Home » Economie »Global / Europa »Opinie » Citesti:

Pescuit sportiv în Europa: cum integrăm știuca românească alături de crapul european?

Adrian Luca decembrie 14, 2016 Economie, Global / Europa, Opinie
4 comentarii 1,029 Vizualizari

Multe s-au spus, multe analize se fac și se vor mai face pe seama alegerilor tocmai încheiate și a ciclului electoral care tocmai începe. Mai mult decât în campanie, românii stau cu ochii pe ecranul televizorului și așteaptă declarația cea mare care să hrănească așteptările perioadei următoare.

Unii au pescuit remarca președintelui PSD, Liviu Dragnea, făcută imediat închiderea urnelor: ”Ştiţi că sunt pescar pasionat şi-mi place peştele. Am fost acum două săptămâni în piaţa Obor şi întrebam de crap şi de caras. Şi mi s-a oferit, iată, ce crap din Spania avem, ce caras frumos din Ungaria (…). Dar din România ce aveţi? Am întrebat şi mi s-au arătat câteva ştiuci amărâte. Dar România are un bazin hidrografic uriaş, de ce nu putem produce local? Asta este astăzi cea mai mare problemă în România. Trebuie să ne întrebăm: de unde consumăm apă, gaze, electricitate? De la firme străine care duc profiturile în străinătate. Noi vrem să facem o Românie unde să producem local ceea ce avem nevoie”

Pornind de la premisa că declarația este redată fidel, cred că nu ar trebui interpretată la modul grav, de atac la multinaționale. Nu o văd neapărat ca pe o declarație-știucă (știți că știuca, rechinul apelor dulci și limpezi, este faimoasă prin atacul-surpriză), ci aș vrea să o văd ca pe începutul unei dezbateri necesare despre cum înotăm noi în acest bazin politico-economic/economic-politic care se cheamă Uniunea Europeană. Subiectul este unul cât se poate de serios, pentru toate palierele societății, și poate că această pildă pescărească este chiar o nadă pentru reflecție…

Astăzi este deja un lucru comun în toată Europa, de la vest, la est, de la nord la sud, să se arate cu degetul la multinaționalele care fac BEPS (base erosion and profit shifting – erodarea bazei de impozitare și mutarea profiturilor) după formula consacrată de OECD. Atacul e deja declanșat –  Londra, Paris vs. Google, Bruxelles vs. Apple, Bruxelles vs. Fiat etc. Cu bugetele secătuite, autoritățile statelor membre, încurajate de cele europene, sunt hotărâte nu numai să arunce năvodul ba chiar să electrocuteze sistemul fiscal actual: noi reguli de transparență, noi reguli de alocare a profiturilor de pe urma tranzacțiilor intra-grup ale multinaționalelor. Cum spunea comisarul Pierre Moscovici, acum e momentul politic, există starea de spirit necesară în rândul opiniei publice.

Or multinaționalele, grupurile de companii, în general, știu bine că, odată deschise zăgazurile, nu au cum să găsească loc ferit de noile griji fiscale nicăieri în UE, deci nici în România.

Problema e ce rămâne în economie după ce trece puhoiul? și răspunsul ține de modul în care ne poziționăm pentru a capitaliza cât mai mult din această transformare radicală a Europei.

Am mai avut ocazia să vorbesc despre revoluția integrării fiscale a Europei prin crearea unei baze comune de impozitare a companiilor care fac parte din marile grupuri europene (CCTB) ulterior acesta urmând să fie consolidată (CCCTB). N-am prea avut însă ocazia unei dezbateri pe tema implicațiilor pe care le are unificarea forțată în special asupra micilor economii nationale – subiectul nu și-a găsit loc pe agenda publică în ultimul an și jumătate. Liniștea e atât de adâncă încât la București nici măcar nu s-a transmis public că la reuniunea Consiliului UE de săptămâna trecută, cei 28 de miniștri de Finanțe și-au dat acordul politic final in partea statelor membre pentru acest CCCTB.

În esență, problema de a fi sau a nu fi pentru CCCTB ține de cât de mult ești dispus ca stat să renunți la ceea ce se poate numi suveranitate fiscală națională, acel instrument care-ți permite să influențezi economia  atunci când simpla aplicare a ratei de impozit nu mai este suficientă? (spre exemplu, vrei să influențezi un anumit domeniu prin printr-o rată de amortizare accelerată, acceptarea unor deduictibilități etc.)

Dar aici nu e vorba de emoții, e vorba de economie: (it’s the economy, cum zice o vorbă celebră de la americani) . CCTB-ul este poate cel mai ambițios proiect de la stabilirea pieței unice europene și își va urma destinul istoric – așa cum au acceptat să pună la comun instrumente naționale de politică valutară și monetară, marile economii europene (deci și cele mici) trec și la unificarea politicii fiscale. Fără îndoială că acestă bază comună are toate șansele să-și îndeplinească obiectivele de simplificare fiscală, creșterea gradului de conformare (ceea ce înseamnă respectarea obligațiilor fiscale de către contribuabili) și impulsionarea investițiilor de-a lungul UE. Dar, în același timp, are un inconvenient – forțează economii diferite, mult prea diferite între ele, să lucreze după aceleași reguli – o economie care produce tehnologie, cu una care asamblează. Putem continua la nesfârșit comparațiile (într-o parte avem o baltă plină de crapi dolofani, într-alta, știuci amărâte etc.), ideea e aceeași: baza comună elimină avantajele fiscale comparative, astfel încât, ca să mai atragă investiții, economiile mai putin dezvoltate par sortite să rămână prizonierele avantajelor competitive naturale, precum salariile mici.

Și atunci se pune firesc întrebarea: cum va ieși România din cercul vicios al salariului minim de 200 de euro? cu acest salariu, angajatul român de-abia supraviețuiește, fără acest salariu, economia românească de-abia respiră! (articol pe acestă temă, aici)

Soluția nu stă în a ne opune (inutil și contraproductiv) unei inițiative istorice precum CC(C)TB ci să negociem instrumente de compensare care să ne permită să ne atingem și obiectivele de dezvoltare. Spre exemplu, putem vorbi de un fond suplimentar european care să fie alimentat din încasările obținute prin reducerea BEPS la nivelul UE? Companiile ar putea să aibă acces de o manieră simplificată și flexibilă la aceste fonduri dacă investesc în economiile europene emergente, pentru reducerea decalajului de productivitate – așa vor câștiga și investitorii, și angajații, și bugetele de stat (prin creșterea încasărilor din impozitarea muncii, să spunem). Poate fi o sugestie, o pistă de negociere, din categoria mai las eu, mai lași tu, ca lucrurile să meargă înainte.

Actuala turnură a proiectului european – și CCCTB este o dovadă clară în acest sens – este că tot ce gândești azi la nivel național (că vrei locuri de muncă mai multe și mai bine plătite, că vrei reduceri de taxe masive etc.), totul se judecă astăzi în context european, în logica ce dai ca să primești la schimb.

Aici nu e loc de ”racul înapoi se da/broasca tot în sus sălta/Știuca foarte se izbea/Și nimic nu isprăvea”.

Da, cred că e un moment bun să ne ducem la Bruxelles și să spunem – pentru că ajutăm la dezvoltarea proiectului european, avem nevoie să ne susțineți în politica noastră, ajutați-ne cu undițe pentru … a avea știuci mari și frumoase românești, care să muște din piața europeană, că au cu ce! Sau,  vrem undițe pentru … a ne dezvolta ca pol de energie, că putem fi buni la asta!. Dar în continuare, nu e un moment bun să ne ducem la Bruxelles cu vechile emoții, dați-ne crapul înapoi sau dați-ne apa, electricitatea înapoi etc.

Aici e bătaia peștelui pentru România – să trecem la integrare, după 10 ani care … au fost suficienți pentru a ne savura aderarea. Altfel, rămânem blocați și peste patru ani vom spune, tot ca în fabula lui Donici – Nu știu cine-i vinovat;/Însă, pe cât am aflat,/Sacul în iaz nu s-au tras,/Ci tot pe loc au rămas.”

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "4 comments" on this Article:

  1. Ion Adrian spune:

    Este un articol corect, pentru profesionisti dar ref Dragnea nu stiu daca lipsa de ingrijprare este justificata mai ales ca nu apare Rusia deloc in ecuatia jocului real care are si va avea in continuare loc.

  2. neamtu tiganu spune:

    Nu as vrea sa-l contrazic pe proaspatul mare cistigator de alegeri, dar daca e de produs peste crapul nu e nici pe departe o specie ceruta de piata europeana, as zice chiar din contra, multi nemti nici nu vor sa auda de asa ceva. De mincat il maninca polonezii, de Craciun. Mai mult, prin USA crapul a devenit o plaga, este facut cadou chinezilor doar, doar vor scapa de el. Nici eu nu ma omor dupa el, are gust de mil si e prea gras.

    Altfel se pune problema cind e vorba de Dorada sau Pastrav, mai ales pastravul curcubeu, ca sa nu mai vorbim de nisetru si alte alea, delicioase. Stiuca ar fi buna, vorba aia carne alba, daca nu ar avea milioane de oase.
    Ca domnu Dragnea pescuieste in ape tulburi, dupa crap, se vede de la o posta, ca pestele de la cap se-mputa, dar se curata de la coada.

  3. Klopo_Tare spune:

    Domnul Dragnea se miră ipocrit – toată industria în general, și cea piscicolă în special, a fost distrusă de FSN-PDSR-PSD. Pe două căi: prima, cumpărarea pe nimic și tăierea utilajelor pentru fier vechi (chestie absolut normală, întrucât mentalitatea comunistă nu înțelege funcționarea mecanismelor economice, vezi Ilie Niculaie și falimentul industriei îngrășămintelor chimice). A doua, prin incitarea sindicatelor pentru refuzul cumpărării întreprinerilor de către parteneri externi – faimoasa lozincă ”nu ne vindem țara” (o dăm de pomană contra șpagă grasă). Iar unele amenajări piscicole din vremea comunistă nu erau fezabile.
    În plus pentru a lansa o astfel de afacere, se cer prea multe chestii – începând cu șpaga pentru partid cotizabilă la primar. Mai bine dai șpagă și faci o baltă, cu taxă de 20 lei /zi, pescuit sportiv, nu tu bătaie de cap.

  4. Harald spune:

    Există din partea Uniunii Europene un wishful thinking care pe alocuri frizează nevroza. Orice reformă a fiscalității vizează creșterea încasărilor din impozite, de asta se face reforma, nu? Și-atunci care impulsionare a investițiilor? Eventual impulsionarea investițiilor din bani publici, veșnicul perpetuum mobile economic promis de socialiști?

    Orice formă și orice nivel de fiscalitate reduce inevitabil investițiile. Ideea ar fi de a menține fiscalitatea la un nivel minim necesar, cât să aibă din ce trăi și funcționărimea bruxelleză. Și transferând pe cât posibil diverse cheltuieli publice în domeniul privat (cum ar fi construcția de autostrăzi). Abia asta ar impulsiona investițiile, perspectiva sectorului privat de a câștiga niște bani în urma acelor investiții, nu creșterea fiscalității sub pretextul integrării. Statele americane nu sunt integrate fiscal nici astăzi, ce e rău în asta?

    Integrarea fiscală ar trebui refuzată pur și simplu de către țări ca România, Polonia și Bulgaria. Cine va mai face investiții la 1.500 km de Frankfurt, dacă fiscalitatea e aceeași peste tot? Sigur că asta îi convine Germaniei, ca să reducă sau să împiedice relocarea capacităților industriale în Europa de Est, dar rezultatul o să fie relocarea lor în Turcia, Algeria și Ucraina.

    Un funcționar de la Bruxelles poate fi atât de rupt de realitate încât să-și imagineze că poate taxa o multinațională cum vrea el. Dar pentru multinațională s-ar putea să fie mai convenabil să suporte taxele vamale, decât impozitele UE, iar clientul european se va trezi nevoit să cumpere din afara Uniunii, fiindcă acolo e marfa de care are nevoie.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Adrian Luca


Adrian Luca

Adrian Luca, 38 de ani, este unul din primii specialiști din România în domeniul prețurilor de transfer, participant la introducerea în legislația națională a standardelor ... Citeste mai departe


E randul tau

Pai mai dati foc pe ici pe colo si o rezolvati!

de: radu

la "#Rezistența. Sau cum a reinventat România speranța socială"

Cauta articole

martie 2017
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Feb    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)