marți, martie 19, 2024

Pentru o dezvoltare durabilă policentrică

După o lungă perioadă de timp în care conceptul de dezvoltare durabilă utilizat în multe state a fost contaminat cu ideologia politică a soluțiilor etatiste (abordare top-down, favorizată îndeosebi în societățile post-comuniste) rezultatele recente ne permit să conturăm coordonatele unui concept de dezvoltare durabilă compatibil cu valorile libertății politice și economice ale democrației occidentale. O dezvoltare care să permită multiple centre de decizie și un cuplaj optimizat și adaptativ între abordări top-down și bottom-up.

În esență este vorba despre o direcție la convergența operelor științifice ale unor ecologi cu preocupări în teoria durabilității, în special C. S. Holling, și a mai multor deținători ai premiului Nobel în economie (Elinor Ostrom, Douglas C. North, F. A. Hayek).

Este o bucurie că între cercetătorii de talie internațională care sunt implicați în aceste cercetări se află și un român. Ultima carte a lui D. P. Aligică apărut la Oxford University Press (Institutional Diversity and Political Economy – the Ostroms and Beyond, 2014) oferă câteva elemente de actualitate în domeniu, pe care le prezint succint mai jos.

Nu se poate considera că sistemele socio-economice sunt asimilabile unor sisteme ecologice, că mediul în genere este format din ierarhia de sisteme socio-ecologice. Pe scurt, cultura nu se reduce la natură.

„despite relatively common rhetoric and conceptualization that frames the discussion in terms of abstract models of „systems” and „processes” in which society and nature intertwine at levels of abstraction at which dualism is lost, there many reasons – including very important analytical ones – to uphold the distinction between natural systems and social systems. No doubt, there are also reasons to avoid drawing a sharp distinction. But, even in the latter case, the socio-institutional aspect retains a clear salience”. (p 108).

„Human systems, as opposed to purely natural systems, write Gunderson and Holling (2002, 100), exhibit „unique features that change the character and location of variability within the panarchy and that can dramatically enhance the potential of panarchies themselves”. These features are foresight, communication, and technology” (p 128)

Termenul panarhie al lui Holling nu este echivalabil cu cel de ierarhie, ci o alternativă teoretică la cel de ierarhie. Termenul ierarhie în sensul clasic din anii ’80 ai secolului trecut și toate considerațiile referitoare la emergența productivității strict la nivel ecosistemic / al sistemului socio-economic ca întreg, având drept corolar insignifianța productiviății indivizilor, așa cum suna propaganda ecologică în communism, sunt depășite.

„given the fact that the word „hierarchy” implies in common usage the meaning of rigid and top-down, ecologists were not happy with the word. They wanted a different term that would „rationalize the interplay between change and persistence, between the predictable and the unpredictable”. As it was impossible to find an existing word they come to use the image of the Greek god Pan as „the epitome of unpredictable change” and combine it with „the notion of hierarchies across scales to invent a new term that could represent structures that sustain experiment, test its results, and allow adaptive evolution” (Holling 2001, 390)” (p 126)

Proiectarea eficientă a instituțiilor pentru dezvoltare durabilă și înțelegerea limitelor unei astfel de proiectări nu se poate face în absența înțelegerii rolului ideilor în dezvoltarea omenirii, un domeniu al cunoașterii fără nici o legătură cu cel al științelor naturii.

„A discussion about institutional design is a discussion about the role of ideas, and a discussion about the role of ideas is a discussion about the ways the human mind deals with uncertainty and the future, about „reflexivity” (i.e. the self-fulfilling and self-denying properties of human public conjectures and predictions) and about the institutional consequences of all of the above.” (p 134).

Ideile sunt rezultatul creativității personale, care este la fel deimportantă cum este cooperarea dintre cercetători. Accentul cade în mod echilibrat pe indivizi și pe grup (citat din Holling).

“There are about three kinds of scientists – the consolidator, the technical expert, and the artist. Consolidators accumulate and solidify advances and are deeply skeptical of ill formed and initial, hesitant steps. That can have a great value at stages in a scientific cycle when rigorous efforts to establish the strength and value of an idea is central. Technical experts assess the methods of investigation. Both assume they search for the certainty of understanding.

In contrast, I love the initial hesitant steps of the „artist scientist” and like to see clusters of them. That is the kind of thing needed at the beginning of a cycle of scientific enquiry or even just before that. Such nascent, partially stumbling ideas, are the largely hidden source for the engine that eventually generates change in science. I love the nascent ideas, the sudden explosion of a new idea, the connections of the new idea with others. I love the development and testing of the idea till it gets to the point it is convincing, or is rejected. That needs persistence to the level of stubbornness and I eagerly invest in that persistence.

All types of scientists are necessary, but I would love it if we could encourage and include the innovative type of artist. At the least, enjoy rigor, but never inhibit the innovative artists.”

Caracteristic societății policentrice, panarhice, este că nu există monopol asupra puterii la nivelul întregii societăți (nu neapărat și în organizații particulare), ceea ce facilitează creativitatea ca factor decisiv al adaptabilității, al rezistenței globale la perturbări.

„In specifying the concept of polycentricity, the issue of power, more specifically its use and its monopoly, is a major element. […] In a ploycentric system no one has an ultimate monopoly over the legitimate use of force. The „rulers” are constrained by a system of rules whose ideal expression is the „rule of law”. The factors creating and maintaining the system of rules may be wide-ranging, from cultural to a balance of power, from power barganing and (self-)interest to norms and moral codes.” (p 48).

„While all institutions are subject to takeover by opportunistic individuals and to the potential for perverse dynamics, a system that has multiple centers of power at differing scales provides more opportunity for citizens and their officials to innovate and to intervene so as to correct maldistributions of authority and outcomes. Thus, polycentric systems are more likely than monocentric systems to provide incentives leading to self-organized, self-corrective institutional change. (E. Ostrom 1998 citată de Aligică 2014)”.

Relevanța pentru dezvoltarea ecologiei românești și pentru proiectarea politicilor de dezvoltare

Dezvoltările științifice recente arată că ecologia românească și cei cu preocupări în domeniul durabilității dezvoltării sistemelor socio-ecologice vor ieși în următorul deceniu din tradiția post-comunistă. Acestă tradiție este reprezentată pe planul teoriei durabilității de lucrările despre dezvoltarea durabilă și managementul dezvoltării. Lucrările existente exemplifică o abordare holistă excesivă, centrată exclusiv pe funcționalitatea sistemului ca întreg, neagă în mod explicit rolul persoanelor, al creativității indivizilor, promovând o idee de proiectare a societății care nu reflectă diversitatea situațiilor socio-economice reale existente pe plan internațional, și care, în particular, nu mai reflectă situația actuală a României ca țară europeană în curs de a adopta pe scară largă standardele și valorile civilizației occidentale.

Fără a contesta valoarea de etapă a textelor românești din domeniu existente, trebuie spus explicit că ele sunt doar o treaptă în dezvoltarea gândirii românului brucanian, o etapă caracteristică societății românești și celor post-comuniste, specificului lor istoric, o stare firească și necesară pe drumul științific către dezvoltarea unei concept mai general de dezvoltare durabilă, în particular al uneia de tip policentric în sensul instituționalismului ostromian.

Întrucât este puțin probabil că retorica din jurul acestei noțiuni va dispărea în următoarele decenii date fiind acordurile globale și strategiile europene și naținale, tinerii care vor opera în condițiile secolului XXI în spațiul civilizației europene au nevoie de un concept de dezvoltare durabilă compatibil cu modul de funcționare al societăților democratice și drepturile omului (libertate de gândire, de exprimare, etc). Acestea sunt idei cu valoare acceptată ca fiind pozitivă în baza succesului societăților care le-au adoptat și promovat, idei fără de care o dezvoltare durabilă a întregului socio-economic nu ar avea nici o valoare pentru persoane (cu excepția proiectanților plătiți și a conducătorilor unei astfel de societăți).

Cele de mai sus nu fac decât să evidențieze potențialul de dezvoltare al școlilor românești de ecologie și economie a mediului ca net diferit de abordările sectoriale naturaliste de management al unor resurse naturale, sau de abordări socio-umane strict reactive urmând reglementările create fără atenție la interesul public, prin lobby, respectiv piețele de asistare a deciziilor deschise de aceste reglementări.

Din punct de vedere aplicativ apare ca necesară gândirea și elaborarea unei noi strategii naționale de dezvoltare durabilă, dacă tot ne consolidăm statul, compatibilă cu orice ideologie politică funcțională în România, cea aprobată în 2008 de guvernul domnului Tăriceanu (o strategie top-down, etatistă, doar un caz particular al abordărilor posibile, Anexa) fiind depășită din punct de vedere științific și al condițiilor socio-politice din țară.

Efortul intelectualilor români pe direcția socio-ecologică este cu atât mai necesar cu cât blocarea dezvoltării economice a românilor pe criterii emoțional-ecologiste nu face decât să condamne la sărăcie perpetuă zonele defavorizate.

Ecologiștii nu ar trebui să stea în așteptarea unei dezvoltări durabile de tip Godot, ci să se implice constructiv în rezolvarea problemelor economice ale oamenilor. Dacă nu vor face asta înseamnă că agenda lor este una egoistă, constând exclusiv în satisfacerea preferințelor personale de conservare a naturii, nu una altruistă.

O bună ocazie este situația comunităților de oameni din fostele zone miniere ale Apusenilor. Așteptăm.

____

Anexa : Harta perspectivelor ideologice asupra dezvoltării durabile (din Hopwood, B., Mellor, M., O’Brien, G., 2005. Sustainable development: mapping different approaches. Sustain. Dev. 13, 38–52). Las cititoarea și cititorul să evalueze unde se încadrează organizațiile și mișcările românești cu preocupări relevante pentru mediu.

Distribuie acest articol

8 COMENTARII

  1. Recunosc ca nu am citit textul cu mare atentie, dar am ramas cu doua impresii: se refera intr-un stil mai sofisticat la situatii gen Rosia Montana (vezi si sfarsitul articolului) sau gaze de sist.
    In plus mi-a atras atentia cuvantul policentric si m-am gandit la mai vechiul termen complex militaro industrial sau la maerile corporatii, mai nou.
    Deci, daca mi se permite, un fel de tot inainte.

    • Vă mulțumesc pentru comentariu.

      O abordare policentrică într-adevăr nu asigură și ce fel de calitate vor avea centrele respective, însă la modul principial se poate spune că datorită unor competiții între ele există potențial de evoluție către ceva mai bun decât o abordare centralizată. Ceea ce spuneți dvs. despre complexe militar-industriale nu este ceva policentric în sensul deszvoltat de Ostrom, legătura este prea strânsă, complementaritatea este proiectată rațional în centrele decizionale, nu rezultă din funcționarea liberă a decidenților sociali.

      cele bune,

  2. Ideea de dezvoltare sustenabila implica o discutie ampla, fiind una dintre problemele fundamentale ale liberalismului (libertarianismului). Altfel formulata, chestiunea se reduce la limitarea – sau nu – a dreptului de a ograniza proprietatea personala dupa dorinta, in cazurile in care aceasta organizare are efecte indirecte asupra altor proprietati.

    Exemple triviale: (1) am dreptul sa defrisez un versant, stiind ca acest lucru poate determina alunecari de teren peste proprietatile din vale? (2) am dreptul sa asanez un lac pentru a obtine teren agricol, daca aceasta produce modificarea adancimii panzei freatice din care se se alimenteaza terenurile agricole din vecinatate?

    Deocamdata nu exista un consens asupra raspunsului, si ca atare libertarienii moderati recurg la ipoteza colaborarii voluntare intre partile implicate, dar este clar ca o astfel de solutie nu este intotdeauna aplicabila.

    Ma opresc aici, discutia este prea ampla pentru a fi purtata in formatul oferit de platforma contributirs.ro.

    • Vă mulțumesc pentru comentariu.

      Într-adevăr, este o provocare pentru teoria libertariană cum se poate face pe baze indviduale, fără stat, managementul eficient al serviciilor și deserviciilor naturale furnizate de o proprietate în afara ei, acolo unde deținătorul nu mai are drepturi de management.

      Un aspect suplimentar este că astfel de probleme apar nu doar la scară locală, ci practic la toate scările spațiale, de la regională până la cea globală (poluare transfrontalieră, de ex).

      Am participat o dată la o conferință unde cineva susținea că asta nu ar fi posibil încă în actualele condiții tehnologice, dar o dată cu evoluția tehnologiei ar fi posibil. Problema este cu acest time-lag, până atunci care este soluția rațională în interesul chiar al deținătorului proprietății.

      Tipul acest de probleme sunt un argument folosit pentru a susține necesitatea existenței un stat minimal.

      cele bune,

      • Nu considerati ca reglementarea, in mod necesar unitara, facuta de un stat (minimal sau nu) contrazice ideea policentrismului? Desigur, pluralitatea centrelor de decizie poate juca un rol in alcatuirea unei legislatii ma ibine adaptate realitatilor, si care sa concilieze in mod echitabil interesele divergente, doar ca odata adoptata, aceasta legislatie ar avea aplicabilitate nationala.

        Ar exista posibilitatea, cel putin teoretica, de a flexibiliza legea astfel incat sa tina cont de specificul regional (ma refer, desigur, la aspecte legate de geologie, densitatea populatiei, istorie ocupationale etc.) dar dupa cum bine stiti derogarile se traduc, in majoritatea cazurilor, prin abuzuri si coruptie. Mai mult, o astfel de adaptare ar insemna tratarea diferentiata a dreptului de proprietate, ceea ce nu consider acceptabil intr-un stat unitar.

        • Aveți dreptate, pentru anumite tipuri de servicii cel puțin decizia va rămâne centralizată, de ex. nu cred că e posibilă și eficientă o abordare policentrică pentru servicii de apărare. Îmi imaginez policentricitatea ca pe o variabilă și atunci am putea vorbi de grade ale ei în diferite domenii ale vieții publice. Orice câștig pe direcția acesta ar fi un pas înainte. Asta ca o abordarea pragmatică.

      • Din fericire solutia e mult mai simpla decat pare. Presupunand ca se va face trecerea la un model libertarian (cred ca e doar o chestiune de timp, fara dubii daca o sa se intample sau nu), aceasta nu se poate face peste noapte; nici oamenii nu o sa stie ce sa faca si nici nu e clar cum sa se faca. Daca se va face pe parcursul a 2-3 decenii, spre exemplu, avem posibilitatea ca pe masura ce se desfasoara actiunea nu doar sa ne gandim mai departe, ci sa inglobam in planuri experienta primilor pasi. Learn as you go sau chiar crawl, walk, run.

        • As prefera o definitivare „ex ante” a doctrinei. Altfel riscam abuzuri in faza incipienta, unele dintre ele ireversibile, si nasterea unei noi clase de „baieti destepti”… Cu deosebirea ca, de aceasta data, proprietatile acumulate ar fi inalienabile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Virgil Iordache
Virgil Iordache
Virgil Iordache cercetează și predă la Facultatea de Biologie a Universităţii din Bucureşti. Domenii principale de preocupări: ecologie şi filosofia biologiei. Cărţi şi articole în domeniile ecologiei și filosofiei, eseuri filosofice în reviste de cultură. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Univesităţii din Bucureşti.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro