joi, martie 28, 2024

Oltchim, o obsesie națională

Oltchim este cu siguranță o mare întreprindere dar, mai mult de atât, este o adevărată obsesie națională. Nu este, din păcate, și o mândrie națională.  Mass-media, mediul public și chiar multe discuții private au fost acaparate în ultimul an de dezbateri furtunoase – dar  destul de sterile – cu privire la viitorul acestei mari companii care trebuie să fie – nu-i așa ? – luminos, că doar este o mare companie de stat. Oltchim este pe toate buzele, a făcut obiectul disputelor electorale și chiar al unei încercări eșuate de privatizare cu accente de melodramă și pare să concentreze la maxim, încă, energiile și gândurile decidenților și analiștilor. Până când și de ce oare ?

Nu aș fi ridicat această întrebare dacă nu vedeam cum în grupul larg al comentatorilor pe acest subiect nu intră și o publicație economică serioasă și respectabilă cum este Ziarul Financiar printr-un editorial semnat de dl. Sorin Pâslaru.

Astfel, în numărul de astăzi, 26 februarie 2013, al publicației, dl.Pâslaru preia și dezvoltă ideile dlui Petru Ianc, fost director în Ministerul Economiei (între noi fie vorba, unul dintre cei care ar fi trebuit să ghideze, în trecut, compania de stat Oltchim spre prosperitate), idei aparent ”revoluționare”, menite să rezolve aproape miraculos frământata soartă a combinatului vâlcean.

Zice domnul Ianc că Oltchim este, de fapt, o companie europeană și, ca atare, ar trebui, nici mai mult nici mai puțin, să fie luată în grijă directă de către însăși onorabila Uniune Europeană. Uniunea ar trebui ”să sprijine companii cheie de a căror menţinere pe piaţă depinde dezvoltarea economică a UE.” prin intermediul unui ”Fond de Redresare industrială” (?!!), similar Fondului European pentru Stabilitate, care se raportează la sistemul bancar.  Pentru a nu persista în eroare, așa cum se întâmplă în articol, precizez că actualul Mecanism European de Stabilitate (ESM) sau antecesorul acestuia – European Finanical Stability Facility (EFSF) – nu au salvat nicio bancă ci sunt concepute ca mecanism de salvare în caz de urgență a unor state.  Până acum orice sprijin către instituțiile financiare se făcea prin intermediul statelor membre ale Uniunii Europene și doar recente au avut loc discuții în sensul unei intervenții directe a ESM.

Mergând mai departe, zice articolul menționat că nu numai Oltchim ar trebui să intre sub pulpana ocrotitoare a Comisiei Europene ci și companiile din grupul Mechel, de exemplu (cum, că acestea sunt în proprietate privată ?). Mai mult, fondul de redresare industrială ar putea să se ocupe și de privatizarea Poștei Române sau a CFR Marfă.

Cu alte cuvinte, obsesia națională să sufere un upgrade, la nivel de obsesie europeană. Sau, cum spune dl.Pâslaru la final (nu îmi dau seama dacă este opinia Domniei sale sau îl citează pe dl.Ianc), ”oalele se vor sparge nu numai în capul administraţiei de la Bucureşti, dar şi în acela al comisarilor de la Bruxelles. Vrând-nevrând”. Că doar UE are experiență în domeniu prin BERD și prin Banca Europeană de Investiții, zice articolul. Care experiență ? A propos, BERD nu aparține Uniunii Europene, ci unui grup mult mai larg de state iar BEI, care  este  într-adevăr a UE, acordă împrumuturi, pe proiecte, nu salvează întreprinderi în dificultate.

”Soluțiile” avansate de dl.Ianc denotă necunoașterea evidentă a mecanismelor de funcționare și a competențelor Uniunii Europene, de exemplu în ceea ce privește ajutorul de stat și ceea ce poate face Uniunea Europeană, în baza tratatelor constitutive. Astfel, deși invocă salvarea unor bănci prin intervenție publică, ca precedent în justificarea ideilor sale, aceasta s-a făcut prin resursele financiare ale unor state membre – Marea Britanie, Germania, Olanda s.a – nu ale Uniunii Europene care nu a avut decât, eventual, rolul de a aproba, prin Comisia Europeană schemele de ajutor de stat aferente.

Mai mult, ceea ce spune dl.Ianc denotă o neînțelegere fundamentală a funcționării economiei de piață, a rolului unei întreprinderi și a ceea ce înseamnă privatizarea.  Aceasta din urmă, ar fi, în opinia dlui. Ianc, marcat, probabil, de experiența unor privatizări din trecut, doar un mod de a ceda controlul unor ”monopoluri de stat” unor firme de stat din alte țări membre ale UE.  Domnia sa ignoră faptul că, de la 1 ianuarie 2013, Poșta Română nu mai are monopol pe niciun serviciu. CFR Marfă nu mai este de mult monopolist. Oltchim nu este nici el monopolist, cel puțin din perspectiva importului facil de produse similare cu ale sale.  În egală măsură este ignorat faptul că la privatizare se pot prezenta mari companii private din țări ale Uniunii Europene sau din alte zone.

Oltchim este cu siguranță o societate mare și destul de importantă pentru economia românească. Dar viitorul său este întunecat și extrem de nesigur, nu fiindcă nu ar fi avut piață ci deoarece a fost prost și neglijent administrată și spoliată cu orice ocazie posibilă.  Nu a ajuns acolo unde este din ghinion sau datorită unor forțe economice adverse mult prea puternice, ci din rațiuni pur interne.  Oltchim este un colos dar este unul cu picioare de lut.  Până la urmă, marele combinat din Vâlcea nu este reprezentativ pentru economia românească prezentă și este foarte greu de crezut ca poate reprezenta viitorul. Asta în condițiile în care industria manufacturieră se mută din ce în ce mai mult din Uniunea Europeană către zone cu costuri mai reduse, în primul rând ale forței de muncă, aflate la est sau sud de România.  În acest context un colos poate rezista doar dacă este extrem de eficient sau extrem de inovativ, investind constant si masiv în cercetare. Sau amândouă.  Este Oltchim în vreuna dintre aceste situații. Nu este.  Și atunci ce poate face Uniunea Europeană, în locul nostru ? Să injecteze banii Uniunii – mai puțini și necesari pentru activități mai importante – în susținerea artificială în viață a unor companii ineficiente din România sau din altă țară membră ?

Dincolo de faptul că are capitalul deținut în majoritate de stat, Oltchim este o companie ca oricare alta. Adică este supusă rigorilor economiei de piață și nu este așezată pe vreun piedestal decât în ochii nostalgicilor campionilor naționali creați înainte de 1989 și ținuți în viață după 1990, fără a li se cere să fie eficienți și cu adevărat campioni în industriile în care operau (pentru contra-exemple, a se vedea coloși din Cehia sau Polonia care au devenit forțe regionale).

Mi se pare incorect faptul că atâția plâng soarta ”nedreaptă” a Oltchim, în vreme ce mai nimeni în spațiul public nu deplânge soarta miilor de întreprinderi mici, mijlocii și mari care suferă și ele efectele crizei economice (în unele cazuri și ale propriei ineficiențe). De ce acestea ar fi mai puțin importante ? Dacă o societate de talia Oltchim, dar privată, ar fi fost în situația acesteia, am fi asistat la același iureș și la aceleași lamentări.  Retragerea Nokia din România, cauzată de problemele unui colos privat în plină prăbușire nu a provocat nici pe departe aceleași dezbateri.  A creat mai degrabă un fel de furie împotriva unui evenimet ale cărei cauze nu se aflau în România și care nu mai era nici măcar în puterea de decizie a firmei Nokia.  De altfel, ceea ce s-a întâmplat la Jucu ar fi trebuit să fie un semnal puternic că într-o economie de piață trebuie să fii mereu eficient și competitiv și că, în asența performanței și a bunei administrări, căderea poate veni rapid iar uneori ea nu mai poate fi oprită.

Este trist că ne agățăm în continuare de vechi simboluri ale economiei naționale, în loc să tragem linie, să întreprindem ceva și să creem noi forțe economice, în sistem privat și adaptate unei concurențe acerbe, la nivelul pieței interne a Uniunii Europene și la nivel mondial.

Nu putem construi viitorul economiei românești cu fața întoarsă spre trecut, plini de nostalgii și fără a da atenție firmelor private care au potențialul de a prelua ștafeta și de a se dezvolta.

Falimentul, fără a fi un prilej de bucurie, nu este sfârșitul unei lumi cât mai degrabă începutul unei lumi noi, o ocazie de o lua de la capăt. Din punctul de vedere al economiei în ansamblu, falimentul înseamnă stoparea folosirii ineficiente a resurselor (bani, materii prime, forță de muncă etc) și alocarea acestora unor activități noi care pot genera profit.

Chiar și în cazul concret al Oltchim, probabil că anumite activități pot continua, în mod profitabil dar încercarea de a salva întregul colos nu are mari șanse.  Decidenții ar trebui să acționeze pragmatic, cu gândul la oamenii de acolo și la ce se mai poate face, în mod realist, nu în încercarea de a îngheța timpul și de a păstra Oltchim așa cum era.  Aici este obsesia și aceasta este de nerealizat, cel puțin în condiții normale de piață și de rentabilitate.

Trebuie sa trecem mai departe, să învățăm lecția și să evităm să mai avem Oltchim-uri în viitor (din păcate, mai există companii care îi pot împărtăși soarta în prezent).

PS: dacă în cazul Oltchim ar fi fost posibilități de relansare, la cârma sa ar fi fost numit, în procedura de insolvență (o oază de respiro pentru combinat) un manager iscusit, cu experiență în salvarea și punerea pe picioare a unor întreprinderi private, nu un lichidator.  Semnalul dat nu este chiar încurajator pentru viitor atunci când, în loc de doctor, este chemat preotul…

http://stateofcompetition.blogspot.ro/

Distribuie acest articol

32 COMENTARII

  1. uimitor este (si) faptul ca fostul director general/manager zburda in deplina libertate! cum e posibil sa se ignore ca individul e practic principalul vinovat de situatia actuala – a fost „sef peste bucate” de la inceputul anilor ’90, nederanjat de nimeni…

    • @brita. Conferinta de presa Vosganian: in 2011 productia a fost la jumatate si salariile s-au marit cu 50%. Deci e directorul de vina? In conditiile astea (plus 26 salarii compensatorii) care investitor cu creier ar prelua Oltchim? Cand prin privatizarea PEtrom, ARPECHIM a fost cedata OMV, taind materia prima de la Valcea, tot directorul e de vina? ca sa descoperim acum ca Vosganian cere consultanta acestui director ca sa faca ceva?

      • da, marirea salariilor (cu verificarea de rigoare, nu via Vosganian…) se datoreaza acordului dintre conducerea Oltchim si sindicate.
        etilena de la Arpechim nu e singura materie prima folosita de Oltchim. iar Arpechim nu e singurul producator de etilena din zona (sint totusi putini producatori in Europa, din cite stiu). dar daca nu gasesti solutii alternative la variatii de piata/furnizori, se cheama ca esti manager prost.
        se vorbeste mai jos de „retehnologizarea” efectuata. sa se intrebe cei ce stiu. s-ar putea descoperi ca de fapt s-au cumparat instalatii second-hand sau cu tehnologie invechita, ineficienta.

        • @brita. Inteleg ca esti acel geniu tehnologic care a descoprit ca etilena nu vine pe conducte. Nu esti singur, a zis-o si Blanculescu, care si-a imaginat si ca vine cu cost zero de transport. Ai descoperit ca nu 65% depinde de polietilena (ai facut verificarile de rigoare la partid?). Ai si descoperit ca directorul era de fapt patron si a decis el cu sindicatul, nu ca a decis-o Consiliul de Administratie unde e reprezentat ministerul economiei. Bref, NU E VIABILA la aceste costuri. Poti intelege asta?

  2. Domnule Mircea va felicit pentru analiza si ma bucur ca ati luat pozitie fata de punctul de vedere aiurea, exprimat in „Ziarul Financiar”. Realitatea este ca o ancheta jurnalistica facuta cum trebuie, ar scoate la iveala multe aspecte urate ale „povestii comuniste de succes” OLTCHIM. Exista deja precedente (http://www.evz.ro/detalii/stiri/Un-ziarist-din-Vlcea-dezvluie-cum-a-devalizat-Roibu-combinatul-Oltchim-1001518.html). Dar deja cred ca lucrurile au ajuns intr-un stadiu care tine de DNA.
    Sunt cateva lucruri de bun simt care sar imediat in ochii cuiva:
    1. cum se explica salariile mari ale conducerii, politica sariala in general in cadrul combinatului (inclusiv la nivel de prime, tichete de masa si alte minunatii care erau deja scoase de piata) din ultimii douazeci de ani, cand la fiecare sfarsit de an combinatul mergea pe pierdere?
    2. cum s-au putut pompa atatia ani bani in acest mastodont fara nici un fel de justificare pe criterii de performanta? (sigur, aici intram intr-o discutie mai larga pe tema gaurilor negre ale economiei acoperite la nesfarsit din banii nostri, ai contribuabililor)
    3. cum sa admiti tupeul unui individ ca ROIBU Constantin (nu poti folosi domn in cazul acestui mafiot) care ameninta ca, vezi Doamne, nu mai finanteaza echipa de handbal, pentru ca i se inchide combinatul? Pai finantare din ce? Nu tot din banii nostri, furati de acest individ?
    Cazul OLTCHIM ar merita o atentie mult mai mare. In egala masura, nu impartasesc ideea ca dezvoltarea judetului Valcea si a orasului Ramnicu-Valcea este strict legata de acest combinat. Este o alta mare minciuna lansata din aceeasi zona, a celor legati de Constantin Roibu.
    Si aveti perfecta dreptate, in timp ce guvernul si politicienii continua sa protejeze gaurile negre ale economiei, nu se iau nici un fel de masuri de stimulare economica reala, iar firmele private medii si mici nu se pot dezvolta.

    • Rasounsuri ptr. dvs. care nu cunoasteti deloc realitatea:
      1. Salariile au fost majorate cu 40% in anul 2010-2011 (dupa preluarea Arpechim), iar salariul net de 2800 RON i-a in calcul si clubul de handbal, fotbal si altii (ex, o jucatoare de handbal are 250.000 euro/an; dar un sef de sectie are net 3000 Ron/luna) dar pina in 2010 salariile au fost la un nivel foarte mic ptr. o industrie chimica.
      2.Exista justificari ptr. investitiile facute; aprox. 80% din domeniul de activitate este retehnologizat fata de anii 90.

    • Habar n-am cine e Roibu. Cat % din masa salariala e incasat din conducere? Marirea de 50% a tuturor salariilor din 2011 (cu productia scazuta la jumatate) e vina lui Roibu [am citat din Vosganian in coferinta de presa].. Ce produce Oltchim -la acele preturi- NU ARE LOC PE PIATA, dar are curaj politicul sa spuna asta?

  3. Cu tot respectul dar domnul care scrie articolul face de fapt literatura despre industrie si se pare ca i place foarte mult cum suna. Literar vorbond. Din pacate nu are nici o legatura nici cu Oltchimul nici cu industria din Romania. Cand toti vest europenii se bat pentru a pastra industria noi facem literatura si vorbim prostii!!!

    • nu la orice preturi si nu la orice costuri. Nu-mi rezulta batalia purtata de francezi ca sa NU vina Renault la Mioveni sau a germanilor pt. Bosch la Cluj.

  4. Nu numai ca „nimeni în spațiul public nu deplânge soarta miilor de întreprinderi mici, mijlocii și mari” , dar nimeni in spatiul public romanesc, nici distinsii de la ZF nu spun un cuvintel despre RESPONSABILII care au dus Oltchim in dezastru, ba mai mult bat campiii la preluarea dezastrului de la Oltchim de catre CE!!!
    Cat timp Oltchim a platit salarii barosane pe pierderi uriase an de an, mai ales in ultimii ani, nimeni nu se intreba de unde, cat si cum poate sa reziste o companie cu asemenea probleme ?!
    Unde-s cei RESPONSABILI, de ce NU PLATESC in nici un fel, cum au administrat aceasta companie, ME in subordinea caruia este ce-a FACUT, cum a fost posibil asa ceva ?!
    De ce NU RASPUNDE nimeni, nici fostii DG, nici fostii Ministri ai Economiei ?!
    Cat timp niciodata NU va raspunde nimeni in companiile de stat pentru dezastrul in care se scalda, ba mai mult guvernantii vor pompa continuu bani de la Bugetul Romaniei ca sa le acopere pierderile, sa ne asteptam inca la alte „Oltchim”, are Romania inca destule asemenea gauri negre…..
    Art. 138 din Legea insolventei nr. 85/2006 (fost art. 137 din Legea nr. 64/1995) se refera la „raspunderea patrimoniala personala a membrilor organelor de conducere ” care au condus la ajungerea debitoarei în stare de insolventa.
    Nu am vazut in nici una dintre situatiile companiilor romanesti ca cei responsabili sa raspunda in asemenea cazuri si nu cred ca va fi altfel nici la Oltchim.
    Adica NU va raspunde nimeni pentru acest dezastru, in schimb ani de zile fostii DG si membri ai CA si-au incasat salariile si primele !
    Politicianismul ieftin, clientelar, incompetent si vorbele goale, in absenta FAPTELOR au dus Romania acolo unde este azi, la coada Europei, muuuult in urma Poloniei, Cehiei, Ungariei, Slovaciei(maine poimaine si in urma Bulgariei) in privinta reformelor structurale, de substanta, de fond si nu de forma.

    • @costica. Tu ai accepta sa devii sef la Hidroelectrica: A. sa dai profit maxim la bugetul de stat B. sa tii pretul kwh jos ca sa nu iasa romanii in strada C. sa faci investitii ca sa retehnologizezi? D. sa dai salarii „decente”personalului E. sa mentii numarul de joburi, ba chiar sa mai si creezi? Poti? nu vezi ca se bat cap in cap, caci proprietarul tau e politician si vrea sa impace capra si varza [posibil numai in discursuri electorale, cu o masa de fraieri in fata ta]??

    • @costica, Sa nu uit. Si faci cele de mai sus pe un salariu de 1000 E/luna, sa te injure presa zilnic? nu e evident ca orice ai face, nu e bine?

      • Ce-i ciudat e ca totusi se inghesuie destui sa fie directori la intreprinderile alea falimentare pe 1000 de Euro pe luna, sau sa intre prin ministere unde salariile sunt si mai mici, nu mai vorbesc de amaratii de parlamentari muritori de foame, care ,daca-i asculti, isi mai platesc si campaniile din buzunar. Oare de ce?

        • Mai mult, intra toti saraci in politica si dupa cativa ani toti au masini, conturi barosane, viloaie, case de vacanta, masini luxoase, vacante exotice, copiii la studii in strainatate…
          Iar multi dintre ei nu au absolvit mai mult decat liceul sau amarate de facultati pe seara la Spiru Haret sau Dimitrie Cantemir sau Univ de Vest Arad sau…
          Multi nici macar nu stiu sa vorbeasca corect limba romana….
          Ce management sa astepti de la astia atat la nivelul institutiilor statului cat si al companiilor de stat unde fauna politica clientelara si incompetenta a dus la dezastru si faliment majoritatea companiilor de stat….

  5. Foarte bine spus.
    2 chestii:
    1/ eu nu stiu cum i-ar putea trece prin cap cuiva ca Oltchim-ul, sau Mechel, sau regia de transport din Cotofenii din Dos, sau chioscul meu alimentar, deschis linga Real si care in ultima vreme nu prea mai merge, ar putea fi „salvate” de altcineva: fie de statul roman, fie de UE sau de omuletii mici si verzi ca dolarii. „Salvarea” asta ar fi furt: se iau banii de la contribuabilul german, care eventual lucreaza la Oltchim-ul german (concurent al Oltchimului romanesc) si, in loc sa se varuiasca scoala in care invata Fritz al mic, se baga in salamul muncitorului roman de pe Valea Oltului. Pai… ori sintem toti frati ori nu mai sintem? Nu trebuie sa nu murim nici unul?
    2/ Lucrurile vor fi si mai negre. Oricum sint ele negre si pentru aia care au si carte si chef de munca (competitivii). La noi sistemul de educatie produce pe stoc si de calitate inferioara: in afara de pareri, idei, talk-show-uri si convingeri ferme nu prea mai producem nimic, nu stim sa producem si nici nu vom sti sa producem pentru ca scoala ne scoate mai prosti si mai pervertiti decit am intrat. Plus justitia precara care iata! abia dupa 20+ de ani il intreaba de vorba pe Sile Camataru. Plus clasa conducatoare, bine impanata cu incompetenti.

  6. Subscriu la ce spunea Dan mai sus. Imi fac mea culpa d-nule Mircea ca nu va cunosc background-ul, dar cam cu ce va ocupati? In afara de datul cu parerea despre probleme pe care nu le cunoasteti? Nu iau apararea nicicui, nu sunt nici eu adepta crearii de catre UE a unui fond de salvare industriala, dar intamplator cunosc cate ceva despre business-ul industriei chimice si pozitia Oltchimului in acest sector. Sau fosta pozitie, de pana acum cca. 2 ani. Spuneti ca produsele Oltchimului sunt usor importabile. Pai ce e greu de importat, de la chibrituri (noi exportam busteni), la mase plastice (noi exportam petrolul, ma rog nu noi, ci ei), de la ciorapi la LCD-uri? Importul se face insa cu valuta, pe care – ghiciti- noi o imprumutam tot din „import”. Aveti idee ce a insemnat reducerea productiei la Oltchim si implicit a exporturilor pentru balanta de plati a Romaniei? Stiti ceva despre echipamentele si tehnologiile existente in Oltchim? Ideal ar fi ca Romania sa faca ceva pentru productia ei, pentru industrie in mod special. Iar Fondul European de salvare a salvat de fapt banci, caci banii dati -chipurile- statelor, au ajuns la banci. Iar recent UE a aprobat un ajutor de stat al statului francez catre grupul Peugeot de 1 mld euro (in fapt catre banca ce face parte din grup). Nu sustin pomparea de bani de catre stat la infinit, dar noi ne caciulim pentru 20 milioane de euro, si comparati cifrele. Iar pentru oras/judet este un dezastru , nu va mai dati cu parerea daca nu stiti despre ce vorbiti.

    • Puteti gasi detalii despre mine pe blogul meu – stateofcompetition.blogspot.ro – sau pe LinkedIn la adresa ro.linkedin.com/pub/valentin-mircea/20/262/559/.
      Am formatie juridica (avocat) si am lucrat foarte mult in mediul economic, in tara si in strainatate. In prezent sunt vicepresedinte la Consiliul Concurentei, functie vremelnica, ca orice functie.
      Sa stiti ca mie imi pasa de Oltchim, in sensul in care poate fi eficienta, adica sa aiba produse bune la preturi competitive. In ceea ce priveste coarda nationala, eu inteleg ca suntem in UE si vrem sa avem beneficii din aceasta participare – asta inseamna si ca este importanta piata interna a Uniunii, nu doar sa traga fiecare spuza pe turta lui (desi fac asta muti, si francezii si altii).
      Am spus ca Oltchim a devenit o obsesie si prin faptul ca se spun multe dar nu se gasesc solutii – ”boala lunga, moarte sigura”.
      As fi de acord sa intre 20 milioane EUR la Oltchim si chiar mai mult daca stiu ca sunt cheltuiti cu cap si nu se duc pe apa sambetei (de fapt, asta vrea si Comisia Europeana, ca sa aprobe o schema de ajutor de stat). Altfel, as da acesti bani pentru a dezvolta alte afaceri viabile in zona Valcea – turism sau ce mai vreti dumneavoastra. Nu uitati ca banii aceia nu vin din aer ci din alte buzunare, asa ca nu bagatelizati.
      Altfel, sa auzim de bine !
      Cu respect.

      • Comentariul drege putin busuiocul,in sensul ca lamureste cititorul cu privire la modul in care priviti lucrurile referitor la ceea ce ar trebui sa se intample cu adevarat la OLTCHIM si anume eficienta,buna organizare,competitivitate,etc lucruri cu care sunt de acord.

        Pe de alta parte,articolul in sine este, dupa parerea mea, putin neinspirat pentru ca lasa sa se subinteleaga ca Romania n-ar avea nevoie de industrie,o idee care trebuie combatuta deoarece e bine sa se inteleaga ca din elita lumii fac parte tarile care stiu sa produca nu cele care consuma produsele altora.

        Asa stand lucrurile nu cred ca trebuie sa vorbim despre „coarda nationala”ci de pragmatism si interes national,ceea ce este cu totul altceva

        • Romania are nevoie de orice din care romanii sa poata avea locuri de munca si care poate genera crestere economica, deci inclusiv industrie. Dar nu poti produce la orice cost si in orice conditii si sa gandesti ca viitorul trebuie sa fie exact ca trecutul.
          Asta este o pozitie comparabila cu a celor care prin Evul Mediu preferau sa creada ca Soarele se invarte in jurul Pamantului, din simplul motiv ca asa vad ei lucrurile atunci cand stau pe spate, cu toate ca existau destule elemente care sa indice contrariul! La fel, nu poti avea pretentia ca economia mondiala si cea din UE sa graviteze in jurul Romaniei (sau a Oltchim, ca de el vorbeam), doar fiindca asa este mai comod pentru noi.
          In materie de economie nu poti trai din ”pensie” sau din nostalgii. Au existat destule exemple de acest gen in lume, de-a lungul timpului.
          Daca Oltchim-ul este viabil si are piata, sa dovedeasca acest lucru. Daca nu, sa trecem mai departe si sa creem alti campioni, pe baze sanatoase. Dupa expresia celebra a lui Joseph Schumpeter, in economia de piata distrugerea este creatoare, adica din ruinele unei companii iau nastere alte companii, care pot sa prospere si sa creeze valoare. Gasiti lucrarea fundamentala a lui Schumpeter, in care acesta explica fenomenul la adresa http://sergioberumen.files.wordpress.com/2010/08/schumpeter-joseph-a-capitalism-socialism-and-democracy.pdf.
          Daca Oltchim a ajuns in acest punct, ciclul normal al economiei trebuie lasat sa se manifeste. Daca nu, Oltchim trebuie sa arate ca poate merge pe propriile picioare.

  7. @ro:
    1 – vezi ca la Romania Mare e sesiune de inscrieri
    2 – da sarci pe goagal ca sa vezi ca autorul vorbeste in cunostinta de cauza (lincdin e inventat mai de curand, nu cred ca il stii ;))
    3 – normal ca e dezastru – dupa ce iei bani „in d…ci” cand tu produci bete de chibrit fara sulf, ti se pare anormal sa nu mai primesti acei bani … si ce drama, doamne !

  8. Observ doar 4 amanunte.
    1. S-au descoperit rezerve petroliere in Marea Neagra. Suficient de bogate ca sa faca profitabila ideea comunistilor de megacombinate Altpechim, Oltchim in forma initiala de conceptie. Faptul ca tehnologiile sunt vechi si infrastructura de transport e veche…vs Exista iar cheltuielile de adaptare-retehnologizare sunt mult mai mici decat reconstruirea de la zero.
    2. Sunt companii implicate in acest joc, al exploatarii. Prima ar fi Petrom. Cand inchidem, cand deschidem. nu s-a aratat prea incantata de posibilitatea maririi redevantelor. Fapt cert, profiturile companiei rezulta din sumele platite de cetateanul roman la pompa, fapt incert nu stiu structura de importuri a benzinei vandute cat provine de resurse din Romania, cat vine din exterior , fapt cert profiturile au fost mari chiar si in ani de criza iar beneficiul marginal pentru proprietarul resurselor de petrol utilizate plus contribuabil nu a fost pe masura in ciuda operatiunilor PR. O mare parte din profit a ramas in OMV si Gazprom, indiferent de sumele vehiculate ca marete pentru natie, bugetul colectiv cat a beneficiat si pentru ce. Astazi dna Mariana Gheorghe vine cu o evaluare de investitii maximala de 5 mil euro pe 20 de ani. Documentarea si finantatorii vizati..privati, publici.mai putin.
    3.In jurul resurselor si a eventualului profit deci avem multi pozitionati. Interesul Statului e sa maximizeze in jocul acesta cate mai multe beneficii in interesul cetateanului propriu. Interesul privatilor si a entitatilor din spatele lor merge sa maximizeze profitul pentru actionari sau cel geopolitic pentru entitati statale.
    4. Exista constrangeri de ordin legal si de conventii internationale. Exista incompetenta la nivel de administratie locala, statala partea politica. si un surplus de competenta pe partea privata intr-un sens.

    Restul este ca in teoria jocurilor, fiecare incearca sa-si maximizeze beneficiul.

    Gazprom-OMV-Petrom trei interese diferite.
    Prima control geostrategic asupra populatiilor*Rusia*
    A doua redevante financiare si control regional *OMV* Austria
    A treia Petrom. Actionari, majoritari minoritari romani redevante financiare.

    Companii concurente Chevron etc*actori privati sau statali existenti regional si international* intrare pe piata preluare din profit. Sau poate ca un concurent pentru petrolul de altundeva este interpretata negativ, da posibilitatea ca anumite interese geostrategice*dependenta doar de anumite surse* sa fie amenintata.

    Statul Roman cauta teoretic o solutie care maximizeaza reveniturile pentru buget si pastrare lant economic din prelucarea acelor resurse.

    Miza. Se ofera unui Actor tot controlul. Extractie, transport prelucrare. Divizam ciclul de productie intre mai multi actori mici. Doua subscenarii. Conlucrare intre acesti actori, sau antagonism. Relatia actuala. Se preia in control propriu de stat schema respectiva. Sau se rentabilizeaza ceea ce merge prin management si companii mai mici care aduc investitii mai limitate dar mai flexibile la fluctuatiile pietei.

    Intrebari aditionale pot fi legate de.

    Strategia diversificarii surselor de energie…refolosibile. Vant, Soare. Si tehnologiilor care schimba dependenta de petrolifere.
    Schimbarea comportamentului consumatorului.

  9. Stimate domnule Mircea,

    sa inteleg faptul ca ma faceti obsedat doarece ma intereseaza soarta Oltchimului? As fi lasat netrecut observarii mele articolul dvs. daca nu ati fi scris aceasta fraza „Oltchim este cu siguranță o mare întreprindere dar, mai mult de atât, este o adevărată obsesie națională. Nu este, din păcate, și o mândrie națională”. De ce trebuie sa va demonstrez ca va inselati si sa obtin o decizie judecatoreasca prin care sa va conving de faptul ca OLTCHIM ESTE O MANDRIE NATIONALA. Formatia dvs. profesionala va permite sa percepeti mai usor anumiti termeni si importanta lor. De ce considerati afirmatiile din Ziarul Financiar ca fiind anoste. Aceste lucruri au fost mi se pare publicate acum cateva zile si vreau sa va spun ca acelasi lucru l-am exprimat personal intr-un comentariu in ziarul RAMNIC din data de 05.03.2012. In mod ironic pe data de 07.03.2012 a fost aprobata conversia DES. Cititi va rog acel comentariu si veti intelege ca Europa are urechi pentru noi, insa daca vom fi ca dumneavoatra sau ca domnul Wolfgang Scheida de la publicatia DIE WELT nu vom reusi niciodata sa fim competitivi.Apropo sentiment al valorii.Sunteti si dvs. domnule Mircea o persoana apartinand acelei categorii care se simt NULITATI? Articolul dvs. imi spune contrariul si daca ati analiza atent ati observa poate totusi ca avem motive sa ne mandrim. Lucrand la consiliul concurentei poate imi spuneti si mie de ce in Romania nu este rentabila petrochimia , iar in Austria este conform prietenului meu domnul Roiss motiv de satisfactie deoarece „THERE WE MAKE SOME MONEY” , cum frumos spunea in toamna la un Roadshow in Instanbul. Si acum lectura placuta la o versiune a articolului din ZF care a aparut in ziarul valcean cu aproape un an in urma :”Amanare decizie existenta ajutor de stat – contrara intereselor UE (de Virgil Bestea – 05/03/2012 12:21)
    Neluarea unei decizii asupra deschiderii procedurii de verificare a faptului ca imprumuturile dorite ar fi ajutor de stat nu fac decat sa tergiverseze procesul de solutionare a starii de incertitudine a combinatului, a scaderii pietei de desfacere, a migrarii fortei de munca calificata din Romania, a cresterii cheltuielilor sociale cu ajutorul de somaj si cel pentru protectie sociala, a scaderii populatiei active platitoare de impozite si astfel in ansamblu deteriorarea situatiei macroeconomice a judetului Valcea si prin extrapolare a intregii tari. Acestea vor fi motive suficiente pentru respingerea pactului fiscal european, a avantajelor pe care UE le-ar putea aduce prin integrarea in spatiul monedei unice si astfel naruirea tuturor sperantelor intr-o viata mai buna. Fara a constientiza ca fiecare entitate de la stat pana la hedge fond are de aparat propriile interese si cu cat mesajele acestora vor fi insuficient „traduse” intr-un limbaj pe intelesul populatiei nu vom putea obtine efectele benefice pe care UE le-a adus si pe care iata cu o atitudine de complezenta si de resemnare mioritica nu le putem observa decat drept nocive si iluzorii. Ar trebui sa luam exemplul echipei de handbal si sa spunem ca a invinge intr-o competitie nu este doar o datorie catre noi insine pentru a ne fi mai bine din punct de vedere material, ci si fata de cei de la care am invatat ce inseamna demnitatea si carora ar trebui sa le respectam virtutiile care ne-au fost date sa le mostenim”

  10. Stimate Domnule Bestea,
    Faptul ca ceva – intreprindere, echipa de fotbal sau de handbal, realizare inginereasca etc – este mandrie nationala nu se declara prin hotarari judecatoresti (sau prin decret, ca in dictatura) – ci prin performanta reala pe care o obtin si satisfactia materiala sau sprituala pe care o aduc oamenilor de pe acest pamant. In cazul specific al unei intreprinderi satisfactia trebuie sa fie materiala, deoarece este vorba de resurse financiare publice (ale tuturor) care nu pot fi irosite.
    Nu asimilati Oltchim cu toata petrochimia din Romania – Petrom OMV si alte capacitati din petrochimie au povesti de succes si asta spunea, probabil, dlui Roiss – nu stiu tot contextul. Sunt insa multe alte capacitati din petrochimie si alte industrii care au cazut. De ce ? Poate din aceeasi obsesie de a nu gasi solutii ci de a ne lamenta la nesfarsit si de a accepta ca ceva firesc ca unele intreprinderi care se afla pe piata sa fie gauri negre pentru resursele pe care le primesc si sa nu produca profit.
    Obsesia inseamna, aici, ca nu sunt propuse solutii fezabile pentru Oltchim – acestea exista dar, in mod ciudat, se prefera bocitul in locul aplicarii lor. ”Solutiile” dlui Ianc sunt pur si smplu fantasmagorice – ar presupune modificari radicale in insasi functionarea Uniunii Europene (greu de obtinut in actualul context) si, pe fond, nu ar insemna decat pasarea problemei catre altcineva. Adica, dupa ce ani de zile solutia pentru Oltchim a fost sa fie bagat gunoiul sub presul nostru, acum s-ar dori sa bagam ditamai maldarul de gunoi (adica, datoria uriasa acumulata + problemele functionale), sub presul Uniunii Europene, pe motiv ca este mai gros si mai pufos. Nu merge asa.
    In concluzie, stimate domnule Bestea, prefer sa ma bucur de mandria nationala pe care o procura firmele din IT si tehnologie, inventatorii romani, medicii romani care reusesc in operatii dificile, matematicienii care vin cu premii de la mari competitii internationale, producatorii romani care se dezvolta si care se extind si peste hotare (asta da, mandrie nationala !), nu sa raman incrancenat in apararea unui colos care nu merge in nicio directie.
    Cu respect,
    Valentin Mircea

  11. Draga Domnule Mircea,

    aveti dreptate, insa puteti observa ceva in afirmatia dvs.” mandria nationala pe care o procura firmele din IT si tehnologie, inventatorii romani, medicii romani care reusesc in operatii dificile, matematicienii care vin cu premii de la mari competitii internationale, producatorii romani care se dezvolta si care se extind si peste hotare (asta da, mandrie nationala !)” Unde lucreaza acesti oameni cu care ne mandrim, dati-mi exemplu de un producator care se dezvolta. Pentru aceasta avem nevoie de capital. Dumneavoastra probabil ca aveti un exemplu de care sa fiti mandru. Faceti-l va rog cunoscut sa vedem si noi cum cineva a reusit in viata doar pe baza capacitatilor mentale neavand in spate sustinerea unui institut de cercetari , a unei platforme industriale sau institutie sanitara. Aratati-mi managerul din dvs. care poate sa gandeasca si sa actioneze strategic si nu operational.Va multumesc si va urez o seara placuta!

    • Desigur.
      Va dau un singur exemplu – Grupul Upetrom si proprietarul si managerul acestuia, Gabriel Comanescu. Acesta a plecat tot de la vechi unitati industriale de stat dar a investiti, a gandit, a avut ambitie si, pana la urma, a reusit. Puteti gasi detalii despre aceasta firma, care concureaza si castiga contracte importante in lumea larga la adresa http://www.upetrom.com/.
      Pot sa va dau si alte exemple – nu sunt foarte multe dar sunt destul de multe ca sa merite atentia noastra. Aceste firme lucreaza, se dezvolta, au probleme pe care si le rezolva singure, nu cu mana intinsa la stat, dar fac toate acestea discret, departe de atentia noastra – sau a presei economice, care, de multe ori, ca si presa mondena, prefera dramele si povestile lacrimogene popularizarii povestilor de succes.
      Toate cele bune !
      Valentin Mircea

      • Stimate domnule Mircea,

        intr-adevar domnul Comanescu este un bun manager si a reusit sa -si gaseasca o buna piata pe intreg mapamondul. Dar dansul s-a dezvoltat , bineinteles o parere personala, avand la baza preluarea unor active extrem de necesare pentru productia petroliera si anume platformele din Marea Neagra dupa privatizarea companiei Petrom contra sumei de 100 mil.A fost probabil un MBO, calitatile incontestabile ale dansului aducand compania unde este astazi. Daca Oltchim ar fi avut posibilitatea financiara de a putea realiza investitiile necesare unei fabrici de PVC sunteti de parere ca managerul Roibu ar fi avut o prestatie inferioara celeia a domnului Comanescu? Este o intrebare care poate ar fi interesant sa ne aplecam asupra ei ca un studiu teoretic. Va multumesc pentru atentie si va urez o seara placuta.
        Alaturat va trimit o prestatie de la UE unde am „combatut”un pic pentru faptul ca sunt mandru a avea pasaport romanesc :-) http://www.youtube.com/watch?v=saf_Hvbz-xU
        Pressekonferenz Bruxelles 28.06.2012 Frage Austerität versus Wachstum

        • La cat input financiar a primit Oltchim de-a lungul timpului – sute de milioane de EUR in formele cele mai variate (imprumuturi de la banci, reesalonare si iertare de datorii, majorare de capital etc) – probabil ca ar fi avut de unde sa realizeze o investitie noua.
          Din pacate, la Oltchim, sumele nu au fost investite, ci inghitite. Exista, din pacate, o diferenta mare intre Dl.Comanescu si dl.Roibu – nu de ordin intelectual sau capacitate manageriala ci, probabil, de interes pentru propasirea companiei. Nu as vrea insa sa personalizez prea mult – daca exista o vina pentru situatia de azi a Oltchim, aceasta este impartita cu multe alte persoane, care ar fi trebuit sa vegheze ca acest colos sa nu o ia la vale.
          S-a trait multa vreme cu romanescul „merge si asa”, care este inlocuit in ultima vreme cu mai occidentalul „too big to fail” – prea mare ca sa fie lasat sa cada – si cam pe aceasta linie erau si „solutiile”dlui Ianc. Too big to fail a fost folosit in cazul bancilor si al altor institutii financiare si chiar daca in cazul acestora socul caderii ar fi putut duce la prabusirea unor intregi economii, ramane un concept strain functionarii economiei de piata.
          De retinut, macar, ca in cazul SUA, de exemplu, bancile si companiile din industria auto care au fost considerate prea mari pentru a fi lasate sa cada au primit imprumuturi pe care le-au garantat si pe care multe companii salvate in acest fel deja le-au returnat. In mod similar, in Europa, bancile salvate au trebuit sa realizeze programe stricte de restructurare. As fi de acord ca Oltchim sa primeasca un imprumut, in aceleasi conditii – garantii, plan de afaceri viabil si termen scurt de returnare.

  12. 1.Ideea ca UE sa preia sprijinul Oltchim, seamana cu chemara spre o interventie cu cheia franceza si patentul – in locul bisturiului – intr-o operatie de apendicita ,,economica”.
    Inlocuirea analizei economice si financiare si a solutiilor rezultante pentru Oltchim,cu cele ale unor ,,indatoriri politice-morale ale UE”,denota ignorarea faptului ca ea a fost distrusa prin capusare si furtul practicat de clasa politica si clientela sa.UE stie foarte bine cauzele si factorii dezintegrarii noastre industriale si nu poate fi pacalita sa infiinteze „fonduri de redresare industriala”, care sa alimenteze financar, pe „capusarii politici” si clientela lor romaneasca.
    Oltchim putea fi „salvata” in anii 90(ori chiar si mai tirziu), daca Romania adopta un program de privatizare prin ,,terapie de soc”, ca Polonia. Proiectul „ILIESCU” de a ,,nu ne vinde tara” si a crea o „economie si democratie muncitoreasca de stat”, a permis emanatilor sai de ,,suflet” sa capuseze si sa fure pina la disparitie,toate activele romanesti, industriale.
    In Romania, unde acest fenomen a fost unica politica economica de stat, axioma invocata de catre d-l Valentin Mircea, precum ca ,,in economia de piata, distrugerea este creatoare” nu are teren de aplicare.Aici, orice distrugere, are ca unica directie financiara, cresterea pungii nesatule a politicienilor, iar ca rezultat ,,fizic”, umplerea depozitelor de fier vechi, catre care s-au indreptat treptat, toate intreprinderile romanesti, dupa 89.
    Pina la alegeri, Oltchimul a fost de un maxim interes politic,adaugndu-i-se ca promisiuni economice cresterea economica de 3 – 4 la suta pe an,crearea a 1 milion de noi locuri de munca, etc.
    Dupa alegeri, prioritatile guvernamentale au devenit cu totul altele, respectiv stabilirea listei de disponibilizari de la intreprinderile de stat pentru 2013-2016,impozitarile succesive si totale ale bunurilor si firmelor, inclusiv cu 5 la suta pentru sanatate,a banilor de inmormintare ,din ,,banci”,ai pensionarilor!
    Cu astfel de programe de ,,dezvoltare economca”, este limpede ca Oltchim a intrat ireversibil, pe linia ,,salvarii” in depozitele de ,,fier vechi”, producind pentru ultima data, bani pentru profitorii politici – alaturindu-se apoi,celorlalte foste ,,perle industriale”, ale coroanei economice, postcomuniste…
    Liberalizarea pietei muncii in UE dupa 2014, va crea noi si luminoase perspective de angajare pentru romani, incit salvarea Oltchim si a putinelor active rominesti existente, nu mai este o proritate politica, pina la alegerile din 2016.
    Daca ,,bulgarizarea” si ,,grecizarea” sociala se va produce si in Romania, atunci protestele vor schimba radical,actualele prioritati politice si economice ale USL.

  13. nemții sunt cei care câștigă din distrugerea OLTCHIM. nu polonezii, nu hoții-trădători împreună cu liota de neamuri și cumetrii politruco-securiste. doar ei. cui prodest.

  14. Cred ca este lamuritor pentru toata lumea ceea ce spun astazi public avocatii Gheorghe Piperea si Niculae Balan, administratorii judiciari ai S.C. Oltchim S.A.:
    http://economie.hotnews.ro/stiri-companii-14407179-varujan-vosganian-prezinta-raportul-privind-cauzele-care-generat-insolventa-oltchim.htm
    OLTCHIM a fost distrus de o conducere incompetenta, nesimtita si care trebuie sa ajunga dupa gratii. Cu complicitatea unei bune parti dintre angajati care stiau situatia reala:
    „Salariile erau destul de consistente. Primele, salariile consistente se justifica intr-o societate pe profit. Am observat ca aceste prime, fonduri de recompensare, sunt o forma de mituire a salariatilor. Li s-au platit aceste bonuri, prime, chiar daca erau luni in care nu se lucra, pentru a se asigura pacea sociala.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Valentin Mircea
Valentin Mircea
Valentin Mircea este avocat în cadrul Baroului București din anul 1996, specializat în dreptul afacerilor și Senior Partener la Mircea și Asociații. Mircea este doctor în dreptul concurenței al Universității București din 2013 și din octombrie 2018 este Visiting Fellow la European University Institute la Florența (Italia). În trecut Valentin Mircea a ocupat diverse funcții în mediul privat - KPMG, Sinclair Roche & Temperley (Stephenson Harwood) - și autorități publice (printre altele, vicepreședinte al Consiliului Concurenței (până în 2013) și șef al Corpului de Control al Prim Ministrului, în 2016). Valentin Mircea este licențiat în drept al Facultății de Drept din Universitatea București, titular al unei diplome de studii generale a Universității Sorbonne Pantheon Assas și absolvent de studii postuniversitare în dreptul internațional al concurenței al Universității din Melbourne, Australia. Acesta este autorul mai multor cărți și articole pe subiecte care țin de dreptul concurenței și dreptul afacerilor și este în mod frecvent vorbitor la conferințe de specialitate în România și în străinătate.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro