii sa fie mai flexibili in privinta asta.

            • Inca odata, total de acord cu dumneavoastra.
              Problema este ca bancile, dupa ce participa sarguinicios la aparitia categoriei c) si mai ales la extinderea ei prin combaterea a ceea ce romanul spune simplu in intinde-te cat ti-e plapuma, nu pot tot ele sa vina sa se planga ca exista aceasta categorie. Sunt convins ca nu credeti ca bancile isi vor recupera pierderile de la categoria c), ci prin diverse metode „creative” tocmai de la ceilalti si, mai rau, si de la cei care nici macar n-au luat credite. Pana la urma nu este vorba de a „suprareglementa” in domeniel financiar-bancar, cum urla adeptii mainii invizibile, ci de a reglementa in sensul aducerii la rolul originar al acestui sistem, cand mana invizibila isi indeplinea rolul sau. Cu alte cuvinte (din putul gandirii) a nu mai permite sa se vanda cai verzi pe pereti si/sau blana ursului din padure. Sau macar ca, atunci cand treaba se impute, sa se aleaga exact cu ceea ce au vandut.

            • Nu e corect sa spunem ca bancile din Romania au incurajat categoria speculatorilor cat timp au dat credite “full recourse”. Mai degraba pot fi suspectate ca, acordand prea usor credite, au profitat de categoria naivilor care s-au crezut ei mari speculatori (si a naivilor in general). Probabil ca BNR n-a facut suficient pentru a preveni lucrul asta. Intamplator am termeni de comparatie. Stiu ce inseamna ce inseamna sa explici pe intelesul omului obisnuit la ce riscuri se expune cand ia un credit imobiliar sau investeste in instrumente financiare complexe. In Japonia ti se citeste in fata fiecare clauza din contract si ti se explica in termini obisnuiti ce inseamna fiecare in parte, pentru ca limbajul legal e greu de inteles si pentru ei. Si dupa ce ti-a citit-o si explicat-o angajatul bancii, daca nu ai intrebari, trebuie sa semnezi – la ei pui o stampila mica – pentru fiecare clauza din contract pentru a atesta ca ti-a fost explicata si ai inteles-o. Dureaza cam o ora doar partea asta. O chestie buna pentru a termina cu orice fel de discutii pe viitor. Revenind la oile noastre, soarta categoriei c) depinde de varianta finala a acestei legi proaste. Fara legea asta e greu sa scape pe banii altora.

  17. „A mai existat o categorie de beneficiari, cei pentru care ¬ aceasta este opinia mea ¬ a fost scrisa de fapt aceasta lege: ei sunt persoane in general instarite, care au facut investitii imobiliare inainte de declansarea crizei din 2008, in terenuri, case de vacanta, apartamente destinate inchirierii sau vanzarii, mizand pe continuarea boom-ului imobiliar. Acestia s-au trezit fara profitul pe care au mizat, iar unii ¬ cu datorii pentru terenuri care mai valoreaza azi o fractiune din cat au costat ele inainte de 2009. Acestia au fost adevaratii destinatari ai legii. Ei ar fi castigat, aruncand inspre banci pierderile din deciziile investitionale pe care le-au facut tot ei. Toate datele arata fara echivoc ca aici se concentreaza de altfel creditele cu probleme, cu o rata ridicata de neperformanta. Este remarcabil faptul ca, din totalul creditelor ipotecare mai mici de 150 mii euro, in numar de peste 170 mii, doar 1,34% sunt neperformante (inregistreaza intarzieri la plata de peste 3 luni); la polul opus se situeaza creditele in valoare de peste 150 mii euro, cu garantii terenuri, care inregistreaza o rata de neperformanta de aproape 45%! Nu sunt decat ceva mai mult de 500 de persoane in aceasta situatie; dar exista vreo ratiune morala sau economica pentru care sa fie rasturnat sistemul de drept pentru a-i scapa de datorii pe acesti 500 de cetateni?”
    http://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-20851680-eugen-radulescu-bnr-darea-plata-mai-mult-rau-decat-bine.htm

  18. E haios cum fiecare intelege ce vrea. Legea nu s-ar aplicat retroactiv decat daca s-ar aplica situatiilor in care cineva nu a putut returna un imprumut, i s-a luat casa dar a ramas dator bancii.
    Apoi, nu e vorba ca legea va permite cuiva sa profite de banci. Atunci cand dau credite ipotecare, bancile nu finanteaza intregul cost al locuintei achizitionate sau accepta drept gaj o proprietare mai scumpa decat valoarea creditului acordat. Tocmai pentru a se proteja de risc. Ca exemplu, vrei casa de 100.000, banca iti da cam 75.000 dar tu pierzi casa de 100.000 daca nu platesti ratele. La fel, vrei 100.000, pui garantie casa de 120.000.
    Plus ca mai includ comision de risc in credit. Pe de alta parte, in majoritatea cazurilor oamenii deja au achitat o parte, de multe ori insemnata, din credite. Deci alti bani recuperati deja de banci.
    Pentru distractie putem si calcula.
    In ceea ce-i priveste pe speculantii care vor jumuli saracele banci trebuie spus ca oamenii au primit credite de la banci fara ca bancile sa isi respecte propriile norme. Vezi cazul Elena Udrea. Deci nu sunt niste rai care jefuiesc bancile ci niste rai prin care bancile se jefuiesc singure.

  19. Cateva observatii (sper eu cat mai seci) pe seama articolului:

    1. O lectura instructiva cu privire la aspectele juridice ale darii in plata gasiti aici: http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-20818028-gheorghe-piperea-citeva-argumente-ordin-principial-relative-necesitatea-legii-darii-plata-unele-critici-ale-argumentelor-ordin-emotional-ale-opozantilor-acestei-legi.htm

    2. Vorbim de imprumuturi IPOTECARE, nu de orice fel de imprumuturi. Cu alte cuvinte banca de bani pt achizitionarea unui bun (imobiliar) , insusi acel bun fiind garantia imprumutului. Acest lucru are cateva consecinte:

    • Creditul ipotecar prin definitie este un credit garantat cu ipoteca, nu un credit luat pentru a achizitiona o locuinta. Ipoteca este definita clar in Codul Civil. Legea darii in plata in varianta respinsa de Iohannis nu se limita la credite ipotecare pentru achizitia de locuinte, nici macar nu se limita la credite cu ipoteca constitutia pe o locuinta. Practic, daca ai luat un credit ca finantezi campania electorala din 2008 si ai garantat cu un teren, ai fi putut beneficia de legea darii in plata.

      Daca va luati dupa „profesorul” Piperea nu e de mirare ca ajungeti la astfel de confuzii.

  20. (continuare)

    a. Este fundamantala o evaluare CORECTA a valorii bunului de catre ambele parti.
    b. Riscul deprecierii valorii bunului este acoperit de banca prin avansul cerut cat si prin instrumente specifice (nu intram in detalii)

    3. In cazul legii actuale:
    a. Banca nu are nicun interes sa evalueze corect bunul ci sa il supraevalueze pt a vinde un imprumut cat mai mare. In caz de neplata tot riscul este al debitorului. In spirala preturilor din 2007/8 bancile au avut o foarte mare contributie. (As dori sa sarim aici peste expresia : contract agreat de ambele parti. Toti stim ca un contract cu orice banca e practic o adeziune si nu o negociere)
    b. In caz de executare silita banca distruge valoare, vanzand casa pe nimic. Isi neaga astfel propria evaluare a ipotecii.
    c. In plus a luat nastere si o patura de „profitori ai licitatiilor” care iau pe nimic, cu acordul bancii (si spre profitul personal ulterior al unor angajati) apartamentele scoase la vanzare. Din nou banca face asta pt ca poate si pentru ca nu are niciun risc.

    4. Din toate postarile pe care le-am citit contra legii, pare ca in secunda 2 de la aprobarea ei toti cei cu credite ipotecare se vor grabi sa dea bancilor imobilele. Nu imi e clar ce castiga, dar imi e clar ce vor pierde:
    – avansul platit
    – ratele platite care in primii 8-10 ani sunt pure dobanzi
    – investitiile facute in casa
    Evident pierderea lor este castigul bancii (acesta fiind un joc de suma nula).

    Ca bonus fac observatia ca toate justificarile bancilor de a respinge legea variaza intre puerile si inselatoare (minciuni). Astept inca o argumentatie solida si inteligenta.

    • Nu sunt jurist sau avocat, dar orice om care se pricepe la economie si are si un pic de bun simt (common sense) stie ca o evaluare este valabila pentru un moment dat, nu pentru viitor. Nimeni nu poate prezice care va fi valoarea unui bun ipotecar peste 10 sau 20 de ani, ci doar pentru azi. Din acest motiv argumentatia cu evaluarea care a fost facuta si acceptata de ambele parti (banci si clienti) nu ajuta la nici un fel de concluzii.

      Chiar daca stim ca un contract cu banca e de adeziune, nu de asociere, principiu ramane: daca ai aderat inseamna ca ai fost de acord cu conditiile si ti-ai asumat consecintele. Oricat de prost ar fi contractul, daca l-ai citit si semnat esti responsabil pentru semnatura aia. Pana unde? Pana la capat, oricare ar fi capatul.

      Argumentatia solida si inteligenta pentru respingerea legii este cea legata de Constitutie si codul civil. E suficienta, din punctul meu de vedere.

      • Păi tocmai din motivul ăstra băncile nu finanțează 100% o achiziție imobiliară. Tot din același motiv incud comisionul de risc.

        • Nu, pentru ca daca ar evalua riscurile si posibilele pierderi ar ajunge sa ceara avans de … 30-50%. Culmea, fix ca in contractele care prevad darea in plata. Diferenta e ca la un contract cu asemenea optiune il inchei in cunostinta de cauza, pe cand o lege cu dedicatie pica din senin si pretinde ca „asa e bine”. E fix diferenta de a planifica si a fi luat prin surprindere de arbitrariul legislativ – ce impiedica maine Parlamentul sa dea o lege a taierii capetelor pentru bunii platnici?

  21. Citez:

    „c) speculatorii imobiliari care au luat credite de milioane „pe persoană fizică” pentru a investi în orice altceva numai într-o locuinţă proprie nu.

    Darea în plată avantajează în primul rând categoria c) care transferă astfel pierderea afacerii lor asupra băncilor”

    Aici m-am oprit cu cititul. Autorul articolului fie nu a citit varianta modificata a legii in care a fost introdus un plafon de 150.000 eur, fie este rau intentiont.
    SIncer, ma indoiesca ca speculatorii imobiliari cu credite sub 150k eur sunt mai multi decat cei in incapacitate de plata, cu credite sub aceeasi suma. Speculatiile se fac pe sume mult mai mari, pe proiecte mari, nu pe un apartament in Aviatiei.
    Nu pot sa nu remarc faptul ca aceeasi teze a fost sustinuta si de banci + economisti din domeniu.

    Constat ca presa in ziua de azi este fie prost informata, fie aservita intereselor diverselor parti. Oricare ar fi stiuatia, este trist.

    • @ George P

      Cred ca nu e vorba nici de rea intentie, nici de dezinformare, sau neinformare.

      Forma actuala a legii cu plafon e un pas inainte, insa legea e inca la stadiul de proiect. Mai are o camera, a deputatilor, de trecut, plus ca nu s-ar exclude eliminarea pragului in ultimul moment. Motivatia oficiala a eliminarii pragului ar fi discriminarea, implicit neconstitutionalitatea legii.

      In concluzie sa nu ne pripim cu acest prag. Aici e marea miza si vor mai fi batalii, la vedere sa obscure, pentru eliminarea sa.

  22. 1. Cei care au dificultati in a plati imobilele cumparate cu credit si pe care banca a facut evaluare si a pus ipoteca nu sunt un numar nesemnificativ de persoane, ci reprezinta peste 20% din populatia ce a luat credite ipotecare inainte de 2009.
    2. Banii imprumutati sunt garantati cu imobilul, dar prin artificii contractuale bancile au fortat garantarea perpetua cu veniturile viitoare – ceea ce face ca un debitor caruia i se executa imobilul ipotecat sa fie in continuare urmarit pe o perioada de pana la 35 de ani. Asta este ilegal si este echivalentul sclavagismului. Rezultatele sunt divorturi, fuga din tara, sinucideri etc. Garantez ca rezultatul economic si social este dezastruos pentru Romania.
    3. Bancile incaseaza, pe langa dobanda, o sumedenie de comisioane de risc, inclusiv risc valutar. Aceste comisioane ar trebui sa asigure debitorul ca in caz de fluctuatie a valutei in care s-a luat creditul fata de leu este acoperita diferenta. Este un serviciu simplu care ar trebui sa fie oferit de catre banca, dar care nu se pune in practica.
    4. Dobanda la creditele date in Romania este semnificativ mai mare decat cea de la creditele din UE sau alte tari, tocmai din cauza riscului de tara si altor riscuri. Bancile de la noi asadar sunt acoperite pentru riscurile de neplata prin dobanda suplimentara pe care debitorii romani o platesc.
    5. Legislatie asemanatoare sau chiar mai indrazneata a fost implementata cu succes in Ungaria, iar bancile si-au marcat niste pierderi si au mers mai departe. In acest fel toata societatea a putut merge mai departe. In Statele Unite si in alte tari exista legea falimentului personal.
    6. Nu exista nicio legatura intre deponentii unei banci si pierderile unei banci din afaceri. Dobanda la depozite este un cu totul alt subiect. Chiar si asa, exista riscul de faliment al bancii, risc foarte real de altfel, caz in care intra in functiune Fondul de Garantare al Depozitelor (care nu acopera nici 1% din sumele pe care ar trebui sa le garanteze). Asadar, daca o banca da faliment, iar Fondul de Garantare nu poate plati sumele garantate, atunci deponentii isi iau teapa – caci nimeni nu se duce dupa directorii sau actionarii bancii atata timp cat nu exista dovezi probate in justitie de frauda.

    Articolul este asadar, imho, subiectiv si este vizibil partinitor. Un fel de PR facut sistemului bancar.

    • @razvan M. Adica PATRU MILIOANE de romani au luat credite IMOBILIARE cu ipoteca inainte de ??????
      Nu vorbim de cumpararea unei masini cu credit garantat cu ipoteca , vorbimdea da casa inapoi.

      • Citeste cu atentie: ” peste 20% din populatia ce a luat credite ipotecare inainte de 2009″.

        Sa o luam si altfel. Vorbim despre un cuantum al creditelor de 200 miliarde euro pana in 2009. Din astia, sa zicem ca jumatate sunt credite imobiliare date populatiei. Din astia, peste 20% au probleme, asta inseamna 20 miliarde. 4 miliarde si ceva de euro, la active ale sistemului bancar de peste 50 miliarde euro. Oamenii care au acele datorii au probleme reale si au nevoie sa poata iesi din groapa pt. a putea spera la o viata mai buna.
        In plina criza, toata Romania a ajutat bancile printr-o decizie politica. Atunci am luat peste 20 miliarde euro credite, la care noi platim dobanda ca tara, pt. a returna garantiile depuse de banci la BNR si a ajuta sistemul bancar sa iasa din groapa. Atunci a fost vorba de mult mai mult decat cele 4 miliarde si ceva de euro.
        Acum bancile sunt din nou extrem de profitabile. Este momentul sa elibereze populatia si economia de balast si sa mergem cu totii mai departe. Bancile vor face niste provizioane, vor marca niste pierderi, dar anul viitor lucrurile vor fi mult mai bune pt. toti. Viata merge mai departe.

        • Scuze, am incurcat putin niste date: a se citi 200 miliarde lei, 100 miliarde lei si 20 miliarde lei -> 4 miliarde euro. Date statistice se gasesc pe siteul BNR.

  23. chestia cu retroactivitatea v-a explicat-o Dan in comentariul nr 2.

    O treba pe care o vad folosita de toti protestarii la adresa legii, si e stupida.
    „un contract legal încheiat să fie modificat fără acordul ambelor părţi”.

    Deci, nesimtita asta de lege intra cu picioarele in contractele oamenilor cu agenti economici (banci).

    Hai sa vedem exemple perfect valabile in care Legea intra peste contracte si ii forteaza pe Gigel si Banca Sufletului SRL sa modifice contractul, chiar daca n-au nici un chef.

    Sa zicem ca Gigel este angajat la BS cu salariul minim. Si vine nenorocita de lege care zice ca incepand cu data de 30 februarie, salariul minim va fi dublu.
    E de acord Gigel? Este.
    E de acord Banca Sufletului SRL? Cu siguranta nu.
    Are incotro BS SRL? Nu prea are.
    Asa ca, vor, nu vor, contractul semnat de buna voie si nesilit de nimeni de catre cele 2 parti trebuie modificat dupa cum le zice legea.

    Deci DA, legea a avut, are si va avea intotdeauna o putere mai mare decat un contract intre 2 parti. C-asa-i in tenis.

    p.s. de la unu care n-are credite ci depozite in banci.

    • Legea din ipoteza Dvs. (care dublează salariul minim în ţară)

      a) nu acţionează retroactiv.
      b) nu îi garantează lui Gigel un salariu dublu ci numai faptul că nu va mai fi angajat (la alb) cu un salariu sub cel cerut de lege. Rămâne însă opţiunea ca Banca Sufletului SRL să nu-şi poată permite noul salariu al lui Gigel şi să se restructureze, închidă, etc.

      Astfel contractul se modifică prin acordul părţilor: mărire de salariu sau încetare de contract de muncă.

    • Dar legea nu spune ca se dubleaza si salariile platite pana atunci nu? Deci nu este retroactiva.

      Legea vine si spune ca se dubleaza salariul minim. Gigel din pacate este atat de incompetent incat nu poate produce suficient ca sa merite atatia bani, asa ca BS il va concedia pe motiv ca isi restrange activitatile devenite brusc neprofitabile. Ca sa vezi nazdravanie.. legea nu obliga partile sa modifice nici un contract.. legea doar stabileste care vor fi de acum incolo conditiile pentru cei care vor sa aiba un astfel de contract. Diferenta fundamentala este ca unitatea de timp in care se consuma contractul. In cazul contractului de munca este, de regula, o luna. La sfarsitul lunii, ambele parti si-au indeplinit in totalitate obligatiile. In cazul creditului ipotecar dureaza zeci de ani pana isi indeplinesca ambele parti obligatiile.

  24. In majoritatea articolelor contra acestei legi, obeserv cateva idei ce se repeta obsesiv:

    1. Toti care au luat credit ipotecar de la banca au in cap doar afaceri, daca preturile la imobile cresteau, nimeni nu mai avea nevoie de aceasta lege, etc.
    Total fals. Oamenii nu mai pot sa plateasca, sau daca o fac, o fac cu dificultate. Asta e problema dl. Stolz. Credeti ca dupa ce ai platit 7-8 ani, ai dat avans, iti vine sa pleci din casa doar pentru ca ea nu mai valoreaza cat valora la inceput? Nu scaderea pretului ii duce la disperare, ci faptul ca trebuie sa dea 70 % din venituri, iar cu ce ramane sa isi cresca un copil doi.

    2. Alta sintagma tendentioasa este, citez – Darea în plată avantajează în primul rând categoria c) (speculatorii imobiliari )-. Cu ce sunte celelalte categorii defavorizate in fata categoriei c) ? Cum ii avanteajeaza legea pe cei din c) si pe ceilalti ii lasa deoparte? Este doar o incercare de manipulare, punand in fata personajele negative. De ce persoana care abia plateste rata si da apartamentul in plata, este mai putin avantajata de aceasta lege fata de speculanti? Ca ea pierde casa unde sta iar speculantul pierde o proprietate terta? Si daca nu plateste, tot pierde casa. Si ce mai are pe langa, si mai si primeste o poprire cadou.

    3. Depozitele noastre, se vor duce pe apa sambetei.
    In primul rand, depozitele respective acopera doar o parte din sumele creditate. Ca daca era tanda pe manda, situatia era diferita.
    La fel cum cei care au luat credite de la banci sunt numiti lacomi si fara cultura financiara, asa puteti si dumneavostra sa intrati in categoria celor fara de cultura pentru simplu fapt ca v-ati depus banii intr-o banca lacoma, si nu ati analizat ce inseamna riscurile creditarii fara cap. Banca este responsabila pentru actiunile ei.

    4. Lupta cu bancile in instanta. Asta e o gluma buna. Si ce sa se reclame, lipsa de moralitate?

    • Argumentele dumneavoastra sunt pentru legea falimentului, foarte necesara de altfel, nu pentru darea in plata. E neproductiv pentru economie ca debitorul sa fie tinut in sclavie tot restul vietii de catre creditor. La un moment dat trebuie trasa line si creditorii trebuie sa isi imparta pierderea. Creditorii trebuie sa-si faca mai bine temele cand iau decizia de creditare si sa nu-si mai permita sa-si bata joc de activele cu care e garantat creditul, cum se intampla acum.

      Generalizarea darii in plata este un mod nepotrivit de a rezolva problema falimentului. Cum spuneam mai sus, sunt doua posibilitati – ori bancile sunt responsabile si creditul imobiliar se restrange semnificativ, cu toate consecintele economice care decurg, ori nu sunt responsablie, si atunci urmatoarea criza o sa ne coste pe toti si mai mult decat ultima. Ma surprinde graba cu care vrem tocmai noi romanii sa revolutionam lumea finantelor fara sa ne uitam putin si ce fac altii ceva mai multa experienta decat noi.

      • Va dau spre analiza urmatoare situatie reala. Credit luat in 2008 in RON, iar rata reprezinta 70% din veniturile familiei, adica maxim cat se putea. In anul 2009 banca anunta debitorul ca noua rata creste cu 65%. In acest caz rata lunara depaseste veniturile totale ale debitorului. Vi se pare normal ca banca sa te anunte si atat? Sa nu isi puna problema daca poti plati sau nu in aceste conditii? Si vine si iti ia casa..apoi ramai si cu datoria intregul credit.

        • O situaţie într-adevăr foarte dificilă. Mă tem că singura soluţie viabilă aici este falimentul personal.

        • Depinde la ce „crestere” va referiti. Daca banca s-a folosit de o clauza abuziva, beneficiati de OUG 50/2010.. Piperea va fi fericit sa va ia sub obladuire. Daca rata a ramas fix aceeasi in moneda in care ati luat creditul, atunci nu e nici o crestere… datorati aceeasi suma pe care o datorati si inainte, doar ca subit ati descoperit ca nu locuiti in Elvetia…

          • pehash, de dragul discutiei, tu ce ai face ?
            binevoieste sa faci efortul de imaginatie si sa te pui in situatia lui chris.
            (ooh !! stim ca tu nu ai ajunge niciodata intr-o cumpana a vietii)

        • Mici detalii ca cel pe care-l revelati dumneavoastra fac ca bancile sa se bucure de respect si pretuire din partea populatiei… :)

          • Da, daca ar da si detalii despre cum a crescut rata, altfel e o legenda urbana. L-am vazut ieri pe Yeti, mergea la banca sa isi plateasca rata, ‘pe onoarea mea.

  25. Ar fi interesant daca un jurist ar putea clarifica, aici, daca termenul „retroactiv” este corect folosit in cazul contractelor aflate in derulare sau ar fi potrivit doar cu referire la contractele finalizate (creditele achitate).

    • Poate ca interpretarea ar fi romaneasca, in functie de interesul juristului. Dar se pot vedea exemple din afara tarii, de pilda in SUA unde legile reglementeaza doar pe viitor, fara a afecta situatia actuala. Chiar si legile care vor sa afecteze situatia actuala, gen Obamacare, a inchis de fapt contractele actuale (erau de servicii, se puteau inchide oricand pentru ca nu aveau nici durata nelimitata si nici datorii de o parte sau alta) si s-au creat alte contracte in noile conditii.

      O lege neretroactiva se poate aplica in 2 moduri: ori afecteaza doar contractele incheiate dupa intrarea in vigoare a legii ORI permite inchiderea contractelor curente si incheierea altora in noile conditii.

      Problema e ca inchiderea contractelor curente se poate face si asta doar in doua moduri: cei imprumutati platesc totul si fac alte contracte cu alte clauze (imposibil in practica) sau incheie alte contracte de finantare cu alte banci sau aceeasi banca si inchid contractul actual (putin probabil, dar ar putea gasi finantare mai ieftina acum si conditii mai bune).

      • Banuiesc si eu ca e vorba de interpretare si ca fiecare tabara foloseste termenul „retroactiv” asa cum ii convine… :)
        Ei, daca ajungem sa luam exemple din SUA, din cate stiu eu, la ei, precedentele sunt foarte importante, in justitie. Citeam ca un debitor roman a obtinut, in Justitie (la Galati, parca), reevaluarea unui credit in franci elvetieni. Banuiesc ca, in SUA, un astfel de precedent ar fi neconvenabil pentru banci… :)

    • Decizia CCR 1321/2011:

      o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare.

  26. Legea darii in plata este o consecinta a modului iresponsabil in care au dat credite bancile pana in prezent.In concret, eu m-am prezentat sa cer un credit de 50 000 euro si am adus drept garantie un bun imobil, evaluat de evaluatorul AGREAT de banca la suma de 100 000 euro.
    Evaluatorul a trecut aceasta valoare in raport la indicatia bancii; ,, am nevoie ca bunul sa fie evaluat la suma 10 000 euro pentru a ma incadra in acordarea creditului.”
    Evaluatorul ageat face ce i se spune pentru ca atlfel, nu va mai fi agreat.
    Se acorda creditul iar dupa un timp, debitorul nu mai poate plati, iar banca executa bunul.Evident, executarea se face tot la un executor AGREAT, obtinandu-se in final o suma reprezentand 10-20 % din evaluarea bunului adus drept garantie.
    Este vina debitorului ca banca a acceptat ca si garantie un bun supraevaluat ?
    De ce debitorul trebuie sa ramana in continuare dator bancii dupa vanzarea bunului adus ca si garantie ?
    Banca chiar nu suporta niciun risc ?
    Daca ai dat o suma de bani imprumut avand o anumita garantie, acceptata de tine, creditor, de ce nu te multumesti cu suma rezultata din valorificarea garantiei, pe care tu creditor ai acceptat-o ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Alexandru Stolz
Alexandru Stolz
20 de ani de carieră într-o reţea internaţionala de Retail. Detaşat pentru 10 ani in Asia, a locuit şi a muncit in 3 ţări diferite. Interesat de actualitatea politică internă şi internaţională precum şi de chestiuni cetăţeneşti.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro