vineri, martie 29, 2024

Plafonarea prețurilor: soluție sau problemă?

Prin declararea stării de urgență ca urmare a pandemiei de coronaviroză (COVID-19), în România a fost reglementată posibilitatea plafonării unor preţuri (medicamente și aparatură medicală, alimente de strictă necesitate și servicii de utilitate publică: energie electrică și termică, gaze, alimentare cu apă, salubritate, carburanți etc.). Această practică, preconizată și în alte țări, a fost utilizată pe scară largă în economia planificată, în care aproape toate prețurile erau fixate de stat fără nici o legătură cu cererea și oferta. Consecințele pe termen lung au fost imposibilitatea calculului economic rațional, risipa de resurse și penuria generalizată de bunuri. În plan politic, lipsurile de tot felul, în special de bunuri alimentare, foametea, frigul din case din ultimii ani de regim ceauşist etc., au alimentat starea de nemulţumire a populaţiei, care, în decembrie 1989, a ieşit în stradă în marile oraşe şi a răsturnat comunismul.

Prin definiție, preţul este suma de bani pe care cumpărătorul o plătește vânzătorului în schimbul unui bun sau al unui serviciu. În cazul în care tranzacţia are loc realmente, preţul este numit uneori „preţ la vedere”. Există însă şi alte tipuri de preţuri. Unele, cum ar fi „preţul marginal”, sunt teoretice. Altele sunt legate de momentul unei tranzacţii potenţiale sau de situaţia relativă a cumpărătorului şi vânzătorului: preţ la termen, preţ fixat de una din părţi (price setter) şi suportat (acceptat) de cealaltă (price taker), preţ de ofertă, preţ al unei asigurări sau al unei opţiuni (primă), preț al acțiunilor sau obligațiunilor (curs), preț al monedei străine (curs de schimb) etc. Totuşi, toate preţurile sunt legate într-un mod sau altul de preţul la vedere. ( 1)

De obicei, atunci când vorbesc despre preţ, economiştii au în vedere „preţul de echilibru”, adică preţul la care cantitatea de bunuri sau de servicii de un anumit fel, oferită spre vânzare pe o anumită piață de către toţi vânzătorii, este egală cu cantitatea cerută de toţi cumpărătorii. În general, în știința economică se presupune că creşterea preţului determină reducerea cererii şi creşterea ofertei – și invers.

Deoarece cererea şi oferta sunt variabile economice dinamice, preţul de echilibru al pieţei nu este o mărime fixă. De exemplu, dacă, dintr-un motiv sau altul, cumpărătorii doresc să consume o cantitate mai mare dintr-un anumit bun şi sunt dispuşi să plătească pentru aceasta o sumă de bani mai mare, preţul de echilibru al pieţei va creşte. La rândul său, oferta se poate reduce ca urmare, de exemplu, a deciziilor producătorilor de a produce unele bunuri în cantități mai mici, a condiţiilor climaterice nefavorabile, a distrugerilor provocate de războaie, revolte, revoluţii, cataclisme naturale, oprirea producției ca urmare a unei pandemii etc. Preţul de echilibru poate creşte, respectiv se poate reduce ca urmare a variaţiilor cererii sau ale ofertei provocate de toți acești factori, precum și mulți alții, cum ar fi: imperfecţiuni ale pieţei (monopol, oligopol, penurie, piaţă neagră etc.), constrângeri legale (preţuri impuse de stat sau „administrative”, raționalizarea consumului unor produse, autorizații de producție sau de consum, licențe etc.), tehnică de tranzacționare (cu amănuntul, cu ridicata, la bursă) și lista poate continua.

Noţiunea de ”preţ” este strâns legată de conceptul de ”valoare”. Acesta concept, fundamental în teoria economică, a apărut istoric pentru a desemna dimensiunea obiectivă a preţului: dat fiind caracterul extrem de variabil al preţului, mulţi filozofi şi economişti (Platon, Aristotel, Smith, Ricardo, Hegel, Marx etc.) au considerat că preţul este expresia exterioară a unei esenţe relativ constante, numită „valoare”.

După Smith, preţul diferă de „valoarea reală”, deoarece depinde de valoarea banilor, care este variabilă. Ricardo consideră că „preţul real” corespunde cantităţii de muncă încorporate în marfă, însă constată că „preţul curent” depinde de cerere şi ofertă; totuşi, preţul curent tinde să se apropie de preţul natural. La Marx, echilibrul între cerere şi ofertă tinde să se stabilească, de asemenea, în jurul valorii muncii încorporate în marfă. După Mises, nu există o valoare abstractă, ci doar acte specifice de evaluare. Banii măsoară doar prețurile obiective (raporturile de schimb), ceea ce nu este însă același lucru cu a spune că banii măsoară valoarea, care este subiectivă. Conform altor autori, preţurile se pot stabili prin mimetism, nu în funcţie de munca încorporată sau de utilitate. În fine, unii economişti consideră că un anumit rol în formarea preţurilor joacă sau ar trebui să joace instituţiile, şi anume prin luarea în considerare a utilităţii sociale a bunurilor sau serviciilor respective.

Importanţa sistemului de preţuri libere a fost evidenţiată mai ales de economiştii din anii 1920-1930. În acea perioadă, în literatura economică a avut loc o aprinsă controversă cu privire la problema calculului şi deciziei economice, care i-a opus pe reprezentanţii şcolii austriece de economie (Mises, Hayek) şi adepţii „socialismului de piaţă” (Lange, Lerner). După Mises, sistemul de preţuri libere este singurul mijloc de coordonare a acţiunilor milioanelor de indivizi care formează economia unei ţări şi singurul mijloc de calcul şi de decizie economică raţională. Hayek a dezvoltat această idee, evidenţiind rolul preţurilor ca vector de transmisie a informaţiilor disponibile către toţi indivizii realmente interesaţi. Aceste idei au fost rezumate apoi de către Friedman, care a arătat că sistemul de preţuri libere îndeplineşte trei funcţii esenţiale pentru o economie bazată pe proprietatea privată şi libertatea schimbului: 1) transmiterea informaţiei cu privire la cerere şi ofertă; 2) stimularea producătorilor să se orienteze spre sectoarele cu preţuri ridicate şi, în modul acesta, să acţioneze în direcţia restabilirii echilibrului între cerere şi ofertă; 3) repartizarea veniturilor.

În economia planificată, preţurile nu au același rol, deoarece deciziile economice nu se iau aici în funcţie de preţuri, ci de obiectivele planului. Banii şi preţurile există şi în comunism (după o perioadă în care s-a încercat renunţarea la aceste „elemente burgheze”, cunoscută sub denumirea de ”comunism de război”: 1917-1921, URSS), însă aproape toate preţurile sunt fixate de stat la un nivel pe care propaganda îl declară ca fiind ”ştiinţific”; totuşi, aceste preţuri „ştiinţifice” nu sunt avute în vedere în deciziile de alocare a factorilor sau de stabilire a obiectivelor de producţie, care sunt luate de organele de planificare în funcţie de considerente politice, sociale, ideologice, ”indicaţii preţioase ale marelui conducător” etc. Cererea și oferta sunt stabilite în termeni fizici printr-un sistem de balanțe materiale, elaborate de organismul de planificare central, repartizate sub formă de sarcini de plan la nivel de întreprindere și transpuse, eventual, în contracte încheiate între întreprinderi. În aceste condiții, în loc să încerce să maximizeze profitul, aşa cum procedează întreprinzătorii în economia de piaţă, directoriiîntreprinderilor comuniste caută să obţină cât mai multe materii prime şi materiale, respectiv să primească sarcini de producţie cât mai mici, deoarece, în modul acesta, ei îşi îndeplinesc mai uşor planul, îşi păstrează funcţiile (şi avantajele care decurg din acestea), sunt promovaţi pe scară ierarhică etc. Într-un mod sau altul, toți acești factori fac ca economia comunistă să existe şi să funcţioneze pe considerente de putere, nu economice (i.e. raportulcost/beneficiu). Consecinţa este o uriaşă risipă de resurse materiale şi umane și lipsa unor produse de primă necesitate, în special de bunuri alimentare, ceea ce a dus în final la prăbuşirea comunismului ca regim politic.

Deoarece preţurile sunt fixe şi nu-şi pot exercita rolul reglator specific, forma vizibilă în care se manifestă această caracteristică esenţială a sistemului economic comunist este coexistenţa lipsei unor bunuri cu formarea unor stocuri de bunuri care nu servesc la nimic. Cu alte cuvinte, inflaţia şi deflaţia sunt ascunse, nu eliminate. Astfel, dacă preţurile cu amănuntul fixate de stat sunt mai mici decât utilitatea pe care bunurile de consum respective o au pentru consumatori, apare penuria de bunuri (cozi, vânzare pe pile, piaţă neagră etc. ); în caz contrar, se formează stocuri „supranormative”, produse „greu vandabile”, „fără desfacere asigurată” etc. Pentru a limita fenomenele sociale negative rezultate de aici (specula, stocarea de produse alimentare, vânzarea la suprapreţ, furturi etc.) şi a atenua starea de nemulţumire a populaţiei, autorităţile raţionalizează consumul (cartele, repartiţii, distribuire de bunuri pe bază de buletin etc.), reprimă penal încălcarea reglementărilor (depăşirea preţurilor de mercurial,vânzarea produsele alimentare peste cantităţile stabilite de autorităţi, tăierea animalelor din gospodăria proprie) etc. Stabilirea „ştiinţifică” a preţurilor duce, aşadar, nu la dispariţia inflaţiei, care este doar „ascunsă” (reprimată), ci la apariţia a ceea ce eminentul economist maghiar J. Kornai a numit ”economie de penurie”.

În anumite situaţii excepţionale (de exemplu, război), statele necomuniste au recurs şi ele la controlul preţurilor (sau cel puţin al preţurilor anumitor produse), respectiv la influenţarea cererii sau ofertei (protecţionism, subvenţii etc.). De fapt, libertatea totală a preţurilor este rar întâlnită chiar şi în economiile cele mai libere, în principal din cauza impactului fiscalităţii, a legislaţiei antidumping, a subvenţiilor, clauzelor de indexare din contractele colective de muncă etc.

În general, efectele măsurilor de acest gen sunt asemănătoare cu cele ale stabilirii „ştiinţifice” a preţurilor în economia planificată, evident, fără să fi atins vreodată amploarea, persistenţa şi duritatea fenomenelor similare din ţările comuniste. Obiectivul fixării de către stat a preţurilor în economia de piață este, de regulă, garantarea unui anumit venit producătorilor; mai rar, obiectivul poate fi limitarea sau raţionalizarea consumului. În cazul bunurilor considerate de primă necesitate – îndeosebi alimente şi locuinţe -, fixarea administrativă a preţurilor urmăreşte un obiectiv contrar: crearea posibilităţii ca utilizatorii să aibă acces la bunurile respective.

Comparativ cu piaţa pe care preţurile se formează în mod liber, iar cererea şi oferta ajung să se echilibreze prin interacțiunea lor cu prețurile, fixarea preţurilor de către stat crează două genuri de situaţii, în funcţie de modul în care se situează preţul stabilit de autorităţi în raport cu preţul de echilibru.

Astfel, în cazul în care preţul fixat de autorităţi este mai mic decât preţul de echilibru, cumpărătorii realizează, evident, un câştig. Există, însă, o serie de costuri, care trebuiesc avute în vedere în judecarea eficacităţii globale a acestei practici. În principal, aceste costuri sunt:

– a) cheltuielile suplimentare pe care trebuie să le facă statul pentru a impune preţul stabilit de el, respectiv cheltuielile pe care trebuie să le suporte agenţii economici pentru a eluda acest preţ, fie în mod legal, prin exploatarea lacunelor legislaţiei, fie ilegal;

– b) distrugerea propriu-zisă de bunuri (surplusul), prin reducerea cantităţii de bunuri vândute şi creşterea stocurilor, care se învechesc, degradează etc.;

– c) efectul redistributiv, care constă în transferul veniturilor de la producătorii rămași pe piaţă la consumatori;

– d) apariţia pieţei negre şi a modalităţilor alternative de distribuire a bunurilor: cozi, cartele, reglementări complexe şi proceduri complicate de aplicare birocratică sau judiciară a reglementărilor respective, însoţite de întreg cortegiul lor de consecinţe negative (corupţie, discriminare, birocraţie etc.);

– e) tendinţa de a adopta în permanență noi şi noi reglementări (pentru reprimarea pieţei negre, extindereacontrolului preţurilor pe pieţele altor bunuri asemănătoare, instituirea obligaţiei de a continua producția în pofida pierderilor, respectiv a obligației de a limita consumul), care agravează toate problemele deja menţionate.

Aceaste costuri, suportate de unii agenţi economici, constituie venituri pentru alţii, ceea ce face ca fixarea de către stat a unor preţuri mai mici decât preţul de echilibru al pieţei să împartă populaţia în trei categorii: 1) indivizi care câştigă (consumatorii care reuşesc să ajungă la bunuri); 2) indivizi care pierd relativ puţin (producătorii care sunt în măsură să continue producţia şi care realizează în continuare un anumit profit, deşi mai mic decât într-o piaţă liberă); 3) indivizii care pierd relativ mult (producătorii şi consumatorii învinşi de forţele pieţei, obligaţi să producă în pierdere, respectiv să renunţe la consumul bunurilor respective). Inutil de adăugat că, în modul acesta, divizarea societății crește, iar solidaritatea socială invocată pentru justificarea plafonării prețurilor devine o vorbă în vânt.

În cazul în care preţul fixat de autorităţi este mai mare decât preţul de echilibru al pieţei, efectele de genul celor menţionate nu lipsesc, însă sunt mai puţin vizibile. Într-un mod sau altul, ele sunt legate de câştigul suplimentar pe care îl realizează, de această dată, producătorii. Aceast câştigprovine din faptul că, din cauza preţului mai mare, fixat de stat, cumpărătorii sunt nevoiţi să plătească mai mult şi, deci, să-şi diminueze consumul.

Avantajele controlului preţurilor pentru cei care beneficiază de ele sunt vizibile şi adesea foarte importante, în timp ce dezvantajele sunt mai puţin evidente şi suportate de oameni a căror părere contează mai puţin (din cauză că sunt puţin numeroşi şi, deci, mai puţin importanţi din punct de vedere electoral), de oameni care nu sunt conştienţi de aceste inconveniente, ori nu se raportează la piaţa liberă, ci la situaţia cea mai favorabilă pentru ei înşişi (de exemplu, pe un locatar nu-l interesează faptul că un preţ de echilibru al pieţei imobiliare ar putea să stimuleze construcţia de locuinţe şi, deci, reducerea preţului acestora, ci doar faptul că el însuşi obţine o locuinţă ieftină).

În definitiv, ca întotdeauna în economie, avantajele şi dezavantajele revin unor indivizi diferiţi, și anume celor care beneficiază primii de consecințele favorabile ale unei măsuri de politică economică, înainte ca efectele negative ale acesteia să se generalizeze la nivelul întregii economii și, eventual, să o blocheze. Cu toate acestea, criteriile de justiţie socială adoptate de o anumită comunitate pot permite ca, deși, pe ansamblu, bunăstarea socială se reduce, unii indivizi să se bucure de o creștere a bunăstării lor personale, în funcţie de importanţa pe care autorităţile o acordă diverselor grupuri sociale (de exemplu, este preferabil ca avantajele să revină susţinătorilor politici, iar dezavantajele, adversarilor). Din această cauză, autorităţile sunt adesea favorabile controlului preţurilor, în special la produsele alimentare de bază sau în perioade de criză.

În prezent, toate aceste fenomene sunt amplu studiate de economişti, care, în general, le consideră ca fiind „căutare de rente” (rent-seeking) sau ceea ce în limba română s-ar traduce literar prin ,,căutare de profit direct neproductiv” (directly unproductive profits seeking activities), adică profit obținut dintr-o activitate cu caracter neproductiv în mod direct. Este vorba, deci, despre activități neproductive în sens social, deoarece acestea aduc profit sau venituri indivizilor care le desfășoară, însă nu creează bunăstare pentru restul societăţii.

În acest cadru, principala caracteristică a teoriei economice moderne este diminuarea semnificativă a forţei argumentelor în favoarea fixării preţurilor şi revoluţionarea modului tradiţional de înţelegere a meritelor relative ale sistemului de preţuri libere versus fixarea preţurilor.

Una din concluziile majore care rezultă din literatură este că în orice tranzacţie preţul rezultă dintr-o alegere: el este criteriul în funcţie de care una din părţi preferă să renunţe la ceea ce are pentru a obţine ceea ce posedă cealaltă parte (do ut des). Or, această alegere depinde de nevoi, dorinţe, proiecte, planurile de acţiune pe termen scurt şi pe termen lung ale fiecărui partener, precum şi de caracteristicile specifice ale mediului în care se află fiecare agent, de resurse, idei, factori de producţie, structuri instituţionale etc. Fiecare opţiune ţine seama de toateaceste informaţii deţinute pe plan local de fiecare agent.

Aspectul important al funcţionării economiei de piaţă este că, de la o tranzacţie la alta, aceste decizii se intercondiţionează. Deciziile din ”aval” depind de deciziile deja luate în ”amonte”. Fiecare agent economic, A, cunoaşte preţul la care B acceptă să-i vândă o anumită marfă, însă acest preţ depinde de un consimțământ la care s-a ajuns anterior între B şi C. La rândul său, C nu acceptă să-și vândă marfa la un anumit preţ decât dacă el însuşi a obţinut factorii de producţie necesari pentru producerea bunului respectiv la un preţ negociat cu D ş.a.m.d. Acest rol succesiv este jucat de informaţiile specifice pe care le au la nivel local diverşi agenţi economici, care constituie factori determinanţi importanți ai tranzacţiilor pe care fiecare dintre ei le efectuează: preferinţele, nevoile, dorinţele, proiectele, condiţiile de mediu etc., ale lui A şi B, iar, anterior, ale lui B şi C, C şi D ș.a.m.d. După cum arată Hayek, în modul acesta, canalul preţurilor ”încorporează” din aproape în aproape toate aceste informaţii, care, iniţial, erau extrem de dispersate în economie și societate. Preţul din fiecare tranzacţie înregistrează informaţia cu privire la împrejurările în care au avut loc tranzacţiile anterioare, constituind o informaţie nouă cu privire la considerentele particulare care i-audeterminat pe participanții la tranzacţia respectivă să practice acest preţ și nu altul; această nouă informaţie seadaugă la cele vechi, astfel încât formarea pe piață a unui anumit preţ este deopotrivă o transmitere de informaţie şi o sporire a informaţiei vehiculate.

Desigur, observă Hayek, această informaţie este esenţialmente incompletă şi abstractă. Ea nu spune nimic în mod explicit cu privire la împrejurările singulare pe care le cunoaşte fiecare agent economic din ”amontele” lanţului în momentul în care ia decizia constitutivă a actului economic pe care el îl săvârșește (a vinde sau a cumpăra). Nimeni nu ştie de ce, la un moment dat, un bun este mai mult sau mai puţin cerut sau oferit pe piață, adică devine mai scump sau mai ieftin în termeni monetari; lumea știe doar că acest bun este mai scump sau mai ieftin, iar unii indivizi pot intui sau afla că aceasta este consecința a ceva ce ce s-a petrecut în verigile anterioare ale lanţului.

Cu toate acestea, informaţia vagă și incompletă transmisă de preţuri este tocmai aceea de care fiecare agent economic are nevoie în practică. Într-adevăr, el trebuie să ştie dacă, vânzând un produs sau cumpărând un mijloc de producţie, va face profit – condiţie esenţială pentru menţinerea sa în circuitul economic. Or, preţurile îi dau toate informaţiile necesare pentru a răspunde la această întrebare. Astfel, atunci când ia decizia microeconomică să cumpere sau să nu cumpere, să vândă sau să nu vândă, să cumpere acum pentru a vinde mai târziu ș.a.m.d., pentru un agent economic (nu și pentru un economist) este puţin important să cunoască toate sutele și miile de cauze care au făcut ca bunul respectiv să fie mai scump sau mai ieftin. Şi, de fapt, indiferent de interesul său real pentru modificările mediului economic şi pentru starea de spirit a partenerilor săi, el ar fi covârşit de aceste informaţii, dacă acestea i-ar putea parveni realmente. După cum spune Hayek, mintea omului nu este, evident, atât de ”mare” pentru a recepta şi înţelege tot ceea ce poate exista într-o comunitate umană de zeci, sute, mii şi milioane de indivizi, ale căror universuri mentale – tot atât de numeroase şi de îndepărtate unele de altele ca stelele din univers – reprezintă o lume de gânduri care scapă total înţelegerii şi memoriei unui singur om. Ceea ce contează este, deci, ca agentul economic să ştie doar dacă bunul sau serviciul care îi este oferit lui pe piaţă este prea scump sau prea ieftin pentru a-l cumpăra, deoarece intenţionează să-l folosească pentru consumul propriu, ori dacă un bun sau serviciu se vinde pe piaţă la un preţ suficient de mare pentru ca el să fie interesat să-l producă. Această idee este exprimată de Hayek prin afirmaţia că informaţia transmisă prin preţ este ”codificată”. Informaţia codificată transmisă prin preț, esenţialmente sumară şi abstractă, este totuşi o veritabilă cunoaştere obiectivă a realităţii: dacă împrejurările singulare din verigile anterioare ale lanţului ar fi fost altele, bunul ar fi fost oferit sau ar fi putut fi oferit la un alt preţ. Cu alte cuvinte, indiferent dacă preţul unei materii prime creşte din cauză că rezervele naturale se epuizează, deoarece a avut loc o revoluţie politică în ţara producătoare, iar noua putere a naţionalizat producţia, ori pentru că statele producătoare s-au înţeles să-şi majoreze redevenţele etc., în ultima verigă a lanţului are loc creşterea preţului materiei prime respective, iar această informaţie este per se suficientă pentru ca utilizatorul acestei materii prime să reacţioneze în mod adecvat, adică să- şi majoreze propriul său preţ, să-şi reducă producţia, să schimbe materia primă de bază, să modifice procesul tehnologic sau chiar să renunţe să mai producă propriul său bun sauserviciu.

Sistemul de comunicaţie (Hayek îl numeşte de ”telecomunicaţie”) constituit de preţuri, are, deci, un aspect paradoxal, deoarece transmite o informaţie esenţialmente sumară, abstractă şi codificată, care are însă o mare importanţă tocmai din cauza caracterului său sintetic și relevant. Împreună cu sistemul de drept, sistemul de preţuri permite rezolvarea celei mai redutabile probleme cu care se confruntă orice colectivitate umană care vrea să organizeze o diviziune a muncii dincolo de o anumită scară, şi anume problema complexităţii sociale. Prin acţiunea conjugată a acestor două sisteme – sistemul de preţuri şi sistemul de drept –, piaţa devine ordine, nu haos. Ca urmare, trebuie să ne întrebăm dacă perturbarea acestei ordini complexe prin măsuri ca cea menționată la începutul acestui articol nu este mai periculoasă decât însăși problema pe care vrea să o rezolve.

Note___________________
1. Pentru o prezentare mai amplă a pluralității prețurilor și a legăturilor dintre ele, a se vedea și lucrarea autorului: Preţul de piaţă: ordine, nu haos, Ziarul Financiar, 12.09.2016, https://www.zf.ro/opinii/pretul-de-piata-ordine-nu-haos-15695369

Distribuie acest articol

39 COMENTARII

  1. Plafonarea prețurilor e doar o mică parte din tot peisajul actual. În anii ’80 devenise ridicol să se mai lamenteze cineva pentru comunismul adus de tancurile sovietice, Uniunea Sovietică era o țară aproape civilizată, comparativ cu România lui Ceaușescu. De altfel, Campionatul Mondial din Spania din 1982 a fost primul văzut ”la ruși”, pentru că TVR nu l-a mai transmis.

    România nu face decât să repete istoria, odată ce s-a ajuns la ”ordonanțe militare” (!?) Nici măcar Putin nu guvernează cu ordonanțe militare, iar Ceaușescu nici atât.

    • later edit: problema s-ar putea să nu fie limitată la România. Paranoic, așa cum îmi place mie să fiu, mi se pare o bună ocazie pentru ca neomarxiștii europeni să declanșeze revoluția glorioasă, transformând UE într-o nouă versiune a Uniunii Sovietice.

      • Sarmanii baieti destepti si directori ai complexelor /hodoroancelor energetice de stat (gaurile negre si sacii fara fund la buget – mandriile iepocii de aur in care domneste si in prezent mediocratia, nepotismul si hotia) nu pot dormi linistiti cu capul pe perina de teama „neomarxistiilor” de la Bruxelles.

        • @Renew – domnu’ geotermist, atât timp cât îți câștigi traiul din regenerabile subvenționate tocmai din certificatele de carbon achiziționate de CE Oltenia ca obligație legală impusă artificial de Bruxelles, nu ești tocmai persoana îndreptățită să comenteze despre CE Oltenia. Ai cumva impresia că CE Oltenia tot prin firme înregistrate în Panama își desfășoară activitatea?

          • @Harald

            Complexele energetice de stat au fost „saci fara fund” si inainte de introducerea certificatelor de carbon (inclusiv Hidroelectrica;). Desigur, acum, baietii destepti de odinioara trebuie sa se multumeasca si cu mai putin.

            P.S.
            UE pune la dispozitie €1 trilion (o mie de miliarde) pentru finantarea tranzitiei energetice, printre beneficiarii principali aflandu-se Polonia pe locul nr 1 si Romania pe locul 3. Pactul green deal consta in co-finantari infrastructura, centrale pe gaz si regenerabile, izolarea termica a cladirilor, realocarea locurilor de munca din regiunile carbonifere, samd. Cu alte cuvinte, contribuabilii din vestul UE sunt pregatiti sa puna masiv umarul si la modernizarea sistemului energetic in toate colturile UE. Acum daca membrii Visegrad refuza aceasta oferta (sute de miliarde pe gratis) in favoarea pastrarii sistemului energetic din secolul trecut asta este problema lor.

  2. Plafonarea preturilor ? Dincolo de politicianismul atasat acestor cuvinte exista o realitate numita PIATA si o alta realitate ce se numeste CONSECINTA. Consecinta unei astfel de masuri (de altfel imposibil de luat )este doar disparitia unor bunuri de pe piata si instaurarea speculei pe toate palierele economice ce ar putea contine aceasta presupusa prevedere .

  3. „Ca urmare, trebuie să ne întrebăm…”

    Bine venit articolul d-lui profesor Silviu Cerna.

    …Mai ales după ce l-am auzit vorbind despre „speculanți” și „speculatori” pe dl Adrian Vasilescu, consilier al Guvernatorului Băncii Centrale a României.

    Esențialmente, doctrina liberală este una „de stânga”. Însă…

    Desigur, nu ne așteptăm de la guvernul liberal să pună în discuție valoarea nou creată de către muncitorii salariați, în procesul de producție, PESTE echivalentul valorii forței lor de muncă și însușită gratuit de către patroni, numită de K Marx „plusvaloare”.

    Zic asta, pentru că tot este folosit adesea în mod impropriu conceptul „plusvaloare”, în locul celui de „valoare adăugată”…

    … Dar, mă așteptam de la guvernanții liberali, după ce l-au beștelit pe dl Cristian Socol (fără motiv, după părerea mea – am discutat despre „demand-led growth” și interpretările sale, cu alte prilejuri), să-și angajeze niște consilieri care înțeleg cât de cât cum funcționează economia. Sau, măcar să privească în istorie…

    Plafonarea prețurilor conduce invariabil la penuria de produse.

    O dată, pentru că la un moment dat costurile de producție pot depăși prețurile fixate. Prin urmare, devine imposibilă producția fără o subvenție din partea statului – a se vedea ineficiența economiei socialiste, spre exemplu.

    Apoi, pentru că cetățenii, anticipând penuria, creează o cerere suplimentară achiziționând acum, la un preț mic, produse al căror preț urmează să crească. (Nu mai vorbesc despre alimentarea inflației, mai ales în condițiile reducerii dobânzii de referință șamd., că-i deja altă chestiune. )

    Soluția este raționalizarea-cartelarea, și ea pusă în discuție de guvernanți. Cunoaștem, nu-i așa?!

    Consecințele imediate sunt creșterea și mai mult a cererii și, în imposibilitatea satisfacerii sale prin ofertă (economia românească se află în carantină), creșterea prețurilor, în spirală. …Și dezvoltarea unei piețe paralele, inclusiv pentru produse din import-contrabandă. Și asta am mai trăit, nu tocmai demult.

    Următorul pas este rechiziționarea- naționalizarea și administrarea de către stat a unităților de producție și ulterior a întregii economii… Și-am isprăvit astfel cu economia de piață.

    Am mai experimentat asta și nu-mi explic de ce specialiștii în economie ai guvernului României nu le spun aceste lucruri simple factorilor de decizie.

    Sper ca măcar cineva să le semnaleze publicarea articolului acestuia.

  4. Pretul este un fel de „one-way function”, cum sunt cele care se utilizeaza in algoritmii de criptare asimetrica.
    Asimetria informatiei determina consecinte, cum remarca si Stieglitz…
    Totusi, in zilele noastre, actorii mari care au dobandit posibilitati inexistente pe vremea lui Mises sau Hayek, sunt concurati de accesibilitatea actorilor mici la aceleasi tehnologii, dar care au avantajul agilitatii si flexibilitatii in schimbare, de exemplu:
    https://www.holistics.io/blog/the-rise-and-fall-of-the-olap-cube/

    ecosistemul economic este cu totul altul… ;)

    intretimp moneda locala se devalorizeaza (Gresham) si lebada neagra scoate din stagflatie economia pe fondul specularii emotiilor :/ nota de plata va veni mai tarziu si va fi platita nu de cei ce beneficiaza acum de oportunitate, comme d’habitude, n’est pas!?

    • Asimetria accesului la informatie este doar unul din elementele care fac cs toate teoriile ss fie bune doar la universitate și doar cs ss justifice salariile profesorilor.

    • „Nota de plata va veni mai tarziu”

      Desigur, cine stie insa ce ne mai aduce si viitorul. In momentul in care asiaticii vor inceta sa ne cumpere hartiile (denominate in USD, EUR) poate urma orice. De ex, un soc al valutelor, o hiperinflatie puternica pe o perioada de timp relativ scurta (bineinteles cauzata de un „virus” cibernetic sau de o alta forta majora). O perspectiva si mai interesanta ar fi aparitia monedelor Krypto emise de bancile centrale, gen 1 EUCR = 10 EUR.

      • Erata: 1 EUCOIN („EUC”) = 10 EUR / 1 EUC = 10 EUR

        De aemenea, FED-ul ar putea emite o moneda virtuala (USCOIN).
        1 USC = 10 USD

        Samd

  5. Mediul privat cauta solutii de supravietuire . Supravietuire care implica si conformarea la plata taxelor si impozitelor .
    Mediul bugetar ce face ? Asteapta conformarea . Conformare care le asigura lor beneficiile imense acordate de o clasa politica imbecila ; tilhareasca si mincinoasa .
    Mediul privat a preferat , din bun simt , sa nu declansezeo greva fiscala . Iata ca acum greva fiscala se manifesta altfel .
    Le spunem de atita amr de vreme celor ce conduc tara si functionarilor publici si bugetari : sintem nedreptatiti , prin faptele voastre profesionale ne faceti strimbatate ne lezati . Toti zimbeau cuceritor si dadeau raspunsuri ,,inteligente,, iar mediul privat trebuia , in continuare , sa se conformeze la plati si actiuni nefiresti .
    Toata lumea isi va lua plata si rasplata . Pentru nesimtire , ifose , iresponsabilitate si tilharie .

    • Suspendarea Schengen poate produce pagube de 1.430 milarde Euro s-a calculat la Bertelsmann (Franta 244 miliarde Euro în 10 ani) în timp de 10 ani. Investițile în UE vor scădea. În RFG lipsesc azi 80.000 de sezonieri în agricultură și zeci de mii în îngrijirea batrânilor.
      Vom vedea ce se întâmplă cu UK după Brexit. În Commonwealth sunt asociați 53 de state cu 2,4 miliarde locuitori. Limba de circulație în Commonwealth e engleza. Libera ciculație a fost un motiv pentru a participa în Commonwealt (imigrarea e acum limitată) UK exportă 11% în Commonwealth și 45 % în UE.27. UK importă 12 % din Commonwealth și 55 % din UE. Consecințele economice vor schimba ponderea Europei pe glob. China, India, Africa vor avea o pondere mult mai mare decât azi.
      România nu e în ZE.19 Zona Euro, nu e în Schengen.

  6. Toate aceste teorii ar fi foarte frumoase daca pietele ar fi eficiente, stabile si daca actorii economici ar avea acces egal la informatie.

    • @Cinicul – piețele chiar sunt eficiente și exact asta nemulțumește promotorii socialismului. Prețul unui produs generic (pâine, lapte, ouă, carne etc.) chiar depinde de regulile pieței, nu poate pune nimeni monopol pe un produs generic. Doar statul poate face asta, în uralele socialiștilor, iar acel produs devine imediat deficitar.

      • In mod sigur ca pretul unui ou reflecta eficiența piețelor. Asta mai ales cand o gospodina n-are habar de stocul de ouă existent pe piata, iar Tesco sau Carrefour cunosc cu exactitate asta. Între acești actori economici intervine o negociere care are drept rezultat stabilirea prețului.

        • Gospodina isi poate cumpara oricand oua de tara, din piata, iar Tesco ajunge sa le vanda fierte si decojite, imbolnavind si clientii cu Listeria, cu ocazia asta. Tocmai pentru ca piata nu iarta pe nimeni. De cate ori mai e eliminat inca un raft din Tesco (de vreo 2 ani le aseaza treptat spate in spate, formand patrulatere goale) pentru ca nu mai au destule produse expuse, de atatea ori se confirma ca piata functioneaza.

          In urma cu vreo doua saptamani, la Tesco aveau zeci de bannere prin magazine, laudandu-se ca au aliniat preturile cu Aldi, asta insemnand ca le-au scazut cu 25-30%. In concluzie, piata chiar functioneaza.

    • Trebuia să mai adaug ca toate teoriile nu fac nici cat o ceapă degerata atunci cand o comditie de baza pe care s-au construit: anume ca actorii de pe piata se comporta rational, nu se respectă.

      • @Cinicul – întrebări pentru 25 de puncte: gravitația se comportă rațional? Propagarea sunetului se comportă rațional? Tot așa nici piața nu are nevoie de comportament rațional.

        • @ Harald (25/03/2020 la 10:43)

          Pour les connaisseurs legile fizicii legate (gravitatie, propagarea sunetului si altele), se invata in liceu (chiar si in comunism in Romania), NU se aplica in economia capitalista (cerere-oferta) si nici nu se pot compara dpdv al „comportamentului”.

          In plus, oricine poate consulta dex-online poate afla ca termenul de „comportamentul” se refera doar la persoane si animale nu la legi. (https://dexonline.ro/definitie/comportament). Legile se aplica/actioneaza fie ca unii oameni vor sau nu.

          Premiantul este cel care a pus in joc „cele 25 de puncte”.

          • @David Wilson – are mai jos @Ad Min un comentariu foarte instructiv despre spatiul metric. „Legea cererii si ofertei” e o viziune foarte rudimentara, la nivel de magazin satesc.

            • @ Harald (26/03/2020 la 19:45)

              Era vorba despre confuzia ta dintre legile din fizica (stiinta exacta) si cele din economie/piata capitalista (stiinta ?).

              Asta-i explicabil la un „om de afaceri (angajator de ingineri)” care cunoaste bine mecanismele bisnitei din Romania socialista (canistra de benzina data la medici pe post de „plic”).

              Spatiul metric este altceva. Ai citit linkul@ AD Min ? Ce ai inteles ? Sau sunteti una si acceasi persoana

  7. Problema as zice. Daca produsele (sau ingredientele de baza) se scumpesc la sursa, datorita cresterii dificultatilor de procurare/transport/productie, atunci plafonarea va duce la penurie.

  8. Exemplul SUA poate clarifica starea de excepție de azi pentru economie. Președintele D. Roosvelt a relansat economia americană după crashul de la bursa din NY în anul 1929 care adus la un șomaj exorbitant de mare și scăderea masivă a producției americane. A lipsit puterea de cumpărare, puterea de cosum, baza ecnomiei americane. Măsurile „New Deal” sunt cunoscute, rezultatul la fel. SUA a fost pe cale de progres în anul 1941.
    Trecerea la industria de război 1942 a catapultat SUA timp de 50 de ani pe locul unu ca putere industrială. Logica americană a fost clară: firmele private produc armamentul necesar pentru WW2 numai dacă fac profit. Prodecura era simplă: guvernul federal a pus contractele pentru producerea armamentului (avioane, tancuri, nave, muniție, etc) prin firme private pe masă. A invitat conducătorii firmelor private la Washington și a oferit conducătorilor de intreprinderi să-și aleagă contractul dorit de pe masă. Ford a început cu producția de avioane, etc. După WW2 în Europa și Asia SUA a avut cea mai puternică industrie pe glob, cu peste 50% din capacitatea mondială. Peste 50 de ani SUA a rămas puterea industrială unu a lumii.

    RFG (nu a existat ca stat 1945- 1949) a profitat în războiul rece prin relansarea cu ajutorul planului Marshall și nevoia de oțel, cărbune, mașini și armament în războiul din Coreea și Vietnam. Exportul e strategia politică și economică germană de 71 de ani. Acum probabil se vor aproba la Berlin „Euro bonds” în mod limitat pentru relansarea economică în UE.27. Cea ce s-a refuzat până acum poate fi aprobat acum limitat în criza economică accelerată prin virusul sars-cov-2. În 1974 în timpul crizei petroliere UE a folosit deja acest instrument economic „comunitar” pentru relansarea economică. Un faliment financiar al Italiei ar avea urmări grave pentru toți partenerii asociați în UE.27. RFG va sprijini Italia până la trecerea crizei cu ajutorul BCE și UE.27/Comisia.

    Să sperăm că „Euro bonds” se vor folosi limitat numai pentru momentul crizei actuale. Inflația „banilor de hârtie” după trecerea crizei peste 3-5 ani e numai una din „pagubele colaterale” produse de intervențile actuale în economie. Cred că în UE.27 se investește prea mult în trecut, se apără azi intreprideri și jobs care nu vor rezista mult timp după terminarea crizei actuale. Cred că în UE.27 puterea de decizie, puterea politică și compromisurile făcute de guvernele „naționale” încearcă să favorizeze „trecutul”, fără a investi în viitor cum a fost în SUA în timpul Președintelui D. Roosvelt. Economia anglosaxonă funcționează altfel decât cea din UE.27. Din cauza crizei bursele sunt acum în cădere liberă peste tot (Frankfurt de la 13.700 la 8.700 puncte, 37 % minus). Vom vedea peste doi ani unde se va relansa mai repede economia, unde intreprinderi cu viitor vor progresa, în SUA, China sau UE.27?

    …”… trebuie să ne întrebăm dacă perturbarea acestei ordini complexe prin măsuri ca cea menționată la începutul acestui articol nu este mai periculoasă decât însăși problema pe care vrea să o rezolve…..”….

    Pretul petrolului brut de sub 30 $ pentru un baril crează deja acum probleme în SUA (fracking), Rusia, Iran, Venezuela etc. Pentru alegerile Prezidențiale din noiembrie în SUA Președintele D. Trump nu va accepta un șomaj exorbitant de mare și o scădere masivă a bursei la NY. Ce va face? Congresul SUA are copetența petru budget.

    • @Kurt – numai rușilor le pune probleme prețul scăzut al petrolului. Statele Unite nu reprezintă un monolit petrolier ca Rusia. Diverse exploatări scumpe vor reduce sau vor opri producția, exploatările mai ieftine vor fi în continuare profitabile, iar petroliștii sunt oricum în minoritate, pe ansamblul economiei americane. Petrolul ieftin e un mare avantaj pentru restul economiei americane, așa că nu e cazul să le plângeți de milă nici petroliștilor americani, nici rușilor.

    • Citind textul dvs inteleg ca modelul dr succes american între 1933 si 1950 s-a bazat pe controlul statului asupra prețurilor. Si eu care credeam, în naivitatea mea, ca mana invizibilă a lui Adam Smith s făcut din nou miracole.

      • @Cinicul
        @Harald
        Teorie și realitate.

        Congresul SUA a aprobat azi pachetul de 2.000 miliarde $ intervenții ale guvernului federal D. Trump în economie. Deci 10 % BIP SUA aruncați în foc 2020. D. Roosevelt a reușit să depăsească marea depresiune după crashul bursei din 1929. SUA era în stare gravă cu milioane de șomeri și intreprinderi la pământ (băncile americane au retras banii din Europa, din Germania/ Republica de la Weimar care era pe cale de stabilizare. A urmat 1933 cu naziștii la putere. Führerul… WW2…). D.Roosvelt a văzut de la început ce trebuie făcut în criza mondială după capitularea Franței 1940. Bucureștiul a declarat în Decembrie 1941 război Statelor Unite ale Americii, urmând exemplul Führerului aliat cu Japonia imperiala. D. Roosevelt a livrat armament în UK British Empire 1940/1941. A urmat finanțarea înarmării SUA 1942-1945 (Manhatten Project cu 2 miliarde $, bomba atomică, industie nucleară) cu rezultatul celei mai mari puteri industriale timp de 50 de ani (SUA a retras 1946 trupele din Europa, excepție din RFG, azi 55.000 persoane, 30.000 GI).

        Scoțianul iluminist Adam Smith (Wealth of Nation) s-ar mira dacă ar afla că e denumit economist. S-a văzut mai mult gânditor iluminist scoțian și filozof. Începutul liberalismului britanic acum 300 de ani nu are asemănare cu cea ce a urmat în UK British Empire cu „capitalismul Manchester”, industrializarea și crearea Empirului. Winston Churchill a încercat să salveze British Empire. A rostit 1946 acea cuvântare legendară în care cere unirea continentului, a cerut reconcilierea francez- germană care a urmat 1957 cu CE/EWG și 1963 prin tratatul de la Elysee (Präambel la tratatul german unde NATO/SUA e scutul militar al RFG).

        Pentru ZE.19 Zona Euro se prognostitează acum o recensiune de 8 % (RFG mărește budgetul federal de 340 miliarde Euro cu 156 miliarde Euro, are un pachet federal de 600 miliarde Euro și al Landurilor de peste 150 miliarde Euro, deci peste 1.000 miliarde Euro intervenții 2020). U.27 nu e un stat (Italia nu va fi lăsată să alunece în faliment financiar, intervetie BCE Frankfurt și UE/Comisia Bruxelles), nu poate acționa ca SUA sau China. Sezonierii în agricultură din țară și lucrătorii degajați pentru servicii în vest sunt impiedicați acum să treacă frontierele „naționale”. UE nu prea tine ritmul cu realitatea pe lume.

  9. Dati-mi voie …

    O lozinca preferata azi este aceea ca „PIATA stabileste pretul!” si binentels ca „piata” cica nu ar putea fi manarita. Nu dom’le nu!

    Ia sa fac o mica trecere in revista a sfintei Piata de petrol

    AD 1972 barilu de petrol in jur de 3 $.

    AD 1974 barilu de petrol sare la 12 $.

    AD 1978 barilu de petrol sare si la 39 $. Pretu spot „curent”pe la 32-34…

    AD 1986 barilu de petrol se vinde cam cu 18$

    AD 2006 barilu de petrol se vinde cu cca 74$.

    AD 2008 barilu de petrol se vinde cca depaseste 100 $. La bursa par „pozitii” futiures cu 120 pana la 140$

    AD 2010 barilu de petrol se vinde cu 70$

    AD 2014 laq inceput barilu de petrol se vinde si cu 100$ si un pic peste. Dar sunt niste „incurcaturi” in Ucraina si unii decid saa determine falimentu benzinariei detinute de mafioti (adica Rusia) si pretu scade la 60$ pe baril

    Luna aceasta barilu de petrol scade la 26 $ !!! Cam la pretu din vremea cand eram tanar si mai aveam par …..

    Cam asa este cu Piata

    Nu este doar cererea mai este si manareala . Adica mai un rezbel. mai niste calcule politice, mai niste speculatii ..

    SI uneori e cam ciudata rau de tot .. In 2008 pretu crestea si se invortosa , ameninta la un „normal” de 120 , economia mondiala duduia si Hummeru avea clienti garla!

    E .. la juma din pretu petrolului nici Hummeru nu avea atatia clienti! Ciudat da Hummeru consuma .. cat o gasca de calici la pomana!!!

    Apropos .. „complicatiile” p[oliticii US in Levant se datoresc in mare parte straduintei de a mentine/obtine un pret dorit al petrolului..

    • „Ia sa fac o mica trecere in revista a sfintei Piata de petrol…”

      Urmându-vă exemplul, ieri am făcut o mica trecere in revista a sfintei Piețe de alcool medicinal. Asta înainte de a fi închis în casă de autorități…

      Și am observat că spirtul medicinal la 500ml s-a scumpit brusc de la 3lei la 8lei sticluța. Măi, să fie! În mod cert ceva nu e-n regulă, sigur este vorba despre vreo imperfecțiune a pieței!

      Ori cineva nu deține toate informațiile, ori nu s-au hotărât toți actorii pieței deodată să cumpere și să vândă, sau… Vedeți că despre problema expusă de dumneavoastră a scris Harold Hotelling pe la începutul secolului al XX-lea.

      Altfel, așa cum sunt persoane convinse că Pământul este plat, există contestatari ai legii gravitației și, o parte dintre ei, îi testează valabilitatea periodic. Aud despre dânșii la știrile de la ora 5. Dintre aceștia, unii mai pot fi salvați și rămân în viață, cu o experiență îmbogățită în domeniul fizicii.

      Cam la fel este și cu legile economiei. După „deranjul” Lehman Brothers – J.P. Morgan, unii le-au testat pe cele din amândouă domeniile simultan. (Scuze pentru aparentul cinism.)

    • @Ghita Bizonu’ – faptul că piața poate fi manipulată (i.e. ”mânărită”) nu înseamnă că e preferabilă absența pieței. Chiar și în ultimii ani ai lui Ceaușescu, profesorii de la UMF primeau și canistre de benzină drept șpagă, iar studenții sirieni aveau stația ”lor” unde plăteau în dolari și cumpărau câtă benzină voiau ei, nu cu tichete de 30 de litri pe lună ca românii.

      Piața găsește metodele ei de a funcționa, puțină lume își imaginează că benzina pe cartelă de pe vremea lui Ceaușescu e cauza calității actuale a învățământului superior românesc.

  10. … foarte bun articol … lipseste “Justum Pretium”, Thomas von Aquino … si ca in orient, la Bucuresti bugetul si bugetarii decid nu piata si intreprinzatorii … in occident e invers …

    • „…lipseste “Justum Pretium”, Thomas von Aquino”

      Mă iertați, dar la ce trebuia? Călugării se hrănesc din abundența Spiritului, iar profanilor le propovăduiesc să-și oprescă din roadele investițiilor doar atât cât le este necesar lor și familiilor pentru a supraviețui.

      Pentru Sf Toma și Nicole Oresme, spre exemplu, piața și profitul funcționează exclusiv după voia divină. „Precum în ordinea unei familii convenabile, sau a unei mulțimi guvernate, se respectă fiecărui membru dreptul său; tot așaîn ordinea Universului, care apare atât în lucrurile naturale, cât și în lucrurile voluntare, își arată Dumnezeu dreptatea sa.” (Summa theologica) … Doar munca înnobilează, pentru că este impusă prin voia lui Dumnezeu.

      Dl S Cerna vorbește în textul domniei-sale puțin despre altceva…

      • … pretul e o informatie, important e mentalul, Weltanschauung – catolic sau ortodox – a celui care o percepe, aplicata in democratie sau autocratie … Roma sau Moscova / Bucuresti …

        • pretul nu este doar o informatie, este un spatiu metric multidimensional pe spatiu+timp (https://en.wikipedia.org/wiki/Metric_space), o masura, un camp metric intre un spatiu sintactic (logos) si unul semantic (meaning) incomplet si inconsistent, cum e in teoremele de incompletitudine ale lui Godel pentru axiomatici Peano https://en.wikipedia.org/wiki/G%C3%B6del%27s_incompleteness_theorems.. sau cum e cu diferenta intre integralele in sens Riemann si Lebesgue, depinde ce masori…
          De docta igorantia…
          fara preturi cum compari mere cu pere? in ce consta informatia?

          • … informatiile au pe langa cea materiala si o conotatie, componenta religioasa … nu avem preturi abstracte, ci catolice, ortodoxe, islamice, idolatre etc … tot asa cum avem culturi, civilizatii diferite, incompatibile … odata ce au venit ortodocsiil la putere in 1944, catolicii, protestantii, israelitii, mahomedanii au luat-o la fuga … din cauza pretului …

    • … asa este … in vremea Razboiului Rece, religios, 1949-1989, dintre ortodoxo-comunism si capitalismul anglo-mozaic, rechizitiile tipice in perioade de razboi se aplica numai in Lagarul moscovit protejat de o Cortina de Fier unde si preturile au caracter de clasa, nu de piata …

  11. Autorul, cadru didactic fiind, le-a zis din manual.

    Desigur, nu toți cititorii sunt economiști, ori pasionați de economie, printre domniile-lor aflându-se probabil persoane cu profesii felurite, de la frizeri-coafori, la brutari patiseri șamd.

    Astfel, în absența timpului necesar pentru a consulta manualul de economie și a existenței unor dificultăți inerente în deslușirea spuselor d-lui S Cerna, apar unele mici neînțelegeri. Unele, mergând până la contestarea unor legi ale economiei.

    Îndrăznesc în acest context să reamintesc că explicarea și înțelegerea sunt mult mai ușoare, în cazurile persoanelor mai mult sau mai puțin străine de domeniul respectiv, atunci când sunt folosite snoava și jocul de rol.

    Haideți să jucăm roluri:
    https://republica.ro/sunt-profiturile-nesimtite-cazul-lui-dragos-care-produce-si-vinde-masti-cu-9-9-lei-bucata

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Silviu Cerna
Silviu Cerna
Silviu Cerna este profesor emerit de ‘’Economie monetară’’ la Facultatea de Economie şi de Adminstrare a Afacerilor a Universităţii de Vest din Timişoara. Este autor a numeroase lucrări în care tratează rolul băncilor centrale în economiile contemporane, obiectivele şi instrumentele politicii monetare, factorii determinanţi ai cursurilor valutare, uniunile monetare etc. Cartea Teoria zonelor monetare optime a primit premiul Academiei Române „Victor Slăvescu” (2006), iar, mai recent (2015), cartea Politica monetară a fost distinsă cu premiul ’’Eugeniu Carada’’ al Academiei Române şi Marii Loje Naţionale a României. În perioada 1992-2009, a fost membru al Consiliului de Administraţie al Băncii Naţionale a României.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro