joi, martie 28, 2024

Relațiile economice dintre România și Bulgaria, din 2007 până în prezent

Dacă ar fi să analizăm relațiile economice ale statelor din vestul Europei, am observa că printre cei mai importanți parteneri ai lor se regăsesc vecinii apropiați. Astfel, volumul relațiilor comerciale dintre Italia și Franța, sau Germania și Franța depășește cu mult alte relații bilaterale ale tărilor în cauză.

Acest lucru are la bază mai multe argumente

1. Vecinătatea piețelor – este mult mai simplu să vinzi pe o piață apropiată, costurile de transport sunt mai reduse, lanțurile de distribuție sunt mai scurte iar, în general, costurile cu logistica sunt mai avantajoase

2. Compatibilitatea culturală – între vecini, este mai simplu să faci comerț. Acest concept simplu, a stat la baza multor relații între state. Faptul că bagajul cultural este comun, faptul că cetățenii în virtutea vecinitatii geografice încep să se înțeleagă mai bine și fac implicit comerț a dus la o creștere firească a relațiilor comerciale dintre țări vecine.

3. În Uniunea Europeană, există și un argument politic de a intensifica relațiile economice în interiorul blocului comunitar. Astfel, unul dintre principiile de bază al întemeierii UE a fost acela că dacă interdependențele economice foarte mari între state vor scădea considerabil riscul conflictului. Până în prezent se pare că acest principiu rămâne perfect valabil.

Analizând din această perspectivă relația dintre România și Bulgaria, observăm că principiile enumerate mai sus nu sunt 100% valabile. Astfel, deși piețele noastre sunt învecinate, nu există o dorință foarte mare din partea firmelor românești de a face afaceri în spațiul bulgar. Barierele lingvistice cât și reticența românească de a activa pe piețele internaționale a dus la o prezență relativ scăzută pe piața bulgărească. Este impresionant cum anumite firme din București au capacitatea logistică de a fi active în regiuni că Botoșani sau Satu Mare, dar nu reușesc să fie deloc prezente în Ruse sau Pleven, în ciuda costurilor logistice scăzute.

În ceea ce privește compatibilitatea culturală, românii și bulgarii nu sunt foarte diferiți. Aceleași povești despre comunism, aceleași povești despre influența otomană din regiune și cam aceleași povești balcanice despre superstiții, familie sau prietenie. În această relație însă, românii sunt în mod firesc cei ce par mai conectați la vest, bagajul cultural latin făcându-ne misiunea mai ușoară.

Deși între România și Bulgaria au existat în decursul istoriei diferite conflicte, acestea nu au rămas atât de puternic în mentalul colectiv. Astfel, argumentul de a accelera cooperarea economică pentru aplanarea unor conflicte istorice nu este valabil. Poate că în prezent, o abordarea mai sănătoasă ar fi accelerarea cooperării economice pentru a crea o piață cu caracteristici culturale comune, balcanice, unde cele două țări să poată să își folosească la maximum potențialul economic.

Privind însă cifrele observăm că cele două țări au evoluat asemănător în ultimii 9 ani, iar decalajul dintre ele începe să se reducă. Desigur România, cu o populație și o suprafață mult mai mare are un avantaj în construcția PIB, însă și piața bulgărească începe să devină atrăgătoare.

Dacă analizăm raportul dintre volumele PIB din 2007 până în prezent, observăm o fluctuație destul de redusă. De la un PIB de 3,81 ori mai mare, coboară la un PIB de 3,61 ori mai mare. Astfel, ritmul de dezvoltare dintre cele două țări este asemănător.

An RO BG RO/BG
2007 123,70 32,50 3,81
2008 139,7 37,2 3,76
2009 118,3 37,3 3,17
2010 124,1 38,2 3,25
2011 131,5 41,3 3,18
2012 133,9 42 3,19
2013 144,7 42 3,45
2014 150,8 42,8 3,52
2015 159 45,3 3,51
2016(est) 172 47,6 3,61

În ceea ce privește PIB-ul per capiaa, bulgarii au reușit să recupereze parțial diferența dintre noi, însă astăzi se situează undeva la nivelul României din 2007. Foarte probabil o creștere mai accelerată a dezvoltării economice a statului român va duce la o creștere a diferenței la nivelul anului 2007.

PIB/Capita – Euro
An RO BG RO/BG
2007 6000 4300 140%
2015 8100 6300 129%

Analiza balanței comerciale dintre cele două țări, ne arată că România a reușit să aibă un surplus constant față de Bulgaria, cu excepția anului 2010. Deși balanța s-a mai echilibrat față de 2007, în 2014 am exportat cu 25% mai mult decât am importat. Ținând cont de imaginea bună pe care o are România în Bulgaria, există potențialul creșterii exporturilor românești, îmbunătățind și mai mult balanța comercială. Referitor la ponderea comerțului cu Bulgaria în volumul total al comerțului României, observăm o tendință de creștere. Astfel, din 2007, România și Bulgaria și-au dublat exporturile și importurile reciproce, creșterea anuală procentuală a relațiilor comerciale depășind cu mult creșterea PIB a celor două țări. Totodată, observăm că pentru România, doar anul 2009, care a reprezentant vârful crizei economice, a fost unul de fluctuație al creșterii.

An Exporturi Importuri Grad acoperire exp/imp Excedent
2007 941,1 606,2 1,552 334,9
2008 1390 976,4 1,424 413,6
2009 1094,2 942,3 1,161 151,9
2010 1337,3 1439,7 0,929 -102,4
2011 1631,3 1578,5 1,033 52,8
2012 1735 1534,6 1,131 200,4
2013 1697,2 1524,3 1,113 173
2014 1777,7 1440,6 1,234 337,1

În mod evident, o microanaliză a principalelor componente ale comerțului bilateral ne face să înțelegem mai bine situația la zi. Obervam că la majoritatea categoriilor de produse, țara noastră înregistrează un excedent. Interesante însă sunt categoriile de produse unde avem deficit fată de Bulgaria. Se pare că importăm multe materiale de construcții, dar și componente auto pentru industria noastră, iar exportul de mașini Dacia și Ford nu compensează în balanță.

Romania – Bulgaria in 2014 Exp Imp Deficit/Excedent
1 Animale vii si produse animale 74,60 38,4 36,20
2 Produse vegetale 69,50 35 34,50
3 Grasimi si uleiuri vegetale si animale 25,10 19,2 5,90
4 Mancaruri, bauturi si tutun 162,80 115,3 47,50
5 Produse minerale 345,30 62,6 282,70
6 Produse ale industriei chimice 217,30 156,2 61,10
7 Materiale plastice, cauciuc si produse 125,70 96,2 29,50
8 Piei crude, piei tabacite, blanuri 2,90 2,8 0,10
9 Produse din lemn, exclusiv mobilier 31,50 7,3 24,20
10 Pasta de lemn, hartie, carton si articole 38,60 25,4 13,20
11 Materiale textile si articole din acestea 55,20 53,6 1,60
12 Incaltaminte, palarii, umbrele s.a. 9,70 5,2 4,50
13 Articole din piatra, ciment, ipsos, ceramica, sticla 26,80 98,6 -71,80
14 Metale comune si articole din acestea 293,80 262,5 31,30
15 Masini si aparate, echipamente electrice, audio-video 184,90 281,5 -96,60
16 Mijloace si materiale de transport 69,60 133,8 -64,20
17 Instrumente si aparate optice, fotografice,cinematografice,etc. 11,20 6,1 5,10
18 Marfuri si produse diverse 28,90 39 -10,10
19 Alte bunuri 4,30 1,9 2,40
20 Total 1777,70 1440,6 337,10

În concluzie, companiile românești ar trebui să profite de creșterea economică a Bulgariei, iar vecinătatea dintre țările noastre ar trebuie să ducă la accelerarea rapidă a volumului de exporturi și importuri. Avantajul logistic al vecinătății ar trebui să constituie un impuls consistent pentru firmele românești, iar apropierea culturală poate juca un rol important în crearea de relații de business. Un impediment principal este limba și alfabetul însă acesta poate fi rezolvat relativ ușor. În perspectivă, estimez o creștere puternică a relațiilor dintre România și Bulgaria.

Distribuie acest articol

4 COMENTARII

  1. ar trebui sa fie ca dimensiune in comparatie, ca relatiile dintre alti vecini europeni, spania-portugalia, germania-franta, italia-germania, etc.

    trebuie interconectare: autostrazi, cale ferata, poduri, transport aerian, energetica gaz, curent, ajutor de urgenta reciproc, patrulare comuna a frontierelor, cooperare militara, schimb de studenti, elevi, turisti, medical, etc. cum se intampla intre belgia si olanda de exemplu, sau olanda si germania.

  2. Autorul evidentiaza totusi pe buna dreptate diferentele de limba si alfabet, intrucat olandezii si belgienii de exemplu vorbesc cam acelasi lucru. In plus, BeNeLux-ul sau CEE-ul au state vechi in privinta schimburilor economice, in vreme ce noi si „nasi priateli” abia incepem ne obisnuim cu democratia la 30 de ani de la caderea comunismului. Insa ne trebuie intr-adevar infrastructura de transport si mentalitate de cooperare de tip win-win. Sustin optimismul dlui. Stamule pentru ca si eu simt ca ambele popoare avanseaza si, odata cu bunastarea, stabilitatea si progresul, vine si intelepciunea. Sau poate e un cerc virtuos. Oricum, va fi [mai] bine!

  3. Influenta otomana nu s-a manifestat deloc la fel in Romania si in Bulgaria. La fel si „comunismele” noastre au fost deosebite. Comune sint ceva traditii vechi, balcanice si inapoierea (desi nici aici nu stam la fel). Cit priveste bagajul nostru latin el inseamna doar o legatura lingvistica cu parti ale vestului, aproape nimic altceva. Insa nu astea fac si desfac comertul intre doua tari vecine. Nivelul economic conteaza, relatiile dintre noi vor evolua spre crestere.

  4. Daca vreti acces pe o piata majora de ce nu mergeti in Est?
    …ambii vostri vecini din nord si est sunt ASOCIATI si de vreo 7 ori mai multi decat volgarii, fara sa-i punem pe georgieni si azeri! si de mai bine de doua ori mai multi decat toti balcanicii, asociati or ba, secole de azi inainte.
    Ce ati putea vinde voi bulgarilor si n-ar putea sa le vanda macedonenii, albanezii si grecii? ce ati putea voi cumpara de la ei?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Tanase Stamule
Tanase Stamule
Conferentiar in cadrul Facultatii de Administrarea Afacerilor (cu predare in limbi straine) din cadrul Academiei de Studii Economice. Tine cursurile de Managementul Afacerilor si Management Intercultural, in limba germana. Prodecan al Facultatii de Administrarea Afacerilor din cadrul ASE.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro