vineri, martie 29, 2024

Resurse sau rente? Riscuri si beneficii ale privatizarii in 2013

Privatizarea este un cuvant care, in imaginarul colectiv, a devenit ceva slinos, similar cu devalizarea. Este un fenomen profund romanesc – in Polonia, de exemplu, privatizarea s-a facut cu cap, continua si este in beneficiul oamenilor. Asigura o importanta sursa de investitii intr-o economie care, spre deosebire de a noastra, a traversat foarte bine prin criza. La noi, miturilor comuniste ale ticalosilor capitalisti care sug sangele poporului se mai adauga si persistenta mentalitatii “toti asa-zisii afaceristi fura de la stat”.

Am realizat pentru Societatea Academica Romania o radiografie a celor 11.039 contracte de privatizare, i-am impartit in cateva etape, de la cuponiada lui Vacaroiu pana la privatizarile din 2007. Reformele de tipul “stop-and-go” au costat si continua sa coste Romania.  Textul integral poate fi gasit aici, http://sar.org.ro/wp-content/uploads/2013/03/Resurse-sau-rente.pdf , datorita unor cerinte contractuale nu il pot reprelua pe contributors, fiind proprietatea SAR, dincolo de permisiunea reluarii, mai jos, a unor propuneri importante – esenta materialului.

Fac cateva propuneri de punere in ordine a domeniului privatizarilor, intr-un mod echilibrat. Propunerile sunt o dezvoltare a unei intelegeri pe care am dezvoltat-o organic, din 2006. Cele mai multe le-am sustinut si atunci cand conduceam AVAS-ul, insa unele sunt noi.

1. Centralizarea tuturor activelor statului intr-o singura entitate, dupa modelul american.

2. Clarificarea patrimoniala, in conditiile in care in 2008 CFR-ul nu stia nici macar cate vagoane si cate locomotive are

3. Simplificarea legilor si consolidarea tuturor prevederilor existente intr-o singura lege. Aici, o modalitate de privatizare care ar trebui sa fie incurajata este licitatia cu strigare si cu participarea mass-media.

4. Desemnarea unor auditori Big 4 pentru tot ceea ceinseamna portofoliu de stat (inclusiv conturile unor entitati gen RAPPS)

5. Desemnarea unor comisii de privatizare pentru absolut toate companiile detinute inca de stat. Este incredibil ca statul roman, in 2013, continua sa fie producator de medicamente, extragator de carbune, proprietar de combinate chimice sau un agent pentru inchiriat vile demnitarilor.

6. Un calendar coerent de privatizare, asumat la nivel de guvern

7. Folosirea pietei de capital, pentru anumite tranzactii minoritare

8. Identificarea sistematica si marketing catre entitatile importante, la nivel mondial (banci de investitii, investitori ce sunt liderii unui anumit segment).

Aici, fara o abordare pro-activa, putem ingropa active detinute de stat, viabile, in lipsa unui interes pentru a le prezenta. Evident, nu le putem prezenta nici in modul nostrum specific “the ducks come from the trucks” . Sunt suficienti romani sofisticati care lucreaza in City of London pentru banci straine – de ce nu am angaja si noi macar 20, ca tara?

9. Intarirea reglementarilor de concurenta – pentru ca daca privatizezi operatorul dominant dintr-o piata (vezi cazul CFR Marfa) fara a pune corelativ in functiune o piata functionala, nu faci decat sa strici mai mult decat reusesti a construi.

Sfatul acesta – de bun simt, dar suprinzator – l-am dezvoltat in urma unor discutii cu profesorul Henry Lee, un veteran in privatizare  la Harvard si un expert pentru Banca Mondiala.

Un cuvant de final: exista foarte multi romani care, teoretic, isi doresc sa micsoreze statul. Atunci insa cand ajungem la “detaliile” practice, am participat in numeroase batalii in care pana si licitatia cu strigare era infierata cu manie proletara. Trebuie sa ne gandim daca ne dorim in continuare societati capusate de stat sau ne asumam trecerea unor companii in proprietate privata, cu “muzica” de rigoare, dar cu beneficii ulterioare, mai ales daca modalitatile de trecere efectiva in patrimoniul privat devin mai transparente. Voi, stimati cititori, ce parere aveti?

Distribuie acest articol

21 COMENTARII

  1. Cititi va rog citatul de mai jos, chiar daca este putin mai lung pentru ca merita:
    „Toate aici sunt în funcţie de politică. Aceasta numai primează. Dacă am avea o organizaţie de bresle, de sindicate, o muncitorime conştientă şi un patronat unit şi puternic, politica nu ar putea avea nici capricii, nici variaţii imprevizibile. Ea ar fi servitoarea docilă a economiei. Cum însă economia e o creaţie artificială a statului – adică a politicii -, cum orice întreprindere nu poate trăi autonom, nu poate supravieţui dacă n-are tarife, concesii, monopoluri ori chiar «afaceri» de la stat, politica îşi poate permite orice evoluţie, orice iniţiativă (…). Răul cel mare, plaga primordială de care suferă astăzi ţara noastră, e instabilitatea vieţii publice, nesiguranţa zilei de mâine, imprevizibilitatea pentru orice ipoteză, oricât de logică şi de rezonabilă ar fi ea. Nu se poate clădi permanent pe nimic. Abia angajată într-o direcţie, viaţa publică se opreşte brusc, ca să o ia pe o cale exact opusă. O lege a fost votată? Peste două luni, guvernul care a propus-o cade, vine altul şi legiferează în sens invers (…). Surprizele acestea obosesc teribil cordul naţiunii. O dezorientare penibilă, o nesiguranţă dementă, o neurastenie generală paralizează forţele noastre (…). Întreaga muncă naţională e ocupată să umple zadarnic un butoi al Danaidelor. Totul se pierde printr-o serie de găuri care absorb în van orice sforţare.”
    Cele de mai sus au fost scrise de Mihai Ralea in anul 1935 in eseul Stabilitate, aparut in fenomenul Romanesc.

    • Mi se pare,deci,ca problema principala ar fi VOINTA de a aplica solutiiile,si nu lipsa lor!?
      Politicienii nostri fiind insa incompetenti si aroganti,isi mascheaza lacunele prin discursuri virulente si sterile, in care dau vina pe predecesori,pe situatia geo-politica,pe clima,etc,adica deplaseaza cu abilitate atentia auditoriului…si uite-asa,din 1935 am ajuns in 2013!
      Masurile indicate in editorial exprima si ele „pur bun simt”,solutii exista deci,dar de ce le-am aplica…?Ce interes aven „noi”,clasa politica la carmele tarii,in clarificarea situatiilor incalcite si obscure?Sa le inteleaga tot prostu’?Si noi cum ne mai justificam existenta si perpetuarea…pentru ca,la un moment dat va trebui sa FACEM CEVA CONCRET si NU STIM CUM!!!E mai „lucrativ” sa mentinem acest statu quo si din cand in cand sa desemnam cate un vinovat,pentru ca multimea sa aiba o preocupare suficient de acaparatoare ca sa ne lase sa ne vedem de ale noastre…
      Interes national?Patriotism?Integritate? = arhaisme sau neologisme…dupa gustul fiecaruia.

      • Nu ati intelesca ce incerca sa transmita Mihai Ralea, va informez ca Mihai Ralea a fost unul din cei mai mari psihologi din Romania antebelica si sociolog recunoscut.
        Deci analiza lui in principal se refera la psihologia poporului roman si nu face o critica a clasei politice.Nu observati ca si acum sunt alesi intr-o veselie penali, incompetenti, plagiatori, repetenti si smecheri?
        Acesta este problema Romaniei, educatie superficiala, precara si incapacitatea majoritatii de-a discerne binele de rau.Va amintesc ca asa zisele elite ale Romaniei ne lamureau sa nu votam…De ce?Poate va puteti explica, poate nu, eu o sa incerc sa va transmit o idee si o intrebare in acelasi timp:
        -Nu cumva s-a dorit ca majoritatea celor care voteaza sa fie niste indivizi neinformati, neinstruiti si in majoritate cei care traiesc sub media de saracie?Nu asa se poate explica rezultatele la alegeri din Teleorman, Vrancea, Olt….?
        De fapt citatul, atat de actual se explica prin lipsa de educatie si saracia extrema a majoritatii votantilor, acum la fel ca in anii 35.

  2. Apreciez in primul rind faptul ca iti asumi riscul de a discuta de pe pozitia reala si nu de anonim. Continua dv cautare a unei solutii de promovare a societatii romanesti este deosebita, este extrordinara. Va asumati jigniri si aprecieri nedorite in contextul unui voluntariat deliberat pentru binele unei societati in suferinta. Despre articol aprciez ca listarea la bursa a firmelor pentru privatizare este lucrul cel mai transparent. Poate legile bursei romanesti trebuie regindite in vederea asigurari acestui scop. Specialistii in domeniu pot veni cu detalii pentru o dezbatere din care se pot trage si concluzii.

    • Multumesc pt. aprecieri. Ref. la bursa, intr-adevar, si aici trebuie puse lucrurile cap la cap. Momentan nu exista un regulament separat, care sa permita statului sa faca sau sa nu faca tranzactia, in functie de pretul obtinut, aici o data propusa listarea ea se realizeaza pana la capat.

  3. Intrebare: in actualul proiect de privatizare al CFR marfa, ce se intampla cu reteaua? Cine va fi proprietarul infrastructurii feroviare si cum se va gestiona utilizarea concurenta a acesteia?

    • Proprietarul infrastructurii este ….CFR Infrastructura. Acum si dupa privatizare – nu se poate sa dai sina in proprietate unei firme private fara complicatii destul de mari (gen falimentul societatii privatizate Railtrack, adica CFR-ul Infrastructura din Marea Britanie). Ce va cumpara cel care cumpara CFR Marfa este vagoane si cota de piata – insa explic in link ca momentan nu este un moment bun pentru aceasta privatizare.

  4. Sunt de acord cu mai multe idei exprimate de domnul Orăşanul în articol, dar ce facem cu începutul? Centralizarea entităţilor respective înseamnă nu doar putere economică. Vrând-nevrând, prin centralizare se câştigă un capital politic şi dacă se merge în continuare în direcţia privatizării, poate să apară o concurenţă între prim-ministrul României (care alocă resurse pentru funcţionarea instituţiilor şi entităţilor economice etc. deţinute de stat la un moment dat) şi şeful structurii care comasează aceleaşi entităţi într-o singură structură şi începe să le privatizeze. Concurenţa se va vedea imediat deoarece mass-media este interesată să prezinte aspecte concrete ale primatizării, nu „Foaie-verde trei surcele/Politica e’n toate cele”. Şi concurenţa pe „sticla TV” a celor două persoane (premierul şi şeful structurii care privatizează tot) v-a fi în defavoarea prim-ministrului. Tot ceea ce este rău în România, se va contabiliza în dauna premierului şi nu trebuie să uităm că „Javra ordinară” se mai află încă în funcţie. Teoretic, domnul Orăşanu are dreptate, dar practic este periculos să deschizi cutia Pandorei când ştii că nu poţi menţine sub control „sistemul”.

  5. Şi ar mai fi o problemă de percepţie a realităţii româneşti cotidiene, dincolo de importanţa economică a privatizării (pe care nu o contest). Există în continuare senzaţia că privatizarea înseamnă închiderea entităţilor economice deţinute de stat şi vândute pe sume simbolice unor afacerişti de duzină care vor tăia tot ce se poate şi vor vinde la fier vechi instalaţii cumpărate de statul român în urmă cu 40 de ani. Bineînţeles, acestea au fost obţinute pe credit, dar cine poate să explice muncitorilor din structurile economice vândute că fabrica lor nu mai este viabilă din punct de vedere economic şi că trebuie să se mulţumească în acel moment cu un ajutor de şomaj. Ceea ce nu există în România este speranţa în viitor. Bani sunt, speranţă nu. Şi vă rog să mă scuzaţi pentru eventualele greşeli de ortografie; încerc să vă descriu sintetic şi rapid despre opinia unor oameni care îşi vor pierde locurile de muncă. Pentru că acaeasta va fi prima măsură luată de noii proprietari: disponibilizarea personalului muncitor.

    • Aceasta este o problema sensibila. Trebuie spus insa raspicat un lucru- daca se privatiza la timp, un combinat precum Oltchimul nu intra in faliment pe mana statului.

      • Sunt de acord cu dumneavoastră. Totuşi, pentru a rezolva această problemă, trebuie mai întâi create condiţii pentru apariţia unor noi locuri de muncă şi apoi se pot face privatizările respective. Şi eu mă întreb: de unde fonduri pentru crearea de locuri de muncă? Statul cheltuie enorm pentru entităţile economice care ar trebui închise sau privatizate (reducerea semnificativă a locurilor de muncă revenind celor care preiau acele entităţi în proprietate) şi evident nu există un buget suplimentar al statului pentru crearea de noi locuri de muncă. Dacă statul român se împrumută de pe piaţa internaţională sau primeşte bani de la Uniunea Europeană pentru a începe lucrări de infrastructură, edilitare etc., nu se va mai respecta acordurile cu FMI şi UE referitoare la reducerea deficitului bugetar în marja celor 2 procente. Este un cerc vicios în care România se află nu de doi-trei ani, ci din momentul în care uzinele româneşti au primit tehnologie modernă în anii ’70, cu ajutorul creditelor internaţionale accesate de autorităţile de la Bucureşti şi apoi nu s-a reuşit să se achite la timp ratele şi dobânzile la creditele respective. Arierate au fost încă din anii ’70 şi situaţia a devenit cronică din cauza productivităţii extrem de reduse a entităţilor economice româneşti. Arieratele respective sunt o problemă sistemică, nu conjuncturală şi nu doresc să fiu în pielea celor care apar la TV şi spun că privatizarea este unica soluţie. În opinia mea, responsabilitatea este unica soluţie şi trebuie creată o speranţă pentru cei care, cu siguranţă, îşi vor pierde locurile de muncă în acest an. Este trist ceea ce am scris, dar cam aşa văd lucrurile, departe de România.

  6. Privatizarea nu este un panaceu. Exista domenii strategice ca cel al energiei, al educatiei sau al sanatatii in care statul trebuie sa pastreze controlul, mai ales atunci cand exista dezechilibre majore intre salarii si preturi, dictate de liberalizarea preturilor la nivel european, in lipsa alinierii salariilor cu cele (medii) europene.
    Un exemplu de privatizare, considerata „reusita” si care transfera profiturile obtinute din resursele naturale ale Romaniei in buzunare private este Petrom:

    Evolutia profitului net al Petrom in perioada 2004 – 2009

    – In anul 2004 Petrom a avut pierderi de 240 milioane de euro.
    – In anul 2004 statul a obtinut la privatizarea Petrom 670 milioane de euro pentru 33% din actiuni. Petrom a realizat ulterior o majorare de capital in valoare de 830 milioane de euro, care i-a permis sa-si majoreze participatia la 51%.
    – In anul 2005 profitul Petrom a fost de 391 milioane de euro.
    – In anul 2006 profitul Petrom a fost de 648 milioane de euro.
    – In anul 2007 profitul Petrom a fost de 533 milioane de euro.
    – In anul 2008 profitul Petrom a fost de 278 milioane de euro.
    – In anul 2009 profitul Petrom a fost de 326 milioane de euro.

    http://www.zf.ro/infografice/evolutia-profitului-net-al-petrom-in-perioada-2004-2009-5718024

    Ce investitii formidabile a facut Petrom in anul 2004 astfel incat in 2005 a ajuns la un asemenea profit? In plus, a avut si politici anti-romanesti:

    1. „Consiliul Concurentei a sanctionat grupul Petrom cu o amenda totala de 503,8 milioane de lei pentru ca s-a inteles cu alte companii petroliere pentru a scoate de pe piata un sortiment de bezina. Chiritoiu a anuntat ca Petrom a luat cea mai mare amenda pentru ca a avut circumstante agravante”.

    2. „Statul roman este dator companiei OMV Petrom cu circa 2,46 miliarde de lei (aprox.600 de milioane de euro). De altfel, chiar in raportul financiar pe 2010, se arata ca aceasta este suma totala estimata pe care Petrom o revendica de la stat pentru unele cheltuieli de mediu”.

    In loc sa vindecam „vaca” (coruptia) care ne dadea „lapte”, am vandut-o si acum cumparam laptele de la cel caruia i-am vandut-o, la pretul si in conditiile impuse de el. Si unde mai pui ca „vaca” este „furajata” (titei, gaze) tot din „ograda” proprie.

    • Petrom a fost cea mai catastrofala privatizare realizata de statul roman, dupa 1989. Nu spun mai multe si nu detaliez, cel putin deocamdata.

    • „Ce investitii formidabile a facut Petrom in anul 2004 astfel incat in 2005 a ajuns la un asemenea profit?”
      Profitul poate rezulta si ca urmare a unui management mult mai eficient, nu doar de pe urma investitiilor; daca se elimina risipa si se cheltuiesc banii mai eficient, rezulta si un profit mai mare.
      Oltchim, care e de stat, ia din buzunare anual o suma de bani tuturor romanilor ca sa aiba de lucru circa 3000 de oameni si sa se imbogateasca ilegal cateva zeci de oameni – asta e „politica pro-romaneasca”? Eu o trec tot la politica anti-romaneasca…

    • Cifrele referitoare la Petrom le puteti vedea aici:

      http://www.marketalerts.ro/news/Flash%20Report%20-%20PETROM%20SA%20%5B1590082%5D.pdf

      Petrom a avut profit pina in 2004 cind, din cite imi aduc aminte, a intrat sub administrarea OMV.

      Profiturile de dupa 2004 sint influentate de cresterea pretului petrolului:

      http://www.mongabay.com/images/commodities/charts/crude_oil.html

      Si eu cred ca se putea obtine un contract net superior dar asta tine si de competenta si mai ales de onestitatea politicienilor …

  7. 11.039….de unde stii, domnule Razvan, ce contin acele contracte de privatizare? Sunt publice? Unde se pot gasi? OMV nu era secret?

    Petrom….nu a fost un santaj impus de forte din UE ca sa fie dat Austriei?

    E adevarat ca-n actionariatul OMV sunt si rusi?

    SAR si tu reprezentati o mica iluminare in intunericul in care se gasesc politrucii actuali, absolut toti, „educati” in Romania….doar pentru a fura.

  8. Se stie ca statul este cel mai prost administrator, iar statul nostru este constant oligofren in ciuda unui oarecare oligopol politic care se manifesta nepoliticos. Prima oferta de privatizare babana a fost prin 1992 cand Iliescu & Co au refuzat privatizarea Romtelecom la o superoferta de 3mld USD, iar in 1997 a fost vandut cu 0,7 mld. USD de catre Sorin Pantis & Co. Pe fond rezistenta romanului la privatizare este explicabila prin convulsiile pe care le genereaza, reduceri de pesonal, cel mai elocvent este combinatul din Galati, care a scazut de la 70.000 de angajati in 1989 la vreo 10.000 in prezent, si cel mai mult au de pierdut baietii de la comanda si telecomanda pana in panza freatica a politicii. Pe viitor, in perspectiva aderarii la Spatiul Schengenov, care pare mai plauzibil decat Schengen, ca si rubla transferabila, privatizarile se vor accelera iar investitorii cei mai multi vor fi din nordul lacului rusesc denumit latineste Pontul Euxin. Resovietizarea remarcata de doamna Hillary este de fapt o simpla rusificare. Interesent si elocvent este personalul ambasadei Rusiei la Bucuresti, care este mai numeros ca cel al SUA…

    • „statul este cel mai prost administrator” am auzit fraza asta pina la saturatie.

      „statul FARA CIINI este cel mai prost administrator” nea Marine, lasa dracului cliseele

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Razvan Orasanu
Razvan Orasanu
Presedinte al Asociatiei "Tine de Noi", Kokkalis Fellow la Harvard University - John F. Kennedy School of Government (2012), Consultant local pentru Banca Mondiala (2010), director de cabinet al Presedintelui Consililul Concurentei (2009), absolvent al cursului Financial Programming and Policies - Fondul Monetar International (2009), Consilier de Stat al Primului Ministru pe probleme economice (2005 si 2007-2009) si Presedinte AVAS (2006). Absolvent London School of Economics, Joint Vienna Institute si al Cursului Executive Harvard Kokkalis (Atena-2006). Autor a peste 200 de articole in domeniul economic si al politicilor publice - in Ziarul Financiar, Capital, Money Express, Evenimentul Zilei si Contributors.ro

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro