Home » Economie »Global / Europa »Societate/Life » Citesti:

O lume fără creștere economică – utopie sau realitate?

Constantin Cranganu decembrie 6, 2015 Economie, Global / Europa, Societate/Life
41 comentarii 2,837 Vizualizari

„În 2015, singurul mod prin care se poate atinge

obiectivul de 2°C este de a opri întreaga economie globală”

Yvo de Boer, fostul secretar executiv al

UN Framework Convention on Climate Change

Liderii mondiali și delegațiile din aproape 200 de țări, participanți la lucrările Conferinței ONU asupra schimbărilor climatice, au o agendă încărcată pe care figurează probleme diverse legate în principal de reducerea emisiilor de CO2 în vederea atingerii unui deziderat major – menținerea creșterii temperaturilor globale sub 2°C. Așa cum am mai scris, vor fi și câteva lucruri care nu vor fi discutate. Pe lângă exemplele descrise aici, cred că un alt subiect va fi evitat de participanții la Conferință: Este posibil ca omenirea să supraviețuiască fără creștere economică, reducând/stopând astfel emisiile crescânde de gaze cu efect de seră?

La urma urmei, omenirea a existat mii de ani fără sau doar cu o creștere economică foarte redusă. Date recent  compilate de Groningen Growth and Development Centre în cadrul programului Maddison indică situații limpezi de stagnare sau regresie economică de-a lungul timpului: În Bizanț și Egipt, venitul per capita la sfârșitul primului mileniu era mai mic decât la începutul erei creștine. În majoritatea țărilor din Europa, nu s-a înregistrat nicio crestere economică timp 500 de ani înainte de revoluția industrială. În India, veniturile reale per persoană au scăzut continuu de la începutul secolului al XVII-lea până la sfârșitul secolului al XIX-lea.

Creșterea economică mondială a cunoscut o rată exponențială începând din jurul anului 1850 și a fost alimentată de doi factori esențiali:

1. Exploatarea industrială a combustibililor fosili (cărbuni, petrol, gaze naturale) și

2. Invențiile legate de folosirea acestor noi resurse energetice (motorul cu aburi, motoarele cu ardere internă, electricitatea, transporturile terestre, maritime și aeriene, telecomunicațiile, mass media etc.).

Știu că menționarea combustibililor fosili este horribile dictu pentru unii și voi fi acuzat de pledoarie pro domo sua pentru că, de peste trei decenii, mă ocup cu cercetarea științifică din domeniul hidrocarburilor. Dar, fără a dezvolta acum subiectul, cred că pot argumenta cazul moral al combustibililor fosili: ecologiștii pretind, de multe decenii, că folosirea combustibililor fosili este o dependență auto-distructivă, care va ruina întreaga planetă. Dar, în același timp, folosind orice unitate de măsură a bunăstării umane, de la speranța de viață la apa curată la siguranța climatică, viața modernă a devenit din ce în ce mai bună datorită combustibililor fosili. Fără cărbuni, benzină, motorină, sau gaze naturale, am trăi probabil ca pe vremea lui Cristofor Columb sau Ștefan cel Mare.

Confruntați cu creșterea concentrațiilor de CO2 din atmosferă, produsă de arderea combustibililor fosili, ecologiștii, unii cercetători și chiar unii politicieni, au avansat o propunere radicală: Creșterea economică mondială trebuie oprită. Rata de consum trebuie micșorată. Astfel, pretind ei, creșterea concentrației de CO2 ar înceta.

Fundamentarea teoretică a acestei propunere se bazează pe relația dintre creșterea economică și creșterea impactului ecologic al energiei produse pe baza combustibililor fosili. Formalizarea matematică este dată de două bine cunoscute relații:

I = P × A × T

în care
I = impactul uman asupra mediului
P = populația
A = bunăstarea populației
T = avansurile tehnologice

Practic, ecuația descrie cum creșterea populației, a bunăstării și a tehnologiei măresc impactul asupra mediului înconjurător.

A doua ecuație se numește Kaya Identity (după numele japonezului Yoichi Kaya, care a propus-o) și este o formă mai concretă a primei ecuații:

F = P x G/P x E/G x F/E

în care

F = emisia globală de CO2 din surse umane

P = populația globală

G = PIB-ul per capita

E = consumul global de energie

Conform identității Kaya, emisiile globale de CO2 sunt direct proporționale cu creșterea populației, a economiei și a consumului de energie. Orice descreștere în factorii de control conduce la scăderea emisiilor de CO2. Identitatea Kaya joacă un rol cheie în dezvoltarea scenariilor viitoarelor emisii în rapoartele IPCC (Intergovernmental Panel on Climate Change).

Ideea stopării creșterii economice nu este nouă, cel puțin printre universitari. De exemplu, ecologistul Paul R. Ehrlich, de la Stanford University, unul din autorii primei ecuații și al controversatei cărți The Population Bomb (1968), clamează de multă vreme că trebuie să oprim și creșterea populației și creșterea consumului.

Profesorul Ehrlich a început cu faimoasa declarație: „bătălia pentru hrănirea întregii umanități este pierdută” și a continuat cu o „sperietoare”: „în anii 1970…sute de milioane de oameni vor muri de foame…Trebuie să introducem controlul populației pentru că acesta este singurul răspuns”. El a cerut măsuri extreme, precum sterilizarea obligatorie, interzicerea automobilelor și o taxă pe cărucioarele de copii.

În 1969, Ehrlich și-a continuat cruciada sa ecologistă, publicând „Eco-Catastrophe”, în care a prezis că Revoluția Verde va eșua și că „ignoranța” economiștilor cornucopieni (aluzie la Julien Simon) va fi expusă. Până în 1980, degradarea ecologică va anihila  toată „viața animală importantă” din oceane, sute de mii de oameni se vor sufoca din cauza poluării aerului, iar speranța de viață în Statele Unite vă scădea la 42 de ani. „Societatea vestică,” a proclamat Prof. Ehrlich, „este pe cale să definitiveze violarea și uciderea planetei pentru câștiguri economice”.

Din fericire, Prof. Ehrlich a fost „deadly wrong”. El a nu a considerat declinul ratelor de naștere și a subestimat geniul inovator în obținerea unor noi resurse. De exemplu, atunci când zăcămintele de petrol de pe uscat s-au epuizat, geologii, geofizicienii și inginerii americani au dezvoltat tehnologia forajelor marine. Sau, mai recent, aceiași specialiști de geniu au inventat fracturarea hidraulică a șisturilor gazoase și petrolifere – o revoluție tehnologică datorită căreia Statele Unite au devenit un producător important de hidrocarburi, iar rezervele disponibile de petrol și gaze au crescut neașteptat.

Desigur, o știință mai bună și voci mai rezonabile l-au precedat pe Profesorul Ehrlich, dar ele au fost ignorate de mass-media fascinate de un alarmism frenetic. Iar Revoluția Verde a fost un succes. Se estimează că fondatorul Revoluției Verzi, Norman Borlaugh, a salvat, prin activitatea lui singulară, viețile a miliarde de oameni. Producții mai mari din varietăți de semințe îmbunătățite au salvat, de asemenea, mediul înconjurător prin limitarea nevoilor de transformare a unor arii nedezvoltate în pământ arabil.

Fostul guvernator al statului Maryland și actualul candidat prezidențial democrat, Martin O’Malley,  și-a avertizat concetățenii în 2008 că, dacă nu se întreprinde o acțiune globală împotriva încălzirii climei, se va ajunge la extincția rasei umane. În ultimii ani, am fost avertizați în mod repetat că suntem în mijlocul unei crize climatice prin care se amenință supraviețuirea noastră. Fostul Vicepreședinte Al Gore a numit-o chiar „urgență planetară”.

Am putea considera această problemă într-un mod mai serios dacă aripa apocaliptică a mișcării ecologiste n-ar fi fost împovărată de profeții false.

Privind retrospectiv, îmi dau seama că istoria se repetă pe sine însăși. Deci, vă rog să-mi scuzați scepticismul  când se pretinde că încălzirea globală înseamnă că sfârșitul lumii este aproape. Am mai auzit toate acestea de multe ori.

Există și în prezent un trend printre ecologiștii de stânga să ceară oprirea creșterii economiei mondiale ca o măsură de siguranță a încetinirii încălzirii globale. Bill McKibben – the Schumann Distinguished Scholar la Middlebury College și liderul grupului activist 350.org – este una dintre figurile cele mai cunoscute care organizează campanii anti-carbon. McKibben a devenit „celebru” când a anunțat că „Ne-am întâlnit dușmanul, și el este Shell”.

Profesorul Daniel Immerwahr (Northwestern University) a publicat recent un pamflet intitulat Creștere vs. Climă în Dissent Magazine. El îl citează laudativ pe Președintele Carter („Mai mult nu înseamnă neapărat mai bun”) și îl acuză tăios pe Președintele Reagan (succesorul lui Carter) că ar fi instituit ortodoxia post-1980, conform căreia creșterea este sacră.

Profesorul Peter York, de la York University în Canada, a publicat în 2011 în Ecological Economics, un studiu intitulat ”Creștere, descreștere și schimbările climatice: O analiză de scenarii”, în care compară emisiile canadiene de CO2 până în 2035 folosind trei scenarii posibile: „business obișnuit”, „creștere limitată” și „descreștere”. Concluziile profesorului canadian sunt următoarele: limitarea creșterii economice la zero ar avea un impact modest asupra emisiilor de carbon. Numai scenariul „descreștere” – în care venitul per persoană în Canada s-ar micșora la nivelul său din 1976 și media orelor de lucru pentru angajații canadieni ar scădea cu 75% – ar fi capabil de o reducere semnificativă a emisiilor.

Nu trebuie trecută cu vedere și o altă tendință care penetrează diplomația internațională și care, sunt sigur, se va manifesta și la Paris: revendicarea unor țări, ca India, să primească „spațiu pentru carbon”.

Astăzi, văd că spațiul pentru carbon este ocupat de lumea dezvoltată”, a declarat Prakash Javadekar, ministrul indian al mediului într-un interviu cu Associated Press în septembrie. „Noi cerem ca lumea dezvoltată să elibereze spațiul pentru ca carbon ca să încăpem și noi. Această cerere de spațiu pentru carbon este justiție climatică”. Cu alte cuvinte, voi – SUA, Canada, vestul Europei – ați poluat destul atmosfera cu CO2, din 1850 până astăzi. Acum, a venit și rândul nostru – India, China, Brazilia ș.a. – să poluăm la fel ca voi. În practică însă, „justiția climatică”, revendicată de India et comp., ar însemna ca țările dezvoltate să aibă emisii negative – adică să absoarbă mai mult carbon decât produc – astfel încât țările doritoare de „justiție” să-și „ardă” drumul lor către dezvoltare așa cum au facut țările bogate vreme de cel puțin două secole.

Oricare ar fi meritele propunerii „o lume fără creștere economică = o lume fără emisii crescute de carbon= o încălzire globală sub 2°C”, consider că este o utopie.

Dacă omenirea a putut supraviețui multe sute de ani fără creștere, civilizația modernă nu poate. Cauzele sunt multiple – politice, sociale, economice etc. Voi detalia doar câteva dintre ele.

Ca să rămânem în cadrul a 2°C creștere medie a temperaturii, considerată în general de cercetători drept limita superioară pentru evitarea unei catastrofe climatice, economia mondială din 2050 ar trebui să emită nu mai mult de 6 grame de CO2 pentru fiecare dolar de produs economic. Ca să pun asta în perspectivă, menționez că astăzi economia SUA emite 360 g CO2. Economia franceză, una dintre cele mai eficiente în termeni de emisii de carbon, din cauza puternicului sector nuclear, generează 150 g CO2 per un dolar de produs.

Un alt exemplu de calcul aparține cercetătorilor Kevin Anderson și Alice Bows-Larkin de la Centrul Tyndall pentru Cercetări ale Schimbărilor Climatice (Marea Britanie). Cei doi argumentează că, dacă vrem să păstrăm încălzirea globală sub 2°C, toate țările bogate vor trebui să-și reducă simultan emisiilor lor cu circa 8-10% în fiecare an.

În fine, un ultim exemplu de calcul provine de la International Energy Agency, care estimează că vor fi necesari $53.000 miliarde investiții în producția energetică și eficiența energetică pentru a limita încălzirea globală la 2°C până în 2035. Practic, vorbim aici de un Plan Marshall de multe trilioane pentru planeta Pământ.

Calcule de acest fel l-au determinat pe fostul secretar executiv al UN Framework Convention on Climate Change, Yvo de Boer, să conchidă că singura modalitate disponibilă de a rămâne sub 2 grade este „să oprim întreaga economie mondială”.

Creșterea economică, produsă de mărirea producției de energie extrasă din combustibilii fosili, a schimbat paradigma politică în SUA (și alte țări). A devenit un crez național. Fiecare președinte american, când este ales, moștenește de la predecesorul său două directive: să nu permiți atacuri teroriste pe pământul american și nu te atinge de creșterea economică. Și nu este clar care dintre ele este mai importantă.

Creșterea economică este convenabilă politic: Fac muncitorii grevă? Le mărim salariile. Sunt probleme în țările din lumea a treia? Le trimitem ajutor. Dar, pe lângă aspectele politice, creșterea economică are și implicații sociale.

Colegul meu de la CUNY, Jonathan Conning[1], consideră, de exemplu, că abolirea sclaviei în SUA a fost impulsionată de dezvoltarea capitalismului agrar. Similar, creșterea economică a reprezentat o pre-condiție critică în ascensiunea democratică a femeilor[2]. Democrația însăși nu ar fi putut supraviețui fără o dezvoltare economică susținută.

Martin Wolf atrage atenția asupra pericolelor de a trăi într-o economie mondială cu zero-creștere[3]. O astfel de lume ne-a dat pe Ginghis Han și Evul Mediu, cuceriri și subjugări. A generat o situație în care singurul mod de a avansa economic era să-și jefuiești vecinul. Creșterea economică a creat o alternativă mult mai bună: comerțul. De asemenea, faptul că fiecare poate deveni mai prosper – câștigul meu nu mai însemna obligatoriu pierderea altuia – a fost critic în dezvoltarea și răspândirea politicilor consensuale care stau la baza democrației.

Foarte sugestive mi se par și graficele economistului Max Roser[4], de la Oxford University, care prezintă mortalitățile violente de-a lungul timpului. Ele au fost semnificativ mai mari în perioadele de zero-creștere (timpurile preistorice și cele ale societăților non-statale) decât în perioadele de plus-creștere (societățile statale moderne și lumea contemporană). Chiar sângerosul secol al XX-lea – scena a două războaie mondiale, a Holocaustului și altor războaie bazate pe genocid – nu suportă comparație.

O altă consecință a creșterii economice o reprezintă menținerea unei societăți cu o inegalitate redusă. Economistul francez Thomas Picketty dă detalii în recentul său tratat Capitalul în secolul al XXI-lea: o societate riscă inegalitatea atunci când, într-o lungă perioadă, rata de profit a capitalului investit depășește rata de creștere economică. În secolul trecut, conform lui Picketty, au funcționat două motoare importante de menținere a egalității. Primul a fost războiul, care tinde să reducă rata de profit a capitalului. Al doilea, și cel mai evident, a fost creșterea economică. Când o economie crește, puterea bogăției moștenite scade. Dacă nu scade, super-bogații trebuie doar să nu-și irosească averile ca să rămână super-bogați.

Cu două zile în urmă, într-un interviu cu Bill Maher, economistul francez a extins viziunea sa la situația actuală din Orientul Mijlociu: terorismul țâșnește din masivele inegalități de bogăție, inegalități pe care națiunile vestice le-au ajutat să apară. Inegalitatea și corupția și dezordinea asociate cu acestea, reprezintă principalul motor al terorismului islamic.

O consecință nebănuită a utopiei din titlul articolului este poziția lui Naomi Klein, colega canadiană a lui Bill McGibben din 350.org. O campioană a extremei stângi, recent convertită la ecologism, Klein a publicat o carte intitulată „Asta schimbă totul. Capitalism vs. Schimbări climatice” în care propune, nici mai mult, nici mai puțin, că schimbările climatice ar fi o ocazie pentru a termina capitalismul. Visul de aur al marxiștilor și neo-marxiștilor! „Momentul climatic oferă o narațiune dominantă în care orice, de la lupta pentru joburi mai bune la justiție pentru imigranți, la compensații pentru nedreptăți istorice precum sclavia și colonialismul poate să devină o parte a unui mare proiect de construire a unei economii non-toxice, imună la șocuri”. Apoi continuă: acțiunile legate de schimbările climatice sunt necesare nu numai pentru a stopa încălzirea globală, dar promit și „un viitor mult mai excitant decît orice altceva este disponibil acum”. Pentru a finanța un astfel de eco-Plan Marshall, ecologista canadiană propune redistribuirea resurselor: profiturile corporațiilor, cheltuielile militare și veniturilor celor care fac mai mult de $53.000/an.

Este greu de crezut că Naomi Klein își va vedea curând îndeplinită utopia ei marxistă. Într-o lume a cărei economie nu crește, cei fără putere și cei vulnerabili vor fi primii care vor pierde.  Imaginați-vă, scrie Eduardo Porter, că „Blade Runner”, „Mad Max” și „The Hunger Games” ar deveni reale –filmul bate viața!

Ce-i de făcut?

Ecologiștii cer oamenilor să plătească astăzi pentru un beneficiu viitor pe care ei nu-l vor vedea niciodată.

Ecologiștii cer țărilor mai bogate, care sunt confruntate cu crize economice majore, să plătească sute de miliarde de dolari drept compensații unor țări ca India și altele, care vor continua să ardă munți de cărbuni și să polueze pentru că au și ele dreptul la „spațiu pentru carbon”.

Ecologiștii mai cer ca toată această impunere forțată, de sus în jos, să dureze un secol, fără nici un mecanism de control. Sunt chinezii gata să controleze eficiența unei termocentrale pe cărbune?

Avem aici un mecanism perfect desemnat pentru înșelăciune. Deja, guvernul chinez a făcut un anunț grandios de schimbări climatice, dar după aceea a fost forțat să admită că, de fapt, China a ars cu 17% mai mult cărbune decât a fost anunțat anterior. Înșelăciunea va crea un ciclu resentimentar care va dizolva orice sens de scopuri comune.

Statele Unite au cea mai rapidă rată de reducere a emisiilor de CO2 dintre toate națiunile majore ale lumii, ajungând la nivele pre-1996. Și această situație se datorează parțial (horribile dictu) fracturării hidraulice. Gazele naturale înlocuiesc cărbunii din termocentrale, iar gazele naturale emit circa jumătate din CO2 emis de carbuni.

Vestea bună este că SUA, ca și în alte țări, cercetarea științifică face progrese vizibile pentru încetinirea încălzirii globale. Trei domenii se pot distinge:

  1. Atenuarea schimbărilor climatice prin reducerea sau prevenirea emisiilor de CO2 și alte gaze cu efect de seră. Aici intră noile tehnologii și energiile regenerabile („verzi”), modificarea vechilor echipamente pentru a fi eficiente energetic, sau schimbarea practicilor de management sau comportamentul consumatorilor.
  2. Adaptarea la schimbările climatice prin reducerea vulnerabilităților sistemelor biologice și sociale (planificări locale, creșterea capacităților adaptive la secetă, inundații, sărăcie și inegalități economice etc., adaptarea practicilor agricole la noile condiții climatice ș.a.)
  3. Geo-ingineria - un ansamblu de măsuri care vizează intervenții deliberate și pe scară planetară în sistemul climatic terestru cu scopul limitării efectelor adverse ale încălzirii globale. Geo-ingineria este un termen umbrelă pentru două tipuri de măsuri: captarea, urmată de stocarea dioxidului de carbon și managementul radiației solare. Personal, împreună cu studenții mei, lucrez în domeniul sechestrării geologice a dioxidului de carbon în zăcăminte sărăcite de petrol și gaze.

Lecția cea mai importantă aici este că, împreună, cercetarea și inovația, reprezintă cheia de boltă a eforturilor noastre de a permite civilizației să-și continue creșterea și să permită economiei mondiale un viitor cu sumă pozitivă.  Energia verde va învinge energia combustibililor fosili numai atunci când va avea sens tehnologic și economic.

note


[1] Jonathan Conning, 2004, On the Causes of Slavery or Serfdom and the Roads to Agrarian Capitalism: Domar’s Hypothesis Revisited, http://econ.hunter.cuny.edu/wp-content/uploads/sites/6/RePEc/papers/HunterEconWP401.pdf

[2] Esther Duflo, 2012, Women Empowerment and Economic Development, Journal of Economic Literature, 50(4), 1051–1079, http://dx.doi.org/10.1257/jel.50.4.1051

[3] Martin Wolf, 2007, The dangers of living in a zero-sum world economy

[4] Max Roser, 2015, Ethnographic and Archaeological Evidence on Violent Deaths, Published online at OurWorldInData.org.  Retrieved from: http://ourworldindata.org/data/violence-rights/ethnographic-and-archaeological-evidence-on-violent-deaths/

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "41 comments" on this Article:

  1. DanT spune:

    Unele tari au inregistrat in trecut cresteri zero sau regres, dar asta are legatura cu cresterea din alte tari. De ex. scaderea ec. din India a fost cauzata de distrugerea mestesugurilor traditionale ca urmare a importului de produse industriale din Anglia.//
    Trebuie sa intelegem ca ecologismul este o religie, ca si marxismul. E imun la argumente. Vrea reintoarcerea la varsta de aur, necorupta de civilizatie, vrea puritate, egalitate, Paradisul pe Pamant.
    Ati constatat ca Franta are emisii reduse de CO2 deoarece pune accent pe centralele nucleare si nu pe combustibilii fosili. Incercati sa-i explicati unui ecologist ca avem nevoie de centrale nucleare pentru a micsora emisiile de CO2! Sau ca avem nevoie de gazele de sist pentru ca au emisiile mai reduse decat carbunele.
    Sau ca e nevoie de OMG, pentru ca au productivitatea mai mare si sunt mai rezistente, asadar e nevoie de mai putine pesticide care otravesc solul.
    Pe ecologist nu-l intereseaza progresul rational in directia unui mediu mai curat, ci triumful utopiei lui regresive.

  2. George Coman spune:

    Domnule profesor, permiteti-mi o gluma poate nesarata: Daca va mai permiteti multe adevaruri corecte stiintific dar incorecte politic, s-ar putea sa inceapa sa vi se subrezeasca (virgula) cariera stiintifica.

    Iar la modul serios: E o mare usurare pt mine ca cetatean sa vad ca exista inca oameni de stiinta carora nu le e (inca) frica sa spuna ca 2 + 2 = 4.

    O singura urare va transmit: CURAJ! (mi-e teama ca veti avea nevoie de el in viitor)

  3. zzz spune:

    Excelent review al optiunilor avute la indemana de omenire, felicitari!

  4. Kathy Bates spune:

    Cu 50 de ani în urmă s-a spus că petrolul se va termina în 20 de ani.

    Cu 35 de ani în urmă s-a spus că omenirea se va anihila printr-un război nuclear în 10 ani.

    Cu 20 de ani în urmă, un tip a zis că din 2012 va pica definitiv producţia de energie în lume.

    Cu 10 ani în urmă s-a spus că e sfârşitul petrolului.

    E foarte curios ce vor mai inventa peste 10 ani de acum încolo.

    • victor L spune:

      …iar cu vreo 50 de ani in urma la moda era racirea globala. O isterie in toata regula :P

      • Stelian spune:

        Da, chiar prin anii 70. Imi aduc aminte bine o serie de emisiuni stiintifice de atunci…
        Datele meteo sunt mult prea recente.
        EU ma amuz intrebindu-i pe cei care sunt cu incalzirea si cu gazele nu stiu care, cum se face ca aerul nu si-a modificat componenta nici macar la a 10-a cifra semnificativa… (Care aer are 78% azot si 21% oxigen si cam 0,9% argon) Sau cum se face ca un vulcan a blocat o saptamina zborurile dintre America si Europa si cite milionate de tone de praf a aruncat acel vulcan…
        Se spun atitea enormitati sub masca fie a mediului fie ca nu stiu carei cauze, toate avind ca substrat de fapt profitul.
        Si ultima gaselnita de protectie a mediului e masina electrica, uitind sa spuna de materialele pentru baterii (rare, energofage si cu tehnologie poluanta) si de enormitatea ciclului de la energie chimica la energia mecanica trecind prin energia electrica cu randamentele de rigoare.

    • Gamma spune:

      Ei bine eu vad altfel lucrurile . 2000-2008 cresterea economica e in incetul cu incetul oprita de cresterea preturilor la materii prime si in special petrol . Ca a aparut in cel mai sensibil punct al economiei de dinainte – zona bancara – e irelevant . Urmeaza recesiunea +perioada de crestere redusa ce tine pana azi . Combinatia intre scaderea cererii si investitiile facute in perioada in care resursele erau scumpe fac acum ca piata sa fie “inundata”. Asta insemna ca ar fi un moment propice pt un nou ciclu de crestere dar exista o problema la nivelul consumului – nimeni nu mai are chef sa faca extravagante pe datorie si nici bancile nu prea mai au chef sa finanteze asa ceva .
      Eu vad ca omenirea face de 60 de ani imprudente peste imprudente , a scapat de cateva ori cu ajutorul norocului dar tocmai a inceput sa i se infunde . Natura nu stie de politica .
      Insa nu e interzis sa mai scape o data . O descoperire stiintifica majora in domeniul productiei de energie ar putea sa reseteze totul si sa faca sa fie perioada 2008-2016 echivalentul in secolul acesta a perioadei marii crize din sec XX . Insa faptul ca facem greseli dupa greseli ramane .

    • ion adrian spune:

      Faptul ca termenele sunt anticipate gresit inseamna oare ca ele nu exista in mod principial si ca eroarea de termen anuleaza categoric posibilitatea ca odata sa se si produca faptul prognozat? Problema oare nu este viteza de ajungere la producerea lor in raport cu viteza factorilor de franare si conditiile in care chiar s-ar putea produce ele?
      Faptul ca Maltus a fost infirmat ca predictie de orizont temporal inseamna ca princpial nu are dreptate?Asadar oare nu are dreptate dl Cranganu cand observa ca P este element esential?
      Oare o rata de natalitate egala cu doi, adica doi copii la o familie nu ar stabiliza populatia si pe termen lung chiar ar reduce-o ? Spun doi pentruca perechea este cea care asigura perpetuarea speciei.Asta nu inseamna ca aprob cifra de 500 milioane pe terra avansata de acel manifest neorosicrucian de pe pietrele dn Georgia dar fiecareu nivel de dezvoltare socio-economica probabil ca ii corespunde un nivel optim al populatiei pe care nu prea stim sa-l definim de aceea as porni de la nivelul actual care pastrat probabil ca ar deveni si optim odata cu dezvoltarile ulterioare ale civilizatiei.
      Oare nu toate razboaiele lumii incepand de la cel troian s-au produs de fapt pentru acapararea de resurse si bunuri. Oare pe timpul Troiei si mult dupa, si in unele locuri chiar si pana in zilele noastre femeia nu era si este chiar si ea o resursa?Oare sclavagismul si sclavia nu inseamna ca si omul in totalitate poate deveni o resursa? Oare desvoltarea economica nu inseamna pe langa satisfacerea de nevoi vitale si acumularea corecta sau incorecta de resurse? Asadar oare resursa nu este deasemeni un facor cu totul decisiv?
      Oare din articol nu se degaja ca doi sunt parametrii esentiali si anume in formule P, adica populatia si evolutia ei, dar suplimentar si resursa si raportarea economiei la ea? Asta nu ar impune tocmai discutarea prin aceasta prisma a unei a treia cai de dezvoltare, cale la care ma tot refer pe aceasta platforma pe care o consider ceva mai rasarita decat altele?

      In rest intru totul de acord cu acest articol incomplet din punctul meu de vedere dar corect in cele ce-si propune sa abordeze

  5. Harald spune:

    La fel ca și în alte domenii, excesul de rafinament duce la perversiune :) Atât în ecologie cât și în politică. Dacă până acum politicienii pretindeau că e nevoie de taxe pentru a asigura dezvoltarea, acum ajung să pretindă că e nevoie de taxe pentru a împiedica dezvoltarea. Ceea ce poate avea o singură consecință: pe măsura înrăutățirii nivelului de trai se va ajunge la revolte, după cum ar putea depune mărturie oricine a prins vremurile lui Ceaușescu sau ale statelor comuniste din Europa de Est.

    Sigur că se poate și fără creștere economică: în 1999, după 10 ani de la căderea lui Ceaușescu încă nu se atinsese nivelul economic din 1989 și e greu de imaginat că vrea cineva în România să retrăiască acel deceniu. Un politician ca Martin O’Malley sigur habar n-are de așa ceva, el se află la vânătoare de voturi, dar nu-l duce mintea să înțeleagă că pentru democrați există loc numai într-o lume bazată pe abundență energetică. Fără cărbune și petrol, Ștefan cel Mare era doar un lord războinic, ”motănea” tot ce purta fustă și tăia oricând capetele celor care aveau ceva de comentat pe chestia asta. Adică exact ca ISIS în prezent.

    Democrația nu e posibilă decât în condiții de bunăstare materială, adică având energie din abundență. Altfel ajunge repede înlocuită de legea celui mai puternic și e greu de imaginat că Martin O’Malley s-ar descurca prea bine într-o astfel de lume. Și nu, nu se va ajunge la extincția speciei umane. Se va ajunge la dezagregarea societății occidentale, în timp ce Brazilia, Rusia, India și China vor emite în continuare oricât CO2 va rezulta din activitățile lor economice.

    Bottom line: reducerea emisiilor de CO2 este fezabilă numai în condiții de creștere economică și de abundență energetică. Astfel încât să se renunțe la cărbune pentru că e ineficientă arderea lui, nu pentru a reduce creșterea economică. Acum, poate ar fi momentul să-i întrebăm pe Gerhard Schroeder și pe Joschka Fischer cum e cu închiderea tuturor centralelor nucleare ale Germaniei. Însă va fi mult mai interesant să vedem disputele între ecologiștii anti-dioxid de carbon și ecologiștii anti-energie nucleară :P

    • Kathy Bates spune:

      În 1999, după 10 ani de la căderea lui Ceaușescu încă nu se atinsese nivelul economic din 1989, dar nu e greu de imaginat că vrea cineva în România să retrăiască acel deceniu.

      În Bucureşti sau Constanţa, da, e greu de imaginat. Mai ales pentru cineva care făcea o meserie intelectuală, sau care se apucase de comerţ după 1990. “Inflaţie de 180%” era pentru el trompeta apocaliptică. Aşa gândesc urbanii.

      Dar “urban” nu e tocmai o laudă. Urban poate să însemne şi “unul din faţa blocului”. Învăţ să repar telefoane mobile sau să asamblez calculatoare desktop din piese de pe Alibaba, îmi fac atelier în bucătăria de la blocul meu comunist, pun ceva bani deoparte şi îmi iau BMW de la samsari. Asta înseamnă în prezent să fii meşter.

      În regiunile mai puţin moderne în moravuri ale ţării, cum ar fi oraşele industriale în care relaţiile de clan erau ca la talibanii afgani, lucrurile stau puţin altfel.

      • Harald spune:

        Nu. Dacă epoca Ceaușescu e într-adevăr regretată – mai sincer sau mai puțin sincer – în mod sigur epoca Văcăroiu sau epoca Ciorbea nu le regretă nimeni. Oricine aprecia diverse politici la Văcăroiu a avut ocazia să le vadă mult mai bine implementate de Năstase. Și oricine a avut ceva de apreciat la Ciorbea, în mod sigur a fost mai mulțumit de Tăriceanu.

      • Ronald spune:

        Asa se cheama c-ai trait vizu-zocializd, Kathy Bates.
        De acord ca nu e conform celui “american”. Ba chiar difera-n fundament. Incerc de ani de zile sa fac rumunii sa priceapa ca e o mare diferenta intre eficientizare si eficacizare. Diferenta fundamentala. De principii. De fundament. Inca n-am reusit. Majoritatea iobagilor formalitatii inca-si impune alegerea.

  6. Ronald spune:

    Hmm… depinde despre ce fel de “crestere” “facem-vorbire”. Deoarece una considera “dreapta” ca fiind crestere si altceva sporeste in viziunea socializda. Ca lumea e in impas economic se vede chiar si-n conturile unor mistreti precum tzirtziac. Dar la fel de adevarat este ca lumii ii este chiar “perpendicular” ca rssh nu este capabila sa-si gaseasca locu’. Acea capabilitate tine de nativitate si de cultivarea acesteia. Chestiuni total improprii prin (re)forma legiferata recent. Care consfiinteste, din pacate, celebra h2o. Adicatilea dvs faceti “lobby” pt co2. Ori impotriva. Zocilizda abordare a broblemei exprimata cu pietre-n geamuri spune clar si limpede si fara echivoc cam care e mersu’

  7. alex spune:

    Lumea e fortata la crestere economica din cauza indatorarii si a dobanzilor pozitive. Altfel nu ar fi nici o problema sa avem crestere zero.

    Pe vremea lui Genghis Han cresterea economica era o necesitate pentru ca nu exista stoc de bogatie semnificativ si nevoile nu erau acoperite (nici macar cele de baza- fiziologice si de siguranta), azi insa situatia e diferita insa exista datorii imense la nivel global care sapa in stocul de bogatie si in bunastarea noastra.

    • Harald spune:

      Dacă ai numărul populației în creștere, atunci e obligatorie creșterea economică, alternativa fiind scăderea nivelului de trai. Și numărul populației ESTE în creștere. În ciuda prostiilor politicianiste occidentale, atât feministele cât și homosexualii trebuie să mănânce și ei ceva, la vremea când nu vor mai putea munci.

  8. victor L spune:

    Demersurile halucinante ale stingii pentru stoparea economica, ingrijorata de soarta pamintului, imi amintesc de scriitorul Günter Grass, mare sustinator a “lagarului socialist”. Si care, in urma grevelor organizate de sindicatul Solidaritatea, s-a deplasat in Polonia sa-i convinga pe muncitori ca gresesc. Dar, la ora mesei, cind a fost invitat de grevisti sa ia masa cu ei, a sters-o hoteste pina in Germania sa serveasca prinzul.
    Günter Grass propavaduia binefacerile comunismului, dar nu pentru el.

  9. man of war spune:

    :) textul fiind foarte lung l am citit pe diagonala (momit fiind de frazele in bold characters)
    exista bolnavi in stadii terminale mentinuti in viata cu perfuzii. traiesc ei oare ?
    gm foods poate sustine o populatie in crestere, dar care s consecintele pe termen lung ? gras si frumos nu inseamna si sanatos. am o pereche de pantofi (indian holy cow leather – jupuita dupa animalul care a murit de batrinete probabil) nemuritori ! ii mai schimb sa nu dau impresia ca nu mai am altii. de ce ar trebui romania / usa / europa, a caror rata de crestere demografica este negativa, sa manince plastic cind s ar putea hrani natural ? sau ideea de sat global are de a face mai degraba cu jumulirea la scara planetara ? :)

    • Harald spune:

      Pentru că lucrurile trebuie făcute într-o anumită ordine. Mai întâi e nevoie de hrană ieftină și abundentă, pentru toată lumea, după care avem timp să ne jucăm și de-a hrana ”naturală”. Dacă crezi că poți secera grâul ca pe vremea lui Moromete și să ai totuși suficientă mâncare pentru toată lumea, poți să crezi și mai departe tot așa, nicio problemă.

      • Nordwind spune:

        Pai poate nu ar fi nevoie, in realitate, de 200 de feluri de salam plin de mizerii, de alte sute de soiuri de iaurt idem, de kilolemetri de rafturi pline de jde soiuri de macaroane? V-ati gandit ca am putea trai mult mai bine si mai sanatos, fara sa sufere nimeni de foame, daca nu ne-am lacomi, idiot, la o abundenta inutila? Intre penurie si supraoferta ar trebui sa se manifeste acel bun simt care sa ne spuna ca ceva nu e in regula cand ajungi sa traiesti in principal ca sa consumi.

        Nu e in regula sa ajungi, ca societate, sa te definesti doar in termeni de eficienta economica. Sa nu mai ai cetateni, ci consumatori si resurse umane. Sa nu mai poti gasi satisfactie decat cumparand si consumand intr-una. Ca sa dau doar un mic exemplu, ce pare nesemnificativ, dar spune multe, in opinia mea: chiar e nevoie sa incepem craciuneala prin magazine din noiembrie? Chiar nu putem trai daca nu-s deschise toate supermarketurile de luni pana luni, de la 9 dimineata la 11 noaptea?

        Societatile occidentale au ajuns dependente de un tip de bunastare care depaseste cu mult nevoile reale ale unei fiinte umane. Asta in timp ce gradul de satisfactie psihologica nu a crescut, ba dimpotriva. E plin de oameni depresivi, nemultumiti, stresati, chinuiti de anxietatea ca-si pierd banii, statutul, posibilitatea de a cumpara si consuma.

        Am ajuns sa subordonam eficientei economice totul: educatia, sanatatea, arta, cultura, tot ceea ce face ca o viata sa fie implinita. Bizar ar fi ca nebunia asta sa nu se razbune crunt intr-o zi.

        • Harald spune:

          @ Nordwind – acele ”200 de feluri de salam pline de mizerii” nu reprezintă necesarul real de consum multiplicat de 200 ori, așa cum păreți dvs.să aveți impresia. Probabil că 80% din cantitățile efectiv vândute sunt de fapt din 7-8 sortimente, în timp ce 150-160 de sortimente totalizează vânzări nesemnificative, de ordinul a 2-3% luate împreună. Însă fără acele 192 de sortimente nevandabile nu s-ar ști niciodată ce merită produs și ce nu. Așa se obține de fapt calitatea: fiindcă au de unde alege, oamenii cumpără sortimentul cel mai bun pe care și-l pot permite, iar gunoaiele dispar încet-încet din oferta producătorilor.

          Pe vremea lui Ceaușescu era simplu, orice salam era cumpărat imediat ce era disponibil în magazin, chiar dacă găseai în el pene și gheare. Pentru că oferta era net inferioară cererii, la fel ca la oricare alt produs de larg consum: detergenți, bere și orice altceva se mai putea cumpăra din magazine. Inclusiv margarina Marga, produs ”colorat artificial, aromatizat sintetic, conservat chimic”, după cum scria cu mândrie proletară chiar pe ambalaj.

          Acele supermarketuri deschise de la 9 dimineața la 11 noaptea asigură niște locuri de muncă și au destul de puțină legătură cu Crăciunul. În UK, Tesco-urile Extra (cele mai mari, cu suprafețe de ordinul a 1-2 hectare) sunt deschise toată noaptea, de luni până vineri, fără nicio legătură cu Crăciunul. Logica lor fiind simplă: dacă tot au nevoie să aducă noaptea 40 de oameni la muncă pentru a aranja marfa în rafturi, atunci pot foarte bine să lase și magazinul deschis pentru clienți, că tot aia e.

          Singurele case de marcat deschise sunt cele automate și dacă ai vreo problemă cu una dintre ele, vine cineva de la pază să te ajute, nu au casiere pe timpul nopții. Sâmbătă noaptea la ora 24 se închid pentru că așa spune legea, magazinele de peste 280mp nu pot fi deschise duminica mai mult de 6 ore, iar ele aleg să fie deschise de la 10 la 16, după care se închid din nou până luni dimineața la 6. Nu e nimic rău în a fi deschise toată noaptea, până pe la ora 2 se vede că au efectiv câteva zeci de clienți în orice moment, adică niște oameni se aprovizionează atunci, că așa e programul lor. A fi indignat pentru niște supermarketuri deschise până la 11 noaptea denotă provincialism. Aeroporturile și stațiile de benzină nu ar trebui și ele închise noaptea? :)

          • Nordwind spune:

            :) Calitatea se obtine producand tone de alimente care apoi se arunca? Serios? Calitate inseamna zeci de bauturi “racoritoare” in care singurul element natural e apa? Sau zeci de pateuri care “pot contine urme de carne”? You made my day, de mult n-am mai ras cu atata pofta. Si nici cu atata amaraciune.

            Stiu ca magazinele deschise toata noaptea nu au legatura cu Craciunul. Craciunul a fost ALT exemplu, imi pare rau ca nu ati inteles. Pana in anii 90 in Germania magazinele se inchideau la ora sase si duminica erau inchise si nu cred ca erau nemtii mai provinciali atunci decat sunt azi. Apoi niste isteti si-au dat seama ca pot castiga inca si mai mult daca ii conving pe fraieri ca e absolut si imperios necesar si vital sa cumperi servetele si cipsuri la trei dimineata. Oamenii care muncesc acolo noaptea o fac pentru ca nu au incotro. Pentru ca depind de niste salarii mizere si de vointa patronilor care nu dau doi bani pe ei. De asta prefera sa angajeze putini, sa-si sufoce cu treaba si sa-i tina intr-o permanenta stare de stres ca-si pierd jobul daca cracnesc. Aeroporturile, spitalele, garile sunt o necesitate si nimeni nu cere sa se opreasca la 6 seara. Dar sa nu-mi spuneti ca ar avea de suferit calitatea vietii cuiva daca nu s-ar mai duce la Tesco la doua noaptea.

            Sunt multe de spus aici. :) Pentru mine bunastare nu inseamna imbuibare si lipsa de masura. Dar admit ca asta e o gandire foarte provinciala. :)

            • Harald spune:

              Când apelăm la calificative gen ”salarii mizere”, discuția devine una bazată pe ideologie marxistă. Sau ”proletară”, dacă vă sună mai plăcut urechilor. Și ca orice ideologie, nu mai are nimic de-a face cu logica și cu argumentele raționale, ci cu credința. Adică discuția devine superfluă.

              Da, în vremurile de aur de altădată existau niște oameni care știau întotdeauna ce e mai bine pentru alții: Marx, Engels, Lenin, Stalin, Ceaușescu, Enver Hodja ”și tot neamul lor, cel adormit și neadormit”. Ei știau ce fel de salam trebuie produs, ei știau cât trebuie să mânânce oamenii muncii, ei știau la ce oră trebuie închise magazinele și la ce oră trebuie stinsă lumina pe străzi și în casele oamenilor etc. etc. Numai că toți se află ”la loc cu verdeață” în zilele noastre, așa că tre’să ne descurcăm și noi cum putem :P

            • man of war spune:

              @ harald (the king)
              nu te mai opinti asa omule, ca n ai inventat tu potcoava si nici n o sa schimbi sistemul socialist/capitalist/comunist. asigura ti picioarele, poarta gumarii lui nike, si o sa ti fie bine, just do it. omule, tu nu observi ca lumea se indreapta spre alte “industrii” “creative” si “creatoare” ? politice, financiare, bancare si asiguratoare ?

  10. MariS spune:

    Ei, când se pune pe portdrapel “creşterea economică”, cine ar îndrăzni să fie contra? Sigur, există peste tot extreme şi exagerări, dar merită să arunci “copilul” ECO din copaie odata cu “apa” exagerărilor ecologiste? Cred că sub umbrela protectoare a mult doritei “creşteri economice” se ascunde o excrescenţă nocivă: consumerismul. El este cancerul ce roade din interior capitalismul. Capitalismul în sine nu e rău, nu e nici raiul, dar măcar e viabil, adică viu. Dar asta nu înseamnă că e imun la “boli”. Aşa cum şi omul marcat de lăcomie, orgolii şi agresivitate se degradează încetul cu încetul, tot aşa se poate degrada şi societatea capitalistă dacă nu menţine măsura. Ori consumerismul nu mai ţine de nevoile fireşti, normale, ale societăţii, ci îşi crează şi propagă cu agresivitate, cu orgoliu şi cu lăcomie nevoi artificiale folosindu-se de advertising, de miile de reclame care ne inundă zilnic intimitatea. Îţi pătrund pe sub uşă, pe benzile televizoarelor, pe ecranele monitoarelor. Asta da manipulare! Doar că e atât de prezentă că n-o mai băgăm în seamă, în schimb ne intrigă cea ecologistă.

  11. pro_fan spune:

    Dincolo de interese, politici si zvonistica (apropo, pana si WIKI afirma ca “Deși s-a afirmat că în 2013 calota glaciară arctică va dispărea definitiv, ea este în prezent cu 60% mai întinsă decât în 2012, marginile sale aproape unind Canada și Rusia”), v-as fi recunoscator daca ati explica pe ce considerente pragmatice se bazeaza de fapt incriminarea asa-ziselor gaze cu efect de sera, respectiv care ar fi, in viziunea sustinatorilor teoriei, mecanismul pervers care ar genera efectul de sera antropic, dincolo de sumara analogie cu “plapuma izolatoare” , avand in vedere ca:
    - cu exceptia vaporilor de apa, majoritatea gazelor antropice incriminate se comporta similar aerului natural dpdv al convectiei si conductivitatii, ba chiar CO2 are conductictivitate usor mai scazuta
    - spre deosebire de gazele mono si diatomice (N2, O2), gazele poliatomice (H2O, CO2, CH4 etc), intr-adevar, transfera mai intens energie prin radiatie directa, fiind capabile sa absoarba selectiv infrarosiile de frecventa lenta. ramanand insa permeabile la frecventele jnalte
    - la temperaturi obisnuite de sub 300-400K, ponderea transferului caloric prin radiatie este neglijabil comparativ cu ponderea convectiei si conductiei termice
    - odata cu cresterea absorbtiei de radiatie, daca are ca efect cresterea temperaturii, atunci creste si emisia, iar spectrul radiatiei de transfer se deplaseaza spre gama frecventelor inalte

    PS: iertati-mi ignoranta

  12. Constantin Cranganu Constantin Crânganu spune:

    v-as fi recunoscator daca ati explica pe ce considerente pragmatice se bazeaza de fapt incriminarea asa-ziselor gaze cu efect de sera, respectiv care ar fi, in viziunea sustinatorilor teoriei, mecanismul pervers care ar genera efectul de sera antropic

    Simplifcând mult, ei se bazează pe o corelație aparent corectă: cu cât sunt mai multe gaze de seră acumulate în atmosferă, cu atât este mai mare efectul de seră.

    Am scris corelație aparent corectă pentru că avem de-a face cu vechea problemă: cine a fost mai întâi, oul sau găina, aka încălzirea globală sau concentrațiile de CO2?

    Folosind datele relevate de carotele de gheață din Groenlanda și Antarctica, climatologii au dat un răspuns fără echivoc: În ultimii 800.000 ani, apar diferențe temporale de ordinul a 5.000 – 8.000 de ani între creșterea inițială a temperaturilor globale, datorate ciclurilor Milankovic și altor cauze naturale, urmate apoi de creșterea concentrațiilor de CO2. Faptul că Al Gore răstălmăcește aceste diferențe temporale în scop propagandistic, nu face decât să scadă încredera publicului în rapoartele IPCC. Au exista și voci care au cerut anuluarea Premiului Nobel pentru Pace, câștigat de Gore și IPCC cu date interpretate eronat. Din păcate, Premiile Nobel nu se retrag prin definiție.

    Un exemplu clasic este următorul: imediat după cel de-al doilea război mondial, economia mondială a cunoscut o creștere foarte rapidă, până a intervenit prima criza a petrolului. Concentrațiile de CO2 produse de boom-ul industrial post-război au crescut exponențial. Cu toate acestea, înaceeași perioadă (1945-1970), temperaturile globale au înregistrat scăderi pronunțate.

    Vă las plăcerea de a mai găsi și alte răspunsuri la întrebările dumneavoastră vizionînd un documentar BBC, intitulat The Great Global Warming Swindle

    • Kathy Bates spune:

      ”Cei 30 de ani glorioși” (cum le spun francezii anilor 1945-1975) au fost echivalentul european al Chinei de azi. Adică s-a poluat, în Europa, URSS și SUA, fără nicio reținere. Fără filtre de particule, fără captarea carbonului, fără catalizatoare, cu haldele de minereu depozitate în aer liber, cu locomotivele cu abur (care s-au folosit la noi pe liniile curente până prin 1974-1975), cu camioanele care lăsau trene de fum după ele, cu centralele termice pe păcură și sobele cu motorină, cu arderea gazelor la sondă, cu detonațiile nucleare în aer liber.

      Până prin 1960-1961, nivelul radiațiilor de fond (radiația emisă de pământ, roci, pulberile din atmosferă etc) crescuse atât de mult încât aproape toate aliajele produse industrial erau slab-radioactive, inclusiv cele folosite în fierul-beton al clădirilor în care locuia mai toată lumea. Astfel încât directorii întreprinderilor care fabricau senzori și aparate de măsură foarte sensibile au cerut să li se livreze oțel recuperat din epavele de pe fundul Atlanticului de Nord, fiindcă numai astfel se putea garanta că nu va exista o sursă de radiații parazită care să influențeze funcționarea aparatului.

      Tratatul de interzicere parțială a testelor nucleare a fost semnat în octombrie 1963. Radiația de fond a revenit la normalitate abia prin anii 1990.

  13. Prostu' satului spune:

    Bine v-am regasit, d-le Profesor.

    Ca ecologistii sunt de vina/n-au dreptate, asta e un postulat pe platforma asta, prin urmare orice comentariu “pe alta linie” ar fi o pierdere de vreme.

    Mi-a atras insa atentia aceasta fraza, “Oricare ar fi meritele propunerii „o lume fără creștere economică = o lume fără emisii crescute de carbon= o încălzire globală sub 2°C”, consider că este o utopie.”
    Si iata de ce mi-a atras atentia. Surprinzator probabil pt. dvs., sunt intrutotul de acord cu fraza in cauza. Indiferent ce cred sau vreau eu, aproape sigur asa vor merge lucrurile, cel putin in viitorul apropiat/mediu.

    Neclare imi raman insa doua lucruri.
    Primo, fraza dvs, sugereaza ca sunteti de acord cu relatia cauzala respectiva. Da, cresterea economica va continua sa duca la emisii de carbon (includem aici si, sau mai ales metanul), iar asta la randul ei va alimenta incalzirea globala cu peste 2°C.
    E adevarat? Admiteti aceasta relatie cauzala, credeti ca ea exista in aceasta forma (chiar daca nu neaparat in exact acesti parametri, ca or fi 2°C, sau 1.5, sau 2.5 etc.)?
    Cam toate articolele (si comentariile) dvs. de pana acum au fost cumva ambigue in aceasta privinta. Parca n-ati nega relatia, dar nici n-o afirmati cu tarie – cam ca-n bancul cu raspunsul evaziv, daca-l stiti.
    Cum e? Nu va cer o demonstratie savanta, eventual sustinuta cu 100 de referinte (e oricum genul de subiect controversat la care referintele servesc doar pentru a evita un raspuns transant, exista nenumarate referinte pro si nenumarate contra), ci doar va intreb care este convingerea dvs. intima.

    Secundo, partea prescriptiva. Cum ziceam, credem ca relatia e buna/corecta, asadar totul va creste – economia globala, bunastarea, consumul de energie, emisiile de carbon, temperatura globala.
    Pana cand? Pai, pana cand ajungem macar 200 de miliarde de oameni (sau 500 de miliarde, ca nu-mi mai amintesc exact cifra avansata de expertul universal de pe-aceasta platforma. In orice caz era ceva cu sute de miliarde, de m-am simtit cumva stingher intre cei doar sapte miliarde sau cati suntem, realizand in ce groaznica singuratate traim si ce viitor frumos ne asteapta cand vom fi macar de 30 de ori mai multi, toti cu case mari, ifose pe masura si conducand gas guzzlers).
    Cum astia 200 sau 500 de miliarde vor avea toti un nivel de trai mult mai ridicat, vor consuma mult mai multa energie/capita decat azi – per total de 100 de ori mai mult decat azi? Ca la 300 de miliarde de tone de petrol pe an? – implicit temperatura va creste si ea, nu stim cu cat, dar pare foarte probabil ca va creste cu mult peste cele 2°C.
    Acum, nedumerirea mea si referinta la partea prescriptiva, este urmatoarea – ce-ar fi mai bine sa las mostenitorilor, traitori in aceasta Brave New World? Niste barci pneumatice, sau mai degraba niste borte adanci in pamant?

    • Harald spune:

      Un premiu Darwin (Darwin Awards, ca să știm clar despre ce discutăm :) ) asta ar trebui lăsat moștenire. Și nu urmașilor, ci restului speciei umane.

      Faptul că există o încălzire globală care datează de vreo 12.000 de ani e una, iar corelarea ei cu nivelul de dioxid de carbon e alta. Dacă încălzirea globală din ultimele 12.000 de ani e produsă de activitatea solară (și probabil că este) poți să reduci dioxidul de carbon și metanul la zero, că ea va continua să se manifeste.

      Separat de asta, s-a mai discutat la un articol: ai stabilit tu nivelul optim de CO2 și îl vrei neapărat atins? E de preferat mai multă tundră decât azi și mai puțină Sahara decât azi? Erau corecte valorile suprafețelor de tundră vs.deșert de pe vremea Imperiul Roman sau cele de pe vremea profetului Mahomed? Pe care dintre ele ar trebui să le aplicăm și să le menținem astăzi?

      • Constantin Cranganu Constantin Crânganu spune:

        Dacă încălzirea globală din ultimele 12.000 de ani e produsă de activitatea solară (și probabil că este) poți să reduci dioxidul de carbon și metanul la zero, că ea va continua să se manifeste.

        Din păcate, pentru ecologiști, aveți perfectă dreptate. Dacă mâine, printr-un miracol, emisiile de CO2 ar deveni zero, efectul celor 400 ppm CO2, deja prezenți în atmosferă, nu va dispărea instantaneu. Oceanele vor absorbi jumătate din excesul de CO2 (exces prin raportare la valoarea de 280 ppm), dar 10-20% din totalul emisiilor vor rămâne în atmosferă vreme de milenii.

    • Constantin Cranganu Constantin Crânganu spune:

      @Prostu’ satului

      Am dat două ecuații în articol. Cu perspicacitatea dvs., dovedită de- a lungul multor comentarii la articolele mele, cred că ați remarcat care este singurul lor parametru comun: P= Populația. Cu alte cuvinte, convingerea mea (fără a fi intimă, pentru că păstrez intimitățile în cadrul familiei mele și a cercului meu de prieteni) este că dinamica populației va decide soluțiile celor două ecuații.

      Dacă ați avea acces la cartea mea Exploring the Earth System, KendallHunt, 2013, v-aș recomanda să citiți cap. 17, „Global Population Change”. Am detaliat acolo multe aspecte despre interacțiunile dintre populația globului și diferitele revoluții care au impus trenduri în dinamica acesteia, ratele de creștere demografică, tranziția demografică și stadiile de creștere a populației etc.

      O parte importantă am dedicat-o constrângerilor care controlează populația globului. De exemplu, am scris acolo că rata totală de fertilitate (RTF) a scăzut de la 5,0 în 1950 la 2,5 în 2000, și trendul acesta continuă în țările dezvoltate. Apoi am analizat cei trei factori de care depinde RTF: biologic (vârsta până la care reproducerea este viabilă, disponibilitatea hranei și nutriței necesare), sociologic (vârsta primei căsătorii, recompensele sociale de a avea copii, accesul la educație, accesul la mijloace contracepționale) și economic (costul relativ al copiilor, valoarea adăugată de ei la averea familiei, în special în mediul rural, securitatea viitoare a persoanelor în vârstă). Speranța de viață și fenomenul de urbanizare sunt de asemenea ingrediente esențial ale dinamicii populației.

      În discuțiile mele cu studenții accentuez în special importanța educației (pentru a aduce fertilitatea în domeniul alegeriii conștiente, creșterea rolului femeii în deciziile de planificare a familieii și a democrației de cuplu etc.).

      Dar există și factori-surpriză – d.ex., decizia Chinei de a permite mai mult de un copil per familie – care pot altera soluțiile celor două ecuații. Până în prezent, proiecțiile Națiunilor Unite estimează că creșterea explozivă a populației, datorată revoluției industriale, se va plafona în jurul anilor 2050, la circa 9-10 miliarde. Un astfel de număr este acceptabil din aproape toate punctele de vedere (consum energetic, dezvoltare tehnologică, bunăstare etc.)

      • Prostu' satului spune:

        Multumesc pentru raspuns, chiar daca sunt silit sa constat ca ambiguitatea ramane aceeasi.
        Va pusesem doua intrebari.
        Prima era mai simpla si se preta unui raspuns direct, straightforward. Paradoxal, este cea careia nu i-ati raspuns deloc – dar, fireste, nu aveti absolut niciun fel de obligatie s-o faceti, asa ca nu insist. E cumva ca-n vorba aceea cu tacerea asurzitoare – si tacerea e un raspuns, uneori mai concludent decat un potop de vorbe.
        Cat despre treaba cu populatia si (mai ales) cu proiectiile Natiunilor Unite, sau ale oricui altcuiva, in aceasta privinta, cred ca nu ma veti condamna prea tare daca spun ca nu dau doi bani pe ele, nu atunci cand se refera la un oriziont de timp mai mare de, sa zicem, 10 ani. Lumea lui 2015 imi pare foarte diferita de cea din urma cu doar 10 ani, ca realitati, probleme si perspective. Asa ca 35 de ani in viitor… sanatate si-un praz verde. Fara nici cea mai mica intentie de-a va minimaliza munca, ma intreb cam ce parere or avea cei din ISIS (si, in general vorbind, din partea tot mai mare din lume care se scufunda in prostie si/sau barbarie) despre consideratiile dvs. cu privire la RTF and alike.
        Realitatea “mea” e ca navigam intr-o ceata densa, cu foarte putine instrumente la dispozitie.
        Multumesc inca o data pentru rapsuns si va astept cu interes urmatoarele articole.

      • Kathy Bates spune:

        China a renunţat la politica unicului copil fiindcă autorităţile au constatat între 2010 şi 2013 o scădere netă a populaţiei – numărul naşterilor a fost mai mic decât al morţilor.

        Prima dată când populaţia lor a scăzut din cauze naturale, fiindcă în istoria lor metodele de reducere a numărului de guri de hrănit erau războiul civil, revoluţia, foametea, masacrul, ocupaţia străină şi alte delicateţuri d-astea pe care proverbul chinezesc le numeşte “vremuri interesante” :-)

    • ion adrian spune:

      Chiar daca nu emisiile tehnologice nu ar fi principalul motiv al incalzirii globale pe termen lung ele pot fi insa pe termen lung ca si picatura de apa care poate varsa un pahar plin caci si aici suntem intr-o competitie contra cronometru intre dezvoltarea stiintei si tehnicii si orce amenintare obiectiva, adica independenta de deciizile noastre fiind produsa de cauze naturale, geologice sau cosmice si atunc orice mijloc de franare de temporizare este in sprijinul civilizatiei si vietii omului pe pamant.

      • ion adrian spune:

        Erata: Chiar daca nu emisiile tehnologice nu ar fi principalul motiv al incalzirii globale pe termen lung ele pot fi insa pe termen scurt ca si picatura de apa….

  14. Constantin Cranganu Constantin Crânganu spune:

    Am scris în articol următoarele fraze:

    Ecologiștii mai cer ca toată această impunere forțată, de sus în jos, să dureze un secol, fără nici un mecanism de control. Sunt chinezii gata să controleze eficiența unei termocentrale pe cărbune?

    Avem aici un mecanism perfect desemnat pentru înșelăciune. Deja, guvernul chinez a făcut un anunț grandios de schimbări climatice, dar după aceea a fost forțat să admită că, de fapt, China a ars cu 17% mai mult cărbune decât a fost anunțat anterior. Înșelăciunea va crea un ciclu resentimentar care va dizolva orice sens de scopuri comune.

    Citind azi dimineață The New York Times, găsesc următoarele fraze în articolul Încrederea și banii sunt în centrul discuțiilor cruciale de la Paris despre schimbările climatice:

    The international climate change negotiations entering their second and final week encompass a vast and complicated array of political, economic and legal questions. But at bottom, the talks boil down to two issues: trust [s.m.] and money.

    The agreement is also expected to require countries to return to the table at least once every 10 years with even more stringent emissions reduction pledges.

    But can those governments be trusted to do what they say they will do?

    The issue has emerged as a point of tension between the United States and China, after the two countries last year celebrated a breakthrough on climate policy, announcing a joint plan to reduce their future emissions.

    But last month it was discovered that China was burning 17 percent more coal than it had previously reported. That episode highlighted the need for an outside body to verify countries’ emissions reductions, many observers said.

    “Transparency is an enormously important part of this,” said Todd Stern, the American climate change negotiator. “One hundred and eighty-four countries have put forth targets. The transparency regime is the thing that will allow everyone to have confidence and trust that other countries are acting. It is at the core of this deal.”

    Este doar o întâmplare nefericită minciuna Chinei sau poate o sechelă – pe care ne-o amintim bine și unii dintre noi – a ideologiei comuniste, conform căreia, una zicem și alta fumăm (ardem, în cazul de față)?

  15. Constantin Cranganu Constantin Crânganu spune:

    Știri îmbucurătoare de la Paris – Dracul nu-i chiar așa de negru

    Emisiile globale de gaze cu efect de seră au crescut puțin în 2014 și par să fie în scădere în 2015 – conform unor noi date care crează posibilitatea că perioada de creștere rapidă a emisiilor globale să se fi terminat.

    Scădera de 0,6% proiectată pentru anul acesta, dacă va vi confirmată, va fi foarte neobișnuită într-o perioadă când economia globală crește. Proiecția constrastează puternic cu creșterea medie a emisiilor de 2,4% anual în ultimul deceniu, uneori ajungând chiar la 3%.

    Noile cifre au fost făcute publice în cadrul Conferinței ONU de la Paris de către Global Carbon Project și publicate simultan în revista Nature Climate Change.

  16. Constantin Cranganu Constantin Crânganu spune:

    Știri nu prea îmbucurătoare din Paris

    The Paris climate deal is not going to solve climate change. At best, it will cut emissions by about half as much as is necessary to stave off the most devastating consequences of a warming planet.

    Bun și-atât, dar cu ce costuri?

  17. Constantin Cranganu Constantin Crânganu spune:

    Alte știri îmbucurătoare din Paris

    Din Paris, International Energy Agency (IEA) a publicat 2015 World Energy Outlook (WEO), care prevede că gazele naturale vor continua să joace rolul principal în reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.

    IEA prognostichează că consumul mondial de energie va crește cu 33% până în 2040 și gazele de șist vor fi esențiale în satisfacerea cererii de gaze naturale. Conform scenariului celui mai probabil prezentat în raport, producția de gaze de șist se va tripla aproape până în 2040: de la 331 miliarde m3 în 2013, la 941 miliarde m3 în 2040.

    Gazele neconvenționale (de șist, grizzu, hidrați gazoși, din roci compacte și din transformarea cărbunilor în gaz) vor deveni o parte tot mai importantă a producției globale de gaz, reprezentând peste 60% din creșterea totală a producției de gaz în perioada 2014-2040.

    Raportul elaborat în Franța – ironic, țara care a interzis fracturarea hidraulică – elogiază rolul SUA în revoluția fracturării hidraulice:

    Revoluția gazelor de șist din Statele Unite este un memento că sistemele energetice rețin potențialul pentru schimbări acute și rapide, o dată ce tehnologia atinge un punct de cotitură în privința eficienței și comercializării dovedite pe piață. În 2005, producția de gaze de șist reprezenta doar 6% din producția totală de gaz a SUA și 1% din producția mondială de gaz. Până în 2014, producția de gaze de șist a crescut la un amețitor 52% din producția SUA și 11% din producția globală.

    Chiar dacă piețele de gaz din afara Americii de Nord nu au simțit încă impactul direct al acestei revoluții (depinzând de începutul exporturilor de gaze lichefiate americane), rezultatele indirecte – reorientarea așteptărilor pieței, schimbările fluxurilor comerciale de gaze și cărbuni, impulsionarea economică a unor sectoare ale economiei SUA – au fost deja reaimțite în interiorul și exteriorul Americii de Nord.

    Încă o dată, à bon entendeur, salut!…



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Constantin Crânganu


Constantin Cranganu

Constantin Crânganu este profesor de geofizică și geologia petrolului la Graduate Center și Brooklyn College, The City University of New York. Între 1980 și 1993 a fost asist... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

Că incompetența și corupția sînt legate, merg mînă în mînă, stau la aceeași masă, etc., ...

de: vintila mihailescu

la "Corupție sau incompetență?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)