Home » Economie »Global / Europa »Opinie »Societate/Life » Citesti:

Pe ce lume trăim

Valentin Naumescu noiembrie 6, 2012 Economie, Global / Europa, Opinie, Societate/Life
7 comentarii 1,202 Vizualizari

Să ştim bine pe ce lume trăim ar înseamna să avem jumătate din problemele interne rezolvate. Mă tem însă că nici atât nu e puţin lucru şi nu ne este chiar la îndemână. Unde suntem, deci? Desigur, locul nostru este în Uniunea Europeană, ne place să repetăm această aserţiune, devenită inevitabil clişeu în ultimii cinci ani. Deşi remarcabilă ca realizare istorică şi fără îndoială opţiunea cea mai bună pe care o putea avea traiectoria noastră postcomunistă, euro-apartenenţa nu ne mai este însă suficientă, de o bună bucată de vreme, nici pentru a înţelege corect şi complet situaţia României, nici pentru a descifra codurile de transformare a lumii, a centrelor de putere sau de creştere economică, implicit ale relaţiilor internaţionale actuale.

Avem nevoie acum de mult mai multe elemente de poziţionare geostrategică (coridoare energetice şi comerciale transcontinentale, hărţi ale migraţiei, ale criminalităţii organizate şi traficului de persoane, riscuri, ameninţări sau conflicte regionale potenţiale, aspecte legate de exploatarea resurselor cunoscute şi identificarea altora noi etc.) precum şi de analize periodice, actualizate, ale contextului global aflat într-o dinamică accelerată. Avem nevoie să ştim cine ne poate fi cu adevărat aliat şi prieten în această lume cinică (inclusiv ce preţ trebuie să plătim noi pentru a menţine relaţiile reciproc benefice), să înţelegem, de pildă, că Turcia, deşi nu este stat membru al Uniunii, poate fi un partener mult mai consistent al României, pe toate planurile, decât distinşii noştri colegi danezi, să zicem. Avem nevoie să ştim că, în timp ce la noi unii îşi dau ochii peste cap când aud de stimularea relaţiilor economice cu Rusia şi sunt foarte exigenţi cu „direcţia” de acţiune a României, gigantul de la Răsărit a devenit principalul partener comercial al Germaniei, fără ca interesele estice ale Berlinului să fie un motiv de îngrijorare pentru democraţia germană.

O sinteză a scenei lumii de astăzi ne plasează într-o Europă tot mai neatractivă economic în raport cu alte regiuni aflate în plină expansiune: Asia-Pacific, Asia Centrală, America Latină, chiar Africa. Ne arată, de asemenea, o Europă cu un potenţial de influenţare a procesului decizional global mult diminuat, fragmentată de interesele celor 27 de state naţionale, lipsită de putere politică şi de instrumente de acţiune externă, pierzând treptat dar vizibil interesul Americii, Canadei sau al puterilor emergente din grupul BRICS. O Europă slăbită deci, şubrezită de probleme structurale profunde: o monedă comună tot mai greu de susţinut datorită performanţelor foarte diferite ale membrilor săi, datorii publice care se dovedesc imposibil de plătit, o populaţie îmbătrânită, cu rata de natalitate cea mai scăzută, nivel mediu de şomaj de 11,6% (dar cu ţări sudice care au 25% şomeri!), costuri sociale imense, deficite cronice ale sistemelor publice de pensii, aşteptări şi pretenţii de la Welfare State ridicate în ultimele decenii la nivele de la care va fi foarte greu de coborât, teribil de frustrant dar pare-se inevitabil şi, în fine, o generaţie tânără destul de confuză pe scara valorilor, a modelelor de urmat şi chiar a competenţelor care sunt aşteptate să producă în viitor valoare adăugată. E bine de observat că, inclusiv în universităţile occidentale, cei care învaţă cu „furia” unei revanşe istorice, cu disciplina şi motivaţia celor care nutresc ambiţii frenetice, sunt studenţii asiatici, fie ei chinezi, indieni, sud-coreeni etc. iar lucrul acesta a început să se vadă deja în restructurarea elitelor manageriale pe plan mondial. Europa actuală se trezeşte mai greu din confortul şi amorţeala bunăstării create de generaţia hard-working a anilor 50-60, care a reconstruit continentul după război şi a ridicat calitatea vieţii clasei de mijloc în Europa de Vest, la sfârşitul secolului XX, la nivele neatinse în istorie.

Creativitatea şi competitivitatea sunt capitole fundamentale în care Uniunea trebuie să investească rapid şi masiv pentru a recupera poziţile pierdute pe plan global. Nu se poate trăi sau prospera numai din tradiţie, reputaţie istorică, amintiri. Prestigiul şi supremaţia Europei trebuie reinventate prin muncă şi politici de esenţă liberală, investiţii, echilibru bugetar, educaţie, cercetare şi modernizare tehnologică. În plan politic, mai multă Europă (la început uniunea fiscală şi bancară, guvernanţa economică, supravegherea atentă a politicilor naţionale bugetare şi fiscale iar la orizont chiar paşi instituţionali spre federalizare) ar reprezenta probabil şansa europenilor de a conta în viitor ca putere globală. Şi de a evita colapsul economic. Cred aşadar în perspectiva unei Europe consolidate de esenţă liberală, echipată cu politici, mecanisme şi proceduri care să confere instituţiilor şi pieţei eficienţa de care este nevoie. Nu de mai multe reglementări are nevoie Uniunea (sunt oricum multe) ci de reglementări mai bune, de cele strict necesare unei economii robuste, coezive, cu decalaje cât mai mici posibil între ţările avansate din Nord şi cele mai puţin competitive din Sud, o economie care să maximizeze performanţele şi potenţialul creator al indivizilor şi companiilor locale.

Da, România este parte a Uniunii Europene (chiar dacă este periferică şi încă nu deplin integrată, referindu-ne acum la spaţiul Schengen şi la moneda Euro, nucleul tare al proiectului comunitar) iar în această calitate vom cunoaşte succesele şi eşecurile clubului, împărtăşind un destin comun până la un punct, cu bune şi cu rele, cu ups and downs. Va trebui să fim conştienţi că nu numai beneficii ne vin dinspre membrii Uniunii, nu numai investiţii şi fonduri, ci şi problemele structurale cu care alţii se confruntă poate de mai multă vreme. Şi crizele radiază, chiar mai uşor decât bunăstarea! Pe de altă parte, fructificarea oportunităţilor economice care apar în lume şi lupta pentru resurse sunt un joc individual, pe care îl joacă fiecare ţară cu mai mult sau mai puţină inteligenţă strategică, pentru că nu-ţi bagă nimeni în sac. Drumul Asiei sau al altor tărâmuri ale făgăduinţei secolului XXI, accesul pe pieţe noi şi goana după resurse le cunosc deja alţii mai bine decât noi. Aceste lecţii nu se predau la Bruxelles, nu ţi le spune de fapt nimeni, trebuie să te prinzi singur că există viaţă şi dincolo de frontierele Uniunii. Te poţi întâlni cu olandezii în Chile, cu francezii în Africa, cu polonezii în Kazahstan, cu germanii în Rusia, cu britanicii în Brazilia şi cu toţi în India sau China, făcând afaceri bune care nu le compromit nici apartenenţa la civilizaţia occidentală, nici democraţia internă, nici stelele de pe onorabila stemă europeană. Dimpotrivă, le aduc resurse sporite cu care pot mai bine să întreţină gradul de satisfacţie şi încredere al concetăţenilor în eficacitatea regimurilor lor democratice, evitând riscurile unei nemulţumiri cvasi-generale de genul celei din România.

După euforia aderării, a venit momentul să începem şi noi să deschidem larg ochii, să privim lumea care se schimbă cu viteză, să încercăm să o înţelegem şi să acţionăm rapid în direcţia resurselor, aşa cum fac toţi.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "7 comments" on this Article:

  1. casandra spune:

    Energiile umane ale Europei sunt imense si neutilizate in contextul actual.
    UE a birocratizat totul la un nivel aproape sufocant. Politicile antimonopol se aplica selectiv, iar cele de stimulare a activitatii eocnomice sunt fragmentate si mult prea biroctatizate. Aceasta birocratizare este replicata in jos, la nivele nationale si locale.
    Apelul la activitatea intentsa de dupa razboi este util. Dar sa ne gandim mai mult la contextul acelei perioade in care statele au acordat INCREDERE ppropriilor populatii printr-o politica de libertate economica si dialog.
    1. Razboiul a lasat in urma cativa batrani (nu multi, cum sunt astazi) si multi adolescenti si copii. Cheltuielile de sanatate necesare erau mici.
    2. Razboiul construise o atitudine aproape generala de coeziune si capitalul social la nivelele locale era mare. Retelele locale de suport functionau foarte bine.
    3. Capitalul se afla intr-o pozitie mai delicata si mai disponibila pentru dialog cu forta de munca si comunitatile.

    Cu unele adaptari, putem replica si acum efervescenta de munca de atunci. Daca tinem cont de nevoile de baza ale societatilor. O libertate mai mare si mai putin formalism adresat initiativelor antreprenoriale locale ar fi minunate. Dar sta trebuie reglat dela nivel european in jos, caci trebuie sa se renunte la multe conditii birocratice, la mania controlului si la multe acte birocratice. Pentru a aduce in economia formala mai multa initiativa si activitate, oricat de mici ar fi acestea, trebuie sa se reduca costurile administrative la minim.
    La plasa de siguranta de baza nu se poate renunta nicicum. Riscul asumat de antreprenor nu poate fi irational, aventurist. Iar cel mai teribil risc este acela al pierderii capacitatii de munca din cauza bolii. Un om poate munci pana in ultima sa zi pe pamant daca este intr-o stare de sanatate rezonabila si daca are acces la ingrijirea sanatatii. Populatiile europene sunt imbatranite si boala a devenit prinicpala grija. Daca statele ar lua aceasta grija din spatele europenilor, oamenii ar fi mult mai liberi si mai putini tematori. Credeti ca este doar o intamplare faptul ca economiile scandinave se comporta mai bine (si in perioade nefaste), iar oamenii de acolo nu/si pierd energia si speranta? Ingrijirea sanatatii este larg finantata de stat pentru toti membrii societatii. Avand aceasta siguranta de baza, oamenii sunt mai increzatori.
    Populatia tanara de dupa razboi nu avea nevoie de servicii medicale serioase, avea nevoie de un acoperis deasupra capului, iar politicienii de atunci asta au asigurat pe toate caile.
    Populatia imbatranita de azi inca paote fi productive, dar familiile au nevoie de certitudinea ca, in lipsa temporara a banilor proprii, nu crapa fara ingrijire medicala.
    As vrea sa vad ca legile permit unui grup de tineri ingineri care au inventat CEVA sa se aseze in parcul din apropiere si sa ofere spre vanzare oricui actiuni la o intreprindere pe care vor sa o porneasca pentru a produce acel CEVA de viitor. Iar actiuni ar putea cumpara oricare dintre noi din economiile proprii -daca oferta este credibila -, riscul asumat ar fi rational. Acum, toti isi pastreaza economiile ca atare, din teama ca le-ar putea trebui banii pentru a scapa cu viata din cine stie ce boala ar putea surveni (spitale, tratamente, proceduri, toate costa bani). Bancile pastreaza economiile noastre in schimbul unei dobanzi reale ridicole si dicteaza in finantarea afacerilor la debut (care pot deveni mari de tot in cativa ani). Nu ar fi mai bine si mai sigur sa creem conditii ca decizia de capitalizare initiala a acestor afaceri sa fie a noastra, a celor care avem mici economii?

  2. Phane spune:

    Foarte buna descrierea situatiei, dar nu va impartasesc optimismul. Din pacate, s-a pornit un proces cu feedback pozitiv:
    - birocratia (UE si locala) genereaza si mai multa birocratie – pentru ca birocratii trebuie sa-si justifice posturile, sa-si angajeze prietenii … Nimeni nu-si va taia craca de sub picioare restrangand birocratia.
    - populismul genereaza si mai mult populism
    - lipsa de educatie genereaza lipsa de educatie, si potenteaza celelalte efecte
    - cresterea pretului la petrol (resurse energetice in general) pune o presiune suplimentara

    Rezultatul va fi un colaps al sistemului: faliment, revolutie, sau razboi. Avem destule exemple in istorie: sfarsitul imperiului roman, al Frantei regaliste … Sisteme care nu s-au putut reforma intern, pentru ca nimeni din cei care ar fi putut sa faca ceva nu a fost dispus sa renunte la privilegii, ci au mers neabatut spre dezastru. Sau cazul mai recent al Greciei.

  3. DanielT spune:

    Niall Ferguson.

    Analiză a prosperităţii şi a factorilor care au determinat la nivelul societăţilor occidentale şi actuale această prosperitate. O bună grilă de evaluare.

    http://www.ted.com/talks/niall_ferguson_the_6_killer_apps_of_prosperity.html

    .

  4. DanielT spune:

    Felicitări pentru articol.

  5. euNuke spune:

    Cum poate fi definita Uniunea Europeana?

    1. Este un stat? Nu. Desi Tratatele sale constitutive ce s’au succedat in ultimii 20 de ani au vizat transferul progresiv de suveranitate dinspre statele membre catre Centrala politico-administrativa, Uniunea nu a reusit sa’si definitiveze personalitatea juridica. Vezi si 2:
    2. Este o federatie? Nu. O federatie presupune un Centru de comanda politic si militar acceptat de toate partile, in paralele cu o descentralizare economica care asigura autonomia de guvernare a statelor federate. Nu este cazul Uniunii care nu detine inca o armata proprie si nici nu a reusit sa creeze un mecanism care sa garanteze tututor statelor securitatea granitelor. Functia apararii -poate cea mai importanta functie a statalitatii- nu este indeplinita de entitatea UE.
    3. Este un imperiu? Inainte de a raspunde la aceasta intrebare e bine ca cititorul sa fie informat in legatura cu premisele ei:
    Presedintele Comisiei, M. Barroso, a declarat la data de 10 iulie 2007 urmatoarele:

    “Sometimes I like to compare the EU as a creation to the organisation of empires. We have the dimension of Empire but there is a great difference. Empires were usually made with force with a centre imposing diktat, a will on the others. Now what we have is the first non-Imperial empire.”

    Barroso, intr’un moment de reverie, a dezvaluit astfel caracterul utopic, pur ideologic, al structurii unioniste: o organizatie care pretinde ca uneste in timp ce proclama ca nu desfasoara nicio politica de tip hegemonic. “Uneste” exclusiv prin actiunea pasnica a propagandei si a parghiilor economice.

    Dar nu este suficient ca seful executivului UE sa se pronunte asupra statutului Uniunii pentru ca dorintele sale intime sa se si transforme in realitate. In fapt si in virtutea prevederilor din legislatia comunitara, lucrurile stau pe dos: UE nu este un imperiu, insa organele sale centrale laolalta cu anumite state membre dau dovada de un imperialism de tip totalitar: Centrala UE este emitatorul suprem de norme pe teritoriul UE, precum si un important vector al legiferarii pe plan global. Uniunea Europeana este la aceasta ora cel mai mare producator si exportator de norme din lume, iar tendinta de raspandi si impune temeiurile ideologice ale dominatiei prin imperiul normei este extrem de vizibila si palpabila in orice colt al planetei.

    Bun, UE nu este nici stat, nici federatie, nici imperiu. S’atunci cum poate fi denumita?

    Uniunea Europeana este o cooperativa supra-statala, non-federativa, integrist-imperialista la un nivel ideologic, non-democratica. Principiul fundamental al functionarii este cooperarea, dar nu intre state, ci intre cei 27 de lideri acceptati in Consiliu [doar acestia "coopereaza", recte conspira pentru "binele" public european, si nicio alta institutie nationala nu se afla in relatii de colaborare cu organele Centralei UE]. Competentele executive si legislative sint asigurate de un organ dictatorial colegial – Comisia Europeana. Este o structura dictatoriala externa care isi subordoneaza atat organe centrale ale UE [de pilda pseudoparlamentul european], cat si, prin parghii financiare, organisme, institutii si persoane fizice/juridice private nationale. Dictatul, asa cum reiese si din elucubratiile nanodictatorului Barroso, este soft, un ghidaj blajin, consta in directive, regulamente, decizii ce nu pot fi rasturnate sau chestionate in niciun fel. Nu exista efectiv nicio forma de responsabilitate politica: ministrii, recte Comisarii, sint deasupra oricarui control parlamentar national, nu pot fi interpelati sau demisi, mandatele lor nu pot fi revocate de catre tara de bastina pe care sint obligati, prin Tratat, sa nu o reprezinte.

    4. Este Uniunea Europeana o democratie? Nu. Se tot vehiculeaza sintagme precum “deficitul democratic european”. Realitatea institutionala arata insa caracterul totalitar al entitatii: Parlamentul Uniunii este singurul parlament din lume fara initiativa legislativa si care accepta de ani buni aceasta situatie a permanentizarii concentrarii atributiilor legislative in mana executivului dictatorial [Comisia]. Cetatenii europeni si interesele lor nu sint reprezentate in asa-numitul Parlament European. Culoarea politica dominanta a societatii la un anume moment electoral nu se reflecta in niciun fel la nivel guvernamental. Uniunea nu poate avea un executiv de dreapta sau de stanga, sau de centru, ci doar extremist-tehnocrat [orice politician care pretinde ca se afla deasupra legilor nationale sufera de iluzia grandorii tipica extremistilor, ca atare toti comisarii sint mici dictatori ce au cedat tentatiei totalitare a autoindumnezeirii - se cred indrituiti sa conduca destinele a 500 de milioane de oameni fara ca "mandatul" lor sa fi fost vreodata plebiscitat sau supus vreunei forme de legitimare democratica/umana]

    Din pacate, Dictatura europeana functioneaza impotriva cetatenilor sai, impotriva ordinii constitutionale nationale, impotriva statului de drept si, mai recent, impotriva pietei libere. Ar fi putut fi altcumva? Da. O autocratie poate functiona indelungat si in beneficiul supusilor sai: monarhiile din sec 19 sint un exemplu elocvent. Drepturile sociale si economice au sosit foarte tarziu in UK si totusi de’a lungul unui secol viata supusilor Coroanei s’a imbunatatit constant. Centrala UE si elitele politice europeniste au ratat insa 2 momente foarte favorabile dezvoltarii unui sentiment pan-european, de unitate si speranta intr’un destin comun: anul 1991 cind, pe valul euforiei post-comuniste si pro-ue, se putea realiza o federatie veritabila, chiar si sub o structura de tip dictatorial; si anii 2001-2004, cind, in urma atentatelor islamiste, se putea porni un razboi imperialist, de cucerire si colonizare a Asiei si Africii de Nord. Pericolul extern in loc sa fie speculat pentru a inainta o agenda realmente imperialista paneuropeana, a slabit si mai tare moralul cetatenilor europeni ce au constatat pe propria piele emascularea politica grava a liderilor si birocratilor din gubernele unioniste si din launtrul Centralei UE. In loc de riposta ferma militara si pedepsire a orientului tot mai insolent, euronomenklatura a bagat capul in nisip si a preferat sa incheie o suita de aliante infame cu statele islamofasciste in schimbul unei paci iluzorii. In loc de stopare totala a imigratiei de sorginte africana, a fost incurajat in continuare multiculturalismul – o ideologie menita sa usureze colonizarea inversa: a Europei de catre hoardele afroasiatice. In loc sa fim mandri de europenitatea noastra, am ajuns sa nu mai stim ce inseamna si ce presupune “cetatenia” europeana, or, in cazul cetatenilor “periferici”, sa incepem sa resimtim povara acestei duble cetatenii aberante, nesolicitate si tot mai nedorite.

  6. Sorin Muncaciu spune:

    Domnule Naumescu, cea ce se petrece cu UE se numeste : lupta pentru si contra instalarii dictaturii suprastatului corporatist, din mana oligarhiilor financiar-corporatiste. Incepand din anii 70′, oligarhii euro-americani, deceptionati de infrangerile din SU ” the new deal” si viictoriile sindicatelor din Europa , au decis o strategie de contracarare a democratiei prin subordonarea financiara aa statelor si, eventual, creerea unui suprastat in mainile lor. Astfel , au incurajat si , uneori fortat iresponsabilitatea politicienilor in domeniul acumularii datoriei nationale a statelor suverane dezvoltate , SUA si Japonia. In loc sa plateasca un ” fair share” la plata taxelor, oligarhia financiara forteaza plata dobanzilor la datoria nationala. Acolo unde , statele au depasit capacitatea de plata, exemplu Grecia, au trecut la acapararea domeniului public si a instalarii unui sisten rentier de tallbooth economy, vezi MOU, memorandum of understanding, aplicat de suprastatul corporatist UE, Greciei. Mai mult, politica de austeritate impusa statelor europene este rezultatul refuzului oligarhilor financiare de a suferi pierderile, investitiilor irresponsabile ale bancilor , facute in numele lor si, de a transfera aceste pierderi datoriilor nationale . Complicitatea politicienilor care au legiferat ticalosia : privatizarii profiturilor si ” socializarea ” pierderilor financiare. Austeritatea este o aberatie economica prin : pierdere de productie, accentuarea somajului, deflatia datoriei . Cercul vicios prin care, sumele scoase din economie pentru ” serviciul ” datoriei genereaza deflatia cererii de bunuri si servicii , cea ce , reduce productia, genereaza somaj, reduce capacitatea de plata a statelor si , inchide cercul cu: cresterea si mai mare a datoriei. Datorita refuzului elitelor de a ceda din datorie, ministrii si sefii de state nu pot gasi o solutie crizei datoriilor statelor suverane, oricate mitinguri s-ar organiza , la nivel inalt european. Perpetuarea austeritatii , din cauza impasului datoriilor, va duce la o lunga perioada de contractare a economiilor, somaj, reducerea veniturilor cetatenilor europeni , intr-un cuvant, o depresie economica pe termen lung !! In acelesi timp, se va produce o un transfer de bogatie si resurse intre creditori si debitori , astfel incat, oligarhia financiare sa devina cu mult mai bogata decat aristocratia secolului XIX, iar, procesul de serbizare a popoarelor europene se va asemana cu feudalismul !! Deja, in SUA veniturile celor 1% de cetateni bogati s-a dublat in ultimii 10 ani , in timp ce , cei 99% au datorii catre ” institutiile financiare” care au ajuns la 75% din venitul acestora !! Economia normala americana s-a contractat , in timp ce ” sectorul ” financiar a ajuns la 40% din profitul raportat de corporatiile americane !!
    Acesta este tristul adevar, oligarhiile financiar corporatiste sant pa cale sa instaureze dictatura suprastatului UE, folosind arma datoriilor suverane, pentru a anihila procesul democratic dezvoltat in secolul XX. Ne intoarcem, prin razboi financiar, la secolul XIX !!
    PS . singura veste buna este ca aia din Washington State si Colorado au votat legalizarea marijuanei, vom avea nevoie de amortire si la propriu , nu numai la figurat….



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Valentin Naumescu


Valentin Naumescu

Valentin Naumescu este doctor în ştiinţe politice, conferenţiar la Facultatea de Studii Europene de la Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca, Departamentul de Relaţii Intern... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

Că incompetența și corupția sînt legate, merg mînă în mînă, stau la aceeași masă, etc., ...

de: vintila mihailescu

la "Corupție sau incompetență?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)