Home » Analize »Economie »Idei si solutii » Citesti:

Robustetea sistemelor scade. Ce este de facut?

Daniel Daianu ianuarie 4, 2013 Analize, Economie, Idei si solutii
28 comentarii 1,793 Vizualizari

1. Introducere: robustetea sistemelor “sub asediu”

Cum am putea defini robustetea (rezilienta[1]) unui sistem habitat uman (social), care include o componenta infrastructurala si tehnologica cu grad de complexitate inalt? Sunt de mentionat cateva trasaturi intre care:

- existenta rezervelor (redundanta pozitiva), care faciliteaza amortizarea socurilor;

- flexibilitate, capacitate de corectie/ajustare a dezechilibrelor;

- mentinerea coeziunii sociale, a tesutului social; acestea depind de capitalul social (cum l-a definit Robert Putnam) si politic, de institutii ale dialogului social si politic care sa permita negocieri si ajungerea la compromisuri (mai ales in democratii);

- performanta economica ce asigura sustenabilitate;

- si nu in cele din urma, o capacitate de adaptare, auto-organizare si invatare, care ar permite dezvoltarea de “anti-corpi”  si amortizori la socuri previzibile si imprevizibile. Ceea ce Ilya Prigogine a numit “structuri disipative” ajuta sistemele sa reziste la socuri.

Supozitia din titlu este porneste de la manunchiul de crize ce a cuprins lumea, la sumedenia de eveimente extreme. Suntem prinsi intr-un vortex al bifurcatiilor. Ce poate mira este ca o criza financiara profunda afecteaza sever zone puternic dezvoltate (industrializate), care sunt prezumate a beneficia de alcatuiri institutionale solide. Ne confruntam cu cea mai grava criza financiara/economica de la Marea Depresiune, din secolul trecut; economii nationale sunt stresate din punct de vedere social, ceea ce se vede in tensiuni, care ating si procesul politic (ex: blocaje ale institutiilor de dialog/negociere/decizie publica, derapaje extremiste in viata politica din democratii mature, accente exacerbate de sovinism si xenofobie).

Schimbarea de clima indica dereglari in relatia omului cu natura. Aici trebuie sa mentionam sirul de fenomene extreme, a caror proliferare invalideaza chiar perceperea lor ca evenimente extreme, rare (tail events/lebede negre, cum le-a numit Nassim Taleb, 2006).

Putem extrage o ipoteza de lucru: desi avem informatie tot mai multa, suntem beneficiari ai unor castiguri stiintifice si tehnologice noi importante, nu automat avem  o capacitate cognitiva si capabilitati superioare de a raspunde la socuri, la provocari. Mai jos este examinata aceasta ipoteza si sunt schitate cai de actiune pentru a intari robustetea sistemelor.

2. Socuri: conventionale si non-conventionale

Socuri conventionale si neconventionale s-au inmultit, ceea ce pune la grea incercare robustetea sistemelor sociale (economice) si tehnologice. O criza economica grava erodeaza sisteme sociale, tot astfel un dezastru natural testeaza robustetea, rezilienta unei infrastructuri de baza/tehnologice.

Criza financiara/economica actuala echivaleaza, ca impact, cu un razboi in timp de pace[2]; ea a marit datorii publice in mod substantial. In UE datoriile agregate ale guvernelor au crescut cu cca. 40% dupa 2008. Datoriile sectorului privat sunt la multiplu in raport cu PIB-ul cumulat al UE. In SUA datoria publica era peste 100% din PIB in 2012.  Potentialul de crestere economica este estimat a fi fost injumatatit de criza in statele industrializate; pentru UE media a scazut de la 2-2,5% la 1-1,5%. In cazul Romaniei se poate estima un potential de crestere economica de 2-2,5% acum, fata de aproximativ 5% in anii precriza.

Complicatii apar cand magnitudinea si natura socurilor gasesc nepregatite, sau insuficient pregatite sistemele. De exemplu, multi decidenti nu au intuit, constientizat, anvergura crizei financiare. Este chiar straniu ca lideri europeni vorbeau despre “robustetea” economiilor lor in raport cu ce observau ca se intampla (in 2008) peste Ocean; nu au realizat ca aceleasi vicii structurale erau detectabile si in sistemul financiar european. Zona euro este un caz ce ofera numeroase invataminte. Necazurile ei, dincolo de efectele crizei financiare, se leaga de un design gresit si politici defectuoase, care s-au concretizat intr-o arie monetara lipsita de robustete[3]. Este de vazut daca Uniunea Bancara reprezinta calea definitiva de iesire din impas. Oricum, ce a facut BCE la finele lui 2011 si in 2012, ca iprumutator de ultima instanta (lender of last resort) a salvat practic zona euro, cel putin pana acum.

Katrina, ca si scurgerile de titei cauzate de instalatii defecte (defectuoase) ale British Petroleum in Golful Mexic, dezastrul de la Fukushima si alte evenimente similare au aratat ca nu exista tehnologie infailibila, ca decizii eronate se impletesc cu vulnerabilitati tehnice.

Socurile, conventionale si non-conventionale, incordeaza, streseaza sistemele. Chiar si cand exista dispozitive de amortizare, cand rezerve sunt considerabile, stresul este vizibil. In cele mai nefericite cazuri apare dezordine, se manifesta incapacitatea de ajustare, apar dezechilibre (precum imbalante externe mari, nesustenabile) ce pot cauza colaps economic si nu numai.

Robustetea (rezilienta) sistemului are de ce sa fie tema de interes pentru expertii in stiinte sociale ca si pentru cei ce examineaza angrenaje tehnologice. Expertii in probleme de securitate nationala au de ce sa fie interesati in cel mai inalt grad de aceasta chestiune, inclusiv din perspectiva amenintarilor de tip nou, gen “atacuri si conflicte informatice” (cyberfare). Cand economia pierde din vitalitate, cand slabeste, robustetea se deterioreaza. Criza din zona euro, deficitul de coordonare in Europa (UE) in domeniul apararii, al inzestrarii militare, reprezinta minusuri importante, care se simt in cadrul NATO[4]. Un alt exemplu relevant: esecul in renegocierea functionarii concernului industrial EADS exprima trainicia intereselor nationale, in dauna celor “comunitare”.

Raspunsul la amenintari testeaza virtutile statelor democratice in raport cu capitalismul de tip autoritarist. Sistemele autoritariste, desi pot mobiliza resurse pe scara larga se simt vulnerabile la circulatia libera a informatiei; ele incearca sa limiteze informatia pe internet prin diverse filtre(firewalls) — ma refer la tari arabe si asiatice (China de exemplu).

3. De ce scade robustetea (rezilienta)?

De ce scade robustetea (rezilienta) sistemelor?

-conectivitatea (cresterea gradului de inter-conectare) a lovit robustatea (rezilienta) in masura in care efectele de contagiune (contaminare) cresc in intensitate fara a exista instrumente de stavilire. Epidemiile se raspandesc mult mai repede in conditiile circulatiei intense a oamenilor si marfurilor si cand mijloace de control sunt ineficace.

- noi tehnologii informationale si comunicationale cresc vulnerabilitatea sistemelor informatice care sunt cu un pas in urma in a se apara de virusare, de accesare neingaduita (hackers).

- in domeniul financiar, interconectarea pietelor si aparitia de produse “toxice’ ca si accentul pus de diverse institutii pe trading (speculatie) au marit exponential riscuri sistemice. Andrew Haldane, director de cercetare la Banca Angliei, a subliniat ca evolutia sistemului financiar in tarile avansate economic, in ultimele decenii (prin spargerea “peretilor chinezesti” intre diverse activitati, renuntarea la legislatia Glass Steagal in SUA, Big Bang-ul in Marea Britanie in 1986), “a diminuat robustetea economiilor”. Si Alexander Lamfalussy, eminenta cenusie in lumea finantelor, a anticipat aceasta situatie. O logica pe termen scurt, care ignora riscuri sistemice, conduita unor banci centrale ca si o cosmologie simplificatoare au favorizat o evolutie nefasta. Asa s-a grabit formarea de premize pentru o criza fara egal dupa Marea Depresiune, care a reclamat interventia guvernelor si a bancilor centrale pentru a evita prabusirea economiilor –un deznodamant care ar fi condus la generalizarea somajului de doua cifre, la caderi de productie masive (nota bene: sunt tari europene unde somajul a trecut de 25% in 2012). Acolo unde somajul structural atinge doua cifre situatia sociala poate deveni exploziva (o mare parte din forta de munca nefiind adaptata la o piata mult schimbata[5]).

- procesul de globalizare, negestionat, a fragilizat, vulnerabilizat sisteme, chiar in tari dezvoltate. Nici cele mai performante economii mature nu pot amortiza eficace socuri create de concurenta tarilor ce asimilieaza tehnologii avansate si care poseda forta de munca ieftina. Germania este superperformnata ca aparat industrial, dar ii va fi tot mai greu sa faca fata ascensiunii industriale a Asiei.  Viteza de inrautatire a situatiei depinde de ce se intampla in zona euro. Dinamica avantajelor comparative nu ii face pe toti castigatori in spatiul global, unde jocurile sunt adesea cu suma nula.

- criza a reliefat, sau a scos la iveala vulnerabilitati. Sistemele (economiile) care au dependente excesive de structuri ce provoaca socuri sufera mai mult. Sisteme cu structuri de productie ce depind considerabil de cateva sectoare sunt mai putin robuste. Si structura capitalului atras conteaza –daca este imprumutat, sau este sub forma de investitii directe. Acestea din urma difera ca impact in functie de robustetea entitatilor, a economiilor de unde provin. De exemplu, prezenta bancilor scandinave (suedeze, finlandeze) in tarile baltice prezinta atuuri fata de prezenta bancilor elene in Bulgaria si Romania, in alte tari din Sud-estul Europei[6].

- asezarea geografica joaca si ea un rol, dupa cum sugereaza observatia de mai sus; proximitatea de sisteme robuste ajuta. Cu cat exista o mare mare compatibilitate structurala cu un sistem robust cu atat mai mari sunt avantajele apropierii geografice pentru sisteme de dimensiune mai mica.

- sub-investitii in infrastructura de baza si insuficienta rezervelor, inclusiv in tari dezvoltate economic (constatare facuta de Michael Spence, laureat al premiului Nobel pentru economie).

- sub-investitii au fost si in sistemele educationale.

- robustetea sistemelor a scazut si pentru ca politici publice au neglijat relatia intre dinamica economica si distributia veniturilor. Studii ale OCDE, FMI subliniaza cresterea inegalitatilor in tari industrializate in ultimele decenii, care a inrautatit coeziunea sociala. Aceasta evolutie este de judecat in corelatie cu efectele crizei economice si financiare. Inegalitatea de venituri, cum remarca Fukuyama, face parte din miscarea economiei de piata; esential insa este ca “sanse egale” sa existe, pentru a prezerva legitimitatea sistemului (2011, p.9)

- se manifesta un trade-off de luat aminte. Pe de o parte criza ca si evolutii anterioare (inclusiv de ordin demografic) au erodat resursele statului social (asistential), ceea ce necesita ajustari, o reforma a sistemului de asigurari sociale (dar nu demantelarea statului social, cum cer unii). Pe de alta parte, daca aceste corectii se fac brutal, in mod necugetat, ele micsoreaza capacitatea unor institutii de dialog si compromis, care asigura echilibrul social, homeostaza sistemului/robustetea sa (Dani Rodrik evidentiaza importanta acestor institutii cu functie de “asigurare sociala” impotriva riscurilor).

- complexitatea poate diminua robustetea sistemelor. Daca acestea din urma nu se adaptateaza rapid, nu au capacitate de auto-organizare si de invatare adecvata (structuri disipative eficace) apar fisuri, vulnerabilitati noi. Complexitatea poate sfida capacitatea indivizilor si organizatiilor de a-i face fata. Asa s-a intamplat in industrial financiara, care a devenit tot mai mult un black-box…frecvent chiar pentru oameni din interior. Scaderea robustetii se vede la nivelul institutiilor financiare individuale, unde “regulile de conformare”, mecanismele de prudentialitate interne s-au dovedit inadecvate. Anticipand remarc ca solutia aici ar fi revenirea la un sistem mai simplu, mai “prietenos” pentru utilizatori, ceea ce implica regementari si supraveghere corespunzatoare. Altminteri, homeostaza (echilibrul dinamic) al sistemului ar fi tot mai in deriva, cu avarii mari.

- in fine, demografia poate afecta negativ robustetea; o depopulare masiva (migratie) loveste echilibrul intre generatii, intre categorii profesionale, iar “fuga creierelor” (brain drain) deterioraza stocul de capital uman de inalta calificare ca si capacitatea sa de reinnoire. Migratia poate usura problema somajului, dar costurile nete pe termen lung sunt mai probabile pentru sistem.

In Romania robustetea sistemului a fost testata de-a lungul anilor de socuri cauzate de inundatii mari (ale caror efecte sunt accentuate de deforestari si indiguiri precare). Subinvestitiile in educatie, in infrastructura sunt alte slabiciuni majore, care afecteaza robustetea sistemului economic autohton. Politici inadecvate ca si reguli ale jocului in UE au favorizat aparitia de dezechilibre externe mari (de doua cifre) in deceniul trecut, ce au obligat la corectii dureroase in conditiile inghetarii pietelor financiare. Exista si o insuficienta orientare a resurselor spre productia de bunuri si servicii exportabile si care pot acoperi nevoile interne (tradables). Agricultura este subdezvoltata tara importand masiv alimente de baza; dependenta PIB-ului (a recoltelor agricole) de conditii meteo este graitoare in acest sens. Slabiciunea institutiilor este o trasatura a functionarii societatii romanesti, care ii afecteaza performanta economica.

3.1 Robustetea sistemelor si probleme de ordin cognitiv

Scaderea robustetei (rezilientei) poate fi pusa si pe seama unor probleme de ordin cognitiv si ale unor alegeri facute in politici publice. De pilda, in domeniul economic/financiar increderea uneori oarba in metodele cantitative a condus la esecuri monumentale in decizii individuale si la scara sistemului. Caderea fondului de risc (hedge fund) LTCM in 1998 a fost un precursor al crizei de acum. Atunci, modele elaborate de Myron Scholes si Robert Merton, economisti faimosi, au neglijat evenimente extreme posibile (tail events), ceea ce s-a dovedit fatal pentru strategia adoptata. A fost nevoie de interventia Fed-ului (Banca Centrala a SUA), fie si indirect, pentru a salva sistemul financiar (care era amenintat de contaminare). Cu un deceniu mai tarziu s-a vazut ca modelarea practicata de banci centrale era nepotrivita, ca riscurile sistemice erau neglijate. Suntem acum intr-o perioada de reevaluare a algoritmilor de modelare, se iau tot mai mult in calcul evolutii non-liniare (evenimente extreme, bifurcatii).

In marea chestiune a schimbarii de clima se cuvine sa discutam despre logica cresterii economice ce ignora epuizabilitatea resurselor. Clubul de la Roma si alte organizatii au avut si au dreptate. Un anume mod de viata, mai ales in lumea industrializata si o logica economica ce nu internalizeaza efectele schimbarii de clima si epuizabilitatea unor resurse (ca externalitati negative, carora ar trebui sa li se atribuie costuri pe masura), ingreuneaza adaptarea. De mai mult timp exista o gandire privind sustenabilitatea, ce este ilustrata de „steady state economics”. Daca nu va exista un consens ca trebuie facut ceva pentru a preveni ce este mai rau, s-ar putea sa trecem de un prag critic, de un tipping point[7], care sa fie precum o cale fara intoarcere. „The Day after”, sa ne amintim filmul, nu este o fantasmagorie. Multi sunt prizoneri ai realitatilor imediate, ai disputelor pentru piete, pentru controlul resurselor planetei subestimand tabloul mare. Nici nu este usor sa realizezi consens cand lumea nu are reguli de ordonare suficient de clare. G2 (SUA si China drept superputeri ce ar “organiza” dialogul global, in contrast cu un cacofonic G20) este de comparat cu un “Gzero”, cum vede evolutia sistemului global in viitor Ian Bremmer. Daca UE ar fi mai puternic integrata (rezolvandu-se si criza zonei euro) si ar capata coerenta in politica externa am putea vorbi de formarea unui G3 ca fundament al unui nou regim international. Aici trebuie sa avem in vedere trade-off-urile intre utilizari  ale resurselor limitate, de pilda pamant pentru hrana vs. pamant pentru energie. Sunt numerosi experti care vad in aceste optiuni alternative sursa unor conflicte viitoare (H.W.Sinn, 2011)

Criza economica de acum pune in discutie o paradigma dominanta in ultimele decenii. Pe de o parte, este dezavuat fundamentalismul in abordari teoretice si practici economice. Fara economie libera (piete) nu exista libertate economica, democratie. Aceasta este marea lectie a comunismului. Dar credinta in reglare perfecta prin piete este aiurea. Dereglementarea pietelor financiare, o cosmologie economica simplista, au condus in buna parte la criza de acum. Metodele cantitative au imperfectiuni, unele congenitale, intrucat nu exista infailibilitate. In plus, rationalitatea economica nu este singurul driver, stimul al actiunii umane; sa ne gandim, de pilda, la “rationalitatea limitata”(bounded rationality) descrisa de Herbert Simon, la studiile lui Daniel Kahneman si Amos Tverski. Totusi, cred ca societatea umana ramane una „economica” par excellence, adica motivata de avantaje si dezavantaje interpretate in mod pecuniar, deoarece resursele sunt limitate in raport cu nevoile si dorintele oamenilor.

Politici publice au favorizat cresterea inegalitatilor in venituri, o deriva neinspirata in politici publice (policy-drift) pentru unele tari, inclusiv SUA (Lieberman). Cresterea inegalitatilor a avut loc concomitent cu accenturea unor dezechilibre macro in nu putine state industrializate, cu impovararea sistemului asistential. Aceasta situatie creeaza marile dileme pentru politicile publice acum.

Economia, societatea au nevoie de valori morale ca bunuri publice pentru a functiona bine. Adam Smith si Max Weber au facut legatura intre ethos si calitatea economiei, a vietii. Mai aproape de noi, Kenneth Arrow si Amarthya Sen, ambii fiind laureati ai premiului Nobel pentru economie, au reliefat importanta valorilor morale pentru viata omului. Criza financiara este si una a pierderii reperelor etice in industria bancara, financiara. Bancile au un pronuntat caracter de utilitate publica. In mod ironic, axarea pe trading, pe speculatie, le transforma intr-un destabilizator intrinsec al economiei –cum remarcau cu ani in urma Hyman Minsky (discipol al lui John Maynard Keynes) si mai recent Joseph Stiglitz.

4. Ce este de facut?

Cele evocate mai sus sugereaza cai de recuperare a robustetei(rezilientei)[8].

a/ Mobilizarea resurselor interne. Chiar si in societati avansate exista rezerve de eficienta semnificative. Nu mai vorbesc de un sistem ca al economiei romanesti, unde risipa de resurse este imensa[9]. Acolo unde ineficienta micro si cea macro sunt mari se poate intari robustetea fara costuri suplimentare; se poate produce mai eficient si, ceea ce suna cred paradoxal, pot creste “rezervele” necesare sistemului ca tampoane (buffere)

Trebuie spus ca mobilizarea de resurse interne nu echivaleaza automat cu diminuarea rezervelor in sistem. Am mentionat ca un sistem robust are nevoie de “rezerve”, care ii maresc flexibilitatea, capacitatea de a amortiza socuri. Mobilizarea de resurse ar insemna, in primul rand, o valorificare a rezervelor de eficienta; adica, in economie, acelasi PIB ar fi realizat cu un consum mai mic de resurse. Studentii economisti cunosc notiunea de curba a posibilitatilor de productie (PPC), ce ilustreaza diverse combinatii de productie obtenabile in conditii de eficienta maxima si in raport de preferintele indivizilor. Dar orice sistem real functioneaza inauntrul frontierei PPC intrucat frictiunea este inevitabila; sistemele mai putin eficiente sunt mai indepartate de frontiera. Teoretic, cele mai mari posibilitati de mobilizare a resurselor le au sistemele cu ineficiente mari (in alocarea resurselor si la nivel micro). Si totusi, mersul catre frontiera PPC intr-un sistem ineficient nu este usor din cauza structurilor de rezistenta. Numai cand presiunea catre schimbare este suficient de mare (prin impulsuri interne si externe) si cand “coalitii de interese” in favoarea reformelor sunt mai puternice decat cele care prefera status quo-ul (vrand sa continue sa extraga rente) au loc strapungeri.

Deci, cand mobilizarea resurselor interne se face prin valorificarea rezervelor de eficienta (ceea ce implica un management mai bun al resurselor si tehnologiilor disponibile) aceeasi cantitate de bunuri si servicii (PIB) se realizeaza cu consum de resurse inferior. Prin urmare, sistemul poate sa isi protejeze “rezervele”, in acceptia resurselor cunoscute si mobilizabile de care are nevoie pentru a face fata socurilor[10].

Mobilizarea resurselor interne este bine sa sa fie insotita de stabilirea de prioritati

In Romania, mobilizarea resurselor interna (valorificarea rezervelor de eficienta, diminuarea risipei mari) cumulat cu o absorbtie mult crescuta a fondurilor europene[11] ar duce, probabil, potentialul de crestere economica anuala la 3,5-4% de la 2-2,5% cat este acum (sub impactul crizei).

Pentru Romania conteaza, mai ales in conditiile de criza internationala, stabilirea de dispozitive de asigurare de tipul acordurilor preventive cu parteneri externi (CE,FMI si Banca Mondiala); aceste aranjamente stimuleaza reforme interne si faciliteaza prezenta pe piete financiare externe.

b/ Relatia intre sectorul public (guvern) si piata intra in vizorul eforturilor de a mari robustetea sistemelor. La nivel de politici publice accentul este bine sa cada pe furnizarea de “bunuri publice” care maresc robustetea sistemului: educatie si sanatate publica; infrastructura; masuri care au in vedere nevoia de distributie echitabila/corecta a veniturilor (ceea ce nu inseamna egalitarism); reforma sistemului financiar pentru a se asigura caracterul sau de utilitate publica.

Bunuri publice (fara de care nu putem vorbi de coeziune, de sistem) au nevoie de guvernanta publica eficienta. Sunt necesare reglementari ale pietelor, care sa minimizeze abuzul de pozitie dominanta, productia de bunuri/servicii rele. Statul este necesar in momente de restriste, cand interventii energice sunt urgente; este singurul care poate mobiliza resurse mari in lupta cu pericole majore.

Exista situatia cand slabirea robustetei este cauzata de sub-investitii, de miopia in politici publice. Aici sunt resurse de pus la bataie, uneori pe termen lung; este vorba de a optimiza procesul investitional intertemporal. Aceasta logica este valabila pentru bunuri publice, dar si la nivel de organizatie individuala (de pilda, sunt firme care nu investesc suficient in capital uman, in dispozitive de securitate, etc).

c/ Reforme institutionale. Unde coruptia este endemica, unde “cautarea de renta” foloseste permisivitatea legilor si erodeaza performanta economica sunt necesare reforme institutionale profunde. Iesirea din comunism nu echivaleaza automat cu constructia de institutii performante. Ceea ce Acemoglu si Robinson si altii subliniaza este valabil pentru societati post-comuniste; este necesar sa se treaca de la “institutii extractive” la unele “inclusive”, care sa consfinteasca functionarea statului de drept si a unor buni reguli si practici.

Ajustari in sistemul de asigurari sociale trebuie facute fara a afecta minimul necesar pentru homeostaza sistemului (nu este insa facil de evaluat care sunt praguri critice). Societatile (economiile) au praguri critice specifice, in functie de configuratia locala a contractului social, care depinde de multi factori.

Reforme pot avea loc si in state industrializate (cu economii mature) pentru a creste robustetea sistemului, pentru a mari performanta economica. Criza actuala a reliefat, in opinia mea, superioritatea “modelului” cvasi-corporatist german, care se bizuie pe dialog intre parteneri (partide politic/guvern, cercurile de afaceri, sindicate), inclusiv la nivel de firma (prin mitbestimmung)[12] si care nu a neglijat productia industriala autohtona.

d/ Problema corectitudinii (fairness) devine mai acuta in perioade dificile, cand oamenii sunt mai atenti la inechitati, la functionarea defectuoasa a institutiilor. Tocmai pentru a preveni raspandirea cinismului, nepasarii, egoismului, este necesar ca corectitudinea sa fie promovata de liderii politici. Coeziunea sociala, robustetea(rezilienta) sistemului depind de modul in care se operationalizeaza contractul social intre cetateni si putere.

e/ Moderarea asteptarilor oamenilor avand in vedere ca se intra intr-o perioada cu ritmuri de crestere economica mult diminuate (se profileaza o stagnare economica pentru cea mai mare parte a UE, pentru o perioada lunga de timp); este nevoie de masuri care sa intareasca sentimentele de solidaritate, de grija fata de natura. Aici putem discuta si despre aspectul identitar, de functionarea unui ethos colectiv, care poate mari robustetea unui sistem. Dar patriotismul, ca trasatura benefica, nu este acelasi lucru cu un nationalism, populism desantat, ce poate conduce la politici publice gresite si la ostilizarea partenerilor –ceea ce ar conduce, finalmente, la o stare mai rea a sistemului regional (international), daca si paretenerii ar reactiona in mod similar. Exista si varianta izolarii celui care incalca regulile/principiile de baza ale regimului international.

f/ Lanturile de aprovizionare (supply chains) de baza reclama dispozitive de back up, rezerve, o optimizare care care sa tina cont de riscuri ale distantelor foarte lungi)[13]. Se manifesta de altfel un proces de “revenire la matca”, de reapreciere a utilitatii proximitatilor ca mijloc de diminuare a riscurilor, ceea ce nu inseamna ca pietele se inchid. De asemenea, un sistem (economie) este bine sa isi diversifice pietele de desfacere ca si sursele de investitii, pentru a diminua vulnerabilitati.

Costul de oportunitate al neingrijirii pamantului creste exponential in conditiile crizei ecologice; este nevoie de o politica ferma de protectia pamantului agricol in Romania, care este si un activ al UE. Politica Agricola Comuna (CAP) trebuie sa tina cont de criza ecologica.

g/ In industria financiara este nevoie de o reforma care sa conduca la simplitate, ce in sine poate furniza mai multa robustete; tot aici este nevoie de mecanisme de back up, de reguli de conformare si prudentialitate interna mai riguroase. Acestea din urma sunt necesare oriunde, pentru a reduce vulnerabilitati. Bancile centrale trebuie sa treaca de la atentia acordata prevalent stabilitatii preturilor, la una de ansamblu, care include grija pentru stabilitate financiara; stabilitatea preturilor nu garanteaza, ipso facto, stabilitatea financiara.

Pe plan international este nevoie de un regim care sa reduca din functia destabilizatoare a finantelor. FSB (The Financial Stability Board), BIS (The Bank for International Settlements), institutii publice specializate din SUA si UE au de jucat un rol esential in acest scop. Cei care spun ca avem nevoie de un nou Bretton Woods[14], au dreptate in opinia mea. Actorii cu greutate in spatiul global (in special SUA) trebuie sa fie constiente de externalitatile pe care actiunile lor le produc.

h/ O globalizare negestionata cauzeaza mai multe necazuri decat beneficii. Daca globalizarea nu va fi gestionata putem cunoaste o inversare fortata a procesului, cu protectionism virulent, cu formarea de blocuri comerciale inamice (asa cum s-a intamplat la finele sec XIX si in perioada interbelica din sec XX).

i/ Reforme ale structurilor de guvernanta in UE (ale zonei euro) care sa stavileasca fortele centrifuge. Altminteri, proiectul european este amenintat, ceea ce poate renaste strigoi ai trecutului. Politicile de coeziune trebuie sa devina mult mai eficace pentru a repara “fracturi” in UE, in zona euro. Exista o distributie a activitatilor economice (industriale) care creeaza asimetrii periculoase, diferente mari in capacitatea de a amortiza socuri.[15]

j/ O conduita atenta fata de natura implica luarea in calcul a noxelor pe care actiunea umana le produce; firmele trebuie sa suporte costurile externalitatilor negative pe care le produc.

k/ Atitudinea liderilor, a elitelor politice. Unde se produce un divort, un “disconnect” intre acestea si cetateni lucrurile nu au cum sa nu se strice. Fara responsabiltate, institutii democratice care sa oblige la “dare de seama” (accountability), se casca o falie ce macina un sistem, ii submineaza robustetea. Aceasta observate este valabila si inauntrul UE, in relatia intre institutii europene si cetatenii statelor membre.

De la lideri se asteapta sa ofere speranta, o perspectiva ca sistemul poate functiona mai bine!  Increderea in lideri este esentiala pentru mobilizarea resurselor interne, pentru depasirea unor momente dificile.

l/ Informatia corecta si la timp devine un ingredient esential pentru protejarea robustetii sistemului. Conteaza mult daca aceasta informatie este utilizata in mod adecvat, daca guvernele au capacitate de procesare[16] corespunzatoare. Intervine aici calitatea leadership-ului, care este de citit si prin prezenta in pozitii de decizie cheie a unor persoane bine pregatite. Functionarea unor mecanisme de selectie a celor ce iau decizii  face parte din procesul de mobilizare a resurselor interne.

In UE si NATO colaborarea de natura informativa joaca un rol special in relatiile dintre state.

m/ Reexaminarea algoritmilor in luarea deciziilor implica o analiza mai “rotunda” (holistica), care sa faca apel la un evantai cat mai larg de informatii si care sa tina cont de posibile evenimente extreme (lebede negre/black swans); atragerea expertilor la procesarea info brute si la formularea punctelor de vedere ajuta decizii mai bune (sigur, se pune aici problema accesului la info clasificata, dar care nu este insurmontabila)

5. In loc de concluzie: este o noua revolutie industriala solutia?

Este posibil ca marea criza de acum sa ne plaseze pe un downswing al unui ciclu foarte lung, tip Kondratiev (Schumpeterian), care s-ar suprapune si cu o deteriorare a starii morale, un fel de sindrom spenglerian. Se poate iesi din aceste chingi, ale ciclurilor lungi? Teoretic ai zice ca da, daca s-ar impleti noi castiguri tehnologice (o noua revolutie tehnologica) cu o resuscitare a valorilor morale. Unii (Garri Kasparov, Peter Thiel, Robert Gordon, etc) nu cred intr-o noua revolutie industriala; Kenneth Rogoff nu este asa sceptic in timp ce altii mizeaza pe nanotehnologie, biologie moleculara, neurostiinta, materiale noi, etc. Problema este, in esenta, a timpului pe care il avem la dispozitie pentru a depasi bariere. Omenirea, daca va evita un cataclism nuclear si pandemii ce ar duce-o spre extinctie, poate cunoaste noi salturi tehnologice, care ar catapulta-o intr-o alta era –sa ne gandim la explorarea altor planete, la posibilitati nascute de ruperea dependentei de resurse epuizabile ale Terrei. Dar timpul conteaza decisiv avand in vedere provocarile prezentului si viitorului imediat. Oamenii concreti, cei mai multi dintre ei, judeca viata lor, a copiilor lor…adica prezentul si deceniile imediat urmatoare si mult mai putin perspectiva indepartata.

Cat priveste sansa ca o noua revolutie industriala sa redreseze competitivitatea unor tari industrializate in competitia globala sunt multe de discutat. Intrucat economiile emergente din Asia participa tot mai intens la procesul inovational fructificand noile tehnologii. SUA par sa fie mai bine inzestrate decat Europa in privinta capacitatii de a promova si capitaliza noi tehnologii; poseda si o excelenta, inca inegalabila, in mediul academic de varf.[17]

In final as mai spune ceva: tehnologia in sine nu rezolva probleme sociale, conflicte intre grupuri de oameni. Asa cum se face distinctie intre hard si soft power tot astfel se cuvine sa cautam rezolvari in tesutul economic si social, in raporturile dintre oameni, asa cum se configureaza acestea in alocarea resurselor, productie si distributia veniturilor. Altfel spus, este bine ca cetatenii sa fie stimulati, chiar ajutati sa fie mai “independenti” (englezii ar spune self-reliant). Dar rezolvarea de fond nu se poate face prin practicarea unui darwinism social; o astfel de cale ar fi  intoarcere in timp, ar conduce la barbarie. Trebuie ca guvernele sa gaseasca o traiectorie ce ar concilia nevoia de redimensionare (ajustare in raport de posibilitati) a bunurilor publice oferite de stat (care sa apere principiul “sanselor egale”), cu mai mare bizuire a oamenilor pe eforturi proprii si cu masuri care sa repare sentimentul de echitate –in sensul  evitarii “socializarii pierderilor” in timp ce unele sectoare economice (finanta, mai ales) sunt aparate fiindca prezinta “riscuri sistemice”.

PS.text pe baza prezentarii facute la simpozionul organizat de Academia Romana si Ministerul Apararii: “Securitatea nationala in societatea bazata pe cunoastere. Intelligence, cunoastere strategica si decizie”, 26 noiembrie 2012

Referinte selective

- Acemoglu, Daron and James Robinson (2012): “Why Nations fail? The Origins of Power, Prosperity and Poverty”, New York, Random House

- Bremmer, Ian (2012), “Every nation for itself. Winners and losers in a G-zero world”, New York, Portfolio

- Colvin, Geoff (2012), interview with admiral Michael Mullen:“Debt is still biggest threat to US security”, CNNmoney, 10 May

- Haldane, Andrew (2009), ‘Rethinking the financial network”, Bank of England  policy paper,

- Fukuyama, Francis (2011), “The Origins of Political Order”, London, Profile Books

- Gladwell, Malcolm (2002), “The Tipping Point. How Little Things Can Make a Big Difference”, New York, Little, Brown and Company

- Kennedy, Paul (1992), The Rise and Fall of Great Powers”, New Haven, Yale University Press

- Krugman, Paul (1991), “Geography and Trade”, Cambridge (US), MIT Press

- Kasparov, Garry si Peter Thiel (2012), “Our dangerous illusion of technological progress”, Financial Times, 9 November

- Lamfalussy, Alexander (2000), “Financial crises in emerging markets”, New Haven, Yale University Press

- Lieberman, Robert (2011), “Why the rich are getting richer”, Foreign Affairs, January

- Minsky, Hyman (1986), “Stabilizing an unstable economy”, New York, Mc Graw Hill

- National Intelligence Council, “Global Trends 2030” Washington DC, comentate de Ian Bremmer in “China is the elephant in the situation room”, 24 december 2012, Reuters

- Prigogine, Ilya (1977), “Self-Organization in Non-Equilibrium Systems” Wiley

- Rodrik, Dani, (2007), “One economics, many recipes”, Princeton, Princeton University Press

- Rogoff, Kenneth (2012), “Innovation crisis or financial crisis”, Voxeu, 12 November

- Sinn, Hans Werner (2012), “The Green Paradox”, Cambridge, MIT Press

- Shiffrin, Anya (2012), “The tide goes out in Spain”, Reuters, 27 December

- Spence Michael, (2012) “Underinvesting in resilience”, Voxeu, 19 November

- Stiglitz, Joseph (2010), “Risk and global economic architecture. Why full integration may be undesirable”, Proceedings, American Economic Review, May, pp.388-393

- Taleb, Nassim (2007), “The Black Swan”, New York, Random House

-……………… 2012), “Anti-fragile: things that gain from disorder”, New York, Random House

- Traynor, Jan, (2011), “US defence chief blasts Europe over NATO?, 11 June


[1] Rezilienta si robustetea sunt inter-sanjabile ca echivalenta semantica

[2] Amiralul Michael Mullen, fostul sef al statului major integrat al fortelor militare ale SUA, afirma in 2012 ca indatorarea publica devine o amenintare pentru securitatea nationala a SUA (vezi Geoff Colvin), ceea ce ne aduce aminte de conceptul de “supraextindere” (overstretch) al lui Paul Kennedy.

[3] Imparatesc opinia ca asa cum functioneaza in prezent, zona euro, chiar daca politicile bugetare fac apel la stabilizatori automati pentru amortizarea de socuri, este mai constrangatoare (mai rigida) decat regimul etalon aur din perioada interbelica din secolul trecut (vezi si Barry Eichengreen)

[4] Este de notat declaratia lui Robert Gates, inca secretar al apararii al SUA la acea data (iunie 2001): el a avertizat europenii (UE) ca este necesar ca ei sa-si aduca o contributie pe masura la resursele NATO, pentru ca SUA sa nu fie nevoite, la un moment dat, sa se distanteze  avand in vedere provocari mari ale secolului XXI.(Jan Traynor)

[5] Anomiile sociale din Spania, Grecia, Portugalia sunt un semnal de alarma pentru UE (vezi si Amy Shiffrin, 2012)

[6] Explicatia este furnizata de starea bancilor mama, a economiilor unde acestea isi au sediul.

[7] Pentru o analiza a modului cum lucruri mici pot avea efecte mari vezi Gladwell (2002)

[8] Trebuie spus ca exista procese cu evolutie inexorabila, ce cu greu pot fi contracarate. Totusi, cresterea entropiei precum emisia de carbon reclama actiune neg-entropica.

[9] Potrivit datelor UE cheltuielile cu bunuri de capital in Romania facute de bugetul public in ultimul deceniu au fost de cca 5% din PIB, un nivel dintre cele mai inalte in Uniune. In fapt, daca observam ce s-a materializat este ca si cum bugetul public ar fi cheltuit intre 2-2,5% din PIB. Restul este risipa, extractie de rente.

[10] O analogie poate fi facuta cu cresterea veniturilor fiscale intr-o economie unde ineficienta colectarii este mare. Combaterea evaziunii fiscale si extinderea bazei de impozitare pot aduce venituri suplimentare considerabile. In Romania eficienta colectarii este mult inferioara celei consemnate in cele mai multe dintre tarile UE (incasarile fiscale autohtone sunt de 27-28% din PIB fata de o medie de 39-40% in UE).

[11] Si absorbtia fondurilor structurale si de coeziune este discreditanta pentru institutiile autohtone nivelul  sau fiind printre cele mai scazute in UE

[12] Si in Italia functioneaza structuri corporatiste, dar performanta sistemului (robustetea sa), in ansamblu, este inferioara celei din Germania. In Italia exista extractia de rente din sistemul public ca si rezistenta la schimbare sunt semnificative. Cu aceste fenomene se lupta guvernul Mario Monti

[13] Este de revazut modelul de aprovizionare “just in time”

[14] Este vorba de acordurile de dupa al doilea razboi mondial, care au pus temelia sistemului financiar international, inclusiv prin crearea FMI si a Bancii Mondiale.

[15] Paul Krugman anticipa cu ani buni inainte de formarea zonei euro ca moneda unica va accentua diferentele ca distributie a activitatilor industriale, o “mezzogiornificare” a Sudului zonei (1991,p.80)

[16] Drept este ca si cei care furnizeaza informatie trebuie sa fie atenti ca procesarea interna (in cadrul serviciilor de informatii) sa nu altereze caracterul informatiilor.

[17] Europa 2020 este un program destul de vag, slabit de criza economica actuala.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "28 comments" on this Article:

  1. Vlad A spune:

    interesant articol.
    de ce scade robustetea ?
    cind europenii care au colonizat america isi mutau carutele cu coviltir din est in vest aveau un singur capital : curajul si forta bratelor mintii. si au cultivat pamintul si si au inmultit vitele hranindu se si hranindu si copiii. pavaza le era pusca si cuvintul. parazitii ( vizibili si invizibili) insotesc lumea vie de la nastere pina la moarte. unii coabiteaza, traiesc in aparatul digestiv furind o parte din hrana, altii patrund in singe, ataca organele vitale si dispar odata cu gazda.
    ps : lumea noua e mai aproape de noi pentru a intelege involutia si slabirea rezilientei.

    • eu****** spune:

      S-au dus vremurile acelea…
      Amentintarile de atunci erau infinit mai mici decat amenintarile de acum…
      Cei vechi, desi mai simpli, erau mai puternici decat cei noi, cei de acum…
      Ca sa explic altfel ai mai multi bani acum, dar asta nu inseamna ca iti raman mai multi bani ca in trecut si poti sa faci mai multa branza..

      Tehnologia are partile ei bune si cele mai putin bune – entitatile sunt extrem de vulnerabile la orice fel de atac, nu mai este ca pe vremuri sa iti iei caruta si sa te duci putin mai incolo, intr-o grota…

    • ww spune:

      “- noi tehnologii informationale si comunicationale cresc vulnerabilitatea sistemelor informatice care sunt cu un pas in urma in a se apara de virusare, de accesare neingaduita (hackers).”

      Daca o traducere este vazuta la noi ca si contributie, eu unul renunt la limba romana…

  2. alex spune:

    http://cluborlov.blogspot.ro/2012/06/fragility-and-collapse-slowly-at-first.html

    Este bine ca Taleb si teoriile sale devin incet-incet mainstream, insa eu vad ca teoriile lui au o mica problema. Taleb vede (cel putin din ce a publicat pana in acest moment, posibil sa nu aiba inca un cadru stiintific adecvat pentru a merge mai departe cu ideile sale) fragilitatea/robustetea/antifragilitatea ca proprietati/atribute ale sistemelor.

    Insa este posibil ca aceste proprietati sa fie masurabile si ele de fapt sa fie expresii ale unor valori cuantificabile ale distrugerii acumulate si nemanifeste din sistemele respective.

    Eu cred cu putere ca asa cum in sisteme se creaza incontinuu valoare/robustete etc, la fel se creaza si distrugere/fragilitate- tot pe o functie exponentiala. Distrugerea, chiar si cea virtuala (nemanifesta)- este o valoare si nu o proprietate/atribut si poate fi masurata.

    Este doar o chestiune de timp pana sa ajungem la masurarea (din ce in ce mai precisa) a distrugerilor nemanifeste (virtuale) dintr-un sistem. Inclusiv cel economic.

  3. victor spune:

    daca tu crezu ca serviciile publice intaresc robustetea…si ca poata (cu adevarat) libera slabeste un sistem…

    Eu nu cred in asa ceva, cred doar intr-o reasezare a cererii si ofertei pe cale naturala, ceea ce se si intampla acum si ceea ce guvernele incearca sa impiedice de dragul vremurilor de boom…trebuie sa invatam sa fim mai flexibili nu mai rigizi, doar asa ne putem mentine in varf.

  4. r2 spune:

    aveti mare grija de care parte a baricadei se afla problemele alea de ordin cognitiv descrise de kahneman si tversky, domnule daianu ;)

  5. T. St. spune:

    Krugman, Stiglitz, Nassim Taleb, Kasparov… brrr… ce gusturi!

    Impresii: text prolix, obositor, plicticos, saturat de pretiozitati de limbaj, platitudini si pedanterie didactica, forma de prezentare inadecvata forumurilor de discutii (care sint altceva decit publicatiile de profil sau cursurile universitare), referinte bibliografice in exces, dar edificatoare in privinta nivelului intelectual si profesional al autorului (fost ministru de finante si investitor de succes prin firma lui Cristian Sima, sa nu uitam).

    Nu ma leg decit de un singur detaliu pentru ca nu credeam ca in afara de Al Gore mai exista cineva pe planeta care sa mai bata cimpii si in 2013 pe tema asta rasuflata:
    Schimbarea de clima indica dereglari in relatia omului cu natura. Aici trebuie sa mentionam sirul de fenomene extreme, a caror proliferare invalideaza chiar perceperea lor ca evenimente extreme, rare (tail events/lebede negre, cum le-a numit Nassim Taleb, 2006).

    Schimbarile climatice NU indica dereglari in relatia omului cu natura indiferent ce crede caricaturalul Nassim Taleb despre asta sau despre fenomenele extreme in general. (A propos, daca “tail events” inseamna “lebede negre”, black swans ce mai inseamna?)

    P.S.
    1. Daca cineva a citit pina la capat articolul de mai sus si ma vede intr-un bar, sa vina sa imi spuna si are de la mine o bere.

    2. De-as avea copii la facultatea unde preda Daniel Daianu si ar fi tentati sa ia unul din cursurile lui, as fi dispus la orice forma de santaj parintesc ca sa ii fac sa isi schimbe gindul. As merge pina la a-i ameninta ca ii dezmostenesc. Ca s-o dau de-a dreptul si sa nu ma mai ascund dupa cires: as prefera sa ramina analfabeti.

    • r2 spune:

      l-am citit eu…. ma rog, cu mici salturi pe final. daca ma calific si asa, I’ll take the beer!
      iti dau dreptate, mai putin intr-o privinta. nu e de ras, e de plans.

    • Razvan Orasanu Razvan Orasanu spune:

      Trebuie sa spui in care bar – si fac precizarea ca am citit tot pana la “referinte selective”. Nu stiu, deci, daca ma calific pentru berea promisa.

      Totusi, nu este neaparat plicticos daca intelegi contextul – domnul Daianu vorbeste la o conferinta unde exista o participare semnificativa de oameni implicati in domeniul sigurantei nationale. Cu alte cuvinte, aceasta insiruire importanta de vulnerabilitati sistemice intrezarite printre randuri se refera la intreg SISTEMUL – caruia ii scade rezilienta/robustetea din pricina unei sumedenii de factori.

      Solutii? Doar mobilizarea resurselor interne – atentie, insa, asta se face centralizat intr-un sistem/ ambient descentralizat complet, reformele institutionale care in Romania inseamna schimbarea palariei unei Marii si o chestie cu supply chain care mascheaza sau re-explica mai vechea idee a teoriei redundantei sistemelor – cea care spune ca din orice punct A in punct B al sistemului trebuie sa ai minimum doua cai sa ajungi, astfel incat daca orice “curea de transmisie” dispare, sistemul sa aiba redundanta. Ultima este si o risipa de resurse fenomenala, chiar mai ineficienta decat sistemul “siloz” cu anumite parti din sistem ermetizate.

      Mai observa ca dl Daianu vorbeste si de problemele de coordonare nascute din complexitate mai mare. Intelegi? Adica un alt sistem, carevasazica, daca s-ar organiza inteligent, descentralizat, periferic si mai ales “just in time” ca sa introducem un nou concept de supply chain, daca tot vorbim de asta, ar avea o sansa, mica, ce e drept, in contra-pondere.

      In fine, copilul daca s-ar duce la cursul lui Daianu ar trebui sa isi ia notite stufoase, sa mearga la literatura citata, sa o citeasca in integralitate, sa revina la autor, sa reciteasca, sa isi puna problema ” si asta de ce e important si la care sistem se aplica?” si abia apoi ar avea o sansa sa inteleaga. Totusi, nu e seminar, este o prezentare unde se presupune ca au fost o sumedenie de specialisti. Noi ne dam cu parerea ca profani :) ) – nu stiu daca si cu o bere in fata.

  6. eu****** spune:

    Ma paste un sentiment : criza este ca un razboi, un razboi economic
    Se poate iesi din el prin consens intre puteri.
    Daca NU. scapa cine poate, si nu vor fi prea multi, cu costuri uriase!

  7. Liviu Petre spune:

    Extrem de provocator acest mic compendium al domnului Daianu.
    Trebuie sa imi recunosc imediat inaptitudinea escaladarii unor inaltimi de studiu cum sunt cele abordate aici, dar indraznesc sa recunosc ca am facut imediat o legatura cu un articol de pe Wikipedia (deh, scuze…) care m-a impresionat: http://en.wikipedia.org/wiki/Bronze_age_collapse.
    Am aflat, in acest context, de o explicatie posibila, si pentru mine cea mai ‘far reaching’, pentru colapsul mentionat, si anume ca “General Systems Collapse theory, pioneered by Joseph Tainter, hypothesizes how social declines in response to complexity may lead to a collapse resulting in simpler forms of society.” As fi foarte interesat, domnule Daianu, daca ati putea comenta intr-un alt eseu, implicatiile teoriei lui Tainter.
    Pentru cei interesati, indraznesc sa recomand ‘for a start’ si http://en.wikipedia.org/wiki/Joseph_Tainter (“…sustainability or collapse of societies follow from the success or failure of problem-solving institutions[3] and that societies collapse when their investments in social complexity and their “energy subsidies” reach a point of diminishing marginal returns.”). Si, pour la bonne bouche, http://www.youtube.com/watch?v=G0R09YzyuCI. Enjoy!

  8. Mihai Ionescu spune:

    Stimate domnule Alex,
    Problema aflarii viitorului, chiar restrins la “masurarea distrugerilor virtuale (in sens de potentiale – n.a. ) dintr-un sistem”, a gasit o solutie care s-ar putea sa va zdruncine putin “credinta cu putere”, anume faptul ca determinismul exclude libertatea. Excluzind libertatea avem mari probleme cu ratiunea, tocmai aceea care “a aflat viitorul”. Un fel de distrugere prin ea insasi. Dar daca aceasta credinta va face fericit, eu va respect optiunea.

    Stimate domnule Daianu,

    Am apreciat intotdeauna articolele domniei voastre din zona finantelor si nu inteleg ce anume v-a atras de data asta in sfera publica, mai mult decat intersectia acesteia cu moneda si imaginea acesteia in lumea reala a marfurilor si serviciilor ( si aici nu stiu de ce ma bate gandul ca moneda isi bate moneda ).

    Exceptand faptul ca m-as fi asteptat ca Nassim Taleb sa fi fost citat cu articolul din Harvard Business Review ( octombrie 2009, pg 78-81 – “The six mistakes executives make in risk management”, mai ales in ceea ce a facut poteca in zona bancara: “no one should have a piece of the upside without a share of the downside”, chiar daca nu este o expresie taleb-iana), restul lucrurilor sunt documentate. Este drept insa ca sistemele tehnice mari, complexe si esentiale unei natiuni au o alta “logica” decat cele economice si doar cuplajul actual extrem de strans impreuna cu preeminenta rentabilitatii asupra sigurantei au dat nota dominanta. Nu apar referiri asupra acestui fapt, ceea ce nu este un lucru rau in sine, decat daca ar reiesi ca ambele genuri ar avea acelasi comportament. Daca facem o clipa abstractie de faptul ca cele doua genuri de sisteme sunt intotdeauna in simbioza cu cel politic, am putem sa punctam o nota specifica a acestui din urma sistem, anume faptul ca, spre deosebire de celelalte doua unde o solutie poate fi buna prin ea insasi, in zona politica o solutie mai trebuie sa fie si legitima (“vointa poporului” atat de eclipsata in literatura anti-contractualista prin argumente din ce in ce mai elucubrante).

    Acesta este si principalul lucru care-l vad deplasat fata de firesc: problema, analiza si solutiile sunt prezentate in ipoteza unei administratii/guvernari tehniciste. Este adevarat ca o guvernare tehnicista este o solutie de urgenta, un compromis indeobste acceptat fata de perspectiva blocarii actului de conducere, a imposibilitatii conducerii efective si a totalitarismului. Dar aceasta este exceptia. Si nu trebuie uitat ca aceasta exceptia trebuie sa aiba viata scurta, caci daca avem sansa sa scapam de dictatura in schimb o guvernare tehnicista prelungita conduce in mod natural la o birocratie generalizata. Si asta poate sa fie mai ingrozitoare decat o dictatura.

    As avea multe intrebari, subiectul fiind foarte suculent. Ma opresc la una singura, poate si din iluzia ca odata si odata s-ar coagula o opinie publica constructiva in domeniul sigurantei sistemelor esentiale natiunii. Domnule Daianu, credeti ca teoria managerului universal poate fi aplicata in astfel de sisteme ? Putem accepta riscul lipsei de experienta a unei conduceri executive ? Ce parere aveti daca conducatorul institutiei responsabile de gestiunea situatiilor de urgenta ar avea o singura calificare, anume in cresterea cailor de rasa ? Sunteti un formator de opinie, drept pentru care aveti competenta “to give the public the means of forming an opinion” (Fox, parca) nu doar citate academice, de aceea cred ca opinia dumneavoastra conteaza mai mult decat a unui ionescu.

    In treacat as mai puncta un lucru care ar fi amuzant, daca n-ar fi tragic, si anume pozitia dominatoare a conducerii financiare a societatii (preeminenta “financiarului”). Daca financiarul este liderul de necontestat, de ce nu il vedem in primele etape de restabilire de dupa dezastru ? In zona publica am vazut reactia unui mare economist (parca ati fost in biroul lui, nu-i asa?) care a asteptat cateva zile reactia pietei libere pina sa adopte o pozitie. In zona industriala sunt esentiale resursele materiale si umane deja existente. Uitati-va, de exemplu, la lista de probleme relevate urmare a celei mai mari avarii din sistemul electroenergetic al USA. Cate dintre ele credeti ca pot fi gestionate in timp real de o conducere financiara, de un MBA-ist de exemplu ? Oare nu ne inselam cantand “money makes the world go around” ?

    Cu nedisimulata stima,
    Mihai Ionescu

    PS Nu mai beau bere, din pacate. Nu ca n-as vrea, dar cica nu mai am voie. Se poate un pahar de vin rosu ?

    • alex spune:

      Buna ziua Mihai Ionescu,

      Acum am vazut raspunsul.

      Legat de masurarea “distrugerilor virtuale” si de determinism vs. libertate- sa stiti ca nu aveti dreptate. A masura o “distrugere virtuala” nu inseamna ca aceasta se va produce (daca “masuram” unui pacient un ficat bolnav nu inseamna ca va muri…de ex).

      Existenta unei “distrugeri virtuale” si masurarea acesteia nu inseamna ca virtualitatea va deveni realitate- sunt necesare: a. lipsa de actiune (lasarea sistemului in starea in care se afla); b. in unele cazuri existenta unui stresor suficient de puternic incat sa induca “materializarea” distrugerii. Aceste doua conditionalizari nu sunt in nici un caz deterministe, mai ales prima dintre ele. Indiferent de masurarea “distrugerii virtuale”, libertatea exista in sistem…

      In literatura romaneasca avem exemple destule. Unul mai evident- cel cu drobul de sare. Faptul ca ai drobul de sare deasupra capului nu este determinist, poate doar in povestea respectiva.

      Tot ce am spus eu e ca Taleb greseste vorbind de fragilitate ca atribut al unui sistem, si nu ca valoare masurabila. Parerea mea este ca si Taleb o sa discute (pe masura ce isi clarifica cadrul teoretic, sau poate este doar o tactica de marketing) despre masurarea fragilitatii/robustetii etc (iar fragilitatea este expresia distrugerii virtuale). Referintele din cartea lui curenta despre antifragilitate sunt foarte putine, insa chiar si asa: “we can easily detect AND EVEN MEASURE FRAGILITY by evaluating how convex or how concave….” (pag 267- editia engleza). Sper ca discutiile sa evolueze in aceasta directie cat de curand.

      Toate cele bune.

      • Mihai Ionescu spune:

        Stimate domnule Alex,
        Nu doresc o polemica, dar cred ca “a masura” ceea ce nu exista in realitate, este o exprimare pe care limba engleza si-ar putea-o permite. Nu vad insa cum si-ar face loc in limba romana. N-am auzit, pina acum, vreun medic care sa “masoare” speranta de viata in cazul unui om avand “ficatul bolnav” , dupa cum ne spuneti in exemplul dumneavoastra. Nici in literatura romaneasca nu am intilnit verbul “ a masura” complementat de un fapt viitor, decat in licente poetice. Avem in schimb estimari, previziuni, aprecieri, credinte si alte asemenea. Iar in povestea drobului de sare, accentul cade mai mult pe “determinismul” prostiei omenesti, decat pe modul de apreciere a unor evenimente putin probabile. Eu cred ca a avea un drob de sare deasupra capului poate sa fie un lucru cert, daca observatorul nu are deficiente de perceptie a realitatii, de aceea nu imi dau seama ce ati vrut sa spuneti cu “faptul ca ai drobul de sare deasupra capului nu este determinist”. Dar cred ca orice vorbitor de limba romana care ar fi ingrijorat de soarta sa in proximitatea drobului de sare, va realiza orice altceva decat actiunea de a masura. Am incercat sa fac cateva improvizatii asupra unor texte clasice, dar am renuntat cand am ajuns la “masurarea timpului probabil”.
        Daca ati utiliza un alt verb decat “a masura” as fi de acord cu exprimarea pozitiei dumneavoastra, mai putin partea cu “tot pe o functie exponentiala’ caci n-am inteles-o, cat si partea cu “o chestiune de timp pana sa ajungem la masurarea (din ce in ce mai precisa) a distrugerilor nemanifeste (virtuale) dintr-un sistem”, deoarece cu cat luam in considerare mai multe variabile “putin probabile” (pentru a avea o imagine “cat mai precisa”), cu atat ajungem la mai multe manifestari probabile ale sistemului analizat (efectul “bataii din aripi a unui fluture”). Imi este teama ca raspunsul celui mai performant calcul privind “masurarea” comportamentului “precis” a unui sistem complex va fi: se poate intimpla orice.
        Cu stima,
        Mihai Ionescu

        • Liviu Petre spune:

          Aha, deci “raspunsul celui mai performant calcul privind “masurarea” comportamentului “precis” a unui sistem complex va fi: se poate intimpla orice.” Si atunci? Ca sa citez acum din domnul Daianu: “Ce este de facut?” (atunci cand robustetea sistemelror scade, zi de zi, ceas de ceas si in proportie de masa :) ) Eei, aici este buba, pentru ca raspunsurile trecute in revista fugar in text sunt cam toate, din categoria “N-ar Fi Rau Sa Fie Bine”. Este fascinant sa prizezi gandurile celor care sunt ‘the flavor of the month’ , dar cum sedimentezi astfel de ganduri in actiune practica? Taleb inteleg ca are acest ‘knack’ cand vine vorba de un portofoliu investitional (altii nu il au, e.g. Cristian Sima care a plecat dupa lebede in Islanda, un taram cu experienta practica verificata :) in ‘cai verzi pe pereti’, aka black swans, investitionali, dar care este guidebook-ul si user manual-ul (de ce nu “Black Swans for Dummies” :) ) la scara unor sisteme politico-economice globale?

          • alex spune:

            Studiaza stocurile de distrugere virtuala acumulata si black swan-urile devin foarte usor de intrevazut. Singurul lucru pe care nu il stii e cand se vor manifesta (cand apare “stresorul” declansator). Doar daca nu provoci tu manifestarea lor, caz in care ai toate elementele unei masuratori perfecte…

            Bancile au avut pe tava atat masurarea distrugerii virtuale (pe la ele trec bilanturile tuturor firmelor, cifrele statelor etc) cat si stresorul (factorul declansator al distrugerii)- recte chiar ele.

        • alex spune:

          Buna ziua,

          Nu polemizam, doar intamplator e un subiect care ma pasioneaza- un “hobby”.

          Daca vreti sa fim foarte precisi in terminologie, atunci putem folosi “previzionare” legat de distrugerea virtuala (care este posibil sa se manifeste in viitor). Insa aceasta reiese si din folosirea termenului de “virtual”- care exprima o posibilitate si nu o certitudine (atata vreme cat exista libertate vs determinism).

          Practic termenul de “estimare” sau “previzionare” este inclus in “virtual” (“embedded”)- la fel cum termenul de “estimare” sau “previzionare” este inclus in conceptul de “risc”- despre care spunem de multe ori ca este masurat, nu? Eu am considerat ca ar fi un pleonasm sa folosesc si “estimare” si “virtual”…asa ca vorbesc de “masurarea distrugerii virtuale”- e posibil ca intr-o analiza strict stiintifica sa nu am prea mult succes cu acest termen :)

          Legat de acumularea distrugerii pe o functie exponentiala, e o discutie lunga. Dar eu cred ca asa se intampla lucrurile. Si ca (in mod contrar viziunii lui Taleb) in anumite situatii distrugerile virtuale se acumuleaza in sistem (ca stocuri de distrugere) iar cand “explodeaza mamaliga” stocurile de distrugere virtuala devin manifeste si se compenseaza din stocurile de bogatie. E o greseala sa credem ca distrugerea e doar flux, nu si stoc.

          Toate cele bune.

          • Mihai Ionescu spune:

            Buna seara,
            Ceea ce ma “deranjeaza” in privinta acumularii distrugerii pe o functie exponentiala este faptul ca imi pare un mers pe muchie de cutit fata de determinismul istoric, determinism care imi repugna chiar si la simpla lectura. Evident, o problema de optiune. A mea. In rest, observ si eu ca unele evenimente majore negative au drept cauza o suma de evenimente minore, ceea ce ar fi in acord cu teoria acumularii distrugerii. Dar este un subiect nou pentru mine si nu ma aventurez mai departe. Succes acelora care vor cauta raspunsuri in aceasta materie.
            Cu stima,
            Mihai Ionescu

            • alex spune:

              La fel de determinist precum ciclul economic…daca distrugerea se acumuleaza intr-un sistem la un moment dat stim ca “rabufneste”, insa nu stim cand si cum (exact). “Cand” chiar este greu sau imposibil de stiut, “cum” poate fi modelat cu o putere de calcul fantastica intr-un model comprehensiv cu sisteme complexe intrepatrunse. Dar “cum” depinde si de “cand”- asa ca nu e chiar atat de determinist totul cum ar parea la prima vedere. E o mare doza de necunoscut.

              E mai complicat cu acumularea distrugerii, nu toate sistemele sunt capabile sa acumuleze distrugere (fie ele simple sau complexe). Insa exista “recipiente” capabile sa retina timp indelungat stocuri de distrugere virtuala. Doua exemple fundamentale: “persoanele fizice” si “persoanele juridice”. :)

              Toate cele bune si mi-a facut placere sa conversam. Sper sa ne mai intersectam ideile.

              Alex

    • Mihai Ionescu spune:

      Erata, probabil inutila: v-am confundat cu dl Croitoru. Dumnealui a declarat public ca a fost in biroul dlui Alan Greenspan. Nu stiu daca si dumneavoastra impartasiti aceleasi idei. Nici nu stiu daca conteaza. Oricum imi cer scuze.

  9. utug spune:

    Am citit cu mare interes acest text scris cu har si am salvat acest text intr-un Folder cu documente importante.
    Ca si in alte texte asemanatoare ma deranjeaza cuvantul “criza”.Inteleg ca “criza” este o boala a sistemului financiar, a economiei, precum “Criza Mondiala 1929-1933″ si cea din prezent. Care este cauza acestei boli ? Situatia aceasta s-a intalnit si se intalneste inca in medicina cand pana la descoperirea cauzei unei boli, a agentului etiologic, se foloseste acelas termen, criza sau rau, de stomac, de inima, de oase, pe romaneste sau pe latineste “patie”, respectiv gastropatie, cardiopatie, osteopatie. Cand parazitul Plasmodium Falciparium transmis de tantarul Anopheles producea boala denumita inca “aer rau de balta” (malaria), bolnavul a putut beneficia si de tratament pentru cauza bolii nu numai pentru febra. Poate ca in prezent noi tratam numai simptomele crizei dar nu si cauza.
    Sa fie criza din prezent echivalent cu ceea ce evoca Pearl Buck [Premiul Nobel 1938 - The Good Earth] in textul cules din folclorul chinez: “Cand cei bogati devin prea bogati iar cei saraci prea saraci, ceva se intampla si lucrurile se schimba” ? [" Things will change when the poor become too poor, and the rich become too rich."] … Si Charles Lindberg, primul care a traversat Atlanticul nonstop cu un avion monomotor via New York-Paris in 1927, mentioneaza aceasta culegere de folclor chinezesc: “when the rich become too rich, and the poor too poor, something happens”. Ce este “Criza” dle Daianu ?

    http://www.pearlsbuckbirthplace.com/discover/biography
    http://nobelprize.org/nobel_prizes/literature/laureates/1938/buck-lecture.html
    http://www.charleslindbergh.com/americanfirst/speech3.asp

  10. Stimate, d-le T.st.
    Probabil ca niciodata n-ati citit ceva din lucrarile prof. Daniel Daianu,care (la fel de probabil ca) nu v-a salutat (vreodata) dimineata,ori si mai rau , v-a picat la examene!
    Numai asa se explica comentariul dvs. privind economistul care are (poate) cele mai profunde si mai valoroase analize si concluzii economice din Romania,ca urmare a imensei capacitati de a sintetiza esentialul, din uriasa bibligrafie economica nationala si mondiala.
    Portalul este intradevar,unul politic- economic,dar prof. Daniel Daianu profeseaza in lucrarile sale adevaruri pur stiintifice politice,economice si sociale, iar pina acum nu stiu sa fi fost vreodata cu ceva tributar unuia sau altuia din esicherele poltice,de stinga sau dreapa…
    Daca cineva profeseaza functii de ,,postac”(respectabila ca orice profesie ,,legala”), locul potrivit este si aici,dar nu si pentru cei neangajati politic – ca d-l Prof.D.Daianu !
    Cu stima,

  11. T. St. spune:

    Util pentru citiva care pur si simplu nu-si pot reprezenta propriul viitor altfel decit ca sefi, directori, inspectori etc. pe la guvern.

    Problema invocata exista, eu insa nu mai cred de mult in solutii etatiste. Guvernele din zilele noastre au devenit prea mari, cheltuiesc prea multi bani si controleaza excesiv viata oamenilor. Unde te mai duci dupa ce ai ajuns cu taxele la 85%? La 90%? Apoi la 95%? Apoi la 99%, 99,5%… 99,99999%…?

    Raspunsurile corecte sint pe celalalt trotuar, nu pe cel pe care se plimba Daianu tinindu-se, romantic, de mina cu Krugman si alti savanti de renume mondial, fericit nevoie mare de asa companie innobelata. Ca exista ciudati, apucati, penibili ca Nassim Taleb, Krugman sau Stiglitz n-ar fi o problema. Ce ma mira e cum de mai sint atit de multi oameni care sa se ia dupa ei si sa creada ca guvernele au solutii adecvate pentru problemele oamenilor in conditiile in care monstruozitatile astea nu fac altceva decit sa se umfle, sa toace tot mai multi bani si sa distruga tot ce ating; sa fie practic in faliment si sa continue, sinucigas, pe acelasi drum.

    Suspectez ca, in multe cazuri, e ipocrizie de extrema puritate din partea unor hardvardisti, oameni fara nici o meserie ori stiinta reala de carte. Mai e si turma de naivi, mai ales tineretul tocilar iesit perfect imbecilizat din scolile gestionate de birocratia de stat, inocenti care cred in balivernele alarmiste ale lui Al Gore si ale altor impostori de prin Asia si de la ONU (insii aia cu ghiuluri, par nespalat de luni de zile si unghii lasate sa creasca in voie, a la Radu Vasile) cum ca clima se schimba din cauza oamenilor si a vacilor nesimtite care evacueaza gazele in atmosfera in loc sa si le tina in fund.

    Va uitati degeaba inspre guverne.

  12. toma alimos spune:

    si pe celalalt trotuar ce se afla? ca am vazut trotuarul cu speculatiile financiare, cu pietele deregelementate, cu scandalurile de tip enron …
    mi-e frica si pe troturul tau. de fapt nu mi-e frica acum ci mai incolo, cand o fi nevoie sa apelez la fondul de pensii. mi-e sa nu se evapore in buzunarele baietior destepti din toata lumea.
    daca vrei sa reglementam ca ala care face evaziune sa stea la jilava vreo 100 de ani, ala care face deturnare de fonduri sa fie spanzurat de primul pom, iar aia care baga mana in fondul de pensii sa-i fie eutanasiata familia pana la a 15- a spita…atunci parca m-as mai gandi.

  13. noname spune:

    Nu cred ca dl Daianu s-a referit la guverne in ce priveste “rezilienta” ci mai curand la societati, comunitati, entitati. Este adevarat ca dl Daianu judeca la un nivel prea inalt pt muritorii de rand-chiar cu oarece pregatire universitara- pentru ca se simte bine numai in sferele inalte ale FMI, Trilaterala, WB, UN, Forumul Davos etc. Am putea spune cu rautate ca vede lucrurile(numai) din avion! DAR adevaruleste ca exista o CRIZA A SISTEMELOR EXISTENTE AZI LA NIVEL MONDIAL (sisteme de toate felurile:economice, sociale, politice etc) SI NIMENI NU VEDE VREO MODALITATE DE IESIRE! Si nu se vede nimic bun la orizont pentru ca s-a ajuns la anomalii micro si macro economice (transferul productiei intr-o parte a lumii si ne-distribuirea eficienta si sanatoasa a veniturilor astfel obtinute in cealalta parte a ei…) si pentru ca nimeni nu intrevede un sistem nou si viabil in viitor! Din fericire Romanica este asa de insignifianta ca poate avea din aceasta cauza sansa de a se delimita de efectele crizei si datorita primitivismului economic de a gasi oarece rezerve de crestere! (Vorba lui PP Carp:(aprox.)”…tara asta are atata noroc ca nu are nevoie de politicieni!” ).

  14. ww spune:

    Sa nu uitam, cresterea economica a aparut acum 100 ani cand erau pedepse. Cand acestea s–au relaxat, aceasta a incetat.
    Traiasca cei batrani, de la care avem de invatat. Mai putin cel care a scris acest articol, care e un plagiat demn de un post la guvernare. Traduceri mot-a-mot si barbarisme generate de text ce respecta mai degraba reguli ortoepice britanice decat cele romanesti.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Daniel Daianu


Daniel Daianu

Ministru al finanţelor între 1997-1998, profesor universitar la Departamentul de Relaţii Internaţionale şi Integrare Europeană din cadrul SNSPA, membru corespondent al Academ... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)