Home » Economie »Energie »Reactie rapida » Citesti:

Reglementarea in energie (2) – de ce nu-s bune preturile mici la gaz

Otilia Nutu octombrie 15, 2010 Economie, Energie, Reactie rapida
32 comentarii 3,339 Vizualizari

Am auzit zilele trecute doua afirmatii in presa in legatura cu preturile pe care ar trebui sa le plateasca consumatorii casnici pentru gaz. Prima afirmatie apartine d-lui Videanu, care spunea ca pretul la gaz poate creste cu 5-6% fara sa avem de suferit prea mult. A doua afirmatie este a d-lui Iulian Iancu, care spunea ca nu exista nici un motiv ca preturile la gaz sa creasca. Cine are dreptate? Eu spun ca preturile pentru gaz trebuie sa creasca, pentru ca altminteri vom plati cu mult mai mult peste cativa ani, dupa ce ne vom fi epuizat rezervele interne; iar cei care au nevoie de sprijin financiar (gospodariile cele mai sarace) sa fie sprijinite cu ajutor de venit, nu cu gaz ieftin.

In primul rand, sa intelegem ce pret platim pentru gaz. Noi consumam gaz de import (cca 30%) si gaz din productie interna (cca 70%). Anul trecut am consumat mai mult din productia interna, pe fondul scaderii consumului (am importat mai putin, cca 10%, restul fiind asigurat de producatorii interni, in principal Romgaz si Petrom). Pretul gazului intern este cu mult mai mic decat cel de import (vezi grafic). Pretul pe care il platim e o medie ponderata a celor doua preturi, cu cantitatile de import si intern, la care se adauga tarifele de transport, distributie, si furnizare (cea mai mare parte din pret e formata din costul gazului).

Ce inseamna decizia de a tine pretul mic pentru consumatorii finali? Nu putem controla pretul de import, asa ca il tinem jos pe cel pentru productia interna, si crestem ponderea consumului intern in asa fel incat media ponderata sa ramana cat mai jos. Numai asa am putut scadea pretul gazului pentru consumatorii rezidentiali in ultimii doi ani. In ciuda opiniei generalizate ca platim mult pentru gaz, putem vedea ca: 1) avem cel mai mic pret din UE pentru gaz, chiar mai mic decat bulgarii; si 2) suntem singura tara din UE unde pretul pentru consumatorii rezidentiali este mai mic decat pentru industrie. (Lucru anormal daca am vorbi de o “piata”, deoarece consumatorii industriali cumpara in cantitati mari, beneficiind de discount si au si costuri de conectare mai mici).

Toate acestea poate nu ar fi o problema asa de grava daca preturile mici pentru consumator nu ar permite risipa. De exemplu, numai din cauza ca blocurile nu sunt izolate termic pierderile de caldura sunt de 40-50%. Cu cat tinem preturile mai mici, cu atat nu ne vom grabi sa ne eficientizam consumul. Si ca sa le tinem mici, vom consuma si mai mult din resurse proprii, epuizand rezervele ramase, care acum sunt estimate sa ne tina maximum 15 ani! (fara rezervele noi din Marea Neagra, neexploatate inca). Dupa aceea, vom depinde exclusiv de import, care pana una-alta inseamna Gazprom. Si va insemna Gazprom si in continuare daca mergem cu South Stream in loc de Nabucco.

Pe de alta parte, pretul mic la gaz e un ajutor pentru cei care consuma mult. De ce ar trebui sa primeasca ajutor mai mare o persoana care-si incalzeste o vila de 200 de camere cu centrala pe gaz decat un amarat de la bloc care foloseste gazul doar pentru gatit? Decat sa ne batem joc de propriile resurse dandu-le ieftin celor care consuma mult, mai bine am da ajutoare de venit celor care chiar au nevoie de sprijin, adica celor mai sarace gospodarii.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , , , , , , , , , ,



Currently there are "32 comments" on this Article:

  1. popescu b spune:

    da, asa este, trebuie repetat , pentru ca oamenii au idei gresite despre pretul si piata gazelor.

  2. Stefan spune:

    Comparatiile cu cat platesc altii din UE pe energie (indiferent ca e vorba de electricitate, gaze, carbuni etc.) sunt aberante. Cat timp nu sunt corelate si veniturile/salariile romanilor cu cele din UE, doar batem campii gratios.
    Dupa `90 ne-am repezit, la sfaturile “dezinteresate” ale consultantilor straini, sa crestem preturile la combustibili in scopul alinierii cu cele din UE si am decapitat toata industria care implica consum de energie.
    Desi s-a mizat pe reducerea energointensitatii. Ce investitii au facut cei care au preluat fabricile de ciment, de ingrasaminte, combinatele metalurgice, in acest scop ? Au preluat doar profitul, care putea alimenta pensiile si salariile bugetarilor.
    Asa am ajuns in colaps, privatizand dubios si crescand nefundamentat preturile le energie.

    • Otilia Nutu Otilia Nutu spune:

      Avem salarii de 3 ori mai mici decat in UE pt ca productivitatea noastra e de 3 ori mai mica decat in UE. Oricat de dureros e acest lucru, e adevarat. Pana cand nu ajungem la fel de productivi nu putem avea nici aceleasi salarii.

      Pe de alta parte, industria energointensiva beneficiaza si ea de “gaz ieftin din productia interna”; poate si de aceea consumul de energie pe unitatea de PIB e de doua ori peste media europeana (gasiti cifrele in Strategia energetica 2007-2020). In plus, sa ne aducem aminte cum anul trecut dl. Videanu anunta ca masura anticriza furnizarea de “gaz intern” companiilor din industria grea. Cata vreme industria grea beneficiaza de gaz ieftin, n-are niciun motiv sa se eficientizeze si sa-si reduca intensitatea energetica.

      • Gigi spune:

        Avem salarii de 10 ori mai mici decat in UE (asta e media, poate tu ai de 3 ori mai mic), iar preturile, mai ales la alimente si la combustibili (pretul la pompa, fara accize) sunt in jumatatea superioara a preturilor din tarile UE.
        E aberant sa vii acum sa vorbesti de alinierea pretului si la gaze, asta ar fi genocid curat.

      • Octavian spune:

        Nu ai dreptate cu productivitatea. Lucrez de 15 ani in sectorul privat si pot sa te asigur, ca in Romania se munceste la fel de mult si productivitatea e asemanatoare cu cea din vest. Utilajele in cea mai mare parte au fost schimbate cu cele mai performante ( si nu degeaba). Voi luati datele de la Institutul National de Statistica, dar patronii nu raporteaza productia care se face si se vinde la negru. De 10 ani orele suplimentare nu mi se mai evidentiaza in statul de salariu. Evaziunea fiscala este la cote inimaginabile. Sa ma crezi pe cuvant, suntem supravegheati video oriunde la lucru. Nu poti sa stai o secunda fara sa produci. Daca nu indeplinesti normele esti dat afara rapid. Te asigur ca romanii sunt la fel de productivi (cel putin in domeniul privat) ca si strainii.

      • DL spune:

        Da avem PIB/capita de 3 ori mai mic decit media UE dar asta nu are o legatura directa cu productivitatea muncii desi e o greseala facuta frecvent.
        PIB-ul pe capita este atit de scazut din cauza volumului de investitii scazut si mai putin din cauza unei productivitati a muncii scazute, povestea cu romanii muncesc mai prost sau mai putin decit restul EU e doar o poveste.

      • Radu 2 spune:

        Consumul de energie pe unitatea PIB nu are nici o relevanta, cat timp costurile/preturile produselor energointensive nu sunt comparabile. Este o eroare colosala care se face si care ne plaseaza atat de prost in ierarhia utilizarii eficiente a energiei.
        Singurul indice relevant este consumul specific de energie pe unitatea fizica de produs (tona de ciment, tona de otel, tona de aluminiu etc.), indice pe baza caruia s-ar putea determina valoarea corecta a potentialului de conservare pt. tehnologiile din Romania.
        PS
        Povestile cu productivitatea de 3 ori mai mica la noi decat in UE ca si cu salariile doar de trei ori mai mici sunt doar…povesti.

    • o parere spune:

      Intr-o economie functionala preturile nu sunt corelate cu nivelul salariilor decat indirect – si anume vorbim de preturi de productie, sau de achizitie. Aceste preturi NU sunt mai mici decat in EU, de aceea a vinde ceva cu un pret de 3 ori mai mic numai fiindca salariile sunt de 3 ori mai mici este complet ineficient si daunator. Salariile sunt de 3 ori mai mici fiindca nivelul de trai este de 3 ori mai mic, e o realitate care nu se schimba modificand artificial pretul la gaz,

  3. oilman spune:

    Comentariu editat de moderator.

    Nu s pune problema daca e bine sau rau ca preturile la gas sa creasca sau scada – problema e ca pretul in Romania sa fie cel de piata, iar daca guvernul crede ca o parte din consumatori trebuie sa primeasca subsiddi – cea ce e discutabil evident – sa o faca guvernul si nu producatorul direct catre cei care se califica la acele subsiddi. Mai mult, teoria ca e bine sa nu-ti consumi rezerva proprie de gaze 9hehehe sa le ramina urmasilor …) este in linie cu mult iubitul populism stupid ‘sa nu ne vindem tara’. Intr-o economie globala e chiar hazos… In cea ce priveste Gazprom sint de acord, dar fi linistita ca nu va exista nici un South Stream , cu sau fara Romania. Numai bine.

    • Otilia Nutu Otilia Nutu spune:

      Total de acord cu afirmatia ca preturile trebuie sa fie cele de piata, din pacate putina lume accepta acest lucru. De altminteri, ideea cu “alinierea preturilor gazului intern la pretul de import” inseamna chiar asta: intr-o piata functionala avem un singur pret, nu unul de import si altul de gaz intern.
      Problema cu epuizarea resurselor interne nu e aici o chestiune de populism. Daca am avea o piata functionala, avem 3 jucatori: Petrom, Romgaz, Gazprom, care ar concura intre ei. Daca insa nu lasam piata sa functioneze si ne epuizam resursele interne prin decizii populiste (“gaz ieftin”), vom ajunge sa avem mult mai repede un monopol (Gazprom). Pana una-alta, chiar intr-o economie globala ai acces la o resursa de gaz numai in masura in care exista linii de transport; deocamdata avem acces la gaz de import numai de la Gazprom, prin Ucraina.

  4. catalin spune:

    CORECT !!…de ce trebuie sa-mi “subevaluez” propria resursa si sa platesc importatorului mai mult ?
    in plus, un pret mai mare va duce la: 1. eficienta mai mare a utilizarii gazului; 2. scaderea consumului si intirzierea epuizarii resursei. 3. va dechide oportunitati investitionale si pentru alte surse de import- ex.LNG sau Nabucco; 4. va face si mai atractive sursele regenerabile
    Deci, paradoxal-pret mai mare la gaze nu poate fi decit de bine (problema sociala e altceva si trebuie tratata separat).
    De ce o fi asa de greu de inteles si aplicat ?!??!.

    PS. ca tema de gindire, separat, nepricepindu-ma deloc in treburile energiei, vreau sa spun o prostie: cred ar fi interesant si de facut un fel de “energy economics” la cit pierdem prin/cu tarifele de care beneficiaza la gaze si electricitate “mari consumatori” gen Alro, Mechel, LukOil, etc, etc. (toti, rusi, de altfel…)…la care se adauga si energia electrica livrata prin hidro-vezi Alro, si probabil, vom constata ca poate 50% din fondul de pensii, lunar, se duce pe apa simbetei,…, iar daca indraznim sa mai analizam superficial numai, si prostiile pe care le face OMV, cu “sprijinul” nostru (!), atunci, s-ar putea sa descoperim cu uimire ca de fapt, fondul nostru de pensii ar putea fi excedentar !? (reducerea unor pensii insa e o alta problema si trebuie tratata separat)

    • Otilia Nutu Otilia Nutu spune:

      Ridicati o problema foarte interesanta despre care chiar am de gand sa scriu candva: guvernanta corporativa a companiilor de stat. Problema depaseste cu mult cadrul sectorului energetic, sunt probleme cu marile companii de stat din toate sectoarele (CFR, CNADNR, Hidroelectrica, Romgaz, Posta Romana etc etc etc)

      Intr-adevar, noi avem cea mai mare pondere in PIB a companiilor de stat (cca 30%) dintre tarile din UE, in acelasi timp avem cele mai mici incasari la bugetul statului din venituri de capital si redevente (1-2%). Ce inseamna asta? Statul nu stie sa-si maximizeze profitul companiilor de stat care “produc” ceva si incaseaza dividende prea mici.

      Solutia pe care o vad este ca firmele de stat care “produc” sa vanda competitiv (“in oglinda” cu principiul achizitiilor publice, cf caruia trebuie sa cumpere competitiv). Numai daca ar vinde competitiv ar fi obligate sa-si dea “productia” celui care da mai mult, si asa am scapa de eterna poveste cu baietii destepti din energie. De aceea insist ca Hidroelectrica sa vanda pe OPCOM si sa-si dea productia de electricitate cui e dispus sa plateasca mai mult.

      [vorbesc de companii care "produc" pt ca firmele din industrii de retea, monopoluri naturale - vezi CNADNR nu au ca obiectiv maximizarea profitului si pt ele discutia trebuie nuantata; dar despre asta, altadata]

      • catalin spune:

        1. Intr-adevar, toata energia electrica a Hidroelectrica ar trebui vinduta pe OPCOM, sau, si mai bine, in opinia mea, ar fi sa se instituie “modelul cumparatorului unic” : toti producatorii de energie – hidro, nuclear, carbune, etc., etc. sunt “chemati sa vinda” in ordinea meritului (in ordinea costurilor de productie), pina la acoperirea cererii de energie, iar “cumparatorul unic” (OPCOM ?) sa revinda la pret unic ponderat, catre transportatori/distribuitori. CE FRUMOS AR FI ! si CE TRANSPARENT !!…si ce bine s-ar vedea si la transportatori/distribuitori costurile lor de livrare (pe care oricum habar n-are nimeni cam cit sunt astea in mod real !!!…nu din ce spune Enel sau GDF, sau oricine…)
        2, cele de mai sus ar fi inutile daca pe acest “lant” si combustibilii nu ar fi achizitionati de pe bursa !!! (nu ca in prezent, unde achizitiile se fac prin “licitatii”…)
        Oricum, cele de mai sus, ar fi ultimele lucruri pe care si le-ar dori “establishment-ul”…

  5. John spune:

    Toate bune si frumoase, dar cum ne asiguram ca dupa modelul “baietilor destepti” din energie n-o sa faca contracte preferetiale pe gaz intern (dupa modelul contractelor cu Hidroelectrica) ?
    Eu cred ca cea mai buna metoda e sa vindem si gazul din intern (analog si energia produsa de Hidroelectrica) la preturile de piata.

    • Otilia Nutu Otilia Nutu spune:

      De unde stiti ca nu se intampla deja? :-)
      Am scris in raportul de aici: http://www.sar.org.ro/files/evaluareANRE%20.pdf despre un scandal din presa de acum 2-3 ani in legatura cu contributia Petrom la “cosul de gaze”.

      Corect. Asa cum Hidroelectrica ar trebui sa vanda prin OPCOM, cui da mai mult, asa ar trebui sa vanda si Romgaz, competitiv, prin licitatie, cui da mai mult. Asta se poate intampla insa daca nu e obligat sa vanda la pretul de “gaz intern” celor 2 furnizori pt consumatorii captivi. Din pacate nu avem inca un “OPCOM” functional pt gaze; sustin cu convingere ca avem nevoie de o bursa functionala si competitiva de energie si de gaz.

  6. JONES spune:

    Imi pare rau stimata doamna dar comentariul dumneavoastra contine multe erori evidente pe care doresc sa le subliniez.
    1. Afirmatia dumneavoastra ” numai din cauza ca blocurile nu sunt izolate termic pierderile de caldura sunt de 40-50%”. – nu este adevarata. Izolarea termica creste cu cel mult 20% eficienta izolatiei termice. (fara bazaconii publicitare).
    Da e buna dar nu e chiar totul.

    2. La tariile din vest toate un sistem mai inteligent de facturare a gazului metan . In Germania este alocata o cota/luna fiecarei gospodarii daca depasesti cota respectiva platesti majorat puternic pretul gazului. De asemenea Germania foloseste mult si alte surse de energie pentru incalzirea locuintelor. La fel si Franta unde multe din gospodarii sunt incalzite cu electricitate.

    3. Tine de decizia politica cum subventionezi gazul. Din pacate nici unul din Guvernele de Bucuresti nu a fost in stare da gestioneze rational problema. Vina cred ca o purtam toti ca votam cu toti idioti.

  7. Otilia Nutu Otilia Nutu spune:

    Intr-un post de 15-20 randuri nu pot explica exhaustiv toate problemele din sectorul gazului, care sunt sigur mult mai multe. In legatura cu pct 3: nu sunt de acord cu subventionarea gazului, si nici UE nu prea o permite (o tolereaza intr-o oarecare masura pt consumatorii casnici dar nu o incurajeaza, si s-ar putea ca lucrurile sa se schimbe si aici in urmatorii ani). Sunt de acord in schimb cu politica recomandata de UE:
    - sa identificam clar ce inseamna “consumator vulnerabil” (adica cei care intr-adevar au nevoie de ajutor; unii dintre ei sunt poate atat de saraci incat nici nu-si pot permite sa se conecteze la reteaua de gaz!)
    - sa gasim metode de sprijin exclusiv indreptat spre aceasta categorie (preferabil ajutor de venit, ca sa nu distorsionam piata cu preturi sau tarife sociale)

  8. Gino spune:

    Eu am o intrebare simpla, sau doua, sau trei: vrei sa-ti permiti sa te incalzesti la iarna si sa mai ai bani si de mancare sau vrei sa alegi intre astea doua? Ai copii in intretinere? Vrei sa ai o viata suportabila in tara asta impreuna cu mai multi? Sa gandesti totul in termenii pietei este la fel de gresit ca gandirea corecta politic.
    Daca se termina gazul romanesc in cinci sau cincisprezece ani este la fel, nu poti trage de el ca de un cal mort, trebuie gasite solutii, facut rost de bani, cumparat sau…nu!
    Nu poti lasa eficientizarea la nivelul consumatorului individual, pe unii nu-i duce capul, pe unii buzunarul si pentru unii este tarziu sa-si puna pompa geotermala si panouri solare pentru ca cu banii aia se incalzesc pana la sfarsitul vietii si mai lasa si copiilor.

    • Otilia Nutu Otilia Nutu spune:

      Eu spun ca sprijinul pentru gospodariile sarace nu se poate da prin politica gazului ieftin, de care cum ziceam vor profita mai mult tot cei bogati care consuma mai mult.
      Nu inseamna ca consumatorii rezidentiali vulnerabili nu trebuie ajutati, ci acestia trebuie identificati (venituri mici pe membru de familie etc.) si ei sa primeasca ajutor in bani cu care sa plateasca gazul la pret integral.

      • Gino spune:

        Eu nu am grija bogatului care plateste proportional mai putin la venitul lui, ma intereseaza ca eu cu un venit mediu sa am o factura suportabila.
        Practica ne arata ca orice ajutoare in bani conduc la coruptie si la cresterea cheltuielilor cu combaterea ei, vezi indemnizatiile pentru handicap.
        Consider ca in domenii sensibile statul trebuie sa faca politica de preturi.
        Totdeauna inteleg “statul responsabil”, pe care nu l-am prea avut. Dar greselile de administrare care apar in actiunile statului pot fi mai usor controlate decat daca resursa este privatizata, ex. ENEL cu tarif calculat pe baza investitiilor nefacute.

  9. geo spune:

    Preturie trebuie sa SCADA.rezervele neextrase ale Romaniei ajung pentru circa 450 de ani de acum incolo . avem Petrom campuri in afara tarii concesionate.
    In schimb noi importam gaz scump pentru populatie si dam preferential gazul ieftin pentru afacerile portocalii.
    tema gazelor e una falsa pentru Romania,defapt miza e energia neprivatizata inca.
    e ultima bariera de independenta a Romaniei.

    Politica PDL-ului e cea a jafului si scapa cine poate!

    • Otilia Nutu Otilia Nutu spune:

      Aveti cumva date despre acest lucru? Rezervele neextrase din cate stiu ajung 15 ani plus inca 18 cele din Marea Neagra pe care le-am obtinut dupa solutionarea la Haga a disputei cu Ucraina (cele din urma insa necesita costuri mari de extragere, pe care pretul de acum pt gazul intern nu le acopera).
      Gazul ieftin se da preferential catre populatie si catre firmele mari (ex. anul trecut ca masura de stimulare a economiei au avut acces preferential la gaz ieftin consumatorii interuptibili care consumau mai mult de 1 mil m3/zi). In ultima categorie intra exclusiv firmele din industria petrochimica (Oltchim, Azomures etc).

      Cu cat dam mai mult gaz ieftin acum, cu atat vom deveni mai repede dependenti de import, acesta era argumentul din articol.

  10. STAN PATITU spune:

    De la inceputul anilor ’80 se spunea ca mai avem gaz metan pentru 7 ani. Iata ca trecura 30 de ani si gaze inca avem. S-ar putea sa le epuizam rapid pentru ca tocmai a taiat panglica Boc la racordul la reteaua europeana pe la Arad… Sa te tii atunci exporturi. Nu trebuie sa fie ieftine ca sa poata baietii destepti sa le exporte. ABIA ACUM VOM RAMANE FARA REZERVE DE GAZ METAN.

  11. andy spune:

    Stimate Editor,
    “Eu spun ca preturile la gaze trebuie sa scada”.
    Deoarece:
    1. In RON preturile nu au scazut in Romania. Au crescut recent din cauza majorarii TVA.
    2. Toate celelalte tari din graficele anexate nu au o productie proprie de gaze (sau in orice caz nesemnificativa).
    3. Pretul platit de celelalte tari depinde de pretul negociat cu Rusia (care nu cred ca are in vedere criterii economice ci doar politice si speculeaza lipsa de concurenta din piata).
    4. Rezervele interne nu cred ca se vor epuiza in “cativa ani” (max. 15 conform articolului) intrucat aceasta limita (15 ani) am auzit-o prima data acum circa 20 de ani.
    5. Anul trecut am consumat mai mult in procente din productia interna si nu cantitativ, “pe fondul reducerii consumului”.
    6. Daca ne uitam pe o factura de gaze vedem ca de fapt costul pentru transport, distributie si furnizare este neasteptat de mare comparativ cu costul de achizitie al gazelor. Aici se poate comenta ce inseamna mare / cea mai mare parte din pret, etc. Nu trebuie uitat ca majoritatea tarilor mentionate in grafice NU folosesc gazele pentru incalzire si/sau gatit, deci pretul lor va avea un imact minor asupra bugetului unei familii !
    7. “Familiile sarace sa fie sprijinite financiar, ajutor de venit”, etc. Iar vorbim de subventii, stimulente, … mita electorala, … ? In Romania toate familiile ar trebui sa isi achite factura de energie, fara subventii, dar factura trebuie sa contina pretul corect.
    8. Din alte grafice publicate recent de HotNews, Romania nu era chiar tara cu cel mai mic tarif la gaze.
    9. Din cate stiu (tot de pe HotNews), in Romania exista “consumatori eligibili” (unii ii denumesc “baieti destepti”), care platesc gazele la pretul productiei interne, deci sub media ponderata dintre import si productie autohtona. Ar fi de amintit si ponderile consumurilor casnice versus cele industriale.
    10. Atit Nabuco cat si Southstream vor duce la micsorarea pretului gazelor importate.
    11. Cam cate vile de 200 de camere estimati ca sunt in Romania in proprietea persoanelor fizice? :) Casa Poporului nu este pe persoana fizica din cate stiu.
    12. Si nu in ultimul rand, In cele doua grafice avem preturi in USD / 1000mc si respectiv EUR / GJ, adica comparam mere cu pere.
    Sunteti siguri ca nr. de kWh regasisti pe factura este cel corect ? Eu nu sunt. De cate ori veti vedea ca flacara de la aragaz capata nuante rosiatice sau mai rau, apar mici scantei, puteti fi siguri ca platiti pentru gaz mai mult decat face.
    Multumesc pentru atentie.

  12. Bogdan spune:

    Buna ziua,
    Nu stiu de unde ati luat graficul care arata, in mod fals, ca pretul platit de consumatorii casnici este mai mic decat cel platit de cei industriali. Trebuie spus odata limpede ca in timp ce noi platim de ani de zile pretul de import la aragaz, acei consumatori “eligibili” industriali platesc pretul intern (acest subiect pana nu demult tabu a inceput sa apara recent si in presa, vezi mai jos). Lista cansumatorilor “eligibili” a fost totdeauna un instrument de santaj politic si economic si ma mir ca UE nu a reactionat pana acum fata de aceasta aberatie care afecteaza libera concurenta si care este in acelasi timp o subventie mascata glisata pe clientelism politic. Asa ca pentru consumatorii casnici este irelevant daca gazul este daco-getic sau vine de la mama (lor) Rusie, caci ei oricum au platit de f multi ani si vor plati in continuare pretul de import. Nu pretul gazelor pentru gospodarii e problema ci cel pentru clientela industrialo-politica. Politicienii arunca bomba – creste pretul gazelor – populatia sare in sus, firesc, fara sa stie care sunt de fapt dedesubturile. iar guvernocul amana la nesfarsit liberalizarea pietei si-si continua linistit afacerile.
    Referitor la pastrarea rezervelor interne, nu aveti dreptate. Rezervele se pastreaza sau se cresc prin programe inteligente de explorare si dezvoltare si nu prin micsorarea consumului – filozofia tipica a angajatului Romgaz (“s-ajunga pana ies eu la pensie”:o).

    http://www.zf.ro/companii/interagro-vrea-numai-gaze-ieftine-din-productia-interna-5905872/
    http://www.mediafax.ro/economic/tmk-artrom-va-primi-gaze-ieftine-din-productia-interna-4639193

    • Otilia Nutu Otilia Nutu spune:

      Aveti dreptate: exista consumatori industriali si consumatori industriali. Unii care platesc pret de piata sau de cos, altii care platesc pret de gaz intern. Tot asa cum si la energia electrica, exista furnizori care cumpara competitiv de pe OPCOM si furnizori care cumpara in contracte bilaterale in afara OPCOM.
      Daca va aduceti aminte, s-a mai scris prin presa anul trecut despre criteriile dupa care s-a dat gaz de productie interna consumatorilor industriali: criteriile erau sa fie consumatori interuptibili cu un consum de minim 1 mil m3/zi. S-au plans mai multi consumatori industriali (firme de dimensiuni medii) ca aceste criterii au fost stabilite in asa fel incat numai unele firme sa aiba acces la gazul de productie interna.

      Cifrele din graficul al doilea sunt luate de pe Eurostat.

  13. ovidiu hrituc spune:

    Comentariu editat de moderator

    Nice try. Nu vad nici un argument valabil (logic, rational) pentru manipularea asta.
    Sa platim mai mult pentru propriul gaz, ca sa umflam profiturile companiilor straine care le administreaza.?!?!?!?
    De faza cu drobul de sare ce sa zic?! Ca o sa platim mai mult peste cativa ani. ..Ok, daca pot prefer sa platesc atunci mai mult decat tot timpul.
    Daca atunci o sa fie prea scump gazul o sa adoptam noi tehnologii, care vor fi mai mature si mai ieftine.
    Proiectati doar o viziune sumbra a viitorului, ignorand total evolutiile posibile pozitive. De ex: incalzirea globala (nevoie mai mica de energie) ,maturarea si ieftinirea noilor tehnologii (pompe de caldura, solar, wind etc), diversificarea ofertei (noi furnizori din zona caspica, etc..)
    Articolul abunda de gandire de genul ‘sa moara capra vecinului.’ Companiile platesc mai mult, pai sa plateasca toata lumea…
    Daca rationamentul vostru ar fi valid atunci companiile sunt de fapt ajutate: ele vor incerca sa scada consumul si sa adopte noi tehnologii. Nu se prea intampla, huh (?!) si nici nu-s prea bucuroare de ‘ajutorul’ primit. :)

  14. Radu spune:

    Probabil,doamna ziarista nu cunoaste toate datele ecuatiei sau,daca le cunoaste,nu le poate introduce din varii motive.Probabil nu stie de intermediarii prezenti in afacere si de sistemul suveica la care se apeleaza pentru cresterea preturilor.Tot dupa logica d-sale,litrul de benzina la pompa ar trebui sa fie acelasi si in Europa/SUA cu pretul din emirate,cind acolo,benzina pentru supusii emirilor este aproape gratis.
    Cit despre zacamintele din Marea Neagra,cam repede ati uitat de faptul ca au fost concesionate,practic,printr-o fraudare a legii si a interesului national,de catre guvernul Tariceanu.
    Consider prezentul articol drept o fallacia (tip de rationament eronat care are – voit sau nu – aparenta corectitudinii sia adevarului)

  15. Mircea spune:

    Eu consumatorul final platesc in prezent (cu cheltuieli de transport si TVA) peste 400 $/1000 mc. la un pret de piata (conform graficului de cca 250 $/1000 mc.) Conform acelorasi grafice, pretul gazelor este mai mic in 2009 decat in 2006 iar in 2010 situatia este chiar mai buna deoarece, conform datelor bursei din New York, in ultimul an gazele s-au ieftinit cu cca 19%. Deci toate scumpirile au aparut de la distribuitori si de la stat (TVA). Aici trebuie umblat restul declaratiilor sunt politica si sunt facute pentru cei care nu au posibilitatea sa se mai informeze si din alte surse.

    • andy spune:

      Excelenta sintetizarea.
      Completare: Ultima majorare a pretului gazelor a fost “justificata” de cresterea pretului petrolului la 150 USD / baril. Apoi pretul a scazut pana la circa 50$ si s-a stabilizat pe la 80 $. Nimeni nu a mai luat in calcul o eventuala ieftinire a gazelor.
      Abia astept sa citesc comentariile dnei Nutu.

  16. Alice spune:

    Alooooooooooooooooooo de unde ei statisticile astea???????????

    Eu traiesc in Germania la Munchen si costa gazul mai putin ca in Romania.
    In plus primesc in fiecare luna oferte cum primiti voi la telefonie sa trec lat furnizor de gaz ca el are pret nu stiu cit si care inmultit cu o medie inseamna o economie de 20-50 euro pe an.

    Tot in fiecare luna primesc si de la furnizorul meu (bine alea ca doar sunt roman ) oferta in care explica cat e la el ce insemna daca alegi planul cutare si ce zice de fapt competitorul lui X.

    Auzi platim noi cel mai ieftin gaz.

    Da-mi adresa de mail si iti scanez facturi intregi sa vezi cat e pretul si ca dau luna de luna 30 euro si la sf anului la regularizare ca asa e aici imi mai si da inapoi 85 euro.

    Pe romaneste pe luna de iarna nov 2010 am dat 50ron(500.000) decembrie 2010 am dat 145ron ian 155ron si feb 55 ron si am si o centrala proprie Vaillant de 20 de ani .Daca luam una nodel nou cu sonda externa si termostat tip telecomanda mai scuteam 15% sau chiar 30% daca luam Ariston GENUS care e nr 1 momentan.
    Toata lumea se ia dupa auzite.
    Germania , Norvegia platesc mai putin ca noi si iti spun sigur ca traiesc in Germania.

    • Alice spune:

      Am uitat sa precizez ca apartamanetul are 92 m2 si desi crezi ca blocul e nou el e din 1920 si nu are izolatie cu pluta pe dinafara dar conform contructorului are vata de sticla intre peretii de caramida.

      Si apropo ca tot aud l TELEVIZOR ca am digi si vad si canalel romanesti cum ca in germania asa se plateste cutevile la comun .
      Aici nu exista tevi la comun si apartamente cu tevi care trec pe la altii prin apartament sau cu tevile la vedere nu exista decat in cladirea SIemens care e facuta din 1910 si in rest de 80 de ani nu se mai pun tevila la calorifer la vedere chiar si cind sunt tevile tale.Totul trece prin podea daca sunt ale tale si unde e incalzire la comun pe casa scarii.
      Ar trebui sa ii plateasca RADET -ul sau cum ii zice chirie celui care are tevi prin apt sau.

      Aici nu se incurca ca romaniii au dat imediat o lege sa scoata toate tevile pe casa scarii sau prin zid dar accesibile de la casa scarii.Si surpriza asta a fost acum 80 de ani.Totul treb separat apa, caldura etc asa incat daca nu platesti te pot taia si sa nu afecteze pe ceilati.

      si mai scoti ca esti specialista in infrastructură la SAR şi doctorand SNSPA.

      Tine-o tot asa si o sa duca tara la fel.Auzi platim cel mai ieftin gaz din Europa !!!!!!!!!!!???????????

      Doamne Doamne



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Otilia Nutu


Otilia Nutu

Ana Otilia Nuţu este analist de politici publice in energie si infrastructura la Expert Forum. Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)