Home » Analize »Economie »Financiar »Macro »Reactie rapida » Citesti:

Rezervele internaţionale: prudenţă vs. mercantilism

Silviu Cerna martie 27, 2018 Analize, Economie, Financiar, Macro, Reactie rapida
21 comentarii 2,011 Vizualizari

Una din acuzaţiile la adresa BNR este că a scos aurul României din ţară în scop speculativ, dar şi că nu l-a speculat suficient. În pofida caracterului nefundamentat şi contradictoriu al acestei acuzaţii, reprezentanţii BNR au oferit o serie de date statististice şi explicaţii tehnice prin care au evidenţiat rolul macroprudenţial al stocului de aur. Adevărul întreg este că roblema administrării aurului păstrat de BNR în numele statului român este parte a unei probleme mai mari, şi anume cea a rezervelor internaţionale ale ţării. Or, inclusiv aceasta din urmă chestiune pare puţin cunoscută, având în vedere repetatele propuneri şi iniţiative legislative – unele avizate de ,,Consiliul Legislativ’’ şi de comisiile de specialitate ale parlamentului – ca rezervele internaţionale să fie folosite pentru finanţarea unor activităţi economice curente: turism, agricultură, modernizare etc. Legiferarea acestor propuneri bizare a fost stopată de către BCE, care a dat publicităţii o declaraţie în care arată că proiectele respective nu respectă prevederile Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene şi a Tratatului privind Sistemul European de Bănci Centrale referitoare la independenţa băncii centrale şi la interzicerea finanţării monetare a guvernului şi, de acea, ar putea conduce la declanşarea procedurii privind încălcarea dreptului comunitar (https://www.ecb.europa.eu/ecb/legal/pdf/en_con_2008_72.pdf). Se vede însă că pericolul unor asemenea idei şi intenţii al deţinătorilor puterii şi ale comilitonilor acestora rămâne prezent.

Rezervele internaţionale (valutare) sunt activele externe, care se află la dispoziţia imediată şi sub controlul autorităţilor monetare (de regulă, banca centrală) şi care le permit acestora să finanţeze direct dezechilibrele balanţei de plăţi, să regleze indirect amploarea acestor dezechilibre  – prin intervenţii pe piaţa valutară efectuate pentru a influenţa cursul de schimb al monedei naţionale –, precum şi să satisfacă alte nevoi. Activele externe incluse în rezervele internaţionale sunt: depozitele la vedere constituite în valută la băncile autohtone, depozitele în valută la instituţii financiare străine, titlurile emise de guvernele străine, alte plasamente relativ lichide în active libelate (exprimate şi plătibile) în monede străine, aur, drepturi speciale de tragere (DTS), poziţia de rezervă la FMI şi alte creanţe. Conform acestei definiţii oficiale din ,,Manualul privind balanţa de plăţi al FMI’’, conceptul de ,,rezerve internaţionale’’ se bazează pe o structură bilanţieră, în sensul că ,,activele externe’’ sunt mărimi brute. Acest concept nu cuprinde, deci, datoriile externe ale autorităţilor monetare. Din definiţie rezultă, de asemenea, că expresia ,,internaţionale’’ se referă la caracterul mijloacelor de plată ţinute în rezervă, nu la statutul autorităţilor care deţin rezerva. Acestea sunt autorităţi naţionale, iar, după cum am menţionat, cazul cel mai frecvent este cel în care rezerva este deţinută şi gestionată de banca centrală a statului respectiv.

Scopul principal pentru care se constituie rezervele internaţionale este reglarea finală a tranzacţiilor unei ţări cu restul lumii, altfel  spus, pentru a asigura onorarea obligaţiilor de plată faţă de exterior în cazul în care toate celelalte posibilităţi au fost epuizate. De aceea, cea mai des folosită metodă pentru aprecierea nivelului rezervelor internaţionale ale unei ţări (suficient, insuficient, optim etc.) este raportarea acestuia la volumul importurilor. De regulă se consideră că valoarea rezervelor trebuie să acopere valoarea importurilor pe o perioadă de trei-şase luni. Totuşi, atunci când determină nivelul optim al rezervelor valutare ale unei ţări, analiştii au în vedere şi alţi factori, cum ar fi: gradul de deschidere al economiei (prin prisma tranzacţiilor curente şi a tranzacţiilor financiare), volumul datoriilor imediat exigibile, accesul la împrumuturi externe pe termen scurt, sezonalitatea importurilor şi exporturilor etc.

În cazul României, rezervele internaţionale (aur şi valută) au fost la 31 ianuarie 2018 de 33.498 milioane euro, din care aur 3 597 milioane euro (103,7 tone), ceea ce ceea ce indică o capacitate bună de a face față obligaţiilor de plată externe (5,5 luni de importuri şi, respectiv 83,5% din datoria externă pe termen scurt). Trebuie însă arătat că o bună parte din aceste rezerve provin din împrumuturile externe în valute liber convertibile contractate de guvernul român, inclisiv de la FMI şi Banca Mondială, precum şi din rezervele obligatorii pe care băncile din România trebuie să le deţină în conturile lor de la BNR, în funcţie de depozitele în valută atrase de la clienţi. Se relevă, astfel, importanţa bunelor relaţii cu aceşti creditori internaţionali şi cu sectorul bancar autohton, relaţii periclitate adesea în ultimul timp de declaraţiile şi iniţiativele legislative iresponsabile ale unor politicieni.

În situaţia în care, în urma tranzacţiilor cu străinătatea, se înregistrează un excedent, rezervele internaţionale cresc. În caz contrar, când operaţiunile cu exteriorul generează un deficit, valoarea rezervelor scade. Modificarea rezervelor oficiale reprezintă, aşadar, atât o consecinţă, cât şi o posibilitate de echilibrare a balanţei de plăţi; evoluţia în timp a volumului acestora arată modificările care au loc în procesul de realizare a echilibrului extern al economiei.

Pe lângă finanţarea importurilor în cazuri excepţionale (catastrofe naturale, războaie, greve etc.), autorităţile monetare utilizează rezervele internaţionale în scopul intervenţiei pe piaţa valutară naţională, şi anume atunci când fluctuaţiile cursurilor valutare reclamă un asemenea demers.

În trecut, utilizarea rezervelor internaţionale a fost principala cale de finanţare a deficitelor balanţelor de plăţi şi, deci, principalul mijloc pentru susţinerea cursurilor de schimb fixe. În prezent, în condiţiile flotării cursurilor de schimb, ţările lumii găsesc, de obicei, alte căi de finanţare a dezechilibrelor, inclusiv prin contractarea de împrumuturi externe sau prin modificarea politicilor lor interne. De aceea, mărimea rezervelor internaţionale nu reflectă neapărat nivelul anticipat al dezechilibrului balanţei de plăţi. Principalele motive pentru care autorităţile monetare deţin totuşi rezerve internaţionale importante sunt: menţinerea încrederii în moneda naţională, satisfacerea eventualelor cerinţe legale ale statului respectiv în materie de rezerve,  pentru a servi ca bază pentru contractarea de împrumuturi externe etc.

Valutele deţinute în rezervele internaţionale ale statelor contemporane sunt reprezentate de monedele relativ stabile: dolari, euro, lire sterline, yeni, iar mai recent, yuanul renminbi. Importanţa şi ponderea diferitelor monede străine în deţinerile oficiale de valută rezultă din rolul acestora ca monede internaţionale de rezervă, din modul de denominare a  importurilor şi exporturilor ţării respective, din modul de exprimare a datoriei externe şi a tranzacţiilor valutare la vedere şi la termen etc.

Subliniem că în rezervele internaţionale ale unui stat membru FMI se include şi poziţia (tranşa) de rezervă la FMI, care este exprimată în DST şi se utilizează la fel ca celelalte componente. De asemenea, aurul este în continuare un activ de rezervă apreciat de toată lumea, fără să mai aibă însă vreun rol monetar.

În economiile moderne, constituirea rezervelor internaţionale nu mai reprezintă un scop în sine, ci constituie un instrument al politicii economice generale. Astfel, gestionarea rezervelor se face în concordanţă cu politica economică a guvernului. Din acest punct de vedere, există o intercondiţionare reciprocă a rezervelor cu celelalte instrumente ale politicii monetare şi fiscale.

În particular, rezervele sunt influenţate de modul de gestionare a cursurilor de schimb şi, în consecinţă, depind de regimul de curs valutar adoptat de autorităţi.

Astfel, în condiţiile sistemului monetar etalon-aur, existent în principalele ţări ale lumii până la izbucnirea primului război mondial, gestionarea rezervelor de aur şi a celorlaltor active străine avea un caracter automat. Pentru acoperirea unui deficit al balanţei de plăţi, se vindea pur şi simplu o anumită cantitate de aur, iar drept consecinţă volumul masei monetare interne se reducea, ceea ce provoca un proces de dezinflaţie. Diferenţa indusă pe această cale între nivelul preţurilor interne şi preţurile internaţionale determina creşterea exporturilor şi reducerea importurilor. În ceea ce priveşte fluctuaţia cursurilor de schimb, aceasta se realiza în limitele înguste desemnate de aşa-numitele ,,puncte ale aurului’’ (gold points). În plus, relativa stabilitate a cursurilor era susţinută de exporturile şi importurile libere de aur, precum şi de faptul că se putea modifica politica economică necesară pentru ajustarea balanţei de plăţi (de exemplu, se putea adopta protecţionismul).

Regimul valutar caracteristic sistemului de la Bretton Woods, instituit în 1944, a constat în intervenţia statelor în scopul menţinerii cursurilor de schimb în marja de variaţie de ±1% în jurul parităţii metalice. Pe termen lung, însă, se permitea modificarea parităţii metalice (devalorizare, revalorizare) pentru a corecta dezechilibrele fundamentale ale balanţei de plăţi. În ciuda intenţiilor iniţiale, sistemul de la Bretton Woods a devenit deosebit de rigid, în sensul că intervenţia statului asupra regimului de schimb valutar se putea face numai în situaţii de crize majore ale balanţei de plăţi.

Trecerea de la sistemul cursurilor de schimb fixe la sistemul cursurilor flotante a redus, într-o anumită măsură, presiunea exercitată de constrângerile exercitate de balanţa de plăţi asupra politicilor economice interne. Într-un regim de flotare perfectă (free floating), modificarea cursurilor de schimb este de natură, în principiu, să conducă la eliminarea dezechilibrelor şi la stabilizarea situaţiei balanţei de plăţi, astfel încât politica monetară şi cea fiscală să poată fi orientate exclusiv către obiective economice interne. Desigur, o asemenea situaţie ideală nu a fost atinsă niciodată, cursurile de schimb continuând să devieze de la nivelul de echilibru. Ca urmare, au fost puse în practică tehnici variate de gestionare a cursurilor de schimb, care toate presupun, într-un mod sau altul, afectarea rezervelor valutare.

Într-adevăr, se constată că toate băncile centrale moderne intervin pe piaţa valutară în forme şi în grade care pot afecta în diverse moduri mecanismul acestei pieţe „cvasi-perfecte”. Explicaţia acestei practici rezidă în faptul că variaţiile cursului de schimb afectează preţurile bunurilor şi serviciilor importate şi exportate şi, deci, situaţia balanţei de plăţi a ţării în cauză.

Acţiunea băncii centrale asupra pieţei valutare se manifestă, în primul rând, prin faptul că banca centrală este ea însăşi un operator major al pieţei valutare. Astfel, banca centrală vinde şi cumpără valută pentru a influenţa nivelul cursului de schimb în concordanţă cu obiectivele politicii sale monetare, precum şi pentru constituirea şi gestionarea rezervelor internaţionale. De exemplu, în cazul în care moneda naţională suferă o depreciere excesivă, banca centrală vinde valută pe piaţa valutară interbancară, valută prelevată din rezervele sale, ceea ce are ca efect creşterea ofertei de valută şi, deci, temperarea ritmului de creştere a preţului acesteia în monedă autohtonă (încetinirea ritmului de depreciere a monedei autohtone). În cazul în care tendinţa monedei naţionale este de apreciere excesivă, banca centrală va proceda invers: va cumpăra valută şi va oferi în schimb monedă autohtonă, ceea ce va duce la încetinirea procesului de apreciere. Scopul operaţiunilor valutare efectuate de banca centrală este, deci, aplicarea politicii sale privind cursul de schimb, precum şi a politicii privind constituirea şi administrarea rezervelor internaţionale ale statului. Este evident că toate aceste operaţiuni influenţează nivelul rezervelor internaţionale ale băncii centrale.

Un alt factor de care depinde nivelul rezervelor este disponibilitatea capitalului străin. Astfel, pentru o ţară care are acces la pieţele de capital străine, nivelul rezervelor nu reprezintă un imperativ, deoarece ţara respectivă poate angaja credite externe pentru finanţarea deficitului balanţei de plăţi, ori poate efectua cumpărări de valută pe piaţa valutară.  Dimpotrivă, o ţară care al cărei acces pe pieţele externe este limitat, este nevoită să deţină rezerve internaţionale considerabile, impuse de condiţiile existente pe piaţa valutară. Totuşi, indiferent de gradul de disponibilitate a capitalului extern, nivelul rezervelor internaţionale este influenţat inclusiv de încrederea populaţiei în moneda naţională.

Nivelul rezervelor internaţionale mai depinde de stabilitatea situaţiei balanţei de plăţi, care, la rândul său, este influenţată de o serie de factori, cum ar fi: structura comerţului exterior, modificările intervenite în regimul valutar, mediul politic, amploarea operaţiunilor speculative, modificarea preţurilor pe pieţele internaţionale, fluctuaţii sezoniere etc.

Gestionarea rezervelor internaţionale este strâns legată de politica monetară şi de politica fiscală a ţării respective. Astfel, operaţiunile efectuate de banca centrală pe piaţa valutară pot să afecteze direct piaţa monetară (piaţa interbancară), iar acesta, la rândul ei, exercită influenţe asupra pieţei valutare. Efectele operaţiunilor valutare ale băncii centrale asupra pieţei monetare depind de tipul tranzacţiilor efectuate: la iniţiativa agenţilor de schimb valutar, în numele guvernelor sau al organismelor financiare internaţionale, în scopul influenţării cererii şi ofertei de  pe piaţa valutară, ca urmare a responsabilităţilor pe care le are în materie de operaţiuni internaţionale cu aur ( de exemplu, atunci când ţara respectivă este producătoare de aur, iar banca centrală are monopolul cumpărării aurului) etc.

De asemenea, pentru a majora nivelul rezervelor internaţionale, autorităţile pot decide contractarea unui împrumut extern, în detrimentul împrumuturilor de pe piaţa monetară sau de pe piaţa de capital internă. Aceste împrumuturi ţin, de fapt, de politica fiscală şi de gestionare a datoriei publice, care, de regulă, este apanajul guvernului (ministerului de finanţe). Însă, în măsura în care autorităţile decid cheltuirea contravalorii în moneda naţională a resurselor externe obţinute prin împrumut de stat, impactul asupra pieţei monetare (interbancare) interne este asemănător situaţiei în care banca centrală ar fi creat monedă primară (creşterea masei monetare şi, deci, apariţia pericolului inflaţiei).

În procesul de gestionare a rezervelor internaţionale, autorităţile monetare trebuie să decidă asupra nivelului lor optim şi asupra structurii acestora. Rezervele trebuie astfel plasate, încât să îndeplinească două condiţii: lichiditatea şi rentabilitatea. Decizia privind plasarea rezervelor internaţionale este destul de dificilă, având în vedere că cele două condiţii anterior menţionate se află în relaţie de excluziune: cu cât un plasament este mai lichid, cu atât el este mai puţin rentabil (are un randament mai redus) şi invers.

În mod practic, pentru a răspunde cât mai bine celor două cerinţe contradictorii, o parte din rezervele valutare se păstrează în stare lichidă (pentru a face faţă nevoilor curente), o parte (numită convenţional ,,permanentă’’) se păstrează  în hârtii de valoare cu un randament cât mai mare, iar o parte este deţinută în aur. În ceea ce priveşte această din urmă fracţiune, în ultimul timp au apărut mai multe articole edificatoare cu privire la administrarea stocului de aur al României.

(http://www.opiniibnr.ro/index.php/macroeconomie/180-adevarul-despre-aurul-romaniei-raspunsul-unui-coleg-de-generatie-la-repetatele-fantasmagorii-ale-lui-lucian-isar?highlight=WyJhdXIiXQ,

http://www.opiniibnr.ro/index.php/macroeconomie/83-politica-bancilor-centrale-privind-achizitia-de-aur?highlight=WyJhdXIiXQ,

http://www.opiniibnr.ro/index.php/finante/145-despre-administrarea-rezervei-de-aur-a-romaniei?highlight=WyJhdXIiXQ,

http://www.economica.net/chiar-va-pasa-de-aurul-romaniei-domnule-isar-nu-cred_151566.html,http://www.zf.ro/opinii/aurul-tarii-nu-este-potrivit-pentru-specula-17074516,

http://www.opiniibnr.ro/index.php/macroeconomie/268-ce-sunt-imprumuturile-in-aur-si-ce-riscuri,

http://www.opiniibnr.ro/index.php/macroeconomie/269-alte-clarificari-despre-aurul-romaniei-mai-crede-cineva-ca-e-doar-o-chestiune-de transparenta?highlight=WyJjbGFyaWZpY1x1MDEwM3JpIl0).

Partea lichidă a rezervelor internaţionale se păstrează în conturi bancare, în timp ce cu partea ,,permanentă’’ se cumpără obligaţiuni, certificate de depozit şi alte hârtii de valoare. În mod obişnuit, aceste titluri sunt cotate pe piaţă, astfel încât ele pot fi vândute pentru a spori rentabilitatea. În ceea ce priveşte aurul, acesta constituie un bun activ de rezervă, tocmai pentru că poate fi vândut pe pieţele internaţionale, în funcţie de condiţiile pieţei.

Timişoara, 26 martie 2018

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "21 comments" on this Article:

  1. Kurt spune:

    Problema rezervelor valutare excelent prezentată de autor va fi în atenţia publică la viitoarea mare criză (bancară).
    Norvegia are un stoc mare de rezerve pentru viitor, pentru generaţiile viitoare, din cauza excesului statului. China a achiziţionat 3.000 miliarde $ hârtii datorii de stat americane pe care le ţine ca rezervă. Relaţia între rezervele statului şi datoria publică a statului e deja azi o cauză a conflictului în interiorul unor state şi a conflictelor de interese între state.

    …… „…. În cazul României, rezervele internaţionale (aur şi valută) au fost la 31 ianuarie 2018 de 33.498 milioane euro, …….Trebuie însă arătat că o bună parte din aceste rezerve provin din împrumuturile externe în valute liber convertibile contractate de guvernul român, inclisiv de la FMI şi Banca Mondială, precum şi din rezervele obligatorii pe care băncile din România trebuie să le deţină în conturile lor de la BNR, în funcţie de depozitele în valută atrase de la clienţi…. „……..

    Franţa e 2018 în faza de conflicte interne. CGT sindicatul comunist a iniţiat acum greve de două zile pe săptămână la căile ferate etc care vor dura pâna în iunie. La TV arte 28 minutes analiştii francezi ajung la concluzia că E. Macron va birui, va trata tactic (pensionarii feroviari), nu va ceda presiunilor din stânga franceză (J.L. Melenchon France Insoumise). Franţa are 100 % BIP datorii publice. E. Macron încearcă 2018 + 2019 să impună „politic” partenerilor în ZE/UE o asigurare a datoriilor şi „problemelor” sub protecţia tuturor din ZE/UE într-o „uniune bancară” extinsă. „Schuldenunion” e cea ce W. Schäuble (fostul ministru de finanţe CDU) a refuzat categoric. Cred că acest conflict de interese între statele în ZE/UE va domina perioada de „refondare” a UE după conceptul francez. Olanda e deja involvată direct în conflictul de interese cu Franţa, refuză o mare parte a proiectului francez. Olanda are azi asociaţi ( Suedia, Irlanda, Finlanda, Estonia, Letonia, Lituania, Austria, Danemarca) care se opun proiectului francez lansat de E. Macron 2017.
    Conflictele interne în Franţa reflectă problemele franceze care au dus la situaţia cu 100% BIP datorii de stat şi deficit budgetar mult timp peste 3% (2017 era 2,6%). Nu ştiu cum se va obţine un compromis pe baza conceptului francez de refondare ZE/UE. Nimic nu e decis. „Schuldenunion” poate scinda ZE/UE mai mult decât cearta est-vest de la Bratislava 2016. E. Macron cere acoperirea riscurilor sub scutul „comunitar” ZE/UE (fiecare stat în ZE/UE contribuie, 0,35 % BIP din 14.000 miliarde Euro, înseamnă 49 miliarde pe an. După 20 de ani se ajunge la suma „creditelor putrede” bancare în UE de azi). Nu cred că va reuşi. O sursă a creşterii datoriilor de stat (Spania a mărit enorm de mult datoriile de stat în ultimii ani) sunt dobânzile mici ( ca în DM) după întroducerea monezii Euro. Datoriile de stat s-au făcut în favoarea clientelei politice interne în Grecia, nu s-a investit în viitorul ţării. Grecia a ajuns la 190 %BIP datorii de stat, Italia la 133%.
    Anul 2019 se anunţă ca un an de răscruce pentru ZE/UE.

    • geo spune:

      Nu cred ca modelul francez este unul potrivit, mai ales pentru vremurile in care traim. Lenea, grevele spontane, sindicatele parazitare, protectia celor care nu muncesc, ritualul siestei de 1-2 ore dupa masa, nu cred ca sunt potrivite cu mentalitatea nordica, iar acest lucru va dauna grav relatiilor Nord-Sud. Acelasi lucru pentru Italia/Spania/Grecia. Cred ca Macron incearca sa “eficientizeze” societatea franceza insa nu sunt convins ca va si reusi. Vom vedea.

      • Kurt spune:

        Franţa condusă de E. Macron e pe cale de a reforma statul, de a redobândi performanţa economică. Mentalitatea nu se schimbă de azi pe mâine. Pensionarea la vârsta de 58 de ani (stat) e un obstacol pentru reformele lui E. Macron şi un conflict de interese cu ceilaţti (67 de ani e vârsta de pensionare, e lege la Berlin) de la care cere bani. E. Macron are nevoie de două mandate pentru a culege roadele reformelor sale. Va fi reales dupa 5 ani?

        Italia caută al 65 guvern după 1945. Are probleme şi mai mari cu datorii de stat de 133 % BIP şi somaj mare la tineri. Nu are un lider politic care va reforma statul şi relansează economia. Creşterea dobânzilor în viitor poate duce la colapsul financiar italian.
        BCE/Draghi ţine dobânzile la zero. BCE a cumpărat „timp”, a cumpărat hârtiile datorii de stat (1.500 miliarde Euro) din sud-est care nu mai găsesc cumpărători pe glob. E un risc mare pentru toţi în ZE/UE. O nouă criză poate zgudui ZE/UE din temelii.

        Grecia cu 190 % BIP datorii de stat e practic stat eşuat. Falimentul Greciei se amână de mult timp, se cumpără „timp” fără ca Grecia să-şi redobândească competivitatea economică.
        Nu e frumos dar ZE/UE e 2019 la răscruce. Olanda a găsit 8 asociaţi care se opun conceptului francez de a continua cu creşterea cheltuielilor pe bază de datorii publice. Mai mulţi bani împrumutaţi (BCE, contribuţii mai mari ale celor din ZE/UE) e miezul conceptului francez.

        Ce va urma?

  2. r2 spune:

    Daca imi permiteti, o observatie. Stiti cum e atunci cand cineva mai nedus la biserica formuleaza cate o critica la adresa bisericii ortodoxe, iar sustinatorii raspund public cu citate luate direct din Sfanta Scriptura, intr-un limbaj bisericesc greu de urmarit? Cunosc partial discutia la care faceti referire in articol. Pare sa tot revina odata la cativa ani. Criticile la adresa BNR sunt puerile, dar cel putin sunt formulate inteligibil. Cred ca un raspuns scurt si la obiect, cu exemple simple, ar fi convins mai multa lume. In general, cred ca economistii trebuie sa renunte complet la limbajul de manual cand se adreseaza publicului larg si sa construiasca in termeni simpli argumente clare si usor de urmarit. Altfel nu ramane decat varianta ca cititorii sa va accepte punctul de vedere “on authority”, ca la biserica.

    • Constantin spune:

      “Stiti cum e atunci cand cineva mai nedus la biserica formuleaza cate o critica la adresa bisericii ortodoxe…”

      OK. Inseamna ca va este cunoscuta declaratia Guvernatorului cu privire la “iepurasul din desene animate care merge pe o crenguta pana se termina crenguta si mai face apoi vreo 10 pasi”. Nu-i va fi iertata niciodata, indiferent cat de absurde sunt atacurile la adresa domniei-sale. Si mai exista un gugustiuc, de asemenea afon, care canta pe aceeasi ramura din gradina bisericii ortodoxe. La articole pe teme similare precedente au existat mai multe replici/raspunsuri la intrebarile referitoare la moneda, finante si dobanzi care au fost scurte, precise, pe intelesul oricui. Ori, au fost indicate surse externe de informare. Totusi, unii dintre colegii comentatori au dorit explicatii. Adica, ceva mai putin decat scrie in manual, dar ceva mai mult decat un comentariu la un articol. Sincer, nu inteleg ce nu-i in regula cu articolul acesta?! Ce i s-ar putea reprosa autorului? Ca a oferit detaliile care au fost solicitate in comentariile la articolele anterioare? Ca nu a facut trimiteri la textele manualelor? Habar n-am. Mie mi se pare OK.

      • r2 spune:

        Daca spuneti ca a fost asa clar, sa luam un exemplu. Autorul spune asa:

        „În situaţia în care, în urma tranzacţiilor cu străinătatea, se înregistrează un excedent, rezervele internaţionale cresc.”

        Un cititor ne-economist se poate gandi in felul urmator. Exporturile le fac o gramada de operatori privati gen Dacia Renault. Importurile le fac alti operatori privati. Cum se face ca un excedent in urma tranzactiilor cu strainatatea creat de mediul privat ajunge sa creasca rezervele BNR? Va rog.

        • Kurt spune:

          Statul Român face anual datorii la bănci private şi plăteşte dobânda.
          Banii ajung la clientela guvernului. Nu se investesc spre binele ţării. Ramân datoriile de stat pentru copii şi nepoţi care nu au votat aceste guverne. La un moment dat cresc dobânzile la un nivel usturător. România cu 100 miliarde Euro datoriii de stat şi 7 % dobândă plăteşte în viitor an de an din budgetul statului 7 miliarde Euro la bănci private. Sunt dobânzi care se plătesc pentru trecut, nu se investeşte în viitor. Ghiciţi când nu mai merge aşa. In anii 1990 un dolar costa 34.000 Lei?
          Spune ceva?

        • Constantin spune:

          Conform statutului BNR, Obiectivul său fundamental este asigurarea și menținerea prețurior, pentru atingerea căruia, printre atribuțiile sale se află elaborarea şi aplicarea politicii monetare şi a politicii de curs de schimb, precum și administrarea rezervelor internaţionale ale României. (Strategia de politică monetară a BNR este ţintirea directă a inflaţiei.) Unul dintre principalele instrumente de politică monetară pe care BNR le are la dispoziţie îl reprezintă operațiunile de piața monetară (pe lângă rezervele minime obligatorii, sau facilitățile acordate instituțiilor de credit).

          Autorul oferă răspunsul l întrebarea dumneavoastră în corpul articolului: „Rezervele internaţionale (valutare) sunt activele externe, care se află la dispoziţia imediată şi sub controlul autorităţilor monetare (de regulă, banca centrală) şi care le permit acestora să finanţeze direct dezechilibrele balanţei de plăţi, să regleze indirect amploarea acestor dezechilibre – prin intervenţii pe piaţa valutară efectuate pentru a influenţa cursul de schimb al monedei naţionale –, precum şi să satisfacă alte nevoi.” .

          Pentru asigurarea stabilității cursului de schimb (nu asupra unei valori, ci împotriva unor variații bruște și ample care ar putea genera dezechilibre cu efecte economice majore), BNR nu permite aprecierea excesivă a monedei naționale prin afluxul [excedentar] de valută determinat de exporturile operatorilor privați (de fapt, asemenea șocuri datorate exporturilor sunt ceva mai rare). Prin atragerea unei părți din excedentul de valută, rezervele valutare ale BNR cresc.

          Despre dobânzi a scris un alt coleg comentator.

          • r2 spune:

            Constantin, eu n-am pus intrebarea intamplator. Vedeti mai jos comentariul domnului Cerna – e ceva mai complicata treaba. Multumesc oricum pentru raspunsul despre obiectivul fundamental al BNR conform statutului, elaborarea si aplicarea polticii monetare, operatiunile pe piata monetara etc etc.

            • Constantin spune:

              Mă bucur că ați găsit exact răspunsul pe care îl așteptați, în exprimarea pe care o considerați mai accesibilă, și îi mulțumesc la rândul meu d-lui Silviu Cerna pentru că vi l-a oferit. De altfel, sub o formă simplificată, el fusese deja expus, după cum a fost redactat în fragmentul din textul articolului pe care l-am reprodus cu plăcere pentru dumneavoastră.

  3. Pinno spune:

    Din pacate conducerile tarii noastre devin din ce in ce mai analfabete functional. Analfabetismul functional financiar, cautarea cu orice pret a unui tap ispasitor (Soros, UE, BNR etc.) sunt manipulari mizere.

    Vezi Doamne de-aia nu putem creste salariile, pensiile, nu putem face autostrazi etc. ca reaua de BNR scoate miseleste aurul tarisorei noastre!
    Si de aceea partidele politice isi rasplatesc membri marcanti printr-un loc in C.A. BNR (F. Georgescu, Olteanu si celebrul Eugen Nicolaescu, asteptam Nicolicea, Catalin Radulescu-mitraliera si de ce nu Fl. Iordache)

    Ce sa mai vorbim de celebrul domn Zamfir de pe la comisia economica (nu de la sanatate, sau culte) care vrea o lege pentru plafonarea dobanzilor!

    Domnii si doamnele care ne conduc sunt sfertodocti intr-o mare masura si dupa cum involueaza invatamantul romanesc o sa fie si mai rau!

  4. mike spune:

    Nu vrem bani, nu vrem valuta, vrem ca Mugur sa aduca aurul tarii inapoi, vorba “cantecului”.
    Cu sau fara aur, “el comandante” Livio pune tara pe butuci oricum.

  5. man of war spune:

    cine i domnule bnr ul asta ? Dumnezeu pe pamint ? el (bnr ul) a adus prosperitate Romaniei, asezind o la coada Europei ? cum apare vreo stire negativa despre bnr, cum apar guristii de serviciu, niste hahalere ordinare care n au nimic de a face cu munca creatoare de valoarea adaugata sau lumea ce va sa vina. camatarii vor deveni insignifianti in viitor, aceste capuse ordinare, aidoma politrucilor isi vor primi sutul in fund mai repede decit s asteapta !

  6. Silviu Cerna Silviu Cerna spune:

    Răspuns lui r2: Referitor la afimaţia din articol: ,,În situaţia în care, în urma tranzacţiilor cu străinătatea, se înregistrează un excedent, rezervele internaţionale cresc”, r2 întreabă: ,,Cum se face ca un excedent in urma tranzactiilor cu strainatatea creat de mediul privat ajunge sa creasca rezervele BNR? Va rog.”

    Pentru a explica legătura dintre, pe de o parte, tranzacţiile cu străinătatea (indiferent cine le efectuează: sectorul privat sau public) ), iar pe de altă parte, rezervele internaţionale, este preferabil totuşi să luăm cazul în care tranzacţiile cu străinătatea înregistrează un deficit, deoarece acesta este cazul cel mai des întâlnit în realitate şi, deci, cel mai intuitiv.

    Trebuie precizat în prealabil că balanţa de plăţi este un document oficial, întocmit de organele competente (în România, BNR), pe principiul contabilităţii în partidă dublă (activ = pasiv), iar, ca urmare, trebuie să fie tot timpul echilibrată; cu alte cuvinte, suma ,,debitelor” şi a ,,creditelor” trebuie să fie egală cu zero, ceea ce implică, printre altele, faptul că cererea excedentară pe piaţa valutară este egală cu zero.

    Să presupunem că importurile de bunuri şi servicii ale ţării A sunt mai mari decât exporturile şi să admitem că deficitul este de 20 milioane dolari. Acest deficit figurează în ,,debit”, ceea ce înseamnă că fluxul de intrare de bunuri şi servicii respectiv trebuie finanţat prin tranzacţii de tip ,,credit”, adică prin plăţi, care constituie o ieşire de resurse financiare din ţară. Tranzacţiile de acoperire (finanţare) a deficitului pot lua una din următoarele forme: a) creşterea datoriilor externe cu (+)20 mil. dolari (de exemplu, prin angajarea unui împrumut în străinătate); b) descreşterea volumului activelor străine existente în economie cu (-)20 mil. dolari; c) descreşterea rezervelor internaţionale cu (-)20 mil. dolari.
    a)În cazul creşterii datoriilor către exterior, dacă presupunem că exportatorii străini acceptă plata în moneda ţării A (această monedă este convertibilă), aceştia obţin un depozit într-o bancă din ţara A (prin încasarea contravalorii bunurilor), iar în felul acesta deficitul se finanţează prin creşterea obligaţiilor ţării A către firme private străine.
    b)În cazul în care importatorii din ţara A vând active interne pe care le deţin (de exemplu, monedă naţională) pentru a-şi procura moneda străină necesară pentru plata importatorilor (moneda ţării A nu este convertibilă), plăţile respective se înregistrează în balanţa de plăţi ca un credit /ieşiri.
    c)În fine, în cazul în care ţara A ajunge în situaţia finală (căci, acesta este rolul rezervelor internaţionale: să permită reglarea finală a tranzacţiilor cu străinătatea) să plătească importurile cu ajutorul transferurilor în străinătate a unor sume prelevate din rezervele sale internaţionale, operaţiunile se înregistrează ca fiind un credit/ieşiri. Prelevarea din rezervele internaţionale se face practic prin cumpărarea de valută de pe piaţa valutară de către importatori, piaţă pe care banca centrală trebuie să o alimenteze – direct sau indirect (prin băncile comerciale) – pentru a evita creşterea excesivă a ,,preţului” monedelor străine (deprecierea excesivă a monedei naţionale).

  7. Mircea Modan MirceaM spune:

    Am cateva nealmuri, am sa incerc sa explic, poate aduceti ceva lumina ptr profani
    1. avem date mai noi, inclusiv pe februarue, aparute in 1.03.2018 Dinamica e interresanta (fata de inceputul anului)
    http://www.bnr.ro/page.aspx?prid=14436
    “01.03.2018
    La 28 februarie 2018, rezervele valutare la Banca Naţională a României se situau la nivelul de 35.073 milioane euro, față de 33.498 milioane euro la 31 ianuarie 2018.

    În cursul lunii au avut loc următoarele operaţiuni:

    Intrări de 2.818 milioane euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor Publice (inclusiv suma rezultată din emisiunile de euroobligațiuni ale Ministerului Finanțelor Publice în valoare nominală de 2.000 milioane euro), alimentarea contului Comisiei Europene și altele;
    Ieşiri de 1.243 milioane euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, plăţi de rate şi dobânzi în contul datoriei publice şi a altor obligaţii externe denominate în valută (512 milioane euro) şi altele.
    Rezerva de aur s-a menţinut la 103,7 tone. În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 3.600 milioane euro

    Rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) la 28 februarie 2018 au fost de 38.673 milioane euro, faţă de 37.095 milioane euro la 31 ianuarie 2018.

    Plăţile scadente în luna martie 2018 în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanţelor Publice, însumează circa 96 milioane euro.”
    Dvs ziceti asa:
    ” În cazul României, rezervele internaţionale (aur şi valută) au fost la 31 ianuarie 2018 de 33.498 milioane euro, din care aur 3 597 milioane euro (103,7 tone), ceea ce ceea ce indică o capacitate bună de a face față obligaţiilor de plată externe (5,5 luni de importuri şi, respectiv 83,5% din datoria externă pe termen scurt). Trebuie însă arătat că o bună parte din aceste rezerve provin din împrumuturile externe în valute liber convertibile contractate de guvernul român, inclisiv de la FMI şi Banca Mondială, precum şi din rezervele obligatorii pe care băncile din România trebuie să le deţină în conturile lor de la BNR, în funcţie de depozitele în valută atrase de la clienţi. Se relevă, astfel, importanţa bunelor relaţii cu aceşti creditori internaţionali şi cu sectorul bancar autohton, relaţii periclitate adesea în ultimul timp de declaraţiile şi iniţiativele legislative iresponsabile ale unor politicieni.”
    Lasand la o parte mica scapare ca doar rezervele valutare erau 33.498 milioane , alea cu aur cu tot erau mai mari, normal (38.763 la 1 ian 2018)..dar aurul are pondere mica si e cam constant (cantitativ) am o nelamurirea majora.
    Ceva nu e clar: daca rezerva era OK, adica acoperea 5,5 luni de importuri (cam la maxim, in cartile de;la ASE pe care le mai citesc in timpul liber se zice de 3-5 luni, ma rog nu e un capat de tara, daca modificarea lui 5 in 6 nu este intentionata, pr a “justifica” ceva rezerve prea mari, nenecesare) de ce acum s-a majorat? (de la 33,5 miliarde la 35 miliarde) Mai mult de 1,5 miliarde luati imprunut de guvern….aaaa, desi se acopereau aleaa 5 luni si inainte!!!
    Impresia mea este ca rezerva creste “artificial”, conjunctural? ceva interese asunse? la nimereala? costuri mai mici in euro, dar cu risc valutar neluat in calcul? sau ignorat, a se vedea sarcina datoriei, etc, nu ca ar fi nevoie de nu stiu ce acoperite ci ptr ca deficitul bugetar este in crestrere si este acperit cu valuta (alea 2 miliarde din euroobligatiuni spun multe)
    . Intrebare: de ce nu a fost acoperit cu “leubonduri”? Aveam 5,5 luni, pe maxim, de ce era nevoie sa ne inhamam la datorii in euro? Cu riscul aferent? Min de fin si BNR stabilesc chestiile astea…de ce au ales eurobonduri la o acoperire valutara de 5,5 acum fiind si mai mare, dar si mai riscant nu?
    2.Vad ca rezerva de aur e la 103,7 tone de ani buni, nu misca mai deloc, din 2008, parca prin 2004-5 era un pic mai mare (in jur de 105 tone).
    Desigur, procenutul cel mai mare din rezerva oficiala este reprezentat de valute majore si mai putin de aur, din motive evidente (de lichiditate rapida)
    Nu imi e clar cum se asigura rentabikitata rezervei, in fond e foarte simplu ca guvernul sa imprumute bani in valuta si sa avem asigurata rezerva, ca marine, Dar cum este administrata rentabilitatea, la valuta si la aur. Sunt extrem de curios sa stiu cum s-am adminstrat , in timp, care sunt ‘profiturule’ realizate si dinamica lor, pe valute si pe aur
    Acest aur, a produs ceva? a fost speculat cumva (hedgiuit poate) sau nu e voie? sta pus si simplu “mort” in niste beciuri care produc doar costuri? Cine face strategia de vanzare/cumparare, ca vad ca stagneaza la virgula (103,7) tone de ani buni?

  8. Silviu Cerna Silviu Cerna spune:

    Răspuns lui r2: Referitor la afimaţia din articol: ,,În situaţia în care, în urma tranzacţiilor cu străinătatea, se înregistrează un excedent, rezervele internaţionale cresc”, r2 întreabă: ,,Cum se face ca un excedent in urma tranzactiilor cu strainatatea creat de mediul privat ajunge sa creasca rezervele BNR? Va rog.”

    Pentru a explica legătura dintre, pe de o parte, tranzacţiile cu străinătatea (indiferent cine le efectuează: sectorul privat sau public) ), iar pe de altă parte, rezervele internaţionale, este preferabil totuşi să luăm cazul în care tranzacţiile cu străinătatea înregistrează un deficit, deoarece acesta este cazul cel mai des întâlnit în realitate şi, deci, cel mai intuitiv.

    Trebuie precizat în prealabil că balanţa de plăţi este un document oficial, întocmit de organele competente (în România, BNR), pe principiul contabilităţii în partidă dublă (activ = pasiv), iar, ca urmare, trebuie să fie tot timpul echilibrată; cu alte cuvinte, suma ,,debitelor” şi a ,,creditelor” trebuie să fie egală cu zero, ceea ce implică, printre altele, faptul că cererea excedentară pe piaţa valutară este egală cu zero.

    Să presupunem că importurile de bunuri şi servicii ale ţării A sunt mai mari decât exporturile şi să admitem că deficitul este de 20 milioane dolari. Acest deficit figurează în ,,debit”, ceea ce înseamnă că fluxul de intrare de bunuri şi servicii respectiv trebuie finanţat prin tranzacţii de tip ,,credit”, adică prin plăţi, care constituie o ieşire de resurse financiare din ţară. Tranzacţiile de acoperire (finanţare) a deficitului pot lua una din următoarele forme: a) creşterea datoriilor externe cu (+)20 mil. dolari (de exemplu, prin angajarea unui împrumut în străinătate); b) descreşterea volumului activelor străine existente în economie cu (-)20 mil. dolari; c) descreşterea rezervelor internaţionale cu (-)20 mil. dolari.
    a)În cazul creşterii datoriilor către exterior, dacă presupunem că exportatorii străini acceptă plata în moneda ţării A (această monedă este convertibilă), aceştia obţin un depozit într-o bancă din ţara A (prin încasarea contravalorii bunurilor), iar în felul acesta deficitul se finanţează prin creşterea obligaţiilor ţării A către firme private străine.
    b)În cazul în care importatorii din ţara A vând active interne pe care le deţin (de exemplu, monedă naţională) pentru a-şi procura moneda străină necesară pentru plata importatorilor (moneda ţării A nu este convertibilă), plăţile respective se înregistrează în balanţa de plăţi ca un credit /ieşiri.
    c)În fine, în cazul în care ţara A ajunge în situaţia finală (căci, acesta este rolul rezervelor internaţionale: să permită reglarea finală a tranzacţiilor cu străinătatea) să plătească importurile cu ajutorul transferurilor în străinătate a unor sume prelevate din rezervele sale internaţionale, operaţiunile se înregistrează ca fiind un credit/ieşiri. Prelevarea din rezervele internaţionale se face practic prin cumpărarea de valută de pe piaţa valutară de către importatori, piaţă pe care banca centrală trebuie să o alimenteze – direct sau indirect (prin băncile comerciale) – pentru a evita creşterea excesivă a ,,preţului” monedelor străine (deprecierea excesivă a monedei naţionale).

  9. Silviu Cerna Silviu Cerna spune:

    Răspuns dlui. Mircea M.

    1. Scopul articolului subsemnatului nu a fost analiza detaliată a evoluţiei volumului şi structurii rezervelor internaţionale ale României, cauze, efecte etc., ci prezentarea termenilor generali în care se pune problema gestionării stocului de aur, care este, de fapt, subiectul ,,fierbinte’’ ce agită spiritele la ora actuală. Ca urmare, puţinele date statistice redate în articol au rolul mai degrabă de a ilustra ordinul de mărime, decât de a constitui o bază pentru o analiză cantitativă. Date şi explicaţii mai detaliate se găsesc pe sit-ul BNR şi pot constitui punctul de plecare pentru o asemenea analiză. Într-o altă lucrare, am insistat chiar asupra rolului pe care îl pot avea analizele externe pentru întărirea independenţei BNR (BANCA NAŢIONALĂ PE BANCA ACUZAŢILOR, Piața Financiară, Nr. 12-01 (265-266)/2017-2018, p. 22-24).

    2. Gradul de acoperire a importurilor nu constituie singurul criteriu de evaluare a nivelului rezervelor. Explicaţia rezidă în faptul că acestea pot fi folosite şi în alte scopuri (nu însă pentru finanţarea statului sau a activităţii economice curente – cum par să creadă unii). De aici, probabil, şi cifrele diferite oferite de diverşi autori.

    3. Împrumuturile publice externe nu se contractează în primul rând pentru mărirea rervelor internaţionale, ci pentru finanţarea cheltuielilor bugetului statului (cu excepţia tranşei de rezervă de la FMI şi a alocărilor de DST din partea acestuia, care se nasc din însăşi calitatea de stat membru şi rămân în rezerve în mod indefinit). Este adevărat însă că în măsura în care guvernul vinde pe piaţa valutară moneda străină împrumutată şi, în general o face rapid, deoarece plăţile curente ale bugetului sunt în monedă naţională, iar acestea sunt strigente, căci de aceea s-a împrumutat, eventual, în condiţii oneroase, această valută ajunge – direct sau indirect – în rezervele internaţionale, şi anume prin mecanismul descris succint în răspunsul dat lui r2.

    4. În acest context, referirea dvs. la mersul execuţiei bugetare pe acest an şi la efectele sale potenţiale de diverse genuri este justificată şi corectă. În ceea ce mă priveşte, nu mi-am propus însă să aprofundez această chestiune; poate cu altă ocazie. Oricum, faptul că guvernul român se împrumută în monede străine sau în lei nu are prea mare importanţă prin prisma discuţiei de faţă, deoarece, în ambele cazuri, principalii creditori sunt băncile din România. Faptul are însă importanţă vitală prin prisma a mărimii şi sarcinii datoriei publice (aşa cum sugeraţi dvs.), precum şi a cursului de schimb al leului etc., dar aceastea probleme depăşesc iarăşi cadrul discuţiei de faţă.

    5. Rezerva de aur este relativ constantă, deoarece BNR nu mai cumpără aur nici din producţia internă şi nici de pe piaţa internaţională a aurului. Uşoara reducere în termeni fizici, care se poate, eventual, observa, se explică, probabil, prin restituirea pe baza legii 261/2002 a aurului confiscat de comunişti. Pentru detalii, este recomnadabilă totuşi consultarea documentele oficiale de pe sit-ul BNR (rapoarte, inclusiv de audit; statistici; prezentări şi interviuri; etc.).

    6. După cum se arată în articol, rentabilitatea rezervelor se asigură prin plasarea părţii lor considerate ,,permanente’’ în active cu randament ceva mai mare (depozite bancare la termen, anumite tipuri de titluri de stat emise de unele guverne străine etc.). Explicaţii mai ample în legătură cu această problemă se găsesc în lucrările reprezentanţilor BNR citate în articol.

    7. ,,Strategia’’ de gestionare a rezervelor internaţionale este decisă, conform legii 312/2004, de CA al BNR, iar ,,tactica’’ şi execuţia sunt realizate de direcţiile de specialitate din centrala BNR (cf. organigramei, regulamentelor de organizare şi funcţionare etc. – v., de asemenea, sit-ul BNR).

    • Mircea Modan MirceaM spune:

      Multumesc pentru raspuns.
      Daca vorbim in principal de aur, OK, am o curiozitate de multa vreme.
      Sa-l tii “la beci’ e cam pagubos, sa-l speculezi e riscant (dupa razboi multi viteji se arata, adica se poate spune de un “teoretician” care nu a avut in viata lui un prdin in piata, de ce nu a fost vanduta o parte cand era 2000, rascumparata la 1200 bla, bla, nu despre asta e vorba).
      Ma gandeam ca la contractele pe diferenta, de ex, de fapt la toate derivatele care functioneaza corect ( adica activul suport trebie sa existe fizic pe undeva, el se imprumuta celui care vrea sa-l dea “in lucru”, cu un mic cmision, normal) , fiind interzise tranzactiile naked (fara existenta suportului) pe aur, se poate imprumuta brokerul, market makerul sau mai stiu eu cine tine contrapartea, sau il arde-n buza dupa aur, asigurat, ramane un comision curat care, la foarte multe tranzactii aduce bani frumosi.
      Fara risc, fara a vinde sau a cumpara, doar se impruuta, in anumite conditii, normal.
      De aceea va intrebam (si) de randamentele pe aur. Poate ca exista si alte metode de a face bani din rezerva de aur, fara sa o umbli fizic la ea, evident ca ea are un rol de stabilizare in ultima instanta…dar sa o tii asa, si sa te uiti la ea zeci de ani, imi pare cam aiurea.
      Ar fi interesant de stiut cum o adminstreaza altii, ce randamente obtin etc.

      • r2 spune:

        incerc eu un raspuns, daca imi permiteti. piata imprumuturilor de aur este foarte bine descrisa aici:

        http://www.kitco.com/commentaries/2016-05-06/Gold-Leasing-Explained.html

        pe scurt, cerere cu adevarat mare pentru aur luat cu imprumut nu poate veni decat de la speculatorii care vor sa construiasca pozitii “short”, iar in ultimul timp n-a prea fost cazul si nici nu o sa mai fie prea curand, vedeti in articol de ce. un activ care nu produce nimic (in afara de ajutorul dat speculatorilor si, mai rar, producatorilor) nu poate genera randamente mari cu riscuri mici prin un fel de derivativa (multe boacane s-au produs in lumea reala de la neacceptarea lucrului astuia, nu toate cunoscute).

        in rest, ce nu explica articolul este ca in masura in care urmatoarele tranzactii sunt posibile, orice activ poate fi luat cu imprumut in mod sintetic daca cineva imprumuta intai bani, cu banii cumpara activul “spot”, dupa care initiaza imediat o vanzare “forward”. in perioada dintre spot si forward ai activul ca si cum l-ai fi luat cu imprumut, iar la scadenta contractului forward livrarea activului este ca si cum l-ai da inapoi, si cu banii incasati restitui imprumutul (gasiti lucurile astea intr-o forma mai sofisticata pe wikipedia). cei care pot face lucrurile astea cu costurile cele mai mici vor dicta pretul la care activul poate fi imprumutat. orice alt pret va fi “arbitrajat” de ei (daca pretul pietei e mai mare, vor da ei cu imprumut activul in piata si il vor da lua cu imprumut “sintetic”, sau invers, dupa caz, pana la punctul in care costurile de tranzactionare permit). asa se explica ce spun ei acolo cu perioada 2009 – 2011 cand dobanzile pentru aur erau negative (vorba vine, LIBOR nu mai reflecta conditiile din piata).

        • Mircea Modan MirceaM spune:

          Multumesc pentru raspuns, stiu intr-o oarecare masura cat de volatil si sensibil este aurul, am traduit o perioada scurta, adevarat… este ceva de speriat, pe tfuri mici,face niste “sulite” rapide si lungi care te scot din pozitiile protejate cu SL-uri in ambele directii :P Sau te lasa chel… Bun, compensezi daca reusesti sa calareti un pic trendul.
          Probabil ca voi reveni, daca reusesc sa-l inteleg mai bine, macar la modul fundamental.
          Acuma, ca sa fiu sincer ma gandeam la faptul ca in 2016 Canada a vandut toate rezervele de aur. Provocand o scadear in piata cu 10%.
          Ce “l-a manat pe-acel apus” sa faca asta? Nu stiu sa mai fi renuntat cineva mare, cu bancheri stiuti, la rezerva de aur….dar, asta te duce cu gandukl si la revers, in fond, de ce sa o tii?
          Ca asa e la moda? sau ca asa a facut bunicul, a tinut cocoseii ingropati in pamant? Sau….oricum vremurile se schimba si poate ca si aurul are acum o alta abordare (fata de garanatarea de ultima instanta, ca sa zic asa). Cat este rezerva de aur/capita, /PIB, vs oil, vs argint, masa monetara… vs orice?
          Stim, deci, ca se poate imprumuta, in conditii destul de sigure, celor care vor sa-l puna la lucru. Ca sunt arbitrajori, carry traders, fonduri de hedging sau mai stiu eu ce, normal, nu asta e problema. astia sunt ‘particulari’ si-si adminstreaza sau risca banii cum ii duce capul, pe barba lor.
          Dar cum gamdeste si actioneaza o banca centrala? Nici aici nu e la fel.
          OK, Canada a vandut tot.
          Daca ne gandim la evolutia preturilor, Canada nu a luat o decizie prea buna, tehnic, a vandut cam pe minime. (atunci pretul era 1200+- ceva, acum este peste 1300+, pe un trend cat se poate de clar up.) Basca diamica in crize, aurul este defensiv.
          Care a fost logica lor?
          Au facut altceva mai bun cu banii? Pentru ca pe aur nu poti sa prea faci banul gros decat pe diferanta de pret…si asta e e riscant. Mai ales daca ai marja mititica si stiinta putina :P
          Poti sa-l inmprumuti, dar asa cum scrie sin linkul dvs, e mai putin “rentabil”, dobanzile sunt mai mici.
          Poti face bani multi doar pe sulite sau calarind trendul…dar asta este deja riscant. Nu cred ca bancile centrake se baga pe asa ceva. Sau poate da…aici imi vin in minte alte chesti, de ex cine sunt aia care fac cam peste tot fixingurile? nu o mai lungesc, intram in scenarii ciudate
          Sunt multe de spus..ma interesa cum se pune problema la BNR, care sunt randamentele, atat la aur cat si la valuta (ptr ca si aici te poti gandi ca guvernul imprumuta,sa zicem, prin absurd 20 de miliarde intr-un canal de dobanda…sa zicem intre 3 si 5% , tot prin absurd, si o parte o tine la BNR care produce randamente , intre 0,x% si 1% , BNR are profit 200 milioane pe niste bani care costa 600 de milioane etc.
          Bun, probabil ca nu e asa, ai au facut bani buni din ‘facilitatile” alea cu canal de 8%, abia de o vreme l-au mai micsorat…o sa mai sap, oamenii sunt destul de secretosi, cert este ca au existat banci mari care si-au vandut toata rezerva de aur. De ce? Asa, de curiozitate… :P



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Silviu Cerna


Silviu Cerna

Silviu Cerna este profesor emerit de ‘’Economie monetară’’ la Facultatea de Economie şi de Adminstrare a Afacerilor a Universităţii de Vest din Timişoara. Este autor a... Citeste mai departe


E randul tau

Cateva observatii: 1. Reducerea la PAC (unde avem proiecte de tei ori mai multe) si banii se atrag,...

de: MirceaM

la "Ce fonduri europene va primi România după 2020. Partea a II-a – fondurile pentru agricultură și dezvoltare rurală"

Camp Kennedy

Ambasada Statelor Unite în România, alături de American Councils for International Education invită liceenii cu vârsta cuprinsă între 15-17 ani să candideze la Şcoala de Vară pentru Educație Civică, Participare Activă și Leadership, denumită „Camp Kennedy”, ce va avea loc la București în perioada 19-26 august. Informații complete despre program sunt disponibile și online pe site, iar aplicatiile pot fi depuse pana pe 10 iunie 2018.

România, marile puteri şi ordinea europeană: 1918-2018

Cauta articole

iunie 2018
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Mai    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930  

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)