Este suprinzatoare relativa indiferenta a opiniei publice fata de tot mai numeroasele stiri alarmante despre toxiinfectii alimentare, soldate cu imbolnaviri in masa. As mentiona numai cateva dintre ele: 30 de copii ajunsi la spital in urma unor toxiinfectii alimentare cauzate de programul “laptele si cornul”, in Ploiesti (sursa); alti 30 cu probleme asemanatoare, in Brasov (vezi stire); 36 de copii la Galati (vezi stire); 24 de copii la Pitesti au acuzat probleme serioase, dupa ce au mancat la cantina scolii (vezi stire), etc.
Surprinde si usurinta cu care s-a trecut peste criza bacteriei E-coli, care a cauzat imbolnavirea si chiar moartea mai multor bebelusi din judetul Arges. Patronul fabricii de lactate “Bradet”, acuzata de Ministrul Agriculturii pentru productie si distributie de branza infestata cu bacteria respectiva, a reusit, victimizandu-se la televizor, sa starneasca o mare emotie patriotica, care a determinat autoritatile sa dea inapoi. Cauza infectiei nu a fost stabilita, deocamdata.
In fine, cea mai recenta stire priveste descoperirea in apa asa-zisa “de izvor” sau “de masa” din mai multe hipermarketuri a unei concentratii mult peste limitele admise de germeni.
Toate aceste stiri ne spun ca poate ca ar fi momentul potrivit sa ne intrebam care este situatia legislatiei romanesti privind protectia consumatorilor. Este ea adecvata, proportionala si bine aplicata? Garanteaza ea in mod complet si eficient protectia intereselor consumatorilor? Este, in fine, aliniata legislatiei similare din alte tari, mai dezvoltate?
As face o paralela intre legislatia romaneasca in domeniu si cea franceza. Comparatia este traditionala si poate avea darul sa ne arate ca mai avem numeroase puncte de imbunatatit si ca unele modificari aduse regimului juridic al protectiei consumatorilor nu au fost cele mai inspirate.
Ar fi de remarcat, mai intai, diferenta de accesibilitate. Legislatia protectiei consumatorilor din Franta a fost codificata, incepand cu anul 1993, ajungandu-se la un voluminos Cod al Consumului. Acesta cuprinde toate reglementarile privind protectia consumatorilor, fie ele in materia creditului de consum, in domeniul sigurantei produselor (inclusiv alimentare), in materia garantiilor pentru conformitate si calitate, in domeniul contractelor dintre comercianti si consumatori, etc. Existenta acestei unitati legislative este, desigur, exrem de folositoare autoritatilor care aplica legislatia respectiva, dar si subiectilor de drepturi si obligatii decurgand din Cod, respectiv consumatorii si comerciantii.
In Romania, ca de obicei, lucrurile stau tocmai pe dos. Avem o pletora de legi, ordonante simple si de urgenta, ca sa nu mai vorbim de hotararile de guvern, care incearca sau pretind ca incearca sa reglementeze acest domeniu.
In plus, ca o manifestare a neputintei legiuitorului roman de a strange toate normele relevante intr-un singur act legislativ, avem si un Cod al Consumului (legea nr. 296/2004), stingher si fara prea mare legatura cu restul reglementarilor. In mod normal, un Cod al Consumului ar trebui sa reuneasca toate reglementarile in domeniu, nu sa se adauge la acestea.
Cateva exemple:
- “Biblia” legislativa a protectiei consumatorilor este, in Romania, Ordonanta Guvernului nr.21/1992 privind protectia consumatorilor. Incercare de sistematizare legislativa, ea a fost modificata, revizuita, adaugita si republicata de mai multe ori.
- In domeniul garantiilor, avem Legea nr.449/2003 privind vanzarea produselor si garantiile asociate acestora. Recent, guvernul a amendat-o prin Ordonanta nr.9/2016, prezentata triumfal de presa ca pe o mare victorie in batalia impotriva abuzurilor comerciantilor, in fapt insa doar o transpunere in aceasta lege a unor reguli existente deja in OG nr.21/1992.
- Practicile comerciale incorecte fata de consumatori sunt identificate si sanctionate in Legea nr.363/2007.
- Drepturile consumatorilor in cadrul contractelor incheiate cu profesionistii sunt reglementate atat prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.34/2014, cat si prin Legea nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre si consumatori.
Iata, asadar, numai cinci exemple de acte normative care reglementeaza protectia consumatorilor in Romania, spre deosebire de unul singur, in Franta. Este evident ca e mult mai greu pentru autoritati si pentru particulari sa se descurce in acest hatis legislativ, in Romania. Nu de putine ori, prevederile din aceste legi se suprapun sau se contrazic, si apoi este necesar ca legiutorul sa intervina din nou si sa clarifice situatiile de acest gen. Alteori, prevederile dintr-un act normativ ar trebui sa figureze in altul, cu un obiect mai potrivit al reglementarii.
De aceea, un prim pas necesar in demersul de a avea o legislatie transparenta si usor de aplicat in domeniul protectiei consumatorilor ar fi codificarea sa, intr-un unic si complet Cod al Consumului.
Pentru a ajunge la urmatorul pas, sa intram putin in detaliile celor doua legislatii, mai exact in modalitatile in care legislatia franceza intelege sa defineasca si sa sanctioneze abaterile de la normele de calitate si de conformitate, fata de cea romaneasca.
Potrivit art.213-1 din Codul francez al Consumului, este pedepsita cu inchisoare de pana la doi ani si cu amenda de 300.000 euro oricine care, indiferent daca este sau nu parte intr-un contract, a inselat sau a incercat sa insele cocontractantul, prin orice mod sau procedeu, in ceea ce priveste:
- Natura, specia, originea, calitatile substantiale, compozitia sau continutul oricarui produs;
- Cantitatea marfurilor livrate sau identitatea acestora, prin livrarea unei alte marfi decat cea care a facut obiectul contractului;
- Modul de folosire, riscurile inerente produsului, controalele efectuate, precautiile care trebuie luate.
Cuantumul amenzii poate merge, proportional cu beneficiile obtinute, pana la 10% din cifra de afaceri medie, calculata in functie de cifrele de afaceri obtinute in ultimii 3 ani.
Jurisprudenta franceza, prin Curtea de Casatie, a statuat: “constituie element material al delictului de inselaciune asupra calitatilor substantiale ale unui produs vandut, punerea pe piata a unui produs neconform cu reglementarea care ii stabileste compozitia”[i].
Astfel, incalcarea unei reguli care defineste procedeul de fabricatie si elementele care intra in acest procedeu constituie inselaciune. La fel, in cazul incalcarii uzantelor profesionale, al indicatiilor gresite privind data limita de vanzare, privind anul recoltei strugurilor unui vin, sau in cazul vanzarii unui produs neconform cu informatiile prezente pe eticheta. [ii]
Potrivit art.213-3 din acelasi Cod al Consumului, sunt pedepsiti conform art.213-1 de mai sus cei care:
- Falsifica produsele alimentare care sunt folosite la hrana oamenilor sau animalelor, bauturile si produsele agricole sau naturale destinate vanzarii;
- Expun, pun in vanzare sau vand alimente pentru om sau animale, bauturi si produse agricole sau naturale care au fost falsificate, alterate sau sunt toxice.
Pedepsele prevazute de art.213-1 se majoreaza pana la 7 ani de inchisoare si la 750.000 euro amenda, in cazul in care:
- Substanta falsificata sau alterata este daunatoare pentru sanatatea oamenilor sau animalelor;
- Delictele prevazute la art.213-3 au fost comise in banda organizata.
Iata, asadar, la ce s-ar expune cei care ar fi gasiti vinovati pentru cazurile grave de imbolnaviri in masa, mai ales pentru cazul bebelusilor, daca ne-am afla in Franta.
Dar la ce se expun ei, in Romania?!
Potrivit art.4 din OG nr.21/1992 privind protectia consumatorilor:
“(1) Se interzice comercializarea de produse sau prestarea de servicii care, utilizate în condiţii normale, pot pune în pericol viaţa, sănătatea sau securitatea consumatorilor.
(2) Se interzic producerea, importul şi comercializarea produselor falsificate sau contrafăcute.”
Sanctiunile pentru incalcarea acestui articol sunt amendă contravenţională de la 3.000 lei la 30.000 lei, respectiv oprirea definitivă a comercializării şi retragerea din circuitul consumului uman a produselor care sunt periculoase, falsificate sau contrafăcute.
Faptele respective puteau constitui infractiuni in sistemul vechiului Cod Penal roman, conform art.297: “Înşelăciunea cu privire la calitatea mărfurilor
(1) Falsificarea ori substituirea de mărfuri sau orice alte produse, precum şi expunerea spre vânzare sau vânzarea de asemenea bunuri, cunoscând că sunt falsificate ori substituite, se pedepsesc cu închisoare de la unu la 7 ani.
(2) Dacă mărfurile sau produsele au devenit, prin falsificare sau substituire, vătămătoare sănătăţii, sunt aplicabile dispoziţiile art. 313.
(3) Tentativa se pedepseşte.”
Insa acest articol a fost abrogat in 2014, ca urmare a intrarii in vigoare a Noului Cod Penal, care a dezincriminat, practic, aceste fapte de mare gravitate si cu un ridicat pericol social.
Asadar, astazi, tot ce risca in Romania un falsificator sau un vanzator de produse falsificate sau toxice este o amenda intre 3.000 si 30.0000, plus oprirea de la comercializare a produselor. O sanctiune mult prea blanda, veti fi de acord, comparativ cu legislatia franceza si chiar cu vechea legislatie romaneasca, insa mai ales in raport cu riscurile enorme pentru sanatatea publica, pe care le provoaca asemenea actiuni sau omisiuni.
Prin urmare, un al doilea pas necesar ar fi inasprirea sanctiunilor aplicate pentru incalcarea legislatiei pentru protectia consumatorilor, care se rezuma astazi in Romania numai la amenzi contraventionale. Codul Consumului din Franta poate constitui un bun reper, in acest sens.
Acesti doi pasi ar fi un bun semnal de maturizare a sistemului legislativ romanesc, care nu mai este in ton cu dezvoltarea exploziva a comertului in Romania. In conditiile in care expansiunea hipermarketurilor, supermarketurilor si mall-urilor a atins cote foarte inalte, se impune protejarea sporita a consumatorului roman in fata posibilelor riscuri pe care aceasta dezvoltare, nu intotdeauna coerenta si rationala, le implica. Iar aceasta protectie nu se poate realiza in lipsa unei legislatii complete, unitare si usor de aplicat, care sa impuna cu fermitate o conduita corecta si loiala a profesionistilor, fata de consumatori.
Tot in acest spirit, se dovedeste necesar sa se intareasca capacitatea administrativa a statului in materia protejarii intereselor consumatorilor. In acest moment, exista doua institutii principale care au atributii in acest domeniu: Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor si Directia Sanitar-Veterinara si a Sigurantei Alimentelor. Dupa stiinta mea, ANPC este o institutie subfinantata si subdezvoltata din punct de vedere al numarului de angajati, incapabila sa creeze marilor lanturi de magazine sau chiar micilor comercianti teama de niste sanctiuni foarte drastice.
Pentru a ramane la contraexemplul francez, acolo institutia insarcinata cu lupta impotriva practicilor comerciale neloiale si cu protejarea consumatorului se numeste DGCCRF (Directia Generala de Concurenta, Consum si Represiunea Fraudelor), si a rezultat din fuziunea a doua mari Directii: Directia Generala a Concurentei si Directia pentru Consum si Represiunea Fraudelor. In cazul nostru, o institutie similara ar putea fi o institutie rezultata din fuziunea Consiliului Concurentei cu ANPC. Este previzibil ca o asemenea institutie de forta sa reprezinte o amenintare mult mai credibila fata de comerciantii abuzivi sau incorecti.
Nu spun ca, daca am intreprinde acesti pasi, nu ar mai fi cazuri de toxiinfectie alimentara sau de infectii cu bacterie e-coli. Insa am putea fi mai siguri ca cei vinovati de asemenea atacuri la sanatatea publica raspund in fata unei legi severe si corecte, iar efectul intimidant asupra altor potentiali infractori ar fi mult mai pronuntat.
NOTE______________________________
[i] Cass.crim., 30 martie 1994, Bulletin criminel nr.130; Cass.crim., 9 martie 1999, Bulletin criminel nr.33.
[ii] Stephane Piedelievre, Droit de la consommation, Deuxieme edition, Ed. Economica, Paris, 2014, pag.530 – 531.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
1.Orice imbunatatire a protectiei CONSUMATORULUI roman, incepe numai si numai cu sustinerea PRODUCTIEI NATIONALE, singura controlabila tehnic si la ,,sursa” de producere.
Orice imbuntatire a protectiei consumatorului roman, este posibila numai printr-un ,,proiect national de reconstructie economica si industrial-agricola a tarii, care poate limita ,,deversarea” tuturor ororilor din import si ale supermarketurilor straine, intr-o tara de mina a III-a.
2,Odata cu implementarea acestui proiect, poate incepe si o campanie nationala de boicotare a produselor straine daunatoare, dupa modelul acelei cunoscutei boicotari a reclamelor, de luna trecuta…
3.Daca legile ar avea instrumente care sa nu fie incalcate de inventivitatea (negativa) a producatorilor si falsificatorilor, ar avea rost in toate domeniile.In practica, orice legi s-au dovedit inutile in acest domeniu, in lipsa unui control alimentar si organoleptic, irealizabil asupra a milioane de produse straine.
Degeaba spuneti drept ce spuneti!
Ne e indiferent cine ne conduce, ce legi avem, ce mancam, ce invatam si cum vom trai.
Noi ne descurcam!
Ca dovada e lipsa noastra de reactie.
Doar cand ne arde ( la propriu ) mai protestam.
Suntem uniti in dezbinarea noastra si consecventi ignoranti. Dar mandri.
Si ne expunem cu placere izmenele in public.
Distrugem cu frenezie orice si pe oricine.
Si ne plangem.
Bun, acum sa trecem pe o nota constructiva.
Ce am facut eu pentru tara? Ce poate face un om simplu?
Am fost la vot de fiecare data si am incercat sa ma informez inainte.
Cumpar cat pot produse locale. Din piata, de la oameni.
Intreb ce contine si critic deschis ( vezi branza de oaie cu lapte de vaca sau
lubenita de Dabuleni adusa din Turcia ).
Citesc lista de ingrediente a oricarui produs.
Ma minunez cat de abili, ipocriti sunt producatorii de produse ‘toxice’ ambalate in ‘stil de viata sanatos’, ‘cu gust de’, cu lista de calorii/glucide/lipide dar fara sau abia vizibila cea de ingrediente.
Am limitat copiilor sa cumpere dulciuri cu mai mult de 5 „chimicale” ( ‘pai tata noi nu mai putem cumpara nimic’ !!).
Facem pe cat posibil – prajituri/cozonac/paine de casa.
Imi platesc impozitele.
Am (ca fraierul) contract pe chirie pe suma reala si platesc impozitul inclusiv CASS (scrasnind din dinti ).
Tin inchis televizorul si citesc stiri pe internet. Si cate o carte.
Selectez gunoiul produs si saptamanal duc o plasa de maculatura si una de ‘plastice’
Semnez petitii online.
Am demonstrat la Rosia Montana.
Ma bucur o data pentru fiecare cetatean roman ce ‘reuseste’ inafara
si ma intristez de zece ori pentru fiecare loc gol lasat aici de el.
Va sustin.
Un produs contaminat accidental nu e nici falsificat și nici nu se încadrează la ”produs toxic, atunci când e utilizat în condiții normale”. Exact de asta birocrația nu poate rezolva astfel de probleme, pentru că ea încearcă să forțeze realitatea să intre în textul reglementării, nu încearcă să instituie reglementări care să corespundă realității.
”capacitatea administrativa a statului in materia protejarii intereselor consumatorilor” e liimbă de lemn și apă de ploaie. Autorul ar face bine să meargă timp de câteva zile într-o cantină, să vadă cum se desfășoară lucrurile în realitate, după care poată să propună orice norme consideră domnia-sa că ar fi aplicabile realmente în practică, fără lozinci despre produse falsificate sau toxice. Nu a stabilit nimeni că în rețeta unui anumit tip de brânză intră și Escherichia coli.
Ce au in comun cele 4 cazuri de ‘imbolnavire in masa’ mentionate de autor? Acelasi vanzator, Statul. Statul va obliga sa’i cumparati produsele toxice nesolicitate. Dupa ce va imbolnaviti de la marfa lui va obliga si sa va platiti tratamentul prost, ineficient, insalubru in spitalele de Stat. Si dupa toate astea se mai asteapta cineva ca Statul -care va otraveste si jefuieste si se face ca va trateaza- sa faca pasi pentru imbunatatirea protectiei consumatorului sau captiv? Ar fi culmea ca monopolistului sa’i pese de sanatatea clientilor dependenti de el! Chiar si notiunea de ‘consumator’ e o inventie a Statului menita sa creeze si consolideze imaginea de entitate binefacatoare si ocrotitoare a Statului. Nu exista consumatori, ci numai parti contractante. Vreti sa aveti produse de calitate, sigure si sanatoase, pe masa? Pai, e simplu: nu asteptati de la stat sa va apere si educe, ci educati’va singuri, informati’va singuri si cautati’va furnizori de incredere privati. Evitati cu orice pret marfa Statului, determinati’va copiii sa nu manance bomboanele si cornuletele infecte ale Statului, solicitati abolirea programelor de intoxicare a minorilor de tip ‘cornul si laptele’, cereti desfiintarea cantinelor de stat, in special a celor din spitalele de Stat.
Americanii au o vorba care suna foarte sugestiv: „skin in the game”.
Si „solutiile” vin din antichitate. Constructorul roman trebuia sa locuiasca impreuna cu familia sub podul pe care l-a construit, timp de 1 an. Stiu ca solutia nu este „moderna”. Noi avem agentii care se ocupa profesionist de preventie.
Dar, daca pe langa alte metode, ar mai exista una care ar suna foarte simplu: „daca un producator, prin produsele care le comercializeaza imbolnaveste pe cineva, atunci CAS-ul se constituie parte in proces si cere recuperarea banilor de la cel responsabili”. La fel pot face si serviciile de urgenta. Acest lucru se poate aplica si importatorilor.
Protejati-ne de Presedintii de Asociatii de Proprietari ca ne mananca de vii. Le-ati oferit numai drepturi, si nu sunt pedepsiti nici atunci cand abuzeaza. Cauta pe Google „presedinte asociatie” si Google o sa-ti sugereze sa cauti „demisie presedinte asociatie” Deoarece asta cauta lumea, asta se doreste, nu avem nevoie de ei, lumea vrea sa-si faca contract individual cu furnizorii. Sunati la Guvern in fiecare zi si trimiteti emailuri pana vor intelege.