Home » Analize »Economie »Global / Europa »Opinie »Societate/Life » Citesti:

Modelul francez și ultimul copil răzgâiat al Europei

Alexandru Coita noiembrie 29, 2012 Analize, Economie, Global / Europa, Opinie, Societate/Life
11 comentarii 2,326 Vizualizari

Totul a început cu Grecia. Apoi au urmat, în succesiune rapidă, Irlanda și Portugalia. Anul trecut, la lista copiilor-problemă ai Europei s-au adăugat țări de calibru mai mare: Italia și Spania. Mai nou, alegerile prezidențiale din Franța au adus în atenție gravele problemele structurale ale celei de-a doua economii ca mărime din UE, iar în ultimele săptămâni suspiciunile au fost confirmate de decizia Moody’s de a retrograda ratingul de țară al Parisului și de anunțul Standard & Poor’s că va examina, la anul, oportunitatea unei mișcări similare.

Cum rămâne cu modelul francez al statului bunăstării și cu legendara calitate a vieții din Franța? Ce semnifică aceste semnale de declin pentru viitorul motorului franco-german? Care sunt învățămintele pe care noi, în România, ar trebui să le tragem de pe urma problemelor statului după care ne-am construit sistemul administrativ și instituțional?

Sophie Pedder, corespondenta la Paris a revistei The Economist, oferă o perspectivă interesantă asupra stării statului francez în anul 2012. În recentul său volum “Le déni français”, Pedder pune un diagnostic succint: Franța are un “stat al bunăstării de proporții suedeze susținut de un sistem de finanțe publice apropiat de cel al Spaniei.” Ținând cont că Spania a avut, anul trecut, un deficit bugetar de 9,4% din PIB și că este pe punctul de a cere un colac de salvare de la UE, concluzia este clară: sistemul francez este unul nesustenabil.

Să ne uităm puțin la cifre. Cheltuielile anuale ale guvernului francez sunt de 56% din PIB, cel mai mare nivel din Europa, peste Suedia (52%) și mult deasupra mediei OECD (42%). Ponderea datoriei publice ca proporție din PIB a crescut de la 22% la preluarea puterii de către Francois Mitterrand în 1981, la 90% în prezent. Din 1978 până astăzi, Franța a înregistrat o creștere economică anuală medie de 0,5%. Rata șomajului este de peste 10% (peste 25% în rândul tinerilor). De fapt, nu a coborât sub 8% în ultimii 20 de ani. Toate acestea în condițiile în care ajutorul de șomaj urcă până la 6000 de euro pe lună (calculați singuri aici).

Care sunt originile acestei situații? Problema Franței provine din faptul că a ales, în 1981, “un model de creștere prin îndatorare.” În loc să fie alimentată de inovație și exporturi, creșterea economică rezultă din consumul generat de transferurile sociale plătite pe datorie și reflectate în explozia datoriei publice.

Cartea reușește să atingă o coardă sensibilă, dar o face cu destulă delicatețe și empatie încât să evite obișnuita reacție de respingere organică rezervată în Franța comentatorilor din mediul “ultraliberal” anglo-saxon. Din contră, cunoscutul ziarist (de stânga) Jean Quatremerse apleacă cu atenție asupra acestei “critici din exterior”, identificând argumente social-democrate în sprijinul tezei autoarei. Printre ele, obsesia Franței cu un sistem egalitar care duce în fapt la un deficit de echitate și la un sistem de beneficii sociale regresiv (în sensul în care toți cetățenii au acces la aceleași servicii publice gratuite indiferent de puterea lor de cumpărare). Sau grava problemă a rigidității pieței muncii, care se reflectă în protejarea persoanelor deja active în detrimentul celor care își caută un loc de muncă, condamnați să fie marginali, inclusiv printr-un sistem de ajutoare de șomaj care nu oferă stimulente reale pentru reinserția pe piața muncii.

Rețeta pentru relansarea modelului francez constă într-un “nou pact social”, care să țină cont de realitățile bugetare și de problemele de competitivitate ale țării. Francezii vor trebui să accepte o piață a muncii mai flexibilă (așa cum au făcut-o și vecinii lor germani), o plasă de siguranță mai subțire, toate acestea traducându-se prin taxe și impozite mai mici și o reducere a șomajului.

Desigur, un model ultra-liberal sau libertarian nu va funcționa în Franța: dieta de foie gras și șampanie nu poate fi înlocuită de pe o zi pe altă cu pesmeți și apă. Însă o reducere a plasei de siguranță și un mediu de afaceri mai prietenos sunt esențiale pentru menținerea pe viitor a calității vieții de care francezii sunt atât de mândri.

Calea de urmat propusă pentru Franța seamană mai degrabă cu Suedia zilelor noastre decât cu Marea Britanie a lui Margaret Thatcher. Statul suedez cheltuie, într-adevăr mult, dar reușește să rămână sustenabil printr-un cadru economic competitiv care generează ocreștere economică robustă și implicit o bază de impozitare în continuă creștere, ca și printr-o cultură de business care încurajează inovația și eficiența. Faimosul sistem al flexicurității înseamnă cultivarea unei forte de muncă active și flexibile, pregătite să-și schimbe jobul și să se recalifice, în funcție de cerințele în schimbare ale unei economii dinamice. În contrapartidă, statul oferă o plasă de siguranță care înlesnește tranziția profesională celor care investesc în formare continuă și își caută în mod activ un nou rol pe piața muncii. Suedia funcționează și este un model de succes pentru că are o societate consensuală, coezivă, cu o economie eficientă și competitivă și un sistem de finanțe publice sustenabil.

Însă Suedia nu a fost mereu premiantul clasei. În 1993, la un după decizia lansării monedei euro, când Stockholm era încă un stat candidat la statutul de membru UE, finanțele nordicilor erau într-o stare deplorabilă, mai aproape de cea a Greciei din 2009 decât de cea a Germaniei de azi: deficit bugetar de 12,3% și o datorie publică de peste 70% din PIB, situație înrăutățită de o bulă imobiliară și financiară care tocmai se dezumflase.

Oamenilor politici suedezi le place să spună că țara lor a avut criza subprime la 20 de ani înaintea SUA. Soluția a fost introducerea responsabilității fiscale printr-un buget multianual pe trei ani, obligativitatea menținerii unui excedent bugetar de minim 1% pe ciclu economic (precursorul conceptului, atât de popular astăzi, al deficitului structural).

Prinsă între modelul francez și cel suedez, România încă bâjbâie, după patru ani de austeritate cruntă, în căutarea soluției care să ducă la creșterea economică. Prima lecție din experiența Franței este una pe care ne-am însușit-o foarte bine: nu se poate creștere sustenabilă fără echilibru bugetar.

Uitându-ne însă la Suedia, vedem că strălucirea modelului lor e susținută de alți doi piloni: competitivitate economică și coeziune socială. Or, România stă execrabil la ambele capitole. Muncim mult și ineficient, trăim într-o societate atomizată, marcată de teamă și suspiciune reciprocă, fără o conștiință a spațiului public. Victimă colaterală a evoluțiilor economice negative la nivel european, ne-am pus speranțele în absorbția fondurilor UE, însă până azi nu am reușit să primim nici 10% din banii alocați pe 2007-2013. Unde mai pui că, la două secole jumate de la revoluția industrială, evoluția PIB-ului nostru este încă afectată de secetă.

La nivel intelectual, ne pierdem în dialoguri ale surzilor. Dreapta înclină spre un model libertarian de nișă rezultat din experiența unui stat discreționar și ineficient, în timp ce stânga încearcă să schițeze un model post-marxist din umbra unor partide fanion care practică mai degrabă un capitalism de cumetrie decât social-democrație europeană.

Pentru a depăși acest moment de criză a proiectului național, trebuie să facem o analiză lucidă a problemelor care ne-au adus aici. Să definim un nou pact care să stea la baza unei strategii agreate în egală măsură de stânga și de dreapta. Și să reexaminăm valoarea spațiului comunitar ca element care să amplifice drepturile individuale. Vestea bună este că, în anul 2012, nu mai avem nevoie să inventăm roata. Trebuie doar să acceptăm modelele de bune practici existente și să ne obișnim cu gândul că nu ne mai putem permite să fim ultimul copil răzgâiat al Europei.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "11 comments" on this Article:

  1. Pinno spune:

    Din pacate pentru noi cele doua tari analizate au un “pool de competente” (universitatile lor de prestigiu “ii fabrica in serie”), fie cu inclinatii spre dreapta, fie spre stinga.

    LA NOI FUNCTIILE IMPORTANTE SUNT DETINUTE CU PRECADERE DE INCOMPETENTI.

    Sa vedeti ce o sa mai fie dupa ce toti care au mai studiat de bine de rau vor fi inlocuiti cu absolventii de azi, majoritatea cu 2 sau 3 facultati si “n” masterate (eventual doctorate in stilul cunoscut).

  2. Mara spune:

    Adaugand la cele spuse de Pinno, diferenta majora intre cele doua state si Romania este ca politicienii celor 2 state erau constransi fie de o filosofie politica a raspunderi si responsabilitatii in fata alegatorilor, fie de dorinta de a schimba ceva in bine pt tara lor.
    La noi nu se poate vb nici de una nici de cealalta, ci doar de diverse nuante de prostie, incompetenta, rea-vointa si miselie.
    Exemplul cel mai recent: declaratia primului-ministru ca diferenta dintre Austria si tara amarata pe care o conduce ar fi impozitele, platite la Viena la nivel de 45% si in Bucuresti de doar 16%. De aceea si prin concluzie, urmand o logica de fier, care il caracterizeaza, nu avem noi autostrazi. Clar pt toata lumea, nu??
    Nu imi doresc decat ca cei care voteaza USL acum sa ajunga sa isi smulga paru dupa 9 decembrie cand, pt binele lor, vor plati impozite marite si nu se vor alege cu nimic.

  3. Mircea Modan MirceaM spune:

    De acored cu cea mai mare parte din articol, trebuie mentionate insa cateva aspecte.
    1. GDP-ul per capita este catastrofal, in Romania, comparativ cu Suedia…ba chiar si cu nasparlana Grecie.
    Dinamica GDP/capita 2003-2011(100 este media EU 27):
    Grecia 93-82
    Suedia 124-126
    Franta111-108
    Romania 31-49
    Producem putin, chiar in comparatie cu grecii, avem venituri bugetare mici, atat raportat la GDP, dar si nominal, pe cap de locuitor. Este greu sa reduci defictul bugetar, atunci cand cheltuielile sunt si asa mici. Evident ca evaziunea este una din chei, in special pe TVA
    2. Gradul de indatorare trebuie cuplat si cu sarcina pe buget, aceeasi suma imprumutata la o dobanda de 5,x produce alta sarcina, comparativ cu o dobanda de 1,x. Evident ca acel 60% definit , as spune extrem de neinspirat la Maaastricht, nu se poate aplica orbeste, probabil ca la noi maximul sustenabil ar fi de 25%..noi avem acum 34,5%
    3.dinamica datoriei publice 2008-2011(%din GDP) :
    Polonia 47%-56%…..creste 19%
    Grecia 112%-170%…..creste 51%
    Franta 68%-86%….creste 26%
    Suedia 38.8%-38.4%…scade
    Estonia 4,5%-6,1%…creste 35%
    Romania 13,4%-33.4%..creste 249%
    Cu alte cuvinte traim mai prost ca grecii, ne indatoram la costuri de aproape 4 ori ca nemtii, cu o dinamica iresponsbila, nesustenabila, nemaintalnita.
    Suntem saraci , nu avem marja de manevra, datorita productivitatii scazute..nu vom putea in veci armoniza dreapta cu stanga, de fapt nu avem acesti poli…formatiunile actuale sunt absolut halucinante dpdv “doctrinar”(nici nu exista asa ceva)..aia de dreapta propun marirea salariului minim..si aia de stanga micsorarea CAS.
    Daca mai adaugam cresterea duratei medii de viata vs un spor demografic negativ punem si bomboana pe coliva.
    Nu stiu ce model si simulare “pushca” cu economia noastra, cert este ca trebu
    ie sa copiem macar de la polonezi modelul de absorbtie al fondurilor europene, de la estonieni cumpatarea in indatorare, de la suedezi competitivitatea, de la frantuzi…nimic.

  4. Adi Rus spune:

    Eu cred ca pentru politicienii romani dvs. vorbit de lucruri abstracte, sfinte. Nu au ei treaba cu astfel de notiuni, concepte, discutii, dezbateri. Problema lor e cum sa fure banul public. Mai ales a celor din USL. Ca la ARD mai sunt ceva exceptii. Nu vedeti ce lupta acerba se da pe incalecarea justitiei si a serviciilor secrete? Problema lor e cum pot continua sa fure din banul public, sa capuseze companiile de stat sau sa incaseze dublu si tripul pe contractele cu statul.

    Degeaba ne faceti dvs. analize comparate si ne vorbiti de modele economice. In politica romaneasca de acum nu-i cu cine. Va trebui sa mai treaca multa apa pe Dunare pana sa iesim din neanderthalul politic de acum si sa ajungem la un oarecare modernism de cultura politica care exista in tarile de care ati vorbit.

  5. Costica spune:

    Din nefericire au drept de vot toti cetatenii iar primii care il folosesc sunt aia care ar trebui sa nu treaca pe la urne… Din aceasta cauza politicienii ii gadila sub burta pe cei mai idioti dintre romani lasand desteptii sa se descurce…treaba e ca politicienii sunt si ei din ce in ce mai prosti si nu remarca ca aia care muncesc destept se imputineaza…Cine va stinge lumina?

  6. Un prieten spune:

    “Pista” este gresita, comparatiile nu sunt posibile deoarece sunt facute intre “lumi” diferite. Chiar daca este membra UE, Romania nu se afla in Europa, decalajul actual este mult mai mare dacat cel din anii patruzeci ai secololui trecut. Europa a evoluat, tara noastra involuat, Discrepantele sunt atat de mari incat sistemele functionale nu pot fi transpuse. Principala cauza consta in faptul ca societatea romaneasca este distorsionata de minciuna! Nu stim nici cati suntem, nici cati au drept de vot, nici care este stanga, dreapta nici atat, nici ce drepturi respectiv obligatii avem…….
    Cred ca trebuie sa incepem cu inceputul, sa hotaram ce vrem, socialism sau capitalism (sper ca alte optiuni, gen feudalism sau sclavagism pot fi excluse), democratie sau dictatura. Apoi sa procedam in consecinta.
    De socialism si de dictatura am avut parte, au avut si altii, cam toate au esuat, cred ca ne-a ajuns, deci ne raman capitalismul si democratia.
    Este adevarat ca nu trebuie sa reinventam roata, este suficient sa fim sinceri si realisti, vom recunoaste in ce stadiu ne aflam si vom gasi caile potrivite pentru a ne afirma ca veritabili europeni, resurse avem, nu suntem o natie de asistati.

  7. Stefan spune:

    Frumos si interesant articol, frumoasa analiza, multumesc.

    Chiar stau si ma intreb de la cine vor mai “suge” viitorii nostrii politicieni. Intern suntem praf, e clar. Toate investitiile au fost sistate pentru a fi acoperite cheltuielile sociale. Si pe viitor va fi la fel, veniturile la buget tot vor scadea.

    Singura solutie sa mai invarta o afacere, sa mai mearga o firma ceva, erau Fondurile Europene. Dar aici nu poti fura prea mult si prea tare. Nu ca pana acum. Si cine le va mai accesa? Dupa problemele de decont din acesti ani, mai nimeni.
    Nici bani de campanie nu mai sunt ca pe vremuri. Si aici criza se vede.

    Unde vom ajunge? Cat de jos? Suntem consumatori UE, dar tot mai putin, tot mai subtire, proportional cu veniturile noastre imputinate.
    E un lux sa supravietuiesti in Ro. Vom ajunge ca India? Cu discrepantele exagerate intre clasele sociale? Ca Africa? Asta isi doresc politicienii nostri pentru noi? Dar isi doresc ceva?

  8. Adrian spune:

    Drepturile individuale nu exista atata timp cat plasa de siguranta este obligatorie, nu facultativa. Cu cat fortezi oamenii mai mult sa fie solidari cu atat vor respinge mai mult ideea – nimeni nu e de acord cu masurile fortate. Europa sociala e una a fortei, in care transferurile sociale sunt facute prin coercitie si nu de buna voie, astfel incat nu se poate vorbi nici de o coeziune sociala si nici de drepturi individuale. Chiar raportarea cheltuielilor statului ca procent din PIB sugereaza ca cetatenii sunt doar o sursa de venituri, nu un decident al cheltuielilor.

    As dori sa vad asigurari medicale si sistem de pensii facultative; as dori sa vad buget validat anual prin referendum cu majoritate absoluta (minim 80%, pana la urma toti cei ce platesc impozite trebuie sa fie de acord cu destinatia lor), nu trecut prin Parlament dupa cheful guvernantilor.

  9. Nicolae Tecu Nicolae Tecu spune:

    Domnule Coita,

    Dumneavoastra propuneti o dezbatere de parca ea ar fi de actualitate. Pentru tari ca Franta, Germania, Spania si Italia o astfel dezbatere este intradevar importanta si la obiect. Pentru Romania nu este.

    O dezbatere necesita printre altele o probabilitate ca ea sa se finalizeze cu ceva implementabil.

    Dezbaterea va ramane irelevanta pentru ca cei care conduc Romania nu sunt facuti din acelasi aluat si nu vor lua decizii in urma unei dezbateri dupa standardele dumneavoastra.

    Jocurile sunt facute. USL va castiga parlamentul si va conduce in buna traditie corupta societatea romana. Deciziile economice ne vor fi impuse de la FMI si UE, iar celelalte vor fi impuse de baronii locali.

    Nu vedeti ca indiferent de ceea ce face USL la putere lumea tot o sa ii voteze? Indiferent de cati corupti au? Indiferent de cat mint? Indiferent de cat fura si ameninta? Indiferent de cat de feudali sunt?

    clasa politica actuala (si mai ales USL) a ajuns intr-un punct in care nu mai vrea sa respecte consensul democratic. In aceste conditii dezbaterile pe chestii de genul acesta sunt de prisos.

    • Adalbert Klein spune:

      @ Nicolae Tecu

      Domnule Tecu, opinia mea personala este ca astfel de articole sunt mai mult decat binevenite. Indiferent cum si cand se va sfarsi aventura Romaniei sub guvernarea USL va veni un timp al reconstructiei, iar articolul domnului Alexandru Coita promoveaza atat in forma cat si pe fond exact genul de abordare si dezbateri de care Romania va avea nevoie pentru a merge inainte. O parte din contributia la ascensiunea actuala a USL-ului ii revine indirect si PDL-ului prin absenta unei astfel de abordari in perioada 2009-2011. Dezvoltarea viitoare a Romaniei va trece si printr-o necesara schimbare de paradigma a relatiei dintre stat si economie. Nu este niciodata prea devreme pentru a anticipa bazele unor viitoare analize in acest sens.

      Toate cele bune.

  10. DanBruma spune:

    Acest articol incepe sa-si piarda serios din valoare daca ne uitam la actualitatea recenta http://www.lefigaro.fr/conjoncture/2013/02/22/20002-20130222ARTFIG00746-la-grande-bretagne-perd-son-triple-a.php Parca The economist incepe sa-si piarda din stralucirea Marelui Licurici.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Alexandru Coita


Alexandru Coita

Alexandru Coita este antreprenor și specalist in politică externă și securitate. A fost secretar de stat (tehnocrat) în guvernul Ungureanu și reprezentant al Camerei Deputaț... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)