Home » Macro » Citesti:

Criza din zona euro. Lectii pentru Romania

Aura Socol martie 21, 2012 Macro
2 comentarii 2,036 Vizualizari

Zona euro a fost si este inca sub o presiune uriasa. Mult mediatizatul Tratat fiscal propus de liderii europeni a dat un semnal clar. Tarile din Uniunea Europeana sunt hotarate sa mearga impreuna. Ce urmeaza insa dupa Tratat? Aceasta este intrebarea, una legitima de altfel. Va fi capabila zona euro, aflata sub presiunea generata de actuala criza, dar mai ales a punctelor slabe si a limitelor severe pe care aceasta le-a trasat, sa adanceasca procesul de integrare economica?

In opinia mea, zona euro nu are de ales: se reformeaza sau dispare. De altfel, parerile cu privire la viitorul zonei euro au fost impartite inca din momentul in care a aparut. Incepand de la intrebarea de ce este nevoie de un astfel de aranjament, in conditiile in care toate celelalte aranjamente monetare anterioare si-au atins limitele, ba chiar au esuat lamentabil. Si continuand cu mult discutatele criterii de la Maastricht si legatura (sau nu) a acestora cu criteriile amintite in teoria zonelor monetare optime. Criza financiara cu care se confrunta zona euro a constituit un veritabil test care a confirmat teoriile unora, infirmandu-le implicit pe ale celorlalti.

O problema de fond este ca Europa a mers si merge inca cu doua viteze. In insasi interiorul zonei euro sunt vizibile doua componente distincte: pe de o parte state care au avut beneficii nete ca urmare a renuntarii la independenta politicii monetare si pe de alta parte state care au avut si au costuri nete. Din prima categorie fac parte tari precum Germania, Olanda, Belgia, Franta (tari puternic atasate preferintelor pentru inflatie scazuta, mai putin ultima). Aceste state au fost de altfel si cele care au „gandit” Tratatul de la Maastricht. Pentru aceste tari, stabilitatea macroeconomica indusa de respectarea acestor criterii venea ca o manusa, avand in spate un „background” economic foarte solid. Altfel spus, pentru niste tari puternic tehnologizate, cu rate de productivitate de invidiat, detinatoare a unor puternice mecanisme de ajustare si, pe fond,  puternic competitive, stabilitatea macroeconomica este un proces de tip „fine tuning”. De altfel, toate aceste state au fost si cele peste care criza a trecut fara sa lase urme foarte adanci.

Cum ramane insa cu celelalte, care nu sunt atat de puternic competitive? Raspunsul se regaseste in intrebare. Iar teoriile cu privire la integrare monetara l-au sugerat de cateva zeci de ani. In 1961 s-a luat chiar si premiul Nobel pentru o idee care, culmea, avea sa nu fie luata in considerare decat marginal in cazul zonei euro. Atat timp cat particularitatile structurale ale economiilor nu se vor subsuma ideii de competitivitate, solutiile de tip Facilitatea Europeană pentru Stabilitate Financiară (FESF) sau Mecanism european pentru stabilitate financiara, chiar si solutia propusa de Tratat fiscal nu vor fi decat solutii temporare, cu efecte temporare. Confruntate cu o noua criza, economiile slabe vor reactiona la fel.

Necesitatea unei reformari profunde a zonei euro este evidenta. In plus, momentan, extinderea zonei euro trebuie stopata. Cel putin pana cand aceasta isi va fi rezolvat propriile probleme. Ba mai mult, cred ca intr-un viitor apropiat se impune o analiza mult mai atenta a criteriilor pe care tarile “pretendente” la a intra in zona euro ar trebui sa le indeplineasca pentru a fi admise.

Cat priveste Romania, dorinta de a intra in zona euro este vizibil exprimata, neratandu-se nicio ocazie pentru a ne exprima aceasta timta strategica. Precum si de a continua reformele in scopul atingerii acestei mize. E firesc sa fie asa. In fond, conform Tratatului de la Amsterdam, toate tarile care sunt admise in UE sunt obligate sa intre si in zona euro, dupa o perioada mai mult sau mai putin extinsa. Analiza trebuie insa facuta cu foarte mare atentie. Iar decizia trebuie luata in mare parte ca urmare a analizei tehnice si nu a deciziei politice. Si asta pentru ca, in fond, miza intrarii in zona euro trebuie sa fie  beneficiile aduse cetatenilor sai si nu un simplu obiectiv bifat suplimentar pe o agenda electorala.

In opinia mea Romania trebuie sa faca ex-ante o analiza responsabila a costurilor si beneficiilor potentiale. Analiza care trebuie sa raspunda la intrebari de genul: in ce masura socurile din zona euro se transmit si in Romania? dupa cat timp? cum raspunde economia romaneasca la astfel de socuri (simetric/asimetric)? are Romania capacitate (mecanisme ) de ajustare, mecanisme alternative instrumentului curs de schimb, pe care il pierde? Exista studii stiintifice care demonstreaza empiric faptul ca Romania are capacitate foarta redusa de ajustare a economiei nationale. Intre Romania si zona euro exista o corelare pozitiva (dar scazuta) a socurilor de oferta si negativa a socurilor de cerere (estimari pe baza metodologiei Blanchard – Quah). Corelatia scazuta a socurilor de oferta si negativa a socurilor de cerere indica un risc crescut pentru producerea unor socuri asimetrice in cazul Romaniei.

Pe partea de politici, este stringenta necesitatea disciplinarii finantelor publice, in contextul in care politica fiscala va ramane singurul instrument macroeconomic disponibil autoritatilor dupa intrarea in zona euro. Cat priveste politica monetara, este esential ca inflatia sa fie redusa in mod structural. Daca pana la intrarea in zona euro criteriul inflatiei reprezinta practic cea mai importanta conditie pentru a fi admis, ex post, inflatia nu mai poate fi controlata de statele membre. Tarile unde inflatia nu este  redusa in mod structural, ci doar ca urmare a unor politici conjuncturale, favorabile la un moment dat, evident se vor confrunta cu crestere de preturi, pierdere de competitivitate, si, evident, toate dezechilibrele ce rezulta de aici. Cu cat propria economie este mai rigida din punct de vedere structural, cu atat pierderea de competitivitate va fi mai semnificativa. Si sa nu uitam ca politica monetara (unica) a Bancii Centrale Europene nu vizeaza particularitatile fiecărei economii. Atunci cand ia decizii, BCE se adreseaza unor structuri economice presupuse deja similare.

In concluzie, daca vrem sa intram in zona euro, reducerea decalajelor din economia reala este o prioritate. Deficientele din economia reala afecteaza grav tintele nominale. Mult timp am fost obsedati de dilema convergenta reala urmata de convergenta nominala, sau invers? Cred ca acum este evident care este raspunsul. Mai ales ca si zona euro merge in aceeasi directie.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , ,



Currently there are "2 comments" on this Article:

  1. euNuke spune:

    “Va fi capabila zona euro sa adanceasca procesul de integrare economica?”
    Nu, pentru că nu există un proces de integrare economică, ci un fenomen generalizat de dezintegrare a economiilor naţionale. Integrarea statelor este doar politică, declarativă, şi normativă, in virtutea unui contract multi-statal ce consacră uzurparea funcţiei legislative a statelor semnatare de către o entitate centrală supra-statală, fără personalitate juridică definitivată, deci de către un grup cu puteri executive ce nu acceptă cu niciun chip responsabilitatea guvernării in nume propriu. Ca atare, BCE, in lipsa unui guvern european veritabil, reprezintă un organism infracţional transfrontalier acoperit de acel contract cu clauze ambigue şi abuzive cunoscut sub numele de Tratatul Maastricht, iar acţiunile sale nu sînt politici monetare sau macroeconomice, ci banale operaţiuni de contrafacere de monedă. Moneda euro este un fals, fiind emisă de unica bancă centrală fără stat din istoria omenirii. Această ‘monedă’ erodează constant economiile naţionale in care s-a impus utilizarea ei prin distrugerea banului legitim şi înlocuirea lui cu o ficţiune.

    “O problema de fond este ca Europa a mers si merge inca cu doua viteze”
    Nu. Europa ‘merge’ cu 27 de viteze, economiile atrase in această aventură totalitară funcţionează diferit, au randamente şi productivitate diferite şi nivele de capitalizare a pieţelor fundamental distincte. Toate ţările din blocul comunist sînt subdezvoltate şi suferă de pe urma distrugerii capitalului privat de către regimurile socialiste ce au continuat să paraziteze economiile chiar şi după revoluţiile ce au înlăturat dictaturile dar nu şi substanţa anticapitalistă a nomenklaturilor. In loc de o redresare lentă prin liberalizare şi privatizare am obţinut nişte pomeni sub titulatura pompoasă de fonduri europene, politică de subvenţii ce conservă mentalitatea asistenţială a esteuropeanului şi creează noi dependenţe ale antreprenorilor locali faţă de oligarhia suprastatală eurocrată. Nu s-a pus nicicînd problema re-capitalizării acestor pieţe ca o condiţie prealabilă de aderare, pentru că junta de la bruxelles nici nu dorea să ‘integreze’ state capitaliste in curs de dezvoltare, puternice şi autonome, ci să paralizeze chiar şi iniţiativa privată incipientă prin perpetuarea şi întărirea mecanismelor instituţionale de distorsionare şi control al pieţelor. Statele din sudul Europei întîmpină şi ele probleme, insă de alt soi, in principal de pe urma introducerii monedei false supraevaluate care a încurajat guvernele naţionale să intre in cercul vicios al creditării interstatale şi in coteria tipic fascistă bănci comerciale – state, fenomen care a condus la transformarea statelor in debitori perpetui, in clienţi majoritari pe piaţa creditelor, in jucători dominaţi şi privilegiaţi pe aceste pieţe, in acţionari majoritari ai băncilor distruse de acest joc, şi implicit in scurgerea capitalului privat dinspre sfera privată a industriei către cea a “investiţiilor publice”, scăpate cu totul de sub orice control cetăţenesc. Pe scurt, problemele sînt diferite de la ţară la ţară, condiţiile erau diferite la momentul semnării contractului de cedare a suveranităţii şi prin urmare vitezele de dezintegrare a economiei sînt diferite. Colapsul economiilor europene nu se petrece in acelaşi ritm, căutat de planificatorii Centralei, ci in cel natural, după cît de rezistente şi capitalizate sînt entităţile industriale strategice.

    “zona euro nu are de ales: se reformeaza sau dispare”. zona euro nu are cum să se reformeze; chiar şi dumneavoastră, de bună credinţă fiind, sesizaţi că nu este prea clară o eventuală linie directoare a unei potenţiale reforme, şi că recentul ‘Tratat fiscal’ [in realitate un Dictat pentru statele din afara zonei euro] nu stipulează nimic in acest sens. Motivul incapacităţii de reformare structurală a zonei este simplu: nu există un Guvern federal dispus să-şi asume vreo politică reformistă, recte o transformare a entităţilor centrale ale UE in organe legitime şi vitale ale unui stat european. Fără niciun cap nu are cum să se mişte trupul greoi şi inutil al aparatului eurobirocratic, şi nici măcar acel simulacru al democraţiei -PE- nu are cum să dizloce politicile economice ale statelor membre captive reţelelelor de extorcare, din moment ce indivizii ce populează acest aşezămînt de inspiraţie stelară sînt credincioşi ‘idealurilor’ europene şi nu ţărilor şi cetăţenilor care i-au trimis acolo. In fapt Parlamentul European este singura instituţie reprezentativă din Europa lipsită de competenţa şi funcţia ei originară, anume iniţiativa legislativă, ei emit recomandări şi înfierări publice, iar preocupările lor par cu totul desprinse de realitatea economică sumbră in care se zbate Europa. Deci rămâne doar dispariţia. A euro, nu a zonei euro. Cu cît mai repede cu atît mai bine.

  2. Mitica spune:

    Problema este mult mai simpla: economia noastra are nevoie de o posibilitate de dezvoltare, ceea ce nu se vede pana in prezent. Prin continuarea colonizarii tarii parca vrem sa devenim o tara bananiera. Asa zisele fonduri europene sunt de fapt fonduri oferite celor care pot angaja afaceri pe bani proprii sau imprumutati si care apoi sa fie decontati partial la sfarsit -evident dupa o metodologie corecta si excesiv de stricta, ce duce la un nivel de absorbtie ce este aproape de zero. Asa ca intrarea intr-o cursa cu toate tarile UE in conditiile in care in CAER aveam penultimul salariu pe cap de locuitor este o totala tendinta de suicid economic, pe care economistii si analistii nostri economici se fac in prezent ca nu o vad ! Boala se perpetueaza din 1989 pana in prezent !!! Nu este nevoie de povesti economice luate din filozofia concurentei economice fara indurare ca sa te amagesti ca ai vreo sansa . Iar daca mai ai si tendinte populiste de tara saraca, atunci filozofia occidentala iti rezerva soarta Greciei fara cuvinte si dubii !!!
    Sper sa fiu contrazis de fapte !!!!!



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Aura Socol


Aura Socol

Conferentiar universitar doctor, ASE Bucuresti cu specializari Macroeconomie, Macroeconomia Integrarii monetare europene. In prezent Consilier Vicepresedinte Autoritatea de Supr... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)