vineri, martie 29, 2024

România între hén hǎo péngyŏu și duō shǎo qián

狠好朋友   „foarte bun prieten”

多少錢 „cât costă în bani”


De ce suntem ,,hén hǎo péngyŏu”?

,,Hén hǎo péngyŏu!”, exclamau entuziaști majoritatea chinezilor cu care mă întâlneam în toamna anului 1990, când aflau că sunt român. Învățasem să răspund la întrebarea ,,nĭ shì nǎ guó rén” (Din ce țară ești?), cu un mândru ,,wǒ shì Luó-mǎ-ní-yà rén”, în traducere ad literam: sunt o persoană din România. O spuneam cu mândrie. Veneam dintr-o țară care, în urmă cu mai puțin de un an, reușise să se debaraseze de comunism, făcând primii pași, șovăielnici ce-i drept, spre democrație și capitalism. Surprinzător pentru cele douăzeci și patru de primăveri ale mele, majoritatea chinezilor cu care am avut ocazia să interacționez erau foarte bucuroși când aflau că sunt din România și toți îmi spuneau cu zâmbetul pe buze ,,hén hǎo péngyŏu”. Mi s-a confirmat astfel, la modul cel mai concret, că prietenia româno-chineză era mai mult decât simplă propagandă a regimului Ceaușescu. M-am bucurat să constat că românii sunt foarte bine primiți și sunt considerați foarte buni prieteni de către mai toți chinezii.

Eu le spuneam “giongoreni”, de la ,,Zhōng guó rén”中国人- persoană din țara ,,Zhōng” 中 cunoscută de noi drept China. Interesant de menționat este că ,,zhōng” 中 înseamnă și mijloc sau centru. Nu degeaba se consideră ei centrul Lumii. Atunci am văzut pentru prima oară harta lumii cu China în centrul ei. Americile se află în dreapta, peste Pacific, iar Europa în stânga prezentând o excrescență ciudată, sucită în sus și oarecum stâlcită care nu este altceva decât peninsula Iberică. Chinezii văd lumea altfel decât noi, iar viceversa este la fel de adevărată.

Experiența mea de viață în China a durat aproape 6 luni, timp în care am învățat zilnic limba chineză, dar nemaipracticând-o de atunci, mi-au rămas foarte puține cuvinte la îndemână. Dincolo de câteva fraze uzuale, pot spune însă că experiența în sine a fost una formativă pentru evoluția mea ulterioară. Cu trecerea timpului “experiența chineză” s-a estompat treptat, dispărând imponderabil printre pliurile amintirilor.

Săptămâna trecută însă, alertat de efervescența de știri, de breaking news, despre “invazia” chineză, în fruntea căreia s-a aflat însuși Li Keqiang, premierul Chinei, flancat de o armada de două-trei sute de oameni de afaceri chinezi puși pe fapte mari, amintirile au început să dea năvală trezind la viață sentimente echivoce dar și un interes renăscut față de China. Am decis să-mi reîmprospătez memoria despre experiența Chineză, dând un scurt reboot and update. Procesul va necesita ceva timp până la finalizare, dar, pentru început, vă împărtășesc următoarele gânduri, fapte și revelații despre China, despre locul ei în lume și relația particulară cu România!

China nu este doar o țară imensă ca întindere, cu o populație de 1,3 miliarde de locuitori, ci este țara care în ultimii 33 de ani a înregistrat o creștere economică în medie de 10% pe an, printr-un model de dezvoltare care sfidează preceptele economice și politice, forțând analiștii occidentali să își revizuiască prognozele în mod frecvent. De fapt, aceste analize par a fi bazate pe modele și concepte incapabile să cuprindă complexitatea Chinei ca stat-civilizație.

În 2003, Goldman Sachs anunța, spre stupoarea majorității analiștilor, dar mai ales a liderilor politici, că economia Chinei va depăși economia Statelor Unite în 2041[1]. Știrea a fost privită ca o glumă. În plus orizontul de timp era situat oricum undeva atât de departe în viitor, încât informația a fost mai degrabă ignorată.

În 2009, aceiași analiști ai Goldman Sachs și-au revizuit previziunile pentru 2027[2], șocând Vestul. Estimări mai recente ale economiștilor de la BNP Paribas sau ale celor de la Standard Chartered Bank, citați de Forbes[3], facute după ieșirea din criza economică, anunță că 2020 va fi de fapt anul în care China va depăși SUA. FMI-ul [4] a pus gaz pe foc în 2010, anunțând că în 2015 China va depăși SUA dacă se ține seama de PPP (Purchasing Power Parity – unitate de măsurare a puterii de cumpărare a acelorași bunuri și servicii în țările comparate).

Ce mai, ne aflăm într-o adevarată cursă contra-cronometru, în care se trișează din greu la formulele de calcul, dar mai ales la unitățile de măsură. M-aș mira ca această competiție să nu fie cotată deja la casele de pariuri. Occidentul a ieșit din starea de șoc, a negat evidența, a trecut prin depresie și la propriu, și la figurat, iar acum s-a cam resemnat. SUA așteaptă cuminte să-i fie luat locul la cârma economiei mondiale. Uniunea Europeană pare prea preocupată de problemele interne, iar economiile naționale din UE, deși adunate laolaltă ar fi încă lejer în fruntea economiei mondiale, nu își atribuie acest loc din simplul motiv, o convenție de altfel, că economia europeană nu este integrată și, în consecință, nu este luată în calcul în ansamblul ei, ci doar individual, prin economiile naționale care o compun.

Dincolo de comerț, acces la resurse și schimburi economice, China bate la ușa civilizației occidentale nu doar ca un stat național, cu o economie integrată, ci mai degrabă din perspectiva statului–civilizație, a cărui origini datează de mai bine de 2200 de ani, de pe vremea dinastiei Qin, urmată mai apoi de dinastia Han, și ea veche de 2000 de ani.

Chiar dacă se auto-intitulează stat național în ultimii o sută de ani, China nu este tocmai un stat național în felul în care europenii înțeleg noțiunea de stat național. China este un stat civilizație, spune Martin Jacques, în “Civilization state versus nation-state”[5] (Martin Jacques este autorul cărții “Când China va conduce lumea” (When China Rules the World). Jacques ne prezintă China dintr-o perspectivă diferită, dizolvând prin argumente solide stereotipurile lumii occidentale despre această super-putere. Conform lui Jacques, substanța axiologică a Chinei este generată de sentimentul de unitate și în același timp unicitate, în ciuda faptului că modul în care se manifestă această unitate este foarte divers, pluralist și descentralizat. O țară de dimensiunea Chinei pur și simplu nu poate fi condusă doar dintr-un singur centru de putere, chiar dacă în aparență aceasta pare a fi situația. Perpetuarea civilizației chinezești prin unitate reprezintă fundamentul statului chinez, indiferent de doctrinele orânduirilor care s-au succedat de-a lungul istoriei lor zbuciumate.

Interesant de remarcat este modul prin care au reușit conducătorii chinezi, și asta nu de ieri de azi, ci de-a lungul timpului, să genereze acest sentiment de unitate în rândul unei populații foarte diverse.  Dintre cei 1,36 miliarde de locuitori, 91,6%[6] se declară ca fiind, sau mai bine zis cred că sunt, chinezi Han.  Nu este deloc lipsit de interes să știm că unul dintre driverele din spatele hegemoniei Chinei îl reprezintă un profund sens al superiorității chinezilor Han. În fond, ei nu constituie doar 91.6% din polulația Chinei, ci și 98% din cea a Taiwanului, 74% din cea din Singapore, 24,5% din cea a Malaeziei și, ca să fie clar despre cine vorbim, 20% din întreaga populație a Lumii[7]. Este de departe cel mai mare grup etnic de pe Glob.

De fapt, chinezii au o înțelegere foarte particulară a conceptului de etnie, acest lucru fiind influențat decisiv de însăși existența statului civilizație. Istoria tumultoasă a Chinei unite, de peste 2200 de ani de cuceriri, războaie, lupte interne între diverse triburi, asimilări forțate, absorbții, ocupații, relocări forțate, migrație, etc., dublate în permanență de un sentiment foarte puternic de identitate culturală, a avut ca rezultat emergența han, care a căpătat, cu timpul, o conotație etnică, în ciuda faptului că există o diversitate foarte mare în interiorul ei, din punct de vedere genetic, lingvistic, cultural și social[8].

Conceptul de Stat național, cu care suntem atât de obișnuiți, ne face să privim lucrurile dintr-o perspectivă diferită de cea a chinezilor. Mulți dintre noi privim statul ca pe un rău necesar. Experiența nu tocmai fericită a ultimilor 23 de ani, ne face pe mulți să privim statul ca pe o entitate care își bagă mâna până la cot în buzunarele contribuabilului în căutare de taxe peste taxe, pentru ca mai apoi să le irosească în mod iresponsabil, discreționar și greu controlabil. Am vrea să limităm statul, să îl constrângem, să îl punem sub control, evident prin mijloace democratice. Școliți la curțile occidentului, privim legitimitatea statului ca o consecință direct proporțională a democrației ce îl definește, iar Lumea largă o percepem din unghiul de vedere al statului național.

Privit din acest punct de vedere, statul chinez este nedemocratic, centralizat și opresiv. Dar oare chinezii îl percep și ei la fel? Martin Jacques arată că pentru chinezi statul are o cu totul altă semnificație, și asta nu de ieri de azi, nici măcar din ultimul secol, ci cu mult înainte, de la apariția sa ca Stat-civilizație[9]. Statul Chinez este un etern pater familias având control total asupra familiei. În China, statul se bucură în mod tradițional de mai multă legitimitate și autoritate decât în oricare stat occidental. De legimitatea fragilă a statului român, nici nu mai vorbesc.

În cultura occidentală, majoritatea consideră că democrația electivă este o condiție esențială a creșterii economice, reprezentând garanția constituirii clasei de mijloc absolut necesară pentru ca democrația să fie funcțională.

Într-un studiu al New York University despre Democrație și dezvoltare economică[10], se arată că țările cu un venit mediu pe locuitor de sub 1.000 $, vor putea supraviețui ca democrații în jur de 12 ani. Între 1.001$ și 3.000$, speranța de supraviețuire a democrației este de 27 de ani. Între 3.001$ și 6.055$ speranța crește la 60 de ani, în timp ce peste 6.055 $ democrația poate exista pentru totdeauna. Din acest punct de vedere putem spune că “ne-am scos”. Conform informațiilor de pe site-ul Bănci Mondiale[11], România are un venit mediu pe locuitor de 8.150$. Din acest punct de vedere, nici China nu o duce chiar așa de rău, înregistrând 5,680$ venit mediu pe cap de locuitor. Dacă ar fi să ne luăm după astfel de calcule, democrația în China ar putea dura bine-mersi până cel puțin la sfârșitul secolului XXI, dacă China ar fi democratică, bineînțeles.

Dincolo de speculațiile cifrelor, ce putem desprinde și utiliza la modul concret este că singura soluție pentru a avea democrație pe termen nedefinit este să avem o clasă de mijloc capabilă să responsabilizeze statul.

Ne întrebăm firesc, cum va arăta lumea după ce China va prelua “conducerea” economiei mondiale? Lumea va deveni din ce în ce mai nefamiliară, pentru că va fi șlefuită de culturi, experiențe și istorii cu care nu suntem obișnuiți. Foarte probabil vom avea parte de o implicare mai mare a statului în economie, de protecționism mai accentuat din partea statelor-națiune și de un declin din ce în ce mai accentuat al drepturilor politice și al libertătilor individuale în favoarea drepturior economice.

Pentru prima dată în istoria modernă, Lumea va avea, în doar câteva primăveri de-aici încolo, un lider din rândul țărilor în curs de dezvoltare. În plus, va fi pentru prima oară în istoria modernă când liderul economiei mondiale va fi din Est și nu din Vest, aducând odată cu sine o cultură bazată pe un alt tip de civilizație. Toate acestea vor avea repercusiuni neîntârziate și vor produce schimbări profunde asupra modului în care va arăta Lumea de mâine.

Privim China prin prisma propriului nostru sistem de valori, folosind conceptele civilizației occidentale și de aceea tindem să ignorăm ceea ce se petrece sub nasul nostru: pe propriul pantof scrie mărunt ”Made in China”! Și măcar de-ar fi doar atât…  Din nefericire, Europa este atât de centrată pe propriul destin, încât ignoră ceea ce se întâmplă nu numai în Lume, dar chiar în interiorul granițelor ei. China nu numai că bate la ușa Europei, dar iat-o deja intrată în Europa prin tradiționala breșă a bunei și îndelungi cooperări româno-chineze, popoare prietene – hén hăo péngyŏu. Îmi aduc aminte că, după ce își manifestau prietenia față de mine pentru ca sunt român, prin jovialul hén hăo péngyŏu, îmi arătau prin semne cu unghia degetului mare la gât, într-un gest ce semnifica evident “luarea” gâtului și spuneau “Cea-u-cets-cu” bù hǎo ( – nu e bine), apostrofându-mă apoi cu gesturi dezaprobatoare. Erau evident nemulțumiți că l-am lichidat pe marele prieten al poporului chinez.

Le-a luat totuși douzeci și trei de ani și oportunitatea unui premier român prin ale cărui vene curge, se pare, un oarecare dram de sânge han și iată că ne-au iertat și au revenit la sentimente nu doar mai bune, ci surprinzător de bune!

Nu-i un lucru care trebuie trecut ușor cu vederea. Faptul că Victor Ponta se bucură de o susținere din partea premierului Li Keqiang, care depășește limitele obișnuite ale relațiilor bilaterale între doi prim miniștri, este un lucru care trebuie apreciat la adevărata sa valoare, și cu bune și cu rele. Victor Ponta și Li Keqiang sunt hén hăo péngyŏu și, ca toți bunii prieteni, se vor susține reciproc și la bine și la greu. Dar nu e cazul să ne îngrijorăm, democrația noastră nu este în pericol. Problema este cât ne costă prietenia chinezilor și cum o vom plăti.

Când îmi făceam cumpărăturile la piață în Nanjing vroiam și eu să aflu cât costă diversele produse și întrebam: duō shǎo qián – cât costă în bani?

Despre prețul pe care va trebui să-l plătim în schimbul susținerii și al binefacerilor pe care le vor genera investițiile chineze, vă voi scrie într-o postare viitoare. Tot atunci vă voi spune și de ce nu este cazul să ne speriem prea tare de “amenințarea” ideologiei chineze, precum și despre secretul din spatele succesului modelului chinez de creștere economică.

– Articol aparut pe blogul Fundatiei Soros

______________________________________


[1]http://www.goldmansachs.com/our-thinking/archive/brics-dream.html

[2] http://www.goldmansachs.com/our-thinking/archive/long-term-outlook.html

[3] http://www.forbes.com/sites/kenrapoza/2011/05/26/by-2020-china-no-1-us-no-2/

[4] http://www.imf.org/external/pubs/ft/weo/2010/02/weodata/index.aspx

[5] http://www.martinjacques.com/articles/civilization-state-versus-nation-state-2/

[6] http://en.wikipedia.org/wiki/List_of_ethnic_groups_in_China

[7] http://en.wikipedia.org/wiki/Han_Chinese

[8] http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/15372031

[9] Idem 2

[10] http://as.nyu.edu/page/landing

[11] http://data.worldbank.org/indicator/NY.GNP.PCAP.CD/countries

Distribuie acest articol

9 COMENTARII

    • Desi prin anii ’80 se vorbea mult despre „Miracolul Japonez”
      prin 1989-1990 a avut loc o cadere masiva la bursa si a
      imobiliarelor … dupa care Japonia a intrat in stagnare
      economica sau cresteri minore pana in ziua de azi!

      Un exemplu este inficelecde bursa NIKKEI care a atins in
      49,000 in 1989 … ia vedeti pe Google cat este acum?

      Cauzele „stagnarii” Japoniei sunt mai profunde decat
      ce mentionez aici!

      Desi se fac paralele intre China de acum si Japonia din
      anii ’80 , situatia este diferita !

  1. ///

    China a fost mai mult timp dezunită decât unită. Nu confunda modelul ideologic cu realitatea.

    Cum îşi percepe chinezul Statul, îmi e greu să spun, nu mă pot pune în pielea lui. Însă în mod sigur pentru identitatea lui şi supravieţuirea de fiecare zi sunt mai importante familia, clanul, vecinătatea, decât Statul. Ba chiar as zice că rolul Statului e minor în ecuaţia asta.

    Iar cu predicţiile astea… hahahahaha…. mai bine citim horoscopul dintr-o revista glossy , ne e mai de ajutor.

  2. eu cred ca mai maire eroare decat a spune China (unica) si cand e vorba de economie si cand e vorba de societate/etica.. Provinciile cu regim special, cu zgarie-nori, cu Ferrari, cu… si cu… , unde nu vezi cizma comunista prea evident NU sunt China. Majoritatatea populatie NU traieste in aceste provincii, ci furnizeaza mana de lucru ieftina pt. provinciile speciale.
    Guvernatorii provinciilor speciale sunt comunisti, partidul este unic. Va crapa sistemul comunist in momentul in care piata interna is va aplica legile? Probabil, dar nu stim CAND.
    Iar integrarea UE-USA-Canada etc are destula forta economica ca sa nu lase calarita de chinezi.
    Sa nu ignoram repatrierea catre USA a producatorilor de f.inalta tehnologie.

  3. cand ai un imprumut de la banca de 300K, banca te joaca cum vrea ea.
    cand ai un imprumut de la banca de 3.000.000.000K, joci tu banca cum vrei.
    china a imprumutat statelor unite 3.000.000.000K. americanii incearca sa monetizeze aceasta datorie din rasputeri. inca nu au reusit.

    china trebuie sa aiba grija, un timp, de americani daca nu vrea sa piarda toti acesti bani.
    deja chinezii si-au dat seama, avocatii cumpararii de securities americane au cam cazut din gratie.

    deci se mai joaca.

    notiunea de democratie nu exista in asia. o joaca japonezii dar numai o joaca.

    be aware !

  4. Pana apare urmatorul Dvs. articol despre efectele asupra noastra generate de asensiunea Chinei, ma gandesc sa va sugerez unul dintre ele. Daca China va fi puterea nr. 1 in plan economic si va fi, astfel, considerata model dominant de dezvoltare (gen Chinese Dream), e posibil ca omenirea sa inregistreze o stagnare semnificativa in ceea ce priveste progresul stiintific si tehnologic. Desi este adevarat ca China inesteste foarte mult acum in cercetare, ca Beida este una dintre cele mai bune universitati din lume etc., acest lucru se intampla pentru ca ea este angajata in competitie cu Occidentul. Dar modelul ei dominant de gandire (pe care la nivelul raportarii fata de stat Dvs. l-ati caracterizat ca fiind paternalism) este antiindividualist. Or progresul si dezvoltarea occidentala se datoreaza tocmai acestui individualism, a dorintei fiecarui individ de a straluci mai mult decat vecinul lui, de a castiga competitia. Castigarea competitiei se refera si la efectele materiale ce decurg din obtinerea de cunoastere noua. Or acest lucru este posibil cand sunt reglementari foarte clare privind drepturile de autor. Poate o sa vi se para un cliseu, dar chinezii pana acum nu au aratat pana acum inovatii spectaculoase, cel mai mult au aratat ca stiu sa copie. Acest lucru poate fi tocmai din aceasta cauza. Imaginati-va peste 50 de ani cand oricine ar copia tot ce se produce nou. Ar disparea pur si simplu motivatia pentru inovare.

    • „dar chinezii pana acum nu au aratat pana acum inovatii spectaculoase””

      in afara de praf de pusca, hartie si busola. prin evul mediu timpuriu ei produceau fonta, etc, etc.

      sa nu spuneti ca sunt vechituri caci si civilizatiile abrahamice se bazeaza pe niste „vechituri”.

      cele mai mari descoperiri tehnico stiintifice s-au facut in medii sponsorate de stat sau de cine era statul.

      ce a facut individualismul bine este ca a reusit sa impinga societatea catre un nivel de trai mai bun. dar totul a fost sub controlul total al autoritatii religioase, deci nimic nu e liber absolut.
      dar la ora actuala marile societati comerciale din lume sunt ca un fel de „minister” al lui ceasca. existand multi proprietari (cum era henry ford de ex) practic nu exista proprietar. conducatorii au ca interes principal sa creasca pretul actiunilor caci plata lor se face in functie de asta. dupa ce isi iau bonusul cu dumnezeu inainte.
      a aparut aceasta clasa profesionista de manageri care se pricep in management dar nu au nici o legatura de nici un fel cu firma (va mai aduceti aminte cand se facea misto ca ministrii lui ceasca treceau de la un domeniu la altul ?). nu ii intereseaza firma, au un golden parachute perfect si , exact ca si activistii lui ceaqsca, daca nu fac vreo prostie gogonata, se muta de la o firma la alta.

      repet: daca chinezii vor domina ne va fi dor de ceasca. chinezii nu au notiunea de individ.

  5. Am citit articulul fiindca mi-a sarit in ochi titlul surprinzator 8si pt care nu am avut nevoie de traducere).

    Ma intereseaza China, o tara extrem de frumoasa si interesanta pe care am vizitat-o anual de ceva ani buni (de fapt si in octombrie am fost in Sichuan si Qinghai, dupa cum in primavara am fost in Mongolia Interioara) si eram curios sa vad impresiile cuiva care a studiat acolo. Cu multe remarci as fi de acord, dar cea conform careia „Victor Ponta și Li Keqiang sunt hén hăo péngyŏu și, ca toți bunii prieteni, se vor susține reciproc și la bine și la greu” m-a facut sa zimbesc.

    Poate ca autorul o sti ceva ce nu a aparut in presa, eu insa ma indoiesc de dragostea netarmurita ce si-o poarta cei doi oameni politici. Cel putin din partea lui Victor Ponta nu cred ca se poate astepta prea multa fidelitate.

    Dv pe ce va bazati, dle Petrescu?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Gabriel Petrescu
Gabriel Petrescu
Gabriel Petrescu este Director Executiv al Fundației pentru o societate deschisa din 1997. Are o experiență bogată în managementul, formarea și conducerea grupurilor de mai bine de 18 ani. De-a lungul timpului a lucrat într-o multitudine de domenii profesionale și educaționale cu clienți non-profit, corporatiști și guvernamentali. În 2003 a absolvit programul MBA al ASEBUSS București în cooperare cu Washington State University din Seattle și Kennesaw State University in Atlanta; din 1996 deține o diplomă postuniversitară în Managementul Companiei de la Academia de Studii Economice cu o lucrare finala despre Managementul Schimbării și o diploma universitară în construcții – specializarea Îmbunătățiri funciare și ingineria mediului, din 1990. A participat la multiple cursuri executive la Harvard Business School, Kennedy School of Government, Wharton School, London School of Economics, INSEAD Paris. ,,Lidership la limita haosului” este motto-ul precum și motivarea sa pentru dezvoltare profesională continuă.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro