Home » Economie »Societate/Life » Citesti:

O analiză la rece a trilogiei „Wild Carpathia”

Teofil Ivanciuc noiembrie 21, 2014 Economie, Societate/Life
2 comentarii 4,867 Vizualizari

Aş fi necinstit dacă aş spune că am rămas încântat în urma vizionării mini-seriei „Wild Carpathia”, difuzată pe „Travel Channel”, care a costat statul român suma de 904.534 euro fără TVA (deci peste 1.121.620 euro), bani alocaţi realizării şi difuzării pe postul respectiv, vreme de 11 luni, a două episoade (din trei), plus 24 de spoturi a câte unu-trei minute fiecare.

Prima parte a trilogiei (numită „Transylvania”) a fost finanţată de „The European Nature Trust” şi a constat într-un amestec de elemente adecvate promovării turistice (urşii atraşi cu mâncare la observator, satul Viscri, o stână, pajişti superbe sau interviuri cu Prinţul Charles și contele Kalnoky) cu momente discutabile (vechi clădiri în ruină, noile staţiuni de schi prost concepute şi care distrug natura ori iminenţa blocării unui culoar al urşilor cu autostrada Sibiu – Arad), faze care nu pot îndeplini rolul de carte de vizită.

Charlie Ottley, scenarist, coproducător (alături de Alasdair Grant) şi prezentator al seriei, a atacat dur defrişările ilegale, plângând dispariţia pădurilor româneşti în următorii 10 ani (?!). Cum explică el atunci supravieţuirea în Carpaţi a celor mai întinse păduri virgine şi a jumătate din numărul de urşi, lupi şi râşi ai Europei?! De fapt, între anii 1990-2011 a fost defrişată circa 6 la sută din aria pădurilor ţării (366 mii ha din totalul de cca 6,5 milioane ha, o parte fiind replantate). Enorm, dar, în acest ritm pădurile nu vor dispărea în viitorul previzibil. Iată, pentru edificare, o hartă satelit cu situaţia la zi şi cu despădurile din ultimul deceniu.

Probleme de geografie istorică

A urmat partea a doua a mini-seriei, „From the mountains to the sea”, conţinând scene atrăgătoare cu Defileul Dunării, cramele Corcova, Cozia, Transalpina, Sinaia, munţii Bucegi, Branul cu castelul și hanul Balaban, Braşovul, Sighişoara – cu Mihai Eminescu Trust, Delta Dunării cu bucătăria locală, caii sălbatici din Letea, Enisala și pescarii de la Babadag.

S-au înregistrat şi unele erori (Transalpina nu se află la est de Cozia, castelul Bran nu este în stil gotic, Herculane a aparţinut de Viena până în 1918 şi nu a fost niciodată cea mai mare staţiune din Europa etc.) sau faze neinspirate: probabil n-ar fi trebuit etalate ruinele sinistre de la Băile Herculane şi Călăraşi, nici bărcile de viteză şi braconajul din Deltă (descurajant pentru iubitorii naturii), iar patrularea cu Poliţia Deltei a fost una în stil Moş Teacă – cu toate că au pierdut urma unui braconier, poliţiştii s-au declarat mulţumiţi!

Deşi s-a anunţat că ultima parte, „Wild forever”, se va axa mai ales pe Maramureşul istoric şi Bucovina, jumătate din timp s-a alocat fie zonei Baia Mare, fie Moldovei şi sudului Transilvaniei. Din Maramureşul istoric au încăput în film doar biserica UNESCO din Deseşti, Cimitirul Vesel de la Săpânța, o nuntă tipică la Sat-Şugatag, un apicultor, magistralul grup „Iza” condus de Ioan Pop, o slujbă la nereprezentativa biserică de beton (!) din Botiza şi o cursă ternă cu „Mocăniţa” de pe Vaser (deşi s-a vorbit continuu de trenul forestier, s-a mers cu cel turistic)…Din Ţara Lăpuşului a vorbit şi a cântat Grigore Leşe. Ceramistul Daniel Leş de la Baia Sprie a apărut pe postul de redescoperitor al tehnicii dacilor (deşi moştenirea dacică a fost lăsată olarilor din Săcel…), apoi a cântat Loredana Groza (cu toate că România pe plan extern este infinit mai asimilabilă prin nume precum Inna sau O-Zonne…).

Au existat şi scene superbe, filmate la mănăstirile Dragomirna, Pătrăuţi, Probota și Suceviţa, în Parcul Vânători-Neamţ (unde s-au surprins excelent conceptele „wild” şi turism), în Munţii Călimani, cu Asociaţia de Ecoturism şi în zona saxonă – la Saschiz şi pe pistele de biciclete amenajate de energica fundație ADEPT.

Prinţul Charles a fost la înălţime

Trilogia „Wild Carpathia” s-a încheiat cu un alt interviu dat de Prinţul de Wales, care s-a extaziat în faţa pajiştilor unice ale ţării („bijuterii din Coroana României”, le-a spus el). Acesta a vorbit frumos şi cald şi despre suferinţele ţăranilor de-a lungul secolului 20 şi despre obligaţia tuturor („le suntem datori”) de a le oferi drumul spre un trai mai bun care să le asigure păstrarea culturii, tradiţiei şi valorilor ancestrale, despre nevoia concomitentă atât de biodiversitate cât şi de varietate culturală, care să se opună globalizării. Mesajul său a constituit o sinteză a ceea ce ar fi fost avantajos să fie de fapt cheia filmului nostru…

La urmă, Charlie Ottley a avut cuvântul de încheiere, de pe vârful unui munte izolat, prezentându-şi viziunea despre „acest paradis forestier” şi preferinţa vizibilă pentru munţii pustii: „cu abordarea potrivită, acest loc (adică Carpaţii, n.n.) ar putea deveni un Parc Yellowstone al Europei”. Dar, în Yellowstone, pe 9.000 kmp, locuiesc doar 300 de oameni, densitatea zonei fiind de multe ori mai mică decât cea a Carpaţilor româneşti, care, în mod tradiţional şi dintotdeauna au fost mai umanizaţi, constituind atât spaţiu de locuit cât şi zonă economică (păşunat, exploatare a lemnului, minerit țărănesc, recoltare a fructelor de pădure) pentru locuitorii din apropierea acestora.

Lipsurile versiunii finale a filmului

M-a mirat că, deşi s-a insistat masiv pe conceptul „wild”, nu au apărut deloc filmări din inima celei mai mari păduri virgine a Europei („Peisajul forestier intact Retezat-Godeanu-Ţarcu”), cu toate că s-a vorbit repetat despre aceasta. Nu s-a pus un accent serios pe biodiversitatea excepţională a României, unde sunt cunoscute peste 36.000 de specii de faună şi floră, zeci de varietăți noi pentru ştiinţă fiind descoperite numai în ultimii câțiva ani (!). Nu au existat nici scene cu lupi, râşi, cerbi carpatini, cocoşi de munte sau acvile de stâncă în mediul lor natural, luptând pentru mâncare ori pentru dreptul la reproducere, precum în imagnile lui Siviu Matei.

Într-o fază din documentar, un conservaţionist (Mihai Zotta) a declarat că doar 1,4 la sută din suprafaţa României este protejată în parcuri naţionale, încercând astfel să inducă ideea că aproape întreg teritoriul ţării este lipsit de protecţie. În realitate, cele 998 de rezervaţii şi parcuri româneşti, între care trei rezervaţii ale Biosferei, cinci situri Ramsar şi un sit UNESCO, acoperă 7,55 la sută din teritoriul naţional, iar siturile Natura2000 se întind pe 22,68 la sută din suprafaţa ţării. Din nefericire însă, nimeni nu a pus punctul pe „i”: cea mai mare problemă a protecţiei naturii de la noi constă nu în mărimea suprafeţei protejate teoretic, ci în faptul că de foarte multe ori acea ocrotire se realizează doar pe hârtie!

Deşi Prinţul Charles a criticat „modernizarea excesivă” a clădirilor vechi, filmul a elogiat proiectul caselor de lemn cu geamuri termopan de la Remecioara Chioarului, unde demonstraţia de meşteşuguri a fost grosolan regizată în anacronicul stil „Zestrea românilor”.

Producătorii nu au înţeles nici că Ţara Maramureşului, în ciuda tuturor distrugerilor şi a modernizării galopante, rămâne capitala europeană neîncoronată a agriculturii organice de subzistenţă a culturii lemnului şi a fânului, a meşteşugurilor populare (numărul de artizani autentici se cifrează la câteva sute) şi a costumelor tradiţionale (mai sunt încă mii de posesori şi purtători ocazionali ai acestora)…

Agroterasele de la Biertan, Rimetea și cele din Ţinutul Pădurenilor şi din Ţara Maramureşului, unice în Europa, nu au fost remarcate de către realizatorii documentarului, cu toate că Prinţul Charles a subliniat într-unul dintre interviuri: „mi se pare extraordinară combinaţia dintre ecosistemele naturale, pădurile şi regiunile agricole şi sistemele culturale umane. Este o relaţie extraordinar de integrată, de o importanţă uriaşă”…

Autorii filmului nu au apreciat valoarea excepțională a acelor localnici candizi care stăpânesc meserii, atitudini şi tradiţii care n-au mai supravieţuit altundeva. Sate medievale frumos restaurate există cu miile prin tot vestul Europei, dar locuitorii acestora nu mai sunt ţărani şi nu mai au practic, nici o legătură cu natura sau cu meşteşugurile ancestrale, ca la noi.

Şi s-a simţit, continuu, lipsa unui bun documentarist în echipa „Wild Carpathia”…

Cum se măsoară succesul?

Cei de la „Pro TV” sau „Gândul” (printre alţi români, pentru că străinii pentru care a fost plătit filmul, de fapt, nu prea s-au înghesuit cu elogiile), au categorisit exaltat producţia Almond Films ca fiind „cea mai frumoasă reclamă făcută vreodată României” (!?). Le-aş recomanda autorilor acelor caracterizări să se pronunţe din nou, după ce vor viziona măcar documentarele străine despre ţara noastră disponibile pe „Youtube”… Filmul a fost preamărit în mediul online și de Cezar Dumitru sau Răzvan Pascu, vizibil străini de domeniul incoming, însă nu și de Ana-Maria Caia, care a criticat producția.

De fapt, „Wild Carpathia” reprezintă în primul rând o pledoarie insistentă şi incompletă (uneori deranjantă pentru beneficiarii finanţatori prin adevărurile spuse prea tranşant) în favoarea conservării naturii sălbatice de la noi.

Vina, totuşi, aparţine mai ales Autorităţii Naţionale pentru Turism, care nu a ştiut să aleagă producătorii sau formatul potrivit pentru o promovare reuşită. Analizând cele 144 de minute de film, mărturisesc că am recunoscut puţine dintre locurile pe care le ştiam, care acum păreau mai reci, mai pustiite… Şi cred că, dacă aş fi un american ori japonez dornic de călătorii, „Wild Carpathia” nu m-ar convinge să vin într-o Românie unde pădurile seculare sunt defrişate pentru a face loc pârtiilor de schi, braconajul este în floare şi unde aşezările sunt pline de case urâte din beton ori de ruine medievale şi din perioada comunistă – după cum o arată chiar „cea mai frumoasă reclamă făcută vreodată României”!

Momentan, numărul de vizionări de pe „Youtube” a ajuns abia pe la 250 de mii pentru cel mai vizualizat episod… Zero, dacă privim simpaticul filmuleț „România (2013)”, realizat (gratis!) de cineastul olandez Peter Shagen, lung de nici 3 minute, care descrie concediul acestuia la București și Mamaia împreună cu prietena sa și care a acumulat în doar patru luni peste 410 de mii de privitori! Alte comparaţii: „Magnificent Romania”, a unui producător necunoscut, a adunat 650 mii de vizite, un filmuleţ de promovare a Portugaliei a acumulat 2,54 milioane, altul din Puerto Rico – 1,61 milioane etc…

Dar, cum arată o strategie de promovare reușită? Campania „Cel mai bun job din lume” organizată în 2009 de Oficiul de Turism din Queensland (Australia) și care urmărea promovarea Marii Bariere de Corali, a costat 1,2 milioane de dolari, acoperirea media fiind evaluată în final la 200 milioane, informația ajungând la cca 3 miliarde de cetățeni ai Planetei!

Charlie Ottley a afirmat că „Wild Carpathia a devenit un fenomen internaţional şi cel mai vizionat program din istoria de 26 de ani a Travel Channel” (de ar fi aşa, ar însemna un aflux enorm de turişti străini…). Eu am aflat însă altceva: pe internet, primul loc este ocupat la diferențe zdrobitoare de serialul „Bizarre Foods” cu Andrew Zimmern, care a acumulat peste 729.000 de like-uri pe Facebook, faţă de „Wild Carpathia” cu cca 2.900, aceasta în timp ce Zimmern însuși are 741.000 de followers pe Twitter, faţă de Ottley cu doar 190 de fani! Nu am reuşit să găsesc nici referinţe despre „fenomenul internaţional Wild Carpathia” în presa din cele peste 100 de ţări unde ar fi fost difuzat, ci doar în cea din România şi Marea Britanie şi câteva cuvinte prin colţuri de ziare din SUA, Australia, Austria şi Serbia, fără cronici elogioase în marile ziare ale lumii, fără premii prestigioase…

Toate acestea n-ar fi contat chiar deloc dacă filmul nu ar fi fost finanţat din banii publici şi dacă n-ar beneficia de statutul oficial de documentar promo turistic a României. Aşa, însă…

Totalul sosirilor vizitatorilor străini nu dovedește nici un fel de invazie a fanilor filmului difuzat pe „Travel Channel” într-un număr necunoscut de țări și limbi (comunicatele diferă când este vorba despre date precise), în perioada mai 2013 – martie 2014. Concret, în primele nouă luni ale lui 2014, numărul turiștilor străini sosiți în România a crescut cu 10,7%, comparativ cu aceeași perioadă a anului 2013. Nu este însă nici un succes, pentru că în același interval din 2012 au sosit cu 9,8 la sută mai mulți decât cu un an mai devreme, în 2011 înregistrându-se o creștere de 12,6%, ca pentru primele nouă luni ale lui 2010 să vină cu 15,5% mai mulți turiști străini față de perioada similară din 2009!

De fapt, toate aceste cifre sunt minuscule, dinamica variind de la 1.3 milioane de turiști străini în 2010, la 1,7 milioane în 2013. Imposibil de comparat cu Thailanda, unde campania promo „Amazing Thailand” a dus, numai între anii 2010-2013, la creșterea numărului de vizitatori de la 15,9 milioane/an, la 26,5 milioane/an!

Din păcate, mult-lăudatul film nu a atras deocamdată noi vizitatori, „Wild Carpathia” eșuând în proiectul de promovare externă a României, iar banii publici fiind încă o dată (a câtea oară?) cheltuiți ineficient.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "2 comments" on this Article:

  1. Ela spune:

    De acord, promovarea turistica a Ro este departe de a fi convingatoare!
    Statul Roman, care a comandat, a controlat realizarea si a platit trilogia (???) este vinovat de incompetenta, lipsa de profesionalism si delapidare!
    Paradoxal insa, “Wild Carpathia” reprezinta un document de importanta capitala, care ar trebui sa fie pastrat in arhive pentru a fi studiat in scoli, peste cativa ani…sper, nu multi!
    Acest documentar reflecta cateva din trasaturile caracteristice ale românilor de la “nivel inalt” in, ceea ce se va numi, perioada de tranzitie 1989-2014 : superficialitate, incompetenta, lipsa de rigurozitate si de respect, dezinformare in scop mercantil (pagubos!), minciuna directa sau prin omisiune, tendinta la manipulare ieftina, jaf!

    • frunza galbena spune:

      Corectarea comentariului e necesara: 2008-2011; sub mandatul HoLLyWoodrea&Ritzi.

      Si daca se pricep atat de bine, de ce nu fac romanii documentare turistice, nu stiu engleza?
      (sa aduca stranierii si cu prietenii lor care vorbesc perfect engleza;
      ca scenaristi, documentaristi si regizori avem si noi – inca de prim rang!



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Teofil Ivanciuc


Teofil Ivanciuc

Publicist, autor a trei carti. Competente in istorie, arheologie, turism. Locuieste in Sighetul Marmatiei. Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

Felicitari domnule Damian! cateva comentarii in sustinerea dvs: 1. nationalismul economic actua...

de: Laurentiu Pachiu

la "Naționalism economic cu dezinfectant „Hexi”"

Cauta articole

mai 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Apr    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)