joi, aprilie 18, 2024

Noua formulă de calcul a pensiei de stat și implicațiile acesteia

În data de 9.07.2019 a fost publicată în Monitorul Oficial o nouă lege privind sistemul public de pensii ale cărei prevederi se vor aplica începând cu 1 septembrie 2021. Până atunci însă sunt prevăzute creșteri etapizate importante ale punctului de pensie, de la 1100 de lei în prezent la 1875 de lei începând cu 1 septembrie 2021, ceea ce corespunde unei majorări de circa 70,5% în doar 3 ani. În cele ce urmează mă voi referi la implicațiile noii formule de calcul a pensiei de stat, aplicabilă din septembrie 2021, din perspectiva eficienței formulei, a corectării inechităților rezultate din aplicarea modalității curente de calcul precum și a impactului bugetar.

Așa cum am arătat într-un articol anterior, introducerea în anul 2013 a indicelui de corecție în formula de calcul a pensiei de stat, deși a creat un avantaj tuturor celor care ies la pensie, a fost de natură să genereze inechități între pensionari cu punctaje identice, dar care s-au pensionat în ani diferiți. Prin felul în care este calculat indicele de corecție, la momentul pensionării fiecare punct de pensie este valorizat la nivelul a 41% din salariul mediu brut pe economie din urmă cu 2 ani, iar ulterior indexarea pensiilor aflate în plată este dependentă de majorarea punctului de pensie.

Pentru a ilustra starea de fapt și ineficiența formulei curente de calcul considerăm un pensionar cu un punctaj mediu anual acumulat pe parcursul vieții active de 1 punct, care a ieșit la pensie în unul din anii din intervalul 2014-2019.

Sursa: calcule proprii pe baza datelor INS, CNPP și CNP

Se poate observa cum pensiile celor care s-au pensionat mai recent sunt mai ridicate comparativ cu ale celor care s-au pensionat mai demult, acest lucru fiind atribuibil formulei de calcul care implică faptul că determinarea inițială a pensiei se bazează pe salariul mediu brut de acum 2 ani în timp ce indexarea se realizează în funcție de majorarea punctului de pensie. Având în vedere faptul că salariile s-au majorat în ultimii ani mai rapid decât punctul de pensie rezultă diferențele din tabelul de mai sus. Ecarturile nu sunt neglijabile, un pensionar care a intrat în sistem în anul curent având o pensie cu circa 12% mai ridicată comparativ cu cineva care s-a pensionat în anul 2014, cu 10% mai mare comparativ cu cineva care s-a pensionat în anul 2015 ș.a.m.d. Am explicat pe larg mecanismul concret prin care se generează aceste ineficiențe în unul dintre articolele anterioare.

Noua formulă de calcul va corecta această situație în condițiile în care indicele de corecție este eliminat din formulă, iar filosofia acesteia se deplasează de la punctajul mediu anual către punctajul total obținut de contributori. Mai precis, noua formulă este:

Pensie = Număr puncte * Valoarea punctului de referință,

unde valoarea punctului de referință este o variabilă egală cu valoarea punctului de pensie împărțită la 25, stagiul mediu de cotizare al pensionarilor din prezent. Practic, în locul împărțirii punctajului total la stagiul complet de cotizare, noua formulă propune împărțirea celui de-al doilea factor, punctul de pensie la un stagiu mediu de cotizare rezultând indicatorul numit punct de referință. Deși dispare variabila indice de corecție din calculul pensiei, acest lucru este mai mult decât compensat de faptul că împărțirea se va face la 25 și nu la stagiul complet de cotizare, pe net rezultând beneficii mai ridicate.

Pentru a ilustra impactul aplicării noii formule de calcul, va fi reluat exemplul de mai devreme și va fi determinată pensia potrivit noii formule de calcul, separat pentru bărbați și pentru femei, diferențierea fiind necesară întrucât noua formulă se bazează pe punctajul total, acesta fiind superior în cazul bărbaților datorită stagiului de cotizare mai îndelungat.

Astfel, în cazul bărbaților rezultatele sunt următoarele:

Anul pensionării Pensia curentă Pensia potrivit noii formule Majorare a pensiei Stagiu complet de cotizare (ani)
2014 1177 1522,4 29,35% 34,6
2015 1177 1540 30,84% 35
2016 1199 1540 28,44% 35
2017 1254 1540 22,81% 35
2018 1265 1540 21,74% 35
2019 1320 1540 16,67% 35

Sursa: calcule proprii

În cazul femeilor calculele arată după cum urmează:

Anul pensionării Pensia curentă Pensia potrivit noii formule Majorare a pensiei Stagiu complet de cotizare (ani)
2014 1177 1298 10,28% 29,5
2015 1177 1320 12,15% 30
2016 1199 1331 11,01% 30,25
2017 1254 1342 7,02% 30,5
2018 1265 1353 6,96% 30,75
2019 1320 1364 3,33% 31

Sursa: calcule proprii

Din analiza de mai sus se pot trage următoarele concluzii:

  1. Noua formulă de calcul va genera majorări ale pensiilor dincolo de cele generate de majorarea punctului de pensie, iar cel mai probabil creșterea medie va fi de două cifre. Impactul bugetar al recalculării pensiilor poate fi dedus indirect din nota de fundamentare care însoțește noua lege a pensiilor, acesta fiind evaluat de către autorități la circa 17,2 mld. lei din 5,2 mld. lei în anul 2021 și 11,9 mld. lei în anul 2022. Astfel, efortul bugetar este previzionat să fie unul însemnat, valoarea exactă urmând să fie cunoscută în urma recalculării tuturor pensiilor, acest proces fiind determinat de aplicarea noii formule de calcul.
  2. Practic creșterea resimțită de un pensionar va fi egală cu: (stagiul complet de cotizare/25) / indicele de corecție de care a beneficiat. De exemplu pentru un bărbat pensionat în anul 2019: (35/25)/1,2 = 1,1667, deci o majorare de 16,67%.
  3. Noua formulă este mai eficientă și corectează inechitățile generate de formula precedentă. Toți pensionarii cu punctaje totale identice vor avea aceeași pensie indiferent de anul pensionării.
  4. Având în vedere trecerea de la punctajul mediu anual la cel total, noua formulă va genera beneficii în linie cu perioada de cotizare. Întrucât bărbații au stagii de cotizare mai lungi, pensia acestora va fi mai mare.
  5. Având în vedere cele de mai sus, se poate iniția o dezbatere privind o prioritizare a obiectivelor politicilor publice în domeniul pensiilor de stat, respectiv corectarea ineficiențelor generate de formula curentă de calcul versus majorarea punctului de pensie, în condițiile menținerii sustenabilității finanțelor publice.

Notă: Opiniile exprimate sunt opinii personale ale autorului și nu implică instituțiile cu care acesta este asociat

Distribuie acest articol

30 COMENTARII

  1. Nu este chiar așa. Vorbiți de cazul comun, cel folosit ca exemplu și de inegalabila Olguța (la tablă).
    Vin și eu cu un alt calcul, care scoate în evidență inechitățile cuprinse în această lege.

    O persoană cu handicap grav, de sex masculin,, care a lucrat 20 ani (legea actuală îi permite să iasă la pensie de vârstă cu 15 ani mai devreme) și care a avut tot timpul salariul mediu pe economie (asta pentru simplificarea calculelor) și care se pensionează în august 2021, va fi adunat 20 puncte (câte 1 punct în fiecare din cei 20 ani lucrați). Pensia lui se va calcula după formula (din actuala lege) astfel:

    Pensie = punctaj mediu anual * valoarea punctului de pensie
    Punctaj mediu anual = Total punctaj acumulat / stagiul de cotizare pentru gradul său de handicap

    În cazul acestei persoane:

    Pma = 20 / 11,6666 = 1,71428
    Pensie = 1,71429 * 1775 = 3043 lei.

    Rețineți, asta dacă de pensionează în august 2021 și beneficiază de calculul pensie conform legii actuale.

    Dacă o persoana cu același grad de handicap, aceeași vechime și același salariu, are însă ghinionul să se pensioneze în octombrie 2021, deci 2 luni mai târziu, va avea pensia calculată astfel:

    Pensie = Total puncte acumulate * Valoarea punctului de referință
    adică:
    Pensie = 20 * 75 = 1500 lei

    Vă las pe dv. să constatați „corectitudinea” acestei legi. Aici e vorba doar de o singură categorie de cetățeni, dar sunt multe altele cărora li se recunoaște că profesiunea le permite un stagiu mai mic de activitate, deci și de cotizare (de exemplu balerinii) cărora nu li se compensează acest „drept” prin ajustări necesare.

  2. Buna ziua,
    Eu daca muncesc de la 16 ani si pana in prezent, credeti ca se va calcula pensia la anii care i-am dobandit in campul muncii.
    Acum am 71 de ani ?
    Va multumesc.

    • Cei care sau pensionat înainte de 2020 unde indicele de corecție era diferit de cel din 2020 adica mai mic si au fost nedreptățiți la pensie cum vor recupera diferența de bani pe perioada pensionări si dacă da cum.

  3. Spuneti-mi cum se calculeaza pensiile in tari ca SUA , Germania , Suedia , Franta , etc. si daca in aceste tari se schimba modul de calcul la fiecare schimbare de ministru al muncii . Sa nu imi spuneti ca noi , ca tara , avem specifitate diferita . Parole , parole….. Capra romaneasca umbla cu coada sus , desi are raie . Cu stima , NC .

    • Hotia ,coruptia si inechitatea sociala s-a adancit odata cu instalarea plagiatorului la sefia guvernului ,prima miscare a fost sa reintregeasca salariile si pensiile NESIMTITE ale celor 200 de mii de ”SPECIALI ” dn care unii ca ”Alba c zapada si cei 9 pitici ” ,au vnituri cumlate de
      16.000 de euro pe luna ,,cat 60 de pensii medii la un loc .

  4. Bună ziua.
    Mama mea are vârsta de aproape 64 ani are 13 ani vechime pt ea și ca ea mai st multi oameni de ce nu are drept la nici un fel de pensie?
    Multumesc.

  5. Stimate domnule Dumitrescu,

    care este legea care fixeaza indicele de corectie la 1,2 incepind cu 01.07.2018 ?

    eu am depus cererea de pensionare in 06.2018, am implinit 65 de ani in 07.2018, iar decizia de

    pensionare a fost emisa in 10.2018 – cu indice 1,15 !

  6. Bună ziua
    Am două nelămuriri
    1. Sunt pensionară și am în decizia de pensionare un punctaj total. În urma întrării în vigoare a noii legi, acest punctaj existent se va înmulți cu 75 sau punctajul total se recalculează și pot avea surpriza să fie mai mic?
    2. De ce se tot spune că dacă în urma calculelor pensia rezulta mai mică se menține cea aflată în plata? Poate în condițiile unei legi care promite pensii mai mari totuși pensia să scadă?
    Mulțumesc anticipat!

  7. Sistemul public de pensii este o tilharie.( la fel ca sistemul public de sanatate si cel de invatamint ).
    Acesta rebuie sa fie constituit pe conturi individuale nu pe stringerea cotizatiilor intr-un sistem alandala .
    Cetateanul trebuie sa aibe libertatea sa cotizeze la oricare sistem de pensie doreste sau la mai multe deodata . Sa decida liber cu ce suma cotizeaza si cind doreste sa beneficieze de sumele din acele conturi .

  8. am muncit in românia 24 de ani la gr.II….și 12 ani în norvegia….a colegi de vârsta mea care au iesit la pensie….cumm pot afla dacă pot ieși …mentionez că am vârsta de 55 de ani….

    • la 24 ani in gr II aveti 8 ani de reducere din varsta de pensionare 65-8=57 ani
      in norvegia se iese la 67 de ani la pensie si trebuie sa ai lucrati 40 ani in sistemul lor sa poti lua pensie integrala
      la 57 ani poti baga cererea de pensionare in romania si adaugi ani din norvegia ori bagi pensia in norvegia cind ai 67 de ani (sau daca te incadrezi la medicala sau anticipata) cu formularul E207 si vine pe cale oficiala si se cere pensia din romania .O sa primesti o pensie din norvegia si pensia din romania asta depinde de rezidenta care o aveti acum.Daca ai rezidenta romaneasca bagi pensia aici si adaugi vechimea din norvegia .
      adreseazate la o casa de pensii si iti da lamurire.
      In romania se iese la pensie la 65 ani si 35 vechime totala 15 vechime minima asta e acum se poate schimba ca vor sa faca si la noi iesirea la pensie la 67 ???????????

  9. Buna ziua.
    Puteți să-mi spuneți care va fi indicele de corecție pe anul 2021,sau cînd ar fi mai avantajos pt. mine să îmi depun dosarul de pensie in 2020,mentionez că am 40 ani vechime ,sau să aștept pînă la limita de vârstă în ianuarie 2023.

  10. Buna ziua,
    Nu stiu cum este mai avantajos ptr.mine.Sunt nascuta in 12.12.1961. Ar trebui sa ies la pensie in 12.02.2024. As dori sa ies la pensie acum, in 2020, pensie anticipata partiala. Punctaj realizat =57,26puncte, Vechime in munca 34 ani (fata de 32,4 cat ar fi durata completa, deci am depasit). Daca ies acum in pensie anticipata , la implinirea varstei nu se mai recalculeaza? Ramane pensia ciuntita din 2020 (cu penalizare?) Dupa calculul facut de mine pensia din 2024 ar trebui sa fie 3128,56. Pensia cu penalizare ar urma sa fie 2495,03lei.

  11. Buna ziua! Am 58 de ani impliniti si pe 28 august 2020 implinesc 42 de ani de munca fapt pentru care ma pot pensiona anticipat fara penalizare. Mi-am scos stagiul de cotizare pentru perioada 2001-2020 la zi si din calcului CNPP au reiesit un numar de „600.19409” puncte. Cate puncte de pensie insewamna asat si cum imi pot calcula pensia avand in vedere ca in luna august 2020 imi voi depune dosarul de pensionare la CNPP Sector 4.

    Va multumesc anticipat.

  12. Buna ziua!Am 61 ani,dar pot sa lucrez pana la varsta de 65 ani(lucrez in sanatate).Intrebarea mea este daca e mai bine sa ies in pensie anul acesta sau sa astept legea noua de pensionare?Multumesc frumos

  13. Buna ziua,
    Va rog daca puteti sa-mi spuneti cand ar fi mai avantajos pentru mine sa-mi depun dosarul de pensie.
    Anul acesta in 2020 sau in februarie 2021 cand implinesc varsta limita de pensionare. Mentionez ca am 40 de ani vechime in munca.
    Cu multumiri,

  14. Buna ziua!
    As dori sa stiu daca indicele de corectie al pensiei din anul 2021 poate sa fie mai mic decat cel din 2020.
    Multumesc!

  15. Pentru o pensionara iesita la pensie in 2005 definitiv,cum se calculeaza indicele de corectie si cat este acesta,deoarece pe decizie nu are niciun indice de corectie?
    Multumesc!

  16. Buna ziua,
    Sunt profesoara, am 64 de ani. am o vechime de 45 de ani.
    Cand este mai avantajos sa ies la pensie:
    – în 2020
    -în 2021 ianuarie-august
    – în septembrie 2021
    Se preconizeaza schimbarea indicelui de corectie (crestere/mentinere/scădere) pentru lunile ianuarie – august 2021?
    Multumesc mult

  17. Buna ziua, referitor la legile date in avantajul angajatului ,de cand cu legea in constructii probabil pe unii i-a avantajat dar mie mi s-a diminuat contributia catre pensii cu cel putin 30% deoarece fiind scutiti de impozit angajatorul a micsorat brutul si s-a ales cu impozitul iar eu nu pot sa zic nimic caci netul e la fel. Aveam
    brut 4547 contributie 1095 net 2700 Acum am
    brut 3505 contributie 691 net 2814
    Frumoasa lege

  18. Buna ziua! Va rog sa-mi spuneti daca pot iesi la pensie, fara penalizare, la data la care indeplinesc conditiile de cotizare. Mentionez ca sunt nascuta in 1961 si am 4 ani grupa I. Care este formula de calcul a pensiei si daca este posibil sa scada indicele de corectie in anul 2021. Multumesc!

  19. Stau si cuget mult si bine ca un bou care nu mai inteleg nimica si trag toata ziua cu socoata si stau si ma socot si tot lucru si vad ca la socoată la 65 de ani varsta pensionare iese cu mult peste 35 de ani stagiu cu vreo 10 ani si nu ma lămurește nimeni cu diferenta de 10 ani de la 65 la 55 ani corespunzător pe 35 de ani stagiu ca pe aia cu 25 din formula o stiu 15 minim + 35 maxim = 50 : 2 = media 25 , asa e cu un bou nu sta nimeni de vorba morala fabulei boul si ministerul muncii ;
    reduceti vârsta de pensionare conf legii astfel anul nașterii : stagiu 35 inclusiv perioade asimilate rezultă de la caz la caz o valoare de 56,22 ani aproximativ varsta standard de pensionare in conditii normale de lucru pe baza de contributivitate fără penalizare si nu vor mai fi asa mari inechitati dar unde e marfa e si paguba unde e minte e si prostie si trebuie să le rezolvi pe toate indiferent ca este bou sau olimpic cu scoala profesionala sau studii superioare cu regretul că am puțin din fiecare cu stima si respect nu mai stiu ceea ce este nici fabula va pup dragilor multă sănătate să avem grijă de noi cu drag si nu uitati sa respectăm generațiile viitoare va multumesc frumos

  20. Buna ziua!
    Sunt pensionara din 2019, dar sunt nemultumita de cuantumul pensiei dupa 41 de ani, 9 luni si 12 zile de vechime cumulata din coop.de consum 16 ani, admin.fin.publice 10 ani si in firma privata diferenta cu mentiunea ca in coop de consum si firma privata am lucrat contabilitate, iar perioada de la finante publice am lucrat la directia de control PJ.
    Intrebare: perioada lucrata ca functionar public nu ar fi trebuit sa aiba o influenta pozitiva in stabilirea cuantumului pensiei, avand in vedere ca pt sistemul public calculul este diferit !? Multumesc frumos si anticipat!

  21. buna ziua am lucrat 26 ani grupa 1 , am 51 ani si as dori sa stiu pensia la limita de varsta cu reducere de 12 ani in formula de calcul imi va imparti la 25

  22. Buna ziua
    Mam pensiont in 2017 AM punctul 47.23226 punctajul mediu anual 1.53842 indicele de corectie 1.14 valoarea puctuluipuctului de pensie 917 lei si 35 ani de munca ce punctaj trebuie sa am pe calculu din 2017 este cumva greala si dupa legea nouoa cum o sa se calculeze
    Va multumesc

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Bogdan Dumitrescu
Bogdan Dumitrescu
Conferențiar universitar doctor, Departamentul de Monedă și Bănci, Facultatea de Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori, Academia de Studii Economice din București, Șef serviciu Consiliul Fiscal

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro