joi, martie 28, 2024

Mentalitatea anticapitalistă: o mare problemă a României

Deceniile de propagandă anticapitalistă au lăsat urme adânci în mentalul colectiv românesc, ceea ce face ca sărăcia, șomajul, corupția etc., să fie atribuite cu un aer de verosimilitate capitalismului, nu reminescențelor comunismului.

Cuvântul „capitalism” provine de la „capital”, care derivă, la rândul său, de la „caput, capitalis, e”=capete de vite (lat.), identificate odinioară cu bogăţia în general. El este atestat pentru prima dată în 1850 în scrierile lui Louis Blanc, un politician și istoric francez de orientare politică socialistă.(1) A rămas însă puțin utilizat, fiind ignorat chiar și de către Karl Marx în celebra sa carte, „Capitalul”, apărută în 1867. Cuvântul a pătruns cu toată forța în discuțiile politice doar la începutul secolului XX, și anume ca antonim al socialismului. În mediile științifice, el a fost validat prin strălucita carte a lui Werner Sombart, „Der Moderne Kapitalismus” (1902). Deși nu a fost folosit de Marx, acest cuvânt a fost încorporat în mod destul de firesc în concepția marxistă, după care istoria omenirii cuprinde următoarele orânduiri sociale (moduri de producție): comuna primitivă, sclavagismul, feudalismul, capitalismul și comunismul (numit în prima sa etapă „socialism”). Cuvântul „capitalism” este, deci, polisemic, fiind utilizat atât în politică și ideologie, cât și în limbajul științific. De aici, probabil, ambiguitatea destinului său.

În prezent, este unanim admis în mediile academice că termenul „capitalism” desemnează un sistem economic în care oamenii posedă şi folosesc bunurile în conformitate cu interesul lor, iar preţurile se formează în mod liber, în funcţie de cererea şi oferta de pe piaţă. Este vorba, deci, despre un ansamblu de elemente legate între ele, care permit producţia, repartiţia şi consumul bunurilor necesare vieţii unei colectivităţi umane. Ca urmare, „capitalismul” este considerat atât un sistem economic, cât şi un tip de organizare socială. În prezent, „capitalismul” este sistemul economic dominant în lume şi cel care a dat naştere fenomenului globalizării.(2)

Procesul de auto-organizare al acestui sistem economico-social de diviziune a muncii în condiții de proprietate privată asupra mijloacelor de producție constituie una din problemele fundamentale ale ştiinţei economice, deoarece face ca sistemele economice să fie rezultate ale acţiunii umane, nu ale unui proiect uman. De aceea, procesul respectiv i-a preocupat în permanenţă pe toți marii economişti, de la A. Smith la L. Walras, L. Mises şi F. Hayek.

Astfel, Ludwing Mises (1881-1973) a descris amănunțit economia de piață în capodopera sa, Acțiunea umană, apărută recent și în limba română.(3) El a arătat că piața este ordine, nu haos, iar sistemul de preţuri libere, singurul mijloc de coordonare a acţiunilor milioanelor de indivizi care formează economia unei ţări şi singurul mijloc de calcul şi de decizie economică raţională.

Strălucitul discipol al lui Mises, Friedrich Hayek (1899-1992), a demonstrat, la rândul său, că proprietăţile emergente ale unei economii (preţuri, structură, creştere etc.) sunt rezultatele scopurilor diverse şi disparate ale indivizilor dintr-o anumită comunitate.(4) Conform acestei demonstrații, în general, în spatele tuturor fenomenelor sociale nu stă un individ sau un grup social, ci o totalitate de acţiuni care au loc în cadrul unui sistem extrem de complex.(5)

Concluzia care se desprinde din aceste analize fundamentale este că principala condiţie pentru asigurarea libertăţii şi emancipării personale, a eficacităţii şi eficienţei, bunăstării şi prosperităţii etc., este limitarea intervenţiei statului la domeniul său de competenţă specific (poliţie, justiţie, armată etc.) şi lăsarea cetăţenilor să gândească şi să acţioneze în mod liber (laissez faire et laissez passer, le monde va de lui même). Dimpotrivă, cu cât intervenţia statului este mai amplă (fiscalitate, norme, reguli) şi autoritară (utilizarea legii şi a forţei), cu atât dezvoltarea economică este mai redusă.

În România, cuvântul „capitalism” a fost atât de compromis de propaganda comunistă încât chiar și acum, la treizeci de ani de la căderea comunismului, pare imposibil de reabilitat. După decenii în șir de anatemizare, acest cuvânt este încă utilizat ca o sperietoare de către anticapitaliștii din diverse părți ale eșichierului politic. Astfel, în ultimele discursuri electorale, el servește pentru a acuza și discredita Occidentul, care „vrea să ne fure resursele”, „exploatează poporul român”, „ne vinde alimente contaminate” ș.a.m.d. Tot așa, în discuțiile televizate cu iz electoral, cuvântul „capitalism” sau sinonime mai mult sau mai puțin inspirate ale acestuia (mercantilism, neoliberalism, libertarianism, imperialism, colonialism etc.) sunt folosite pentru a insulta și compromite adversarii politici a căror gândire economică se îndepărtează de modelul xenofob-autarhic ceaușist, care a redevenit, se pare, strategia economică oficială. Din motive pe care vom încerca să le explicităm mai jos, foarte mulți telespectatori acceptă cu ușurință, din păcate, aceste etichete puse pe diverse realități economice indezirabile.

Echivalarea valorilor europene cu „capitalismul sălbatic” sau „de cumetrie”, „acumularea primitivă de capital”, „colonialismul” etc., necesită clarificarea și revalorizarea acestui concept destul de simplu, bazat pe libertate și responsabilitate, dar care, la fel ca în comunism, este deformat, caricaturizat și folosit pentru a justifica distanțarea României de civilizația europeană.

Erori și confuzii întreținute

În limbajul propagandei naţional-socialiste renăscute, cuvântul „capitalism” nu se bazează, desigur, pe amintitele analize științifice, ci trimite subliminal la noțiunile de ,,Occident”, „colonialism”, „globalizare” etc., detestate de către românii supuși o jumătate de secol intensei propagande comuniste. Ei au au fot obișnuiți în timpul comunismului, când participarea celor 4 milioane de membri de partid la învățământul politico-ideologic era obligatorie, să-și închipuie lumea liberă ca un spațiu al inegalităților economice, grevelor, revoltelor, războaielor, dezastrelor naturale etc.(6) După căderea comunismului, cele trei decenii de capitalism autohton au permis perpetuarea acestei imagini tendențioase, în pofida faptului că cetățenii românii pot călători în străinătate, iar foarte mulți au văzut cu ochii lor cum trăiește lumea liberă. Explicația menținerii acestei percepții deformate rezidă în faptul că amintitul capitalism à la roumaine i-a făcut pe mulți oameni să-și piardă speranța că se vor mai putea adapta vreodată la noile realități economice. Ca urmare, unii concetățeni, din rea credință, iar alții, pur și simplu din ignoranță, consideră că liberalizarea prețurilor, privatizarea, deschiderea economiei etc., sunt politici pe care guvernele postcomuniste ar fi trebuit și ar fi putut le evite.

În aceste condiții, mulți compatrioți atribuie capitalismului sărăcia în care se află ei sau cunoscuții lor. Or, acest fenomen are un impact remarcabil asupra conștiinței naționale, având în vedere că în prezent în România peste 23% din populație este săracă.(7) Astfel, o mare parte a societății românești crede spusele unor politicienieni, jurnaliști și mas media că măsurile economice luate de autorități împotriva companiilor și băncilor cu capital străin au ca scop împiedicarea transferului de bogăție în străinătate. Cei 4,6 milioane de cetățeni săraci(8) și cei 345 mii de șomeri(9)sunt, deci, victime ale capitalismului și străinătății. Quod erat demonstrandum!

România nu are o tradiție capitalistă prea îndelungată. Elitele românești au început să adopte modelele occidentale abia după pacea de la Adrianopol (1829), însă economia a rămas mult timp predominant agrară.(10)Modernizarea României a fost ceva mai puternică doar în ultimele decenii ale secolului al XIX-lea, când s-a dezvoltat o industrie sprijinită puternic de stat prin protecționism vamal și reglementări stimulative. Modenizarea de tip capitalist a fost însă întreruptă de cel de-al Doilea Război Mondial și de instaurarea imediat după terminarea acestuia a unei forme extrem de represive de comunism, care s-a menținut aproape neschimbată până la prăbușirea finală din decembrie 1989 („stalinism pentru eternitate” – Vladimir Tismăneanu(11)). Societatea românească nu a cunoscut, deci, decât o scurtă perioadă de capitalism, ale cărui efecte economico-sociale nu avut răgazul să se manifeste: în 1938, populația rurală reprezenta încă cca. 80% din total.(12) Această întârziere istorică și această discontinuitate impusă de instaurarea și menținerea îndelungată a comunismului stalinist au făcut și fac ca generațiile născute după război și chiar și cele născute după căderea comunismului să creadă lozincile propagandei comuniste, care a atribuit capitalismului (regimului burghezo-moșiersc, imperialismului, colonialismului etc.) toate relele lumii, de la războaie și greve până la poluare și schimbări climatice.(13) Paradoxul este că deși trăiesc preponderent în mediul urban și pot călători și munci în străinătate, acești oameni percep chiar și libera întreprindere ca o manifestare a capitalismului la scară microeconomică, ca un loc unde angajații sunt exploatați de către patronii care nu au alt scop decât obținerea de profit.

Un factor important care contribuie la comiterea erorilor de interpretare și la întreținerea confuziilor este comportamentul politicienilor români. Ei au fost dintotdeauna atrași de capitalismul de stat, care s-a manifestat, în perioada interbelică, prin politica „prin noi înșine”, iar în prezent, prin „capitalismul de cumetrie” – considerat de mulți contemorani identic cu capitalismul în general. Astfel, politicienii actuali se declară adepți ai inițiativei private, susținători ai întreprinderilor mici și mijlocii, apărători ai capitalului românesc ș.a.m.d., însă, în realitate, sufocă sectorul economic privat – cel mai creativ și mai expus la riscuri – prin suprareglementare, autorizații, controale, amenzi etc.

În fine, elitele tehnocrate preferă și ele să lucreze în sectorul economic de stat sau în cel bugetar.(14) De la aparatul birocratic al guvernului, al celor 24 ministere și al parlamentului la cele o sută de agenții guvernamentale, la consiliile de administrație ale numeroaselor întreprinderi de stat, organe de control, organisme „deconcentrate”, primării etc., aceste elite au capturat statul, se rotesc și se promovează reciproc la fel ca în timpul comunismului. O idee despre capacitatea de rezistență a acestor structuri la ideile și măsurile menite să instaureze economia de piață se poate face având în vedere că numărul salariaților bugetari este în prezent de peste 1,2 milioane.(15)

O consecință este manifestarea pe scară largă a fenomenelor descrise de teoria birocraţiei a lui Max Weber, care a analizat rolul acestei categorii sociale în procesul de raţionalizare a acţiunii practice care a dus la apariţia civilizaţiei occidentale moderne, proces marcat îndeosebi de naşterea şi dezvoltarea capitalismului.(16) La Weber, termenul „birocraţie” nu are nimic peiorativ, ci desemnează o organizaţie caracterizată prin proceduri, împărţirea răspunderilor, o puternică ierarhizare şi relaţii impersonale. Acest termen se aplică la toate formele de organizare, mai ales la cele asociate cu puterea publică. Cu toate acestea, deosebirea esenţială între o întreprindere privată şi o organizaţie birocratică este că, de regulă, profitul acesteia din urmă nu se repartizează acţionarilor, respectiv contribuabililor, ci rămâne în interiorul structurii birocratice respective pentru a fi împărţit între funcţionari. Caracteristica unei structuri birocratice este, deci, „internalizarea profitului”.

Aplicarea acestei teorii în cazul specific al României arată că trăsăturile economico-sociale ale societății românești postcomuniste pot fi puse în legătură destul de strânsă cu interesele proprii ale birocraţiei. Astfel, obiectivele specifice birocraţiei (salarii mari, avantaje nesalariale, prestigiu, putere etc.) influenţează mărimea bugetului global alocat administraţiei, explicând tendinţa acesteia de a „umfla” cheltuielile respective. Mai precis, birocraţia este înclinată să-şi maximizeze bugetul în mod discreţionar, adică să sporească partea din bugetul global pe care o poate utiliza pentru acoperirea unor cheltuieli care nu sunt necesare pentru îndeplinirea sarcinilor care-i revin, dar care aduc funcţionarilor publici avantaje directe sau indirecte.

Slaba calitate a clasei politice și ineficiența birocrației românești sunt eclatant ilustrate de faptul că, deși preleveză sub formă de impozite și contribuții 45,5% din salariile cetățenilor, pe care politicienii aflați la putere pretind că îi apără de exploatare, statul român se dovedește incapabil să absorbă mai mult de 28% din fondurile puse la dispoziție în mod gratuit de UE, pe care guvernanții o acuză însă că este dezinformată și că îndrăznește să-i tragă la răspundere pentru că nu respectă normele și valorile europene. Pe de altă parte, același stat plătește salarii exorbitante demnitarilor și funcționarilor publici de rang înalt, îndemnizații și pensii speciale, peste 200 mii ajutoare sociale etc. Evident, acești bani nu-i ajung, iar, ca urmare, guvernul se împrumută masiv și cu costuri din ce în ce mai mari, deși guvernanții știu, probabil, că sarcina datoriei publice (rate scadente+dobânzi) va fi suportată tot de către contribuabili. Se învederează, astfel, o veche meteahnă a anticapitaliștilor români: ei își aplică ideile populiste cu banii altora, bani pe care îi cheltuiesc foarte repede în folosul lor și al acoliților lor. Capitalismul postcomunist à la roumaine este, deci, în mare măsură, ceea ce profesorul Viorel Roman numește „feudalism moldo-valah”.(17)

După părerea noastră, este vorba mai degrabă despre o formă de manifestare sui-generis a fenomenului numit în literatură „căutare de rente’’ (rent-seeking).(18) În general, acest fenomen constă în obţinerea unui câştig prin manipularea şi exploatarea mediului economic şi politic, mai degrabă decât printr-o activitate economică susceptibilă să sporească avuţia naţională. În România, „vânătoarea de rente” a devenit un sport național ca urmare a încetinirii sau chiar opririi reformelor structurale prin acţiunea grupurilor de interese care obţin câştiguri substanţiale din blocarea reformelor la jumătatea drumului între vechea economie cu planificare centrală şi economia de piaţă eficace, concurenţială şi deschisă spre exterior.(19)

Soluții și speranțe

Intrebarea care se pune este dacă mai este posibilă restabilirea încrederii societății românești în capitalism și în virtuțile proprietății private și ale liberei întreprinderi – valori pe care societatea românească le-a uitat? În definitiv, singurul care crează bogăție este sectorul privat și singura care permite unui popor să trăiască mai bine este munca, iar aceste adevăruri simple și universale nu și-au pierdut valabilitatea doar pentru că societatea românească este și se lasă înșelată de ideologia etatistă a elitei sale.(20)

Provocarea este totuși foarte mare, deoarece dogmele, maniheismele, sofismele etc., sunt repetate zi și noapte la aproape toate posturile de televiziune de către autoproclamații „mari” specialiști, analiști, jurnaliști, sindicaliști etc. Ei susțin pe toate vocile că creșterea bogăției se poate obține foarte simplu prin majorarea salariilor (Wage led Growth), creșterea consumului și a cheltuielilor statului, fixarea administrativă a prețurilor, plafonarea dobânzilor și alte asemenea năzdrăvenii. Tot așa, cea mai bună repartizare a bogăției se poate face, conform acestor „experți”, printr-o redistribuire autoritară a averilor, realizată, desigur, de ei înșiși prin mijloace cum ar fi: impunerea salariului minim, taxarea „lăcomiei băncilor”, impozitare progresivă, acordarea de ajutoare sociale etc.(21)

Ceea ce îngreunează și mai mult lucrurile este faptul că mulți intelectuali nu au reținut în materie de economie decât numele lui Marx, Keynes și, eventual, Piketty, un economist contemporan controversat, după care lumea nu a fost niciodată atât de inegală ca în prezent din secolele XVIII-XIX.(22) Ei recurg la autoritatea autorilor amintiți (ceea ce, în cazul lui Keynes, este cel puțin paradoxal, deoarece el s-a considerat salvatorul capitalismului, nu dușmanul acestuia) pentru a susține că economia de piață a înregistrat numeroase eșecuri și că este necesară intervenția, într-o formă sau alta, a statului. Intelectualii și în general societatea civilă nu mai sunt, deci, forțe ale modernizării, deoarece, cu câteva excepții notabile, ei și și-au pierdut imaginea de spirite independente din anii ’90.(23)

În fine, autoritățile „emanate” din revoluție au ezitat mult timp să lanseze reformele necesare pentru transformarea economiei planificate în economie de piață, cochetând mult timp cu „a treia cale”, „modelul suedez”, „economia social(ist)ă de piaţă” etc. Această strategie „graduală” a amplificat dezechilibrele economice moştenite din perioada comunistă, a împiedicat reformele necesare şi a întârziat orientarea ţării spre structurile euro-atlantice. Totuși, această strategie perdantă a fost adoptată de partidele politice care s-au aflat ulterior la putere sau care au aspirat să le ia locul, ai căror reprezentanți au pledat și ei tot timpul pentru ,,stat social’’ (Social State) sau ,,stat providenţă’’ (Welfare State). Or, caracteristica definitorie a acestui stat este că guvernul acţionează asupra mecanismelor pieţei pentru a asigura cetățenilor un nivel de trai minim.(24)

Acțiunea conjugată a tuturor acestor factori favorizează ignorarea de către opinia publică a principiilor fundamentale ale economiei de piață și ale finanțelor publice. Remediul constă, deci, în primul rând, în învățarea societală a unor noțiuni esențiale de economie și finanțe publice. În al doilea rând, sunt necesare măsuri în planul guvernării statului: limitarea drastică a intervenționismului, încetarea practicii nepotismului, interzicerea conflictului de interese, respectarea de către autorități a mecanismelor concurenței – în absența cărora economia de piață din România va continua să fie un „capitalism de cumetrie” respingător.

Trebuie totuși avut în vedere că românii au o filozofie politică paradoxală: ei doresc să fie liberi, dar vor ca statul să facă totul! Consecința acestei culturi naționale contradictorii este că falimentul întreprinderilor publice, incompetența dovedită a conducătorilor acestora, datoriile istorice acumulate de întreprinderile de stat și acoperite prin majorări de prețuri și tarife, numeroasele cazuri de corupție dezvăluite de presă și condamnate de justiție etc., nu sunt de natură să slăbească încrederea concetățenilor noștri în economia de stat.

În același spirit, mulți oameni se opun privatizării, vânzării pământului către străini, liberalizării comerțului exterior și a mișcărilor de capital etc., însă pretind salarii, pensii, alocații pentru copii etc., la fel de mari ca în țările occidentale. Or, sub presiunea acestor revendicări sau din evidente motive electorale, guvernanții măresc adesea cheltuielile salariale și sociale ale bugetului de stat, contractează împrumuturi publice costisitoare și încearcă să-și subordoneze banca centrală.(25)Iar când, printr-un miracol sau sub presiunea conjugată a Bruxellesului și a FMI, unii guvernanți adoptă măsuri de reducere sau de stopare a creșterii cheltuielilor salariale ale statului, ei sunt supuși unui adevărat linșaj mediatic.

Capitalismul și libertatea

Există și un alt motiv pentru care mentalitatea anticapitalistă trebuie combătută: ea este pernicioasă pentru prezervarea libertăților individuale. După cum am menționat, capitalismul nu este doar un sistem economic, ci şi un tip de organizare socială, din care face parte, printre altele, un anumit regim politic. Economia de piață are, de asemenea, o importantă latură morală.(26) De aceea, libertatea politică, libertatea economică și morala creștină sunt strâns legate; ele constituie fundamentul capitalismului şi permit dezvoltarea economică. În cuvintele lui Milton Friedman:

Istoria dovedeşte, fără echivoc, că există o relaţie între libertatea politică şi piaţa liberă. Nu cunosc nici un exemplu de societate care, în timp sau în spaţiu, să fi cunoscut într-o largă măsură libertatea politică, fără a fi folosit ceva comparabil cu piaţa liberă pentru a-şi organiza grosul activităţii economice.(27)

Duşmanii capitalismului par a crede că abolirea proprietăţii private nu împiedică existenţa unui sistem politic democratic şi a libertăţilor cetăţeneşti (libertatea de gândire, de expresie, de asociere, libertatea presei şi a credinţei, libertatea de a nu fi arestat fără judecată, de a călători etc.). Însă, nu orice sistem economic este compatibil cu orice sistem politic, iar sistemul politic numit „democraţie reprezentativă” nu poate coexista decât cu un sistem economic bazat pe piaţă. De la această regulă nu se cunoaşte nici o excepţie. Este adevărat că nu peste tot unde există economie de piaţă, există şi democraţie, dar nu există nici un caz în care democraţia reprezentativă să fi existat într-o societate care să aibă o altfel de economie decât economie de piaţă.

Economia de piaţă (capitalismul) şi democraţia reprezentativă sunt produsul aceluiaşi proces istoric; ele au apărut împreună în epoca modernă, depind una de alta, au disparut amândouă odată cu instaurarea comunismului şi au reaparut împreună îndată ce comunismul a căzut. De aceea, este o iluzie sa se creadă că, în plan politic, poate fi prezervată democraţia, iar în economie proprietatea privată şi piaţa să fie abolite.

Concluzii

Dacă dorește să meargă în continuare pe drumul spre civilizația europeană, societatea românească trebuie să-și schimbe, într-un mod sau altul, mentalitatea anticapitalistă. Căderea comunismului ar fi trebuit, în mod normal, să imprime acestei societăți traumatizate de ororile trecutului său recent o atitudine mai favorabilă capitalismului, deoarece sărăcia generală și ineficiența economiei planificate au discreditat total etatismul și excepționalismul românesc. Acest lucru a fost evident în decembrie 1989, când pe străzile marilor orașe ale României s-a murit cu strigătul: „Vrem o țară ca afară”. În realitate, societatea românească crede în continuare în discursurile unor conducători care fac totul pentru a menține economia de stat până când o pot privatiza în folosul lor propriu sau al acoliților lor, așa cum informează presa aproape zilnic. Această situație se explică în mare parte prin faptul că mentalitatea poporului român nu s-a schimbat aproape deloc. Or, atunci când concepția despre lume și viață este greșită, ziua este confundată cu noaptea, negrul cu albul, eșecul comunismului cu eșecul capitalismului etc.

O mare problemă a societății românești este, deci, menținerea unei culturi naționale ostile piețelor libere și nereglementate și păstrarea intactă a dorinței multor membrii ai săi de a fi în permanență dependenți de stat.

După ce România a obținut, în anii ’90, un ajutor financiar important din partea FMI, iar după 2007, fonduri importante de la UE, ceea ce i-a permis să atenueze efectele crizei mondiale din 2008-2009 și să restabilească o creștere economică remarcabilă, perpetuarea acestei mentalități dezastruoase a permis formarea unor echipe guvernamentale care încearcă să mențină modelul xenofob-autarhic ceaușist și, oricum, destabilizează economia prin măsuri aberante și iresponsabile („darea în plată”, „taxa pe lăcomie”, fixarea cursului de schimb, plafonarea dobânzilor etc.).

Orice țară poate ajunge în situația de a fi nevoită să majoreze anumite cheltuieli bugetare și să contracteze unele împrumuturi publice, iar multe țări au cunoscut recent această experiență. Însă, sunt puține țări care au revenit atât de repede ca România la reperele mentale ale trecutului lor comunist, pe care a părut la un moment că îl dezavuează pentru totdeauna. În mare măsură, această întoarcere a fost posibilă, deoarece, în pofida scăpării de comunism, cultura națională a rămas fundamental anticapitalistă și statolatră.

Înseamnă că chiar și o societate care, imediat după ieșirea din comunism, se declară hotărâtă să revină la civilizația europeană, poate fi făcută să-și reconsidere și chiar să renunțe la această orientare. Și nu există nici o garanție că ea își va reveni din această rătăcire atâta timp cât cultura sa națională este grevată de un anticapitalism infantil, etatism disfuncțional și aversiune față de succesul antrepreonorial individual.

Întrebarea care se pune și la care nu cunoaștem răspuns este dacă dificultățile cu care se confruntă în prezent România și care, probabil, se vor amplifica în viitorul previzibil, sunt consecința temporară a versalității tradiționale a societății românești sau semnul unui îndelung și profund declin al națiunii române?

Putem doar spera că este vorba despre prima situaței, dar pentru aceasta este necesară o schimbare culturală prin asimilarea unor idei sănătoase. Căci, doar un asemenea reviriment poate crea în România (și în oricare altă țară) un teren fertil pentru acceptarea socială a unor soluții realiste la problemele existente. Necesitatea provovăduirii unor idei corecte cu privire la libertate și piața liberă este în mod clar mai strigentă ca oricând.

Timișoara, 9 mai 2019

1(â)-Apud. H. R. Patapievici, Capitalismul ca formă a civilizației,eseu introductiv, L. Mises, Acțiunea umană. Un tratat de economie, Colecția „Biblioteca Băncii Naționale a României”, Curtea Veche, București, 2018, p. XI.

2 -S. Cerna Capitalismul, Oeconomica, nr. 3, 2015,http://www.oranoua.ro/silviu-cerna-capitalismul/.

3 – L. Mises, Acțiunea umană, ed. cit., p. 283-877.

4-F. Hayek, Utilizarea cunoașterii în societate, în: F. Hayek, Individualism și ordine economică, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iași, 2014, p. 81-93.

5 -F. Hayek, Constituţia libertăţii, Institutul European Iaşi, 1998.

6-Propaganda anticapitalistă era reunită sub denumirea generică „Realităţi din lumea capitalului” și difuzată în permanență la radio, la televiziune şi, mai ales, în presa scrisă. (/adevarul.ro/news/societate/realitati-lumea-capitalului 1_50ace74f7c42d5a6638b8de9/index.html).

7)-INS, Dimensiuni ale incluziunii sociale în România în anul 2017, 2018, p. 13,http://www.insse.ro/cms/sites/default/files/field/publicatii/dimensiuni_ale_incluziunii_sociale_in_romania_2017.pdf).

8)-Ibidem

9)-INS, Comunicat de presă, Nr. 102 / 3 mai 2019,http://www.insse.ro/cms/sites/default/files/com_presa/com_pdf/somaj_bim_mar19r.pdf

10 -B. Murgescu, România și Europa. Acumularea decalajelor economice, Polirom, Iaşi, 2010, p. 109.

11 -V. Tismăneanu, Stalinism pentru eternitate. O istorie politică a comunismului românesc, Humanitas, Bucureşti, 2014.

12-ICS, Anuarul statistic al României, M.O. Imprimeria Națională, București, 1939, p. 44.

13 -V. nota 6 supra

14)-S. Cerna, Tehnocraţia şi economia, Oeconomica, nr. 1, 2016, republic. în revista Ora Nouă, 17 aprilie 2019,http://www.oranoua.ro/silviu-cerna-tehnocratia-si-economia/

15)-MFP, Număr salariați bugetari,http://www.mfinante.ro/pagina.html?categoriebunuri=numar-salariati bugetari&pagina=domenii&menu=Buget.

16)-M. Weber, Etica protestantă și spiritul capitalismului, Humanitas, București, 1993.

17)-V. Roman, Feudalismul actual moldo-valah, Editura Artpress, Timișoara, 2019.

18)-G. Tullock, The Welfare Costs of Tariffs, Monopolies and Theft, Western Economic Journal 5 (3), 1967, p. 224–232; A. Krueger, The Political Economy of the Rent-Seeking Society, American Economic Review, 64(3), 1974, p. 291–303.

19)-S. Cerna, Tranziția și grupurile de interese, Oeconomica, 2, 2011, p. 15-27.

20)-Penru o analiză a acestei ideologii, v. L. Croitoru, Ideologia din discursul economic al elitei noastrehttps://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-21827461-ideologia-din-discursul-economic-elitei-noastre.htm. A se vedea, de asemenea, lucrarea autorului: Sunt capabile elitele româneşti să regândească rolul statului?, Ziarul Financiar, 23 august 2017, http://www.zf.ro/opinii/sunt-capabile-elitele-romanesti-sa-regandeasca-rolul-economic-al-statului-16703137.

21) -S. Cerna, Pericolele şi morala îndoielnică ale statului social, Sinteza, Nr. 49, Februarie-Martie 2018, p. 116-124, republic. în vol.: Bănățeni pentru viitorul României, Editura Waldpress, Timișoara, 2019, p. 44-58.

22)-Th. Piketty, Capitalul în secolulul XXI, Editura Litera, București, 2015.

23)-https://www.hotnews.ro/stiri-esential-7800291-analiza-oxford-analytica-romanii-din-clasa-mijloc-vad-jocul-politic-spectacol-media-vulgar-dar-sunt-prea-apatici-inlocuiasca-partidele-discreditate-altele-noi.htm

24)-S. Cerna, Pericolele şi morala îndoielnică ale statului social, ed. cit.

25)-Pentru o analiză a rolului băncilor centrale moderne în finanțarea statului, v. și lucrarea autorului: Seniorajul, Oeconomica, no. 3-4/2018, Ora Nouă,http://www.oranoua.ro/silviu-cerna-seniorajul/

26)- S. Cerna, Dimensiunea morală a economiei de piață,https://www.contributors.ro/economie/dimensiunea-morala-a-economiei-de-piata/

27)-M. Friedman, Capitalism şi libertate, Ed. enciclopedică, Buc., 1995, p. 21.

Distribuie acest articol

107 COMENTARII

    • Wann, wenn nicht jetzt,
      wer, wenn nicht wir.
      Maimonides.

      România are de ales 2019/2010,
      Unioniști PRO UE sau izolaționiști naționaliști,
      ca aproape de 80 de ani 1939-1989-2019.

  1. Citesc mereu cu interes articolele lui Silviu Cerna. Au marele dar de a sintetiza, desi nu pare. E dificil sa intelegi capitalismul. Dupa parerea mea, partizanii doctrinelor comuniste si socialiste au mult mai putin de lucru: e suficient sa spuna ca vor da la toata lumea :-).

    MMMMMMMM

    Organizarea statului roman este una cvasicomunista, cu trasaturi fasciste, corporatiste si cu influente ale bolivarismului. Din aceasta supa nu lipseste doctrina „Raiului pe Pamant” (=”Wageledgrowth”).

    Nu stiu in ce masura sistemul democratic grefat pe o asemenea structura statala si pe o populatie depndenta cvasimajoritar de stat („rent-seeking” e doar un cuvant dragutz pentru „pomanagiu”) poate crea statul liberal.

    In ipoteza pastrarii alegerilor libere, ar fi doua solutii logice:

    a) declinul economic al modelului svasicuminist in care se afla Romania sa produca o asemenea saracie incat sa devina evidenta necesitatea modelului capitalist. Este insa o solutie cu mari suferinte si cu o tranzitie probabil de decenii

    b) elitele Romaniei sa desfasoare o activitate politica puternica si convingatoare pentru a aduce la guvernare o forta politica capabila sa realizeze trecerea la capitalism in 2-3 ani.

    Exista insa, evident, si solutia autoritarista, adica a suspendarii voturilor si a sindicatelor. Chile in vremea lui Pinochet.

    O solutie de compromis este controlul monetar strict – Plano Real al Braziliei.

    Tot atat de posibila este si solutia Greciei (si in trecutul apropiat – a Bulgariei) – plasarea Romaniei sub tutela straina (FMI, BM, UE, Germania etc.).

    MMMMMMM

    Este clar pentru oricine are ochi de vazut ca Romania nu este pe drumul cel bun.

    Incercarea de a reinfiinta comunismul (pentru ca despre asta e vorba) de catre un grup de persoane care s-au prins ca pot reinstaura sistemul de privilegii comunist chiar si pe un fundal democratic, daca stiu cum sa cumpere voturile ne-a trimis in situatia Venezuelei.

    Suntem in paralele si auto-anesteziati de credinta absurda si zadarnica a interventiei UE in cazul accentuarii derivei Romaniei. UE nu va face insa nicodata asa ceva, pentru ca tarile membre au la indemana solutia lasarii Romaniei sa fiarba in suc propriu. NATO a exclus Turcia dupa tot ce se intampla in acea tara? Ce masuri a luat SUA impotriva URSS, Iran etc. ?

    Nu va veni nimeni niciodata sa ne ajute. Nimeni si niciodata! Daca pricepem ca instaurarea capitalismului e treaba noastra si ca pentru asta trebuie sa votam partide care au macar o mica sansa sa mearga in acea directi – bine!

    Daca stam acasa si injuram UE ca nu intervine si pe pensionari ca ne readuc comunismul pe cap – in 10 ani vom avea PCR si economie de comanda, intr-o Romanie exclusa din UE.

    Celor care nu vor sa priceapa chestia asta simpla le urez o viata placuta petrecuta cu contemplarea buricului!

    • Dincele 100 de unități economice cele mai mari de pe glob
      69 sunt concerne globale
      31 sunt state teritoriale.

      Danemarca are azi un ambasador special pentru marile concerne mondiale.
      Amazon nu are librării cu rafturi de cărți, Uber nu are mașini proprii, cea mai mare intreprindere în domeniul hotelier nu are nici o cădire.

      Datele, informațiile, internetul functionează, altfel decât economia clasică natională. Nu mai e nevoie de 100.000 exemplare, editura completă, a enciclopediei farnceze/britanice în biblioteca proprie sau la universitate, un clic la Google & Wikipedia oferă date mai actuale….

      ționiștii- nationaliști din țară jonglează azi cu aceleași minciuni și mitologii nebuloase ca Națiunea ceaușistă.
      Pâna la bicentenar?

      In Africa cu celule fotoelectrice și stații G4 cele mai noi informații din lumea întreagă ajung azi în djungla în orice loc, fară o rețea electrică teritorială națională.

    • Apartenta la UE ne fereste de „amestecul in treburili interne”, Bruxellul neavand nici o parghie eficienta prin care s-ar putea schimba ceva. Conducatorii polonezii si ungurii au inteles mai repede, ai nostrii fiind pe urmele lor, chiar doresc sa-i depaseasca in marlaniile pe care le fac.
      Numeni nu ne va ajuta, doar prin vorbe si sfaturi nu se poate schimba nimic.
      Am cititi o fraza remarcabila a unui politician antieuropean care suna astfel:
      „Trebui sa patrundem in interiorul sistemului european, in institutiile acestuia. Numai din interioriul sau putem produce schimbarile pe care le dorim, din afara acest fapt fiind imposibil.”
      metoda votului democratic fiind metoda consacrata.
      Conform aceluiasi mecanism au actionat si actioneaza comunistii de odinoara si discipoli lor, din interior, cu spoiala democratica datorita votului liber acordat de o populatie neinitata politic , nici civic.

      • „Decamisados” – reteta e arhi-cunoscuta.

        Pe langa dependenta economica, categoria aceasta mai primeste de la comunisti si iluzia faptului ca sunt importanti, puternici, harnici etc.

        Intrebarea majora in cazul Romaniei este daca avem o clasa mijlocie (sau pe acolo) suficient de numeroasa si de implicata pentru a vota.

        Daca si de data asta castiga cvasicomunistii, vor consolida acest sistem de captura a statului in interesul lor si al apropiatilor lor. E calea naturala. Partea urata este ca o asemenea captura vine la pachet cu inchisorile politice (pe fata sau mascat, dar ele sunt absolut necesare in arsenalul dictaturilor comuniste, nu va scapa nici Romania de ele daca va redeveni comunista).

        Tarile membre UE vor suspenda pur si simplu Romania daca est afectata piata comuna. Daca nu, o sa ii doara in basca :-).

        • Eu zic că acea clasă mijlocie există și e deja majoritară. Cred (sper) că trăim doar un accident de etapă, în care aceasta a vrut să își „pedepsească” reprezentanții și din păcate planul ei a intrat în conflict cu cel al „perdanților tranziției” care n-au avut astfel de scrupule. Partea proastă e că partidele vizate nu par să fi înțeles ceva din această întâmplare, sau mai bine zis au înțeles ei ceva dar nu au capacitatea ideologică și probabil umană să depășească momentul

          • Clasa de mijloc a Romaniei are o foarte slaba relationare sociala. Valabil in special in cazul patronilor de SMEuri. Acest lucru conteaza enorm, pentru ca probabil genereaza o stare de disconfort si vulnerabilitate.

            Perdantii pastreaza insa o coeziune ridicata, pentru ca sunt membri ai unui sistem social de impartire a privilegiilor.

            Insist mereu asupra faptului ca in realitate capitalismul nu se reduce la piata libera, el are nevoie de o tesatura sociala puternica si de curente ideologice bine marcate.

      • Da și nu.
        UE e alcatuită din statele partenere care formează UE. Deci nu e posibil ca UE să acționeze în interiorul unui stat care alcătuiește UE. Articolul 7 e o unealtă moale, depinde de “unanimitate de voturi” în consiliul ministerial. Cine îl apără pe Dragnea la Bruxelles (fracțiunea PS din PE, candidatul Frans Timmermans vrea să excludă PSD din fracțiunea PS după 26 Mai 2019).
        Fracțiunile extreme (Rassambelment Nationale/Le Pen are 34 % voturi la francezii tineri) stânga și dreapta nu pot bloca decizile PE. Centrul format din PP, PS, liberali și ecologiști vor avea probabil peste 60 % din mandate (Grüne la 20 %). Mai dificil va fi cu alegerea rapidă la 28 Mai a noului Sef de Comisie. E. Macron vrea alt candidat (Barnier PP, sau doamna comisar Margrethe Vestager-liberali), scoate alt candidat din pălărie cum a anunțat deja la Sibiu? După litera legii UE numai consiliul ministerial propune și decide cine va fi Seful Comisiei UE (nedemocratic, candidatul propus nu s-a supus votului electoratului). Cea ce practică Franța 1957-2019 inclusiv E. Macron, e mai mult “Uniune Napoleonă” decât “democrație limpede ca lacrima. Nu prea mai are success, mai ales în est (Polonia, Ungaria, România, … cine a ajuns din nou aliat!) și în Italia, Grecia.
        Cravana UE merge mai departe, câinii extremiști latră.

        • @Kurt
          De ce ar fi nedemocratic?!? Merkel a fost votată direct ptr.Cancelar ?!? May, Dancilă, E.Philipe ptr.prim-ministru?!? Similaritatea e evidentă.

          • La TV Frans Timmermans, azi vicepreședinte în Comisia UE, a anuntat că a trimis o scrisoare de avertizare la Guvernul Român în privința remedierii legilor contra justiției. In caz că se va continua va declanșa articolul 7 care poate duce la pierderea votului României în Consiliul Ministerial. Cine îl apără pe Dragnea&Dăncila la Bruxelles cu veto? Au fost mai multe emisiuni TV în vest care au prezentat situația la casa de copii din Teleorman unde Dragnea a furat de la orfani. Minciuna de la București are picioare (prea) scurte.

            Decizia în Consiliul Ministerial a șefilor de guverne de a nomina la 28 Mai 2019 alt candidat decât unul din cei prezentați de fracțiunile politice electoratului nu va contribui la acceptarea mai mare a UE. Gilets jaunes sunt peste tot în UE.27 nu numai în UK unde Nigel Farage va avea mai mulți reprezentanți în PE 2019 decât Labour și Conservatorii britanici împreună.

            • @Kurt
              Ambele situații semnalate de dvs.sunt de resortul Consiliului UE.
              Care e motivul ptr.care STATELE UE ezită să fie mai drastice cu puterea politică din Ro.e gre de decelat. Probabil că ezitanții au ei înșiși problemele lor.

              Cam la fel e fi cazul Kovesi. O asemenea persoană e bad news ptr.corupti sau cei care fraudează fondurile europene din orice țară.

              Sunt imputabile UE, Comisiei?!? Eu zic că nu.

  2. Lucrul trist este că mentalitatea socialistă este propagată de absolvenți și chiar profesori de la „Științe Economice”. DIn păcate ăsta e nivelul, multă vreme am vrut să „construim capitalismul” cu profesori de marxism ( perioada Văcăroiu e emblematică, dar nu e singura) iar acum pe valul postmarxist au reușit să formeze și discipoli. Partea tristă e că respectivii nici măcar nu au făcut o alegere asumată marxism/capitalism, era vorba mai mult de lipsa de informare și de înțelegere. Pur și simplu vechea generație de economiști nu înțelege piața, iar discipolii lor de acum sunt doar niște propagandiști jalnici a căror carieră se bazează doar pe faptul că teoriile lor nu sunt supuse criteriului adevărului…
    Mai zic eu în glumă că mandatul meu de dictator ar include dinamitarea clădirii ASE ( probabil ar merge și o slujbă de exorcizare) să sperăm că se poate rezolva și mai simplu :)

    • Din pacate același lucru se întâmplă și la case mai mari. În Ge, un politician, Kunert șefu org de tineret SPD a propus colectivizarea marilor concerne,de ex, BMW. Spre surprinderea mea au protestat unii dar au fost si altii care l-au aplaudat.

      • Nimic rau in acest fapt, este competitia ideilor chiar daca unele sunt idioate, nescoase la lumina nu pot produce contrareactia necesara, pt social democratia nemteasca probabil inca cateva puncte mai putine in sondaje.

      • @ Neamtu tiganu – „Spre surprinderea mea au protestat unii dar au fost si alții care l-au aplaudat.”

        Am căutat interviul Die Zeit și reacțiile la el. Cele mai aspre critici au venit chiar din interiorul SPD și răspunsul d-lui Johannes Kahrs este firesc, pentru că interviul aduce prejudicii de imagine partidului. Dar aș îndrăzni câteva observații…

        Prima este că opinia d-lui Kevin Kühnert demonstrează că nu poate fi identificată „Mentalitatea anticapitalistă: o mare problemă a României”, dar „mentalitatea” nu este o problemă nici pentru alte state. Lucru pe care de altfel îl știam. Dacă nu din altă parte, știm că „mentalitatea” reprezintă doar un pretext cel puțin din anii 1990 când întârzierea reformelor economice și ale instituțiilor democratice au fost puse pe seama „mentalității” românilor.

        La fel în prezent, sărăcia, productivitatea scăzută, ineficiența, ori alegerile proaste făcute de către cetățenii români, contrar intereselor proprii, aceeași întârziere a reformelor economice și sociale, toate sunt puse pe seama „grelei moșteniri istorice” și pe „mentalitate” (inclusiv pentru a justifica neconstruirea autostrăzilor sau amânarea adoptării monedei comune europene, spre exemplu, deși motivul real este dorința cleptocraților de a extrage nederanjați cât mai mult din averea publică în folosul privat al lor și al apropiaților lor).

        Or, dl Kevin Kühnert este un om tânăr, iar opiniile sale sunt diferite chiar de cele ale partidului socialist. Nu a trăit nici în socialismul comunist, nici în național-socialism. Așa cum mulți dintre britanicii care au votat pentru Brexit nu au trăit pe vremea în care Regatul Unit nu se afla în structura europeană.

        Curentul iliberal/autoritar internațional nu are nicio legătură cu mentalitățile. „Mentalitatea” este doar un pretext folosit manipulatoriu. Proprietatea privată și relațiile economice deschise, bazate pe principiile pieței și concurenței libere reprezintă starea naturală a societății în general și a economiei în particular.

        • La urma urmei, si NEP era o politica de piata :-)).

          Un exemplu recent- gestiunea Bucurestiului:
          – serviciile municipale sunt toate ale primariei in acest moment
          – peste 1 tipuri de subventii „sociale” de la biciclete la ochelari si „carti”
          – after-school la scoli (asta cu pretul scaderii numarului de sali de clasa disponibile si in profundul dispret al instructiunilor inspectoratului conform carora asa ceva se poate face numai unde nu este deranjat procesul de invataant)

          Adaug nenumarate masuri anti-piata, la nivel guvernamental, fiecare in parte poate nu asa importanta dar in ansamblul lor formand un obstacol puternic pentru antrepriza privata si pentru IMM-uri.

          Adaug si atitudinea exclusiv etatista a cvasimajoritatii partidelor politice. Piata este ceva rau in conceptia acestor oameni. Sigur, totul culmineaza cu abundenta subventiilor si ajutaorelor promise de PSD in aceasta campanie, dar PSD este doar grosolan in promisiuni desarte, celeallte partide fac de fapt cam acelasi lucru dar invelit intr-o aura mult mai intelectuala :-))

          Daca o tinem tot asa vom observa in curand va vor fi necesare:
          a) planificarea economica
          b) fixarea preturilor (mercurial)

          pentru a evita alternativa oribila a caderii intr-o criza prelungita (nu vorbesc aici despre recesiune, asta oricum va veni, e inevitabila).

          Sub un anumit nivel al diversitatii si libertatii, piata devine disfunctionala, adica se bazeaza exclusiv pe corporatii si pe import. Ori, o economie bazata pe asa ceva si cu cheltuieli de consum imense, cu de salarii duble in sistemul de stat fata de cel privat nu vad cum anume va putea traversa o recesiune, nemaivorbind de criza.

          Cel mai probabil , acest drum duce, dupa parerea mea, la amanarea instaurarii capitalismului in Romania cu cel putin 30-40 de ani.

          USR-PLUS, PNL nu au idee despre cum ar trebui sa arate o economie de piata itnr-un stat liberal. De PSD nu are sens sa vorbim. Singurii care au o idee vaga sunt cei din PMP, un partid totusi mic si prea in umbra lui Basescu.

          Probabil ca Romania, ca si alte state din Est, trebuie sa treaca printr-o perioada de 7-8 ani de dificulati provocate de socialism pentru se putea instaura in constiinta sociala aceasta idee a imposibilitatii acestei ideologii de a face ceea ce in mod idealist declara. Romanii trebuie sa simta in burta esecul socialismului, altfel nu se vor convinge.

      • Firma BMW a platit pe anul 2018 un bonus de ca. 10000 fiecarui angajat pe langa salariile bune si foarte bune pe care firma le plateste angajatilor, unul precum Künert ar trebui exilat in Corea de Nord.

    • Aproape 1,5 milioane de firme listate in registrul comertului plus 3-4 milioane de migranti spre vest spun, ca cine are o bruma de cheag sau doar o dorinta de a trai decent din propria munca, nu asteapta indicatiile pretioase venite pe filiera ase-ului. In ciuda riscurilor de insolventa/ falimentare pentru firme sau a riscurilor de ratare/ somaj pentru indivizi, milioane de romani imbratiseaza mental capitalismul de ani buni.
      Ce se poate pune in discutie insa este: de ce dupa atatia ani eficacitatea si mai ales eficienta activitatilor economice desfasurate in sistem capitalist este atat de anemica?
      Cine incearca sa fiarba un ou in Romania capitalista constata ca trebuie sa fie asistat de un director pentru asigurarea calitatii, de un sef de departament pentru protectia mediului, de un sef serviciu pentru paza impotriva incendiilor si situatii de urgenta, de un responsabil cu protectia muncii. Probabil nu e rau, in sine, sa fie avut in vedere drobul de sare. Numai ca deciziile omului care fierbe oul sunt pur si simplu parazitate, cand nu sufocate de acest management integrat. Asa se intampla ca piata face ce stie mai bine: aduce oua de Pasti din China…

    • „mandatul meu de dictator ar include dinamitarea clădirii ASE…”

      Apreciez majoritatea cometariilor dumneavoastră, dar opinia mea este că aceasta nu e chiar cea mai reușită glumă pe care am aflat-o…dar gusturile nu se discută. Sau în cazul acesta sunt dcutabile?! În fine…

      Nu am înțeles concret care dintre profesorii căreia dintre facultățile Academiei de Studii Economice au dezamăgit într-atât și din ce motiv. ori aserțiunea este valabilă pentru toți cei care își defsășoară activitatea în ASE, profesori, studenți, personal nedidactic șamd., laolaltă…

      În liosa concreteții mă tem că dorința enunțată în citatul de mai sus capătă același caracter lipsit de bun gust precum referirea la unele universități ca la “fabrici de diplome”, sau discursul de felul “singura universitate valoroasă este cea pe care am absolvit-o eu și câțiva dintre prietenii mei”. …La care se adaugă dinamita, ori pistolul mitralieră, pentru că tot este de actualitate în mai multe instituții de învățământ din lume.

      Cred că este o glumă extrem de neinspirată care putea fi evitată.

      • Îmi pare rău că nu ați gustat gluma mea, dar din păcate eu chiar consider că ASE ca instituție nu poate fi „reparată’ ( evident, clădirea n-are nimic…) . Nu mai știu persoanele și nu aș putea, evident, să port o discuție în contradictoriu pe teme de economie cu cineva care posedă un bagaj teoretic mai bogat ca mine. Dar dacă vreți nume, mă gândesc mai întâi la corifeii PSD ( Georgescu, Negrițoiu, acum dl Socol) ; primii au vrut morțiș să vadă cum e când duci comunismul de gard ( ca un jucător de șah care a rămas cu regele și doi pioni, dar nu se dă învins deși e evident că partida s-a terminat) iar celălalt vine cu măsuri de insprație evident totalitară ( nu le-aș numi comuniste, e drept) . Interacționez însă destul de puternic, prin natura meseriei, cu absolvenți ai acestei școli și mă îngrozesc de fiecare dată de gândirea impregnată de dirijism pe care o afișează. Îmi pare rău, nu sunt omul care să se ascundă după vorbe, așa văd și asta gândesc. Din fericire nu voi ajunge dictator…
        Dacă ar fi să o gndesc în tereni de teoria conspirației, ai zice că e chiar planificată: am avut o perioadă a achizițiilor publice, în care piața numai liberă n-a fost, care a compromis ideea de lucru cu firmele private, iar acum au venit deja cu soluția: facem firmele de stat la loc: companiile municipale, achiziții centralizate de minister etc…
        Dar pentru mine emblematică mi se pare bursa. Eu nu știu nici o firmă care să se fi finanțat pe bursă. Practic principalul scop al Bursei nu există în cazul BVB, ea funcționează ca o instituție care tranzacționează acțiunile companiilor deja existente ( am niște bănuieli, dar neavând dovezi nu le pot exprima în public) și nimănui din toată profesorimea nu îi pare ciudat, nimeni nu zice nimic în public. Pentru că da, așa știm de la Socialism Științific, Bursa e un instrument pentru speculații…

      • Comentariul dvs. este la obiect, mai putin ultima fraza care propune o masura bazata pe afirmatiille anterioare, cu toate ca este o gluma, se pare ca deranjeaza.

      • În ceea ce privește expresia „fabrica de popi” ( a lui Creangă, ca să fie clar) poate nu am explicat suficient, am folosit-o într-un alt comentariu în ideea de „producere de personal pentru un anumit domeniu” , în cazul universității, profesori, în cazul Politehnicii, ingineri. Nu văd neapărat ceva depeciativ în asta; școlile astea așa au fost gândite, Universitatea să producă profesori, la început de secol, Politehnica, în formula actuală, în vremea „industrializării socialiste” pentru a forma inginerii necesari. Obiectiv pe care și l-au îndeplinit cu prisosință. În vremurile de acum, se pune însă și problema cercetării, ori, cel puțin în Politehnică acest aspect nu prea are tradiție ( cercetarea se făcea în „Institutele de cercetare”. Ła Universitate a existat o tradiție care nu s-a pierdut în totalitate, deși și aici s-a introdus moda „institutelor” în comunism. Cumva e un conflict între ideea de a produce cât mai mulți specialiști și a avea un nivel al cercetării cât mai ridicat.

  3. „Romanii cred”, „romanii au o mentalitate”, trebuie sa renuntati la modul acesta generalizator. Neadaptatii societatii, cei imbibati de propaganda ceausista si psd-ista, anti-capitalistii sint o minoritate. Numai ca sint o minoritate numeroasa si, mai ales, activa la vot, spre deosebire de ceilalti. Asa ajung curentele populiste sa conduca Romania.
    Nu e vina celorlalti, se pare ca inca nu a aparut o forta politica ofertanta si pentru ei, sau o fi aparut dar nu stie cum sa ajunga la ei.

  4. Un articol formidabil care ne explică situaţia din societatea şi economia României post-comuniste. Aşa e, nici poporul şi nici elitele nu au asimilat la modul profund legătura organică dintre Capitalism şi Democraţie/Libertate. Urmarea acestui fapt se vede azi după 30 de ani de la căderea comunismului: poporului nu-i place fiindcă nu înţelege capitalismul, şi ca urmare nu-i place nici Democraţia, considerată o vorbă goală şi de tragere pe sfoară(…). Poporul a rămas „mioritic”, „vegetal”, „etatist”(de tip Conu’ Leonida, să ne dea statul…), naţionalist-ortodox, pe fond anti-european. Învinovăţesc aici TOATE elitele româneşti, nu numai cele politice, care nu au ştiut sau vrut să explice(comparativ) poporului în ce lume se află. Ca o circumstanţă atenuantă: marile democraţii s-au consolidat ca sisteme democratice performante în sute de ani, multe dintre ele cu ajutor substanţial din colonii. Dar şi ele au trecut prin mari convulsii sociale ca războaie civile, revoluţii, lovituri de stat, războaie mondiale, etc. România NU PUTEA SĂ ARDĂ aceste etape într-o perioadă istorică scurtă.

  5. Volens nolens, foarte multi au ramas impregnati mental de sloganele latrate 45 de ani.
    Ca printre ei se gasesc, poate, majoritatea celor saraci, ar fi normal, dar in Romania tocmai intelectualii, o parte a lor, care se dadeau de dreapta, sint progresistii,, noua stinga vopsita cu slogane egalitariste si ecologiste.
    Cel mai bine s-a vazut dupa alegerea lui Trump ca presedinte al SUA. Unii ne prevesteau Apocalipsa chiar.
    Capitalistul Trump era asemuit cu Dragnea, iar SUA cu un Teleorman mai mare..
    O parte a presei noastre e mai mincinoasa decit Scinteia.

    • Wow !! Urmează lecția despre cine a câștigat ww2, cui suntem etern datori și infailibilitatea lui Trump, teribila prostie „telectuală” a macronismului/merkelismului, UE nashpa, etc ?!?!
      Așteptăm cu viu interes !

  6. Daca 23% din populatia Romaniei este saraca, atunci nu se poate afirma ca „o mare parte a societatii romanesti crede in spusele unor politicicieni, jurnaliști și mas media că măsurile economice luate de autorități împotriva companiilor și băncilor cu capital străin au ca scop împiedicarea transferului de bogăție în străinătate.” Logic cei care cred in „spusele” mass media pesedizate ar trebui sa nu depaseasca acest procent de 23% de romani saraci. Sau daca totusi este adevarat ca romanii care cred propaganda neocomunista a PSD sunt majoritari, atunci inseamna ca nu exista nici un raport intre segmentul de populatie saraca si opozitia generalizata a romanilor (?) fata de „capitalism”, fenomen de care, in acest caz, nu ar trebui gasiti ca responsabili romanii saraci. Altfel spus, anticapitalismul ar fi un fenomen de ordin ideologic sau, mai rau, de oportunism fara nici o morala, care nu are legatura cu statutul social al „anticpaitalistilor”. Ceea ce, iarasi, nu este prea logic, la prima vedere. De ce un individ instarit sau chiar bogat din Romania actuala s-ar opune unui sistem care, in urma caderii regimului comunist, i-a adus prosperitatea personala, vilele, limuzinele, conturile umflate la banca etc.? Ori regimul pesedist al lui Dragnea este, in fapt, un amestec talmes-balmes de comunism si de capitalism denaturat?

  7. Solutii si sperante pe termen scurt si mediu nu exista pt. Romania, sistemul politic romanesc impiedicand acest fapt. Am trecut aproape de la o zi la alt de la cel mai intunecat comunsim la capitalismul originanal romanesc care nu are nici o legatura cu conceptele si teoriile sus mentionate. Nu putem vorbi de un capitalism de stat similar celui chinez, modelul romanesc fiind mai apropae de un capitalism de cumetrie de tip mafiot, bazat pe legaturi de clan si familie, cunostiinte si relatii de multe ori supuse santajului.
    De doua zile putem observa din partea puterii atacuri furibunde la adresa modelului capitalist occidental cu argumentele simple si pe intelesul celor care profita de binefacerile actualei puteri. In America de sud baronii narcoticelor au inteles foarte bine , fara suportul si sprijinul populatiei sarace nu-si pot vedea in liniste de afacerile dubioase, ei investand o parte din profituri in asistenta sociala, asistenta pe care statul n-a putut s-o acorde din diferite motive.
    La noi , baronii de afla in fruntea judetelor , in fruntea ministerelor si in parlament o situatie cat se poate de fericita si confortabila , prin parlament ei avand la indemana cu gir democratic actul legislativ. Astfel ei impart nu proprii bani precum cei din America de Sud, mai pervers, impart banii intregii populatii in scopuri private.
    In aceste conditii care ar putea fi solutiile ? schimbarea prin vot a clasei politice asa cum se intampla in occident numai ca acolo aceasta experienta exista de sute de ani , la noi de 30 cu efectele pe care le vedem, nu se intampla mare lucru.
    Dupa parera mea numai un guvern technocrat poate schimba ceva, un guvern technocrat pe o perioada de cel putin 4- 5 ani care ar avea timpul necesar punerii la punct in primul a legislatiei economice, fiscale si civile / penale fara de care nu poate functiona tara, acum ea fiind blocata.
    Presedintele Johannis a fost neinspirat cu intrebarile de la referendumului care va urma, intrebarea trebuind sa fie, ” Doresc romanii un guvern technocrat care sa elaboreze o noua legislatie romaneasca ?” n-a avut curajul necesar.

  8. Atata teorie…si practica ne arata ca in lacomia de a acapara cat mai mult,ordinea devine haos. Ca om,n ai nevoie de mult(e) ptr a trai frumos si bine. Dar orice dezechilibru produs intre firme/oameni se va propaga si va fi o lectie de haiducie ptr altii profitori. In ziua de azi capitalismul se identifica cu specula in toate domeniile !

  9. Mă tem că suntem martorii unui efort supradimensionat din partea autorului, care oferă o explicație academică unui fenomen economic produs de un grup infracțional care acționează în interesul cleptocrației românești.

    Cetățenii români sunt manipulați (deși demersul cleptocraților are doar un succes parțial) pentru a se obține imunitatea și impunitatea câtorva infractori care au capturat instituțiile legitime ale statului.

    Personal nu cred că sunt numeroși românii care au Capitalul în biblioteci (am auzit la TV mai mulți analiști economici folosind impropriu termenul „plusvaloare”), dar nici nu cred că măcar în clasa a XI-a Economia se studiază temeinic. Și asta nu ține neapărat de propagandă.

    Occidentul european este spațiul unde se află unul din cinci români, și probabil câte un membru din aproape fiecare familie românească. Nu cred că Occidentul este, la fel ca „privatizarea”, o spaimă, precum în 1989. De fapt privatizarea a înspăimântat prin amploare jafului din averea publică înfăptuit de FPS, altfel, nu cred că românii s-au temut de ea, ori de buticul de la colțul blocului.

    Compatrioții au simțit liberalizarea prețului mai dramatic în anii 1990 și asta probabil nu are neapărat legătură cu libera circulație dată de apartenența la UE, ci mai degrabă cu economia deschisă concurențială, de piață.

    Legat de sărăcie, consider necesară o diferențiere între comparația în cadrul UE, unde România [nu Bulgaria] are cei mai săraci cetățeni, și comparația cu state din afara UE, față de care România a progresat remarcabil (a se vedea Balcanii de Vest, bunăoară).

    • „lep forging”
      spune cercetătorul în domneniul politic (Politikwissenschaftler) Nicolas Jahn Politikwissenschaftler la 3satTV cu domna Barbara Bleisch/SRF-TV și economistul Thomas Staubhaar în interviu:
      Săritura broastelor e saltul economic de azi in era globalizării, era digitalizării…..

      BIP nu mai spune azi ca cifră exactă cea ce este în economia teritorială națională….
      Decalaljul „istoric” atât de mult deplâns legat de limba, teoria „natională”….

  10. Iata explicatia zbaterii inutile a societatii romanesti pe drumul spre nicaieri… Cei care au printre convingerile supreme RATIUNEA si ETICA ce mai pot face in fata tentatiei de a emigra? Imbecilii sunt multi dar societatile sunt conduse de catre elite. Romania nu mai are elite autentice. Pe cei care cred ca reprezita elita as vrea sa ii pun in fata rezultatului muncii lor.

  11. pai avem o cultura capitalista adanc inradacinata in mentalitate: romanul adora shoppingul, promotiile, marfurile de top, bunastarea de la intrarea in uniune (vizibila si in perioadele de criza economica) si capitalul strain (ca are de unde sa aduca bunastare), doar ca in aceasi masura isi manifesta adoratia pentru orice pretins zbir care ar taxa mai mult capitalul in favoarea sa
    problema e la investitiile si cheltuielile statului, unde e mai dificil de inteles ca libera concurenta ar pazi mai bine bostanaria achizitiilor decat suprareglementarea

  12. In sfirsit cineva care incearca sa puna punctul pe I. Din pacate, sint doar putini oameni in Romania care inteleg ceea ce descrieti dvs. aici, si si mai putini care vor accepta sa se procedeze ca atare.

  13. (cont.)
    Astfel de articole ca al dvs. ar fi mult mai sugestive daca ar critica direct, prin exemple, alte articole care frizeaza imbecilitatea economica, si autorii lor, cum ar fi maretul doctor in economie socialista, care se crede specialist in capitalism, din aceasta cauza, autorul ancora la Romania Libera, Ilie Serbanescu, care, cu fiecare articol scris, debiteaza niste ineptii din ce in ce mai groaznice. Poate in felul asta va renunta la a mai mizgali la gazete devenite dubioase.

  14. (cont.)
    Si, sint curios: pe vremea comunismo-socialismului in clasa a X-a se invata economie politica. Acum ce se invata? Nu exista un curs / manual de economie capitalista, unde elevul sa invete despre investitii, profit, monopol, taxe, actiuni (de cite tipuri sint), bursa si mecanismele ei, economie globala, etc.? Probabil ca nu, pentru ca nu este de inteles cum nimeni nu pricepe cum functioneaza capitalismul, dupa 30 de ani de capitalism…

  15. 1. Nu cred ca exista o mentalitate comunista sau anti-capitalista la populatia activa a R. Captivi ei au ramas poate niste pensionari oportunisti.
    2. Cel mai mare dusman al capitaliamului este capitalismul fara frau („unbridled capitalism”). Neoliberalismul ultimelor 2 decade a facut mai mult rau capitalimului si democratiilor liberale decat toata quasi-inexistenta propaganda comunista.
    3. Din acest articol lipseste o referinta la cartile lui Roger Bootle, Robert Reich sau Thomas Piketty. Ultimul face o analiza solida a capitalismului contemporan uzand e o multime de date statistice, nu ideologie goala.
    4. Capitalismul nu este o garantie a democratiei. Daca ar fi asa toate tarile din America de S si Centrala ar fi super-democratii, la fel si cele din Africa sau Turcia, Arabia Saudita, Pakistan, Singapore, etc. Existe alte ingrediente care favorizeaza succesul unei democratii liberale si ele tin de cultura, educatie si de limitarea exceselor pietei libere. Nu exista un singur capitalism. Capitalismul din Finlanda sau Norvegia n-ar nimic de-a face cu cel din USA, iar cel din Costa Rica nu seamana cu cel din Germania.

    • „Mentalitatea anticapitalistă: o mare problemă a României”
      Despre asta e vorba, nu despre Finlanda ori Costa Rica (putea-i scrie Elena Udrea) :D
      Ori despre cartile pe care le-a citit fiecare comentator.

      • 1.Nu exista mentalitate anticapitalista decat la pensionari.
        2. Capitalismul din Costa Rica și Honduras seamănă bine cu cel din R.
        3. Din cand in cand este bine sa citim carti relevante pentru ceea ce comentam. Altfel repetam la infinit fraze goale.

    • Cinicul: Aveţi şi Dvs. dreptate, în ultimii 30 de ani Capitalismul mondial s-a schimbat structural, fiind un apanaj al tripletei: multinaţionale/bănci-guverne-servicii secrete, totul pe fondul restrângerii drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti. Din nenorocire, în condiţiile globalismului, tripleta îşi măreşte puterea, iar coerciţia creşte în domeniul media, al Internetului şi al libertăţilor civile. Conform noii ideologii a capitalismului, asta se numeşte „progresism”….

    • @Cinicul
      Subscriu la „Există alte ingrediente care favorizeaza succesul unei democratii liberale si ele tin de cultura, educatie si de limitarea exceselor pietei libere. Nu exista un singur capitalism. Capitalismul din Finlanda sau Norvegia n-ar nimic de-a face cu cel din USA, iar cel din Costa Rica nu seamana cu cel din Germania.” Este exact așa cum spuneți.
      Aș mai adăuga că „excesele pieței libere” sunt de multe ori efecte ale unei piețe unde segmente ale ei și-au pierdut substanțial dn libertate prn diminuarea importantă a concurenței LIBERE (carteluri) sau a apariției abuzului de poziție dominantă.

      Vedeți că interlocutori de-ai noștri, de pe-aici, viețuitori prin North-America vor înțelege prin „neoliberalism” exact opusul a ceea ce spuneți dvs. Vor înțelege neoliberalism = neo-marxism, socialism, stângism, etatism, etc. Așa e folosit termenul acolo. Deja am purtat discuția asta cu cineva care trăia prin US.

      • Capitalismul nu garanteaza aparitia institutiilor democratice si nici democratia. Capitalism avem si in Turcia si in Guatemala sau El Salvador si in India sau Pakistan.
        Institutiile care sa reglementeze comportarea agentilor pe piata si organizarea societatii sunt generate de alte ingrediente decat natura proprietatii. Oricata propaganda am eminte sau inghiti nu putem eluda datele reale, aceste insititutii apar determinate de o componenta culturala si nu in mod necesar economica. Britanicii au lasat cel mai liberal capitalism in India, „cea mai mare democratie a lumii”, dar institutiile din subcontinent sunt in continuare corupte si ineficiente. De Pakistan nici nu merita sa amintesc.
        Capitalism a existat in R si inainte de 1947 si a fost la fel de ineficient si corupt precum cel de azi din India. Sunt destui care vin unii cu teorii infirmate de date, glorioasa perioada interbelica a fost o perioada a sanselor ratate, a ramanerii economice in urma (la unii indicatori si in urma Bulgariei) si a alunecarii rapide spre dictatura. Romania dictaturii lui Carol al II-lea era la fel de capitalista ca si sub marea guvernare liberala in anii 20.

        • @Cinicul
          Păi cum spuneați: sunt multe feluri de capitalism…… Cele pe care, pe bună dreptate, le blamați dvs.sunt „de cumetrie”, rigged, etc. India este/poate fi un exemplu despre așa NU. Nici democrația nu este la ei democrație. In esență e mai mult simulată. Comparativ, e f.probabil ca democrația din Singapore să fie mai aproape de sensul real. Cu toate că are aspecte autoritare. F.probabil modelul de la care s-a inspirat China….. Evident China rămânând totalitară in cele mai multe privințe.
          Dar mai este un aspect. Libertatea economică reală aduce după sine (mai devreme sau mai târziu) libertate civilă, democrație. Dar drumul poate fi lent si lung sau poate eșua.
          Capitalismul organizat , de norme care să asigure libertate economică reală nu abuz, duce la dezvoltare.
          Personal, apreciez ca model economic: ordoliberalismul/economia socială de piață. A nu se confunda cu socialismul. A inspirat tratatele UE chiar de la început si exercită si acum o mare influență in DE, NL….

  16. Ioan Petru Culianu

    Duşmanii capitalismului

    În fond, în România n-a existat decît o singură mare şcoală istorică, aceea a lui Nicolae Iorga (1871-1940), care profesa ideea unei tradiţii socio-culturale primordiale şi a unei devoluţii istorice: la început, românii cinstiţi şi întreprinzători trăiau într-o armonie care a fost subminată, infectată şi în cele din urmă desfiinţată de intervenţia străină (ungurească, turcească, rusească, evreiască etc.)
    Acesta devine un principiu incontestat ce prezidează Zeitgeist-ul românesc pînă la sfîrşitul celui de-al doilea război mondial. Cu toate interpretările felurite la care a fost supus, el continuă să domine subconştientul unei întregi epoci, prezentîndu-se ca o evidenţă internă, indiscutabilă şi de nedezrădăcinat din viaţa politică, socială şi culturală a românilor. […]
    Iorga a fost doar unul dintre profeţii acestui postulat metafizic fatal, care a luat cel puţin patru forme distincte şi interdependente: la stînga, poporanismul, progenitură a socialismului, identificînd entitatea naţională cu entitatea culturală; la centru, ideologia Sămănătorului lui N. Iorga; la dreapta, ortodoxismul lui Nichifor Crainic, care descoperea în fiinţa ortodoxă a românilor esenţa culturală a naţiunii; la extrema dreaptă, Garda de Fier care, combinînd poporanismul socialist, reformismul lui N. Iorga, ortodoxismul şi antisemitismul (redus, e drept, la o dimensiune economică şi culturală, nu rasială) voia să înfăptuiască “revoluţia socială a iubirii”, al cărei scop era să creeze Omul Nou, restitutio ad integrum a românului de la începuturile istoriei sale, atunci cînd “străinii” nu-l corupseseră încă…
    Aversiunea faţă de capitalism, care este una dintre ideile dominante ale grupării din jurul Sămănătorului, avea rădăcini sociale puternice şi fatale în România, unde îşi găsise expresia încă de pe la 1850, deci chiar de la apariţia culturii române moderne. Încă de la apariţia, extrem de tardivă, a capitalismului în România, intelighenţia românească a fost complet descumpănită. Cel dintîi roman modern românesc demn de acest nume, Ciocoii vechi şi noi de Nicolae Filimon (1863) (unde ciocoii, termen foarte depreciativ, ar fi echivalentul burgheziei), este o critică feroce a arivismului, însoţită de o exaltare fără limite a valorilor sociale tradiţionale, adică a “armoniei”, a înţelegerii cordiale dintre feudali şi ţărani. Figura cea nouă care vină să tulbure această armonie este arivistul – în fond, reprezentantul eticii capitaliste a liberei iniţiative.
    Puţin contează că “libera iniţiativă” este denaturată şi transformată, în acest roman, în hoţie şi şarlatanie meschină. Ideea însăşi a capitalismului e ceea ce nu-i convine lui Filimon, cum nu-i convine niciunuia dintre marii scriitori de la sfîrşitul secolului al XIX lea şi începutul secolului XX. Aproape că nu există vreo creaţie majoră a literaturii române, chiar dincolo de aceste limite cronologice, care să nu conţină, implicit sau explicit, o “critică” a capitalismului ce nu-i, în sine, decît simptomul unei stări de confuzie, de descumpănire dinaintea invaziei noilor structuri economice şi sociale pe care românii, nefiind pregătiţi ideologic şi etic să le accepte, le abhoră.
    După Filimon, e rîndul lui Duiliu Zamfirescu (1858-1922) să prezinte în culorile cele mai negre figura reprezentantului liberei iniţiative agricole, acela care rupe armonia prestabilită dintre latifundiari şi ţărani (în romanele Viaţa la ţară, 1894-95 şi Tănase Scatiu, 1895-96), ştafeta fiind apoi preluată de marele romancier Mihail Sadoveanu (1880-1961), membru al cercului Sămănătorul, care se slujeşte de aceleaşi culori, fără a se fixa totuşi exclusiv asupra capitalismului rural: capitalismul urban, deplasarea forţei de muncă de la sat la oraş şi alienarea totală care rezultă de aici formează subiectul mai multor romane şi nuvele publicate de Sadoveanu începînd din 1904. Scriitorii şi ideologii români reacţionează violent împotriva noilor structuri economice şi sociale, calificîndu-le de “străine”. […]
    Există un singur contra-exemplu la această regulă, un exemplu ce nu serveşte, de altfel, decît la a o întări: acela al scriitorului transilvănean Ioan Slavici (1848-1925). […] În scrierile lui Slavici nu e nici umbră din acea rezistenţă dramatică la spiritul capitalismului pe care o manifestau confraţii săi de peste Carpaţi. Pentru Slavici, capitalismul era o realitate, un mod de a trăi, un punct de vedere asupra lumii ce se confunda, într-o anumită măsură, cu propria-i fiinţă, cu propriile-i opţiuni şi idealuri. Aşa cum foarte bine a observat criticul literar N. Manolescu, unul dintre personajele cele mai populare ale lui Slavici, Mara, este o business-woman care acţionează după principiile clasice ale capitalismului primitiv.
    […] Să rezumăm acum situaţiunea: în România, la începutul secolului XX, nu existau prieteni ai capitalismului, în afara capitaliştilor înşişi. Între războaie, opinia publică, exprimîndu-se prin cele mai influente instrumente ale presei, de la extrema stîngă pînă la extrema dreaptă, rămînea de aceeaşi părere, în pofida intrării în viaţa culturală a transilvănenilor, a căror etică religioasă nu era defel intrasingentă faţă de exercitarea comerţului şi a obţinerii de profituri. Curentul dominant, cel al “ortodoxiştilor” avîndu-l ca purtător de cuvînt pe Nichifor Crainic, stabilea o identitate esenţială între poporul român şi creştinismul răsăritean şi prin aceasta împărtăşea cu socialiştii şi poporaniştii repulsia faţă de sistemul de producţie capitalist.
    […] Membrii Gărzii de Fier, care pozau şi ei în cavaleri ai ortodoxiei, împărtăşeau cu aceasta paradoxul ce-i scăpase unuia din părinţii lor spirituali, savantul Nicolae Iorga, ale cărui idei “reacţionare” au putut fi astăzi uitate din pricină că el a căzut victimă, în 1940, terorii legionare: voinţa de a accentua cu orice preţ apartenenţa României la Orientul bizantino-slav, ceea ce însemna acceptarea, pînă la urmă, a tutelei culturale şi a pretenţiilor imperiale ale ruşilor… “

  17. Sunt de acord cu mesajul principal, dar cateva detalii sunt problematice. In primul rand acelasi argument este valabil nu doar in contextul Romaniei, ci si in societatile europei occidentale postbelice. Statolatria e un fenomen vest-european, nu doar romanesc. Chiar si in SUA, capitalismul incepe sa fie atacat, ceva de neimaginat cu 1-2 decenii in urma.

    Ce vreau sa spun este ca articolul, desi se lupta pe drept cuvant cu idolatrizarea statului, se face vinovat de cealalta idolatrizare extrem de distructiva de care sufera intelectualii romani: idolatrizarea occidentului, sau idolatrizarea supra-statului. E ceva superficial, pentru ca vrem bunastarea acestuia, dar valorile si mecanismele care o fac posibila au disparut demult. Occidentul este ca personajul de desen animat care paseste peste o prapastie fara sa-si dea seama dar nu cade decat la un moment dat cand priveste in jos si isi da seama ca nu se mai sprijina pe nimic. Occidentul mai are inca bunastarea, dar e un fenomen temporar. Vestele galbene in Franta, si in general acest sfarsit de deceniu cu Brexitul si criza monedei Euro, si disparitia fortelor politice traditionale, reprezinta momentul istoric in care Europa se uita brusc in jos si realizeaza ca nu se mai sprijina pe nimic. Ceva s-a rupt in spiritul european, pe parcursul secolului 20, dar abia acum Europa incepe sa se prinda.

    Civilizatia europeana este la inceputul sfarsitului. Ce putem noi face este sa salvam din ea ce mai putem. Sa ne „integram” in ea in acest moment insa nu mai are sens. Nu mai avem in ce sa ne integram. Trebuie sa incepem sa gandim cu capul nostru, si sa ne asumam raspunderea pentru deciziile noastre ca natie.

  18. Peste 4 miloane de „lucrători degajați” sunt azi în vest, lucrează la fel ce ceilalți în vest la intreprinderi private. Tehnologia, meseriile, organizarea producției, limbile în țările de reședință, multe altele devin preocuparea lor zi de zi. Contactul cu acești concetățeni curajoși care au preluat responsabilitate pentru familia lor în propriile mâini, din sperantă sau nevoie, nu trebuie pierdut (copii sașilor, elevii și studenții sași de azi în RFG, nu cunosc limba română, vorbesc engleza dacă vizitează Sibiul). Limba engleză din clasa 5 pentru științele naturii, fizica, chimia, biologia poate deschide orizonturi noi reindustrializării țării. Industria 4.0 are nevoie de electricieni și mecanici, mai putin de politicieni-economiști autohtoni specifici.
    Azi există zeci de mii de intreprinderi mici și mijlocii în țară. Antreprenorii și angajații la firmele private din țară au azi încredere în aptitidinile lor, în destinul lor. Nu mai așteaptă „post” la stat ca părintii și bunicii lor. E ceva nou, e bine.

    In vest Franța e țara care încearcă acum cu noul Președinte E. Macron ieșirea din impasul cu „economie politică franceză centralizată”. Socialiștii francezi (cu comuniștii) care au dominat 70 ani Franța sunt azi la 6 %. Au dezamăgit electoratul care a virat spre extreme ( France Insoumise/J.J. Melenchon- naționalist-comunist, sau Rassemblement Nationale/LE Pen-naționalism- izolaționist) sau spre centru cu En Marche/Conservatori. Vom vedea unde se ajunge cu modelul politic tradițional francez bazat pe coliziune (giltes jaunes) și confruntare politică maximă în sfera publică franceză. China nu asteaptă până când Franța &UE.27 se trezesc.
    Un sistem scocial (impozite) care se alimentează unilateral din contribuțiile salariaților est un anacronism.
    (..”..Ein soziales Sicherungssystem, das einseitig auf Beiträgen aus Lohneinkommen basiert, ist ein Anachronismus… „..).

    Nu-mi place acest sistem (occidental) la care din salarul angajatului se trage de două ori impozit mare pentru stat. Impozit pe salar, din restul „neto- salar” se trage prin TVA (Mehrwersteuer) din nou un impozit pentru stat. Salariile mici suferă, sunt pedepsiți urât de tot. Rămâne lucrul la negru, fără asigurări sociale (sănătate).
    La partenerii din UE economiștii discută azi controversat soluții și căi de ieșire din stagnarea vestului (Italia, Grecia stagnează de mult timp. SUA, democrații azi cu socialistul Bernie Sanders).
    Sunt cunoscuți în țară economiștii care au încredere în viitorul continentului nostru?
    Se discută aprig la stânga și la dreapta „venitul minim” (salar minim, Grundeinkommen venit minim) pentru fiecare cetățean în vest. Nu va fi realizat în curând dar are o latură teoretică pentru economiști și partidele politice.

    La Hamburg profesorul de economie Thomas Straubhaar

    (… „ …. Straubhaar schloss 1981 das Studium der Volkswirtschaftslehre mit den Nebenfächern Operations Research und Mathematik an der Universität Bern mit dem Lic. rer. pol. ab. 1983 erfolgte die Promotion bei Egon Tuchtfeldt zum Dr. rer. pol. und 1986 die Habilitation mit der Arbeit On the Economics of International Labour Migration. Zwischenzeitlich forschte er an der University of California, Berkeley. 1989/90 war er Lehrbeauftragter im Aufbaustudium Internationale Wirtschaftsbeziehungen der Universität Konstanz und von 1989 bis 1992 Lehrbeauftragter für Wirtschaftspolitik an der Universität Basel.
    1992 wurde Straubhaar als Professor für Volkswirtschaftslehre an die Universität der Bundeswehr Hamburg berufen. Seit 1999 ist er Professor für Internationale Wirtschaftsbeziehungen an der Universität Hamburg.
    Grundeinkommen
    Im Mai 2016 publizierte Straubhaar in Die Welt und Die Zeit seine Auffassung eines (zeitgemässen) Grundeinkommens – welches auf:
    • modernem Sozialsystem
    • integriertem Steuertransfermodell
    • mit Wertschöpfungssteuer
    beruht. Er schrieb dazu: Ein soziales Sicherungssystem, das einseitig auf Beiträgen aus Lohneinkommen basiert, ist ein Anachronismus aus der Zeit der Industrialisierung und der ungebrochenen lebenslangen Erwerbsbiografien, als das Arbeitseinkommen des Mannes die wichtigste Quelle eines Familieneinkommens darstellte. Die Individualisierung hat das traditionelle Rollenverständnis und die Solidargemeinschaft der Familie infrage gestellt. Die Arbeitswelt von heute verursacht Brüche und erfordert Auszeiten zur Neuorientierung. Beiden Veränderungen muss ein modernes Sozialsystem gerecht werden. Und eine Verlagerung der Finanzierung der sozialen Sicherung von Lohnbeiträgen auf eine Wertschöpfungssteuer erfüllt genau diese Forderung … Kein anderes Modell [als das des Grundeinkommens] trägt als integriertes Steuertransfermodell aus einem Guss sowohl den Folgen der Digitalisierung wie den Wirkungen der Individualisierung Rechnung … ….”..)

    este un teoretician, un adept al venitului minim.
    Conceptul său leagă legile și structura impozitelor cu funcțiile statului în redistribuire. E un sistem de gândire concludent, o teorie economică nouă.

    (…”… Schweizer Ökonom Straubhaar zur Digitalisierung: «Es braucht einen präventiven Sozialstaat, der reparierende reicht nicht»
    Digitalisierung und künstliche Intelligenz wecken Ängste. Der in Hamburg lehrende Ökonom Thomas Straubhaar aber ist überzeugt: Die besten Jahre liegen vor uns. Er verrät, was für ihn in das Programm einer liberalen Partei gehört, damit das gelingt.

    Macht eine staatliche Industriepolitik Deutschland und Europa wettbewerbsfähiger?

    Nein, im Gegenteil! Da hat sich die deutsche Politik weit von der Basis entfernt. Sie sieht die Wirtschaftswelt mit den Augen von Grosskonzernen. Es wird verkannt, dass es der deutsche Mittelstand ist, der sehr erfolgreich unterwegs ist. Innovation entwickelt sich von unten und lässt sich nicht verordnen.
    Digitalisierung und künstliche Intelligenz sind Basisinnovationen, vergleichbar mit der Mechanisierung und Industrialisierung vor 250 Jahren. Weshalb haben wir nicht das Vertrauen in unsere Kinder und Enkel, dass sie damit etwas Positives anzufangen wissen? Wen betrifft die Digitalisierung am meisten? In der Industrie ist diese schon voll im Gange. Es wird aber auch Sie und mich betreffen. Schauen Sie sich zum Beispiel an, was der Genfer Wirtschaftsprofessor Richard Baldwin über Globalisierung als Online-Kurs anbietet. Wer seine Lehrvideos anschaut, braucht eigentlich nicht in meine Vorlesung zu kommen. Ich kann das nicht besser machen. Was müsste eine liberale Partei in ihr Parteiprogramm schreiben, um für die Digitalisierung gerüstet zu sein? Ich sehe vier Punkte: Sie müsste, erstens, Lust auf Zukunft machen. Zweitens braucht es nicht immer neue Agenden und Masterpläne. Vielmehr sollten wir Vertrauen in Institutionen setzen, die Rechtsstaatlichkeit, Demokratie, Marktwirtschaft, individuelle Freiheit, Verantwortung und Haftung befördern. In einem solchen Rahmen werden Menschen das für sie Richtige tun, und damit steigt gleichzeitig auch die gesellschaftliche Wohlfahrt. Noch 1920 produzierten die USA die Hälfte des weltweiten Stroms. Diesmal wird es viel schneller gehen. Dank der synthetischen Biologie wird es zum Beispiel möglich sein, aus Stammzellen praktisch jedes Organ herzustellen. Dies führt zu einer Ökonomisierung des Lebens, wie es für unsere Vorfahren undenkbar war. Man muss offenlegen, welche Chancen auf ein besseres, fröhlicheres und gesünderes Leben sich bieten. Meine Studierenden gehen entspannt mit neuen Herausforderungen um. Die suchen gar nicht eine lebenslange Beschäftigung, sondern sind ganz zufrieden damit, wenn sie wissen, wie es in den nächsten zwei Jahren weitergeht. Und welche Rolle spielt dabei der Staat? Der Sozialstaat wird viel stärker präventiv gefordert sein, während der nachsorgende Sozialstaat an Bedeutung verlieren wird. Wie meinen Sie das? Jeder braucht eine Mindestausstattung. Beim Kindergeld macht der Staat das ja bereits. Damit investiert die Gesellschaft in den Nachwuchs. Das Kindergeld sollte zu einem Erwachsenengeld ausgebaut werden. Man muss das immer im Zusammenhang mit dem Steuersystem sehen: Diejenigen, die gut verdienen, zahlen netto ins System ein, diejenigen, die nichts verdienen, erhalten eine Grundausstattung, die ihnen eine Existenz erlaubt. Wir sollten uns dagegen komplett von Unternehmenssteuern verabschieden. Steuern werden immer von Menschen getragen, so wie eine Hundesteuer auch vom Hundehalter bezahlt wird…. „… ).

    Digitalizea, globalizarea este momentul pentru idei și decizii noi. Venitul minim e un punct de plecare, un subiect de discutat.
    In RFG modelul „Soziale Marktwirschaft”, modelul valabil 1949-1989-2019 până azi a ajuns în faza de a fi adaptat condițiilor de azi în era globalizării și digitalizării.

    România are de ales 2019&2020: spre vest sau spre est?

    • Inainte de toate , care este structura populatiei romanesti ? cati oameni locuiesc si muncesc la sate si cati dintre ei la oras ? Am citit undeva ca ponderea populatiei rurale este de ca. 60 % iar ca. 40 % dintre locuitori provin din mediul urban.
      In aceste conditii orice discutie asupra capitalismuluiromanesc este pur teoretica, realitateta fiind cu totul alta. Rezultatele alegerilor din Romania sunt oglinda acestui fenomen, populatia rurala, conservatoare alegand de 30 ani numai ce cunosc, PSD , continuatorul PCR-lui.
      In ultimele zile s-a putet vedea foarte clar, la mitingurile electorale din Iasi si Galati au fost carati cu autobuzele oameni de la sate, orasenii fiind cei care protestau impotriva PSD-lui.
      Intradevar marea parte a celor care au parasit si parasesc Romania provin din mediul rural din lipsa unei perspective profesionale.
      Este un fenomen normal pe fondul dezvoltarii unei agriculturi intensive cu utilaje performante si culturi care nu necesita multa forta de munca.
      In Germania ponderea fermierilor este undeva la 5 % acestia datorita metodelor moderene putand satiface in mare parte cerintele pietii interne, o parte insemnata a produselor mergand si catre export.
      Dupa opinia mea , salariul minim pe economie este o masura ideologica impusa de social- democratia europeana, masura care printre altele a impins si impinge in continuare dizlocarea productiei de marfuri catre est, daca cel putin ar ramane in Europa, ar fi bine.
      Se tot vorbeste de digitalizare si economia 4.0 si care va fi viitorul luminos al omenirii.
      Intre timp se prefigureaza o noua „catastrofa” care de data acesta va mult mai profunda.
      Dezvoltarea technologica pentru mine in primul rand isi are rostul in sectoarele care sunt primordial raspunzatoare de calitatea vietii a individului ,educatie, sanate, mediul inconjurator si siguranta alimentara.
      Dezvoltarea technologica industriala pe modelul 4.0 chiar daca la inceput pare a fi in avantajul individului, va avea efecte impotriva acestuia, aceste efecte neputand la ora actuala anticipate de nimeni corect.
      Discutia unui venit minim pt. toti indivizii fara nici o conditionare , faza de model fiind practicata in Finlanda, este reactia la ce va urma.
      Firmele care practica la nivel inalt digitalizarea si robotizarea numai participa cu mult dupa actualul model la sistemele asigurarilor sociale datorita personalului redus de care este nevoie, eficientizarea si marirea profitului devin o „maciuca sociala”
      In Anglia datorita dezvoltarii technologice au fost intre anii 1811 – 1830 miscari sociale numite The „Machine Breakers” sustinatorii lor, luditii, incercecand sa saboteze prin distrugere masinile moderne performante, populatia lumii la momentul respectiv fiind de putin peste 1 Miliard de oameni, astazi suntem la 7 miliarde, sistemele sociale fiind insa cele inventate cu ca. 200 de ani in urma.
      Va fi nevoie de un nou impozit pe gradul de robotizare ? si din ce fonduri sa poate asigura venitul minim pentru toti ?
      In Germania exista o situatie scandaloasa a pensiilor, pensionarii dupa ce au contribuit o viata intrega la sistemele sociale, platesc in continuare impozit pe pensie si contributie de sanatate. Pensia medie in Germania este de ca. 1400 EUR brut din care ca. 10 % se pot scadea impozitele si contributii.
      Multi pensionari insa nu benefeciaza nici macara de 1000 de eur pensie, sunt impinsi in saracie de sistemul german social.
      Cine lucuieste in Germania stie care sunt costurie vietii, costuri care nu pot fi acoperite cu aceste venituri scandaloase, culmea, mai sunt si impozitate.
      Digitalizarea va arunca in aer intreg sistemul asigurarilor sociale, solutii inca nu exista, doar carpeli pe modelul vechi care insa nu va mai putea fi tinut in viata.
      Nimeni nu stie inca ce va urma si cum vor arata noile sisteme sociale si cum vor putea fi sustinute financiar.
      Economia sociala de piata dupa modelul european/german va claca, daca nu acum in urmoarele decenii daca nu se vor gasi solutii pe masura.
      Ce ar putea face Romania ? profita enorm, atragerea pensionarilor si a venituturilor acestora
      in tara, cu o pensie de ca. 1200 EUR putandu-se inca „trai bine” in Romania.
      Ce se intampla insa cu tinerii si oameni apti de munca care parasesc Romania ? aici fiind problema majora.

      • Cei peste 4 milioane de „lucrători degajați” 1990- 2004- 2019 au preluat răspunderea pentru familia și soarta lor în propriile mâini. Nu văd nici o problemă de nerezolvat. Cei din meseriile de „căpșunari”, în gastronomie, construcții, transport etc se întorc ca pensionari în țară, cu o pensie suplimentară dacă au fost angajați în vest. Cei angajați în țara cu deplasare în vest vor avea pensia de acasă în anul respectiv. Care va fi pest 20 de ani nu știm. Vedem azi care va fi pensia încă 2-3 ani. Valoarea monedei naționale? Cei cu copii în vest nu se mai întorc. Sunt vesteuropeni. In UE sunt 17 milioane angajați în alte țări decât cea natală, dintre care 4 milioane români.
        RFG nu are nici pe departe problemele deschrise. Un cancelar Grüne cândva peste 2 sau 6/10/14 ani va avea nevoie de parteneri în Bundestag. RFG are ca. trei categorii total diferite de locuitori. O treime e cu case, proprietate în industrie/firme, o avere mare pentru câteva generații. Nu e în discuție aici. O treime muncește o viață întreagă și are pensie. Pensionarii în casa proprie, în apartamentul propriu nu au nici o problemă gravă. Cei în chirie nu mai pot locui în orașele mari. O treime nu prea posedă mai nimic decât o pensie mică. Depind de „Wohngeld” etc. Pentru ei e gândit „Grundeinkommen”, pentru azi 8 milioane locuitori.
        Conceptul de „venit minim (Grundeinkommen)” e discutat în sfera politică de mult timp. La început la stânga, urmează Grüne și FDP liberalii (mai puțină birocrație). Nu vom vedea acest „venit minim /Grundeinkommen” în RFG în viitorii 6 ani. Urmează problema „demografică” care stinge multe vise și teorii. RFG își rezolvă problemele economice și sociale în modul marilor coaliții 1970-1989.-2019. Se găsește câte o cârpă pentru fiecare gaură (azi RFG are datorii de stat 60% BIP, care scad la 43 %. In Italia 131 % BIP, Franta 93% BIP). Dacă „Mittelstand”, intreprinderile private germane, nu mai fac față în era „digitală” încep probleme de finanțare majore. Mai curge multă apă pe Rin până când ….

        In rest mult prea pesimist. Roboții sunt construiți, proiectați, montați și întretinuți de oameni. Lumina libertății orbește un pic la început … …
        „Orbitor” se termină pe ultima pagină un roman al lui Mircea Cărtărescu (l-am văzut de câteva ori la serate literare).
        Vestul e ceva altfel decât pare la prima vedere. Estul?

        După summitul UE.27 de la Sibiu rămâne întrebarea ce va fi de rezolvat „supranațional” la Bruxelels/UE și ce va fi rezolvat „subsidiar” în fiecare stat partener. Balanța înclină spre „subsidiaritate”. Până la 1 noiembrie 2019 trebuie votat budgetul 2021- 2027 în consiliul ministerial. Va fi vorba de bani.

        • Kurt, nu sunt pesimist doar realist. Normal ca si robotii trebuie intretinuti de 1 -2 oameni fata de zecile de locuri de munca pe care le elimina.
          Robotul are multe avantaje, nu se imbolnaveste, poate lucra 24 din 24 de ore , daca se strica poate fi reparat repede respectiv inlocuit cu unul nou , nu ramane gravid si nu vrea in fiecare an salar mai mare, nu trebuie platite contributii sociale, este angajatul perfect.
          Poate va veni vremea cand robotii vor cumpara produsele fabricate de ei, omul fiind scos din ecuatie, atunci putem vorbi de societatea perfecta.
          Fi convins , intrega nebunie care acum este facuta pe seama digitalizatii, a eficientizarii as va sparge in capul viitoarelor generatii, noi nu vom mai fi afectati, cu alte cuvinte „mi se rupe”

          • Unii văd în digitalizare și AI, în industria 4.0 o revoluție tehnică ca cea cu mașinile de aburi și curentul electric.

  19. O bine-venita analiza si o sinteza la fel de nimerita a principalilor termeni specifici teoriei capitalismului. Din pacate impactul e unul limitat pentru ca principalele mijloace de comunicare sunt capturate de membri cleptocratiei autohtone care n-au niciun interes sa propage dezbateri reale si consistente pe tema.

    Limitarea libertatii economice prin interventia masiva a statului in viata cetatenilor este folositoare cleptocratiei pentru ca anuleaza, in modul cel mai practic, sansa individului sa-si realizeze potentialul si sa devina autonom, productiv si generator de bunastare. De aceea, in mod corect, multi romani realizeaza ca una din sansele relativ rapide de iesire din blocajul in care sunt tinuti de statul agresor este sa plece din tara.

    Accesele discursive grosolane imbibate de national-socialism pe care le propaga media cleptocrate sunt intoxicarile preferate si eficiente pentru ca societatea receptoare e aproape inapta cultural sa perceapa alternativa, insa in realitate nu se poate combate aceasta grupare de profitori pe zona ideologica pentru ca nu ideologia ii motiveaza, ci doar pe zona penala, infractionala, acestea fiind coodonatele reale ale averilor si influentei pe care le poseda.

  20. Foarte adevarat, tocmai aceste lucruri trebuie spuse raspicat si mediatizate! Este necesara o educatie economica a acestui popor.
    Chiar televiziunea publica trebuie implicata in acest proces, la fel si radiul public…adica aceleasi instrumente care au produs in trecut ,,spalarea creierelor,,…am vazut deunazi, fiind in excursie de Paste la bulgari, pe unul din canalele lor tv , o lectie de lb engleza aplicata..cu urmatorul subiect- coruptia in sistemul politiei de frontiera! Notiuni explicate, interpretata si…evident, asimilate. Nu ar fi util un astfel de program si la noi? Poate chiar tinerii neimplicati din aceasta tara sa poata fi educati….

  21. Mulțumesc dlui. VASILIU MIRCEA PAUL pentru completarea prezentării dimensiunii istorice a culturii anticapitaliste naționale. Această completare ilustrează foarte bine fenomenul numit în literatură „dependenţă de trecut” (path dependence). Din cauza acestui fenomen, aderarea la structurile euro-atlantice, preluarea acquis-ului comunitar, intrarea în spațiul Schengen și în zona euro etc., nu vor fi, probabil, de prea mare folos, dacă societatea românească în ansamblul său nu va abandona etatismul în vogă și nu va redescoperi capitalismul.

    • Asa este, foarte bun raspuns si completare. Dar asta este numai ceea ce se reflecta in literatura. In practica, in interbelic, Romania incepuse sa se miste binisor. Uzinele Malaxa, la Bucuresti (cred ca locomotive), uzinele Auschnitt la Resita (locomotive, tunuri), fabrici de bere in Bucuresti si la Azuga, exploatari petrolifere americane, canalul Dunare-Marea Neagra si navigatia fluviala pe Dunare, incepute de francezi, IAR Brasov, etc.

    • A descoperit oare societatea romanesca capitalismul incat sa putem vorbi de o redescoperire ?
      etatismul comunist dupa 30 de ani de la disparitia mai bantuie in continuare prin mintile oamenilor.
      Capitalism nu inseamna numai un sistem economic, inseamna mult mai mult , un sistem social si cultural bazat in primul rand pe libertatile individului,
      individualismul nefiind un fenomen caracteristic romanilor ei nefiind liberi decat in ultimii 30 de ani, perioada mult prea scurta pentru aparitia unui capitalism dupa model occidental european.

  22. Daca l-am citi corect pe Max Weber vom observa ca el nu incurajeaza lacomia si nici castigul usor. Nu cred ca Max Weber ar fi aplaudat castigul speculativ, el pleda pentru un capitalism etic dominat de munca grea si ascetism. Aceste valori au cam fost uitate azi.
    In fapt majoritatea capitalistilor revolutiei industriale din Anglia si Scotia erau protestanti care traiau o existenta modesta. Numai in a doua jumatatea a sec 19 au aparut tycoons care au construit palate rivalizand cu ale vechii aristocratii.
    Max Weber explica de ce religiile asiatice, in special cele din India, nu au favorizat dezvoltarea capitalismului: pur si simplu rezolvarea inegalitatilor de azi intr-o viata viitoare nu incurajeaza initiativa privata. Desi parabola talantilor este o pledoarie pentru capitalism ortodoxismul si catolicismul nu sunt nici ele departe de un astfel de vedere asupra lumii.

  23. Eu cred ca vor mai trece 1-2 generatii pana invata capitalism, desi in teorie noi intelegem, in practica traind in vest si calatorind inveti in fiecare zi si te minunezi. In Romania se observa si acolo miscari, dar incet, am observat diferente cand au aparut cursele de avion low cost, lumea a inceput sa circule si sa vada. Sunt de parerea ca asa maruntisuri ca aderarea la spatiu Schengen, trecerea la euro vor produce schimbari mai semnificative. Nu vorbesc aici de calitatea infrastructurii si alte amanunte care vor veni dupa.

    • Corporation tax este impozitul pe profit. Dacă nu există profit, nu există dividende, deci acționarii nu obțin nimic. Iar dacă există profit, atunci se plătește impozit pe el, numit corporation tax.

      Marxiștii de rit mai vechi sau de rit mai nou se prefac a ignora TVA-ul și restul taxelor, fie ele explicite sau implicite (aici intrând parafiscalitatea în general). Ei încearcă să acrediteze ideea că că o bancă sau o firmă care într-un an nu plătesc impozit pe profit nu plătesc niciun fel de taxe. Ceea ce e o minciună sfruntată, cu scopuri evident propagandistice.

      De exemplu, Tesla, o corporație foarte dragă marxiștilor de rit nou, nu a obținut în viața ei vreun dolar profit, deci nu a plătit niciodată corporation tax.

      • Au și ei oarecare dreptate, companiile nu plătesc TVA-ul decât pe „valoarea adăugată” , grosul taxei tot pe biet român săracul cade :) Vă dați seama că „zeciuiala” fanariotă era o înlesnire fiscală pe care strămoșii n-au apreciat-o, dacă o comparăm cu 19% sau 24 cât a fost până de curând :)
        Dar mai e un fenomen ( într-o oarecare măsură normal, dar nu prea) ; din cauză că Bursa nu există, respectiv companiile nu se finanțează prin Bursă, practic nu există acționari în afară de proprietarii inițiali ai afacerii; dacă nu există acționari nu există presiune pe profit, deci companiile nu declară profit, proprietarii preferă să scoată profitul în alte moduri ( de exemplu cumpărându-și mașină de serviciu, construind un „sediu de firmă” la Eforie și în general mutând toate cheltuielile pe firmă, inclusiv vacanțele exotice și amantele). Dacă ar exista investitori ar exista și profit declarat( și evident există și alte măsuri care se pot lua în această direcție). Asta e de fapt principala mea nemulțumire în legătură cu „școala economică românească” pentru că nu am văzut pe absolut nimeni în toți acești aproape 30 de ani care să evidențieze această disfuncționalitate…

        • @Mihai Badici – dacă ar exista investitori, lucrurile s-ar desfășura la altă scară. Proprietarul inițial al afacerii ar fi CEO și ar obține câteva milioane de dolari pe an sau ar deveni miliardar la vânzarea uneia din firme sau a participației lui la respectiva firmă. Fără vreo legătură cu profitul sau cu impozitul pe profit.

          Richard Branson a devenit miliardar abia când a vândut Virgin Records, nu atât timp cât a avut-o. Și Elon Musk la fel, până nu s-a vândut Paypal n-a avut bani. Faptul că Ebay avea planuri mult mai adevărate cu Paypal decât ar fi fost vreodată Elon Musk capabil să aibă, asta i-a adus bani, nu dividendele anuale.

          Fără supărare, nu prea înțelegeți mecanismele care stau la baza miliardelor obținute de corporații. Aveți o viziune de sorginte socialistă, ceva la modul că ”patronul” să-și plătească singur benzina la mașina personală, din bani pentru care să fi plătit deja impozit. Dar în lumea reală nu merg lucrurile așa.

          • nu îi țineam eu socoteala proprietarului, remarcam doar că la noi firmele nu au nici un interes să declare profit, dimptrivă. Deci nu declară profit, ceea ce duce la o mie de reglementări suplimentare referitoare la ce are și ce n-are voie o firmă să cumpere, lucru care în realitate nu e treaba fiscului. De asta se și chinuie să găsescă diverse alte forme de biruri ( implementate de încă o legiune de inspectori fiscali) , ca să suplinească lipsa încasărilor din impozitul pe profit. Dacă ar fi să ne luăm după profitul declarat, n-ar merita să cumperi nici o firmă românească, deși de fapt unele din ele sunt foarte profitabile. Dacă ar rămâne la zeciuială, calculele ar fi mult mai simple, necesarul de inspectori de trei ori mai mic iar rezultatele mai bune…

            • @Mihai Badici – deci sumedenia de taxe și impozite e doar o reacție justificată a fiscului, susțineți dvs. Bun așa! :)

          • Eu nu discutam aici despre mărimea taxelor. Mulți, puțini, statul trebuie să colecteze niște bani. Surprinzător, se întâmplă și în Anglia… La noi e stat socialist deci mai mulți :) Problema e că statul e disfuncțional, și nu își realizează „planul” ceea ce duce la un efect de avalanșă, pentru că anul următor pune și mai multe taxe, în speranța că va colecta mai mult (ceea ce nu se întâmplă, că de aia se cheamă disfuncțional) , și tot așa, până probabil taxele vor deveni 100% sau ca pe vremea bunicului cu cotele către ruși, peste 100% . E de sperat că dacă sistemul fiscal ar funcționa normal taxele ar putea deveni mai normale; dacă am putea face statul să iasă și mai mult din economie ar deveni și mai mici… Din păcate n-am ales eu ca statul să fie socialist, și iar din păcate nu poți trăi ca un capitalist într-un stat socialist pentru că el îți ia deja banii cu care tu ai face o treabă mult mai bună de unul singur, deci trebuie să cștigi și mai mult :)

            • @Mihai Badici – în Anglia nu e în niciun caz parafiscalitatea din România. V-am mai dat exemplul cu schimbarea sediului, care a durat cam 3 minute și n-a costat nimic, pe site-ul Companies House (echivalentul Registrului Comerțului). Iar banca a primit automat notificarea de la CH și a trimis un plic la noua adresă, cu mențiunea că nu e nevoie de nicio formalitate în plus.

              V-am mai dat și exemplul cu codurile CAEN, care aici au rol pur statistic și nu există vreo obligație a firmei de a deține un anumit cod pentru efectua o anumită activitate. Instrucțiunile spun ca o dată pe an să completezi cel mult 4 coduri, cele mai relevante pentru activitatea firmei, dar e de-ajuns și unul singur.

              În țările cu apă caldă autoritățile înțeleg că e în interesul statului ca activitățile economice să se desfășoare la lumină, deci obligațiile impuse firmelor sunt cât se poate de reduse, atât ca număr, cât și ca volum.

  24. Foarte bun tot demersul, felicitări, inclusiv postatorilor. Unul dintre ei spunea că nu există o legătură cauzală între capitalism şi democraţie, existând şi forme capitaliste fără democraţie. Corect, dar nu numai în America Latină, ci şi în fostele state comuniste, cum e Rusia lui Putin cel mai bun exemplu.
    Ce lipseşte însă din analiză este că la apariţia gloriosului capitalism clasic a contribuit enorm, dacă nu chiar fundamental, pentru SUA în mod special, doctrinele puritane creştine care legau de morală înavuţirea. Pe măsură ce spiritul moralist creştin a slăbit până la disparţie, fiind înlocuit cu cinismul, imoralitatea profitului cu orice preţ, şi democraţia a început să dea semne de anemie care a mers la pachet cu atitudini anticapitaliste. Aştept cu interes maxim şi o analiză pe această temă. .

  25. Dragă domnule Bădici,

    În ce privește blînda dv. glumă, absolut justificată, legată de Rușinea Națională care este ASE (și/sau așa-zisa „școală” de „economiști” români postbelici în general, cimitirul putrid al „gîndirii” avortate) vă reproșez un singur lucru: ați apelat la gentiletea dinamitei, în vreme ce C4 ar fi fost mai eficient.

    [Nota Bene pentru frustratii deprivați de simțul umorului: apelul la explodarea cocinei ASE a fost metaforic, nu literal.]

    Cînd vine vorba de școlile parazitice care se pretind universitare dar sînt o pată păroasă, malignă, pe obrazul național, ASE concurează cu legendara”Ștefan Gheorghiu”, pe linia futilității, neobrazării, parazitismului sistematic.

    Nu este o întîmplare că după 1989, ‘ pentru „protecția socială” a absolvenților Academiei “Ștefan Gheorghiu”, Ministerul Învățământului a hotărât echivalarea studiilor politice cu cele civile. Grație acestui act, absolvenții Academiei “Ștefan Gheorghiu” au primit diplome de economiști, echivalentul unui absolvent ASE ‘.

    Cine se aseamănă se adună.

  26. O afirmatie infirmata de istorie si preluata in articol si de unii comentatori: capitalismul a dus la societatile liberale. Bine ar fi sa fie asa. Din pacate pentru cei care nu citesc istorie revolutia industriala si primul capitalism din istorie, cel din Anglia, au aparut DUPA decapitarea lui Charles I.
    Practic mai intai au aparut institutiile favorizante si apoi capitalismul.

    • Adica, prima data a aparut critica si apoi literatura?
      Prima data „au aparut institutiile faqvorizante” si apoi comunismul?
      Poti argumenta, mai de la sol, nu de sus, ca liberalismul nu a aparut in societatile capitaliste?

    • @Cinicul – ceea ce a dus la capitalism au fost morile de apă de pe râul Derwent, fără nicio legătură cu decapitarea lui Charles I, petrecută cu 100 de ani mai devreme.

      ”Practic mai întâi au apărut” mașinile de tors antrenate de mori de apă, care înlocuiau munca a zeci de oameni și nu mai aveau nevoie de torcătoare calificate, erau deservite de muncitori necalificați. Chiar și așa tot a mai durat două generații până când în Anglia n-a mai tors nimeni acasă.

      Localitățile de pe valea râului Derwent sunt vizitate și azi de milioane de oameni, e foarte instructiv pentru a înțelege de ce capitalismul e natural.

      • @Harald
        Parcă n-aș prea fi de acord. Invențiile acestui olandez https://en.m.wikipedia.org/wiki/Cornelis_Corneliszoon_van_Uitgeest
        si aplicațiile subsecvente. „His sawmill „Het Juffertje” soon developed into a more advanced version, a type known today as the paltrokmolen (post mill), which played a key part in the economic success of the Dutch Republic during the Dutch Golden Age in the 17th century by enabling the mass construction of ships for overseas trade.The mill turned the Zaan district, north of Amsterdam, into the world’s first industrial area……
        Da’ olandezii ăștia sunt mai discreți de felul lor. They advertise less.

        • @JB – nu văd ce amestec au invențiile olandezului aici. Morile de apă există cel puțin de pe vremea romanilor, iar mașinile de tors instalate de britanici erau oricum ”inspirate” de la italieni.

          Ideea era că activitatea industrială de pe valea râului Derwent a dus la transformarea societății cu totul, la promovarea capitalismului drept modul normal de a face lucrurile.

          • @Harald
            Este exact ceea ce s-a întâmplat in regiunea Zaan north of Amsterdam, dar cu 1 secol înainte.
            Crezi, vreun moment, că febrila activitate industrială (ți-am citat in msg.precedent) era compatibilă cu altceva decât relațiile capitaliste?!? Normal că nu.
            De asemenea, fenomenala activitate/dezvoltare a Amsterdam stock exchange, fondată la 1602, o dovedește din plin. Primele acțiuni, operațiuni futures, in ceea ce se numește o piață modernă, au fost vândute/negociate acolo.
            Cred ca inventiile lui Corneliszoon van Uitgest&co au relevanță ptr.ca au avut rezultatul arătat mai sus. La fel ca mașinile de tors englezești.

            • @JB – legătura cu capitalismul e alta: până la instalarea acelor mașini de tors, capitalul nu era necesar. Torcătoarele de până atunci lucrau acasă, cu dotările proprii. Nu aveau nevoie de investitori și vindeau direct firul tors, oricărui țesător avea nevoie de el. La fel cum procedau plutașii de pe Tisa sau de pe Bistrița sau la fel cum pleca Moromete cu grâul, să-l vândă la ”mocani”.

              Acele mașini de tors au schimbat regula jocului, era nevoie de capital pentru a le construi și instala, dar productivitatea era mult mai mare, iar puterea furnizată de moara de apă era mult mai constantă decât capacitatea de lucru a torcătoarelor. Care mai aveau și alte lucruri de făcut prin gospodărie, oricât plăteau țesătorii pentru firul tors.

              Nu știu nimic despre construcția de nave olandeze în secolele 16-17, evident că pentru construirea oricărei nave e nevoie de capital, dar dacă invențiile olandezului respectiv au schimbat sau nu relațiile de producție, asta rămâne de demonstrat. Mașinile de tors de pe Derwent au schimbat evident relațiile de producție, asta e deja demonstrat.

            • @Harald
              Dacă citești pe wiki la link-ul postat de mine o să înțelegi f.usor. Evident că de la 2 lucrători cu un joagăr manual la o moară construită/adaptată ptr tăierea in lungime a unui buștean e o mare diferență. Investiție importantă, dar raportată la creștere uriașă de productivitate.
              Vei găsi numeroase poze care iti vor da o idee despre ce si cum.
              Relațiile economice/de producție s-au schimbat profund și rapid nu doar la Amsterdam &Rotterdam dar au creat efecte importante in toată țara.
              Dar cea mai bună dovadă e efervescența bursieră, o expresie clară a capitalismului.
              Chestiunea e la fel de documentată și in acest caz. Și cum ai observat e, cumva, self evident.

              In sensul spuselor mele: In 1665, England boasted a population about four times as large as that of the Dutch Republic. This population was dominated by poor peasants, however, and so the only source of ready cash were the cities. The Dutch urban population exceeded that of England in both proportional and absolute terms and the Republic would be able to spend more than twice the amount of money on the war as England, the equivalent of £11,000,000
              Așa s-a ajuns la puterea ec.& militară a NL care a https://en.m.wikipedia.org/wiki/Raid_on_the_Medway
              și a culminat cu (lucruri puțin cunoscute de publicul britanic): https://en.m.wikipedia.org/wiki/Glorious_Revolution
              Interesant, nu?!?!

      • Rev industriala a aparut ca o necesitate la lipsa de lemn. Lemnul era folosit pentru incalzit dar si pentru construit corabii, care erau mai importante pentru imperiul englez in expansiune. Pe la sf sec 16 se ajunsezse la o lipsa de lemn si s-a recurs la incalzirea cu carbune si dezvoltarea mineritului. Cand minele au devenit prea adanci era nevoie de evacuarea apei si la inceput se foloseau animale pentru asta, ce erau destul de scumpe. Asta a dus la inventarea motorului cu abur.

        • @Cinicul – hai să nu mai batem câmpii cu prețiozități inutile. În jurul anului 1300, regele de atunci a încercat să interzică încălzirea cu cărbuni în Londra, din cauza smogului.

          Cărbunele se găsește în Anglia pe toate drumurile, în Black Country ieșea efectiv din pământ, așa a ajuns să fie folosit pentru încălzire. Trebuia transportat la oraș, asta era singura problemă, dar înainte de 1800 țara era deja plină de canale, pe care barjele erau remorcate cu cai sau cu oameni.

          • Ca tot veni vorba de pretiozitati inutile. Interzicerea arderii carbunilor la Londra a fost facuta de regina Lisaveta I, care a trimis la zdup un berar pentru ca imputea aerul de la Westminster Place. Asta nu la 1300 ci la 1600.

            „However, by the middle of the 16th century supplies of wood were beginning to fail in Britain and the use of coal as a domestic fuel rapidly expanded.”

            • @Cinicul – la 1306, Edward I a interzis arderea cărbunelui în Londra. Asta era cu 300 de ani mai devreme și n-a ținut. Pentru majoritatea oamenilor, e preferabil să moară peste vreo 25-30 de ani de o boală de plămâni, decât să moară chiar în iarna asta de frig. Dar socialști înțeleg mai greu astfel de priorități.

  27. „De aceea, este o iluzie sa se creadă că, în plan politic, poate fi prezervată democraţia, iar în economie proprietatea privată şi piaţa să fie abolite.”–> Nici macar in China nu exista acest tip de sistem. Din punct de vedere politic China nu este o democratie, insa economic ar putea fi.
    Insa, la noi exista un sistem mixt, ceva ce aminteste de Rusia: democratie mimata combinata cu capitalism de cumetrie. Acestea sunt „experimente” periculoase care nu duc la nimic bun.

    • De prea mult timp electoratul a votat trecutul PSD/FSN/PCR. Nu cred că mai sunt 10 ani pentru a continua ca până acum. Va fi târziu, prea târziu după un nou mandat Dragnea/PSD 2020-2024?

  28. Multumesc autorului si as indrazni sa-i fac o rugaminte sau sugestie. Exista o literatura de popularizare al carei rol e urias, pentru ca ea ajunge acolo unde tratatele sau articolele de specialitate nu ajung si pentru ca are posibilitatea sa schimbe sau sa formeze mentalitati. Poate ca Dnul Cerna ar putea sa faca un astfel de manual de economie/ fiscalitate capitalista, ceva care sa fie la mintea tuturor, un capitalism pe scurt „pentru copii”. Foarte multi oameni nu au notiunile elementare si preiau pur si simplu opinii de-a gata, de la televizor. Probabil ca generatiile de adulti de astazi nu ar mai putea sa se schimbe, dar exista o sansa pentru noile generatii. Educatia, bat-o vina, perpetua problema a Romaniei, ea schimba mentalitati si in final vietile oamenilor.

  29. Răspuns lui PAFI:

    Subscriu întru totul la cele spuse de dvs. despre importanța literaturii de popularizare pentru educația economică de bază. De altfel, asemenea lucrări există în toate științele, unele fiind scrise chiar de marii savanți din domeniile respective (de ex., Einstein, CUM VÃD EU LUMEA…, Humanitas).

    Și în domeniul economic există numeroase lucrări de acest gen, una, foarte bună, în limba română, fiind indicată de comentatorul care preferă să semneze CONSTANTIN: http://www.edecon.ro/carte/399/economie_joseph-e-stiglitz_carl-e-walsh/. Există, desigur, și alte lucrări similare, iar dsa. se oferă cu amabilitate să stea la dispoziția celor interesați cu alte informații bibliografice.

    În ceea ce mă privește, invit cititorii să vadă, pe lângă lucrările subsemnatului menționate în notele de la subsolul articolului de mai sus, lucrarea mea întitulată CAPITALISMUL, Oeconomica, nr. 3, 2015, http://oeconomica.org.ro/abstract/431/Capitalism-Capitalismul.html, http://ecol.ro/index.php?go=content&id=1133 http://www.oranoua.ro/silviu-cerna-capitalismul/,

  30. E curios cum după experimentul comunist NU S-A ÎNVĂŢAT NIMIC, şi anume că atât comunismul cât şi capitalismul sunt depăşite de evoluţiile tehnologice etc şi că lumea aşteaptă altceva care îmbine libertatea (capitalistă) cu o reală echitate socială, inspirată de comunism şi pusă în practică cu enormul preţ al asasinatelor politice.
    . Criza de azi e de abia la început ,iar pescuitul în ape tulburi pe care îl face terorismul ar trebui să dea de gândit. Ar fi de analizat de ce nu ar trebui adoptată o A TREIA CALE şi a nu mai lăuda cu orice preţ , fie el extrem de erudit, capitalismul sau, pe partea cealaltă, comunismul, chiar dacă, în acest moment, capitalismul pare a se ţine mai bine. Dar nici cu China nu ne e ruşine. Câţi dintre tinerii din zona capitalistă au trecut la islam şi la terorism ? Şi ştiţi de ce ? Pur şi simplu pentru că le oferea ocazia să lupte pentru un ideal, fie el şi criminal şi de condamnat, dar de cine? şi împotriva nedreptăţilor generate de capitalism – e o realitate, trebuie să recunoaştem .Sunt realităţi care nu pot fi nici negate, nici ignorate şi cu cât se vor înţelege mai bine şi mai repede cu atât mai bine, mai ales dacă se vor lua şi măsuri. Ceea ce pare imposibil. Dar cine ştie… Un articol/studiu ca al dv. e un pas important.

    • Argus Democraticul – inegalitățile generate de capitalism nu sunt în mod necesar ”nedreptăți”. Nu toată lumea are mintea lui Bill Gates, nu toată lumea muncește cât a muncit Bill Gates și nu toată lumea a transformat societatea în maniera în care a transformat-o Bill Gates. Ce te califică pe tine pentru a pretinde ”echitate” cu Bill Gates? :)

      • Pentru Harald
        Nu are legătură ceea ce spuneţi cu ceea ce propuneam a se discuta. Păcat.
        Pentru Doru
        Cât despre” însănătoşirea” capitalismului ar trebui să nu uitaţi care a fost
        preţul plătit în pierderi umane de socialism/comunism pentru „însănătoşirea” capitalismului …

        • @Argus Democraticul – s-a discutat pe vremea lui Tony Blair și Gerhard Schröder așa-zisa ”a treia cale”. Este lipsit de sens să veniți acum cu povești vechi de 20 de ani și cu pretenția că trebuie discutate. Nu e nimic de discutat, ”a treia cale” a fost o încercare de a spăla socialismul și de a-l face din nou acceptabil. Acea ”a treia cale” a dus la neo-marxismul de azi, atât în UK cât și în Germania.

          Asta aveți de discutat, cum să implementați neo-marxismul și în România folosind aceeași mistificare cu ”a treia cale”?

    • @Argus Democraticul :
      NU exista A TREIA CALE!
      Nu ca PRIMA CALE, ar fi existat….
      „Experimentul” comunist a fost de fapt o „boala” a capitalismului. Comunismul (ca sistem) n-a existat efectiv, niciodata (va amintiti cum era cu „dezvoltarea multilaterala si inaintarea societatii spre ….comunism”?!). Nici macar „comunistii” nu credeau in el.
      Capitalismul este o forma evoluata de organizare sociala. E viu: Traieste! Se imbolnaveste! Apoi se insanatoseste! Are capacitatea de a se adapta. Tehnologia va influienta modul in care va evolua.
      Astea sunt deosebirile fata de orice alt sistem social. Ele asigura viitorul acestuia, oricare ar fi el.

      • „A treia cale” are diferite intelesuri, nu e un termen universal.

        Poate fi un mixaj intre liberalism si social-democratie (unele curente politice europene pretind ca sunt asa ceva), poate fi fascim (desi este o doctrina a stangii, are suficiente caractere de granita), poate fi „o noua sinteza politica” – deja asta bate spre … a patra cale (dughinism).

        Parerea mea este ca de multe ori apelul la „a treia cale” denota doar necunoasterea ideologiilor politice si nimic mai mult. In Romania nu se poate apela la comunism (nu deocamdata), iar liberalismul a primit o nemeritata aura negativa (multe cauze, nu le discut aici). Asa ca apare ca naturala incercarea de a apela la o „a treia cale”, si tot atat de naturala apare si neglijarea descrierii sale.

        Adica, de fapt, pentru multi in Romania, „a treia cale” nu este nimic altceva decat Regatul lui Mos Craciun, un vis, o dorinta onirica – orice, numai ideologie politica nu.

        Nu poti sa obtii un mix din doua ideologii pe care nu le cunosti :-)))).

  31. In 1998 au fost publicate “Capitalismul si dusmanii sai – ce inseamna laissez faire ?” cu cateva conferinte ale lui Ludwig von Mises si “Capitalismul si istoricii” , coordonat de F.A Hayek. Prima la Nemira, cea de a doua la Humanitas. Nu sunt foarte tehnice, ar fi o foarte buna introducere pentru oricine e interesat de economie. Poate ar trebui reeditate. Ce bine ar fi sa fie incluse si discutate in programa ultimilor ani de liceu, e vorba de cultura generala pana la urma. Macar la facultatile de economie n-ar trebui sa lipseasca din anul 1.

  32. Relațiile sociale de tip capitalist există probabil din vremea primelor schimburi de bunuri între oamenii antici, ori din momentul în care o unealtă a fost cedată spre folosință altui membru al comunității, proprietarul ei primind în schimb ceva. Cel puțin de la înțeleptul Solon avem scrieri despre avere și înmulțirea ei. Adică, referiri la capital. Că mai târziu a fost botezat după numărul vitelor…Haideți măcar să fim de acord că cei care în secolele I-II î.H. dădeau bani cu camătă exploatau un capital și erau conștienți de felul în care funcționează aceste relații economice de tip capitalist, chiar dacă nu foloseau termenul „capital”. (Asta nu știrbește genialitatea lui Marx, ori Ludwig Heinrich Edler von Mises, dar să nu-i facem mai geniali decât au fost.)

    Capitalismul și proprietatea privată reprezintă starea firească a lucrurilor. Ideea că ar exista o „mentalitate anticapitalistă” este falsă. (Rog autorul să mă ierte.) Ea poate exista ca stare nefirească a lucrurilor, în mintea celor care raționează „altminteri”, dar este o particularitate a unor persoane care au un raționament [și comportament, uneori] antisocial. Vorbim despre un accident social, nu despre o regulă.

    Apoi, da, înțeleg rolul demersului întreprins de autor și sunt pe deplin în acord cu domnia-sa. Utilizarea în politică a unor bazaconii anticapitaliste necesită punerea lucrurilor în ordinea lor firească, pentru că poate „tulbura mințile” cum au făcut-o comunismul și național-socialismul. Dar, după opinia mea, este necesar să se pornească de la premisele corecte, anume că manipularea din partea politicienilor poate determina societatea să ia decizii dramatice. Adică, discursul anticapitalist, atunci când apare, este unul eminamente politic, nu economic. Pentru că economia nu oferă argumente în acest sens.

    • Conteaza imens ce valoare ofera societatea intreprinzatorului si patronului, repectiv conducerii corporatiilor (nu le iubesc, dar sunt necesare).

      Este pe undeva de inteles ca romanii isi urasc patronii (autorul a justificat asta intr-un mod diplomatic, dar aschia are aceeasi traiectorie :-))

      Din perspectiva istorica, mentalitatea capitalista este rezultatul unei experiente sociale, nu invers. Adica, nu poti sa educi cetatenii sa fie capitalisti :-).

      Ori, numarul de generatii din 1989 pana in prezent este insuficient pentru a crea o asemenea experienta istorica. Vorbim de 3 decenii, e infim in timp istoric.

      De acord cu determinarea politica a evolutiei spre capitalism. Politicenii nu sunt anti-capitalisti, ci pur si simplu nu cunosc alt mod de gandire decat cel legat de gestiunea interventiei directe a statului in societate si economie. Piata nu se regaseste in discursul politic actual, sau cand apare meteoric este in postura de vinovat universal. E asa de simplu sa invinuiesti ce nu cunosti :-))

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Silviu Cerna
Silviu Cerna
Silviu Cerna este profesor emerit de ‘’Economie monetară’’ la Facultatea de Economie şi de Adminstrare a Afacerilor a Universităţii de Vest din Timişoara. Este autor a numeroase lucrări în care tratează rolul băncilor centrale în economiile contemporane, obiectivele şi instrumentele politicii monetare, factorii determinanţi ai cursurilor valutare, uniunile monetare etc. Cartea Teoria zonelor monetare optime a primit premiul Academiei Române „Victor Slăvescu” (2006), iar, mai recent (2015), cartea Politica monetară a fost distinsă cu premiul ’’Eugeniu Carada’’ al Academiei Române şi Marii Loje Naţionale a României. În perioada 1992-2009, a fost membru al Consiliului de Administraţie al Băncii Naţionale a României.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro