joi, martie 28, 2024

Opțiuni imediate pentru un sistem viabil de identitate electronică

Suspendare relațiilor cu publicul, distanțarea socială – toate se bazează pe trecerea la o interacțiune electronică, securizată, accesibilă unei cât mai mari părți din populație. Totul este posibil numai în baza unor soluții de identitate electronică ”populare” și sigure, voi trece deci în revistă în continuare opțiunile, termenele și măsurile necesare pentru a înrola minim 1 milion de cetățeni în următoarele 3 luni.

Pentru a seta parametrii argumentației în termeni accesibili voi defini identitatea ca fiind un cumul de caracteristici care definesc unic o persoană, autentificarea ca fiind procedeul tehnic de dovedire a identității iar gradul de încredere (trust) ca fiind măsura importanței acțiunilor bazate pe o identitate electronică considerate cu un risc acceptabil. Cadrul legal specific se bazează pe regulamentul eIDAS întrucât parlamentul României nu a reușit, în ultimii 2 ani, să adopte măcar unul dintre cele 4 proiecte de lege relevante, începând desigur cu cel al Cărții Electronice de Identitate.

Ca principii fundamentale merită subliniat faptul că o identitate apare fie printr-un act (administrativ – emiterea cărții de identitate sau religios – taina botezului în vechime) fie prin asumare și utilizarea constantă a unei identități (cazul UK unde nu există acte de identitate). Identificarea cu un grad ridicat de încredere impune astăzi utilizarea a doi factori din trei (ceva ce ști, ceva ce ai, ceva ce-ți este caracteristic).

O identitate este universală, naturală, nelimitată la un scop iar materializarea ei tehnică impune același caracter universal, standardizat, utilizabil în orice scop sau sistem.

Revenind la situația prezentă, astăzi avem doar cele aproximativ 300.000 de certificate calificate a căror număr este greu de crescut atât din cauza prețului cât mai ales al necesității identificării la ghișeu în vederea emiterii.

Un număr mai mare de identități electronice – 560,000 – avem în platforma de plăți electronice ghiseul.ro . Aceasta este dezvoltată de Asociația pentru Plăți Electronice (APERO) și operată de Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR). Identitățile prelucrate au ca sursă mai multe canale de înrolare, cele mai multe fiind bazate pe un card bancar. Autentificare în ghișeul este simplă (1 factor), nu există un mecanism standardizat de reutilizare a identității în alte platforme.

Acțiuni necesare:

  1. creșterea gradului de încredere a identității prin trecerea la 2 factori (cardul bancar și codul de plată primit prin SMS)
  2. creșterea gradului de încredere a autentificării prin trecerea la 2 factori (parola și link confirmare pe email)
  3. implementarea unui mecanism de interoperabilitate a identității precum OAuth
  4. publicarea unor documente obligatorii (politică de securitate, informare GDPR)

fiecare dintre acestea necesită o dezvoltare / donație din partea APERO. Întrucât sunt mecanisme standardizate integrarea lor poate fi făcută în cele 3 luni asumate ca obiectiv al acestui articol.

Un număr de 1.100.000 de identități există în zona Ministerului Finanțelor Publice (MFP) în cadrul Spațiului Privat Virtual (SPV). Acestea sunt astăzi exploatabile într-un sistem OAuth bazat pe echipamente hardware de capacitate ridicată.

Acțiuni necesare:

  1. publicarea unor documente obligatorii (politică de securitate, informare GDPR)

Aproximativ 2.000.000 de identități electronice există în mediul bancar, aferente aplicațiilor de internet banking.

Acțiuni necesare:

  1. implementarea unui mecanism de interoperabilitate a identității precum OAuth de către fiecare bancă participantă
  2. desprăfuirea cadrului legal, existent încă din anul 2008, care permite unei bănci sau companii telecom să devină furnizor de identitate, alinierea acestuia la eIDAS

deși efortul tehnic poate părea substanțial băncile ar trebui să fi fost pregătite de directiva PSD2. O bună parte dintre ale s-ar putea încadra în cele 3 luni asumate.

Aproximativ 4.000.000 de identități există sub forma pașapoartelor electronice, cu avantajul semnificativ al distribuirii și în diaspora. Acestea pot fi înrolate și utilizate prin intermediul unei aplicații inovative similare celei lansate de guvernul francez la finalul anului 2019. Practic cip-ul pașaportului este citit de telefon prin NFC (primul factor), se compară un selfie live cu imaginea titularului (al doilea factor) și se emite un token OAuth. Cum pașapoartele UE sunt standardizate aplicația franceză ar putea funcționa cu pașapoartele românești fără modificări substanțiale.

Acțiuni necesare:

  1. contactarea guvernului Franței pentru consiliere
  2. obținerea aplicației fie gratuit pe linie guvernamentală fie achiziționarea sa de la compania Thales în limita celor 3.5 milioane euro plătite de guvernul francez.

este probabil varianta cu cel mai mic preț/identitate și un termen scurt de implementare fără riscuri de amânare.

Evident variantele nu sunt aritmetic cumulabile, o persoana foarte probabil se va regăsi în mai multe dintre sistemele de mai sus. Totuși ele pot acoperi o foarte bună parte dintre persoanele care au skils-urile necesare unei interacțiuni electronice, în aceste momente de criză, până la soluția sistemică numită Carte Electronică de Identitate.

NOTE___________

1 REGULAMENTUL (UE) NR. 910/2014

2 Sistem GOV UK Verify, prezentare la: https://youtu.be/ABwvaT1uEfg

3 HOTĂRÂRE nr. 1.129 din 18 septembrie 2008 privind procedura de autorizare a furnizorilor de servicii publice de autentificare electronică

4  Aplicația Alicem, prezentare la: https://streamable.com/0h8mb

Distribuie acest articol

29 COMENTARII

  1. In sfarsit lumea va intelege ca se poate trai si in secolul 21. Astept statul sa se reformeze, am inteles ca povestea cu platiti impozitele ca avem noi grija de banci, spitale, drumuri nu functioneaza.

    Vrem concret sa reduca birocratia, sa ne simplifice viata odata. Cu resursele eliberate sa rezolve alte probleme care sunt cu carul.

  2. Cine garantează pentru acel selfie live, telefonul? :) Același telefon care a scanat și pașaportul? :) Orice interlop care se respectă o să aibă 20 – 30 identități, de preferință aparținând unor persoane reale.

        • @Andrei Nicoara – există două aspecte separate, în cazul verificării identității: primul este ca persoana reală să-și poată demonstra practic identitatea, iar acest aspect e satisfăcut de soluția pe care o prezentați; al doilea aspect este ca o persoană diferită să nu-și poată asuma respectiva identitate, iar asta e mult mai dificil, indiferent ce crede guvernul francez.

          În cazul cardurilor bancare, de exemplu, clonarea este relativ simplă, dar persoana reală este despăgubită de emitentul cardului, pentru că nu sunt decât bani, la urma urmei. În cazul unei identități clonate, lucrurile nu vor mai fi la fel de simplu de rezolvat, dacă acea identitate a fost folosită pentru a încheia diverse acte și contracte.

          România urmează cu mare entuziasm toate aberațiile franceze în materie de birocrație și control asupra cetățenilor, însă unul dintre motivele pentru care conservatorii din UK au abrogat în 2010 legea privind obligativitatea cărțillor de identitate (lege care fusese introdusă de laburiști în 2006) a fost tocmai simplitatea asumării unei identități false, odată ce cărțile de identitate ajung obligatorii.

          Nu mi s-a întâmplat niciodată să am dificultăți în a-mi demonstra identitatea în UK, cu toate că aici nu există nimic sofisticat în materie. Dar ca un exemplu extrem de simplu, chiar și atunci când îi dau soției un card de-al meu, ea de fapt își asumă identitatea mea când îl folosește.

          • @ Harald,

            Un card bancar poate fi clonat numai pentru zona de date tiparite si banda magnetica. Funcționalitatea cip-ului nu poate fi clonata. Similar, avantajul tehnologiei franceze este bazarea sa pe cip-ul pașaportului care, la fel, este bine protejat.

            In UK situația este poate comoda pentru cetățeni (pana dau de necaz) dar nu este în niciun caz rezultatul unei decizii înțelepte …. Cartea UK de identitate a fost anulata fortat, din cauza costurilor si dificultatii de a construi, atat de tarziu, un registru national al persoanelor care sa contina date corecte. Dandu-si seama ca nu au aceasta garantie fara costuri mari si pe fondul protestelor unei parti din populatie preocupata de intimitatea sa, au renuntat.

            Sistemul Verify este considerat un esec, nu este fiabil tehnic si are costuri mari. In concluzie as spune ca UK nu este un bun exemplu. Prin definitie, o identitate nu este transmisibila, exemplul dvs demonstreaza precaritatea situatiei din UK.

            • @Andrei Nicoara – nici Statele Unite nu au carte de identitate, nici Danemarca, nici Irlanda. Nu faceti decat sa demonstrati ca obsesia pentru controlul asupra populatiei este adevarata explicatie. Romania chiar e o tara condusa de serviciile secrete, la fel ca Rusia, dar asta nu inseamna normalitate.

  3. „Să ne simplifice viața odată….” (v. comentariile anterioare)

    În viață, frustrările au rolul lor.

    Cei care visează sisteme informatice high-end și zbor cu BMW-ul pe autostrăzile unei țări în care majoritatea populației n-are apă curentă vor tot avea exercițiul frustrării, an după an.

    Asta până în ziua în care vor înțelege că nu sistemele high-end sunt prioritatea, ci apa curentă. Apă curentă care nu se obține punând o haită de sclavi să sape șanțuri și plătindu-i în batjocură cu salariul minim pe economie. Ci punând tu însuți mâna pe lopată – român lângă român, în solidaritate – oricât de „delicat” și de neoliberal ai fi..

    .

    • Spus brutal, dar true. Nu stiu cum isi imagineaza oamenii ca se va rezolva mare lucru cu tehnologia high-end. Nu o dezvoltam, nu o controlam, habar nu avem in mare parte cum functioneaza – intr-adevar, va termina cu birocratia, deci cu anumite posturi, asta daca nu vor fi inventate altele. Dar in rest va fi ca-n Idiocracy.
      Majoritatea vorbesc de parca nici n-ar fi calcat vreodata printr-un sat.

    • @Răzvan eu sunt de parere ca romania in ziua de azi are urmatoarele prioritati:
      – apa, canalizare, colectarea si procesarea deseurilor peste tot, e un punct foarte serios sa ai apa curata de baut la robinet si sistem de evacuare modern
      – moneda euro, schenghen
      – transport: drumuri, trenuri, avioane, nu avem infrastructura moderna, avem regres puternic
      – orasele si satele au nevoie de arhitect, ce avem noi acum e inacceptabil, lasa urme adanci in comportament, nu mai trebuie construite blocuri de locuinte, limitat la 4-5 etaje, iar acele care exista mari incet, incet demolat
      – scoli, spitale, industrie

      toate sunt prioritate 0

      ca sa ai timp sa lucrezi la astea, trebuie drastic redusa birocratia si imbunatatit administrarea efectiva, deciziile nu se iau cu vorbe si care e mai tare in gura, dar cu cifre. Pentru aceasta e nevoie de computere. Uite casa de pensii, asta inseamna niste servere si o echipa de 20-30 de oameni in total, compara cu ce e acum. Daca acum multi inca merg sa-si plateasca facturile cu cash pe hartie …, in tari civilizate se platesc automat din banca. Inca mai exista casierii la banca, in tari civilizate banii ei si depui la bancomat, comision 0.

      • Paradoxal, dar tocmai din cauza înapoierii în alte domenii informatizarea ar putea fi o șansă. E mai ieftin să tragi un cablu FO într-un sat decât să asfaltezi drumul până în capitala de județ, de pildă, și să reduci necesarul de deplasări. Ba chiar să dai șansa oamenilor de acolo să aibă acces la informații ( biblioteci de exemplu, cursuri) online. Sigur că nu mulți se adaptează la tehnologie, dar unii o fac, iar copiii sunt primii. Și cred că e important să poți valorifica tot potențialul uman al țării, în fond e singurul care contează cu adevărat… Evident, asta nu înseamnă că nu trebuie să le rezolvi și pe celelalte, problema lipsei canalizării de exemplu duce la depopularea accelerată a satelor, în acest ritm în 50 de ani problemele lor vor deveni non-probleme, pentru că practic satele nu vor mai exista, se vor transforma în stațiuni de vacanță…

        • Si in statiunile de vacante ai nevoie de apa curenta, canalizare, desigur ma intai electriciate, inainte de FO (fibra optica).
          Daca esti in vacanta pentru un weekend poti renunta la internet dar la celelalte utilitati nu prea.

          Ideal ar fi toate acestea sa fie coordonate si realizate cvasi-simultan. Este doar parerea mea.

          Si totusi, prima problema este cine face aceasta coordonare si cu ce bani.

        • Asta cred că a rezolvat-o telefonia mobilă, nu fibra optică. Acum este Internet pe toate dealurile, inclusiv pe dealuri pe care n-o să fie niciodată vreun cablu de fibră optică.

          Cu canalizarea la sate se întâmplă altceva, în locuință și-o amenajează omul pe cont propriu, dar conducta exterioară deversează în câte-un pârâu, la întâmplare. Asta face mult mai presantă nevoia rețelelor de canalizare și a stațiilor de epurare, mai degrabă se va ajunge din nou la epidemii de holeră, decât la depopularea totală a satelor.

          Ca opinie personală, în câțiva ani vor sesiza o mulțime de oameni cât de ieftin e terenul în satele părăsite, iar o fosă artizanală cu pietriș și nisip e foarte simplu de realizat chiar și pentru persoanele responsabile, care nu deversează dejecțiile din locuință în primul pârău.

          • Da, apa curentă e o non-problemă, un hidrofor ieftin e 300 de ron și nu văd de ce mi-ar trebui unul mai scump ( după ce s-au defectat vreo două mai scumpe mi-am dat seama că nu are sens). Poate în zonele unde trebuie pompată de la adâncime mai mare, dar oricum nu e o mare diferență. Problema e că deversarea necontrolată afectează calitatea apei din puț ( pe verificate) deci trebuie canalizare. Desigur că acces Internet are cam oricine azi, eu am folosit fibra optică mai mult ca „metaforă” a serviciilor digitale. Nu am făcut eu studii sociologice, dar problema cea mai gravă mi se pare plecarea copiilor ( la mine în satul natal majoritatea sunt la școli în Craiova) și din experiență singurii care se întorc mereu sunt cei care au copilărit în sat. Ducând copilul la Craiova ești oarecum forțat să cumperi o garsonieră în Craiova, drept pentru care mulți se instalează în oraș la „iernat” pe perioada când nu sunt munci agricole, de asta ziceam că o să devină „stațiuni”; „turiștii” vom fi noi, fii satului :)
            Toată copilăria am suferit că nu aveam de unde comanda tranzistori, cel mai apropiat magazin ( și nu extraordinar de bun) fiind la Craiova. Acum tehnic se poate, am comandat online inclusiv tabla pt acoperiș. Fiind un sat mare, avem și Internet pe fibră. Cu cât sunt disponibile mai multe servicii online cu atât e mai puțin necesar să mergi la Craiova (sau București) și cu atât mai avantajos redevine să trăiești la țară.

  4. Revin cu recomandarea din 2016, ca in baza experientei de la Ministerul de Finante – SPV sa se dezvolte un Hub de Identitate care sa fie refolosit in administratie. Astazi fiscul national (ANAF) are incredere in cele peste 1 Milion de identitatile electronice gestionate de SPV, dar taxele locale = fiscurile locale (din primarii) si alte organizatii publice au propriile sisteme. Consider ca pe termen scurt, pina in 3 luni, reutilizand (sharing and reuse) identitatile electronice gestionata de SPV si printr-o implementare conform standardul OAUTH2 se poate incepe sa se renunte la „papornita” de user-name/password si riscurile inerente de cybersecurity. Practic se va accelera utilizarea alternativei electronice pentru interactiunea cu administratia publica („papornita” deoarece fiecare organizatie publica are propriul sistem de inrolare si gestionare identitate). De exemplu se poate face foarte repede (< 3 luni) comunicarea electronica cu primariile pentru adeverinta de taxe locale (repet fiscul national are incredere in identitatile electronice din SPV, de ce nu ar avea incredere si primariile. (Recomandarea din 2016 a fost facut in cadrul studiului Romanian Entreprise Architecture and Interoperability Framework – studiul tinut la sertar de catre fostul MCSI actuala Autoritatea pentru Digitizarea Romaniei)

    • ANAF (și România în ansamblu) încă e la faza în care are impresia că trebuie urmarită fiecare persoană, nu tranzacțiile semnificative. Așa se ajunge ca taximetriștii să fie obligați să aibă casă de marcat și controlați pentru asta, în timp ce o returnare falsă de TVA de 5 mil.euro este aranjată chiar în cadrul instituției, contra unei șpăgi de 20%.

    • @ George Petrineanu

      Costurile de operare a platformei ghiseul.ro sunt de doua feluri:

      1. Comisioane de tranzactie – sunt suportate de catre beneficiarul platii (primarie) in baza unui contract direct cu procesatorul sau de plati. Valoarea comisionului este limitata legal la 1%, in realitate este substantial mai mic. Comisionul variază fiind rezultat în urma unei achiziții publice competitive reînnoita periodic de fiecare beneficiar.

      2. Costul operării serverelor – este suportat de ADR din bugetul propriu. Nu este semnificativ.

  5. Alte nelamuriri:

    ,,Revenind la situația prezentă, astăzi avem doar cele aproximativ 300.000 de certificate calificate a căror număr este greu de crescut atât din cauza prețului cât mai ales al necesității identificării la ghișeu în vederea emiterii.”

    Despre ce crtificate calificate e vorba? Ce reprezinta acest termen?

    Cercul vicios de care vorbiti ca persoana care trebuie sa-si ridice actul de identitate de la ghiseu nu poate pentru ca-i lipseste un act de identitate e rezolvat de multa vreme in alte administratii. In Suedia de exemplu, persoana care isi ridica pentru prima data actul de identitate e insotita de o cunostinta care certifica identitatea ei pe proprie raspsundere. A fost, de fapt. Pentru ca acum un act nou de identitate sa expediaza postal (daca imi amintesc bine trimitere simpla) la adresa de domiciilu inscrisa la Evidenta Populatiei. Personal nu vad nicio problema in asta si nu inteleg nici de ce un astfel de nivel de risc care e bun pentru Suedia nu se ridica la nivelul de exigenta al României.

    Dupa parerea mea ar exista motive serioase sa se ia in consideratie sistemul UK (dar si al Suediei) unde nu exista obligativitate in avea act ID. Deasemenea, o foarte valoroasa contributie este in Suedia ca permisul de conducere e acceptat ca act de identitate.

    Dupa cum vedeti am largit cadrul putin la mijloace de identificare nu numai electronice ci si fizice iar metoda mea de a evalua introducerea unei solutii este prin similitudine cu sisteme existente care fac fata nivelului de performanta impus. Este daca vreti o derivata conceptuala a abordarii COTS care se dovedeste larg folosita in industrie.

    • @ George Petrineanu

      Certificatele calificate sunt o tehnologie de autentificare si semnare documente oferita in România de mai bine de 15 ani de un număr de furnizori privați, autorizați de stat în baza unei legislații dedicate.

      Problema identificata de mine legata de prezentarea la ghișeu era circumscrisa situației actuale care descurajează deplasarea și contactul uman.

      BankId este o iterație tehnologica superioara a scenariului propus de mine de implicare a băncilor si a conturilor de internet-banking.

      Ca o observație generala, Suedia nu este membru UE, nu tot ce se întâmplă acolo este garantat compatibil cu legislația comunitara.

      • @Andrei Nicoara – probabil faceți confuzie cu Norvegia, pentru că Suedia e membră UE de vreo 25 de ani. Așa se întâmplă când scriem la comandă, venim cu temele nefăcute.

        • Autorul nu se oboseste ca macar asa, de ochii lumii, sa disimuleze admiratia fata de asa-numitul „sistem francez”, iar indicarea sumei necesare ptr…. ma rog, nu se intelege ce va presta furnizorul cu nume de pateu de gâscă, deci faptul ca deja dl. Nicoara ne spune si cam cati bani sa pregatim, toate astea ne duc la intrebarea clasica: Cui prodest?
          Asta ma duce cu gandul la alt geniu al Carpatilor, cel ce ne-a procopsit (probabil pentru un secol) cu sistemul contabil francez, o aberatie de care cred ca si bastinasii de pe malurile Senei ar vrea sa scape, daca nu s-ar opune omnipotentii si omniprezentii birocrati din ANAF-ul lor si al nostru. Dar despre batranul crai semi-senil, ce-si omoara timpul liber pe la RomaniaTV, vorba ceea, numai de bine.
          Inteleg ca UK, Suedia (sau Norvegia, ce mai conteaza?!), samd sunt toti niste ratati. Vive la France.
          Dar de Estonia, numita si E-stonia, a auzit cineva?! Poate le faceti o vizita (virtuala, desigur), poate-i invitati pe la Guvern, d-le consilier Nicoara… ca pe prim ministrul Japoniei… aaa, pardon, atunci era alta mancare de peste.
          Cred ca v-ar putea impartasi din experienta lor. Gratis!
          Dar stiti ce a fost pus la baza succesului e-stoniei? Educatia!
          Dar nu educatia de la noi, unde in 30 ani cred ca s-au schimbat vreo 31 de ministri ai invatamantului, in frunte cu dna Kati, ci o strategie de educatie digitala a majoritatii cetatenilor, strategie si punerea in practica a acesteia inca de la caderea Zidului.
          (veti putea replica ca ei sunt vreo 3-4 mil., fata de vreo 14-15 mil. noi), dar perseverenta este o virtute/calitate atat de necesara si atat de rodnica…)
          Cat despre acel SPV sau SVP, cum s-o numi, este suficient sa va spun ca absolut toti angajatii administratiilor financiare zambesc stingher cand le spun ca datele (fiscale) de acolo sunt ireale. Tot acel sistem este facut de niste informaticieni scoliti prin anii ’70 ai secolului trecut. Si nu ma refer doar la varsta, ci si la realizarea tehnica, la gandirea comunistoida…
          De serverele lor, ce sa spun?! ca le crapa vazand cu ochii, de indata ce au mai mult de cateva mii de conexiuni simultane, ca toata sandramaua sistemului sta in pioneze dpdv hardware si software?!
          De fapt toata infrastructura IT a adminstratiei publice este o gluma proasta.
          Ma opresc aici, de nervi, de bani cheltuiti cu nemiluita (nu zic furati, ca ne aude iar DNA si poate redeschide dosarul MSFT, EADS, ETC.)
          Stiti cate ministere, agentii, comisii, comitete,… site-uri de milioane de euro au tocat banii pentru digitalizarea Romaniei?!
          Si acum vine nea Nicoara, sa ne spuna ca Franta, ca ei inca de la pas’opt, ca lupta si da-i si lupta neicusorule…
          Penibil!
          Inca una, si ma duc: ce imbecil de functionar a ticluit acea declaratie de COVID?! Auzi tu, fiul lui … si al lui… , CI, CNP, domiciliu, nascut la data de…
          Va dati seama la ce nivel de digitalizare suntem?! Iar dl. Nicoara zice ca in 3 luni se poate realiza totul.
          Da, dle N. totul. Adica sifonarea a inca cateva milioane de EUR, si apoi STOP, si de la capat.

  6. As mai fi curios de ce excludeti din studii sistemul universal de autentificare electronica suedez, BankID, care in prezent este localizat aproape exclusiv in telefonul mobil (95% din populatie). Pentru restul populatiei exista metode alternative.
    Revenind la acest sistem simplu si eficient BankId a devenit atit de popular si imbratisat de populatiei incit alti actori decit toate autoritatile statului si banci, cum ar fi magazine net, l-au adoptat ca sistem de autentificare pe net in loc de user/password. Acesta e un mare avantaj, al universalitatii, pentru ca un individ in epoca moderna este deja covirsit de numarul mare de conturi, de ordinul zecilor, fiecare cu un user si parola, pe care fiecare dintre noi trebuie sa le gestioneze.
    Tot sistemul de identificare BankId este folosit si in aplicatia Swish cu care se fac plati instantanee din contul bancar catre orice posesor de telefon mobil (aici includem plata la magazin, la tirg, la taraba, la cumparaturi private de ocazie si pentru cersetori).
    Sistemul BankId este robust pentru ca bancile care il emit garanteaza si initializarea sa sigura, dupa care este folosit autonom de cetateni.
    Deci, la toate situatiile posibile de identificare, gestul unic facut de citeva milioane de cetateni e sa scoata telefonul mobil. Au fost si cazuri de fraudare, prezentate in presa. care au fost rezolvate iar sistemul a devenit si mai robust.
    Personal sint atit de multumit de ansamblul de sisteme pe care mi-l pune la dispozitie adminsitratia suedeza incit daca ar trebui pentru mutarea intr-o tara mult mai rentabila (Elvetia, Monaco) si asta ar presupune sa renunt la ele, m-as gindi extrem de serios pentru ca as lua renuntarea la ele ca pe o pierdere ireparabila. De pretul unei potentiale stabiliri in România nu mai vorbesc.
    Luati afirmatiile mele de mai sus ca apratinind partial disciplinei sociologiei, antropologiei, teoriei cunoasterii, nu neaparat tehnicii, pentru ca aceasta e destinatia sistemelor create de ingineri. Rateurile in gradul de acceptare ale acestor sisteme de catre mase se platesc si amendeaza foarte scump de catre respectiva populatie, fie ei cetateni sau functionari nemultumiti de un sistem.

  7. @Sabin Chiricescu
    @Andrei Nicoara

    Voi nu vedeti ca citim numai noi…

    @Razvan
    Dă-mi, tăticule, şi mie,/ O lopată şi-o mistrie/
    Să mă duc pe şantier,/ Să mă fac brigadier“.
    Asta era in 1952, nu mai e cazul

    • @ Laurentiu

      Platforma contributors permite tuturor celor interesați sa citească si sa comenteze. Faptul ca subiectul este, pentru publicul larg, din categoria celor cărora le simți al dracului lipsa dar nu ști de unde să-l apuci este o situație dată, față de care nu avem nimic de făcut.

  8. Mă miră faptul că dl. Andrei Nicoară nu mai ține minte acest act normativ: HG nr. 1129/2008, hotarare privind procedura de autorizare a furnizorilor de servicii publice de autentificare electronică!

    E din 2008 , ESTE ÎNCĂ ÎN VIGOARE și implementarea demonstrativă, înainte de emiterea HG a fost făcută de Vodafone și Cosmote si prezentată într-o conferință la Hotel Intercontinental!

    Constantin Teodorescu

    • @ Constantin Teodorescu

      Acest act normativ este nota #3 din articol.

      Aveti cumva o înregistrare a respectivei prezentări ? Ne puteți spune de ce nu s-a ajuns la un serviciu comercial ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Andrei Nicoara
Andrei Nicoara
Este specializat în e-guvernare activând în MCSI și Cancelaria Primului Ministru. A participat în grupuri de lucru interinstituționale și europene din domeniul operării sistemelor de e-guvernare și creării legislației aferente. Oferă consultanță mediului privat în zona regulatory compliance și este activ în viața publică prin participarea în dezbaterile proiectelor de acte normative și publicarea de analize pe blogul propriu.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro